PREZENTARE

COM ZABRANI
JUD ARAD
 COMUNA ZABRANI
Localitatea este aşezată în partea de sud - est a judeţului Arad, la limită cu judeţul Timiş, în podişul Lipovei, la intersecţia drumurilor judeţene Arad-Lipova şi Timişoara –
Lipova, la 26 km.de municipiul Arad, 55 km.de municipiul Timişoara şi 12 km.de oraşul Lipova. Altitudinea medie este de 181m. Iar cea maximă de 217m, în cartierul
Parneava. O parte din teritoriul localităţii se afla în bazinul râului Mureş, pe terasă a treia, o câmpie sub colinară, pe dealurile şi depresiunile acestuia şi pe văile unor mici ape
curgătoare. Din punct de vedere geologic zona este alcătuită din depozite terţiare şi cuaternare. Solurile zonale brun roşcat de pădure şi brun gălbui se întind pe o suprafaţă mai
mare, iar solurile azonale, (lacovişte)-aluvionale, nisipoase cuprind o suprafaţă mai restrânsă. Solurile sunt fertile, favorabile culturilor cerealiere, legumiculturii şi pomiculturii.
Din păcate în zona nu există resurse minerale ale subsolului. Urmele locuirii pe aceste meleaguri datează din cele mai vechi timpuri. În situl arheologic de la Zăbrani (Dealul
Viilor) au fost puse în evidență două așezări datând din paleolotic și din epoca fierului. Prima atestare documentară a localității Zăbrani datează din 1080-1090.

Clima este temperat continentala, moderată, cu veri călduroase şi ierni blânde. Temperatura medie anuală este de 10,8 grade Celsius, iar cantitatea medie de precipitaţii este de
577 mml/mp.. Din punct de vedere climatic pe teritoriul localităţii întâlnim topoclimatul regiunii de câmpie care se caracterizează prin următoarele durata de strălucire a soarelui
este de 2100 ore/an, din care 15oo ore se realizează numai în sezonul cald, cantitatea de radiaţie solară globală fiind de 115 kcal. /cmp. Primul îngheţ se produce în medie spre
sfârşitul lunii octombrie, iar intervalul de zile fără îngheţ însumează 180 de zile. Vântul dominant este din S-SE-SV.Vitezele medii anuale ating 3-4 m/secundă, iar numărul
zilelor cu vânt tare 11 m/secundă, depăşeşte 40.

Stăpânirea otomană se întinde până în anul 1716, când oastea imperiului habsburgic, condusă de prinţul Eugen de Savoia, obliga garnizoană turcească din cetatea Timişoarei să
se predea. Urmare acestei victorii, în anul 1718, prin pacea de Pasarowitz, Banatul trece sub stăpânirea habsburgică. Curtea de la Wiena începe organizarea administrativă a
provinciei numind în fruntea ei ca preşedinte şi guvernator pe generalul de cavalerie, contele Ferdinand de Mercy. Acesta trece de îndată la reconstrucţia provinciei, având merite
deosebite în organizarea şi dezvoltarea acesteia. Întrucât zona era slab populată, neavând cine să lucreze pământul, începând cu anul 1720 se iau măsuri pentru colonizarea
acesteia, aducând oameni din diverse zone ale întinsului imperiu, de diferite naţionalităţi, cum ar fi germani, francezi, slovaci, cehi şi alţii.

PRESENTATION TITLE 2
 In 1724, an în care începe istoricul localităţii, pe un loc cu păduri seculare de foioase şi mlăştinos, în jurul unui izvor, se aşează un număr de circa 40-50 de familii care
numărau cam 200 de suflete, adulţi şi copii. Coloniştii i-au dat aşezării numele de Guttenbrunn, în traducere Fântâna bună. Aceştia veneau din diverse zone ale
Germaniei. În 1741 se face un alt recensământ fiind înregistrate un număr de 280 de familii. Tot în acest an soseşte în localitate primul învăţător, Nikolaus Antonius, care
înfiinţează Şcoala primară. Numărul locuitorilor creşte de la an la an ajungând în 1745 la 38o de familii, iar în 1748 localitatea numără 406 familii. Dar intrarea terenului
fos tei localităţi Gutwill în proprietatea comunei Guttenbrunn a nemulţumit pe cei din Seftin (actuala localitate Păuliş). În anul 1781 începe a treia perioadă de colonizare,
sub domnia lui Iosif al ÎI lea, an în care circa 60.000 de colonişti dau curs apelului lansat de agenţii de recrutare a-i împăratului, prin care erau îndemnaţi să se stabilească
în aceste zone. Tot acum se trece la cartarea pământurilor, organizându-se 58 de sesii întregi, fiecare având 24 de iugăre de pământ arător, 6 iugăre de fâneaţa şi 3 iugăre
păşune, 171 de jumătăţi de sesii care avea câte 12 iugăre de teren arător, 4 iugăre fâneaţa şi 2 iugăre de păşune, 88 de sferturi de sesii, fiecare cu 6 iugăre de teren arător, 3
iugăre de fâneaţa şi un iugăr de păşune, 1 optime de sesie compusă din 3 iugăre arător, 2 iugăre fâneaţa şi un iugăre de păşune. Cuvântul sesie provine din latinescul
sessio. Era denumirea dată în evul mediu, în provinciile Banat şi Ardeal, lotului de pământ, parte dintr-un domeniu, asupra căruia ţăranul dependent, avea drept de
posesiune în schimbul unei rente şi care putea fi transmis ereditar.

