Resursele naturale şi

valorificarea lor
Curs anul I Cartografie şi Meteorologie-
Hidrologie
Semestrul II
Tema 2: Etape în valorificarea resurselor
naturale. Implicații în dezvoltarea
economică
Relaţia între resursele
umane şi resursele
naturale
•“Terra fiind mediul nostru de viaţă şi singura planetă care
a atins o anume treaptă de evoluţie, în care factorii fizico-
chimici şi cei energetici au creat o ambianţă propice
naşterii şi întreţinerii societăţii umane, este normal ca
ştiinţa care se ocupă cu studiul său să abordeze amănunţit
mediul terestru, limitele în care variaţiile sale menţin sau
influenţează viaţa, modul cum vieţuitoarele şi societatea
umană au devenit factorii de mediu şi de transformare a
acestuia”, (Gr. Posea şi Iulia Armaş, 1998).
• Abordând relaţia dintre geosfere şi economie, Vintilă
Mihăilescu (1973) considera că Pământul întreg - este un
sistem organic funcţionând după legi proprii - fiind un
“partener al omului”, în sensul de furnizor de resurse care
trebuie cunoscut şi menţinut în condiţiile unui echilibru
ecologic.
• În relaţia directă a omului cu mediul înconjurător o
importanţă deosebită o prezintă cele patru geosfere dintre
care litosfera prin relieful continental şi conţinutul ei
mineral şi organic, reprezintă un component definitoriu în
evoluţia societăţii umane.
 Valorificarea resursele naturale de către om în
raport de condiţiile de mediu şi nivelul dezvoltării
economice a societăţii umane
 Relieful continental prin caracterul său azonal în alcătuirea scoarţei
terestre, a creat o diversitate a peisajului şi funcţii economice locale
şi regionale, modificând distribuţia zonală a condiţiilor climatice
determinate de latitudine sau de continentalism.
 Desigur condiţiile climatice şi hidrologice au avut un rol important, în
activitatea şi dezvoltarea societăţii umane, mai ales în constituirea
unor civilizaţii pe anumite spaţii geografice, un exemplu concludent
fiind reprezentat de spaţiul limitrof mediteranei europene, care a
cumulat civilizaţii succesive: egipteană, etruscă, persană şi a
culminat cu civilizaţia din Grecia antică.
 Pentru zonele europene cu climat temperat - continental, ţinuturile
de deal şi podiş au oferit prin solurile fertile şi vegetaţia de pădure,
posibilităţi de hrană şi adăpost ceea ce a determinat o locuire mai
intensă pe o lungă perioadă a dezvoltării societăţii umane.
 Un exemplu îl oferă Podişul Transilvaniei, unde dezvoltarea
economică, prin diversificarea activităţilor umane, dar şi prin comerţ
a determinat încă din perioada daco-romană, apariţia transhumanţei
carpatice şi în epoca medievală, a cărăuşilor şi negustorilor.
 Valorificarea resursele naturale de către om în raport de
condiţiile de mediu şi nivelul dezvoltării economice a
societăţii umane
 În zona mediteraneană însă câmpiile au oferit condiţii bune
de cultivare, mai ales după îndepărtare pădurilor, fiind în
acelaşi timp şi zona de contact între diferite culturi şi
activităţi umane prin însăşi existenţa Mării Mediterane. În
Mesopotania în anii 6800 îhr, a început cultivarea orzului şi
grâului, după care agricultura s-a extins cu rapiditate spre
Bosfor şi pe valea Iordanului, ajungând în Egipt după 2800
de ani.
 În Asia, câmpiile au fost mai bine populate din antichitate
decât dealurile şi munţii, spaţiile întinse de-alungul fluviilor
Huanghe sau Gange, fiind zone de cultură a orezului din anii
7000 î Hr.
 Ţinuturi vaste relativ netede cum sunt câmpiile sau
podişurile nu prea înalte, acoperite de nisipul dunelor sau de
pietrele colţuroase ale hamadelor din Sahara şi Australia
sunt aproape lipsite de populaţie şi de utilizare economică
încă din timpurile istorice.
 Limitele spaţiului agrar: latitudinale şi altitudinale
 Dezvoltarea activităţilor umane şi în special a celor agricole în zonele de câmpii,
dealuri şi podişuri, au fost influenţate de distribuţia zonală a climei, popularea lor
fiind mai intensă în raport de condiţiile de altitudine, latitudine, ariditate şi
umiditate şi de limitele economice şi tehnologice (cu rol esenţial în dezvoltarea
agriculturii dar şi a altor activităţi). Evoluţia societăţii umane pe o durată de
câteva mii de ani, din epoca bronzului şi până în epoca modernă a fost în strânsă
dependenţă de spaţiul agrar care însă prezintă limite de natură ecologică, pe
care Victor Tufescu şi colaboratorii (1996), le definesc în felul următor:
◦ - limitele latitudinale ale culturilor agricole : au fost stabilite pentru emisfera
nordică, prin experimente efectuate în Canada şi C.S.I., de până la
700latitudine nordică pentru cultura cartofului şi orzului de vară şi de 63 0 şi 610
latitudine nordică pentru cultura grâului şi respectiv cea a sfeclei de zahăr.
 În emisfera sudică cerealele ating 40º latitudine sudică pe coasta Oceanului
Pacific şi 46º latitudine sudică în câmpiile litorale de la Oceanul Atlantic.
◦ - limitele altitudinale extreme ale culturilor agricole ; sunt considerate la 4600
m în Asia Centrală pentru orz, la 3600 m în podişul Qing Zang (Tibet) pentru
culturile de orz, grâu şi legume. În America de Sud cultura grâului atinge 3600
m altitudine, în Venezuela, iar cartoful până la 4300 m, altitudine la
150latitudine sudică. În Africa, în Podişul Etiopiei meiul se cultivă până la 2500
m altitudine, iar plantele citrice şi batatele până la 2000 m altitudine. În
Europa , viţa de vie, rodeşte până la 1200 m altitudine în Alpii de vest şi până
la 700 m în Subcarpaţii de Curbură, Subcarpaţii Getici, etc. Păşunatul se
practică în Munţii Anzi până la 5200m, iar în Munţii Carpaţi până la 1700 m.
 În zonele tropicale, relieful înalt creează condiţii mai favorabile de utilizare a
terenurilor şi pentru aşezări datorită unui topoclimat de adăpost, ceea ce
explică o locuire mai mare în raport cu ţinuturile mai joase.
