Sunteți pe pagina 1din 81

CAPITOLUL V

POLITICI ŞI STRATEGII PRIVIND DEZVOLTAREA SPAŢIULUI MONTAN ROMÂNESC

5.1.Caracterizare generală a spaţiului montan

Zona montană a României, reprezintă circa o treime din teritoriul naţional având o suprafaţă de 79.919 km 2 din care 53,3% păduri cu 74,4% grad de împădurire şi 41,1% terenuri agricole, constituind 46% din teritoriul a 28 judeţe, în cadrul a 729 comune, cu 3.900 sate şi a 92 oraşe montane. Astfel din suprafaţa agricolă a ţării, de 14.791.333 ha (62% din total fond funciar), suprafaţa agricolă din zona de munte reprezintă circa 22,5%, respectiv arabil 9,2%, păşuni 41% şi fâneţe 67,4%. În structură, din suprafaţa agricolă montană, fâneţele şi păşunile naturale reprezintă 71,7%, arabilul 25,6%, pomii şi viile 2,7%. Din totalul suprafeţelor din zona montană, cele agricole reprezintă circa 42% iar cele neagricole 58%, din care 52% sunt păduri şi alte terenuri cu vegetaţie forestieră. 1 Terenurile agricole şi pădurile în mod special, reprezintă o mare bogăţie economică şi de mediu natural, ca valori naţionale, dar şi continentale. Zonele de munte se disting de alte regiuni prin existenţa unor dezavantaje naturale: altitudine, climă, pante, fertilitate scazută a solului, izolare faţă de căile de comunicaţie şi faţă de pieţele de desfacere şi prin îmbătrânirea populaţiei active, tendinţele de exod, infrastructuri insuficiente etc., ceea ce face din zona montană o zonă defavorizată, extrem de vulnerabilă economic, social şi ecologic.

Populatia (mediul urban si rural) este de circa 3,6 milioane locuitori – 47 locuitori/km 2 – din care agricultori peste 2.000.000 cu circa 1.000.000 exploatatii taranesti private, in majoritate cu caracter de subzistenta si 2,4 mil. ha pajisti naturale, in care se practica o agricultura traditionala, de tip extensiv, axata pe cresterea animalelor*. In mediul rural si preorasenesc, veniturile populatiei provin din agricultura (circa 40%), dar si din alte activitati: forestiere, miniere, industrie prelucratoare, servicii, artizanat etc Veniturile populatiei montane sunt in general mai reduse datorita caracterului special al acestor zone determinate de pozitia geografica mai greu accesibila (pante abrupte), clima, gradul de izolare, etc., avand ca sursa, agricultura, cresterea animalelor, valorificarea lemnului si alte activitati. Cu toata bogatia naturala de care dispun aceste zone se remarca existenta unor fenomene negative privind forta de munca agricola imbatranita dar si a fenomenului de migratie naturala al populatiei montane (exodul demografic), si anume:

zonele montane se caracteriza printr-un fenomen de depopulare grava, prin existenta unei populatii imbatranite si a unui spor demografic negativ;

accentuarea tot mai mult a gradului de saracie si lipsa perspectivelor pentru populatia tanara datorita lipsei ofertei de locuri de munca pe plan local;

fenomenul de crestere a populatiei tinere in zona montana ca efect al regresului industrial si al reducerii posibilitatilor de angajare a fortei de munca.

*Conform lucrarii de delimitare a Zonei Montane realizata de Ministerul Agriculturii si Alimentatiei, (MAAP, in prezent) – Comisia Zonei Montane din Romania-1995, Radu Rey si colaboratori, “Carpatii Romaniei – Summit-ul pentru Mediu si Dezvoltare Durabila in Regiunea Carpatilor si a Dunarii”, Ed. Agris-Redactia Revistelor Agricole, pag.14

241

Agricultura montana reprezinta o activitate traditionala, pentru peste 1000.000 de exploatatii taranesti, cu caracter majoritar de “subzistenta”, cu o dimensiune medie de circa 3 ha/exploatatie, existand si un procent de circa 3% dintre acestea cu caracter comercial, cu 5-30 ha teren agricol in proprietate privata. Agricultura montana se bazeaza pe ingrasamintele naturale, exceptie fac stropirile pentru cartof si pomi fructiferi, dar si la acestea chimizarea se realizeaza in limite rationale. In aceste conditii, produsele agroalimentare sunt nepoluate, de tip ecologic, de inalta calitate biologica. In ceea ce priveste productia vegetala, culturile agricole in zona montana se limiteaza la: cartof, porumb, secara, ovaz, grau de primavara, legume si zarzavaturi, exceptie facand legumele termofile (rosii, ardei, vinete).

Cu exceptia cartofului, celelalte plante de cultura se folosesc pentru autoconsum uman si in hrana animalelor. Productiile medii sunt de 10-15 tone/ha la cartof, 2,5 tone la garu si secara si 3-4 tone la porumb, 2,5 tone la orz si 1,5 tone la ovaz. Cerealele se cultiva pe zone mici si limitate la microzonele cu temperaturi medii anuale mai ridicate.

Gradinile de legume si zarzavaturi sunt prezente pe langa fiecare exploatatie, exceptie facand legumele termofile (rosii, ardei, vinete s.a.). Arbustii fructiferi si plantele medicinale sunt o prezenta frecventa, mai ales in flora spontana, dar nu au luat inca forma unor culturi sistematice desi reprezinta resurse cu mari posibilitati de extindere. Nivelul tehnologic al dotarii exploatatiilor agricole este scazut, mecanizarea slaba, viteza de recoltare, uscare si depozitare a fanului fiind redusa cu efect negativ important asupra valorii nutritive si cu pierderi prin deprecieri, mai ales in anii ploiosi. Zona de munte are un important potential de productie marfa, mai ales la produsele animaliere: lapte, carne, piei, lana (cresterea animalelor este reprezentata in special prin bovine si ovine). Intreaga agricultura montana se bazeaza pe ingrasamintele naturale furnizate de ovine si bovine pe fanetele si pasunile naturale, iarba fiind foarte bogata in flora spontana si numeroase specii de plante medicinale.

242

Bovinele, in jur de 934 mii capete, din care vaci si juninci 523 mii capete, sunt de mai multe rase, si anume: Bruna, Baltata Romaneasca (varianta de Simenthal) si Pinzgau, precum si un procent de metisi. Bovinele din zona montana reprezinta 27% din totalul bovinelor pe tara. Ovinele, in jur de 2.700 mii capete, din care 1.980 mii capete oi si mioare. Ovinele sunt in marea majoritate de rasa “Turcana”, iar in zonele cu clima blanda se gaseste si rasa “Tigaie”. Sunt rase cu lana groasa si semi-fina, exploatate mai ales pentru productia de lapte, fiind deosebit de rezistente la conditiile vitrege de clima si deplasari lungi. Sistemul general de crestere a animalelor in zona montana se face cu iernarea pe baza de fanuri naturale si cu folosirea pe timpul verii a pasunilor etajelor montane mai inalte, prin vacarii si stane de oi sau mixte. Se mai creste un numar destul de important de cabaline, porcine, pasari de curte, mai putin caprine si bubaline (bivoli), animale de blana, precum si caini ciobanesti masivi, din rasele “mioritica” si “ciobanescul carpatin”. Productiile medii de lapte la vaci se situeaza intre 2.850-3250 l/cap/an, iar la oi, productiile medii de lapte sunt de 40-50l/cap/an. Animalele sunt crescute in sistem extensiv, cu multa miscare, in mediul natural prea putin poluat. Acest sistem de crestere a animalelor determina o calitate foarte buna a laptelui, carnii, branzeturilor, desi productiile sunt mici fata de cele din alte tari. In ultimul timp efectivele de ovine exploatate pentru productia de lapte s-au redus foarte mult, ceea ce ar putea pune in pericol productia de branzeturi atat de apreciate intrucat Romania este una dintre putinele tari care si-a conservat tehnologiile de fabricare a branzeturilor de oaie. Suprafata fondului forestier national este de circa 27% din totalul fondului funciar, adica circa 6.360.000 ha, din care 67% se in zona de munte. Din totalul fondului funciar neagricol din zona montana, care reprezinta circa 58%, fondul forestier este de peste 52%.

243

Zona de munte romaneasca este destul de bine impadurita, Romania ocupand locul al 11-lea in clasamentul european (0,29 ha de padure/locuitor fata de 0,30 ha media europeana). Padurile zonei de munte sunt accesibile pentru exploatare. La o crestere medie anuala de 3,6 m 3 /ha/an, posibilitatea de exploatare este de 22 milioane m 3 /an. Masa lemnoasa destinata aprovizionarii populatiei din mediul rural, in cea mai mare parte in zona montana, este de circa 4 milioane m 3 /an. Padurea romaneasca este remarcabila si sub aspectul produselor secundare, respectiv fructe mici, ciuperci, plante medicinale, etc., iar fauna cinegetica poate fi apreciata ca fiind bogata (cervide, ursi, mistreti, vulpi, rasi, cocosi de munte, lupi, capra neagra etc.). De asemenea, in zona montana exista o retea deasa de rauri si paraie, populata natural cu diverse specii de peste( pastrav, lipan, lostrita, clean, mreana, scobar etc.). Periodic dar limitat, se intervine cu actiuni de populare cu puiet de peste a unor rauri, mai frecvent cu pastravi. Veniturile populatiei rurale din zona montana depind in mare masura de posibilitatile de exploatare si valorificare a lemnului. Padurea romaneasca este remarcabila si sub aspectul produselor secundare: fructe de padure mici, ciuperci, plante medicinale; de asemenea, fauna cinegetica este apreciata ca fiind deosebita si bogata, iar reteaua densa de rauri si paraie montane este populata natural cu specii diverse de peste. In zona montana industriile in proportie insemnata sunt cele ce exploateaza resursele locale: fabrici de cherestea si de mobila, industriile prelucratoare pentru:

lapte, carne, panificatie, industria pielariei, fabrici de ciment, industrii miniere, fabrici de covoare, incaltaminte, textile, industria apelor minerale, micile industrii artizanale (olarit, tricotaje si covoare, impletituri si mobilier, obiecte din lemn, fierarie-potcovarie etc.). In ruralul montan industriile sunt putin dezvoltate, exceptand industria lemnului, fabrici de produse lactate, abatoare si carmangerii.

244

Majoritatea acestor industrii si-au restrans activitatea generand o rata inalta a somajului in zona montana. O situatie particulara o prezinta industria miniera, unde s-a inregistrat o ampla restrangere cu disponibilizari de forta de munca. In ceea ce priveste comertul, in zonele montane acesta a fost primul sector care s-a dezvoltat prin aparitia a numeroase societati comerciale acoperind o gama larga de necesitati. Serviciile publice sunt destul de bine reprezentate in zona montana; in ceea ce priveste invatamantul, acesta inca mai are probleme de rezolvat in ceea ce priveste dezvoltarea bazei materiale si adaptarea programelor de invatamant realitatii muntelui. Slaba dezvoltare a industriilor in zona montana rurala a mentinut un grad scazut de poluare a apelor si a mediului montan, cu toate acestea, in unele zone montane au aparut factori poluanti si anume: fabrici de ciment, unitati de debitare a lemnului ce produce rumegusul de lemn, cu efecte negative asupra mediului natural si agriculturii. Ecologia zonei montane romanesti se prezinta satisfacator fiind determinata de o serie de factori:

Nivelul de impadurire (67 % din padurile Romaniei) remarcabil cu mari suprafete de paduri tinere si o proportie echilibrata intre conifere si foioase;

Sistemul extensiv, dominant, de exploatare a animalelor, cu conservarea florei spontane furajere, a fanetelor si pasunilor naturale, deosebit de bogata in specii, inclusiv plante medicinale;

Realizarea productiilor furajere exclusiv pe baza ingrasamintelor naturale, chimizarea agriculturii finnd minora;

O suprafata arabila reprezentand circa 25% din totalul suprafetei agricole montane, respectiv numai 9% din arabilul national, cu araturile efectuate cu respectarea curbelor de nivel, prin traditie si cu un grad de mecanizare foarte scazut, aspecte ce au limitat procesul erozional.

245

Zona montana romaneasca dispune de importante infrastructuri, drumuri principale care traverseaza orasele si marea majoritate a comunelor montane; traversarea lantului muntos in toate directiile se realizeaza prin defilee echipate cu drumuri nationale si judetene, drumuri secundare, retea de cai ferate, poduri. Reteaua de cai ferate este in cea mai mare parte electrificata, transportul feroviar de marfuri si calatori efectuandu-se curent. Electrificarea in zona de munte este realizata in cea mai mare parte, exusta exceptii privind mici catune izolate in Muntii Apuseni. In zona de munte se produce o mare cantitate din energia electrica a Romaniei. Exista un numar important de hidrocentrale de nivel mare si mijlociu, precum si microhidrocentrale, a caror energie elecrica obtinuta este absorbita de sistemul energetic national de unde se distribuie dupa nevoi. Muntele furnizeaza cea mai mare cantitate de apa potabila, de buna calitate, cu gradul cel mai redus de poluare. In ceea ce priveste aductiunile de apa si canalizarile, in comunele montane acestea sunt slab dezvoltate, marea majoritate a satelor nedispunand de sisteme de colectare si distributie a apei si de canalizari; aceasta situatie insa se intalneste din pacate si in unele orase montane, de exemplu, orasul Busteni nu dispune inca de un sistem de canalizare. In general telecomunicatiile (centralele telefonice, posta, televiziunea) sunt realizate in zona montana. Turismul montan este destul de bine reprezentat, avand caracter national si international. In zona montana exista numeroase statiuni balneo-climaterice unde se gasesc ape termale de mare valoare sau ape minerale carbogazoase: Herculane, Felix, Vatra Dornei, Borsec, Olanesti, Calimanesti, Caciulata, Covasna, Sovata (care dispun de o baza materiala buna cu capacitati de cazare in hoteluri, cu personal calificat, cu drumuri de acces si de agrement: Predeal, Sinaia, Pioana Brasov, etc. (amenajate pentru trasee montane, schi si alte sporturi de iarna, ce dispun de intreaga gama de instalatii moderne: teleferice, telescaune, baby-schi).

246

In ultimul timp, in mod special dupa 1990, a inceput o miscare tenace pentru dezvoltarea turismului rural si a agroturismului montan, care se bucura de o larga apreciere din partea turistilor romani si straini. In ultima perioada, ca urmare a sprijinului financiar acordat prin Programul SAPARD, se prevede o crestere a numarului pensiunilor agroturistice din mediul rural montan. Principalele bogatii ale zonei montane trebuie sa ramana: padurile - care reprezinta o sursa de materie prima si energie, suprafetele agricole – pentru cresterea animalelor si productia de marfuri alimentare de calitate, apa – pentru energie si apa potabila, populatia – care trebuie sa fie sanatoasa si energica si care trebuie sa asigure continuitatea satului romanesc. In vederea dezvoltarii rurale a zonei montane, se impune o abordare pluridisciplinara a problematicii muntelui, pentru a se putea mentine echilibrul om- natura. Pentru aceasta, zonele de munte trebuie sa beneficieze de o politica specifica, definita conform dezvoltarii durabile. Integrarea europeana a zonei montane a Romaniei, presupune dezvoltarea in ecosisteme echilibrate pe baza gospodariilor familiale si proprietatii private, in continuitate traditionala, pluriactivitate, si in limite ecologice.

