Sunteți pe pagina 1din 9

RENASTEREA (sec XVI – XVII)

Renasterea italiana

Interioarele sunt amenajate mai confortabil faţă de perioadele


precedente. Spaţiul de locuit este caracterizat printr-o mai liberă
distribuţie a pieselor de mobilier, care se detaşează de pereţi,
lăsând suprafeţe libere pentru picturi, ţesături sau decoraţii în stuc.
Şi în celelalte ţări ale Europei, în special în Franţa, Renaşterea
înseamnă o perioadă de progres în amenajarea interioarelor, o
diversificare şi o îmbunătăţire a mobilierului.

Mobilierul
- repetă prin structură, forme şi ornamentaţie
caracteristice arhitecturii din această perioadă.
- sistem constructiv cu rame şi tăblii ia forme
arhitecturale în care se evită scheletul aparent, caracteristic
mobilierului gotic.
- reproduce compartimentările fatadelor cu soclu, cu
zidul decorat cu pilaştri şi cornişe
- se studiaza atent proportiile si armonia, se cauta
echilibrul, alegând ca dominantă linia orizontală

Secolul XVI însemană triumful scuplturii reliefate puternic în


mobilier. Sunt utilizate motivele decorative inspirate din antichitatea
greco romană (cartuşe, medalioane, vrejuri vegetale, lire, dragoni,
himere, grifoni, cariatide) alături de alte elemente decorative
imprumutate din sculptura monumentală contemporană (coloane,
arcaturi, pilaştri, arabescuri, ghirlande, volute etc.).

Decorul plastic se dezvoltă în mod excesiv ascunzând structura şi


funcţiunea mobilei, ale cărei suprafeţe sunt tot mai abundent
încărcate cu ornamente sculptate reprezentând scene alegorice şi
mitologice.

Mobilier tipic:

Bufetul
- dulap scund bogat ornamentat, cu doua usi executate in sistem
rama cu tablie

Dulapul
- folosit în secolele precedente, numai în biserici, pătrunde în
locuinţele italiene, înlocuind, treptat, lada.
- În general, este constituit din două corpuri şi patru uşi, corpul
superior fiind supraînălţat. În partea de jos sau de mijloc, sunt
prevăzute cu sertare.
- apare şi dulapul birou, cu o uşa rabatabilă, care poate sa fie
folosită ca plan de scris, dulapul birou folosindu-se astfel atât pentru
studiu cât şi pentru păstrarea obiectelor preţioase.

Masa
- formată dintr-un blat robust cu cadru sculptat, aşezat pe două tălpi
late, bogat ornamentate, terminate în labe de leu (după modelul
Romei antice) şi legate printr-un element longitudinal de forme
puternic reliefate, cuprinzand o colonadă cu arcade pentru a
împiedica încovoierea blatului
- desi se dezvolta diverse tipuri de mese (rotunde cu patru, sase sau
opt picioare, picior central), masa specifică Renaşterii italiene se
caracterizează prin sistemul blatului aşezat pe capre

Cufarul
- au functie de depozitare si sedere, sunt decorate uneori cupicturi,
alteori cu intarsii (lamele de lemn colorat incluseîn placa mobilei) si
cu ornamente heraldice, cu scene redate în perspectivă si au
contururi convexe ,imitând forma sarcofagelor etrusce

Cabinetul
- creaţie a Renaşterii italiene, acesta a fost la început o simplă
casetă cu sertare, închisă cu o uşa decorativă cu motive simetrice,
formate din tije şi lamele de lemn, sau cu intarsii.
- in a doua jumătate a secolului XVI cabinetul devine o mobilă cu
două corpuri, forma ce va constitui în întreaga Europă, modelul
cabinetelor stilului baroc.

În secolele XVI şi XVII, întreaga Europă a fost influenţată de


mobilierul italian din perioada Renaşterii.

