1.

Aşezare şi limite
1.1. Aşezare
Comuna Săcălaz este situată în judeţul Timiş, la o distanţă de 7,7 kilometri în
partea de vest a Municipiului Timişoara şi se întinde pe o suprafaţă de 136,1
km2.
Prin centrul comunei Săcălaz trece paralela nordică de 45˚46̕, care se
intersectează cu meridianul estic de 21˚07̕.
1.2. Limite
Această comună se învecinează la est cu cartierul Mehala (10 kilometri) care
aparţine de Municipiul Timişoara, la S-E cu satul Utvin (5,5 kilometri), în S se
află Sânmihaiul Român (14 kilometri), la S-V Sânmihaiul German (6,5
kilometri), la vest Beregsăul Mare (7,7 kilometri), la N-V Becicheretul Mic (11,5
kilometri), la N se află Dudeştii Noi (58 kilometri), iar la N-E, Sânandrei.
2. Cadrul natural
2.1. Relief
Relieful este de câmpie. Dacă luăm în considerare teritoriul total administrativ
al comunei, râul Timiş este cea mai importantă apă curgătoare, iar pe teritoriul
comunei Săcălaz trec apele pârâului Beregsăul Mare şi Niarad. Datorită
extinderii economice a satului, pe teritoriul acestuia mai curge şi o mică parte
a râului Bega, un pârâu numit de localnici Bega Veche sau Bega Moartă.
2.2. Unităţi geologice
Fiind relief de câmpie, solul e alcătuit din nisipuri, pietrişuri şi argile. Poate cea
mai importantă caracteristică a solului este prezenţa stratului de loess care
este specific Pliocenului şi care s-a format, în acest caz, din acumulările fluvio-
glaciare de la periferia calotelor de gheaţă, unde au acţionat intens apele
provenite din topirea gheţarilor.

3
2.3. Clima

Ilustraţie la zenit

Clima este continental-moderată: veri calde cu precipitaţii bogate şi ierni

blânde datorită deselor advecţii de aer cald, mediteraneean, care fac ca stratul
de zăpadă să aibă un caracter episodic.
Temperatura aerului este slab diferenţiată ca urmare a uniformităţii reliefului.
Mediile anuale sunt de 10,9˚C, fiind cea mai apropiată aşezare din jurul
oraşului Timişoara (astfel preluând oraşului caracteristicile climatice). Mediile
lunii iulie depăşesc 21˚C, iar mediile lunii ianuarie sunt mai mari de -2˚C.
Numărul mediu al zilelor de îngheţ este mai mic de 100.
Precipitaţiile atmosferice prezintă variaţii ample de peste 80 mm. Cele mai
mari cantităţi de precipitaţii cad în semestrul cald, având adesea caractere de
averse.

2.4. Apele
Sunt prezente lacurile antropice , formate în excavaţiile din care s-a exploatat
material pentru fabricile de cărămizi, dar şi pentru ridicarea unor noi cladiri,
pensiuni şi baze de agrement. Apa s-a acumulat din precipitaţii şi din pânza
freatică, în cazul în care nivelul acestuia a fost intersectat. Pârâurile au
tendinţa de revărsare şi îmlăştinire.

4
 2.5. Vegetaţia
Este puternic modificată de intervenţia antropică, cea naturală păstrîndu-se
doar pe areale extreme de răstrânse. Predomină terenurile agricole şi viile. La
marginea bălţilor sau lacurilor este prezent stufărişul.
2.6. Fauna
În sectorul uscat apar: şopârla de câmp, ciocârlanul, potârnichea, prepeliţa,
ciocârlia, fazanul, iepurele şi şoarecele de câmp. În preajma lacurilor , iazurilor
şi bălţilor apar stârcii, raţele, gâştele şi pescăruşii.
De asemenea, predomină porumbeii şi ciorile.
2.7. Soluri
Local, apar podzolite sau solodizate, dar predomină lăcoviştile, semilăcoviştile
şi solurile humicogleice. Creşterea animalelor are asigurată o bază furajeră
corespunzătoare (păşuni, fâneţe, porumb, plante de nutreţ).
3. Cadrul natural
3.1. Istoric
Nu putem stabilii cu exactitate data cand viaţa a început pe acest teritoriu pe
care astăzi îl numim Săcălaz.
Descoperirile arheologice atestă existenţa satului încă din neolitic, aşezarea
fiind trecută pe harta descoperirilor neolitice si eneologice aflată la Muzeul
Banatului.Prima atestare documentară a satului datează din anul 1392 în
diploma din 29 decembrie, care delimitează hotarul satului Zakalhaza,
denumire pe care o va pastra până în anul 1520. În urma războiului austro-turc
(1713-1718) localităţile bănăţene devin proprietate a Casei Imperiale
Austriece. Banatul devine provincie austriacă autonomă cu administrare
militară, fiind imparţit în 11 districte.În 1717, Săcălazul avea 66 case.
Principala ocupaţie a locuitorilor era cultura cerealelor , cultivându-se grâu ,
porumb. În 1725 se construieşte prima moară pentru macinarea cerealelor.
La patru decenii după pacea de la Passarowitz începe colonizarea Banatului
cu "elemente germano-catolice". Conform Ordinului Curţii de la Viena din 14
iulie 1765, semnat de Maria Tereza, "toate satele romaneşti aflate în calea
coloniştilor germani,trebuiau mutate în alte parţi". Este, de fapt, vorba de
Patenta de colonizare a împărătesei Maria Tereza din 25 februarie 1763 şi, mai
apoi, de Ordinul, respectiv Decretul pe care l-a înaintat la Oficiul de Colonizare
banaţean în 1765, prin care dispunea mutarea populaţiei româneşti în partea
de sud a Torontalului, pentru a face loc coloniştilor şvabi. Ordinul acesta a fost
precedat de un Memoriu al Contelui Perlas Riap, administratorul civil al
Banatului, cunoscut de altfel ca duşman înverşunat al românilor. Datorită
afacerilor lui necinstite a fost, în 1768, destituit şi dat pe mâna justiţiei. Istoricii
maghiari descriu cu lux de amănunte brutalitatea cu care Curtea de la Viena a