◦ - limitele de ariditate excesivă - sunt condiţionate de temperaturile foarte
ridicate şi de lipsa precipitaţiilor care fac imposibilă dezvoltarea plantelor.
În Africa limita de ariditate este dată de izohietele cuprinse între 250-350
mm, iar în Asia de Sud-Vest au aproape aceleaşi valori (300-400mm).
 În peninsula Arabia în majoritatea ei aridă, spaţiul cultivat (în oaze)deţine
numai 2% din întregul teritoriu.
 În acest sens, se constată că regiunile deşertice şi semideşertice reprezintă
cca 25% din suprafaţa uscatului, în care singurele areale unde se practică
agricultura sunt oazele, ceea ce explică şi densitatea foarte redusă a
populaţiei.
- limitele de umiditate, determinate de marea cantitate de precipitaţii din
zonele ecuatoriale şi musonice, de apa bazinelor oceanice, mărilor şi
cuvetelor lacustre, de zonele de înmlăştinire, ridică probleme deosebit
de dificile pentru practicarea unor activităţi agricole.
- un exemplu îl constituie culturile de bază adaptate la regiunile musonice
cu mari inundaţii în delta Gange-Brahmaputra, specifice sunt culturile
de orez care asigură hrana pentru o populaţie foarte numeroasă.-
limitele economice şi tehnologice - sunt determinate de gradul de
dezvoltare economică şi socială a numeroase state, de înzestrarea
tehnologiei a agriculturii, ceea ce permite creşterea randamentelor
diferitelor culturi agricole cu consecinţe importante pentru comunităţile
umane cu posibilităţi de hrană sub standardele unei vieţi normale.
 Zonele geografice din emisfera nordică cu o populaţie extrem de
scăzută sunt situate în ţinuturile nordice ale Eurasiei şi Americii de
Nord, între care nordul Scandinaviei, locuită de laponi, crescători de
reni, ţinutul arctic al Federaţiei Ruse, cu o populaţie de 6 milioane
locuitori pe o suprafaţă de cca 9 milioane km2 (0,2% din populaţia
Terrei), Groenlanda cu cca 50 de mii de locuitori, în majoritatea
eschimoşi, ce trăiesc din vânatul focilor, morselor dar şi al mamiferelor
de uscat dintre care stăpânul ţinuturilor albe, ursul polar. În marele
nord Canadian pe o suprafaţă de cca 4 milioane km2, trăiesc peste
100 de mii de locuitori în mare parte tăietori de lemne în taigaua
canadiană şi vânători ai multor specii de animale care au blană mult
apreciată dar care astăzi sunt protejate fiind în pericol de dispariţie
cum este cazul castorului.
 În privinţa acţiunii societăţii umane a secolului al XX-lea de
recuperare a unor zone favorabile pentru agricultură, eforturile
depuse pentru îndiguiri de râuri, desecarea de regiuni mlăştinoase şi
unităţi lacustre au contribuit la scoaterea de sub exces de umiditate a
peste 65 milioane hectare situate în ţările din Europa, SUA, etc.
Olanda prin recuperarea unei mari părţi a Golfului Züiderse, “a
renăscut din mare”.
 Sistemul cultivării orezului, în terase, care se extind în zonele montane
din Asia musonică, a determinat o populare intensă a zonelor
premontane din partea sudică a Munţilor Himalaya şi în numeroase
areale din peninsula Indochineză. Dar presiune demografică este
foarte mare în Indonezia, Malaysia, unde cultivarea orezului, creează
aglomerări mari de populaţie care depăşesc cca 2000 locuitori pe km 2.
 Câmpia Chinei de Est străbătută de cele două mari fluvii Huang He şi Chang Jiang, de
asemenea delta Gangelui, etc. reprezintă spaţii geografice, unde cultivarea manuală a
orezului a determinat concentrări mari de populaţie, peste 1000 locuitori pe km 2.
 Datorită condiţiilor favorabile, cca 50% din populaţia planetei trăieşte sub 200 m
altitudine, deci în zona de câmpie, pe o suprafaţă ce reprezintă 25% din uscatul terestru.
 Repartiţia medie a populaţiei în raport de altitudine, pe continente (Negoescu, Vlăsceanu,
1998) este următoarea:
◦ - continentele cu populaţie concentrată în zona de câmpie şi ţărm sunt Europa şi
Australia, cu o altitudine medie de locuire de 16 m şi respectiv 95 m;
◦ - Asia cu o altitudine medie de locuire de 320 m ;
◦ - America de Nord, cu o locuire în zone de câmpii înalte şi podişuri , la altitudine medie
de locuire de 430 m;
◦ - Africa şi în special America de Sud, cu cea mai numeroasă populaţie care locuieşte în
zonele de podişuri şi zonele montane la altitudini medii de 590 m şi respectiv 644 m.
 Pe Glob, peste 78% din populaţie locuieşte pe un teritoriu situat sub 500m altitudine.
 La o altitudine cuprinsă între 500-1000 m, reprezentând cca 23% din uscatul terestru,
locuieşte aproape 12% din populaţia planetei. La altitudini de peste 2000 m, trăiesc, peste
8% din locuitorii planetei noastre mai ales în zonele favorabile diferitelor culturi agricole,
cum este porumbul şi cartoful în zona podişurilor din Munţii Anzi, dar şi exploatării unor
importante resurse ale subsolului (aur, argint, cupru, plumb, etc.)
 În zona andină întâlnim mari aşezări umane, dintre care La Paz (Bolivia), fiind capitala
situată la cea mai mare altitudine din lume, peste 4000 m, Quito, capitala Ecuadorului
situată la 2850 m ocupă locul al doilea, Bogota, capitala Columbiei /2632 m), iar Ciudad
de Mexico, capitala Mexicului, cu o populaţie de peste 20 milioane locuitori este situată la
2240 m.
 În ţara noastră, o locuire peste 60% revine zonelor din dealurile subcarpatice şi podişurilor
Moldovei, Transilvaniei şi Podişului Getic, unde condiţiile de valorificare a lemnului din
pădurile care acum câteva secole acopereau circa 70% din suprafaţa dealurilor şi
podişurilor, a solurilor fertile pentru diferite culturi agricole, dar în special pentru creşterea
animalelor şi nu în ultimul rând numeroasele resurse ale subsolului între care sarea şi mai
târziu cărbunii, petrolul etc., au determinat o intensă locuire care continuă şi în prezent,
dovadă densitatea de peste 100 locuitori pe km 2, ce depăşesc media pe ţară de peste 95
locuitori pe km2.
 
