1 Martie 2015

Slugă fără simbrie

1. Învățătoarea Sevastița Oieru

Cătunul Salcia

La început, înainte de a depăna unele întâmplări din viața mea, dar mai ales a familiei mele,
voi încerca să prezint câteva date privind locul meu natal. Locul are un nume: ”Salcia”. Este un loc
în care în prezent se află un număr mic de case, circa 50, motiv pentru care, cu îngăduință l-aș numi
cătun, nicidecum sat. Cândva, acestui loc unii îi ziceau ” La sălcii”, iar alții doar ”Sălcii”.
Cătunul Sălcia este așezat la o margine a Câmpiei Bărăgan, în apropiere de locul pe unde
curge un braț al Dunării, brațul Borcea. Circa nouă luni din an, apa brațului Borcea curge pe un
traseu denumit albia mică sau minoră, care are o lățime variabilă; prin dreptul cătunului Salcia
lățimea este de 100-150 metri. Dar pe la începutul lunii martie, vine multă apă pe Borcea, care nu
mai încape în albia mică și inundă terenurile din jur, atât pe cele din dreapta, respectiv balta
Ialomiței, cât și pe cele din stânga, ajungând până la marginea câmpiei Bărăgan, delimitată de un
mal mare, înalt de 10-20 metri. Atunci apa Borcei curge prin albia mare sau albia majoră, a cărei
lățime, pe unele porțiuni poate ajunge chiar și până la 600 m. Partea de teren dintre albia mică și
mal, respectiv marginea câmpiei, ce este inundată primăvara, este denumită luncă. Din câte se știe,
niciodată, oricât de mare a venit apa pe Borcea, nu a trecut peste malul mare. În dreptul cătunului
Salcia, lunca are o lățime de circa 500 m. După 2-4 luni de zile, cel mai târziu prin iunie, treptat apa
se retrage din albia mare și deci și de lângă malul mare. Până nu de mulți ani, fenomenul de
inundare a luncii se repeta în fiecare primăvară. Acum lunca este protejată de un dig din pământ,
care oprește apa s-o mai inunde. Terenul din luncă este foarte fertil și de pe care întotdeauna se
obțin recolte foarte bogate.
De-a lungul malului mare, a existat dintotdeauna așa numitul ”Drumul mare”. Acesta leagă
toate localitățile ( cătune, sate, comune, orașe) care s-au organizat în timp, de-a-lungul malului
brațului Borcea, respectiv între Călărași- Fetești - Hârșova.
Cătunul Salcia se află chiar la marginea Drumului mare, la o distanță nu prea mare de
Călărași și a apărut în anul 1864, ca urmare a aplicării ”Legii Reformei Agrare” dată de Domnitorul
Alexandru Ioan Cuza. Potrivit acestei Legi, robii-clăcași, români și țigani, aflați pe moșiile boierești
au fost eliberați și împroprietăriți, eveniment consemnat în Istorie ca ” împroprietărirea țărănimii
clăcașe”. În acea vreme în zonă, mari întinderi din câmpie erau stăpânite de un boier numit Sotir
Manolache . Acesta fiind obligat de lege, a fost nevoit să elibereze clăcașii ce-i avea la moșie, dar și
să-i împropietărească cu o bucată de pământ. Astfel, boierul a fost obligat ca la fiecare familie să
dea câte 6-10 pogoane (3-5 hectare) de pământ, un loc de casă de un sfert de pogon, iar la cei cu
copii, și un car cu doi boi; străbunicilor mei, care aveau 3 copii, li s-a dat 10 pogoane de teren în
câmp, loc de casă și un car cu doi boi .
Boierul având moșia mare, de multe mii de pogoane, avea și mulți clăcași, pe care i-a
împărțit în câteva grupuri și le-a dat pământ grupat în diferite locuri, pe la marginea moșiei.
Conacul boieresc se afla în câmpie, lângă o pădure de stejari, numită ”La tufe”, la o distanță de 4-5
km de Drumul mare, cam în dreptul unui sat numit Comoara.
La un grup de 23 familii boierul le-a dat loc de casă lângă un pâlc de sălcii, aflat pe
marginea Drumului mare; de la acest loc cătunul își trage numele. Bătrânii povestesc că, chiar în
acea vară a anului 1864, imediat ce li s-a dat locul de casă, clăcașii deveniți liberi și-au făcut niște
colibe și bordeie pentru a avea unde să locuiască. Abia după câțiva ani, treptat, au început să-și facă
căsuțe din lut sau din vălătuci, cu una -două încăperi ( o odaie și o tindă ), rar cu două odăi și o tindă

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 1

între ele. Atât bordeiele, cât și toate casele le-au acoperit cu stuf sau cu papură, tot ceea ce au putut
strânge de pe marginea Drumului mare și din luncă.
O mică parte dintre clăcașii deveniți liberi, neplăcându-le munca câmpului, după 2-3 ani și-
au vândut pământul primit și au plecat în lume.
Locul ales pentru acest cătun s-a dovedit a fi prielnic locuitorilor, mai ales celor harnici.
Fiind lângă o pădurice, aveau lemne din destul, dar cel mai important s-a dovedit apropierea de apa
Borcei. Când apa se retrăgea, în luncă rămâneau numeroase gropi pline cu apă. Chiar în dreptul
păduricii de sălcii, în luncă, la o aruncătură de băț de mal, erau câteva gropi denumite ”ochiuri de
apă” , destul de mari (de 100-150 pași lungime și de 30- 50 lățime). Apa din aceste gropi ajungea
pentru oameni și animale, până în primăvara următoare; rar oamenii erau nevoiți să aducă apă de la
albia mică a Borcei, traversând toată lunca. Aceste ochiuri de apă erau importante și pentru că, după
retragerea apei din luncă, în ele rămânea mult pește. Destul de repede locuitorii s-au deprins să
prindă peștele, în acest scop folosindu-se de odoroabe (niște coșuri fără fund din nuiele). O parte
din pește îl consumau repede, iar o parte îl sărau și-l uscau, păstrându-l pentru mai târziu.
Toți locuitorii din cătun își lucrau pământul propriu, dar în majoritatea timpului munceau și
la moșia boierului: gratis un anumit număr de zile, numite ” zile de clacă”, iar pentru restul zilelor
primeau o oarecare plată, fie în bani, fie în produse. După ce etapa de împropietărire s-a sfârșit,
atitudinea boierului și a celor din jurul său față de țăranii liberi s-a schimbat foarte mult și aceasta
de teama să nu-i rămână moșia nelucrată. În acest scop, boierul a început să nășească tinerele
familii și chiar să le și boteze copii.
Treptat, locuitorii din Salcia au început să-și diversifice ocupațiile. Dacă la început doar își
lucrau pământul, pe care cultivau porumb, grâu, ovăz, orz, mei, cu timpul au început să crească vite
capre, vaci, cai, oi, porci, dar și să pescuiască și să vâneze iepuri, vulpi, păsări, atât în luncă și baltă,
dar și în câmp.
După Războiul de Independență, în cătun s-au mai așezat câteva familii, care au adus o serie
de obiceiuri bune și care au fost preluate repede de cei din jur.
Locuitorii deși îmbrățișau credința ortodoxă, în cătunul Salcia n-a fost niciodată o biserică,
ori cât de mică. Nunțile și botezurile se oficiau la biserica din satul vecin, iar morții îi îngropau în
păduricea cu sălcii. Abia după primul război mondial în memoria celor cinci bărbați care au murit
pe front, în cătun s-a construit o troiță, pentru care au contribuit toți locuitorii .
Nici școală n-a fost în cătunul Salcia; la început toți locuitorii erau neștiutori de carte.
Abia după anul 1900, 2-3 copii din cătunul Salcia mergeau la școala din satul vecin
Comoara, unde se construise, de câțiva ani o școală.

Mulți ani la rând, traiul de zi cu zi al tuturor locuitorilor din cătunul Salcia a depins mult de
boierul de la care au fost împropietăriți în anul 1864.
Întrucât atât viața familiei mele, cât și a mea a fost influențată de cea a boierului Manolache,
consider că se impune să prezint câteva date despre aceasta.
Pe când eram mică, atunci când se vorbea despre conacul boieresc, se spunea ” la greci”: La
întrebarea : de unde vii, sau unde te duci? , se răspundea simplu: ” la greci”, deși conacul se afla
lângă păduricea numită ”tufe”. Mai târziu am aflat că i se spunea așa de foarte mulți ani, fiindcă
neamurile boierului ar fi fost greci. Se spunea că mama boierului Sotir ar fi fost româncă, iar el a
fost însurat tot cu o româncă, Sevastița, de pe lângă Oltenița și împreună ar fi avut doi copii: o fată
Eleonora și un băiat Mihai. Când boierul Mihai a crescut mare, urmând exemplul altor tineri ca el, a
mers la învățătură și la Viena și la Paris. Dar în loc să învețe, ca mulți alții, el s-a distrat și a cheltuit
foarte mulți bani, spre supărarea tatălui. Boierul Sotir pe atunci voia să-și construiască un conac
nou, după moda vremii, după ce își făcuse o casă mare în București.
Câțiva ani după 1900, pe când conul Mihai avea aproape 30 de ani, a adus la moșie o fată de
la ... ”tractir”. Tatăl său conul Sotir n-a plăcut-o pe fată. S-a înfuriat tare și i-a dat fetei niște bani și
a gonit-o de la conac. A fost mare tămbălău. Dar conul Mihai fiind amenințat cu dezmoștenirea, s-a
împăcat cu tatăl său și până la urmă s-a însurat cu fata unui boier Sava, de pe la munte, pe lângă apa
Argeșului, pe care o chema Paulina. La un an de la nuntă cucoana Paulina a născut o fată, ce au

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 2

numit-o Varvara. După vreo doi ani i s-a împlinit dorința cea mare a socrului: Paulina a născut un
băiat pe care l-au botezat Alexandru. Aceasta se petrecea la începutul lunii aprilie din anul 1908.
Pe cât de mare a fost bucuria socrului, dar și a tatălui conul Mihai, pe atât de multă suferință
i-a pricinuit cucoanei Paulina. După o naștere grea și anevoioasă, cucoana s-a îmbolnăvit și nu avea
lapte pentru băiat. Doctorul care a fost lângă ea tot timpul, după o săptămână de la naștere, le-a spus
că trebuie să caute de urgență o doică, altfel copilul poate să nu mai trăiască. Boierul a pornit
imediat în cătunul Salcia, să caute femei care au născut de curând. Au găsit doar două: una care
născuse de vreo săptămâni și una care născuse cam de două săptămâni, de Bunavestire. Doctorul le-
a consultat și le-a acceptat pe amândouă, însă copilul n-a vrut să sugă decât de la una, cea care
născuse doar de două săptămâni; femeie avea un băiat ce-l botezase Toma. Acea femeie era neam
cu mine; era sora bunicii mele. Avea aproape 21 ani și se numea Ana Bărbosu. Din ziua aceia, Ana,
pe care mai târziu toți au numit-o ” dada Ana”, a rămas la conac, devenind doica micului boier
Alexandru. Cucoana Paulina fiind foarte bolnavă a plecat la București luându-și și fetița de doi ani,
însoțite de o femeie și de doctor.
După mulți, mulți ani, dada Ana a influențat viața mamei mele și inclusiv și pe a mea.
Modul cum ne-a influențat viața, va rezulta din cele ce voi relata în continuare.

Copilăria

Când am apărut pe lume, în cătunul Salcia erau cam 35 case și vreo 130 locuitori. Casa
noastră în care am crescut a fost construită în anul când m-am născut, în 1938 și era plasată la
marginea cătunului Salcia, la Drumul mare; lângă noi mai erau încă două case: a lui Ion vizitiul
boierului și a tușei Chiva, bucătăreasă la conac. Casa noastră la început a avut trei odăi mari cu o
tindă între ele și avea cerdac în partea din față; în curte mai erau niște acareturi: magazie, șoproane,
grajd, cotețe. Mai târziu, pe când aveam cam 10-12 ani , s-au mai adăugat încă două odăi mai mici
și tot pe atunci s-a făcut gardul, așa cum trebuie. Toată curtea din jurul casei era mare, peste un
pogon, pe care erau pomi: pruni, zarzări, corcoduși și duzi, iar pe o porțiune se cultiva ceapă, fasole,
usturoi și roșii. Gard aveam doar spre Drumul mare și acela din nuiele; în rest, curtea era delimitată
de sălcii și plopi, între care erau trase trei rânduri de sârmă ghimpată, ca să nu intre animalele mari;
mai târziu s-au plantat ghimpi și s-au împletit nuiele.
Locuiam cu mama, cu dada Ana și cei doi frați gemeni, mai mici, Alexandru și Vasile. Am
crescut fără să-mi fi cunoscut tatăl, mama devenind văduvă pe la vârsta de 22 ani, deoarece bărbatul
i-a murit în război, prin anul 1943. Am mai avut un frate Mihai, geamăn cu mine, dar pe care mama
l-a dat de suflet, la puțin timp după ce a aflat că i-a murit bărbatul; nici nu mi-l mai amintesc.

La școală am început să merg când aveam peste opt ani și jumătate, fiindcă mama a vrut să
merg împreună cu frații. În toamna aceia, la școala care era în satul vecin Comoara, din cătunul
nostru mai mergeau încă patru copii; eram în total 3 fete și 4 băieți. Unul dintre băieți, Nicolae, avea
aproape zece ani și doar la insistența mamei mele a fost lăsat să meargă la școală de către mama sa
Frusina, care era și ea văduvă și era vecină cu noi.
În primul an, toată toamna și iarna, mama care avea căruță cu cai, pe toți copiii ne-a dus și
ne-a adus de la școală. Abia începând din primăvară, mama ne ducea doar dimineața, iar noi
veneam singuri la prânz. În zilele cu ploaie sau cu zăpadă nu mergeam la școală.
Începând cu clasa a doua, la cei șapte copii s-au mai adăugat două fete. Doar de câteva ori,
când ploua, ne-a mai dus mama cu căruța. În restul zilelor am mers pe jos, străbătând distanța de
acasă până la școală de aproape 3 km, pentru care ne trebuia cam o oră. Dimineața la ora șapte
ieșam în drum la poartă și îi așteptam și pe ceilalți copii, fiindcă mama nu ne lăsa să mergem
singuri. Imediat ce veneau toți copiii, plecam mergând pe drumul plin de noroi; băiatul Nicolae
mergea în urmă la toți. Până ajungeam să intrăm pe ulița din sat printre case, aveam de mers pe
drum pustiu, aproape de 2 km. Pe acea porțiune ne era frică de câini, iar iarna și de lupi. Uneori,
iarna când încă nu era lumină, dimineața ne însoțea până la marginea satului, una sau două mame.
Când ajungeam la școală adesea aveam ghetele ude și pline de noroi. Înainte să intrăm în școală, ne

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 3

opream în curte și fiecare cu ajutorul unui cuțit din lemn, ce-l purtam cu noi, ne curățeam ghetele.
Nu ni se permitea să intrăm în școală dacă nu aveam și tălpile curățate; eram controlați de femeia de
serviciu, care avea un băț în mână. La terminarea orelor, ne așteptam unii pe alții și ne întorceam cu
toții în cătun. Îndată ce ajungeam acasă, mâncam repede și ne apucam să ne facem lecțiile cât mai
era lumină. Rar trebuia să scriem la lumina dată de lampa cu gaz. Ne așezam la masă, fiecare pe
câte o parte și scriam. De citit citeam pe rând, iar ceilalți repetam după el; în felul acesta învățăm
lecția pe de rost. La îndemnul dadei Ana, în primele două clase, mai ales iarna, la masă se așeza și
mama și învăța în rând cu noi. Așa a reușit să scrie, să citească și chiar să socotească. După ce
terminam lecțiile și încă mai era lumină, mergeam afară în curte și ajutam la diferite treburi:
aduceam apă pentru vite din gropile din luncă, adunam vreascuri pentru foc, iarbă, o ajutam pe
mama la vite și la păsări. Apă pentru noi de mâncare și de băut, aducea mama cu butoiul cu căruța
de la Borcea, atunci când lunca era uscată; altfel, aducea cu cobilița. De joacă nu mai era timp
aproape niciodată.
Din cei șapte copii din cătun care am pornit în clasa întâia și am făcut cele patru clase de
Școală Primară, doar patru am urmat și cele trei clasele din Ciclul doi, noi trei frați și Nicolae
vecinul. Eram mai mari, obișnuiți cu drumul și ne mai dispăruse și din frică; mergeam cu drag la
școală, pe drum adesea cântam și glumeam. Cu noi mergeau și cei din clasele primare; erau vreo
șase copii și ne rugase părinții lor să avem grijă și de ei. În fiecare dimineață cu toții porneam din
fața casei noastre. Mergeam înșirați pe cărarea de pe marginea drumului; în frunte mergea un frate
de al meu urmat de copiii mici. Șirul îl încheia Nicolae, care avea permanent un ciomag cu el, ceea
ce ne dădea o oarecare siguranță.
Învățam mereu și bine, așa că în clasele din Ciclu doi, am luat odată premiul doi și odată
premiul trei; frații mei învățau bine, dar nu au luat premiu, din cauză că erau cam neastâmpărați.
Nu eram prieteni cu copiii din cătun, pe de o parte din cauză că aveam casa la margine, dar
și pentru că dada-Ana ne supraveghea îndeaproape și ne spunea mereu că nu avem ce învăța de la
ei. Dada-Ana, care trăise peste 30 ani la conacul boieresc, învățase foarte multe: să coasă, să facă
mâncăruri bune și deosebite, prăjituri și dulcețuri, să împletească, să țeasă, câte și mai câte, dar mai
ales să vorbească și să se comporte frumos. Toate acestea, ea ținea morțiș să ni le transmită și nouă.
Și bine a făcut.
Ce mai, cei șapte ani de școală, pentru noi cei din cătun, au fost foarte, foarte grei; spun
aceasta din mai multe motive. Desigur primul motiv l-a constituit drumul lung și greu până la
școală: zilnic străbăteam peste șase km, pe un drum plin de noroi, în frig, vânt și ploaie. Apoi nu pot
să nu amintesc de umilința permanentă în care eram puși, noi cei din cătun, de ceilalți colegi care
locuiau în sat; se amuzau datorită faptului că ajungeam murdari de nori în clasă, sau că aveam la noi
câte ceva să mâncăm, cel mai adesea mămăligă prăjită goală, sau și cu un ou fiert, sau doar un colț
de pâine. Uneori când și întârziam, colegii din sat râdeau de noi, însă domnul învățător, sau
profesorii întotdeauna ne primeau. La toate acestea se adăuga și faptul că noi cei orfani, eram de-a
dreptul marginalizați de toți copiii, dar și de profesori. Și acum, după atâția ani, amintindu-mi prin
câte situații grele și neplăcute am trecut, îmi vin lacrimi în ochi și mă ia cu frig; mă întreb mereu,
cum de am rezistat și cum de nu ne-am îmbolnăvit?
În toată copilăria, îndată ce se încălzea puțin, umblam desculți; ne încălțam cu ghete, sau
teneși, sau meși, doar când mergeam la școală, sau era ger; motivul principal era că nu se găseau
încălțări.
În vacanțele din vară, atât frații cât și eu munceam permanent. Dimineața toți șase porneam cu
căruța la treabă, adică mama, eu , frații Vasile și Alexandru și Frusina cu fiul ei Nicolae. Doar
pentru cosit, mama mai tocmea câte un bărbat, deși și ea și Frusina coseau binișor; iar noi copiii
ajutam cu tot ceea ce era nevoie. Cum se termina munca în câmp, treceam pe luncă unde aveam de
făcut o mulțime de treburi: să adunăm iarbă, să păzim cele două capre cu sau fără iezi, să păzim cei
2-3 porci, sau scroafa cu purcei, să păzim inul sau cânepa care era pusă la ”topit” într-o groapă cu
apă și bineînțeles să adunăm vreascuri și să prindem pește. Ajungeam acasă cu puțin înainte ca
soarele să apună.
În clasă cu mine învăța și fata secretarei de la școală, doamna Sanda Lupașcu. Fata se numea
Ioana și eram cu băncile alăturate; ne împăcam bine, fără să fim prea apropiate. Ioana era o fată

