A. POPOARE $I SPATII ISTORICE 1, Romanitatea romanilor in viziunea istoricilor. Romanitatea romanilor se refera atat la faptul cd poporul roman si limba romana au origine latina, cat si la continuitatea populatiei daco-romanizate la nord de Dundre dupa retragerea aureliand (anul 271 7. Hr.) . Aceasta este studiata datorita nevoii de explicare a originilor si a unor dispute legate de originea romanilor, iscate cu prilejul luptei de emancipare a romanilor din Transilvania in perioada dominatiei austriece. Dacii, cum erau numiti in izvoarele romane, sau getii, cum sunt amintiti in scrierile grecesti, reprezinta ramura de nord a tracilor-popor de origine indo- europeana- de care s-au separat in Epoca Fierului. Acestia erau organizati in triburi sau uniuni de triburi. Limba lor reprezenta un dialect al limbii tracice; religia lor era politeista, cel mai important zeu din panteonul geto-dac fiind Zalmolxis. Doi mari regi, Burebista ( 827. Hr-44 i. Hr.) si Decebal(85 d.Hr.-106 d.Hr), au reusit unificarea tuturor triburilor dacice si aducerea acestora sub o singura comandé, instituind un regim de monarhie militara. Astfel, ei au pus bazele statului dac. Regatul lui Decebal era, din punct de vedere teritorial, mai redus decat cel al lui Burebista, dar mai bine organizat din punct de vedere politic si militar. Dupa cucerirea Daciei de catre imparatul roman Traian ( 106 d. Hr.), populatia geto-daca a suferit procesul de romanizare. Procesul de romanizare consta in preluarea de catre populatia cucerita a valorilor spirituale si culturale romane si in organizarea teritoriului al acesteia dupa modelul Romei. in cazul geto-dacilor, acest proces a cunoscut trei etape: prima etapa este anterioara cuceririi romane, incepand in sec. al Il-lea 7. Hr. si sfarsindu- se in anul 106 d. Hr. .in aceasta perioada, dacii au intrat in contact cu romanii care patrunsesera in Peninsula Balcanica si au imprumutat elemente materiale si spirituale ale culturii acestora; a doua etapa este reprezentaté de romanizarea propriu-zisa ( 106 d. Hr.-271 d.Hr.), iar a treia etapa este posterioara retragerii trupelor romane din Dacia din porunca impératului roman Aurelius Este evident ca ponderea cea mai mare a avut-o etapa a doua, din timpul stapanirii romane in Dacia. Factorii principali care au determinat romanizarea sunt: prezenta armatei romane in spatiul carpato-danubiano-pontic ( Legiunea XII Gemina si Legiunea V Macedonica), administratia romana, limba latina- care este, de altfel, cel mai important factor al romanizarii- si religia crestina, care a fostraspandita in limba latina de catre misionarii veniti din Imperiu. Romanizarea a continuat si dupa retragerea aureliana, deoarece cea mai parte a populatiei romanizate a ramas la nord de Dunare, si s-a incheiat in secolul al Vill-lea, odata cu formarea poporului roman si a limbii romane ( etnogeneza romaneasca). Documentele cele mai importante care atest originea latina a poporului roman si a limbii romane sunt: in sec. al VIl-lea, lucrarea Strategikon a imparatului bizantin Mauricius, care denumeste populatia nord-dunareana cu termenul de romani; in sec. al X-lea, tratatul scris de imparatul bizantin Constantin al Vil-lea Porfirogenetul, Despre administrarea imperiului; in sec. al Xill-lea, cronica Gesta Hunnorum et Hungarorum ( Faptele hunilor si ale ungurilor), scrisa de un cronicar maghiar, noteazé ca, dupa navalirea hunilor, vlahii au ramas sa traiasca in continuare la nord de Dunare; jn sec. al XV-lea, mai multi intelectuali apartinand curentului umanist fac referire la originea romana a poporului roman; in sec. al XVI- lea, Nicolae Olahus, in cronica sa Hungaria, este primul istoric care sustine unitatea de neam, cultura, obiceiuri si limba a romanilor. in sec. al XVIl-lea se remarcad activitatea marilor cronicari moldoveni, Miron Costin (De neamul moldovenilor) si lon Neculce (Letopisetul Tarii Moldovei), care sustin, prin argumente istorice descendenta romana a neamului roman. De asemenea, o deosebita importanta in sustinerea romanitatii si continuitatii daco-romanilor in spatiul carpato- danubiano-pontic o are Scoala Ardeleana ( sec. al XVill-lea), cu reprezentantii principali Samuel Micu, Gheorghe Sincai, Petru Maior, lon Budai Deleanu. Cea mai importanta realizare a acestui curent o constituie memoriul adresat imparatului austriac Leopold al Il-lea, Supplex Libellus Valachorum (1792), in vederea recunoasterii drepturilor natiunii romane transilvanene; se arata ca romanii au origine latina, cA sunt cei mai vechi si cei mai numerosi locuitori ai Transilvaniei si, deci, ese firesc sa aiba drepturi sociale si politice. Activitatea Scolii Ardelene a reprezentat inceperea luptei de emancipare a romanilor din Transilvania. in sec. al XIX-lea, se remarca activitatea revolutionarului pasoptist Nicolae Balcescu, a lui B. P. Hasdeu si a lui A. D. Xenopol; si, in final, in sec. al XX-lea, Vasile Parvan, in cartea sa Getica, Nicolae Densusianu, in Dacia Preistoricasi Gheorghe Bratianu in lucrarea O enigma si un miracol istoric: poporul roman sustin romanitatea romanilor si originea latina a limbii romane. in concluzie, in urma cuceririi romane, populatia geto-daca a suferit un puternic proces de romanizare, care a continuat si dupa anul 271. Astfel, romanitatea romanilor este incontestabila, argumente irefutabile in acest sens fiind numeroasele dovezi arheologice si lingvistice. Primele atestari documentare apar in sec. al Vil-lea, apoi ideea romanitatii se contureaza in scrierile cronicarilor si istoricilor romani, pe toata durata Epocii Moderne pana in Epoca Contemporana (sec. XX). Ideea romanitatii a fost raspanditf, initial, pe cale orala, ulterior si pe cale tiparita, avand rol esential in dezvoltarea identitatii si a constiintei nationale.