I. Apatitia si dezvoltarea orasului si rolul activitatii comerciale in acest proces.

Prin urbanizare intelegem procesul prin care o populatie in evolutia sa se concentreaza si se structureaza in
ansamblul de tip urban, studiul stiintific al acestui proces si raporturile intre indivizi si functiile urbane
specifice.
Trebuie sa mentionam ca in decursul istoriei sale orasul a prezentat trasaturi foarte diverse, in functie de
stadiul sau de dezvoltare istorica, mediul geografic, nivel de civilizatie si mod de viata, ca si a anume
functiune dominanta.
Desi procesul istoric al urbanizarii porneste de la aparitia asezarilor cu caracter agrar, in ceea ce priveste
modalitatea de definire a cadrului urban, precum factorii care au contribuit la dezvoltarea acestora au fost
elaborate o serie de teorii:
• Teoria apararii emisa de istoricul german Ludwig Maurer si economistul Karl Bucher care sustin ca
orasele au aparut ca urmare a necesitatilor de aparare ale oamenilor impotriva navalitorilor, cetatile
fortificate devenind astfel nucleele viitoarelor orase. Cu toate acestea, exista si orase care au aparut initial
lipsite de fortificatii (ex: Roma antica). • Teoria conditiilor geoclimatice elaborata de geografi, care explica
aparitia oraselor ca urmare a mediului natural favorabil: conditiile geoclimatice, configuratia terenului etc.
Wolf Schneider sustine ca primele orase au aparut in zona terenurilor agricole cele mai fertile (ex:
Mesopotamia, Valea Nilului). • Teoria deciziei administrative emisa de istoricii G. Below, K. Hegel si T.
Wright, care considera ca orasele au luat nastere ca urmare a deciziei puterii de stat, factorul determinant
fiind organizarea politico-juridica. •

Teoria schimbului de marfuri considera ca principalul factor de dezvoltare a oraselor 1-a

constituit plasarea acestora la intersectia unor artere comerciale, terestre sau maritime si care a favorizat
schimbul de marfuri (cum este cazul oraselor grecesti sau a oraselor porturi). • Teoria oraselor-necropola
care apartine lui Lewis Mamford si care sustine ca "orasul celor morti a precedat celor vii"si ca multe orase
din Egipt, China sau Grecia au aparut in apropierea marilor necropole si complexe religioase: Ierusalim,
Delfi, Memfis etc. in conexiune cu aceste teorii, se poate vorbi de o etapizare in evolutia oraselor, literatura
de specialitate conturandu-se urmatoarele perioade istorice: LI Perioada arhaica. Stiinta arheologiei si
antropologiei nu ofera date exacte privind aparitia asezarilor cu caracter urban. Sunt cunoscute in acest sens
marturii din mil. VII-VI Le.n. privind primele tipuri de cetati aflate in bazinele marilor fluvii din intreaga
lume. Acestea sunt, in general, organizate in jurul intersectiei a doua cai principale, terestre sau fluviale.

I)Orasul antic. Ca urmare a evolutiei economiei, dezvoltarii fortelor de productie, aparitiei mestesugurilor,
orasele devin organisme cu functii complexe: economice, mestesugaresti, administrative si religios-
culturale. Primele orase s-au dezvoltat in vechile areale cunoscute: Mesopotamia, Egipt, Siria, Asia Mica,
Grecia, Asia Centrala, India si China. in Europa, civilizatia urbana a aparut mai tarziu, indeosebi datorita
expansiunii romane. Daca pana sec. VI se poate vorbi de o dominanta mistico-religioasa "in alcatuirea
oraselor, incepand cu sec. VI-V i.e.n. se contureaza stiinta constructiei oraselor, un rol deosebit de
important in acest proces avandu-l Grecia antica. Orasul grecesc -"polis-u1"- reprezenta un model de
organizare rationala si echilibrata in care cerintele legate de functionalitate se impleteau armonios cu cele
referitoare la o viata