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 4

slăbuță și aproape cu un cap mai scundă decât mine. Învățam cam la fel, numai că ea lua note mai
bune ca mine, cea ce adesea mă supăra; dar nu puteam să fac altceva decât să mă ambiționez și să
învăț din ce în ce mai bine. Când eram în clasa a șaptea, într-o zi în apropiere de Paște, secretara
școlii m-a chemat și după ce m-a întrebat câte ceva despre mama, mi-a spus că vrea să vorbească cu
ea. A doua zi mama ne-a însoțit la școală și a mers să vorbească cu doamna secretară Sanda. Nu știu
cât au vorbit, dar la prânz ne-am grăbit să ajungem acasă să aflăm despre ce au discutat. După ce
am mâncat, stând la soare, mama pe îndelete ne-a povestit tot. Întâi au vorbit despre frații mei și a
îndrumat-o să-i dea mai departe la școală, totodată indicându-i Școala Profesională Mecanică din
Călărași, insistând pe faptul că nu o va costa nimic. Apoi au vorbit despre mine și m-a lăudat mult,
după care a venit cu întrebarea : ce faci cu fata, nu o dai mai departe? Mama luată pe neașteptate de
întrebare, nici n-a apucat să-i răspundă ceva, că doamna Sanda a continuat :
– Florico! Uite, îți fac o propunere : fata ta să meargă împreună cu fata mea la Școala
Pedagogică la București, ca să iasă învățătoare; când termină vor veni aici în sat cu serviciu.
Mama surprinsă de așa propunere, i-a spus repede:
– Dar eu, doamnă Sanda, ... nu cunosc ... N-am fost niciodată mai departe de Călărași. Nici
nu știu cu ce se ajunge la București ... .Și cred că trebuie mulți bani ...
– Stai fără grijă. Eu am o verișoară la București care lucrează la o fabrică de confecții. Încă
de la Crăciun i-am scris despre intenția mea de a trimite fata acolo la Școala Pedagogică. La puțin
timp mi-a răspuns că se va interesa. De curând mi-a scris iar, că după ce a aflat unde este școala, a
mers acolo și s-a interesat. I s-a spus că primește copii de peste tot și de la sate, fiindcă școala are
internat; bineînțeles se plătește, dacă eleva nu are bursă.
– Ce-mi spuneți este foarte bine, dar ... Acolo se dă examen ... și oare poate să treacă fata
mea la examen, unde vin și fete din București? ... Oare costă mult ... ?
– Lasă Florico cu întrebări din astea ... Fata ta este cuminte și învață bine ... .Iar de cât costă,
vom afla. Nu te mai îngrijora așa, doar știe toată lumea că ești tare harnică, și ai destul să-ți crești
copiii ... .Gândește-te doar la viitorul lor ...
Mama n-a mai spus nimic. Apoi au vorbit și despre altele; s-au despărțit, urmând să se întâlnească
în ziua de sâmbătă, înainte de ” Dumineca Tomei”.
In timp ce mama ne spunea toate aceste vești neașteptate, simțeam cum mi se făcea și frig și
cald, atât de bucurie cât și de frică și deodată au început să-mi curgă lacrimile. Frații nu spuneau
nimic dar se priveau zâmbitori, iar mama s-a făcut că nu ne observă.
După ce ne-a povestit atât de exact ceea ce a discutat, mama emoționată, s-a ridicat de pe
băncuță și cu un ușor zâmbet, ne-a zis:
– Să vă gândiți bine, ce o să-mi spuneți?! ... Acum o să văd, câte ați învățat în toți acești
șapte ani ... cât ați frământat noroiul de pe drum ... Acum se decide viitorul vostru. Vă las să vă
gândiți ... și vom vorbi de Paște.
După ce mama s-a depărtat, toți trei am rămas tăcuți și nemișcați, neîndrăznind să ne
mișcăm. Așa ne găsit dada-Ana și mirată ne-a întrebat:
– Ce ați împietrit aici? Treceți să faceți ceva, ori lecțiile, ori la treabă, că acuși se întunecă.
Vasile a început să-i spună ceva, dar dada-Ana i-a zis:
– Am aflat tot. Este foarte bine. Acum lăsați vorba, ... că doar ați auzit de proverbul ” vorba
multă îi sărăcia omului”. Eu aș zice și că ” cine mult vorbește, treaba nu-i sporește”.
În zilele ce au urmat, am aflat de la dada-Ana că ea s-a ținut mult timp de capul mamei până
a lămurit-o să ne lase pe toți trei să urmăm și Ciclul doi; a trebuit să-i amintească de multe ori de un
proverb vestit, care zice: ”ai carte ai parte”. În clasă am întrebat mai mulți colegi, ce vor face după
ce termină școala. Am fost surprinsă să aflu că aproape toți deja stabilise să meargă la școli
profesionale de construcții, agricole, mecanice. Doar o singură fată mi-a spus că nu știe ce va face,
fiindcă părinții ei n-au bani.
În ziua de Paște, când mama ne-a întrebat ce avem să-i spunem, m-am grăbit și i-am zis:
– Răspunsul nostru, adică al meu și al lui Vasile și al lui Alexandru, este că vrem să mergem
la școli mai departe ... .Am întrebat și alți colegi și mulți s-au hotărât să meargă la școli ... Cred că
Dumnezeu i-a trimis gândul cel bun doamnei Sanda, ... de s-a gândit și la noi trei ... Chiar îmi
doresc foarte mult să mă fac învățătoare, ... să învăț copiii.

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 5

 – Da mamă, are dreptate Tița ... .Vrem să învățăm meseria de mecanic, care este pentru
bărbați, a adăugat Alexandru. Dar eu cred că și ” învățător” este tot o meserie, nu?
– Sigur. Tița deja a învățat ceva din meseria asta mai de mult, de pe vremea când ne învăța
pe noi, a adăugat Vasile râzând.
Mama auzindu-ne dorința de a merge la școli la oraș, s-a luminat la față și ne-a zis:
– Dacă acesta este răspunsul vostru, vreau să vă spun : îmi crește inima de bucurie, că nu am
muncit degeaba să vă port la școală șapte ani. Ar fi râs de noi toți de aici, care nu și-au dat copii la
școală, așa cum a făcut Manda cu fetele ei ... Aflați că mă așteptam la acest răspuns, și pentru asta
deja am vorbit cu Frusina și i-am promis că o s-o ajut pentru ca și băiatul ei să meargă cu voi doi la
școala de mecanică.
În clipa aceea, toți trei ne-am repezit la mama și am îmbrățișat-o. Apoi am discutat că până
în vară când terminăm școala, noi trebuie să nu pierdem timpul și să repetăm tot ceea ce am învățat.
Mama bucuroasă, a promis că se va duce la Călărași, va căuta Școala Profesională de Mecanică
Agricolă și se va interesa când și la ce se dă examen, dar și despre cât costă și internatul ... și tot,
tot.
Cele două luni de zile până am terminat clasa a șaptea, au trecut foarte repede. Eu nu
spusesem nici o vorbă la școală despre înțelegerea ce o făcusem cu Ioana. Doamna Sanda, așa cum
i-a promis mamei, s-a ocupat și de actele mele ce-mi trebuiau pentru ca să mă înscriu la examen.
În ziua când am plecat la București, împreună cu Ioana și doamna Sanda, mama ne-a dus cu
căruța la Călărași. Mă străbăteau fiori reci fiind complet speriată atât de frică, cât și de grija să nu
mă fac de rușine. În gară la despărțire, mama m-a îmbrățișat și mi-a zis:
– Curaj fata mea. Ai învățat tot; ai încredere că Dumnezeu te va ajuta; apoi mi-a făcut o
cruce.
Deși nu mai mersesem cu trenul niciodată, nu m-a impresionat deloc, gândul zburându-mi la
cum va fi la examen. În gară în București am ajuns după amiaza pe la ora trei. Ne-am luat bagajele
și toate trei am pornit pe jos. Nu mă interesa să privesc nici în dreapta nici în stânga și o urmam pe
doamna Sanda, care știa unde locuia verișoara sa, Aurica Ene. Încet, încet după un timp am ajuns pe
strada Plevnei și ne-am oprit la numărul 86. Imediat ce am pătruns în curte, o femeie ne-a întrebat
ce dorim. După ce a aflat, ne-a spus să așteptăm pe o bancă din curte, până sosește Aurica. Aceasta
a sosit cam după o oră și imediat ne-a poftit să intrăm în odaia în care locuia cu chirie. Odaia făcea
parte dintr-un casă cu 4 odăi, fiecare cu ieșire separată. Toate aveau o bucătărie și cămară comună.
După ce am mâncat ceva, din ceea ce adusesem noi, Aurica ne-a propus să mergem să ne arate unde
este Școala Pedagogică, deoarece ea nu putea să ne însoțească a doua zi dimineața. Atente pe unde
mergem, după o jumătate de oră am ajuns . Când am pășit în curtea școlii, doamna Sanda și-a făcut
cruce și ne-a spus să facem și noi la fel. După ce am cercetat curtea și clădirea mare și frumoasă,
portarul ne-a dat toate informațiile de care aveam nevoie. Auzeam totul ca prin vis; chiar eram
amețită complet și nu puteam să spun nici un cuvânt. Abia când am ajuns acasă la Aurica mi-am
revenit. Noaptea am dormit toate în același în pat. Aurica a plecat devreme dimineață, iar noi la ora
opt eram deja la poarta școlii. Până aproape de prânz ne-am înscris pentru examenul la care erau 50
locuri; era ultima zi de înscriere. Imediat după prânz ne-am făcut vizita medicală, unde am aflat că
suntem sănătoase și că eu am înălțimea de 1,72 , iar Ioana de 1,60 metri. Apoi am plătit pentru cinci
zile cât urma să stăm în internat pentru examen, după care doamna Sanda bucuroasă ne-a dat câteva
sfaturi și a plecat grăbită spre gară. Eu și Ioana, puțin speriate, am mers la clădirea internatului, care
era în curtea școlii; acolo pedagoga, o doamnă slabă și mai bătrână decât mama, ne-a indicat două
paturi dintr-o cameră mare, cu alte 16 paturi suprapuse. Nu știam cum să ne comportăm; sfătuindu-
ne am decis să fim atente la ceea ce fac fetele din jur. Treptat am intrat în vorbă cu fetele din jur și
abia seara, am constatat că ne-a mai dispărut din starea de stinghereală ce ne cuprinsese din
momentul în care am pășit în curtea școlii.
A doua zi dimineața, am văzut lista celor 71 fete înscrise pentru examen și repartizarea în
săli. În prima zi s-a dat proba la Muzică, probă eliminatorie. Amândouă am trecut proba cu bine. Iar
în ziua a doua și a treia am dat examen scris la Română și la Matematică. În ultima zi s-a susținut
examenul oral la cele două materii. Noi două, am susținut examenul oral pe la prânz. A doua zi de
dimineață am lăsat, la secretariatul școlii, plicuri cu adresa de acasă pentru a primi rezultatul, apoi

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 6

ne-am luat bagajul și am plecat la gară. Am schimbat două trenuri și din Călărași am luat rata de
Fetești și până seara am ajuns acasă. Când m-a văzut dada-Ana s-a speriat și scoțând un țipăt, a zis:
– Ce-i cu tine. Ai pățit ceva? Cu cine ai venit?
Am îmbrățișat-o îndelung și i-am povestit pe îndelete tot. La sfârșit i-am spus, că sunt aproape
sigură că am reușit. După ce s-a întunecat, a sosit mama; venea de la batoză unde terminase de
treierat grâul. A plâns tot timpul cât i-am povestit tot ceea ce am făcut. În noaptea aceia am dormit
buștean. După o săptămână, am mers la poșta din sat și am găsit scrisoarea venită de la școală; mă
anunța că am reușit, cu media 8,40 fiind a 21-a pe lista celor reușiți. Anunțul era însoțit de o listă cu
cele ce-mi sunt necesare pentru 15 septembrie, dată când începe școala; pe primul loc era trecută
uniforma neagră. Am citit totul de câteva ori, apoi am alergat acasă la Ioana; primise și ea
scrisoarea, cu o zi înainte. Ea avea media 8,00 , fiind pe locul 26. Ne-am îmbrățișat și am mers să-i
ducem vestea și doamnei Sanda. Grăbită, n-am mai așteptat rata și am pornit spre casă, singură pe
jos. A fost mare bucurie pe toți din casă, când au aflat conținutul scrisorii. După puțin timp, mama a
zis:
– Să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru că te-a ajutat și ai reușit bine ... .De acum să-l rugăm,
să ne ajute și pentru băieți ... .Tu care știi cum este la examen, vreau să-i înveți și pe băieți, chiar să-
i și verifici cât mai știu.
– Bine mama. De mâine în fiecare zi de dimineață, toți trei vin aici și-i verific.
– M-am interesat la Călărași și înscrierile se fac între 20-28 august, apoi urmează examenul.
Am fost și la Primărie pentru ca să ne dea acte, atât pentru Vasile și Alexandru, cât și pentru
Nicolae.
Mama împreună cu cei trei băieți a mers la Școala Profesională de Mecanică Agricolă și au
depus actele pentru înscrierea la examen. După câteva zile iarăși i-a dus și i-a lăsat la internat timp
de câteva zile, unde au dat examenul de admitere. Toți trei au reușit bine, spre bucuria lor, dar și a
celor două mame. Vestea a fost discutată în fel și chip, în tot cătunul. Frusina cu lacrimi în ochi, i-a
spus Floricăi:
– Florico, am să mă rog la Dumnezeu să vă dea la toți sănătate și noroc, pentru binele care l-
ai făcut pentru băiatul meu ... .Niciodată n-am să pot să-ți mulțumesc pentru tot.
– Bine că am putut să te ajut Frusino. Să fie într-un ceas bun și la toți trei băieții să le
meargă bine și în școală și în viață.
Până să plec la școală, împreună cu mama ne-am îngrijit de pregătirea celor ce-mi erau
necesare, conform listei primite. Doamna Sanda a dat comandă pentru uniformă la o croitoreasă din
sat, atât pentru Ioana cât și pentru mine; însă la probă a trebuit să mă prezint și eu .
În ziua de 14 septembrie 1953, doamna Sanda ne-a însoțit la București pentru a ne ajuta să
ne ducem bagajele. Seara după ce ne-a văzut instalate în internatul Școlii Pedagogice, era foarte
emoționată, nu atât fiindcă se despărțea de noi, cât de faptul că i se comunicase că vom avea bursă
amândouă; a mers să doarmă la verișoara sa , urmând ca a doua zi să se întoarcă acasă.
De a doua zi, noi două, eu Sevastița, mulți îmi ziceau Tița și Ioana, ne-am propus să fim ”cu
ochii în patru” la tot ce este în jur și să învățăm cât mai bine pentru a ne păstra bursa până la
terminare școlii, când vom obține Diploma de ”Învățător”.
Ceea ce amândouă ce ne-am propus, am îndeplinit muncind vără răgaz timp de patru ani; ani
foarte grei, în internat cu frig și lipsuri de toate felurile. Odiseea celor patru ani de școală și de
internat, intenționez s-o prezint separat. La absolvire, în iunie 1957, am obținut Diploma dorită și în
plus, amândouă am primit repartiție la școala din sat, unde era deja un post vacant și unul s-a
eliberat prin pensionarea domnului învățător Stan Gheorghe.
Nu am cuvinte care să descrie bucuria celor două mame, a mea și a Ioanei, care și-au crescut
fetele singure, în momentul când ne-au văzut Diplomele și repartițiile. Iar dada Ana, care ne-a fost
alături și ajutat mereu, nu prididea făcându-și cruce și ștergându-și lacrimile.
Mama mai avea și alt motiv să fie mai mult decât bucuroasă. Cu un an în urmă, în iulie
1956, cei trei băieți, Vasile, Alexandru și Nicolae absolvise Școala Profesională și după o lună de
vacanță au primit și servicii la o fabrică din Călărași.
La câteva zile după ce am ajuns acasă, frații mei, Vasile și Alexandru au venit să mă vadă.
După masă, stând de vorbă, după multe câte ne-am povestit, mama ne-a zis:

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 7

 – Doamne, Doamne! Aș vrea să știți că ... aproape nu-mi vine să cred că este adevărat, ... că
toți trei ați crescut, că ați învățat și de acum aveți leafa voastră ... .Dar se aude că destul de repede
ne va obliga să ne înscriem la colectiv și ne va lua tot ce avem: pământ, caii, căruța și altele; doar
casa și ce este pe lângă ea ... .De acum, nu-mi mai pasă! Oricum nu pot eu să mă opun; voi face ce
fac toți! Fie ce o fii! . Să fim sănătoși și ”să vă ocrotească Dumnezeu”!

Învățătoare

Era în vara anului 1957, când am primit de la Școala Pedagogică din București atât Diploma
de absolvire, cât și repartiția la școala din comuna Comoara. Mi-au trebuit câteva zile bune, pentru a
mă convinge că totul este adevărat, că nu visez, deși pentru aceasta făcusem școală unsprezece ani.
Cei din cătun, când se întâlneau cu mama sau cu dada-Ana, curioși puneau tot felul de întrebări. Nu
se mai pomenise așa ceva, ca vreun locuitor din cătun să fi învățat atâta carte. De fiecare dată
mama, îndată ce ajungea acasă, deosebit de mândră și încântată, povestea în amănunt astfel de
discuții.
Cu data de 1 septembrie, cu mari emoții, împreună cu Ioana ne-am prezentat la directorul
școlii, Salcâm Gheorghe. Acesta după ce ne-a felicitat și îmbrățișat, ne-a anunțat că a doua zi
trebuie să-l însoțim la Călărași, la Secția de Învățământ, pentru a depune actele și a ne prezenta la
inspectorul zonal, dar și pentru a participa la ”Consfătuirea de lucru” cu privire la începerea anului
școlar. A doua zi de dimineață, împreună cu directorul am luat rata; cu puțin înainte de ora zece ne-
am prezentat la ”tovarășul inspector” Lemnaru Ion, care a dorit să ne cunoască și bineînțeles, să ne
dea câteva indicații prețioase. În continuare am participat la Consfătuire, unde au vorbit doar
directorii de la școli, care au insistat asupra acoperirii posturilor, atât cu cadre calificate, cât și cu
suplinitori. Prin tot ceea ce s-a discutat, ședința ne-a fost utilă în activitatea ce o începeam. Până
seara am ajuns acasă. A doua zi, la școală, directorul Salcâm, ne-a adunat pe toți, cei 4 învățători și
cei 6 profesori de la Ciclul doi și ne-a transmis noile indicații primite. Totodată ne-a anunțat că eu
voi fii învățătoare la clasa întâi, iar Ioana la clasa a treia.
Până la începutul școlii, am mers la toate casele din cătunul Salcia, întrebând de copii. Cu
această ocazie am aflat că numărul de case era 71, al locuitorilor de 214, din care doar 23 copii
aveau vârsta de 7-15 ani ; dintre aceștia 18 mergeau la școală, 3 se înscrisese în clasa întâi, iar 2
erau bolnavi.
Și a venit și ziua când am început munca de învățătoare. După câteva cuvinte de ”început
bun” adresate de directorul Salcâm Gheorghe, tuturor elevilor adunați în curtea școlii, aceștia au
fost repartizați pe clase. Cu catalogul în mână am intrat în sala de clasă, unde erau elevii din clasa
întâi, în care figurau 24 de înscriși. Emoționată am strigat catalogul și pe fiecare elev l-am întrebat
dacă are părinți și frați. Erau prezenți 22 ( 10 băieți și 12 fetițe), printre care și cei 3 ( 2 fete și 1
băiat) din cătunul Salcia. În acea zi, i-am mângâiat pe toți și apoi am discutat despre câteva reguli
de comportare în școală și acasă. Când s-a terminat programul, celor din cătunul Salcia le-am spus
să rămână în clasă; i-am întrebat cum au venit și cum ajung acasă. Elevul Petre Dumitru mi-a spus
că tatăl său i-a adus cu căruța și vine să-i ducă acasă. Apoi am ieșit în curtea școlii și l-am așteptat
pe tatăl băiatului, Petre Ion. Discutând cu acesta am aflat că, un timp, dimineața va aduce copiii la
școală în fiecare zi, iar pentru prânz, nu crede că va putea mereu. M-a poftit și pe mine să-i însoțesc,
însă politicos am refuzat. După ce s-au depărtat, am plecat pe jos singură; mergeam agale, așa cum
o făceam adesea. Nici nu ajunsesem în câmp că din urmă m-au ajuns două persoane, un bărbat și o
femeie, care mă cunoșteau. Aceștia s-au mirat că merg singură pe drumul pustiu, spunându-mi de
câteva întâmplări neplăcute care au loc nu de mult timp; femeia mi-a recomandat să folosesc rata,
care are program destul de precis. Știam și eu de existența ratei, dar eu nu îndrăzneam să-i cer
mamei bani și pentru rată. Vremea fiind frumoasă, câteva săptămâni am mers pe jos și la dus și a
întors, adesea și împreună cu elevii, atât din clasele mari, cât și din clasele mici. Și ca să nu intru în
școală cu pantofii murdari de nori, dar și ca să nu-i uzez pe cei buni, până acolo mă încălțam cu
ceva mai vechi, de obicei cu niște teniși. Metoda aceasta de a mă schimba de încălțăminte, o

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 8

foloseam încă de când am urmat clasele cinci-șapte. După ce am primit primul salariu, am mai
folosit și rata, mai ales când era vreme rea.
Încă de la început, am observat că, cel puțin jumătate dinte elevi aveau haine ponosite, iar
majoritatea erau murdari, mai ales pe mâini. Chiar de a doua zi, am vorbit despre faptul că fiecare
elev trebuie să vină la școală cu hainele curate și să aibă fața și mâinile spălate. Următoarea zi, n-am
observat nici o schimbare. Din nou le-am vorbit despre curățenie. Dar degeaba. Atunci m-am decis
să rezolv singură această prolemă. Pentru aceasta, am luat de acasă o perie de haine, un lighenaș, o
căniță de lut, o bucată de săpun făcut de dada-Ana și câteva bucăți din pânză, de in sau cânepă,
țesută de mama. Totodată am rugat femeia de serviciu din școala, tușa Safta, să-mi aducă în clasă o
găleată cu apă și un scăunel. În ziua aceia am plecat mai devreme de acasă și am așteptat elevii;
care cum intra îl controlam. Pe cei găsiți murdari, îi trimeteam afară să-și curețe ghetele de noroi și
să-și perie hainele, apoi veneau în clasă și se spălau pe mâini în lighean, după care eu le turnam să
se limpezească; dacă era nevoie se spălau și pe față. Când terminau se ștergeau pe bucățile de
pânză. Am procedat așa, o săptămână întreagă. Apoi treptat, numărul elevilor care trebuiau să se
spele s-a mai micșorat. Directorul a auzit de la tușa Safta despre ceea ce făceam eu cu elevii și când
m-a întâlnit în cancelarie, zâmbind mi-a zis:
– Este frumos ce faci cu elevii, tovarășe învățătoare Sevastița Oieru ... .Dar eu folosesc o
metodă învățată de la înaintași mei; cred că-i mai eficientă. După o săptămână toți sunt curați.
L-am privit curioasă și i-am spus:
– Învățați-mă și pe mine, ... s-o folosesc și eu.
– Uite aici. Nuieluța asta-i sfântă; dă cele mai bune rezultate ... .Dimineața, după ce s-au
așezat la locul lor, elevii trebuie să scoată pe bancă batista și să-și pună mâinile pe ea. Eu trec pe la
fiecare și cu vârful nuieluței urmăresc dacă mâinile sunt curate și unghiile tăiate. Cum observ negru
pe la unghie, sau mâna murdară, lovesc cu nuieluța locul respectiv. La început lovesc mai cu milă,
... dar dacă și după o zi sau două nu se spală, atunci plesnesc mai tare. În câteva zile, toți au batistele
și mâinile curate. Și în acest fel procedez și cu hainele cu noroi pe ele și chiar și cu ghetele; însă aici
dau mai cu putere.
– Îmi amintesc că, ... cam așa a făcut și doamna învățătoare, cu noi la început în clasa întâia.
Dar nu mi-a plăcut deloc ... .Eu nu cred că am să pot ... Încep copii să plângă ... și mi se face milă
de ei. Sânt atât de mici și slabi ...
– Ce milă? ... Educația nu se face doar cu vorba bună! ... Cred că ai auzit de vorba înțeleaptă
din bătrâni, care spune : ”bătaia-i ruptă din rai”. Da, așa este; bătaia este cea care modelează sau
dresează pe orice om, dar și pe un animal. În fond, educația este tot o ”dresură” și noi în școală
trebuie să educăm copiii. Cred că aici îmi dai dreptate?
– Da, este adevărat că noi aici educăm copiii ... Dar la școală am învățat că ”sancțiunea
fizică nu este inclusă în ansamblul metodelor pedagogice de educare”.
Directorul a început să râdă cu gura până la urechi, apoi a continuat:
– Domnișoară învățătoare, ... află că nu de mult, la o mare consfătuire, un învățător cu mulți
ani de muncă, a afirmat, astfel:
”Educația operează cu metoda aia
Care are-ntr-însa și bătaia”,
și află că au fost puțini care l-au contrazis ... Așa că, tovarășa învățătoare, ai face bine să te gândești
bine la cele ce am discutat.
– Eu, sper că voi reuși cu metoda mea . Dacă nu, ... am să vă urmez metoda.
– Bineee! ... Sunt curios s-o văd și pe asta ... .Vom vorbi peste câteva săptămâni.
Am continuat un timp, folosind metoda mea. Dar, ... până la urmă, a trebuit să-i dau dreptate
directorului. În cancelarie, am tras cu ochiul la nuielușa directorului și după câteva zile mi-am făcut
și eu una. Nici n-am apucat s-o folosesc, că directorul văzând-o, cu un zâmbet triumfător, mi-a zis:
– Ai văzut că ai ajuns la vorba mea? Totuși este bine că te-ai convins singură. Pe viitor să-ți
amintești de proverbul care zice că, ”ursul nu joacă de voie, ci de nevoie”.
– Da, știam de acest proverb, dar, ... credeam că se aplică numai la urși.
Directorul a început să râdă în hohote și ... după ce s-a oprit, o colegă care era de față, a zis:
– Tovarășe director, este încă la început, este tânără; cu timpul va învăța multe.

