INTRODUCERE

Practicarea agroturismului s-a extins din ce în ce mai mult în a doua jumătate a secolului al XX-
lea, în aproape tot continentul european. O vacanţă la ţară a intrat în obişnuinţa iubitorilor de aer curat,
natură, spaţii pur ecologice. Căutarea mediului rural, pentru odihnă şi recreere este o tendinţă generală în
practica mondială a turismului actual. De aceea, regiunile rurale ale Europei înscriu turismul, rând pe
rând, în cadrul politicilor de dezvoltare locală pe viitor.
Turismul integrat în zonele şi localităţile rurale reprezintă o alternativă de a rezolva, în acelaşi
timp, probleme ce privesc, pe de o parte, satul, iar pe de altă parte oraşul. Prin turism rural se vor putea
rezolva probleme ale politicii amenajării teritoriului, ale echilibrului oraş-sat, conturându-se astfel o
schimbare socială ce oferă posibilitatea populaţiei de la oraş să-şi regăsească rădăcinile, valorile
culturale, destinderea fizică, liniştea şi calmul pierdute sau uitate.
În ţările Uniunii Europene, agroturismul nu este un fenomen nou. De-a lungul timpului, pentru
majoritatea ţărilor U.E. – timpul însemnând câteva decenii – cazarea turiştilor s-a practicat de o manieră
mai mult sau mai puţin spontană ori organizată.
Noul în acest domeniul se manifestă prin expansiunea fenomenului turistic în spaţiul rural.
Această expansiune se explică, pe de o parte, prin relansarea dezvoltării regiunilor rurale şi, pe de altă
parte, prin diversificarea formelor de practicare a turismului de masă. De aceea, ţările U.E. înscriu
turismul în cadrul politicilor de dezvoltare locală pe viitor, sub denumirea specifică de turism rural.
Intrat în obişnuinţa vacanţelor multora dintre turiştii lumii, agroturismulnu mai este o noutate.
Pentru marea majoritate a locuitorilor Europei, celor două Americi, Noii Zeelande, Australiei, vacanţele
la ţară sunt preferate din ce în ce mai mult, atât de utilizatori (turişti) cât şi de prestatori
(amfitrioni/proprietari ori angajaţi ai acestora). Activitatea s-a dovedit a fi rentabilă - mai ales ca urmare
a schimbării preferinţelor şi obişnuinţelor turiştilor către turismul individual – în dauna turismului de
masă sau a celui de tip “industrial”.
Pe de altă parte, migrarea către oraş, modernizarea muncii în sectorul agricol, schimbările
provocate de creşterea concurenţei în lumea rurală prin lărgirea pieţei libere comunitare, au o
contrapondere în agroturismul.
Activităţile din sfera turismului pot relansa economic satele, dacă atitudinea binevoitorare a
locuitorilor acestora - de a primi şi accepta în mijlocul lor valul risipitorilor şi pretenţioşilor oaspeţi – este
receptatăfavorabil.
 CAP. I NOŢIUNI GENERALE PRIVIND TURISMUL RURAL
ŞI AGROTURISMUL
1. Concepte şi definiţii.
2. Definirea și scopul turismului rural.
3. Definirea și scopul agroturismului.
4. Interferențe între turismul rural și agroturism.
1. Concepte şi definiţii.
Turismul rural este, de fapt, un fenomen recent.
Începând cu anii 70 în Europa, se practică fie spontan, fie organizat, activitatea turistică în mediul
rural. Ceea ce este nou, însă, se referă la dimensiunea fenomenului turistic în spaţiul rural. Această
expansiune este determinată de existenţa a două motivaţii pentru turismul rural: pe de o parte este vorba de
relansarea şi dezvoltarea domeniului rural, iar pe de altă parte, de o formă de turism de masă tradiţional
(clasic), care să vină în sprijinul unor categorii variate de turişti.
Deşi se desfăşoară în spaţiul rural, agroturismul şi turismul rural sunt două concepte care, pentru
unii autori, au acelaşi conţinut, iar pentru alţii, sunt două noţiuni diferite.
Practica arată că aceste categorii se identifică până la un anumit nivel, au un numitor comun care
scoate în evidenţă atât elementele de comunitate, de incluziune, cât şi elementele diferite care le conduc
la departajare, la diferenţiere.
Privit în ansamblu, turismul rural include o serie largă de modalităţi de cazare, de activităţi,
evenimente, festivităţi, sporturi şi distracţii, toate desfăşurându-se într-un mediu tipic rural. Cu toate
acestea, elaborarea unei definiţii cât mai exacte a termenului de turism rural care să fie utilizată în modul
unitar pe tot continentul european se confruntă cu numeroase probleme specifice.
”Turismul rural este un concept care cuprinde activitatea turistică organizată şi condusă de populaţia
locală şi care are la bază o strânsă legătură cu mediul ambiant, natural şi uman”
Această definiţie, care poate fi majoritar acceptată, pune în evidenţă trăsăturile turismului rural faţă
de activitatea turistică ce se desfăşoară în zonele de litoral, în cele urbane sau în cele destinate sporturilor
de iarnă, locuri în care în mod constant, turiştii, precum şi natura activităţii lor exclud orice relaţii
semnificative cu populaţia locală ce constituie mediul ambiant uman.
În lipsa unei definiţii adecvate a turismului rural, agreată pe teritoriul Uniunii Europene şi în afara
acestuia, termenul îndeosebi folosit este acela de “turism verde”, culoarea-simbol a spaţiului rural. În toate
aceste areale “turismul verde” vine în întâmpinarea dorinţelor vizitatorilor de a se integra ei înşişi în
mediului ambiant, natural şi uman, precum şi în implicarea directă a populaţiei locale în prestarea de
servicii pentru turişti.
 Turismul “verde”este o formă de turism sinonimă cu turismul rural, deci, în principiu, are acelaşi
conţinut, o ofertă diferenţiată de cea clasică, diversă originală şi întotdeauna organizată şi condusă de
oamenii de la sate.
Turismul rural constituie o alternativă la turismul tradiţional, clasic, desfăşurat în staţiuni şi centre
turistice, precum şi la oferta turistică “standard” – de tip industrial.
“Agroturismul” ca şi turismul rural este un concept recent în UE, cu referire la diferite forme de turism
aflate în legătură directă cu activităţile agricole şi/sau cu construcţiile care au avut alte destinaţii decât
agricole. Această formă specifică de turism rural este susţinută de micii proprietari de la ţară – de obicei ca
activitate secundară – activitate agricolă desfăşurată în gospodăria proprie rămânând, deci, principala
ocupaţie şi sursă de venit.
Agroturismul este o formă a turismului rural care utilizează pentru cazare şi servirea mesei numai
pensiunile turistice rurale şi pensiunile agroturistice, beneficiind de un mediu nepoluat şi pitoresc, de
atracţiile turistice naturale şi de valorile cultural-istorice, de tradiţiile şi obiceiurile prezente în mediul
rural. Spaţiul rural satisface prin componentele sale o paletă largă de motivaţii: odihnă şi recreere,
cunoaştere, cultură, practicarea sportului, cură de aer sau balneară, vânătoare şi pescuit sportiv, oferind
agroturismului o arie mare de cuprindere a posibilităţilor de petrecere a timpului liber.
Prin aceasta, agroturismul este un mijloc de valorificare integrală a mediului rural, cu
potenţialul său agricol, turistic, uman şi tehnico-economic.
Agroturismul prezintă unele trăsături ce-l diferenţiază de turismul tradiţional, standard şi anume:
 consumul turistic se petrece în mediul rural, unde esenţiale sunt: calitatea pensiunii turistice rurale
sau agroturistice şi a serviciilor primite de la fermieri, cunoaşterea mediului natural, uman şi cultural,
originalitatea produselor turistice;
 oferta turistică este autentică, originală, diversă şi personalizată, organizată şi condusă de
fermieri, deci de oamenii satului;
 este o activitate economică, complementară exploataţiei agricole şi nu o alternativă sau un substitut
al acesteia;
 oferă populaţiei cu venituri mai reduse posibilitatea de odihnă şi reconfortare, de petrecere a
timpului liber din vacanţe sau week-end-uri, în peisajul pitoresc al mediului rural, cu valori cultural-
educative şi cu o ospitalitate specifică;
 nu necesită investiţii foarte mari, pentru amenajări de infrastructură generală şi dotări turistice sau
pentru alte amenajări de profil;
 se evită marile aglomerări turistice de pe litoral sau din staţiunile balneare sau montane;
 nu este compatibil cu turismul de masă, dezvoltat în staţiuni şi centre turistice şi în medii urbane.
2. Definirea și scopul turismului rural.
Turismul rural este o activitate economică complexă, cu o largă sferă de cuprindere, care pune în
evidenţă, printr-un mecanism propriu, circulaţia turistică rurală. Căutarea mediului rural pentru
odihnă şi recreere este o tendinţă generală în practica mondială a turismului. Venind în întâmpinarea
acestei tendinţe, numeroase organizaţii de turism, lucrative sau obşteşti, din diverse ţări europene se
preocupă, de mai mulţi ani, de organizarea şi instituţionalizarea turismului în spaţiul rural.
Astfel, în ţările cu un grad ridicat de urbanizare şi industrializare a apărut necesitatea de a recrea
sau crea ambiantul rustic-rural sub multiple forme: sate de vacanţă, ferme de vacanţă, sate club sau
pentru tineret, staţiuni rurale de odihnă, precum şi satul turistic care, în ultimii ani, deţine un loc
prioritar. Prin deschiderea graniţelor europene „Anul turistic“ – 1990 – a fost înfiinţat EUROGITES,
organizaţie care acoperă întreaga Europă geografică. Programul de acţiune al C.E. pentru perioada
1990-1992 a oferit acestei organizaţii mijloacele necesare pentru a putea transpune obiectivele
stabilite prin statut, în acţiuni concrete.
Fiind un fenomen socio-economic nou în evoluţia turismului, preocupările de a defini turismul
rural sunt sporadice şi pot fi întâlnite în literatura de specialitate diferite definiţii conform unor
orientări de moment a specialiştilor. Astfel, după unele abordări psihologice, turismul rural este
definit ca o formă particulară de turism, ca un domeniu şi o artă a primirii turistului şi a unui
comportament ce diferă de alte forme de turism. Putem aprecia că turismul rural este o stare de spirit
specifică locuitorilor rurali, care implică foarte mult respect faţă de oaspeţi. Ca urmare, turistul nu
este un anonim, ci un oaspete de seamă, un prieten al familiei, care revine mereu cu plăcere la
pensiune. Ca atare, se poate observa o mare diversitate a schimbului de impresii între turişti şi gazdă,
cultivându-se continuu relaţii care duc în cele din urmă la intensificarea fluxului turistic din zonă.
Privit prin prisma abordării sociologice, turismul rural, poate fi definit ca o activitate specifică
mediului rural, în care turiştii descoperă viaţa la ţară, gospoăria proprietarului, mediul rural cu
tradiţiile şi obiceiurile sale. Din acest motiv se impune ca turismul rural să rămână un produs al
societăţii rurale, respectiv amenajarea spaţiului rural, implementarea echipamentelor de recreere şi
odihnă. Este necesar să fie o contribuţie a întregii societăţi rurale, având grijă să se păstreze
originalitatea mediului rural. În acest fel se produce inserţia turistului, dornic de a se integra unui
mod de viaţă autentic, inedit, în societatea rurală. Din punct de vedere al abordării geografice,
turismul rural este apreciat în raport cu existenţa spaţiului rural corespunzător, respectiv, turismul
rural se manifestă în spaţiul rural indiferent de caracteristicile fizico-geografice şi demografice ale
spaţiului rural. Dezvoltarea turismului rural apare ca o consecinţă a restrângerii mediului natural în
condiţiile urbanizării planetei, a poluării, a aglomeraţiei umane, a stresului fizic şi psihic specifice
unei existenţe moderne. Astfel, turismul rural poate fi considerat ca o terapie necesară pentru
relaxarea şi „reîncărcarea bateriilor“ omului modern, într-un spaţiu adecvat şi plăcut şi la un preţ
rezonabil.
 Practicarea turismului rural presupune existenţa următoarelor elemente:
¾ existenţa unui spaţiu rural bogat în tradiţii cu un mediu natural deosebit;
¾ oamenii interesaţi să practice o astfel de activitate;
¾ serviciile oferite de aceşti oameni: cazare şi masă;
¾ existenţa unei baze materiale (care implică mijloace de transport şi căi de acces) şi a unui cadru
legislativ adecvat, care să impulsioneze oamenii în vederea practicării unei astfel de activităţi.
În ansamblul economiei locale, turismul rural se defineşte ca fiind “o formă de valorificare
turistică a spaţiilor rurale prin exploatarea resurselor naturale, a valorilor şi tradiţiilor culturale şi
istorice, a produselor agricole, a produselor de marcă cu identitate regională, şi specific etnografic şi
cultural, menite să acopere nevoile consumatorilor în materie de primire, alimentaţie, activităţi
recreative, divertisment şi diverse servicii”. Turismul rural, în ansamblul său include o paletă largă de
modalităţi de cazare, de activităţi, evenimente, festivităţi, sporturi şi distracţii, toate desfăşurându-se
într-un mediu tipic rural.
Agroturismuleste un concept care cuprinde activitatea turistică organizată şi condusă de populaţia
locală şi care are la bază o strânsă legătură cu mediul ambiant natural şi uman. Această definiţie de
ordin general şi care poate fi doar parţial acceptată pune în evidenţă agroturismulfaţă de activitatea
turistică tradiţională, în care în mod constant, turiştii exclud orice relaţii semnificative cu populaţia.
Turismul rural este privit, în general, ca un ansamblu de o largă varietate de activităţi,
evenimente, servicii de cazare, alimentaţie publică şi agrement, dezvoltate într-un spaţiu caracterizat
drept rural. Totuşi, când este vorba de a defini exact turismul rural, apar o serie de probleme.
Conform unei definiţii, „turismul rural este un concept care include toate activităţile turistice din
zonele rurale”. Această definiţie pare a fi unanim acceptată şi necontestată. Se pune mereu întrebarea:
ce se înţelege prin „zone rurale”.
În unele ţări din Europa, cum ar fi Germania, Olanda, Belgia, Luxemburg şi Franţa, termenul de
zonă rurală reprezintă zone diferite de oraşe, zone de litoral sau zone montane.
În Italia, de exemplu, termenul de zonă rurală se referă la zone care nu sunt nici urbane, nici de
litoral, dar include şi regiunile montane.
În Irlanda şi Marea Britanie, zonele rurale sunt practic toate zonele care nu sunt urbane.
În Spania, Portugalia şi Grecia, există tendinţa de a înţelege prin zone rurale acele părţi, regiuni,
utilizate pentru producţia rurală. Se poate observa astfel că acest concept nu are acelaşi înţeles în
toate ţările europene. Trecând peste această chestiune geografică, termenul de turism rural implică
prezenţa anumitor trăsături ale produsului turistic. De exemplu, o vizită la o fabrică dintr-o zonă
rurală sau o zi petrecută într-un parc tematic dintr-o zonă rurală nu reprezintă turism rural în
accepţiunea actuală a acestei noţiuni. În acest context, Bernard Lane, Directorul Programului de
Dezvoltare a Agroturismului de la Universitatea Bristol, consideră că turismul rural nu este sinonim
cu turismul într-o zonă rurală, ci trebuie să aibă anumite trăsături specifice, cum ar fi: deschiderea
 spre natură, absenţa aglomeraţiei, linişte, medii nemecanizate, contacte personale în antiteză cu
anonimatul urban, sentimente de stabilitate şi istorie naţională, posibilitatea unei mai bune cunoaşteri
a zonei şi a locului.
Turismul rural poate fi definit, pentru a evita controversa geografică, drept un concept care
acoperă activităţile organizate şi conduse la nivel local şi bazate pe atracţiile mediului natural şi
uman. Alături de noţiunea de turism rural, termenul de turism verde este adesea utilizat, distingându-
se de turismul alb (sporturi de iarnă), turismul albastru (vacanţe pe litoral) şi turismul de lumini
(turismul urban).
Motivaţia principală a unei asemenea forme de turism este de integrare a turiştilor în mediu
natural şi uman şi pe de altă parte implicaţia populaţiei locale în furnizarea de servicii pentru turism.
Turismul rural este o formă de turism care “se desfăşoară în mediul rural, valorificând resursele
turistice locale (naturale, economice, culturale şi umane) ca şi dotările şi echipamentele turistice,
inclusiv pensiunile şi fermele agroturistice, utilizează diverse spaţii de cazare: hanuri şi hoteluri
rurale, adăposturi, sate de vacanţă şi îmbracă forme variate de sejur, cu un spectru larg de motivaţii:
de tranzit sau itinerant cu valenţe cultural-cognitive etc.” Turismul rural constituie o alternativă la
turismul tradiţional, clasic, desfăşurat în staţiuni şi centre turistice, precum şi la oferta „standard” de
tip industrial

3. Definirea și scopul agroturismului.

În ceea ce priveşte definirea agroturismului, ea are la bază necesitatea găsirii de soluţii pentru
gospodăriile rurale, în sensul creşterii veniturilor prin valorificarea potenţialului economic al acestora,
dezvoltând serviciile de găzduire şi de valorificare a produselor proprii şi locale.
De la această necesitate fundamentală se pot formula diferite concepte sau definiţii derivate care
să caracterizeze agroturismul pe segmente specializate.
Din punct de vedere al spaţiului de cazare (al asigurării bazei materiale), agroturismul poate fi
definit ca o activitate capabilă să valorifice excedentul de cazare existent în gospodăria ţărănească,
pregătit şi amenajat special pentru primirea de oaspeţi.
Din punct de vedere al activităţilor care gravitează în jurul gospodăriei ţărăneşti, agroturismul
poate fi definit ca un ansamblu de bunuri şi servicii oferite de gospodăria ţărănească spre consumul
persoanelor care, pentru o anumită perioadă determinată, vin în mediul rural pentru relaxare, odihnă,
agrement, cure terapeutice, tranzacţii sau afaceri, precum şi multe alte activităţi specifice.
Din punct de vedere al divertismentului, agroturismul este o formă de turism cu multă varietate şi
unicitate în realizarea serviciilor ce se oferă oamenilor care iubesc natura, cultura şi arta ţărănească.
Agroturismul reprezintă o formă particulară de turism rural cu un grad de complexitate mai
ridicat, cuprinzând atât activitatea turistică propriu-zisă (cazare, pensiune, prestări de servicii, sport,
distracţie etc.), cât şi activitatea economică, de regulă agricolă practicată de gazdele turiştilor (activităţi
de producţie, de prelucrare a produselor agricole în gospodărie şi de comercializare a acestora).
Agroturismul este o componentă a turismului, în general şi a agroturismului , în special şi
prezintă în principal următoarele caracteristici:
 prezintă un grad de complexitate ridicat;
 reprezintă o activitate economică ce valorifică excedentul de spaţii de cazare existent în
gospodăria ţărănească;
 oferă servicii turistice (cazare, pensiune, agrement);
 proprietarul desfăşoară, în paralel şi activităţi cu profil agricol (cultivarea plantelor,
creşterea animalelor etc.);
 turiştilor li se oferă posibilitatea, în scop de recreere, să participe la activităţile gospodăriei
(uscatul fânului, culegerea fructelor, mulsul vacilor, pescuit, prelucratul produselor
agricole, prepararea hranei);
 are o durată determinată de timp (vacanţe de vară sau iarnă, weekend);
 are scopuri diferite: recreere, iniţiere în arta meşteşugurilor tradiţionale, studii şi
documentare;
 de regulă, reprezintă o activitate secundară, activitatea agricolă în gospodăria proprie
rămânând principala ocupaţie şi sursă de venit;
 constituie un mijloc de valorificare integrală a spaţiului rural cu potenţialul său natural,
agricol, economic, turistic, cultural, socio-uman
 contribuie la dezvoltarea durabilă a spaţiului rural, prin: menţinerea echilibrului ecologic;
folosirea durabilă a resurselor turistice; menţinerea diversităţii naturale, culturale,
etnografice, sociale etc, favorizează dezvoltarea infrastructurii de comunicaţii, edilitare
etc;
 favorizează dezvoltarea economică a localităţilor rurale; turistul beneficiază de un mediu
nepoluat, ecologic; turistul are acces la atracţii turistice naturale, lipsite de factori de stres;
 ambianţa întâlnită de turist este familială, cu un puternic caracter ospitalier;
 permite realizarea unui turism adecvat diferitelor categorii de vârstă sau statut social:
persoane de vârsta a treia, persoane cu dizabilităţi, familii cu copii mici; tineri căsătoriţi
etc.
 turistul are acces la meniuri tradiţionale de sărbători, specifice diferitelor zone geografice
agroturismul se realizează în strânsă corelaţie cu economia locală, existând strânsă
corelaţie în special cu ramurile agricole

