Edificarea unui oraş în mijlocul apelor apare ca un fenomen ieşit din comun, aproape un miracol.

Veneția, cu palatele sale de marmură şi bisericile monumentale, cu cartierele sale dens construite, ivite
din smîrcuri, constituie produsul unei voințe umane hotărîte să-şi subordoneze natura şi, împotriva vi-
tregiilor acesteia, să realizeze un mediu confortabil şi frumos, adecvat vieții.

La Veneția erau adunate averi imense. Familiile bogate continuă să contribuie la înfrumuseţarea
oraşului, a cărui imagine ca ansamblu urban capătă un caracter triumfal. Vechile edificii bizantine şi
gotice sînt reconstruite. Acum lucrează la Veneția arhitecți şi artişti plastici veniți din marile centre ale
cul- turii Renaşterii din Italia. Guvernul se străduieşte să transforme oraşul într-un centru de intensă
viață intelectuală. Tradițiile orientale sînt treptat înlătu rate de studiile umaniste, stimulate de prezenţa
în orbita Veneției a Padovei, cu celebrele sale universități. În şcoli publice se învață limba latină, paralel
cu dialectul venețian sermo maternus, folosit ca limbă oficială în documente şi relatii diplomatice. În
jurul anului 1500, tipografiile veneţiene scoteau anual cîte 3 000 de ediții de înaltă calitate.

Construirea unui oraș în mijlocul apelor reprezintă o abordare extraordinară, o aproape miraculoasă
îndeplinire. Veneția, cu palatele sale din marmură și bisericile grandioase, cu cartierele dense, emergând
din mlaștinile lagunei, este rezultatul hotărârii umane de a supune natura și de a crea un mediu
confortabil, frumos și adecvat vieții.

În Veneția se strângeau bogății impresionante. Familii înstărite continuau să investească în

înfrumusețarea orașului, iar imaginea sa urbană capăta o aură triumfală. Clădirile vechi, de inspirație
bizantină și gotică, erau reconstruite. Oameni de arhitectură și artiști plastici din cele mari centre
culturale ale Renașterii din Italia se angajau în proiecte venițiene. Guvernul depunea eforturi pentru a
transforma orașul într-un centru vibrant de viață intelectuală. Treptat, tradițiile orientale erau înlocuite
de studiile umaniste, în special datorită prezenței Padovei, cu celebrele sale universități, în sfera de
influență venețiană. Școlile publice ofereau predarea limbii latine, alături de dialectul venețian - sermo
maternus - folosit ca limbă oficială în documente și relații diplomatice.

Veneția, ca ansamblu urban, constituie un fenomen înzestrat cu o factură și o scară necunoscute în

lagună, incomparabil cu tot ce se găseşte între limitele ei, după cum este greu, cîteodată, de asemuit o
creație a omului cu un produs al naturii. Generațiile care au întemeiat Veneția și cele care, printr-un
efort constructiv de mai multe secole, au adus-o la înfățișarea ei de astăzi au inclus, de fapt, în mediul
lagunar, un organism nou, străin, cu o existență proprie şi l-au silit să se adapteze condițiilor de viață din
lagună. Dar Veneția n-ar fi putut să trăiască de pe urma resurselor mediului, aşa cum trăiau micile sate
de pescari. Ea a trebuit să-şi extrapoleze năzuin- țele și să obțină, prin legături cu tări de peste mări sau
cu continentul, ceea ce laguna nu-i putea oferi, de la hrană pînă la materiale de construcție. Aşadar,
Veneția apare ca o realitate specifică, opusă mediului, uluitoare prin contrast cu acesta şi care, deși
condiționată de terenul pe care i l-a oferit natura, poate fi analizată ca o realitate în sine. Veneției însă i-
au trebuit mai multe secole ca să ajungă ea însăşi, aşa cum poate fi cunoscută astăzi. Evoluția acestui
organism urban reprezintă o lungă istorie, cu acu- mulările sale şi salturile sale calitative, care, treptat,
au transformat aşezările risipite ale pescarilor de pe insulele lagunei într-un oraş închegat.
Caracterul organic pe care l-a moştenit oraşul de astăzi a fost un produs al Renaşterii. Acțiunea
Renaşterii a avut asupra Veneției un dublu sens, aparent contradictoriu, de specificizare şi de unificare,
atît din punct de vedere functional, cât şi estetic. Spre deosebire de goticul venetian, care tindea către
repetarea unor soluții standardizate, Renaşterea năzuiește către diferențierea. către o tratare distinctă a
fiecărei componente orăşeneşti, fie că este vorba de un cartier, un campo, un canal, o calle sau o clădire.