5.2.Strategii si obiective ale dezvoltarii zonei montane

Agricultura este elementul determinant al dezvoltarii rurale in majoritatea spatiilor rurale, dar aceasta nu inseamna ca dezvoltarea rurala se rezuma doar la dezvoltarea agriculturii. Trebuie imbunatatite conditiile de viata ale intregii populatii care traieste in spatiul rural, cu conditii defavorabile, dar nu numai al celor care lucreaza in agricultura. Dezvoltarea durabila montana rurala presupune ca omul trebuie sa fie partener al naturii, pentru ca fiecare sa aiba sansa unei vieti mai bune, armonizarea relatiilor intercomunitare, integrarea strategiilor de dezvoltare cu cerintele Comunitatii Europene, avand urmatoarele obiective:

247

protejarea, conservarea si ameliorarea mediului;

cresterea calitatii vietii;

gestiunea responsabila si valorificarea adecvata a resurselor naturale;

gospodarirea familiala montana;

dezvoltarea infrastructurii, a serviciilor si dotarilor adecvate;

procesul de educatie, invatamant, informare, instruire;

valorificarea patrimoniului natural, conservarea biodiversitatii, protejarea speciilor rare si a celor amenintate cu disparitia din zonele protejate;

conservarea si valorificarea culturii locale, a traditiilor etnografice, protejarea monumentelor istorice.

In tara noastra, regiunile montane reprezinta o zona foarte importanta din punct de vedere economic, si in acelasi timp este o regiune care trebuie protejata. Aceste regiuni au o economie rurala mixta, formata din agricultura, exploatarea padurilor si prelucrarea lemnului, culesul si prelucrarea fructelor de padure, precum si diferite intreprinderi mici si mijlocii de tip industrial sau mestesuguri diferite. In multe zone montane un loc important in economia rurala il ocupa agroturismul montan. In Romania nu s-a practicat niciodata o politica montana distincta si se manifesta tendintele de continuare a marginalizarii muntelui. Eforturile pentru practicarea in Romania a unei politici montane reprezinta un proces continuu, la care pe langa efortul national si in perspectiva aderarii la Uniunea Europeana, este necesar si un sprijin comunitar adecvat obiectivelor dezvoltarii rurale, protectiei populatiei si mediului montan. Zonele de munte trebuie sa beneficieze de o politica specifica, definita conform dezvoltarii durabile, care asigura necesitatile prezentului, fara a compromite sansele generatiilor viitoare. Se urmareste stabilirea unor conditii de

248

viata paritare intre populatiile regiunilor mai favorizate si cele montane, vizand ansamblul problemelor economice, sociale, culturale si de mediu. In Romania, nivelul de dezvoltare economica si sociala este diferentiat de la o zona la alta, iar in cadrul acestora, de la o comunitate la alta. In prezent, unele zone sunt declarate, din punct de vedere social, ca zone defavorizate, intrucat nu au fost pregatite pentru alternative sau reconversii economice. In aceasta categorie de zone sunt considerate: regiunile montane, regiuni ramase in urma din punct de vedere al dezvoltarii rurale (zone subdezvoltate), zone rurale in dificultate.

Politicile locale de dezvoltare a zonei montane intaresc eficacitatea diferitelor politici sectoriale, vizand sprijinirea si coordonarea acestora pentru integrarea in politica globala. In acest context:

Pentru dezvoltarea durabila a zonei montane, dupa modelul european, este necesara o evaluare adecvata a politicii agricole si a dezvoltarii durabile cu referire la urmatoarele principii de baza:

omul - partener al naturii;

o sansa pentru fiecare (conditiile de viata paritare cu locuitorii altor regiuni);

armonizarea relatiilor intercomunitare;

integrarea strategiei cu cerintele Comunitatii Europene;

pastrarea sanatatii si a sigurantei umane din zona montana, pastrarea sanatatii animalelor;

asigurarea pentru agricultorii montani de venituri care sa le garanteze stabilitatea gospodariilor;

asigurarea specificitatii si viabilitatii comunitatilor rural-montane, cu asigurarea de servicii corespunzatoare si crearea unei societati rurale atractive;

conservarea resurselor naturale, a solului, a apei, a aerului, a diversitatii biologice si productivitatii acestor resurse naturale;

249

implementare de programe pentru sprijinirea zonelor ramase in urma ca dezvoltare, eliminarea decalajelor intre urban si rural;

masuri pentru consolidarea economiei rural montane, cresterea veniturilor populatiei si combaterea saraciei. Declararea acestor “zone defavorizate” este o masura politica care vizeaza crearea de facilitati care sa stimulze investitorii sau sa antreneze programe de dezvoltare economico-sociala, pentru stoparea declinului social si stimularea cresterii economice, prin realizarea unor programe integrate, care sa imprime zonelor un ritm de dezvoltare durabila. Dezvoltare durabila rurala trebuie inteleasa ca un mecanism care actioneaza in directia orientarii evolutiei fenomenelor economico-sociale a spatiului rural, spre o dezvoltare individuala si comunitara avand ca efect ameliorarea nivelului de bunastare rurala si a mentinerii echilibrelor de mediu. Zonele de munte se disting de alte regiuni prin dezavantajeie naturale, ce nu pot fi schimbate - altitudine, clima, pante, fertilitate scazuta a solului, izolare fata de caile de comunicatie si pietele de desfacere si prin dezavantajele structurale - imbatranirea populatiei active si tendintele de exod, ocupatii restrictive, distantele mari fata de centrele decizionale, infrastructuri insuficiente, structuri administrative defavorabile. In acest sens, zonele de munte trebuie sa beneficieze de o politica specifica, definita conform dezvoltarii durabile, care sa asigure necesitatile prezentului, fara a copromite sansele generatiilor viitoare. Se urmareste stabilirea unor conditii de viata pantare intre populatiile regiunilor mai favorizate si cele montane, vizand ansamblul problematicii economice, sociale, culturale si de mediu inconjurator. Politicile reale de dezvoltare a zonei montane a zonei montane intaresc eficacitatea diferitelor politici sectoriale, vizand sprijinirea si coordonarea acestora pentru integrarea in politica globala.

250

In toata Europa, regiunile de munte constituie o mostenire naturala si culturala unica. Experienta tarilor cu munte ne arata pericolul pe care il pot avea pentru viitorul tarii, pentru echilibru ecologic, economic si social:

actiunea necontrolata a celor care exploateaza si a locuitorilor asupra padurilor cu mare pericol ca in cel mult doua secole sa transformam teritoriul tarii intr-un desert;

depopularea zonelor montane, in special al tinerilor, catre alte zone. Uniunea Europeana considera ca zonele montane merita o atentie speciala in comparatie cu alte zone mai putin defavorizate din punct de vedere pedoclimatic, ca aceste zone au nevoie de o strategie specifica, mai vizibila, mai consistenta si mai eficienta pentru a sprijini dezvoltarea durabila a acestor zone la un nivel calitativ superior. Situatia economica diferita a celei mai mari parti din micile exploatatii din zona montana, obliga pe majoritatea agricultorilor din aceste regiuni sa-si completeze veniturile obtinute din activitatea agricola, prin alte activitati ca:

agroturism, mestesuguri, servicii, activitati pentru care sunt necesare programe, proiecte precum si anumite facilitati in vederea derularii acestora in mod eficient in zona montana si care sa duca la eficientizarea gospodariilor taranesti, la cresterea calitatii vietii locuitorilor. Dezvoltarea acestor activitati in zona montana nu poate fi conceputa decat intr-un raport complementar cu agricultura si silvicultura, intrucat obiectivul lor nu este sa substituie cele doua activitati, ci sa creeze conditii pentru mentinerea populatiei in zona, tocmai in ratiunea valorificarii superioare a resurselor naturale prin agricultura si silvicultura. Prezenta acestor activitati complementare este cu atat mai necesara cu cat creste altitudinea unde se gasesc stabilite gospodariile montane. Pentru compensarea efortului suplimentar prestat de agricultorii montani in scopul valorificarii unor resurse marginale in folosul societatii, pentru diminuarea handicapurilor naturale, pentru oprirea si diminuarea exodului de populatie catre alte regiuni mai fertile este necesar elaborarea unei politici montane precum si a unor

251

acte normative specifice zonei montane – “Legea Muntelui”*, dar si crearea unor structuri profesionale specifice capabile sa primeasca, sa utilizeze si sa monitorizeze fonduri interne sau externe destinate protectiei si dezvoltarii zonei montane. Obiectivele politicii montane sunt:

valorificarea optima a resurselor proprii, agricole, forestiere, pastorale, industriale si energetice, in mod echilibrat;

diversificarea activitatilor economice si sociale, dezvoltarea turismului si agroturismului;

adaptarea si imbunatatirea echipamentelor si serviciilor;

realizarea sau modernizarea infrastructurii;

infaptuirea de politici locale montane, recunoasterea dreptului la o dezvoltare specifica si luarea in considerare a diferentierilor;

dezvoltarea activitatilor agricole, pastrarea activitatilor artizanale etc

Scopul politicii de dezvoltare montana este de a permite populatiei montane sa atinga un nivel de viata decent, corespunzator cu cel din regiunile ne-montane. Pentru aceasta principalele directii de dezvoltare pentru zona montana din Romania, trebuie sa fie legate de resursele naturale si de o forta de munca energica, si privesc:

ameliorarea si diversificarea productiilor vegetale, cu mentinerea selectiva a tehnologiilor traditionale si modernizarea la limita ecologicului si durabilitatii, cu evitarea exceselor chimizarii;

cresterea de bovine, ovine si alte animale din rase ameliorate si directionate spre productiile de lapte-carne, in sisteme extensive de exploatare cu harnire pe baza de iarba, obtinuta in baza ingrasamintelor naturale si a florei spontane;

ameliorarea treptata a tehnologiilor agricole si zootehnice, in concordanta cu experienta europeana;

dezvoltarea si adaptarea sistemului de invatamant agricol destinat ruralului montan, mai ales a invatamantului profesional si a formarii continue a adultilor, la specificul economic si ecologic al muntelui;

dezvoltarea si protejarea padurii impotriva defrisarii;

dezvoltarea micilor industrii si a industriilor medii nepoluante in mediul rural si urban montan;

dezvoltarea serviciilor si infrastructurii, crearea de noi locuri de munca;

realizarea de oraganizatii profesionale de agricultori de munte;

promovarea unei polici de granturi pentru dezvoltarea zonei montane;

mentinerea identitatii culturale si evolutia spre participarea la sistemul european de valori, contribuind la pregatirea integrarii Romaniei in Uniunea Europeana. Zonele montane sunt descoperite ca fiind o sansa pentru viiitorul Europei. Oricum, pentru ca potentialul muntilor Europei sa fie pe deplin exploatat este nevoie sa imbunatatim cadrul politic actual al uniunii Europene. Un obiectiv de o importanta majora este atingerea unei strategii mai vizibile, mai consistente si mai eficiente pentru a sprijini dezvoltarea durabila a zonelor in Uniunea Europeana. Avand in vedere mandatele U.E. propunerile sunt dezvoltate in cadrul oferit de actualele politici si de posibilele dezvoltari de dinaintea largirii, pentru o mai buna adaptare la nevoile si sansele zonelor montane in beneficiul Europei ca un intreg.

In afara obiectivului coeziunii ecologice, exista mai multe motive pentru o apropiere integrata a U.E. de zonele montane. Motivele care justifica, la nivelul Uniunii Europene, cadrul unei apropieri integrate sunt urmatoarele:

253

exista probleme de dimensiuni europene care merita actiuni concrete intre statele membre (mostenirea culturala, fluxul de schimb pentru transporturi si turism, dar de asemenea poluarea, infrastructurile si proiectele ce au nevoie de colaborare, migrarea dinspre zonele montane mai putin favorizate spre regiunile si orasele U.E. mai dezvoltate);

problema migrarii si depopularii ramane nerezolvata ba chiar se agraveaza in anumite regiuni sau tari din sudul si nordul Europei si va deveni si mai mare o data cu accesul noilor State Membre din Europa Centrala si de Est, daca nu se dezolta o strategie adecvata in aceste tari, in cooperare cu U.E., devenind o mare amenintare la adresa coeziunii europene;

politicile europene au deja un impact asupra evolutiei zonelor montane (politica agricola, politica ecologica, fondurile structurale dar de asemenea fondul de coeziune, transporturile) dar se cere o mai buna integrare si consistenta si o mai buna adaptare la contextele specifice, nevoile si sansele zonelor montane;

ele asigura pentru toata Europa o mostenire specifica a resurselor vitale (ape, paduri de protectie, radacini culturale unice, habitaturi si spacii rare, agremnt si refacerea sanatatii fizice si psihice). Dar serviciile ecologice care asigura societatii protejarea si conducerea acestor resurse nu sunt, oricum, pe deplin rasplatite;

mai exista probleme de rezolvat, chiar in activitati traditionale cum ar fi agricultura si padurea si tocmai de aceea au fost luate in calcul pentru masurii compensatorii la nivelul U.E;

au nevoie de o infrastructura de baza pentru a mentine suficienta populatie pentru o dezvoltare sustinuta si pentru a putea sa intampine concentrarea sezonala de vizitatori din intreaga Europa;

tocmai de aceea adeseori raman in urma cu dezvoltarea, in comparatie cu zonele rurale inconjuratoare, chiar in tarile, uniunile si regiunile mai putin

254

dezvoltate si in special sunt supuse unei depopulari continue, in ciuda masurilor luate pana acum;

exista mai ales riscul ca depopularea sa fie ireversibila si sa se piarda resursele umane si a know-how-ului traditional in management si protectia mediului, adata ce satele de munte sunt abandonate, sa nu mai fie cu usurinta repopulate. Acest ultim aspect este o diferenta importanta in comparatie cu situatia altor zone rurale. Este de asemenea important sa observam dificultatea tinerei generatii de a trai in regiunile montane indepartate, datorita diferentei fata de regiunile ce concentreaza facilitatile de servicii si comunicatii, in ciuda recentei dezvoltari a noii tehnologii ce nu au raspuns sperantei acestor regiuni. Este un subiect dominant si ingrijorator pentru zonele montane si o mare provocare pentru U.E Principalele obiective ale unei strategii a U.E. pentru zonele montane ar

fi:

asigurarea unei compensatii echitabile pentru serviciile ecologice oferite societatii;

dezvoltarea, nu a unei continue asistente, ci a capacitatii populatiilor montane pentru o auto-dezvoltare sustinuta, cu accent pe sansele de viitor si nu numai pe handicapuri, intr-un context al unei competitivitati si al unei coeziuni europene in crestere. Sansele si nevoia de schimb international si interregional de “know-how” si comunicare, in special la nivelul comunitatilor locale, trebuie sa fie sprijinite pentru ca sunt cheia unei viitoare dezvoltari montane durabile sustinute in Europa, in special pentru a mari capacitatea populatiilor montanesa-si creasca competenta pe piata monndiala. U.E. a dezvoltat o politica pentru zonele mai putin favorizate si considera zonele rurale in general ca fiind o prioritate pentru viitoarele initiative. Aceste orientari sunt foarte importante pentru viitorul regiunilor montane.