4. Interferențe între turismul rural și agroturism.

 Evoluţia socială, tendinţele privind necesitatea petrecerii timpului liber într-un mod cât mai plăcut
şi divers creează premisele dezvoltării organizate a turismului rural şi a agroturismului. La acest nivel
cele două forme de turism trebuie să dispună de un management capabil să armonizeze cadrul natural şi
gospodăria ţărănească în scopul satisfacerii cerinţelor turistului modern.
Deşi acţionează în spaţiul rural, agroturismul şi turismul rural sunt două concepte care pentru unii
autori reprezintă acelaşi lucru (Braşoveanu N., 1995, Nistoreanu P., 1999), iar pentru alţii sunt două
noţiuni diferite (Florina Bran, 1997, Vasile Glăvan, 1999, Ion Talabă, 1997).
Practica a arătat că aceste categorii se identifică până la un anumit nivel, au un numitor comun
care scoate în evidenţă elementele de identitate, de incluziune, cât şi elemente diferite care le conduc la
departajare, la diferenţiere.
Oferta de „Turism rural” defineşte toate ofertele turistice din mediul rural, care nu sunt legate de
gospodăria ţărănească: vacanţe în gospodării, care şi-au pierdut în mare parte funcţia de bază, sejururi în
case de vacanţă, locuinţe de vacanţă, case particulare. Turiştii doresc să cunoască tradiţiile rurale, cultura
şi natura, vor să-şi petreacă vacanţa într-un mediu rural intact, să li se ofere produse şi specialităţi
regionale. Ei caută liniştea, aerul curat şi doresc să poată practica sportul şi drumeţia.
În literatura existentă, inclusiv în cea din ţările Comunităţii Europene, apar frecvent termenii de
turism rural şi agroturism. În clarificarea acestor termeni şi stabilirea interferenţelor există două tendinţe
de definire a acestor noţiuni.
În prima categorie, criteriul de definire utilizat este ponderea veniturilor realizate din activitatea
de turism de care beneficiază comunitatea rurală sau numai o parte a acesteia.
În cea de-a doua categorie, criteriul de diferenţiere se bazează pe ponderea diferitelor elemente
constitutive ale ofertei turistice. Sub acest aspect, termenul de turism rural cuprinde şi cultura, istoria,
tradiţiile existente în spaţiul rural, care împreună cu cele specifice din gospodăria ţărănească constituie
componente ale ofertei turistice.
În comparaţie cu agroturismul, turismul rural este acela care a scos la iveală mai ales în ultima
perioadă un aspect deosebit de interesant şi anume cerinţe crescândă pentru turismul din regiunile rurale
şi reorientarea unor aspiraţii, gusturi, tendinţe către folclor, tradiţie şi puritate a naturii şi a necesitat un
comportament turistic special.
Unele din motivaţiile posibile care au dus la apariţia şi dezvoltarea turismului rural sunt:
reîntoarcerea în natură, cunoaşterea şi adeziunea temporară la grupurile de apartenenţă specifică zonelor
rurale, cunoaşterea şi înţelegerea creativităţii populare, motivaţiile estetice, curiozitatea, odihna, cura de
aer sau de fructe, consumul de alimente, proaspete, sportul, vânătoarea, pescuitul sportiv, ascensiunile şi
drumeţiile, cadrul de compensare fizică şi spirituală, prezentarea puternică a elementelor patriarhale,
fragmentarea vacanţelor, acceptarea alegerii ca destinaţii de vacanţă a ţărilor învecinate, turismul cultural
şi de cunoaştere, sporirea gradului de solicitare pentru spaţii de cazare cu un confort mai redus, formele
de agrement şi animaţie etc.
 Prin conţinutul său, turismul rural, se interferează în mare măsură cu agroturismul, cu care se
completează şi se stimulează reciproc.
Astfel, principalele categorii de servicii, cele de cazare, de alimentaţie, de transport trebuie să se
situeze la nivelul calitativ întâlnit în orice formă de turism. În plus, serviciile de alimentaţie în turismul
rural se bucură de condiţii speciale prin varietatea, calitatea şi mai ales prin prospeţimea produselor
oferite chiar de către gazdă care are în gospodărie animale şi păsări.
Vizitatorii pot participa activ, dacă doresc, în activitatea de agroturism, la activităţile
gospodăreşti, gustând din senzaţiile noi oferite de un mediu total diferit de cel în care trăieşte în mod
curent.
Agroturismul este şi va rămâne o activitate complementară sezonieră, limitată în cele mai fericite
cazuri la circa 100 zile turistice anual, greu de atins în majoritatea pensiunilor agroturistice.
Agroturismul, ca formă complementară a turismului rural, contribuie, pe lângă obţinerea unor
venituri complementare pentru populaţia locală şi la realizarea unor obiective sociale cum ar fi:
continuitatea activităţilor agricole întrun mediu slab-productiv, mobilizarea unui număr însemnat de
gospodării şi de persoane, ridicarea nivelului general de civilizaţie a unei categorii de populaţie care
trăieşte izolat, ameliorarea comportamentului social în relaţiile umane, cultivarea relaţiilor umane şi chiar
ameliorarea situaţiei igienico-sanitare din multe localităţi rurale.
 CAPITOLUL II. EVOLUȚIA AGROTURISMULUI
1. Apariţia şi dezvoltarea turismului în spaţiul rural
2. Consideraţii generale asupra turismului
3. Agroturismul pe plan mondial
4. Agroturismul în țările europene
5. Factorii care influenţează dezvoltarea agroturismul
6. Tipuri de turism în Republica Moldova
1. Apariţia şi dezvoltarea turismului în spaţiul rural
Călătoriile turistice s-au produs încă din antichitate, la fel ca şi activităţile turistice în spaţiul
rural: vizitarea locurilor sfinte de către eleni: Dadona(Zeus) şi Delphi(Appollo); precum şi
frecventarea băilor curative sau a jocurilor festive periodic organizate.
În perioada romană, majoritatea călătoriilor aveau scopuri comerciale, militare sau
culturale iar traseele lor străbăteau inevitabil spaţiul rural.
Odată cu trecerea la evul mediu, călătoriile erau practicate în special de comercianţi,
ambasadori, pelerini, preoţi, oameni de ştiinţă, artişti, tineri studenţi, unii dintre aceştia transmiţând
generaţiilor următoare scrierile lor despre experienţele avute. Astfel exista scrierile călugărului francez
Aimeri Picaud care în 1130 realizează un îndrumar pentru pelerinii care voiau sa ajungă la Santiago de
Compostela.
Totuşi în sec 16-17 sunt înregistrate primele forme conştientizate de turism rural. Jean Jacques
Rousseau descrie în lucrarea sa "Confesiuni despre o călătorie" cum a traversat Alpii, lucrare care a
furnizat multor alţi călători, planuri de călătorii spre regiunile muntoase pentru a admira natura.
În secolul 19, odată cu afirmarea marilor peisagişti, arhitectura rurală ocupă un rol din ce în ce
mai important în desen şi pictură. Numeroşi pictori italieni, francezi şi englezi reflectă în lucrările lor
această arhitectură.
România, aşa cum afirma Geo Bogza în reportajul "Sate şi oraşe", a fost o ţară de sate, prin
excelenţă agricolă, iar spaţiul rural s-a aflat la el acasă dintotdeauna. În plus, viaţa la ţara, a fost un
subiect frecvent al literaturii noastre culminând cu manifestarea unui puternic curent literar.
În ţara noastră este dificil de identificat începutul activităţii de turism rural deoarece aproape în
toate timpurile, în special după ce oraşele au devenit o categorie aparte de comunităţi, de localităţi,
populaţia urbană a "evadat" mereu în spaţiile rurale unde îşi întâlneau rudele, unde aveau aşa numita
"casă de la ţară" dar şi unde îşi găseau liniştea în mijlocul atmosferei nealterate a naturii.
Diverse acţiuni care atrăgeau pe indivizi spre călătoriile în mediul rural: obiceiurile de
Sânziene, pelerinajele către lăcaşurile de cult, vacanţele de sărbători în lumea satului sau la mănăstiri, şi
altele de acest gen.
 Odată cu creşterea frecvenţei circulaţiei turistice, au evoluat şi echipamentele turistice: de la
cele privind transportul(poştalioanele) la cele care asigurau normele profesioniste de cazare şi masă
(vestitele hanuri existente în toate provinciile româneşti).
Mulţi artişti români cum ar fi : Alexandru Vlahuţă, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Calistrat
Hogaş, Mihail Sadoveaunu, Nicolae Iorga, Octavian Goga, George Enescu, Stefan Luchian şi alţii au
evidenţiat în lucrările lor şi au apreciat vacanţele petrecute în spaţiul rural.
Toţi cei menţionaţi au fost promotorii unei mode, a unui mod de viată nou ce a contribuit la
conturarea unei mentalităţi care în timp a generat călatoria, circulaţia turistică şi mai apoi turismul.
Cu toate acestea, putem afirma că TR nu s-a derulat decât spontan şi în forme neorganizate până
în cea de-a doua jumătate a secolului 20.
2. Consideraţii generale asupra turismului
Turismul se adresează populaţiei de diferite vârste, profesii şi condiţii sociale, fiind o activitate
specific umană.
Pentru a practica turismul, populaţia trebuie să atingă anumiţi parametri (standarde) sociale şi
economice.
Turismul are puncte de tangenţă cu : geografia, geologia, istoria, biologia, economia,
psihologia, etc.
Metodologic, în evaluarea fenomenului turistic se utilizează:
- observarea, obţinerea informaţiilor – ca metodă de bază, punându-se astfel în evidenţă
aspecte precum: mediul turistic, resursele turistice, infrastructura turistică, circulaţia turistică, etc.;
- descrierea, prezentarea faptelor – ca mijloc de redare, de prezentare a tuturor elementelor
observate;
- analiza, investigarea – care presupune implicarea unui set de instrumente, tehnici şi metode
de evidenţiere şi explicare a legăturilor care se stabilesc între elementele fenomenului turistic;
- diagnoza – prin intermediul căreia sunt prezentate oportunităţile şi ameninţările aferente
diferitelor activităţi turistice sugerând, totodată, posibilităţile de reabilitare sau îmbunătăţire a
performanţelor.
Turismul este un act care implică o călătorie temporară şi care presupune efectuarea unor
cheltuieli. El este definit ca fiind un fenomen socio-economic în continuă expansiune, generat de nevoia
umană de cunoaştere, recreere şi recuperare fizico-psihică în condiţiile unei civilizaţii solicitante, dar cu
posibilităţi materiale superioare pentru majoritatea populaţiei.
Scopul turismului este obţinerea unor satisfacţii. Serviciile sunt oferite prin activităţi
productive care au fost considerate necesare în urma unei investigaţii prealabile.
Deoarece este o activitate spaţio-temporală, trebuie în primul rând să definim zona turistică
care poate fi:
- zonă turistică emitentă care emite flux de turişti;
 - zonă turistică receptoare care atrage flux turistic datorită caracteristicilor sale particulare:
natură, istorie, monumente, condiţii balneo-climaterice etc.
Ansamblul călătoriilor între diferite zone produce o activitate economică bazată pe o structură
de piaţă. Această activitate economică generează, pe de o parte, o ofertă a receptorului (atracţii turistice şi
infrastructură), iar pe de altă parte, generează o cerere de servicii (cazare, transport, informaţii etc).
Turistul este orice persoană care călătoreşte într-o regiune, alta decât cea în care îşi are
reşedinţa, pentru o perioadă de timp de cel puţin o noapte dar nu mai mult de un an, şi al cărei scop este
altul decât desfăşurarea unei activităţi remunerate în regiunea respectivă.
Excursionistul sau călătorul este vizitatorul care rămîne în regiune cel puţin 24 de ore.
Fluxul turistic presupune o deplasare a turiştilor dintr-un loc(emiţător) în altul (receptor),
creând relaţii de marketing între aceste două zone.
Turismul rural şi Agroturismul pot constitui stimulentele dezvoltării locale în multe zone
rurale. Ele permit DINAMIZAREA activităţilor economice tradiţionale şi valorificarea particularităţilor
culturale locale, oferind în acelaşi timp locuri de muncă şi stopând exodul rural.
3. Agroturismul pe plan mondial.
Turismul rural poate fi delimitat din punct de vedere geografic numai după ce se defineşte
ruralitatea şi se determină gradul de urbanizare şi ruralizare. Pentru stabilirea gradului de ruralizare se
folosesc trei criterii şi anume: densitatea populaţiei şi caracteristicele gospodăriilor, utilizarea solului şi
raportul dintre agricultură şi silvicultură şi structurile sociale tradiţionale şi aspectele identităţii
comunitare şi de patrimoniu.
Anumite surse bibliografice (63,80,109) fac referire asupra aşezărilor rurale din câteva ţări şi
anume:
 în Australia sunt aşezări cu mai puţin de 1000 de locuitori, cu excepţia zonelor din staţiunile
de vacanţă;
 în Canada, teritoriile cuprind mai puţin de 1000 de locuitori, având o densitate a populaţiei
sub 400 loc/kmp
 Danemarca şi Norvegia cuprind aşezări sub 200 de locuitori ;
 în Austria comunele au sub 5000 de locuitori ;
 Franţa are comune sub 2000 de locuitori, gospodăriile fiind distanţate la cel puţin 200 m unele
de altele ;
 Portugalia şi Elveţia au comune cu mai puţin de 10000 de locuitori ;
Majoritatea specialiştilor definesc zonele rurale ca fiind cele care au 10-20% din suprafaţa totală
ocupată în construcţii, activitatea dominantă este în agricultură sau silvicultură, conservă în mare măsură
mediul natural şi oferă turistului senzaţia existenţei unei economii naturale, tradiţionale, neindustrializate.
Specificul rural tradiţional, conjugat cu interesul pentru peisaj şi cu posibilităţile de recreere pe
care le oferă mediul sătesc, sunt principalele motivaţii care atrag turiştii în mediul rural. Complexitatea
mediului rural a determinat o serie de autori să întoducă noţiunea de continuu rural şi urban, prin care se
iau în considerare acele zone rurale care se detaşează de ruralul propriu zis.
Conceptul rural-urban se foloseşte pentru a desemna atît diverse peisaje, moduri de viaţă,
specificitate demografică cât şi schimbările datorate mutaţiilor social economice şi politice. În evoluţia
lor, aşezările omeneşti se pot deplasa dea lungul acestei scări, tendinţa fiind orientată către polul urban.
Din cele menţionate rezultă că stabilirea unei definiţii complexe, valabile pentru toate zonele
rurale, indiferent de ţară este dificilă deoarece turismul urban sau de staţiune nu se limitează doar la
zonele urbane ci se prelungeşte şi în zonele rurale, zone care sunt dificil de definit, întrucât criteriile
folosite variază de la o ţară la alta.
Astfel, în cadrul ţărilor europene, ruralul echivalează cu spaţiile care nu se includ în categoria
celor urbane, litorale sau uneori montane.
Prin istoric şi conţinut, turismul este prin excelenţă un concept urban, deoarece marea majoritate
a turiştilor provin din mediul urban, ceea ce face ca turistul să influenţeze urbanizarea zonelor rurale,
încurajând modificările economice, edilitare, culturale, etc.
În concepţia economiştilor francezi (13,63,89,97,114,141) turismul reprezintă “ansamblul de
măsuri puse în aplicare pentru organizarea şi desfăşurarea unor călătorii de agrement sau în alte
scopuri, realizate fie prin intermediul unor organizaţii, societăţi sau agenţii specializate, fie pe cont
propriu, pe o durată limitată de timp, precum şi industria care concură la satisfacerea nevoilor
turistice.” Potenţialul turistic este influenţat de o serie de factori: factori naturali (care rămân, în general,
neschimbaţi) şi factorii economici, demografici, politici, psihologici (ce sunt caracterizaţi printr-o
dinamică accentuată dar şi cu posibilităţi de dirijare în sensul dorit).
Factorii naturali au rol hotărâtor în practicarea turismului; formele de relief, reţeaua
hidrografică, clima, flora, fauna diferenţiaza turismul în: turism montan, turism de litoral, de schi, de
vânătoare etc.
Unii factori influenţează turismul pe perioade lungi de timp. Aceşti factori sunt: creşterea
populaţiei globului, creşterea veniturilor populaţiei, creşterea timpului liber, modernizarea mijloacelor
de transport şi comunicaţii.
După provenienţa turiştilor, deosebim turism intern şi turism extern, iar în funcţie de sensul
circulaţiei turistice deosebim turism emitent sau receptor. În funcţie de provenienţa turiştilor, curentele
turistice şi durata de sejur, turismul se poate clasifica:
♦ turism naţional - Acest turism se subdivide în: de sejur (de lungă durată (peste 30 zile); de
durată medie (4-30 zile); de scurtă durată (1-3 zile); de circulaţie (itinerant); de circumstanţă.
♦ turism internaţional: receptor: de sejur (de lungă durată, de durată medie şi de scurtă
durată); de circualţie; de tranzit;
♦ emitent: de sejur (de lungă durată, de durată medie şi de scurtă durată); de circulaţie; de
tranzit şi vizite de o zi.
 În funcţie de potenţialul turistic şi baza de servire sunt organizate diferite tipuri de turism: turism
montan şi de schi (drumeţii, turism climateric, sporturi de iarnă); turism maritim-balnear (cură
climaterică, helioterapie, băi de mare, nămol terapeutic); turism balnear (ape minerale, termale); turism
de vânătoare (safari) - răspândit mai ales în Africa, dar şi în Canada, SUA, unele ţări europene; turism
cultural (monumente istorice, arhitectonice, muzee); turism sportiv (legat de marile competiţii
sportive); turism festivalier; turism comercial (târguri, expoziţii).(23,24,25,55)
Amploarea fenomenului turistic este ilustrat şi de faptul că, anual, peste 1,5 miliarde persoane,
reprezentând aproape o treime din populaţia globului, efectuează călătorii în scopuri turistice, cheltuind
peste 2000 miliarde $ SUA (din care peste 10 % pentru călătorii turistice în străinătate).(7,126) Turismul
internaţional reprezintă 25-30 % din comerţul mondial de servicii. Principalele ţări furnizoare de turişti
sunt: SUA, Germania, Franţa, Marea Britanie, Canada, Olanda, Italia, Suedia, Japonia şi altele, iar dintre
ţările primitoare amintim: Spania, Franţa, Marea Britanie, Austria, Germania, Elveţia şi altele. Cele mai
mari încasări din turism au fost înregistrate în 2004 în Italia, urmată de Spania, Franţa, Marea Britanie,
Austria, Germania, Elveţia si altele. (57)
Potenţialul turistic si fluxurile turiştilor înregistrează valori diferite de la o regiune la alta.
Potenţialul turistic al Europei şi Americii de Nord şi Centrale este intens valorificat, aici înregistrându-se
un număr mare de turişti şi încasări apreciabile din turism. În alte regiuni, cum sunt cele din Africa,
Australia sau America de Sud, potenţialul natural nu este valorificat în întregime.
În funcţie de importanţa ofertei turistice (stabilite în general după numărul de turişti primiţi în
spaţiul turistic), distingem mai multe categorii de localizări concentrate ale ofertei turistice.
Arcul Alpin situat în centrul Europei concentrează cea mai mare parte a turismului montan (în
special în timpul iernii, pentru sezonul de schi).
Anual, această zonă înregistrează 12-13 mil. turişti, neuniform răspândiţi între zonele amenajate.
Pe lângă resursele naturale, staţiunile au si tradiţii vechi, ele fiind construite şi amenajate înaintea celui
de-al II-lea război mondial în Elveţia (Cras Montana şi Davos), Franţa (Chamonix, Megeve şi Axles
Bains), Austria (Innsbruck) sau Italia (Cortina d'Ampezzo). Totodată, staţiunile din aceasta zonă dispun
de facilităţile deosebite cum ar fi: căi ferate şi şosele moderne, amenajările de agrement deosebite care
dau un plus de atractivitate zonei. (53)
În această zonă staţiunile cu flux mare de turişti şi amenajări turistice importante se întâlnesc în:
Franţa (Grenoble, Chamonix), Italia (Cortina d'Ampezzo, Vale d'Aosta, Courmayeur), Germania
(Garmisch Partenkirchen, Berchtesgaden, Mittenwald) şi Austria (Kitzbuhal, Innsbruck, Bad Gastein).
Europa de Est - s-a deschis cu adevărat pentru diferitele forme de turism abia în anii '90. Înainte
de aceasta dată turismul internaţional în zonă se limita numai la anumite teritorii restrânse şi nu îndeajuns
dezvoltate. De un interes deosebit sunt staţiunile de la Marea Neagră, atât de pe litoralul românesc,
(Mamaia, Eforie Nord, Mangalia) cât şi de pe cel bulgăresc (Varna, Burgas, Nisipurile de Aur) şi cele din
Carpaţii Româneşti. (51)
 4. Agroturismul în țările europene.
Practicarea turismului în general, inclusiv a agroturismului, se realizează în mod diferenţiat de la
o ţară la alta şi în interiorul fiecărei ţări, în funcţie de condiţiile specifice locale şi tradiţii, de interesul
manifestat de ofertanţi şi consumatori, de interesul şi sprijinul pe care îl acordă statul, de existenţa şi
activitatea unor organizaţii specializate etc.
Turismul rural se sprijină în majoritatea tipurilor de primire (recepţie) existente pe dotările ce se
regăsesc, în mare parte, în proprietate privată a locuitorilor din spaţiul rural, practicanţi (în calitate de
prestatori) ai activităţilor turistice.
Reţeaua turismului rural reprezintă cea mai bună organizare în cadrul statelor Comunităţii
Europene. Aceasta datorită condiţiilor de organizare create, a organismelor neguvernamentale naţionale
şi internaţionale existente.
Sprijinul primit din partea statelor (credite pe temen lung, cu dobânda de 3-4 %- Franţa,
Germania, Austria - scutire de impozit pe activitatea turistică desfăşurată, sprijin logistic, formare de
cadre şi îndrumare, ş.a.), a U.E. prin intermediul programelor PHARE (primul instrument financiar
nerambursabil, conceput de Uniunea Europeană pentru a sprijini Europa Centrală şi de Est în evoluţia
către societatea democrată şi economia de piaţă, este destul de substanţial.
În cele ce urmează prezentăm succint unele aspecte recente care caracterizează agroturismuldin
câteva ţări europene în care această activitate este mai extinsă, în care s-a creat o tradiţie în care s-au
conturat diferite tipuri sau modele ce pot servi ca exemplu pentru cei care doresc să iniţieze afaceri în
acest domeniu.
Austria
Turismul rural în Austria reprezintă o activitate care contribuie în bună măsură la dezvoltarea
aşezărilor rurale. Practicarea acestui gen de activitate a fost determinată de necesitatea obţinerii unor
venituri extraagricole. Ceea ce este interesant mai ales în anumite regiuni, cum este cea a Tirolului, este
faptul că tânăra generaţie a transformat activitatea turistică într-un mod de viaţă, alăturându-se eforturilor
celor în vârstă. Turismul a devenit astfel o profesie şi stopează în anumite regiuni exodul către oraş.
Turismul austriac este dominat de două modele (concepte): (8) „satul turistic de recreaţie“ şi
„staţiunea de odihnă“, concepte care au amplificat mişcarea turistică din această ţară. Elaborarea acestor
două concepte este strâns legată de necesitatea turiştilor de a petrece o vacanţă departe de vacarmul
citadin. În conceptul de „sat turistic de recreaţie“ este inclusă aşezarea turistică cu caracter predominant
ţărănesc, în care turistul poate să-şi petreacă concediul în izolare şi linişte şi în acelaşi timp să cunoască
obiceiurile şi bogăţia folclorică a zonei.
Pentru ca o localitate să fie recunoscută ca „sat turistic de recreaţie“ ea trebuie să îndeplinească
anumite condiţii: (59)
  izolarea aşezării, de exemplu în văi, în regiune păduroasă, muntoasă sau deluroasă,
amplasând-o la o distanţă corespunzătoare de căi de comunicaţie mai puţin frecventate, ca
de exemplu şosele principale, căi ferate, terase aeriene sau piste de aterizare;
 aşezarea să corespundă, prin numărul şi structura populaţiei, caracterului unui sat; ea ar
putea fi chiar numai o porţiune izolată, circumscrisă dintr-o localitate;
 arhitectura trebuie să se integreze în stilul ţinutului; satul nu trebuie să fie o aglomerare de
blocuri iar orice fel de întreprindere industrială va fi amplasată la periferia localităţii; în
acelaşi timp este recomandabil ca noile construcţii să nu depăşească două nivele;
 pentru cazarea vizitatorilor sunt de preferat unităţi modeste; dotarea acestor unităţi nu va
depăşi preţurile medii;
 în amenajarea restaurantelor din zonă se va pune accentul pe caracterul ţărănesc în ceea ce
priveşte aspectul exterior şi mobilarea încăperilor; vor fi servite, de preferinţă, mâncăruri cu
specific local; la felurile de mâncare se vor servi fructe şi legume din regiune; mâncărurile
specifice vor avea denumirea locală iar personalul de serviciu va purta costum naţional
tradiţional; pentru a corespunde nevoii de odihnă a vizitatorilor în concediu, se vor exclude
zgomotele şi agitaţia produse de localurile de petrecere, localuri de noapte, săli de dans etc.
şi orice zgomot mecanic; instalarea de automate muzicale va fi interzisă, iar la cele existente
se vor reduce timpul şi intensitatea de folosire;
 totala lipsă de zgomot în satele turistice de recreaţie este una din condiţiile sine qua non ale
acestui gen de localităţi; se va reduce zgomotul produs de circulaţie, de petreceri şi de orice
fel de manifestări care ar putea tulbura liniştea oaspeţilor, aprovizionarea localităţilor prin
mijloace motorizate se va limita la anumite zile şi ore; pentru eliminarea cauzelor care
provoacă zgomot sau emis anumite „Directive pentru combaterea zgomotului în satele de
recreaţie şi staţiuni de odihnă“;
 păstrarea datinilor, a portului popular, prezentarea de obiecte de artă populară, manifestări
sportive locale sunt responsabilităţile organizatorilor locali; acolo unde asemenea
organizaţii nu există, ele se vor crea şi vor fi sprijinite în desfăşurarea activităţilor
respective;
„Staţiunile de odihnă“ se deosebesc de satele turistice de recreaţie doar prin numărul de vizitatori,
instalaţii şi tarifele mai mari. Ele reprezintă o treaptă superioară la categoria acestor tipuri noi de
localităţi turistice.
Acordarea calităţii „de sat turistic de recreaţie“ sau „staţiune de odihnă“ se realizează de către
Uniunea Comunală (GEMEINDE BUND), în baza unei proceduri prevăzute de lege, la cererea localităţii
respective.
Această cerere se va înainta numai în urma deciziei preşedintelui Sfatului comunal, de a deveni
sat turistic de recreaţie. Această decizie atrage obligaţia acestui for local administrativ de a asigura
păstrarea caracterului acestui tip de localitate. La cerere se anexează şi un formular foarte detaliat, ce se
completează de autorităţile locale.
Examinarea şi aprobarea unei astfel de cereri se realizează pe baza unor criterii severe.
Examinarea localităţilor respective se face, de regulă, prin vizitarea la faţa locului şi consultarea cu
organele locale privind interesul turistic al localităţii. Aprobarea obţinută (fie ca sat turistic de recreaţie,
fie ca staţiune de odihnă) poate, desigur, să fie retrasă localităţilor care nu mai corespund cerinţelor
cerute.
În Austria, promovarea turismului rural se realizează atât pe plan local cât şi la nivelul provincial
şi federal. Pe plan local intervin „Sindicatele de Iniţiativă Săteşti“ care utilizează pentru promovarea
produsului turistic o parte importantă a bugetului de care dispun. Aceste organisme dispun de venituri
considerabile provenind din taxele de sejur plătite de turişti şi din contribuţiile membrilor săi
(personale care cotizează sunt membri ai comisiei care beneficiază direct sau indirect de practicarea
turismului), ceea ce permite utilizarea unor mijloace multiple promoţionale.
La nivel provincial acţionează „Oficiul de turism al Landului“ care încasează o taxă pentru
dezvoltarea turismului din care finanţează propaganda turistică şi care interesează ansamblul zonei
(pliante, prospectarea pieţei, participarea la târguri internaţionale etc.).
La nivel federal funcţionează „Oficiul pentru Promovarea Turismului Austriac“ care are ca scop
intensificarea efortului publicitar pentru creşterea fluxurilor turistice internaţionale. Bugetul de care
dispune este utilizat pentru realizarea studiilor de piaţă, conceperea unei politici publicitare, desemnarea
priorităţilor, angajarea de multiple operaţiuni promoţionale. În afara colaborării cu reprezentanţii
intereselor turistice din toată lumea (camere de comerţ exterior, instituţii culturale, birouri ale liniilor
aeriene), organizarea exterioară cuprinde birouri oficiale în principalele ţări emitente de turişti.
Ca urmare a preocupărilor susţinute pentru promovarea turismului rural, cataloagele marilor firme
de turism din lume oferă informaţii tot mai amănunţite şi mai atractive privind oferta turistică austriacă în
mediul rural. În aceste cataloage se utilizează însemne standardizate în vederea alegerii locului de
vacanţă preferat, alături de fotografia fiecărei case care oferă spaţii de cazare pentru turişti şi numele
proprietarului. Tarifele practicate variază în funcţie de zonă, de perioadă, de gradul de confort şi de
posibilităţile de hrană oferite turiştilor.
Belgia
Țara lui Tintin, a berii, a lui „Mauneken Pris” şi a altor câteva bine cunoscute repere, din 1973 -
când se constituie prima asociaţie devine renumită şi în agroturismul . Belgia federală (compusă din:
Vallonia, Flandra şi regiunea Bruxellesului) propune 260 de gituri rurale şi 245 camere „de
oaspeţi” în regiuni bogate în patrimoniul artistic şi tradiţii populare. (175)
Echipamentele sunt omologate, controlate şi rezervate prin „Les Gîtes de Walonie” fiind situate
mai ales în jumătatea de sud a Belgiei. Wallonia este o zonă a pădurilor, rezervaţiilor naturale, a râurilor,
dar - în acelaşi timp al muzeelor - a construcţiilor vechi bine conservate şi a echipamentelor de vacanţă
confortabile.
Acest mic paradis veritabil este locuit de oameni veseli şi mereu gata să facă o serbare,
pragmatici, eficienţi pentru a proba şi a demonstra buna lor reputaţie de gazde deosebit de ospitaliere.
Elveţia
Este una din ţările europene cu o bogată tradiţie în practicarea turismului, inclusiv a turismului
rural şi agroturismului . Statul încurajează şi sprijină această activitate în interesul său şi a celor care-l
oferă şi care-l consumă. Aşa se explică tendinţa de a transforma unele sate obişnuite în sate turistice.
Ulterior a început stimularea creării unor „mici colonii de vacanţă“ în imediata apropiere a
centrelor turistice (sate de vacanţă bine dotate). „Casa de economii pentru călătorii“ apreciază că micile
colonii pentru vacanţă par a fi o soluţie mai raţională decât construirea unor noi sate de vacanţă, fapt
pentru care Touring Club Suisse promovează realizarea acestui gen de turism – mici colonii
de vacanţă situate în imediata apropiere a centrelor turistice.
Concomitent cu studierea posibilităţilor de dezvoltare şi modernizarea satelor turistice se
experimentează şi forme de exploatare raţională a acestora. În acest scop, conducerea administrativă a
cantonului Tessin, spre exemplu, a elaborat un nou sistem de organizare a vacanţelor.
Pe baza aşa-numitelor „certificate de vacanţă“ eliberate în condiţii speciale de plată (cumpărarea
de acţiuni) şi clasificate pe categorii, se poate deţine pe o perioadă de 10-20 de ani sau pe un timp
nelimitat, o vacanţă anuală de o săptămână într-una din casele de vacanţă dispersate pe teritoriul Elveţiei
de sud, în Graubunden. Casele de vacanţă sunt mobilate corespunzător şi dotate cu lenjerie şi obiecte de
uz casnic.
Programarea vacanţelor se realizează în serii, în 4 perioade – în mod eşalonat – într-un sistem de
evidenţă foarte uşor de urmărit. Posesorii certificatelor pot să-şi aleagă în fiecare an o altă localitate
pentru a-şi petrece vacanţa. Certificatul este transmisibil. În cazul în care sejurul se amână pentru
următorul an, proprietarul certificatului are dreptul la două săptămâni de vacanţă, această „cumulare“ a
vacanţelor fiind posibilă în mod nelimitat.
Franţa
În această ţară turismul în spaţiul rural are vechi tradiţii şi realizează cote maxime de
diversificare, organizare şi promovare. Mare parte a echipamentelor franceze pot fi numite case rustice şi
sunt controlate, omologate şi rezervate prin federaţia naţională „Gîtes Ruraux”, ce cuprinde circa 37 000
de aşezăminte. (8)
În Franţa, agroturismulare vechi tradiţii şi este foarte diversificat în ceea ce priveşte organizarea şi
promovarea. În această ţară funcţionează numeroase organizaţii turistice rurale nelucrative care, începând
din anul 1970, s-au constituit într-o asociaţie generală, denumită „Tourisme et Espace Rural“ (T.E.R.).
(13)
 Una din formele sub care se manifestă turismul rural francez sunt aşa numitele „les gîtes rureaux“
(adăposturi rurale). Aceste adăposturi rurale sunt de fapt case sau apartamente renovat, amenajate şi
mobilate corespunzător, pe care proprietarii le închiriază turiştilor.
O astfel de asociaţie de turism rural denumită „Gîtes de France“ oferea clienţilor săi în anul 2004,
lista a 50000 de adrese la ţară, munte şi mare. (161) Spaţiile de cazare prezentau următoarea clasificare:
 „Gîtes rurales“ reprezintă amenajări respectând stilul local, fiind o casă sau o locuinţă
independentă, situată la ţară, mare sau munte; se poate rămâne în week-end una sau mai
multe săptămâni, în toate sezoanele; la sosire, proprietarii rezervă o primire personalizată.
 „Chambre d’hotel“ (camere de hotel sau bed & breakfast - BB) este o altă modalitte de a
descoperi miile de feţe ale Franţei. Turiştii sunt primiţi „ca prieteni“ la particulari care
deschid casele lor pentru una sau mai multe nopţi, cu ocazia unei deplasări sau a unui sejur.
Reprezintă modalitatea de a redescoperi supravieţuirea în spaţiul rural, traiul bun şi
bucătăriile regionale.
 „Gîtes d’enfant“ (cuiburi/culcuşuri pentru copii) este forma în care în
timpul vacanelor şcolare, copii sunt primiţi de familii agreate de „Gîtes de France“ şi
supravegheaţi de o persoană competentă. Ei împart împreună cu alţi copii viaţa la ţară şi
profită de odihnă în aer curat.
 „Champing a la ferme“ (camping la fermă) reprezintă terenuri situate, în general, în
apropierea unei ferme, pe care poate fi instalat cortul sau rulota, este amenajat pentru a
primi aproximativ 20 de persoane; turiştii petrec aici un sejur profitând de linişte şi de
natură.
 „Gîtes d’etape“ este destinat primirii de călători (pedeştri, călare, ciclişti etc.) care doresc
să facă o mică oprire înainte de a continua drumul pe care şi l-au propus să-l parcurgă; este
amplasat în imediata apropiere a traseelor de călătorie.
 „Gîtes de group“ sunt adăposturi rurale de mare capacitate, prevăzute pentru a primi
familii sau grupuri (în jur de 20 de persoane) cu ocazia sejurului sau a unui week-end.
 „Chalets-loisirs“ – reprezintă popasuri de recreere – odihnă; sunt situate într-un spaţiu
natural şi formate din 3-25 grupuri, fiecare având amenajări pentru circa 6 persoane, iar ca
activităţi se practică: pescuit, ciclism, tir cu arcul etc.
Aceste spaţii de cazare sunt situate în comune cu mai puţin de 5000 de locuitori, ele beneficiind
de un standard de 1 sau 2 stele.
În ciuda vechimii sale, turismul rural francez s-a afirmat mult mai greu decât celelalte forme de
turism existente cum ar fi turismul balnear şi montan. Una din cauzele acestei situaţii ar putea fi
rentabilitatea scăzută a capitalului investit faţă de cel din turism balnear şi montan.
 Reuşita, deşi târzie, a turismului rural francez a avut ca principal motor iniţiativa privată
încurajată şi susţinută de autorităţile publice. Implementarea turismului în spaţiul francez rural reprezintă
o serie de inegalităţi de la o regiune la alta, datorită diferenţelor de atracţie climatică istorică, culturală.
Spaţiile rurale franceze, care au fost integrate în circuitul turismului rural, au fost selecţionate în
funcţie de anumite criterii, cum ar fi: atracţiile naturale, culturale, umane, tipul de agricultură practicat,
mentalitatea locuitorilor faţă de fenomenul turistic, poziţia geografică faţă de centrele emitente,
infrastructura de primire a turiştilor etc.
Cei care au elaborat proiectul de implementare a turismului în spaţiul rural au urmărit organizarea
acestuia într-un tot unitar organizat şi structurat pe două concepte: „staţiune verde“ şi „sat de vacanţă“.
În acest proiect de creare a infrastructurii turismului rural au fost implicate categoriile de
agricultori cu venituri medii şi mari care posedau spaţii corespunzătoare, capital şi timp liber. În cadrul
turismului rural francez trebuie să observăm faptul că s-au dezvoltat două mişcări pline de originalitate:
agroturismulpedestru şi ecvestru. Evoluţia turismului rural francez a fost determinată de ideea de a
surprinde plăcut pe turişti şi de a veni în întâmpinarea dorinţelor acestora. Astfel, turismul rural pedestru
oferă turiştilor o imagine personală asupra spaţiului unde îşi petrec vacanţa în timp ce turismul ecvestru
implică practicarea unor activităţi diverse şi antrenante (de exemplu: călăritul). În turismul rural francez
toate acţiunile sunt precedate de studii amănunţite asupra situaţiei actuale a pieţei şi, în principal, a
segmentului de piaţă asupra căruia se exercită acţiunea de promovare ca şi a normelor de promovare a
concurenţei.
Finanţarea studiilor pentru crearea, dezvoltarea şi promovarea produsului turistic se face în
general apelându-se şi la ajutoare din partea statului (subvenţii, împrumuturi cu dobânzi avantajoase).
Ajutoarele oferite variază în fiecare an şi conţin precizări riguroase cu privire la modul lor de utilizare.
Aceste ajutoare pot proveni de la Consiliul Regional, de la Consiliul General sau direct de la alt stat.
În plus nu trebuie neglijat raportul preţ-calitate care constituie o preocupare majoră pentru fiecare
prestator. La cele de până acum este necesar a adăuga “un puternic ataşament pentru regiunea natală şi o
oarecare aversiune de a schimba o regiune cu alta”, precum şi grija autorităţilor de a sprijini toate aceste
intreprinderi prin credite (agricole, hoteliere, speciale pentru amenajarea satelor) pe termen lung (până la
15 ani) şi cu dobândă mică (3.5%).
Finlanda
Țara „făcută” parcă în întregime din ape, aer şi arbori. Cele mai bine de 188 000 de lacuri şi peste
65% suprafeţe acoperite cu păduri realizează aici paradisul amatorilor de natură şi aer pur, proaspăt dar
mai răcoros.
Ţară în acelaşi timp al fiordurilor şi al lui Moş Crăciun, Finlanda posedă un popor calm, modest,
pacifist şi foarte disciplinat. La toate cele prezentate până acum trebuie să mai adăugăm lungile nopţi
albe din perioada verilor arctice, sauna, barca pentru peşte şi echipamentul din lemn.
 Echipamentele turistice par a veni din lumea poveştilor, aceste mici cabane sau „castele” din lemn
se găsesc mai ales în zona lacurilor, a fiordurilor şi în jumătatea sudică a Finlandei. Sunt omologate peste
50 000 de aşezăminte cu un număr de peste 10 000 de paturi. (176)
Turiştii pot locui singuri în ferme sau gospodării ţărăneşti. De asemenea, în vacanţele lor pot
participa la viaţa aşezărilor ruruale, pot munci în cadrul gospodăriilor sau pot practica sportul - cel cel
mai adesea echitaţia sau schiul. Sunt acordate reduceri de 50% copiilor între 2 şi 11 ani, ca şi pentru sejururile
lungi.
Germania.
Agroturismul în Germania este o îndeletnicire cu tradiţie, dar din anul 1965, două mari organizaţii
care reprezintă interesele agricultorilor - „Societatea germană pentru agricultură“ (D.L.D.) şi
„Organizaţia pentru stimularea opiniei publice“ (I.M.A.) – au început să colecteze adresele
acelor ferme care s-au declarat dispuse să primească turişti şi să le facă cunoscute publicului sub diferite
forme. (8)
În martie 1967, spre exemplu „D.L.D.“ a editat o broşură cuprinzând peste 900 de adrese. De
regulă, proprietarii acestor ferme oferă camere şi mic dejun. Prânzul şi cina se puteau servi la restaurantul
unui han. Organizatorii acestui proiect de turism apreciau că pentru asigurarea succesului se cere o
strânsă legătură între gazde şi administraţia comunală. Organele competente din Germania au acordat o
atenţie deosebită valorificării – din punct de vedere turistic – a unor zone rurale unde există sate şi ferme
ţărăneşti bine întreţinute.
„Vacanţele la fermele ţărăneşti” au condus, printre altele, la o concluzie apreciată şi bine
cunoscută - a gazdelor (receptorilor-prestatorilor de servicii turistice): ”un oaspete pentru un sejur aduce
mai mult profit decât orice altă activitate în cursul unui an întreg”. Drept urmare, în 1980 a fost inaugurat
un proiect de amenajare „De la Marea Nordului până la Alpi”, ce-şi propune realizarea a 2000 de
locuinţe de vacanţă cu circa 10 000 de camere (cu unul şi două paturi). (29)
Regiunile cele mai dezvoltate în activitate a de turism rural sunt: Schwarzwald şi Messen
Irlanda
Are incluse în circuitul turistic circa 500 de ferme ce oferă în mod tradiţional formula „bed &
breakfast” (cazare şi mic dejun), dar la cerere şi demipensiune sau chiar pensiune completă. Numărul
oaspeţilor într-un astfel de aşezământ variază între 6 şi 10 persoane. (67,162)
Echipamentele posedă în mod frecvent cai (pentru echitaţie), instrumentar pentru practicarea
pescuitului sau terenuri de golf. În zonele montane există posibilităţi pentru drumeţii sau escaladă, iar în
zona litorală sunt numeroase plaje cu nisip şi se poate înota. Multe din ferme au amenajate locuri de
joacă pentru copii şi se pot asigura la cerere servicii de „baby sitter”. În general copiilor li se acordă 25%
reducere. În numeroase rânduri cazarea este oferită în apartamente independente sau rezidenţe rurale
rezervate în edificii antice.
 Zonele renumite în turismul rural rlandez sunt litoralul vestic şi partea centrală între Galway şi
Dublin. Regiunile care se constituie în zonele tradiţionale sunt: Ballyhourra Country (în apropiere de
Shannon), Joyce Coountry, Irishawen, Unabhan şi Carlow Country.
Italia.
Turismul rural cunoaşte ca formă de manifestare „vacanţele verzi” şi are ca principală
componentă agroturismul. L’Asociazione Nazionale per l’Ambiente e il Territorio s-a construit la Roma
în 1965. Ghidul ospitalităţii rurale – editat periodic - conţine informaţii, adrese pentru vacanţe la fermă,
descrieri ale echipamentelor, echipamente, produse tipice etc., despre dotările din 20 de regiuni ale
Italiei. (154)
În cele peste 500 de pagini ale ghidului editat în 1995 de AGRITURIST se regăsesc informaţiii
diverse despre aproxomativ 15 000 de echipamente (ferme, locuinţe antice renovate, pensiuni, case de
odihnă, vile moderne, case traditionale, castele şi fortificaţii).
Pe lângă descoperirea diversităţii tradiţionale culturale şi a peisajelor, turismul italian atrage prin:
tradiţiile culinare ale bucătăriei italiene; renumitele vinuri; dansurile şi cântecele folclorului sau muzicii
culte; arhitectura diverselor monumente istorice; poezia şi legenda fiecărei aşezări în parte.
Renumite sunt regiunile: Piemonte, Lombardia, Trentino, Veneto, Emilia Romagna, Liguria,
Toscana, Lazio, Ambruzzo, Umbria, Campania, Puglia, Calabria, Sicilia şi nu în ultimul rând Alto Adige.
Interesant de remarcat este faptul că italienii sunt receptori de fluxuri turistice, dar şi unii dintre
cei mai mari emiţători în cadrul mişcării turistice rurale.
Potrivit celor mai recente publicaţii, (154,167) în Italia turismul şi agroturismul reprezintă
activităţi care angajează un număr tot mai mare de persoane, ofertanţi şi consumatori, largi spaţii de
cazare, activităţi anexe, mari investiţii şi beneficii. Specialiştii în domeniu afirmă că deşi încercarea de a
cuantifica aşa-numitul turism rural (RT) este complicată şi poate şi riscantă, ea reprezintă o parte
sănătoasă şi tot mai mare a turismului, mai ales de când durata medie şi frecvenţa fiecărei „vacanţe“ sunt
invers proporţionale (unei mai mari frecvenţe îi corespunde o durată mai mică a vacanţei). Aşa, spre
exemplu, se extimează că în vara anului 1999 au existat peste 9000 de amenajări agroturistice
având, în medie, 13-14 paturi fiecare, iar în 7% din cazuri au fost oferite servicii de masă cu produse
autohtone, cu o cifră de afaceri de 80 milioane euro (176). Creşterea an de an a numărului de turişti
beneficiari ai agroturismului este considerată ca o consecinţă a îngustării spaţiului rural, astfel că
adevărata „vacanţă la ţară“ devine replica cea mai potrivită dată depersonalizării mediului urban.
Un alt criteriu de apreciere a nivelului de dezvoltare a turismului rural în Italia îl constituie
numărul de paturi turistice (oferta) raportată la populaţia rurală. În anul 1998, spre exemplu, la nivel
naţional oferta era de 5,4 paturi la 100 locuitori din rural. (167)
Există multe alte criterii de apreciere a dezvoltării şi calităţii agroturismului în Italia. Referitor la
preferinţele turiştilor, constatăm că majoritatea (peste un sfert) preferă forma de drumeţie, în cadrul
căreia turistul nu apelează sau apelează sporadic la serviciile turistice organizate. Este desigur forma cea
mai economică pentru turist dar presupune tinereţe, sănătate perfectă, temeritate, antrenament. A doua
mare preferinţă (aproape un sfert) o reprezintă căsuţele (aproape un sfert) o reprezintă căsuţele
(bungalourile), probabil datorită amplasării lor în locuri atractive din punct de vedere al peisajului
natural, grijii proprietarilor de a oferi condiţii cât mai bune şi nu în ultimul rând preţurilor care corespund
marelui consumator. În ordine descrescândă se situează casele de vacanţă (circa 16,0%), având în vedere
aceleaşi criterii, apoi stabilimentele hoteliere cu 13,5% care au în vedere solvabilitatea financiară a
turiştilor şi rafinamentul mai accelerat. Urmează apoi alte forme ca preferinţă, cum ar fi pensiunile,
fermele de vacanţă, cabanele alpine etc.
Făcând corelaţia între diferitele aspecte privind turismul în general şi agroturismul în special, un
studiu de caz ne conduce la concluzia că activitatea de turism se corelează direct cu preţurile pentru
serviciile turistice şi cu solvabilitatea financiară a turiştilor.
Toate eforturile de investiţii în domeniul rural, suportate şi de fondurile Uniunii Europene, au
drept scop reechilibrarea economică a zonelor dezavantajate, având ca prioritate aceleaşi tipuri de zone
rurale. Acestea au fost asigurate cu infrastructură şi cu servicii minime de ospitalitate, pregătire
profesională pentru resurse umane, înnoirea bogăţiei culturale şi ambientale etc.
Acest model de consum include dorinţa turistului de a găsi, pentru vacanţele ideale, servicii de
„confort“ de înaltă calitate şi pe care el le consideră indispensabile, spaţii deschise în contact cu natura şi
tradiţiile locului, legate de diverse activităţi pentru timpul liber (de la gătit până la ciclism montan). În
Italia se consideră ca turism rural cel făcut în zone cu următoarele caracteristici: mai puţin de 10.000
locuitori şi 150 de locuitori pe km pătrat; mediu înconjurător natural; activităţi de timp liber
personalizate; afaceri mici de turism, afaceri de artizanat; de punere în valoare a tradiţiilor gastronomice
şi de valorificare a resurselor locale; relaţiile cu clienţii sunt directe şi „personale“; administrarea
empirică a afacerilor este foarte răspândită; filosofia aplicată este aceea a dezvoltării sustenabile.
Evoluţia turismului rural, a turismului în general, a dat naştere şi la ideea de a optimiza această
activitate. Ideea are la bază faptul că deşi consumul de turism rural este în creştere, avem totuşi de-a face
cu consumatori „ maturi“ în sensul că ei sunt consumatori vechi, iar sistemul trebuie să le înţeleagă
preferinţele pentru a le putea „interpreta“ cererea în mod original. De aceea, dacă vrem să discutăm
despre optimizarea activităţilor de turism pe plan local, trebuie să avem în vedere noile deprinderi
antreprenoriale necesare progresului: acelea ale administrării afacerilor mici prin participarea la o reţea,
acolo unde schimbările interne le susţin pe cele externe.
Un studiu efectuat de UE a indicat trei tipuri de produse de turism rural. (153)
Produsele clasice, generale, de exemplu, nevoia omului de a consuma imagine, necesită o
imagine puternică, o celebritate a zonei şi de aceea sunt necesare investiţii masive în comunicaţii
(clientul alege mai degrabă o destinaţie decât o activitate). Acesta este un produs relativ simplu, poate fi
valorificat şi interesează mai ales organizatorii de circuite turistice.
 Produsele specializate: necesită un real potenţial local (nu toate zonele, de exemplu, sunt la fel de
potrivite pentru excursii sau pentru turism ecvestru); acest tip de produs cere atingerea unui anumit tip de
clientelă şi necesită o strategie de piaţă sofisticată, care să faciliteze comercializarea directă sau prin
agenţi specializaţi.
Produse de consum curent: acestea ţintesc clientela individuală, se comercializează pe pieţele
conexe, prin vânzări directe.
Toate acestea implică abilităţi specifice din partea producătorilor pentru a crea calitate în acest
sens, este urgentă şi necesară o dezvoltare profesională a resurselor umane implicate în procesele de
producţie şi de antrepriză. Este de asemenea necesar celor care intenţionează să se dedice activităţilor de
turism rural, deoarece acestea sunt complicate, ele reinterpretează contextele culturale tradiţionale în
lumina celui de-al treilea mileniu şi complexe la nivelul administrării afacerilor, odată ce se ocupă cu
furnizarea produselor personalizate de calitate.
Spania.
Pentru economia spaniolă, turismul, inclusiv agroturismul, este un segment de vârf, o activitate
economică care se impune ca un model de petrecere a timpului liber, cu o uimitoare capacitate de a
dinamiza piaţa turistică.
Astăzi, turismul nu priveşte Spania numai ca destinaţie turistică tradiţională, centrală mai ales pe
coastele sale şi bunele condiţii climatice, ci ca pe teritoriul unde se află mai mult de jumătate din spaţiile
protejate ale vechiului continent.
Spania are o varietate unică de peisaje şi vegetaţie, iar oraşul Madrid cu împrejurimile sale este
probabil singura zonă europeană care dispune de peisaje de o mare frumuseţe, importante monumente
artistice, sărbători populare străvechi şi o inegalabilă ofertă gastronomică, toate constituind mari
privilegii pentru practicarea turismului.
Spania este ţara în care marii întreprinzători, inclusiv statul s-au convins de efectul benefic al
agroturismului şi de aceea s-au implicat în dezvoltarea acestuia contribuind pe multiple planuri la:
elaborarea de proiecte, construcţii, literatură de specialitate, studiu şi cercetări, financiar etc.
În prezent, întreprinderile hoteliere rurale existente nu sunt încă grupate în lanţuri voluntare
regionale, nici naţionale, totuşi, câteva mici grupuri locale de hoteluri sunt astfel constituite (de exemplu,
Catalonia) în scopul desfăşurării unor acţiuni de promovare colective, ce presupun un parteneriat lărgit.
Au fost, de asemenea, realizate contracte între grupuri profesionale hoteliere spaniole şi cele apraţinând
de „Logis de France“ în perspectiva realizării unui lanţ de hoteluri rurale spaniole.
Se are în vedere ameliorarea condiţiilor de viaţă ale agricultorilor prin combinarea activităţilor de
bază cu altele complementare – turism, artizanat etc.
În acest context, o sinteză a activităţii de agroturism din Spania şi impactul acestuia cu
dezvoltarea economică din rural, ne conduce la unele concluzii deosebit de interesante şi valoroase, între
care următoarele se impun după părerea noastră:
 politica economică generală sprijină prin măsuri specifice (finanţări, proiecte, training etc.)
comunităţile rurale mai puţin dezvoltate şi le încurajează să se ajute singure prin finanţarea
în totalitate sau în parte a proiectelor iniţiate pe plan local, care vizează consolidarea
agroturismului;
implementarea şi consolidarea agroturismului în teritoriu este instituţionalizată la nivel
guvernamental, aşa cum rezultă din organizarea prezentată în figura 2.23;
informaţiile din ultimii ani (1994-1998) ca investiţiile medii în agroturism, ce revin pe un
muncitor pe an au fost de 56.000 Euro, din care ajutoarele guvernamentale au fost de peste
40%;
rata anuală de creştere, în aceeaşi perioadă, a persoanelor ocupate în agroturism este de
12%;
factorii care influenţează întreprinzătorii spanioli să investească în agroturism, în ordinea
priorităţilor, ar fi următorii:
 motivele personale;
 menţinerea şi creşterea valorii proprietăţii;
 ajutoarele regionale;
 noile oportunităţi create de piaţa agroturismului;
 concluziile rezultate din planurile de afaceri (ex.: recuperarea investiţiilor într-un
timp scurt – 2-3 ani, rata de creştere cantitativă şi calitativă a turiştilor cazaţi,
sustenabilitatea canalelor agroturistice etc.).
Concluzia generală care se poate formula în legătură cu agroturismul din Europa cuprinde, după
părerea noastră, următoarele aspecte principale:
 este benefic pentru viaţă întrucât oferă un mediu mai puţin poluat sau nepoluat;
 contribuie la dezvoltarea economică a zonelor rurale;
 asigură un însemnat număr de locuri de muncă şi prin aceasta contribuie la diminuarea sau
chiar stoparea fenomenului de depopulare în spaţiul rural;
 în condiţiile când este bine organizat asigură rezultate economice care rivalizează cu
activităţi economice tradiţionale;
 este o activitate care deţine încă mari rezerve de dezvoltare, constituind o invitaţie tentantă
pentru marii investitori;
 se impune implicarea statului în activitatea de agroturism pentru a acorda ajutor micilor
întreprinzători pentru elaborarea de proiecte strategice pentru tentativa de a optimiza această
activitate etc
5. Factorii care influenţează dezvoltarea agroturismului
Factorii care influiențează dezvoltarea agroturismului sunt:
A. Factori generali de impact asupra turismului
 B. Factori de influenţă asupra turismului rural
A. Factori generali de impact asupra turismului
• Factorii demografici
• Factorii economici
• Factorii psihologici
• Factorii sociali
• Factorii politici
Factorii demografici. Turismul este un proces pentru care omul ca individ sau colectivitate, este
o condiţie primordială a genezei şi dezvoltării. Nevoia umană de destindere, recuperare fizico-psihică şi
cunoaşterea reprezintă de altfel principala cauză a apariţiei turismului.
Factorii demografici acţionează prin: creşterea numerică a populaţiei globului, aceasta fiind
privită ca rezervor potenţial de practicanţi ai drumeţilor şi călătoriilor; sporirea longevităţii şi creşterea
ponderii tineretului şi a grupelor de vârstă înaintată în cadrul populaţiei.
Produsul turistic, indiferent de structura şi compoziţia sa, de concentrarea sau dispersia sa
teritorială este generat şi utilizat de factorul uman; în consecinţă, cu cît numărul persoanelor, a populaţiei
actuale este mai mare, cu atît probabilitatea existenţei unui număr mai ridicat de practicanţi ai turismului
creşte. Această particularitate este exprimată prin conceptul de densitate turistică(N de turişti la 1000 de
locuitori). Creşterea numerică a populaţiei globului nu este numai izvorul principal de practicanţi a
turismului, ci şi un factor indirect al accentuării nevoii de a face turism prin stresul social pe care-l
implică, mai ales în contextul unor mari aglomeraţii urbane.
Sporirea longevităţii a condus la creşterea spectaculoasă a ponderii grupei vîrstnice în structura
populaţiei. Este grupa de vîrstă aflată la pensie cînd, din punct de vedere al implicării sociale şi a
cantităţii de timp liber, există cele mai optime condiţii pentru activităţi de recreere. Mai menţionăm că
această grupă de vîrstă este nevoie de recuperare biologică, de menţinere a sănătăţii realizate prin
turismul curativ
O sporire spectaculoasă se înregistrează de asemenea în ceea ce priveşte grupa de vîrstă tînără.
Numărul turiştilor aparţinînd acestei categorii creşte proporţional cu ridicarea gradului de şcolarizare a
copiilor lumii în care trăiesc, dar şi a ridicării standardelor de viaţă actuale.
Factorii economici îşi pun o pecete profundă asupra fenomenelor analizate.
Turismul este o activitate care o practică în primul rînd cei care şi-au asigurat, cel puţin,
mijloacele minime de existenţă. Aceasta presupune un anumit nivel de trai dincolo de satisfacerea căruia
individul poate economisi banii necesari celorlalte nevoi umane fireşti: odihna , refacerea, culturalizarea
etc.
Factorii economici pot influenţa direct şi indirect promovarea turismului. Influenţa directă se
manifestă prin creşterea productivităţii muncii şi a veniturilor populaţiei. Ca urmare, creşte rata timpului
socialmente necesar altor activităţi decît cele productive, respectiv resursele financiare ale oamenilor.
 Turismul se manifestă ca preocupare în viaţa individului, grupului social numai în clipa în care
resursele financiare ale acestora depăşesc pragul critic al satisfacerii nevoilor umane imediate(hrana,
adăpostul, îmbrăcămintea, şcolarizarea întreţinerea sănătăţii). Există o corelaţie strînsă între mărimea
veniturilor populaţiei şi parte alocată activităţilor recreative.
Nivelul veniturilor dictează nu numai forma de turism(de scurtă sau de lungă durată), şi calitatea
serviciilor turistice(a confortului),ci şi distanţa la care se practică acesta. Analizele efectuate la nivelul
ţărilor dezvoltate(P. Cocean) au scos în evidenţă faptul că activităţile turistice devin o componentă a
manifestărilor populaţiei numai în momentul în care venitul mediu al locuitorilor depăşeşte 500 dol.
SUA, intensificîndu-se odată cu creşterea acestuia. Desigur, variabilitate veniturilor pe categorii sociale
selectează şi numărul turiştilor din categoriile respective. Astfel; în Italia, 75 % dintre intelectuali şi 60
% dintre funcţionarii publici practică o formă de turism în vreme ce dintre muncitorii necalificaţi, cu
venituri modeste , abia 20%.Un alt exemplu este SUA unde populaţia cu venituri mici(sub 3000$
practică turismul în proporţie de 21%, iar cea cu venituri mari(peste 5000$) ajunge la 52%.
O economie avansată presupune o largă dezvoltare a infrastructurii, a căilor de comunicaţie, o
sporire a securităţii sociale. Industrializarea şi terţializarea economiei mondiale, la fel şi automatizare ei a
avut ca urmare reducere continuă a timpului de muncă, respectiv creşterea bugetului de timp liber din
care o fracţiune din ce în ce mai mare va fi alocată activităţilor turistice.
Există o influenţă indirectă, benefică pentru turism, ce derivă din neajunsurile economiilor
dezvoltate. Astfel, industrializarea şi urbanizarea a rupt tot mai mult omul de mediul natural originar,
poluarea şi stressul au amplificat necesităţile de recreare şi refacere a organismelor umane supuse, într-o
perioadă evolutivă scurtă, insuficientă adaptării, unor presiuni ale mediului deosebite
Factorii politici. pot contribui adesea, e drept pe perioade scurte, la afirmarea sau restrângerea
activităţilor turistice prin regimul impus între state aflate în conflict sau cu orânduiri social-politice
diferite. Este cunoscut în acest sens marele obstacol în liberei circulaţii a persoanelor de către “războiul
rece” promovat de către cele două idiologii diametral opuse (comunistă şi democratică) ce-au coexistat
aproape o jumătate de veac în Europa. După înlăturarea regimurilor totalitare din Europa de est apare o
nouă piedică pentru cetăţenii acestor ţări, a căror circulaţie spre vestul Europei este îngreunată din motive
financiare, dar şi de măsurile restrictive luate de guvernele unor ţări stăvilirea imigraţiei (dificultăţi în
obţinerea vizelor).
Turismul este un produs al atmosferei de înţelegere internaţională el contribuind, prin propria
desfăşurare, la adâncirea şi extinderea conlucrării între popoare, indiferent de particularităţile sociale şi
politice existente. Conflictele din anumite zone ale globului, prin insecuritatea produsă dar şi prin
consecinţele dezastruoase asupra infrastructurii turistice dereglează profund circulaţia turistică în
perimetrele în cauză, scoţându-le adesea din catalogul ofertei propriu-zise. Un exemplu recent este dat de
confruntările armate din Iugoslavia (1991) care a redus drastic numărul turiştilor şi valoarea veniturilor
eferente. Ca să nu vorbim de războiul din Liban care a transformat una dintre cele mai vizitate ţări ale
Orientului Apropiat într-o ruină etc.
Factorii psihologici au un rol din ce în ce mai important în promovarea activităţilor de recreere.
Dacă elementele de ordin economic sunt indispensabile în asigurarea condiţiilor materiale ale oricărei
călătorii, cele politice în asigurarea cadrului lor de desfăşurare elementare psihologice determină nevoia
sau necesitatea călătoriei. Avem în vedere presiunea exercitată asupra psihicului uman de către
ansamblul de factori ai stresului cotidian, de îndepărtarea treptată a omului de natură, adică de mediul în
care aceasta a apărut şi s-a afirmat ca specie cu caractere superioare, de imperativele cunoaşterii altor
locuri şi realităţi. Tot pe filieră psihologică se manifestă adesea nevoia biologică de refacere şi menţinere
a sănătăţii sau cea de evadare din obişnuitul de fiecare zi.
Pe lângă motivaţia sus menţionată, a nevoii de călătorie factorii psihologici se manifestă activ şi
în timpul desfăşurării acesteia. Ei impun individului, într-o pondere importantă, dar greu de estimat, tipul
de turism şi particularităţile acestuia. Prin sensibilitatea deosebită la calitatea infrastructurii, la
propaganda turistică, la tot ceea ce pot să-i ofere individului satisfacere cât mai rapidă şi deplină a
nevoilor sale de recreere şi refacere fizico-psihică, factorii sus menţionaţi dirijează “din umbră”, adică
din interiorul fiecărei cunoştinţe, parametrii viitoarei activităţi. Decizia elaborată se sprijină pe luarea în
considerare a tuturor aspectelor celorlalţi factori (economici, politici, sociali) implicaţi în actul turistic,
elementul psihologic devenind astfel o condiţionare de primă importanţă a fenomenului turistic în
general.
Factorii sociali. în cadrul acestei categorii la loc de frunte se situează timpul liber al populaţiei.
Noţiunea de timp liber cu valoare generalizatoare, apare abia odată cu trecerea economiei mondiale la
industrializare şi terţializare. Maşinismul, respectiv în prezent robotizarea, a dus la mărirea fără precedent
a productivităţii muncii, fapt ce ce a permis reducerea treptată a zilei de muncă şi creşterea intervalului
temporal în care individul poate desfăşura alte activităţi, între care şi turismul. Se înţelege de la sine că
nu întregul timp liber este alocat activităţilor recreative, ci numai acele intervale în care necesităţile de
ordin profesional , familiale , sau civice nu se reclamă. Durata acestui timp este strîns dependentă de
angajamentele sociale ale fiecare persoane, de modul său de a-şi organiza şi concepe viaţa.
În funcţie de durata şi perioada desfăşurării sale timpul liber apare în cadrul fiecărei zile, la
sfîrşitul săptămînii şi în perioada concediului. Pentru oamenii de vîrsta a treia timpul liber are o altă
semnificaţie, durata sa avînd valori mult mai mari.
Durata intervalelor de timp liber diferă foarte mult de la o ţară la alta, în funcţie de gradul lor de
dezvoltare economică, dar şi de la o grupă socială la alta, respectiv de la o categorie de vîrstă la alta. În
ţările dezvoltate se remarcă o durată mai lungă a timpului liber de la sfîrşitul săptămînii datorită
regimului de muncă de 5 zile. Durata concediilor variază şi ea, de la 12 zile lucrătoare în Canada şi Italia,
la 24 zile lucrătoare în Suedia. Şi în acest caz intervin situaţii aparte, anumite categorii socio-
profesionale, ce-şi desfăşoară activitatea în condiţii dificile, beneficiază de concedii mai lungi(minerii,
profesorii). Piaţa concediilor a transformat turismul într-un fenomen de masă, majoritatea populaţiei
utilizînd o parte din acest timp pentru recreere.

B. Factori de influenţă asupra turismului rural

• Creşterea nivelului de educaţie
• Creşterea duratei timpului afectat pentru recreere
• Ameliorarea transporturilor şi comunicaţiilor
• Creşterea cererii de oferte turistice “personalizate”
• Creşterea interesului pentru menţinerea sănătăţii
• Perfecţionarea industriei de echipament sportiv şi turistic
• Autenticitatea spaţiilor rurale
• Liniştea şi confortul psihic
• Creştrea numerică a pensionarilor
• Afirmarea individualismului pe piaţă
• Creşterea interesului organismelor administrative la nivel local şi raional
Ameliorarea transporturilor şi comunicaţiilor
• Extinderea reţelei de drumuri modernizate, combinată cu expansiunea automobilismului,
reprezintă principalele modalităţi de penetrare a spaţiului rural
• Este prima condiţie necesară pentru individualizarea unui flux turistic a cărui intensitate să
susţină corespunzător amortizarea investiţiilor şi acumularea profitului.
Creşterea cererii de oferte turistice "personalizate"
• Reducerea preferinţelor pentru produsele “in serie”
• Această preferinţă se resimte tot mai viguros în ultimii ani, pe fondul tendinţei generale de
globalizare
• Circulaţia extrem de rapidă a informaţiei, varietatea ei şi posibilităţile de accesare rapidă a
ofertei au sporit perspectivele de valorificare ale acesteia.
Creşterea interesului pentru menţinerea sănătăţii
• Înregistrează o creştere spectaculoasă în prezent.
• starea de sănătate a populaţiei. Este afectată de: factorii de stres generaţi de precaritatea
economică, hipertrofierea, disfuncţionalitatea şi poluarea marilor oraşe
• Orientarea scopului sejurului spre activităţi de recreere, sportive, de decuplare de la tensiunea
cotidiană este firească şi se înscrie într-o strategie mai mult sau mai puţin deliberată de menţinere a
sănătăţii.
• Zonele rurale sunt excelent plasate pentru cele mai diverse opţiuni: promenadele pedestre sau
cicliste în aer curat, escalade sau excursii temerare, partide liniştite de pescuit, degustarea băuturilor şi
mâncărurilor tradiţionale ş.a.
Perfecţionarea industriei de echipament sportiv şi turistic
 • Oferă turiştilor o gamă tot mai variată şi mai perfecţionată de utilităţi necesare practicării
diverselor forme de recreere
• Asigură independenţă şi securitate personală sporită în raport cu intemperiile naturii.
Autenticitatea spaţiilor rurale
• Este o calitate din ce în ce mai solicitată.
• Turiştii provin, în majoritatea cazurilor, dintr-un mediu saturat de audiovizual, dominat de
produse puternic industrializate, cartiere de blocuri anoste, relaţii colective impersonale etc,
• Turistul apreciază tot mai mult autenticitatea, naturaleţea vieţii de la ţară, căldura sufletească
specifică micilor comunităţi rurale.
• Ancheta efectuată în anul 1987 de către Oficiul Britanic de Turism relevă că această calitate se
plasează pe locul secund (după calitatea peisajelor) între motivaţiile care stau la baza opţiunii pentru
sejurul la ţară.
Liniştea şi confortul psihic
• Sunt elemente tot mai căutate de numeroşi turişti, dat fiind nivelul de stress.
• Mecanismele călătoriei au la bază, adesea, aspiraţia voluntară de a părăsi cadrul de viaţă
citadin.
• Ideea de "evadare" se materializează adesea în mediul rural.
• Omul doreşte, de obicei, o alternare a "trăirilor" calme cu cele animate
• Nu este surprinzător abandonul domiciliului în favoarea posibilităţii de a se putea "regăsi" cu
plăcere pe terenurile de camping, într-o atmosferă de “excepţie" sau într-o reşedinţă liniştita, situate într-
un mediu nepoluat, departe de constrângerile orare ale activităţilor cotidiene.
Creşterea numerică a pensionarilor
• Reducerea limitei vârstei de pensionare (sesizabilă în numeroase ţări), corelată cu creşterea
speranţei de viaţă, anticipează creşterea ponderii călătoriilor pensionarilor
• Creşterea speranţei de viaţă asigură o "prelungire" a perioadei de activitate fizică normală.
• Tot mai multe persoane în vârstă vor opta pentru vacanţe în mediul rural, atât din motive de
sănătate, cât şi din alte motive (buget personal, experienţe inedite ş.a.).
Afirmarea individualismului de piaţă
• Strategie de piaţă: promovarea sistematică şi insistentă a unor produselor pentru câştigarea
unui segment stabil de consumatori.
• Turismul rural este apt să valorifice această oportunitate
• Teoretic, nu există aşezare rurală care să nu poată oferi cel puţin un produs de "marcă" de
natură să suscite interesul turistului. Condiţia prealabilă este ca "marca" să fie autentică, originală, iar
eforturile depuse pentru impunerea ei să facă posibile cunoaşterea şi ulterior "recunoaşterea" şi căutarea
ei.
 • la nivelul majorităţii aşezărilor rurale, emblematica definitorie a acestora este multiplă:
calitatea peisajului şi căldura sufletească a locuitorilor, operele de artă şi de tehnică populară,
îndeletnicirile tradiţionale, portul popular, obiceiurile, datinile şi sărbătorile, gastronomia, resursele
locului ş.a.
• Cheia constă în perpetuarea acestei diversităţi, dar şi în valorificarea elementelor care conferă
un plus de specificitate locală şi care pot deveni în consecinţă produse de marcă.
Creşterea interesului organismelor administrative la nivel local şi raional
• Descentralizarea activităţii turistice şi afirmarea tot mai susţinută a autonomiei administrative
locale.
• Responsabilitatea amenajării teritoriale este majoră, având în vedere tendinţele de
monopolizare exclusivă a spaţiului turistic de interes general, de periclitare a calităţii mediului, de
apariţie a situaţilor tensionate în raport cu colectivităţile locale etc.
• Este imperios necesară adoptarea unor soluţii viabile care să răspundă într-un mod unitar unor
exigenţe naturale, sociale şi economice cât mai variate.
• Este necesară coordonarea acţiunilor organismelor de conducere locale, raionale şi regionale şi
implicarea forurilor guvernamentale abilitate: Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, Ministerul
Mediului, Ministerul Turismului ş.a.

6. Tipuri de turism în Republica Moldova

Deşi are o suprafaţă mică, Republica Moldova dispune de un considerabil potenţial turistic,
reprezentat, întâi de toate, de o neobişnuită diversitate de rezervaţii peisajistice sau landşafturi naturale şi
monumente geologice unice, de valoare europeană şi mondială. Formele prioritare ale turismului
practicate în ultimul deceniu în Republica Moldova sînt turismul rural, vitivinicol, cultural, de sănătate şi
frumuseţe.

Deoarece orice structurare a domeniului turistic trebuie să se bazeze pe elementele declanşatoare

ale fenomenului respectiv, pe nevoia umană de recreare, refacere şi culturalizare, în corelaţie cu durata
timpului liber, se pun în evidenţă următoarele forme majore de turism:

 turism de recreere;
 turism de îngrijire a sănătăţii;
 turism cultural;
 turism complex.
Turismul de recreere. Principalele caracteristici ale acestui tip de turism sunt:
- antrenează cel mai mare număr de persoane;
- ponderea decisivă a participanţilor se recrutează din rândul populaţiei urbane;
- este practicat de toate grupele de vârstă, cu predilecţie de tineret şi grupa matură;
 - în zonele temperate prezintă sezonalitate evidentă: vara şi iarna constituind vârfurile cererii
turistice – generând astfel supraîncărcări la nivelul infrastructurii în aceste perioade;
- distanţa de deplasare este foarte variabilă şi dependentă de veniturile şi timpul liber al
persoanelor care practică turismul;
- durata este şi ea variabilă, predominând turismul de durată scurtă şi medie;
- eficienţa economică este dintre cele mai ridicate;
edificarea unei infrastructuri proprii, în acre elementelor comune tuturor tipurilor de turism li se
alătură dotări specifice.
Turismul de recreare valorifică, în primul rând, însuşirile fondului turistic aparţinând cadrului
natural. El reconstruieşte o punte între om şi natură oferindu-i acestuia posibilitatea ca, într-un cadru nou,
să se elibereze de presiunea vieţii de zi cu zi. Din această cauză schimbarea locului reprezintă o condiţie
sine qua non a recreerii şi agrementului.
Turismul în spaţiul rural aparţine în mod special acestui tip de turism. Spaţiul rural prezintă
posibilităţi de practicare a două tipuri de turism de recreare: turismul practicat în vacanţe şi turismul
periodic. Dacă primul se înscrie în istorie de mult timp, cel de-al doilea a rezultat din evoluţia recentă a
modului de ocupare a timpului liber. Progresele obţinute de transport şi ridicarea nivelului de trai au
favorizat plecările pentru două sau trei zile la sfârşitul fiecărei săptămâni. Fenomenul s-a dezvoltat în
timp şi a dus la dezvoltarea aşa-numitului turism „proximite”.
Spaţiul rural este deja un receptor important în materie, potenţialul său rămânând în continuare
cu multe posibilităţi de exploatare.
Turismul curativ. Practicarea turismului curativ în spaţiul rural se realizează cu succes
deoarece în prezent medicina optează pentru terapia naturală sau uşoară. După perioada de glorie a
produselor chimice astăzi asistăm la refacerea cu ajutorul mijloacelor naturale: plante medicinale,
acupunctură, hidroterapie, activităţi fizice, muzică.
În acest sens, spaţiul rural oferă un teritoriu privilegiat pentru practicarea acestui tip de turism
legat de sănătate. Pentru persoanele în vârstă, acest gen de turism prezintă şi avantajul de a elimina
singurătatea. Izolarea la care sunt supuşi s-ar putea evita prin practicarea acestui gen de turism pe o
perioadă mai lungă de timp în spaţiul rural. S-ar îmbina astfel foarte bine cele trei aspecte: sănătate,
acţiune socială şi turism. S-ar putea ca pe parcursul timpului, turismul curativ în mediul rural să cunoască
o ascensiune foarte mare(cu implicarea caselor de ajutor social, caselor de pensii, instituţiilor mutuale,
etc.)
Turismul curativ poate fi considerat ca fiind cel mai vechi tip de practicare a activităţilor
turistice. Necesităţile legate de refacere şi tratament au condus oamenii antichităţii să caute efectele
benefice asupra sănătăţii ale apelor termale şi minerale, ale nămolurilor şi curei heliomarine. Turismul
curativ se adresează unei categorii aparte de persoane, majoritatea aparţinând grupei de vârstă înaintată.
 Staţiunile balneoclimaterice din Republica Moldova, ar putea deveni un substanţial produs
turistic balneoclimateric de nivel internaţional, cu condiţia creării în jurul lor a unei infrastructuri
adecvate. Cele mai bune premise în acest sens le au: “Bucuria-sind”, Vadul lui Vodă, “Codru”, Hîrjauca,
Călăraşi şi, îndeosebi, “Nufărul alb”, Cahul.
Turismul cultural. Este numit şi turism de vizitare deoarece practicarea sa presupune
invariabil „vizitarea” unui obiectiv sau a unui grup de obiective. Scopul acestui tip de turism este foarte
complex:
- instruirea prin îmbogăţirea cunoaşterii,
- recrearea pe plan spiritual prin aflarea unor adevăruri,
- cunoaşterea unor fenomene noi.
În determinarea acestui tip de turism rămâne fundamentală nevoia de cunoaştere, recrearea fiind
pe planul al doilea.
Eficienţa economică a turismului cultural este cea mai redusă dintre toate tipurile. Fenomenul
se explică prin caracterul său de tranzit şi prin apelarea la infrastructura turistică numai în cazuri de
excepţie. Republica Moldova dispune de un bogat patrimoniu cultural, care poate fi cu succes valorificat
în turism. În total, au fost identificate 140 de monumente ale patrimoniului cultural.
O diversitate de atracţii pentru turişti oferă vestigiile fortificaţiilor medievale, diverse complexe
arheologice, în primul rînd, Orheiul Vechi, mănăstirile rupestre, conacele boiereşti şi casele ţărăneşti. Şi
în capitala ţării există un număr impunător de monumente, exemple reprezentative ale arhitecturii locale
din secolele XIX şi XX, capabile să trezească interesul turiştilor. Un punct atractiv al produsului turistic
naţional îl constituie varietatea culturilor din diverse zone ale ţării. Republica Moldova prezintă un
amalgam de naţionalităţi şi culturi, deci, de tradiţii, limbi vorbite, folclor, bucătărie etc.

Turismul cultural se orientează în special către obiective de origine antropică.

Turismul complex. Întruneşte atributele rezultate din asocierea, de exemplu, a recreerii cu
refacerea fizică şi psihică de ordin curativ sau ale recreerii cu culturalizarea.
În practica turismului, nici unul dintre tipurile de turism descrise nu este pur, în fiecare dintre
ele strecurându-se valenţe ale celorlalte tipuri. Atunci când acestea se află într-un relativ echilibru apare
caracterul mixt al activităţii turistice.
Forme ale turismului în mediul rural
• Turism rural
• Turism ecologic
• Turism sportiv şi de aventură
• Agroturism
• Turism religios
• Turism cultural
 În definirea agroturismului trebuie delimitat foarte strict domeniul de cuprindere în scopul
evitării oricărei confuzii ce ar putea decurge din asemănările pe care agroturismul le-ar putea cu alte
forme de turism general sau de turism efectuat in zonele rurale (turism rural, turism ecologic, turismul de
aventură, agroturism etc.).
A. Turismul rural Este dat de acele servicii de cazare şi servire a mesei, caracterizată printr-o
ofertă localizată în mici centre rurale.
Clădirile au capacitate redusă şi prezintă interes arhitectonic (tradiţional sau artistic), fiind
decorate în stil rustic care aminteşte de locuinţele tradiţionale.
Ca şi caracteristici: se acordă o atenţie specială gastronomiei, sunt conduse în general în sistem
familial.
Comunităţile agricole şi pitoreştile noastre sate pot oferi diferite servicii turiştilor care doresc să
se odihnească în sînul naturii:

– cazare în case tradiţionale de tip rural;

– posibilitatea de încadrare în activităţi şi preocupări rurale;

– familiarizarea cu folclorul, distracţiile şi tradiţiile locale;

– familiarizarea cu meşteşugurile practicate în localitatea dată, precum şi posibilitatea de

participare a doritorilor la procesul meşteşugăritului;

– posibilitatea de procurare a produselor meşteşugăreşti.

B. Turism ecologic, turism în natură Aceşti termeni sunt utilizaţi pentru a denumi acel tip de
turism care se desfăşoară în zone naturale cu valoare ecologică ridicată. În mod normal este nevoie ca
turistul să aibă un interes deosebit pentru natură, estetic şi peisaj.
C. Turism de aventură, turism alternativ Aceste denumiri sunt folosite pentru a ne referi la
un gen de turism care utilizează zone naturale cu caracteristici concrete pentru practicarea unor sporturi
riscante sau de aventură.
D. Agroturismul Necesită zone rurale modificate de om în care sectorul primar (agricultura,
creşterea animalelor, activităţi forestiere, …) este foarte evident. Acest tip de turism include cazare,
administrare de alimente şi băuturi şi ale servicii suplimentare oferite de un agricultor sau un ţăran.
Aceste activităţi precum şi veniturile ce se obţin presupun o dedicare totală din partea
proprietarilor.
Diferenţa dintre Agroturism şi Turism Rural:
Turismul rural: necesită spaţiul rural bine păstrat, cu specificul său rustic, însă nu necesită
neapărat şi activităţi în sectorul primar.
Agrotursmul: necesită în mod OBLIGATORIU şi activităţi din sectorul primar.
 Agroturismul şi turismul rural sunt caracterizate, de multe ori, ca reprezentând unul si acelaşi
concept.
În definirea particularităţilor formelor de turism menţionate mai sus pot fi luate în considerare
două criterii importante:
a) criteriul ponderii veniturilor realizate din activitatea de turism de care beneficiază
comunitatea rurală sau o parte a acesteia;
b) criteriul ponderii componentelor ofertei turistice. Conform acestei clasificări, turismul rural
cuprinde cultura, istoria şi tradiţiile existente în spaţiul rural, agroturismul deţine si componente specifice
gospodăriei silvo-agro-zootehnice (producţie şi furnizare de produse specific agricole, vizitare de pivniţe,
pescuit, vânătoare, echitaţie etc.)
“Activităţile turistice bazate pe mari hoteluri, complexe sportive nu pot fi încadrate în conceptul
larg de turism rural, chiar daca ele sunt desfăşurate în zonele rurale.
Dimensiunea culturală, socială şi economică are şi un caracter pedagogic atât pentru adepţii
agroturismului, cât şi pentru populaţia rurală care, în timp, îşi modifică în sens favorabil comportamentul,
aspiraţiile, precum şi modul de viaţă şi de educaţie.”
Turismul rural în general şi agroturismul sunt considerate ca fiind opţiuni promiţătoare pentru
viitor deoarece astfel se poate realiza o dezvoltare economică a localităţilor cu specific predominant
agricol şi silvic, cu consecinţe favorabile asupra atragerii şi menţinerii populaţiei în mediul rural,
impulsionării activităţii agricole în regiunile defavorizate din punctul de vedere al resurselor naturale şi
dezvoltării sociale şi culturale.
Turismul vitivinicol Podgoriile noastre, de asemenea, constituie un important obiectiv turistic
din sectorul rural. De secole, în Moldova s-au format bogate tradiţii de cultivare a viţei-de-vie şi de
producere a vinului. Prin calitatea lor, multe dintre vinurile produse în ţara noastră se bucură de o bună
reputaţie pe plan internaţional. Ca ţară vitivinicolă, Republica Moldova oferă şansa alegerii unor rute
preferate, aşa încît turiştii pot vizita, după dorinţă, beciuri şi oraşe subterane, vinoteci, întreprinderi de
prelucrare primară a vinului, de producere a şampaniei, divinului, heresului, balsamurilor etc. Fabricile
de vinuri, în ansamblu, făcînd parte din ruta turistică “Drumul vinului în Republica Moldova”, prezintă o
esenţială motivaţie de a ne vizita ţara.