1928. Locul în jurul căruia s-a născut localitatea Zăbrani "Fântâna cu apă bună"
în stânga printre copaci se vede Turnul pompierilor. 3
Această reîmpărţire duce la dezvoltarea agriculturii în comună. Acum se
extinde şi cultura viţei de vie pe dealurile şi costişele din zonă care erau
improprii cultivării cerealelor. Cultura acesteia şi valorificarea producţiei de
vinuri a devenit o sursă importantă de venituri, mai cu seamă pentru cei cu
proprietăţi mai mici, vinul fiind de bună calitate, era căutat şi bine plătit.
Suprafeţele cu viţa de vie măsurau în medie cam 400-800 de stânjeni pătraţi,
de familie. Tot în această perioadă se extind plantaţiile de pruni, din fructele
recoltate se obţinea o ţuică de bună calitate, foarte apreciată de cunoscători.
La un moment dat pe raza comunei au ajuns să funcţioneze un număr de 17
cazane de fiert ţuica. Datorită creşterii populaţiei a crescut şi numărul
deceselor, astfel că în 1782, la 8 septembrie, de sărbătoarea Naşterii Sfintei
Fecioare Maria, Sfânta Maria Mică, cum se spune în popor, cimitirul se mută
în locul unde se găsesc în prezent locurile de veci pentru romano catolici.
In anul 1790 se construieşte cârciumă mare, actualul cămin cultural, căruia i
se dă numele de Wirtshaus zur Weissen Traube, în traducere Hanul cu must
din struguri albi. Clădirea dispunea de pivniţe spaţioase unde se depozitau
zecimile de vin-taxa datorată statului de către fiecare producător de vin. Paza
şi administrarea vinului depozitat aici, era asigurată de către un jude de vin,
numit de autorităţi în baza unor anumite criterii. În podul clădirii se depozitau
cerealele destinate simbriei funcţionarilor şi angajaţilor comunali, fiind dese
cazuri când se înmagazinau până la 50.000 kg.de grâu.

Datorită extinderii suprafeţelor cultivate cu grâu, cresc considerabil şi

recoltele, ca atare în anul 1793, familia Danius, oameni de afaceri prosperi,
construieşte o moară pe apă, la locul numit şi astăzi La Morisca, dar datorită
debitului de apă insuficient pentru a mâna moară, sunt nevoiţi să o demoleze
 Comuna, pentru dezvoltarea sectorului zootehnic cu animale de rasă, cumpăra în 1824
două locuri de casă pe care înfiinţează o fermă de tauri şi armăsari, viitoarea staţiune de
montă. Tot în acest an se înfiinţează societatea de tir denumită “Schutzencorps”, în care
erau primiţi numai agricultorii. Membrii acesteia aveau o uniformă neagră iar la pălărie
purtau o pană. Era o mândrie să faci parte din această societate.
Ultimii ani au fost foarte bogaţi în roadele câmpului, pomii şi viile au rodit din
belşug, toată lumea era mulţumită, dar din nefericire în 1832, reapare holeră asiatică
care va bântui până în anul 1835, provocând multe victime printre săteni. Casele fiind
construite din lemn şi acoperite cu paie erau foarte expuse pericolului de foc, aşa că
încep să apară tot mai dese incendii. În 1845, 20 iulie izbucneşte un mare incendiu care
mistuie 26 de case, două hambare pline cu bucate, paguba produsă fiind estimată la
60000 de guldeni, un număr de 19 familii rămânând fără un adăpost deasupra capului.
Un an mai târziu, din cauza căldurii excesive, clopotul mare al bisericii se fisurează,
reparaţia lui costând 300 de guldeni. Tot acum, în 1846, sosesc în comună doi învăţători
pentru a-i învăţa pe elevi limba maghiară, dar după câtva timp aceştia sunt rechemaţi,
limbă de predare în şcoala rămânând germana. În comună existau mulţi meseriaşi din
cele mai diverse branşe, care în 1847 înfiinţează primele bresle, diferenţiate pe
meseriile mai uşoare şi pe cele mai grele, primul preşedinte fiind cetăţeanul Mayer
Petru. Breslele aveau autonomie de primirea ucenicilor şi eliberarea cărţilor de calfa şi
meşter. La calfe s-au eliberat aşa zisele cărţi de colportaj, în baza cărora aceştia puteau
angaja lucrări în meseria lor în alte localităţi din ţara sau chiar şi în străinătate. Pentru a
obţine o carte de meşter, candidatul trebuia să execute o lucrare de o anumită
complexitate în branşa respectivă