RENASTEREA FRANCEZA

Structurile traditionale gotice primesc ornamentatia Renasterii


italiene.
Motivele decorative principale (coloane, pilaştri, capitele, nişe,
statui, cariatide, motive florale şi arabescuri) sunt preluate din Italia.
În secolul XVI arcul frânt gotic se îmbină cu vrejuri vegetale
specifice Renaşterii. Stilul mobilierului francez rămâne totuşi
„arhitectural”, având piese de mobilier organizate dupa principiul
faţadelor

Mesele se inspiră din arhitectura clasică, împrumutând coloane şi


pilaştri. Blatul masiv din stejar sau de nuc, mai rar din marmură, se
sprijină pe picioare destul de înalte, masive şi sculptate (cariatide,
statui mitologice, lei), legate, uneori printr-o traversă puternică,
ornată cu motiv sculptural. Mesele sunt acum piese principale in
amenajari.
Scaunele repetă tipurile italiene, cu un plus de preocupare pentru
comoditate, care se reflectă în căutarea unor linii modelate după
formele corpului omenesc: braţele sunt uşor curbate, planul de
şedere este tapiţat. Se fac în continuare jilţuri cu spătare înalte,
decorate cu profile arhitecturale, pilaştrii şi intarsii.

Dulapurile au patru uşi şi corpul superior mai înalt şi mai îngust


decât cel inferior; formele sunt delimitate şi încununate de pilaştri,
cornişe sau frontoane (elemente arhitecturale).

Renasterea spaniola

Mobilierul spaniol se caracterizează prin sobrietate şi conturarea


clară a formelor, în contradicţie cu gustul pentru desfăşurările de
ornamente bogate şi de materialele preţioase. Intarsii de lemn
exotic, aurărie, catifele, fier forjat, piele colorată şi aurită îmbracă
pereţii şi mobilele.

Renasterea in Tarile de Jos

În provinciile reformate din nord, care vor alcătui ulterior Olanda, se


va dezvolta un stil de mobilier cu caracter aparte, ale cărui trăsături
sunt următoarele: construcţia solidă, sobrietatea, echilibrul şi
ornamentaţia reţinută, constructivă. Mesele, scaunele şi paturile au
picioarele fie în forma de baluştri puternic evazaţi, fie galbate (cu
conturul arcuit spre exterior) în forma de vase. Unele scaune au
planuri de şedere şi spătarul îmbrăcate cu piele presată după moda
spaniolă

Renasterea germana

Datorită contextului politic destructurat, în numeroase state, arta


decorativă a Renaşterii în Germania nu este omogenă, suferind
influenţe din Italia, Franţa şi alte ţări europene. Mobilierul Renaşterii
germane este mai abundent decorat cu sculpturi decât cel francez,
supraîncărcarea cu ornamente fiind însă echilibrată de aspectul
masiv al elementelor structurale. Principiile arhitecturi clasice s-au
integrat destul de greu în formele mobilierului german ca urmare a
persistenţei tradiţiei gotice. De-abia secolul XVII impune construcţia
intensivă a lăzilor, credenţelor şi dulapurilor cu elemente
ornamentale clasice preluate din arhitectură.

Renasterea engleza

Renaşterea engleză se dezvoltă în perioada domniei reginei


Elisabeta (jumătatea a doua a sec. XVI) şi este caracterizată atât
prin persistenţa stilului gotic, cât şi prin împruuturi târzii de
elemente decorative din Germania, Ţările de Jos şi Italia. Stilul
Elisabetan, în mobilier se distinge printr-o ornamentaţie mai
simplificată şi mai austeră exprimată prin compoziţii inspirate din
motivele Renaşterii continentale

BAROCUL (sec XVII – XVIII)

Se reamrcă preocupări de sporire a confortului: deschiderile se


măresc, locuinţa devine mai luminoasă. În casele confortabile
încăperile încep sa se diversifice dupa destinaţia lor: saloane,
dormitoare, sufragerii, budoare, cabinete de toaletă, cabinete de
lucru etc.