spirituala foarte activa Sunt cunoscute mai multe etape in evolutia oraselor Grecie antice, fiecare dintre
acestea avand trasaturi specifice:
1) Perioada arhaica (homerica) - sec. XII-VI i.e.n., caracterizata prin formarea oraselor cetati (polis)
si a "acropolei" cu functii de aparare;
2) Perioada clasica sec. VI-V Specificul acestei perioade consta in aparitia lucrarilor tehnico-edilitare
(alimentare cu apa, evacuarea apelor uzate etc.), precum si a programelor de arhitectura pentru
cladiri publice cu functii social-culturale (stadioane, gimnazii, cladiri comerciale);
3) Perioada elenistica - 323-31 i.e.n. Importanta acestei perioade consta in nivelul deosebit de ridicat
pentru mijloacele tehnice ale acelei perioade in ceea ce priveste dotarea edilitara. O contributie
importanta la stiinta urbanizarii au avut-o si inginerii romani care, folosind in mod creator
experienta predecesorilor, au construit o intreaga retea de orase legate prin sisteme de drumuri,
poduri si cai de acces. Pe structura acestor asezari s-a dezvoltat de altfel cea mai mare parte a
retelei urbane contemporane.
Dintre caracteristicile cele mai importante ale oraselor romane, pot fi mentionate:
a) trecerea de la nucleele urbane izolate la un sistem de localitati distribuite in teritoriu, ierarhizate ca
importanta si dimensiune si avand urmatoarele functii prioritare:
- orase cu functiuni strategice: Lutectia-Parisiorum (Paris), Londinium (Londra), Vindobonai (Viena) etc.
- orase comerciale: Ostia, Salerno, Palmira etc.
- orase administrative: Roma, Atena, Efes etc.
- orase balneare si de odihna: Pompei, Herculanum, Neapole etc.
b) structura oraselor se baza pe o retea ortogonala de strazi, la intersectia acestora aflandu-se piata sau
forumul in care erau amplasate: templul inchinat zeului protector, bazilica, constructiile comerciale etc. Un
exemplu in acest sens il constituie orase precum Florenta, Bologna, Milano, Torino,
c) dotarea tehnico-edilitara deosebit de complexa.
d) instituirea unor regulamente referitoare la probleme de proprietate in sensul limitarii acesteia in interesul
colectivitatii, clasificarea strazilor (Via pentru vehicule, pentru pietoni, Actus pentru animale, indicandu-se
latimi minimale obligatorii), norme privind distanta intre cladiri, probleme speciale de igiena.

II) Orasul medieval. Perioada feudala a debutat cu navalirea popoarelor migratoare, pe de o parte, si cu
raspandirea crestinismului, pe de alta parte. Asezarile medievale se caracterizeaza in aceasta perioada prin:
dimensiuni relativ reduse (intre 10.000 si 40.000 de locuitori); protejarea cu fortificatii; densitate foarte
mare a constructiilor si populatiei: structuri constituitc spontan, cu strazi avand trasee neregulate adaptate
configuratiei terenului; retelele stradale inelar - radiale care convergeau catre piata centrala in care erau
amplasate cladirile religioase si primariie; lipsa
preocuparilor privind igiena si dotarea tehnico-edilitara; lipsa preocuparilor privind confortul si salubritatea
locuintelor. Important este de remarcat faptul ca majoritatea centrelor urbane moderne pastreaza nuclee pe
baza carora s-au dezvoltat centrele istorice, artistice si culturale.

