Sunteți pe pagina 1din 3

Antrenarea creierului.

Modalităţi de aobţine sănătatea fizică, mentală şi


spirituală
 
"Căscaţi. Râdeţi dacă vreţi (deşi aţi face mai bine creierului dacă aţi
zâmbi), dar căscatul este unul dintre cele mai straşnic  păstrate secrete
în neuroştiinţă. Chiar si la universităţi unde se fac cercetări asupra
meditaţiei, relaxării şi reducerii stresului, s-a trecut cu vederea această
puternică unealtă de intensificare neuronală. Căscatul a fost folosit de
multe decenii în terapia vocii, ca un mijloc eficient de reducere a
hipertensiunii din gât şi a anxietăţii.
Câteva studii recente bazate pe scanarea creierului au arătat cum
căscatul induce o activitate neuronală unică în zonele creierului care
sunt direct legate de generarea conştiinţei sociale şi crearea
sentimentelor de empatie. Una dintre aceste zone este precuneusul, o
mică structură ascunsă în cutele lobului parietal. Conform cercetătorilor
de la Institutul de Neurologie din Londra, precuneusul pare s ă joace un
rol central în conştiinţă, autoreflecţie şi refacerea memoriei. Precuneusul
este stimulat de respiraţia yoga, fapt care ajută la explicarea motivului
pentru care diferite forme de meditaţie contribuie la un sentiment sporit
de conştiinţă de sine. Este de asemenea una dintre zonele cele mai
atinse de afecţiunile bătrâneţii şi problemele de deficit de atenţie, deci
este posibil ca dacă vom căsca deliberat să întărim această parte
importantă a creierului.
Din aceste motive cred că simplul căscat trebuie integrat în exerciţii
şi programe de reducere a stresului, antrenamente de intensificare a
memoriei, psihoterapie şi practici spirituale contemplative. Şi deoarece
precuneusul a fost asociat recent cu sistemul neuron-oglindă din creier
(care ne permite să rezonăm la sentimentele şi comportamentele altora),
căscatul ar putea chiar să ajute la intensificarea conştiinţei sociale,
compasiunii şi comunicării eficiente cu alţii.
Desi căscatul este atât de eficient şi de important pentru
funcţionarea creierului, dacă
v-aş cere să căscaţi de zece ori ca să experimentaţi această tehnică
fabuloasă, probabil că n-o veţi face. Faceti-o totusi pentru ca veti simti
efectele relaxante imediate. Există o prejudecată de neînţeles în
societatea noastră, care sugerează că este nepoliticos să caşti şi cei mai
mulţi dintre noi am fost învăţaţi aceasta când eram mici. Puneti mina la
gura cind cascati si ati rezolvat problema.
Căscatul se intensifică atunci când sunteţi obosit şi ar putea fi
modalitatea blândă prin care creierul vă spune că ar fi necesar un mic
somn de regenerare. Pe de altă parte şi expunerea la lumină vă poate
face să căscaţi, sugerând că aceasta este o parte a procesului de trezire.
Căscatul nu numai că vă relaxează - vă aduce cu rapiditate într-o
stare de conştiinţă cognitivă. Studenţii cască la curs, nu pentru că
profesorul este plictisitor (deşi şi acest lucru vă poate face s ă căscaţi,
încercând să rămâneţi concentrat la discursul monoton), ci pentru că
scapă creierul de somnolenţă, ajutându-vă să staţi concentrat asupra
unor concepte şi idei importante. El reglează conştiinţa şi sentimentul de
sine şi ne ajută să devenim mai introspectivi şi mai conştienţi de sine.
Desigur, dacă se întâmplă să vă treziţi în faţa unui profesor monoton,
plictisitor, căscatul vă va ajuta să vă menţineţi treaz.
Căscatul vă va relaxa şi vă va aduce într-o stare de veghe alertă mai
repede decât orice altă tehnică de meditaţie cunosc şi, deoarece este
neurologic contagios, este foarte uşor de învăţat în grup. Ajută oamenii
să îşi sincronizeze comportamentul cu alţii.
Căscatul, ca mecanism de alertare, apare în primele douăzeci de
săptămâni de la naştere. El ajută la reglarea ritmurilor circadiene ale nou-
născuţilor şi, deci, căscatul ar trebui să ajute petrecăreţul de până în zori
şă îşi reseteze ceasul intern al creierului. Căscatul ar putea de asemenea
să uşureze disconfortul provocat de altitudinile mari.
Deci ce anume se află înapoia mecanismului care face din căscat o
unealtă atât de esenţială? Pe lângă activarea precuneusului, reglează
temperatura şi metabolismul creierului.
Numeroase neurochimicale sunt implicate în experienţa căscatului,
inclusiv dopamina, care activează producerea de oxitocină în
hipotalamus şi hipocamp, zone esenţiale pentru activarea memoriei,
controlul voluntar şi reglarea temperaturii. Aceşti neurotransmiţători
reglează plăcerea, senzualitatea şi relaţiile dintre indivizi, deci dacă vreţi
şă vă sporiţi intimitatea şi să staţi împreună cu partenerul
dumneavoastră, atunci căscaţi împreună. Alte neurochimicale şi
molecule implicate în căscat sunt acetilcolina, oxidul nitric, glutamatul,
GABA, serotonina, ACTH, MSH, hormonii sexuali şi peptidele. De fapt,
este greu să găsim o altă activitate care să influenţeze atât de multe
funcţii ale creierului.
Sfatul meu este simplu. Căscaţi cât de mult puteţi într-o zi: când vă
confruntaţi cu o problemă dificilă la lucru, când vă pregătiţi să mergeţi la
culcare şi ori de câte ori simţiţi mânie, anxietate sau stres. Căscaţi
înainte să aveţi o discuţie importantă, căscaţi înainte să daţi un test şi
căscaţi în timp ce meditaţi sau vă rugaţi pentru că vă va intensifica
experienţa spirituală.
Căscatul conştient are nevoie de puţină practică şi disciplină pentru
a trece de inhibiţiile sociale inconştiente, dar oamenii vin adesea cu trei
scuze ca să nu caşte: "Nu-mi vine", "Nu sunt obosit" şi, preferatul meu,
"Nu pot". Sigur că puteţi. Tot ceea ce trebuie să faceţi ca să declanşaţi
un căscat adânc este să îl mimaţi de şase sau şapte ori. Încerca ţi asta
acum şi veţi descoperi până la al cincilea căscat fals că se va produce
unul real. Dar nu vă opriţi aici, pentru că până la al zecelea sau al
doisprezecelea căscat veţi simţi puterea acestui mic truc seducător.
Ochii poate vă vor lăcrima, s-ar putea să înceapă să vă curgă nasul, dar
vă veţi simţi şi foarte prezent, incredibil de relaxat şi foarte alert. Nu e
rău pentru ceva ce nu ia mai mult de un minut.
 
   În concluzie:
12 Motive esenţiale să căscaţi:
 
1.Stimulează starea de alertă şi concentrarea
2.Optimizează activitatea creierului şi metabolismul
3. Îmbunătăţeşte funcţia cognitivă
4. Îmbunătăţeşte memoria
5. Sporeşte conştiinţa şi introspecţia
6. Scade stresul
7. Relaxează fiecare parte a corpului
8. Îmbunătăţeşte controlul muscular voluntar
9. Intensifică abilităţile atletice
10. Reglează simţul timpului
11. Creşte empatia şi conştiinţa socială
12. Sporeşte plăcerea şi senzualitatea
 

S-ar putea să vă placă și