5
procedat la evacuarea populaţiei băştinaşe de aici, aflate de fapt în calea
planurilor de expansiune germană spre răsărit.
Alungaţi şi puşi pe drumuri în urma ordinului împărătesc, românii din
Săcălaz şi din Serdin (vechiul Szodi) de peste Mureş, din Crişana (căruia
coloniştii germani i-au schimbat numele în Schondorf, adică Sat Frumos) şi-au
părăsit vetrele străbune şi ,apucând pe malul Timişelului, Bega de azi, au luat-
o spre apus oprindu-se abia în "prediul Torac" sau "Kincstari pusta" cum spune
dr.Borovsky Samu, istoricul maghiar, în lucrarea sa "Torontal Varmegye". 340
de familii româneşti, cu vreo 2000 de suflete, în 500-600 de care cu boi, din
comunele curat-româneşti de odinioară. Împăratul Iosif al II-lea, în primăvara
anului 1768 a călătorit prin Banatul Timişoara personal, să studieze situaţia din
aceste parţi afirmând că “o gospodărie românească preţuieşte mai mult decât
gospodăriile a trei familii germane”
Nu se ştie precis nici până astăzi unde s-au stabilit nou-veniţii. Probabil nu
pe vatra vechiului Torac, care era la vreo caţiva kilometri mai la răsărit de
vatra de azi a satului, ci după cum spune legenda, la Drumul Mare sau Drumul
Împăratului, în scutul ulmilor seculari, de care îşi mai amintesc şi azi bătrânii
satului. Este vorba de fapt , de Drumul Mare care duce din Becicheret
(Zrenianin) spre Timişoara. Coloniştii au dat noilor aşezări numele satelor din
care au venit: Săcălaz şi Serdin. Cu aceste denumiri le aflăm înregistrate pe o
hartă maghiară a Banatului din 1769. Nu s-au menţinut însă prea mult pe vatra
aleasă. La numai ciţiva ani, pe motivul nesiguranţei locului expus jafurilor şi
tâlhariilor, ei coboară pe malul râului Bega, pe o vatră mlăştinoasă,
înconjurată de salcii şi trestii înalte. Cu toate că terenul era uşor inundabil şi
greu de lucrat, aveau totuşi o mai mare siguranţă, fiind feriţi din calea
agresorilor si tâlharilor. Din pacate, din cauza acestei strămutări, mulţi au
părăsit satul. Cei ramaşi aici şi-au agonisit cu multă sudoare cele necesare
vieţii. Aceasta a constatat de altfel, însuşi împaratul Iosif al II-lea, în urma
celor trei calatorii ale lui prin Banat în anii : 1768, 1770 si 1773, călătorii în
urma cărora şi românii au primit unele facilităţi. Deosebit de important e
faptul că au primit pământ. Nu pentru toţi aceasta a fost o uşurare. Era simplu
pentru autorităţi să le dea noilor veniţi o parte din uriaşa pustă necultivată pe
care statul avea interesul să o pună în valoare. Multe familii nu aveau cu ce
lucra aceste suprafeţe, nu aveau nici unelte şi nici posibilităţi. La scurtă vreme,
statul a preluat de la aceste familii loturile încredinţate pentru a le întrebuinţa
ca paşuni. În anul 1779, odată cu înfiinţarea Comitatului Torontal şi anexarea
de către Ungaria a Banatului, ambele sate, Săcălazul şi Serdinul işi schimbă
numele. Primul in Nagy Torac (Toracul Mare), iar cel de al doilea în Kiss Torac
(Toracul Mic).
Migraţia coloniştilor germani a avut loc în 3 valuri:
1. "Karolinische Ansiedlung" între 1718 - 1737