Turismul pentru cumparaturi (shopping) Cumparaturile sint una dintre preocuparile preferate
ale turistilor. Republica Moldova dispune de multe piete cu o gama bogata de produse atractive pentru
vizitatori. In afara de acestea, mai exista un sir de posibilitati pentru cumparaturi – magazine specializate
de marfuri autohtone, buticuri moderne si centre comerciale. Turistii cauta in special sa cumpere produse
ale mesterilor populari locali. Nivelul cantitativ al produselor de artizanat este scazut, din cauza
numarului redus de magazine ce comercializeaza aceste produse.
 CAPITOLUL III.
DEZVOLTAREA, PERFECȚIONAREA ȘI DIVERSIFICAREA
AGROTURISMULUI
1. Condițiile necesare pentru practicarea agroturismului
2. Efectele economico sociale ale dezvoltării și perfecționării agroturismului
1. Condițiile necesare pentru practicarea agroturismului
Republica Moldova are potenţialul necesar, aici existând, păduri şi o populaţie rurală care trăieşte
încă din agricultură, fapt care a ajutat la menţinerea unor tradiţii şi moşteniri culturale. Totodată, această
zonă este mai accesibilă dintre toate centrele importante ale Europei de Vest şi Nord.
Un alt element care favorizează dezvoltarea agroturismului este cererea din ce în ce mai mare de
pe piaţa occidentală. Turiştii din Vest se orientează tot mai vizibil spre ţările Europei de Est, atraşi de
oferta din ecoturism.
A treia condiţie care contribuie la dezvoltarea agroturismului este posibilitatea transferului de
cunoştinte dinspre vestul spre estul Europei.
Elementele care trebuie puse în valoare în mod special sunt: (136)
 valoarea recreativă, estetică şi peisagistică, nu în puţine rânduri deteriminată de alegerea
destinaţiei (munte, deal, câmpie, litoral sau deltă);
 valoarea curativă (balneoclimaterică) a bioclimatului sau a factorilor naturali ai zonei;
 cadrul de derulare a unor momente de destindere sau a unor hobbyuri (oglinzi de apă,
masive muntoase, peşteri, torente, resurse cinegetice, strat de zăpadă etc);
 valoarea cognitivă în cazul componentelor desemnate ca parcuri, grădini botanice sau
zoologice, rezervaţii ştinţifice sau monumente ale naturii etc: Toate asceste elemente se
află într-o strânsă interdependenţă, formând „natura mamă” şi cadrul de viaţă pentru tot ce
„mişcă-n ţară” şi pe planeta albastră.
Potenţialul natural pentru promovare şi dezvoltare a turismului şi a agroturismului.
În rezultatul elaborării Strategiei de dezvoltare a turismului „Turism 2020”, iniţiate de Agenţia
Turismului cu participarea experţilor din domeniu, a fost evaluat sectorul turistic din Republica Moldova.
S-a constatat că Republica Moldova „ este o ţară mică cu o diversitate mare de obiecte de interes turistic
amplasate la distanţe mici de principalele oraşe-centre hoteliere” şi dispune de peste 15 mii atracţii
turistice antropice şi peste 300 arii naturale importante. Experţii au atestat câteva mii de staţiuni
preistorice, circa 400 selişti din perioada Cucuteni-Tripolie, circa 50 horodişti fortificate antice, circa 500
selişti medievale timpurii, numeroase cetăţi medievale din pământ, 6 cetăţi medievale din piatră (în
diferite stadii de conservare), peste 1000 de monumente de arhitectură protejate, circa 50 mănăstiri
ortodoxe. S-a menţionat că patrimoniul respectiv este relativ uniform dispersat pe teritoriul naţional, iar
valoarea acestuia motivează suficient vizitele turistice, însă starea de degradare şi expresivitatea joasă a
obiectelor turistice îl face neatractiv, în primul rând, pentru cetăţenii Republicii Moldova şi turiştilor de
peste hotare. Asociaţia de Dezvoltare a Turismului în Moldova, în Raportul de evaluare a implementării
Strategiei de Dezvoltare a Turismului în perioada 2003-2012, evidenţiază unele avantaje ale turismului
moldovenesc:
a) în plan regional:
 Moldova este o destinaţie regională vizitată şi, în același timp, un furnizor de călători;
 Moldova are o colaborare internaţională deschisă;
 Moldova se promovează ca destinaţie turistică;
 Există o evoluţie pozitivă a pieţei turismului receptor din ţările regiunii;
 Conexiune regională relativ suficientă a destinaţiei Moldova.
b) în plan intern, naţional:
 Cadrul instituţional este favorabil pentru dezvoltarea turismului;
 Moldova are atracţii turistice importante;
 Piaţa turistică este dinamică;
 Sunt noi oportunităţi de dezvoltare în destinaţiile turistice.
În „Lexicon de termeni turistici” (citat de CEAUŞU Felicia, 2011) se menţionează că
agroturismul „reprezintă forma de turism, practicată în mediul rural, bazată pe asigurarea, în cadrul
gospodăriei ţărăneşti, a serviciilor de: cazare, masă, agrement şi altele. Prin agroturism se valorifică,
astfel, în mod superior, resursele naturale şi antropice ale zonei, contribuind la ridicarea nivelului de trai
al populaţiei rurale. Spre deosebire de turismul rural, agroturismul presupune: cazarea în gospodăria
ţărănească (pensiune etc.); consumarea de produse agricole din gospodăria respectivă; participarea într-o
măsură mai mare sau mai mică, la activităţile agricole specifice”.
Oportunităţile dezvoltării agroturismului sunt determinate de faptul că turişti din ţările
industrializate, în care s-a păstrat doar parţial condiţiile de viaţă din mediul rural neschimbate, „ vor trăi
senzaţia că pentru o vreme pătrund într-o altă dimensiune temporală, de obicei mai calmă, relaxată,
idilică”.
Dezvoltarea agroturismului în Republica Moldova este favorizată prin faptul că din suprafaţa
totală – 3384,6 mii ha (situaţia la 01 ianuarie 2017) 2499,8 mii ha revin terenurilor agricole, ceea ce
constituie 73,9%.
Tabelul 1. Datele privind cultura plantelor în Republica Moldova, anul 2016
Indicatori Culturi cerealiere şi Culturi tehnice Cartofi, legume Plante de nutreţ
leguminoase boabe şi bostănoase
Suprafeţe însămânţate cu 950,8 447,4 58,9 62,4
culturi agricole, mii ha
Structura suprafeţelor 62,6 29,4 3,9 4,1
însămânţate cu culturi
agricole, %
Recolta globală a 2993,2 1428,1 573,8 133,8
culturilor agricole, mii
tone
 Din cadrul terenurilor agricole, terenului arabil îi revin 1827,3 mii ha sau 73,1%, plantaţiilor
multianuale – cca. 11,6% (288,8 mii ha, inclusiv 133,5 mii ha – livezi şi 135,3 mii ha – vii), păşunilor –
13,7% (342,8 mii ha), fâneţelor – doar 0,08%, (2,1 mii ha) şi cca. 1,6% (38,8 mii ha) – pârloagei. În
gospodăriile agricole sunt cultivate diferite culturi agricole cu ponderea cea mai mare a culturilor
cerealiere (tab. 1).
Sectorul agrar al Republicii Moldova poate asigura o gamă diversificată de produse alimentare
ecologice, iar, prin practicarea agroturismului, agricultorii îşi pot valorifica mai bine produsele agricole
obţinute în gospodărie, precum şi produsele de artizanat.
Datele statistice (tab. 2) demonstrează evoluţia dezvoltării agroturismului în Republica Moldova
în perioada anilor 2010-2016. Numărul pensiunilor turistice şi agroturistice în această perioadă s-a
dublat, însă capacitatea existentă de primire a sporit doar de 1,3 ori, fiindcă numărul de camere raportat
la o pensiune s-a micşorat de la 26,3 în anul 2010, la 17,4 în 2016. La fel şi numărul de locuri raportat la
o cameră în pensiunile turistice şi agroturistice s-a micşorat de la 2,17, în anul 2010, la 2,11, în 2016.
Deși umărul turiştilor cazaţi în pensiunile turistice şi agroturistice în perioada analizată a sporit de 1,6 ori,
numărul înnoptărilor turiştilor s-a micşorat cu 19%, iar indicii de utilizare netă a capacităţii de cazare s-a
micşorat cu 2,8%.
Tabelul 2. Datele privind evoluţia pensiunilor turistice şi agroturistice cu funcţiuni de cazare,
perioada 2010-2016
Nr. Indicii 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016
d/o
1. Numărul pensiunilor 13 15 19 19 24 26 26
2. Capacitatea existentă de primire
turistică, inclusiv:
numărul de camere 342 391 428 397 457 428 452
numărul de locuri 743 813 905 867 990 909 955
3. Numărul turiştilor cazaţi, total 13290 11701 11570 11526 8208 9283 21343

Din datele prezentate nu poate fi separată statistica evoluţiei pensiunilor agroturistice aparte, însă,
spre deosebire de alte tipuri de turism, agroturismul „ nu are nevoie de o bază dezvoltată de cazare şi
alimentare, poate cu succes să se dezvolte utilizând locuinţele existente din gospodăriile rurale, precum şi
spaţiile de agrement în raza gospodăriei individuale”. Republica Moldova dispune de un bogat potenţial
natural şi antropic, însă valorificarea insuficientă a resurselor prin agroturism este determinată de
infrastructura (drumuri, alimentări cu apă, canalizări) slab dezvoltată.
Puncte atractive turistice din Republica Moldova Monumente ale naturii: “Toltrele
Prutului”, “O sută de movile”, Peştera “Emil Racoviţă”, Parcul Ţaul.
Rezervaţii: Pădurea din Domneasca, Codrii, Iagorlîc, Prutul de Jos, Plaiul Fagului.
Muzee: Casele-muzeu “Alexei Mateevici”, “Aleksandr Puşkin”, “Constantin Stamati”, “Igor
Vieru”, Complexul Muzeal “Orheiul Vechi”, Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, Muzeul
Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei, Muzeul Meşteşugurilor Populare, Muzeul Naţional Găgăuz
“Dumitru Cara-Ciobanu”.
Conace: Conacul “Zamfir Ralli Arbore”, Castelul de vînătoare al lui Manuc Bei.
Mănăstiri şi biserici: Căpriana, Hîncu, Rudi, Saharna, Ţîpova, Curchi, Frumoasa, Cosăuţi, Japca.
Biserica Adormirii Maicii Domnului din Căuşeni.
Vinării: Cricova, Mileştii Mici, Purcari, Cojuşna.
2. Efectele economico sociale ale dezvoltării și perfecționării agroturismului
Dezvoltarea agroturismului, va conduce la o dezvoltare economică durabilă a localităţilor rurale,
datorită efectului multiplicator al acestei activităţi. Se vor resimţi influenţe pozitive asupra mediului
ambiant, agriculturii, transporturilor, construcţiilor, industriilor de prelucrare şi alimentare, serviciilor din
cele mai diverse domenii.
Pentru a putea diversifica oferta turistică, pe de o parte, şi a intensifica comerţul cu suveniruri, pe
de altă parte, se aşteaptă că o dezvoltare importantă o vor înregistra meşteşugurile şi artizanatul,
caracteristice pentru mediul rural în trecut. În calitate de componente ale produsului turistic rural se vor
realiza influenţe pentru punerea în valoare a tradiţiilor şi obiceiurilor populare precum şi pentru
diversificarea gamei activităţilor cu caracter cultural-educativ.
Şomajul este astăzi unul din fenomenele cele mai puţin acceptate, care afectează economiile
tuturor ţărilor şi totodată este problema centrală a societăţii contemporane, la scară mondială. Astfel
confruntările cu probleme de ordin demografic vor provoca guverne, ţări, comunităţi responsabile de
drepturile omului, la căutarea soluţiilor eficace şi eficiente.
Una din soluţii, fără îndoială, este agroturismul. Dacă la toate acestea adăugăm faptul că la fiecare
26 de secunde apare în turismul mondial un nou loc de muncă, trebuie să concluzionăm că turismul
mondial a devenit cea mai mare “industrie”.
Moldova poate participa în această dezvoltare a agroturismului din întreaga lume şi, în special,
din Europa, dacă va profita de posibilităţile ce i se oferă - se are în vedere o politică adecvată creditar-
bancară şi fiscală de încurajare şi facilitare a acestei activităţi, cu produsele sale complementare.
Activităţile turistice şi agroturistice îndeplinesc un rol important cu referire la: progresul
economico-social şi ridicarea calităţii vieţii, ţinând seama de contribuţia pe care acestea o aduc la
utilizarea mai eficientă a resurselor umane, materiale şi financiare, satisfacerea nevoilor populaţiei şi
societăţii în ansamblu; stimularea creşterii, înnoirii şi diversificării procesului bunurilor materiale;
asigurarea condiţiilor pentru facilitarea procesului de distribuţie şi consum; sporirea eficienţei
economico-sociale a muncii; folosirea mai eficientă a timpului de muncă şi a timpului liber; asigurarea
unor condiţii mai bune pentru formarea profesională, culturală şi ştiinţifică a membrilor societăţii;
asigurarea condiţiilor pentru ridicarea stării de sănătate a populaţiei etc. În acest context se pot sintetiza
următoarele:
 a) Rolul activităţilor turistice şi agroturistice este ilustrat, în primul rând, prin contribuţia la
procesul creşterii economice.
b) În condiţiile rapidelor transformări care au în permanenţă loc în ştiinţă şi tehnică, trebuie să
crească şi posibilitatea individului de adaptare la aceste schimbări.
c) În afara contribuţiei pe care o aduc la creşterea calitativă a forţei de muncă, aceste activităţi
participă la menţinerea echilibrului în repartizarea factorului uman, prin crearea condiţiilor pentru
folosirea deplină şi raţională a acesteia în toate ramurile de activitate, prin ``oferirea`` de noi locuri de
muncă în cele mai numeroase domenii.
Totodată, se poate sublinia rolul activităţilor turistice şi agroturistice în atragerea într-o măsură
din ce în ce mai mare a femeilor în activitatea economicosocială.
d) Rolul serviciilor turistice creşte considerabil şi datorită implicaţiilor tot mai largi pe care le au
asupra calităţii vieţii. Este cunoscut că dezvoltarea economică şi socială a impus apariţia unui mod de
viaţă specific civilizaţiei industriale.
Dezvoltarea activităţilor de agroturism în mediul rural vor contribui la fixarea tinerilor în vetrele
satelor, la motivarea lor şi în special a populaţiei feminine pentru a participa la aceste activităţi, astfel ele
nu vor mai fi nevoite să plece din propriile comunităţi în căutarea unor locuri de muncă bine plătite.
Se vor crea noi locuri de muncă atât direct – în sfera producerii şi distribuţiei de servicii turistice
– cât şi indirect, prin efectul multiplicator asupra ramurilor conexe.
Din punct de vedere economic, agroturismul se caracterizează printr-un larg evantai de activităţi,
are sarcini multiple pe linia creşterii eficienţei sale economico-sociale, a sporirii aportului la produsul
intern.
În mod inevitabil efectele utile ale activităţii de agroturism vor avea caracter multidimensional.
Astfel, eficienţa economică a agroturismului este asociată cu eficienţa socială ce rezidă din asigurarea
condiţiilor pentru refacerea capacităţilor de muncă, petrecerea plăcută şi utilă a timpului liber, creşterea
nivelului de cultură generală şi pregătire profesională, diversificarea serviciilor, realizarea unor motivaţii
psihice, intelectuale sau spirituale.
Se poate considera că eficienţa socială reprezintă aportul bazei materiale turistice în antrenarea
unui număr cât mai mare de indivizi la practicarea agroturismului, în vederea asigurării celor mai bune
condiţii de recuperare a capacităţii de muncă sau la antrenarea, în special a tinerilor, în odihna educativă
şi activă, cu multiple efecte educaţionale. Se poate afirma că agroturismul va contribui la recreere,
refacere şi reconfortare, îmbogăţind cunoştinţele şi înflorind personalitatea umană, realizând
în acelaşi timp un climat de comunicare între diferitele tipuri de personalităţi şi comportamente umane.
Lansarea satelor turistice în toată ţara va conduce la efecte deosebite privind legăturile ce se vor
realiza între gazde şi turişti, raporturile între modul de a aprecia valorile şi nivelul de trai dintre cei doi
participanţi la actul de turism, modul de rezolvare a unor situaţii inedite, comunicare şi schimburi de idei,
relaţii ce se stabilesc între prestator (gazdă) şi beneficiar (oaspete/turist).
 Comunitatea civilă din mediul rural va răspunde prompt comenzii sociale de refacere în mijlocul
unui cadru natural nepoluat, echilibrat şi benefic.
Ineditul agroturismului, condiţiile existente, cultura şi puritatea oamenilor şi locurilor, dublate de
ospitalitate, interes, motivaţie şi aspiraţia spre mai bine, vor impune şi consacra agroturismul în toate
localităţile cu potenţial natural dezvoltat.. Toate acestea vor contribui la dezvoltarea durabilă şi
responsabilă a satului, producând inevitabile mutaţii care îi vor diminua dependenţa de oraş.
Localităţile rurale unde se va practica agroturismul, vor deveni spaţii unde se vor asambla toate
elementele de dezvoltare durabilă locală. Va apare interesul de îmbunătăţire a infrastructurii, de
constituire a unei vieţi spirituale a localităţilor rurale. Se va crea astfel suportul îmbunătăţirii serviciilor
publice. Se va observa că agroturismul exercită o influenţă complexă asupra mediului extern (economic,
social, cultural, ambiant), punându-şi amprenta asupra nivelului general de dezvoltare economică a
localităţilor respective. Se vor realiza obiectivele strategice ce au în vedere asigurarea şi protejarea
factorului uman, dotările tehnice şi conservarea patrimoniului, grupate în următoarele direcţii de acţiune
astfel şi anume: stoparea migraţiei populaţiei din mediul rural şi stimularea revenirii, cel puţin parţiale, a
populaţiei din localităţile urbane spre cele rurale; asigurarea condiţiilor de trai şi de civilizaţie în mediul
rural, stimulând stabilirea populaţiei active în mediul rural; conservarea şi protecţia mediului rural –
factor de atracţie a populaţiei autohtone şi a străinilor spre mediul rural.
Importanţa serviciilor turistice rezultă şi din faptul că ele au un rol deosebit în crearea condiţiilor
pentru folosirea raţională a timpului liber. Acesta din urmă, component al calităţii vieţii, asigură
individului posibilităţi multiple pentru lărgirea orizontului de cunoştinţe, pentru ridicarea competenţei
profesionale, a gradului de cultură generală.
f) Un rol important îl are asigurarea mijloacelor de informare în masă. Nevoia de informare este o
caracteristică a omului modern, iar serviciile turistice reprezintă un mijloc de satisfacere a acestei nevoi,
prin creşterea şi diversificarea formelor de circulaţie a informaţiei (radioul, televiziunea, presa).
Luând drept element de referinţă funcţiile turismului, este evidentă prezenţa efectelor sale pe o
multitudine de planuri, manifestarea eficienţei într-o varietate de forme şi exprimări. De asemenea,
structura internă complexă a fenomenului turistic, cu posibilitatea descompunerii lui în turism rural,
agroturism, etc sau a prestaţiei turistice alcătuită din servicii de transport, cazare, alimentaţie, agrement
etc., care imprimă o serie de particularităţi criteriilor de apreciere, sistemului de indicatori şi modalităţii
lor de calcul al eficienţei.
În aprecierea eficienţei turismului trebuie pornit de la contribuţia sa la crearea de venit naţional şi,
în consecinţă, comensurarea acesteia prin prisma mărimii venitului net (beneficiului) realizat. Exprimat
ca şi în celelalte cazuri prin masa beneficiului sau prin rata rentabilităţii (în raport cu volumul încasărilor,
mărimea cheltuielilor, volumul fondurilor consumate etc.) acesta asigură caracterizarea cea mai completă
a calităţii activităţii desfăşurată în turism sau a gradului de utilizare a diferitelor categorii de fonduri.
 Agroturismul prin efectele sale va deveni un instrument constant şi nu costisitor – de progres
social al satului, şi anume: continuitatea activităţilor agricole într-un mediu slab productiv; prevenirea,
respectiv decompresarea oraşelor de creşterea ratei şomajului; ridicarea gradului general de civilizaţie a
unei mari categorii de populaţie, locuitorii din mediul rural, care sunt mai izolaţi, mai ales prin
ameliorarea condiţiilor igienico- sanitare, a comportamentului social şi cultivarea gustului estetic.
CAPITOLUL IV.
FORMELE ȘI PARTICULARITĂȚILE AGROTURISMULUI
1. Formele agroturismului
2. Particularitățile agroturismului
3. Factorii care influiențează circulația turistică în mediul rural
4. Tipuri de unități de cazare din mediul rural
1. Formele agroturismului.
Agroturismul, este un concept relativ de dată recentă, care face referire la diferitele forme de turism aflate
în legătură directă cu activităţile agricole şi/sau cu construcţiile având destinaţii, rol, funcţiuni în domeniul
agriculturii. Această formă specifică de turism rural este bazată pe asigurarea în cadrul gospodăriei ţărăneşti, a
serviciilor de cazare, masă, agrement şi altele complementare acestora.
Această formă de turism rural este practicată de micii proprietari din zonele rurale, de obicei ca activitate
secundară; activitatea desfăşurată în gospodăria/ferma proprie rămânând principala ocupaţie şi sursă de venit.
Este bine să precizăm, că în două dintre ţările europene cu vechi stagi de activitate pe tărâmul
agroturismului – este vorba de Franţa şi Anglia – se încearcă a se realiza o distincţie între “ agroturism” şi
“turismul la fermă” pentru a evidenţia simplu şi din capul locului utilizarea caselor ţărăneşti drept locuri de cazare
pentru turişti. Închirierea gosodăriilor drept case de oaspeţi, case de sănătate, cabane de vânătoare, etc. este
considerat a nu fi agroturism, datorită pierderii unei părţi din încărcătura/funcţia agricolă, ele ne fiind ocupate de
ţăranii reali/activi. Trebuie precizat că în majoritatea cazurilor amfitrionii/gazdele pun la dispoziţia turiştilor spaţiu
locuibil excedentar, cel dezafectat şi amenajat ori construit special pentru astfel de activităţi.
În ciuda acestor consideraţii este evident că ambele forme fac parte din sfera agroturismului . Practicarea
adiacentă de către ţărani a turismului conduce la realizarea unei dezvoltări superioare a zonelor săteşti, atât prin
aportul adus de încasările din cazare cât mai ales prin valorificarea unor produse agricole locale, prin includerea
lor în consumul turistic. Este bine de precizat că o parte dintre veniturile realizate din activităţile de agroturism
sunt utilizate pentru investiţii şi modernizare, în acest fel activitatea turistică contribuind nemijlocit la dezvoltarea
şi susţinerea gospodăriei ţărăneşti şi a zonei însăşi.
Agroturismul, formă specifică de turism rural, utilizează pentru cazare şi servirea mesei numai pensiunile
turistice şi pensiunile agroturistice, beneficiind de un mediu nepoluat şi pitoresc, de atracţiile turistice naturale şi
de valorile culturalistorice, de tradiţiile şi obiceiurile prezente în mediul rural, de ospitalitatea fermierului.
Agroturismul este una din ramurile economiei naţionale, care îşi propune dezvoltarea turismului în mediul
rural, în strânsă corelaţie cu economia locală, existând o strânsă legătură între turism şi celelalte ramuri ale
economiei locale şi în special agricultura.
În dezvoltarea sa, agroturismul favorizează apariţia câtorva forme de organizare. Forma cea mai simplă a
agroturismului constă în a oferi o cameră de găzduire, la solicitarea unui turist ocazional (în trecere, care trebuie
să înnopteze în localitatea respectivă sau se află în zonă cu afaceri sau pur şi simplu face o drumeţie). Această
formă s-a dezvoltat mai mult în jurul staţiunilor balneoclimaterice datorită capacităţii de cazare insuficiente a
acestora şi este sezonieră, uneori ocazională; proprietarul gospodăriei pune la dispoziţia turiştilor
doar spaţiul de cazare, fără a oferi şi alte servicii (pensiune, agrement etc.). Avantajul acestei forme este că
satisface cererea turistică şi asigură un venit suplimentar gospodăriei. Dezavantajul constă în lipsa unui program
care să răspundă cerinţelor turiştilor.
O altă formă de organizare se întâlneşte la nivelul agenţilor economici autorizaţi, atestaţi şi agreaţi de
organismele de resort. Agentul economic poate fi o persoană fizică ce dispune de o gospodărie amenajată în
scopul primirii turiştilor, o asociaţie familială sau o societate comercială care îşi valorifică, la un moment dat,
excedentul de cazare şi care dispune de un program agroturistic. La nivelul acestei forme se asigură protecţia
consumatorului, prin dobândirea autorizaţiei de funcţionare.
Organizarea agroturismului şi a agroturismului în cadrul agenţiilor de turism, operează cu programe
proprii sau cu programe puse la dispoziţie de alte persoane (fizice sau juridice) şi de către solicitanţii de servicii.
Ele prestează anumite servicii pe bază de comision. Serviciile constau în promovarea programelor oferite de
organizatorii de turism rural sau în organizarea de excursii pe baza programelor oferite de gospodăriile şi fermele
din mediul rural.
Alte forme de organizare ale agroturismului sunt reprezentate de fundaţii, asociaţii şi federaţii, create ca
organisme neguvernamentale care să promoveze dezvoltarea activităţilor de economie rurală şi turism rural, prin
sprijinirea pregătirii şi valorificării potenţialului satelor româneşti. Aceste forme asociative reunesc toate
iniţiativele locale şi izolate, pentru a crea entităţi capabile să reprezinte anumite aspecte din segmentele vieţii
economico-sociale rurale.
Agroturismul, mult dezvoltat în economia montană a ţărilor occidentale (29) trebuie să devină treptat o
direcţie nouă de acţiune pentru realizarea obiectivelor strategice în special în zona montană din ţara noastră şi o
nouă dimensiune sau funcţie a gospodăriei montane în vederea asigurării unor venituri suplimentare pentru
acestea.
Agroturismul este determinat de un ansamblu de factori care influenţează dezvoltarea lui, cum ar fi:
cunoaşterea limitelor sociale, economice şi culturale ale agroturismului, cunoaşterea situaţiei exacte a capacităţii şi
a disponibilităţii exploataţiilor agricole de a primi turişti în gospodăria lor, proiectarea modernizărilor ce trebuie
aduse caselor şi gospodăriilor montane pentru a se asigura condiţii civilizate tuturor turiştilor şi crearea unor
microcomplexe agroturistice în zona montană. Agroturismul se poate desfăşura şi în zonele de deal sau de coline
dar cu îndeplinirea condiţiilor de agroturism minime.
Una din problemele deloc de neglijat pentru reuşita agroturismului este acea triere exigentă a
gospodăriilor, nu atât din punctul de vedere al cadrului construcţiilor cât mai ales din punctul de vedere al gradului
de civilizaţie, de educaţie şi de deschidere al celor care se angajează în această activitate.
2. Particularitățile agroturismului
Agroturismul prezintă unele trăsături sau particularităţi care îl diferenţiază de turismul tradiţional
şi anume:
  consumul turistic se petrece în mediul rural, unde esenţiale sunt calitatea pensiunii şi
serviciilor de primire la familii, cunoaşterea mediului natural, uman şi cultural, precum şi
originalitatea produselor turistice;
 oferta turistică este autentică, diferenţiată, multiplă în diversitatea sa, organizată şi condusă de
fermieri, deci de oamenii satului;
 este o activitate economică complementară exploataţiei agricole şi nu o alternativă sau o
substituţie a acesteia;
 oferă populaţiei turistice cu venituri reduse posibilitatea de odihnă şi reconfortare, de
petrecere a timpului liber, din vacanţe, week-end-uri, în peisajul pitoresc al mediului rural, cu
valori cultural-educative şi cu o ospitalitate specifică;
 nu necesită investiţii foarte mari pentru amenajări de infrastructură şi suprastructură turistică
sau pentru alte dotări de profil;
 este un turism „difuz” prin specificul ofertei sale diversificate şi de mare diseminare în
spaţiu; astfel aparent, nu aduce prejudicii prea mari mediului natural şi al celui construit.
Pentru ca această particularitate să-şi înscrie foarte bine în conceptul de agroturism, trebuie
avută în vedere „capacitatea de primire” a satului şi a arealului limitrof, mai ales în condiţiile
unui turism de sejur, în lunile de vară: dotări, amenajări, servicii conexe, raportul cu populaţia
autohtonă;
 nu este compatibil cu turismul de masă;
 agroturismul are cele mai mari implicaţii în valorificarea resurselor turistice locale şi în
ridicarea nivelului de viaţă al locuitorilor, în dezvoltarea socioeconomică a localităţii rurale şi
nu în ultimul rând în protejarea şi conservarea mediului natural şi construit, în contextul unei
activităţi economice pe principii ecologice;
 agroturismul este o formă de turism unde omul reprezintă elementul esenţial şi central;
 asociaţiile locale şi fermierii pot asigura atractivitatea acestei forme de turism prin calitatea
primirii, cunoaşterii mediului local natural, cultural şi istoric, precum şi autenticitatea
produselor;
 asocierea fermierilor înlesneşte alcătuirea ofertelor, urmărirea pieţei, promovarea şi
comercializarea acestora, ceea ce nu ar putea realiza o singură persoană;
 agroturismul poate contribui la dezvoltarea durabilă la nivel local, regional şi naţional prin:
folosirea durabilă a resurselor turistice, menţinerea diversităţii naturale, culturale şi sociale a
spaţiului rural şi dezvoltarea ofertei şi a infrastructurii generale şi tehnico-edilitare.
Efectele agroturismului
Pozitive Negative
VALORIFICAREA RESURSELOR LOCALE (ARTIZANAT Poluarea mediului natural, a zonelor ocrotite,
alimentaţiei, solului, apei
NOI PROFESII ŞI LOCURI DE MUNCĂ Alterarea tradiţiilor şi obiceiurilor locale
PRIMA FORMĂ DE TURISM PRACTICATĂ Modificarea structurii sociale şi demografice a satelor
FACTOR EDUCAŢIONAL Costuri mari, venituri reduse, sezoniere şi nesigure
MEDIU FAVORABIL PENTRU NOI AFACER Accentuarea kitschurilor de orice fel
DEZVOLTARE LOCALĂ
MOBILIZAREA ACTIVITĂŢILOR LOCALE
RENTABILITATE

3. Factorii care influiențează circulația turistică în mediul rural

Literatura turistică de specialitate conţine numeroase referinţe cu privire la factorii care
influenţează dezvoltarea turismului.(26,81,146) Una dintre aceste clasificări grupează factorii de
influenţă în următoarele categorii: factori economici, factori psihologici, factori demografici, factori
naturali, factori politici, factori conjuncturali.
Referitor la factori economici, două aspecte ni se par a avea o importanţă mai mare şi anume:
venitul personal sau familial şi tarifele percepute pentru serviciile turistice şi agroturistice. Este relativ
uşor de imaginat intensificarea circulaţiei turistice pe măsură ce veniturile cresc şi ajung să depăşească
acel nivel critic până la care mijloacele financiare disponibile într-o gospodărie sunt dominate, în
totalitate, de necesitatea satisfacerii cerinţelor elementare de consum, cum ar fi alimentele,
îmbrăcămintea produsele industriale de folosinţă îndelungată etc.
Cât priveşte tarifele, este clar că acestea pot avea un efect inhibant dacă vor creşte sau vor
favoriza fluxurile turistice dacă scad.
Factorii psihologici sunt cel mai greu de estimat, deoarece, aşa cum am văzut, exprimă preferinţe
individualizate foarte diverse. Ne confruntăm, în acest caz, cu acea motivaţie turistică, adică cea care-l
determină pe om să se deplaseze din localitatea sa de reţedinţă spre o altă localitate sau zonă geografică.
Sigur, pot fi aduse în discuţie numeroase cauze, printre ele figurând nevoia de relaxare, de odihnă
fizică, de reconfortare, de divertisment sau distracţie, dorinţa de a cunoaşte cultura, arta şi tradiţiile altor
popoare, nevoia de a-ţi îngriji sănătatea ş.a.m.d. După cum se vede, motivaţia turistică se referă, în
esenţă, la trebuinţe, impulsuri, intenţii, dorinţe cu caracter personal, toate acestea fiind la rândul lor,
influenţate de numeroşi alţi factori care acoperă un evantai larg, de la cei cognitivi (necesitatea de a şti,
de a cunoaţte, de a înţelege, de a descoperi), până la cei estetici (tendinţa spre frumos şi civilizaţie).
Factorii demografici pot provoca un complex de efecte pozitive asupra principalelor curente
turistice, ca rezultat al creşterii populaţiei, a modificărilor intervenite în structura de vârstă şi structura
profesională, sporirii populaţiei urbane ş.a.
De pe acum aşa-numita ``civilizaţie a timpului liber`` a început să capete dimensiuni nebănuite,
ridicând o mulţime de aspecte economice şi sociale.
Un fenomen care se conturează tot mai pregnant în evoluţia turismului îl constituie intrarea în
circuitele turistice a unor noi grupe de vârstă - tinerii şi vârstnicii.
Factorii naturali ocupă un loc extrem de important în alegerea traseelor, localităţilor de popas şi
durata sejurului. În această ordine de idei nu putem face abstracţie de faptul că preferăm litoralul sau
muntele, preferăm zona însorită, sau vom practica sporturi de iarnă.
 Într-adevăr, sezonalitatea constituie una din caracteristicile turismului modern. Acest fapt se
traduce prin diferenţe notabile în volumul ofertei şi cererii turistice în decursul unui an, ca urmare a
schimbării condiţiilor climaterice în cursul diferitelor anotimpuri.
Realmente, fluctuaţiile turistice ca urmare a influenţei factorilor naturali au început să preocupe
tot mai mult pe toţi cei ce se ocupă de acest fenomen. Aceasta, deoarece fluctuaţiile sezoniere ridică
numeroase probleme economice atât pentru turişti, cât şi pentru organizatori. Întrucât durata sezonului
turistic într-o zonă (sau o staţiune) este determinată, aşa cum menţionam mai sus, de condiţiile
climaterice şi meteorologice, turistul se vede nevoit să se deplaseze şi să-ţi petreacă sejurul într-o
anumită perioadă în condiţii incomode de aglomeraţie, ceea ce îl împiedică să-ţi găsească satisfacţii în
relaxarea şi odihna pe care şi le-a dorit atât de mult. În plus, datorită suprasolicitărilor în perioadele de
vârf de sezon, posibilităţile turiştilor de a putea alege nivelul de confort prevăzut se diminuează foarte
mult.
Sezonalitatea pronunţată în turism generează o serie de inconveniente şi pentru industria
turismului.
Fireşte, preocuparea de bază a prestatorilor de servicii turistice este de a rezolva această
contradicţie care apare între oferta turistică rigidă (care nu este condiţionată de factorul vreme/sezon) şi
cererea turistică mult mai elastică (condiţionată de urgenţa ei, de posibilităţile de substituire şi
sezonalitate). Trecând în revistă măsurile menite să atenueze, pe cât posibil, vârfurile sezoniere, literatura
de specialitate (26) pune în evidenţă trei posibilităţi mai importante:
a) prelungirea sezonului de vârf prin oferirea unor facilităţi de tarife şi de preţuri atractive. În
perioadele de exploatare redusă, tarifele diminuate constituie un stimulent major pentru impulsionarea
cererii;
b) mărirea eforturilor de a menţine un nivel acceptabil al cererii turistice în tot cursul unui an,
astfel încât turistul să găsească întotdeauna posibilităţi adecvate de petrecere agreabilă a timpului său
liber (îndeosebi în zilele ploioase, fără soare, fără zăpadă);
c) diversificarea ofertei turistice în perioadele de extrasezon prin oferirea de tratamente, excursii
spre alte zone de interes turistic ş.a.
Trebuie să subliniem, totuşi, faptul că eforturile de activizare a cererii în perioadele din afara
sezonului nu pot fi absolutizate. Sezonalitatea provocată de factorii naturali nu poate fi complet
eliminată, dar poate fi atenuată, de la o zonă la alta, de la o staţiune la alta, în funcţie de condiţiile
concrete în care se înscrie activitatea turistică.
Factorii conjuncturali au, de regulă, un efect temporar asupra expansiunii turistice spre anumite
zone sau regiuni geografice. Printre aceşti factori menţionăm fenomenul inflaţionist, crizele economice,
proporţiile şomajului, modificări intervenite în sistemul valutar, criza energetică ş.a.
 Din analiza conjugată a tuturor acestor factori şi din urmărirea evoluţiei de până acum a
turismului şi agroturismului, cu deosebire în zonele montane, se desprind câteva tendinţe caracteristice
fluxurilor turistice şi anume:
♦ tendinţa de dezvoltare continuu ascendentă, care se pare că va fi de lungă durată;
♦ tendinţa de diversificare continuă a cererii turistice ca o consecinţă a motivaţiei turiştilor,
modificărilor intervenite în categoriile de vârstă şi a transformării turismului, pe alocuri,
într-un fenomen de masă;
♦ înregistrarea unor diferenţe apreciabile în circulaţia turistică de la o zonă la alta;
♦ tendinţa creşterii cheltuielilor pentru serviciile turistice în totalul bugetelor de familie, pe
măsură ce cresc veniturile populaţiei, produsul intern brut pe locuitor şi nivelul de
dezvoltare economică;
♦ creşterea duratei şi a distanţei pentru care se efectuează o călătorie, ca urmare a dezvoltării
transporturilor şi a infrastructurii.
Agroturismul este o industrie a cărei materie primă o reprezintă mediul ambiant, iar gradul de
atractivitate al zonelor generează o paletă largă de forme, capabile să răspundă unor variate motivaţii
turistice. Susţinerea dezvoltării agroturismului are ca o altă motivaţie şi faptul că prezintă multiple
valenţe pentru practicarea unui turism variat şi complex, favorizat de existenţa unui relief deosebit de
interesant, propice pentru practicarea drumeţiei, a sporturilor de iarnă pentru odihnă şi recreere pentru
turismul balnear- de tratament; pentru turismul de sfârşit de săptămână, practicabil în toate localităţile din
zona montană. (43, 44, 48, 50).
4. Tipuri de unități de cazare din mediul rural
Unitățile de cazare specifice mediului rural din Republica Moldova sunt:
Pensiunile turistice și agroturistice;
Cabanele turistice;
Campingurile și popasurile turistice;
Satele de vacanță.
Pensiunile turistice și agroturistice
Pensiunitle turistice și agroturistice reprezintă unități de cazare în mediul rural în care pot fi cazați
turiști pe perioade de timp de la o noapte până la sejururi lungi.
Pensiunile turistice se caracterizează prin faptul că pot funcționa în casele localnicilor, se pot
compune din maxim 10 camere care să însumeze un maxim de 30 de locuri de cazare, în care pe lângă
cazarea turiștilor, există și spații amenajate pentru servirea mesei.
Pensiunile agroturistice reprezintă unități de cazare turistică care pot funcționa în gospodăriile
cetățenilor, având un maxim de 8 camere în care pot fi cazați turiștii, asigurându-le acestora pe lângă
cazare și servirea mesei și activități meșteșugărești sau gospodărești ale unității.
 Pensiunile turistice rurale și pensiunile agroturistice se clasifică pe flori, având ca simbol
margareta.
Cabanele turistice
Cabanele turistice reprezintă unități de primire turistică cu capacitate reletiv redusă, funcționând
în clădiri îndependente, având, de obicei, o arhitectură specifică, care asigură cazarea, alimentația și alte
servicii specifice turiștilor aflați în drumeții sau la odihnă.
De obicei turiști aleg acest tip de cazare în cazul sejururilor scurte (de cel mult 7 zile) timp în care
aceștia vizitează diferite obiective turistice sau petrec timpul în natură.
Campingurile si popasurile turistice
Campingurile și popasurile turistice reprezintă suprafețe de teren ( mai mari sau mai mici) care,
fie naturale fie amenajate, turiștii pot să își petreacă timpul în aer liber.
Deși aceste tipuri de unități de primire turistică au un confort relativ scăzut ele sunt foarte căutate
de către turisti datorită contactului direct cu natura.
Campingurile reprezintă suprafețe de teren care sunt în administrarea unei persoane sau a unei
instituții și care trebuie să respecte anumite regului impuse de autoritatea locală.
Toate amenajările aduse acestor campinguri trebuie făcute în așa fel încât acestea să nu aducă nici
un prejudiciu sau o degradare (fie ea și vizuală) mediului înconjurător în care aceasta este amplasată.
Administatorii campingurilor pot să perceapă o taxă de campare pe terenul acestora pentru care
aceștia asigură o serie de servicii caracteristice: pază și securitate, curățenie, apă potabilă precum și alte
servicii.
Satele de vacanță
Satele de vacanță reprezintă ansambluri de construcții cu funcțiuni de cazare și alimentație.
Delimitatea acestora se face ca și în cazul campingurilor, și pot avea un adiministrator. Satele de
vacanță trebuie să aibă în componenta acestora un minim de 25% de spațiu verde care poate fi folosit ca
spatiu de recreere sau alte activități specifice zonei.
Aceste sate de vacanță se caracterizează prin faptul că se află în mijlocul naturi departe de orice
fel de poluare cotidiană.

CAPITOLUL V.