5
Cetăţenii pentru a trimite colete s-au scrisori în diferite
locuri, trebuiau să se deplaseze în satul vecin, Alios
unde funcţiona un oficiu poştal. Pentru a se evita aceste
deplasări, în anul 1868 se înfiinţează un oficiu şi în
Guttenbrunn. Un an mai târziu, 1869, farmacistul Georg
Reimholz deschide prima farmacie din Guttenbrunn,
devenind una dintre primele localităţi rurale unde
funcţiona o farmacie. Anul 1870 este important pentru
comună Guttenbrunn întrucât încep lucrările de zidire a
noii biserici, o construcţie monumentală, care a fost şi
este una dintre cele mai frumoase din Banat. Lucrările
de construcţie au fost încredinţate arhitectului Brandeis,
un fiu al satului şi foarte priceput în asemenea lucrări.
În acest an izbucneşte un incendiu la un imobil, unde
arde grajdul de animale şi hambarul plin cu grâne. Tot
acum se forează fântâna din păşunea comunală la care
se adapă animalele şi în zilele noastre
Iarna anului 1879 a fost una extrem de grea, cu zăpadă
multă şi ger năprasnic. În anul următor, 1880, cetăţeanul
Nikolaus Mitsch aduce în localitate prima maşină pentru
treieratul păioaselor. Era o noutate în domeniu. Tot în
acest an se înfiinţează prima Cooperativă de economii şi
credit, sub numele de Guttenbrunner Şpar und
Kreditverein, având un capital acţionar de 25.000
coroane şi care în 1894, a fost transformată în Casa
Poporală cu un capital acţionar de 100.000 coroane. În
1889 ia fiinţă un alt institut bancar, sub numele de Erste
Guttenbrunner Sparkasse AG, care printre altele avea în
proprietate un depozit de produse lemnoase şi un gater.
Notarul care era principalul funcţionar din comună,
primea 2400 kg.de grâu, învăţătorul director 2400 kg grâu,
învăţătorul 1300 kg grâu, etc. Pentru depozitarea acestuia
comună construind o magazie. Toamna anului 1862 a fost
una extrem de secetoasa, datorită acesteia, anul 1863 a fost
catastrofal, practic fără recolta. Pentru a putea supravieţui
oamenii şi animalele, a fost nevoie să se importe din
România cantităţi mari de grâu şi porumb. Preţul graului a
urcat de la 10 la 18 guldeni pentru 100 kilograme.
Anul 1864 a fost unul bun în privinţa agriculturii,
obţinându-se recolte frumoase, preţul graului scăzând la 3-
4 guldeni pentru 100 kg. După cum aminteam mai
devreme, casele fiind construite din lemn şi acoperite cu
trestie, paie sau şindrila, apăreau dese incendii. În 14
septembrie 1866, izbucneşte un mare incendiu pe strada
principală care mistuie un număr de 1o case, 16 grajduri,
anexele acestora, precum şi casa parohială, din care
preotul cu greu a reuşit să salveze arhiva bisericii. Biserica
fiind din lemn şi acoperită cu şindrila de asemenea este
cuprinsă de flăcări, arzând în întregime. Tot în acest an se
reduce stagiul militar de la 8 la 6 ani. Conducerea comunei
a trecut de îndată la strângerea de fonduri necesare
construirii unei alte biserici. Pentru aceasta s-au cumpărat
câteva mori pe apă, al căror venit se varsă în fondul
bisericii, în acelaşi timp s-au confecţionat cărămizile
necesare pentru zidirea acesteia.
6
În comună erau mulţi agricultori, în 1900 înfiinţând o organizaţie care se afiliază la Reuniunea Judeţeană a
Agricultorilor. Între anii 1900-1913 s-au obţinut recolte frumoase la toate culturile, cum nu au mai fost de la
colonizare şi până atunci, fapt ce a adus bunăstare în toate clasele sociale din comună. Datorită acestei conjuncturi,
comună ia un avânt fără precedent devenind una dintre cele mai bogate şi prospere din Banat.
In primii ani din noul secol, în comună au loc dese incendii care mistuie mai cu seamă grajduri, uneori cu
animalele în ele, hambare goale şi cu grâne, precum şi alte anexe gospodăreşti.În anul 1900, cetăţeanul Peter Müller
construieşte o moară cu aburi, fiind o noutate în domeniu. Locuitorii aşezării aveau o bogată activitate culturală, în
anul 1911, înfiinţându-se corul bărbătesc. Tot în acest an, cetăţeanul Petru Hammes a construit la drumul
Timişoarei, pe locul numit "Moara spartă" o moară, care pentru acea vreme era foarte modernă. Fiind o construcţie
uriaşă, cu utilaje de morărit foarte moderne, având o capacitate de măciniş de 25.000 kg. grâu şi 3.000 kg. urluiala
pe zi. Dar în anul 1935 activitatea ei fiind afectată de marea criză economică mondială, a dus la demontarea morii,
rămânând doar ruinele care se văd şi astăzi. În comună mai existau două mori, una proprietatea lui Hammes
Nicolae, situată în apropiere de viaduct, iar cealaltă era proprietatea lui Lidolt Ştefan, în vecinătatea staţiei de
autobus,.De asemenea mai era o moară ţărăneasca pe apă, de capacitate mică şi care era doar pentru urluit porumb.