Etape istorice în
valorificarea resurselor
naturale
De la începutul istoriei umanităţii, folosirea resurselor naturale, a
reprezentat o constantă a dezvoltării, valorificarea lor fiind într-o
corelaţie directă cu gradul dezvoltării tehnico-economice în
diferitele etape ale organizării societăţii.
 O primă etapă a valorificării resurselor naturale este consemnată
în neolitic când are loc trecerea comunităţilor umane de la
vânătoare şi pecuit la o activitate agricolă bazată pe cultura
plantelor.
 În epoca neolitică cuprinsă între mileniile 9 şi 4 î. Hr., omul
reuşeşte să domesticească bovinele (dovadă stau reprezentările
boului Apis, animal divinizat în Egipt antic) şi calul domesticit mai
întâi în Asia Centrală şi apoi în Europa Estică.
 În neoliticul mijlociu, cca. 6000 ani î.Hr. cultura grâului se extinde
din Orientul Apropiat în ţinuturile Mediteraneene.
 Cultivarea orezului se practica în China şi zona din Sud-Estul Asiei,
între mileniile 8-7 i Hr, iar porumbul a reprezentat pentru civilizaţia
Maya o importantă sursă de hrană cu mai bine de 6000 ani î.Hr.
 Civilizaţiile dezvoltate în zona mediteraneană al căror apogeu este
marcat de Grecia antică reprezintă a doua etapă prin utilizarea tot
mai largă a resurselor naturale fapt reflectat de dezvoltarea
construcţiilor în oraşul Athena şi în aşezările urbane din Peninsula
Peloponez, Ins. Creta (palatul din Knosos, cu picturi şi mozaicuri,
dovedesc înalta cultură minoică) din insulele Egee (vestitul colos din
Ins. Rodos) etc.
 Desigur primele aşezări de tip urban, apar în sudul Mesopotamiei pe
cursul fluviilor Tigru şi Eufrat, vechea civilizaţie sumeriană ridică o
serie de aşezări întărite cu ziduri de apărare încă din mileniul al V-lea,
î.Hr dintre care Uruk, Ur, Nippur etc.
 Oraşul Babilon (mileniul al III-lea î.Hr.) capitala Mesopotamiei a
cunoscut o înflorire economică deosebită, a avut o populaţie estimată
la 3 milioane de locuitori ( Schneider 1968), dispărută sub loviturile
noilor cuceritori, triburile asiriene în anul 689 î. Hr. ce vor întemeia pe
malul Tigrului, oraşul stat Assur.
 Impunătoarele monumente din Memphis şi Teba (mileniile IV, III i.Hr.)
mai târziu din Heracleopolis (mileniul II i. Hr.) amintesc de aşezările
urbane importante ale Egiptului antic, unde producerea pietrelor,
metalelor preţioase, a fierului etc., reprezentau activităţi importante .
 Valea Nilului asigură prin cultura meiului, a grâului şi creşterea de
animale importante surse de hrană.
 De la civilizaţiile mesopotamiană, egipteană şi asiro-caldeană, vor
prelua grecii o serie de descoperiri importante, între care folosirea roţii,
a prelucrării metalelor şi desigur al alfabetului pe care-l vor perfecţiona,
ca şi a numeroaselor cunoştinţe de astronomie şi navigaţie.
 În Grecia antică se dezvoltă arhitectura, construcţia de nave,
prelucrarea aurului, argintului, a pietrelor preţioase, realizarea vaselor
ceramice, între care cele folosite la depozitarea şi transportul uleiului de
măsline şi vinului.
 La construcţia templelor de piatră şi marmură de pe ţărmul
mediteranian al Asiei mici, din insulele egeene şi mai târziu de pe
Acropole colina ce străjuieşte Athena au contribuit meşteşugarii şi
navigatorii ce cutreerau Mediterana şi transportau lemn, metale şi alte
materii prime pentru atelierele manufacturiere a le Eladei.
 Metalurgia bronzului şi fierului, îşi face prezenţa în viaţa comunităţilor
umane încă din mileniul al II-lea î. Hr contribuind la realizarea de unelte
pentru agricultură. Forţa vântului folosită de vasele cu pânze, va
intensifica comerţul în bazinul mediteranean până pe ţărmurile Pontului
Euxin (Marea Neagră) şi dincolo de Coloanele lui Hercule (strâmtoarea
Gibraltar).
 Fenicienii buni navigatori vor întemeia numeroase aşezări pe ţărmurile
Mediteranei (Tyr, Sidon- în Libanul de azi, Marsilia port în sudul Franţei)