255

Zonele montane merita o atentie speciala si o strategie politica la nivelul U.E., din motive sociale, economice si ecologice. Nici nu se pune problema aici sa opunem zonele montane altor categorii de zone sensibile din punct de vedere economic, cum ar fi cele mai putin favorizate, sau cele rurale sau zone sensibile din punct de vedere ecologic cum ar fi terenurile ude (mlastini) sau zonele de coasta (nisipoase). Toate aceste zone au nevoie de o evaluare atenta a impactelor si a adaptarilor necesare a politicilor U.E. si raspunsuri adecvate in ceea ce priveste dezvoltarea potentialului, protejarea mediului si pastrarea coeziunii la nivelul U.E. De asemenea nu toate zonele montane sunt in aceleasi conditii naturale, sociale si economice. Unele au conditii fizice mai dificile decat altele, precum unele sunt mai bogate si altele mai sarace. Orice strategie la nivelul uniunii ar trebui sa fie indeajuns de flexibila pentru a se adapta la aceasta diversitate, in conformitate cu principiul subsidiaritatii. Mai ales nu se pune problema dezvoltarii unei noi politici structurale sau de coeziune cu aceleasi criterii aplicabile tuturor zonelor montane, dar exista nevoia unei mai bune adaptari a instrumentelor existente la contextele locale, pentru coeziunea sociala si economica. In comparatie cu alte zone mai putin defavorizate din punct de vedere rural sau ecologic, zonele montane au nevoie de o strategie specifica la nivel european. Dezvoltarea sustinuta cere eficienta economica, integritate ecologica si echitate sociala. Principalele dezavantaje, pe de o parte, si avantaje, pe de alta, cu care se confrunta zonele montane sunt:

din punct de vedere social avem pe de-o parte o mare amenintare in ceea ce priveste depopularea gradata dar ireversibila; distributia inechitabila de infrastructuri in comparatie cu zonele joase, lipsa compensarii serviciilior oferite de catre populatia montana intregii societati in ceea ce priveste conducerea si protejarea resurselor umane, peisajelor si ecosistemelor, dar pe de alta parte avem capacitatea de a asigura agrementul si confortul

256

locuitorilor de la oras si iesirea in intampinarea cererii tot mai mari de dezvoltare a altor stiluri de viata in medii bine pastrate din punct de vedere natural si ecologic;

din punct de vedere economic avem pe de o parte o incertitudine din ce in ce mai mare in ceea ce priveste activitatile traditionale, cum ar fi:

agricultura, padurile si turismul dar pe de alta parte, avem noi conditii de viata oferite de dezvoltarea noilor tehologii, in special in ceea ce priveste informarea si comunicarea, pentru a trece peste handicapurile viitoare si sa avem sansa unei dezvoltari economice si a unor noi tipuri de activitati;

din punct de vedere ecologic avem o presiune in zonele sensibile datorita abandonarii terenurilor, conducerea proasta a hidro-resurselor, concentrarea sezonala masiva de vizitatori, traficul blocat, dar, pe de alta parte, avem noi perspective create de tehnologiile avansate (in ceea ce priveste energiile, transporturile si sistemele de informare geografica) si de o mutare generala catre partenerii dinamioci in locul unei opuneri intre mediu si dezvoltare; Posibilele raspunsuri pentru a face fata acestor provocari pot fi gasite:

din punct de vedere social: in asigurarea unei compensatii echitabile si infrastructurii pentru serviciile oferite intregii societati de catre populatia montana in conducerea resurselor naturale si a serviciilor pentru vizitatori;

din punct de vedere economic: in sprijinirea initiativelor locale pentru o dezvoltare inzestrata prin diversificarea si crearea activitatilor, cu productii bazate pe o calitate si o identitate adevarata, pentru a asigura o valoare adaugata acceptabila de auto-dezvoltare;

din punct de vedere ecologic: in raspandirea cunostintelor de rigoare, marirea atentiei si intarirea indemanarii mandatarilor pentru multi- folosinta sanatoasa a resurselor naturale;

257

Prioritatea urgenta este mentinerea unei populatii suficiente, in special populatia tanara. Pentru acest scop asigurarea unei infrastructuri echitabile pentru educatie si comunicatie este esentiala. Pentru a ne gandi la posibile raspunsuri pentru o dezvoltare in cadrul politicilor Uniunii Europene este nevoie sa analizam adaptarile necesare pentru politicile existente dar si noile perspective deschise de discutiile actuale, mai ales in Agenda 2000 - “ Pentru o mai mare si mai puternica uniune” . Pentru o mai buna adaptare a politicilor Uniunii Europene existente este nevoie sa consideram in special:

Politica Agricola Comuna este general acceptat ca indemnizatiile compensatorii au avut un impact pozitiv in mentinerea fermierilor si a populatiilor in zonele montane. Oricum impactele economice si ecologice sunt discutabile. Exista un consens pentru a consolida masurile compensatorii pentru agricultura montana, prin imbunatatirea eficientei economice si ecologice. In special, ar trebui sa fie mai multe stimulente pentru management-ul pamanturilor, productiilor de calitate si protectia mediului. De asemenea ar trebui sa fie mai multe oferte de servicii iar masurile agro-ecologice ar trebui sa fie extinse pe orizontala, inclusiv catre managementul resurselor forestiere;

Politica de coeziune. Actul Unic din 1987 a reunit fondurile structurale in cadrul obiectivului denumit “Coeziune economica si sociala”, care directiona interventiile structurale catre regiunile defavorizate): fondurile structurale (fondurile structurale pentru perioada 2000-2006 sunt: Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDER), Fondul Social European (FSE) si FEOGA – orientare) si fondurile de coeziune ar trebui sa fie mai bine directionate catre zonele mai putin favorizate, printre ele aflandu-se si zonel montane.

258

Fondul de coeziune ar trebui sa ia mai bine in considerare nevoile zonelor montane in ceea ce priveste infrastructurile de baza pentru transporturi si telecomunicatii, dar respectand mediul;

Initiativele comisiei si actiunile inovatoare in dezvoltarea rurala, cooperarea interregionala si internationala peste granita: exista un numar de initiative relevante pentru zonele montane, in special prin programele LEADER (Programul LEADER, a reprezentat rima initiativa pentru dezvoltarea rurala. Pana in 1999 au actionat LEADER I SI LEADER II, insa la 14 aprilie 2000, Comisia Europeana a aprobat liniile generale adresate statelor membrepentru o noua initiativa comunitara de dezvoltare rurala, LEADER + (plus), una dintre initiativele implementate prin fondurile structurale pentru perioada 2000-2006. LEADER, este o initiativa ambitioasa menita sa incurajeze si sa sprijine o calitate superioara si strategii noi de integrare pentru dezvoltarea rurala si care va pune accent pe cooperarea si colaborarea intre zonele rurale. Toate zonele rurale ale U.E. vor putea sa beneficieze, in principiu, de LEADER (+)) 2 ,

Oricum datorita izolarii geografice si administrative,

lipsei resurselor umane si a accesului la informatie, aceste initiative nu sunt indeajuns de accesibile celor care ar trebui sa fie beneficiarii directi, adica comunitatile montane, autoritatile locale, intreprinderile si toata populatia activa la nivel local, care sunt adevaratele forte si responsabilii pentru dezvoltarea montana. Printre sansele oferite de actualele discutii pentru o mai mare si mai puternica uniune, cateva dintre ele sunt dezvoltari interesante, in special cele ce privesc:

INTERREG etc

Noile orientari pentru PAC si masurile de acompaniere in Agenda 2000 avand ca obiective: asigurarea unui standard de viata corect pentru comunitatile agricole, integrarea scopurilor ecologice si recunoasterea rolului multifunctional al agricultorului si al zonelor montane in general si cu obiective mai specifice in ceea ce priveste reorganizarea instrumentelor politicii rurale existente, rolul proeminent consacrat masurilor agroecologice, masurile de agro-mediu, agricultura organica, mentinerea habitatelor seminaturale si continuarea cresterii vitelor alpine;

Noile orientari pentru fondurile structurale in Agenda 2000, avand ca obiective confirmarea prioritatii acordate coeziunii sociale si economice, acordarea unei atentii speciale educatiei, formarii si accesului la noile tehnologii, potentialului de dezvoltare locala si protectiei mediului. In sfarsit dezvoltarea unei strategii pentru resursele umane, cu prioritati acordate accesului la slujbe, invatamant pe viata si promovarea initiativelor de dezvoltare locala, inclusiv pacturile de angajare teritoriala;

Noile orientari pentru initiativele comunitare avand ca obiective concentrarea acestora pe trei domenii de prioritate, foarte relevante provocarile majore si posibilele raspunsuri in ceea ce priveste zonele de munte, adica:

a. cooperare peste granita: transnationala si interregionala;

b. dezvoltare rurala;

c. resurse umane si sanse reale.

Extinderea U.E. catre tarile cu zone montane intinse, unde politicile montane exista sau sunt pe cale sa devina o problema la nivel national, cum ar fi Cipru, Polonia, Republica Ceha si Slovenia, catre tarile ce sunt gata sa inceapa negocierile cum ar fi: Bulgaria, Romania si Slovacia si catre acele tari pregatite pentru noi negocieri. In final trebuie din nou subliniat ca zonele montane sunt la rascrucea a doua mari probleme pentru viitorul U.E. de dincolo de anul 2000; mediul si slujbele. Amandoua ar

260

trebui sa constituie pilonul unei strategii U.E. reinoite catre o dezvoltare durabila montana. Zonele montane reprezinta:

mostenire ecologica pentru intreaga Europa, atat din punct de vedere natural cat si cultural;

sigura resursele vitale pentru bunastarea economica si sociala a Uniunii, bunastare ce trebuie pastrata si crutata. Pentru protejarea mostenirii unice, mentinerii hidrologice si echilibrului peisagistic, dar si a rolului protectiv al padurilor, biodiversitatii deschiderii spatiilor si capacitatii de acomodare a vizitatorilor ce cauta odihna, relaxare si recreere, iar mentinerea unei populatii permanent viabila este esentiala. O comunitate se poate spera sa gaseasca o viabilitate economica in producerea de bunuri si servicii, capabile sa iasa in intimpinarea cererii cat mai mari de autenticitate, calitate si frumusete. Majoritatea populatiilor montane au apelat deja la dezvoltzarea turismului si a produselor agricole de calitate. Dar nu va fi suficient, deoarece, dincolo de veniturile economice, este nevoie sa mentinem minimum de infrastructuri si servicii pentru o permanenta prezenta umana in acest mediu particular. Mentinerea infrastructurilor si serviciilor de baza presupune un cost ce depaseste capacitatea financiara a majoritatii comunitatilor montane de a redistribui bogatie. In favoarea agriculturii montane ar trebui sa existe masuri compensatorii, ce au fost la origine create pentru a lua in considerare handicapurile specifice acestor zone si care sunt din ce in ce mai justificate de catre recunoasterea rolului esential jucat de agricultori in managementul peisajelor si ecosistemelor montane. Mentinerea activitatilor agro-silvice-pastorale este intr-adevar esentiala si trebuie sa ramana unul din pilonii activitatilor comunitatii, activitati indreptate catre aceste zone. Politica compensatiei necesare merge dincolo de scopul unei politici de dezvoltare rurala si agricola. Aceasta implica, in principiu, un parteneriat la nivel

261

regional, national si la nivelul comunitatii, de vreme ce de resursele montane beneficiaza intreaga Uniune. Bazele acestei politici de compensatie a comunitatii sunt de natura ecologica, dincolo de considerentele coeziunii economice si sociale. Este o problema de coeziune ecologica, un nou obiectiv ce ar trebui sa figureze pe termen mediu si lung, in viziunea coeziunii comunitatii. In ceea ce priveste zonele montane ce sunt eligibile pentru fondurile structurale, ar fi posibil sa gasim raspunsuri pentru fiecare caz, cu o mai buna identificare a nevoilor specifice zonelor montane in anumite regulamente orizontale si in cadrul programelor si initiativelor comunitatii. Dar in fiecare caz este necesar ca Uniunea Europeana sa dezvolte un demers global integrat si coerent pentru zonele montane, pentru a avea o mai buna intelegere a marii diversitati a lor, fara amenintare, ci mai degraba prin intarirea coeziunii comunitatii, in special prin cooperare si solidaritate intre zonele montane Urmatoarele orientari proioritare sunt sugerate pentru un nou demers al U.E. in ceea ce priveste zonele montane:

durabilitatea teritoriului montan; Accentul trebuie pus pe necesitatea asigurarii infrastructurilor si serviciilor esentiale, serviciilor traditionale, cum ar fi educatia, sanatatea, transporturile, dar si noile servicii ce vor juca un rol strategic pentru viitorul acestor regiuni. O mentiune speciala trebuie facuta serviciilor legate de noile tehnologii de comunicare si informare, a caror dezvoltare va fi necesara pentru mentinerea populatiei tinere, pentru dezvoltarea noilor sanse de viata si pentru stabilirea de noi activitati in cautarea unui mediu sanatos si rezervat, astfel evitandu-se ca muntii sa fie retezati prin globalizare;

protejarea si dezvoltarea mostenirii culturale, sub toate aspectele, atat natural cat si cultural. Aceasta orientare se aliniaza cu obiectul coeziunii ecologice ce trebuie sa sprijine noul demers al U.E. indreptat catre zonele montane. Dar de asemenea trebuie sa contribuie la pastrarea diversitatii si

262

a identitatii locale si sa promoveze o economie bazata pe identitate, ce sunt simboluri ale unei dezvoltari endogene, mai putin dependenta si mai mult sustinuta pentru comunitatile montane si mai satisfacatoare pentru consumatori. Politicile pentru mediu, cultura si calitate vor juca un rol esential;

sprijinirea si promovarea bazelor structurale ale dezvoltarii durabile a comunitatilor montane; Aceste baze include evident sprijinirea activitatilor traditionale ce cruta pamantul si sunt pilonii dezvoltarii durabile, pluriactivitatii (indispensabila pentru adaptarea la piata), dar de asemenea planificarii spatiale si mai ales dezvoltarii integrate a comunitatilor locale. Integrarea, ce presupune compatibilitate si coerenta, trebuie sa fie promovata la toate nivelele, in cele trei dimensiuni ale sustinerii: dimensiunea economica (integrare intre activitati), dimensiunea ecologica (integrare intre activitati, protectia mediului si resurse ce pot fi innoite) si dimensiunea sociala (integrare intre parteneri locali, actori economici, autoritati locale). Promovarea intercomunalitatii este indeosebi esentiala pentru strucura dezvoltarii locale;

dezvoltarea schimbului si cooperarii intre comunitatile montane, la nivel european, ca o prioritate intre statele membre si tarile ce candideaza

Aceasta orientare este in special esentiala

dezvoltarii comunitatilor locale ce sunt, prin definitie supuse unor constrangeri dar si foarte izolate una de alta. De asemenea reprezinta o contributie eficienta la reintatirea coeziunii comunitatii, in special din perspectiva largirii acesteia. Deosebit de tarile montane ale Europei de Vest, Romania nu a avut niciodata o politica montana distincta. In ultimii ani, in zonele de munte, s-au inregistrat fenomene economice, sociale si de mediu, de mare gravitate cum ar fi:

pentru intrarea in cadrul U.E

efectivele de ovine au scazut cu peste 50 % in sectorul privat traditional;

263

lana oilor de munte nu mai poate fi valorificata, taxele de pasunat au crescut constant, se aplica restrictii ecologice exagerate;

cresterea bovinelor, a animalelor in general, a devenit nerentabila;

se pierd meserii si traditii seculare (ciobanii, bacii);

se reduce considerabil cantitatea de ingrasaminte naturale;

fara ovine se salbaticesc pasunile inalte;

1.4 milioane de hectare de fanete sunt periclitate de degradare prin folosiea rumegusului de lemn ca asternut pentru animale in grajduri, iar prin aplicarea pe fanete creste aciditatea solului cu schimbari negative majore in structura florei;

pierderea locurilor de munte prin restructurarile din minerit cu influente negative mai ales asupra tinerilor locuitori din zona montana;

nivelul de inzestrare tehnologica a gospodariilor taranesti continua sa fie inca foarte scazut;

invatamantul nu este adaptat inca specificului si realitatilor montane, cel agromontan fiind aproape inexistent;

aparitia fenomenelor de suprapopulare I multe localitati din ruralul montan, fenomen nic in Europa, cu consecinta inevitabila a pauperizarii populatiei si cu final previzibil de exod in masa;

agricultorii nu sunt organizati;

si nu se pot apara fata de monopoluri – preturile pentru materii prime, mai ales pentru lapte, carne, lana, practicate de societatile comerciale private sunt foarte joase si au conribit radical la destabilizarea cresterii animalelor. Infrastructurile sunt subdezvoltate, drumurile insuficiente sau subintretinute, electrificare neterminata, telecomunicatii putin evoluate, lipsa canalizarilor si alimentatiei cu apa, situatii deficitare in sistemul de invatamant, sanitar, servicii pentr populatie.