ANALIZA LOCALITĂŢILOR TURISTICE RURALE ŞI DIRECŢII DE VALORIFICARE ALE

ACESTORA
1. Satul turistic şi importanţa acestuia în localizarea produsului turistic rural
2. Criteriile de omologare a satelor turistice
2.1. Criteriul valorii etnografice
2.2. Criteriul valorii turistice
2.3. Criteriul existenţei şi calităţii structurilor de primire rurale
 2.4. Criteriul calităţii ecologice
2.5. Criteriul dotării tehnico-edilitare
2.6. Criteriul accesibilităţii
2.7. Criteriul poziţiei geografice
3. Tipologia satelor turistice
3.1. Sate turistice etnografico-folclorice
3.2. Sate turistice de creaţie artistică şi artizanală
3.3. Sate turistice climaterice şi peisagistice
3.4. Sate turistice viti-pomicole
1. Satul turistic şi importanţa acestuia în localizarea produsului turistic rural
Localizarea consumului de produse turistice rurale trebuie să se regăsească în mediul rural al
Republicii Moldova, mai exact în cadrul unor viitoare sate turistice.
Satele turistice reprezintă ceva similar unei societăţi comerciale sau unui agent economic având
activităţi comerciale, aducătoare de venit. Însă, trebuie subliniat, că nu orice sat poate fi şi turistic, el
trebuind să îndeplinească anumite criterii, să fie reprezentativ pentru satul moldovenesc, fiind considerat
în eventualitatea unei circulaţii turistice, o “carte de vizită” a Republicii Moldova.
Primele 6 criterii sunt obligatorii, celelalte putând fi realizate eşalonat, în 2-3 ani, în baza unui
program elaborat de consiliul local, cu susţinere din partea consiliului raional, a statului şi a altor
organisme interne sau internaţionale interesate.
2.Criteriile de omologare a satelor turistice
Pentru a putea activa eventualele sate turistice ale Republicii Moldova trebuie omologate de către
Agenţia Turismului a Republicii Moldova. Aceasta presupune clasificarea acestora în dependenţă de
criteriile de omologare a satelor turistice.
Principalele criterii de omologare a satelor turistice sunt: criteriul valorii etnofolclorice; criteriul
valorii turistice; criteriul existenţei şi calităţii structurilor de primire rurale; criteriul calităţii ecologice;
criteriul dotării tehnico-edilitare; criteriul accesibilităţii şi criteriul poziţiei geografice.
2.1. Criteriul valorii etnofolclorice are în vedere tradiţiile etnografice şi folclorice (meşteşuguri,
port popular, specificul aşezării, folclorul muzical, coregrafic, literar etc.), ocupaţiile tradiţionale
specifice satului şi nemodificate în timp, arhitectura populară (a caselor şi aşezării, biserici de lemn, mori
de vânt etc.), manifestările folclorice specifice unor localităţi rurale ale Republicii Moldova şi puţin
alterate de-a lungul anilor, instituţiile muzeale pavilionare sau în aer liber etc. Toate aceste elemente şi
fenomene etnofolclorice se constituie în cea mai mare parte în patrimoniu specific, care dă “marca”
localităţii rurale.
2.2. Criteriul valorii turistice. Este vorba despre acele elemente ale cadrului natural precum
aspectele peisagistice, resursele de ape minerale şi alte resurse turistice (fond cinegetic, piscicol, floral
etc.), socio-economic, cultural-istoric care permit realizarea unei oferte diversificate de programe
turistice rurale (culturale, istorice, sportive etc.). Volumul, varietatea şi valoarea pentru turism a
resurselor dau aprecierea asupra funcţiei turistice a localităţii rurale. Se au în vedere resursele turistice ale
localităţii dar şi cele situate în împrejurimile acesteia.
2.3. Criteriul existenţei şi calităţii structurilor de primire rurale. Criteriul se referă la existenţa
unor structuri de primire rurale (gospodării ţărăneşti, pensiuni turistice, pensiuni agroturistice, vile,
hoteluri rurale etc.) care să ofere cazare şi servirea mesei în baza unor standarde de confort, înzestrare şi
igienă sanitară. Aceste standarde au fost elaborate de Departamentul Dezvoltarea Turismului în corelaţie
cu normele internaţionale.
2.4. Criteriul calităţii ecologice. Acest criteriu are în vedere calitatea mediului din localitatea rurală
respectivă şi a cadrului natural limitrof (surse de poluare şi degradare, conflicte între dezvoltarea
localităţii şi economia acesteia cu turismul şi mediul înconjurător), dar şi între turism rural – mediu
înconjurător. Aspectul general al localităţii rurale (gradul de urbanizare, curăţenie, arhitectura specifică,
starea edilitară etc.) contribuie la sporirea acestei calităţi ecologice.
2.5. Criteriul dotării tehnico-edilitare. Înzestrarea tehnico-edilitară (alimentare cu apă, canalizare,
artere stradale, unităţi comerciale, grupuri sanitare etc.) constituie un criteriu important în aprecierea
oportunităţilor introducerii localităţilor rurale în circuitul turistic. Tot la dotări tehnico-edilitare se includ
şi echipamentele turistice sportive şi de agrement existente, unele dintre acestea din urmă nefiind
obligatorii.
2.6. Criteriul accesibilităţii. Accesibilitatea la localitatea rurală, în interiorul ei, dar şi la structurile
turistice de primire omologate ori la obiectivele turistice joacă un rol important. Este vorba atât de
drumuri modernizate sau pietruite, cât şi de apropierea de drumuri naţionale, magistrale feroviare,
aeroporturi, noduri rutiere sau feroviare.
2.7. Criteriul poziţiei geografice are un rol important în aprecierea localităţii rurale ca destinaţie
turistică în raport cu principalele centre emitente de turism, zone şi obiective turistice de mare valoare,
puncte de frontieră, magistrale rutiere şi feroviare etc., care poate să conducă la ierarhizări valorice.
Trebuie menţionat că aceste criterii de omologare pot fi utilizate în identificarea şi determinarea
satelor Republicii Moldova cu patrimoniu rural specific şi cu valorificare turistică de “marcă”, ceea ce
echivalează cu identificarea unui nou “produs turistic” – “satul turistic moldovenesc”, care prin
dezvoltare şi promovare poate duce la diversificarea ofertei turistice a Republicii Moldova pe piaţa
externă.
3. Tipologia satelor turistice
Stabilirea tipurilor de sate turistice constă în identificarea şi relevarea specificului localităţilor şi
gruparea lor în câteva tipuri fundamentale, în vederea promovării, în fiecare localitate, a celor mai
adecvate produse turistice rurale, în funcţie atât de principalele caracteristici geografice, sociale şi
economice, cât şi de principalele motivaţii şi opţiuni ale categoriilor de turişti care vizitează localitatea
respectivă.
 Aplicarea principiului specializării în domeniul organizării şi funcţionării satului turistic considerăm
a fi cu atât mai necesară cu cât fiecare localitate rurală constituie o entitate economică, cu particularităţi
proprii şi activităţi specifice, care rămân a fi identificate şi valorificate cât mai eficient posibil, din punct
de vedere turistic.
Din punct de vedere teoretic, problema tipologiei satelor turistice poate fi abordată ca o problemă de
ordin opţional, însă decizia aplicării ei în practică, determinarea tipului de sat turistic este de natură
obiectivă. Pentru aceasta este necesar ca, pe lângă dorinţa şi intenţia organizatorilor de turism rural, satul
turistic respectiv să întrunească un cuantum de condiţii naturale şi istorice, social-economice obiective,
care să fie definitorii pentru fiecare tip de sat turistic.
Deoarece caracteristicile care pot fi luate în consideraţie în tipologia satelor turistice sunt numeroase
şi variate de la o localitate rurală la alta ne vom rezuma doar la prezentarea unei tipologii generale a
satelor turistice, acceptate şi recomandate de către Agenţia Turismului în cadrul Strategiei de dezvoltare
durabilă a turismului în Republica Moldova în anii 2003-2015, compartimentul “Turismul rural”.
3.1. Sate turistice etnografico-folclorice. În această categorie se pot încadra satele în care portul
tradiţional, arhitectura, mobilarea şi decorarea interioarelor în stil rustic, muzica şi dansurile populare
predomină şi se impun ca însuşiri esenţiale ale satului respectiv. În aceste sate pot fi oferite turiştilor
servicii de cazare şi de servire a mesei în condiţii autentice (mobilier, decor şi lenjerie în stil popular;
meniuri tradiţionale, servite în veselă şi cu tacâmuri specifice – farfurii şi străchini din ceramică, linguri
de lemn etc., ceea ce nu exclude posibilitatea folosirii la cerere şi a tacâmurilor moderne).
În aceste sate se pot organiza expoziţii artizanale permanente cu vânzare, iar pentru turiştii care nu
rămân în localitate, ci numai o vizitează, se pot amenaja una sau mai multe gospodării ca muzeu
etnografic în aer liber. De asemenea, în aceste sate pot fi identificaţi şi stimulaţi rapsozi populari (vocali
şi instrumentali), permanentizate horele (duminicale şi de sărbători), târgurile, alte obiceiuri şi tradiţii
locale, la care să participe efectiv şi turiştii.
Actualmente, păstrarea şi perpetuarea folclorului şi îndeosebi a etnografiei (portul naţional, tehnicile
tradiţionale de muncă, arhitectura ţărănească, mobilarea şi decorarea interioarelor etc.), în formele lor
originale şi tradiţionale, se află în declin în Republica Moldova, devenind puncte tot mai izolate pe harta
etnofolclorică a ţării noastre. Formele şi conţinutul modului de viaţă urban au pătruns şi continuă să
pătrundă în mediul rural. Iată de ce, abordând viitorul unor posibile sate turistice din Republica Moldova,
considerăm că specificul lor etnografic poate şi trebuie să fie conservat şi perpetuat în forme adecvate.
Altfel, interesul pentru satul moldovenesc cu împrejurimile sale va scădea treptat.
Cu mai multă receptivitate şi interes din partea autorităţilor administrative centrale şi locale şi de
specialitate, se poate perpetua, chiar şi în condiţiile civilizaţiei contemporane, specificul etnografic şi
folcloric al unor sate din Republica Moldova. Acest deziderat trebuie urmărit cu atât mai mult, cu cât
numeroşi săteni din unele sate ale ţării noastre manifestă interes vădit pentru menţinerea modului lor
tradiţional de viaţă, aceste aşezări rurale având toate şansele să devină pe viitor centre turistice
permanente, de notorietate internaţională, deosebit de rentabile.
3.2. Sate turistice de creaţie artistică şi artizanală. Este cunoscut interesul numeroşilor turişti
pentru creaţia artistică şi artizanală, precum şi dorinţa lor pentru consumul unor astfel de creaţii direct de
la sursă, de la producătorul însuşi. Aceste sate pot oferi posibilitatea practicării unui turism de sejur, în
cadrul căruia, în ateliere special amenajate şi sub îndrumarea unor specialişti şi meşteri populari renumiţi,
turiştii s-ar putea iniţia în artă şi tehnici arhaice populare. Avem în vedere identificarea posibilităţilor de
practicare a unora dintre aceste activităţi chiar în cadrul gospodăriilor gazdă. Există numeroase sate în
care preocuparea de bază a gospodinelor este ţesutul covoarelor la războaiele ţărăneşti, cusăturile şi
broderiile populare, activităţi în care pot fi iniţiaţi turiştii amatori. Aşadar, caracteristica esenţială a
acestor sate, imaginea lor de marcă, ar putea fi producţia artistică şi artizanală, care poate fi valorificată
cu succes din punct de vedere turistic.
3.3. Sate turistice climaterice şi peisagistice. Caracteristica predominantă a acestor sate turistice,
destinate turismului de sejur (pentru amatorii de linişte, de plimbări solitare, într-un peisaj deosebit) este
cadrul natural şi poziţia geografică izolată de centrele aglomerate şi de marile artere de circulaţie. Satele
Republicii Moldova, cu gospodăriile situate pe văi şi coline, la o mică distanţă unele faţă de altele, cu
pajişti, vii sau livezi, ar putea satisface motivaţia fundamentală de “reîntoarcere la natură” a unui număr
mare din populaţia urbană a ţării noastre şi a eventualilor turişti străini.
3.4. Sate turistice viti-pomicole. În satele în care predomină această caracteristică (cultivarea
pomilor fructiferi şi a viţei de vie), activităţile turistice sunt posibile pe toată durata anului, atât în
perioada recoltării, cât şi după aceea, prin oferirea fructelor, strugurilor şi a preparatelor pe baza lor (de
exemplu, cura uvală, bazată pe consumul dozat al sucului de struguri). De asemenea, pot fi avute în
vedere multe alte preparate culinare, comune sau dietetice, pe bază de fructe. În aceste sate turistice, o
atracţie deosebită şi în acelaşi timp o sursă sigură şi principală de profit ar putea deveni degustările de
vinuri, preparate în condiţii tradiţionale ţărăneşti, precum şi participarea la producerea acestora.
3.5. Sate turistice pastorale (Vaideeni, Jina). În această grupă pot fi incluse în general sate de
munte, în care preocuparea de bază a localnicilor este creşterea oilor şi a vitelor şi care pot să atragă
turiştii prin meniuri bazate pe produse lactate. Aceste meniuri pot fi completate cu ouă, carne de pasăre,
de ovine şi de bovine, iar pentru divertisment pot fi organizate ospeţe ciobăneşti (batal la proţap, berbec
haiducesc, balmuş, urdă şi jintiţă) petreceri specifice şi tradiţionale.
3.6. Sate turistice şi practicarea sporturilor (Fundata, Moieciu, Şirnea). Numeroase localităţi rurale
prezintă excelente condiţii pentru practicarea sporturilor de iarnă (sate montane şi de deal) şi nautice pe
râurile interioare, lacuri de acumulare, fără amenajări speciale şi costisitoare. Acest tip de sat poate să
atragă două categorii de turişti, în general din rândul tineretului: sportivi amatori, iniţiaţi în practicarea
sporturilor respective, turişti neiniţiaţi sau mai puţin iniţiaţi, dar dornici să se iniţieze şi să le practice.
Pentru această din urmă categorie pot funcţiona instructori de schi, bob, înot etc. recrutaţi din rândul
populaţiei locale. De asemenea, în aceste sate, pot funcţiona puncte de închiriere aechipamentului
sportiv.
CAPITOLUL VI
POTENȚIALUL AGROTURISTIC AL UNEI ZONE
1. Noțiunea de potențial agroturisti.
2. Direcțiile și formele de dezvoltare în perspectivă ale agroturismului
1. Noțiunea de potențial agroturisti.
Într-o accepţiune generală, (137) potenţialul turistic al unui teritoriu este definit ca ansamblul
elementelor naturale, economice şi cultural-istorice, care reprezintă anumite posibilităţi de valorificare
turistică, dar o anumită funcţionalitate pentru turism şi deci constituie o premisă pentru dezvoltarea
activităţii de turism. Un teritoriu interesează sub aspectul potenţialului turistic, în măsura în care acesta
oferă resurse turistice naturale sau antropice, a căror valorificare, pe fondul unor amenajări complexe,
poate determina o activitate de turism şi includerea acelui teritoriu în circuitul turistic intern şi
internaţional.
Elementele care concură la crearea produsului turistic includ următoarele categorii:
patrimoniul turistic, cu factorii naturali (aşezare geografică, climă, relief,);
diverse elemente naturale de atracţie specifică (cursuri de apă, izvoare, lacuri);
factorul uman (ospitalitatea, obiceiuri şi datini, folclor, istorie, artă, cultură etc.);
infrastructura generală a zonei incluzând dezvoltarea economică generală (industrie,
agricultură, transporturi, comerţ); dezvoltarea demografică (populaţie şi aşezări umane);
infrastructura generală edilitară,
infrastructura cu specific turistic;
cadrul general privind pregătirea şi perfecţionarea personalului din turism;
cadrul instituţional legat direct sau indirect de turism.
În mod sintetic, noţiunea de potenţial turistic, cuprinde ansamblul resurselor turistice naturale şi
turistice antropice care generează diverse forme de turism.
2. Direcțiile și formele de dezvoltare în perspectivă ale agroturismului
Un agroturism de calitate presupune servicii şi prestaţii de calitate. Se subînţelege că echipamentele
agroturismului trebuie să dispună de o dotare sanitară modernă; de condiţii de confort atât pentru
găzduire (primire), cât şi pentru alimentaţia publică; de căi de acces şi comunicaţie civilizate.
Considerăm că nu în ultimul rând, trebuie acordată o deosebită importanţă promovării produsului turistic
rural care necesită: publicarea unor buletine informative; înfiinţarea unui ziar (revistă) de profil; editarea
anuală a unui catalog la standardele europene; elaborarea unor programe de media; realizarea unui oficiu
de informare şi difuzare.
În altă ordine de idei, se impune:
  formarea - în cadrul asociaţiilor profesionale - unui corp de experţi capabili a acorda asistenţă
tehnică;
 organizarea unor cursuri de marketing, amenajare şi compartimentare a spaţiilor de primire,
pregătire şi servire a mesei (catering şi reguli de servire a mesei), clasificare, omologare,
standarde de calitate;
 desfăşurarea unor acţiuni de instruire în igienă şi ecologie;
 realizarea unui sistem informaţional competitiv (evidenţă operativă, sistem de rezervări);
 iniţierea în comportamentul şi relaţiile cu turiştii (comunicare).
La nivel regional se va avea în vedere elaborarea unui material mai amplu, care să surprindă mai
multe elemente caracteristice ale ansamblului respectiv.
Localităţile rurale unde se va practica agroturismul şi turismul ecologic, vor deveni spaţii unde se
vor asambla toate elementele de dezvoltare durabilă locală. Va apare interesul de îmbunătăţire a
infrastructurii, de constituire a unei vieţi spirituale a localităţilor rurale. Se va crea astfel suportul
îmbunătăţirii serviciilor publice. Se va observa că agroturismul exercită o influenţă complexă asupra
mediului extern (economic, social, cultural, ambiant), punându-şi amprenta asupra nivelului general de
dezvoltare economică a localităţilor respective. Se vor realiza obiectivele strategice ce au în vedere
asigurarea şi protejarea factorului uman, dotările tehnice şi conservarea patrimoniului, grupate în
următoarele direcţii de acţiune astfel şi anume: stoparea migraţiei populaţiei din mediul rural şi
stimularea revenirii, cel puţin parţiale, a populaţiei din localităţile urbane spre cele rurale; asigurarea
condiţiilor de trai şi de civilizaţie în mediul rural, stimulând stabilirea populaţiei active în mediul rural;
conservarea şi protecţia mediului rural – factor de atracţie a populaţiei autohtone şi a străinilor spre
mediul rural.
Turismul rural, ecologic şi cultural prin efectele sale vor deveni un instrument constant şi nu
costisitor – de progres social al satului, şi anume: continuitatea activităţilor agricole într-un mediu slab
productiv; prevenirea, respectiv decompresarea oraşelor de creşterea ratei şomajului; ridicarea gradului
general de civilizaţie a unei mari categorii de populaţie, locuitorii din mediul rural, care sunt mai izolaţi,
mai ales prin ameliorarea condiţiilor igienico- sanitare, a comportamentului social şi cultivarea gustului
estetic.
Agroturismul, ecoturismul şi turismul durabil oferă cetăţenilor din spaţiul rural oportunităţi şi
mecanisme pentru a-şi trăi viaţa pe care şi-o doresc cu un viitor sigur pentru ei înşişi şi copiii lor.
Dezvoltarea antreprenoriatului rural, inclusiv şi a turismului rural, în baza cunoştinţelor
manageriale şi tehnologiilor nonpoluante în armonie cu principiile dezvoltării durabile – cu siguranţă va
deveni un stimulant material serios pentru locuitorii satelor, asigurându-le un trai decent şi un loc de
muncă la ei acasă.
 CAPITOLUL VII
MARKETING AGROTURISTIC
1 - Concept, caracteristici
Turismul rural cuprinde atat activitatea turistica ca atare, cat si activitatea economica, de regula
agricola, practicata de gazdele turistilor (activitati productive de prelucrare a produselor din gospodarie
si de comercializare a acestora catre turisti sau prin retele comerciale), precum si modul de petrecere a
timpului liber.
Turismul rural este o forma de turism ce se desfasoara in mediul rural, valorificand resursele
turistice locale (naturale, culturale, umane) ca si dotarile si echipamentele turistice, inclusiv pensiunile si
fermele agroturistice.
Agroturismul reprezinta o forma particulara de turism rural organizata de fermieri in cadrul
pensiunilor si fermelor agroturistice beneficiind de un mediu nepoluat si pitoresc, de atractiile turistice
naturale, de valorile cultural-istorice, traditiile si obiceiurile specifice. agroturismul face referiri la
diferite forme de turism legate de activitatile agricole si/sau amenajarile agricole. Aceasta activitate este
organizata, de obicei, ca o activitate secundara, agricultura ramanand principala ocupatie si sursa de
venit.
Agroturismul mai este cunoscut si sub numele generic de 'turism verde', ceea ce incadreaza
notiuni cu caracter general care vizeaza: punctul turistic (in ceea ce priveste resursele existente si
infrastructura necesara punerii in valoare), centru turistic (care contureaza spatiul a mai multor resurse
atractive), zona turistica (care include puncte si centre turistice ca o entitate), regiunea turistica (in cadrul
careia activitatile turistice se desfasoara in intreaga lor complexitate).
Marketingul agroturistic are in vedere valorificarea integrala a mediului rural cu potentialul sau
agricol, turistic si tehnico-economic. In acest sens, marketingul agroturistic prezinta unele caracteristici,
ce-l diferentiaza de turismul traditional, respectiv:
 consumul turistic are loc in mediul rural, unde esentiale sunt: calitatea primirii si serviciilor de
primire la fermieri, cunoasterea mediului natural, uman si cultural, originalitatea produselor
turistice;
 oferta turistica este autentica, diferentiata, multipla in diversitatea sa, organizata si condusa de
fermieri, deci de oamenii satului;
 este o activitate economica complementara exploatatiei agricole si nu o alternativa sau o
substitutie a acesteia;
 ofera populatiei cu venituri reduse posibilitatea de odihna si recuperare, de petrecere a
timpului liber, in peisajul pitoresc al mediului rural, cu valori cultural-educative si cu o
ospitalitate specifica;
 nu necesita investitii foarte mari pentru amenajari de infrastructura si suprastructura turistica
sau pentru alte dotari de profil;
  se evita marile aglomerari turistice de pe litoral sau din statiunile balneare sau montane;
 este un turism 'difuz' prin specificul ofertei sale diversificate si de mare diseminare in spatiu
(referitor la aceasta problema trebuie mentionata necesitatea de a se tine seama de un anumit
'prag ecologic' si 'prag fizic');
 nu este compatibil cu turismul de masa.
Dezvoltarea agroturismului în etapa actuală este încă legată de acțiunea concomitentă a unor
factori cu caracter obiectiv și subiectiv :
 existenta unei infrastructuri adecvate in sate; turistul doreste ca durata transportului pana in
zona aleasa pentru petrecerea timpului liber (sejurului) sa fie cat mai scurta;
 modificarea raportului cerere-oferta in cadrul pietei turistice rurale, aceasta este legata, pe de
o parte, de cresterea disponibilitatilor de timp liber a populatiei - durata concediului de
odihna, posibilitatile de fragmentare a vacantei etc. Dar, la aceasta cerere, este solicitat si un
nivel calitativ din ce in ce mai ridicat al produsului turistic, la care in actualele conditii oferta
nu reuseste sa o satisfaca. Se pot face referiri, in special, la: gradul de confort oferit de
actualele locuinte, asigurarea activitatii auxiliare (transport, excursii etc.), gradul de
sezonalitate ce se manifesta printr-o concentrare sezoniera a activitatii turistice pe care
actualele capacitati turistice nu o pot satisface (o buna parte din timpul perioadelor de sejur
corespunde cu activitatile desfasurate in agricultura, uneori chiar suprapuse cu campaniile
agricole) ;
 activitatile de informare si de promovare au un rol deosebit in cunoasterea ofertei turistice in
mediul rural (cu referire mai ales la produsul turistic). Acolo, unde aceste elemente sunt
cunoscute - mai ales prin publicitate - exista si o extindere si chiar o permanetizare a
multitudinilor forme de turism rural. Ca urmare a promovarii initiativei de angrenare in cadrul
circuitelor agroturistice si a profitului inregistrat de acestea, numarul gospodariilor
agroturistice a fost din ce in ce mai mare ;
 circulatia turistica in mediul rural este foarte mult influentata de elemente de natura psiho-
sociala : nivelul veniturilor, structura pe varste etc. si de dorinta de a cunoaste natura, tezaurul
cultural-folcloric, elementele de agrement ale zonelor rurale etc., elemente care imprima o
anumita predilectie in atractiile rurale;
 sprijinirea de catre stat a gospodariilor taranesti - sustinerea investitiilor printr-un nivel
accesibil al dobanzilor pentru infiintarea si/sau modernizarea unor obiective agroturistice.
Frecvent, producatorii agricoli din zonele cu vocatie turistica evita sa se angajeze la asemenea
credite tocmai datorita dobanzilor exagerate. Creditele acordate prin diferite programe
internationale, de cooperare si parteneriat au influente benefice in dezvoltarea agroturismului
(de exemplu Programul SAPARD).
In acest context, delimitarea principalelor functii ale agroturismului au in vedere urmatoarele:
  reducerea si chiar oprirea migratiei populatiei, mai ales in zonele montane;
 asigurarea pentru populatia din unele zone montane a unui nivel de trai si civilizatie comparabil
cu cei din zonele de ses sau mediu urban;
 valorificarea complexa a resurselor naturale din anumite zone;
 protectia mediului si combaterea tuturor factorilor de poluare;
 valorificarea resurselor hidroenergetice si piscicole;
 armonizarea raporturilor dintre subramuri si sectoare agricole si mestesugaresti din zona.
Evaluarea potentialului agroturistic se face prin prisma agreerii zonei, a existentei unei infrastructuri
minime si a unei integrari in cadrul natural, a posibilitatilor intensificarii si realizarii unor programe de
odihna si agrement, care sa activeze traditia si mestesugurile ce pot constitui elemente de atractie pentru
turisti.
Capacitatile agroturistice se pot evalua conform unor proceduri specifice, in urma carora gospodariile
amplasate in puncte centrale, zone si regiuni turistice sunt situate pe o anumita treapta care trebuie sa
corespunda unei clase de confort.
Gospodaria rurala care materializeaza oferta de cazare si de servicii agroturistice poate crea motivatia
gospodarului pentru a pregati si amenaja interiorul si exteriorul gospodariei in scopul obtinerii de
venituri, stimuland in acelasi timp proprietarul din mediul rural sa investeasca in propria gospodarie, sa
dezvolte activitati complementare preocuparilor sale. In acest fel gospodarul care va intra in competitie
isi va desfasura activitatea intr-un mediu concurential si va fi obligat sa devina competitiv, sa ridice
calitatile serviciilor si a produselor proprii pentru a fi solicitat.
Totodata dezvoltarea turismului rural si in special a agroturismului, contribuie la amplificarea si
diversificarea activitatilor economice ale satului prin:
- perspectiva dezvoltarii satului pe termen lung, in stransa legatura cu agricultura, infrastrustura,
protectia mediului;
- posibilitatea de a deveni un suport pentru noi afaceri si locuri de munca care sa determine
dezvoltarea pe plan local;
- incurajarea activitatilor locale, cu precadere artizanatul, dar si cele care pot determina dezvoltarea
unui comert specific si crearea de noi locuri de munca;
- cresterea veniturilor locuitorilor din localitatile rurale, prin valorificarea resurselor locale, produse
agroalimentare ecologice pentru consumul turistilor sau vanzarea catre acestia;
- cresterea calitatii vietii in mediul rural.
Practicarea agroturismului are si efecte de natura psiho-sociala si culturala, cum ar fi: cresterea
nivelului de cultura si civilizatie a locuitorilor din zona rurala, respectiv, largirea orizontului de
cunoastere a acestora; sporirea confortului interior si imbunatatirea amenajarilor pentru casele taranesti;
punerea in valoare a peisajului natural, a obiceiurilor, traditiilor si obisnuintelor din diverse zone ale tarii;
valorificarea in interes turistic si introducerea in circuitul international a aptrimoniului natural peisagistic
romanesc si a patrimoniului construit, constand din monumente istorice, de cult si memoriale, schimbul
de cunostinte si experiente intre sat si oras.
Agroturismul cumuleaza astfel o experienta inedita pentru cei doi parteneri care intra in aceasta
relatie: gazda si turistul.

2 - Piata agroturistica
Marketingul agroturistic reprezinta ansamblul activitatilor privind crearea si adoptarea produselor si
serviciilor, strategia comerciala si utilizarea mijloacelor necesare pentru aplicarea acestei strategii in
spatiul rural. Totodata piata agroturistica include o multitudine de elemente constitutive specifice
diferitelor forme de agroturism intre care se pot delimita: ofertantul de produse turistice, cererea de
produse turistice, actele normative in vigoare, canalele de distributie, mijloacele de informare pentru
oferta turistica, mijloacele de transport, concurenta de produse turistice, mediul ambiant (care include
existenta si modalitatile de manifestare a multitudinii conditiilor naturale, economice, sociale, politice
etc.). Caracteristica celor doua laturi ale pietei agroturistice consta in faptul ca acestea sunt separate in
spatiu, ceea ce face ca realizarea actelor de vanzare-cumparare sa fie posibila numai printr-o deplasare a
cererii spre oferta, adica spre zonele de interes turistic.
Totodata, piata agroturistica evolueaza sub influenta a numerosi factori:
 volumul, structura si calitatea resurselor agroturistice care exprima potentialul agroturistic al unui
anumit teritoriu. Un potential turistic ridicat determina o capacitate ridicata a pietei agroturistice,
dupa cum un potential redus determina o capacitate scazuta. Aceasta capacitate poate fi numai
potentiala, ea trebuind sa fie pusa in valoare prin lucrari de amenajare;
 gradul de amenajare agroturistica care diferentiaza piata agroturistica. Un teritoriu amenajat
insuficient ofera posibilitati limitate de extindere a pietei, in timp ce un teritoriu amenajat integral
ofera posibilitati mai mari de crestere, cu referire la caile de crestere intensiva;
 nivelul de dezvoltare a infrastructurii ofera posibilitati mai mari sau mai reduse de valorificare a
unor resurse turistice. Astfel, un teritoriu cu o oferta potentiala va fi mai usor de valorificat in
conditiile unei infrastructuri dezvoltate si ca urmare posibilitatile de extindere a pietei
agroturistice vor fi mai mari.
Intrucat acesti factori sunt intr-o continua evolutie, apare necesitatea studierii permanente a pietei
agroturistice in profil teritorial. Aceasta constituie un imperativ major al mecanismului economiei de
piata si este determinat si in spatiul rural de urmatorii factori:
 dezvoltarea, diversificarea si adancirea specificului si complexitatii agroturismului;
 exercitarea simultana a influentei asupra pietei agroturistice a multitudinii factorilor economici,
demografici, politici, culturali, conjuncturali etc. (strategiile actuale privind dezvoltarea rurala
constituie rezultate care implica in mare masura activitatile de agroturism);
  marea varietate a metodelor, tehnicilor si instrumentelor oferite de managementul si marketingul
modern, a carei alegere si utilizare reclama, printre altele si o cunoastere aprofundata a pietei
agroturistice;
 necesitatea alegerii celor mai adecvate strategii de penetrare pe piata.
In urma prezentarii acestor factori este necesara determinarea si cunoasterea functiei turistice a
zonelor, aceasta fiind rezultatul unei analize complexe prin care sa se cuprinda toate elementele ce
genereaza atractivitatea turistica. Succint acestea pot fi considerate urmatoarele:
 pozitia geografica fata de zonele turistice, cai de comunicatie, puncte de frontiera;
 infrastructura generala cu referire la situatia si accesibilitatea cailor de comunicatie;
 cadrul natural-economic cu referire la populatia zonei (urbanizare, structura), industrie (tip, nivel
de poluare), agricultura (structura ramurilor agricole etc.);
 mediul si calitatea ecologica cu referire la sursele de poluare si degradare, tip si nivel de poluare,
existenta unor elemente perturbatorii privind turismul-mediu sau economic-mediu-turism;
 resursele turistice ce pot fi naturale (peisaj, relief, ape minerale, fond cinegetic si piscicol,
rezervatii stiintifice etc.), entropice (de etnografie si folclor).
Legat de aceasta problema si in tara noastra dupa decembrie 1989 a aparut un nou concept de turism
si anume, turismul rural ecologic.
Avand in vedere functia turistica si factorii care o determina sub aspectul ariei pietei, pot fi conturate
principalele forme de agroturism ce pot fi de tip national, tip international si tip imbinat (national si
international).
Totodata trebuie tinut seama ca o crestere a capacitatii agroturistice presupune in primul rand
organizarea pe plan local a aprovizionarii cu produse animaliere si vegetale obtinute in cadrul
gospodariilor taranesti din microzona, iar in al doilea rand existenta unor conditii de confort in linie
acceptabile privind mai ales perioada sezonului estival.

2.1 - Cererea agroturistica

Cererea agroturistica reprezinta totalitatea persoanelor care solicita si utilizeaza servicii de turism
rural sau persoanelor care se deplaseaza in alte scopuri in mediul rural si sunt si beneficiarii unor astfel
de servicii. Cererea agroturistica are un mare grad de mobilitate datorita faptului ca turistul trebuie sa
'migreze' pana la zona de existenta a produsului turistic.
Intrucat si cererea agroturistica exprima nevoi de ordin superior, aceasta isi manifesta elasticitatea
fata de actiunea factorilor de influenta. Factorii de actiune specifica in cererea agroturistica pot fi
considerati: durata concediilor, programarea vacantelor, marimea veniturilor, amplasarea si atractia unor
zone cu vocatie in agroturism, legatura cu satul pentru persoanele care au migrat de la sat la oras etc.
De aici concluzia ca cererea agroturistica are un caracter foarte eterogen, care este dat tocmai de
diversitatea categoriilor de purtatori ai cererii turistice (diversitatea care este generata de nevoile
exprimate si zonele din care provin solicitatorii). In aceasta situatie este necesar a fi cunoscute
segmentele cererii in piata agroturistica.
Un segment al cererii agroturistice incadreaza acei turisti care doresc sa revada meleagurile natale,
obiceriurile traditionale ale satului, preocuparile si realizarile celor mai varstnici etc., aceasta cu atat mai
mult cu cat pot sa le arate propriilor copii.
Un alt segment al cererii turistice este format din copii si tineri in formare care pot sa cunoasca
activitati agricole traditionale in mediul satesc, (activitati cum sunt pascutul animalelor, recoltatul
fructelor sau strugurilor, strangerea plantelor medicinale, pescuitul, etc.), care nu presupun un efort
deosebit si in acelasi timp fac placere tinerilor si chiar copiilor, acestia putandu-se simti utili si
responsabili.
Un al treilea segment al cererii agroturistice cuprinde oraseni care au sau nu origini rurale, dar care
sunt plictisiti de ritmul citadin, obositi de agitatia existenta mai ales in marile centre urbane. Aceasta
categorie de cetateni doresc sa fie departe de zgomot si praf, sa se poata bucura de un regim alimentar
sanatos si care solicita pentru o anumita perioada liniste si relaxare sau odihna activa.
Un al patrulea segment al cererii turistice este reprezentat si de turistii cu posibilitati financiare
deosebite, acestia dorind ceva nou. Aceasta categorie de turisti sunt cazati in hoteluri care dispun de
servicii si oferte de programe speciale (uneori organizate chiar in fermele agricole).
Un ultim segment al cererii turistice incadreaza persoanele cu venituri mai mici care nu-si permit un
concediu intr-o statiune balneo-climaterica, motiv pentru care apeleaza la aceasta forma de turism care
este ieftina si accesibila.
Dar odata cu solicitarea serviciilor de agroturism, consumatorul are si anumite drepturi privind
protectia cererii turistice si anume:
- protejarea impotriva riscului de a achizitiona un produs sau de a li se presta un serviciu care ar
putea sa le prejudicieze viata, sanatatea sau securitatea, ori sa le afecteze drepturile si interesele
legitime;
- sa fie informati asupra caracteristicilor esentiale ale produselor si serviciilor prestate;
- sa fie despagubiti pentru prejuduiciile generate de calitatea necorespunzatoare a produselor si
serviciilor, folosind in acest scop mijloacele prevazute de lege.

2.2 - Oferta agroturistica

Capacitatile agroturistice au un caracter familial si de regula sunt de mici dimensiuni. Nivelul
calitativ al capacitatilor agroturistice este dat de structura familiala si artizanala a gospodariei, factor de
atractie a turistilor potentiali. Oferta turistica este dispersata, dispersare data in primul rand de formele
diversificate de relief si apropierea sau incadrarea teritoriala in anumite zone cu vocatie turistica sau
rezervatii naturale
 Structurile capacitatilor oferite de agroturism in ceea ce priveste cazarea pot fi materializate in
principal prin pensiuni turistice (cunoscute in Franta sub denumirea de 'gite'), amenajate in special in
zonele rurale echipate in vederea inchirierii pentru o vacanta in toate sezoanele, pentru copii, adolescenti
sau tranzit (forma de inchirieri cu ziua). Din punct de vedere al structurii calitative, aceste tipuri de
capacitati trebuie sa indeplineasca anumite criterii calitative:
 situarea spatiilor de cazare si amenajarilor exterioare (priveliste, spatii verzi, flori, etc.);
 conceptia spatiului (dispunerea pieselor, incalzire);
 mobila si echipamentul (mobilierul, echipamentul, decoratiuni interioare).
Oferta agroturistica urmareste punerea in valoare a produselor agroalimentare regionale. Sub acest
aspect se poate defini produsul turistic agroalimentar** ca notiune legata de forma circuitelor turistice
pentru cunoasterea produselor agroalimentare traditionale, in cadrul regiunilor cu vocatie in obtinerea si
prelucrarea traditionala a unor produse agroalimentare. Astfel prezentarea sub forma de oferta a unui
produs agroalimentar din punct de vedere tehnic in cadrul gospodariei/pensiunii agroturistice se poate
face tinandu-se seama de patru elemente majore: dimensiunea in timp (cu referire la perioada de
productie), tehnologiile ce pot fi vizualizate, cunoasterea termenilor tehnici si de piata in comercializarea
produsului etc.
Totodata prin oferta turistica tendintele motivationale de investigare a calitatii produselor pot fi inca
adancite si prin cunoasterea patrimoniului culinar in zonele cu vocatie in obtinerea si prelucrarea
produselor agroturistice. Insusirile alimentelor poseda pe langa calitati nutritive, higenice,
psihosenzoriale si calitati simbolice, specifice regiunilor turistice cu vocatie in obtinerea si prelucrarea
produselor agroalimentare. Acest patrimoniu culinar incadrat in structura simbolismului alimentar se
poate manifesta in diferite forme ale ofertei agroturistice:
- prin cunoasterea patrimoniului culinar al regiunii care se identifica cu comunitatea locala,
marcandu-se in acest fel un aliment emblematic
- prin nominalizarea produselor in cadrul unei clasificari care sugereaza (indica chiar), stilul de
viata al comunitatii locale si alte elemente sociale, semnalandu-se in acest caz un 'aliment marcat
- de clasa';
- prin transmiterea unor informatii semnificative, concomitent cu consumul alimentului; in acest
caz semnalandu-se denumirea de 'aliment ca semn de comunicare';
- prin prezentarea anumitor alimente care constituie elemente importante si ca un prestigiu
simbolic, constituind astfel un 'element simbol'.
Patrimoniul culinar trebuie prin urmare sa fie considerat un produs turistic, care, in acelasi timp,
constituie un reper alimentar teritorial ce va fi incadrat in oferta turistica.
Ca atare, protectia si impulsionarea ofertei agroturistice trebuie sa gaseasca corespondenta in
sprijinirea tuturor factorilor care concura la dezvoltarea gospodariei taranesti.
 Structura ofertei la nivel teritorial incadreaza frecvent centrele teritoriale,la care se adauga
multitudinea si diversitatea formelor de sate turistice etnografic-folclorice, de creatie artistica si
artizanala, climaterice si peisagistice, pescaresti si de interes vanatoresc, viti-pomicole, pastorale, pentru
practicarea sporturilor etc.
De aici rezulta ca problema agroturistica trebuie abordata in conformitate cu particularitatile
potentialului turistic al spatiului rural si anume:
 valoarea si varietatea resurselor turistice existente, ocupatiile agropastorale si traditiile
etnofolclorice din zona;
 pozitia favorabila pe o artera turistica importanta si in apropierea unor centre si statiuni montane
renumite;
 apropierea de masive montane de mare atractivitate si circulatie turistica;
 dezvoltarea socio-economica ridicata a satelor care conduce la un nivel de trai confortabil al
gospodariilor, cu efecte benefice pentru primirea si gazduirea turistilor, inclusiv a celor din
strainatate;
 trasaturi psihostructurale ale populatiei ce-i confera un grad de ospitalitate, cinste si moralitate;
 gradul mai inalt de emancipare a locuitorilor din sate (cunoscatori si de limbi straine).
Oferta agroturistica reprezentata de gospodaria taraneasca necesita actiuni sustinute de asistenta,
consultanta si fonduri pe tot parcursul dezvoltarii sale ca entitate agroturistica. Pe langa sprijinul
educational este necesar un sprijin material. Sprijinul material trebuie concretizat in acordarea de credite
destinate modernizarilor, amenajarilor si constructiilor de locuinte in mediul rural. Conditiile pentru
acordarea creditelor trebuie sa fie avantajoase pentru intreprinzatori (dobanzi subventionate, termene
lungi de rambursare).
In prezent este necesara stabilirea unor criterii pentru determinarea potentialului turistic la nivel
microteritorial, respectiv a satelor, pe baza carora se poate face evaluarea cantitativa si calitativa a ofertei
turistice. In mod sintetic criteriile pentru identificarea ofertei materializata in satele turistice sunt
considerate urmatoarele:
- existenta unor gospodarii/pensiuni agroturistice, care sa asigure servicii de cazare si de servire a
mesei corespunzator normelor in vigoare;
- cadrul natural, pitoresc si nepoluant;
- traditii etnografice, folclorice si arhitectura populara specifica zonelor etnografice;
- resurse turistice variate (locale si imprejurimi), care sa permita realizaea unei ofete diversificate
de programe turistice;
- accesibilitate usoara si o infrastructura adecvata;
- dotari tehnico-edilitare, comerciale, de comunicatii, culturale si sanitare.
 Dezvoltarea ofertei de cazare prin consolidarea gospodariei taranesti conduce si la imbunatatirea
aspectului arhitectonic al satului. Apar de asemenea mutatii in concentratia constructiva a spatiilor de
locuit, precum si a gradului de confort, de acestea beneficiind atat turistul cat si proprietarul.
Pentru prezentarea in detaliu a ofertei agroturistice atat la nivel judetean cat si national este necesara
realizarea unor cataloage realizate pe baza unor documentari cu informatii de detaliu (cunoasterea
locuintelor, gradul de confort, natura serviciilor oferite etc.) si informatii generale (pret, preferinte,
certificate de atestare agroturistica etc.).

3 - Politica de produs si politica de pret

Produsul turistic cuprinde un ansamblu de produse si servicii valorificate in cadrul unei ambiante
specifice create de factori naturali intr-o anumita regiune (Ion Ionescu, 2000). Rolul produsului turistic
este sa corespunda nevoilor multiple ale turistilor, asigurand un beneficiu pentru organizator, indeplinind
doua functii inseparabile si complementare:
 functia obiectiva (concreta) - legata de performantele fizice ale produsului;
 functia subiectiva (psihologica) - determinata de satisfactiile oferite prin consumul produsului
turistic;
Produsul turistic rezulta din imbinarea de bunuri materiale si servicii, oferite de catre personalul
turistic si din serviciile adiacente, care, punand in valoare elementele patrimoniului turistic si ale
infrastructurii generale si turistice, avantajele cadrului institutional urmaresc satisfacerea unor motivatii
specifice si generale ale consumatorilor turistici.
Asigurarea unui produs turistic de calitate necesita punerea in valoare a patrimoniul turistic, prin
combinatia factorilor naturali si antropici; a infrastructurii generale, determinata de dezvoltarea
economica a zonei de destinatie; a infrastructurii turistice (facilitati de transport, cazare, alimentatie
publica, asezaminte de sanatate etc.), precum si de calitatea personalului din turism.
Produsul turistic poate fi alcatuit pe baza informatiilor prealabile privind:
 clientela - segmentata in functie de varsta, profesie, resedinta, venituri, obiceiuri, gusturi turistice
etc.
 concurenta - din necesitatea de adaptare a elementelor ce compun produsul in scopul diferentierii
de oferta concurenta si din necesitatea unei promovari optime;
 resursele turistice existente in zonele de destinatie: naturale, valori culturale, infrastructura,
agrement etc.
Componentele fundamentale ale unui produs turistic (oferit spre vanzare de touroperatori, printr-o
retea de distributie):
 elemente de atractivitate: climatice, peisagistice, istorice, culturale, servicii turistice - motive
puternice de revenire la o destinatie;
  infrastructura de comunicatii: cai de acces, mijloacede transport, telecomunicatii, servicii de
transport - ce pot fi cuprinse in pachetul de servicii sau lasate la alegerea clientului;
 echipamente (structuri) de primire si restauratie: receptie, cazarea si alimentatia publica -
reprezinta componenta primara a produsului turistic si premisa retinerii in sejur a
vizitatorului;
 echipamente complementare:
- permanente: instalatii recreative, sportive si culturale, dotari proprii ale unui centru turistic
pentru petrecerea variata si atractiva a timpului liber (turistic);
- ocazionale: manifestari culturale, artistice, comerciale (targuri, expozitii, festivaluri etc.)
- elemente umane: educatie civica, cunostinte tehnice, profesionale si culturale, educatie
estetica, ospitalitate (turismul fiind cunoscut ca o „industrie a ospitalitatii”).
Pentru realizarea produsului turistic este necesar, in prealabil:
 contractarea unui numar de locuri de cazare in localitatile cuprinse in traseele avute in vedere si in
unitati cu grad de confort variat;
 contractarea mijloacelor de transport optime produselor turistice proiectate;
 servicii de asistenta, corespunzatoare gradului de autonomie a turistilor avut in vedere;
 datele, orele si etapele de parcurs privind derularea programelor turistice;
 serviciile complementare necesare in derularea „consumului” produselor turistice.
Produsele turistice, ca pachete de servicii specifice, pot fi alcatuite cu caracter permanent, ocazional
sau potrivit cererii unor grupuri sau clienti.
Produsele turistice destinate acestei categorii de turisti presupun, in prealabil:
- segmentarea pietei in functie de specificul activitatilor profesionale, nivelul veniturilor, varsta,
aria de relatii a grupului (efectiva sau potentiala);
- analiza oportunitatii formarii de grupuri mixte (din unitati de referinta diferite), care au mai
calatorit sau nu impreuna;
- efectuarea unor discutii cu liderii de opinie ai grupurilor si/sau realizarea unor anchete privind
anumite actiuni turistice, prin chestionar (cu data de plecare, durata, variante de transport, pret,
facilitati, termen de plata etc.).
Produsul turistic se realizeaza pe masura ce se manifesta consumul, neputand fi stocat. Consumul are
loc la locul producerii, fiind usor substituibil, deosebit de sensibil la factorii conjuncturali, politici, psiho-
sociologici etc. si avand, in general, un caracter sezonier.
Politica de preturi in turismul rural
Pentru produsele vandute cu amanuntul si expuse la vedere (spre exemplu, produsele comercializate
la ferma) este obligatorie indicarea pretului de vanzare unitar, folosind etichete sau afise.
In privinta camerelor de oaspeti, este necesar sa fie indicat pretul camerei, atat la receptie cat si in
camere.
 Serviciile de servire a mesei trebuie, de asemenea, sa aiba preturile afisate vizibil, potrivit cartii de
meniuri, precizand daca bauturile sunt sau nu incluse in pret. Catalogul de bauturi trebuie sa indice
continutul, provenienta si pretul fiecarui sortiment. Vor fi delimitate vinurile de masa, vinurile de tara si
cele care beneficiaza de AOC (Appellation d’Origine Contrôlée).
In camping vor fi afisate vizibil, la intrare, capacitatea de primire, provenienta si calitatea apei,
insemnele de securitate s.a. Fermele ecvestre trebuie sa afiseze, la receptie, preturile tuturor prestatiilor,
precum si diplomele instructorilor.
Etichetarea
Urmareste evitarea falsurilor si ambiguitatilor, fiecare cuvant trebuind sa fie bine formulat. Spre
exemplu, formula „fara aditivi sau conservanti” poate fi utilizata numai daca produsele respecta legislatia
in vigoare. Indicatiile de compozitie si greutate trebuie sa fie exacte.
Ambalajele trebuie sa poata fi identificate prin nume, adresa producatorului, natura marfii, lista
ingredientelor - in ordinea descrescatoare a importantei -, cantitatea sau greutatea neta, continutul, data
fabricatiei, data limita de consum (termenul de valabilitate). Aceste mentiuni trebuie sa fie scrise lizibil si
sa fie usor de inteles. Cuvinte ca pur, natural, nou, biologic, afumat etc. nu pot fi utilizate decat in sensul
definit prin reglementari. Cuvinte ca „sanatos”, „varful gamei”, „calitate inalta” etc. - care nu au o
semnificatie precisa - sunt interzise.
Cuvinte ca „ferma” sau „fermier” trebuie sa faca referire reala la o activitate agricola: produsele sa fie
realizate de un agricultor, la ferma, ingredientele trebuie sa provina de la ferma, iar modul de fabricatie
trebuie sa ramana artizanal sau traditional.
In ceea ce priveste branzeturile fabricate la ferma, vor fi utilizate tehnici traditionale, de un
producator agricol care provine din exploatatie.
Data limita de consum, care indica data pana la care bunurile perisabile sunt consumabile, trebuie sa
fie clar indicata: „se va consuma pana la ”. Este obligatorie pentru produsele susceptibile a reprezenta un
pericol pentru sanatatea consumatorilor, dupa o scurta perioada de pastrare. Continuarea valorificarii
acestor produse dupa aceasta data se sanctioneaza penal.
Data limita de utilizare optima este precizata prin mentiunea „a se consuma de preferinta inainte de
”. Aceasta face referire, cu precadere, la conserve si are un caracter indicativ. Produsele biologice pot fi
calificate sub forma „produse ale agriculturii biologice”.
Insemne de calitate
Marcile sunt insemne private, chiar daca sunt colective. Etichetele (engl. - labels) sunt identificatii
colective, oficiale si certificate. Daca o marca poate dobandi, in timp, o notorietate incontestabila,
principiul etichetei (care garanteaza ca produsul poseda anumite calitati) este acela de a aduce, mai usor
si mai rapid, informatii pentru client, precum si recunoasterea produsului (ea are, deci, rol de promovare).
Fizic, se exprima printr-un logo care identifica in mod unic produsul. Trebuie evitata avalansa de
decoratii fanteziste, care „orneaza” provocator unele produse, inducand confuzie si indoiala in spiritul
consumatorilor - limitand eficacitatea etichetelor veritabile.
In Franta, AOC (definite prin lege) garanteaza provenienta geografica stricta a produsului, fiind
legata de cunostintele locale si de o serie de criterii de productie precise. Exista un organism (INAO) care
elaboreaza reglementari, delimiteaza ariile geografice vizate, conditiile de productie si de agreere si
propune organismelor publice deciziile de recunoastere. Certificatele de conformitate sunt atribuite, cu
avizul Ministerului Agriculturii, de organisme independente, acestea garantand respectarea anumitor
caracteristici specifice.
La nivel european, exista reglementari menite sa incurajeze calitatea produselor. Pe
langa AOC, exista IGP (Appelation d’Origine Protégée) si AS (Attestation de Spécificité). AOP s-a
inspirat din AOC, aceasta necesitand existenta unei legaturi directe intre produs si teritoriul
sau. AS desemneaza produsele traditionale. IGP, mai putin limitative, stipuleaza ca, fie productia, fie
transformarea trebuie sa se realizeze in cadrul ariei geografice de referinta.
Numeroase insemne de calitate sau de promovare identifica produsele alimentare: “Label Rouge”,
“label national” - si care nu se aplica decat produselor alimentare (este o marca inregistrata, atribuita
prin intermediul organismelor de certificare). Acestea garanteaza o calitate corespunzatoare, potrivit unui
caiet de sarcini.
Insemnele care identifica produsele zonei montane urmaresc sa diferentieze produsele acestei zone,
subliniind calitatile proprii ale acestor produse. Stampila „provenienta montana” garanteaza locul de
fabricatie (originea geografica a produselor) si specificul local. Marca „agricultura biologica”
caracterizeaza produsele rezultate din agricultura biologica, care exclude produsele chimice si de sinteza.
Acest insemn de calitate este agreat de Ministerul Agriculturii si recunoscut la nivel european.
Printre multiplele insemne care insotesc produsul exista stampile legale care pot avea un impact
comercial, dar acestea nu aduc garantii reale produsului. Acestea sunt inscriptionate fie de producator
(marca colectiva, decoratiuni, mentiune de distinctie etc.), fie de distribuitor sau de magazinele de
comercializare.
Asigurare
Asigurarea bunurilor. Vizeaza spatiile de locuit, cladirile si anexele, septelul si materialele din
gospodarie. Acestea trebuie asigurate contra incendiilor, distrugerilor cauzate de intemperii, furt,
catastrofe naturale - la valoarea lor reala.
Asigurarea de raspundere civila. Responsabilitatea civila, care reprezinta obligatia de a repara
pagubele pricinuite de o terta persoana, poate fi angajata cu titlu privat sau legat de activitatile
profesionale. In general, contractul nu acopera in mod expres riscurile antrenate de activitatile turistice.
Pentru anumite activitati cu riscuri ridicate, ca echitatia sau sporturile pe apa, masurile de precautie
trebuie avute in vedere cu mai multa atentie. Respectarea termenului de declarare a accidentului (cinci
zile) se dovedeste necesar. De altfel, pentru pensiunile care gazduiesc tineri, orice accident grav trebuie
sa faca obiectul unei declaratii la politie. Parintii sunt considerati, in principiu, responsabili pentru
accidentele cuzate de copii, dar lipsa de supraveghere poate transfera responsabilitatea catre persoanele
care ii gazduiesc.
Asigurarea impotriva incendiilor. Este necesara asigurarea cladirilor impotriva incendiilor,
precum si impotriva distrugerilor provocate de ape; trebuie verificat daca turistii vor beneficia de
despagubire in cazul distrugerii bunurilor care le apartin. Trebuie asigurata accesibilitatea vehiculelor de
interventie si luarea tuturor masurilor de evacuare si protectie, in caz de incendiu.
Alte asigurari: asigurare auto, asigurare contra accidentelor sportive (pentru inchirerea de
materiale sportive sau de animale, inclusiv in cadrul activitatilor de instruire). Se intampla, frecvent, ca
turistii sa doreasca sa participe la activitatile agricole desfasurate in cadrul fermei agroturistice. Aceasta
este posibil, insa este necesara o prevedere speciala la contractul de baza de responsabilitate civila. De
asemenea, asigurarile pot viza o serie de riscuri cum sunt furturile si erorile comise de personal, moartea
animalelor, pagubele pentru anumite materiale specifice (atelaje, biciclete, canoe etc), situatii de
accidentare, deces.
4 - Politica de distributie si politica de promovare in turismul rural
Colectivitatile rurale sunt de cele mai multe ori, de mici dimensiuni, dispun de capacitate
financiara redusa, motiv pentru care sunt nevoite sa caute parteneri atat pentru finantarea echipamentelor,
cat si pentru promovarea si comercializarea produselor turistice . Totodata pietele turistice prin sistemul
evolutiv al economiei de piata isi maresc aria, isi diversifica produsele agroturistice etc., motiv pentru
care aceste piete trebuie sa se integreze intr-o imagine de marca spatiala. De aici, rezida existenta
intermediarilor in distributia si vanzarea produsului agroturistic care se incadreaza intr-o multitudine de
retele specifice. Astfel, pot fi delimitate retele profesionale, teritoriale, bancare, de consumatori etc.
Principalii agenti economici in filierele de agroturism poarta numele de tour-operatori Acestia
investigheaza toate componentele cererii: locuinte, servicii, loisir (petrecerea timpului liber), elemente de
animatie sau de organizare a programelor specifice (manifestari cu caracter de eveniment, vizite la
ferme), circuite culturale etc. Turoperatorii cauta acele produse turistice din spatiul rural care se
incadreaza in anumite norme de calitate, certificate si care fac parte dintr-un sistem de rezervare
informatizata, vanzarea fiind directa sau indirecta.
Prin actiunea de informatizare, turoperatorii desfasoara activitati privind difuzarea de informatii
turistice, editarea de documente, actiuni de promovare si de comercializare a produselor turistice.
Cheltuielile de promovare, rezervare informatizata etc., rezultate din prestatiile turoperatorilor sunt
recuperate prin preturile de vanzare ale producatorului sau intermediarului.
Vanzarea directa de produse de la ferma
Vanzarea directa reprezinta cel mai scurt circuit de comercializare. Aceasta imbraca forma
vanzarii la ferma, vanzare ambulanta, vanzarea in cadrul pietelor locale, livrarea la domiciliu; in fiecare
caz, producatorul si familia vor fi direct implicati in vanzarea sau livrarea produselor. Vanzarea directa
necesita o declaratie catre Directia sanitar-veterinara locala (DSV).
Vanzarea la ferma necesita existenta unor localuri curate, in buna stare de intretinere, care sa
asigure o igiena ireprosabila produselor comercializate. Stocarea produselor direct pe sol este interzisa.
Vanzarea in afara exploatatiei se poate face si ambulant, ceea ce necesita un certificat veterinar de
autorizare pentru vehicul si o autorizatie-permis de transport.

De mentionat faptul ca actiunile de promovare a produsului turistic de catre turoperatori sunt

conditionate de calitatea si volumul ofertei, de experienta si profesionalismul sau, precum si de marja
comerciala necesara acoperirii cheltuielilor de comercializare si obtinerii de profit de catre toti partenerii
din circuit etc.
Complexitatea activitatilor de agroturism necesita un program sustinut de promovare la toate
nivelurile:
La nivelul gospodariilor populatiei rurale, problemele privind concretizarea activitatilor
promotionale sunt limitate de posibilitatile financiare. In situatia in care se dispune de posibilitati
financiare, se pot prezenta materiale publicitare privind situatia gospodariei, conditiile de cazare si
transport, informatii despre bucataria familiei, mestesuguri etc. Pentru situatia in care gospodaria nu
dispune de resurse financiare suficiente pentru intocmirea unui astfel de material, datele informative se
vor limita la intocmirea unei fise, care insotita de o prezentare grafica va fi inclusa intr-un material mai
amplu la nivel teritorial (zona, judet etc.).
La nivel de sat, zona turistica, promovarea se poate face prin intermediul unui material publicitar
scris (ghid turistic), casete video etc. Acest material trebuie sa inventarieze totalitatea gospodariilor care
sunt amenajate pentru agroturism, fiind incluse informatii referitoare la ansamblul teritoriului, elemente
inedite ce pot fi intalnite etc.
La nivel regional, se va avea in vedere elaborarea unui material mai amplu, care sa surprinda mai
multe elemente caracteristice (de exemplu, Tara Oasului).
La nivel national, se poate concepe un ghid, un indrumar agroturistic ce poate orienta asupra unei
arii cu un anumit potential turistic. Informatiile oferite vor fi de ordin general, urmand ca amanuntele sa
fie oferite de agentiile teritoriale specializate (ghidul respectiv va cuprinde lista acelor agentii, adresele si
numerele de telefon etc.).
De mentionat ca informatiile agroturistice trebuie sa contina, in mod obligatoriu, urmatoarele:
 prezentarea cat mai amanuntita a gospodariei agroturistice (numar de camere, amenajari etc.);
 prezentarea modului cum se poate ajunge in satul/zona respectiva (distanta fata de cele mai
apropiate orase, mijlocul de transport etc);
 prezentarea celor mai interesante elemente ale programului agroturistic.
Alte modalitati specifice de promovare a agroturismului vizeaza organizarea de expozitii cu
imagini din gospodarii, publicitatea facuta cu prilejul unor targuri, sarbatori legale, manifestari prilejuite
de anumite obiceiuri (agricole indeosebi), precum si organizarea unor anumite mese pe anumite trasee
turistice, cu mancaruri traditionale sau degustari de vinuri, fructe etc. Cu prilejul tuturor acestor situatii
pot fi distribuite materiale publicitare reprezentand zona si posibilitatile de practicare a agroturismului.
Publicitatea comerciala este strict reglementata. Aceasta trebuie sa fie obiectiva si trebuie sa respecte
regulile concurentei; pe de alta parte, din considerente de eficienta economica pe termen lung, trebuie sa
exprime realitatea, nu sa „flateze” produsul peste masura.
In privinta imaginilor si a ilustratiilor (chiar si a etichetelor), daca nu exprima realitatea, pot sa
insemne publicitate inselatoare, care este sanctionata.
In distributia si promovarea produsului agroturistic un rol important revine identificarii relatiilor
parteneriale, considerate o forma caracteristica a legaturilor intre nivelul local si central (se pot enumera:
natura acordului de parteneriat, partile implicate in decizie, dimensiunile obiectivelor turistice incluse in
acordul de parteneriat, nivelul de decizie la care sunt stabilite obiectivele parteneriale, nivelul la care se
afla partenerii si starea lor financiara etc.). Motivele de ordin administrativ, juridic, economic dar mai
ales de ordin practic, in integritatea formelor de parteneriat in retelele de agroturism, rezida tocmai din
asocierea intereselor si regruparea mijloacelor necesare pentru activitatile integrate in retelele de
promovare si distributie agroturistica. Relatiile parteneriale se pot stabili si in vederea promovarii
dezvoltarii agroturistice intre institutiile publice si cele private la diferite niveluri, pe plan local, national
si international. In acest sens, legislatia va trebui sa aiba in vedere usurarea accesului partilor interesate la
diferite resurse (financiare, materiale, umane, informationale) si in privinta modalitatilor de alocare. Pot
fi exemplificate urmatoarele forme institutionale ca rezultat al cooperarilor in agroturism: asociatii
profesionale (spre exemplu, sate turistice), gospodarii agricole familiale, alti agenti economici si grupuri
de interese.
Cunoasterea specificitatii structurilor parteneriale agroturistice in activitatile de distributie si de
promovare agroturistica este indispensabila, si are in vedere:
 diversificarea activitatilor din spatiul rural, cu referire la agroturism, in scopul sporirii gradului de
stabilitate sociala in localitatile rurale;
 surprinderea complexitatii legaturilor intre agroturism si sectoarele din amonte cu scopul
diminuarii costului tranzitiei in spatiul rural;
 integrarea dimensiunilor ecologice ale habitatului rural in activitatile de turism rural.
Prin organizarea si functionarea parteneriatului in retelele de promovare si distributie agroturistica
si apoi de implementare in spatiul rural, este necesara cunoasterea a o serie de conditii specifice actualei
etape de tranzitie din tara noastra si anume:
 fixarea clara a obiectivelor de agroturism la nivel de zona, bazin turistic sau localitate rurala;
 crearea unei situatii avantajoase pentru toti partenerii din cadrul retelei de distributie in arealul
respectiv;
 responsabilitatea participarii partilor implicate in activitatile de agroturism.
Propunerea de introducere in practica a 'Cartii pensiunii turistice' reprezinta un mijloc important
in programele retelelor de distributie agroturistica. Prin aceasta se presupune instituirea unui sistem de
colaborare intre mai multe institutii si organisme interesate; respectiv proprietarii pensiunilor turistice,
primariile locale, institutele de cercetare, Centrele de consultanta etc. Existenta Cartii pensiunii turistice
este astfel utila pentru toti agentii economici din reteaua de promovare si distributie agroturistica, mai
ales in cunoasterea si analizarea unor date reale si operative.