şi apoi grecii, oraşe colonii, ca Siracuza (Ins. Sicilia), Tomis (Constanţa),
Callatis (Mangalia), Histria, etc. pe ţărmurile Pontului Euxin.
 În Asia, China şi India cunosc o dezvoltare deosebită din mileniul al III-lea
îHr., prin practicarea unei agriculturi irigate, în special a orezului, dar şi prin
înflorirea meşteşugurilor, arta ceramicii, a faianţei, porţelanului, prelucrarea
mătăsii naturale şi pielăria în China, precum şi obţinerea de obiecte
metalice, din fildeş şi de ceramică în India.
 În delta Gangelui, pe fluviul Mekong, Hong He, Changjiang şi în zona
costieră din Sud-Estul Asiei, pescuitul şi cultura orezului, au constituit vechi
îndeletniciri care asigurau hrana unei populaţii destul de numeroase.
Civilizaţia asiatică va ridica numeroase temple monumentale pentru a
venera zeităţile hinduse, Palenbang (Ins. Jawa), mai târziu Madurai (India ),
sau temple budiste, ca Borobudar (Ins.Jawa) etc.
 Imperul roman, reprezintă o etapă importantă, în valorificarea resurselor
naturale, începând cu “pietrele de construţie” pentru realizarea de drumuri,
apeducte şi poduri (cimentul folosit la construcţia podului de peste Dunăre
în anul 101 d.Hr., de către arhitectul Apollodor din Damasc, este şi astăzi în
atenţia specialiştilor) şi continuând cu exploatarea resurselor subsolului.
 Exploatările auro-argintifere din Munţii Apuseni (Zlatna, Baia de Arieş, etc),
dar şi a altor metale (cositor din Ins. Britanice) au constiuit o activitate
importantă a civilizaţiei romane .
 Defrişările făcute pentru obţinerea de terenuri agricole şi exploatarea
lemnului pentru construcţia de nave, practicate în Grecia antică, vor fi
continuate de romani, în zonele limitrofe Mării Mediterane, vor determina o
intensificare a eroziunii solului pe mari suprafeţe din Elada, Peninsula Italică
şi ţărmurile Mediteraneene din Orientul Apropiat.
 Civilizaţiile precolumbiene datând din mileniul al II-lea î.Hr. deşi nu
beneficiau de cunoaştere roţii, cultivau cartoful, porumbul şi plante textile
pe terase amenajate pe versanţi din zonele înalte, folosind irigaţiile. De
asemenea exploatau aurul, argintul, cuprul şi alte metale din zona Anzilor,
Perului şi Boliviei.
 Epoca marilor descoperii geografice, inaugurată de navigatorul portughez
Bartolomeo Diaz, care ajunge în anul 1486 la Capul Bunei Speranţe (Sudul
Africii), este continuată în anul 1497, de Vasco Da Gama, cel care deschide
calea legăturilor comerciale între regatul Lusitan şi Subcontinentul India.
 Descoperirea “Lumii Noi” de către navigatorul Cristofor Columb (1492) va
da încredere unui alt navigator Fernando Magelan (de origine portugheză)
care în 1519 îşi propune să traverseze Oceanul Atlantic, să ajungă în aşa
numita “Mare a Sudului” efectuând înconjurul Terrei pe oceane, cucerind
noi teritorii pentru Regatul Spaniei.
 Lărgirea orizontului “Lumii vechi”, va însemna a patra etapă, în
valorificarea de resurse importantă pentru dezvoltarea economică-socială,
metalele şi pietrele preţioase, lemnul, mirodeniile etc., vor da un nou
avânt activităţii manufacturiere din metropolele Europei Vestice.
 După o îndelungată perioadă istorică cu evoluţie lentă societatea umană
este trezită de ideile din perioada renascentistă ale unor importanţi
filozofi, artişti, astronomi, matematicieni, arhitecţi şi constructori, spirite
enciclopedice ce au marcat istoria omenirii. Leonardo Da Vinci, Galileo
Galilei, Michelangelo (Italia), Nicolaus Copernic (Polonia) etc.
 Epoca modernă va cunoaşte o puternică transformarea prin revoluţia
industrială din seolul al XVIII-lea, descoperirile din domeniul tehnic,
vor marca a cincea etapă, de valorificare a resurselor, în special
subterane, mai ales a celor energetice.
 Începută în Anglia prin introducerea războiului de ţesut, acţionat
mecanic prin forţa aburului (anul 1776), va continua prin valorificarea
puterii energetice a cărbunilor în transporturile navale şi apoi în cele