264

Institutiile nationale nu detin exercitiul necesar si nici cadre specializate in problematica montana ceea ce explica retinerile si tendinta de continuare a marginalizarii. Nivelul dezinformare a populatiei urbane privind realitatile montane este foarte scazut. Strategia de dezvoltare a zonei montana din Romania trebuie sa se bazeze pe un concept clar de dezvoltare, crearea mai intai a competentelor, a cadrului juridic si organizatoric adaptat specificitatii ruralului montan romanesc si stadiului dezvoltarii, concomitent cu aplicarea unui program de protectie si dezvoltare durabila a agriculturii, economiei si mediului montan. Desi zona montana este o zona extrem de vulnerabila economic, social si ecologic, ea dispune de cateva atuuri deloc de neglijat, si anume:

un mediu natural montan generos, inca bine impadurit si cu o bogata biodiversitate;

o populatie rurala montana dinamica si sanatoasa cu un procent inca bun de tineret agricol, adaptat - cheia dezvoltarii; traditiile economice si culturale sunt partial conservate;

grad minor de chimizare in agricultura montana si produse agro-alimentare de calitate, de tip ecologic. Zonele de munte trebuie sa beneficieze de o politica specifica, definita conform dezvoltarii durabile care asigura necesitatile prezentului, fara a compromite sansele generatiei viitoare. Se urmareste stabilirea unor conditii de viata paritare intre populatiile regiunilor mai favorizate si cele montane, vizand ansamblu problematicii economice, sociale, culturale si de ediu inconjurator. Dezvoltarea durabila a zonei montane din Romania, in perspectiva integrarii europene, presupune dezvoltarea in ecosisteme echilibrate, specifice, a gospodariilor familiale, pe baza proprietatii private, in continuitatea traditionala a pluriactivitatii. Locuitorii zonei montane, ca urmare a productiilor agricole scazute, nu beneficiaza de resurse financiare suficiente, de inputuri, de infrastructuri

265

adecvate in gospodarie, de asistenta tehnica si de pregatire profesionala specifica, ceea ce limiteaza calitatea vietii locuitorilor din acest areal. Obiectivul general al dezvoltarii durabile a zonei montane priveste dezvoltarea unei agriculturi montane competitive, bazata pe initiativa privata, capabila de o evolutie uniforma pe termen lung, care sa sigure protejarea patrimoniului natural, cultural si istoric al zonelor rural montane, precum si cresterea numarului locurilor de munca, a coeziunii economice si sociale conform standardelor Uniunii Europene la nivel national, regional si local. Strategia de dezvoltare a zonei montane are la baza urmatoarele principii:

omul – partener al naturii;

o sansa pentru fiecare (conditii de viata paritare cu ale locuitorii altor regiuni);

armonizarea relatiilor intercomunitare;

integrarea strategiei cu cerintele Comunitatii Europene.

Obiectivele fundamentale ale strategiei de dezvoltare a zonei montane sunt:

dezvoltarea durabila echilibrata;

protectia, conservarea si ameliorarea mediului;

cresterea calitatii vietii;

gestiunea responsabila si valorificarea adecvata a resurselor naturale.

Obiectivele generale ale strategiei de dezvoltare a zonei montane sunt:

cresterea responsabilitatilor societatii, la nivel central si local pentru destinul si gestiunea speciala a zonei montane, prin infiintarea structurilor adecvate;

mentinerea populatiei agricole montane in mediul rural montan si promovarea, in plan national si regional a unei politici de sustinere a zonelor montane si armonizarea cu principiile europene de recunoastere si sprijin compensatoriu a zonelor de munte, defavorizate natural si structural;

266

dezvoltarea, consolidarea si asigurarea prosperitatii gospodariei familiale montane de tip integrat, celula economica sociala de baza a asezarilor montane;

asigurarea si modernizarea infrastructurii si echipamentelor tehnico – edilitare, a cailor de acces in zonele montane, a serviciior si a dotarilor necesare locuitorilor;

asigurarea educatiei, invatamantului, informarii si instruirii populatiei montane;

valorificarea patrimoniului natural, conservarea biodiversitatii, protectia speciilor rare si amenintate din zonele protejate;

conservarea si valorificarea culturilor locale, a traditiilor etnografice, protectia monumentelor istorice si inroducerea acestora in circuitul public de valori;

asigurarea planificarii fizice a dezvoltarii zonelor montane. Obiectivele specifice sunt:

Mentinerea patrimoniului si specificului natural:

Recunoasterea explicita a zonei montane si a specificului ei natural; crearea responsabilitatii societatii pentru destinul zonei montane;

Promovarea metodelor agricole de productie menite sa protejeze mediul si sa mentina peisajul rural;

Conservarea terenurilor agricole, in special a pajistilor naturale, mentinerea si modernizarea activitatilor agricole, specifice de baza; protectia padurii si asigurarea echilibrului agrosilvic;

Protectia, conservarea si refacerea patrimoniului natural al zonelor de interes stiintific si a patrimoniului cultural-istoric.

Punerea in valoare a potentialului zonei montane si ridicarea nivelului de competitivitate in acest areal:

267

Sprijinirea investitiilor in exploatatiile agricole montane in scopul imbunatatirii venitului agricol si a conditiilor de viata, de munca si de productie;

Sprijinirea investitiilor de crestere a animalelor la nivelul fermei, in vederea imbunatatirii constructiilor din ferma si dotarii ei cu utilaje si/sau animale cu valoare genetica;

Conservarea resurselor montane si punerea in valoare a produsului montan agroalimentar si turistic, de calitate.

Inlaturarea decalajelor si evitarea depopularii zonei montane prin

Asigurarea calitatii vietii populatiei rurale montane prin dezvoltarea si imbunatatirea infrastructuri;

Stabilizarea populatiei montane si combaterea exodului tineretului.

Cresterea gradului de informare si instruire a populatiei montane, pe baze stiintifice.

Crearea structurilor institutionale specifice pentru zona montana:

Crearea cadrului institutional, organizatoric si legislativ, guvernamental si neguvernamental, specializat pentru zona montana. Obiectivele strategice pentru dezvoltarea zonei montane sunt:

Recunoasterea explicita a zonei montane si a specificului ei; cresterea responsabilitatii societati pentru destinul zonei montane;

Consolidarea, dezvoltarea si prosperitatea gospodariei familiei montane – prin agricultura si pluriactivitate;

Adaptarea invatamantului destinat ruralului montan, a formarii profesionale, la conditii specifice mediului montan;

Dezvoltarea cercetarii stiintifice aplicative si a inovatiei pentru zona montana;

268

Cresterea gradului de informare si instruire a popuatiei montane, pe baze stiintifice;

Asigurarea calitatii vietii populatiei rurale montane pri implantarea sau modernizarea infrastructurilor si a echipamentelor;

Mentinerea unui contingent optim de populatie rurala montana activa, limitarea surplusului si/sau exodului tineretului rural prin dezvoltarea de intreprinderi mici si mijlocii si a agroturismului, cu ameliorarea gradului de civilizatie in localitatile de munte;

Conservarea terenurilor agricole, in special a pajistilor naturale, mentinerea si modernizarea activitatilor agricole, specifice de baza;

Valorificarea resurselor montane in perspectiva dezvoltarii durabile prin:

conservarea si dezvoltarea gospodariei montane prin selectaea si conservarea traditiilor, modernizarea activitatilor agricole specifice si dezvoltarea de activitati creatoare de venituri complementare;

valorificarea superioara a resurselor montane prin cresterea valorii adaugate, punerea in valoare a produsului agroalimentar si turistic, de calitate;

asigurarea echilibrului agro-silvic si al protectiei mediului montan, cu practicarea unei agriculturi durabile.

Sprijinirea agricultorilor de munte, a tineretului rural prin:

acordarea de credite avantajoase pentr proiecte proprii de dezvoltare;

acordarea de “indemnizatii compensatorii de handicapuri naturale” (ICHN) dupa sistemul practicat in UE prin plati directe vizand vacile cu lapte, oile mulgatoare, protectia mediului (fanete si pasuni naturale);

acordarea de sprijin din partea statului pentru realizarea reproductiei si ameliorarii efectivelor de animale si asistentei sanitar-veterinare, adaptate conditiilor specifice montane;

269

largirea accesului animalelor la resursele furajere di fondul forestier, cu respectarea unor restrictii silvice strict necesare;

acordarea unor ajutoare nerambursabile (granturi) pentru dezvoltarea de obiective creatoare de noi locuri de munca in mediul rural montan;

instituirea unui sistem de pensionare timpurie pentru agricultorii care transmit proprietatea agricola fortei de munca tinere;

acordarea diferentiata a unor facilitati fiscale pentru gospodariile taranesti si pentru organizatiile profesionale ale agricultorilor de munte.

Sustinerea largirii dimensiunii medii a gospodariilor montane si gruparea terenurilor in loturi compacte prin schimburi liber consimtite intre agricultori;

Identificarea zonelor sensibile si a surselor de alterare a mediului montan si luarea de masuri pentru prevenirea si inlaturarea acestora;

Protectia, conservarea si refacerea patrimoniului natural al zonelor de ineres stiintific si a patrimoniului cultural stiintific;

Crearea cadrului institutional, organizatori si legislativ, guvernamental si neguvenamental, specializat pentru zona montana;

Actualizarea periodica a strategiilor si programelor de dezvoltare durabila locale pe bazine si regiuni montane;

Sprijinirea infiintarii si functionarii diverselor forme de asociere (sindicate, asociatii ale alesior muntilor, federatii si confederatii, s.a.) ca instrumente democratice necesare sustinerii intereselor specifice montane;

Armonizarea strategiei de dezvoltare a zonei montane din Romania cu metodologiile practicate in U.E

270

Prioritatile si actiunile necesare pentru dezvoltarea zonei montane sunt:

Dezvoltarea economiei montane prin:

Crearea unui sector agricol competitiv;

Reducerea costurilor de productie;

Accesul la piete noi;

Imbunatatirea calitatii produselor agricole respectand standardele minime de calitate practicate in Uniunea Europeana;

Promovarea diversificarii activitatilor agricole;

Cresterea numarului tinerilor fermieri stabiliti in mediul rural montan

Dezvoltarea serviciilor in ruralul montan;

Dezvoltarea unei retele agroturistice in ruralul montan;

Valorificarea locala a produselor forestiere;

Mentinerea si dezvoltarea industriilor traditionale si mestesugaresti;

Punerea in valoare a diversitatii peisajului montan, a patrimoniului traditional si cultural. Protectia mediului si a mentinerii peisajului natural, cere se poate realiza

prin:

Asigurarea protectiei si gestiunii mediului montan, conservarea florei, faunei si habitatelor;

Delimitarea zonelor care necesita limitarea sau interzicerea constructiilor, instalatiilor, circulatiei etc., care afecteaza mediul; instalatii pentru protectia mediului (canalizare-epurare apa, alimentare apa);

Inventarierea zonelor periculoase si luarea de masuri de prevenire a riscurilor naturale : torenti, alunecari de teren, avalanse, incendii;

Difuzarea sistemelor de protectie contra eroziunii hidrologice si de prevenire si lupta impotriva incendiilor forestiere;

Dezvoltarea retelei montane de arii protejate si protectia biotopurilor amenintate;

271

Stabilirea unei cooperari internationale stiintifice, tehnice si politice pentru asigurarea gestiunii si protectiei mediului montan, in Europa. Educatie, instruire, cercetare si publicitate:

Dezvoltarea invatamantului sectorial cu specific montan;

Programe de formare pentru specialisti si de instruire pentru agricultorii tineri;

Diversificarea cercetarii montanologice, mai ales in domeniile biotehnologiilor, economiei si sociologiei;

Cresterea gradului de constientizare privind importanta muntilor, fragilitatea resurselor, folosirea durabila a acestora, impactul schimbarilor climatice, conservarea biodiversitatii, managementul zonelor protejate, economia montana durabila. Mentinerea bogatiei si diversitatii patrimoniului cultural montan prin:

Inventarierea patrimoniului istoric si punerea lui in valoare;

Protejarea traditiilor si formelor de expresie culturala a tuturor regiunilor montane;

Consolidarea identitatii culturale a populatiei montane si stimularea vietii asociative. In Romania, este imperativ necesara o politica montana care sa sustina principiile si masurile de dezvoltare durabila a mediului montan, urmand exemplul tarilor din Uniunea Europeana. Guvernul trebuie sa acorde o atentie deosebita promovarii unei politici de sustinere a regiunilor de munte si armonizarii cu principiile europene prin asigurarea unei evolutii echilibrate a zonelor montane. Rezultatele scontate aplicarii unei strategii de dezvoltare a zonei montare conform dezvoltarii durabile au in vedere in primul rand valorificarea mai completa a resurselor naturale, dezvoltarea agroturismului si turismului rural, producerea bunurilor specifice de marca locala pastrand traditia, cooperarea la nivel bilateral si international pentru dezvoltarea montana, modernizarea infrastructurilor, atragerea

272

fondurilor PHARE, ISPA, SAPARD, FEOGA, in scopul dezvoltarii economico- sociale si in mod deosebit protejarea mediului natural al zonei montane.

5.3. Studiu de caz privind dezvoltarea zonei montane în judeţul Prahova

5.3.1. Caracteristicile generale ale zonei montane

Zona montană a judeţului Prahova, este situată în partea de nord a acestuia, de la altitudinea de peste 600 m şi până la culmile Carpaţilor de curbură, pe linia imaginară de separaţie între judeţele Dâmboviţa, Braşov, Buzău şi respectiv latura vestică, nordică şi estică a acestora. Râurile Prahova, Doftana, Teleajen, cu direcţiile lor nord-sud, fragmentează ţinutul muntos în câteva masive bine individualizate cu particularităţi evidente. Zona montană este zonă defavorizată natural datorită condiţiilor naturale (altitudine, climă, soluri cu fertilitate scazută), cât şi ca urmare a exodului populaţiei tinere şi ramânerii în zonele montane a unei populaţii îmbatrânite, gradului scăzut de echipare a gospodăriilor, infrastructurii insuficiente etc.

