Resursele naturale şi

valorificarea lor
Curs anul I Cartografie şi Meteorologie-Hidrologie
Semestrul II
Tema 2: Etape în valorificarea resurselor naturale.
Implicații în dezvoltarea economică
Relaţia între resursele umane şi
resursele naturale
• “Terra fiind mediul nostru de viaţă şi singura planetă care a atins o
anume treaptă de evoluţie, în care factorii fizico-chimici şi cei
energetici au creat o ambianţă propice naşterii şi întreţinerii
societăţii umane, este normal ca ştiinţa care se ocupă cu studiul său
să abordeze amănunţit mediul terestru, limitele în care variaţiile
sale menţin sau influenţează viaţa, modul cum vieţuitoarele şi
societatea umană au devenit factorii de mediu şi de transformare a
acestuia”, (Gr. Posea şi Iulia Armaş, 1998).
• Abordând relaţia dintre geosfere şi economie, Vintilă Mihăilescu
(1973) considera că Pământul întreg - este un sistem organic
funcţionând după legi proprii - fiind un “partener al omului”, în
sensul de furnizor de resurse care trebuie cunoscut şi menţinut în
condiţiile unui echilibru ecologic.
• În relaţia directă a omului cu mediul înconjurător o importanţă
deosebită o prezintă cele patru geosfere dintre care litosfera prin
relieful continental şi conţinutul ei mineral şi organic, reprezintă un
component definitoriu în evoluţia societăţii umane.
 Valorificarea resursele naturale de către om în raport de condiţiile
de mediu şi nivelul dezvoltării economice a societăţii umane

 Relieful continental prin caracterul său azonal în alcătuirea scoarţei terestre, a creat
o diversitate a peisajului şi funcţii economice locale şi regionale, modificând
distribuţia zonală a condiţiilor climatice determinate de latitudine sau de
continentalism.
 Desigur condiţiile climatice şi hidrologice au avut un rol important, în activitatea şi
dezvoltarea societăţii umane, mai ales în constituirea unor civilizaţii pe anumite
spaţii geografice, un exemplu concludent fiind reprezentat de spaţiul limitrof
mediteranei europene, care a cumulat civilizaţii succesive: egipteană, etruscă,
persană şi a culminat cu civilizaţia din Grecia antică.
 Pentru zonele europene cu climat temperat - continental, ţinuturile de deal şi podiş
au oferit prin solurile fertile şi vegetaţia de pădure, posibilităţi de hrană şi adăpost
ceea ce a determinat o locuire mai intensă pe o lungă perioadă a dezvoltării
societăţii umane.
 Un exemplu îl oferă Podişul Transilvaniei, unde dezvoltarea economică, prin
diversificarea activităţilor umane, dar şi prin comerţ a determinat încă din perioada
daco-romană, apariţia transhumanţei carpatice şi în epoca medievală, a cărăuşilor şi
negustorilor.
 Valorificarea resursele naturale de către om în raport de condiţiile de
mediu şi nivelul dezvoltării economice a societăţii umane