feroviare. Exploatarea cărbunilor în ţările europene va însemna
apariţia unor zone industriale siderurgice, constructoare de nave, de
utilaje industriale etc., în Anglia, Scoţia, Ţara Galilor din Regatul Unit
al Marii Britanii, pe Valea Rhinului, în bazinul Ruhr din Germania, în
Ţările de jos ( Belgia şi Olanda) şi Luxemburg.
 Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, cărbunii reprezintă
principală sursă energetică, înlocuind lemnul îndelung exploatat din
pădurile Europei. De asemenea cărbunii, vor fi principala materie
primă sub formă de cocs în obţinerea oţelului, tot mai necesar în
construcţia căilor ferate ce se extind rapid în multe ţări europene. În
România primele linii feroviare intrate în exploatare au fost Oraviţa-
Baziaş (1854), Cernvodă-Constanţa (1860) şi Bucureşti Giurgiu
(1869).
 În ultimile decenii ale secolului al XIX-lea, îşi face apariţia motorul cu
explozie, odată cu introducerea unei noi resurse energetice, petrolul,
care în secolul al XX-lea în decursul a şase decenii va depăşi
utilizarea cărbunelui ca sursă energetică.
 Secolul al XX-lea, va însemna şi o transformare profundă în domeniul transporturilor şi
mijloacelor de comunicaţie, prin perfecţionarea primelor tipuri de avioane şi apariţia unui
metal uşor, aluminiul (în deceniul al treilea) ca şi utilizarea telefoniei şi radioului.
 Perioada contemporană, poate fi considerată a şasea etapă, ce se manifestă printr-o
folosire intensivă a resurselor naturale, care sunt utilizate în mare parte de statele
industrializate, în vederea realizării unor ritmuri înalte de dezvoltarea economică. În acelaşi
timp în ţările în curs de dezvoltare se produce o creştere explozivă a populaţiei, începe o
lungă perioadă de exploatare necontrolată a resurselor subsolului şi a celor de suprafaţă în
special a pădurilor.
 După al II-lea război mondial, odată cu accelerarea procesului revoluţiei tehnico-ştiinţifice
contemporane omenirea trece la folosirea energiei nucleare (prima centrală producătoare
de electricitate funcţionează din anul 1954. SUA) şi la aplicarea tehnicilor electronice şi
microelectronice ce au asigurat realizarea primelor zboruri cosmice (prima ieşire în spaţiu,
Iuri Gagarin 1961, iar prima aselenizare N.Amstrong, 1969).
 În acelaşi timp decalajele economice dintre statele dezvoltate şi ţările în curs de dezvoltare
s-au accentuat ceea ce a creat diferenţieri mari în modul de viaţă a populaţiei Terrei.
 Din patru locuitori ai Terrei, unul este afectat de foame sau malnutriţie, cauzele fiind:
dezvoltarea demografică explozivă, transferarea combustibililor fosili din ţările
producătoare (mai slab dezvoltate) în proporţie de 75% în ţările industrializate, scăderea
producţiei agricole prin utilizarea neraţională a terenurilor şi lipsa de mijloace tehnice în
agricultura multor state slab dezvoltate. Defrişarea pădurilor pe vaste suprafeţe a generat
în ultimile decenii, inundaţii, alunecări de teren cu efecte distrugătoare asupra aşezărilor
umane şi culturilor agricole în zone dens populate.
 Începând din anul 1961, O.N.U. şi F.A.O. au lansat Programul Alimentar Mondial (P.A.M),
pentru susţinerea ţărilor sărace în dezvoltarea agriculturii, prin irigaţii, realizarea unor
programe de reformă agrară şi de ajutor financiar în caz de calamităţi naturale. În 1974, cu
prilejul Conferinţei Mondiale al Alimentaţiei de la Roma, a fost creat Consiliul Mondial al
Alimentaţiei, subordonat O.N.U., pentru a urmări evoluţia producţiei alimentare în ţările în
curs de dezvoltare şi de a interveni prin ajutoare alimentare şi financiare în situaţiile de
criză alimentară.
 Experţi F.A.O., pe baza creşterii prognozate a populaţiei lumii cu 33% până în anul 2010,
consideră că suprafaţa cultivată pe persoană va scade cu 21%.
 P o p u la ţ ia ş i 1 9 9 0 2 0 1 0 S c h im b a r e t o t a lă S c h im b a r e a p e c a p