Până în anul 2002* in delimitarea zonei montane a judetului Prahova, s-a tinut cont de criteriile stabilite de catre Comisia Zonei Montane din Romania, cuprinzandu-se in aceasta zona un numar de 37 de localitati, din care 8 orase (Azuga, Breaza, Busteni, Campina – municipiu, Comarnic, Sinaia, Slanic, Valenii de Munte) si 29 de comune (Adunati, Alunis, Aricesti Zeletin, Bertea, Brebu, Carbunesti, Cerasu, Cornu, Cosminele, Drajna, Izvoarele, Maneciu, Poiana Campina, Posesti, Predeal Sarari, Provita de Jos, Provita de Sus, Secaria,

Starchiojd, Surani, Soimari, Sotrile, Stefesti, Talea, Teisani, Telega, Valea Doftanei, Varbilau, Valcanesti). Zona montana indeplinea ceriteriile de delimitare stabilite si anume: conditii naturale defavorizate, altitudine cuprinsa intre 370 si 1000 m, soluri cu un potential de productie scazut, cu pante peste 15%, cu importante suprafete de pasuni si fanete naturale, care determina ca principala ocupatie a locuitorilor din aceste localitati sa fie cresterea animalelor. De asemenea, s-a avut in vedere ca aceasta delimitare sa se faca si in functie de cadrul natural specific judetului, care cuprinde zone distincte cu functiuni economice diferentiate pe bazine naturale, respectiv, Prahova, Doftana, Varbilau, Teleajen, Cricov. Delimitarea actuală a zonei montane a judetului Prahova s-a făcut cu respectarea prevederilor Hotararii de Guvern nr. 949/2002. Conform acestei hotarari, zonele montane sunt definite ca fiind acele zone care se caracterireaza prin limitarea considerabila a posibilitatilor de utilizare a terenului si prin crestrea apreciabila a costurilor lucrarilor acestuia, datorate:

existentei unor conditii climatice deosebit de dificile, determinate de altitudini de peste 600 m, al caror efect este scurtarea substantiala a sezonului de vegetatie; prezentei la o altitudine mai joasa, pe cea mai mare parte a terenului agricol, a unor pante de peste 20, prea abrupte pentru utilizarea de masini agricole sau care necesita utilizarea unor echipamente costisitoare, sau prin combinarea acestor doua criterii, in conditiile in care rezulta un dezavantaj acut. Teritoriul actual al zonei montane (Tabelul nr. 5.1.), cuprinde un numar de 7 orase (Campina – municipiu, Azuga, Busteni, Sinaia, Comarnic, Breaza, Slanic), si un numar de 23 comune (Adunati, Bertea, Brebu, Carbunesti, Cerasu, Cornu, Izvoarele, Maneciu, Posesti, Secaria, Starchiojd, Sotrile, Stefesti, Talea, Telega, Valea Doftanei, Aricesti Zeletin, Drajna, Poiana Campina, Predeal Sarari, Provita de Jos, Provita de Sus, Teisani), fiecare cu satele aferente in total 115, dispuse pe cele 3 mari vai si anume: Valea Prahovei, Valea Teleajenului, Valea Doftanei.

274

Conform noii delimitari au fost excluse din teritoriul zonei montane 6 comune: Alunis, Cosminele, Surani, Soimari, Varbilau si Valcanesti, cu satele aferente, si orasul Valenii de Munte). Delimitarea actuala s-a facut avandu-se in vedere si cadrul natural al judetului care cuprinde zone distincte cu functiuni economice diferentiate pe bazine naturale respectiv Bazinele Prahova, Doftana, Teleajen, Cricov. Tinand cont de criteriile stabilite de Guvern, cat şi de realitatile concrete din teren, în cazul judetului Prahova exista două situatii distincte:

Un număr de 21 localitati intrunesc in totalitate conditiile impuse si au fost incluse integral in zona montana;

Un număr de 9 localitati nu au indeplinit integral noile criterii de delimitare si in consecinta s-a propus admiterea partiala a acestora in zona montana. Introducerea partiala a unui numar de 9 localitati a fost necesara deoarece:

Combinarea celor două criterii (altitudine si panta) genereaza dezavantaje economice evidente pentru aceste comunitati incat pentru compensarea acestora prin eventualele subventii agricole s-a propus a fi incluse partial in zona montana. In aceasta situatie sunt urmatoarele localitati: orasele Campina si Slanic si comunele:

Aricesti - Zeletin, Drajna, Poiana Campina, Predeal Sarari, Provita de Jos, Provita de Sus, Teisani. Acestea au sate (catune, cartiere) ale caror terenuri agricole in majoritatea lor au o pantă de 20 0 si o altitudine cuprinsa intre 400 si 600 m.

Terenurile agricole din zona montana:

au in general folosinta de: pasune, faneata, livada si foarte putin arabil;

sunt terenuri foarte sarace in humus, cu soluri grele, scheletice, reci, cu roca mama la suprafata, foarte framantate si putin fertile;

terenurile in cauza nu pot fi lucrate cu masinile si echipamentele agricole, ci numai manual cu consumuri mari de forta de munca si cheltuieli exagerate;

275

terenurile de panta sunt soluri cu profil mai scurt, orizonturi mai putin diferentiate, ceea ce face ca acestea sa aibe o fertilitate redusa;

terenurile in cauza sunt supuse in permanenta proceselor de degradare (alunecari si eroziune), cu productii agricole la limita existentei pentru cultivatori. Drumurile de acces in si dinspre aceste terenuri sunt total necorespunzatoare, in marea majoritate a timpului sunt impracticabile, ingreunand lucrarile agricole. In cazul celor 9 localitati ce nu au intrunit in totalitate noile criterii de admitere s-a facut propunerea de a fi incluse in arealul montan numai acele cartiere, sate, catune care prin imbinarea celor doua criterii de admitere au intrunit conditiile impuse prin HG nr. 949/2002 (Tabelul nr. 5.2.). De asemenea, conform Ordinului nr. 173/2004, privind definirea si caracterizarea notiunii de spatiu rural, avand la baza obiectivele prevazute in Strategia agricola si rurala pentru aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, - sectiunea “Constructia institutionala pentru implementarea si impunerea acquis-ului comunitar” si, in vederea transpunerii in legislatia romaneasca a prevederilor reglementarilor Consiliului Europei nr. 1296/1996 privind Carta europeana a spatiului rural, s-a definit spatiul rural prin componenta teritoriala si caracteristici dominante. Componenta teritoriala a spatiului rural are in vedere zona geografica interioara si/sau de coasta, apartinand fondului funciar al Romaniei, cuprinzand terenuri cu destinatie agricola, forestiera si/sau aflate permanent sub ape, precum si cele intravilane, asa cum sunt prevazute in Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare. Astfel, zona geografica conform celor spuse anterior, va corespunde spatiului rural daca sunt dominante, individual sau cumulativ, urmatoarele caracteristici:

276

majoritatea terenurilor sunt utilizate pentru: activitati economice de productie si valorificare a productiei agricole, silvice, piscicole si de acvacultura, precum si activitati de protectie si conservare a mediului;

activitati economice neagricole: mestesugaresti si de mica industrie, pentru prelucrarea si valorificarea materiilor prime preponderent locale, artizanat, servicii si alte asemenea;

activitati economice de agrement si turism;

populatia locala este sub nivelul de 5.000 de locuitori. In conformitate cu prevederile H.G. 949/2002 pentru aprobarea criteriilor de delimitare a zonei montane, s-a aprobat prin Ordinul nr. 328/321/2004 pentru aprobarea delimitarii municipiilor, oraselor si comunelor din zona montana, avand ca scop aplicarea Programului SAPARD (Tabelul nr. 5.3.). Conform acestui ordin fost scoasa din zona montana comuna Poiana Campina

a fost inlocuita cu comuna Cosminele ce indeplineste mai bine criteriile de

delimitare impuse prin lege. Delimintarea actuala a zonei montane, nu satisface in totalitate comunitatile rurale prahovene intrucat, au ramas in afara acestui areal acele entitati ale caror terenuri agricole sunt la limita noilor criterii de admitere. Localiattile in cauza alcatuiau fosta zona necooperativizata a judetului unde mecanizarea lucrarilor agricole nu era cu putinta. In aceasta situatie sunt comunitatile din cele 9 localitati ce au fost incluse partial si alte localitati (Valenii de Munte, Alunis, Cosminele, Surani, Soimari, Valcanesti, Varbilau) ce sunt situate la baza piemontului, localitati

ce se aflau in piemontul zonei montane la delimitarile efectuate in anii 1992, 1995.

277

Pantele mari ale terenurilor agricole, altitudinea si efectele negative ale climei conduc si in cazul acestor localitati la dezavantaje economice majore fata de zonele de campie. Neadmiterea acestor localitati cu dezavantaje vizibile in zona montana, zona ce va beneficia de subventii la produsele agricole, poate genera foarte multe nemultumiri in randul comunitatii. Ca o propunere din partea noastra, pentru delimitarea zonei montane a Romaniei, si implicit a zonei montane din judetul Prahova, se impune necesitatea includerii tuturor comunitatilor dezavantajate de factorii climatici, de panta de peste 15% si altitudine de peste 370 m a terenurilor in zona montana astfel incat aceste comunitati sa poata beneficia de viitoarele subventii intr-un mod echitabil.

5.3.2. Dimensiunile spaţiului montan

Zona montana, este definita ca zona “defavorizata natural”, atat prin handicapurile naturale ale muntelui (clima, altitudine, fertilitate scazuta a a solurilor), cat si pentru cele structurale (exodul populatiei tinere, active, imbatranirea populatiei ramase, infrastructurii insuficiente, gradului de echipare precar al gospodariilor, distantele mari fata de centrele administrative), toate aceste fenomene, ducand la: involutia satului montan, depopularea acestuia, degradarea treptata a mediului, pierderea unui imens potential economic. Muntii din judetul Prahova, ofera avantajul de a fi utilizabili din punt de vedere economic, asigurand pajisti valoroase pentru cresterea unui important numar de animale (bovine, ovine, caprine) si prelucrarea produselor animaliere, practicarea mestesugurilor traditionale, iar in ultimul timp aparitia unui nou tip de turism – agroturismul montan. Structura terenurilor agricole si neagricole din zona montana* a judetului, se prezinta astfel:

278

Pentru localitatile propuse s-a estimat o suprafata de: 74815 ha teren agricol (din care: 32681 ha pasuni si 32077 ha fanete) si 95185 ha teren neagricol (din care 90798 ha il reprezinta padurile);

Din totalul de 471587 ha fond funciar al judetului Prahova, zona montana reprezintă aproximativ 170000 ha, adica un procent de 36%. Efectivele de animale, din zona montana, * se estimeaza astfel:

22000 capete bovine;

 

56000 capete ovine;

33000 capete porcine;

4500 capete cabaline;

371000 capete pasari.

In

vederea

dezvoltarii

rurale

a

zonei

montane,

se

impune

o abordare

pluridisciplinara a problematicii muntelui, pentru a se putea mentine echilibrul om-

natura. Pentru aceasta, zonele de munte trebuie sa beneficieze de o politica specifica, definita conform dezvoltarii durabile, avand urmatoarele obiective:

protejarea, conservarea si ameliorarea mediului;

cresterea calitatii vietii;

gestiunea responsabila si valorificarea adecvata a resurselor naturale;

gospodarirea familiala montana;

dezvoltarea infrastructurii, a serviciilor si dotarilor adecvate;

procesul de educatie, invatamant, informare, instruire;

valorificarea patrimoniului natural, conservarea biodiversitatii, protejarea speciilor rare si a celor amenintate cu disparitia din zonele protejate;

conservarea si valorificarea culturii locale, a traditiilor etnografice, protejarea monumentelor istorice.

Gospodarirea rationala a zonei montane presupune abordarea acesteia pe linie silvo-pastorala, de protectie a mediului natural, exploatarea rationala a materialului lemnos, pietrei, fructelor de padure, folosirea tuturor resurselor energetice conventionale si neconventionale, a tuturor resurselor agro-alimentare, a plantelor medicinale, ape minerale, a turismului si agro-turismului montan, toate avand ca scop dezvoltarea economico-sociala a localitatilor montane.

Direcţiile dezvoltării durabile a zonei montane, în judeţul Prahova, trebuie să aibă în vedere:

Dezvoltarea agriculturii montane (dezvoltarea productiei vegetale, dezvoltarea cresterii animalelor si a productiei animaliere, mecanizarea lucrarilor agricole in sectorul de productie vegetala); Unul din obiectivele principale a dezvoltarii rurale a zonei montane, il reprezinta dezvoltarea productiei agricole vegetale. In raport cu factorii climatici, de relief, cat si de aspectul fizico-geografic din zona, structura fondului funciar corespunde specificului pastoral, pomicol si forestier. Totodata, exploatarea necorespunzatoare a terenului agricol, a creat o serie intreaga de procese de degradare prin efectuarea defectuasa a unor defrisari, nepracticarea unor agrotehnici antierozionale, precum si prin pasunatul nerational. Factorii de relief determina existenta suprafetelor agricole pe terenurile in panta, zona montana avand cea mai mare parte a suprafetelor agricole situate pe pante peste 20%. Solurile existente in zona montana a judetului sunt soluri cu un potential de productie scazut. Suprafata agricola totala, prezinta diferite forme de degradare si anume: terenuri cu exces de apa, terenuri cu soluri acide, terenuri nisipoase, terenuri erodate, terenuri ce prezinta alunecari si prabusiri, terenuri ce sunt ocupate cu pietre si stancarii, si terenuri ce prezinta degradari complexe. Toate aceste neajunsuri limiteaza posibilitatea imbunatatirii fondului funciar in folosul agriculturii si cresterii animalelor si impune in primul rand executarea urgenta a unor lucrari

280

complexe de ameliorare a terenurilor agricole care sa permita folosirea deplina si in mod rational a fondului funciar. Structura terenurilor degradate existente in zona si diversitatea fenomenelor de degradare determina un potential amenajabil vast, impunand executarea unui important volum de lucrari pedoameliorative, intre care amendarea si fertilizarea terenurilor de la slab acido-neutre la moderat-puternic acide. In zonele cu exces de umiditate, provenit din izvoarele de coasta, sunt necesare lucrari de drenaj superficial, santuri si rigole de scurgere, stingerea formatiunilor de torent. Se impun totodata lucrari agrotehnice antierozionale si anume pe versantii cu pante, araturi pe curba de nivel, crearea de benzi, astuparea rigolelor sau ogaselor prin eroziune. Suprafata arabila din zona se cultiva cu o structura restransa de plante, respectiv: porumb, cartofi, plante furajere, legume. De asemenea se constata ca, gospodariile montane nu practica tehnologii specifice zonei, nerespectand principalele verigi si tehnologii in mod deosebit in ceea ce priveste folosirea de seminte din soiuri productive zonate pentru teritoriul montan, respectarea densitatii, asigurarea elementelor fertilizante in functie de starea de aprovizionare a terenurilor cu elementele respective. Este necesara elaborarea unor tehnologii specifice pentru zona montana, care sa permita realizarea unor randamente cat mai mari si acordarea unei atentii sporite folosirii tuturor resurselor, de ingrasaminte naturale existente in zona si administrarea lor rationala pe baza rezultatelor cartarilor agrochimice ce se efectueaza periodic in fiecare localiate. Prin practicarea unor astfel de tehnologii se poate trece la obtinerea in localitatile montane a unor produse naturale de tip ecologic si crearea unei piete caracteristice pentru aceasta categorie de produse. In zona montana exista si un insemnat patrimoniu pomicol, livezile existente sunt de tip clasic si cuprind o gama larga de specii pomicole (pruni, meri, peri, ciresi, visini, caisi, zarzari, nuci). Starea de intretinere a livezilor este in general necorespunzatoare, mai ales din punct de vedere fitosanitar, fapt ce determina realizarea unei productii scazute si slab calitative.