5. Strategii de promovare a produsului agroturistic

Turismul este considerat un sector strategic, datorita posibilitatilor de dezvoltare economica pe
care le ofera si totodata o componenta a strategiei de consolidare a pietei Uniunii Europene. Cu referire la
sfera de activitate a turismului rural se poate arata ca acesta determina stabilirea unor legaturi intre
componenta demografica si zona geografica; legaturi politice (cu referire la declinul care se inregistreaza
in zona rurala), legaturi economice (diversificarea activitatilor in spatiul rural), legaturi umane (o mai
buna cunoastere intre sateni si oraseni). Ca atare, politicile dezvoltarii si protejarii turismului rural
urmaresc materializarea acestor strategii pe termen mediu si lung. In definirea strategiilor, o atentie
deosebita se va acorda urmatoarelor aspecte:
  Elaborarea de planuri strategice pentru turism prin care sa fie examinate cele mai bune modalitati
de dezvoltare si administrare a regiunilor, comunitatilor si ecosistemelor, nevoilor de
infrastructura a acestora, tehnicilor de administrare agroturistica etc. Este totodata necesara
masurarea eficientei strategiilor in functie de costurile de elaborare si de aplicare a strategiei, de
succesul comercial, de eficienta conservarii mediului si comunitatii locale, de mentinerea si
diversificarea locurilor de munca etc.
 La nivel tactic, aplicarea planurilor strategice cer o cunoastere precisa a problemelor si a
sistemelor de gestiune, fluxurilor de vizitatori, de cunoastere si argumentare a potentialului
patrimoniului agroturistic local, a mijloacelor de incurajare a noilor profesionisti in agroturism, a
sistemelor de transporturi publice rurale etc.
Elaborarea strategiilor de dezvoltare in turismul rural, (implicit si pentru agroturism) trebuie sa
tina seama de urmatoarele elemente de baza:
- clientii care au cerinte crescande, solicitand locuri mai bine administrate pentru vacante;
- turismul rural, care este diferit de turismul in statiune, ceea ce presupune un mediu fizic si uman
deosebit, ce poate fi regasit prin vacantele in ariile rurale;
- existenta in activitatile de turism rural (agroturismului) a unui numar mai mare de mici
intreprinderi, noi si neexperimentate (cum sunt de exemplu gospodariile agroturistice), care
necesita strategii specifice pentru planificarea activitatilor (cu referire la dezvoltarea initiala a
acestui nou sector ce solicita frecvent subventii publice);
- activitatile de implementare a planurilor strategice care evolueaza de la simpla planificare a
amenajarii teritoriului si a infrastructurii, spre o structura supla si orientata a gospodariei
agroturistice.
Chiar daca modalitatile de practicare a turismului rural sunt diferite de la o regiune (zona) la alta,
este necesara in continuare cunoasterea factorilor implicati in realizarea obiectivelor strategice. Acestia
pot fi considerati urmatorii: conservarea, crearea si diversificarea locurilor de munca, conservarea
cladirilor si habitatului traditional, sustinerea comunitatii, modernizarea retelei de transport, sustinerea
agriculturii si exploatarii forestiere, ameliorarea calitatii vietii pentru protectia rurala, crearea de noi
functiuni, profesii pentru grupurile (colectivitatile) defavorizate.
De mentionat ca insasi contextul politicilor de dezvoltare a turismului rural si a agroturismului
delimiteaza laturile strategice de marketing cu specificitate regionala (zonala). Acestea se refera la
urmatoarele:
 formarea si largirea treptata a unei structuri turistice specifice fiecarei zone tinand seama de
mutatii socio-economice pentru fiecare perioada (de exemplu popularea zonelor defavorizate,
introducerea si eficientizarea unor activitati zonale etc.);
  existenta pe lunga perioada de timp a unei liberalizari a politicilor de dezvoltare rurale, a liberei
initiative in turismul rural, dar si a unei permanente adaptari si adoptari de acte normative
specifice;
 politica ajutoarelor de stat pentru majoritatea formelor de turism rural ce nominalizeaza
beneficiarii din spatiul rural, sursele de finantare, modul de interventie (cu referire la perioada si
limitele costurilor de subventie);
 prin politicile de dezvoltare a turismului rural, trebuiesc urmarite permanent si efectele indirecte
in sectoarele de complementaritate (sectoarele ce asigura baza tehnico-materiala in turismul rural;
sectoarele care realizeaza amenajarile de infrastructura generala si agroturistica; sectorul
comercial; sectorul industriilor usoare si alimentare; sectoarele de prestari de servicii etc.);
 necesitatea unei integrari si in domeniul turismului rural, prin existenta sistemului integrant
(reprezentat prin structurile turistice existente) si a mediului integrator (cu referire la actele
normative ce reglementeaza activitatile de turism rural).
De mentionat ca adoptarea si implicit transpunerea in practica a strategiilor de dezvoltare a
turismului rural trebuie sa respecte specificul ruralitatii regionale intrucat:
♦ nu toate regiunile consimt sa se dezvolte pe aceasta cale sau chiar nu se preteaza pentru unele
activitati agroturistice;
♦ exista limite de dezvoltare intr-o zona data;
♦ practica poate solicita tehnici particulare de management al fluxurilor de vizitatori pentru a
impiedica distrugerea echilibrului ecologic al comunitatii.
Pentru acest motiv in strategiile de marketing agroturistic este necesara o analiza prospectiva a
posibilitatilor de constituire si valorificare a produsului turisticrespectiv:
 amenajari pentru dezvoltarea infrastructurii generale (alimentare cu apa, incalzire, canalizare,
epurarea apelor uzate, repararea si modernizaea drumurilor de acces la obiectivele sau de legaturi
cu magistrarele rutiere);
 ridicarea gradului de confort al gospodariilor ce primesc turistii;
 dotari pentru agrement sportiv (partii de schi, transport pe cablu, terenuri de sport, poteci turistice,
echitatie etc.).
Implementarea acestui ansamblu de amenajari si dotari este considerata absolut necesara
impunandu-se la nivel teritorial, respectiv in toate satele turistice. In acest context elaborarea unei
strategii viabile in dezvoltarea agroturismului in etapa actuala la nivel zonal are la baza cunoasterea
potentialului de productie agricola si evaluarea activitatilor tehnico-economice a gospodariei agricole
familiale. Aceasta si pentru motivul ca spatiul domestic are o amploare determinativa pentru intreaga
activitate productiva a gospodariei rurale, iar strategiile de determinare trebuie sa-i determine o
infrastructura specifica dar si eficienta.
 Succesul activitatii de turism consta nu numai in dotarile realizate, ci mai ales in calitatea
serviciilor oferite de gospodari Aceasta presupune profesionalism din partea gazdelor. al celor care
acorda servicii turistice. In acest sens formarea si specializarea fortei de munca, in profesii de baza
(receptie, bucatarie, patiserie, ospatarie, animatie, ghid etc.), trebuie sa constituie o preocupare
importanta pentru Asociatia turistica sateasca.
Totodata diversitatea formelor de turism rural impun strategii diferentiate mai ales in zonele
turistice consacrate, unde se remarca tendinte de cooperare si parteneriat. Implementarea dar si
viabilitatea unei strategii de parteneriat de interes local in dezvoltarea turismului rural sau a agentului
economic prin intermediul unor forme de cooperare, presupune succesiunea unor etape considerate
specifice, acestea fiind:
 existenta unei politici de dezvoltare a turismului rural la nivel local;
 delimitarea zonelor, bazinelor turistice si localitatilor cu dificultati pe plan economic si social sau
a problemelor de turism rural;
 elaborarea proiectului pentru materializarea problemelor identificate;
 stabilirea modalitatilor de rezolvare in cazul implicarii partilor parteneriale din domeniul de
activitate al turismului rural pentru care este necesara stabilirea acordului de parteneriat;
 reunirea partenerilor si repartizarea responsabilitatilor;
 inceperea actiunilor specifice in functie de obiectivul principal, obiectivele secundare si modul de
asigurare a resurselor;
 urmarirea si elaborarea periodica a rezultatelor actiunilor parteneriale.
In concluzie, turistul - in calitate de consumator de programe si servicii agroturistice - intra in
posesia unor informatii de agroturism prin intermediul agentiilor de turism specializate, retele si forme de
organizare a agroturismului, mijloacele publicitare, distribuitorii de produse agroturistice, reclama facuta
de turisti ce au beneficiat de aceasta forma de turism.
In acest fel, in cadrul activitatii complexe de promovare agroturistica se face indirect o publicitate
pentru zona respectiva.
Tabelul nr. 1
Elementele si etapele unui studiu de fezabilitate in proiectarea formelor de turism rural
agroalimentar
Etape de studiu Forme si criterii de aplicare
STUDIUL MEDIULUI LA NIVEL:
(conditii tehnice si economico-organizatorice)
Prezentarea globala a sectorului agroalimentar (productie, cooperatie,
Microeconomic
comert).
Macroeconomic Prezentarea zonei (agenti economici, caracteristicile turismului si sectorului
 agroalimentar cu vocatie).
Tematica Existenta si consultarea unor proiecte locale pe aceasta tema.
STUDIUL CONDITIILOR EXISTENTE IN ZONA
(cunoasterea pietei produsului)
Cunoasterea firmelor si/sau exploatatiilor cu traditie in zona respectiva.
Excursii ce pot fi organizate pe tema cunoasterii produsului.
Oferta
Elemente de popularizare a cunoasterii produsului agroalimentar cu vocatie in
zona.
Posibilitati de a se vizita anumite obiective specifice zonei (cu referire la
Cererea
obtinerea produsului agroalimentar).
Structura Modalitati si structura logistica adecvata in primirea turistilor.
DEFINIREA PROIECTULUI
Atragerea clientului spre regiunea cu vocatie pentru un anumit produs
agroalimentar.
A se face cunoscuta productia locala si dezvoltarea imaginii de calitate.
Obiective
Amenajarea (punerea la punct) a unui centru de cunoastere si promovare a
produsului agroalimentar.
Formarea unei atmosfere de popularizare locala.
Crearea unui depozit cu o amenajare specifica stocarii produsului
agroalimentar (de exemplu o vinoteca).
Mijloace
Amenajarea (punerea la punct) a operatiilor ajutatoare (de semnalizare,
circuite, etc.)
Turistice: atragerea de turisti, dezvoltarea infrastructurilor necesare (de cazare
si masa).
Rezultate (consi-derateSociale: dinamizarea dezvoltarii zonei prin crearea posibilitatilor de utilizare
avantajoase) mai buna a fortei de munca.
Economice si comerciale: cresterea imaginii de marca si de vanzare a
produselor agroalimentare din zona; dezvoltarea economiei locale.
Problema importantei si amplificarii proiectului in raport de posibilele
Limite
diminuarii ale cererii si ofertei.
STUDIUL TEHNIC
O pozitie avantajoasa in spatiul comercial.
Alegerea locului Constructie (adapost) bine consolidat si spatiu suficient.
Costuri acceptabile.
 Spatii (holuri) de primire, informare si vanzare a produselor.
Spatii de stocare a produselor.
Amenajare
Spatii de prezentare si degustare a produselor.
Spatii de intalnire a vizitatorilor.
Permanentizarea sarbatoririi produsului si a gastronomiei.
Definirea si Initiere de degustari.
prezentarea unor Organizarea de circuite pentru cunoasterea produsului.
elemente anexe Crearea unor produse simboluri (ce pot reprezenta elementele cele mai
specifice pentru produsul respectiv).
POLITICA DE COMUNICARE
Informatii la fata locului (prin publicatii in mai multe limbi, diapozitive,
Informatii expozitii permanente asupra produselor agroalimentare din zone cu vocatie de
prestigiu).
Comunicatii interne si internationale referitoare la:
- scopuri si sejururi turistice;
- suporturi publicitare prin utilizarea diferitelor forme
Comunicatii
de publicitate, pliante etc.;
- promovarea prin diferite manifestari;
- indicarea locului unde se poate gasi produsul si descrierea acestuia.
REALIZAREA PROIECTULUI
Din punct de vedere al provenientei (vocatia zonei agricole).
Structuri juridice
Gestiunea activitatilor.
Stabilirea formelor de finantare (aportul membrilor fondatori, subventii,
Structuri sponsori, imprumuturi).
financiare Evaluarea sumelor necesare cheltuielilor (cu infrastrusctura, amenajari,
intretinere).
REPERCURSIUNI
Cresterea fluxurilor turistice.
Turistice
Diversificarea produselor turistice.
Refacerea financiara a producatorilor agricoli.
Economice Refacerea si/sau relansarea economica favorabila a agentilor economici din
sectoarele de comercializare si distributie.
Sociale Posibilitati in utilizarea deplina a fortei de munca.
Dezvoltarea unor relatii de comunicare si retele de schimb intre agricultori
 si/sau alti agenti economici.
Sursa : Prelucrat dupa Charvet, N., 1995, pag. 17-18

5.1 - Elaborarea programelor de marketing agroturistic

Elaborarea programului are un rol esential in activitatea agroturistica, fiind necesara adoptarea
unor metode si cai specifice pentru nivelurile de dezvoltare a zonelor. Oricare ar fi metodele de evaluare
si formulare a programelor de marketing la nivel teritorial acestea trebuie sa includa obiective
economice, sociale, de amenajare teritoriala, financiara etc.
Pentru studiul situatiei existente, este frecvent utilizata metoda de cercetare selectiva pe baza de
esantion concretizata prin 'Fisa chestionar', prin care se intervieveaza fiecare subiect (gospodar) in parte.
In acest fel se pot obtine informatii privitoare la marimea si gradul de dispersare al proprietatii, modul de
exploatare (munca proprie, asociatie, arenda, modul de prelucrare si comercializare al productiei,
veniturile si cheltuielile aferente productiei agricole etc.

Prin culegerea, gruparea si prelucrarea informatiilor se pot elabora programe de marketing

agroturistic structurate si etapizate adecvat potentialului zonei. Principalele elemente incluse intr-un
asemenea program de marketing agroturistic vizeaza (dupa Mitrache St. s.a., 1996):
 Prezentarea ofertei de cazare, cu referire la prezentarea capacitatii de cazare si a serviciilor ce pot
fi asigurate la nivelul gospodariei sau a comunitatii rurale. Este necesara cunoasterea serviciilor
incluse, precum pretul pentru fiecare in parte.
 Inventarierea atuurilor zonei, concretizate prin avantajele create de caracteristicile zonei pentru
turist. Se pot face referiri la cadrul natural (peisaj, calitatea aerului), cadrul construit (arhitectura
traditionala, specificitatea materialelor de constructie utilizate etc.), obiective istorice si
economice ce pot fi vizitate, obiceiuri specifice zonei (cu referire la anumite sarbatori anuale
considerate traditionale) etc.
 Participarea (optionala) a turistilor la activitatile specifice zonei sau sezonului. Anumite
activitati privind culesul fructelor de padure, cositul fanului, lucrari artizanale etc., care pot fi
executate cu placere la acestea adaugandu-se caracterul lor educativ.
 Prezentarea activitatilor recreative. In cadrul fiecarei gospodarii conform zonei si posibilitatilor
gospodariei se pot desfasura anumite activitati recreative, ce pot include: activitati sportive
specifice sezonului, vanatoare, pescuit, sporturi acvatice, mese la stana si campenesti etc.
 Elemente de atractie ale zonelor limitrofe, prin care se urmareste organizarea unor actiuni,
programe sau excursii. Atractiile turistice pot fi date de formele de relief si peisaje atractive,
locuri si monumente istorice, manifestari folclorice etc.
  Cunoasterea de catre turisti a activitatilor desfasurate in atelierele mestesugaresti si de industrie
mica din zona. Sunt situatii in care turistii sunt dornici sa cunoasca sau chiar sa se initieze asupra
unui anumit domeniu al artei populare sau al unui anumit mestesug.
O initiativa deosebita o prezinta programele de cooperare si parteneriat in agroturism.
Actiunile inscrise in aceste programe au un caracter bilateral si multilateral, la nivel interregional si
transnational, scopul fiind obtinerea unui profit reciproc pentru fiecare partener prin actiuni comune de
promovare sau de scoatere pe piata. Referitor la aceasta problema de cooperare sunt semnalate initiative
privind: primirea turistilor in cadrul fermelor agricole, cazarea turistilor la locuitorii satelor etc.
Exista mai multe programe de cooperare europeana in domeniul turismului rural, protectiei
mediului etc., concretizate prin obiective care urmeaza sa devina operationale in diferite zone, populatia
beneficind in urma dezvoltarii acestora. Legat de existenta programelor de cooperare si parteneriat in
turismul rural se poate lua inca in discutie cunoasterea formelor de interventie a colectivitatii locale
pentru constituirea si/sau consolidarea regiunii (bazinului local).
Ca atare, elementele ce conditioneaza introducerea unor forme de cooperare si parteneriat in
programele de turism rural au la baza: interventiile publice ce implica punerea la dispozitie a factorilor de
productie necesari constituirii ofertei turistice, identificarea si organizarea ofertei, coordonarea diferitilor
operatori turistici, anticiparea diferitelor riscuri economice, sociale sau culturale, initiative pentru
dezvoltari intercomunale etc.; formele interventiilor colectivitatilor locale, cele mai importante referindu-
se la factorii de productie, accesul la resursele strategice (financiare, juridice, de formare a personalului
de informare etc.), achizitionarea, instalarea si controlul gestiunii utilajelor specifice comercializarii,
cunoasterea cu exactitate a prestatiilor si posibilitatile de realizare locala a acestora etc. Costurile totale si
mai ales contributia UE, dau o garantie a aplicarii acestor programe.
Elaborarea programelor turistice se face si prin consultarea si sprijinul unor organizatii
specializate din cultura si invatamant. Orice program turistic va trebui sa includa si urmatoarele
elemente: adresantul (turistul individual sau grupuri de turisti), responsabilul de program, durata
programului si perioada de timp pentru care este valabil. Pentru perspectiva dezvoltarii agroturismului,
programele vor trebui sa includa masuri si activitati specifice cum sunt crearea si/sau perfectionarea in
continuare a masurilor legislative; identificarea potentialului romanesc ce se preteaza dezvoltarii
turismului de acest gen; formarea profesionala pentru turismul rural prin organizarea de actiuni specifice;
cooperarea cu organizatiile internationale in domeniul turismului rural; pregatirea gospodariilor taranesti
pentru a deveni capabile sa presteze servicii turistice; atestarea gospodariilor taranesti selectionate pentru
prestarea serviciilor agroturistice; lansarea pe piata interna si internationala a ofertei de agroturism
romanesc; realizarea fondului de date privind unitatile/gospodariile cuprinse in reteaua nationala a
turismului rural; formarea expertiolor in management agroturistic; sprijinirea dezvoltarii turismului rural
prin accesul gospodariilor taranesti la fondurile alocate de la bugetul statului; credite si dobanzi
subventionate etc. In fig. 2 este redata schema unui program agroturistic la nivel local si zonal.
 Utilitatea acestor programe sunt de un real folos in dezvoltarea turismului rural contemporan si
integrarea acestor activitati cu celelalte tari din Estul
Europei.
Prin serviciile oferite si activitatile
incluse in programele agroturistice
este necesar sa se urmareasca
ridicarea prestigiului satului
agroturistic creandu-i o anumita
popularitate incadrandu-
l in randul
destinatiilor turistice de
mare interes si

atractivitate.

12.Iniţiative la nivelul
Uniunii Europene
Consiliul Europei a lansat campania
pentru "Lumea Rurală" care a avut cu siguranţă o
incidenţă puternică asupra dezvoltării turistice a acestor regiuni. Raportul Adunării Parlamentare cu
privire la turismul rural şi integrarea sa într-o politică globală, invită toate statele membre să promoveze
turismul rural care –prin protejarea mediului şi a identităţii culturale locale – poate contribui la realizarea
unui contract social care va garanta, într-o politică europeană integrată, echilibrul eco–cultural şi social
dintre oraş şi sat.
Ca o contribuţie la Anul European al Turismului (1990), Consiliul Europei a elaborat un ghid
pentru promovarea turismului "inteligent", adică promovarea unui turism care să protejeze mediul şi care
să reprezinte o sursă complementară de resurse financiare pentru populaţia rurală, şi, deci, ca un factor
important de stopare a depopulării satelor.
Parlamentul European a elaborat un raport cu privire la crearea parcurilor, protejarea şi
dezvoltarea agroturismului.
 Comisia Uniunii Europene, prin raportul Viitorul Lumii Rurale, ca şi prin reforma fondurilor
structurale şi incidenţa lor asupra dezvoltării turismului rural, subliniază importanţa pe care trebuie s-o
acorde această comisie sectorului economic. Programele operaţionale din aproape toate regiunile şi
majoritatea planurilor de afaceri ale grupărilor locale de dezvoltare în cadrul iniţiativei LEADER, conţin
proiecte novatoare şi demonstrează că "actorii "locali (prestatorii de servicii agroturistice) se implică în
dezvoltarea armonioasă a unui turism rural de înalt nivel.
Dezvoltarea integrată, echilibrată şi pe termen lung – aşa-numitul tip de dezvoltare "durabilă"
sau "susţinută" – presupune existenţa unor politici comunitare care să susţină "turismul verde" pentru
valorificarea spaţiului rural. În această privinţă merită să amintim recentul Plan de acţiuni comunitare în
favoarea turismului şi Programul comunitar de politică şi acţiuni în materie de mediu şi de dezvoltare
durabilă. De asemenea, s-au alocat fonduri structurale (Fondul de Dezvoltare Structural şi Fondul
Regional) pentru dezvoltarea turistică a zonelor rurale şi pentru pregătirea profesională în acest domeniu.
Ca urmare a experienţelor realizate în cursul Anului European al Turismului, acţiunile
comunitare în favoarea turismului rural merg în direcţia susţinerii definiţiei, creării şi comercializării
produselor "turism rural" într-o reţea europeană identificabilă prin mărcile de calitate.
Politica agricolă comună în Uniunea Europeană (UE)
Reglementările UE menite să sporească eficienţa structurilor agricole au în vedere un sistem de
ajutor financiar pentru creşterea investiţiilor în activităţile turistice şi meşteşugăreşti în fermele ţărăneşti.
Schema se bazează pe concepţia comisiei asupra a ceea ce se înţelege prin agroturism, definiţia
aplicându-se numai fermierilor care obţin 25% din totalul veniturilor lor, din activitatea de fermă. Sub
acest prag, orice activitate de turism, efectuată în cadrul fermei, nu mai este considerată ca parte a
activităţii acesteia şi deci, nu se acordă ajutorul menţionat conform reglementărilor adoptate. Deşi
reglementări generale se aplică în întreaga comunitate, există unele măsuri specifice în agroturism care
prevăd acordarea de asistenţă financiară zonelor mai puţin favorabile, care includ vestul Irlandei, unele
zone din Italia şi unele insule ale Scoţiei.
Politica regională în Uniunea Europeană
Turismul rural se realizează în majoritatea cazurilor în acele regiuni care beneficiază de ajutor
financiar din partea Fondului de Dezvoltare Structural şi Fondului Regional al Uniunii Europene, care s-
au redus simţitor. De exemplu, în cadrul sprijinului acordat de UE pentru realizarea obiectivelor de
dezvoltare în mediul rural, locul cel mai important îl ocupă măsurile de încurajare a turismului rural şi a
pregătirii profesionale în domeniul turismului. Aceasta presupune finanţarea investiţiilor menite să creeze
facilităţi în domeniul turismului, cum ar fi: cazarea la fermele ţărăneşti, dezvoltarea parcurilor naturale, a
activităţilor sportive (golf, skietc.).
Iniţiativa LEADER
În anul 1990, Comisia UE a adoptat o nouă iniţiativă pentru dezvoltarea rurală, intitulată
LEADER (Links between Actions for this Development of the Rural Economy" – legături între acţiunile
pentru dezvoltarea economiei rurale). Conform acestei iniţiative, Comunitatea şi-a propus să încurajeze
integrarea dezvoltării rurale la nivel local. Prin iniţiativa LEADER se înfiinţează o reţea de circa 100
grupuri de acţiuni în domeniul localităţilor rurale. Fiecare grup are următoarele sarcini:
- dirijarea subvenţiilor pentru finanţarea zonelor geografice proprii;
- furnizarea de informaţii întregii Comunităţi cu privire la măsurile şi fondurile
menite să încurajeze dezvoltarea rurală în zonă;
- pregătirea profesională a forţei de muncă şi asigurarea asistenţei tehnice;
- dezvoltarea turismului rural;
- încurajarea creării de firme mici, întreprinderi meşteşugăreşti şi asigurarea de
servicii locale;
- exploatarea şi comercializarea produselor agricole locale.
2. Programe europene privind dezvoltarea turismului rural
Pentru încurajarea turismului rural, în ţările Uniunii Europene şi în altele, s-au elaborat o serie
de programe, între care amintim:
Programul "EXPERT", al cărui obiectiv principal l-a reprezentat încurajarea dezvoltării
turismului rural în regiunile şi ţările participante (Belgia, Germania, Ungaria, Luxemburg, Marea
Britanie, Cipru, Cehia, Slovacia, Franţa, Polonia, Rusia, Suedia), se bazează pe principiile de inovare,
transferabilitate, dezvoltare durabilă şi profitabilitate. Sectorul vizat a fost cel al "turiştilor specializaţi"
cum ar fi: organizaţiile profesionale, şcolile, universităţile, grupurile având o anumită vocaţie. După
primul an de funcţionare a fost creată Asociaţia pentru Dezvoltarea Turismului Rural (ATRAC), cu
scopul de a încuraja turismul rural şi cultural şi de a continua proiectele programului "EXPERT".
Proiectul a permis crearea unor activităţi ale turismului rural luând în considerare protejarea
mediului înconjurător, dar şi crearea unei reţele cuprinzând 17 ţări.
În cadrul programului (ECOVAST) Strategie pentru o Europă Rurală, asociaţia şi-a definit
atitudinea sa cu privire la dezvoltarea turismului ca mijloc de dezvoltare a economiei locale şi naţionale,
precum şi pericolele potenţiale ce apar prin această dezvoltare.
Programul "THE VILLAGE I LOVE" organizat de EUROTER are 51 de modele de proiect.
Acest program este o publicaţie trilingvă (germană, engleză şi franceză) şi tratează probleme în materie
de turism rural prin organizarea unor concursuri. Astfel, în anul 1990 "Anul European al Turismului", au
fost prezentate cele mai bune 51 proiecte din 14 ţări europene.
Această acţiune ar trebui să servească drept exemplu celor ce caută să pună în aplicare activităţi
de turism rural. Acest raport, tipărit în 2000 de exemplare, a fost distribuit serviciilor publice, instituţiilor
europene şi internaţionale ca şi mediilor şi organizaţiilor turistice. Raportul e accesibil tuturor şi este un
bun mijloc de informare şi o sursă de referinţă bună pentru colectivităţile locale ce caută să dezvolte
turismul rural în zona lor.
 Programul "DATA BASE ON RURAL TOURISM SERVICES" (Baza de date a serviciilor
de turism rural)
Ţinând cont de importanţa noilor tehnologii, responsabilii acestui proiect (organizator fiind S.C.
"Publitehnica" S.A.) au pus la punct un program pe calculator (MS–DOS, MacIntosh) pentru a colecta
informaţii relative despre serviciile oferite pe piaţa turismului rural. Aceste informaţii indică ce
întreprinderi oferă servicii turistice, care sunt elementele de artă şi cultură specifice regiunii respective,
care sunt caracteristicile mediului înconjurător.
Proiectul vizează armonizarea informaţiilor disponibile cu serviciile necesare turismului rural,
pentru a facilita contactele între prestatorii de servicii de turism rural şi agenţii. Programul a fost testat în
regiunile Friuli–Venezia–Giulia şi oferit altor regiuni de către Ministerul Italian al Turismului.
Utilizarea noilor tehnologii în turismul rural este foarte importantă deoarece ţine cont de
distanţele lungi şi de nevoia de stabilire de reţele de comercializare.
Programul "INTERREGIONAL CELTIC COOPERATION"
Programul a întărit legăturile dintre reţelele stabilite între cele 8 regiuni agricole ale Spaniei,
Franţei, Irlandei, Marii Britanii, acestea având un trecut cultural comun. Subvenţionat în 1990–1991 de
un proiect ERDF, grupul pentru turism celtic a pus în practică 49 de programe de schimburi pentru
promovarea turismului rural şi cultural. Proiectul a căutat să dezvolte noi programe şi produse turistice
comune, trei iniţiative rezultând în 1996 în cadrul turismului rural şi cultural în extrasezon şi alte
programe de schimb fiind proiectate pentru a identifica zonele comune de dezvoltare şi noile produse
turistice (de exemplu, "turismul verde"). Acesta a ajutat să se înţeleagă cum pot fi create locuri de muncă
pe termen scurt sau în sezonul "mort".
Proiectul a promovat crearea unei identităţi comune celte, alături de conştientizarea protecţiei
mediului pe tot timpul sezonului turistic.
Programul "EUROPEAN RURAL TOURISM NETWORK", organizat de EUROGÎTES în
colaborare cu 12 organizatori din turismul rural in 9 state europene şi EUROTER.
Acest proiect comportă trei elemente: asistenţă tehnică pentru elaborarea unei reţele de locuinţe
turistice în cadrul populaţiei germane, spaniole, ungare, portugheze, române şi cehe. În plus, permite
cunoaşterea pieţei europene a turismului rural şi asistă la crearea unui program de informare şi
promovare a locuinţelor turistice din fiecare ţară. Activităţile federaţiei propun trimiterea de specialişti în
aceste ţări, formarea profesională a celor ce girează activitatea turistică a satelor şi a proprietarilor de
ferme şi pensiuni turistice.
Acest proiect contribuie la menţinerea vieţii rurale în Europa şi asistă, de asemenea, ţările din
estul Europei şi Europa Centrală în eforturile lor de dezvoltare rurală.
Programul "TRANSNATIONAL AGRI–TOURISM INFORMATION CENTRE",
organizat de "Bishop Burton College of Agriculture", cu scop pedagogic. Este destinat studenţilor străini
sau autohtoni în turism şi gestiune rurală. Proiectul are ca scop principal crearea unui serviciu educativ în
materie de turism verde şi de protejarea mediului
pentru vizitatorii regiunii în care se situează Colegiul Agricol Bishop Burton. Aceasta a permis
susţinerea şi încurajarea studenţilor europeni în schimbul lor de experienţă în ceea ce priveşte cursurile şi
experienţa în muncă.
Proiectul a permis realizarea unui centru şi a unei reţele internaţionale ce asigură promovarea
turismului verde, ţinând cont de protejarea mediului. A contribuit şi la dezvoltarea unei reţele de schimb
de manuale, informaţii şi experienţă de lucru.
Programul "STUDY ON RURAL TOURISM". Proiectul a căutat să diversifice serviciile
turistice tradiţionale în Spania printr-o lucrare elaborată pe tema turismului rural. Aceasta constă din
studii de analiză a pieţei şi studii de fezabilitate a programelor de îmbunătăţire a pregătirii profesionale în
turismul rural.
Prima parte a studiului analizează cererea consumatorilor din nordul Europei şi Spania în ceea
ce priveşte serviciile de turism rural şi conceptele existente pe piaţă. În plus, două manuale practice au
fost publicate: unul pentru responsabilii planificării locale şi celălalt pentru operatorii din turismul rural.
Această combinaţie de cercetări analitice şi manuale practice ar trebui să fie transferabilă şi în
alte regiuni europene.
Programul "TRAINING SEMINAR FOR RURAL TOURISM OPERATORS". Pentru a
diversifica sursele venitului rural şi a îmbunătăţi calitatea produselor turismului rural, au fost organizate
cinci seminare de pregătire profesională pentru operatorii din mediul rural avându-se în vedere, mai ales,
femeile. Seminariile au avut ca obiectiv îmbunătăţirea cunoştinţelor de tehnici de management şi
marketing ale participanţilor, ca şi aspectele relevante ale comerţului şi taxelor legale, cuplate cu ore
instructive de planificare a investiţiilor şi calculare a costurilor. Participanţii au fost pregătiţi să iniţieze şi
să realizeze activităţi de marketing în domeniul rural, în comun sau individual.
Programul pentru o dezvoltare integrată a turismului rural reprezintă cea de-a treia etapă a
strategiei UE pentru o dezvoltare durabilă a turismului rural, pe baza acţiunilor la nivel local, care
beneficiază de strategia LEADER şi de fondurile structurale.
Proiectul, la care au participat Danemarca, Ungaria, Irlanda, Marea Britanie şi Portugalia s-a
aplicat în mai multe regiuni decât în etapa precedentă şi a avut ca scop realizarea prosperităţii pe termen
lung în zonă, printr-o abordare integrală a activităţilor socio–economice, culturale şi de mediu.
Prin acest program se realizează diversificarea economiilor ţărilor respective prin dezvoltarea
activităţii turistice pe tot parcursul anului şi implicit crearea de noi locuri de muncă în perioadele de
extrasezon şi promovarea unui produs turistic rural.
Fiecare participant (fiecare ţară) a elaborat câte un model de program, iar toate activităţile au
inclus reuniuni, seminarii, întâlniri la nivel interregional.
 "AGRICULTURA–MEDIUL–TURISMUL", proiect elaborat de Franţa, Italia, Spania şi
Belgia, a urmărit realizarea unei "deschideri" a agriculturii către alte activităţi, în special, pentru sudul
Europei.
Scopul programului a fost crearea şi dezvoltarea unui produs turistic rural de înaltă calitate, care
să ţină cont de protejarea mediului, de cultura locală şi care să realizeze noi legături între agricultură,
mediu şi turismul rural. Activităţile programului au inclus realizarea unor studii de caz la nivel
intercomunal, precum şi patru seminarii interregionale pe baza acestor studii.
S-a studiat, de asemenea, posibilitatea dezvoltării unui sistem de conectare a turismului rural şi
sectorul agricol, plecând de la analizele detaliate a zece lucrări europene: seminarii, teste şi schimb
reciproc de informaţii.
Programul pune accent pe calitatea turismului prin descoperirea naturii. El se axează pe
transferul de tehnologie şi experienţă, pe baza unor studii de caz concrete.
 TURISMUL DURABIL

1. Noțiunea de turism durabil;

2. Impactul turismului asupra mediului;
3. Forme şi exemple ale turism durabil.

Cuvinte cheie:
Turism durabil = dezvoltarea tuturor formelor de turism, managementul şi marketingul turistic
care să respecte integritatea naturală, socială şi economică a mediului, cu asigurarea exploatării resurselor
naturale şi culturale şi pentru generaţiile viitoare.
Impactul turismului asupra mediului = presupune analiza relaţiei turist - rezervă turistică -
produs turistic.
Dezvoltarea durabilă aşa cum a dovedit, sperăm, capitolul anterior, nu este doar o modă, ci o
necessitate impusă , pe de o parte, de nivelul înalt de dezvoltare la care au ajuns unele state, iar pe de altă
parte, de rămânerea în urmă a economiei multor altor state.
De la apariţia sa, în 1987, conceptual dezvoltării durabile a pătruns în toate domeniile vieţ ii
economice şi sociale: de la agricultură durabilă până la transport durabil şi turism durabil.
Prin activitatea conjugată dintre UICN - Uniunea Internaţională de Conservare a Naturii, WWF -
Federaţia Mondială pentru Ocrotirea Naturii, PNABE - Federaţia Europeană a Parcurilor Naţionale şi
Naturale, încă din 1991, s-a definit conceptual de turism durabil: ” dezvoltarea tuturor formelor de
turism, managementul şi marketingul turistic care să respecte integritatea naturală, socială şi
economică a mediului, cu asigurarea exploatării resurselor naturale şi culturale şi pentru generaţiile
viitoare1. Din această definiţie rezultă că orice formă de turism trebuie să respecte principiile dezvoltării
durabile, plecând de la ecoturism, turism verde şi turism rural, până la turismul de afaceri sau cel
automobilistic.

1. Turismul şi mediul
Un număr tot mai mare dintre cei implicaţi, sub o formă sau alta, în activităţile de turism sunt
conştienţi de efectele provocate de dezvotarea turistică, de impactul acestor activităţi asupra populaţiei şi
ambiantului. În ultimii ani, deceniile nouă şi zece ale secolului XX, s-a urmărit ca expansiunea turismului
să se realizeze echilibrat, în conformitate cu standardele care garantează păstrarea echilibrului ecologic şi
evită suprasolicitarea resurselor, poluarea şi orice alte impacte negative asupra mediului.

1
Istrate, I.; Bran, Florica; Roşu, Anca Gabriela - Economia turismului şi mediul înconjurător, Ed. Economică,
Bucureşti, 1996, p. 258.
 Noţiunea de impact presupune analiza relaţiei turist - resursa turistică - produs turistic, care se
desfăşoară de la simpla vizitare a unui obiectiv turistic, pana la asigurarea pachetului de servicii şi acţiuni
turistice, menite să pună în valoare obiectivul respectiv.
Impactul asupra unei zonei turistice este dat de: cadrul natural şi varietatea potenţialului turistic;
 existenţa unei infrastructuri generale, care asigura circulaţia, accesul şi informarea;
 prezenţa unor structuri turistice de cazare, alimentaţie publică, agrement.
Aceste elemente definitorii ale turismului determină mai multe tipuri de impact, care pot îmbrăca
forme pozitive sau negative de manifestare.
Impactul politic
Este determinat de poziţia în politica turistică a guvernului privitoare la industria ospitalităţii, care
pentru cazul României considerăm că ar trebui să aibă următoarele direcţii:
 turismul fiind un sector prioritar al economiei ar trebui să se dezvolte în viitor cu sprijinul
statului;
 folosirea în mod optim a resursele naturale, culturale, ale teritoriului naţional, cu asigurarea
protecţiei acestora;
 ridicarea calităţii amenajărilor turistice şi a serviciilor turistice şi prin îmbunătăţirea politicii de
resurse umane;
 modernizarea infrastructurii generale şi extinderea ei în folosul dezvoltării turismului;
 rolul şi dimensiunea sectorului privat în turism trebuie să fie mărite considerabil.
În cele ce urmează vom face o analiză a tipurilor de impact. Existenţa şi evoluţia omului, a
societăţii în ansamblul său sunt determinate de calitatea mediului. În acest sens mediul, definit prin
totalitatea factorilor naturali şi a celor creaţi prin activităţile umane aflaţi în strânsă interacţiune,
influenţează echilibrul ecologic, determină condiţiile de viaţă, de muncă şi perspectivele dezvoltării
societăţii
Desfăşurarea eficientă a activităţilor turistice presupune existenţa unui mediu înconjurător
adecvat, având calităţi superioare atât în privinţa condiţiilor naturale, cât şi a celor create de om. Printre
motivaţiile turistice un loc tot mai însemnat revine nevoii de destindere, de recreere, de odihna activă
într-un mediu agreabil, cu o natură nealterată: aer curat, apă, soare, zăpadă, linişte, peisaje reconfortante.
Altfel spus, mediul şi calitatea acestuia reprezintă condiţia fundamentală a desfăşurării activităţilor
turistice.
Amenajarea şi valorificarea prin turism a naturii şi a valorilor culturale, fără discernământ şi la
întâmplare, pot produce în timp şi spaţiu efecte defavorabile asupra tuturor componentelor de mediu.

Impactul social
 Se manifestă prin influenţa pe care o are turismul asupra modului de viaţă tradiţional al
locuitorilor unei zone, asupra lărgirii orizontului lor spiritual şi profesional. În condiţiile în care modul de
viaţă socio-economic are tot mai acute tendinţe de generalizare şi uniformizare, păstrarea unor elemente
cu specific tradiţional, vor ocupa un loc important în viitorul aşezărilor incluse în activităţi turistice.
Acestea reprezintă căile de păstrare a unei identităţi socio-culturale, de dobândire a unei
personalităţi distincte în cadrul turistic local, naţional şi chiar mondial. Această valorificarea prin turism
a patrimoniului natural şi cultural al unei zonei turistice prezintă ,în plan social, atât un impact pozitiv,
cât şi unul negativ.
Impactul pozitiv se exemplifica prin:
 creşterea şansei sociale şi profesionale prin realizarea de noi locuri de munca, în servicii turistice
şi infrastructură generala;
 crearea de noi locuri de muncă sezoniere, cu precădere pentru tineri (elevi, studenţi, etc.) şi femei;
 asigurarea şi dezvoltarea progresului social, de creştere a curăţeniei şi igienei publice, a
confortului general în localităţile turistice;
 scăderea diferenţelor dintre categoriile socio-profesionale din punct de vedere al veniturilor
realizate;
 dezvoltarea sentimentelor de înţelegere şi toleranţă deoarece schimburile interculturale între
turişti şi populaţia gazdă facilitează dispariţia barierelor lingvistice, sociale, rasiale, religioase,
culturale.
Impactul negativ se poate materializa prin:
 perturbarea şi distrugerea treptată a modului de viaţă tradiţional, în cadrul structurilor sociale;
 acceptarea de către populaţia locală a unor influenţe negative în plan social.

Pentru populaţia din zonele rurale bunăoară, dezvoltarea în timp şi spaţiu a activităţilor turistice
poate conduce la renunţarea la modul de viaţă şi la ocupaţiile tradiţionale (pastorale, silvicultură,
artizanat şi mică industrie, etc.) în favoarea unor activităţi şi servicii turistice care aduc venituri mai
rapide şi mai importante.
Aceasta reprezintă o situaţie strălucită din Caraibe ce pune în valoare implicarea comunităţii
locale. Hotelul este situat în cea mai săracă parte din Antigua, în apropierea a două plaje frumoase. Din
cauza iniţiativelor proprietarilor şi a managerilor hotelului, ce au asigurat comunitatea locală de
beneficiile turismului, nu este nevoie de chei la camerele turiştilor. Clienţii hotelului Curtin Bluff sunt
liberi şi în siguranţă într-un mediu ce este în plus şi prietenos din cauza comunităţii sale locale. Conform
spuselor managerului Rob Sherman “noi avem grijă de sat şi ei au grijă de noi”. Hotelul are un grad de
ocupare de 85% anual şi este unul din cele mai de succes din Caraibe. Curtin Bluff finanţează studiile în
străinătate a 5 copii băştinaşi din fondurile alocate satului (la un cost de 100.000$). În fiecare an, trimite
15 dintre angajaţii în funcţii superioare peste hotare pentru cursuri de perfecţionare. Angajaţii sunt bine
plătiţi şi, în mod excepţional, beneficiază de un fond de pensionare. Schimbarea conducerii se face rar
(mulţi sunt acolo de 30 de ani) şi 75% din afaceri se repetă. Curtin Bluff încurajează şi comunitatea
locală să preia activităţi pentru salvarea şi înfrumuseţarea mediului. Tinerii sunt încurajaţi şi răsplătiţi
pentru fiecare copac pe care îl plantează. Hotelul foloseşte fonduri pentru a le oferi tinerilor din sat şansa
de a se antrena pentru tenis de câmp - mulţi au devenit antrenori la hotel şi astfel comunitatea furnizează
principalele “talente” ale insulei în acest domeniu.
Acest exemplu din Caraibe aduce o altă lumină în înţelegerea dezvoltării de durată. Aici nu este
vorba doar de responsabilitatea guvernului sau a noilor turişti, de parcuri naţionale sau de parcuri de
animale. Este vorba şi despre populaţia locală şi legăturile dintre aceasta şi sectorul privat.
Impactul economic
Materializat prin dezvoltarea locală şi regională a localităţilor mai puţin favorizate sub aspectul
resurselor economice, impactul economic total se concretizează în volumul determinat de cheltuielile
turistice. Din acest punct de vedere măsurarea impactului economic poate ţine seama de trei elemente:
 impactul direct care evidenţiază efectele primei runde de circuit monetar provenit de la turist;
 impactul indirect măsoară efectele derivate ale rundelor adiţionale cauzate de recircularea
unităţii monetare iniţiale a turistului;
 impactul indus (stimulat) comensurează efectele derivate cauzate de angajaţii unei firme
turistice care cheltuiesc o parte din salariile lor în alte sectoare de afaceri.
În această situaţie impactul economic total este egal cu efectele impactului indirect plus impactul
indus al cheltuielilor turistului. În mod logic efectul multiplicator al turismului (K) este exprimat prin
însumarea celor trei impacturi, raportate la impactul direct:

Rezultă că orice cheltuială iniţială a unui turist trece prin numeroase runde; asemănător cu
impactul provocat de o piatră aruncată într-o oglindă liniştită de apă, suma iniţială a cheltuielilor
turistului reverberând, răspândind cercuri concentrice tot mai largi, dar şi din ce în ce mai puţin
sesizabile, în economia unui areal turistic.
Privind din acest unghi, se pune problema dezvoltării unui sector turistic durabil. Conceptul de
turism durabil este de dată mai recentă, fiind determinat de procesul de creştere a populaţiei, de dorinţa
de ridicare a nivelului trai ca şi de cunoaşterea capacităţii de suport a mediului.
Dezvoltarea durabilă se bazează pe următoarele principii esenţiale:
 stabilirea limitelor ecologice, a standardelor şi normelor de consum, cu reducerea consumurilor
nejustificate;
 redistribuirea activităţii economice şi realocarea resurselor, satisfacerea nevoilor esenţiale ale
vieţii, şi în acelaşi timp creştere economică;
 menţinerea unui optim de populaţie, creşterea demografica fiind în concordanţă cu potenţialul
 ecosistemelor exploatabile;
 conservarea resurselor de bază şi păstrarea arealelor naturale care susţin patrimoniul genetic al
florei şi faunei;
 acces legal la resurse, creşterea efortului tehnologic şi folosirea raţională a acestora;
 stabilirea unei rate minime de exploatare şi de consumare a resurselor aşa zise “inepuizabile”;
 controlul comunitar, rolul comunităţii locale asupra luării deciziilor de - dezvoltare locală;
 asigurarea unui management al tuturor resurselor care să pună accent pe calitate.
Pornind de la punctele cheie ale dezvoltării durabile, impactul activităţilor turistice presupune
următoarele:
 creşterea viabilităţii unor localităţi cu resurse naturale reduse;
 utilizarea terenurilor slab productive agricol, prin realizarea unor dotări turistice corespunzătoare;
 creşterea veniturilor băneşti ale locuitorilor în condiţiile reducerii păşunatului şi a exploatărilor
silvice;
 creşterea puterii economice a localităţilor, prin obţinere de noi venituri din noi taxe şi impozite
locale;
 încurajarea activităţilor tradiţionale, mai ales a acelora cu caracter artizanal şi de mică industrie
tradiţională ;
 dezvoltarea unui comerţ specific bazat pe produsele economice locale şi meşteşugăreşti;
 veniturile obţinute din turism şi comerţul specific acestui cadru, pot contribui la susţinerea
acţiunilor de modernizare a obiectivelor culturale, de refacere ecologica a peisajelor valoroase;
 aportul de profit şi devize - ca urmare a activităţilor de primire, găzduire, transport şi alimentaţie
publică – vor reprezenta o contribuţie importantă în planul dezvoltării locale.
Dar dezvoltarea economică are şi repercusiuni negative, mai ales când se depăşesc anumite
limite, urmarea fiind afectarea mediului ambiant.
Prezenţa reliefului variat, cu suprafeţe împădurite sau vegetaţie apreciabilă reprezintă modalitatea
cea mai simplă de reducere şi răspândire a factorilor poluanţi. Important este ca exploatarea resurselor
naturale (lemn, piatră, cărbune, petrol, sare, etc.) dintr-o zonă să se facă raţional, pentru a păstra şi
permanentiza un potenţial natural atractiv şi valoros, ca şi pentru: reducerea efectelor de poluare naturală
şi antropică, prevenirea fenomenelor de deşertificare ori de degradare a apelor, solului şi vegetaţiei,
menţinerea unui climat plăcut şi stabil, în scopul menţinerii şi păstrării atractivităţii peisajului.
Pădurea are şi ea un rol deosebit în bilanţul căldurii, în acumularea, curăţarea, reglarea distribuţiei
resurselor de apă, reducerea acţiunii vânturilor puternice, în formarea solurilor şi permanentizarea unor
nişe ecologice de floră şi faună.
Impactul negativ al activităţilor economice este exprimat de:
 presiunea asupra exploatării resurselor;
 distrugerea treptată a mediului înconjurător;
  utilizarea tehnologiilor neperformante care conduc la produse slabe calitativ, la consum mare de
materii prime şi energie, precum şi la creşterea poluării prin produse secundare.
Impactul cultural
Este dominat de relaţia dintre turişti şi populaţia locală, care nu este întotdeauna benefică în plan
local.
Aspectele pozitive sunt date de:
 dezvoltarea şi revigorarea tradiţiilor culturale şi religioase;
 diversificarea formelor de artizanat;
 favorizarea creşterii interesului populaţiei locale pentru păstrarea şi conservarea obiectivelor de
interes turistic, naturale şi culturale, care astfel pot fi valorificate;
 iniţierea unor noi acţiuni culturale în plan religios, de pelerinaj la mănăstiri, cu scopul satisfacerii
sentimentului de sacralitate creştină, de respect faţă de valorile morale.
Aspectele negative sunt mai numeroase, iar apariţia lor se face simţită după un interval relativ mai
lung de timp:
 apariţia de schimbări a mentalităţilor, a valorilor morale sub influenţa turiştilor, păstrarea unor
obiceiuri, datini doar pentru că sunt pe gustul turiştilor, apariţia kisch-ului;
 adaptarea şi copierea de către rezidenţi a unor atitudini şi comportamente noi, atribuite turiştilor;
 apariţia unor potenţiale conflicte şi antagonisme, atunci când turismul devine fenomen de masă,
suprasaturat, şi conduce la dispariţia sentimentului de mândrie faţă de propria cultură;
 creşterea costului vieţii, dezvoltare ultrarapidă a modelului societăţii de consum, distrugerea
treptată a spontaneităţii sociale, pe plan local.
Impactul turistic
Turismul este o industrie care permite încasări în moneda naţională precum şi în valută, şi care
contribuie la dezvoltarea comunităţilor locale creând noi locuri de munca. El diferă de alte industrii prin
aceea că clientul se deplasează în ţara sau zona turistică dorită, pentru un anume produs turistic.
Derularea activităţilor turistice necontrolat, aleator, f ără luarea în calcul a standardelor de
amenajare şi exploatare poate conduce la degradarea mediului şi a resurselor turistice. Aceste aspecte
sunt influenţate de două mari grupe de factori2:
 factori care sunt o urmare directă a dezvoltării economice(industria, agricultura, transporturile şi
alte domenii de activitate);
 factori care sunt rezultatul utilizării mediului pentru turism şi agrement.
Chiar dacă activităţile turistice nu agresează mediul, precum unităţile industriale, nu se poate
ascunde faptul că şi turismul are influenţe negative asupra mediului ambiant.
Impactul pozitiv este reprezentat de:

2
Istrate I., Bran Florina, Roşu Anca Gabriela – Economia turismului şi mediul înconjurător, Ed. Economică,
Bucureşti, 1996, p.244.
  creşterea numărului de unităţi de cazare, îndeosebi în aşezările urbane şi rurale defavorizate;
 sporirea numărului de unităţi de alimentaţie publică, prin sprijinirea iniţiativelor locale pentru
valorificarea bucătăriei tradiţionale şi utilizarea produselor locale specifice (vinuri, brânzeturi,
produse de carne, legume şi fructe, etc);
 crearea condiţiilor de agrement-divertisment adecvat şi diversificat, care de asemenea poate pune
în valoare resursele locale (cai, caleşti, sănii, bărci, instalaţii tradiţionale de agrement, tarafuri,
orchestre şi fanfare, etc);
 dezvoltarea unui comerţ specific cu produse de artizanat, albume, pliante, hărţi, ghiduri,
diapozitive, CD-uri, etc;
 modernizarea principalelor căi de comunicaţie şi de acces spre punctele de interes turistic;
 activităţile turistice pot interveni în asigurarea unor servicii care să se integreze ambiental şi
situate la preţuri rezonabile;
 oferă şansa creşterii pregătirii profesionale, prin specializarea personalului din turism, îndeosebi a
ghizilor, cu ridicat nivel cultural, buni cunoscători de limbi străine;
 crearea condiţiilor ca, prin multitudinea formelor de turism, acestea să se poată practica pe tot
parcursul anului, cu evitarea aglomeraţiei din sezonul turistic;
 creşterea veniturilor locale şi generale, prin încurajarea de noi investiţii în turism.
Impactul negativ este determinat în primul rând de acţiunea distructivă a turiştilor asupra
resurselor turistice. Acţiunile distructive – în multe cazuri inconştiente, datorată în special lipsei de
educaţie turistică şi ecologică - pot fi numeroase, mai ales în zonele sau la obiectivele la care se
conturează o evidentă concentrare turistică şi în condiţiile în care dotările şi amenajările turistice nu
corespund cerinţelor de protecţie a mediului.
Ele sunt provocate de:
- circulaţia turistică necontrolată mai ales în afara traseelor marcate, prin distrugeri asupra solului,
vegetaţiei, perturbării faunei. Alte prejudicii sunt aduse prin declanşarea de incendii, împiedicarea
refacerii ecologice, practicarea braconajului, ducând până la dispariţia unor specii. Circulaţia turistică
necontrolată, în grupuri mari, are influenţe negative şi asupra obiectivelor culturale;
- lipsa unor amenajări specifice, destinate popasurilor, instalării corturilor, în zonele şi traseele de
mare interes turistic. Produce fenomenul de degradare a peisajului, prin acumulări de deşeuri, gunoaie,
etc.;
- distrugeri cauzate de turismul automobilistic prin parcarea şi circulaţia în locuri interzise, cu
abatere de la drumurile principale, cu oprirea în poieni, pe malul apelor, prin producerea de: gaze de
eşapament, zgomot, distrugerea de specii floristice. O intensă circulaţie turistică, aglomerarea parcărilor
conduce la alterarea aerului în zonele turistice;
- exploatarea intensivă a resurselor naturale cu valenţe turistice (ape minerale, nămoluri, gaze de
mofetă, plaje, apa lacurilor sărate ş.a.). Se impune limitarea exploatării acestor resurse în raport cu
valoarea rezervelor omologate, cu asigurarea unei exploatări raţionale. Un rol important îl are respectarea
perimetrelor hidrogeologice şi a normelor sanitare de protecţie a hidrozăcămintelor cu valoare balneară;
- structurile turistice de primire, alimentaţie publică nu prezintă dotări de folosire a energiei
alternative, a reciclării şi epurării apelor utilizate, a depozitării şi compostării gunoaielor.

În condiţiile dezvoltării activităţilor turistice într-un ritm rapid, fenomenul de impact negativ
poate fi exprimat şi prin:
- tendinţa de extindere a structurilor şi serviciilor turistice, în loc de utilizare complexă a dotărilor
existente;
- creşterea gradului de urbanizare a localităţilor;
- afluxul extins de turişti conduce la suprasaturarea infrastructurilor turistice existente şi
diversificarea formelor de poluare.