III) Orasul in timpul Renasterii. Despre inceputurile orasului modern se poate vorbi incepand cu sec. XV-
XVI, cand afirmarea burgheziei, dezvoltarea productiei mestesugaresti, a comertului, a sistemului de
circulatie a banilor au creat premisele unei noi vieti sociale. Mari ganditori ai Renasterii, precum Leon
Battista Alberti, Antonio Averlino, Francesco Martini, Leonardo da Vinci, au elaborat teorii privind
constructia oraselor a caror valabilitate se pastreaza si astazi. Principalele idei cuprinse in aceste teorii se
refereau la: stabilirea formei incintei conform exigentelor impuse de tehnicile de aparare; distributia
constructiilor in zone functionale; ierarhizarea strazilor si a pietelor dupa destinatia lor; amplasarea in zone
izolate a atelierelor producatoare de noxe; legatura functionala intre zonele productive si spatiile
comerciale; constructia pe nivele diferite a cailor de circulatie pentru vehicule si pentru pietoni; confortul
edilitar; igiena publica.

IV) Orasul baroc. Cuprinsa intre sec. XVII si XVIII, perioada baroca reprezinta un moment de referinta in
istoria urbanismului si este caracterizata printr-o activitate constructiva deosebit de intensa si prin
contributii deosebite in ceea ce priveste alcatuirea urbana (bulevarde, piete, ansambluri arhitecturale),
constituite astfel incat orasul sa devina un adevarat spectacol. Caracteristicile urbanismului baroc se refera
la: amplificarea fara precedent a scarii la care sunt concepute ansamblurile urbane, preferinta pentru
monumental; preocuparea accentuata pentru compozitiile volumetrice ce realizeaza ansamblul;
compozitiile urbane sunt concepute astfel incat sa puna in evidenta, in primul rand resedintele regale,
episcopale sau ansamblurile religioase; preferinta pentru structuri regulate radiale sau radial concentrice in
care arterele principale converg catre resedinta senioriala sau edificiul religios, folosirea unor prospecte de
strazi si
dimensiuni de piete nejustificat de mari.

V) Orasul erei industriale. Revolutia industriala a determinat schimbari fundamentale in dezvoltarea

centrelor urbane, datorate dezvoltarii explozive a manufacturilor si industriilor amplasate in centrele
urbane, pe de o parte, si cresterii rapide a numarului de locuitori prin atragerea populatiei rurale
pauperizate, pe de alta parte. Secolul al XIX-lea este cunoscut in literatura de specialitate drept o perioada
caracterizata printr-o ampla criza a asezarilor umane determinata de supradimensionari ale unor centre (de
exemplu, In 1801 Londra avea circa 1 milion de locuitori in timp ce restul oraselor aveau sub 100.000
locuitori). incepand din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, apar in marile orase ale lumii forme de
transport urban disponibile: trenul cu aburi, tramvaiul electric etc. Aceste mijloace au permis populatiei sa-
si stabileasca resedinta in zonele suburbane ducand astfel la descongestionarea centrelor excesiv
aglomerate. Secolul XX aduce noi schimbari in rezolvarea problemei transportului: de exemplu, in 1907 la
Londra liniile de metrou au fost electrificate, au aparut trenuri de suprafata, au fost instalate tramvaie etc. in
urma acestei situatii, intre 1890-1939, aproape toate marile zone urbane au inregistrat rapide descentralizari
ale populatiei, si, in acelasi timp, invadarea zonelor periurbane, extinderea haotica si necontrolata a
suprafetelor ocupate de centrele orasenesti. Ca urmare, au fost adoptate o serie de solutii de natura
administrativa (legi ale sistematizari urbane, comisii de analiza si prognoza, organisme guvernamentale si
departamente ale sistematizarii urbane si teritoriale), sociala ( miscari sociale pentru reforma sanitara si
urbana care au produs proiecte cu caracter utopic, de exemplu, "orasul sanatatii"), arhitectural-urbanistica
(celebrul proiect al "orasului gradina" conceput de urbanistul englez Ebenzer Howard si care combina
avantajele vietii la oras - posibilitati de lucru, contacte sociale - cu avantajele vietii de la tara - mediu
sanatos, contact nemijlocit cu natura).