 În zona mediteraneană însă câmpiile au oferit condiţii bune de cultivare, mai

ales după îndepărtare pădurilor, fiind în acelaşi timp şi zona de contact între
diferite culturi şi activităţi umane prin însăşi existenţa Mării Mediterane. În
Mesopotania în anii 6800 îhr, a început cultivarea orzului şi grâului, după
care agricultura s-a extins cu rapiditate spre Bosfor şi pe valea Iordanului,
ajungând în Egipt după 2800 de ani.
 În Asia, câmpiile au fost mai bine populate din antichitate decât dealurile şi
munţii, spaţiile întinse de-alungul fluviilor Huanghe sau Gange, fiind zone
de cultură a orezului din anii 7000 î Hr.
 Ţinuturi vaste relativ netede cum sunt câmpiile sau podişurile nu prea
înalte, acoperite de nisipul dunelor sau de pietrele colţuroase ale hamadelor
din Sahara şi Australia sunt aproape lipsite de populaţie şi de utilizare
economică încă din timpurile istorice.
 Limitele spaţiului agrar: latitudinale şi altitudinale
 Dezvoltarea activităţilor umane şi în special a celor agricole în zonele de câmpii, dealuri şi
podişuri, au fost influenţate de distribuţia zonală a climei, popularea lor fiind mai intensă în
raport de condiţiile de altitudine, latitudine, ariditate şi umiditate şi de limitele economice şi
tehnologice (cu rol esenţial în dezvoltarea agriculturii dar şi a altor activităţi). Evoluţia societăţii
umane pe o durată de câteva mii de ani, din epoca bronzului şi până în epoca modernă a fost în
strânsă dependenţă de spaţiul agrar care însă prezintă limite de natură ecologică, pe care Victor
Tufescu şi colaboratorii (1996), le definesc în felul următor:
◦ - limitele latitudinale ale culturilor agricole : au fost stabilite pentru emisfera nordică, prin
experimente efectuate în Canada şi C.S.I., de până la 70 0latitudine nordică pentru cultura
cartofului şi orzului de vară şi de 63 0 şi 610 latitudine nordică pentru cultura grâului şi
respectiv cea a sfeclei de zahăr.
 În emisfera sudică cerealele ating 40º latitudine sudică pe coasta Oceanului Pacific şi 46º
latitudine sudică în câmpiile litorale de la Oceanul Atlantic.
◦ - limitele altitudinale extreme ale culturilor agricole ; sunt considerate la 4600 m în Asia
Centrală pentru orz, la 3600 m în podişul Qing Zang (Tibet) pentru culturile de orz, grâu şi
legume. În America de Sud cultura grâului atinge 3600 m altitudine, în Venezuela, iar
cartoful până la 4300 m, altitudine la 15 0latitudine sudică. În Africa, în Podişul Etiopiei
meiul se cultivă până la 2500 m altitudine, iar plantele citrice şi batatele până la 2000 m
altitudine. În Europa , viţa de vie, rodeşte până la 1200 m altitudine în Alpii de vest şi până
la 700 m în Subcarpaţii de Curbură, Subcarpaţii Getici, etc. Păşunatul se practică în Munţii
Anzi până la 5200m, iar în Munţii Carpaţi până la 1700 m.
 În zonele tropicale, relieful înalt creează condiţii mai favorabile de utilizare a terenurilor şi
pentru aşezări datorită unui topoclimat de adăpost, ceea ce explică o locuire mai mare în
raport cu ţinuturile mai joase.
◦ - limitele de ariditate excesivă - sunt condiţionate de temperaturile foarte ridicate şi de
lipsa precipitaţiilor care fac imposibilă dezvoltarea plantelor. În Africa limita de ariditate
este dată de izohietele cuprinse între 250-350 mm, iar în Asia de Sud-Vest au aproape
aceleaşi valori (300-400mm).
 În peninsula Arabia în majoritatea ei aridă, spaţiul cultivat (în oaze)deţine numai 2% din
întregul teritoriu.
 În acest sens, se constată că regiunile deşertice şi semideşertice reprezintă cca 25% din
suprafaţa uscatului, în care singurele areale unde se practică agricultura sunt oazele, ceea ce
explică şi densitatea foarte redusă a populaţiei.
- limitele de umiditate, determinate de marea cantitate de precipitaţii din zonele
ecuatoriale şi musonice, de apa bazinelor oceanice, mărilor şi cuvetelor lacustre, de
zonele de înmlăştinire, ridică probleme deosebit de dificile pentru practicarea unor
activităţi agricole.
- un exemplu îl constituie culturile de bază adaptate la regiunile musonice cu mari
inundaţii în delta Gange-Brahmaputra, specifice sunt culturile de orez care asigură
hrana pentru o populaţie foarte numeroasă.- limitele economice şi tehnologice - sunt
determinate de gradul de dezvoltare economică şi socială a numeroase state, de
înzestrarea tehnologiei a agriculturii, ceea ce permite creşterea randamentelor diferitelor
