ORASUL REZINA

Rezina (anterior Rezina-Târg) este un oraș din Republica Moldova,

reședința raionului omonim. Este situat pe malul drept al Nistrului,
la 98 km de municipiul Chișinău și la 3 km de gara feroviară a
orașului Rîbnița. Orașul este intersectat de traseul Orhei – Rîbnița.
Cea mai importantă întreprindere din Rezina este uzina Lafarge
Ciment Moldova, sucursală a Lafarge România.
Localitatea are un profil turistic accentuat datorită obiectivelor
turistice naturale din preajmă.
Populația Rezinei de circa 16 mii persoane este alcătuită din
persoane ce locuiesc nemijlocit în oraș - 13.800 persoane și restul
care locuiesc în satele care intră în componența orașului.
Prima atestare a localităţii Rezina, ca sat boieresc, o găsim
într-un document din 5 februarie 1495, prin care Domnul
Ţării Moldovei Stefan cel Mare întăreşte lui Toader, pisarul,
satul Rezina, unde a fost Alexa vătăman, pe Nistru, la gura
Rezinei, cumpărat de la rudele sale, strănepoţi ai marelui
Negrea cu 70 de zloţi tătăreşti. Pe la sfârșitul secolului al
XVIII-lea Rezina este calificată ca târg. În sec. al XIX-lea
localitatea devine centru de voloste.
În 1935 localităţii i s-a atribuit statut de comună urbană prin
decret regal.
La 26 august 1940, autorităţile sovietice atribuie localităţii
Rezina statutul de oraş, centru administrativ al raionului cu
același nume. Oraşul Rezina îşi are stema şi drapelul proprii,
aprobate de Consiliul Orăşenesc în a. 1998.
1) Legenda spune că prin aceste locuri s-a oprit odată la popas o familie mama, tata, fiica și
feciorul. Cum ședeau ei așa pe malul rîului, s-a apropiat de ei un bătrîn înțelept care spune :
„- Cum se numește acest pămînt? l-au întrebat călătorii. - Nu are nici un nume, a răspuns
bătrînul. Mie mi-au plăcut însă tare mult copiii aceștia ai voștri. Voi numi acest loc după numele
lor. Pe fecior îl chema Răzanu, iar pe fiică Elina”.
2) Dintr-o altă legendă aflăm despre doi îndrăgostiți Rez și Ina. Erau niște tineri foarte
cumsecade, care nu pregetau să le vină în ajutor celor săraci și obidiți de soartă. Oamenii din jur
îi iubeau pe acești tineri și se pregăteau de nunta lor. Dar au năvalit tătarii și i-au ucis pe Rez și
Ina. În amintirea lor oamenii recunoscători au numit localitatea în care trăiau Rezina
3) Cea de-a treia legendă ne spune că prin partea locului își avea moșia un om pe nume Răzanu.
El era puternic și viteaz, își apăra cu multă bărbăție pămîntul de invaziile dușmanilor. Răzanu a
lăsat cuvînt oamenilor că dacă moare în vreo luptă, pămîntul să-i poarte numele. Și cînd s-a
întîmplat nenorocirea că el a fost răpus de o mînă vrăjmașă, oamenii au numit pamîntul acela
Rezina.
•O legendă spune că anume aici, în mănăstirea de lângă orașul Rezina, s-a cununat Ștefan cel
Mare cu soția sa Maria Voichița.
•O altă legendă spune că într-o nișă de la poalele cascadei de lângă Rezina se află mormântul
vestitului cântăreț Orfeu.
Numele satului după părerea cercetătorului Anatol Eremia, a fost
preluat de la hidronimul Rezina, adică de la numele râulețului
Rezina, care pare să aibă la bază numele unei moșii, pe stăpânul
căreia îl chema Răzanu și în apropierea acestei moșii sau chiar pe
teritoriul ei curgea râulețul care a fost numit Rezina.
Satul Rezina este mult mai vechi decît prima sa mențiune documentară, căci la începutul
secolului al XV-lea este proprietatea lui Negrea vornicul, boier în slujba lui Alexandru cel Bun.
Moșia Rezina nu o data a fost împărţită intre urmaşii pisarului Toader. Astfel, prin împărțirea
făcută la finele secolului al XVI-lea (1590-1591) Rezina revenea Magdalenei iar în deceniul
doi al secolului al XVII-lea vornicul Eremia Băişeanu cumpăra a patra parte din Rezina pe
Nistru în ţinutul Orheiului de la Candachia, fiica lui Boldur. În 1668 satul Rezina cu tot venitul
este intărit lui boierului Toderaşco Jora, nepotul vornicului Eremia Băișeanu.