De-a lungul perioadei in care se desfasoara, barocul defineste


dispunerea functiunilor noapte/zi pe verticala , camerele din zona de
noapte devenind treptat tot mai mici, generand piese de mobilier
mici şi uşor manevrabile, în vederea obţinerii unui interior plăcut,
intim şi confortabil.

Formele, în general, regulate şi masive, sunt supraîncărcate cu


ornamentaţii. Se caută curburi şi contorsionări, efecte cromatice
bazate pe contraste de culori, jocuri violente de lumină şi umbră,
linii şi suprafeţe frământate.

Manifestându-se iniţial în Italia, barocul cunoaşte o înflorire


deosebită în Spania, Portugalia, Germania şi Flandra. În Anglia nu a
fost niciodată asimilată în întregime, iar în Franţa a fost adoptat sub
o forma mai echilibrată cea ce a permis ca stilul Ludovic al XIV-lea
sa fie numit „clasic”. De fapt, stilurile franceze Ludovic al XIII-lea,
Ludovic al XIV-lea şi Regence reprezintă fuziunea dintre stilurile
baroc şi clasic, iar stilul Ludovic al XV-lea pe cea dintre stilurile
baroc şi rococo.

Suprafeţele mobilei se îmbracă în furniruri de lemn preţios, cu


încrustaţii de fildeş, sidef şi porţelan, iar elementele portante din
lemn masiv, corinşele şi soclurile sunt abundent decorate cu
reliefuri, cu motive mai puţin riguros echilibrate decât formele de
factură arhitecturală, folosite în Renaştere.

Barocul italian

Prezinta ornamentatie luxurianta, piesele fiind executate în lemn


masiv sau în stuc vopsit, ornamentate cu încrustaţii de pietre
colorate şi motive puternic reliefate. Multe din piesele de mobilier
din Italia sunt comandate in toata Europa.

Mobilierul veneţian se caracterizează prin aurirea lemnului şi


aplicarea unor încrustaţii de ceramică şi sticlă colorată. Pe la
sfârşitul secolului sunt utilizate, sub influenţa chinezească, lăcuirea
şi aurirea lemnului.
Însecolul XVIII mobilierul şi decoraţia interioară din Italia vor fi
puternic marcate de influenţa franceză, atât în forme cât şi în
ornamentaţie, aceasta din urma fiind în Italia adesea excesivă, în
dauna eleganţei şi a funcţionalităţii.

Stilurile baroce ale Frantei

1. Stilul Ludovic al XIII-lea (prima jumătate a secolului XVII)

Mobilierul Ludovic al XIII-lea, are forme şi suprafeţe sobre, de linii


drepte inspirate din arhitectură. Aspectul general este de masivitate
austeră, iar decoraţia este dispusă în compoziţii geometrice,
guvernate de simetrie.
Se întrebuinţează foarte mult lemnul masiv, dar se impun şi noi
tehnici: placajul de abanos realizat din foi sculptate în relief,
încrustaţiile cu lame din lemn colorat sau cu marmură, marcetăria
din mici bucăţi din lemn care compun un decor. Pe ramele planurilor
de şedere şi ale spătarelor se fixează garnituri de piele, catifea sau
tapiţerie.

Principalele motive ornamentale sunt: arabescurile, torsadele,


colonetele, baluştri, motivele florale, ghirlandele şi cartuşele, pe
uşile dulapurilor apar ornamente cu tăieturi în forma de diamant.