re s u rs e t e re s t re ş i d e lo c u it o r

a c v a t ic e m ilio a n e 0 %

P o p u la ţ ia 5 2 9 0 7 0 3 0 3 3

C a p t u ră d e p e ş t e * (1 ) 8 5 1 0 2 2 0 -1 0

P ă m â n t ir ig a t ( h a ) 2 3 7 2 7 7 1 7 -1 2

C u lt u r i a g r ic o le (h a ) 1 4 4 4 1 5 1 6 5 -2 1

P ă ş u n i 3 4 0 2 3 5 4 0 4 -2 2

P ă ş u n i* (h a ) 3 4 1 3 3 1 6 5 -7 -3 0

* C a p t ă r i d in o c e a n e ş i r â u r i ( e x c lu s iv a c v a c u lt u r ă )

* I n c lu s iv p la n t a ţ iile

S u rs a B ro w n , S t a re a lu m ii, 1 9 9 4
 Concepţii privind raportul actual între dezvoltarea economică a
societăţii umane şi modul de exploatare resurselor naturale.
 Deceniile de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi de la începutul secolului al XX-
lea, au reprezentat o perioadă de realizări tehnice deosebite, de la becul cu
incadescenţă, inventat de Thomas Edison, până la motorul cu combustie
internă. Cercetările din domeniul chimiei au condus la obţinerea de către F.J.
Curie şi Maria S. Curie, a elementelor radioactive poloniu, radiu şi care avea
aplicaţii atât în tehnologie, medicină şi dar şi în alte domenii.
 Modernizarea tehnologiilor de prelucrare a minereurilor de fier, de cupru şi a
altor metale, cu conţinut scăzut în metal prin procedeul de “îmbogăţire”, a
facilitat creşterea extracţiei şi lărgirea bazei de materii prime. Prin
“procedeul îmbogăţirii”, cuprul poate fi extras din minereul cu conţinut sub
3% în acest metal, ceea ce în 1909 nu era posibil, iar recent acest prag a
scăzut la 0,5% ceea ce constituie o premiză a creşterii producţiei de cupru
peste 22 ori de la începutul secolului până în prezent.
 Producţia de fier şi oţel, metale larg utilizate în toate ramurile industriale,
reprezintă 83 % din producţia mondială de metale.
 Dezvoltarea transporturilor şi scăderea costurilor de producţie pentru
energie şi materiile prime a amplificat expansiunea industrială accelerând
ciclul de exploatare-producţie. În aceste condiţii ţările din Africa (Liberia,
Ghana, R.D. Congo etc.) din Asia (India, Indonezia, Malaezia etc.) au devenit
în principal exportatori de minereu pentru Europa şi ulterior pentru S.U.A.,
Japonia etc.
 Exploatarea intensivă a petrolului, mai ales din deceniul al 6-lea, fiind cel
mai competitiv produs energetic a contribuit alături de noile tehnologii, la
creştere puternică a activităţilor industriale, care au solicitat cantităţi tot
mai mari de materii prime industriale, agricole.
 În condiţiile unei dezvoltări, accentuate a economiei mondiale, în special a
statelor industrializate, “Clubul de la Roma”, care reuneşte experţi, pe
problemele dezvoltării economice, ecologice, demografice etc, au
elaborat în 1972 un studiu intitulat “The limit to Growth”, în care
analizează limitele în care societatea industrializată trebuie să exploateze
resursele naturale. Raportul “Clubului de la Roma”, cunoscut sub
denumirea de Raportul Meadows, consideră că rezervele naturale sunt un
sistem închis, iar dispariţia unor verigi ale sistemului, va conduce la
dereglări pe termen lung asupra societăţii umane.
 În Raportul Meadows sunt luaţi în studiu ca principali factori: populaţia,
producţia agricolă, producţia industrială, resursele naturale şi poluarea
mediului; şi se ajunge la un model de dezvoltare, care consideră că:
◦ - societatea umană, este un sistem unitar omogen care se intercondiţionează cu
alte sisteme
◦ - menţinerea actualei creşteri a producţiei şi consumului de bunuri materiale va
determina un şoc în dezvoltarea economiei mondiale la mijlocul secolului al XXI-
lea care se va manifesta printr-o prăbuşire a producţiei de bunuri materiale şi
mai ales de produse alimentare
◦ - pentru a scăpa de spectrul prăbuşirii economice raportul, consideră necesară o
reducere a ritmului creşterii demografice şi o strategie de economisire a
resurselor naturale.
 Criza petrolului din 1973, rezultată în urma limitării exportului de petrol din
Orientul Apropiat, a pus în dificultate mai multe ţări industrializate din
Europa.
 Al treilea raport intitulat “Omenirea la răspântie” elaborat în anul 1974 este
coordonat de profesorii Mihaylo Mesarovici, din Statele Unite şi Eduard Pestel