culturi agricole cu consecinţe importante pentru comunităţile umane cu posibilităţi de
hrană sub standardele unei vieţi normale.
 Zonele geografice din emisfera nordică cu o populaţie extrem de scăzută sunt
situate în ţinuturile nordice ale Eurasiei şi Americii de Nord, între care nordul
Scandinaviei, locuită de laponi, crescători de reni, ţinutul arctic al Federaţiei Ruse,
cu o populaţie de 6 milioane locuitori pe o suprafaţă de cca 9 milioane km 2 (0,2%
din populaţia Terrei), Groenlanda cu cca 50 de mii de locuitori, în majoritatea
eschimoşi, ce trăiesc din vânatul focilor, morselor dar şi al mamiferelor de uscat
dintre care stăpânul ţinuturilor albe, ursul polar. În marele nord Canadian pe o
suprafaţă de cca 4 milioane km2, trăiesc peste 100 de mii de locuitori în mare parte
tăietori de lemne în taigaua canadiană şi vânători ai multor specii de animale care
au blană mult apreciată dar care astăzi sunt protejate fiind în pericol de dispariţie
cum este cazul castorului.
 În privinţa acţiunii societăţii umane a secolului al XX-lea de recuperare a unor
zone favorabile pentru agricultură, eforturile depuse pentru îndiguiri de râuri,
desecarea de regiuni mlăştinoase şi unităţi lacustre au contribuit la scoaterea de sub
exces de umiditate a peste 65 milioane hectare situate în ţările din Europa, SUA,
etc. Olanda prin recuperarea unei mari părţi a Golfului Züiderse, “a renăscut din
mare”.
 Sistemul cultivării orezului, în terase, care se extind în zonele montane din Asia
musonică, a determinat o populare intensă a zonelor premontane din partea sudică
a Munţilor Himalaya şi în numeroase areale din peninsula Indochineză. Dar
presiune demografică este foarte mare în Indonezia, Malaysia, unde cultivarea
orezului, creează aglomerări mari de populaţie care depăşesc cca 2000 locuitori pe
km2.
 Câmpia Chinei de Est străbătută de cele două mari fluvii Huang He şi Chang Jiang, de asemenea delta
Gangelui, etc. reprezintă spaţii geografice, unde cultivarea manuală a orezului a determinat concentrări
mari de populaţie, peste 1000 locuitori pe km2.
 Datorită condiţiilor favorabile, cca 50% din populaţia planetei trăieşte sub 200 m altitudine, deci în zona
de câmpie, pe o suprafaţă ce reprezintă 25% din uscatul terestru.
 Repartiţia medie a populaţiei în raport de altitudine, pe continente (Negoescu, Vlăsceanu, 1998) este
următoarea:
◦ - continentele cu populaţie concentrată în zona de câmpie şi ţărm sunt Europa şi Australia, cu o
altitudine medie de locuire de 16 m şi respectiv 95 m;
◦ - Asia cu o altitudine medie de locuire de 320 m ;
◦ - America de Nord, cu o locuire în zone de câmpii înalte şi podişuri , la altitudine medie de locuire de
430 m;
◦ - Africa şi în special America de Sud, cu cea mai numeroasă populaţie care locuieşte în zonele de
podişuri şi zonele montane la altitudini medii de 590 m şi respectiv 644 m.
 Pe Glob, peste 78% din populaţie locuieşte pe un teritoriu situat sub 500m altitudine.
 La o altitudine cuprinsă între 500-1000 m, reprezentând cca 23% din uscatul terestru, locuieşte aproape
12% din populaţia planetei. La altitudini de peste 2000 m, trăiesc, peste 8% din locuitorii planetei noastre
mai ales în zonele favorabile diferitelor culturi agricole, cum este porumbul şi cartoful în zona podişurilor
din Munţii Anzi, dar şi exploatării unor importante resurse ale subsolului (aur, argint, cupru, plumb, etc.)
 În zona andină întâlnim mari aşezări umane, dintre care La Paz (Bolivia), fiind capitala situată la cea mai
mare altitudine din lume, peste 4000 m, Quito, capitala Ecuadorului situată la 2850 m ocupă locul al
doilea, Bogota, capitala Columbiei /2632 m), iar Ciudad de Mexico, capitala Mexicului, cu o populaţie de
peste 20 milioane locuitori este situată la 2240 m.
 În ţara noastră, o locuire peste 60% revine zonelor din dealurile subcarpatice şi podişurilor Moldovei,
Transilvaniei şi Podişului Getic, unde condiţiile de valorificare a lemnului din pădurile care acum câteva
secole acopereau circa 70% din suprafaţa dealurilor şi podişurilor, a solurilor fertile pentru diferite culturi
agricole, dar în special pentru creşterea animalelor şi nu în ultimul rând numeroasele resurse ale subsolului
între care sarea şi mai târziu cărbunii, petrolul etc., au determinat o intensă locuire care continuă şi în
prezent, dovadă densitatea de peste 100 locuitori pe km2, ce depăşesc media pe ţară de peste 95 locuitori pe
km2.
 