Mobile pentru şedere (Scaune fără braţe, scaune pliante în forma


de X, taburete, banchete şi fotolii) sunt mai puţin înalte şi mai
confortabile decât în secolul precedent. Spătarele şi planul de
şedere sunt acoperite cu garnituri de piele, ţesături, catifele,
tapiţerii sau matase. Braţele sunt galbate şi se sprijină uneori pe un
bust de femeie, pe un cap de animal sau o frunza de acant

Cabinetele sunt puternic decorate cu marchetărie, încrusaţii şi


reliefuri si devin pretioase. Unele sunt formate dintr-un corp
superior închis cu două sau mai multe uşi şi sprijinit pe un soclu
(prin intermediul unor coloane subţiri torsionate) sau pe cariatide;
altele sunt masive şi monumentale, rezultând prin suprapunerea a
două corpuri.

Dulapurile se fac din nuc sau din stejar masiv şi sunt de două
tipuri: fie înalte, cu două uşi şi cu sculpturi în forma de diamant sau
decorate cu simple panouri şi colonete, fie cu patru uşi, formate din
două corpuri suprapuse, şi având între ele sertare.

Paturile sunt adosate la perete şi acoperite cu un baldachin, care


se sprijină pe patru coloane din lemn strunjit sau acoperit cu stofă.
Deasupra montanţilor în cele patru colţuri ale baldachinului, sunt
plasate sculpturi decorative.
2. Stilul Ludovic al XIV-lea (a doua jumătate a secolului al XVII-
lea)

În istoria artelor această epocă este cunoscută sub numele de


„clasică”, datorită structurii echilibrate şi a compoziţiilor de mare
amploare. Antichitatea redevine sursă principala de inspiraţie.

André Charles Boulle (1642 – 1732), cel mai mare creator de


mobilier al timpului, introduce in Franta tehnica italiană a
marchetăriei cu baga, cupru şi cositor. Colţurile mobilierului Boulle
sunt protejate şi decorate cu elemente din bronz aurit. Motivele
ornamentale, de o mare bogăţie, executate cu mare grijă pentru
detalii, sunt grupate în compoziţii riguros simetrice.

Principalele elemente decorative: scoica plată sau reliefată, frunza


de acant, palmete, iniţial regală (două litere L înlănţuite) şi emblema
apolinică a regelui (Soarele, adesea cu un cap de femeie în centru);
ramuri cu frunze şi fructe încolăcite în vrejuri, reţele de romburi şi
pătrate presărate cu perle şi mici motive florale.

Fotoliile au picioarele galbate, spătar înclinat şi braţe arcuite în


formă de curbe şi contracurbe, terminate într-o volută. În punctul de
îmbinare al traverselor în X se găsesc în relief pronunţat volute sau
alte motive ornamentale. Braţele sunt continuate în două „urechi”
capitonate ale spătarului pentru sprijinirea comodă a capului.
Fotoliile sunt tapisate cu catifea roşie sau verde, cu brocart, damasc
sau satin cu franjuri.

Mesele sunt încărcate cu decoraţii încărcate şi preţioase; ele au


blaturi furniruite sau marchetate cu încrustaţii de pietre colorate,
baga sau cupru; contururile, unghiurile şi picioarele sunt subliniate
de bronzuri aurite.

Consolele se sprijină în faţă pe doi portanţi în forma de cariatide


sau de bust de femeie, cu bogate ornamente de ghirlande şi vrejuri
curbate.

Birourile, de provenienţă italiană, sunt formate din două corpuri cu


sertare, sprijinite pe câte patru picioare marchetate şi legate prin
traverse diagonale

Comodele, create de Boulle, sunt o mobilă nouă care ia locul


cuferelor. Scunde, având de la două pâna la patru sertare, sprijinite
pe picioare scurte, ele poartă deasupra o placă de marmură savant
marchetată şi sculptată. Motivele decorative sunt subliniate prin
aplicarea lacurilor şi a bronzului.

Dulapurile, rectangulare, sunt mobile ample, executate din lemn


masiv, uneori marchetate, având panouri simple sau decorate cu
motive vegetale, cu tăieturi în formă de diamant şi cu aplice de
bronz terminate, în partea superioară, cu o cornişă proeminentă şi
se sprijina pe picioare în formă de sferă aplatizată sau de labă de
leu.

