Orașul Medieval . Geneza orașelor noi .

Tipologie
Urbană. Instituțiile Urbane
Înainte de urbaniști și planurile sofisticate de urbanizare , înainte de perioada
modernă, în care oamenii ridică orașe peste noapte , localitățile medievale creșteau
organic pe măsură ce se adunau încetul cu încetul oamneii în ele .
Începand cu secolul al XI-lea , inițial în Europa Occidentală, mai apoi și în întreaga
Europă ,se încep a se cristaliza anumite formțiuni statele viziând organizarea spațiului și
societații. Această mișcare a fost posibilă datorită progresului lumii agrare care a evoluat
în formațiuni statale mai complexe. Ca urmare a creșterii demografice,activității
comerciale cu accent pe relansarea comerțului , dezvoltării mestesugurilor si agriculturii,
derulează renașterea și întemeierea orașului medieval cu noi principii și legi mai
evoluate, cu norme noi,democratice. Orasul medieval reprezintă lumea libertății. Inițial
primele orașe și-au făcut apariția în apropierea fotificațiilor , dezvoltându-se ca suburbii1
Oraşele devin centre specializate în activităţile secundare şi terţiare care nu sunt
supuse unei autorităţi politice centralizate.Acest lucru i-a atras pe oamnei , dorind să se
desprindă de sub protecția seniorilor2 Fiecare dintre ele fiind asociate, în general, unei
mici suprafeţe agricole, dar uneori total independente.. Autonomia politică oprindu-se la
porțile orașului și nu se întinde în mediul rural .
Principala trăsătură a orașului este că prezintă un număr mai mare de locuitori .
Acestora le-a surâs gândul că ar putea fi scutiți de datoriile fiscale și să se bucure de
noile libertăți juridice . Noul teritoriu era condus de un stăpân care le stabilea obligațiile
de muncă, bani și produse, însă acesta îi tratează după regulile aplicate în societatea
rurală, dar care nu se potrivesc dinamismului ce caracterizează orașul. Meștesugurile și
mai ales comerțul nu se pot dezvolta în condițiile unor constrângeri de tip feudal, care
limitează libertatea de mișcare și care presupun obligații materiale foarte grele, astfel
încat foarte curând orașenii se organizează în  comuna . Acestea erau asociații ale
locuitorilor unui oraș anume care se leagau prin juramânt să acționeze împreună în
scopul de a-și obține libertatea, libertăți care diferă de la regiune la regiune. Unele orașe
s-au stabilit pe fostele așezări din Antichitatea romană , în special în Intalia, Galia și
Germania. Deși acestea s-au dezvoltat diferit , fiecare fiind cu particularitățile sale ,
majoritatea centrelor se bucurau de un tipar regulat. Zidurile, acestea sunt înalte şi
prevăzute cu multe turnuri de apărare pentru a rezista deselor asedii. Creşterea populaţiei
face ca un oraş să aibă chiar mai multe şiruri succesive de ziduri. Ridicarea
și întreținerea zidurilor creează solidaritate între locuitorii orașului, întărindu-le
sentimentul unei identități comune față de cei ce nu sunt locuitori cu drepturi depline ai
orașelor. Orice oraș vechi are o trasătură specială și foarte ușor de observat , e o gaură în
mijlocul harții, un loc unde nu sunt nici case și nici străzi , acolo e inima orașului, locul
1
Platon
2
Platon
 de întâlnire preferat . În alte cuvinte acolo este piața , piata este cea mai clară dovadă că
omul este un animal social. O piață reprezentativă pentru Epoca Medievală este Piața
San Marco din Veneția . Piața aceasta are aproape o mie de ani vechime și e menită să
arate puterea și bogăția veneției . Aceasta are formă de L , fiind formată din două piețe
piazza și piazzetta . Pavajul este inspirat de modelul covoarelor orientale , la modă pe
vremea aia în Veneția și care atârnau la balcoanele pieței în timpul ceremoniilor publice,
altă teorie spune că pătratele marcau poziția în care breslele aveau voie să își instaleze
tarabele . Din punct de vedere economic , piața era locul unde se desfășurau activitățile
comerciale , Veneția s-a remarcat prin comerțul cu porțelan , stofei fine și mirodeniilor .