În acest context, în special în zonele turistice care au statut de rezervaţii şi parcuri naţionale, se
pune problema dezvoltării unui turism controlat şi dirijat (ecoturism).
Activităţile turistice într-o arie naturală protejată trebuie să fie în concordanţă cu
capacitatea de încărcare ecologică şi cu particularităţile ecosistemelor existente. Amenajarea şi
valorificarea turistică adecvată şi prudentă, ca şi gestionarea eficace trebuie să devină punctul
forte pentru păstrarea integrităţii ecologice a unor astfel de resurse.
Principiul director al dezvoltării turismului într-o astfel de zonă protejată trebuie să fie acela de
exploatare echilibrată a tuturor resurselor naturale, umane şi culturale, într-un mod care să asigure
satisfacţii deosebite turiştilor şi posibilităţi de dezvoltare echilibrată şi durabilă a aşezărilor turistice
aferente. Deşi la prima vedere activităţile turistice sunt poate cel mai puţin poluante, totuşi în timp ele
conduc treptat şi la poluarea mediului înconjurător.
Pe primul loc se situează dezvoltarea excesivă pe orizontală sub influenţa directă a creşterii
populaţiei şi a creşterii mediului urban, cu dispariţia terenurilor naturale şi a pădurilor, şi nu în ultimul
rând a terenurilor agricole prin extinderea infrastructurii. În al doilea rând, circulaţia turistică intensă, cu
vehicule particulare, în exces de viteză, generează mai multe forme de poluare (a aerului, sonoră, tasarea
solului, ş.a.). Evaluarea impactului turismului asupra cadrului natural se traduce prin prezentarea
principalelor efecte nedorite care se pot produce şi care influenţează echilibrul ecologic, al ecosistemelor
componente.
De asemenea, nu trebuie uitat că turismul este legat în dezvoltarea sa – în virtutea efectului
multiplicator al activităţilor turistice - de industrie şi agricultură, care practicate în/sau apropierea ariilor
protejate conduce la modificări ireversibile asupra mediului înconjurător.
Încercările de reducere a impactului negativ, respectarea cerinţelor de protecţie a mediului,
acordarea unui sprijin real unor astfel de activităţi, realizarea unor colaborări multidisciplinare pot
deschide calea dezvoltării durabile a oricărei forme de turism3.
3
Subcapitol preluat din Nistoreanu, P. – Ecoturism şi turism rural, Ed. A.S.E., Bucureşti, 1999.
 Ce se întâmplă cu marea la Praia do Forte?
Studiu de caz
În urmă cu 15 ani, 1500 de oameni, ce locuiau în orăşelul de pe coasta Braziliei numit Praia do
Forte, nu aveau electricitate, iar accesul spre interiorul continentului se realiza cu ajutorul unui mic drum
de lemn. Între timp, la o depărtare de 6000 de mile de-a lungul coastei braziliene, câştiga teren din ce în
ce mai mult dezvoltarea litoralului. Datorită instalării electricităţii, construirii unui pod şi a unei
autostrăzi, sosirea turismului în Praia do Forte a fost de neevitat. Din fericire, legislaţia şi regulile au
ajutat la ghidarea dezvoltării ca să nu se distrugă mediul înconjurător. Praia do Forte ilustrează o
dezvoltare de succes şi protejare a unei coaste de litoral ecologice în sânul comunităţii locale. În 1996,
Praia do Forte a câştigat Premiul pentru Turism cu protejarea Mediului oferit de SENAC, o organizaţie
non-profit de educaţie din Brazilia, deoarece a folosit ecoturismul ca o unealtă în conservarea ecologică a
zonei.
Adăpostit între palmieri, în partea de nord a plajei braziliene, se află hotelul staţiunii Praia do
Forte. Două aspecte fac deosebit acest hotel: în primul rând este un suporter al conservării naturii
reflectat în ajutorul oferit la înfiinţarea Departamentului de Mediu ai căror angajaţi sunt biologi; în al
doilea rând, participă la un proiect de protejare a cinci specii de broaşte ţestoase marine.
Din 1979 nu a mai existat nici un efort de proteja populaţiile de broaşte ţestoase a căror număr s-a
micşorat datorită vânatului broaştelor ţestoase femele care îşi depuneau ouăle, datorită consumului de
ouă de broaşte ţestoase, precum şi a folosirii iraţionale a plajei şi degradării mediului înconjurător.
Institutul Federal Brazilian pentru Mediu a început o cercetare în 1983 şi a construit o staţie în
zonă. În zilele noaste, staţia este birou central, conducând eforturile a 200 de angajaţi din 22 de staţii
răspândite de-a lungul coastei braziliene, majoritatea lucrătorilor fiind pescari localnici.
Campanile de educare au fost organizate pentru comunităţile locale ca să promoveze grija şi
suportul pentru protejarea mediului. Lucrând ca păzitor de broaşte, fiecare pescar localizează şi
monitorizează cuiburile de-a lungul unei zone de 3 mile de plajă. Unele ouă sunt transferate în
incubatoarele staţiilor locale, însă ouăle găsite de-a lungul celor 13 mile de plajă din Praia do Forte nu se
transferă. Protejată şi monitorizată, această plajă deţine cea mai mare concentrare de cuiburi.
La sediul central, turiştii şi localnicii pot observa broaştele testoase foarte colorate conform celor
4 stadii diferite de viaţă. Această experientă creşte dorinţa de a acorda ajutor conservării habitatului
acestor animale. Proiectul de protejare a cuiburilor ajută la îndeplinirea scopului unui alt proiect de
cercetare ce se ocupă cu eliberarea miilor de pui de broşte testoase în mare.turiştii generează fonduri
pentru aceste proicte prin cumpărarea de produse inscripţionate cu numele programului (TAMAR) ca de
exemplu tricouri, pixuri, brelocuri realizate de populaţia locală.
Azi, protejarea frumuseţii şi diversităţii zoneis-a aliat cu dezvoltarea turismului o potentială reţea
de durată. Populaţia locală este capabilă să-şi menţină conservate tradiţiile şi obiceiurile: localnicii încă
pescuiesc, copiii încă vânează ouă de broaşte ţestoase, însă acum le aduc la laboratoarele staţiilor locale.
 Micile afaceri se bazează pe dolarii turiştilor. Aceştia sunt plimbaţi într-un mediu nepoluat.
Eliberat de predatori umani şi nepoluat, mediul ajuta la supravieţuirea broaştelor testoase marine. La
rândul lor, acestea generează ajutor pentru protejarea zonei atâta timp cât rămân frumoase ceea ce
constituie principala atracţie turistică a regiunii.
 CAPITOLUL III.
TURISMUL RURAL ŞI AGROTURISMUL ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ
1.
2.1. Experienţa europeană în domeniul turismului rural
2.1.1 Măsuri de stimulare a activităţii de turism rural
În Germania, în anul 1992, s-a pus în aplicare un program de pregătire a operatorilor din
domeniul turismului rural (în speţă, agroturismul) pentru fermierii din West Flanders şi din provincia
Limburg. Programul cuprinde toate informaţiile practice necesare pentru dezvoltarea agroturismului,
consultanţă în domeniul juridic şi fiscal, marketing, management şi asistenţă privind posibilităţile de
sprijin financiar etc.
În Germania sunt mai multe organizaţii de turism rural sprijinite de Ministerul Agriculturii din
fiecare land. Cele mai reprezentative sunt: Vacanţa în gospodăria ţărănească cu 14 uniuni de land,
Turism rural şi Vino la ţară (Komm aufs Land), care sunt autonome, dispun de un marketing propriu şi se
preocupă de alcătuirea ofertelor, reclama şi comercializarea lor, pregătirea şi perfecţionarea membrilor
organizaţiei ş.a.
Obiectul programului avea în vedere conştientizarea de către populaţia locală a posibilităţilor pe
care agroturismul le-ar putea oferi.
Urmare acestui proiect s-au înregistrat rezultate pozitive. De exemplu, numărul de operatori
localnici care oferă cazare a crescut cu peste 50% (de la 60 la 93 de case), în anul 1993.
Proiectul a inclus şi crearea unui nou produs turistic în regiune, cu elemente rurale şi locale,
asigurând pe de altă parte, locuri de muncă pentru doi manageri de proiect care oferă consultanţă şi
asistenţă noilor operatori din domeniul turismului rural.
Intervenţia statului în vederea sprijinirii financiare, se realizează la nivelul fondurilor, iar aceste
ajutoare sunt atribuite organizaţiilor. Măsurile de susţinere a turismului la fermă (agroturism) prevăd
asistenţă financiară în anumite domenii.
Astfel, în anii 1994–1995 s-a investit de către landul Bavaria cca. 1,5 miliarde DM, din care 6
milioane DM numai pentru studii de marketing şi promovare.
Prin regimul fiscal din Germania, prestatorii particulari sunt supuşi impozitării pe venit, dar în
anumite landuri, prestaţiile sunt supuse TVA (în Baden –Wurttemberg şi Renania –Palatinat, TVA =
14%). În landul Renania–Palatinat se prevede, în plus, o taxă de ocupare pentru un spaţiu de primire.
Urmare a dezvoltării turismului rural, în Germania s-au înregistrat la nivelul anului 1996, circa
20 milioane de turişti (germani, americani, olandezi, austrieci, japonezi etc.) cu peste 645 milioane de
înnoptări şi o cifră de afaceri de cca. 5 milioane de DM.
 În Italia. Luând în considerare importanţa noilor tehnologii, în Italia s-a elaborat un program pe
calculator, precum şi o foaie standard pentru colectarea informaţiilor cu privire la serviciile oferite pe
piaţa turismului rural.
Aceste informaţii se referă la:
- firmele care oferă servicii turistice;
− caracteristicile artei şi artizanatului, specifice regiunii;
− specificul peisajului;
− atracţiile zonei;
− patrimoniul cultural.
Obiectivele urmărite au fost:
− standardizarea şi corelarea informaţiilor cu privire la turismul rural (agroturism);
− înlesnirea contactului dintre ofertanţi (prestatorii de servicii) şi agenţi.
Programul a fost testat în regiunea Friuli–Venezia–Giulia şi a fost apoi oferit altor regiuni,
precum şi Ministerului Italian de Turism şi organizaţiilor turistice, pentru a putea fi asigurată o largă
distribuţie a acestuia.
Utilizarea noilor tehnologii a căpătat importanţă pentru turismul rural, luând în considerare
distanţele de parcurs şi lipsa de comercializare.
Pe lângă acest proiect autorităţile italiene se preocupă într-o mare măsură şi de protejarea
mediului prin agroturism. De fapt, nu este posibilă dezvoltarea cu succes a agroturismului, dacă peisajul
şi mediul nu şi-au conservat caracteristicile lor tradiţionale. În acelaşi timp, susţinerea dezvoltării
agroturistice poate să reprezinte o susţinere indirectă a dezvoltării "serviciilor" aduse mediului rural.
Prin regimul fiscal italian, organizaţiile turistice rurale plătesc impozit pe venitul obţinut din
agroturism, precum şi TVA de 9%.
În Belgia
Federation des Gîtes de Wallonie a elaborat un program pentru dezvoltarea spaţiului de cazare
în mediul rural şi a avut scopul de a convinge proprietarii de imobile rurale din Wallonia că acestea pot fi
restaurate şi valorificate în mod eficient pentru primirea turiştilor.
Proiectul încearcă să stimuleze economia rurală şi agricolă a regiunii Wallonia, să diversifice
activităţile regiunii, arătându-se totodată, că mediul natural şi rural, în general, nu este afectat negativ.
Pentru a se atinge obiectivele proiectului este nevoie de o schimbare a mentalităţii, drept pentru
care a fost realizat un film video cu o durată de 9 min. filmul, intitulat Genese d'un gîte (Crearea unui
popas rural) arată cum o familie modestă din Ardennes, un sat slab populat, îşi transformă treptat
hambarul într-un spaţiu de primire rurală pentru turişti.
Proiectul subliniază necesitatea protejării mediului înconjurător, sugerându-se în acelaşi timp, o
activitatea concretă şi rentabilă într-o regiune mai puţin dezvoltată turistic. El permite, de asemenea,
transformarea imobilelor nefuncţionale în structuri de primire, locuibile, integrând astfel agricultura în
activitatea turistică.
Regimul fiscal din Belgia prevede un impozit pe venitul realizat din activitatea agroturistică,
considerată ca fiind complementară. De asemenea, pentru camerele–pensiune se aplică un TVA unic.
Sprijinul din partea statului constă în acordarea de subvenţii regionale pentru finanţarea
popasurilor rurale şi subvenţii ale anumitor provincii, pentru acelaşi scop.
Fetourag este subvenţionată, în proporţie de 30%, de către Comunitatea franceză, având în
acelaşi timp şi anumite bonificaţii asupra dobânzilor de către Uniunea Europeană, iar organizaţia
Vlaamse Federatie primeşte fonduri din partea UE şi a Băncii Agricole Belgiene.
În Spania. Sprijinul financiar din partea statului pentrui dezvoltarea activităţii de cazare la
cetăţeni constă în:
- subvenţii pentru reabilitarea patrimoniului în localităţile cu mai puţin de 2000 de locuitori, din
Catalonia şi Insulele Canare;
− subvenţii pentru investiţii (30%) în Galicia şi Asturia;
Agroturism Basc primeşte subvenţii din partea Uniunii Europene, de la 25 la 50% din totalul
subvenţiei provinciei.
Prin regimul fiscal adoptat, cele două asociaţii nu sunt supuse impozitării în acest domeniu.
În Franţa, sub auspiciile Ministerului Turismului şi ale Ministerului Agriculturii s-a înfiinţat
Federaţia Naţională de Habitat Rural şi de Amenajare Rurală care promovează produsul agroturistic
Rendez–vous en France, la decouverte ce oferă cazare, servicii şi agrement în localităţi rurale.
În localitatea Anvergue s-au acordat subvenţii pentru structurile agroturistice de primire,
acestea obţinând astfel, clasificări de minimum două stele. De asemenea, se constată – conform unui
studiu de fezabilitate – că cerereapentru hanurile turistice este sensibilă la următoarele elemente:
autenticitate, arhitectură specifică, valorificarea superioară a produselor rurale şi dotări cu echipamente
de calitate. În perspectivă se va avea în vedere realizarea unui catalog "Auberges de Pays", a cărui marcă
este în proprietatea Camerei Regionale de Comerţ şi Industrie ANVERGUE, urmăreşte extinderea reţelei
de hanuri şi în alte regiuni sau comitate ale Franţei, contribuind astfel la promovarea şi dezvoltarea
turismului rural.
2.1.2 Cazarea turistică
În ceea ce priveşte cazarea în mediul rural, în ţările UE, se constată anumite evoluţii şi inovaţii
care pot pune următoarele probleme:
- în multe regiuni europene se constată o diminuare şi îmbătrânire a populaţiei care riscă să
reducă dezvoltarea locală, precum şi efectele economice ale cazării turiştilor în spaţiul rural;
- programele de reconstrucţie şi renovare a caselor ţărăneşti pentru primirea străinilor presupun
o cazare optimă, modernizări, regrupări de locuinţe şi o ofertă colectivă, pentru serviciile locale. Mai
există posibilitatea înfiinţării de "gites" – adăposturi care nu sunt prevăzute, neapărat pentru activitatea de
primire a turiştilor;
− aplicarea şi folosirea acestei noţiuni de găzduire pentru locuinţele mobilate care nu fac
obiectul nici unui control sau standardizări determină un risc de diminuare a importanţei numelui şi a
garanţiilor sale de calitate;
− iniţiativele sunt luate de organizaţiile turistice centrale pentru a regrupa ofertele turistice sub o
etichetă unică în vederea aplicării unei strategii comune pentru a promova un produs turistic global, ceea
ce poate conduce la o banalizare a ofertei turistice în detrimentul structurilor de primire specifice
mediului rural, ceea ce poate conduce mai departe la o standardizare a satelor in punct de vedere turistic;
- în anumite ţări UE, o multitudine de strategii şi etichete pentru oferta turistică rurală există,
fiecare regiune dorind să-şi particularizeze produsele proprii în raport alte produse regionale similare.
Aceste iniţiative îşi găsesc justificare în căutarea unei "identităţi turistice" regionale.
A. Cazarea la fermă în mediul rural
În ceea ce priveşte conceptul de cazare, acesta se regăseşte cu toate variantele de aplicare, pe
întreg spaţiul UE. Este ultimul concept care a fost adoptat de Federaţia Europeană de Cazare în Mediul
Rural (EUROGITES) în anul 1990.(Vers une Europe des solidarites –le logement –Europe sociale –
Supliment 3/ 1992)
În spaţiul UE, structurile de primire sunt diverse şi diferenţiate în raport cu specificul ofertei:
turism rural, în general, sau turism la fermă (agroturism). Deci, alături de ferma
gospodarului pot să fie şi alte spaţii de cazare aparţinând unei asociaţii de gospodari, alte
persoane fizice sau comunităţi locale.
În general, spaţiile de cazare sunt înscrise sub o anumită siglă de calitate, ce corespunde
asociaţiei care le promovează.
În Germania, oferta specială pentru turismul rural este Vacanţă în gospodăria ţărănească, ce
reflectă trăsăturile caracteristice fermei, în care turistul doreşte să găsească animale mici şi pentru
tracţiune, produse proprii, specialităţi regionale, contact personal cu gazda, atmosferă tipică gospodăriei
ţărăneşti. Dar, se mai ofertează şi produsul Turism rural care defineşte toate ofertele din mediul rural,
nelegate de gospodăria ţărănească. Se oferă vacanţe în gospodării nefuncţionabile pentru agricultură,
sejururi în case de vacanţă, case particulare, locuinţe de vacanţă. De aceea, cea mai comună formă de
cazare în mediul rural este locuinţa pentru turişti(5–6 camere cu 10–12 locuri) în cadrul fermei. Pe
ansamblu, există 20.000 unităţi gricole care practică primirea la fermă şi 440.000 camere la cetăţeni, în
ferme (la nivelul anului 1993) dispuse în principalele landuri. Alături de locuinţă, fermierul poate
amenaja, în cadrul fermei, şi alte tipuri de cazare: ferme ecvestre, camping, fermă–han etc.
În Franţa, turismul la cetăţeni, în mediul rural este de mică dimensiune, difuz, iar
echipamentele aferente acestuia sunt administrate prin particulari. La nivelul Franţei există mai multe
produse tipice originale reprezentate de:
 - ferma de tip han, ce reprezintă o gospodărie care dispune de suprafeţe importante de teren şi
clădire adecvată. Ea poate fi gestionată de mai mulţi agricultori, iar forţa de muncă se concentrează în
asociaţii familiale;
− ferma de sejur, care cuprinde cele trei elemente obligatorii de primire (cazare, masă,
agrement) şi se adresează vacanţelor sau week–end-urilor.
Primirea turiştilor (într-un număr mic) se face într-o atmosferă familială, şi nu perturbă
activitatea agricolă. În exterior trebuie să aibă un aspect agreabil şi plin de flori şi vegetaţie, să respecte
stilul local; numărul maxim de camere este cinci, cu o suprafaţă de 10 mp o cameră, care trebuie să aibă
cel puţin un grup sanitar cu duş;
- ferma ecvestră –reprezintă acea gospodărie rurală care poate oferi posibilităţi de învăţare şi
practicare a echitaţiei, cu cazare şi masă. Ea este gestionată şi animată de mai mulţi agricultori care se pot
asocia;
- camping în ferma de primire. Sub această denumire Asociaţia Agricultură şi Turism reuneşte
Campingurile la fermă şi ariile naturale de campare.
Agricultorii au posibilitatea de a primi pe terenurile lor oaspeţi, prieteni şi alte persoane care fac
camping şi camping în caravană. În afara acestei cazări, prin Carta Camping la fermă şi ariile naturale de
campare se oferă şi terenuri de campare de către primării (6 amplasamente) sau prin prefecturi (25
EUROGITES –Fédération Européene de Logement Rural, Raport, 1990)
- ferma de primire este o exploataţie agricolă cu caracter familial, care pune la dispoziţie o
suprafaţă de minimum 300 mp, pentru sejur, cu acces uşor, vegetaţie floricolă şi arboricolă care asigură
umbră, totul fiind situat în apropierea fermei. Echipamentele (sanitare, curăţenie, întreţinere) trebuie să
fie de calitate şi să asigure o igienă bună şi o atmosferă agreabilă şi atractivă.
− popasurile (gîtes) sunt adăposturi amenajate în imobile neutilizate în scop agricol. Acestea
sunt înregistrate sub marca Gîtes de France, grupează peste 30.000 de proprietari cu circa 50.000 locuri
de cazare şi se adresează vacanţierilor ce îşi petrec sejurul lângă o fermă sau sat. Se cunosc diferite tipuri:
popas rural (36.000 popasuri), camping la fermă (1000), popas de refugiu (600), popas pentru copii
(460), popas de pescuit (150), camere de oaspeţi (6600).
În Spania, cazarea în mediul rural este asigurată prin popasuri rurale, ferme ecvestre, ferme–
han, camere de oaspeţi grupate în Asociaţiile Agroturism Basc şi Agroturism Balear.
În Marea Britanie, Farm Holiday Bureau reprezintă şi apără interesele agricultorilor care au o
activitate turistică, asigurând astfel promovarea agroturismului. Cazarea la cetăţeni în mediul rural cu
micul dejun inclus (aşa numitul "Bed & Breakfast") a devenit deja o instituţie şi se găsesc peste 400 de
spaţii de cazare (locuinţe, ferme ecvestre, campinguri la fermă, camere de oaspeţi).
În Belgia, activitatea de cazare la cetăţeni este considerată ca un mod de valorificare a
patrimoniului cultural din mediul rural, în vederea stopării exodului rural. Ea este propusă populaţiei
rurale ca o activitate economică alternativă. Gîtes de Wallonie priveşte această activitate ca pe o
valorificare a patrimoniului rural, iar Fetonrog o consideră un serviciu prestat pentru agricultură şi pentru
agricultori, în timp ce UTRA o defineşte ca fiind o activitate complementară care poate deveni
principală, având ca scopuri: valorificarea patrimoniului, obţinerea de venituri financiare şi frânarea
exodului rural. Ca spaţii de cazare reprezentative sunt:
locuinţele de la fermă, popasurile rurale, camping la fermă, fermă–han, camere de oaspeţi,
popasuri pentru copii.
Cazarea turistică la cetăţeni reprezintă în Luxemburg, poate, activitatea cea mai utilă pentru
dezvoltarea turismului rural, întrucât vizează creşterea capacităţii de primire, mai ales în regiunile
defavorizate în plan hotelier, dând o nouă destinaţie anumitor imobile rurale şi menţinând locurile de
muncă în aceste regiuni. Se utilizează locuinţe la ferme, locuinţe rurale (popasuri), camere de oaspeţi.
În Grecia, conform Biroului Naţional de Turism Elen, în regiunile nonurbanizate, activitatea de
primire la cetăţeni, care se ocupă în principal de agricultură, aduce un plus de venituri, ca rezultat al
cazării şi al vânzării produselor artizanale şi de fermă (locuinţe la ferme, camere de oaspeţi).
În Irlanda, activitatea de primire la cetăţeni este privită ca o modalitate de valorificare în plan
turistic a caselor rurale (ferme şi case ţărăneşti) şi a satului, în general prin campinguri la ferme, ferme
ecvestre, camere de oaspeţi.
În Portugalia, Turihalle reuneşte proprietarii vechilor conace oferind un permanent contact cu
istoria şi vechile tradiţii ale Portugaliei. Activează şi pentru păstrarea moştenirii arhitectonice şi culturale
a ţării.
B. Alte forme de cazare în mediul rural
Campingul în mediul rural
Această formă de cazare nu poate fi tratată fără a se ţine cont de toate activităţile turistice
adiacente.
Se relevă rolul jucat de federaţiile de Camping şi de Touring–Club-uri pentru promovarea
echipamentelor de camping prin publicarea de broşuri specializate Sunt interesante, astfel, acţiunile
Federaţiei Internaţionale de Camping şi Caravaning ce grupează federaţiile naţionale de campeuri şi
federaţiile europene de hotelărie în aer liber (care grupează profesioniştii din campinguri). Campingul
rural se modelează realităţilor diferite
existente în statele lumii, fie că există în cadrul fermelor (în cadrul agroturismului), fie
înglobează campingurile rurale private şi cele rurale municipale.
Campingurile pot fi amenajate la fermă sau în satul respectiv sub forma campingului pentru
agroturism, campingului rural privat şi rural municipal. Campingul din cadrul fermei e mai mult sau mai
puţin dezvoltat, în funcţie de fiecare ţară.
În Germania, reglementarea generală a campingului se referă la terenurile a căror capacitate
este mai mică de 4 amplasamente. Ea nu prevede o clasificare la nivel naţional a acestora. Totuşi,
condiţiile sanitare sunt controlate de către administraţie.
 În Belgia, campingul rural a constituit obiectul a numeroase reglementări.
În Spania, campingul rural este supus unor legi regionale, iar în Irlanda, este mai puţin
prezent, deoarece este preferată cazarea în locuinţele ce aparţin fermei sau în mica hotelărie.
În Grecia, campingul e puţin încurajat din motive ce ţin de protecţia mediului, a zonelor
istorice. Ca o particularitate, toate cele 313 terenuri de camping se află pe litoral.
În Marea Britanie, campingul are o tradiţie îndelungată, începând cu campingul la fermă şi
sfârşind cu veritabilele hoteluri amplasate în aer liber. De menţionat este puternica dezvoltare a
caravaning-ului.
În Italia, deoarece constituţia conferă autonomie provinciilor, clasificarea terenurilor de
campare este realizată în funcţie de diferite criterii, potrivit regiunii respective. Legea din 5/12/1985
tratează "disciplina agroturismului" care se aplică şi în acest domeniu.
În Ţările de Jos, campingul cunoaşte o dezvoltare extraordinară, iar autorităţile municipale
acordă autorizaţiile de înfiinţare pentru terenurile de camping. Campingurile rurale private şi rurale
municipale sunt cel mai adesea ocolite de statisticile globale ce privesc activitatea de campare; de aceea,
este practic imposibil să fie determinate cu precizie. Ele sunt amenajate de asociaţii şi de primării.
Cazarea în satele de vacanţă familiale rurale
Conceptul de sat de vacanţă familial rural este un concept neomogen în interiorul UE. Aceasta
se datorează diverşilor factori enumeraţi în continuare:
- specificul satelor din punct de vedere al realizărilor sociale ce au marcat a II-a parte a
secolului XX (1936–1995), în Belgia şi Franţa turismul social a fost foarte legat de turismul rural;
- specificul satelor din punct de vedere al vocaţiei turistice;
− specificul satelor din punct de vedere al diversităţii ofertei turistice (litoral, munte, mediu
rural).
Satele de vacanţă beneficiază de un parteneriat cu colectivităţile locale şi sunt cofinanţate din
fondurile publice şi sociale.
În continuare, vom prezenta patru tipuri de sate turistice adoptate de terminologia franceză
(Gîtes Eurovillager):
- Village de Gîtes (sate locuibile) –adică grupuri de locuinţe comunale constituite în sate,
completate de restaurante, parcuri pentru copii, săli de reuniuni, echipamente sportive etc., cel mai
adesea realizate de un promotor concesionar pe terenul comunei; aceasta poate prelua construcţiile după
încheierea contractului;
- Village de Vacances (sate de vacanţă) –reprezintă ansamblul imobilelor ce fac obiectul unei
exploatări globale cu caracter comercial sau nu, destinate să asigure sejururi de vacanţe şi loisir-uri;
- Sate de vacanţă cu scop nelucrativ (pentru copii) –unde serviciile prestate trebuie să fie
strict rezervate din timp. Acestea trebuie să dispună de minimum de echipamente şi servicii ca:
‹ instalaţii de apă caldă, grupuri sanitare;
 ‹ prepararea meniului pentru copii şi posibilitatea efectuării unor servicii de masă diferite de
cele pentru adulţi;
‹ spaţii de joacă pentru copii;
- Sate dispersate –reprezintă ansamblul locuinţelor variate, a serviciilor colective, a
echipamentelor de loisir şi animaţie repartizate pe o suprafaţă ce acoperă mai multe comune grupate într-
o structură unică de organizare şi gestionare.
Hotelăria rurală
În cele mai multe ţări (mai ales în sudul Europei) dispoziţiile reglementare sunt în favoarea
hanurilor şi hotelurilor rurale, considerate ca "locuri ale vieţii sociale şi nuclee ale dezvoltării locale".
( EUROGÎTES –Federation Européenne de Logement Rural, Raport –1990)
Acestea sunt fie particulare sau grupate în lanţuri, fie aparţinând colectivităţilor locale.
Hotelurile sau hanurile pot fi amenajate în vechi mori săteşti, în castele şi conace sau sub forma
caselor de oaspeţi (gospodării familiale).
Spaţiul rural devine din ce în ce mai mult un spaţiu privilegiat pentru echipamentele hoteliere
tradiţionale de înaltă clasă (PARADORES în Spania, POUSADAS în Portugalia, RELAIS ET
CHATEAUX în Franţa, HEALTH FARMS în Marea Britanie) sau de tip nou MEDIA TEL în Franţa.
Dezvoltarea diferitelor forme de relansare în spaţiul rural, de la "table d'hotels" la fermele de tip
hanuri şi la hanurile săteşti, impune stabilirea şi respectarea unor norme tehnice pentru fiecare formulă,
în scopul evitării supracomercializării şi a concurenţei anarhice, care nu pot decât să prejudicieze pe
fiecare parte sau, în cel mai rău caz, dezvoltarea turistică globală din mediul rural.
2.1.3. Cererea turistică
Lipsa unor înregistrări statistice adecvate face greoaie o estimare a circulaţiei turistice în mediul
rural, acest lucru este determinat şi de faptul că, în general, fermierii care comercializează până la 5
camere nu trebuie să obţină avizul autorităţilor. Mai importantă este structura socio–profesională a
turiştilor, care este studiată de asociaţiile profesionale şi care redă, practic, piaţa turistică pentru ofertele
turismului rural.
Totuşi, se pot estima câteva date despre cererea turistică în unele ţări cu un turism rural bine
dezvoltat.
Astfel, în Germania, în anul 1996 s-au înregistrat 20 mil. de turişti în cadrul programului
Vacanţă în gospodăria ţărănească dintre care, circa 9 mil. în Bavaria. Vacanţierii de vară reprezintă 85%
din care 50% au un sejur de 10–15 zile, 26% de 14 –20 zile, realizându-se un sejur mediu de 10–12 zile/
turist. Se remarcă o sezonalitate accentuată, lunile vacanţiere fiind iunie–august. În ceea ce priveşte
clientela, aceasta reprezintă clasa mijlocie, cu venituri de 3000–4000 DM, familiile cu copii (80%),
intelectuali, muncitori şi persoane de vârsta a III-a. ca vârstă, 20% sunt sub 30 ani şi 40% peste 30 ani. Se
remarcă o
 accentuată fidelizare a clientelei (peste 50% dintre turişti revin la ferma iniţială). Turiştii provin
atât din Germania, cât şi din Olanda, America, Austria, Japonia.
În Franţa, în anul 1993, turismul rural a înregistrat 28% din numărul de înnoptări ale ţării şi
10% din volumul de afaceri. Francezii reprezintă 89% din clientelă, preferând extrasezonul şi cazarea la
rude, prieteni, a doua reşedinţă, în timp ce străinii sosesc în iulie–septembrie şi locuiesc în hoteluri rurale
şi campinguri.
Vacanţa la ţară nu este o opţiune ideală pentru francezi (11,4% faţă de 40,7% pentru mare şi
27,5% pentru munte). Totuşi, o investigaţie a Federaţiei Naţionale a Oficiilor de Turism şi Sindicatelor
de Iniţiativă (FNOTSI) a relevat că la orizontul anilor 2000 "vacanţa la ţară" întruneşte 46% din
sufragiile francezilor intervievaţi. (L'Information Agricole, nr.661, 1993)
Clientela motivată de această formă de turism face parte din clasele sociale mijlocie şi
superioară (cadre de conducere, profesori, liber profesionişti) cu vârste cuprinse între 25–45 ani şi mai
mult, acest tip de clientelă reprezintă la unele firme chiar o pondere de 60–68%. Din străinătate sosesc
britanici, germani, belgieni.
În Belgia, clientela "vacanţelor la ţară" este formată din clasele mijlocie şi superioară, de toate
vârstele, inclusiv familii cu copii, din ţară (60%), Olanda (20%), Danemarca (12%). (L'Information
Agricole, nr.661, 1993)
Danemarca are o clientelă formată din familii cu venituri medii (50%) şi cu copii (50%).
Britanicii (50%) cu venituri medii vin în afara sezonului.
Ţara Bascilor din Spania are clienţi cu venituri medii şi cu profesiuni liberale, cu vârste de 20–
30 ani (50%), 30–40 ani (30%) şi mai mult de 40 ani (20%).
În Marea Britanie clientela este locală (90%), cu venituri medii şi vârste de 15–30 ani.
În Irlanda, sosesc turişti cu venituri superioare, liber–profesionişti, profesori, jurnalişti de toate
vârstele şi din mai multe ţări (SUA, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Europa).
În Italia, cererea turistică este predominant locală (75%), dar şi din alte ţări europene şi provine
din familii cu venituri medii.
Ca o concluzie, profilul socio–profesional al clientelei principalelor ţări europene ofertante
pentru "vacanţe rurale" este diferit şi anume:
a. clasa mijlocie
- Germania, Danemarca, Italia
b.clasa superioară
- Belgia, Franţa, Spania, Irlanda
c. familii cu copii
- Germania, Belgia, Danemarca.
 Exceptând Irlanda, unde se remarcă o participare a turiştilor din America şi Australia (probabil
descendenţii din emigraţie), clientela pentru turismul rural european este predominant internă şi
intraregională.
2.2. Asociaţii şi organisme internaţionale în turismul rural
În ţările Uniuni Europene (Germania, Franţa, Belgia, Luxemburg, Italia etc.) s-a încurajat
crearea de asociaţii şi organisme pentru promovarea turismului rural şi serviciilor conexe.
Astfel, la nivelul Uniunii Europene s-a creat reţeaua EUROTER, care are ca obiectiv principal
promovarea produselor agroturistice în Europa. Sub egida EUROTER s-a înfiinţat în septembrie 1990,
Asociaţia EUROGÎTES (Federaţia Europeană pentru Cazarea Turistică Rurală la Cetăţeni, Fermă şi în
Sat), care reuneşte 22 de organizaţii naţionale din 14 ţări europene (inclusiv România), totalizând peste
95.000 de structuri de primire (cazare) în mediul rural. EUROGÎTES are ca scop valorificarea şi
protejarea spaţiului rural şi a turismului rural la ferme şi la sate. Creată prin mobilizarea asociaţiilor
Fédération des Eurogîtes, asociaţia EUROGÎTES dă imaginea de marcă pentru cazarea turiştilor la
locuitorii satelor şi la ferme în spaţiul UE.
Între obiectivele EUROGÎTES enumerăm următoarele:
- definirea ofertelor turistice în mediul rural şi stabilirea criteriilor unitare de calitate în turismul
rural din Europa;
- crearea băncii de date cu informaţii despre fiecare organizaţie membră;
- codificarea produsului Turism rural, astfel încât să fie inteligibil pentru client (prin marcă sau
logo) şi în aşa fel încât clientul să poată recunoaşte produsul la prima vedere;
- atragerea de noi clienţi pentru turismul rural şi descoperirea spaţiului rural prin turism în
mediul rural;
- să construim Europa înseamnă să fim solidari. Deci, trebuie să ajutăm ţările în care turismul
rural se află în faza de organizare, punând la dispoziţie experţi, astfel încât să se realizeze un produs
omogen, de calitate, bun, care să poată fi oferit pe piaţa turistică.
La nivel european s-au înfiinţat şi alte asociaţii cum sunt: Asociaţia pentru dezvoltarea
turismului rural (ATRAC) cu scopul de a încuraja turismul rural şi cultural în cadrul programului
EXPERT (încurajarea turismului rural şi protejarea mediului înconjurător) şi asociaţia ECOVAST
Strategia pentru o Europă Rurală, care are ca obiectiv turismul rural ca mijloc de dezvoltare a economiei
locale şi naţionale, cu implicaţii ecologice şi socio–economice.
 CAPITOLUL III.
Încadrarea agroturismului în economia rurală
1 Potenţialul turistic rural
2 Agroturismul şi economia rurală
3. Metode de punere în valoarea a zonelor rurale
1 Potenţialul turistic rural
Potenţialul turistic este reprezentat de resursele turistice şi de infrastructura turistică. El
reprezintă un indicator de maximă importanţă fiind un element de bază al ofertei turistice.
RESURSELE TURISTICE
Resursele turistice reprezintă totalitatea elementelor atractive ale unui teritoriu, indiferent de
originea lor şi de relaţiile dintre ele. Resursele turistice determină mărimea, intensitatea şi densitatea
fluxurilor turistice.
Satul, locul de desfăşurare a activităţilor rurale, este definit atât de caracteristicile naturale ale
mediului în care se află, cât şi de rezultatele umane acumulate şi materializate în timp. Astfel avem de-a
face pe de o parte cu un aspect natural al satului, iar pe de altă parte cu componenta antropică a acestor
localităţi.
Se deosebesc astfel două grupe majore de obiective ce compun resursele turistice şi anume:
- resurse turistice naturale şi
- resurse turistice de origine antropică.
Este utilizată noţiunea de resursă turistică în locul celei de fond turistic datorită semnificaţiei
etimologice mai profunde: fondul turistic cuprinde şi elemente ale infrastructurii, în vreme ce resursa
turistică cuprinde doar elemente ale peisajului. Prin aportul antropic pot apărea noi resurse turistice.
Relief Climat Hidrografie Vegetaţie Faună
Aparţinând cadrului natural
RESURSE TURISTICE
Provenienţa antropică a resurselor
Edificii şi elemente Activităţi antropice
cu funcţie turistică cu funcţie turistică
România dispune de un potenţial economico-social, geografic şi istoric de o deosebită
importanţă, în special în regiunile montane, ceea ce conferă condiţii propice dezvoltării turismului şi
agroturismului.
Resursele turistice naturale
Potenţialul primar este format din elementele naturale şi de peisaj jucând un rol determinat în
dezvoltarea turismului în general şi a agroturismului în mod special.
Resursele naturale sunt importante pentru activitatea turistică deoarece[P. Nistorescu]:
 a. au o valoare recreativă, estetică şi peisagistică – aspect determinant în alegerea destinaţiei:
munte, deal, câmpie, litoral sau deltă.
b. au o valoare curativă
c. au o valoare cognitivă
d. constituie cadrul de desfăşurare a unor activităţi recreative
Resursele turistice naturale pot fi clasificate după cum urmează[P. Nistorescu]:
1. Resurse de relief:
- niveluri şi forme de relief: lanţ muntos, depresiuni, dealuri, podişuri, câmpii, lunci, litoral,
delta
- fenomene şi structuri geologice: cascade, peşteri, forme caspice, canioane etc
- forme bizare şi monumente naturale: Sfinxul, Babele, Pietrele Doamnei, etc.
- peisajul natural - valoare estetică deosebita
2. Resurse hidrografice:
- râurile şi lacurile – diversifică activităţile recreative şi curative din regiune
- apele freatice şi naturale – valoare curativă
- apele termale – valoare energetică şi curativă
- mările şi oceanele – generează micromedii specifice în care oferta turistică este particularizată
3. Condiţiile climatice:
- durata de strălucire a soarelui – influenţată în România de succesiunea anotimpurilor
- temperatura aerului – are influenţă directă asupra tuturor activităţilor desfăşurate în afara
construcţiilor turistice. De ex. temperatura scăzuta este indispensabilă pentru practicarea sporturilor de
iarnă.
- precipitaţiile: practicarea unor sporturi acvatice depinde de nivelul precipitaţiilor, cura
heliomarina necesita precipitaţii cat mai reduse.
- grosimea şi durata stratului de zăpadă: pentru sporturile de iarnă.
- temperatura apei pentru practicarea înotului, pentru pescuit, pentru cura heliomarina.
4. Resurse de floră:
- pădurile etajate: prin valoarea lor curativă (pădurile sunt considerate a fi „plămânii Terrei”),
valoarea estetică, spaţiu de desfăşurare a unor activităţi specifice turistice (excursii, drumeţii).
- flora specifică – acţiune curativă fizică şi psihică: ceaiuri, peisaj, imagine, miros.
- parcuri şi rezervaţii de floră ştiinţifice: cu o valoare cognitivă şi ecologică ridicată: Parcul
Naţional Retezat, Rezervaţia „Ceahlău”.
- monumente ale naturii: flori, arbori,
5. Resurse de faună:
- fondul cinegetic: practicarea vânătorii, observarea vânatului
- specii ocrotite, cu valoare cognitivă, ştiinţifică
 - parcuri şi rezervaţii de faună ştiinţifice
- fondul piscicol – necesar practicării unor activităţi specifice pescuitului, diversificării şi
valorificării gastronomiei locale.
Resursele turistice antropice
Potenţialul material creat de om(potenţialul antropic) al unei zone, regiuni, ţări este identic cu
oferta turistică potenţială a respectivului spaţiu geografic.
El este compus din două elemente esenţiale, şi anume:
- fondul cultural istoric

- obiectivele economice care prezintă interes turistic.

„Spaţiul rural românesc este păstrătorul şi conservatorul unui inestimabil tezaur de monumente
istorice, de arhitectură şi de artă, de vestigii istorice, ca şi a unui veritabil patrimoniu etnofolcloric de o
valoare şi o puritate neasemuită.”[P. Nistorescu]
Componentele reprezentative ale fondului cultural istoric sunt următoarele:
1. Vestigii arheologice legate de geneza poporului român şi continuitatea lui în spaţiul carpato-
danubiano-pontic. Acestea constau în:
- cetăţi dacice: Costeşti, Blidaru, Gradiştea Muncelului
- cetăţi greceşti: Histria, Callatis, Tomis, Enisala
- castre romane: Haţeg
- cetăţi medievale: Târgu Neamţ, Suceava, Târgovişte, Sighişoara, Alba Iulia...
2. Monumente istorice de arhitectură şi artă: bisericile din nordul Moldovei (Voroneţ, Suceviţa,
Umor, etc) Moldova centrală (Neamţ, Agapia, Văratic, Secu, Sihăstria, ş.a.) bisericile de lemn
maramureşene(Ieud, Bogdan Vodă, Rozavlea), cetăţile ţărăneşti şi bisericile fortificate din Transilvania
(Hăman, Cisnădie, Daia, Prejmer), monumente în stil brâncovenesc (Mogoşoaia, Hurezi, Polovragi),
cetăţile medievale (Făgăraş, Bran, Hăman, Sighişoara, Rupea).
3. Muzee, colecţii, case memoriale: Muzeul Ţăranului Român, Muzeul de Artă Populară,
Muzeul Satului Bucureşti, Muzeul Tehnicii Populare Dumbrava Sibiului, Complexul Muzeal Goleşti,
etc. În afara acestora, în zonele rurale practicante ale agroturismului au apărul şi mici muzee de interes
local, regional sau naţional.
4. Mărturii ale culturii şi civilizaţiei populare(elemente de etnografie şi folclor), din rândul
cărora amintim: tehnica populară şi arhitectura tradiţională, creaţia artistică populară (port popular;
meşteşuguri; ceramică; artizanat; folclor muzical, literar, coregrafic; ) manifestări populare tradiţionale
(târguri, festivaluri, iarmaroace, concursuri). Aceste elemente le vom regăsi în principalele zone
etnografice ale ţării: Moldova, Oaş, Bucovina, Mărginimea Sibiului, Oltenia, Bihor, Banat).
Obiectivele economice – atracţii turistice
 Materializarea rezultatelor activităţilor economice pot constitui elemente ale atracţiei turistice
atunci când sunt reprezentate de: baraje de acumulare, hidrocentrale, canale navigabile, poduri, instalaţii
tehnice agricole şi industriale etc.
În cadrul unor produse turistice culturale, atracţiile de acest gen reprezintă chiar obiectivul
central al călătoriei.
În România, asemenea obiective turistice se regăsesc pe Dunăre (Barajul de la Porţile de Fier,
Podul de la Cernavodă, ruinele podului lui Apolodor de la Drobeta Turnu Severin, Canalul Dunăre
Marea Neagra etc.), pe Bistriţa, Lotru, Arges, Olt, Someş, Prut, Siret, Buzău, în Capaţi (drumurile
transmontane, observatoarele meteorologice) etc.
Există şi alte obiective economico-sociale (ateliere de ceramică, cuptoare de var, cărămidă,
ceramică, făbricuţe pentru prelucrarea lemnului, a pietrei, a marmorei, ferme agricole, centre de artizanat,
sisteme de irigaţii) care pot contribui la realizarea unei forme de turism spoecializate.
Infrastructura turistică
Infrastructura turistică este alcătuită din toate dotările tehnice necesare asigurării serviciilor
reclamate de buna desfăşurare a turismului. Ea însumează totalitatea bunurilor şi mijloacelor prin care
resursele atractive ale unui teritoriu sunt exploatate turistic.
În majoritatea cazurilor, elementele sau componentele sale nu au fost create pentru a satisface
nevoi curative sau recreative. Acest atribut l-au câştigat pe parcurs simultan cu iniţierea activităţilor
turistice din regiunea respectivă. Pe măsura dezvoltării lor apar mijloace strict condiţionate şi direct
orientate pentru deservirea acestei ramuri economice.
În cadrul acestora se includ capacităţile de cazare şi alimentaţie, mijloace de agrement, reţeaua
de servicii aferente, căile de comunicaţie, infrastructura (reţeaua de energie electrică şi termică, apă,
canalizare etc. ), servicii poştale, bancare, medico-sanitare, etc. Infrastructura trebuie să creeze toate
condiţiile de valorificare la maximum a fondului turistic şi de satisfacere completă a cererii.
Într-o serie de studii, infrastructura este asimilată bazei tehnico-materiale, fiind inclusă ofertei
turistice. Funcţia sa primordială este satisfacerea cererii prin doări şi srvicii specifice. Trebuie remarcată
relaţia strânsă dintre mărimea cererii turistice şi gradul de dezvoltare al infrastructurii, fiecare dintre cei
doi parametri stimulând afirmarea celuilalt.
Infrastructura turistică include:
- bazele de cazare;
- aşezările turistice;
- căile şi mijloacele de transport turistic;
- dotările pentru recreare şi cură;
- dotările auxiliare şi complementare.
Bazele de cazare alcătuiesc împreună cu resursele naturale şi căile de transport vectorii
fundamentali care definesc turismul ca activitate umană. Însăşi expresia economică propriu-zisă a actului
turistic primeşte contur numai o dată cu existenţa şi funcţionarea bazelor respective. Ele apar ca o
rezultantă strictă a cererii şi sunt foarte sensibile la imperativele acesteia. Se detaşează două grupe majore
de baze de cazare, şi anume:
- baze de cazare principale, în care atributele turistice sunt dominante (hoteluri, moteluri,
cabane, vile, hanuri)
- baze turistice secundare, integrate temporar domeniului turistic şi la un nivel mai modest de
funcţionalitate (pensiunile, casele, adăposturile, campingurile, refugiile).
În cadrul agroturismului, se evidenţiază casele şi pensiunile care pun la dispoziţia turiştilor
anumite servicii de calitate superioară în regiuni în care lipsesc celelalte baze sau au capacităţi
insuficiente. Nota specifică a pensiunilor şi caselor este intimitatea şi autenticitatea serviciilor. Ambele se
realizează prin numărul redus al locurilor de cazare (2-10), amenajate în apartamente familiale cu
oferirea unei ospitalităţi tradiţionale. Gastronomia regională, ambianţa inedită a desfăşurării actului
curativ, iniţierea turiştilor în ritmurile vieţii de zi cu zi a locuitorilor regiunii etc. au pentru vizitatorii
proveniţi din mediul urban o tentă indiscutabilă de vie originalitate.
Rentabilitatea pensiunilor se asigură prin formarea unei clientele statornice timp îndelungat.
Aşezările turistice
Asocierea diferitelor baze de cazare şi unităţi de servire turistică în plan teritorial generează o
formă de habitat caracteristică. Pentru ca o aşezare oarecare să poată fi inclusă în categoria habitatelor
turistice este necesară îndeplinirea următoarelor condiţii:
- prezenta în vatră sau în vecinătatea ei a unor resurse atractive;
- infrastructura de profil complexă şi diversificată;
- beneficiile obţinute din practicarea turismului să depăşească eficienţa altor ramuri;
Pornind de la aceste criterii aşezările turistice se clasifică în două categorii distincte:
- localităţi turistice în care funcţia turistică se dezvoltă paralel cu alte activităţi agricole şi are un
caracter complementar acestora
- localităţi turistice în care funcţia turistică este predominantă.
Pentru aşezările rurale, resursele antropice (în special cele etnografice) se asociază frecvent
celor naturale.(vezi „Tipuri de sate turistice” / pag.9)
Căile şi mijloacele de transport
Asigură efectuarea călătoriei, adică a acelui segment al actului recreativ fără de care turismul,
ca fenomen, este de neconceput. Din această cauză între diferitele componente ale infrastructurii se nasc
inter-relaţii cauzale.
Căile şi mijloacele de transport joacă un rol deosebit de important în buna desfăşurare a
agroturismului, acestea fiind îndeosebi cele rutiere şi feroviare.
 Dotările pentru agrement şi cură îmbracă forme şi funcţii dintre cele mai complexe. Prin
intermediul lor agrementul tinde să se realizeze polivalent. Funcţionarea acestor dotări are uneori, ca
suport, elemente de ordin natural existente în zonă, dar în numeroase cazuri sunt create şi susţinute.
Dotările auxiliare reprezintă totalitatea mijloacelor şi instituţiilor care sprijină desfăşurarea
activităţilor turistice.
2 Turismul rural şi economia rurală
Satul sau zona agroturistică reprezintă spaţiul real de atracţie, în care se întrepătrund toate
elementele de dezvoltare locală. Între activitatea de agroturism şi dezvoltarea economico-socială a
zonelor rurale există o relaţie de corespondenţă şi reciprocitate: astfel creşterea circulaţiei turistice se face
prin dezvoltarea generală a zonelor rurale, dezvoltare care la rândul ei se realizează prin intensificarea
activităţii turistică.
Dezvoltarea ofertei de cazare conduce la apariţia unui cadru constant de calitate, care are ca
proprietate principală îmbunătăţirea aspectului arhitectonic al satului. Apar, de asemenea şi schimbări în
concepţia celor ce vor construi. Ei vor accepta existenţa unui arhitect în vederea realizării unor
construcţii funcţionale, cu un grad de confort mai ridicat, de acest lucru beneficiind atât proprietarul cat
şi turistul.
Ca urmare a intensificării circulaţiei turistice se dezvoltă activităţi economice pe plan local
menite să satisfacă cererea sporită de produse agricole şi neagricole. Indirect se va realiza o creştere a
numărului de locuri de muncă atât în activitatea turistică cât şi în activitatea de producţie şi în servicii.
Ca urmare a dezvoltării activităţii agroturistice se înregistrează transformări fundamentale la
nivelul satelor, atât în ceea ce priveşte numărul activităţilor desfăşurate cât şi a calităţii lor, după cum
urmează:
1. Apar centre de informare, agenţii şi dispecerate turistice ca urmare a necesităţii reglementării
şi organizării circulaţiei turistice la nivelul localităţii. Acest segment organizaţional are menirea de a
capta şi emite informaţii, atât în relaţiile cu exteriorul sistemului local, cât şi cu interiorul acestuia.
Activităţile acestor unităţi este desfăşurată de persoane specializate în turism: manageri turistici,
operatori, agenţi, etc.
2. Se dezvoltă şi sistematizează activităţile de prestare a activităţilor complementare
agroturismului, concretizate în unităţi cum ar fi: brutării şi ateliere de patiserie, unităţi de prelucrare a
laptelui, laboratoare de carmangerie, ateliere de croitorie şi spălătorie, magazine de desfacere de produse
de artizanat şi de suveniruri, ateliere foto (comercializare filme foto şi casete video, developare de filme
etc).Sectorul meşteşugurilor şi artizanatului ocupă un loc aparte deoarece aceste activităţi au o conotaţie
de ordin artistic şi cultural fiind totodată diferite de la o localitate la alta. Ele au fost practicate şi s-au
transmis din generaţie în generaţie suportând influenţele economico-sociale ale zonelor respective.
Particularităţile acestor activităţi determină un avantaj în cadrul pieţei suvenirurilor cu influenţe evidente
asupra veniturilor meşteşugarilor.
 3. Organizarea de centre culturale împreună cu instituţiile deja existente în cadrul satelor:
şcoala, biserica şi alte unităţi culturale. În aceste centre se organizează şi se constituie săli de spectacole,
muzee locale, ansambluri folclorice, tarafuri şi fanfare, coruri, şi altele.
Astfel dezvoltarea tuturor acestor activităţi duce la creşterea gradului de prosperitate a zonei
precum şi al modernizarea infrastructurii locale.
Dezvoltarea durabilă a spaţiului rural
Dezvoltarea durabilă a economiei rurale şi implicit a mediului, este o reflectare a dezvoltării
economice. Începând cu anii 80 şi-a făcut apariţia în literatura economică noţiunea de dezvoltare
durabilă. Dezvoltarea durabilă este cea care răspunde nevoilor prezente fără a leza capacitatea
generaţiilor viitoare. Deci, noţiunea de dezvoltare durabilă este strâns legată de cea a mediului
înconjurător, de menţinerea acestuia în parametrii normali.
Pentru a înţelege mai bine termenul de dezvoltare durabilă, în conexiune cu dezvoltarea
economiei rurale şi a mediului, este necesară abordarea acestei noţiuni sub trei aspecte: temporal, de
echitate şi cel al mediului înconjurător.
Dimensiunea temporală impune nişte limite creşterii economice ca urmare a influenţei
determinate de elemente ecologice cum ar fi: incertitudine, pragul de deteriorare sau de epuizare,
ireversibilitatea resurselor, stabilitatea ecosistemelor, etc.
Aspectul echităţii se referă la raportul între generaţii, în sensul atenţiei acordate descendenţilor,
fără a sacrifica însă generaţia prezentă.
Referitor la Mediul înconjurător, acesta constituie o variabilă importantă deoarece dezvoltarea
durabilă trebuie să se sprijine pe capacitatea de a menaja mediul şi resursele naturale.
Astfel, ţinând cont de restricţiile dezvoltării durabile, trebuie sa analizăm economia rurală în
complexitatea sa, ca o activitate socio-umană şi economică de revigorare a spaţiului rural, indiferent de
condiţiile pe care natura şi mediul le oferă.
O viziune ecologistă în conceptul dezvoltării rurale nu este o problemă de substituire a
factorilor. Pentru ecologişti, "natura" dispune de o valoare specifică, care nu poate fi compensată, în caz
de alterare, prin alţi factori.
Pornind de la aceste concepte se poate considera că dezvoltarea echilibrată a ruralului prin
folosirea integrală şi raţională a întregului spaţiu rural, prin folosirea integrală şi raţională a tuturor
resurselor de care dispune fiecare zonă, poate duce la valorificarea eficientă şi completă a oricărei zone
defavorizate.
Îmbinarea potenţialului existent cu efortul investiţional în amenajarea economică şi socială a
teritoriului, în condiţiile păstrării tradiţiilor culturale, de artizanat , folclor dar şi a proverbialei ospitalităţi
a poporului român, constituie o alternativă de dezvoltare economică normală a regiunilor rurale. Aceasta
dezvoltare îşi regăseşte întregul său conţinut prin intermediul dezvoltării agroturismului, şi implicit a
întregii infrastructuri , a dotărilor edilitare şi a serviciilor conexe acestei activităţi.
 3. Metode de punere în valoarea a zonelor rurale
Punerea în valoare a întregului potenţial (natural şi antropic) al localităţilor şi regiunilor rurale
prin agroturism presupune punerea în practică a unor măsuri individuale şi publice care pot fi sintetizate
astfel:
a) realizarea funcţionării gospodăriilor pe următoarele principii:
- autonomie în conducere şi organizare;
- autonomie în gestiune;
- autodezvoltare şi autocontrol.
b) asigurarea fondurilor de dezvoltare a gospodăriilor:
- prin efortul propriu al gospodăriilor;
- prin credite de la băncile de credit cu dobândă mică.
c) intervenţia statului la nivelul comunităţii:
- prin fonduri de investiţii de al nivel central pentru construcţii rurale şi în special pentru
infrastructură(drumuri, căi ferate, poduri);
- prin susţinerea localităţilor din fondurile rămase la dispoziţia consiliilor locale.
Varietatea tipologiei zonelor rurale impune luarea în considerare a diferenţierilor existente în
elaborarea măsurilor de dezvoltare a activităţilor agroturistice. Planul acestor măsuri trebuie să cuprindă
în mod obligatoriu următoarele capitole:
1. Stabilitatea programului de dezvoltare a zonelor rurale
Situaţia zonelor rurale necesită a adaptare a programelor şi a măsurilor la condiţiile specifice,
locale. Diversitatea spaţiilor regionale şi zonale şi adaptarea la specificitatea locală nu poate fi realizată
de un organism central ci de populaţia regiunii prin intermediul reprezentanţilor ei. Această iniţiativă
locală, poate garanta o dezvoltare regională dinamică şi o utilizare eficientă a tuturor resurselor
disponibile.
2. Disponibilizarea fondurilor publice pentru elaborarea şi realizarea programelor
Odată stabilite caracteristicile regiunilor rurale, cu diferenţierile naturale şi structurale se
determină fondurile financiare pentru ameliorarea situaţiei. Acest lucru este necesar pentru mobilizarea
atât a resurselor financiare existente, cât şi pentru atragerea unor fonduri suplimentare, prin promovarea
unor activităţi specifice zonelor rurale cum ar fi agroturismul.
3. Includerea zonelor rurale în elaborarea şi aplicarea politicilor sectoriale.
Politicile sectoriale trebuie să ţină cont de caracteristicile şi funcţiile specifice zonelor rurale.
Deşi regiunile rurale au multe puncte comune, se poate constata existenţa unor diferenţieri structurale,
sociale şi culturale care trebuiesc luate în considerare şi evaluate pentru a permite o adaptare regională a
politicilor si programelor de dezvoltare.
4. Evaluarea condiţiilor de producţie specifice zonelor rurale şi utilizarea optimă a potenţialului
existent
 Aşa cum fiecare zonă geografică are o anumită specificitate geografică, administrativă şi chiar
istorică şi culturală tot aşa pot fi regăsite, în anumite zone, particularităţi în ceea ce priveşte calitatea unor
produse agroalimentare care se datorează unor anumite condiţii de producţie (sol, climă, expoziţia
versanţilor, etc). În multe ţări aceste calităţi deosebite sunt recunoscute ca marcă pentru produsele
respective mai ales pentru unele vinuri şi brânzeturi, foarte mult apreciate de turiştii veniţi în zonă.
Bineînţeles că această piaţă a produselor regionale trebuie să fie supravegheată şi protejată împotriva
falsificării acestor produse, iar crearea unei “mărci” poate constitui un element determinant al acestei
politici de valorificare a produselor montane.
5. Promovarea diversificării activităţilor.
În zonele montane şi premontane, dar nu numai, agricultura efectuată în regim de timp parţial
de lucru are un rol important pentru menţinerea regiunilor respective atât ca zone de producţie şi locuit,
cât şi pentru garantarea ocupaţiei şi structurii sociale. Paralel, este necesar să se pună în funcţiune o
infrastructură care să permită crearea şi a altor activităţi de producţie şi servicii pentru ocuparea forţei de
muncă şi valorificarea resurselor existente.
6. Măsuri pentru utilizarea raţională a resurselor naturale
Utilizarea pe termen lung a resurselor naturale trebuie să menţină funcţia de protecţie şi de
spaţiu de destindere a zonelor rurale pitoreşti. O utilizare pe termen lung a resurselor montane, de
exemplu (forţa hidraulică, apa potabilă, lemnul şi pajiştile naturale) au ca scop dezvoltarea şi protecţia
zonelor montane. Exploatarea neraţională având ca scop câştigul pe termen scurt, duce la distrugerea
peisajului şi a mediului, ameninţă întregul sistem economic şi social al regiunii montane. Fără un fond
silvic sănătos, nici o agricultură şi silvicultură nu este posibilă, iar dacă acestea sunt ameninţate de o
exploatare distructivă atunci nu poate fi vorba despre amenajarea spaţiului pentru turism sau alte
activităţi adiacente.
7 Promovarea descentralizării administrative a serviciilor
Mijloacele moderne de comunicaţie diminuează considerabil distanţele şi timpul dintre centrul
de decizie şi zonele montane. Totodată acestea permit o descentralizare a sectorului administrativ şi al
serviciilor.
Transferând o parte din administraţie sau o parte din sectorul privat al serviciilor în regiunile
rurale, se poate constata un efect multiplicator al utilizării forţei de muncă în sfera serviciilor, întărindu-
se capacitatea financiară şi economică din zonele montane.
O creştere consecventă a calităţii vieţii şi a modului de viaţă şi de locuit, în aceste zone, poate
uşura această descentralizare. Argumentele pentru oferta de calitate pentru locuinţe sunt multiple: mediul
sănătos şi natural, structurile sociale restrânse şi o bogată activitate de petrecere a timpului liber. De
asemenea, o structură socială minimală (scoală, servicii poştale, personal didactic, sanitar, etc) poate fi
asigurată de autorităţile locale.
 CAPITOLUL V.
Produsul turistic rural
1. Definire şi conţinut.
Comportamentul turistic al ultimelor decenii evidenţiază tot mai clar existenţa unor obiective
concrete ale vacanţelor şi în consecinţă, produsele turistice oferite trebuie elaborate pornind tocmai de la
motivaţiile care stau la baza obiectivelor respective
Astfel, se vorbeşte despre turismul de descoperire, de recuperare, educativ, religios, sportiv etc.
Fiecare dintre aceste forme necesită produse susceptibile să răspundă aspiraţiilor clientelei specifice.
Pentru a se înscrie într-o dinamică a progresului, prestatorii şi responsabilii turismului trebuie să
prospecteze necontenit noi căi de ofertă pornind de la o cunoaştere cât mai bună a clientelei turistice, a
modului său de viaţă, a mentalităţilor şi a aspiraţiilor sale, exprimate sau neexprimate. În majoritatea
cazurilor, pentru a putea promova cererea şi ulterior a o amplifica, pe măsură ce se manifestă, ea trebuie
anticipată. În acest scop, trebuie adoptată şi urmărită, cu consecvenţă, o anumită logică a . produselor
turistice.
Un produs turistic este un ansamblu de prestaţii susceptibile să se constituie într-un răspuns global şi
coerent la ansamblul aşteptărilor şi solicitărilor turistului.

