ISTORIA ECONOMICA

INTRODUCERE

storia economiei, în general, istoria economiei mondiale, întâi de toate, dar şi istoria economiei unei naţiuni sau a alteia este o

ştiinţă aflată, cu prioritate, la interferenţa dintre istoria ca ştiinţă şi diversele ramuri ale ştiinţelor economice, sau, altfel spus,

dintre istoria universal

CUPRINS

Preistoria:

 este cea mai veche şi mai îndelungată epocă din istoria omenirii;

 începe cu apariţia omului pe Pământ;

 se încheie odată cu inventarea scrierii şi formarea celor mai vechi state (cca 3200-3000 î.Hr.);

 se împarte în două perioade istorice: Epoca Pietrei şi Epoca Metalelor

Timp de sute de mii de ani, oamenii preistorici au trăit în adăposturi naturale, ocupându-se cu vânătoarea, culesul şi

pescuitul. Formau mici comunităţi nomade, aflate mereu în căutarea unor locuri prielnice supravieţuirii. Descoperirea

obţinerii focului (acum circa 1,4 milioane de ani) a reprezentat un moment esenţial în dezvoltarea omului. Primii

oameni care au populat pământul acum peste două milioane de ani erau de talie mică. Ei nu aveau colţi ascuţiţi sau gheare

puternice şi nu alergau la fel de repede după vânat ca leii sau panterele. Simţurile lor, văzul, auzul, mirosul erau mai slab

dezvoltate. Cu toate acestea, oamenii au supravieţuit şi s-au răspândit pe tot globul. Cauzele acestei reuşite sunt

solidaritatea/cooperarea, inteligenţa, focul şi uneltele.

ACTIVITATEA ECONOMICA

 Perioada preistorica a fost reprezentata in mare parte de cules, vânat pescuit

 Revolutia Neolitica a fost prima revolutie agricola. Aceasta a facut posibila trecerea pe scara larga a multor culturi

umane de la un stil de viata bazat pe vanatoare si culegerea hranei la agricultura si mai apoi la alte tehnici si unelte

avansate. Cu toate acestea, revolutia neolitica a implicat mult mai mult decat adoptarea unui set limitat de tehnici

producatoare de alimente.

 Aceste evolutii au furnizat baza cresterii populatiei, constructiei de asezari si complexe, apoi urmate direct de

specializarea si diversificarea muncii, a economiei comerciale, dezvoltarea artelor, a arhitecturii si prin extensie au pus
 bazele culturii, administratiei centralizate si a structurilor politice, ierarhiilor si ideologiilor, sistemelor depersonalizate

de cunostinte (de exemplu, regimurile de proprietate si de scris ).

ANTICHITATEA

 economia monetară

 diviziunea muncii

 practica agriculturii

 meşteşugurile 

 comerţul

 -transporturile

 Agora şi For -ul roman centre ale vieţii economice

 apariţia contabilităţii

 comerțul în Imperiul Roman

Ca urmare a vicisitudinilor istoriei, dovezile scrise despre începuturile gîndirii economice sunt rare şi destul de sumare. Cele mai

vechi scrieri ajunse pînă la noi şi care conţin unele informaţii privitoare la problematica economică a vremii îşi au rădăcinile în:

Orientul Apropiat (Egipt, Babilon, Israel); Orientul Mijlociu (Persia) şi Orientul Îndepărtat (India, China, Japonia).

Codul lui Hammurabi (mileniul II î.e.n.), veritabil monument al antichităţii babiloniene ce sintetizează, printre altele şi gîndirea

economică a vremii, se prezintă sub forma unei lungi inscripţii cuneiforme. Text de 280 de articole, Codul cuprinde una dintre

cele mai vechi legislaţii cunoscute şi oglindeşte procesul de centralizare a statului scalavagist babilonian şi acţiunea sa de

consolidare a proprietăţii private.

În Legile lui Manu, se consideră sclavajul ca un fenomen justificat, de origine divină, cu rol important în prosperitatea castelor

superioare: preoţii (brahmanii) şi războinicii (ksatriyi). Clasa socială menită a se ocupa cu activitatea economică - agricultura,

mesteşuguri, comerţ - era denumită clasa gospodarilor (voişii).