Paturile comportă mari volume paralelipipedice, fiind complet


acoperite de un baldachin suspendat sau susţinut pe poatru stâlpi.

3. Stilul Regence (primele decenii ale secolului XVIII).

Liniile curbe înlocuiesc pe cele rectangulare, caracteristice stilului


precedent. Mobilele pentru şedere sunt desenate cu supleţe, având
rotujiri şi arcuiri continue care trec fără întreruperi de la un element
al structurii la altul. Picioarele devin mai cambrate, traversele de
legături tind să dispară, iar centurile au frecvent un profil în dublă
acoladă.
Se foloseşte lemnul de esenţă nobilă (trandafir, lămâi etc.) sub
forma unor lamele de furnir dispuse astfel încât să urmeze direcţiile
fibrelor de lemn, sau să compuna un joc de fond în forma de
romburi, tabla de şah şi alte desene geometrice.

Decorul echilibrat al stilului evolueaza către o artă mai graţioasă şi


mai plină de fantezie. Cu toate că se păstrează unele reguli de
simetrie, motivele, compuse după un desen sinuos, devin mai
aerate. Motivele preferate sunt: scoici pentalobate, frunze de acant
asimetrice şi vrejurile curbe alături de capete de faun sau de femei
cu diademe, iar fondurile sunt cadrilate sau presărate cu puncte.
Alături de acestea se folosesc şi motive inspirate din arta barocului
italian ( flori, stânci, plante, scoici, fructe, animale etc.) sau motive
de provenienţă orientrală (pagode, maimuţe, nori, umbrele, flori
exotice).

Scaunele au spătare mai joase şi sunt mai rar tapiţate, iar portanţii
sunt galbaţi în forma de „picior de căprioară” sau în S. Se renunţă la
traverse de legatură, iar centurile sunt galbate în acoladă şi au ca
motiv central scoica. Fotoliile se modifică prin plasarea în retagere a
braţelor capitonate care nu mai sunt în prelungirea picioarelor. Deşi
structura generala devine dreaptă cadrele şi partea de sus a
spătarului se arcuiesc în curbe şi contracurbe.

Mesele şi birourile au ramele decorate sinuos, racordate în


portanţi, în aceeaşi forma în de „picior de căprioară”, prin muluri
continue. Bronzurile nu se mai aplică numai înscop decorativ, ele
protejează marginile blatului şi ale sertarului, broaştele şi
extremitătile picioarelor.

Comodele sunt mobile ample, conturate de curbe şi contracurbe,


cu picioare scurte şi cambrate, cu aplicaţii de bronz şi suprafeţe
bogat marechetate.
Paturile sunt din lemn aparent, neascunse de draperii. Au două sau
trei spătare capitonate, încununate de frontoane arcuite şi
sculptate.

4. Stilul Rococo(Ludovic al XV-lea, rocaille, Pompadour, prima


jumatate a secolului XVIII-lea)

Apare o preocupare sporita privind confortul utilizatorului, in paralel


cu dezvoltarea rafinamentului formelor si al decorurilor, a finetii
liniilor şi jocul curgător, asimetric, al ornamentaţiei.

Mobilierul rococo se prezinta fie lăcuit cu roşu şi negru, fie pictat cu


alb, roz, verde şi albastru deschis, fie marchetat. Liniile se arcuiesc
în curbe şi contracurbe elegante, formele sunt cambrate, iar
ornamentaţia este delicată şi asimetrică.

Se folosesc speciile de lemn preţios, se practică marchetăria şi


furniruirea. Panourile mobilelor sunt lăcuite cu roşu sau negru (lacul
„Cromandel” printr-o limitare o a procedeelor japoneze şi
chinezeşti), pictate policrom sau patinate cu aur pe fond roşu.