În anul 1721 satul Rezina se afla în posesiunea vornicului Ion Sturza, iar în timpul domniei lui
Constantin Racoviţă (1749-1753) o jumătate de sat devine proprietate a spătarului Iordache
Cantacuzino, ca mai tîrziu să treacă în întregime în posesia acestuia. Recensămîntul din 1774
fixează în satul Rezina 28 de case. 26 de săteni erau scutiţi de impozite îndeplinind în schimb
prestaţii în favoarea călugăriţelor de la schitul Rezina. Acest schit a fost întemeiat la 1770 de
preotul Roman Pereteatco și era numit de localnici Răzana. În anul 1813 schitul avea 22 de
călugărițe şi 3 surori, dintre care 17 moldovence, 7 poloneze şi o rusoaică, dintre care numai trei
ştiau carte. Schitul a fost desfiinţat în 1829 din ordinul arhiepiscopului Dimitrie Sulima,
deoarece rămăseseră doar 4 călugăriţe, fără preot de slujbă şi lipsite de orice mijloace de trai.
În anul 1817 moşia Rezina cu 33 de gospodării şi 20 de livezi pe malul Nistrului aparţinea
moşierului Nicolae Rosseti Roznovanu. La 1859 în Rezina sînt atestate 459 de gospodării şi
1130 de locuitori.
În anul 1864 la Rezina se deschide şcoala parohială, unde elevii căpătau cunoștințe
elementare. În 1870, este infiinţată şcoala obştească cu o singură clasă în 4 grupe. La Rezina
activa și o şcoală inferioară de meserii, unde invăţau 68 de băieţi. La începutul secolului XX
la Rezina exista și o bibliotecă privată, care dispunea de un fond de carte de 1315 exemplare
şi avea 135 de cititori. La începutul secolului slujbele religioase sînt ținute într-o biserica de
lemn. La 1859 în Rezina este construită din piatră biserica „Acoperemîntul Maicii Domnului”
cu cheltuiala proprietarului I. Ghica.
La sfîrşitul secolului al XlX-lea în judeţul Orhei se desfășurau 9 iarmaroace, dintre care unul
era cel de la Rezina, care funcţiona din anul 1845. La iarmaroc se vindeau şi se cumpărau
mărfuri agricole şi industriale, vite mari cornute, porcine, cai de tracţiune şi de cavalerie. La
Rezina, anual, se desfăşurau două iarmaroace mari: de ziua Sf. Cheorghe şi de ziua Sf.
Dumitru. În scopul dezvoltării comerţului în 1862 a fost deschis un debarcader la Nistru şi a
fost construit un pod plutitor.
În anul 1935 comuna rurală Rezina din judeţul Orhei a primit statutul de comună urbană.
După instaurarea puterii sovietice, în 1940, localității Rezine i se oferă statutul de oraș. Istoria
Rezinei în perioada postbelică a fost marcată de foamete, represiuni, transformări forţate in
economie, politică şi viaţa socială. În perioada 1956- 1965 se produc modificări de ordin
administrativ-teritorial, demografic, economic şi social-cultural. În anul 1960, populaţia
oraşulului Rezina era de 2418 locuitori, dintre care 1097 – bărbaţi şi 1321 – femei.
Dezvoltarea social-economică a oraşului se accelerează odată cu construcţia fabricii de
ciment. Lucrările de construcţie au fost finisate în decembrie 1985. La Rezina fost construită
fabrica de prelucrare a laptelui, iar pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale oamenilor în
partea de sud-vest a oraşului a fost construit un cartier de case individuale. La solicitarea
populaţiei, în anul 1997, a început reconstruirea bisericii “Acoperămîntul Maicii Domnului”.