Agricultura in Evul Mediu

Cerealele erau în continuare baza alimentației. Erau cultivate legume precum ceapă, usturoi, varză,
napi, mazăre. Se cultivau puțini pomi fructiferi, cei mai frecvent menționați fiind merii, perii și prunii.
În zona Mediteraneană erau cultivate citriciele și măslinii. Cornutele mari erau utilizate la tracțiune
pentru lucrarea terenului, dar și pentru alimentație. În zona mediteraneană erau crescute ovinele și
caprinele. Germanicii creșteau porci, și foloseau grăsimile animale pentru gătit în proporții mari, pe
când europenii din sud utilizau uleiul de măsline.
În nord era dominantă cultura viței de vie, fiind asociată cu creștinismul care îi oferea o utilizare
rituală. Germanicii cultivau hamei pentru bere și preparau hidromelul, din tipuri de cidru din fructe. În
Evul Mediu Timpuriu era utilizat sistemul rotației bienale: după ce un teren era cultivat un an, era
lăsat în pârloagă anul următor, fiind îngrășat în mod natural de animalele ce erau lăsate să pască. În
lipsa depunerii sistematice a îngrășămintelor , pământul era epuizat în câțiva ani. De aceea, erau
comise defrișări masive, iar vechile așezări erau abandonate. Se recolta de 3-4 ori mai mult
sămânța folosită, iar în anii secetoși și mai puțin, de aceea, lumea europeană se află în permanență
sub amenințarea foametei.
Pământurile ușoare din zona mediteraneană erau lucrate cu plugul de lemn de tip roman, "aratrum",
cu brăzdar de fier. În regiunile nordice, pământurile erau lucrate cu plugul greu-"Pflug"-de origine
germanică. Avea brăzdar de fier și întorcea brazda, pentru a aerisi mai bine pământul. Ca să fie tras
era nevoie de trei perechi de boi, astfel, erau utilizate brazde lungi. Formă parcelelor era
rectangulară, cu lungimi mai mari decât lățimea. Cerealele erau măcinate cu râșnitele de mâna sau
la mori de apă, ce erau rare. Între secolele VII-VIII, climă s-a îmbunătățit, situația politică s-a
stabilizat, astfel are loc o ameliorare a condițiilor
economice. Are loc o creștere demografică lentă, dar
sigură. Erau stimulate căutările pentru îmbunătățirea
tehnicilor, astfel apar unelte de fier de calitate, ce duc la
creșterea defrișărilor și stabilirea multor așezări noi ce
se lărgesc. Este răspândit sistemul de înjugare a
animalelor cu tracțiune pe piept ce înlocuia tracțiunea de
gât. Caii sunt potcoviți și apare scărița de să, având efecte avantajoase pe plan militar. Suprafețele
de teren erau lucrate mai rapid și mai ușor. Muncile agricole se pot face acum mai ușor, astfel,
producțiile au crescut. Apare sistemul asolamentului trienal, prin care terenul întreii comunități rurale
era împărțit în trei, dintre care o parte era semănată cu cereale de toamnă-grâu, secară, o parte cu
cereale de primăvară, folosite pentru hrănirea animalelor-orz, ovăz, mei, iar a treia parte era lăsată
în pârloagă. Avantajul era obținerea a două recolte, ce oferea o stabilitate și securitate mai mari
oamenilor împotriva capriciilor climatice, asigurând hrană acestora și hrană animalelor, și a cailor,
care puteau fi utilizați la scară largă în muncile agricole sau în războaie.
Se conturează structura domeniului feudal, pământul fiind exploatat pentru profitul proprietarului-
rezervă seniorală, iar pe de altă parte erau gospodăriile țăranilor dependenți. Rezervă seniorală
cuprindea reședința seniorului, o parte a terenului arabil, pășunilor, viilor, pădurii, heleșteielor și
lacurilor. Loturile de pământ lucrate de țăranii dependenți cuprindeau casele, grădinile de legume,
parcelele de teren arabil. Unitatea de exploatare agricolă purta atunci denumirea de "mansă" în
documente, în funcție de zona și de calitatea solului, având între 5-30 hectare. Țăranii puteau avea
dreptul la exploatarea pădurii și pășunilor prin plata, să cultive viță de vie și pomi fructiferi. Obligațiile
lor față de seniori erau în muncă sau în produse.