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 9

 – Așa-i, este tânără ... .Dar i-a spune-mi tovarășea învățătoare, elevii sunt cuminți, stau la
locul lor în bănici? ... fiindcă zilele trecute, trecând pe lângă ușa clasei, am auzit cam multă gălăgie.
Aceste vorbe ale directorului le-am simțit ca un mănunchi de spini pe piele. Brusc m-am înroșit și
abia am putut să-i răspund:
– Și aici aveți dreptate tovarășe director. Am câțiva băieți, care ori cât îi rog, nu se
cumințesc, nu stau în banca lor; uneori mai dau și câte un ghiont la un băiat, sau chiar o fată. Ca să-i
cumințesc îi scot la tablă, dar ... nu-i pot ține doar pe ei la tablă ...
– Acum că ți-ai făcut o nuielușe, o să rezolvi și cumințenia. Chiar să-ți mai faci câteva, să ai
de rezervă. Pe cel care îl vezi că vorbește neîntrebat, sau se bate, imediat îi arzi 2-3 nuielușe, fie la
palmă, fie pe spate; pe loc vezi rezultatul ... Și dacă plânge tare, îi mai dai una. După câteva zile o
să fie liniște în clasă, de-o să se audă și musca ...
– Înseamnă că va trebui să țin nuielușa mereu în mână? ...
– Nicidecum, doar câteva minute la început, s-o vadă. De este nevoie, îi atingi bine pe cei
mai răi, iar ceilalți, de frică au să se cumințească ... Să nu uiți că frica, în multe situații, ajută mai
mult decât bătaia la modelarea oamenilor, nu degeaba există proverbul: ” frica păzește bostănăria”.
I-am mulțumit directorului și am promis că n-o să se mai audă gălăgie din clasa mea.
După aceste îndrumări primite de la director, am discutat și cu Ioana colega mea. Aceasta
oarecum surprinsă de cele relatate, mi-a spus, că ea încă de la primele zile de școală folosește
metoda cu nuielușa și are liniște în clasă. Totodată mi-a amintit de cum se proceda pe vremea când
eram noi eleve.
Chiar de a doua zi, am trecut la folosirea nuielușei. La început cu reținere și cu milă; cum
rezultatele nu erau prea bune, următoarele zile am renunțat la milă. Rezultatul a fost neașteptat. În
ultima zi a săptămâni, doar câțiva au fost nevoiți să se spele pe mâini. Totuși, ligheanul apa și
săpunul au exista în clasă până în vară. Iar cât privește înghiontitul, acesta se petrecea mai rar, în
clasă era liniște și fiecare sta la locul său. Desigur că uneori eram nevoită să mai trag de ureche câte
un elev, mai ales dintre băieți; nuielușa o foloseam din ce în ce mai rar, dar era prezentă lângă
catalog. Această situație s-a menținut și în clasele următoare.
M-am tot gândit la acești copii și am ajuns la concluzia că ei de fapt genetic sunt ”croiți”
bine, însă nu are cine să-i îndrume, nu au de la cine învăța, fiindcă mulți dintre părinți erau nu
numai săraci, ci și neștiutori de carte. Exemplul cel mai la îndemână erau cei din cătunul meu.
Eram bucuroasă că insistând am făcut ceva bun. Cât privește liniuțele, bastonașele și mai
târziu scrisul și socotitul, ca și tot ceea ce le spuneam, nu întâmpinam nici o dificultate. Erau atenți
și rețineau tot.
Trecuse aproape două luni de zile și eram mulțumită de starea care se instalase în clasă.
Chiar m-am și lăudat la tovarășul director, care vesel mi-a zis:
– Te felicit. Eram sigur că vei reuși să-i dai pe brazdă. Cam așa se întâmplă la clasa întâi.
Într-una din zile, când voi avea puțin răgaz, voi veni să văd cum decurge o lecție.
Veneam la școală și-mi țineam lecțiile cu multă plăcere; îi îndrăgisem pe copii care devenise
mai ascultători și nu prea absentau. După vizita directorului la lecție, am primit și unele laude ...
La puțin timp după sărbătoarea Sfinților Mihail și Gavril, în școală a venit o echipă de trei
persoane de la spitalul din Călărași și ne-au consultat pe toți: elevi, profesori și învățători. Ne-a
controlat gâtul, ochii, urechile, ne-a ascultat la plămâni, ne-a cercetat tot corpul. Doar câțiva elevi
au fost găsiți răciți, sau cu unele bube, vreo zece prea slabi, restul fiind declarați sănătoși. Dar la
mulți au găsit păduchi, fie în păr, fie pe cămăși sau haine, mai ales la elevii din clasele mici. Am
fost chemați toți în curtea școlii și doctorul din echipă ne-a adus la cunoștință rezultatul consultului.
Directorul foarte jenat nu-și găsea cuvinte să scuze această stare. Însă doctorul ne-a spus:
– Desigur este foarte neplăcut ceea ce am găsit; aflați însă că și în alte școli sunt situații
similare, dar poate cu mai puține cazuri. Vă rog să anunțați părinții elevilor, fiindcă doar ei pot
remedia situația. Aveți aici scris totul cu cele constatate ... Din experiența mea, ca tratament vă
recomand: baie generală de două ori pe săptămână, băieții tunși ” zero” , iar fetele să se ungă pe păr
cu gaz (petrol lampant), hainele schimbate și imediat spălate și fierte sau călcate cu fierul bine
încins. Și după 1-2 luni de zile, se poate scăpa. Depinde însă de fiecare cât de bine și de des se spală

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 10

... Dar asta să facă toții din casa respectivă ... .Și mai este ceva foarte important: paraziții ăștia se ia
ușor de la un om la altul ... Așa că trebuie mare atenție.
În legătură cu această situație din școală am discutat acasă cu mama, dar și cu și dada-Ana,
care avea reguli foarte stricte în ceea ce privește schimbarea și spălarea rufelor, dar mai ales baia
săptămânală obligatorie. Dada-Ana deprinsese aceste obiceiuri, în acei foarte mulți ani pe care îi
trăise și muncise la conacul boieresc. Foarte multe lucruri bune am învățat de la ea.
Cele constatate de echipa respectivă de control ne-a speriat tare pe toți din școală, deși
recunoșteam că aveau întru totul dreptate.
După plecarea celor trei, în școală a început o agitație foarte mare. Am luat legătura cu
mama fiecărui elev din clasa mea și i-a spus ce are de făcut. Din toți elevii mei, doar 11 nu au fost
găsiți cu păduchi; pe mamele acestor elevi le-am avertizat totuși că trebuie să-i controleze mereu,
pentru că ar putea lua păduchi de la colegi.
Pe lângă controlul zilnic ce-l făceam pentru haine și mâini curate, am început să verific, la
fiecare început de săptămână la prima oră de dimineața, dacă au păduchi, atât pe corp-haine cât și în
păr. Natural că tot acest control îmi consuma din timp. După controlul ce-l efectuam în prima oră,
pe elevii găsiți murdari sau cu păduchi, îi așezam în bănci separați de ceilalți. Aceasta a făcut ca
unii elevi să se simtă rușinați, ceea ce a făcut ca treptat să scadă numărului elevilor ce trebuia să-i
separ. La controlul făcut cu câteva zile înainte de Crăciun, în clasa mea am mai găsit păduchi doar
la cinci elevi, două fiind fetițe. Și până în vară, la controalele pe care le făceam, tot mai se găseau
păduchi la 2-3 elevi; și culmea, uneori nu la aceiași elevi.
Chiar și în clasele următoare, cu toată insistența mea pe lângă mamele elevilor, tot mai
întâlneam unu- doi elevi într-o așa situație. M-am gândit mult la aceasta și am ajuns la concluzia că
pe lângă sărăcia care domina în multe familii, se mai adăuga și lipsa totală a unei educații
elementare în ceea ce privește grija pentru curățenia corporală.
Paralel cu separarea în bănci a elevilor murdari, am mai aplicat și o altă metodă. În acest
scop, pe partea dinspre clasă a catedrei, am lipit o foaie de hârtie albă pe care fixam cu pioneze,
mici anunțuri, sau ghicitori, de regulă în versuri, despre elevii cei mai murdari, sau leneși. Aceste
mici anunțuri au avut un efect mai bun asupra elevilor murdari, dar și a celor leneși. Din câte îmi
mai amintesc, câteva dintre aceste anunțuri, erau cam așa:
Gheorghiță-i băiat cuminte Chiriașii din păr, fără plată
Însă nu e prea curat. Trebuie aruncați îndată.
Fetele îl ocolesc Și stropiți cu mult gaz,
Se tem că se murdăresc. De-au să moară de necaz. .

Colegul nostru Ionel, Ghici cine-i?

Deși-i tare frumușel, În bancă mereu vorbește,
Lecțiile nu le-a învățat Dar la tablă amuțește.
Fiindcă toată ziua s-a jucat. Când scrie se poticnește,
La socotit se împotmolește.
Copiilor le-a plăcut mult și în pauze le repetau, iar cei vizați se rușinau. După câteva
săptămâni, alături de anunțurile plasate de mine, câțiva elevi au compus și ei unele, spre hazul
colegilor. :

Tuns zero este în cap Maricica-i supărată Nu mai vreau să stau

De ai săi părinți. Că, colegii ei fac haz, În bancă cu Ionel,
Să n-aibă unde s-ascunde Fiindcă și-a dat Că-i murdar ca un purcel.
”Chiriașii” nepoftiți. În cap cu prea mult gaz.

Directorul care se interesa îndeaproape despre ceea ce fac în clasă, la o mică ședință cu
învățătorii și profesorii din școală, printre multe altele le-a spus despre metoda ce o folosesc pentru
” a educa și scăpa elevii de păduchi”. După mai multe zâmbete și glume, doar o profesoară mi-a
apreciat metoda, găsind-o destul de eficientă. Eu însă, deși m-am cam supărat, nu am comentat în
nici un fel, dar n-am renunțat la metodă.

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 11

 Niciodată n-am să uit acel prim an de muncă. Plecam de acasă dimineața la ora șapte și
ajungeam înapoi pe la ora patru , deși ore la clasă aveam doar între 8-12; doar sâmbăta nu
rămâneam peste program. În zilele în care făceam controlul de curățenie corporală, după program
mai rețineam un timp toți elevii în clasă, pentru a putea să-mi îndeplinesc programa de lecții. În
unele zile, după program mergeam acasă la unii elevi cu situații aparte și discutam cu părinții lor.
În primele luni, când am învățat liniuțe, bastonașe, elevii nu prea își făceau temele acasă.
Când însă am trecut la scrierea literelor și cifrelor, a fost un dezastru: numai circa un sfert din ei
reușau, doar aceia care mai aveau câte un frate sau soră mai mare. Cam din luna martie, după câteva
săptămâni de frământări, am convenit cu părinții, ca elevii care doresc, pot să rămână în clasă încă
1-2 ore, timp în care să facem temele împreună; bineînțeles fără vreo obligație din partea lor. La
început au rămas în clasă doar câțiva elevi, apoi numărul a crescut și a ajuns chiar până la 2/3 din
total lor. De obicei rămâneam după program în fiecare zi, afară de sâmbăta. Bineînțeles că am avut
discuții cu directorul, care până la urmă mi-a dat acordul. Colega mea Ioana când a auzit de ceea ce
făceam, m-a luat la întrebări, zicându-mi:
– Chiar nu te înțeleg Sevastițo! De ce atâta muncă în plus? Care vrea să învețe, ... să se
străduiască. Ce ai devenit dădaca, sau meditatoarea lor? ... Pe tine te-a ajutat careva?
– Poate ai dreptate Ioano. Pe noi, pe mine și pe frații mei, nu ne-a ajutat nimeni, ... Noi am
ajutat-o pe mama, care nu mersese la școală niciodată și a învățat odată cu noi ... ... Dar ... îmi este
milă de mulți dintre copilași; sunt și săraci și neajutorați ... Și așa simt eu, că trebuie să-i ajut.
– Tu hotărăști. Este munca ta ... Dar să nu te aștepți la laude, sau mulțumiri, ... că n-ai să
primești. Aș vrea să-ți spun ceva, dar să nu râzi de mine:
– Am râs eu vreodată de tine Ioano? Doar mă cunoști ... Hai spune, că m-ai făcut curioasă.
– Din iarnă a venit un milițian la noi în sat. Îl cheamă Dumbravă Nicolae ... Cred că-l știi.
Ne-am cunoscut când am fost la Primărie. De atunci, tot îmi iese în cale, mă tot întreabă ba de una,
ba de alta ... .Și tot vorbind cu el, cred că a început să-mi placă. Odată a vorbit și cu mama și i s-a
părut un băiat cumsecade. Are vreo 23 de ani și nu-i însurat ...
– Foarte bine Ioano. Să fie într-un ceas bun! ... Și pe când nunta?
– Ei și tu! ... Cine știe ce va fi? ... Sper să fie bine ... .Încă nu am discutat despre așa ceva ...
.Te rog să nu mă spui la nimeni. Te rog.
– Bine, bine. Fii fără grijă.
Ne-am despărțit vesele și eu luată de munca mea, aproape că am uitat.
Deși ne vedeam zilnic, fie cu Ioana fie cu mama ei, nu aveam timp să mai discutăm, eu fiind
mereu cu vizitele pe la casele unor copii și cu graba să nu treacă rata și să fiu nevoită să merg acasă
pe jos, fiindcă de la un timp începusem să nu-mi mai placă să merg singură pe drumul pustiu. Dar în
ziua când primeam salariu, mama Ioanei, foarte veselă mi-a spus că în curând Ioana se logodește.
Bucuroasă am felicitat-o, iar ea m-a îndemnat să-i urmez exemplul cât de curând. În ziua aceia m-
am tot gândit dacă și mie mi-ar place să mă logodesc. De fiecare dată ajungeam la același rezultat
:nu și nu, fiindcă mi se pare prea devreme, că abia am terminat școala. La câteva zile le-am spus
acasă mamei și dadei Ana despre Ioana. Amândouă au fost de acord cu ea și bineînțeles m-au
întrebat despre ceea ce gândesc eu. Când au auzit părerea mea, amândouă au sărit cu gura pe mine,
explicându-mi că ” fetele se mărită când sunt cerute, nu când vor ele” și că trebuie să încep să mă
gândesc bine la măritat, că cine știe, poate ”îi pic cu tronc vreunuia” și mă cere de nevastă, ... că
doar nu vreau să ajung ”fată bătrână”.
Cam cu o lună înainte de vacanță, la o ședință directorul le-a spus colegilor despre munca
mea și despre cum am reușit să fac ordine și curățenie cu elevii; a insistat asupra metodei cu micile
poezioare ale elevilor și a propus, ca din toamnă să fie folosită și de alți colegi. După câteva
discuții, o colegă a propus să se facă o ” gazetă de perete” a școlii și unde să se afișeze toate ”
poezioarele educative” de la elevii din toate clasele. După câteva discuții, directorul a fost de acord,
cu condiția ca de gazetă să răspund eu. Propunerea m-a bucurat; până la sfârșitul ședinței, am
propus ca gazeta de perete să poarte titlul ” haz de necaz” și care repede a fost acceptat.
Serbarea de terminarea anului școlar a decurs bine; dintre elevii mei, doar cei ce au fost
premiați au spus câte o poezie, restul au cântat în cor. După serbare, directorul ne-a felicitat pe toți
cu privire la modul cum a decurs totul; totodată ne-a anunțat că peste câteva zile, va merge la

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 12

Inspectorat la Călărași însoțit de tovarășea Istrate Rodica profesoara de Limba Română și de o
învățătoare Oieru Sevastița.
Tot la serbare, Ioana m-a anunțat, că au stabilit data nunții, în iulie, cu câteva zile înainte de
Sfântul Ilie și mă invită să particip fie cu mama, sau cu altă persoană. Pe loc m-am bucurat, dar în
drum spre casă, am realizat că eu nu am nimic de îmbrăcat pentru așa eveniment; avem doar două
schimburi cu care mergeam la școală. Chiar a doua zi am rugat-o pe Ioana să mă ia și pe mine la
București, unde urma să meargă cu mama ei după cumpărături pentru nuntă. Ne-am înțeles și a
doua zi ne-am întâlnit doar noi amândouă în gară la Călărași. Tot timpul petrecut în tren, am
discutat ceea ce vrem să cumpărăm și totodată, am socotit banii primiți ca salariu; acesta era de 570
lei pe lună. Ca și Ioana și eu strânsesem cam jumătate din banii primiți, restul fiind cheltuiți pe
diverse mărunțișuri.
În București, după ce am vizitat magazinele din jurul Gării de Nord, am ajuns și la cele două
magazine ”Victoria” și ”București”, unde am cheltuit toți banii ce-i aveam la noi. Ioana și-a
cumpărat mătase pentru două rochii: pentru ”brad” și pentru mireasă, voalul, două perechi de
pantofi albi și câteva mărunțișuri, iar eu mi-am cumpărat mătase- bemberg înflorat pentru rochie de
nuntă și sandale albe, dar și material pentru două bluze și pentru o fustă pentru mers la școală. În
mare grabă am ajuns la tren și seara deja am ajuns acasă. Vorbisem cu o croitoreasă din sat și până
la jumătatea lunii iulie, femeia ne-a cusut tot ceea ce i-am cerut.
La câteva zile împreuna cu profesoara Istrate l-am însoțit pe director la ședința de la
Inspectorat. În cuvântul său, directorul Salcâm Gh. a arătat despre ceea ce s-a muncit în școală, dar
a insistat, asupra corectării deficiențelor semnalate de comisia care a fost în toamnă; totodată a
amintit și de metoda folosită de mine cu micile poezioare, dar și de eficiența acesteia. Doi dintre cei
prezenți au găsit metoda ca bună și au promis că poate o vor și folosi la școala lor. La sfârșitul
ședinței, inspectorul Lemnaru Ion care răspundea și de școala noastră, a venit lângă mine și mi-a
spus:
– Tovarășia învățătoare Oieru, am venit să vă felicit pentru metoda pe care ați propus-o și
care se pare că dă rezultate bune. Vă felicit și pentru faptul că aveți așa talent la poezioare, fiind atât
de tânără, dar și frumoasă. Și constat că metoda a prins și la elevi, care vă urmează exemplu.
La așa vorbe, cred că m-am înroșit și câteva clipe n-am știut ce să spun. Inspectorul m-a privit
zâmbind, m-a bătut ușor pe umăr și a adăugat:
– Nu trebuie să te emoționezi; talentul este talent, apare când nici nu gândești ... .Dar uite ce
te rog. Scrie toate aceste poezioare într-un caiet și să mi-l dai când voi veni pe la școală ...
– Le am deja scrise, însă va trebui să le scriu din nou, mai ordonat.
Cum directorul s-a apropiat și m-a întrebat dacă mai stau, l-am salutat pe inspector și am dat să
plec, însă el ni s-a alăturat o porțiune de drum și foarte volubil a promis că ne va vizita în toamnă.
În drumul de întoarcere, profesoara Istrate, cu un ușor zâmbet, a vrut să știe ceea ce am
discutat cu inspectorul. I-am spus, dar se pare că nu a fost încântată, ea fiind profesoară de Limba
Română. Apoi, dintr-o dată am început să mă gândesc la inspector și la cele spuse de el. Acesta
avea cam 35 ani, păr șaten bogat, ochii verzi și un obraz prelung; era slăbuț și înalt și avea un aspect
plăcut.
Deoarece ne-am oprit un timp și la școală, acasă am ajuns cu ultima rată . Eram flămândă și
și obosită. Dar după ce am mâncat, am început să le povestesc ceea ce am făcut la Inspectorat. Apoi
am discutat despre nuntă, care va avea loc în salonul de la cârciuma din Comoara. Peste câteva zile
urma ca să-mi iau rochia de la croitoreasă; dada Ana îi lărgise mamei o rochie care și-o făcuse în
urmă cu câțiva ani, când botezase copilul unei nepoate.
Am avut emoții când am mers la nuntă. Sâmbăta la ”brad” ce este petrecere la mireasă, m-
am îmbrăcat cu o bluză și fustă, iar a doua zi când este cununia religioasă și petrecerea de nuntă, m-
am îmbrăcat cu rochia de mătase, care era frumoasă, încât multe persoane mi-au lăudat-o. M-am
simțit admirată și totul a decurs bine, deși n-am prea avut cu cine să dansez, deoarece majoritatea
bărbaților prezenți erau de vârsta mamei. Mirii erau frumoși și le ședea bine împreună. Au fost cam
o sută de persoane. Nunta a ținut până la ziuă.
Chiar de a doua zi, fiind în vacanță până la 1 septembrie, m-am integrat în activitățile casei.
Am însoțit-o pe mama și la câmp și pe luncă, la târg, dar mai ales am muncit în curte. Dada-Ana