Etape istorice în valorificarea
resurselor naturale
 De la începutul istoriei umanităţii, folosirea resurselor naturale, a
reprezentat o constantă a dezvoltării, valorificarea lor fiind într-o corelaţie
directă cu gradul dezvoltării tehnico-economice în diferitele etape ale
organizării societăţii.
 O primă etapă a valorificării resurselor naturale este consemnată în neolitic
când are loc trecerea comunităţilor umane de la vânătoare şi pecuit la o
activitate agricolă bazată pe cultura plantelor.
 În epoca neolitică cuprinsă între mileniile 9 şi 4 î. Hr., omul reuşeşte să
domesticească bovinele (dovadă stau reprezentările boului Apis, animal
divinizat în Egipt antic) şi calul domesticit mai întâi în Asia Centrală şi
apoi în Europa Estică.
 În neoliticul mijlociu, cca. 6000 ani î.Hr. cultura grâului se extinde din
Orientul Apropiat în ţinuturile Mediteraneene.
 Cultivarea orezului se practica în China şi zona din Sud-Estul Asiei, între
mileniile 8-7 i Hr, iar porumbul a reprezentat pentru civilizaţia Maya o
importantă sursă de hrană cu mai bine de 6000 ani î.Hr.
 Civilizaţiile dezvoltate în zona mediteraneană al căror apogeu este marcat de
Grecia antică reprezintă a doua etapă prin utilizarea tot mai largă a resurselor
naturale fapt reflectat de dezvoltarea construcţiilor în oraşul Athena şi în
aşezările urbane din Peninsula Peloponez, Ins. Creta (palatul din Knosos, cu
picturi şi mozaicuri, dovedesc înalta cultură minoică) din insulele Egee
(vestitul colos din Ins. Rodos) etc.
 Desigur primele aşezări de tip urban, apar în sudul Mesopotamiei pe cursul
fluviilor Tigru şi Eufrat, vechea civilizaţie sumeriană ridică o serie de aşezări
întărite cu ziduri de apărare încă din mileniul al V-lea, î.Hr dintre care Uruk,
Ur, Nippur etc.
 Oraşul Babilon (mileniul al III-lea î.Hr.) capitala Mesopotamiei a cunoscut o
înflorire economică deosebită, a avut o populaţie estimată la 3 milioane de
locuitori ( Schneider 1968), dispărută sub loviturile noilor cuceritori, triburile
asiriene în anul 689 î. Hr. ce vor întemeia pe malul Tigrului, oraşul stat Assur.
 Impunătoarele monumente din Memphis şi Teba (mileniile IV, III i.Hr.) mai
târziu din Heracleopolis (mileniul II i. Hr.) amintesc de aşezările urbane
importante ale Egiptului antic, unde producerea pietrelor, metalelor preţioase,
a fierului etc., reprezentau activităţi importante .
 Valea Nilului asigură prin cultura meiului, a grâului şi creşterea de animale
importante surse de hrană.
 De la civilizaţiile mesopotamiană, egipteană şi asiro-caldeană, vor prelua grecii o
serie de descoperiri importante, între care folosirea roţii, a prelucrării metalelor şi
desigur al alfabetului pe care-l vor perfecţiona, ca şi a numeroaselor cunoştinţe de
astronomie şi navigaţie.
 În Grecia antică se dezvoltă arhitectura, construcţia de nave, prelucrarea aurului,
argintului, a pietrelor preţioase, realizarea vaselor ceramice, între care cele folosite la
depozitarea şi transportul uleiului de măsline şi vinului.
 La construcţia templelor de piatră şi marmură de pe ţărmul mediteranian al Asiei
mici, din insulele egeene şi mai târziu de pe Acropole colina ce străjuieşte Athena au
contribuit meşteşugarii şi navigatorii ce cutreerau Mediterana şi transportau lemn,
metale şi alte materii prime pentru atelierele manufacturiere a le Eladei.
 Metalurgia bronzului şi fierului, îşi face prezenţa în viaţa comunităţilor umane încă
din mileniul al II-lea î. Hr contribuind la realizarea de unelte pentru agricultură. Forţa
vântului folosită de vasele cu pânze, va intensifica comerţul în bazinul mediteranean
până pe ţărmurile Pontului Euxin (Marea Neagră) şi dincolo de Coloanele lui
Hercule (strâmtoarea Gibraltar).
 Fenicienii buni navigatori vor întemeia numeroase aşezări pe ţărmurile Mediteranei
(Tyr, Sidon- în Libanul de azi, Marsilia port în sudul Franţei) şi apoi grecii, oraşe
colonii, ca Siracuza (Ins. Sicilia), Tomis (Constanţa), Callatis (Mangalia), Histria,
etc. pe ţărmurile Pontului Euxin.
 În Asia, China şi India cunosc o dezvoltare deosebită din mileniul al III-lea îHr., prin
practicarea unei agriculturi irigate, în special a orezului, dar şi prin înflorirea meşteşugurilor,
arta ceramicii, a faianţei, porţelanului, prelucrarea mătăsii naturale şi pielăria în China,
precum şi obţinerea de obiecte metalice, din fildeş şi de ceramică în India.
 În delta Gangelui, pe fluviul Mekong, Hong He, Changjiang şi în zona costieră din Sud-Estul
Asiei, pescuitul şi cultura orezului, au constituit vechi îndeletniciri care asigurau hrana unei
populaţii destul de numeroase. Civilizaţia asiatică va ridica numeroase temple monumentale
pentru a venera zeităţile hinduse, Palenbang (Ins. Jawa), mai târziu Madurai (India ), sau
temple budiste, ca Borobudar (Ins.Jawa) etc.
 Imperul roman, reprezintă o etapă importantă, în valorificarea resurselor naturale, începând
cu “pietrele de construţie” pentru realizarea de drumuri, apeducte şi poduri (cimentul folosit
la construcţia podului de peste Dunăre în anul 101 d.Hr., de către arhitectul Apollodor din
Damasc, este şi astăzi în atenţia specialiştilor) şi continuând cu exploatarea resurselor
subsolului.
 Exploatările auro-argintifere din Munţii Apuseni (Zlatna, Baia de Arieş, etc), dar şi a altor
metale (cositor din Ins. Britanice) au constiuit o activitate importantă a civilizaţiei romane .
 Defrişările făcute pentru obţinerea de terenuri agricole şi exploatarea lemnului pentru
construcţia de nave, practicate în Grecia antică, vor fi continuate de romani, în zonele
limitrofe Mării Mediterane, vor determina o intensificare a eroziunii solului pe mari
suprafeţe din Elada, Peninsula Italică şi ţărmurile Mediteraneene din Orientul Apropiat.
 Civilizaţiile precolumbiene datând din mileniul al II-lea î.Hr. deşi nu beneficiau de