281

Pentru valorificarea mai buna a patrimoniului pomicol existent, este necesar elaborarea unor tehnologii adecvate conditiilor zonei montane ce vor avea in vedere actiuni de reintinerire a plantatiilor actuale, asigurarea unor densitati optime, imbunatatirea sortimentului de pomi pe specii si soiuri. De asemenea trebuie sa se aiba in vedere introducerea in cultura a arbustilor fructiferi care se preteaza conditiilor de clima si sol din zona, si asigura fructe cu un continut ridicat in vitamine. Pentru obtinerea unei productii constante si de calitate, este necesara mentinerea unei stari fitosanitare corespunzatoare, in mod deosebit la speciile samburoase la care se inregistreaza un atac puternic de boli si daunatori, precum si executarea lucrarilor de intretinere curente a pomilor. Pasunile si fanetele naturale, sunt folosite atat pentru pasunat, cat si pentru producerea fanurilor necesare furajarii animalelor pe perioada de stabulatie. Datorita configuratiei terenului pe care se afla aceste suprafete, se constata prezenta unor forme de degradare (soluri acide, terenuri cu exces de umiditate, terenuri cu pietris etc.), care determina un potential de productie scazut al fanetelor. Pe aceste suprafete se impune exeutarea unor lucrari de ameliorare care sa conduca la cresterea potentialului de productie. Pe suprafetele cu o compozitie floristica reprezentata de specii mai putin valoroase din punct de vedere furajer, se vor efectua lucrari de suprainsamantare cu seminte din specii valoroase si se vor efectua fertilizati cu ingrasaminte organice. Pentru realizarea unor fanuri de calitate, o atentie sporita se va acorda lucrarilor de recoltare, uscare si depozitare a fanului prin respectarea perioadei optime de recoltare si depozitare a cantitatilor recoltate in adaposturi de tip fanar, pentru reducerea pierderilor pe timpul depozitarii. Se disting doua categorii de pasuni naturale: pasunile deal-munte si pasunile alpine. Pasunile deal-munte sunt situate de regula in extravilanul localitatilor montane si constituie asa-zisele izlazuri comunale. Acestea prezinta un grad avansat de degradare, ca urmare a conditiilor de relief si clima ale zonei, cat si datorita exploatarii nerationale. Pentru ameliorarea acestor suprafete se impune executarea

282

lucrarilor curente de intretinere prin: curatiri, fertilizari, regenerari, defrisari, desecari, combaterea aciditatii, combaterea eroziunii, respectarea perioadei de pasunat si a incarcaturii potime de animale. Suprafata de pasuni alpine prezinta o deosebita importanta economica pentru

aceasta zona. Cresterea animalelor pe aceste pasuni alpine a reprezentat si reprezinta

o solutie economica de mare importanta in fiecare an, timp de 3-4 luni putand fi

intretinute efective insemnate de animale si in special oi si tineret bovin, cu

cheltuieli minime. Se considera insa, ca marea majoritate a pasunilor alpine sunt puternic degradate prin eroziuni de suprafata si adancime. Aceste fenomene au aparut ca urmare a existentei solurilor superficiale, slab structurate, cu textura usoara, a pasunatului abuziv, peste capacitatea de pasunat fara

a tine cont de unele restrictii conducand la disparitia ierburilor valoroase si la

aparitia golurilor in covorul ierbos. La acestea s-a adaugat actiunea distructiva a agentilor externi, a vantului si precipitatiilor care au dus la aparitia eroziunilor incepand de la suprafata, a santurilor de siroire si apoi din ce in ce mai adanca pana la formarea de ogase si ravene uneori pana la roca mama. Un alt factor care a

condus la aparitia eroziunilor este cel de natura antropica. Interventia omului prin defrisari repetate in coridoare a vegetatiei specifice, de pe terenurile cu panta mare,

a dus la disparitia totala a covorului erbaceu, la aparitia unor suprafete mari cu

grihotis si piatra la suprafata. Teritoriile in care se dezvolta pajistile alpine se caracterizeaza printr-un climat umed si rece. Solurile apartinand catorva tipuri: brune, acide, podzoluri au ca insusiri comune slabul continut in elemente nutritive, in ceste conditii vegetatia ierboasa este formata din specii relativ putine la numar, de talie mica, care se folosesc in totalitate prin pasunat. Intretinerea unor efective din ce in ce mai mari de animale pe aceste pasuni prezinta avantajul obtinerii unor productii mari, si mentinerea sanatatii animalului in stare perfecta. Exploatarea pasunilor alpine este ingreunata datorita starii necorespunzatoare a cailor de acces catre acestea.

283

Date fiind avantajele economice ale exploatarii animalelor pe pasunile alpine, si totodata avand in vedere starea avansata de degradare a acestora, se impune:

executarea unor lucrari care sa conduca la redarea in circuitul pastoral a suprafetelor improprii pasunatului datorita degradarii;

imbunatatirii potentialului de productie al cestuia;

asigurarea in conditii corespunzatoare de exploatare a efectivelor de animale pe aceste suprafete;

asigurarea unor conditii civilizate de munca pentru crescatorii de animale. Pentru suprafetele care prezinta o avansata stare de degradare, in vederea protectiei si exploatarii rationale a pasunilor, sunt necesare lucrari:

pentru prevenirea si combaterea eroziunii se impune mentinerea si crearea unui covor erbaceu incheiat prin fertilizari rationale;

in cazul ogaselor si ravenelor este necesara fixarea si stingerea lor prin construirea de garduri impletite, praguri, baraje din piatra uscata, impaduriri de arin verde, insamantari cu ierburi perene;

lucrari de distrugere a musuroaielor, nivelare a terenurilor, insamantarea golurilor cu specii valoroase de nutret, cum sunt: Festuca pratensis, Phleum alpinus, Trifolium repens, Trifolium pratense etc.;

combaterea plantelor daunatoare si toxice, prin schimbarea locului de odihna al animalelor, urmata de taierea plantelor daunatoare in cursul perioadei de vegetatie, in vederea distrugerii lor; cosirea repetata a buruienilor;

aplicarea ingrasamintelor chimice pe intreaga suprafata prin executarea lucrarilor de fertilizare;

corectarea aciditatii prin aplicarea de amendamente calcaroase;

construirea drumurilor pentru transportul materialelor si utilajelor necesare ameliorarii pasunilor; (construirea drumurilor de acces se poate realiza de regula prin prelungirea drumurilor forestiere existente);

284

asigurarea conditiilor civilizate de locuit pentru crescatorii de animale la stane sau saivane.

Optimizarea si modernizarea gospodariilor familiale montane (optimizarea si modernizarea cresterii animalelor, transformarea gospodariei agricole montane din cea de subzistenta in gospodarie stabila montana, consolidarea gospodariilor familiale montane); Sectorul cresterii animalelor face parte integranta din agricultura montana, fiind in acelasi timp subramura prioritara in economia montana. Dezvoltarea sectorului cresterii animalelor in spatiul ecologic montan, are la baza 2 obiective:

optimizarea ai modernizarea gospodariei familiale montane;

transformarea gospodariei agricultorului montan din agospodarie de subzistenta, in gospodarie stabila montana. In vederea cresterii productiilor agricole din zona montana, cat si a reducerii muncii fizice a agricultorilor, este necesara efectuarea de lucrari agricole mecanizate pe terenurile ce se preteaza acestui tip de lucrari si in functie de culturile specifice zonei. Optimizarea si modernizarea gospodariilor familiale montane depinde de un numar considerabil de factori socio-economici. Cu prioritate se inscrie sporirea numarului de animale (taurine, ovine, porcine) din gospodaria montana, astfel incat fiecare sa detina cel putin o taurina – vaca cu lapte. Ca sursa de sporire a efectivelor de animale se are in vedere introducerea unor rase care au rezistenta organica pentru zona montana (rase rezistente: Bruna de Maramures, Baltata Romaneasca, Pintzgau Transilvania; zonele avute in vedere sunt: Valea Doftanei, Valea Prahovei) prin doua metode:

furnizarea de reproducatori (prin mentinerea insamantarilor artificiale (80%), cu material seminal provenit de la reproducatori cu valoare genetica superioara si prin introducerea si promovarea montei naturale (20%);

285

formarea unui nucleu de vaci ameliorate in ferme specializate care vor difuza material viu crescatorilor de animale. Transformarea gospodariei agricole montane din cea de subzistenta in gospodarie stabila montana se poate realiza prin cresterea productiei animaliere, prin sporirea nivelelor de prductie. Trebuie sa se aiba in vedere sporirea productiei de lapte de vaca si oaie prin asigurarea unei furajari echilibrate, extinderea furajelor concentrate, a furajelor produse in gospodariile proprii bogate in vitamine si energie. Pentru punerea in valoare a potentialului de comercializare a laptelui si derivatelor sale, este necesara imbunatatirea sistemului de colectare a laptelui prin extinderea numarului centrelor de colectare si asigurarea transportului adecvat (sistem de racire). De asemenea este necesara organizarea unor forme asociative private, a unor microferme de vaci (15-25 capete), pentru prelucrarea materiilor prime animaliere chiar in aceste ferme. Se impune de asemenea crearea spatiilor de agrement prin extinderea pastravariilor si promovarea pescuitului. Actualul patrimoniu funciar si zootehnic al gospodariilor montane, dotarea acestora cu utilaje si baza materiala necesara practicarii agriculturii definesc situatia existenta a bospodariilor ca fiind gospodarii de subzistenta, ce produc o treime din capacitatea lor. Activitatea viitoare consta in efectuarea unui ansamblu de actiuni de dezvoltare economico-sociala, de amenajare a teritoriului si punerea in valoare a resurselor umane si naturale, astfel incat locuitorii zonei montane sa aiba asigurate locuri de munca si sa realizeze venituri fara sa paraseasca localitatea.

Cadrul construit si amenajarea teritoriului presupune:

punerea in valoare a resurselor locale de materii prime;

Punerea in valoare a resurselor locale de materii prime, reprezinta un alt obiectiv al strategiei de dezvoltare a zonei montane care presupune valorificarea complexa a resurselor naturale, prin producerea unor bunuri de inalta calitate si competitivitate in conditiile economiei de piata.

286

Acest lucru este posibil prin practicarea unei agriculturi biologice si traditionale: folosirea gunoiului de grajd si a urinei, folosirea cu grija a ingrasamintelor chimice si pesticidelor, producerea si atestarea produselor “BIO”, care sa fie stimulate prin pret. Cererea de produse “BIO”, este in continua crestere pe piata tarilor occidentale dezvoltate, si poate fi si o sursa de crestere a agroturismului care permite comercializarea pe loc a produselor naturale, nepoluate chimic. Fructele de padure, ciupercile, si plantele medicinale reprezinta surse importante de venituri pentru populatia din zona montana.

revigorarea mestesugurilor traditionale (mestesuguri legate de cresterea animalelor - produsele animale: casul proaspat, cascavalul, branzeturile, pastrama de oaie, ghiudemul din carne de oaie; mestesuguri legate de industria textila: lana, covoare, stofe; activitatea de tabacarie-cojocarie; activitati legate de exploatarea si prelucrarea lemnului; activitati legate de industria materialelor de constructii:

cioplirea pietrei, fabricarea varului, prelucrarea lemnului; activitati legate de prelucrarea fructelor: fabricarea rachiurilor; activitati de fierarie; activitatea de morarit si panificatie) si artizanatului si dezvoltarea activitatilor complementare;

dezvoltarea agroturismului montan;

Agroturismul montan este o forma particulara de turism, mai complexa, care cuprinde pe langa activitatea turistica propriu-zisa (cazare, pensiune, circulatie turistica, prestarea serviciilor de baza si suplimentare etc.) si activitatea de prelucrare a produselor agricole in gospodarie si de comercializare de catre turisti, precum si modul de petrecere a timpului liber. Agroturismul trebuie sa devina o activitate din ce in ce mai importanta a gospodariilor montane, practicarea acestuia constutuind o sursa suplimentara de venituri, contribuind astfel la rentabilizarea microfermei montane.

287

Peisajul deosebit de atractiv ce-l ofera zona montana din Prahova, bogatia padurilor si surselor de apa, obiceiurile locale, targurile, cresterea animalelor, constituie o sursa deosebita de atractie pentru turisti, existand cadrul necesar practicarii agroturismului.

valorificarea resurselor neconventionale de energie din zona montana (energie hidrologica, eoliana, solara, biogaz);

protectia mediului - combaterea tuturor factorilor de poluare;

Protectia mediului reprezinta un obiectiv major al strategiei de dezvoltare a zonei montane. Spatiul montan reprezinta o sansa de revigorare a dezvoltarii economico-sociale, cu ajutorul unor tehnologii nepoluante, resursele montane ofera in prezent premisa de sustinere a unei dezvoltari durabile. Acest deziderat poate fi realizat avandu-se in vedere urmatoarele: regiunile montane trebuie sa-si pastreze functia lor de spatiu viu; protejarea biotopurilor montane si a ecosistemelor; practicarea unei politici adecvate conforme cu specificul montan; dezvoltarea turismului si agroturismului; gospodarirea rationala a resurselor naturale; practicarea pasunatului sistematizat; pastrarea traditiilor, a valorilor culturale);

prevenirea fenomenului de depopulare prin practicarea unei politici adecvate; Materializarea strategiei de dezvoltare a zonei montane se face prin expansiunea cadrului construit si investitii particulare de modernizare. Gospodariile existente nu beneficiaza de confort pentru viata si munca locuitorilor si nici pentru exploatarea eficienta a animalelor. Crearea conditiilor infiintarii catunelor va putea solutiona actuala “criza de spatiu” si in acelasi timp va permite exploatarea eficienta atat a pasunilor cat si a animalelor.

planificarea spatiului si imbunatatirea infrastructurii

Dotarea muntelui cu infrastructuri moderne (infaptuirea obiectivelor de dezvoltare rurala a zonei montane este posibila prin dotare muntelui cu infrastructuri moderne, respectiv sosele, drumurile si caile de acces, transportul de bunuri si persoane, captarea si alimentarea cu apa a gospodariilor, canalizarea si epurarea

288

apelor uzate, electrificarea gospodariilor, asistenta medicala, organizarea si

functionarea retelei de invatamant, magazine de aprovizionare, retele de desfacere a

produselor zonei, institutii culturale).

5.3.3.

Direcţiile

dezvoltării

comunei Valea Doftanei

durabile

a

zonei

montane

pe

exemplul

Zona râului Doftana, face parte din Regiunea de dezvoltare Sud Muntenia*,

alcătuită din judeţele Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Prahova, Teleorman,

Ialomiţa. Regiunea Sud Muntenia, are o suprafaţă de 34,453 kmp, ceea ce

reprezintă, 14,45% din suprafaţa României şi se învecinează la Sud cu Bulgaria,

graniţa fiind situată pe Dunăre.

La 1 ianuarie 1999, populaţia Regiunii Sud era de 3,482 mii locuitori,

reprezentând 15,5% din populaţia totală a ţării. După anul 1990, fenomenele

demografice au avut o evoluţie negativă la scară regională: s-a înregistrat un un spor

negativ al populaţiei datorită evoluţiei ratei natalităţii şi mortalităţii; mortalitatea

infantilă s-a menţinut în toată perioada la cote peste media pe ţară.

Regiunea Sud dispune de o industrie complexă şi diversificată, reprezentată

prin toate ramurile, ponderea majoritară deţinând-o industria prelucrătoare. De

asemenea, industria extractiva (pentru petrol, gaze naturale şi agregate minerale)

este prezentă în toată regiunea. Activitatea industrială din Regiunea Sud este

concentrată în judeţele din Nord, în timp ce in judeţele din Sud, aflate în Campia

Bărăganului, predomină agricultura.