PRIMELE MONEDE

Fundamentul economic al apariţiei monedelor este reprezentat de faptul că într-o societate în care diviziunea muncii devine

tot mai accentuată şi, prin urmare, indivizii sunt obligaţi să schimbe între ei diferite produse, apare necesitatea ca valoarea

acestor mărfuri să fie măsurată într-un anumit fel. Treptat, una dintre mărfurile cele mai des utilizate obţine rolul de măsură

a valorilor, astfel încât valorile tuturor celorlalte mărfuri sunt exprimate în funcţie de ea. Numeroase produse au ajuns să
 deţină rolul de măsură a valorii de schimb a celorlalte mărfuri, dintre care o tradiţie îndelungată au avut-o chiar animalele

domestice.

Utilizarea metalelor preţioase atât ca măsură a valorii mărfurilor, cât şi ca mijloc de schimb, a cunoscut o îmbunătăţire

continuă:metalele au fost turnate în lingouri care permiteau cântărirea lor cât mai facilă, iar balanţele utilizate pentru

efectuarea schimburilor au devenit un accesoriu tipic pentru negustorii de profesie. 

Diferenţa principală dintre monedă şi mijloacele metalice premonetare este reprezentată de faptul că pe monedă este

aplicat un însemn al emitentului. Însemnul garantează că respectiva monedă are o anumită valoare, dată de faptul că, cel

puţin teoretic, moneda conţine o cantitate fixă dintr-un anumit metal preţios.

EVUL MEDIU

AGRICULTURA IN EVUL MEDIU TIMPURIU

Cerealele erau în continuare baza alimentației. Erau cultivate legume precum ceapă, usturoi, varză, napi, mazăre. Se cultivau

puțini pomi fructiferi, cei mai frecvent menționați fiind merii, perii și prunii. În zona Mediteraneană erau cultivate citriciele și

măslinii. Cornutele mari erau utilizate la tracțiune pentru lucrarea terenului, dar și pentru alimentație. În zona mediteraneană

erau crescute ovinele și caprinele. Germanicii creșteau porci, și foloseau grăsimile animale pentru gătit în proporții mari, pe când

europenii din sud utilizau uleiul de măsline.

În nord era dominantă cultura viței de vie, fiind asociată cu creștinismul care îi oferea o utilizare rituală. Germanicii cultivau

hamei pentru bere și preparau hidromelul, din tipuri de cidru din fructe. În Evul Mediu Timpuriu era utilizat sistemul rotației

bienale: după ce un teren era cultivat un an, era lăsat în pârloagă anul următor, fiind îngrășat în mod natural de animalele ce

erau lăsate să pască. 

Pământurile ușoare din zona mediteraneană erau lucrate cu plugul de lemn de tip roman, "aratrum", cu brăzdar de fier. În

regiunile nordice, pământurile erau lucrate cu plugul greu-"Pflug"-de origine germanică.

AGRICULTURA IN EVUL MEDIU FEUDAL

Expansiunea economică, într-o societate agrară, a constituit elementul principal al avântului economic. În această perioadă

se poate observă un progres vizibil în economia și, mai ales, în tehnica agricolă. Existau diverse tipuri de exploatare a solului,

de la simplul cules, ce asigura o subzistență precară, până la bogatele culturi specializate, organizate și întreținute în funcție

de comerț și orașe. Pădurile și mlaștinile în teritoriile mărginașe ofereau adăpost, fiind slab populate. Pădurea constituia un

refugiu și adăpost pentru săraci, prin posibilități specifice de subzistență. Terenurile cerealiere erau cei mai importanți
factori de cultură agricolă ai economiei medievale. Marile concentrări agricole se situau în partea nordică a EuropeiÎn zona

mediteraneană, zonele cerealiere erau mai puțin prospere decât cele nordice, nefiind situate în apropiere centrelor urbane

de consum, comerțul având mai multă însemnătate. Apar zonele de monocultură (viticole, legumicole, creșterea animalelor;

un început de specializare economică a mediului rural, datorită emergenței orașului medieval, precum și deschiderii

progresive ale economiei rurale față de comerț, monedă și sistemul de credit.