7
1924. Este anul în care se împlineau 200 de ani de la întemeierea localităţii, în luna septembrie având
loc o manifestare grandioasă, unde ca de obicei participa toată suflarea. S-a organizat o expoziţie la
care toate breslele existente în localitate, comercianţi, agricultori (pauri), cum se numeau şi meseriaşi
au participat, contribuind la succesul acesteia. Expoziţia a fost organizată în incinta şcolii, unde
femeile au făcut un aranjament floral de o rară frumuseţe, toate acestea contribuind la reuşita
acesteia, despre organizarea ei s-a vorbit în tot Banatul, ducând peste tot faima localităţii şi a
oamenilor ei, faima care a dăinuit până după al doilea război mondial. Au participat invitaţi din
întregul Banat, Germania şi Austria. În cinstea acestui jubileu un fiu al satului, pe nume Georg
Schmaler Szerntirmai scrie şi publică prima Cronică a localităţii Guttenbrunn.
In aceasta scurta prezentare istorica a comunei Zabrani reiese faptul ca principala ocupatie a
locuitorilor era agricultura, sau comertul cu produse din domeniul agricol avand o suprafata de
11,778 hectare teren. Terenul comunei fiind roditor pentru anumite tipuri de cereale, pomi fructiferi
sau vita de vie.
Pe raza localitati Zabrani se gaseste o vegetatie si fauna specifica climei Mediteraniene. Intalnim
ani foarte prielnici pentru agricultura datorita precitatiilor, care favorizeaza cresterea cerealelor dar
si pasuniile existente pe raza localitati. Din pacate dupa anul 2000 dorinta pentru practicarea
agriculturi a scazut in randul locuitorilor, un numar foarte mare dintre acestia alegand vestul Europei.
Datorita acestei migrari a fortei de munca, sa renuntat la cultivarea pomilor fructiferi in proportie de
80% dar si a foarte multor afaceri de familie, care aveau ca activitatea cresterea legumelor.

8
 Bibliografie

http://www.primaria-zabrani.ro/istorie/istorie.html
https://en.wikipedia.org/wiki/Z%C4%83brani
 UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ A BANATULUI
REGELE MIHAI I AL ROMANIEI DIN TIMISOARA

ANUL II SEM II GRUPA 2 IFR

VA MULTUMESC
Potra Alberto Manuel | Alberto_berti_potra@yahoo.com| 0767753779

10