Produsul turistic prezintă o structură complexă, manifestată în diverse combinaţii ale

elementelor componente (cazare, hrană, transport, primire, animaţie, calitatea peisajului, excursii,
tratament balnear, servicii ş.a.) practicate şi dozate în funcţie de cerere. Principial, se disting două tipuri
de elemente componente:
- primare sau de bază, incluzând cazarea, hrana şi transportul
- secundare sau auxiliare: primirea, descoperirea mutuală, animaţia, activităţile sportive,
agrementul, balneoterapia ş.a.
Produsul turistic trebuie să îmbine elementele componente şi în funcţie de circumstanţele
mediului înconjurător.
Produsul turistic poate avea:
- o paletă mai restrânsă, limitată la componentele de bază (transport+cazare; cazare, cazare
hrană), dacă turistul are garanţia practicării unor activităţi la alegere în proximitate (plimbări în natură,
echitaţie, înot, pescuit ş.a) aspect care "condiţionează" de fapt vânzarea cazării.
- o paletă amplificată (cazare + demipensiune; cazare + pensiune completă, transport ş.a.) atunci
când efectul de atractivitate al componentelor auxiliare (diverse forme de agrement, balneoterapie,
calitatea peisajului ş.a.) este cert, uşor de generat şi se concretizează în conturarea unui flux turistic bine
definit sub aspect cantitativ, compus dintr-o clientelă relativ fidelă.
În toate cazurile trebuie prevăzute servicii publice comerciale, administrative, ele asistenţă
medicală etc.
 2. Noţiunea de gama turistică şi rolul acesteia
Proiectarea şi construirea produsului turistic în maniera prezentată mai sus, nu este întotdeauna
suficientă.
El trebuie să fie integrat într-un ansamblu suficient de larg de produse, pentru a putea atrage un
număr cât mai mare de turişti Această necesitate se impune cu atât mai mult cu cât, adeseori, cererea
turiştilor poate fi imprecis conturată. În această situaţie doar existenţa unei game de produse poate
garanta stabilirea unor relaţii comerciale între turist şi produsul turistic oferit.
Produsul turistic, la fel ca şi produsul industrial, comercial sau de altă natură, nu are forţă
comercială dacă nu satisface cel puţin una dintre următoarele cerinţe:
• imagine de marcă;
• raport optim calitate-preţ;
• unicitate pe piaţă;
• asigurarea unei game largi de elemente turistice.
Fără îndoială, aşezările rurale care să ofere produse unice pe piaţă sunt mai puţin numeroase.
Ele sunt reprezentate prin depozitarele unor valori reprezentative ale patrimoniului naţional, precum
mănăstirile din nordul Moldovei şi Subcarpaţii Olteniei, bisericile şi porţile, definitorii pentru civilizaţia
lemnului din satele maramureşene, gospodăriile fortificate din sudul Transilvaniei, centrele tradiţionale
de olărit, de prelucrare a fibrelor textile etc. În aşezările privilegiate din acest punct de vedere există
suficiente atuuri ce permit afirmarea unui sistem de prestaţii turistice, garantând calitatea unor servicii de
marcă, care să se impună, inclusiv prin vehicularea unor coduri emblematice în circuitul turistic intern şi
chiar internaţional.
Evident că afirmarea şi păstrarea unei imagini de marcă a prestaţiei turistice necesită existenţa
unui raport optim între natura ofertei, calitatea serviciilor şi preţul perceput, raport care trebuie protejat
de abuzurile financiare şi de neglijenţele profesionale.
Pe de altă parte, posibilităţile de înscriere a aşezărilor rurale în circuitul turistic sunt practic
nelimitate, având în vedere varietatea multiformă a spaţiului rural. Referindu-ne la spaţiul rural
românesc, acesta permite elaborarea unei game extrem de diverse de produse turistice, în concordanţă cu
resursele specifice şi localizarea teritorială. Pot fi avute în vedere amenajarea turistică a satelor situate
de-a lungul principalelor axe de pasaj dintre regiunile turistice consacrate (litoralul, Valea Prahovei,
Valea Oltului, Bucovina, Maramureşul etc), a satelor de altitudine, ca puncte de sprijin pentru turismul
montan, a celor specializate pe anumite tipuri de activităţi agricole (viticole, pomicole, legumicole,
pastorale etc.) ca puncte de practicare a agroturismului ş.a.
Gama variată a ofertei constituie un avantaj major al turismului românesc, implicit a celui rural.
Dincolo de hotelurile cu grad de confort mediu sau ridicat, specifice oraşelor şi staţiunilor turistice,
spaţiul rural oferă o infinitate de posibilităţi profitabile: pensiunile, campingurile şi cazarea în
gospodăriile ţărăneşti pot susţine o gamă largă de activităţi precum plimbări pedestre, turism cultural,
turism fluvial, pescuit, vânătoare, echitaţie, sporturi de iarnă, cicloturism etc.
Această caracteristică are şi o semnificaţie aparte din punct de vedere comercial. Astfel, poate
să existe concurenţă între două produse turistice de aceeaşi natură, însă ea dispare între produsele de
natură diferită, din moment ce ele sunt destinate unor clientele diferite. Practic, nu există concurenţă între
turismul hotelier şi cel de camping, între motel şi gospodăria ţărănească cu spaţii de primire amenajate,
între pescuit şi cicloturism. între vizitarea muzeelor şi sporturile nautice etc. Prin urmare, trebuie adaptată
fiecare gamă de produse la specificul fiecărei pieţe.
Gama optimă este un ansamblu de produse turistice destinate unor clientele, pe cât posibil mai
variate, incluzând deopotrivă pe cele înstărite şi pe cele mai sărace, "teribilişti" şi sedentari, tineri şi
vârstnici, familişti şi nefamilişti etc. Propunând game de servicii cât mai extinse, se creează opţiuni
justificate pentru cucerirea de noi pieţe.
Fiecare tip de aşezare rurală oferă posibilităţi particulare şi ridică probleme specifice. De aceea,
produsul turistic oferit trebuie elaborat tocmai în funcţie de prezenţa diferitelor componente, în raport cu
caracterul individualizat al aşezării.
5.3. Conţinutul produselor turistice rurale
După cum s-a precizat anterior, din punct de vedere structural, produsul turistic include o mare
diversitate de componente: de bază (cazare, hrană, transport) şi auxiliare (primirea, descoperirea mutuală,
animaţia, agrementul activităţile sportive etc).
Prezentăm, în continuare, selectiv, aspectele cele mai semnificative privind caracteristicile şi
cerinţele acestora.
3. Cazarea în mediul rural
Aspecte generale. Posibilităţile de cazare în mediul rural sunt extrem de diverse, în
conformitate cu disponibilităţile gospodăriei şi cu dorinţele şi exigenţele turistului. În ţara noastră,
practica închirierii spaţiilor de cazare amenajate de săteni, în scopuri turistice, este abia la început. La ora
actuală, impunerea unei cointeresări economice între ţărani şi turişti generează încă reticenţe notabile.
Una dintre cauze este faptul că stă în firea ţăranului roman să fie ospitalier cu toţi cei care îi păşesc
pragul casei şi mai presus de aceasta să fie generos, fără a accepta avantaje materiale sau plată în
schimbul unei atitudini consacrate de o îndelungată şi frumoasă tradiţie; pe de altă parte, turistul,
cunoscând această trăsătură morală a ţăranului, preferă să îndure capriciile naturii sau să se rezume la
solicitările minime pentru a nu se simţi împovărat de acceptarea unor servicii pe care este conştient că nu
le va putea răsplăti prompt.
Desigur, asemenea atitudini şi simţăminte sunt demne de toată lauda şi probabil că ele vor
dăinui (sperăm) cât timp va dăinui şi lumea rurală, însă, ele nu trebuie să fie unilaterale, întrucât sub
această formă nu pot încuraja relaţiile durabile. O relaţie sigură şi durabilă între turişti şi gazdele turistice
rurale trebuie să aibă, inevitabil, conotaţii economice şi nu poate fi susţinută decât în condiţiile
promovării avantajului reciproc, chiar dacă nu toate componentele acesteia pot fi "contabilizate". În
ultima vreme, în mediul rural, se remarcă o accentuare a pragmatismului relaţiilor de tip social, pe fondul
acutizării unor dificultăţi. economice, concomitent cu emanciparea modului de viaţă.
Această tendinţă poate fi extrapolată în relaţia de tip turistic, cu atât mai mult cu cât spaţiul
rural intră puternic în sfera cererii turistice, iar turiştii devin tot mai exigenţi în legătură cu calitatea
produsului turistic oferit şi, în consecinţă, tot mai dispuşi să suporte financiar costul presupus de aceasta.
Prin urmare, în mediul rural pot fi amenajate de către sătenii înşişi (de preferinţă), cu cheltuieli minime
sau modeste, facilităţi de cazare pentru turiştii aflaţi în trecere sau în sejur. În condiţiile demarării şi
funcţionării unui sistem de cazare contra cost, implicaţiile sale în plan economic pot fi notabile, atât la
nivelul individual, cât şi la cel al colectivităţii.
Nu este mai puţin adevărat că şansele de reuşită şi, mai ales, fiabilitatea acestor iniţiative sunt
minime atunci când ele survin sau fiinţează în context izolat. În toate ţările cu tradiţie turistică rurală s-a
procedat la o punere în loc a unui veritabil sistem turistic, de îndată ce solicitarea pieţei a devenit certă.
Componentele de bază ale sistemului turistic (implicit la nivel rural) fiind patrimoniul, cazarea şi
vânzarea produsului, este evident că iniţiativa punerii în sistem a facilităţilor de cazare nu poate veni
exclusiv din partea deţinătorilor potenţiali - ţăranii - întrucât aceştia nu au certitudinea vandabilităţii şi
nici priceperea de a elabora o reţetă turistică completă (inclusiv reclama şi vânzarea produsului). De
aceea, pornind de la premisele influenţei faste a activităţilor turistice asupra echilibrului socio-economic
al mediului rural, este oportună implicarea forurilor cu putere de decizie în domeniile legislaţiei turistice,
financiare, agricole, silvice ş.a. pentru promovarea unor iniţiative de natură să asigure demararea,
stimularea şi rentabilizarea turismului rural. Această promovare trebuie dirijată, în primul rând, spre
acordarea creditelor şi a facilităţilor de rambursare acelor întreprinzători rurali dispuşi să presteze
activitate turistică, precum şi spre susţinerea unor organisme sau organizaţii care să susţină din punct de
vedere managerial fenomenul turistic rural.
Prezentăm, în continuare, principalele modalităţi de asigurare a cazării turistice în mediul rural
şi cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească. Aceste elemente sunt, în general, adaptabile, indiferent de
tipologia şi localizarea aşezării rurale. Având în vedere însemnătatea şi oportunitatea edificării unui
sistem ierarhizat de organizare şi coordonare a spaţiului turistic rural, am selectat o serie de aspecte
relevante, referitoare la experienţa franceză, deosebit de reprezentativă în acest domeniu. Ele nu au
menirea de a sugera căi de urmat, ci doar de a evidenţia direcţii probabile de prospecţiune necesare în
vederea elaborării unor modele adecvate condiţiilor specifice ale ruralului românesc. De altfel, evoluţiile
mai recente au condus la individualizarea acestor forme într-o manieră adecvată, adaptată la cadrul
edilitar, resursele specifice şi tradiţiile diferitelor regiuni ale ţării noastre.
Principalele structuri de cazare (locuinţe rurale) care funcţionează în spaţiul rural sunt:
Reşedinţa (casa) rurală de vacanţă
În literatura franceză, gîte rural are semnificaţia de adăpost, loc de dormit rural.
 Spaţiile rurale de cazare pot fi constituite din imobile tradiţionale sau apartamente,
independente, mobilate, situate în gospodăria proprietarului, în proximitatea acesteia sau a satului
respectiv.
Ele pot consta în reşedinţe secundare sau în dependinţe ale gospodăriei rurale amenajate
corespunzător. Închiriate pe durate variabile de timp (anual, sezonier, săptămânal sau doar pentru
sfârşitul de săptămână), reşedinţele rurale pot constitui un mijloc atractiv de petrecere a sejurului.
Cazarea în incinta gospodăriilor rurale prezintă avantajul că acestea sunt integrate, din punct de
vedere socio-economic şi cultural, în mediul sătesc. Gradul de integrare în mediul rural depinde atât de
calitatea spaţiului oferit pentru locaţie (tradiţional şi tipic locului), cât şi de calitatea primirii oferite de
către proprietari şi de către membrii comunităţii în general. Aceste elemente pot aduce sătenilor un aport
complementar la veniturile lor, provenit atât din închirierea spaţiului, cât şi din valorificarea produselor
gospodăriei. La rândul lor, turiştii au posibilitatea petrecerii unor vacanţe relaxante având garanţia unei
găzduiri rezonabile, la preţuri moderate. Astfel, de ambele părţi se conturează perspectiva unei mai bune
cunoaşteri şi înţelegeri reciproce.
Calitatea mediului ambiant, calitatea imobilului şi dotările sale influenţează în mod decisiv
lungimea duratei de locaţie; relativa independenţă sau izolare a spaţiului de închiriat, existenţa unei
grădini, proximitatea unui loc de baie, existenţa unei capacităţi minimale de cazare sunt principalele
criterii care pot asigura reuşita.
Amenajarea în scop turistic a unei case ţărăneşti poate răspunde adesea unor considerente de
ordin patrimonial, aceasta fiind o modalitate de a restaura o clădire disponibilă ale cărei necesităţi
investiţionale pot fi amortizate într-o perioadă de timp.
Pe de altă parte, amenajarea mai multor adăposturi familiale într-o vatră rurală se poate
constitui într-o premisă a diversificării cazării, a consolidării unor structuri apte de a realiza o primire
corespunzătoare şi implicit cucerirea unei clientele stabile.
Atragerea clientelei, primirea ei şi comercializarea produsului turistic pot fi realizate printr-o
unificare colectivă a resurselor şi a iniţiativelor proprietarilor. În plus, concentrarea activităţilor
generează perspective pentru realizarea în comun a unei infrastructuri mai costisitoare (amenajarea unor
pârtii de schi, ştranduri, mici acumulări de apă, terenuri de sport etc), întreţinerea unei animaţii mai
intense şi mai diversificate ş.a
Amenajarea unei case ţărăneşti, în scop turistic, nu implică investiţii foarte mari. O cerinţă
generală a succesului este, în primul rând, conservarea caracterului rural tradiţional al clădirii,
trăsătură care poate coexista cu un legitim confort contemporan. Această recomandare se referă atât le
vechile locuinţe neutilizate, cât şi la dependinţele lor: şura, grajdul şi alte anexe pot deveni, cu investiţii
reduse şi desigur, cu un plus de fantezie, dormitoare, sufragerii, săli de baie, garaje etc.
Este preferabil ca aspectul exterior să fie cât mai puţin modificat, păstrându-se spiritul şi
armonia originală. În acest scop, se impune respectarea stilului arhitectonic consacrat al regiunii,
utilizarea materialelor de construcţie specifice acesteia (lemn, diferite tipuri de roci-andezite, gresii,
calcar, travertin, piatră de râu ş.a.), conservarea a tot ceea ce poate fi conservat: izvorul, fântâna, treptele,
pridvorul, acoperişul, feroneria, cuptorul de pâine etc.
Un rol important îl are amplasamentul reşedinţei, care trebuie să fie ferit de orice sursă de
poluare sau disconfort (sonoră, noxe, fum, vibraţii etc.) şi să asigure, pe cât posibil, o relativă
independenţă în accesul şi circulaţia oaspeţilor.
Pentru amenajarea interioară trebuie procedat cu simplitate şi cu bun simţ, lăsându-se
lucrurilor vocaţia lor iniţială. Autenticitatea trebuie căutată fără ca ea să devină obsesivă, dar, în acelaşi
timp, nu trebuie ezitat asupra necesităţii de a fi "modern" în cazul dotărilor aferente unor spaţii în care
dispensarea de modernitate este improprie şi nelucrativă (bucătărie, baie etc).
În cazul unei conjuncturi extrem de favorabile (flux turistic intens, existenţa unor elemente de
certă atracţie turistică ş.a.) şi a unor posibilităţi investiţionale mai substanţiale, pot fi construite
reşedinţe de vacanţă noi, care trebuie proiectate deliberat pentru această destinaţie, situaţie în care pot fi
atinşi parametri funcţionali net superiori.
În funcţie de locul de amplasare şi de destinaţia lor, reşedinţele rurale pot asocia diferite
funcţionalităţi, precum:
• reşedinţe (adăposturi) de "zapadă"-situate în proximitatea unor terenuri favorabile pentru
practicarea sporturilor de iarnă (schi de pistă, schi -fond, sanie ş.a.);
• reşedinţe (adăposturi) de pescuit - situate în proximitatea locurilor de pescuit, amenajate
special pentru cazarea pescarilor pasionaţi, în general de către cei iniţiaţi şi competenţi, apţi să asigure
"logistic" şi "informaţional" succesul la care aspiră toţi pescarii. Ele trebuie să ofere condiţii pentru
stocarea materialelor de pescuit, închirierea acestora, prepararea peştelui etc;
• reşedinţe (adăposturi) de etapă - sau adăposturi rurale care, aşa cum indică numele lor, sunt
destinate să primească turiştii, în general nemotorizaţi, aflaţi în trecere spre obiective turistice situate în
proximitate. Ele comportă existenţa unor dormitoare, bucătării, grupuri sanitare şi pot fi situate şi în afara
vetrei.
A. LOCUINŢA AGROTURISTICĂ
În construirea, amenajarea sau rearanjarea casei trebuie păstrat specificul local, arhaic şi rural.
Trebuie conservat interesul pentru conservarea civilizaţiei trecutului. Din această cauză specificul
manifestat prin materiale de construcţii, tehnologii de lucru, arhitectură, decoraţiuni, mobilier, ţesături,
meşteşugiri proprii, ocupaţiile locale existente trebuie redescoperite, identificate şi ferite de
contaminările aferente "civilizaţiei" oraşelor.
Se cunoaşte că, în general, ceea ce este autentic este şi simplu şi funcţional. Din această cauză
citadinii (care exprimă aproape întreaga cerere agroturistică) apreciază şi admiră valorile satului
tradiţional. Traiul aparent uşor de la oraş este plătit cu stres, agitaţie şi poluare. Casa şi gospodăria
trebuie să se integreze armonios în mediul natural fără să atragă atenţia trecătorului prin stridenţă. Faţada
şi intrarea în casă trebuie amenajate şi decorate cu gust în concordanţă cu arhitectura locurilor,
asigurându-se o armonie între vegetaţie şi construcţiile din jur. Deşi în cadrul gospodăriilor şi locuinţelor
este bine să se menţină echipamentele tradiţionale necesare traiului şi activităţilor specifice, trebuie
introduse şi componente ale confortului modern (de exemplu pentru grupul sanitar: apă caldă, duş; la
bucătărie: aragaz, frigider ş.a.)
A.1 LOCUINŢA AGROTURISTICĂ - DESCRIERE:
În cadrul gospodăriilor, locuinţa este o construcţie formată din încăperi de locuit şi dependinţe
separate din punct de vedere funcţional, cu intrare din stradă sau din curte şi care este destinată
adăpostirii omului în condiţii civilizate.
În ansamblu agroturistic, gospodăria trebuie să dispună de posibilitatea accesului în locuinţă, de
cazare şi alimentaţie, de condiţii igienico-sanitare, de mijloace de informare şi alte elemente adiacente
confortabile, care constituie o atracţie pentru turişti. Condiţia principală a unei ferme pentru a putea fi
agroturistică este aceea ca locuinţa să dispună de încăperi suficiente pentru propria familie şi de
capacităţi suplimentare de cazare confortabile pentru turişti. Aceasta presupune pregătirea optimă, pe cât
posibil a spaţiilor destinate turismului pe întreg parcursul anului, în cadrul locuinţei familiale.
Locuinţa agroturistică trebuie să dispună de următoarele încăperi destinate turiştilor:
1. Un hol la intrare în locuinţă în care să fie primiţi turiştii
2. Camere de dormit pentru turişti
3. Sufrageria
4. Bucătăria (în cazul în care turiştii optează pentru prepararea resurselor)
5. Grupul igienico-sanitar pentru turişti
Ergonomia concepe modalitatea de dimensionare a mobilierului , a obiectelor, precum şi
folosirea acestora pe plan vertical şi orizontal la scară umană, asigurând diverse legături/mijloace între
omul turist şi datoriile necesare odihnei şi recreării. Toate acestea se subordonează posibilităţilor şi
comportamentelor umane pentru a permite o poziţie normală, odihnitoare, un minim de deplasări,
evitarea mişcării incomode şi de prisos în timpul şederii turiştilor (atât pentru turişti cât şi pentru gazdă).
I. Holul de primire a turiştilor
Holul reprezintă încăperea care face legătura cu intrarea în locuinţă şi în care sunt întâmpinaţi şi
primiţi turiştii în ferma agroturistică. Valoarea de confort fizic şi neuropsihic al holului unei ferme
agroturistice este dată de următoarele elemente:
a) dimensiunea suprafeţei holului trebuie să fie 8 - 15 m² în funcţie de numărul camerelor şi
locurilor de cazare
b) schema cromatică a holului trebuie să creeze senzaţia de intimitate, ospitalitate şi să invite în
ambianţa locuinţei prin culorile vesele utilizate în interior, cum ar fi, de exemplu:
• pereţii: culoare verde, galben sau orange, culori naturale
• tavanele: galben deschis
 • podeaua: cu mochetă mozaic sau linoleum de culoare verde sau orange
• mobila: de stejar, sau fără tapiţerie şi accesorii, obiecte de stejar (suporturi, figurine) şi plante
cu frunze mari.
Dotarea cu mobilier trebuie să fie în funcţie de spaţiu şi de funcţionalitatea acestora,
cuprinzând: masa-birou, fotolii şi / sau canapea, măsuţă şi oglindă, televizor, radio, telefon, etajeră pentru
chei, corespondenţă, presă, alte obiecte şi echipamente.
Iluminatul poate fi natural prin ferestre şi artificial, recomandându-se iluminatul cu lampă
suspendată de centrul plafonului dirijarea luminii făcându-se de sus în jos sau indirect cu proiectarea
razelor spre plafon atunci când tavanul este alb sau deschis la culoare.
Microclimatul: temperatura interioară în timpul verii poate fi naturală, iar în timpul iernii de cel
puţin 18 º C, prin utilizarea instalaţiilor sigure de încălzit. Umiditatea trebuie să se încadreze în limitele
celei exterioare, iar aerisirea poate fi realizată natural prin deschiderea ferestrelor şi a uşilor.
Zgomotul trebuie să fie redus iar, în general, fermele agricole trebuie să fie amplasate în aşa fel
încât să fie ferite de surse de zgomot şi vibraţii ce ar putea deranja turiştii. Cu toate acestea holul unei
ferme agroturistice este expus atât zgomotelor exterioare cât şi interioare, şi din această cauză este
necesară de cele mai multe ori izolare fonică.
Amenajarea funcţională şi plăcută a holului asigură ambianţa ospitalieră şi primitoare pentru
turişti atrăgându-i pe aceştia în fermele agroturistice.
II. Camera de cazare pentru turişti
Spre deosebire de camera de zi, de sufragerie sau de dormitorul familiei care, de regulă, au
funcţia de sine stătătoare, bine diferenţiate, camera de cazare din unitatea agroturistică este
multifuncţională, oferind:
- odihna turiştilor pe timp de noapte şi zi
- luarea mesei în cameră (doar uneori)
- desfăşurarea unor activităţi diverse (întâlniri de afaceri, jocuri recreative, primirea de vizite
etc.).
Valoarea de confort a ambianţei psihice a camerei de cazare e dată de următoarele elemente:
- Dimensiunea suprafeţei camerei de cazare care este în funcţie de numărul de paturi astfel pentru o
persoană ergonomia recomandă o suprafaţă minimă se 7-8m² / turist, 10-12 m² pentru 2 turişti ş.a.m.d..
Spaţiul şi mobilierul trebuie să corespundă funcţiilor camerei de cazare, respectiv de odihnă a turiştilor,
celelalte funcţii fiind subsidiare.
- Schema cromatică a camerelor de cazare trebuie să asigure condiţiile de odihnă şi confort
optime pentru turişti de ex: pereţii pot fi roz sau de culoarea afinului, tavanul alb; pardoseala - acoperită
total/parţial cu covoare sau mochete cu motive florale; perdelele- transparente cu flori mari, odihnitoare;
accesorii - tablouri cu motive florale
 - Iluminatul - natural sau artificial , discret şi plăcut recomandându-se sursă de lumină şi la pat
şi la toaletă.
- Zgomotul - camera de odihnă trebuie să fie ferită de sursele de zgomot în acest scop
contribuind, pe lângă partea estetică şi funcţională şi covoarele, tapiţeriile din cameră.
- Microclimatul - aerisirea realizată prin deschiderea ferestrelor este necesară, temperatura
trebuie să fie min. 18º C, încălzirea putându-se face cu soba de teracotă, încălzire proprie prin calorifer,
alte sisteme.
Din punct de vedere ergonomic, în camera de cazare trebuie asigurat şi spaţiul necesar mişcării
corpului omenesc pentru deplasare şi pentru executarea diferitelor activităţi de către turişti, cât şi de către
personalul de întreţinere a curăţeniei. Astfel spaţiul necesar mişcării corpului omenesc în camera de
cazare este redat în tabelul următor:
Denumirea spaţiului distanţa (cm)
Spaţiul de trecere între dulap şi pat 70 cm
Spaţiul pentru îmbrăcat necesar turiştilor 120/120 cm
Spaţiu în faţa oglinzii în picioare 115 cm
Spaţiu pentru aranjat părul 100 cm
Spaţiu pentru curăţenie în poziţie aplecat 120 cm
Pentru membrii familiei din ferma agroturistică trebuie asigurat spaţiul necesar de muncă şi
locuit în funcţie de :
- forma de servire a turiştilor, modul şi direcţia de deplasare,
- diferitele poziţii ale corpului pentru exercitarea unor activităţi
- distribuţia pe orizontală şi verticală în planul mişcărilor
- suprafaţa ocupată de mobilier
- evitarea incomodării reciproce.
III. Grupul sanitar
Condiţia esenţială în ceea ce priveşte grupul igienico-sanitar, este ca acesta să fie destinat în
exclusivitate turiştilor.
În ferma agroturistică, deşi normativele privind condiţiile relativ modeste, trebuie ca grupurile
sanitare să fie amenajate confortabil, răspunzând cerinţei de întreţinere a igienei şi sănătăţii individuale a
fiecărui turist .
Oaspeţilor le face plăcere să găsească un confort asemănător cu cel de acasă şi anume: apă
caldă, cadă, duş, WC, totul, dacă se poate, în faianţă şi gresie şi chiar cu dezodorizante pentru
împrospătarea aerului.
Grupul sanitar poate servi unei singure camere sau mai multora. În acest din urmă caz, accesul
către grupul sanitar nu se va face din sufragerie sau bucătărie. În cazul existenţei grupului sanitar folosit
atât de turişti cât şi de gazde, trebuie evitată situaţia lăsării de obiecte personale (prosoape, rufe ale
gazdelor) în cadrul acestor spaţii. Este indicat, acolo unde este posibil, ca aducţiunea apei din fântână să
se facă cu ajutorul unei pompe, iar încălzirea acesteia să fie realizată cu boiler; necesarul de apă caldă
este de aproximativ 40 de litri pe zi pe persoană. În absenţa unui grup sanitar complet, se poate dota o
mică încăpere cu spălător, rezervoare de apă cu robinet; în ultimă instanţă aceeaşi instalaţie poate fi
plasată în camera de dormit sau în curte, cu condiţia ca acest loc să fie pe cât posibil ferit de ochii
trecătorilor.
Oglinda trebuie fixată la o înălţime corespunzătoare, iar vasul WC trebuie spălat cu regularitate
şi dezinfectat.
În funcţie de cerinţe turiştilor li se pot asigura condiţii şi materiale pentru spălatul, uscatul,
călcatul lenjeriei sau se poate prelua efectuarea acestor servicii de către gazde. În oricare dintre aceste
situaţii, echipamentele electrocasnice trebuie să fie bine întreţinute.
În absenţa canalizării, apa de la grupul sanitar precum şi de la spălatul din bucătărie va trebui
colectată într-un bazin special amenajat.
IV. Sufrageria
Ferma agroturistică trebuie să dispună de spaţiu pentru luarea mesei dotat cu: mese, scaune,
servicii de masă etc.
Din punct de vedere ergonomic, o sufragerie trebuie să asigure uşurinţa în mişcare, un flux
optim de persoane, obiecte şi materiale precum şi o servire civilizată a turiştilor. Pentru determinarea
spaţiului în sala de luare a mesei şi pentru stabilirea numărului de locuri la mese, se au în vedere
următoarele: spaţiul ocupat de o persoană la masă, distanţa optimă dintre persoane; distanţa medie dintre
mese; spaţiul necesar circulării turiştilor şi a membrilor din familie fără a se incomoda reciproc.
V. Bucătăria
Acest spaţiu trebuie să asigure condiţii pentru ca masa să fie pregătită corespunzător pentru toţi
musafirii, iar dacă aceştia doresc, să li se permită utilizarea acestei încăperi.
Bucătăria va trebui să fie prevăzută cu: maşina se gătit, vase de bucătărie şi veselă pentru gătit
precum şi frigider eventual ladă frigorifică pentru păstrarea produselor.
Vasele de bucătărie trebuie să fie în bună stare şi în cantitate suficientă, iar tacâmurile să fie din
inox.
În cazul bucătăriei folosite şi de turişti, acesta va trebui să fie dotată cu aragaz sau plită
electrică, 2-4 oale de bucătărie, veselă şi tacâmuri.
Spălătorul din bucătărie trebuie să fie pe cât posibil curat, să aibă apă caldă, cu bazin separat
pentru clătit, putând fi folosit şi de către gazde, caz în care gospodina casei va trebui să spele vasele de
bucătărie, indiferent cine le-a folosit.
Pereţii şi duşumeaua bucătăriei trebuie să fie bine întreţinute şi curate, iar gunoiul trebuie
îndepărtat cât mai rapid. Unele gospodării pot avea amenajata bucătării de vară, iar servirea mesei va
putea fi făcută fie atât în încăperile speciale de servire a mesei, cât şi în spaţii amenajate pentru luarea
mesei în aer liber.
Camerele de oaspeţi (chambres d'hotes, chambres meublees).
Locuinţele rurale pot fi amenajate şi la scară mai mică, în spaţiul locativ al gospodăriei
ţărăneşti, sub forma camerelor de oaspeţi. Această formulă este destinată în special pentru turiştii de
pasaj, găzduiţi pentru perioade relativ scurte de timp. Oferirea mesei este posibilă, dar nu obligatorie.
Evident, includerea mesei poate contribui la sporirea rentabilităţii şi la întărirea fidelităţii clientelei, mai
ales în cazul în care hrana oferită este preparată în conformitate cu tradiţia locului respectiv.
Formula camerelor de oaspeţi necesită un plus de efort pentru comercializare şi întreţinere
cotidiană, însă prezintă avantajul că este o formulă mai puţin costisitoare şi mai uşor de transpus în
realitate. La fel ca şi în cazul reşedinţelor rurale, camerele de oaspeţi trebuie să dispună de condiţii de
confort şi igienă corespunzătoare, sisteme de încălzire practice şi eficiente. Mobilierul nu trebuie să aibă
neapărat virtuţi artistice, însă trebuie să fie funcţional (confortabil, încăpător, uşor de utilizat), în perfectă
stare de curăţenie (inclusiv saltelele şi lenjeria de pat). Camera trebuie să fie suficient de încăpătoare,
finisată şi decorată cu materiale uşor de curăţat, care nu reţin praful, bine iluminată (natural şi artificial),
prevăzută cu posibilităţi de protejare (obloane, rulouri, jaluzele, draperii).
În general, trebuie asigurată o ambianţa caldă, autentică, conferită, pe cât posibil, de elemente
decorative tradiţionale (mobilier specific, şemineu, cergi şi cuverturi artizanale, ceramică populară ş.a.).
Trebuie evitată amplasarea obiectelor de tip kitsch - indiferent de forma lor şi a celor cu utilitate sau
semnificaţie strict personală sau familială. Pot fi prevăzute aparate audio-vizuale, eventual ele pot fi
amplasate în spaţiile comune sau oferite la cerere.
În cazul în care într-o casă sunt amenajate mai multe camere, ele trebuie să fie izolate din punct
de vedere fonic, să posede intrare separată, iar dependinţele comune (salonul pentru servirea mesei, baia
etc.) să satisfacă cerinţele sanitare şi gradul de solicitare.
Fermele de sejur (pensiuni agroturistice)
Pot fi constituite din gospodării ţărăneşti sau ferme, cu condiţia ca ele să fie bine articulate şi
puternice din punct de vedere economic. Această formulă oferă un ansamblu de prestaţii complementare:
cazare, asigurarea mesei, posibilităţi de distracţie şi recreere. Acestea din urmă pot fi oferite în fermă sau
în proximitate. Oferind o activitate eterogenă şi complexă, fermele pot satisface o clientelă mai
numeroasă, cu condiţia să dispună de cazare şi hrană de calitate dar şi de posibilităţi atractive de recreere
într-un mediu diversificat. Personalizarea primirii, ambianţa familială, masa servită pe baza produselor
fermei, preparată conform tradiţiei gastronomice locale sunt, de asemenea, avantaje importante.
Asigurarea funcţionalităţii unei ferme de sejur necesită un nivel ridicat de profesionalism şi, în
plus, o dificultate importantă o constituie armonizarea dintre activităţile de fond şi cele de factură
turistică, în condiţiile în care activitatea economică principală rămâne, oricum, cea agricolă. O modalitate
de diminuare a dificultăţilor o poate constitui specializarea fermei în susţinerea preferenţială a anumitor
tipuri de activităţi. Astfel, ele pot funcţiona ca
- hanuri săteşti (ferme auberge), atunci când fermele se limitează doar la servicii de servire a
mesei (asigurată din resurse proprii)
- ferme ecvestre (ferme equestre), care oferă posibilităţi pentru practicarea călăriei ş.a.
Evident, funcţionalitatea acestora este dependentă de posibilitatea de asigurare a cazării sau
pensiunii, în proximitate. În situaţiile ideale, toate aceste servicii pot fi oferite şi chiar suplimentate cu
oferte complementare.
Hotelurile fi motelurile rurale (logis).
În mediul rural, hotelurile şi motelurile sunt relativ puţine şi sunt amplasate cu predilecţie pe
drumurile de interes naţional, cel mai adesea în proximitatea unor obiective de interes turistic şi în
punctele de convergenţă rutieră. Ele satisfac în special turismul de pasaj şi se caracterizează printr-un
nivel anost al dotării tehnice şi al serviciilor prestate, de obicei, în maniera ofertei citadine.
În condiţiile microprivatizării, acestea pot deveni centre de polarizare pentru turismul local, în
condiţiile în care s-ar optimiza relaţia ofertă-preţ şi, mai ales, s-ar impune în circulaţia turistică prin
produse locale tradiţionale, promovate eficient prin mediile de informare turistică.
Pot fi avute în vedere şi modalităţi de implementare a unor noi capacităţi de cazare prin
investiţii ale comunităţii locale sau prin subvenţii, după modelele aplicate cu succes şi în alte ţări.
Neîndoielnic, această alternativă implică existenţa prealabilă a unor elemente forte de atractivitate
turistică, elaborarea unor studii temeinice de fezabilitate şi punerea în practică a unui sistem eficient de
gestionare a investiţiei.
Campingurile şi campingurile de caravane - (camping, camping caravanning)
Sunt preferate adeseori de către turişti, întrucât oferă un contact sporit cu natura, acceptat chiar
în condiţiile unui confort mai scăzut. Camparea este posibilă, cel mai adesea, prin consimţământul
proprietarului terenului sau al celui care îl administrează, cu condiţia să fie respectate regulile de
securitate şi de salubritate publică. Desigur, se poate percepe şi o taxă de campare, în cazul terenurilor cu
poziţii privilegiate, prin amplasare sau prin conţinut (peisaj, servicii oferite, dotări etc). Acest fapt
presupune amenajarea unui camping cu administrare privată sau comunală, ceea ce presupune o investiţie
relativ redusă, dar care poate aduce venituri notabile în zonele cu flux turistic intens.
Amenajarea constă, în principal, în delimitarea şi îngrădirea terenului, parcelarea acestuia în
amplasamente pentru corturi şi dotarea sa cu echipamentele sanitare minime.
Amplasarea campingurilor se realizează cu acordul autorităţilor locale şi trebuie să respecte o
serie de reguli referitoare la limitarea capacităţilor şi asigurarea unei suprafeţe minime pentru fiecare
amplasament. Pentru a fi rentabile, aceste formule implică o fluenţă turistică notabilă. După locul de
amplasare şi după dotările specifice, pot fi avute în vedere diverse modalităţi de realizare.
 • campingurile în mediu natural - sunt amplasate pe terenuri cu suprafeţe mai mari, aflate în
stare naturală sau puţin modificată, comportând echipamente sanitare lejere. Ele se localizează, de regulă,
la periferia vetrei sau chiar la distanţe apreciabile de aceasta (cazul campingurilor situate în zonele
montane, pe terenuri private sau comunale);
• campingurile de fermă - sunt situate în incinta gospodăriilor ţărăneşti sau pe terenurile din
proximitatea acestora. Ele permit şi accesul turiştilor echipaţi cu rulote sau caravane şi prezintă avantajul
că înlesnesc valorificarea produselor specifice fermei, prin vânzări directe sau servirea mesei. Este
indicat ca ele să posede, pe lângă indispensabilele cerinţe sanitare, surse de apă şi electricitate, şi alte
facilităţi precum spaţii de joc, sală de activităţi sau chiar diverse forme de animaţie organizate de
proprietar sau administrator.
Satele de vacanţă - (village de vacances)
Pot fi amenajate de sine stătător sau în conexiune cu campingurile, prin amplasarea unor facilităţi lejere
de habitat: căsuţe, cabane etc. Ele necesită asigurarea aceloraşi cerinţe de spaţiu, dotări sanitare,
salubrizare, însă, în plus, menţinerea funcţionalităţii lor este mult mai laborioasă şi mai costisitoare. Ele
se pretează pentru zonele cu circulaţie turistică foarte intensă.
Alimentaţia în ferma agroturistică
a. Modul de pregătire şi servire a mesei
Tradiţii culinare
Este indicat ca în pregătirea şi servirea mesei să se acorde atenţie tradiţiilor culinare care pot
constitui un punct de atracţie pentru turişti, aceştia fiind dornici să experimenteze aspecte cât mai diverse
faţă de traiul lor cotidian. Mulţi turişti aleg destinaţia turistică în funcţie de oferta gastronomică (atât din
punct de vedere calitativ cât şi cantitativ). Pentru a înţelege mai bine principalele elemente de
atractivitate către diferite regiuni, vom prezenta în continuare câteva caracteristici recunoscute, apreciate
şi căutate de oaspeţi în meniurile oferite pe principalele zone din ţara noastră.
Se consideră că în Moldova se pregătesc mâncăruri care necesită o realizare laborioasă.
Specifice sunt borşurile cu smântână, sosuri uşoare, fără făină sau cu foarte puţină făină. Frecvent
utilizată este: carnea de pasăre, iar vânatul este apreciat în mod deosebit. La capitolul desert zona este
renumită pentru plăcinte, cozonaci, dulceţuri, alivenci.
Mâncărurile dobrogene sunt săţioase şi gustoase deşi pregătirea este simplă (friptură la proţap,
ciorbă de peşte, ciorbă de oaie cu leuştean, etc) iar gastronomia în această zonă se bazează pe carne de
oaie, peşte, vânat. Specifică este şi plăcinta dobrogeană, preparată cu dovleac, brânză de oi şi servită cu
iaurt. Influenţa orientală a adăugat la mâncărurile autohtone şi alte preparate cum ar fi: mâncăruri cu
orez, deserturi foarte dulci, îmbibate în siropuri concentrate, prăjituri cu stafide şi rahat ş.a.
În Muntenia datorită influenţei bucătăriei franceze, preparatele au un gust delicat şi o prezentare
rafinată. Pe lângă ciorbele cu carne sau de legume, se consumă mâncăruri simple din legume, mâncăruri
din carne tocată, budinci de legume, dulciuri din aluaturi fine, etc. influenţa orientală a adăugat şi alte
specialităţi: ciulama, musaca, etc.
În Oltenia - mâncărurile se caracterizează printr-o condimentare excesivă, modul de pregătire
fiind simplu, prin fierbere. Masa de dimineaţă este foarte uşoară, pe bază de legume şi verdeţuri, prânzul
fiind mai costisitor. În această zonă nu se consumă prea multă carne, apreciată fiind: saramura de pui,
condimentată cu ardei iute şi mult usturoi, însoţită de mămăliguţă. Un alt preparat frecvent: peştele
pregătit divers însă specialitatea recunoscută rămânând prazul, consumat natural sau preparat la aproape
toate mesele.
În Ardeal sunt cunoscute sosurile şi garniturile dulci din fructe, sosurile grase preparate cu făină
din abundenţă şi supele cu rântaş. Bulionul este înlocuit adesea cu boi de ardei dulce, iar în mâncăruri
predomină mâncarea de porc, grăsimea preferată pentru gătit, untura de porc sau unsoarea. Bucătăria
ardelenească are influenţe maghiare concretizate în mâncăruri cum ar fi: papricaşul, gulaşul ş.a. iar
băutura preferată este palinca.
În Banat condimentarea se face în special cu plante aromatice, grăsimea preferată cea de porc,
iar smântâna este frecvent folosită.
Deci caracteristicile mai sus menţionate sunt caracteristice pentru întreaga regiune de referinţă,
totuşi, la nivel local pot fi verificate multe particularităţi gastronomice, ce trebuie valorificate de către
întreprinzătorii turismului local.
Pregătirea mesei
Indiferent dacă va fi inclus sau nu în tarifele de cazare, micul dejun trebuie să fie consistent, cu
băuturi calde (ceai, lapte, cafea, cacao) şi produse consistente (brânză, ouă fierte, salamuri, unt, dulceaţă).
La prânz sau la cină meniul va cuprinde 3 sau 4 feluri de mâncare plus bătură, astfel schema
unei asemenea tip de mese va arăta astfel: la început o gustare rece, apoi la prânz supă, ciorbă sau borş,
felul principal eventual cu salată sau murături, iar la desert dulciuri de casă sau fructe.
Ca băuturi: ţuica (înainte de masă) şi un litru de vin la trei persoane în timpul mesei.
Felurile pentru prânz şi cină vor fi schimbate de la o zi la alta şi de la prânz la cină, stabilirea
felurilor pentru prânz se poate stabili consultând oaspeţii, tot atunci fixând şi numărul celor care doresc
să ia masa de prânz. Este bine ca stabilirea meniului şi a numărului de porţii pentru toată ziua să se facă
în seara precedentă. Nu este obligatoriu ca mâncărurile să aibă carne, ci dimpotrivă este bine să se poată
oferi meniuri vegetariene sau de post celor interesaţi.
În general, trebuie dovedită fantezie în alternanţa felurilor de mâncare, fiind totuşi necesar să se
aibă în vedere o apropiere faţă de modul obişnuit de a găti în propria familie. Foarte important este să nu
se lase impresia că gazdele vor să facă economie pe socoteala turiştilor. Practic, cu cât mâncarea este mai
atent pregătită cu atât preţul cerut poate fi mai mare.
Pregătirea şi consumarea produselor alimentare de bază (carne, legume, fructe) trebuie făcută
cu atenţie pentru a evita furnizare mâncărurilor contaminate cu diferiţi agenţi patologici ai mâncărurilor
alterate, sau neigenic preparate. În condiţiile în care turiştii vor să participe direct la prepararea hranei,
trebuie:
- să li se asigure produse alimentare de bază, pe cât posibil proaspete
- să fie supravegheaţi şi ajutaţi pe cât se poate de subtil, în vederea preparării bucatelor. În cazul
meselor servite în natură, este necesară existenţa dotărilor specifice pentru preparate în astfel de condiţii:
grătare, proţap etc.
Servirea oaspeţilor
Masa poate fi servită într-un spaţiu comun, în camerele de cazare sau în aer liber, în funcţie de
condiţiile fermei sau de preferinţele turiştilor.
În servirea mesei trebuie respectate câteva reguli de bază şi anume: faţă de masă să fie din
material textil, farfuriile să fie din porţelan, faianţă sau lut, tacâmurile din inox, să existe pahare,
şerveţele etc. pe masă trebuie să existe cafea sau cana cu apă proaspătă. Farfuriile şi tacâmurile trebuie
schimbate după fiecare fel, pentru fiecare oaspete, trebuie să fie o farfurie întinsă, mare (farfurie suport)
care va rămâne până la sfârşitul mesei şi va proteja faţa de masă. Tacâmurile se aşează pe masă, paharul
de apă se aşează în faţa farfuriei, în centru, şerveţelul se pliază în triunghi şi se introduce sub furculiţă,
coşul de pâine acoperit cu un şerveţel alb de pânză, se aşează în centrul mesei alături de cana cu apă,
solniţa şi eventual vaza cu flori.
Pentru micul dejun, se va utiliza o farfurie mică, aşezată pe farfuria suport sau pe faţa de masă,
iar, în dreapta cuţitului va fi aşezată cana de ceai cu farfuria sub ea.
Pentru gusturile reci, produsele vor fi triate astfel încât fiecare bucată în parte să fie luată cu
furculiţa şi să fie aşezată estetic pe toată suprafaţa platoului, în cantitate suficientă în raport cu numărul
turiştilor de la masa. Oaspeţii vor fi consultaţi în legătură cu opţiunea lor pentru lapte sau ceai, ordinea de
servire va fi: copiii în primul rând, apoi doamnele şi în cele din urmă domnii.
Aşezarea farfuriei cu produse se va face în faţa fiecărui oaspete prin spate şi dreapta sa. În acest
scop poziţia mesei trebuie să permită accesul către fiecare oaspete.
Trebuie să existe posibilitatea suplimentării produselor oferite. Atunci când are loc mânuirea
obiectelor de servire, tacâmurile se prind cu trei degete de mijloc, iar paharele se prind de la bază,
indiferent dacă au picior sau nu.
Dacă oaspeţii întârzie după luarea mesei şi nu s-au ridicat, trebuie să se ridice tot ceea ce nu
implică un consum imediat; totodată se va şterge cu un şerveţel curat de pânză suprafaţa mesei.
Debarasarea ca şi servirea, se fac prin partea dreaptă a oaspetelui. Există o excepţie la servirea
şi debarasarea mesei, în caz că furculiţa şi şerveţelul aflate în stânga oaspetelui vor fi strânse pe aceeaşi
parte.
În general membrii familiei, gazdele iau masa separat. La masa de prânz şi cină, pe lângă
regulile enunţate mai sus apar particularităţi cum ar fi: servirea supei, ciorbei, borşului cu un castron aflat
în mijlocul mesei (cu polonic), aşezarea felului principal în farfurie în bucătărie, aducerea salatei înaintea
meniului principal (într-o farfurie mică în stânga clientului); desertul poate fi servit individual sau pe un
platou comun.
b. Vânzarea produselor proaspete
Cumpărăturile de produse agroalimentare din sat, de la producători, prezintă un mare interes
pentru oaspeţi, indiferent de natura produselor. Oaspeţii trebuie convinşi că aceste produse sunt mai
bune, mai proaspete, sunt biologice, nu conţin coloranţi şi conservanţi. Poate fi asigurată de către
producători degustarea produselor înainte de cumpărare. Astfel, pot fi vândute produse alimentare
animale sau vegetale (carne, ouă, vin, băuturi) sau produse nealimentare obţinute în ferma respectivă: fire
de lână şi piese de îmbrăcăminte croşetate, articole de lână, cuverturi, produse artizanale etc.
Pentru ca produsele să fie susceptibile vânzării, este necesar ca ele să fie obţinute în condiţii
igienice, cu condiţia de preluare, ambalare şi vânzare ca să garanteze menţinerea calităţii iniţiale.
4. Primirea turiştilor în mediul rural
Există o multitudine de factori care determină calitatea prestaţiei turistice rurale ale căror efecte
se manifestă în interacţiune şi adeseori disimulat. De aceea, definirea noţiunii de calitate are un caracter
foarte relativ. Pe de-o parte, ea trebuie să satisfacă anumite persoane, într-un moment de timp dat, în
condiţiile unui preţ convenabil. Pe de altă parte, calitatea este o noţiune în continuă evoluţie, al cărei
echilibru este conferit de armonia existentă între componentele ce conferă distincţie (şi la propriu şi la
figurat) produsului solicitat de o clientelă bine definită.
Între componenele turismului rural, pe lângă cele legate de cadrul natural şi antropic, sistemul
de cazare şi de promovare (la care s-a făcut referire anterior), un impact major în determinarea calităţii
produsului turistic îl prezintă primirea, descoperirea mutuală, animaţia şi calitatea echipamentelor.
Primirea tradiţională de bună calitate este o caracteristică indispensabilă a turismului rural şi
reprezintă totodată unul dintre principalele atuuri ale acestei forme de activitate. Primirea în mediul rural
este în mare parte autentică şi ancorată într-un mediu cultural. Fie că se află la gazdele sale, fie că se află
în sat sau în spaţiile aferente, turistul trebuie să perceapă căldura, personalitatea şi forţa unei anumite
tradiţii. Turistul este, prin definiţie, un oaspete aflat în trecere. De aceea, existenţa intenţiilor de a-1
impresiona, de a-i asigura o primire în conformitate cu aşteptările sale, au o semnificaţie importantă.
Prima şi cea mai elementară formă de primire constă în asigurarea informaţiilor necesare
turistului. In general, informaţia este un instrument esenţial in procesul de dezvoltare a mediului rural. Ea
constituie un mijloc de comunicare care favorizează menţinerea unei identităţi locale; informaţia este
indispensabilă în cadrul procesului de punere în aplicare a oricărui proiect de dezvoltare şi are rolul de a
contribui la eliminarea izolării şi anonimatului. Locurile publice, pieţele, târgurile, cafenelele, băcăniile,
sunt vectori adecvaţi pentru vehicularea informaţiei spontane, orale sau scrise. La acestea se adaugă
ziarele locale, recepţia posturilor locale de radio sau regionale, serviciile telefonice ş.a.
Informaţia este esenţială şi pentru desfăşurarea la parametri optimi a activităţilor turistice.
Scopul este ca turistul să dispună, într-un timp cât mai scurt, de maximum de informaţii referitoare la
vatra satului şi punctele sale de atracţie, posibilităţile de cazare, servicii etc. Informaţiile pot fi transmise,
pe lângă vectorii amintiţi mai sus şi prin intermediul materialelor documentare sau publicitare, ce conţin
informaţiile esenţiale despre oferta turistică a localităţii şi a împrejurimilor, putând fi distribuite în marea
majoritate a locurilor publice (hotel, restaurant, magazine etc).
În sens larg, primirea implică şi existenţa unei semnalizări turistice. Aceasta constă în panouri
rutiere şi în panouri de informaţii situate în interiorul vetrei.
Calitatea primirii depinde, într-o măsură importantă, de calitatea peisajului. Existenţa spaţiilor
verzi accesibile publicului, a locurilor favorabile întrunirilor, a aleilor pietonale care facilitează vizitarea
sitului sau accesul în împrejurimi, curăţenia, întreţinerea locuinţelor şi a instituţiilor publice ş.a., creează
o ambianţă propice. Acest elemente exprimă atât grija pentru destinul satului, cât şi atenţia şi ospitalitatea
acordate turiştilor, aspecte la care aceştia sunt deosebit de sensibili.
Primirea se realizează atât de la distanţă, cât şi de la faţa locului.
Primirea de la distanţa se bazează pe ideea de a preveni şi de a anticipa toate dificultăţile şi
detaliile pe care turistul trebuie să le surmonteze pentru a accede la destinaţia pentru care a optat,
menţinându-şi totodată o stare de spirit agreabilă.
Indiferent că promovarea găzduirii se face personal, de către ofertant, sau prin intermediul
asociaţiilor profesionale sau a agenţilor turistici, ea implică o etapă prealabilă de cunoaştere reciprocă,
realizabilă fie prin corespondenţă scrisă, fie telefonic. Clientul potenţial trebuie informat într-o manieră
amabilă, printr-un mesaj concis care să ofere cu exactitate datele indispensabile despre numele
proprietarului, adresa, tipul de cazare şi condiţiile de confort, alte facilităţi, detalii despre localizare etc.
Este ideal ca proprietarul care realizează oferta să posede scrisori tipizate de prezentare şi
confirmare pentru diferite variante de răspuns (neutru, afirmativ, negativ, oficial), ce pot fi completate
operativ cu diversele variabile privind închirierea: perioada şi durata închirierii, condiţiile necesare,
costul şi modalităţile de plată, contravaloarea unor servicii suplimentare etc. La acestea se pot adăuga, la
nevoie, documente anexe, întocmite cu onestitate, care să ofere tot ceea ce poate suscita interesul
interlocutorului (condiţii de securitate pentru copii, posibilităţi de practicare a sportului, schiţă de
orientare în teren cu denumirile străzilor, poziţie şi distanţe estimative, repere privind mijloacele de
locomoţie, acces autoturism), bonuri de rezervare ş.a. Acest sistem de publicitate poştală (mailing - engl)
poate fi deosebit de eficient, dacă este direcţionat adecvat, spre o clientelă ţintă, selectată printr-o muncă
analitică de fineţe, dacă mesajul transmis este bine realizat (estetic, conţinut, credibilitate ş.a.) sau dacă
este transmis prin intermediul unor vectori ce asigură vehicularea sa eficientă (agenţi turistici, asociaţii
profesionale etc).
Primirea de la distanţă poate fi facilitată prin semnalizarea corespunzătoare a destinaţiei, prin
panouri indicatoare, respectiv prin emblema de marcă, în situaţia în care aceasta este înregistrată în
cadrul unei organizaţii profesionale şi corespunde normelor legale de semnalizare
şi orientare rutieră.
 Este recomandabilă întocmirea unei liste cuprinzând informaţii utile despre structura,
localizarea şi programul orar al spaţiilor comerciale, serviciilor de asistenţă sanitară, ceremoniilor
religioase, calendarul evenimentelor cu caracter folcloric, a zilelor de târg sau de piaţă, amplasarea
serviciilor telefonice ş.a.
De asemenea, se poate proceda la înştiinţarea vecinilor sau a comercianţilor din proximitate
despre sosirea unor oaspeţi care, cu destulă probabilitate, vor fi contactaţi mai facil.
O bună primire începe, adesea, printr-un răspuns telefonic agreabil şi precis. Trebuie avut în
vedere faptul că este neplăcut contactul telefonic cu o persoană care nu este la curent cu sosirea, ezitantă
sau care dă senzaţia că este deranjată. Pentru anumite produse turistice, contactul telefonic are o
importanţă primordiala, de calitatea sa depinzând adesea vânzarea. Trebuie manifestată vigilenţă în
legătură cu răspunsurile date de eventualii angajaţi. Este preferabil să existe un mesaj înregistrat,
competent, care să conţină elementele de interes major, pentru a preîntâmpina răspunsul unor persoane
incompetente sau neavizate.
Primirea la faţa locului (primirea propriu-zisă). Primul contact al turistului cu locul ales
pentru vacanţă se realizează cu exteriorul clădirii şi împrejurimile sale. Prin urmare, căile de acces
trebuie să fie degajate, îngrijite, curate, stabilizate în caz de vreme nefavorabilă; animalele susceptibile să
deterioreze autoturismul sau să timoreze oaspeţii trebuie legate sau izolate.
Un client, potenţial sau anunţat, va aprecia întotdeauna pozitiv faptul că în momentul sosirii
este întâmpinat de către gazdă. Gazda nu trebuie să primească clientul în mod pasiv, aşteptând până când
acesta o va "descoperi."
După formulele introductive de prezentare şi de bun-sosit (adresate într-o manieră călduroasă şi
politicoasă), ce pot fi adresate cu prilejul unui "pahar" sau "ceşti" (cu vin, ţuică, ceai, suc de fructe etc),
gazda (care trebuie să aibă o ţinută vestimentară cât mai îngrijită) procedează la prezentarea condiţiilor
de cazare şi a împrejurimilor.
Calitatea primirii poate fi mult ameliorată prin acordarea de mici daruri sau oferirea unor mici
servicii, ca de exemplu oferirea necesarului minim pentru cusut, mini-săpunuri (personalizate sau nu),
ziarul local, câteva fructe sau legume şi alte mici atenţii care nu costă mult, însă au darul de a seduce
turistul.
Gazda trebuie să fie "prezentă" în toate momentele consumării ofertei, fără ca acest fapt să
presupună cu necesitate prezenţa sa fizică, care, uneori, datorită excesului de zel, poate deveni
plictisitoare sau chiar stânjenitoare, În general, este recomandabil să asculte mai mult decât vorbeşte, să
se exprime într-o manieră discretă, lipsită de afirmaţii hazardate sau excesiv de categorice, care pot
deveni deranjante, să intuiască prompt orice dorinţă sau inconvenient manifestate în comportamentul
oaspeţilor şi să respecte, pe cât posibil, preferinţele şi modul de a fi al turiştilor, trăsături care se pot
exprima în forme extrem de diverse.
 Pentru succesul primirii şi al prestaţiei turistice în sine, trebuie acordată o atenţie constantă
calităţii exterioare a casei şi a împrejurimilor imediate, spre a asigura o impresie de autenticitate şi
armonie. Trebuie adoptată o privire critică asupra stării tencuielilor, curăţeniei curţii, stării spaţiilor verzi
etc. În general, gustul gazdei trebuie
să se încline în faţa preferinţelor clientelei, care trebuie bine cunoscute. De obicei, preferinţele
amatorilor de turism verde se îndreaptă mai curând spre pavajul de piatră cu peluze decât spre cel de
bitum sau beton. O regulă utilă este de a conserva la maximum elementele originale ale terenului (arbori,
denivelări, mici dependinţe, fântâni tradiţionale) sau ale construcţiei (acoperiş tradiţional, piatra
aparenta).
Curtea trebuie aranjată corespunzător în sensul asigurării şi delimitării spaţiilor pentru parcare,
joacă, recreere, muncă, precum şi pe cele necesare peluzelor de flori sau culturilor. Trebuie aleasă o cale
de acces agreabilă, care să respecte securitatea şi liniştea clienţilor deja prezenţi. Dacă există elemente
care pot genera confuzii în legătură cu calea de acces, este indicată realizarea unei semnalizări
corespunzătoare care să indice direcţia de urmat, locul în care este preferabilă gararea maşinii (la umbră,
dacă este posibil) ş.a.
O altă condiţie a primirii de calitate este legată de natura şi varietatea posibilităţilor de distracţie
şi recreere care pot fi oferite sau facilitate de către comunitatea respectivă sau gazda însăşi. Multă vreme,
s-a considerat că satul este un loc plictisitor, însă această prejudecată este pe cale de a fi infirmată.
Sărbătorile câmpeneşti, festivalurile, balurile, sărbătorile familiale ş.a. pot oferi numeroase alternative de
recreere şi divertisment pentru cele mai diferite gusturi. Prin urmare, trebuie favorizate toate iniţiativele
culturale existente şi concentrarea eforturilor pentru crearea celor care lipsesc: sărbători, seri animate,
mici muzee, punerea în valoare a peisajelor, demonstraţii de meşteşuguri tradiţionale, amenajarea
traseelor de promenadă şi ciclism etc., adică tot ceea ce poate contribui la relaxare, divertisment,
cunoaşterea oamenilor şi a locului de vacanţă.
Deosebit de importantă este calitatea peisajelor. Turiştii doresc o natură frumoasă, respectată,
îngrijită şi accesibilă. Studiile de piaţă existente indică că 56% din turiştii europeni caută curiozităţile
naturale, iar 37% sunt atraşi de peisajele naturale sălbatice. Natura oferă aceste tentaţii într-o măsură
apreciabilă, dar trebuie depuse eforturi pentru a conserva peisajele de valoare şi de a le restaura pe cele
care evidenţiază
tendinţe de declin.
Calitatea "ţinutului" este dependentă şi de ambianţa turistică caracteristică. Pentru a "deplasa" o
reuşită cu caracter individual spre o dinamică turistică, care să poată influenţa benefic economia unei
mici regiuni, sunt necesare numeroase cerinţe. Rolul aleşilor locali este foarte important, însă este
necesară participarea şi implicarea majorităţii locuitorilor: comercianţi activi, angajaţi ai serviciilor
publice (de animaţie, de depanare şi asistenţă turistică), realizarea unui sistem de informare şi
semnalizare eficient şi atractiv etc.
 Evaluarea primirii este utilă pentru îmbunătăţirea sa permanentă. Ha poate fi dedusă prin
manifestarea regretului celor care pleacă, prin revenirea aceloraşi turişti sau a prietenilor lor în
următoarele vacanţe sau din ceea ce turiştii pot consemna în scris într-o prezumtivă, dar foarte utilă
"Carte de onoare" a casei respective.
Asigurarea unei înalte calităţi a primirii poate duce la atragerea turiştilor chiar şi în afara
sezonului cel mai favorabil. În acest context, pot fi încercate diferite formule-pretext, legate de specificul
activităţii sezoniere a gospodăriilor (recoltarea strugurilor şi prepararea vinului, culesul ciupercilor,
tăiatul şi preparatul porcului etc).
În concluzie, calitatea primirii este o verigă esenţială în orice prestaţie turistică, însă, in mediul
rural, ea trebuie să valorifice la maximum toate posibilităţile de comunicare interpersonală şi de
"personalizare" a contactelor la toate formele de ofertă turistică. În cazul turismului urban, aceste aspecte
au pondere şi impact mult mai reduse.
Realizarea comunicării optime presupune o maximă atenţie din partea gazdelor, dar la fel de
importante sunt naturaleţea şi echilibrul de manifestare. Trebuie avut în vedere că şi excesul de
amabilităţi poate deveni deranjant pentru numeroşi oaspeţi şi, în plus, există riscul asocierii acestei
atitudini, cu existenţa unor motivaţii ascunse. Naturaleţea comportamentului trebuie să completeze
benefic naturaleţea peisajului şi a mobilierului.
Desigur, nu doar gazda are obligaţii morale şi profesionale faţă de oaspeţii săi. Aceştia din urmă
trebuie, la rândul lor, să-i respecte pe cei ai casei şi bunurile lor. Este de dorit ca lucrările de reparaţie sau
restaurare, generate de superficialitatea sau ignoranţa turiştilor, să nu coste proprietarul mai mult decât
sumele încasate din închirierea spaţiului şi din serviciile prestate. Altfel, acesta poate fi nevoit să-şi
reconsidere tipul de activitate sau să procedeze la afişarea unui "regulament de ordine interioară" care
poate fi stânjenitor pentru majoritatea turiştilor. Turistul trebuie să fie atent în legătură cu odihna
necesară gazdelor sale care nu se află în vacanţă şi să nu prelungească conversaţiile până la ore târzii şi
nici să solicite micul dejun la ore prea matinale. Turistul nu trebuie să devină "un al doilea stăpân" al
casei prin tendinţele de intruziune în diverse spaţii sau de posesiune a diverselor obiecte, care nu-i sunt
destinate.
Gazda şi oaspeţii săi trebuie să se înţeleagă clar, în prealabil, asupra a ceea ce este inclus în
preţul locaţiei şi asupra a ceea ce poate fi obţinut prin plăţi suplimentare şi cuantumul acestora. Reglarea
directă, anticipată
şi liber consimţită a aspectelor pecuniare reprezintă un element esenţial al bunei înţelegeri care
exclude, de cele mai multe ori, deziluziile sau decepţiile atât de o parte, cât şi de cealaltă.
5. Descoperirea mutuală este o atitudine care survine în mod spontan şi natural, pe diverse
canale: comunicare, cunoaştere reciprocă, muncă, cunoaşterea ţinutului etc.
Unul dintre scopurile turismului în mediul rural este schimbul cultural şi social între orăşeni şi
ţărani sau în sens şi mai general, între oameni care nu au acelaşi mediu şi mod de viaţă. Coabitarea este
modalitatea cea mai adecvată pentru o cunoaştere reciprocă, în care elementul esenţial este comunicarea
orală. Comunicarea se realizează întâmplător, în diferite momente de timp, însă ea poate fi favorizată
prin facilitarea anumitor posibilităţi de contact. De exemplu, plasarea intrării sau ieşirii turiştilor în
proximitatea bucătăriei unde poate fi oferit laptele cotidian, cafeaua sau corespondenţa. Aceste mici
întâlniri creează un climat de simpatie şi apropiere care facilitează, ulterior, conversaţii mai profunde.
Gazda trebuie să permită oaspeţilor turişti să privească diversele activităţi specifice gospodăriei sau
câmpului şi să le ofere răspunsuri la întrebările legate de acestea. Dacă turiştii doresc să se implice direct
în respectivele activităţi pentru a-şi testa "aptitudinile" de agricultori, fie şi numai cu scop de
divertisment, acest fapt nu trebuie obstrucţionat, cu condiţia ca el să nu provoace prejudicii materiale.
Aceasta este o modalitate excelentă de cunoaştere reciprocă şi chiar de a realiza ceva în comun.
Gazda poate şi este recomandat să informeze turiştii despre resursele turistice locale (floră,
faună, monumente, peisaje, itinerarii pentru excursii, puncte de vânzare a produselor locale tradiţionale
de artizanat, locuri de pescuit etc).
În sfârşit, primirea şi descoperirea mutuală implică deopotrivă şi invitaţia adresată turistului de
a participa la viaţa comunităţii, ceea ce se traduce prin efortul de înţelegere reciprocă, ospitalitate,
cordialitate şi chiar prin iniţiative specifice ale localnicilor, care pot fi definite prin termenul de animaţie.