Pe lângă aceste elemente definitorii orașului , sunt prezente și niște clădiri cheie precum
biserica sau catedrala . De exemplu Bazilica San Marco , care găzduiește moaștele
Sântului Marco . Biserica la început nu a tolerat ocupațiile orășenilor , cum ar fi
afacerile ilegale . Primăria sau instituțile de autoguvernare, faceau apel în măsura mai
mare sau mai mică la consultarea cetațenilor și dezbaterea comună a problemelor
orașului.
Datorită zidurilor expansiunea spațială a orașelor face ca în interiorul său casele să
se dezvolte pe verticală, conducând la arhitectura urbană occidentală, atat de specifică, a
caselor cu etaj și a turnurilor . Înfăţişarea noilor aşezări este, cel mai adesea, rezultatul
întâmplării: cartiere cu case mici de cel mult un etaj, construite din lemn, înghesuite de-a
lungul unor străzi înguste, podite eventual cu lemn şi zone aparţinând oamenilor cu
avere, în care casele, îngrijite, sunt construite din piatră, iar străzile sunt pavate tot cu
piatră.  Locuinţele celor care nu dispun de mari resurse materiale nu au dotările care să le
asigure un trai civilizat, străzile fiind adesea depozite de gunoi şi focare de molime care
izbucnesc imprezibil. Viaţa se desfăşoară, în general, la vedere, şi doar prescripţiile
religioase sunt cele care introduc o anumită ordine în această existenţă comunitară.
Comunitatea medievală orăsenească era formată din 3 cei de sus , adică patriciatul și
cei de jos respective plebea . Diferențele sociale din cadrul orașului sunt date atât de
ocupațiile variate ale locuitorilor săi, între care preponderente sunt cele meștesugărești și
comerciale, cât și de nivelul material atins de fiecare. Conducerea de fapt a orașelor
aparține elitelor urbane, patriciatului, pătura meșteșugarilor și negustorilor bogați.
Alături de aceștia exista o pătură intermediară, în care pot fi integrți și liber
profesioniștii, de tipul profesorilor, notarilor, medicilor, și o plebe urbană destul de
numeroasă si adesea turbulentă. Între aceste categorii, conflictele cu miza economică sau
politică au fost destul de frecvente. Conducerea oraşelor pe care suveranul, seniorul sau
episcopul o realizează fie direct, fie o transmite unor reprezentanţi ai săi, va constitui în
timp un prilej de conlucrare sau de conflicte în lumea medievală.
Ritmurile vieţii oraşului sunt guvernate de activităţile care se desfăşoară în cuprinsul
său, de calendarul astronomic şi cel religios, ca şi de voinţa conducătorilor săi .  Noaptea,

3
Platon
oraşul se retrage în interior – circulaţia nocturnă de multe ori este interzisă – şi doar
tâlhăriile sau incendiile pot tulbura liniştea vegheată de gărzile seniorului sau ale cetăţii.
Graniţele Europei se extind spre est, prin colonizarea teritoriilor situate dincolo de
Elba şi spre sud, prin recucerirea treptată a Spaniei de la arabi. Aceste acţiuni impun
formarea de noi oraşe, întemeiate de regi, de vasali, de ordine religioase sau chiar de
marile oraşe şi care sunt mai mult sau mai puţin conforme modelului citadin deja
existent. Ele reproduc la scară mai mică organizarea oraşelor-stat, rămânând totuşi
supuse, pe plan politic şi judiciar, unei puteri exterioare, feudale sau orăşeneşti; ele
garantează libertatea individuală a lucrătorilor, au un guvern ales de către cetăţeni şi sunt
construite după aceleaşi principii organizatorice şi formale.
Orașul s-a detașat de lumea rurală prin funcțiile sale . Viaţa cotidiană, mult mai
animată decât cea de la sate, se desfăşoară pe stradă sau în jurul câtorva edificii publice:
biserica sau catedrala, reşedinţa seniorului, palatul comunal (primăria), pieţele care
găzduiau halele de mărfuri.