AGRICULTURA IN EVUL MEDIU TARZIU

În Europa se cultivau cereale că grâul, orzul, secară, meiul și ovăzul. Secara a dominat în regiunile nordice, iar orzul și meiul

au fost des cultivate în părțile mediteranene. În unele zone se cultivă o suprafață de pământ în mod repetat, anual, până se

epuiza potențialul natural, randamentul scăzând treptat, ceea ce genera crize agricole și foamete. În alte zone, pentru a se

evita epuizarea potențialului natural al solului, suprafață de pământ se cultivă în mod regulat, fiind abandonată după o

anumită perioada, alte terenuri fiind cultivate. La sfârșitul Evului Mediu , încă mai existau comunități de vânători-

culegători în multe regiuni ale planetei. Cele mai multe se găseau în Africa, Australia, America de Sud, America de Nord, în

nordul Europei și Asiei. Se situau spre zonele periferice din cauza presiunii societăților compacte și organizate de agricultori

și crescători de animale.

EPOCA MODERNA

Începurile ştiinţei economice pot fi identificate cu apariţia şi evoluţia curentului de gîndire mercantilist. În accepţiune

lingvistică, termenul de mercantilism îşi are orginea în limba italiană unde, substantivul "mercante" înseamnă comerciant

sau negustor, aşa cum în limba franceză, adjectivul "mercantile" se identifică cu noţiunea de negustoresc. Concepţia

mercantilistă asupra bogăţiei, indiferent dacă este privită la nivel individual sau naţional, îşi găseşte expresia în stocul

monetar existent la un moment dat. Sporirea bogăţiei sub această formă devine preocuparea centrală atît a indivizilor cît şi

a statului, acesta din urmă fiind considerat "exponentul birului public".

Cu toate că mercantilismul a fost contestat şi vehement criticat de către adepţii liberalismului clasic şi neoclasic în ceea ce

priveşte rolul esenţial pe care aceştia îl acordă statului în susţinerea economiei Mercantilismul timpuriu este caracteristic

sec. al XVI-lea şi unor decenii din prima jumătate a sec. al XVII-lea. Mercantilismul dezvoltat (mijlocul sec. al XVII-lea,

începutul sec. al XVIII-lea) a exprimat o concepţie mult evoluată cu privire la modul de conducere şi dezvoltare a societăţii

din acea perioadă. Mercantilismul industrialist, fondat în Franţa de Jean Bodin, Montchretien şi Colbert, a avut drept

obiectiv esenţial, achiziţia de metale preţioase prin practicarea unei politici de dezvoltare industrială, pe baza

reglementărilor şi interdicţiilor statului. Mercantilismul comercialist a fost practicat îndeosebi în Marea Britanie, deoarece
 sursele cele mai mari de bogăţie le constituiau comerţul şi navigaţia, efectuate sub reglementări stricte îndreptate spre

protecţia şi favorizarea expansiunii acestora. 

EPOCA CONTEMPORANA

Marea criză economică a fost perioada crizei lumii capitaliste datorată supraproducției, între anii 1929-1933,

caracterizată printr-o scădere dramatică a activității economice mondiale. Primele semne ale crizei s-aumanifestat încă

din anul 1928.Criza economică a avut efecte devastatoare, atât în țările puternic industrializate, cât și în cele mai puțin

dezvoltate, ale căror economii depindeau în cea mai mare măsură de exporturile de materii prime. Nivelul comerțului

mondial a scăzut rapid, la fel cum au scăzut de altfel și veniturile personale, veniturile bugetare și profitul din afaceri.

Orașele din întreaga lume au suferit puternic de pe urma crizei, în special cele care depindeau de industria grea.

Activitatea în construcții a fost practic oprită. Zonele rurale au suferit de pe urma scăderii prețurilor mărfurilor agricole

cu 40 – 60%. Mineritul și exploatarea lemnului au avut probabil cea mai dramatică scădere, deoarece cererea scăzuse

puternic iar alternativele de reangajare a muncitorilor mineri sau forestieri în alte sectoare erau cele mai reduse.

Marea depresiune economică în diferite țări ale globului s-a încheiat în momente diferite.

BIBLIOGRAFIE

https://ro.wikipedia.org/wiki/Economie_%C8%99i_societate_medieval%C4%83
https://www.historia.ro/tag/liga-hanseatica
https://istoriiregasite.wordpress.com/tag/omul-preistoric/
https://www.descopera.org/revolutia-neolitica/
https://artsandculture.google.com/entity/marea-criz%C4%83-economic%C4%83/m034jx?hl=ro