6. Animaţia turistică. Animaţia turistică este suma activităţilor şi atitudinilor manifestate

deliberat sau spontan de către comunitatea locală, care arc drept scop înscrierea oaspeţilor în mediul de
viaţă local, prin multiplicarea solicitărilor exterioare sau prin trăirea unor momente de excepţională
originalitate. De dată mai recentă, clientela turistică pare să aprecieze mai mult mediile bogate în
solicitări şi posibilităţi multiple de relaxare, în raport cu cele care favorizează solitudinea sau necesită
eforturi şi iniţiative personale pentru stabilirea relaţiilor de comunicare.
Animaţia turistică este, fără îndoială, una dintre slăbiciunile majore ale aşezărilor rurale.
Aceasta decurge, în principal, din cunoaşterea insuficientă a modalităţilor de animaţie turistică. Foarte
frecvent, animaţia se reduce la manifestările culturale, distractive sau folclorice, efectuate conform unui
calendar a cărui periodicitate este impusă de ritmul activităţilor economice sau de anumite sărbători
tradiţionale. Desigur, ele sunt importante pentru viaţa colectivităţii şi prezintă valenţe turistice
incontestabile, însă nu întotdeauna ele sunt suficiente pentru a susţine o atracţie turistică constantă.
Animaţia turistică există, în măsura în care turistul aflat în concediu sau sejur capătă, efectiv,
senzaţia existenţei unei vieţi locale şi percepe sau întrevede posibilităţile ele a se insera el însuşi în
respectiva structură psiho-socială.
Activităţile sportive, culturale, artizanale, animaţia comercială, spectacolele, serile distractive,
dramatizările ad-hoc, inspirate din viaţa comunităţii ş.a. sunt faţete multiple şi complementare ale
animaţiei turistice. Competiţiile de diferite genuri, spectacolele, demonstraţiile de măiestrie profesională
etc. pot avea forme originale şi pot fi organizate în sensul schimbării ''posturii" turiştilor; din spectatori
incitaţi ei se pot transforma în "actori" sau competitori, activ implicaţi în activităţile respective. Pentru ca
acest deziderat să fie posibil, animaţia trebuie să izvorască dintr-o disponibilitate de ordin fizic, economic
şi afectiv a organizatorilor, care, adeseori, sunt ei înşişi presaţi de propriile problemele cotidiene. De
aceea, animaţia turistică trebuie să fie integrată în planurile de amenajare şi dezvoltare turistică. În acest
context, pot fi evaluate posibilităţile de animaţie locală, prin instaurarea de relaţii inter comunale pentru
coordonarea acţiunilor şi a informaţiilor. Nu este necesar ca activităţile să fie programate într-un anumit
loc, de regulă centrul comunal; ele pot fi răspândite pe o rază mai mare, corespunzătoare satelor, sau
chiar comunelor învecinate. În aceste situaţii, au mare importanţă schimbul de informaţii, publicitatea
corespunzătoare, acţiunile corelate ale animatorilor, colaborarea dintre aceştia şi existenţa/asigurarea
posibilităţilor de transport şa.
CAPITOLUL VI.
 CAPITOLUL VII.

MANAGEMENTUL PRIMAR AL CAZĂRILOR TURISTICE RURALE

Orice activitate managerială care se naşte şi se dezvoltă, trebuie să dispună de un management
adecvat, care să-i permită funcţionarea, dezvoltarea şi conexiunea cu evoluţia de ansamblu a societăţii.
O afacere înseamnă desfăşurarea unei activităţi prin care se oferă ceva pentru a obţine un câştig.
Acest ceva poate fi un produs sau un serviciu, sau chiar o împletire a acestora. Trebuie avute în vedere
două idei de bază şi anume:
- să se propună spre realizare un profit care să se bazeze pe un plan bine conceput (plan de
afaceri)
- să se evalueze cât mai corect riscurile încercându-se totodată îndepărtarea lor.
1. Etapele cuprinse în elaborarea planului de afaceri
Prin procesele manageriale, o parte a resursei umane acţionează asupra altei părţi, cu scopul de
a atrage în mod organizat spre realizarea obiectivelor întreprinse. Din această perspectivă procesul de
management, este un ansamblu de intervenţii prin care managerul prevede, organizează, comandă,
conduce şi controlează personalul în scopul atingerii obiectivelor stabilite în condiţii de profitabilitate
ridicată şi de utilitate speciale. Astfel, procesul managerial este dat de totalitatea fazelor şi proceselor
care se stabilesc diferite obiective.
Atributele conducerii vor fi: previziunea, organizarea, coordonarea, antrenarea şi contra-
evaluarea.
Faza previzională - caracterizată de stabilirea obiectivelor în care dezideratele strategice şi cele
tactice sunt prioritare.
Faza de operaţionalitate - caracterizată prin organizarea, coordonarea, antrenarea personalului la
realizarea obiectivelor cuprinse în planul de prognoze.
Faza finală - de interpretare a rezultatelor.
În consecinţă, la întocmirea unui plan de afaceri se va avea în vedere momentul, persoanele şi
motivaţia elaborării lui.
2. Modalităţi de aplicare a proiectului de afaceri turistice
Punctul de pornire în întreţinerea unei afaceri îl reprezintă o idee ce urmează a fi dezvoltată.
Promotorul trebuie să analizeze şi să evalueze toate aceste aspecte interne şi externe ale sectorului de
turism, care ar putea influenţa în mare afacerea în cadrul legal.
În domeniul agroturistic, în prezent, acţiunile sunt întreprinse de gospodari privaţi existând,
deocamdată, oferta de cazare la nivel de gospodării individuale, fără a deţine însă, o strategie şi o
coordonare adecvată. Lipseşte oferta locală oferită de grupuri, lipseşte un mod unitar de pregătire şi
lansare a ofertelor turistice rurale. Astfel este impetuos necesar să se pregătească în detaliu ofertele de
produse turistice rurale la toate nivele şi să fie pregătiţi gospodarii şi agenţii economici interesaţi. Toate
aceste activităţi nu pot fi transpuse în practică decât prin intermediul unui management agroturistic
funcţional, atât local cât şi global.
Managementul local presupune evaluarea globală a potenţialului zonei, formarea operatorului şi
crearea agentului local, identificarea şi atestarea gospodăriei turistice rurale, catalogarea gospodăriei din
zona agroturistică, realizarea programului agroturistic şi pregătirea ofertei turistice rurale.
Managementul global presupune identificarea operatorilor - evaluarea procedurii de selecţie,
formarea şi atestarea operatorilor sau agenţilor locali, elaborarea criteriilor de clasificare, crearea reţelei
naţionale, realizarea programelor de marketing, elaborarea de ghiduri şi cataloage, promovarea şi
publicitatea.
În planificarea deciziilor antreprenoriale, trebuie să se ţină cont de următorii parametri:
1. localizarea afacerii
2. trăsăturile potenţialei cereri, ceea ce presupune cunoaşterea caracterului social şi economic,
dar şi a comportamentului turistului
3. structura serviciilor, care cuprinde: servicii primare, servicii complementare, servicii
periferice
4. dimensiunea fizică a stabilimentului care cuprinde tipul construcţiei şi anume: dacă e clădire
nouă sau recondiţionată, structura fundaţiei. Dimensiunea e un element determinant în structura afacerii
şi a costurilor dar şi în privinţa nivelului de venituri. Scopul este de a tinde spre maxima utilizare a
spaţiului şi spre mărirea capacităţii de producţie.
5. Echipa umană - se caracterizează de calificarea şi pregătirea profesională, gradul de implicare
în afacere, atitudinea faţă de serviciul turistic, legătura aceasta cu mediul înconjurător etc.
6. Sistemul de legi antreprenoriale - măsurile pentru investiţii în construcţii în echipament şi
mobilier
7. Imaginea publicitară şi marketingul
3. Previziunile în privinţa veniturilor şi a cheltuielilor
Profitul apare ca o diferenţă între venituri şi cheltuieli. De foarte multe ori realizarea
previziunilor aferente micilor venituri şi cheltuieli nu sunt uşor de realizat. Trebuie astfel formate
presupuneri legate de: numărul mediu de clienţi pe unitatea de timp, tarife propuse, nivelul de acceptare a
acestor tarife, nivelul cheltuielilor necesare etc.
Lucrurile se complică mai mult dacă observăm relaţia dintre tarifele aplicate şi gradul de
acoperire(elasticitatea cererii în funcţie de preţ) şi anume că la tarife mari se aşteaptă ca numărul de
turişti să scadă, iar la tarife mici să crească.
Pe lângă categoria de cheltuieli variabile care variază în funcţie de numărul de turişti, există şi
cheltuieli care rămân aceleaşi indiferent de gradul de încărcare şi anume cheltuieli fixe. Pentru a evalua
venitul unei anume ferme, va trebui să se facă distincţie între veniturile diferenţiate pe părţi componente
ale activităţii generale şi să se evidenţieze cheltuielile aferente. Astfel va trebui să facem previziuni
asupra: cazării, servirii mesei, altor servicii şi previziuni asupra cheltuielilor între care avem: cheltuieli cu
materia primă, salarii, asigurările angajaţilor, dobânzi, amortizări, şi va trebui să existe un calcul separat
pentru fiecare serviciu oferit, beneficiul pe activ va fi obţinut prin diminuarea cheltuielilor aferente şi a
impozitelor pe venit.
Un bun manager trebuie să realizeze un control al instrumentelor implicate în activitatea
anteprenorială. În vederea controlului activităţii turistice rurale se utilizează diverşi indicatori economici
ce pot surprinde aspecte generale cantitative ale afacerii (cifra de afaceri, nivelul profitului) sau aspecte
calitative (productivitatea muncii, gradul de utilizare a echipamentelor etc).
Pentru a concepe şi dezvolta o afacere agroturistică, trebuie ţinut cont de faptul că profitul este
strâns legat de calitatea seviciilor oferite, publicitatea şi reclama făcută, integrarea întregului sistem de
rezervare şi programare, oferirea de servicii suplimentare şi negocierea de tarife diferenţiate şi
preferenţiale pentru a răspunde
acestor cerinţe activitatea de proiectare şi desfăşurare a turismului rural trebuie etapizată,
stabilindu-se obiectivele prinse pentru fiecare etapă.
4. Etapele organizării şi dezvoltării activităţilor de turism rural
În organizarea şi dezvoltarea turismului rural trebuie urmate două etape:
1. o etapă de început, de organizare şi pregătire
2. o etapă a activităţii propriu-zise
1. Etapa iniţială
Această etapă propune câteva investiţii chiar şi în cazul în care aparent, condiţiile sunt
îndeplinite (se poate interveni cu reparaţii, modificări constructive ale clădirilor, mobilei etc.)
Etapa iniţială este o etapă în care este necesar să se dispună de o anumită sumă de bani.
Întrebările care se pun în această etapă sunt: ce şanse de reuşită există? Vor fi clienţi? Există o piaţă sau o
cere pentru servicii de tip turism rural?
În general, cererea apare şi se dezvoltă dacă sunt oferite condiţiile pe care clienţii le apreciază.
Datorită faptului că este dificil să fie cuprinsă de către o singură gazdă a întregii game de oferte de bază
se impune găsirea unor substituienţi pentru acele elemente de ofertă greu sau costisitor de realizat.
Fiecare întreprinzător trebuie să aibă propria ofertă prin care unele lipsuri să fie compensate cu
particularităţi aferentei propriei ferme.
Tot în această etapă trebuie pus accentul pe realizarea unei locuinţe curate şi pe oferirea unor
mese tentante. Simpla existenţă a unui potenţial ridicat al zonei nu poate compensa calitatea ofertei
fermei turistice rurale.
În cadrul etapei iniţiale se are în vedere cererea şi oferta şi se iau în considerare întreprinzătorii
din zonă care au acelaşi obiect de activitate. Trebuie avute în vedere avantajul competitiv şi specificul,
determinante pentru calitatea şi dimensiunile ofertei, dar şi preţurile atractive practicate la oferte egale.
2. Etapa activităţii propriu-zise
 În această etapă există o serie de cheltuieli ce vor fi efectuate cu mult înainte de a fi recuperate
prin încasări. Întreprinzătorul trebuie să se asigure că dispune de banii necesari atât pentru cheltuielile
iniţiale cât şi pentru cele curente. Cheltuielile efective curente sunt variabile depinzând de numărul de
turişti. Profitul este maxim atunci când spaţiul de cazare este folosit total pe o perioadă cât mai mare a
anului. În foarte multe situaţii, pragul de rentabilitate este greu de apreciat înainte de a începe activitatea
propriu-zisă.
În condiţiile desfăşurării unei afaceri turistice rurale, la nivelul celei mai simple forme
organizare (persoană fizică autorizată, asociaţie familială) este necesară ţinerea unei evidenţe din cel
puţin două motive:
- în primul rând pentru fiecare formă de organizare economică există norme prin care se
stabilesc modul în care se ţine evidenţa contabilă, întreprinzătorul agroturistic fiind totodată un agent
economic care, integrându-se în viaţa economică trebuie să respecte regulile acesteia. Întreprinzătorul va
avea relaţii cu furnizorii, diverşi agenţi economici şi va opera cu facturi, chitanţe alte documente.
- evidenţa contabilă este utilă şi necesară întreprinzătorului, agentul economic trebuie să
cunoască volumul cheltuielilor şi al veniturilor, al legăturilor ce se stabilesc între tarife, număr de turişti
şi profit.
Evidenţele contabile vor fi completate în documente proprii, adaptate stării unităţii şi scopurilor
urmărite. Unul dintre obiectivele urmărite permanent este determinarea 40
rezultatului economic şi financiar obţinut. Este util ca acest calcul să se realizeze periodic
(lunar) pentru a obţine un rezultat corect, şi se are în vedere:
1. Eliminarea cheltuielilor sau a elementelor de cheltuieli care nu au contribuit la realizarea
veniturilor din luna respectivă achiziţii de mărfuri rămase în stoc, cheltuieli de natura investiţiilor etc.
2. Includerea cheltuielilor efectuate anterior dar aferente lunii în curs (consumurile din stoc)
3. Eliminarea încasărilor aferente perioadelor trecute.
4. Includerea veniturilor încasate încă, dar aferente activităţii din luna curentă.
5. Eliminarea din calcul în vederea determinării rezultatului curent a oricăror altor cheltuieli sau
încasări excepţionale care nu are nici o legătură cu activitatea realizată.
În paralel cu evidenţa lunară se ţine şi o evidenţă cumulată de la începutul anului până la zi, în
care vor fi prezentate toate încasările şi plăţile făcute în această perioadă. Evidenţa lunară urmăreşte
determinarea indicatorilor în baza cărora pot fi luate deciziile operative, în timp ce evidenţa cumulată
reflectă realitatea aşa cum este.
Deoarece orice afacere presupune un risc, acesta trebuie din timp evaluat şi pe cât posibil
eliminat.
Pentru luarea de decizii manageriale corecte şi pentru respectarea unei evidenţe contabile fidele,
este necesar, ca în cazul în care întreprinzătorul nu are cunoştinţe de specialitate, să se apeleze din timp la
un consultant în afaceri.
 5. Resursele umane din unitatea turistică rurală
Privit din perspectiva economico-socială, ecologică şi culturală, turismul rural reprezintă o
formă de organizare şi valorificare a bogăţiei naturale locale, a peisajului natural şi agricol montan şi a
potenţialului creat de om pentru om şi în care acesta are rolul hotărâtor în orientarea în scop agroturistic a
patrimoniului din gospodăria sa. Promovarea turismului rural trebuie să pornească de la convingerea că
acest domeniu este de mare importanţă pentru prosperitatea unei gospodării şi a membrilor ei de familie.
Familia, conform statisticii reprezintă totalitatea persoanelor legate prin raporturi de căsătorie şi
sau rudenie, de ordin biologic, economic şi spiritual.
Gospodarii satelor însumează toate funcţiile specifice ramurilor gospodăriei rurale pentru
producerea celor necesare consumului propriu şi a disponibilităţilor necesare schimbului. Ei îşi
administrează proprietatea (averea), organizează producţia şi munca, îşi instruiesc copiii din punct de
vedere al treburilor gospodăreşti şi le transmit din experienţa lor pentru a asigura o continuitate între
generaţii. Totodată ei îşi procură utilaje, maşini şi unelte gospodăreşti, materii prime şi materiale şi în
final îşi vând propriile produse şi servicii însuşindu-şi integral profitul obţinut. Ei gestionează energiile
tuturor membrilor familiei cărora le cunosc capacitatea şi calitatea şi le repartizează sarcinile zilnice
stimulându-i material şi moral pe fiecare în funcţie de activitatea depusă, de vârstă, de necesităţile şi
preferinţele lor.
Gospodăria turistică rurală trebuie să dispună de personalul necesar pentru primirea şi prestarea
serviciilor. Personalul poate fi asigurat pe două căi:
1. din cadrul fermei (familiei);
2. din cadrul localităţii: rude, vecini, prieteni, cunoştinţe cu disponibilităţi şi interes pentru
activitatea turistică.
Personalul care prestează servicii pentru turişti, pe lângă multiprofesionalism şi experienţă în
gospodărie trebuie să mai îndeplinească cel puţin următoarele condiţii:
- să fie apt pentru muncă
- să aibă o stare de sănătate bună, confirmată de medic
- să ştie să prepare mâncare bună şi diversificată
- să ştie să întreţină curăţenia la cote igienico-sanitare corespunzătoare
- să ştie să asigure un climat de muncă şi o ambianţă plăcută, veselă şi agreabilă
- să ştie să îmbine toate calităţile sale pentru a crea un cadru bun de desfăşurare a tuturor
activităţilor.
La organizarea unei pensiuni turistice rurale trebuie să se ţină cont de structura potenţialului de
muncă, dată de:
- numărul membrilor de familie şi pe sexe
- starea de sănătate şi capacitatea de muncă
- structura pe vârste
 - structura în funcţie de şcolile absolvite, pe profesii
- structura pe ocupaţii preponderente
- structura pe surse de venituri zilnice, lunare, anuale.
În funcţie de rezultatele obţinute în urma analizei structurii potenţialului de muncă se poate
realiza balanţa timpului de muncă al familiei respective, iar în funcţie de aceasta se ia decizia cu privire
la mărimea fermei turistice rurale, în condiţiile respectării celorlalte criterii normative.
Organizarea şi înfiinţarea unei pensiuni turistice rurale poate fi determinată de potenţialul pe
vârste al familiei respective. Astfel avem următoarele cazuri:
a) Familia de vârstă tânără
Tinerii reprezintă cel mai important potenţial uman, pentru dezvoltarea turismului rural. Ei pot
fi căsătoriţi, având gospodărie şi familie proprie. Indiferent în ce cadru familial se află ei trebuie să
trăiască, să aibă o ocupaţie ( pe cât posibilă plăcută şi agreabilă) din care să îşi asigure existenţa (hrană,
locuinţă, îmbrăcăminte, distracţii, informaţii) şi în plus să obţină venituri suplimentare pentru investiţii
(construcţii, pământ, maşini, echipamente, mobilier). Toate acestea se pot asigura în condiţiile actuale
prin organizarea gospodăriei în scop agroturistic. Deşi începutul poate fi dificil, deoarece într-o primă
etapă tinerii dispun de foarte puţine bunuri materiale, totuşi ei au un atu în plus în organizarea activităţii
turistice rurale deoarece dispun o mare voinţă, interes, pasiune şi putere de muncă orientate spre creşterea
bunăstării.
Toate cele menţionate cumulate pot duce la un progres din toate punctele de vedere (economic,
social, cultural, spiritual). Din această cauză tinerii din mediul rural trebuie să-şi analizeze propriile forţe
fizice, intelectuale şi spirituale şi să se stabilească cu propriile gospodării în zona respectivă, creându-şi
singuri locuri de şi condiţii de muncă acceptabile caracterizate de: muncă fizică redusă, cu efort energetic
scăzut, activităţi curate în gospodării, gradul de confort şi igienă ridicate asigurate în locuinţă,
organizarea a muncii casnice, o viaţă bogată din punct de vedere social, cultural şi spiritual.
b) Familia de vârstă medie
Această familie se află într-un stadiu de plenitudine a vieţii, cu experienţă în organizarea
gospodăriei şi cu posibilităţi sporite de înfiinţare a unei ferme turistice rurale. Gospodăriile acestor
familii necesită doar adaptări şi modernizări care se pot realiza cu cheltuieli reduse. De regulă în familia
de vârstă medie convieţuiesc părinţii cu copii necăsătoriţi, cu care pot construi o formaţie completă
pentru o fermă agroturistică.
c) Familia de vârsta a III- a sau familia pensionară 42
Vitalitatea vârstei a treia este strict individualizată, fiind diferită de la o persoană la alta în
funcţie de zestrea genetică a fiecăreia. Persoanele care prezintă capacitate biologică şi vitalitate scăzură
pot organiza o fermă agroturistică în propria lor gospodărie mărindu-şi astfel veniturile. Trebuie avut în
vedere faptul că şi turiştii sunt de vârste diferite şi că mulţi dintre aceştia agreează o companie liniştită,
plăcută pe care o găsesc doar într-o fermă agroturistică în care gazdele sunt de aceeaşi generaţie.
 d) Familia mixtă
Există multe cazuri în care familiile sunt compuse din mai multe generaţii (părinţi, bunici, copii,
nepoţi). Specific fermelor turistice rurale, constituite în aceste gospodării constituie faptul că diviziunea
pe vârste şi profesii poate rezolva în bune condiţii activitatea agroturistică, iar cei implicaţi au satisfacţia
utilităţii lor sociale (în special bunicii şi copiii). Pe lângă aceasta există şi satisfacţia recompensării
materiale.
Indiferent de componenţa familiei, turismul rural aduce în gospodărie speranţa împlinirii
satisfacţiilor materiale şi familiare şi aspiraţiilor spirituale.
 CAPITOLUL VIII.

MARKETINGUL SERVICIILOR TURISTICE RURALE

1. Particularităţi ale pieţei destinate turismului în spaţiul rural
În domeniul turismului rural se poate distinge o piaţă a serviciilor turistice propriu-zise şi o
piaţă a mărfurilor. Aceste pieţe se află de regulă în raport de complementaritate, putându-se găsi însă şi
în stare de concurenţă sau indiferenţă.
Serviciile turistice rurale sunt necorporale, unice şi nu pot fi păstrate sau înmagazinate. Pe lângă
faptul că turistul trebuie să se deplaseze pentru a le consuma, acestea trebuie, în unele cazuri, plătite în
avans.
Piaţa mărfurilor este caracterizată de: mărimea şi evoluţia pieţei, segmentul de piaţă, produsele
pieţei, nevoile, preţurile, clienţii şi distribuitorii, comunicarea etc.
În cadrul particularităţilor pieţelor turistice rurale avem de a face cu competiţia care atrage după
sine strategii şi scopuri bine definite.
Din punct de vedere al strategiei de penetrare pe piaţă există doua tipuri principale:
1. vânzarea de servicii pe scară mare care generează costuri mici la o cifră de afaceri mare,
sumele încasate în cadrul acestui tip de vânzare fiind foarte mare
2. vânzarea serviciilor diferenţiate, caz în care se insistă asupra calităţilor produsului oferit, care
îl diferenţiază de altele de acelaşi fel. Aceste particularităţi pot consta în: servicii de garanţie, servicii
particulare, produse şi servicii speciale etc. În general piaţa pentru acest tip de vânzări este mică şi se
răsfrânge asupra caracteristicilor particulare de servicii oferite.
2. Variabilele marketingului turistic rural
Variabilele care se iau în considerare atunci când se discută despre o strategie de marketing
sunt: produsul, preţul , promovarea şi plasarea (distribuţia) – „4P”.
Produsul - în funcţie de produsul sau serviciile oferite şi de calitatea acestora, piaţa le va
accepta sau le va respinge. Produsul sau serviciul turistic rural va fi evaluat în funcţie de:
- nivelul facilităţilor, curăţenia şi ordinea în spaţiul de cazare
- atitudinea angajaţilor
- varietatea serviciilor oferite (gama de servicii şi modul de selectare a lor, diferenţierea
acestora în raport cu gusturile consumatorului şi celelalte facilităţi - acces la săli de şedinţă, săli pentru
banchete, posibilitatea servirii unor dineuri de afaceri, mese tradiţionale, servicii de îngrijire a copiilor în
lipsa părinţilor etc).
Preţul - acesta poate fi interpretat ca fiind valoarea în bani a serviciilor primite, constituindu-se
în unul din principalii factori în funcţie de care turistul decide pentru un produs sau altul. Preţul este un
mijloc flexibil de influenţare a cererii şi atingere a scopurilor întreprinderii.
 La fixarea preţului este obligatorie luarea în considerare pe de o parte a costurilor, iar pe de altă
parte a beneficiilor. Totodată în stabilirea preţului un rol important îl joacă compararea acestuia cu preţul
pieţei şi cu preţurile practicate de concurenţă.
Flexibilitatea preţurilor şi stabilirea acestora în funcţie de piaţă şi de condiţiile acestuia este o
metodă care contribuie la diversificarea produselor. Stabilirea preţurilor se face în funcţie de sezon,
preţul serviciilor turistice putând fi diferit în funcţie de momentul în care se oferă aceste servicii. Aşadar
stabilirea preţurilor se face în funcţie de: serviciile oferite, volumul serviciilor, (putându-se practica
rabaturi comerciale pentru un număr mai mare de persoane sau pentru servicii cumpărate pe o perioadă
mai lungă); serviciile contractate (stabilirea unor preţuri mai mici pentru contractarea de servicii
complete - pensiune completă), frecvenţa cu care clientul revine în acelaşi loc.
Dimensionare şi potenţarea acestor factori de influenţă se constituie în preţurile practicate de
unitatea agroturistică. Scopurile politicii preţurilor în aceste unităţi sunt:
- atragerea unui număr cât mai mare de clienţi,
- păstrarea unei stabilităţi relative a fluxului de turişti în sezon şi în afara sezonului,
- încurajarea turiştilor să pretindă servicii cât mai complete.
În acest context trebuie luate în considerare următoarele:
- menţinerea sub control a costurilor,
- estimarea unei cifre de vânzări a unui profit şi stabilirea strategiei întreprinderii în funcţie de
scopurile propuse,
- asigurarea flexibilităţii în stabilirea şi modificarea preţurilor,
- menţinerea preţurilor la un nivel optim ca mijloc de păstrare a imaginii serviciilor oferite.
Promovarea
În promovare sunt incluse mijloacele publicităţii comerciale al căror scop este prezentarea
serviciilor turistice rurale oferite către piaţa potenţială. Trebuie să se facă o distincţie între relaţiile cu
publicul împreună cu publicitatea în domeniul imaginii companiei şi publicitatea aferentă vânzării
directe.
Promovarea depinde de strategia adoptată de unităţi şi de scopurile şi obiectivele propuse.
Publicitatea este un instrument de comunicare utilizat pentru a transmite mesajul unităţii către
cei interesaţi sau către receptorii potenţiali.
Susţinerea sau promovarea unor fundaţii, donaţiile, practicile uşilor deschise etc. sunt
instrumente care aparţin domeniului imaginii publice. În acest caz scopul nu este promovarea vânzărilor
ci intrarea în conştiinţa publică.
În cazul turismului rural firmele de relaţii publice au ca scop prezentarea produselor turistice
rurale şi influenţa opiniei publice locale cu privire la acceptarea acestei activităţi în localitatea respectivă.
Reclama pentru imaginea pensiunii turistice rurale
 Scopul unei astfel de imagini este de a obţine o recunoaştere, de a forma în cadrul opiniei
publice o eticheta a unui serviciu oferit (o vacanţă liniştită şi naturală în cadrul unei familii ţărăneşti), de
a fixa numele şi a imaginea companiei în conştiinţa unui grup de consumatori. În acest scop se utilizează
serviciile mass-media (TV, radio, presă).
În ceea ce priveşte turismul rural reclama necesită o tehnică diferită aferentă cererii specifice
pentru o anumită destinaţie, pentru o regiune, o arie sau un produs special. În acest caz publicitatea este
însoţită de imagini bazate pe anumite trăsături specifice care indică produsul şi anume: imaginea firmei, a
zonei înconjurătoare, a principalelor obiective din zonă, sigla şi deviza.
Reclama pentru vânzare
Are se adresează unui public concret utilizând în principal aceleaşi mijloace de comunicare,
având ca obiect specific un anumit produs sau serviciu, cunoscut sub o anumită denumire, care se
adresează unui anumit segment individual de clienţi. Promovarea poate include mai multe tipuri de
produse sau servicii care diferă din punct de vedere al prezentării.
Plasarea sau distribuţia
Este reprezentată de procesul prin intermediul căruia serviciul sau produsul ajunge pe piaţă.
Plasarea sau distribuţia poate fi:
1. distribuţia directă, în care unitatea oferă produsul direct pe piaţă, existând două planuri
diferite de desfacere:
- planul interior în care se profită de avantajul desfacerilor importante către clienţii
existenţi(fideli)
- planul exterior în care se apelează la publicitate (gratuită sau plătită) şi la materiale de
propagandă cum ar fi: broşuri, pliante, poster, vederi, afişe, materiale difuzate prin poştă, casete, CD -
uri, telefon, participare la dialoguri şi alte evenimente de promovare a turismului.
2. distribuţia indirectă care se efectuează prin intermediarii profesionişti. Această distribuţie
poate fi realizată în două moduri:
a) prin agenţiile de turism care achiziţionează o parte din spaţiul de cazare al unităţilor şi
eventual mijloacele de transport ale acestuia la un anumit preţ stabilit de comun acord şi le lansează pe
piaţă prin contra unui comision. Pentru publicitate agenţiile de turism pot întocmi pagini Web pe Internet
incluzând şi diferite trasee turistice. Un asemenea traseu turistic include mai multe oferte profitând de
posibilităţile de prezentare ale acestui mijloc modern de comunicare. Tot astfel se poate forma un sistem
de vânzare computerizat şi un sistem rapid de rezervare.
b) prin detailişti sau distribuitori care pun pe piaţă produsele pregătite de unităţile aferente. În
anumite cazuri, aceştia elaborează produse proprii.