2. Conceptul de urbanism.
Daca in anumite perioade amenajarea oraselor a fost realizata din ratiuni religioase sau politice, urbanismul
modern porneste de la asigurarea bunastarii locuitorilor, a unor conditii civilizate de viata, si nu in ultimul
rand, a unui confort vizual si, in mod special, a unei armonii intre natura si spatiul construit. Denumirea de
"urbanism" provine din limba latind de la "urbis-is", termen care desemna notiunea de oras. In sens larg,
urbanismul constituie arta de a ordona de o maniera armonioasa rationala viata unei populatii, intr-un spatiu
geografic determinat. Termenul de urbanism a aparut pentru prima data in lucrarea inginerului catalan
Ildefonso Cerda "Teoria generala a urbanizarii", publicata in 1867. Cu toate ca termenul este de data relativ
recenta i desemneaza tinta organizarii oraselor, arta urbana, formele geometrice ale oraselor si au originea
in antichitate.
Urbanismul clasic, avandu-1 ca reprezentant pe Hipodam din Milet, Grecia antica, se caracteriza prin
planificarea orapilui in dimensiuni regulate, cu strAzile formand tin sistem patrat.
Urbanismul reprezinta „un ansamblu de masuri tehnice, administrative, economice si sociale care trebuie sa
permita o dezvoltare armonioasa, rationala umana a aglomeratiilor".
Urbanismul este privit in stransa interdependenta cu amenajarea teritoriului ca parte integranta a acesteia si
constituit dintr-un ansamblu de activitati prin care sunt urmarite obiective legate de: - ameliorarea
conditiilor de viata prin eliminarea disfunctionalitatilor, asigurarea accesului la servicii publice si locuinte
convenabile pentru toti locuitorii; - crearea conditiilor pentru satisfacerea cerintelor speciale ale copiilor,
varstnicilor si ale persoanelor cu handicap; - utilizarea eficienta a terenurilor in acord cu functiile
urbanistice adecvate; - extinderea controlata a zonelor construite; - protejarea si punerea in valoare a
patrimoniului cultural construit si natural; - asigurarea calitatii cadrului construit, amenajat si plantat din
toate localitatile; - protejarea localitatilor impotriva dezastrelor naturale si a riscurilor tehnologice.
Conceptul de urbanism priveste: cadrul natural, functiile economice ale teritoriului, populatia, reteaua
generala de localitati si echiparea tehnica a teritoriului. Elementele si aspectele caracteristice ale cadrului
natural se refera la: relief, resurse, conditii geotehnice, seismicitate, reteaua hidrografica si hidrologica,
cursuri, debite, surse de apa potabila si industriala, ape poluate, clima, regim termic, precipitatii, regim
eolian, fenomene si conditii specifice de degradare, inundatii, exces de umiditate, eroziune, alunecari de
teren, etc. Scopul principal al analizei cadrului natural este de a determina modul in care acesta influenteaza
dezvoltarea si organizarea retelei de localitati.

Functiile economice ale teritoriului au in vedere:

industria (inventarierea unitatilor pe categorii de importanta, ramura, localizarea lor, forta de munca pentru
fiecare unitate folosita in prezent si preconizata pentru viitor, forta de munca in deplasare, suprafata de
teren ocupata, echiparea tehnico-edilitara, unitati producatoare de noxe, impurificarea atmosferei, a apei,
degradari de teren, amplasarea deseurilor, etc.),

agricultura (zonarea terenurilor agricole - cerealiere, viticole, pomicole, zootehnice, legumicole -, numarul
si localizarea unitatilor complexe de productie agricola, forta de munca actuala si de perspectiva ocupata,
deplasari pentru munca, principalele lucrari hidrotehnice si hidroameliorative, aprovizionarea oraselor cu
produse agro-alimentare),
economia forestiera (suprafata si ponderea fondului forestier in teritoriul studiat, unitati principale de
exploatare-intretinere, forta de munca, valorificarea fondului forestier din punct de vedere peisagistic,
cinegetic, terapeutic, etc., gradul de echipare cu drumuri, cai ferate, etc., structura fondului forestier i
relatiile acestuia cu alte activitati economice),

turismul, odihna Si tratamentul balnear (inventarierea resurselor balneo-turistice, distributia in teritoriu,

valoarea resurselor, modul In care sunt puse in valoare, gradul de dotare si echipare, gradul de solicitare,
accesul, etc).