cunoaştere roţii, cultivau cartoful, porumbul şi plante textile pe terase amenajate pe
versanţi din zonele înalte, folosind irigaţiile. De asemenea exploatau aurul, argintul,
cuprul şi alte metale din zona Anzilor, Perului şi Boliviei.
 Epoca marilor descoperii geografice, inaugurată de navigatorul portughez Bartolomeo
Diaz, care ajunge în anul 1486 la Capul Bunei Speranţe (Sudul Africii), este
continuată în anul 1497, de Vasco Da Gama, cel care deschide calea legăturilor
comerciale între regatul Lusitan şi Subcontinentul India.
 Descoperirea “Lumii Noi” de către navigatorul Cristofor Columb (1492) va da
încredere unui alt navigator Fernando Magelan (de origine portugheză) care în 1519
îşi propune să traverseze Oceanul Atlantic, să ajungă în aşa numita “Mare a Sudului”
efectuând înconjurul Terrei pe oceane, cucerind noi teritorii pentru Regatul Spaniei.
 Lărgirea orizontului “Lumii vechi”, va însemna a patra etapă, în valorificarea de
resurse importantă pentru dezvoltarea economică-socială, metalele şi pietrele
preţioase, lemnul, mirodeniile etc., vor da un nou avânt activităţii manufacturiere din
metropolele Europei Vestice.
 După o îndelungată perioadă istorică cu evoluţie lentă societatea umană este trezită de
ideile din perioada renascentistă ale unor importanţi filozofi, artişti, astronomi,
matematicieni, arhitecţi şi constructori, spirite enciclopedice ce au marcat istoria
omenirii. Leonardo Da Vinci, Galileo Galilei, Michelangelo (Italia), Nicolaus
Copernic (Polonia) etc.
 Epoca modernă va cunoaşte o puternică transformarea prin revoluţia industrială din
seolul al XVIII-lea, descoperirile din domeniul tehnic, vor marca a cincea etapă, de
valorificare a resurselor, în special subterane, mai ales a celor energetice.
 Începută în Anglia prin introducerea războiului de ţesut, acţionat mecanic prin forţa
aburului (anul 1776), va continua prin valorificarea puterii energetice a cărbunilor
în transporturile navale şi apoi în cele feroviare. Exploatarea cărbunilor în ţările
europene va însemna apariţia unor zone industriale siderurgice, constructoare de
nave, de utilaje industriale etc., în Anglia, Scoţia, Ţara Galilor din Regatul Unit al
Marii Britanii, pe Valea Rhinului, în bazinul Ruhr din Germania, în Ţările de jos
( Belgia şi Olanda) şi Luxemburg.
 Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, cărbunii reprezintă principală sursă
energetică, înlocuind lemnul îndelung exploatat din pădurile Europei. De asemenea
cărbunii, vor fi principala materie primă sub formă de cocs în obţinerea oţelului, tot
mai necesar în construcţia căilor ferate ce se extind rapid în multe ţări europene. În
România primele linii feroviare intrate în exploatare au fost Oraviţa-Baziaş (1854),
Cernvodă-Constanţa (1860) şi Bucureşti Giurgiu (1869).
 În ultimile decenii ale secolului al XIX-lea, îşi face apariţia motorul cu explozie,
odată cu introducerea unei noi resurse energetice, petrolul, care în secolul al XX-
lea în decursul a şase decenii va depăşi utilizarea cărbunelui ca sursă energetică.
 Secolul al XX-lea, va însemna şi o transformare profundă în domeniul transporturilor şi mijloacelor
de comunicaţie, prin perfecţionarea primelor tipuri de avioane şi apariţia unui metal uşor, aluminiul
(în deceniul al treilea) ca şi utilizarea telefoniei şi radioului.
 Perioada contemporană, poate fi considerată a şasea etapă, ce se manifestă printr-o folosire intensivă a
resurselor naturale, care sunt utilizate în mare parte de statele industrializate, în vederea realizării unor
ritmuri înalte de dezvoltarea economică. În acelaşi timp în ţările în curs de dezvoltare se produce o
creştere explozivă a populaţiei, începe o lungă perioadă de exploatare necontrolată a resurselor
subsolului şi a celor de suprafaţă în special a pădurilor.
 După al II-lea război mondial, odată cu accelerarea procesului revoluţiei tehnico-ştiinţifice
contemporane omenirea trece la folosirea energiei nucleare (prima centrală producătoare de
electricitate funcţionează din anul 1954. SUA) şi la aplicarea tehnicilor electronice şi microelectronice
ce au asigurat realizarea primelor zboruri cosmice (prima ieşire în spaţiu, Iuri Gagarin 1961, iar prima
aselenizare N.Amstrong, 1969).
 În acelaşi timp decalajele economice dintre statele dezvoltate şi ţările în curs de dezvoltare s-au
accentuat ceea ce a creat diferenţieri mari în modul de viaţă a populaţiei Terrei.
 Din patru locuitori ai Terrei, unul este afectat de foame sau malnutriţie, cauzele fiind: dezvoltarea
demografică explozivă, transferarea combustibililor fosili din ţările producătoare (mai slab dezvoltate)
în proporţie de 75% în ţările industrializate, scăderea producţiei agricole prin utilizarea neraţională a
terenurilor şi lipsa de mijloace tehnice în agricultura multor state slab dezvoltate. Defrişarea pădurilor
pe vaste suprafeţe a generat în ultimile decenii, inundaţii, alunecări de teren cu efecte distrugătoare
asupra aşezărilor umane şi culturilor agricole în zone dens populate.
 Începând din anul 1961, O.N.U. şi F.A.O. au lansat Programul Alimentar Mondial (P.A.M), pentru
susţinerea ţărilor sărace în dezvoltarea agriculturii, prin irigaţii, realizarea unor programe de reformă
agrară şi de ajutor financiar în caz de calamităţi naturale. În 1974, cu prilejul Conferinţei Mondiale al
Alimentaţiei de la Roma, a fost creat Consiliul Mondial al Alimentaţiei, subordonat O.N.U., pentru a
urmări evoluţia producţiei alimentare în ţările în curs de dezvoltare şi de a interveni prin ajutoare
alimentare şi financiare în situaţiile de criză alimentară.
 Experţi F.A.O., pe baza creşterii prognozate a populaţiei lumii cu 33% până în anul 2010, consideră că
suprafaţa cultivată pe persoană va scade cu 21%.
 P o p u la ţ ia ş i 1 9 9 0 2 0 1 0 S c h im b a r e t o t a lă S c h im b a r e a p e c a p