Motivele ornamentale principale sunt: scoica asimetrică, frunza de


acand, ramuri înlănţuite, cascade de flori, păsările, buchete,
fructele. Definitorii sunt motivele denumite de francezi „rocaille”,
extravagante şi asimetrice, inspirate dupa forma unor scoici.

Mobilele pentru şedere sunt mai uşoare şi confortabile decât cele


aparţinând stilului precedent. Picioarele zvelte şi cambrate se leagă
în linii fluente cu rame; traversele de legătură dispar. Fotoliile au
braţele ornamentate şi spătarele arcuite în formă de vioară şi
prezintă adâncituri dupa forma trupului.

Mesele devin uşoare şi lesne de manevrat fiind lipsite de traverse


de legătură, putand fi categorisite dupa destinatia specifica: masă
pentru lucru de mână, masă de scris cu sertare şi tablete mobile,
masă de cafea cu platou de marmură sau porţelan, servantă
rotundă sau pătrată, noptieră, măsuţele de joc, măsuţa de toaletă
(coiffeuse) marchetata având oglindă mobila şi tablete rabatabile.

Birourile au diverse tipologii: biroul plat, de forma rectangulară cu


colţurile rotunjite, cu picioare cambrate şi ornate cu frunze din bronz
aurit şi având trei sertare (cel din mijloc retras pentru a face loc
picioarelor celui care stă). Se dezvolta preocupari privind
securizarea si ingeniozitatea pieselor de mobilier.
Stilul Georgian (Anglia , mijlocul secolului al XVIII-lea), cunoscut în
domeniul mobilierului şi sub denumirea Chippendale, dupa numele
celui mai important creator de mobilă al epocii, reprezintă o
interpretare engleză a rococoului, îmbinând forme franceze ale
stilului Ludovic al XV-lea cu elemente de tradiţie gotică şi cu unele
influenţe chinezeşti.

Scaunele au picioare drepte sau uşor arcuite în S terminate în


ghiare de animal. Braţele sunt curbate în spiritul liniei şerpuite a
barocului francez, iar spătarele au forme delicate, lucrate în jocuri
de baghete, bare şi panglici îmbinate.

Vitrinele şi dulapurile sunt ornamentate cu motive chinezeşti, iar


paturile au acoperişuri cu marginile ridicate (gen pagodă). Se
crează cabinete cu numeroase sertare.

Barocul in Germania, Tarile de jos si Spania

Creatorii de mobilier germani dinsecolul al VIII-lea sunt renumiţi în


toată Europa pentru compoziţiile savante executate în tehnica
marchetăriei. La acesta se adugă bornzuri cizelate cu mare fineţe şi
porţelanuri picate, montate în panourile mobilelor sau în
medalioane.

Importate de întreaga Europă, renumitele cabinete olandeze pentru


scris şi pentru păstrarea obiectelor de preţ sunt aşezate pe picioare
torsionate, pe coloane sau pe cariatide. Ele sunt formate din corpuri
cu numeroase compartimente şi sertăraşe, având panoul din faţă
lăcuit cu motive chinezeşti.

Unele cabinete sunt marchetate cu baga şi fildeş, altele cu placuţe


de marmură de diferite culori. În această perioadă se crează şi o
mobilă combinată formată dintr-un birou cu două corpuri suprapuse,
un sertar şi un dulăpior.

În secolul al XVII-lea, sub ultimii regi ai dinastiei de Habsburg, arta


spaniola cunoaşte o epocă de apogeu. Dintre mobile, ca şi în
Flandra, cabinetele cunosc o dezvoltare deosebită. Prevăzute cu
numeroase sertare şi sprijinite pe coloane, ele sunt executate din
abanos sau din alte esenţe exotice cu încrustaţii de fildeş sau de
pietre preţioase. Unele cabinete sunt decorate cu motive
geometrice de tradiţie maură, altele sunt picate în aur şi încrustate
cu fildeş având şi ornamente orientale în culori calde, sau aplicaţii
de metal.