(R.F.G), care pornesc de la constatarea că în lume există acumulări de factori
explozivi generatori de crize. De asemenea autorii consideră că fenomenul
creşterii economice, necesită o tratare diferenţiată pe regiuni industrializate,
unde consumul se confundă cu risipa şi regiuni unde lipseşte creşterea
economică, iar existenţa omului este ameninţată. În acest sens, autorii împart
economia mondială în 10 regiuni geografice (sisteme independente), cu
caracteristici, considerate similare.
 În analiza proceselor, adoptă o schemă stratificată, care se compune din
următoarele straturi: ambiental (pentru procesele geofizice), tehnologic
(pentru activităţi umane autotransfer de energie şi masă), demografo-
economic (care cuprinde populaţia şi procesele economico-sociale), socio-
politic (pentru sistemele instituţionale şi procesele sociale); în stratul
individual (pentru procese psihologice şi biologice).
 Pe baza acestui model Mesarovici şi Pestel elaborează următoarele concluzii:
◦ - lumea cu diferenţele de cultură, tradiţie, dezvoltare economică, este formată dintr-un sistem de
regiuni, care sunt în relaţii de interacţiune.
◦ - prăbuşirea sistemului economic mondial, se va produce prin prăbuşiri pe plan regional, înainte
de mijlocul secolului următor din cauze diferite şi în etape diferite.
◦ - soluţia de evitare a unor asemenea catastrofe economice şi sociale, trebuie găsită în context,
global, dar printr-o creştere echilibrată, diferenţiată, analoagă creşterii umane.
 În al patrulea raport al Clubului de la Roma, coordonat de
Dennis Gabor (Anglia, premiul Nobel pentru fizică) şi Umberto
Colombo (Italia), au analizat în special situaţia resurselor
energetice de materii prime şi alimentare, dar şi unele
probleme ale mediului. Raportul iniţiat “Să ieşim din epoca
risipei”, a încercat să atragă atenţia asupra gestiunii
neraţionale a resurselor naturale .
 Problemele energiei au fost analizate, sub aspectul şocului
petrolului, de un colectiv de specialişti, coordonat de
profesorul Höfele (Austria) în lucrarea “Energia problemă
globală”, studiul analizează surselor energetice constatând o
scădere în viitor a ponderii petrolului în producţia de energie
electrică şi o creştere a consumului de gaze şi chiar de
cărbune (dar supus unor tehnologii noi, din el extrăgându-se
hidrocarburi lichide), de asemenea energiei nucleară va avea
un aport dar cu o creştere mai lentă, iar sursele regenerabile
cum sunt, energia solară, eoliană, biocombustibili, contribuţii
modeste în balanţa energetică. Sursele de perspectivă vor fi
energia de fuziune şi hidrogenul, dar aplicarea lor la scară
industrială se va face în primele decenii ale secolului următor.
 Raportul “Restructurarea ordinii internaţionale” din anul 1976 coordonat de Ian
Tinbergen (premiul Nobel pentru economie) constată că în privinţa energiei la nivelul
deceniului al 8-lea, al sec.XX, 86% din consumul mondial de energie şi se localizează
între paralela 30-60 a emisferei nordice. S.U.A şi Canada cu 7 % din populaţia globului
consumă 36 % din producţia mondială de energie, în timp ce lumea a treia, cu 70-75 %
din populaţia mondială, consumă doar 14% din producţia de energie mondială.
 Raportul “Următorii 200 de ani” elaborat în anul 1976 de profesorul Hermann Kahn,
consideră că ipotezele pesimiste din raportul lui Meadows, “Limitele creşterii” nu sunt
realiste, creşterea economică mondială, va rezolva problemele privind alimentaţia,
poluarea şi subdezvoltarea, iar în următorii 200 de ani pericolul epuizării resurselor
naturale va fi îndepărtate de noile descoperiri ale unei societăţi de tip
supraindustrializat şi postindustrializat care vor realiza un standard înalt al vieţii.
 Kahn, consideră că civilizaţia pe Terra, a cunoscut două mutaţii istorice, revoluţia
agricolă petrecută cu 10 000 de ani în urmă şi revoluţia industrială declanşată de cca
200 de ani (în anul 1776 apariţia războiului de ţesut acţionat mecanic, Anglia, Olanda,
etc.), iar peste 200 de ani apariţia la scară planetară a societăţii superiindustrializate şi
a unei mari civilizaţii umane în expansiune spre alte planete (în cosmos)
  