re s u rs e t e re s t re ş i d e lo c u it o r

a c v a t ic e m ilio a n e 0 %

P o p u la ţ ia 5 2 9 0 7 0 3 0 3 3

C a p t u ră d e p e ş t e * (1 ) 8 5 1 0 2 2 0 -1 0

P ă m â n t ir ig a t ( h a ) 2 3 7 2 7 7 1 7 -1 2

C u lt u r i a g r ic o le (h a ) 1 4 4 4 1 5 1 6 5 -2 1

P ă ş u n i 3 4 0 2 3 5 4 0 4 -2 2

P ă ş u n i* (h a ) 3 4 1 3 3 1 6 5 -7 -3 0

* C a p t ă r i d in o c e a n e ş i r â u r i ( e x c lu s iv a c v a c u lt u r ă )

* I n c lu s iv p la n t a ţ iile

S u rs a B ro w n , S t a re a lu m ii, 1 9 9 4
 Concepţii privind raportul actual între dezvoltarea economică a
societăţii umane şi modul de exploatare resurselor naturale.
 Deceniile de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi de la începutul secolului al XX-lea, au
reprezentat o perioadă de realizări tehnice deosebite, de la becul cu incadescenţă,
inventat de Thomas Edison, până la motorul cu combustie internă. Cercetările din
domeniul chimiei au condus la obţinerea de către F.J. Curie şi Maria S. Curie, a
elementelor radioactive poloniu, radiu şi care avea aplicaţii atât în tehnologie,
medicină şi dar şi în alte domenii.
 Modernizarea tehnologiilor de prelucrare a minereurilor de fier, de cupru şi a altor
metale, cu conţinut scăzut în metal prin procedeul de “îmbogăţire”, a facilitat
creşterea extracţiei şi lărgirea bazei de materii prime. Prin “procedeul îmbogăţirii”,
cuprul poate fi extras din minereul cu conţinut sub 3% în acest metal, ceea ce în 1909
nu era posibil, iar recent acest prag a scăzut la 0,5% ceea ce constituie o premiză a
creşterii producţiei de cupru peste 22 ori de la începutul secolului până în prezent.
 Producţia de fier şi oţel, metale larg utilizate în toate ramurile industriale, reprezintă
83 % din producţia mondială de metale.
 Dezvoltarea transporturilor şi scăderea costurilor de producţie pentru energie şi
materiile prime a amplificat expansiunea industrială accelerând ciclul de exploatare-
producţie. În aceste condiţii ţările din Africa (Liberia, Ghana, R.D. Congo etc.) din
Asia (India, Indonezia, Malaezia etc.) au devenit în principal exportatori de minereu
pentru Europa şi ulterior pentru S.U.A., Japonia etc.
 Exploatarea intensivă a petrolului, mai ales din deceniul al 6-lea, fiind cel mai
competitiv produs energetic a contribuit alături de noile tehnologii, la creştere
puternică a activităţilor industriale, care au solicitat cantităţi tot mai mari de materii
prime industriale, agricole.
 În condiţiile unei dezvoltări, accentuate a economiei mondiale, în special a statelor
industrializate, “Clubul de la Roma”, care reuneşte experţi, pe problemele
dezvoltării economice, ecologice, demografice etc, au elaborat în 1972 un studiu
intitulat “The limit to Growth”, în care analizează limitele în care societatea
industrializată trebuie să exploateze resursele naturale. Raportul “Clubului de la
Roma”, cunoscut sub denumirea de Raportul Meadows, consideră că rezervele
naturale sunt un sistem închis, iar dispariţia unor verigi ale sistemului, va conduce
la dereglări pe termen lung asupra societăţii umane.
 În Raportul Meadows sunt luaţi în studiu ca principali factori: populaţia, producţia
agricolă, producţia industrială, resursele naturale şi poluarea mediului; şi se ajunge
la un model de dezvoltare, care consideră că:
◦ - societatea umană, este un sistem unitar omogen care se intercondiţionează cu alte sisteme
◦ - menţinerea actualei creşteri a producţiei şi consumului de bunuri materiale va determina
un şoc în dezvoltarea economiei mondiale la mijlocul secolului al XXI-lea care se va
manifesta printr-o prăbuşire a producţiei de bunuri materiale şi mai ales de produse
alimentare
◦ - pentru a scăpa de spectrul prăbuşirii economice raportul, consideră necesară o reducere a
ritmului creşterii demografice şi o strategie de economisire a resurselor naturale.
 Criza petrolului din 1973, rezultată în urma limitării exportului de petrol din Orientul
Apropiat, a pus în dificultate mai multe ţări industrializate din Europa.
 Al treilea raport intitulat “Omenirea la răspântie” elaborat în anul 1974 este coordonat
de profesorii Mihaylo Mesarovici, din Statele Unite şi Eduard Pestel (R.F.G), care