* NUTS - Nomenclature des Unites Territoriales Statistiques, baza de referinţă unitară a statisticii regionale în Uniunea Europeană, în România au fost create 8 regiuni NUTS2, care reprezintă unităţile de bază ale politicii regionale descentralizate, din care face parte regiunea Sud Muntenia - Vincze Maria, Dezvoltarea regională şi rurală – Idei şi practici, Edit. Presa Universitară Clujeană, 2000, pag. 13.

289

Principalele ramuri industriale reprezentative pentru regiunea Sud: industria chimică şi petrochimică, industria construcţiilor de maşini şi echipamente, industria textilă, a confecţiilor şi alimentară. Au fost restructurate sau lichidate o serie de unităţi industriale importante pentru economia judeţelor respective, determinând reduceri substanţiale ale numărului salariaţilor din industrie. Diminuarea numărului de salariaţi la nivelul Regiunii a fost determinată, în aspecial, de procesul de privatizare şi restructurare a ramurilor de bază ale economiei. Numărul mediu al salariaţilor din economia Regiunii a înregistrat o scădere constantă în ultimii ani. Regiunea are potenţial de relansare economică, bazat pe următoarele puncte forte: potenţial agricol; potenţial tehnic; resurse de apă care favorizează dezvoltarea pisciculturii, a activităţilor comerciale, industriala şi de turism pe fluviul Dunăre şi râurile din interiorş resurse subterane de petrol, gaze naturale etc.; poziţie geografică la frontieră şi la intersecţia drumurilor de tranzit între Asia şi Europa de Vestş ieşire la calea navigabilă. Pe baza analizei potenţialului regional, s-au identificat pentru domeniile industrie şi servicii, agricultură şi mediul rural, turism, urmatoarele obiective specifice: modernizarea şi susţinerea infrastructurii de dezvoltare; stimularea creării şi dezvoltării de capacităţi productive; asistenţă şi consultanţă; cooperare regională, interregională şi internaţională. Zona râului Doftana, are un important potenţial economic ce poate fi valorificat prin aplicarea unei politici de dezvoltare durabilă prin menţinerea unui echilibru între om şi natură, între dezvoltarea economică şi socială şi protecţia mediului înconjurător. Politicile specifice în cadrul acestor zone, trebuie să conţină ca obiective principale, următoarele:

Crearea de întreprinderi mici şi mijlocii cu profil agricol, de mică industrie, artizanal, comercial şi de prestări servicii;

290

Transformarea agriculturii într-o activitate performantă, dezvoltarea agroturismului, silvoturismului şi ecoturismului montan;

Îmbunătăţirea prelucrării şi valorificării superioare a materiilor prime locale;

Dezvoltarea şi ameliorarea infrastructurilor montane

Gospodărirrea integrată şi durabilă a cursurilor de apa şi bazinelor;

Conservarea, reabilitarea şi utilizarea durabilă a resurselor naturale, a biodiversităţii şi a peisajului montan;

Promovarea şi dezvoltarea patrimoniului cultural;

Dezvoltarea potenţialului montan.

Zona râului Doftana cuprinde comunele Valea Doftanei şi Şotrile, fiecare cu satele aferente. Comuna Valea Doftanei, întinsă pe circa 8 km lungime, este formată din două sate: Teşila şi Trăisteni. Situată în nordul judeţului Prahova, la 20 km nord de oraşul Câmpina, în zona Carpaţilor de Curbură, pe cursul mijlociu al râului cu acelaşi nume, la intersecţia D.J. 102 I – Câmpina – Braşov cu D.J. 102 A, care prin cele două componente: D.J.101 S – Comarnic – Secăria – Valea Doftanei şi D.J. 101T – Valea Doftanei – Bertea – Slănic, comuna Valea Doftanei, face legătura între Valea Prahovei şi Valea Teleajenului. Comuna Şotrile este alcătuită din satele: Şotrile, Plaiul-Câmpinei, Lunca- Mare, Vistieru, Seciuri şi Plaiul-Cornului, şi este situată în partea de nord-vest a judeţului Prahova, drumul judeţean, DJ 102 I – Câmpina – Paltinu – Valea Doftanei – pe o distanţă de 15 km, străbate satele Lunca Mare, Plaiu Câmpinei şi Seciuri, iar drumul judeţean DJ 207, pe o distanţă de 19 km, străbate Câmpina – Şotrile – Vistieru. Se învecinează la nord cu localităţile Secăria, Comarnic, Valea Doftanei, la est cu localitatea Brebu, la sud cu oraşul Câmpina şi cornu şi la vest cu oraşul Breaza.

291

Dupa ultima delimitare a zonei montane a judeţului Prahova, conformă cu Hotărârea de Guvern nr. 949/2002, aceaste două comune au rămas în componenţa zonei montane a judeţului deoarece se încadreză în criteriile prevăzute de lege şi anume: altitudine de peste 600 m şi cele de pantă mai mari de 20 grade. Zona râului Doftana, face parte din zonele rurale în care predomină factori favorizanţi pentru dezvoltarea economico-socială. Aceste zone sunt caracterizate prin multitudinea resurselor naturale (resurse minerale, vegetaţie forestieră,

care au generat în timp, dezvoltarea atât a

unor activităţi agricole cât şi a unor activităţi neagricole, precum şi la multiplicarea surselor de venituri.

Vom proceda în cele ce urmează la o analiză de tip punctual pentru localitatea Valea Doftanei, considerată reprezentativă pentru zona râului Doftana. Teritoriul Comunal Valea Doftanei are următoarele vecinătăţi: la nord:

judeţul Braşov, la nord-vest: oraşul Azuga, la sud: comuna Brebu-Şotrile, la sud- vest: comuna Secăria, la sud-est: comunele Bertea şi Ştefeşti, la vest: oraşul Buşteni, la est: comunele: Izvoarele şi Măneciu. Este atestată documentar în prima jumătate a secolului al XVI-lea, cu satele Teşila şi Trăisteni. Cu siguranţă, vechimea acestor colectivităţi umane este cu mult mai mare, fapt dovedit de existenţa unor urme de viaţă materială şi spirituală ce pot fi încadrate în societatea medievală timpurie. Factorii de mediu au fost hotărâtori în constituirea primelor aşezări umane în acest spaţiu. La adăpostul pădurilor şi în apropierea apelor, oamenii şi-au înălţat locuinţe grupate în cătune. Se ocupau cu păstoritul şi munca la pădure, activităţi ce s-au transmis urmaşilor. Relieful. Comuna Valea Doftanei este amplasată într-un cadru natural pitoresc, cu multe valenţe turistice şi lipsit de surse de poluare şi degradare a mediului.

suprafeţe agricole, fond cinegetic etc

),

292

Forma principală de relief o reprezintă muntele, caracteristica principală constituind-o relieful puternic accidentat, cu panta predominantă peste 20% şi densitate de fragmentare puternică. Munţii ocupă cea mai mare parte din suprafaţă, cuprinzând altitudini cuprinse între 1,000 şi 1,900 m, alcătuiţi dintr-o culme principală sinuoasă, cu direcţia NV-SE. Relieful muntos al acestei localităţi este mai accentuat către nord, unde este limitrofă cu judeţul Braşov. Acolo se înalţă masive muntoase ca: Orjogoaia, Radela, Cucioaia, Zănoaga, Baiu Mare, Baiu Mic, Unghia Mare, Unghia Mică. Se înşiruie de asemenea munţii: Pătru, Steiasa, Fundurile şi o serie de “clăbucete” ramificandu- se spre sud. Pe stânga râului şi ceva mai către sud, sunt masivele Negraşul) cu urme de izvoare minerale la poalele sale), Ciopârcenii, Vârfu Mare, Secara, Cărăbanu, Crăiţele iar pe dreapta Prislopu, Lacuri, Rusu şi Floreiu. Altitudinea lor medie este de 1,600 m. În continuare, la limita sudică a comunei străjuiesc nişte măguri, local denumite “gâlme”, împădurite fiind către mijloc, Gâlma Secăriei (1,137 m), Gâlma Crăiţei, Gâlmeia (1,043 m) fac notă aparte în ansamblul perimetrului montan al aşezării. Între cel mai înalt punct vârful “Baiu Mare” (1,896 m) şi cel mai coborât, în zona de vărsare a Doftanei în lacul de acumulare Paltinu (580 m), este o diferenţă de nivel de 1,316 m. O notă caracteristică a munţilor din această zonă o dau ogaşele şi micile văi torenţiale. Văile, de diferite mărimi, ce fragmentează zona muntoasă cu drecţia NV- SE, sunt destul de numeroase: Valea Doftanei, Valea lui Manole, Valea Floreiu etc. in număr de peste 12. Alături de munte, ca forme de relief mai întâlnim dealurile şi piemonturile intramontane şi luncile (dealurile şi piemonturile intramontane au altitudini cuprinse între 500 – 1,000 m). Depresiunile intramontane, au altitudini mai reduse, puţin accidentat şi clima mai dulce. Lunca, ca formă de refief, reprezintă albia majoră a cursului de apă curgătoare Doftana şi are o lăţime cuprinsă între 150-250 m.

293

Hidrografia. Unicul afluent mai de seamă al Prahovei în sectorul subcarpaţilor Prahovei, râul Doftana izvorăşte de sub pasul Predeluş, pentru ca pe parcursul său de peste 50 km să traverseze în lung comuna şi să-şi mărească substanţial volumul de apă, datorită afluenţilor oarecum simetric plasaţi pe ambele părţi. Concomitent, râul Doftana desparte munţii Gârbova (pe dreapta), de munţii Grohotişu (pe stânga acestui curs de apă). Râul Doftana este principala axă de drenaj ale apelor din zonă, aceasta având direcţia nord-sud şi concordă cu panta generală a reliefului. Afluenţi pe stânga Doftanei sunt: Negraşul, Cucioaia, Mogoşoaia, Ermeneasa, Ghimpoasa, Valea lui Vlădişor, Păltinoasa şi Purcaru iar pe dreapta: Muşiţa, Orjogoaia, Prislopul, Floreiul, Brădeasa şi Secăria. La confluenţa Doftanei cu Păltinoasa şi Secăria, apele Doftanei sunt zăgăzuite de un baraj înalt în spatele căruia s-a format un lac de acumulare. Barajul Păltinoasa (Paltinu) formează în spatele lui un lac cu un volum maxim de 56 milioane m3 şi cu o lungime de peste 3 km. Bazinul hidrografic al Doftanei, prezintă o importanţă vitală pentru locuitorii acestei zone, constituind principala sursă de alimentare a judeţului Prahova. Afluenţii Doftanei cu bazinele lor, măresc succesiv volumul de apă al Doftanei, înregistrând un debit mediu multianual de 4,54 m3/s. În timpul ploilor torenţiale, de vară care au loc uneori în bazinul superior al Doftanei, şuvoaiele sporite brusc produc local viituri şi apele încărcate cu pietriş, nisip, mâl, şi lemne umplu valea largă a Doftanei din depresiune, cu atât mai mult cu cât în aval defileul îngust nu permite scurgerea rapidă a apei. Digurile de protecţie de la Teşila, lacul de acumulare de la Păltinoasa şi construirea unor baraje mai în aval fac parte din sistemul de amenajare a bazinului Doftanei. Pentru alimentarea cu apă industrială a întreprinderilor ca şi pentru uz gospodăresc, se utilizează apa lacului Păltinoasa. Apa freatică este în general foarte adâncă (peste 25 m). În zonele depresionare şi în luncă, aceasta se găseşte mai la suprafaţă (3-5 m).

294

Majoritatea etajului montan de aici este ocupat de subetajul fluviotorenţial, cu cea mai mare parte a versanţilor împăduriţi, încât, procesele de eroziune şi transport se petrec de-a lungul canalelor de scurgere. Eroziunea torenţială îmbracă un aspect aluvionar: blocuri, pietrişuri. Eroziunea de mal, remarcată la râurile Prahova, Teleajen, se observă şi la Valea râului Doftana. Apar uneori şi alunecări de teren, deşi nespecifice pe fâşiile de roci marno-argiloase din bazinul Doftana. Sub raportului mediului ambiant, cu întreaga sa reţea de afluenţi, râul Doftana beneficiază de o apă de primă calitate, pozitiv apreciată de turişti, climatic protejată de brâul muntos din jur, larg deschisă şi insorită, cu o moderată temperatură şi umiditate. Decurg de aici interesante posibilităţi de înscriere a Vaii Doftanei între traseele turistice prahovene. Geologia. Din punct de vedere gologic, zona muntoasă corespunde stratelor de Sinaia, excesiv cutate, aşa cum se remarca în defileul Doftanei de la sud de Teşila.Munţii sunt alcătuiţi din fliş cretacic predominant grezos. Rocile predominate în teritoriul studiat sunt reprezentate prin gresii. Având 2-3 km lărgime, depresiunea s-a format prin eroziune. Solurile. Datorită reliefului ce determină o variaţie deosebită a condiţiilor de climă şi vegetaţie, în acest spaţiu solurile sunt foarte diversificate, astfel există soluri:

brune-acide (US22…US33), soluri brune podzolice (US35….US37), soluri negre-acide (US38….US42), regosolurile (US44….US60), coluvisolurile (US63,US64,US65), solurile brune eumezobazice (US1…US18), specifice zonei cu relief accidentat, formate în condiţiile unui climat umed şi răcoros;

protosolurile aluviale (US61, US62), răspîndite în albia râului Dotana, pe terenurile inundate frecvent;

solurile gleice (US43), întâlnite doar în depresiune, în condiţii de relief jos, formarea şi evoluţia acestor soluri sunt condiţionate de prezenţa apei freatice aflată aproape de suprafaţă sau chiar la suprafaţă;

295

alunecări active (US67), ocupă 1,38% din suprafaţă;

roca la zi ((US68), stâncărie); se întâlneşte în zonele unde apar stânci pe mai mult de 90% din suprafaţă.

Cea mai mare parte din suprafaţă este ocupată de soluri brune-acide (33,85% din suprafaţă), urmate de solurile brune eumezobazice (22,31% din suprafaţă) si rogosolurile (22,19%).

Tabelul nr.5.4. Situaţia stării de calitate a terenurilor

Clasa de calitate

Specificaţie

Clasa II-a

Terenuri cu limitări reduse, de bună calitate, 628, respectiv, 8,33% din suprafaţă. US 4-16-17-18-26-39-40-49-50-63-64-65.

Clasa III-a

Terenuri cu limitări moderate, de calitate mijlocie, 6021, respectiv, 78,8% din suprafaţă. US 1-2-3-5… -15-19….-25-27…-38-41-43-44-45-48-51….-58-

60-62.

Clasa de calitate

Specificaţie

Clasa IV-a

Terenuri cu limitări severe, de slabă calitate, 476, respectiv 6,31% din suprafaţă. US 42-46-47-59-61.

Clasa V-a

Terenuri cu limitări foarte severe, de calitate foarte slabă, 103, respectiv 1,38% din suprafaţă. US 67.

Clasa VI-a

Terenuri cu limitări extrem de severe, practic neameliorabile, 316, respectiv 4,19% din suprafaţă. US 66-68.