Populatia se analizeaza pe total teritoriu si medii (rural, urban), pe localitati principale, densitate, numar si
evolutie pe o perioada mai lunga (pe baza recensamintelor), structura pe varste,
sporul natural si migratoriu, indicele de natalitate si mortalitate, structura populatiei active pe ramuri,
profilul economic si social, deplasarile zilnice pentru munca, etc. Prelucrarea datelor pentru acesti
parametri permite evidentierea unor probleme si fenomene precum repartitia inegala a populatiei in
teritoriu, miscarea naturala a populatiei, desfasurarea procesului de urbanizare (ritm, pondere, disproportii),
utilizarea fortei de munca, navetismul zilnic sau temporar, conditiile de viata. Analiza retelei generale de
localitati urmareste distributia acestora in teritoriu precum si relatiile de complementaritate intre ele, gradul
de echipare tehnico-edilitara, functiile oraselor, etc. Echiparea tehnica a teritoriului este considerata
elementul motor al dezvoltarii organizarii complexe a oraselor si cuprinde intregul sistem de comunicatii si
transport (cai ferate, rutiere, aeriene, navigabile, transportul auto, starea si traseele mijloacelor de
transport), gospodarirea complexa a apelor, sistemul energetic national (centrale hidroelectrice,
termoelectrice si de termoficare, atomoelectrice), alimentarea cu gaze, protectia si conservarea mediului
inconjurator. Cunoasterea, analiza si evaluarea acestor elemente ce dau continut urbanismului asigura o
delimitare si o dimensionare corecta a localitatilor, zonarea functionala a acestora, proiectarea
sistemului de 1egaturi intre locatari si nu in ultimul rand utilizarea rationala a teritoriului si a resurselor
acestuia. Astfel, se evita dezvoltarea haotica si amplasarea unor constructii in afara limitei permise, are loc
reducerea unor cheltuieli de intretinere pentru cladiri spatii libere amenajate, cresterea eficientei economice
in exploatarea retelei edilitare a strazilor, a spatiilor verzi, economisirea terenului agricol.

3.Precursori si fondatori ai analizei economice a oraselor

Precursori In antichitatea greaca si romana, odata cu aparitia orsului de mari dimensiuni: Aristotel,
Tucidide Hipotamus din Milet, Vitruviu, Cantillon, Willian Petty, Condillac, David Ricardo.
Fondatori ai analizei economice a spatiului
Iohan Henrik von Thunen- "stat izolat"(1826) autorul legii potrivit careia structurarea spatiului rural se face
corespunzator relatiilor cu spatiul urban cel mai apropiat, in functie de posibilitatile de valorificare optima a
produselor agricole.
Alfred Weber-(1909)- primele incercari de localizare spatiala optimala pentru intreprinderile industriale, in
functie de cheltuelile de transport pentru materia prima si produsele finite. Walter Crhistaller (1933) si
August Losch (1944)- pun bazele teoriei economice spatiale, find autorii teoriei pietelor centrale, potrivit
careia aria naturala pentru un produs se prezinta ca un cerc in interiorul caruia producatorul sau vanzatorul
au interes sa ocupe centrul.
John Reifly(1929)- legea gravitatii comerciale, potrivit careia populatia centrelor satelit, a marilor suburbia
si chiar a centrelor mai indepartate, este supusa influentei concurentiale a retelei de centre urbane, forta de
atractie a acestor tendinte concurentiale find conditionata de raportul de manic intre centrele armaturii
urbane si distanta de parcurs.