Desfășurându-se ca un ansamblu urban excepțional, Veneția aduce cu sine o dimensiune și o

magnitudine cu totul remarcabile în cadrul lagunei, de o unicitate incomparabilă cu ceea ce se află în
limitele ei.

Cei care au pus bazele Veneției și cei care, prin eforturi constructive pe parcursul mai multor
secole, au plămădit-o în aspectul său actual, au inserat în mediul lagunar un organism nou, străin, cu o
existență proprie, forțându-l să se adapteze condițiilor specifice ale lagunei. Cu toate acestea, pentru a
se dezvolta, Veneția nu s-a bazat doar pe resursele mediului înconjurător, precum diverse sate de
pescari. A trebuit să-și extindă orizonturile prin legături cu țări de peste mări sau cu continental
european, obținând astfel ceea ce laguna nu-i putea oferi, de la hrană la materiale de construcție. În
consecință, Veneția se prezintă ca o entitate specifică, contrastantă cu mediul său care a fost destul de
ostil pentru dezoltarea anumitor domenii care să o fi ajutat să fie un stat independent.

Cu toate acestea, Veneția a necesitat mai multe secole pentru a-și găsi propria identitate, așa
cum o cunoaștem astăzi. Evoluția acestui organism urban reprezintă o istorie lungă, cu acumulări și
salturi calitative care, treptat, au transformat satele răsfirate ale pescarilor de pe insulele lagunei într-un
oraș unitar.

Oraşul de astăzi conservă, în mare, situația care s-a conturat în perioada Renaşterii, contribuția etapelor
de construcţie şi a stilurilor care au urmat fiind lipsită de o semnificație specială pentru structura
urbanistică şi înfățișarea oraşului. Veneția îşi păstrează aerul şi farmecul pe care i le conferă existenţa sa
în mijlocul lagunei, cât și situația sa de posesoare a unui ansamblu urbanistic unic în lume.

Actuala personalitate organică a orașului a evoluat ca rezultat al perioadei Renașterii. Impactul

Renașterii asupra Veneției a avut un efect dublu, aparent contradictoriu: a generat o specificitate și, în
același timp, o unitate, atât din punct de vedere funcțional, cât și estetic. În contrast cu stilul gotic
venețian, care tendea să adopte soluții standardizate, Renașterea căuta să diversifice, să trateze fiecare
componentă urbană în mod distinct, fie că era vorba de un cartier, un campo, un canal, o calle sau o
clădire.

Orașul actual păstrează în mare parte configurația conturată în perioada Renașterii, contribuția etapelor
ulterioare de construcție și stilurilor ulterioare lipsind de semnificație majoră pentru structura urbană și
aspectul orașului. Veneția încă emană aceeași atmosferă și farmec ca urmare a existenței sale în mijlocul
lagunei, precum și a statutului său de deținător al unei asemenea structuri urbane unice în lume

Din punctul de vedere al stilului arhitectural, Veneția se naşte bizantină. Caracterul originar bizantin,
adaptat cerințelor, mentalității, ambiantei de viață a Veneţiei, a pus o anumită amprentă asupra întregii
evoluții a artei și arhitecturii veneţiene. De aceea, romanicul și goticul, Renaşterea şi barocul vor căpăta
în lagună o fizionomie proprie şi un caracter particular.

Din perspectiva stilului arhitectural, Veneția își are originile în sfera bizantină. Această identitate inițială
de inspirație bizantină, adaptată nevoilor, mentalității și contextului de viață specific Veneției, a lăsat o
amprentă distinctă asupra evoluției generale a artei și arhitecturii venețiene. Ca urmare, perioadele
romanică și gotică, Renașterea și barocul își vor dezvolta în lagună o fizionomie distinctă și un caracter
propriu.