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 13

care montase războiul și în care împreună cu mama țeseau un covor-macat, a ținut să mă învețe și
pe mine să lucrez. Bineînțeles i-am făcut pe plac, atât la țesut cât și la multe alte activități. Avea
dreptate, eu nu știam mai nimic din problemele de gospodărie. Ca urmare, m-am lăsat îndrumată la
orice. La sfârșitul vacanței eram bucuroasă de tot ceea ce învățasem, dar și pentru că ajutasem la
gospodăria în care locuiam și mâncam.
În toamnă mi-a făcut plăcere să mă întâlnesc cu colegii de la școală, dar mai ales cu elevii
mei, care m-au primit cu multe flori așezate pe catedră. Mi-am continuat activitatea conform
programei școlare, dar și cel al controlului curățeniei individuale al elevilor. Directorul a comandat
la un lemnar o ”gazetă de perete” la care ușița se încuia cu un mic lacăt, iar cheia mi-a dat-o; din
acel moment aveam obligația să se afișeze lunar câteva ”glume”, în proză sau sub formă de
poezioare, despre comportarea elevilor din toate clasele din școală.
Tot anul școlar, mi-am continuat munca începută: orele de la clasă și controlul atent al
curățeniei fiecărui elev; de două ori pe săptămână, în zilele de marți și vineri, după terminarea
programului, una-două ore rămâneam în clasă și ajutam elevii la pregătirea temelor. De asemeni,
odată, sau de două ori pe lună, mergeam acasă la unii elevi, care aveau probleme de sănătate, sau
veneau murdari la școală. În rest mă ocupam de gazeta de perete și ori de câte ori eram chemată la
Inspectorat, îl însoțeam pe director. Pentru transport foloseam rata la care îmi luasem abonament;
foarte rar mergeam pe jos, uneori chiar și singură, deși mama îmi spunea mereu că-i periculos.
Bineînțeles nu o credeam, până nu eram s-o pățesc urât.
Era într-o zi de luni, pe la sfârșitul lunii martie 1959 și am pierdut rata și cum mai trebuia să
aștept vreo două ore, m-am decis : mi-am schimbat pantofii cu teneșii și am pornit singură spre
casă. Era frumos și chiar am început să cânt. Când ajunsesem chiar destul de aproape de casă, pe
care chiar o zăream, din urmă m-a ajuns un tractor. Eu mi-am încetat cântecul și am suscit capul
spre tractor și am văzut că erau doi bărbați. Aceștia au oprit tractorul la câțiva pași în fața mea și
brusc au sărit și în câteva clipe s-au apropiat. Eu continuam să merg. Unul m-a întrebat ceva, dar n-
am avut timp să răspund că celălalt m-a și prins de mână și a început să mă tragă alături de drum.
Bineînțeles că am opus rezistență și am început să țip. Au început să mă bată cu pumnii, dar dădeam
și eu; unul mi-a prins mâinile la spate, iar celălalt trăgea de fustă și de jachetă pe care mi-a sfâșiat-o.
Cu greu au reușit să mă doboare la pământ, timp în care îmi spuneau tot felul de cuvinte urâte. Îmi
era frică să nu mă omoare sau să leșin. În acel moment, unul a zis: ” Vasile las-o, uite vine o căruță”
. Eu continuam să țip. Au luat mâinile de pe mine; unul mi-a luat plasa-traistă, fiindcă geanta era
dată de după gât și n-a putut, iar celălalt m-a lovit cu piciorul și au fugit spre tractor și s-au urcat.
Între timp căruța care venea dinspre cătun s-a apropiat și s-a oprit în fața tractorului. Căruțașul cu
un par în mână s-a dat jos și în timp ce venea fugind, a început să înjure și le-a strigat:
– Mă derbedeilor, să vă fie rușine ... Vă cunosc și am să vă reclam ... .
Cei doi au pornit tractorul și în timp ce ocoleau căruța, râdeau și vociferau și au pornit în mare
viteză. Căruțașul s-a apropiat de mine și privindu-mă cu milă, mi-a zis:
– Domnișoară învățătoare, de ce mergeți singură? Ați avut mare noroc! Acum sunt tot felul
de derbedei ... .Pe unul îl știu, ... îl cheamă Zamfir Vasile. Dacă îi reclamați, eu vin martor ...
– Nene Nicolae Stamate, ... nici nu știu cum să-ți mulțumesc. Dumnezeu te-a trimis de m-ai
salvat. Cred că am să-i reclam la Miliție. Îți mulțumesc mult! Mâine mă duc la Miliție și-i reclam.
Căruțașul a vrut să mă ducă până acasă, dar fiind atât de aproape a înțeles că pot merge și
singură. Abia când am început să merg, am simțit dureri în burtă și spate, de la pumnii primiți; când
am ajuns în dreptul casei, am făcut semn spre căruțaș, care încă nu plecase.
Acasă mama și dada-Ana erau prin curte și înainte de să intru în casă au ajuns lângă mine.
Amândouă văzându-mă murdară și speriată, s-au repezit și mi-au zis:
– Ce ai pățit? De ce ești murdară?
Abia în casă am început să plâng și treptat le-am povestit ceea ce mi s-a întâmplat, cum m-a salvat
nenea Nicolae Stamate; le-am întrebat dacă îl știu pe Zamfir Vasile. Până seara mama s-a dus la
nevasta lui Stamate și i-a povestit de întâmplare; bărbatul ei încă nu ajunsese acasă.
A doua zi, cu prima rată, am plecat de acasă și înainte de ora șapte eram deja acasă la Ioana,
pentru ca să vorbesc cu bărbatul ei, milițianul Dumbravă. I-am spus exact cum s-a întâmplat, iar el
în mare grabă și-a luat calul și a plecat la SMT ( Stațiunea de Mașini și Tractoare ) unde știa că

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 14

muncește Zamfir. M-a rugat ca după orele de la școală să trec pe la postul de Poliție, pentru ca să
scriu reclamația. Înainte să plec de la școală le-am povestit colegilor prezenți ceea ce mi s-a
întâmplat: Parcă s-au înțeles, toți mi-au spus că doar eu sunt vinovată. Profesoara Istrate a zis:
– Tu parcă nu ești de pe aici; n-ai minte de loc! Te-ai dus singură în ”gura lupului”.
Derbedei sunt peste tot și abia așteaptă să li se ivească astfel de ocazii ... Ai avut mare noroc, că
acel căruțașul te cunoștea, altfel cine știe, poate li se alătura ... Cine știe, dacă te mai lăsau în viață
...
– Aveți dreptate! Și mama tot așa mi-a zis ... .Sper că îi va pedepsi ...
La ora unu am ajuns la postul de Miliție unde eram așteptată. Milițianul Dumbravă mi-a
povestit că i-a găsit pe cei doi, Zamfir Vasile și Surdu Ion, la SMT; la început au negat tot, dar după
ce le-a aplicat câteva bastoane de cauciuc, au recunoscut tot. Apoi i-a legat cu o funie lungă și i-a
obligat să-l urmeze în urma calului. În sat, până au ajuns la post, mulți locuitori a văzut acest
”cortegiu”, unii curioși ținându-se după ei. În timp ce scriam ”reclamația”, a sosit și căruțașul, care
după ce a povestit cum s-a întâmplat a scris și o declarație. Apoi, cei doi, îndemnați cu câte 2-3
bastoane, au fost aduși pentru confruntare. I-am întrebat ce au făcut cu traista-plasa mea, în care
aveam niște caiete ale unor elevi și pantofii cu care ședeam în școală. Zamfir mi-a spus că este
acasă la el. Deși și-au recunoscut fapta, milițianul Dumbravă a spus că-i va trimite la Călărași
pentru a se decide ce pedepse vor primi, iar lucrurile mele îmi vor fi aduse la școală. Am mulțumit
și am plecat de la post oarecum satisfăcută, că cei doi vor fii pedepsiți. Pe drum mă tot întrebam:
dacă nu eram prietenă cu nevasta șefului de post, oare tot așa de repede se rezolva? . A doua zi am
primit plasa-traista fără ceva în ea; caietele fusese arse, iar pantofii îi vânduse, ceea ce m-a întristat
tare, deoarece aceia erau singurii pantofi buni ai mei. Multe zile la rând, persoane pe care nu le
știam, când mă întâlneau îmi cereau lămuriri despre cele petrecute. Din când în când treceam pe la
post și aflam vești despre mersul cercetărilor; cei doi erau închiși la post în Călărași. Spre sfârșitul
lunii mai, a avut loc procesul la Judecătorie, unde am mers împreună cu mama. Judecătorul i-a
condamnat pe cei doi la câte doi ani de închisoare cu executare și totodată să-mi plătească suma de
500 lei, reprezentând valoarea pantofilor și a jachetei ce mi-o sfâșiase. A fost o perioadă de timp,
urâtă și apăsătoare.
Această întâmplare nefericită a băgat frica în mine și de atunci niciodată nu mai m-am
încumetat să pornesc singură pe acel drum. Uneori mai mergeam pe jos, dar de fiecare dată alături
fiind și câteva persoane cunoscute.
Se apropia vacanța, motiv pentru care, după program mai rămâneam în clasă un timp cu
câțiva elevi și repetam cele patru poezii și două jocuri pe care trebuiau să le prezinte elevii din clasa
mea, în cadrul serbării terminării anului școlar. Din acest motiv ajungeam acasă exact în timpul
când era arșița cea mare, dar eram bucuroasă fiindcă elevii erau ascultători.
Serbarea a fost în ultima duminică din luna iunie; s-a ținut în curtea școlii începând cu ora
nouă. La început fiecare clasă și-a prezentat programul artistic, alcătuit din poezii și dansuri, apoi
fiecare învățător și-a anunțat elevii premianți, cărora li s-a înmânat câte o diplomă. În încheiere,
directorul școlii a luat cuvântul, făcând un bilanț al activităților din timpul anului și aducând laude
muncii învățătorilor și profesorilor. Serbarea s-a terminat puțin peste mijlocul zilei. Eram bucuroasă
fiindcă elevii din clasa mea s-au prezentat bine.
Mi-am luat geanta și nelipsita traistă și mi-am luat la revedere de la director și de la colegele
din preajmă și am pășit încet în curtea școlii; privindu-mi ceasul de la mână am constatat că deja
trecuse rata de la Călărași. În curte erau mai multe grupuri de părinți și elevi. De mine s-a apropiat
câțiva din cătunul Salcia; m-am oprit și le-am zâmbit. Dar mama unui elev din clasa mea, Petre
Dumitru ( Mitică), supărată mi s-a adresat:
– De ce domnișoară învățătoare, băiatul meu n-a luat nici un premiu?
Surprinsă de întrebare, am privit-o și i-am răspuns:
– Păi, fiindcă sunt în clasă alți elevi mai buni ca el ... În plus el a lipsit, cam o lună de zile ...
.Și acum, la sfârșit de clasa a doua, el încă citește cu greutate, uneori chiar pe silabe.
Mama elevului, s-a înroșit ca o sfeclă; și-a pus mâinile în șolduri și mi-a zis:
– Ei asta-i! ... Că alții sunt mai deștepți! ... Poate nici n-ar trebui să mă mire că te porți așa,
... deși n-ar trebui, ... că doar suntem oarecum vecine.

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 15

 – Dar cum mă port, tușe Victorița? Cred că am avut mereu grijă de Mitică ...
– Ei ai avut grijă! ... Avea dreptate fina Leana, când mi-a zis că nu trebuie să mă aștept la
vreun ajutor, de la unii ca voi, ... ”dăia făcuți prin bruieni ”.
O clipă am crezut că nu am înțeles bine, apoi tocmai când voiam s-o apuc de mână pentru a-
mi explica exact la ce se referă vorbele ” făcuți prin bruieni ”, un elev a venit lângă mine și m-a
anunțat că sunt chemată de director în cancelarie. Atunci, pentru a evita vreo ceartă de față cu atâta
lume prin preajmă, am dat din mână a lehamite și m-am răsucit și am intrat în școală. În cancelarie,
directorul m-a informat că peste o săptămână avem ședință la inspectorat. Când am revenit în curtea
școlii, plecaseră aproape toată lumea.
Am pornit încet pe uliță, nehotărâtă dacă să aștept rata de ora patru, sau să merg pe jos.
După câțiva pași, lângă mine s-au oprit două femei de la noi din cătun și care m-au întrebat cât este
ceasul. Aflând că mai este mult timp de așteptat până trece rata, mi-au propus să merge împreună pe
jos. Am acceptat imediat.
Era o zi frumoasă și plăcută, cu ceva norișori și adieri de vânt. Pe drum cele două femei
continuându-și discuțiile de la ”pomana” la care fuseseră, cu mine au vorbit puțin. În acest fel eu am
avut timp să-mi pun tot felul de întrebări despre vorbele vecinei; dar degeaba, fiindcă nu găseam
nici un fel de răspuns. Am ajuns totuși la concluzia că, sigur este vorba de ceva ce s-a petrecut
demult, poate atunci când eram plecată, sau eram mică. De asemenea mi-am amintit că, ori de câte
ori am întrebat-o pe mama despre când și cum s-a căsătorit și de ce nu a făcut nuntă, de fiecare dată
îmi răspundea ”în doi peri”, sau chiar schimba vorba. Cam aceleași întrebări le-am pus și dadei
Ana, pe când eram în clasa a opta; după ce a făcut o grimasă a mirare, s-a încruntat și mi-a zis:
– Ce ți-a venit să mă întrebi despre asta acum? Te-a întrebat cineva, ceva? ... Am cam uitat
... .Pe atunci erau vremuri grele, era mare sărăcie ... De, sunt multe de povestit, dar acum am treabă
... Acum lasă asta, când o să crești mai mare, am să-ți spun ce fel de vremuri grele am trăit și eu și
Florica și cam toți.
Eram tulburată de toate aceste gânduri când am ajuns în dreptul casei noastre. Totuși m-am oprit și
le-am mulțumit celor două femei pentru că am mers împreună: apoi am intrat încet în curte. Pe loc
mi-am amintit că dada-Ana sta în pat de două zile, deoarece împiedicându-se și căzând își scrântise
piciorul drept, care se umflase. Am mers în odaia mea să mă schimb. În timp ce-mi îmbrăcam o
rochie de stambă a venit mama și m-a întrebat dacă mănânc acum sau pe seară. I-am răspuns:
– Am mâncat la școală, o plăcintă cu brânză făcută de Irina ... Ce face dada-Ana?
– Este în odaie la ea ... Parcă i s-a mai micșorat umflătura ...
– Mă duc la ea, fiindcă vreau s-o întreb ceva.
Mama m-a însoțit. Dada-Ana cum m-a văzut intrând, a scos un strigăt de bucurie și a întins o mâna
spre mine; ea sta pe pat sprijinită de perne. M-am apropiat și am sărutat-o pe obraz. Nerăbdătoare
mi-a zis:
– Bine ai venit fetița mea. Hai spune-ne cum a fost la serbare?
M-am așezat pe un scăunel aproape de pat și am început să le povestesc despre tot. Din când în
când, atât mama sau dada mă întrerupeau cu diverse întrebări. Brusc am scurtat povestirea, fiindcă
mi-am amintit de vorbele vecinei. Am înghițit în sec și am zis:
– Dada-Ana, vecina Victorița era supărată că băiatul ei n-a primit nici un premiu. În curtea
școlii, de față cu multă lume în jur, mi-a zis cam așa: ” nu trebuia să mă aștept la vreun ajutor de la
unii ca voi, făcuți prin bruieni”. Ce înseamnă vorbele astea și ce legătură au cu noi?
Dada-Ana a aruncat o privire către mama, apoi mi-a spus:
– Tițo, fetița mea, ... te uiți în gura ei spurcată? ... Las-o în plata Domnului, ... este o rea ...
– Nu dadă-Ana! Sigur trebuie să aibă ceva la bază astfel de vorbe ... Acum că s-a ivit ocazia,
am să te rog să-mi povestești tot, așa cum mi-ai promis mai de mult ... Acum sunt destul de mare ca
să înțeleg orice s-ar fi petrecut cândva, de mult timp.
Mama, auzind cele spuse de mine, m-a privit mirată, apoi s-a ridicat brusc de pe marginea
patului unde a stat și îndreptându-se spre ușă, a spus că merge până la păsări.

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 16

 ”Spovedania”
După ce a ieșit mama din odaie, dada-Ana a oftat adânc, mi-a aruncat o privire tristă, și-a
frecat gura și barba, a înghițit în sec și mi-a spus:
– Bine fetițo ... .Acum, când cred că mi se apropie sfârșitul, adică nu mai am mult de trăit,
poate este bine ca tu să știi tot, să nu duc cu mine în mormânt un păcat, un secret.
– Aoleo, dadă! ... Înseamnă că-i ceva grav! ?
– Și este ... și nu este! ... Îl rog pe bunul Dumnezeu să mă ierte dacă ce am făcut a fost rău ...
.Jur că n-am vrut să fie rău ... ... Așa că hai să ne facem câte o cruce mare și tot ceea îți voi spune să
consideri că-i o adevărată SPOVEDANIE ... Unele le-ai mai auzit, dar ...
– Vai de mine, dadă-Ana! Chiar mă sperii tare!
– Of Doamne, Doamne! ... Nici nu știu de unde să încep și nici cum ... Am să încep cu
câteva vorbe despre mine.
” Noi la tata am fost cinci copii, două fete și trei băieți; eu eram cea mai mare. Ți-am mai
spus că m-am măritat la câteva luni de zile după ce împlinisem 16 ani, deși păream mai mare
fiindcă eram cam țâțoasă. A venit un om dintr-un sat vecin, pe care îl știa taica și i-a spus că are un
nepot care de curând ”s-a liberat de la armată” și, fiindcă știe că are o fată mare, l-a întrebat dacă nu
vrea s-o mărite. Taica nu știu ce o fi discutat cu acela, dar după câteva zile, ne-am pomenit acasă cu
omul acela împreună cu nevasta și cu nepotul. După ce au discutat un timp, mama m-a chemat și pe
mine să-l cunosc pe viitorul meu bărbat. Nu știu dacă mi-a plăcut, sau m-a plăcut. Era destul de
înalt, îl chema Vasile Bărbosu și omul voia să se însoare. Atunci am aflat că amândoi eram săraci;
se adeverea proverbul : ” sărac la sărac aleargă”. Prin octombrie am făcut nuntă, sperând că vom
strânge ceva. Aș, de unde! Toți din jur erau la fel de săraci; ceea ce s-a strâns de la nuntă, abia de s-
au putut plăti datoriile făcute pentru nuntă.”
– Hai dadă, spune mai pe scurt.
”Atât mama cât și taica erau bucuroși că și-au măritat fata, deși se adăugase încă o gură de hrănit.
Nu aveam unde să stăm, nu încăpeam și noi în cele două odăi. Atunci ne-am bătut niște țăruși în
tindă și ne-am aranjat un pat și acolo am dormit cu Vasile până în vară, când ne-am făcut un ” ochi
de odaie” lipit de casă; în toamnă ne-am mutat acolo. În lunile acelea am rămas borțoasă și în iarnă
am făcut un băiat, pe care l-a botezat neamul lui și i-a pus numele Vasile. Aveam lapte destul și
băiatul creștea bine. Când avea aproape doi ani l-am înțărcat și repede a început să mănânce orice.
Toți din casă mergeau să muncească la câmp, fie în satul vecin, fie la moșia boierului. Eu aveam
mult de muncă în grădină și băiatul umbla prin curte, vorbea și era sănătos. Dar, la câteva zile după
Paști, băiatul a început să verse, apoi a făcut diaree, nu mânca, era moale ... L-am așezat în pat și am
ieșit pentru niște treburi. Când am revenit, băiatul era țeapăn. M-am speriat și am țipat și am chemat
o vecină și care după ce la cercetat mi-a spus: a murit fiindcă s-a înecat când a vărsat.”.
... Dada-Ana s-a oprit , și-a șters niște lacrimi și mi-a cerut să-i dau o cană cu apă, spunând că i s-a
uscat gura. Apoi după puțin timp, a oftat și a continuat:
”Mama m-a mângâiat mult și m-a îndemnat să nu mai plâng, spunându-mi că sunt tânără și
o să mai fac copii. Treptat am început să muncesc alături de Vasile la moșia boierului. Prin toamnă
mi-am dat seama că iar eram borțoasă; m-am bucurat, dar m-am și întristat, fiindcă nu mai puteam
să muncesc și iarna se apropia. În primăvară, după jumătatea lunii martie, de Bunavestire, an născut
un băiat; o vecină și mama m-au moșit. Încă nu avea 21 de ani împliniți. După o săptămână, am
botezat băitul și i-am zis Toma. ”
– Te rog dadă, hai mai pe scurt ...
– Tița dragă, stai, ai răbdare, ... că mai am de povestit, până o să ajung la ce vrei tu să afli.
Trebuie să-ți spun mai multe, ca să poți să înțelegi ceea ce s-a întâmplat ... Vrei să ne oprim? . Hai
aici și ajută-mă să-mi mișc piciorul asta sănătos care a amorțit, că ăstâlant, mă tem c-o să mă bage
în groapă, nu vezi cât este de umflat?
– Dadă, dadă, lasă gândurile astea urâte ... .Hai mai spune ...
”Trecuse peste două săptămâni de când aveam băiatul, care era bine-sănătos, iar eu aveam
lapte din destul; fiindcă mă dureau țâțele trebuia să mă mulg și să-l arunc. Era zi de duminică și la
poarta noastră a bătut vizitiul boierului cel tânăr Manolache Mihai, fiul lui Sotir. Acesta ne-a spus