pornesc de la constatarea că în lume există acumulări de factori explozivi generatori de
crize. De asemenea autorii consideră că fenomenul creşterii economice, necesită o
tratare diferenţiată pe regiuni industrializate, unde consumul se confundă cu risipa şi
regiuni unde lipseşte creşterea economică, iar existenţa omului este ameninţată. În acest
sens, autorii împart economia mondială în 10 regiuni geografice (sisteme
independente), cu caracteristici, considerate similare.
 În analiza proceselor, adoptă o schemă stratificată, care se compune din următoarele
straturi: ambiental (pentru procesele geofizice), tehnologic (pentru activităţi umane
autotransfer de energie şi masă), demografo-economic (care cuprinde populaţia şi
procesele economico-sociale), socio-politic (pentru sistemele instituţionale şi procesele
sociale); în stratul individual (pentru procese psihologice şi biologice).
 Pe baza acestui model Mesarovici şi Pestel elaborează următoarele concluzii:
◦ - lumea cu diferenţele de cultură, tradiţie, dezvoltare economică, este formată dintr-un sistem de regiuni,
care sunt în relaţii de interacţiune.
◦ - prăbuşirea sistemului economic mondial, se va produce prin prăbuşiri pe plan regional, înainte de mijlocul
secolului următor din cauze diferite şi în etape diferite.
◦ - soluţia de evitare a unor asemenea catastrofe economice şi sociale, trebuie găsită în context, global, dar
printr-o creştere echilibrată, diferenţiată, analoagă creşterii umane.
 În al patrulea raport al Clubului de la Roma, coordonat de Dennis Gabor
(Anglia, premiul Nobel pentru fizică) şi Umberto Colombo (Italia), au
analizat în special situaţia resurselor energetice de materii prime şi
alimentare, dar şi unele probleme ale mediului. Raportul iniţiat “Să ieşim
din epoca risipei”, a încercat să atragă atenţia asupra gestiunii neraţionale a
resurselor naturale .
 Problemele energiei au fost analizate, sub aspectul şocului petrolului, de un
colectiv de specialişti, coordonat de profesorul Höfele (Austria) în lucrarea
“Energia problemă globală”, studiul analizează surselor energetice
constatând o scădere în viitor a ponderii petrolului în producţia de energie
electrică şi o creştere a consumului de gaze şi chiar de cărbune (dar supus
unor tehnologii noi, din el extrăgându-se hidrocarburi lichide), de asemenea
energiei nucleară va avea un aport dar cu o creştere mai lentă, iar sursele
regenerabile cum sunt, energia solară, eoliană, biocombustibili, contribuţii
modeste în balanţa energetică. Sursele de perspectivă vor fi energia de
fuziune şi hidrogenul, dar aplicarea lor la scară industrială se va face în
primele decenii ale secolului următor.
 Raportul “Restructurarea ordinii internaţionale” din anul 1976 coordonat de Ian Tinbergen (premiul
Nobel pentru economie) constată că în privinţa energiei la nivelul deceniului al 8-lea, al sec.XX, 86%
din consumul mondial de energie şi se localizează între paralela 30-60 a emisferei nordice. S.U.A şi
Canada cu 7 % din populaţia globului consumă 36 % din producţia mondială de energie, în timp ce
lumea a treia, cu 70-75 % din populaţia mondială, consumă doar 14% din producţia de energie
mondială.
 Raportul “Următorii 200 de ani” elaborat în anul 1976 de profesorul Hermann Kahn, consideră că
ipotezele pesimiste din raportul lui Meadows, “Limitele creşterii” nu sunt realiste, creşterea
economică mondială, va rezolva problemele privind alimentaţia, poluarea şi subdezvoltarea, iar în
următorii 200 de ani pericolul epuizării resurselor naturale va fi îndepărtate de noile descoperiri ale
unei societăţi de tip supraindustrializat şi postindustrializat care vor realiza un standard înalt al vieţii.
 Kahn, consideră că civilizaţia pe Terra, a cunoscut două mutaţii istorice, revoluţia agricolă petrecută
cu 10 000 de ani în urmă şi revoluţia industrială declanşată de cca 200 de ani (în anul 1776 apariţia
războiului de ţesut acţionat mecanic, Anglia, Olanda, etc.), iar peste 200 de ani apariţia la scară
planetară a societăţii superiindustrializate şi a unei mari civilizaţii umane în expansiune spre alte
planete (în cosmos)
  