Noile Procurații ale lui Scamozzi au ca punct de plecare motivele de faţadă ale Libreriei. Deși, în raport cu
edificiul lui Sansovino, în cazul Procurațiilor a fost introdus un al treilea cat, totuşi, în piața San Marco,
joncțiunea celor două clădiri se realizează în mod nesilit, Scamozzi contînd, probabil, în parte, pe faptul
că aceasta este ascunsă de către corpul campanilului. Faţada Procurațiilor Noi, ca şi faţadele Libreriei,
posedă o bogată decorație sculpturală care se subordonează însă liniilor de arhitectură. Aspectul clădirii
sugerează privitorului preocuparea arhitectului de a se înscrie în ansamblul preexistent, rămînînd
totodată el însuşi şi om al epocii sale. Depla- sarea în Piazzettă şi în piața San Marco, aduce în fața
ochilor arcadele suprapuse ale palatului ducal, ale Procurațiilor Vechi şi Noi şi ale Libreriei, reprezentînd
etape succesive ale evoluţiei arhitecturale, produs al unor vremi tepuranalități diferite, care totuși dau
sentimentul unei depline unități arhitecturale.

Noul ansamblu arhitectonic creat de Scamozzi are la bază elementele de fațadă ale celebrei Librării. Cu
toate că Procurațiile Noi prezintă un al treilea nivel în comparație cu clădirea lui Sansovino, unificarea
celor două structuri în Piața San Marco pare a fi realizată subtil, Scamozzi având încredere, probabil, că
acesta va fi umbrit de impunătorul campanil. Fațada Procurațiilor Noi, la fel ca și cele ale Librării, este
împodobită cu o detaliată decorație sculpturală care respectă, însă, linia generală a arhitecturii. Prin
aspectul său, clădirea transmite observatorului intenția arhitectului de a se integra în contextul
preexistent, rămânând în același timp fidel spiritului epocii sale. O plimbare în Piazzetta și în Piața San
Marco dezvăluie arcadele superpoziționate ale Palatului Ducal, ale Procurațiilor Vechi și Noi, precum și
ale Librării, ilustrând etapele succesive ale evoluției arhitecturale. Această compoziție reprezintă
produsul diferitelor ere cu caracteristici distincte, dar care reușesc, în ciuda acestui fapt, să transmită o
notă de unitate arhitecturală completă.

Venetia zilelor noastre apare ca un oraş care conservă vestigii ale perioadei bizantine şi romanice, fiind
însă, în esență, un perioadelor gotică şi rinascimentală.

Evoluția stilurilor la Veneția ilustrează, în mod evident, ca o variantă specifică, fenomenele existente în
Italia şi în întreaga Europă occidentală. Marile sale edificii îşi găsesc locul cuvenit în cadrul capitolelor
oricărei istorii de artă sau de arhitectură care tratează evoluţia stilurilor bizantin, romanic, gotic şi al
Renaşterii. Însă o anumită continuitate, promovată de gustul venetian, cristalizat în cadrul relațiilor cu
Orientul, prezenţa unor caracteristici comune tuturor stilurilor, permit, şi suscită chiar, o tratare
separată a arhitecturii Veneţiei, privită în cadrul complexelor raporturi de interconditionare cu
arhitectura italiană, europeană şi orientală, grefată pe un fond urbanistic fără egal.
Procesul evolutiv al stilurilor în Veneția exemplifică, într-o manieră distinctivă, manifestările
caracteristice din Italia și din întreaga Europă de Vest. Clădirile emblematice ale orașului au o
poziționare semnificativă în capitolele de istorie a artei și arhitecturii, acoperind evoluția stilurilor
bizantin, romanic, gotic și Renaștere. Cu toate acestea, se remarcă o continuitate specifică, influențată
de gustul particular venețian, cristalizat în contextul interacțiunilor cu Orientul. Există elemente comune
care se regăsesc în toate stilurile și care facilitează, chiar încurajează, o analiză individuală a arhitecturii
Veneției. Această analiză se desfășoară în cadrul complexelor relații de interconexiune cu arhitectura
italiană, europeană și orientală, toate adaptate la un context urbanistic deosebit.