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 17

că boierul ne cheamă la conac, adică pe mine cu copilul și cu bărbatul. Repede ne-am îmbrăcat și
ne-am urcat în trăsură. Pe drum l-am iscodit pe vizitiu, dar nu ne-a pus nimic despre scopul acestei
chemări; poate nici nu știa bietul om. Când am ajuns la conac, am fost băgați în holul mare. Acolo
mai era și una ... Lina lui Samson, cu copilul născut de câteva zile. După puțin timp, a intrat atât
boierul cel tânăr Mihai, cât și cel bătrân Sotir, însoțiți de un bărbat îmbrăcat în halat alb. Boierul cel
tânăr ne spune:
– V-am chemat aici, fiindcă acest doctor vrea să aleagă o DOICĂ pentru fiul meu
Alexandru, care are doar o săptămână de când s-a născut. Doctorul de fapt vă consultă, iar fiul meu
alege ... Voi cele cu laptele în țâțe, veniți după mine.
Am lăsat copilul meu în brațele lui Vasile și m-am ținut după boier. La fel a făcut și aia ... Lina. Ne-
a dus într-o odaie mare, unde se aflau două femei îmbrăcate în halate albe, care erau ajutoarele
doctorului. Acestea erau în preajma unei mese, pe care erau niște pânzeturi și pe care era așezat un
copilaș care scrâncea. Doctorul s-a apropiat și ne-a privit atent și a dat ușor din cap, iar una dintre
femei ne-a pus să ne spălăm pe mâini la un lighean și apoi ne-a spus să ne scoatem câte o țâță la
vedere și pe care a șters-o de câteva ori cu niște tampoane, după care a stors și puțin lapte din
fiecare. Ne-a așezat pe scaune. Cea de a doua femeie în halat a adus băiatul boierului și i l-a dat
Linei în brațe, îndemnat-o să-i dea să sugă. Lina a încercat de câteva ori, dar copilul nu voia să sugă
și plângea ... Când mi-a dat mie băiatul boierului, l-am privit cu drag și i-am zis niște vorbe
frumoase, apoi i-am stors câteva picături de lapte drept pe buze; micuțul a deschis gurița și s-a lins,
iar eu i-am apropiat sfârcul. A început să sugă încet, încet nelăsând sfârcul din gură. După puțin
timp a venit doctorul și mi-a luat băiatul din brațe. Boierul Mihai fiind de față ne-a privit fără să
scoată vreo vorbă; s-a apropiat de mine și mi-a zis:
– Fato, se pare că pe tine te alege fiul meu. O să mai rămâi aici ... și dacă și la următoarele
încercări va suge de la tine, poate tu vei fi doica lui ... Dar acum vreau să te consulte bine doctorul,
să n-ai niscaiva boli; la prima vedere pari zdravănă ...
Au ieșit toți din odaie și am rămas cu doctorul și o ajutoare de a sa. M-a pus să mă dezbrac
de tot, de tot și m-a cercetat în cap, în gură, pe piele ... și pe la fund, ... peste tot. Îmi curgeau
lacrimile de rușine și tremuram toată, nu știam ce să zic, cum să stau ... La sfârșit, doctorul
zâmbind, mi-a spus:
– Bravo fato! Ești sănătoasă tun! Câți ani ai?
– Păi, ... în mai împlinesc 21 de ani.
După ce m-am îmbrăcat am mers în salon. Băiatul meu se trezise și scrâncea în brațele lui Vasile.
Imediat l-am luat și i-am dat să sugă din cealaltă țâță. Apoi am fost poftiți într-o odaie alăturată
unde pe o masă s-au adus niște tăvi cu mâncare: brânză, lapte și pâine. S-a mâncat tot, fiindcă eram
flămânzi, atât noi femeile cât și bărbații. Ne priveam unii pe alții și tăceam ... .După puțin timp
apare doctorul și arătând spre mine spune;
– Voi rămâneți până diseară, iar ceilalți veți merge acasă; vă duce cu trăsura.
M-am apropiat de Vasile și l-am întrebat dacă este de părere să rămân aici; el m-a privit și a dat
ușor din cap, în semn că da. După ce au plecat ceilalți, am rămas singură cu Toma care dormea. În
timp ce cercetam odaia, a intrat boierul Sotir, sau boierul mare cum i se zicea și mi-i spus:
– Doctorul este mulțumit de sănătatea ta, ... acum urmează să se vadă dacă și nepotul meu va
mai vrea să sugă ... Dacă va suge, va trebui să rămâi cu copilul tău aici la conac; bineînțeles va
trebui și bărbatul tău să se mute aici. Îi găsim noi ceva să muncească ... și vă vom plăti pe amândoi.
Să n-ai nici o grijă, aranjez eu cu băiatul meu, să fiți mulțumiți.
Am dat din cap neștiind ce să spun, după care boierul a ieșit. Voiam să mă bucur de cele ce mi se
spusese, dar aveam o frică în mine neștiind ce mă așteaptă. După un timp iar mi-au adus băiatul
boierului, care imediat ce i-am apropiat țâța de buze, a început să sugă și a supt bine. De față era și
boierul Mihai și ne privea și se lumina la față. Până seara ne-a dus într-o odaie unde i-am făcut baie
lui Toma și apoi m-am spălat toată; ne-au adus niște haine pentru mine și multe scutece pentru
copilul meu ... Am dormit la conac.
Din ziua aceia am rămas la conac. Asta era pe la începutul lui aprilie din 1908. A doua zi a
venit Vasile la conac, să afle ce fac; boierul l-a anunțat că îl angajează ca argat să ajute la vite. Ne-a
dat o odăiță din cele pentru servitori; acolo doar dormeam, eu și Toma toată ziua ședeam într-o

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 18

odaie din casa mare a conacului. Vasile mânca împreună cu argații, iar mie mi se aducea separat.
Acolo la un anume timp, o ajutoare a doctorului îmi aducea copilul boierului să sugă, după care îl
lua și plecau din odaie. Doctorul spunea să mănânc mult și să beau mult lapte, pentru ca să fac lapte
pentru amândoi. Și aveam din destul, ceea ce mă bucura.
Cam după o săptămână am putut afla unde este cucoana boierului, mama lui Alexandru,
cucoana Paulina. Aceasta după ce a născut foarte greu și i s-a scurs mult sânge, i s-a umflat tare și o
țâță și o durea și nu avea nici lapte; doctorul văzând această situație a dus-o la spital la București și
repede s-a întors și i-a spus boierului, că copilului îi trebuie urgent o doică ... Cucoana s-a întors la
conac când băiatul făcuse trei luni. S-a bucurat că i-am salvat băiatul; se purta frumos cu mine, îmi
dădea de la ea papuci și diferite haine și tot ce trebuia pentru Toma.
După fiecare supt, băieții dormeau și eu cum nu puteam să stau degeaba, am cerut să-mi dea
să fac și eu ceva. Boierul s-a mirat, dar m-a luat și m-a dus la „ madam Lola” și i-a spus să-mi dea
ceva ușor de făcut, că mă plictisesc. ”Madam Lola”, era o femeie de vreo 40 de ani și răspundea și
coordona munca femeilor din conac, a celor care făceau curat în toate camerele, dar și a celor de
bucătărie. Era slabă și înaltă cât mine și avea o privire pătrunzătoare care te sfredelea. Când a auzit
ce vreau, fără să mă privească, mi-a zis:
– O să-ți tracă repede plictiseala ... .Ai să ajuți la călcat cearșafurile; hai să te duc acolo la
Ioana fiindcă ea răspunde de tot ce se calcă pe aici. Am mers într-o odaie mai depărtată, în care în
mijloc era o masă mare și i-a spus Ioanei situația mea. Acolo, până în toamnă am mers de trei ori pe
zi și călcam de fiecare dată cam câte două ore. M-am împrietenit cu Ioana și prin ea am aflat multe
dintre ”poveștile ” de la conac.
Băieții creșteau și erau sănătoși spre bucuria boierului și cucoanei, care în vara aceia n-au
plecat de la conac. După sărbătoarea Sfânta Maria, doctorul care consulta săptămânal atât copiii, dar
și pe mine, a spus că trebuie să începem să le dăm să mănânce treptat și ceva mâncare: în fiecare zi
supă de legume, pește fiert și supă de carne, apoi ou și brânză. De prepararea mâncării se ocupa una
dintre ajutoare doctorului, iar eu trebuia să le dau să mănânce. Se mirau că doar de la mine primea
mâncare băiatul boierului, căruia toți îl ziceau Sandu; la început îi dădeam câteva lingurițe din
mâncarea pregătită și apoi sugea până se sătura. Toma mânca tot ceea ce rămânea și dopă aceia
sugea. Apoi îi așezam pe amândoi pe un pat și ne jucam împreună și le cântam până adormeau ...
Adesea venea și boierul Mihai și îi privea încântat. De Crăciun, băieții deja ședeau în picioare, le
mijau dinții și scoteau tot felul de sunete. Când aveau un an, pășeau și spuneau mama, tata , baba și
alte câteva cuvinte ... .Mâncau bine din mâncarea pregătită; cu toate acestea abia în vară, am putut
să-i înțerc.
Ne gândeam să ne întoarcem în sat să ne facem o mică căsuță, fiindcă strânsesem fiecare
bănuț primit, atât eu cât și Vasile. Dar n-a fost chip, fiindcă Sandu se ținea scai după mine; îmi
zicea ”baba” și îl căuta pe Toma și-l ținea permanent de mână. Cucoana Paulina îi făcea observație
femeei care avea grijă permanent de el, însă boierul zicea să i se facă voia copilul, să nu audă că
plânge. Când i-am spus boierului că vrem să plecăm, mi-a mulțumit pentru că l-am ajutat, dar m-a
rugat să mai rămân până face cel puțin doi ani, eu având misiunea să mă plimb cu amândoi băieții
prin curtea conacului. Cum Sandu adesea nu voia să se despartă de Toma, boierul iar ne-a rugat să
mai rămânem. Amintindu-mi ce-mi spunea taica că, ”este bine să te învoiești când ești rugat și nu
când rogi tu”, ... iar am rămas. Pe atunci copii tocmai făceau patru ani ... .Și tot pe atunci Vasile a
primit ”ordin de concentrare în armată”, fiindcă începea un război cu bulgarii și turcii. Era în aprilie
1913 și se apropia Sărbătoarea de Paști. Plecând Vasile la concentrare, n-am m-ai pomenit nimic de
plecarea de la conac, deoarece m-am gândit că-i mai bine să rămânem, fiindcă aveam unde sta și ce
mânca ... .Tot atunci, împreună cu Vasile au mai plecat încă trei argați de la conacul boierului ... ”
Ultimele cuvinte dada-Ana abia le-a pronunțat, fiindcă au podidit-o lacrimile. S-a oprit și
ofta în timp ce-și ștergea lacrimile. Am așteptat câteva momente, dar văzând că nu mai scoate nici o
vorbă, m-am apropiat de pat și i-am zis:
– De ce te-ai oprit dadă? Ai obosit?
– Nu mai pot! ... Nu mai pot! ... O să-ți spun altă dată ...
Eu totuși voiam să continue ”spovedania” și tocmai când voiam să încep s-o rog, a intrat
mama și mirată ne-a întrebat:

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 19

 – N-ați terminat? Tot mai vorbiți? ... Dada-i foarte sfătoasă, ... dar o fi obosit ... .Tița, eu zic
să mergem să mâncăm ceva, că acuși se face noapte; am făcut ” un pui de mămăligă” și se răcește.
– Mamă ai dreptate. Hai să mâncăm și apoi îi aduc și ei ceva.
M-am aplecat spre dada și zâmbindu-i, am întrebat-o:
– Dadă-Ana, vrei ciorbă sau lapte bătut?
– Da, ... lapte acru ...
Am părăsit odaia și am mers la măsuța de lângă ușa casei, pe care mama așezase mămăliga
pe un fund de lemn. Din oala de lut ne-am turnat lapte în strachină și am mâncat cu mămăligă; apoi
i-am dus și dadei o strachină cu lapte și o bucată de mămăligă. Împreună cu mama am ajutat-o să
stea la marginea patului. Cât timp am lipsit, dada se liniștise, așa că a mâncat repede și cu plăcere.
Apoi i-am aranjat patul și am pregătit-o pentru noapte schimbându-i cârpele ude ce-i înfășurau
umflătura. Nu îndrăzneam să-i mai spun ceva, când dada-Ana îmi zice:
– Hai cu scaunul mai aproape ... ”Parcă rămâsesem ... pe când Vasile a plecat la război ...
.Doamne ce supărată am fost; am plâns toată noaptea ... parcă prevesteam nenorocirea ce avea să se
întâmple ... Au plecat patru și s-au întors doar doi. Vasile și încă unul s-au înecat, atunci când
armata încerca să tracă Dunărea la bulgari ... Nu i-au mai găsit, ... ori fi fost luați de apa mare.
Dada-Ana iar s-a oprit și a suspinat de câteva ori și după câteva momente, a adăugat: Si așa am
ajuns vădană și abia împlinisem 25 de ani ... iar Toma avea patru ani ... Oare de ce Doamne! ? Cu
ce oi fi greșit? ... Cu timpul m-am liniștit, ... poate așa o fi vrut Dumnezeu ... Un timp n-am mai
pomenit de plecare de la conac, dar în vară când boierii se pregăteau să plece la aer pe la munte,
boierul cel bătrân, sau cum îi ziceam eu ”conu mare Sotir”, iar alții ”boierul cel mare”, îmi zice:
– Ano fată, îmi pare rău de bărbatu-tu că era om ascultător, dar așa-i viața asta ... .Uite ce îți
zic eu: fiindcă nepotul meu se împacă bine cu băiatul tău, aș zice ca un timp să mai rămâneți
amândoi aici la conac, ... că tot n-ai unde te duce ... .Am vorbit cu fiul meu să o ajuți pe madam
Lola, că sunt multe de făcut și te vom plăti în continuare ... Am auzit că banii îi aveți depuși la
bancă, ... este bine, că acolo se păstrează ... Ce zici de propunerea mea?
Când am auzit cele spuse de boier, mi-a venit să sar în sus de bucurie, dar m-am reținut și i-am zis:
– Vă faceți o mare milostenie cu mine. Fac așa cum doriți și ... o să fiți mulțumiți de mine.
Din ziua aceia am început s-o ajut pe madam Lola; o ascultam fără să crâcnesc și părea că-i
mulțumită de mine. Ea ținea cheile de la toate odăile din conac, dar și de la cămări. Ea era, cum se
zice ”chelăreasa ” conacului. Vedea și știa tot ce mișcă pe acolo. Când găsea pe una că n-a făcut
întocmai cum i-a dat ordin, era vai și amar de ea: o bătea cu cravașa și o pedepsea. Toate fetele și
femeile se temeau de ea; și toate erau peste 15 . Madam Lola era prietenă cu administratorul
conacului, sau cum i se zice logofătul, domnul Slabu Ilie. Acesta era o arătare de om, slab și înalt;
avea mereu la el atât cravașa, cât și un pistol. Întotdeauna l-am ocolit.
După un timp când boierii au revenit la conac, copilul lor Sandu n-a mai vrut în nici un chip
să se despartă de Toma: mâncau și se jucau împreună toată ziua. Au fost nevoiți să-i culce și
împreună, altfel Sandu plângea și se tăvălea pe jos. După cam o lună de zile, cucoana Paulina a
hotărât să plece la București unde aveau o casă. Parcă văd trăsura cu care au plecat: pe capră era
boierul Mihai, iar în spate coana Paulina cu fata Varvara și cu Sandu; băiatul plângea în hohote
fiindcă voia să meargă și Toma. Și Toma a plâns câteva zile, dar treptat a început să se joace cu o
fetiță a unei femei de la bucătărie, deși mereu mă întreba când se întoarce Sandu.
La puțin timp, cam după două săptămâni s-a întors boierul Mihai și mi-a spus că-s tare
necăjiți, fiindcă Sandu plânge mereu după Toma și ... doctorul le-a spus că starea aceasta poate să-l
ducă la o boală gravă ... Apoi mi-a spus:
– Ana, pentru că acești băieți nu se pot despărți, ... de fapt ei sunt ca și frați, am venit să te
rog să mergi la București împreună cu Toma ... .
La o așa propunere, m-a cuprins frica și cu lacrimi în ochi i-am spus:
– Boierule bun, nu vreau să produc supărare, dar ... ce să facă acolo una ca mine? ... N-ar fi
mai bine să-l luați doar pe Toma; îl țineți un timp ... și apoi îl aduceți înapoi ...
– Da, este bine cum zici ... .Crezi că vrea Toma să se despartă de tine? ... Să vorbim cu el.
Toma a fost bucuros să se ducă cu Sandu la București ... Și ... acolo a rămas. La început, au venit
vara împreună, se jucau și călăreau mânjii 1-2 luni și apoi plecau. Sandu continua să fie legat de

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 20

Toma. Din acest motiv a trebuit să-i dea împreună și la școala primară în București. Mergeau la
școală împreună, își făceau lecții împreună și dormeau în aceiași odaie ... Coana Paulina nu era prea
încântată, dar se pare că nu avea ce face. Când erau parcă în clasa a doua, mai mult au stat pe la
conac, fiindcă în București se bombarda, doar era război. Cam după Paști, când i-a dus pe băieți la
București la școală, boierul m-a luat și pe mine; după câteva zile m-am întors la conac. Atunci am
văzut ce casă mare și frumoasă aveau, cu etaj, ... cu balcoane, ferestre mari ... De toată casa aveau
grijă doi, Mariana și Anton, care locuiau în odăile din curtea casei; ei păzeau, ei făceau mâncare, ei
făceau curat ... .Și în alte dăți am mai fost la București ... .
După ce băieții au terminat cele patru clase, se făcuse pace în țară. Atunci boierii au hotărât
să ducă fata și băiatul la Viena. Și acolo aveau o casă de pe timpul când a învățat boierul Mihai.
Copii au fost însoțiți de părinți; boierul s-a întors după puțin timp, însă coana Paulina a rămas mult
acolo ... Din anul acela, multe veri, cucoana Paulina n-a mai venit la conac; am auzit că se ducea la
conacul părinților, care era prin apropiere de Curtea de Argeș, iar iarna ședea în București. Mulți ani
la rând nici pe Sandu nu l-am mai văzut, în schimb boierul Mihai venea des la conac și-l controla și
se socotea cu administratorul; doar el era stăpânul. Boierul mare Sotir, nu mai trăia; a zăcut mult și
a murit la spital în București, cam pe când băieții erau în clasa a patra ...
Toma după ce a terminat patru clase, neluându-l boierii la Viena, s-a întors la conac. Avea
câteva cărți și îmi citea din ele și ... insista să mă învețe să scriu și să citesc. Pe vremea mea nu a
fost școală pe la noi. Toata iarna s-a chinuit cu mine să învăț ... . Cu chiu cu vai, am învățat să mă
iscălesc: ANA BĂRBOSU, ceea ce m-a bucurat mult. Cu socotitul mi-a fost mai ușor. Toma se
plictisea toată ziua; mergea pe la cai și-l ajuta pe omul de acolo și se juca cu mânjii. După a doua
iarnă, boierul văzând că băiatul este cuminte și a crescut frumos, îmi zice:
– Ano, ... ce ai de gând cu băiatul tău? ... Știu că a învățat bine la școală ... .Cred că-i păcat
să rămână aici și să adune bălegarul ...
– Păi ce gând să am boierule? ... Nici un gând. Am eu vreo posibilitate?
– Eu m-am gândit că ar fi bine să intre undeva ucenic, să învețe o meserie. Doar știi cum se
zice, că ” meseria-i brățară de aur”. Ce zici?
– Este foarte bine cum zici boierule, să trăiți! ... Dar eu nu am cu ce să plătesc la meșter,
pentru ca să-l învețe o meserie.
– Aaa! ... Atunci, dacă-i vorba de asta, fii fără grijă: plătesc eu pentru el, iar ție îți dau mai
puțin. Este bine cum zic?
– Să-ți dea Dumnezeu sănătate boierule și să-ți trăiască copii și coana Paulina. Este foarte
bine.
– Așa-i Ano! ... Și tu m-ai ajutat cu băiatul, ... iar acum te ajut eu ... .Așa-i creștinește ...
.Săptămâna viitoare plec și vezi să aibă toate hainele spălate, cusute și bagajul făcut ... Cunosc un
cizmar prin apropiere de casa noastră și am să-l bag acolo. Este meserie bună?
L-am privit și am încuviințat dând din cap și apoi mi-am făcut câteva cruci. La atâta bunătate
niciodată nu m-aș fi gândit.
Eram foarte bucuroasă și zilele până au plecat, nici nu atingeam pământul, parcă aveam aripi.
Am rămas la conac și am continuat să muncesc alături de madam Lola; răspundeam de
împletit flanele pentru toți, dar mai ales de țesutul postavului și pânzei din in și cânepă, pe care
trebuiau mai întâi să le toarcem. Boierii lipsind mult de la conac, femeile aveau timp liber mai mult
și eu le puneam la treabă, la împletit, tors și țesut. Cu timpul am învățat și să urzesc și să ”leg gura
pânzei”, de la o femeie pe care o aducea madam Lola special de la Călărași. Madam Lola avea
școală și știa și croitorie. Ea croia haine pentru argații și toate femeile de la conac, apoi noi femeile
le coseam, atât cu mâna, cât și cu mașina de cusut ... Ar fi mare păcat să nu recunosc, că am învățat
foarte multe de la conac, dar mai ales de la madam Lola, cu care cu timpul ne-am și împrietenit.
Vești despre Toma aflam prin boierul Mihai. Tot de la el am aflat și când s-a măritat fata lor,
domnișoara Varvara, care avea aproape 20 ani de ani; au făcut nunta la București. Asta se petrecea
pe când Toma își termina ucenicia, care a durat cinci ani; el avea cam atunci 17 ani ... Odată mi-a
povestit câte a îndurat bietul băiat, până a învățat meserie. Muncea ca un rob, căra apă, spăla
podelele, mătura și scutura, alături de ceilalți ucenici. Toți dormeau într-o odaie: doi mai mari, pe