  
  
  
  
  
  
  
 În dezbaterea celei de-a XXXI-a Sesiuni a Adunării Generale
a O.N.U., alături de studiile menţionate anterior, care
încearcă elaborarea unor soluţii prinvind problemele
globale ale omenirii, a fost prezentat şi raportul “Viitorul
economiei mondiale”, elaborat în anul 1977, de Vasilii
Leontief, realizând 8 scenarii ce abordează căile de
reducere a decalajelor economice.
 În continuare arată că dezvoltarea accelerată a regiunilor
în curs de dezvoltare este posibilă cu condiţia alocării a
peste 30 % din produsul intern brut pentru investiţii, ceea
ce va asigura deficitul balanţei de plăţi, creşterea ponderii
lor în exportul mondial cu produse ale industriei uşoare.
 Ţările în curs de dezvoltare vor rezolva în aceste condiţii, combaterea poluării
cu costuri ce ar reprezenta 1,5 - 2 % din produsul intern brut.
 În anul 1987, a fost publicat raportul Comisiei mondiale pentru mediu şi
dezvoltare creată în anul 1983 de către Adunarea Generală a O.N.U., prezidată
de prim ministrul Norvegiei - Gro Harlem Brudtland, intitualat “Viitorul nostru al
tuturor”, care abordează problemele populaţiei, securităţii alimentare,
dispariţiei speciilor şi resurselor genetice, energiei, industriei şi aşezărilor
umane, care sunt considerate într-o strânsă dependenţă:
◦ Dintre recomandările raportului Brundtland, este de subliniat:
◦ - în privinţa securităţii alimentare, necesitatea unor măsuri economico-sociale,
foametea fiind mai mult o problemă economică şi mai puţin o lipsă de alimente;
◦ - în agricultură, reforme agrare care să creeze noi locuri de muncă şi măsuri de
ajutorare a ţăranilor şi păstorilor sărăci;
◦ - în privinţa speciilor şi ecosistemelor se subliniază necesitatea păstrării diversităţii
genetice şi de protecţie a speciilor şi ecosistemelor ameninţate;
◦ - în privinţa energiei se insistă asupra măsurilor de conservare şi utilizare eficientă a
energiei, promovarea de noi resurse de energie, asigurarea securităţilor nucleare şi o
protecţie adecvată a mediului;
◦ - se consideră că aşezările umane necesită asigurarea unor dezvoltări mai echilibrate
între mediul urban şi cel rural, pentru a reduce concentrarea populaţiei în mari
aglomerări urbane.
 Raportul poate fi uşor sintetizat în cuvintele autorilor “Noi împrumutăm de la
generaţiile care vor veni, un capital ecologic, ştiind precis că nu-l vom putea
nicicând restitui. Ele vor avea tot dreptul să ne reproşeze că am fost risipitori,
dar nu vor putea nicioadată să recupereze ceea ce le datorăm”.