  
  
  
  
  
  
  
 În dezbaterea celei de-a XXXI-a Sesiuni a Adunării Generale a O.N.U.,
alături de studiile menţionate anterior, care încearcă elaborarea unor
soluţii prinvind problemele globale ale omenirii, a fost prezentat şi
raportul “Viitorul economiei mondiale”, elaborat în anul 1977, de Vasilii
Leontief, realizând 8 scenarii ce abordează căile de reducere a decalajelor
economice.
 În continuare arată că dezvoltarea accelerată a regiunilor în curs de
dezvoltare este posibilă cu condiţia alocării a peste 30 % din produsul
intern brut pentru investiţii, ceea ce va asigura deficitul balanţei de plăţi,
creşterea ponderii lor în exportul mondial cu produse ale industriei uşoare.
 Ţările în curs de dezvoltare vor rezolva în aceste condiţii, combaterea poluării cu costuri ce ar
reprezenta 1,5 - 2 % din produsul intern brut.
 În anul 1987, a fost publicat raportul Comisiei mondiale pentru mediu şi dezvoltare creată în
anul 1983 de către Adunarea Generală a O.N.U., prezidată de prim ministrul Norvegiei - Gro
Harlem Brudtland, intitualat “Viitorul nostru al tuturor”, care abordează problemele
populaţiei, securităţii alimentare, dispariţiei speciilor şi resurselor genetice, energiei, industriei
şi aşezărilor umane, care sunt considerate într-o strânsă dependenţă:
◦ Dintre recomandările raportului Brundtland, este de subliniat:
◦ - în privinţa securităţii alimentare, necesitatea unor măsuri economico-sociale, foametea fiind mai mult
o problemă economică şi mai puţin o lipsă de alimente;
◦ - în agricultură, reforme agrare care să creeze noi locuri de muncă şi măsuri de ajutorare a ţăranilor şi
păstorilor sărăci;
◦ - în privinţa speciilor şi ecosistemelor se subliniază necesitatea păstrării diversităţii genetice şi de
protecţie a speciilor şi ecosistemelor ameninţate;
◦ - în privinţa energiei se insistă asupra măsurilor de conservare şi utilizare eficientă a energiei,
promovarea de noi resurse de energie, asigurarea securităţilor nucleare şi o protecţie adecvată a
mediului;
◦ - se consideră că aşezările umane necesită asigurarea unor dezvoltări mai echilibrate între mediul urban
şi cel rural, pentru a reduce concentrarea populaţiei în mari aglomerări urbane.
 Raportul poate fi uşor sintetizat în cuvintele autorilor “Noi împrumutăm de la generaţiile care
vor veni, un capital ecologic, ştiind precis că nu-l vom putea nicicând restitui. Ele vor avea tot
dreptul să ne reproşeze că am fost risipitori, dar nu vor putea nicioadată să recupereze ceea ce
le datorăm”.