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 21

pat, iar cei trei mai mici dormeau pe jos pe o saltea. Patronul nu le arăta cum se lucrează, ci le
spunea mereu că ” meseria se fură”.
Îndată ce și-a terminat ucenicia Toma, a rămas și a lucrat la patron până când l-a luat la
armată; parcă era în anul 1929. După ce s-a liberat de la armată, s-a întors la patron, care iar l-a
angajat. Însă cam după un an s-a însurat cu o nepoată a patronului. Au făcut nuntă la care am fost și
eu; boierul i-a trimis niște bani. Fata a avut de zestre un loc de casă în Bucureștii Noi. Eu le-am dat
toți banii ce-i strânsesem la bancă, de când eram la conac și ... era o sumă frumușică. Și împreună
cu banii ce i-au strâns la nuntă, în anul următor, pe acel loc și-au făcut o casă din cărămidă cu trei
odăi și în curte o tindă și o odaie mare pentru atelierul de cizmărie ... Am fost și când au sfințit casa.
Nora mea Silvia, o fată robustă și bună de muncă, atunci aștepta să nască, iar Toma deja avea doi
ucenici la atelier ... .Au făcut și doi băieței și le-a fost bine ... .N-am mai fost pe la ei, ... tare de mult
... .
Și după nuntă, dar mai ales după sfințirea casei, eram foarte bucuroasă și-i mulțumeam lui
Dumnezeu că băiatul meu este ”în rând cu lumea”, că s-a așezat la casa lui, deși eu ... am muncit la
casa altuia, atâta timp, toată tinerețea mea. ... .
Câteva momente dada Ana a rămas pe gânduri. Atunci am întrebat:
– Dadă, mi-ai spus atâtea despre toți, însă despre ”băiatul tău”, Sandu, nimic. El ce făcea?
Dintr-o dată, parcă trezită din somn, mi-a spus:
– Ai dreptate, ... oare cum de am uitat tocmai de ” băiatul meu”? ... De, fata mea, bătrânețea
bat-o vina! Așa-i, am uitat! ... Păi, după ce Sandu a plecat la Viena, nu l-am mai văzut mulți ani pe
la conac. Venea el în țară în vacanță, dar se ducea la conac la bunicii ceilalți; sigur era împins de
coana Paulina, pentru ca nu cumva să se întâlnească cu Toma ... Cam pe când Toma era la armată,
l-am văzut pe boierul Mihai tare supărat. Nu vorbea cu nimeni. Crezând că-i vorba de coana
Paulina, mi-am făcut curaj și l-am întrebat. După mai multe momente, mi-a răspuns:
– Cum să nu fiu supărat Ano, când Sandu ne-a anunțat că s-a însurat cu o fată de pe acolo?
În vară vine cu ea, s-o cunoaștem! ... Ce de prostii fac băieții când îi lași de capul lor ... departe de
părinți. Măcar de ar fi fost una de a noastră, o româncă ... O cheamă Smith Evelyna ... .Sunt prea
tineri: abia au cam 21 ani. Și ea învață ceva acolo. .
În vară Sandu a venit în București împreună cu nevasta. Au venit și aici la conac. Când l-am
întâlnit pe Sandu, mai, mai să nu-l recunosc. Era înalt și frumos; nu-mi puteam lua ochii de la el ...
Și nevasta era frumușică; avea părul bălai, ochii albaștrii, însă pielea îi era prea albă ... Era atât de
slabă, că imediat te gândeai, că parcă mâncă doar la trei zile. Au plecat după câteva zile, fiindcă
Evelyna nu se obișnuia cu căldura; tot timpul a stat în odaie. După ce au plecat, l-am întrebat pe
boierul Mihai:
– Boierule! Acum că i-ai văzut, cred că ți-a mai trecut din supărare? ... Pare că se potrivesc
și Sandu o place mult: n-o scăpa din ochi ...
– Ei Ano! ... Așa-i la început; știi cum se zice: ” e sita nouă” ... .I-am spus: ai făcut-o, este
treaba ta! ... Măcar să-mi facă niște nepoți, ... că nu vreau să ni se piardă neamul ...
Abia după trei ani au mai venit în București, atunci când Sandu se făcuse avocat; bineînțeles
nevasta nu-i făcuse vreun copil, ceea ce l-a nemulțumit pe boier. Totuși, boierul l-a ajutat să-și
deschidă birou de avocat în București. De atunci, de 2-3 ori pe ani, câteva zile, Sandu și Evelyna
veneau la conac, adesea însoțiți, fie de coana Paulina sau cu prieteni. Se distrau, se plimbau, luau
bani de la boier și plecau bucuroși.

În una din zilele cât am lipsit de la conac, fiindcă am fost la sfințirea casei lui Toma, madam
Lola a căzut pe scări și și-a rupt mijlocul. Am găsit-o zăcând lată la pat. De, era destul de bătrână,
trecuse de 60 de ani ... Un timp mi-a fost greu, fiindcă trebuia să am eu grijă de toate în locul ei ...
.La câteva luni, doctorul i-a spus boierului că madam Lola n-o să mai poată munci ca înainte. Și
chiar așa s-a întâmplat; abia de mergea cu un baston. La puțin timp, a venit un nepot și a luat-o
acasă la el, pe la Giurgiu. Din acest motiv boierul Mihai a adus-o pe una, madam Biculeț ... Chiar
de la început nu mi-a plăcut: era cam de 50 de ani, o matahală grasă și înaltă și cu glasul răgușit
fiindcă fuma. Apoi am aflat că îi plăcea și rachiul și era tot timpul cu ochii după boier. A stat la

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 22

conac două ierni și o vară, apoi s-a certat cu boierul și a plecat ... .Iar am rămas cu toate pe capul
meu ... Asta se petrecea în primăvara anului 1935 ...
Prin toamnă, când a venit boierul Mihai, ”mi-am luat inima în dinți” și i-am spus:
– Boierule, pot să îndrăznesc să-ți spun ceva?
Boierul mi-a zâmbit și mi-a zis;
– Desigur ”dada Ana”. Doar ești din familie? ... Toată viața n-am să uit ce ajutor mi-ai dat.
Spune, ce ai pe suflet. Te-a supărat careva?
– Boierule Mihai, ... doar ști, mă apropii și eu de 50 de ani și ... puterile au început să-mi
scadă ... .Să nu te superi, dar te-aș ruga să angajezi o nepoată, să mă ajute la unele treburi ... .Este
fata surorei mele și se apropie de 16 ani ... .Este înaltă și harnică, dar și frumușică și cuminte ...
– Dacă ți-e nepoată și seamănă cu tine, este bine. Adu-o ... .Eu mai stau trei zile. .
În clipa aceia am vrut să-i sărut mâna, ... dar mi-am amintit că am fost certată odată pentru așa ceva.
– Să vă dea Dumnezeu sănătate și bucurii!
Cum am aflat că boierul s-a dus să discute cu administratorul, l-am rugat pe vizitiu să mă
ducă în cătunul Salcia. În urmă cu câteva luni vorbisem cu sora mea Dumitra despre fata sa Florica;
atunci a rămas că o să discuta și cu fata și cu bărbatul ei. La puțin timp am ajuns acasă la Dumitra.
Când au aflat despre cele spuse de boier, Florica repede s-a apucat să se spele, spunând că vrea să
meargă atunci împreună cu mine la conac. În timpul acesta am putut s-o privesc mai atent: chiar era
frumoasă atât la chip cât și la trup. Era înaltă fără să fie grasă, de altfel ca tot neamul nostru, iar
capul era parcă a unei păpuși de la târg. Părul castaniu și lung era împletit în două cozi așezate în
jurul capului, ca o coroană; fața îi era rumenă și luminoasă, iar ochii căprui aveau o privire blândă.
În scurt timp a fost gata: se îmbrăcase cu o rochiță pe care le-o dădusem eu mai de mult și în
picioare și-a pus niște meși. Repede am ajuns la conac și l-am căutat pe boier, pe care l-am găsit în
biroul său. Când ne-a văzut, a început să râdă și s-a apropiat de noi zicând:
– Da iute mai ești ”dada-Ana” ... .Și ea este la fel?
– Da boierule, avem același sânge ... Ea este nepoata Florica și are15 ani și 8 luni ... .
Boierul a învăluit-o cu privirea de câteva ori, apoi s-a depărtat și vesel a zis:
– Da, ... ai dreptate, este precum ai spus ... .Știe să facă ceva?
Florica parcă înțepenise privind spre boier. Atunci i-am zis:
– O s-o învăț eu tot ce trebuie ... N-a făcut școală deloc, ... dar știe să cânte și este
ascultătoare.
– Binee ... Răspunzi tu pentru tot ceea ce face ... .Să-i găsești un loc unde să doarmă.
– Mulțumesc boierule, să fi sănătos!
Când am ieșit, Florica a deschis gura și a zis ”sărut mâna boierule”, iar acesta început să râdă.
Din acel moment Florica a rămas la conac. Și pentru ca să știu tot ce face, am culcat-o în
odaie cu mine. A doua zi i-am găsit ceva de îmbrăcat și a început să muncească tot ceea ce îi
indicam. La început am dat-o la spălătorie, după care am trecut-o la călcat, apoi la curățenie și la
sfârșit la bucătărie; în fiecare loc a stat cam câte o lună de zile. Pe la Crăciun, am întrebat-o unde ar
vrea să muncească. Mi-a răspuns repede: la curățenie în camere. Cam după fiecare lună de zile,
mergea acasă în cătun unde rămânea o zi. De fiecare dată eu îi dădeam o legăturică cu câte ceva de
îmbrăcat pentru ai ei: o flanelă, un pantalon, o cămașă, ... din astea. Era ascultătoare și învăța repede
tot ce-i arătam. Între timp, boierul a adus-o de la București pe madam Stănuța, o femeie puțin mai
tânără decât mine; era vădană și nu avea decât un băiat însurat. Chiar de la început ne-am înțeles
bine; ei îi plăcea mai mult să se ocupe de treburile de la bucătărie, iar de restul trebuia să mă ocup
eu.

Dada-Ana s-a oprit din povestit și căscând, mi-a zis:

– Fetița mea, ... am obosit și aș vrea să mă culc ... O să continuăm mâine, doar ești în
vacanță.
– Bine, dadă. Dar să știi că aș fi în stare să stau și toată noaptea să te ascult ... .Dar se pare că
tot ce ai povestit este bine, nu-i nimic de rău ... Sau n-am înțeles eu?
– Ei, până aici am spus câte ceva din cele prin care am trecut eu ... .Mâine ajungem unde
vrei tu.

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 23

Am strigat-o pe mama, care ședea pe ceardac cu pisica și privea cerul ; i-am spus:
– Mamă, dada a obosit, zice că vrea să se culce, deși eu aș fi vrut să continue ...
Mama zâmbind mi-a zis:
– Trebuie s-o înțelegi. Toate cele ce ți-a spus, sigur au răscolit-o tare, biata de ea.
Împreună am ajutat-o pe dada să se pregătească de culcare, apoi ne-am dus și noi și ne-am culcat.
Mi-a trebuit un timp până să adorm; îmi reveneau în minte unele din momentele povestite.
A doua zi, toată dimineața ne-am luat cu treburile de prin curte; abia după ce am mâncat de
prânz, am ajuns s-o rog pe dada să continue, deși ea mă chemase mult mai devreme.
De această dată, a venit și mama, care s-a așezat pe marginea patului și torcea lână, iar eu
ședeam pe un scăunel rezemată de perete. Dada-Ana privindu-ne zâmbitoare, ne-a zis:
– Văd că v-ați așezat bine, așa că pot să-mi continui ”spovedania” ... Ajunsesem la vremea
când Florica era ajutorul meu, mai ales pentru curățenia și ordinea din odăile boierilor, alea din
aripa din spre pădure. Acolo era multă treabă doar în perioadele când veneau boierii la conac și
consta din pregătirea camerelor și curățenia după plecarea lor; în restul timpului mă ocupam să pun
fetele la tors, țesut, cusut și altele.
Până în primăvară Florica învățase cam tot ceea ce trebuia să facă, în afară de cele de pe la
bucătărie ... .Prin martie, boierul ne-a anunțat că de Paști vor veni la conac nu numai cei din
București, adică coana Paulina, Sandu și nevasta, dar și Varvara cu bărbatul și cu cei doi copii ...
.Cum am aflat, s-a pornit munca de spălat și scuturat, atât în odăile boierilor, cât și în odăile pentru
musafiri. Cu câteva zile înainte de sosirea lor, totul era lună. Toți au sosit în ajun de Florii ... M-am
bucurat să-i văd pe toți, mai ales că Sandu s-a arătat drăgăstos față de mine. Coana Paulina se
îngrășase cam mult; de, și boierii îmbătrânesc. În schimb domnița Varvara arăta bine, era grăsuță și
frumoasă; n-o văzusem de pe vremea când era o fetișcană slabă. Am avut ocazia să-i vad bărbatul și
cei doi băieți, unul de șase și altul de trei ani. Toți mi-au plăcut.
Sandu parcă se mai împlinise nițel și era și mai frumos, însă conița Evelina era la fel de
slabă. În
una din zile, Sandu a venit și m-a întrebat:
– Dadă-Ano, de când este la conac fata asta, care ne servește la masă? , ... cea cu cozile pe
cap.
Când am auzit întrebarea, mi-a zvâcnit inima, de teamă să nu fi făcut ceva rău; i-am răspuns:
– O cheamă Florica și ... în toamnă boierul Mihai mi-a dat voie s-o aduc; este nepoata mea
...
– Bine ai făcut dadă! ... Este o fată frumoasă și are o privire caldă ... Îmi place și este iute ...
Am răsuflat ușurată și zâmbind i-am zis:
– Doar avem același sânge; îmi este nepoată de la soră ...
– Da, ... chiar și semănați puțin.
Câteva zile la rând bărbații împreună cu administratorul au vizitat conacul și au mers pe
câmp pe moșie, să vadă cum arată grâul și pe unde s-a arat și semănat; bineînțeles s-au luat și la
întrecere, calul lui Sandu dovedindu-se mai iute. În acest timp femeile se plimbau și admirau pomii
înfloriți din jurul conacului. După două săptămâni boierii au plecat veseli, iar noi servitorii am
răsuflat ușurați, fiindcă tot timpul cât au fost boierii n-am avut odihnă, nici zi nici noapte.
Până în primăvara următoare, la conac în afară de boierul Mihai care venea des, a mai venit
doar Sandu de 2-3 ori, atunci când se făceau vânzări de cereale, sau de animale.
Dar ce s-a petrecut de Paștele din anul 1937, n-am să uit niciodată. Boierul ne-a anunțat
abia de Florii că la conac vor veni doar cinci persoane: coana Paulina, Sandu cu conița
Evelina și un domn cu nevasta, prieteni de ai lor. Toți au sosit în Joia Mare, când tocmai se vopseau
ouăle și se coceau cozonacii. Și erau foarte veseli. Pe măsură ce coborau din trăsură, boierul Mihai
îi cerceta și-i îmbrățișa pe fiecare. Când l-a îmbrățișat pe Sandu, i-a spus încet:
– Ce faceți voi măi băiete? ... Tot fără vreun nepot vă prezentați? ... Timpul trece, am
îmbătrânit și vreau și eu nepoți ...
Sandu a zâmbit și a ridicat din umeri, apoi i-a spus:
– Tată, doar ți-am mai spus ce a zis doctorul Oprișan, ... că doar eu sunt de vină.
Coana Paulina auzindu-le discuția, a zis:

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 24

 – E bine Mihai că le spui și tu. Eu am obosit să le tot spun, că tinerețea trece ... .De fiecare
dată îmi spune altceva : ba că ea -i de vină, ba că el, ... după cum le spune vreun doctor ...
Dumnezeu știe cine-i cu vina!
Sandu a răspuns cu o glumă și a pornit spre intrare. Timp de câteva zile a fost totul bine.
Cu două zile înainte de data plecării boierilor, domnița Evelina a primit o telegramă tocmai
de la Viena, prin care o anunța că mama ei este grav bolnavă și o chema să vină urgent. În după
amiaza aceea, Sandu și cu domnul cu care venise, au mers pe moșie să vadă turma de oi; erau
însoțiți de administrator și de un argat Vasile. La întoarcere, în apropiere de conac, Sandu s-a luat la
întrecere cu domnul acela; în urmă lor, veneau administratorul și Vasile. Încă nu se depărtase prea
mult cei doi călăreți, că dintr-un mărăciniș a sărit un iepure, chiar în fața calului lui Sandu. Calul s-a
speriat și s-a poticnit; a căzut pe o parte și l-a prins pe Sandu sub el. Administratorul și Vasile au
văzut că s-a întâmplat ceva și repede s-au apropiat. Calul se zbătea și nu se putea ridica fiindcă avea
un picior rupt, iar Sandu striga după ajutor. Cu mare greutate, cei doi l-au tras pe Sandu de sub cal.
Vasile a alergat la conac, a adus o căruță și l-au transportat pe Sandu, care se văieta tare de tot. Până
la urmă administratorul a împușcat calul. Doctorul, care era prezent la conac întotdeauna când
soseau boierii, după ce l-a cercetat, a stabilit că în urma căzăturii, Sandu are rupt osul de sub
genunchiul drept și frânte câteva coaste. Toată seara l-a oblojit și l-a legat la coaste, iar la picior i-a
pus și niște scândurele. Mare jale și supărare, atât din cauza accidentului, cât și din cauză că Sandu
trebuia să stea la pat câteva săptămâni și nu putea merge cu conița Evelina. A doua zi, au adus de la
spitalul de la Călărași doi doctori și o infirmieră, care până spre seara l-au cercetat, oblojit și i-au
pus piciorul în ghips. În noaptea aceia, cei trei au dormit la conac, iar a doua zi doctorii au fost duși
înapoi la Călărași, însă infirmiera a rămas o săptămână. În aceiași zi și cei doi musafiri împreună cu
conița Evelina au plecat la București. Cam după două săptămâni, când Sandu a început să se dea jos
din pat, doctorul constatând că pericolul a trecut, a plecat împreună cu boierii; am rămas eu să am
grijă de Sandu. După Sărbătoarea Sfinții Constantin și Elena, doctorul a revenit, i-a scos ghipsul de
la picior și pânza cu care se înfășura la coaste; i-a prescris să se ungă cu niște alifii și să facă frecții
ușoare, atât la picior, cât și la coaste, ... atâta timp cât mai simte dureri. .
În tot acest timp fetele, dar în special eu și Florica, am fost foarte ocupate, pentru menținea
curățeniei odăilor, a cearșafurilor și cu schimburile lui Sandu. Bietul băiat avea dureri, transpira, se
murdărea; ce mai, a trebuit să fim toată ziua pe lângă el. În prima săptămână, îmi amintesc cum mă
ținea de mână și-mi spunea cum îl doare când respiră, când se răsucește în pat. Uneori nu puteam
singură să-l întorc și trebuia să mă ajute Florica ... De fiecare dată ne mulțumea și spunea că avem ”
mâini ușoare” ... Pe acest temei, după câteva zile cât l-a uns cu alifii o infirmieră adusă special de la
spital, a refuzat s-o mai accepte. M-a rugat pe mine să-l ung, iar eu adesea o chemam și pe Florica
să mă ajute, iar ea venea bucuroasă foarte repede ...
Dada-Ana s-a oprit și a oftat, dând ușor din cap. După câteva momente, văzând că tăcerea se
prelungește, am privit atât la mama cât și la dada, i-am zis:
– Vrei ceva dadă? Sau ai obosit ...
Dada-Ana n-a privit, și-a subțiat buzele și dând din cap, a spus:
– Acum îi greu ... .Te rog să fii atentă, că de fapt încep adevărata ”spovedanie” .
După ce s-a răsucit nițel și ne-a aruncat o privire tristă, dada a început să vorbească:
Trebuia să-l ungem pe Sandu de două ori pe zi, dar și să spălăm locul. După câteva zile în
timp ce-l ungeam, Sandu îmi spune:
– Dada-Ano, să nu te superi, dar am constatat că pe unde pune mâinile Florica, locul se
încălzește mai bine și durerea aproape că dispare ... .Ce ar fi s-o lași doar pe ea să mă ungă, mai ales
pe la coaste.
– N-am nimic împotrivă, ... .Numai să fie bine, i-am răspuns.
Și din ziua aceia, Florica îl ungea, atât pe picior, cât și pe coastele ce au fost frânte. Uneori eram și
eu alături și-o ajutam. Într-o zi, pe la prânz, Florica cu fața îmbujorată, îmi zice că vrea să-mi spună
ceva. O privesc și încuviințez, dând din cap.
– Dadă! , ... conu Sandu mi-a prins o mână și a mângâiat-o și, ... mi-a zis că îi sunt dragă ...
.Atunci pe moment am încremenit, apoi mi-am tras mâna și am ieșit din odaie; el mă tot striga, dar
nu mai m-am întors ... .Mergi tu la el, poate are nevoie de ceva ...

