Economia in Evul Mediu

Între secolele III-VII a avut loc o răcire climatică ce a modificat radical vegetația. În nordul Europei, grâul
nu mai era cultivat în condițiile predominării pădurilor și mlaștinilor. Terenurile cultivate erau tot mai
puține în raport cu spațiile naturale. O mare parte din suprafață Europei era dominată de păduri, însă
străpunse de drumuri, poieni în care erau instalate sate. Negustorii le traversau pentru a cumpără lemn
sau vânat. Vechile orașe romane au fost abandonate și invadate de pădure sau au devenit spațiu
necultivat. Alte așezări romane au fost reocupate, oferind adăpost. După o peroada de ameliorare
economică și socială, odată cu decăderea imperiului carolingian, din secolul IX, stabilitatea europeană
dispare din nou. Invaziile vikingilor, arabilor și maghiarilor distrug progresele lente. Vikingii ce au
provocat distrugeri, au furat metalele prețioase păstrate în biserici și le-au transformat în monede,
intensificându-se schimburile comerciale. Ultimele invazii au dus la apariția castelelor înstărite, la
început din lemn, apoi din piatră, acestea
devenind instrumente de putere ale
seniorilor locali. În Italia, are loc fenomenul
"incastellamento", locuințele țăranilor fiind
adunate în interiorul unei fortificații. Statele
europene își vor reveni economic abia din
secolele X-XI.

Europa medievală se caracteriza printr-un

regim demografic pre-industrial care era
variabil. În unele perioade, populația
creștea rapid, natalitatea fiind ridicată,
ajungând la 40 de copii/1000 de locuitori.
Fetele se căsătoreau timpuriu, de la vârsta de 12 ani, având o perioada îndelungată de fertilitate.
Metodele contraceptive erau absente, necunoscute și interzise de biserica. Mortalitatea infantilă era
ridicată, de aceea, un copil din trei nu apucă vârsta maturității. Femeile mureau la naștere, iar speranța
de viață era extrem de scăzută (30-40 de ani) din cauza epidemiilor, foametei, războaielor. Sarcinile
puteau fi pierdute din cauza muncilor grele practicate de femei în timpul sarcinii.

Creșterea alarmantă a populației peste pragul resurselor ale unui teritoriu ducea la foamete, limitând
numărul oamenilor. Pentru a avea condiții mai bune de viață, populația se deplasa dintr-o zonele
suprapopulate în alte zone izolate, având loc procesul de colonizare rurală.

Din secolul al III-lea, Europa a intrat într-o perioadă lungă de regres demografic datorită războaielor,
migrațiilor, foametei și epidemiilor. Dacă prin secolul al II-lea erau 50 de milioane, în secolul al V-lea
populația Europei era de 30 de milioane de locuitori. Ciuma din secolul al VI-lea, celibatul și refuzul
procreerii, ca noi comportamente morale inspirate din creștinism au contribuit la scăderea populației.
Ogoarele au fost părăsite de populația romană, pentru barbari fiind o oportunitate. Deși Europa avea
resurse naturale bogate, numărul scăzut de locuitori nu permitea valorificarea acestora.