6
 2. "Maria Theresianische Ansiedlung" între 1744 - 1772
3. "Josephinische Ansiedlung" între 1782 - 1787
Mulţi dintre cei aproximativ 15.000 de colonişti germani din primul val au
fost ucişi în raidurile turceşti sau au murit de ciumă. Al ll-lea val de aproximativ
75.000 de colonişti a trebuit să refacă aşezările distruse. De abia al III-lea val
de aproximativ 60.000 de colonişti a fost capabil să dezvolte economic
regiunea, Banatul fiind apoi cunoscut ca şi "grânarul" Europei. În anul 1890
Săcălazul face parte din Comitatul Timiş, districtul Timişoara având 3860
locuitori.
Planurile pentru localităţi au fost alcătuite la Viena. Aşezările au fost
construite sub formă de tablă de şah, cu Biserica Catolică şi terenul
înconjurător în centrul oraşului. Fiecare sat avea un design uşor diferit unul de
celălalt, aceste diferenţe putând fi observate şi astăzi. Religia a fost şi un motiv
de neînţelegeri, deoarece Habsburgii doreau extinderea religiei romano-
catolice într-o ţară predominant protestantă (lutherană, calvinistă şi
unitariană).
În 1921 Săcălazul făcea parte din judeţul Timiş –Torontal. În 1956 ţinea de
regiunea Timişoara, raionul Timişoara fiind reşedinţa de comună.În anul 1966
făcea parte din regiunea banat , în perimetrul administrativ al oraşului
Timişoara.
Principala sărbătoare a anului era "Kirchweih" - Ziua Bisericii si avea loc de
obicei, într-o sâmbătă, toamna. Tinerii purtau pălării speciale create de
tinerele fete din sat, şi totul era condus de o pereche tânără. Ziua includea o
slujbă religioasă specială, un festival si dansuri pe stradă.
Din 1972 Săcălazul aparţine de judeţul Timiş , este reşedinţă de comună cu
4190 locuitori , cu localităţile aparţinătoare , Beregsău- Mare cu 1068 locuitori
şi Bergsău-Mic cu 949 locuitori.Se cunoaşte o înflorire a meşteşugurilor.
Se modernizează şoseaua care leagă comuna de reşedinţa judeţului.Până în
1989 s-au desfăşurat activităţi multiple, s-a construit o fabrică de nutreţuri
combinate, o moară, o brutarie. Serviciile prestate populaţiei au fost
organizate de unităţi cooperatiste , un atelier mecanic, o croitorie, o
cismărie,frizerie, o broderie, o secţie de zugrăvit si zidărit. Din anul 1974
dateaza reţeaua de conducte cu apă potabilă. Realizări de seamă s-au obţinut
în domeniul cultural-educativ, Săcălazul a avut o bibliotecă cu 6600 de volume
de carţi, un cinematograf cu 315 locuri şi un cămin cultural cu 270 locuri.
În Săcălaz ultimul festival a avut loc în 1992.
Comuna are astăzi un număr de 1730 de case, cu un număr de 6247 locuitori ,
marea majoritate fiind români.

7
 3.2. Populaţia

Locuitor al satului

Populaţia stabilă a satului Săcălaz la 1 ianuarie 2004 a fost de 3780 de

locuitori, din care 1886 bărbaţi şi 1894, femei.
Structura populaţiei pe grupe de vârstă, se prezintă astfel:

0-19 ani 20-60 ani Peste 60

765 2456 541

Iar dinamica populaţiei:

Agricultură 959
Industrie 280
Comerţ 49
Transporturi 138
Administraţie 5
Învăţământ 36
Sănătate 13
Total 1480
Conform ultimului recensământ, componenţa etnică a comunei Săcălaz era
urmatoarea:

-total locuitori 6242

din care: - romani 5861

8
 - maghiari 94
- germani 32
- sarbi 192
- romi 47
- alte nationalitati 11

3.3. Economia

Agricultură de subzistenţă

După 1989, în viaţa economică a comunei Săcălaz au intervenit modificări majore.

Sectorul primar rămâne dominant, agricultura reprezentând 90 % din economia
localitaţii. Situaţia actuală prezintă practicarea unei agriculturi de subzistenţă în sectorul
privat.
În prezent principalele activităţi economice ale satului sunt agricultura, cresterea
animalelor, morăritul si panificaţia. Sunt, de asemenea, bine reprezentate activitaţile din
sectorul terţiar: comerţul, transportul în comun şi serviciile. Ţinând cont de dezvoltarea
economică a comunei şi de creşterea nivelului de trai a populaţiei, băncile s-au arătat
interesate să deschidă filiale în Săcălaz, oferind întreaga gamă de operaţiuni specifice
persoanelor fizice si juridice.

9
10