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 25

 La puțin timp am intrat în odaie la Sandu și l-am întrebat dacă dorește ceva. Mi-a spus:
- Nu dadă, n-am nevoie de nimic ... Mă simt bine după fiecare dată când Florica mă unge. Să-ți
spun ceva dadă: din zi în zi Florica îmi este mai dragă și ... uneori îmi vine s-o strâng în brațe ...
Este ca un măr rumen, din care aș vrea să mușc ...
Auzind vorbele spuse de Sandu, n-am putut să zis nimic, ... dar, mi-au amintit de discuția ce
am avut-o, cu puțin timp în urmă, cu administratorul Ilie despre Florica, care după ce m-a întrebat
câte ceva despre ea și părinții ei, mi-a spus vesel:
– Zilele trecute am văzut-o pe când culegea cireșe; m-am apropiat și am intrat în vorbă cu ea
și am ajutat-o să coboare de pe scară. Când am pus mâna pe ea, dintr-o dată am simțit un fior cald în
tot trupul ... și nu-mi venea să mă depărtez ... Și doar când o privești, ” îți lasă gura apă” ... Ce mai,
este frumoasă și ... tare aș vrea s-o strâng în brațe, ... s-o mângâi!
Din acea zi, n-am m-ai lăsat-o pe Florica singură prin curtea conacului; am ținut-o pe lângă
mine, fiindcă cu toți știam că, ... pe ce pune ochii administratorul, nu are nici o scăpare ... Ce să mai
zic, cam așa se spunea și despre conu Sotir, mai ales pe vremea când era tânăr; ... nici o fată n-avea
vreo scăpare de el ...
După vorbele spuse de Sandu despre Florica, am înțeles clar, cam ce intenție avea, cam ce
urmărea. De altfel și fără vorbe, din privire, din gesturi se putea înțelege cam ce gânduri are.
Probabil avea oarecare rețineri din cauza mea, ... de, doar am fost doica lui, i-am dat viață ...
Fără să spun vreo vorbă, am ieșit din odaia lui Sandu și am intrat în odaie la mine și am
început să mă gândesc la situația în care se află Florica: eu am adus-o la conac și eu trebuie să am
era grijă de ea; chiar așa mă obligasem și față de părinții ei. Dar cum, când cei doi mi-au spus direct
ce gânduri aveau în legătură cu ea? În timp ce mă tot gândeam, au început să-mi curgă lacrimile. M-
am apropiat de icoana din odaie și l-am rugat pe Dumnezeu ”s-o ia în grija sa pe Florica și s-o
ocrotească, cum știe mai bine”.
Seara la culcare, am stat de vorbă cu Florica despre cele spuse de Sandu. Am fost foarte
mirată să aflu, că și ea îl place mult pe Sandu, că ... îl visează ... și multe altele ... Nu așa ai spus
Florico?
Parcă trezită dintr-un vis, Florica s-a ridicat de pe pat, a trântit furca și privind când la mine
când la dada, ne-a zis:
– Da, da! Acesta este adevărul gol, goluț ... .Îmi plăcea mult de boierul Sandu! Când îl
vedeam, inima începea să-mi bată tare ... Chiar din ziua de când l-am văzut, mi-a plăcut de el. Era
înalt, frumos și mirosea grozav ... Dar cred că și el mă plăcea puțin, fiindcă de câte ori mă privea,
parcă mă chema să stau lângă el.
Dada-Ana, auzind cu câtă tărie a accentuat Florica cele spuse de ea, și-a plesnit palmele și-a zis:
– Ei Tița, judecă și tu! ... Când am auzit că-l place și că-l visează, în noaptea aceia m-am
gândit ce sfat pot să-i dau ... Dimineața i-am zis: ”fata mea, ai două situații: ori pleci acasă la tine și
rămâi deocamdată fată mare până o să te măriți, ... ori îl accepți pe Sandu, ... ori pe Ilie, fiindcă aici
la conac nu ai vreo scăpare” ... Ea n-a stat pe gânduri și imediat mi-a răspuns că-l acceptă pe Sandu.
Florica, care nu ieșise încă din odaie, a intervenit furioasă:
– Da, fiindcă îmi plăcea de el, dar ... îmi era tare frică ...
Poate rușinată de cele spuse, Florica a părăsit odaia.
După ceva chibzuială, mi-am dat seama că Florica gândește bine, fiindcă ea judeca cu inima,
îl plăcea pe bărbatul Sandu, care pe deasupra era și boier și care o putea ocroti de multe, dar în
primul rând de Ilie. Atunci, ea nu cred că se gândea la ceva foloase.
Pe la prânz l-am văzut pe Sandu stând pe verandă. M-am dus la el și i-am zis:
– Toată noaptea n-am dormit și m-am gândit la vorbele ce mi-ai spus despre Florica ... .Ești
boier de neam mare, ai o coniță frumoasă, ... te rog să ai milă de biata fată. Florica este o fată săracă
și singura ei avere este că ” este fată mare”.
– Dadă-Ana. Să nu crezi că nu m-am gândit la asta. Să fii liniștită, voi avea mare grijă de ea
... .De acum încolo, ea va hotărî, fiindcă eu, ... n-am s-o iubesc cu forța.
Abia seara în odaie am avut răgaz să vorbesc cu Florica. Cum m-a văzut, zâmbind mi-a
spus:

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 26

 – Dadă, auzi ce mi s-a întâmplat! ... Acum spre seară pe când îl ungeam pe spate, Sandu s-a
întors și m-a sărutat; întâi ușor, apoi mai apăsat, după care m-a mângâiat pe față și pe gât. Deși mi-a
plăcut, m-a luat cu frig și m-am retras încet de lângă pat. Atunci el mi-a zis:
– Floricica mea, că așa îmi tot zice de câteva zile, nu vreau să te supăr, nu vreau să-ți fac
nici un rău, ... dar crede-mă, îmi place mult de tine. Să știi, că voi avea mare grijă de tine ... .Și a
întins mâna și m-a tras spre pat. M-a sărutat de câteva ori și m-a mângâiat ușor peste țâțe ... și s-a
mirat ce tari sunt. S-au auzit pași pe coridor și eu m-am ridicat de pe pat, apoi am ieșit ... Ce mă fac
dadă? Sunt amețită tare și nu știu ce să fac! . Îmi este tare frică! ...
Am îmbrățișat-o și i-am zis:
– Floricico, ... dacă spui că-ți place când pune mâna pe tine, că se poartă și vorbește frumos
cu tine, ... eu zic că asta contează cel mai mult ... .Așa că, dacă Sandu te roagă ... să stai cu el în pat,
nu te îndepărta de lângă el ... Lasă-l să te mângâie, ... sărută-l și tu ...
În timpul nopții am auzit-o cum s-a tot răsucit în pat, iar dimineața n-am avut timp să vorbim. Am
văzut-o pe la prânz când făcea ordine pe verandă ... .Seara eram obosită și n-am mai așteptat să vină
și m-am culcat ... .Când se crăpa de ziuă, m-a trezit un zgomot. Privind în odaie, am văzut-o pe
Florica care se așeza pe pat. Brusc m-am ridicat și am întrebat-o:
– Florico, unde ai stat până în zori?
Nu mi-a răspuns, dar a venit lângă pat și m-a îmbrățișat tare, iar pe obraji i se prelingeau
lacrimi. După câteva clipe mi-a spus încet:
– M-am iubit cu boierul Sandu ... Fie ce o fii! ... ”Să mă ierte Dumnezeu că am păcătuit ”!
În ziua aceia Sandu m-a chemat să stau cu el pe verandă unde lua masa de dimineață. Din
vorbă în vorbă, i-am spus că este zi de sărbătoare, zi numită ”Sânzienele” sau ”Drăgaica” ...
Bineînțeles i-am spus despre câteva din ritualurile strămoșești care se fac în această noapte. De
asemenea i-am spus că numele acestei sărbători este dat de ”Sânziene” , despre care se zice că ”
sunt niște duhuri, cu chip de fete frumoase, ce plutesc prin aer și sunt aducătoare de bine: împart rod
holdelor, ajută animalele să se înmulțească, umplu de leac și miros florile, tămăduesc bolile și
suferințele oamenilor și tot odată alungă năcazurile și tot ce-i rău ...
După ce Sandu m-a ascultat foarte atent, vesel nevoie mare, mi-a spus:
– Dad-Ana, ... N-am știut că ”Sânzienele ” astea sunt fete frumoase și bune! ... Dar nu cred
că vreuna o întrece pe Floricica mea.
– Vai de mine! Este păcat să spui așa! ”Sânzienele” sunt duhuri bune, sunt sfinte ... Văd că
nu ai renunțat la Florica.
– Ți-a spus ea ceva?
– Nu, ... dar se vede pe chipul tău și, ... ea a venit în odaie doar în zori.
– Da, dadă-Ana! ... Am petrecut amândoi o ” noapte magică” ... .Doamne, Doamne ce bine a
fost.! N-am să uit cât voi trăi!
Când am auzit ce-a spus, m-a podidit plânsul și după puțin timp, i-am zis:
– Sandu, te rog mult ... ai milă de ea, ... ca nu cumva să ”iasă cu ochi”, că ... ta-su ne
omoară.
– Să fii fără grijă! , ... Îți spun un secret: chiar prin iarnă, un mare doctor, mi-a spus că
”sămânța mea nu-i bună” ... Și eu dădeam vina pe Evelina ...
M-am ridicat și am plecat fără să mai spun ceva, gândind că așa ceva este un caz rar.
Câteva nopți la rând, Florica ajungea în odaie să se culce, doar în zori. Cu o zi înainte de
Sfinții Petru și Pavel, a venit la conac boierul Mihai împreună cu doctorul. Imediat doctorul l-a
consultat pe Sandu, după care a declarat vesel:
– Boierule, ești ca nou! Te-ai vindecat foarte bine ... .Totuși va trebui să mergem la
București să ”te trag la raze”, ... să vedem dacă oasele sunt bine așezate ... deși eu zic că este totul
bine.
Sandu a încercat să amâne plecarea măcar cu câteva zile, dar atât doctorul cât și boierul
Mihai nu s-au lăsat înduplecați ... Eu am fost singura care m-am bucurat că Sandu pleacă de la
conac, fiindcă nu-mi venea să cred, nici în ruptul capului, ceea ce spuse acel doctor despre
”sămânța” lui ... Și culmea este că, ... eu am avut dreptate și nu doctorul acela ... .Din acele zile de
vară, ... mai bine zis de nopți, ți se trage viața ta, Tița fată ...

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 27

Imediat am întrebat:
– Ești sigură dadă? Chiar nu greșești? ... Înseamnă că ”nu sânt făcută prin bruieni” ... ci într-
un pat boieresc ... Vai de mine! , sunt neam de mare boier?! ... Doamne, Doamne, ce mai veste!
– Eu așa știu și așa îți zic! ... De Florica nu s-a apropiat nici un alt bărbat! , pot să jur la
icoană ... .Acum nu mai mă întrerupe!
Spre sfârșitul lunii iulie a venit Sandu la conac, pentru a-l ajuta pe boier să ducă grâul la
Călărași la vapoarele ce mergeau la Viena, așa cum se întâmpla în fiecare vară. În ziua când a sosit,
Sandu ne-a chemat, pe mine și pe Tița și ne-a dat un geamantan în care se aflau câteva rochii și
perechi de pantofi. Bineînțeles ne-a îmbrățișat și ne-a spus cuvinte frumoase ... .A doua zi a plecat
la Călărași unde se încărca grâul, iar boierul a rămas la conac să supravegheze convoiul de căruțe,
fiindcă se pare că nu prea mai avea încredere în administrator.
În timpul Postului Sf. Mariei, în timp ce mâncam niște tocană de cartofi, Florica s-a ridicat
repede de la masă și a ieșit. Când s-a întors, mi s-a părut schimbată la față și am întrebat-o unde a
fost. Mi-a răspuns încet:
– Am fost și am vărsat; nu-mi place tocana asta.
Pe loc am înțeles ce se întâmplă și ca să nu-mi vadă lacrimile fetele de lângă mine, m-am
ridicat și am ieșit împreună cu Florica ... După ce ne-am depărtat, i-am cerut lămuriri despre cum se
simte. Tot ce spunea, îmi întărea ce credeam eu ... Am privit-o, apoi am strâns-o ușor la piept și
plină de amărăciune, i-am zis:
– Florica mea, ... tare mă tem că nu-i a bine ... .Cred că ești borțoasă! ... Doamne,
Dumnezeule mare! , fă să mă înșel, fă să nu fie adevărat!
Am mers în odaia noastră și am plâns împreună. După un timp Florica îmi spune:
– Dadă, ... mai stau măcar o lună de zile și dacă se adeverește ce spui, eu ... decât să mă
omoare tata, mai bine merg și mă arunc în Borcea ... Așa cum a făcut Ioana lui Cucu ...
Până noaptea târziu am tot vorbit, însă ea își susținea părerea ... Începând de a doua zi, o țineam pe
Florica numai pe lângă mine și o observam tot timpul.

Dada s-a oprit și mi-a spus că vrea să bea apă, că i s-a uscat gura. Am ieșit din odaie; mama
ședea pe ceardac și când m-a văzut s-a repezit și m-a îmbrățișat, printre suspine zicând:
– Să mă ierți fata mea, pentru tot, ... pentru păcatul pe care l-am făcut, ... plătesc și acum.
Am încercat s-o liniștesc, spunându-i că nu-i singura fată căreia i se întâmplă așa ceva, ... că așa a
fost soarta ei și ... oricum nu se mai poate îndrepta ceva. Acum să fie bucuroasă că este sănătoasă,
atât ea cât și noi copiii. Apoi ne-am întors la dada, aducându-i apă și câteva zarzăre.
Un timp am vorbit despre ce avem de făcut în zilele următoare, după care dada ne-a zis:
– Hai așezați-vă, că vreau să terminăm odată toată ”spovedania” asta, ... să știe Tița exact,
așa cum s-au petrecut toate.
– Am să te mai ajut și eu, din când în când, a adăugat Florica.
Și dada a început să apună :
”Eram tare amărâtă și n-aveam chef de nici o treabă. Cu o zi înainte de Sfânta Maria, boierii tineri și
bătrâni au venit la conac, fiindcă era bâlci la Călărași. Atât coana Paulina, cât și conița Evelina mi-
au mulțumit că l-am îngrijit bine pe Sandu. A doua zi s-a mers la bâlci; boierii în trăsura mare, iar în
două căruțe câțiva servitori, printre care și eu și Florica. Acolo ne-am plimbat prin tot bâlciul.
Florica era foarte bucuroasă, fiindcă ea nu mai văzuse așa ceva. Boierii ne-au cumpărat la fiecare
turtă dulce și câte un mic cadou; fie o pereche de pantofi, un batic, o cămașă, ciorapi. Spre seară am
ajuns acasă obosiți, flămânzi, dar fericiți că am fost la bâlci.
A doua zi tare de dimineață, Sandu ne-a căutat; cum a văzut-o pe Florica, s-a repezit și-a
luat-o în brațe și a sărutat-o, spunându-i că mereu se gândește la ea. Văzând că nu-i careva prin
preajmă, l-am apucat de mână și i-am spus:
– Am să-ți spun ceva important, ”boier Sandu” ... .Știi, ... cred, că atunci când ți-am spus să
ai milă de ea, ca nu cumva să ” iasă cu ochi”, ... cred că a fost un ceas rău. Da, da ... Sunt aproape
sigură că, chiar ” o să iasă cu ochi”.
Florica cu capul plecat, tăcea, iar Sandu, ne-a privit când pe mine când pe ea, apoi a spus:

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 28

 – Este imposibil dadă! ... Doctorul mi-a spus sigur că ”nu pot face copii”. E doctor vestit ...
Stai, ... nu cumva Florica, în lipsa mea ...
L-am privit crunt și am spus:
– Chiar n-ai nici o încredere în noi? Cum poți s-o bănuiești de așa ceva? Doamne ferește ...
Am apucat-o pe Florica de o mână și i-am zis:
– Hai fată, că boierul nu crede ce-i spunem ... .O să vedem ce avem de făcut!
– Stați, ... vă cred ... Ar fi o minune! , o adevărată minune! !
În restul zilei, ne-am văzut de treburile noastre. Înainte de apusul soarelui, cucoanele se plimbau
prin grădina, iar tatăl și fiul ședeau pe verandă. Fiind ușa deschisă spre holul mare, m-am apropiat și
am tras cu urechea la ce vorbeau:
Boierul Mihai scărpinându-și barba, spunea:
– Măi băiete, știu eu? , ... poate o fi adevărat?! ... O fi ăla doctor mare, dar poate să și
greșească. Și-apoi nu uita că ... ”o recoltă depinde nu numai de sămânța ce o ai, ci și de ogorul în
care o semeni”. Ești băiatul meu și ... neamul nostru a avut sămânță bună, ... a fost bun de prăsilă!
– Tată, chiar crezi așa ceva? ... Drept să-ți spun m-ar bucura să fie adevărat ... .I-aș plăti și aș
lua copilul și l-aș crește ... să am și eu un urmaș! ... Bine că nevasta îmi pleacă iar ...
– Nu te grăbi fiule, ... fiindcă trebuie ”să curgă multă apă pe Borcea” până poate se naște
copilul ... .Se pot întâmpla multe ... .Vom vedem cum decurge totul și ... ne vom sfătui. Dar să nu
afle cucoanele, să nu se supere ... Uite că se apropie.
M-am depărtat încet, oarecum bucuroasă de cele auzite.
Boierii au plecat după câteva zile. Până se plece boierii, pe Florica au apucat-o de câteva ori
stările de vărsat; odată a văzut și Sandu, care își tot căta de treburi prin preajma ei.
După vreo trei săptămâni, Sandu a venit singur la conac și m-a rugat să mergem la Călărași
la spital. La toți de la conac am spus că am niște dureri în spate și trebuie să mă vadă un doctor.
Bineînțeles am luat-o și pe Florica. La spital Florica a fost consultată și nu eu. Doctorul a spus că
Florica este borțoasă, ceea ce l-a bucurat pe Sandu. Seara, fără ca nimeni să ne audă, i-am spus lui
Sandu, că tatăl ei a spus că o omoară, dacă o s-o vadă cu burta la gură; nu numai pe ea, ci și pe
mine, fiindcă i-am promis că o să am grijă de ea. Atunci Sandu, mi-a spus:
– Dadă-Ana! Mă gândesc că, poate ar fi bine, ... dacă am mărita-o cu vreunul ... Am un argat
neînsurat. O să-i dau ceva și se însoară cu ea. Ce zici?
– Știu și eu? Poate nu-i rea ideea! ... Dar ea, crezi că o să vrea? Știi cum se zice: ”După ce ai
mâncat plăcintă, oare mai vrei mămăligă”? ... am adăugat zâmbind.
– O s-o înduplecăm noi cumva ... .Mâine merg la băiatul ăla și vorbesc cu el.
Imediat ce a plecat Sandu, am chemat-o pe Florica și i-am spus despre ce am vorbit cu el.
Nu mi-a spus nimic, ci doar a plâns înfundat. Toată noaptea a suspinat și dimineața, mi-a zis:
– Dadă, să mergi la Sandu chiar acum și să-i spui că accept să mă mărit cu cine zice el, dar
... să fie cât mai repede, până nu crește prea mult burta ... Poate fac un băiat, că o fată are viața tare
grea!
. Sandu s-a bucurat de ce i-am spus, iar a doua zi ne-a chemat și ușor jenat a spus:
– Am vorbit cu băiatul de la cai, Niță Oieru, ... are și armata făcută. Este la conac de pe când
era copil; este ascultător, cuminte, însă vorbește cam greu ... .Eu de mult îl știu și de fiecare dată l-
am omenit cu câte ceva .
Tocmai voiam să întreb ceva, când Florica a spus:
– Parcă îl știu pe Niță, ... este unul înalt și slab și ... oacheș. Da, este un om cumsecade.
Boierul Sandu auzind aceasta, a zâmbit ușor și a spus:
– Îmi pare bine Floricica mea, că îl știi ... .Și el te știe pe tine; mi-a spus că ești cea mai
frumoasă fată de pe aici ... .I-am spus că vă cunun și că îi dau, dar de nuntă, 2 pogoane și o căruță
cu doi cai.
Florica a început să plângă încet, iar eu am spus:
– Ești tare darnic! ... Nu degeaba se zice: ”omul bogat este și om de treabă”. Să-ți dea
Dumnezeu sănătate multă!
Sandu vesel ne-a îmbrățișat și a plecat. Asta se întâmpla pe la mijlocul lunii septembrie ... .

