Societatea si Mineritul

Mineritul este un alt factor de dezvoltare economică ce își are bazele bine puse în trecut. Acesta
este condiționat în permanentă de existența zăcămintelor și mai ales a acelora ce se găsesc mai la
suprafața deoarece tehnicile de extracție erau destul de rudimentare. Este un factor esențial și se
dezvoltă o data cu cererea crescânda de metale prețioase, surse de energie, materii prime pentru
meșteșuguri și industrie, cererea de alaun, folosit în fixarea culorilor în postăvărit, de sare și cărbune.
Cele mai mari centre de extracție erau cunoscute la Goslar, Saxonia, Mansfeld (fier, aramă, argint), la
Graz, Stiria și Dalecarlia, sudul Suediei (fier), Newcastle (cărbune), Luneburg și Salzburg (sare). Se
extrăgea fier, aramă, plumb, cărbune o mare sursă aducătore de forță de muncă în Anglia, sare, plumb,
mercur, cositor, alaun, minereul de aur și argint. În ceea ce privește zăcămintele de aur în Europa erau
foarte sărace ceea ce ne duce la descoperirea unor importuri de metale prețioase chiar din Africa, dar
acesta nu se oprea într-un loc, ci continuau să meargă mai departe.
După anul 1000, a avut loc explozia urbană, favorizată de factori economici, politici
(încetarea migrațiilor, climatul de stabilitate, procesul de consolidare a autorității monarhice) și cei
sociali (restabilirea societății). Relansarea comerțului a fost un factor decisiv, revenindu-și după o
perioada de stagnare ce a urmat după apogeul Carolingienilor. Până să ajungă așezări cu statut
juridic, majoritatea centrelor urbane au traversat etape intermediare. În prima fază, orașele s-au
dezvoltat ca suburbii, în apropiere de fortificații, centre locale de putere, ce le asigurau protecția.
Dezvoltându-se economic, comunitățile au dorit să se desprindă de sub protecția seniorilor,
urmărind obținerea libertății juridice și organizării unui sistem defensiv propriu. S-au ajuns la
acordarea de drepturi, negocieri directe sau lupte. În cele din urmă, orașele, ai căror membri s-au
organizat sub formă unor societăți unite prin jurământ comun, au obținut libertăți
jurudice și scutiri fiscale, explirate în privilegii cuprinse în carte acordate de
senior. Demografic, orașul a atras un număr mai mare de locuitori, fiind situate în
locuri favorabile comerțului, în preajma castelelor seniorale, la intersecția
drumurilor, în apropierea râurilor navigabile. Multe orașe din sec. X-XIV erau
străvechile așezări romane din Italia, Germania nordică, Peninsula iberică sau
Galia. Toate orașele aveau o piață centrală, loc polarizator economic și social, ce
deținea două funcții-de spațiu comercial și de adunare a locuitorilor. Spațiul
central era dominat de centrele urbane, de primărie-sediul instituțional ce
supravegea și guverna orașul; și catedrala, simbol al bisericii atotprezente. Al
treilea element constructiv avea o valoare simbolică defensivă-zidurile, orașele fiind vizualizate ca
incinte întărite. Modul de viață și organizarea a fost preluat și la est de Rin, apoi dincolo de Elba,
unde orașele medievale au fost creații noi. Au fost integrate în "lumea latină" și au primit structuri
specifice. Au apărut orașele dezvoltate după model juridic și social. În timpul emergenței urbane, din
apusul Europei, s-au implicat minarhii, ducii locali și biserica, ce le-au oferit inițiat o autonomie largă
internă coloniștilor, că germani, valoni sau italieni. Orașul s-a detașat de mediul rural prin funcțiile
sale. Avea funcție economică, de centru de schimb, par funcția secundară era producția de mărfuri
și ocupațiile agrare. Funcția politică era conferită de statutul orașului că un sediu complec de putere,
senioral sau central, și orășenesc. Deținea și funcție culturală, afirmându-se o cultură laică, în care
universitățile jucau un rol important, precum și funcție religioasă, manifestanduse prin ordinele
religioase. Dezvoltarea orașelor au extins noi forme de viață și noi mentalități legate de sistemul de
valori. Social, comunitatea orășenească era formată din patriciatul, care își impuneau controlul
asupra instituțiilor, și plebea, criteriul de diferențiere fiind averea. S-a ajuns la lupte între cele două
categorii pentru participarea la conducerea orașului, îmbunătățirea condițiilor de muncă și onoarea
familială. Termenii latini ca municipium sau territorium , civitas, desemnau orașele episcopale, ori
oppidum sau forum pentru orașele cu locuri de schimb comercial, sau de așezare întărită-castellum,
burgus, sau de suburbie-suburbium.