Oraşul medieval

– oraşele au avut un rol tot mai însemnat în viaţa politică şi în cea

economico-socială, culturală şi religioasă din secolele al XI – XII-lea;

–  originea oraşelor medievale:

a. majoritatea oraşelor romane au supravieţuit sau au renăscut în Evul

Mediu: Paris, Roma, Koln etc.

b. întemeiate la intersecţia marilor drumuri comerciale sau pe lângă

castele sau abaţii (burguri);

– la început oraşele se găseau sub dominaţia unui senior, ca mai apoi să se elibereze, pe care paşnică sau violentă, de sub
autoritatea nobilului;

– în unele oraşe, cetăţenii s-au unit într-o asociaţie numită comună; acestea se conduceau singure;

– ele îşi alegeau consiliul sau sfatul orăşenesc, în frunte cu un primar care avea diferite denumiri (jude, maire – Franţa,
burgermeister – Germania);

– categorii sociale:

  patriciatul (cei bogaţi), din rândul cărora proveneau şi membrii consiliului orăşenesc;

 meşteşugarii  şi negustorii, dar în oraşele medievale se mai întâlneau şi medici, farmacişti,
profesori, preoţi etc.
 plebea urbană (sărăcimea);

– meşteşugarii (meşteri din ateliere) erau grupaţi în bresle, asociaţii prin care îşi apărau
interesele şi prin care îşi organizau activitatea;

– înflorirea oraşelor medievale a dus la apariţia unui nou mod de organizare socială, cea burgheză, la dezvoltarea producţiei
melteşugăreşti şi a schimburilor negustoreşti;

– pentru a-şi apăra interesele, unele oraşe s-au unit în ligi (exemple: Liga Lombradă – oraşele din nordul Italiei sau Liga
Hanseatică – oraşele germane de la Marea Baltică);

– oraşe ca Veneţia sau Genova au dominat comerţul pe Marea Neagră şi pe Marea Mediterană.

Studiu de caz. Constantinopolul

– a fost o localitate urbană care a continuat să prospere şi la începutul Evului Mediu;

– era unul dintre cele mai importante oraşe ale creştinătăţii şi capitală a Imperiului Bizantin;

– Constantinopolul a fost un oraş mare (în secolul al VI-lea avea un million de locuitori), bine organizat, cu străzi largi, case de
piatră şi de cărămidă, pieţe mari, sistem de aprovizionare cu apă, băi publice şi monumente impresionante (precum biserica Sf.
Sofia, din secolul al VI-lea);

– a fost cucerit de turcii otomani în 1453.

Sursa: Cristan Vornicu, Magda Stan, Istoria de nota 10, Editura Cd Press, 2010, Bucureşti, p. 70.
Cum arata orasul medieval? Noi aşezări urbane

În primele secole ale mileniului II, populaţia Europei se deplasează încet din zona rurală în spaţiile urbane. Acest fenomen, întrerupt
de marile molime din secolul al XIV-lea, a dus la reînvierea vechilor aşezări romane, pustiite sau nu de năvălirile barbare, fie la
apariţia de noi aşezări (burguri), menite să-i adăpostească pe cei alungaţi din sate de opresiunea seniorilor sau pe cei veniţi de pe alte
meleaguri. Aceştia sunt cel mai adesea negustori sierieni şi evrei refugiaţi din pricina cuceririi arabe.

Activităţile oraşului

Oraşul medieval este imaginea locuitorilor săi şi a activităţilor pe care le desfăşoară aceştia. Populaţia aşezărilor urbane este
diferenţiată din punct de vedere social, constituindu-se rapid o categorie a patricienilor; o alta a burghezilor (mici negustori,
funcţionari) şi „clasa de jos”, formată din mulţimea lucrătorilor sau a slujitorilor de tot felul. Meşteşugarii (zidari, fierari, dulgheri,
măcelari, ţesători, giuvaeri etc), care furnizează principalele produse necesare vieţii urbane, constituie grosul populaţiei orăşeneşti.
Negustorii aduc mărfurile:  alimente, mirodenii, ţesături, materiale de construcţii etc. din locurile unde ele se produc, adesea de pe alte
continente. Slujbaşii, notarii, avocaţii, medicii, farmaciştii sunt cei care completează populaţia oraşului. Un grup masiv de persoane
lipsite de ocupaţii fixe, trăind din mila publică, dă fiecărei aşezări nota de pitoresc, dar furnizează şi motivele de grijă pentru locuitori:
tâlhăriile, jafurile, asasinatele sunt evenimente frecvente. Conducerea oraşelor pe care suveranul, seniorul sau episcopul o realizează
fie direct, fie o transmite unor reprezentanţi ai săi, va constitui în timp un prilej de conlucrare sau de conflicte în lumea medievală.

Înfăţişarea oraşului

Oraşele medievale pot fi recunoscute de la distanţă datorită zidurilor care le înconjoară, înalte şi prevăzute cu multe turnuri de
apărare (donjoane) pentru a rezista deselor asedii. Creşterea populaţiei face ca un oraş să aibă chiar mai multe şiruri succesive de
ziduri.

Înfăţişarea noilor aşezări este, cel mai adesea, rezultatul întâmplării: cartiere cu case mici de cel mult un etaj, construite din lemn,
înghesuite de-a lungul unor străzi înguste, podite eventual cu lemn şi zone aparţinând oamenilor cu avere, în care casele, îngrijite, sunt
construite din piatră, iar străzile sunt pavate tot cu piatră. Locuinţele celor care nu dispun de mari resurse materiale nu au dotările care
să le asigure un trai civilizat, străzile fiind adesea depozite de gunoi şi focare de molime care izbucnesc imprezibil. Viaţa se
desfăşoară, în general, la vedere, şi doar prescripţiile religioase sunt cele care introduc o anumită ordine în această existenţă
comunitară. Creşterea prosperităţii şi accentuarea diferenţelor sociale determină o nouă înfăţişare a oraşelor, care sunt supuse
procesului de sistematizare şi amenajare după planurile arhitecţilor: umanismul şi Renaşterea au generat o preocupare intensă pentru
aspectul cetăţii îndeosebi în Italia, dar şi în Flandra sau în Ţările de Jos.

Viaţa cotidiană în oraş

Ritmurile vieţii oraşului sunt guvernate de activităţile care se desfăşoară în cuprinsul său, de calendarul astronomic şi cel religios, ca
şi de voinţa conducătorilor săi (monarhul – dacă oraşul este proprietate regală, episcopul – dacă oraşul este reşedinţa acestuia, seniorul
– dacă oraşul aparţine unei familii aristocratice). Viaţa cotidiană, mult mai animată decât cea de la sate, se desfăşoară pe stradă sau în
jurul câtorva edificii publice: biserica sau catedrala, reşedinţa seniorului, palatul comunal (primăria), pieţele (halele de mărfuri).
Noaptea, oraşul se retrage în interior – circulaţia nocturnă de multe ori este interzisă – şi doar tâlhăriile sau incendiile pot tulbura
liniştea vegheată de gărzile seniorului sau ale cetăţii.