Sursa: Studiu Pedologic Complex - Teritoriul Comunal Valea Doftanei - Scara: 1:5000, Oficiul pentru Studii Pedologice şi Agrochimice Ploiesti, 1992

296

Din cele prezentate privind starea de calitate a terenurilor, reiese că cea mai mare parte din suprafaţă se încadrează în clasa III-a de calitate, respectiv 78,8% din suprafaţă, fiind urmate de terenurile din clasa II-a cu 8,33% din suprafaţă, apoi cele din clasa IV-a cu 6,31% din suprafaţă şi în final terenurile din clasele V (ce includ alunecările active de teren) şi VI (cuprind ravenele şi văile ravenate precum şi terenurile acoperite cu bolovăniş sau stâncărie) cu 5,57% din suprafaţă. Factorii limitativi mai importanţi, ce condiţionează încadrarea în clase de calitate sunt: aciditatea solului, panta terenului, eroziunea de suprafaţă, alunecările de teren, acoperirea terenului cu stînci sau bolovani, eroziunea de adâncime, gradul de gleizare a solului, gradul de neuniformitate a terenului. Pentru îmbunătăţirea calităţii solurilor este necesară ameliorarea acestora

prin:

în cazul solurilor acide se impune, corectarea acidităţii prin aplicarea de amendamente calcaroase, precum şi îmbunătăţirea compoziţiei botanice prin supraînsămînţări cu specii de ierburi perene mai valoroase şi mai puţin pretenţioase faţă de aciditatea solului.Amendarea se face de regulă toamna, cu amendamente bine mărunţite, împrăştiate uniform şi încorporate în stratul superficial al solului; se consideră că efectul amendării nu depăşeşte o perioadă de 4-5 ani;

lucrări de îmbunătăţiri funciare pentru stabilizarea terenului în cazul alunecărilor de teren;

aplicarea măsurilor antierozionale asociate cu lucrări de eliminare a excesului de umiditate pe pante;

amenajarea ravenelor şi a torenţilor.

Clima. Acestă zonă se caracterizează prin două tipuri de climă: clima de munte, ce se desfăşoară în zona reliefului înalt, cu altitudini de peste 1,000 m şi se

caracterizează prin temperaturi medii anuale mai mici de 5-6°C, pe cele mai

297

proeminente înălţimi acestea scăzând până la (-1-2)°C, şi clima de deal, cu relief având înălţimi de 580-1,000 m, se caracterizează prin temperaturi medii anuale de 6-9 grade C, şi prin precipitaţii de 700-900 mm annual. Depresiunile oferă un climat de adăpost favorabil aşezărilor omeneşti şi culturii pomilor fructiferi. Astfel, teritoriul comunei Valea Doftanei face parte din două zone pedoclimatice distincte:

zona climatică rece – foarte umedă, în regiuni cu relief puternic accidentat, la peste 1,000 m altitudine, unde predomină clima de munte;

zona climatică răcoroasă – umedă, în regiuni cu relief moderat accidentat, unde predomină clima de deal, la altitudini cuprinse între 580- 1000 m. Analizând toti aceşti factori, rezultă valenţe deosebite pentru practicarea turismului în zonă, atât datorită peisajelor naturale deosebite şi calităţii foarte bune a aerului, cât şi datorită lipsei oricărui factor de poluare. Temperatura medie a aerului, pe tritoriul comunal variază între mai puţin de 2 grade C în zona muntoasă ce corespunde celor mai înalte culmi (Baiu Mare, Vârful lui Pătru, etc.) şi peste 6 grade C, în zona de sud a teritoriului cercetat, ce corespunde cu DepresiuneaTeşila, la intrarea în comună (sat Teşila). Între aceste extreme, temperatura medie anuală are valori intermediare, în funcţie de altitudinea reliefului astfel pe văi temperaturile sunt mai ridicate cu 1-2 grade C faţă de cele de pe culmi; înregistrându-se în general de-a lungul timpului temperaturi minime de – 27 grade C şi maxime de +37 grade C. Precipitaţiile medii anuale variază între 812,6 mm în zona Teşila şi 827,8 mm în zona Trăisteni, în modul de deplasare a precipitaţiilor anuale se constată o creştere gradată a acestora dinspre sud spre nord. Flora şi fauna. Teritoriul comunei Valea Doftanei este foarte bogat în ierburi şi păduri.

298

Versanţii din Valea Doftanei fiind acoperiţi pe mari întinderi cu pădure, aceasta favorizează menţinerea echilibrului ecologic şi constituie o resursă materială de prim ordin. Etajul pădurilor de foioase cuprinde zonele montană şi subcarpatină. Teritoriul comunal cercetat se încadrează în zona de vegetaţie a pădurilor de foioaase, brad, şi a zonei de pajişti. În jurul localităţii, principala esenţă lemnoasă este fagul. Pădurea de făget se întâlneşte până la 1,000 m altitudine, iar pe muntele Orjogoaia şi în amestec cu bradul până la 1,200 m. Alte esenţe întâlnite sporadic sunt: molidul, pinul, carpenul, mestecănul, etc Pădurile de fag, brad şi alte esenţe ajută foarte mult la echilibrarea regimului ploilor. Acestea ajută la dezvoltarea şi maturizarea semănăturilor, a ierburilor de pe păşuni şi asigurarea nutreţului pentru iarnă. Pădurea contribuie de asemenea, la temeinica fixare a solului, împiedicându-se astfel degradarea terenurilor, de aceea reîmpăduririle prezintă o mare însemnătate. Pădurile din zonă au diferite denumiri: Pădurea Ermeneasa, Păltinoasa, Secuiului, Secara, Păltineţ, Podul Floreiului, Clăbucet, Negarşu, Colţul Cheii, etc Masivele forestiere au constituit şi constituie şi astăzi un obiect preţios de exploatare sistematică, fapt care a atras după sine constituirea de şosele forestiere pe văile Doftanei şi afluenţii ei. Valoarea terapeutică a unor plante este unanim cunoscută şi apreciată. Recoltarea plantelor medicinale şi sortarea lor necesită anumite cunoştinţe pentru evitarea erorilor şi confuyiilor, de asemenea aceasta lucrare se face la anumite tremene calendaristice. Locuitorii din Valea Doftanei cunosc propretăţile curative ale multora din numeroasele plante medicinale (pe plan local, utilizându-se denumirea lor populară pentru identificare), folosite sub formă de ceai sau în alte forme, ca de exemplu:

afinul, cătina, chimenul (secărica), cicoarea, cireşul şi vişinul (codiţele fructelor), ciuboţica cucului, coada mânzului, coada şoricelului, fasolea (tecile uscate), fragul,

299

frasinul (frunza), măceşul (fructele lui), mestecănul, murul, muşeţelul, nucul, pătlagina, pelinul, pinul (mugurii), plopul, porumbul (mătasea acestuia), salcia (coaja), salcâmul (florile), socul (florile), trandafirul (petalele), trei faţi pătaţi (panseluţa de câmp), urzica, zmeurul, etc Plantele ierbacee din etajul subalpin, dintr-o mare parte a teritoriului Văii Doftanei, permit păşunatul animalelor (ovine, etc.). Pădurea de munte oferă un mediu de trai corespunzător (habitat, biotop), fauna fiind reprezentată prin: cerbi, căprioare, ursul brun, lupul, mistreţul, vulpea, veveriţa, rareori castorul şi vidra, păsări sălbatice, reptile, peşti specifici apelor de munte. Populaţia şi aşezările umane. În această aşezare udată de râul Doftana şi afluenţii săi, populaţia beneficiază de o climă cu temperatura medie anuală de 6-10 grade C, iarna scade până la –4 grade C iar vara se ridică până la aproximativ 20 grade C, iar precipiatţiile sunt mai abundente în punctele de trecere de la deal la munte. Asemenea date climatice s-au dovedit favorabile sub raport demografic. În anul 1838, locuiau în Teşila 91 de familii iar în Trestieni 24. Până acum trei veacuri, pe teritoriul comunei trăiau patru sate independente: Teşila, Negraş, Trăisteni şi Ciopârceni. Între aceste sate existau legături bazate pe ocupaţia comună a locuitorilor de creştere a animalelor. Cu timpul, Teşila a cuprins în hotarele ei şi satul Ciopârţeni, iar Trăistenii satul Negraş. Aşezările săteşti, Teşila – Trăisteni, se situau geografic între multisecularul punct vamal Câmpina şi limita nordică a principatului Muntenia, ceea ce într-o oarecare măsură le izola de alte localităţi muntene. Ca moşie, Teşila a fost însă de timpuriu înfeudată unor boieri şi apoi mănăstirii Mărgineni din Judeţul Prahova, în acelaşi mod, satul Trăisteni devine dependent de mănăstirea Sinaia, printr-o hotărâre luată de stăpânire către finele sec. XVII-lea. O altă cale de legătură a Teşilei şi Trăistenilor cu exteriorul erau potecile spre Trnsilvania, de exemplu prin pasul Predeluş. Pe asemenea artere de circulaţie se deplasau şi crescătorii de animale venind din nordul Carpaţilor, spre a le păşuna în

300

munţii din jurul Văii Doftanei, de unde apoi produsele lactate erau duse spre desfacere în alte părţi. Datorită aceloraşi poteci şi drumuri, locuitorii satelor Teşila şi Trăisteni işi desfăceau micul lor surplus de produse la Câmpinasau Braşov. În sfârşit, se circula pe drumul Bertea – Slănic. Legătura aceasta multiplă mai ales cu Câmpina şi localităţile transilvane, este atestată documentar. Un hrisov din 1716, pe care Nicolae Vodă Mavrocordat l-a dat mănăstirii Sinaia, stipulează că locuitorii din Trăisteni, sunt obligaţi să plătescă vamă pentru “orice bucate ar duce de vânzare în Ţara Ungurească sau la Câmpina”. În orânduirea feudală obştea locuitorilor din Teşila – Treisteni n-a fost izolată ci a întreţinut relaţii cu localităţile vecine, sau şi mai îndepărtate, mai ales cu Ţara Bârsei. Populaţia acestor două sate era în 1872 de 1,480 locuitori, până în 1950, ea crescând de peste patru ori.

Tabelul nr.5.5. Populaţia satelor Teşila şi Trăisteni în anul 1959

Denumirea

 

Populaţia:

localităţii

Totală

Din care:

Bărbaţi

Femei

Teşila

3,664

1,821

1,843

Trăisteni

2,503

1,270

1,233

Sursa: Ion V.T. Cojocaru, Monografia comunei Valea Doftanei, Ediţia a 2-a, 1989, pag.

38.

Către 1970, numărul de locuitori ai comunei Valea Doftanei se afla în acelaşi ritm viu de creştere, atingând cifra de aproximativ 7,000 locuitori. În 1974, Valea Doftanei se afla în plin progres, realizându-se electrificarea şi alimentarea cu apă a localităţii. Alimentarea cu apă potabilă este favorizată aici de bogăţia surselor naturale existente.

301

Din cele mai vechi timpuri, comuna Valea Doftanei, a fost o localitate locuită şi exploatată, datorită reliefului variat, resurselor bogate şi frumuseţii locurilor. Cadrul natural prielnic, cu forme naturale de relief, cu climat montan moderat la care se adaugă varietatea resurselor naturale, au favorizat din plin popularea acestui spaţiu, aşezările beneficiind de adăpostul natural al munţilor şi pădurilor. Raportul dintre dezvoltarea economică şi evoluţia numerică a populaţiei a avut şi are implicaţii demografice din cele mai profunde. Deşi, în ultimul timp se înregistrează o scădere a populaţiei rurale în majoritatea aşezărilor, migrarea populaţiei tinere spre zona urbană şi deci îmbătrânirea populaţiei rurale precum şi reducerea populaţiei care se ocupă de agricultură, prin strategia de dezvoltare durabilă a zonei montane se urmăreşte stoparea fenomenului de depopulare prin relansarea economică a zonelor rurale.

Tabelul nr.5.6.

Indicatori demografici

Comuna

Total suprafaţă

Densitatea populaţiei (locuitori/kmp)

kmp

Valea Doftanei

286,28

24,53

Sursa: D.A.D.R. Prahova, 2004

Populaţia

Tabelul nr.5.7.

Specificaţie

Număr de

Număr de

Număr de

locuitori

gospodării

familii

Valea Doftanei

7023

2279

2279

Sursa: D.A.D.R. Prahova, 2004

302

Tabelul nr.5.8.

Structura populaţiei

Specificaţie

Total

Populaţie

Populaţie

Populaţie

Şomeri

Elevi şi

populaţie

activă

activă

activă

în plată

preşcolari

ocupată

neocupată

Valea

7,023

3,156

1,973

1,183

400

1,120

Doftanei

Sursa: D.A.D.R. Prahova, 2004

Coordonata economică Fiind o comună specifică de deal-munte, are ca activităţi economice importante următoarele: exploatarea şi prelucrarea lemnului, silvicultura, creşterea animalelor, comerţ, servicii, agroturism montan. Comuna dispune de resurse naturale de o deosebită importanţă:

pădurile de fag şi brad;

carierele de bazalt şi piatră de var;

pietriş, nisip;

apa, care datorită calităţilor sale de apă plată poate deveni o resursă deosebită;

cele 7 microhidrocentrale construite pe râul Doftana cu o producţie de cca 30 MW-zi pot asigura autonomia energetică a comunei;

golurile alpine, care odată cu aprobarea Legii muntelui şi dezvoltarea agroturismului pot deveni resurse importante pentru comună. Agricultura. În comuna analizată, predomină păşunile şi fâneţele, situate atât în vatra satelor cât şi la înălţimi mai mari. Agricultura se practică pe scară mai redusă

303

datorită terenului accidentat şi a climei reci dar creşterea animalelor a fost şi ramâne o ocupaţie importantă a zonei. Tabelul nr.5.9. Structura fondului funciar (ha)

Comuna Valea Doftanei

Total fond funciar, din care:

28,628

Total suprafaţă agricolă, din care:

7,881

Arabil

211

Livezi

58

Păşuni

4950

Fâneţe

2,662

Total suprafaţă neagricolă, din care:

20,747

Păduri şi terenuri cu vegetaţie forestieră

20,073

Sursa: D.A.D.R. Prahova, 2004

Tabelul nr.5.10.

Structura culturilor (ha)

Comuna Valea Doftanei

Arabil, din care:

209

Porumb

19

Leguminoase

4

Cartofi

105

Plante furajere,

 

din care:

Lucernă

6

Sfeclă furajeră

33

Sursa: D.A.D.R. Prahova, 2004

304

Efectivele de animale

Tabelul nr.5.11.

UM=nr. animale

   

Bovine

Ovine

Caprine

Porcine

Cabaline

Bubaline

Total

Matcă

Vaci

Total

Matcă

Comuna

cu

lapte

Valea

3,484

1,784

1,700

4,492

2,840

2

880

277

0

Doftanei

Sursa: D.A.D.R. Prahova, 2004

Tabelul nr.5.12.

Fond funciar – tipuri de proprietate

Comuna

Total suprafaţă

 

Exploataţii individuale din care:

 

agricolă

Nr. Exploataţii

Total suprafaţă

arabil

vii

livezi

păşuni

fâneţe

individuale

agricolă

Valea

7,881

4,205

3,398

209

-

58

555

2576

Doftanei

Sursa: D.A.D.R. Prahova, 2004

305

Tabelul nr.5.13.

Potenţialul agricol (ha/exploataţie)

 

Comuna

Total suprafaţă

Total

 

Sub 1

1,1-3

 

3,1-5

5,1-8

8,1-12

12,1-25

agricolă

exploataţii

ha

 

ha

ha

ha

 

ha

ha

 

Ha

       
 

Total

Sectorul

           

privat

Valea

7,881

3,398

4,205

 

434,4

2,768

 

177

18,6

 

-

-

Doftanei

     

Sursa: D.A.D.R. Prahova, 2004

 
 

Tabelul nr.5.14.

 
 

Încadrarea terenurilor în clase de calitate ARABIL

 
 

Comuna

Suprafaţa

 

Clasa de calitate

   
     

I

 

II

   

III

IV

 

V

Totală

Cartată

SUP

NP

SUP

NP

SUP

NP

SUP

NP

SUP

NP

Valea

211