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 29

 În seara următoare, Sandu l-a chemat pe Niță Oieru pe verandă și am vorbit toți patru ... Cei
trei erau cam stingheri, așa că eu am fost aceia care am vorbit și am căutat să stabilesc ceea ce mă
interesa cel mai mult : când și unde să fie ”nunta”, adică să le citească popa, cine vor fi nașii și ...
unde vor munci, dar mai ales unde vor sta cei doi, Florica și Niță ... Sandu a fost foarte încântat
când a văzut că eu m-am gândit la toate acestea. Când ne-am despărțit, Sandu ne-a spus că se va
gândi la tot ce am discutat. Atunci s-a stabilit doar ca ”nunta” o să fie în ultima săptămână din
septembrie, în ziua de joi. În zilele până la ”nuntă” , eu am aranjat pentru Florica o rochie de-a mea,
încât începuse să-i crească burta.
În ziua ”nunții”, am plecat cu căruța cu Niță și Florica. Întâi am mers la Primărie și apoi la
biserică unde ne aștepta dascălul cu lumânările, popa, boierul Sandu și vizitiul Ion. Eu am fost nașa,
iar Sandu nașul. După slujba de nuntă, boierul ne-a invitat la cârciuma din sat și am servit un
aperitiv și am ciocnit un pahar cu vin, apoi ne-am despărțit: Sandu a plecat la Călărași, iar noi ne-
am întors la conac. Tot drumul, Niță a fost vesel și a ținut-o de mână pe Florica, iar ea, din când în
când zâmbea. Cu două zile înainte, le aranjasem o odaie din cele pentru servitori, în care le pusesem
și câteva lucruri de-ale mele: un preș, o oglindă, un mic dulap și o perdea ... .M-am dus cu ei până la
ușa odăii, i-am îmbrățișat și am plecat. Seara i-am mulțumit lui Dumnezeu pentru tot ajutorul dat ...
Cam asta ar fi, foarte pe scurt ”spovedania” mea ... .Tița, dă-mi niște apă, că iar mi s-a uscat
gura ... Am obosit ... De acum să-ți spună Florica ... .
Am mers în tindă și i-am apă apă. În timp ce-i dădeam paharul cu apă, i-am zis:
– Dadă Ana, ... zici că asta-i ”spovedania” pe scurt? ... Deși mi-a plăcut aflând despre
”secretul originii mele” , mie spovedania nu mi s-a părut deloc scurtă.! ...
– Ce știi tu fata mea? ... Vorba unui cântec, care zice cam așa: Și dada a început să cânte:
De s-ar găsi cineva,
Să-mi citească inima,
Ar citi până-ar murii
Și tot n-ar mai isprăvi ...
– Bine, bine dadă! Dar la început mi-ai spus că ai făcut un PĂCAT mare. Eu nu l-am găsit în
ceea ce ai povestit.
– Ei, fata mea! Cum de n-am făcut păcat? ... Am făcut păcat pentru că:
. eu am adus-o pe Florica într-un loc unde știam cam ce pățește orice fată tânără, doar eram
acolo de peste 25 de ani și știam precis năravul stăpânilor;
. dar și pentru că tot eu am îndemnat-o să nu-l refuze pe boier, știind sigur ce urmărește;
. și, ... nu m-am ținut de promisiunea făcută față de ta-su.
– Dadă-Ana, dacă spui astea, ... eu cred că ți-ai ispășit acest păcat mare, pe o parte fiindcă ai
ajutat-o să se mărite și să nu ajungă de râsul lumii ... Pe de altă parte, i-ai fost alături și ai ajutat-o zi
și noapte, de când mă știu ... .Și, chiar de consideri c-ai făcut un păcat, ... l-ai făcut din greșeală și
nu cu vreun gând rău ... și, ... îți pare rău ...
– Da, fata mea. Ai și tu dreptate! Cam tot așa mi-a zis și un popă la care m-am spovedit mai
de mult. Dar, eu tot mă rog la Dumnezeu să-mi ierte ce am făcut! ... Cam asta-i tot, ce aveam de
spus ... Acum, ca să le știi pe toate câte s-au petrecut, ar trebui ca și Florica să spună, și ce, și cum s-
a întâmplat după ce s-a măritat cu Niță și ... ce-i cu frații tăi. .
În tot acest timp mama-Florica n-a scos nici o vorbă, în schimb din când în când își ștergea
pe furiș câte o lacrimă. Parcă trezită din somn, a spus:
– Da, ... îți voi spune fetița mea, dar ... nu cred că pot acum; prea mi-a răscolit dada toate
gândurile ... .Și mai avem treabă pe afară, la animale, la grădină ... .Dar întâi s-o dăm pe dada jos
din pat și s-o ajutăm să umble puțin.

A doua zi pe la prânz a plouat câteva ceasuri, o ploaie bogată și curată, care a mai potolit din
căldura care se lăsase de câteva zile. Am profitat de răcoarea de afară și am ieșit toate trei pe
ceardac. Mama m-a privit câteva momente, a oftat și a dat ușor din cap, apoi și-a început
”spovedania”:
”Știu că am făcut un păcat mare, când am acceptat să mă iubesc cu boierul! De aceia
Dumnezeu m-a pedepsit și am rămas borțoasă; totuși m-a pedepsit cu blândețe, fiindcă nu m-a lăsat

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 30

să ajung de râsul lumii și mi-a dat un om bun și harnic ... .Uneori mă gândesc că pedeapsa primită a
fost mică față de ... cât de mult m-am bucurat, atunci când făceam acel păcat. Doamne, Doamne, ce
bine a fost! ! ... În acele zile, dar mai ales după ce boierul Sandu a plecat, un timp aveam momente
când tot credeam că am visat, că nu eu am fost mângâiată și sărutată atâta și nu mie mi s-au spus
cuvinte așa frumoase! ... Dar gata, hai să trecem la cele ce au urmat! :
Chiar a doua zi după nuntă, dada-Ana a mers acasă la mama și tata și le-a spus că, m-am
măritat, cu cine și că amândoi vom sta și munci tot la conac. Atât mama, cât și tata i-au pus multe
întrebări privind graba cu care m-am măritat. Dar dada n-a divulgat nimic, însă le-a amintit despre
gluma că, ” mai ușor păzești un sac cu pureci, decât o fată în călduri ”. Pentru că bănuiau că e ceva
neclar cu graba cu care m-am măritat, ne-au invitat să mergem la ei, să ne vadă și deci să-l cunoască
pe Niță. În Dumineca următoare, ne-am urcat în căruță și am ajuns acasă; dada luase o sticlă de vin
de la bucătărie. De la primele vorbe, mama s-a apropiat de mine și mi-a șoptit :
– Vorbește el cam rău, dar ... bine că te-a luat așa ... borțoasă și te-a scăpat de rușine. Ana,
deși a promis, n-a prea avut grijă de tine ... În câte luni ești? Apoi a ridicat paharul cu vin și cu
glasul tare, a zis: ” Să vă fie de bine și mult noroc ”!
Tata nu mi-a spus nici un cuvânt, însă i-a admirat caii și căruța lui Niță; a spus că va trece să ne
vadă, când o mai termina cu treburile.
Încă de la început Niță s-a purtat frumos cu mine și nu mi-a pus nici o întrebare, ceea ce a
făcut să mă obișnuiesc repede cu el. Oricum era el, mă scăpase de rușinea cea mare; nu știu ce
spuneau cei din jur, dar vorba dadei: aveam un OM lângă mine. Prin cătun s-a aflat repede despre
faptul că m-am măritat, dar și despre faptul că sunt borțoasă. Toți credeau că Niță este cel ce mă
lăsase borțoasă, numai mama și mai ales tata nu credeau ... Și unele de pe la conac, mai cleveteau și
puneau întrebări, ... însă dada le răspundea cu gluma cu ” sacul cu pureci”.
Niță muncea tot la îngrijirea cailor de la conac, iar eu continuam s-o ajut pe dada. Ca toți
servitorii, luam masa la conac, mâncarea fiind preparată de cele 4 femei de la bucătărie. Cantitatea
și felurile de mâncare ce se preparau erau fixate de madam Stănuța. La bucătărie era o femeie, tușa
Chiva, care era bună prietenă cu dada-Ana; aceasta de câte ori ajungeam la masă, îmi dădea o porție
mare și bună. Aveam mare poftă de mâncare, încât uneori mai ceream o porție. Dada-Ana avea grijă
să aibă mereu ceva să-mi mai dea să mănânc ... Și am început să mă îngraș. Dada se mira cât de
repede îmi crește burta și uneori îmi zicea:
– Florico, abia de ” a mișcat” și burta pare cam de șapte luni ... .Te pomenești că faci doi!
Am să te duc să coși împreună cu fetele alea și să nu mai alergi de acolo-acolo cu alte treburi.
Pe la Sfântul Nicolae, când au venit boierii la conac, Sandu m-a căutat și după ce m-a
cercetat, vesel mi-a zis:
– Floricico, ... ești foarte frumoasă, ... iar burticica asta nu este cam mare, pentru ... cinci
luni? Când a mișcat? ... Ce mult m-aș bucura să fie gemeni! ... Unul sau doi, nașul, adică eu, îi
botează. Dacă-i băiat se va numi Mihai, ca pe tata, iar de este fată, Sevastița , ca pe bunica. Este
bine?
Am aprobat dând ușor din cap. Dada care era de față, i-a spus că știe, că în familia noastră au fost
două cazuri de gemeni. Cam de după Crăciun, dada nu mai m-a lăsat să mai muncesc, deoarece mă
mișcam destul de greu. Uneori chiar ea îmi aducea mâncarea ... În ultima lună, nici nu mai plecam
din odaie și ... nici n-aveam cu ce să mă îmbrac. Cu câteva zile înainte să nasc, nici din pat nu mai
m-am dat jos. Cu două zile înainte de Bunavestire, în zori m-au apucat durerile. Niță a alergat și a
adus-o pe dada, iar ea a adus-o pe tușa Chiva; după câteva ore de dureri am născut un băiat și
imediat și o fată. Erau micuți, dar vioi. Madam Stănuța a adus un cântar și i-a cântărit: amândoi
aveau 4,6 kg, iar băiatul avea 2,4 kg ... .Atunci s-a adeverit, ceea ce a spus dada chiar din primele
luni.
Dada îmi pregătise câteva lucruri din cearșafuri mai uzate, dar fiind doi copii, a trebuit să mai facă.
Chiar din prima zi, dada m-a învățat cum să le dau să sugă și ce să mănânc să nu le ”stric burta” la
copii. Eram bucuroasă că aveam lapte să-i satur.
... La două săptămâni când a venit Sandu, a dus-o pe dada la Primăria din sat și a înscris
copiii: cu numele :Mihai și Sevastița Oieru. După două zile au fost botezați de către Sandu, la
biserica din sat, așa cum a vrut nașul. Când mi-a adus copiii de la biserică, Sandu mi-a spus:

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 31

 – Floricica mea! Sunt foarte fericit! ... Îți mulțumesc! ... Așa cum am promis, mă gândesc
cum să vă ajut. Când voi veni de Paști, am să te anunț.
– Să trăiești mulți ani! ... Dar noi nu putem să mai stăm aici și în curând ne mutăm la mama;
toți frații au plecat și au o odaie goală ... Eu o să am grijă de copii, iar Niță o să vină să muncească
aici. E bine?
– Desigur. Va munci tot la cai ... .Am să-ți trimit lucruri pentru copii și te rog să ai grijă să
fie sănătoși și să crească mari.
Deși Niță voia să ne mutăm la mama, dada se împotrivea și pe bună dreptate; la mama nu
aveam mâncarea ce o primeam la conac. Am amânat să ne mutăm, pretextând că încă este frig, dar
ne socotisem să prindem și mâncărurile de Paști. Cam după o săptămână de la Paști, boierii au
plecat la București, la conac rămânând doar boierul Sandu. La puțin timp, Sandu ne-a chemat în
biroul său. Acolo au mai venit: administratorul, vizitiul, dada și tușa Chiva. Mă întrebam pentru ce
ne-a chemat. Sandu surâzător ne-a privit pe rând pe fiecare și ne-a zis:
– Cristos a Înviat! ... și bine ne-am întâlnit!
Noi toți i-am răspuns :
– Adevărat a înviat! ... Să trăiești boierule!
– Să trăim cu toții! ... Uite pentru ce v-am chemat: Cu toții ați muncit mulți ani cu râvnă la
conac. Este drept că vi s-a plătit ... Dar, ... fiindcă acum a fost marea sărbătoare Paștele, vreau să vă
dau la fiecare, ... ceva de care aveți mare nevoie. Vă dau câte o bucată de pământ, pe care să vă
faceți câte o căsuță; dar pun o condiție: bucata de pământ nu se vinde ... .Uite aici am făcut și planul
: sunt patru bucăți alăturate, fiecare de câte o jumătate de pogon ... .Am stabilit și unde se află:
colțul dintre Drumul mare și drumul de hotar ce desparte moșia de cătunul Salcia. În acest fel,
fiecare are ieșire la Drumul mare și o curte în care să pună pomi și să cultive câte ceva.
Mirați ne-am privit unii pe alții, apoi brusc ne-am ridicat în picioare și ne-am repezit să-i sărutăm
măna, dar el a strigat:
– Stați la locul vostru! ... Acum o să mergem acolo să batem țărușii. Vreau să vedeți și ...
dacă va place, luni merg cu domnul administrator la Primărie și facem actele ...
Boierul a sunat un clopoțel și două fete au intrat : una cu tava cu cozonac și una cu pahare
cu vin: am servit fiecare și am ciocnit și veseli am zis: ”să fie într-un ceas bun” și ” să trăiești
boierule”. Apoi ne-am urcat în căruța lui Niță, iar în trăsură doar boierul și administratorul. Pe drum
nu am vorbit, neîndrăznind să zicem ceva. Acolo, administratorul a început să măsoare și Niță bătea
țărușii de hotar între cele patru locuri: la colț era locul vizitiului, urma locul dadei, apoi al nostru și
la margine era al tușei Chiva. Fiecare aveam hotar spre Drumul mare lung de 30 metri, iar hotarul
între noi era de peste 80 de metri. Fiecare ne-am închinat, iar tușa Chiva a sărutat pământul; la fel a
făcut și dada.
Tot timpul cât s-au făcut măsurătorile, Sandu a stat în trăsură, apoi ne-a chemat la el și ne-a
întrebat dacă ne place locul. Bine înțeles cu toți i-am mulțumit. Apoi boierul ne-a spus:
– Luni vă aduc și actele ... .Pe aceste locuri vă voi ajuta să ridicați câte o căsuță, încât la
toamnă să vă mutați în ea. Este bine? ... Să vă gândiți cam ce fel de casă vreți, cu una sau două odăi,
... sau poate mai mare, după cum vă place. Casele le facem din ”gard împletit”, sau cum le mai zice
din ”vălătuci”, fiindcă sunt mai trainice decât cele din ”tule sau chirpici ”. .
Noi ne-am privit oarecum și mirați și speriați și înainte să spunem ceva, boierul a adăugat:
– Am să aduc câțiva meșteri, însă până atunci, o să se curețe pe aici și cel mai important este
să adunăm lemn pentru construcție ... Domnul administrator va dirija tot, iar Niță va ajuta să se
aducă lemnul și v-a munci cu meșterii ... .Acum să zicem : ”să fie într-un ceas bun și cu noroc”.
Apoi boierul a făcut semn cu mâna și trăsura a pornit. Noi am mai rămas un timp și am vorbit mult
despre dărnicia boierului și ne-am închinat mult ...
Câteva săptămâni la rând, dimineața în zori administratorul dădea ordine unde să meargă
Niță împreună cu câțiva argați pentru a tăia copaci, în special salcâmi și plopi; până seara îi și
aduceau la conac. Alți câțiva oameni erau trimiși în baltă pentru a tăia și fasona crengi de salcie și
plop.
În vara aceia, Sandu a stat mai mult la conac, boierii mari fiind plecați la băi, iar conița
Evelina la mama ei, care zăcea damblagită. Între timp Sandu a discutat cu dada-Ana și au stabilit ca

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 32

noi să facem casă împreună, pentru ca după ce ea n-o să mai fie, totul să-mi rămână mie. Niță nu s-a
împotrivit. Așa am stabilit că vom face o casă mai mare, cu trei odăi și o tindă. Spre sfârșitul lunii
mai, au venit meșterii și au început casele. Tușa Chiva, fiind doar ea cu nepotul, băiat de 10 ani, a
zis că ea vrea o casă cu o odaie și o tindă, iar vizitiul Vasile o casă cu două odăi și tindă la mijloc.
În fiecare zi de la conac mergeau circa zece oameni, bărbați și femei și munceau ceea ce le indicau
meșterii. În fiecare seară Niță îmi spunea ce au făcut în ziua respectivă: Cam după o lună de zile,
casele erau ridicate, pereții împletiți și umpluți cu pământ și se pregătea acoperirea cu stuf. Vorbind
cu dada, aceasta a mers la Sandu și i-a spus:
– Boierule, nu te supăra, vreau să te rog ceva: nu vreau să acoperim casa noastră cu stuf.
Vreau s-o acoperim cu tablă. Eu am câțiva bani strânși la bancă, din care o să plătesc tabla. Meșterii
să măsoare și să spună câtă trebuie. Am auzit că se găsește la Călărași.
Sandu când a auzit ce vrea dada, a zâmbit și i-a răspuns:
– Bine dada-Ana! O să-ți fac pe voie.
La această discuție erau de față și administratorul și vizitiul. După câteva momente, Vizitiul a zis:
– Sigur că-i mai bine cu tablă, dar ... costă mult ... .Dada are bani, că nu are pe ce să-i
cheltuie!
După Sf. Ilie, s-au pus și ușile și ferestrele. Atunci Niță m-a luat cu căruța să vad cele trei
case; a noastă era cea mai mare și cea mai arătoasă. După ce am intrat în toate încăperile, la ieșire
am privit casa și m-a podidit plânsul; nici eu nu știu de ce. Bine că nu m-a văzut Niță; el tocmai
căra niște lemne prin jur, pentru că voia să înceapă un ochi de magazie și un coșar pentru cai.
Privind casa mi-a venit ideea că ar fi bine ca pe partea din fața casei să facem un fel de prispă care
să fie înconjurată de scândură; unii îi zic cerdac. Imediat ce am ajuns la conac i-am spus dadei
despre prispă sau cerdac. Ea s-a bucurat și mi-a zis că va vorbi cu Sandu. El cum a aflat de cerdac, a
fost de acord; apoi a dorit să mă vadă cu copiii. Ne-a întâlnit la dada în odaie. Cum a dat cu ochii de
noi, s-a repezit și a luat copiii în brațe, i-a sărutat foarte emoționat și i-a admirat îndelung. Pe atunci
copiii mai crescuse și începuse să gângurească. Mi-a spus că este bine să se facă cerdac la casă,
pentru că vor avea copiii unde să se joace; tot atunci i-a spus dadei că a plătit el tabla și că nu vrea
banii. Sandu era tare vesel și când a plecat a scos din buzunar o sumă mare de bani, pe care a
așezat-o pe masă și privindu-mă a zis:
– Aceștia sunt ca să cumpărați câteva lucruri, pentru când o să vă mutați.
N-am avut timp nici să deschid gura că Sandu a și ieșit din odaie. Am vrut să merg după el, dar
dada m-a oprit, și mi-a spus să nu-i spun nimic lui Niță. Pentru că nu era timp să terminăm toate
cele trei odăi, iar dada a spus că ea mai rămâne măcar o iarnă la conac, ne-am decis să terminăm
doar o odaie și tinda. Eu nu prea știam cum stă cu terminarea casei, pentru că nu puteam să plec cu
copiii după mine, fiindcă încă le dădeam să sugă; știam ce îmi spunea Niță. După ce s-au lipit și
netezit pereții, s-a dat cu var peste tot, în odaie s-a făcut o sobă cu plită și cu cuptor; apoi s-au făcut
două paturi mari, pentru care s-au bătut țăruși în pământ și s-au așezat scânduri deasupra. Dada
făcuse rost din timp de pânză din cânepă pentru saltele, pe care le-a cusut singură, iar Niță a adus
paie de ovăz și le-am umplut. De la bâlciul de Sfânta Maria de la Călărași, dada cu Niță au
cumpărat mai multe lucruri, mai ales rogojini, atât să așezăm peste saltele, cât și în odaie pe jos,
unde era pământ; la fel era și la ceilalți vecini ... .
La câteva zile ne-am sfătuit cu Chiva și cu Ion vizitiul și ne-am mutat în casele noastre ... ...
Cu o zi înainte eram foarte, foarte bucuroasă; în noaptea aceia nici n-am putut să adorm, atât eram
de nerăbdătoare să ne mutăm ... .Dar, chiar după prima zi, bucuria a început să scadă, pe măsură ce
constatam câte lucruri ne lipsesc, începând cu apa, vase și ... terminând cu lemne să fac un foc.
Bietul Niță se străduia să-mi facă rost de ce-i ceream; de fapt îi transmitea dadei de ceea ce aveam
nevoie și ea îmi făcea rost ... .Cel mai greu am simțit lipsa mâncării, mai ales pentru copii, deși prin
Niță, într-un coș, zilnic dada îmi trimetea lapte, dar și 2-3 ouă, pâine și alt ceva de mâncare, atât
pentru ei, dar și pentru noi. A fost tare greu. Oricum, cred că prima iarnă petrecută în casa noastră,
mi s-a părut cea mai lungă și grea. Bine că nu ne-am îmbolnăvit vreunul din noi ... În fiecare zi, în
gând, îi dădeam dreptate dadei, care nu a fost de acord să ne mutăm așa repede în casa noastră ...
Aproape toată ziua eram singură în pustietatea asta. Când auzeam câinele lătrând, inima mi se făcea
cât un purice de frică ... Ce mai, am avut noroc că n-a venit careva peste mine. Nici cheie la ușă nu

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 33

aveam. Tușa Chiva pleca dimineața la conac împreună cu căruța cu Niță și adesea se întorceau tot
împreună, spre seară. Băiatul-nepotul ei Petrică pleca dimineața împreună cu alți trei copii la școala
din sat, iar la întoarcere la prânz, de cele mai multe ori venea și sta la mine, până sosea Chiva de la
conac. De Aurica, nevasta lui Ion, ce să zic: zilnic pleca cu el și sosea cu el.
Pe la jumătatea lunii martie, boierul Sandu a chemat-o pe dada și i-a spus:
– N-am uitat că micuții împlinesc un an, peste câteva zile. Anunț-o pe Floricica să-i
pregătească, fiindcă în ziua de Bunavestire, nașul vrea să le ”taie moțul”, aici la conac. De tot ce
trebuie se va ocupa madam Stănuța; bineînțeles c-o s-o ajuți ...
În ziua aceia, de 25 martie 1939, după ce copiii au mâncat și au supt, i-am îmbrăcat și am
plecat cu căruța la conac. Inima îmi bătea de credeam că o să iasă din mine. Dada ne aștepta și când
ne-a văzut, au început să-i curgă lacrimile. La prânz am mers în salonul mic unde era așezată masa .
Acolo mai erau: madam Stănuța, tușa Chiva și vizitiul Ion cu Aurica; nu îndrăzneam să ne așezăm.
La puțin timp a intrat și boierul Sandu, care în momentul când a dat cu ochii de copii, s-a mirat mult
că merg în picioare; i-a îmbrățișat și le-a urat să crească mari și sănătoși. Apoi ne-a invitat să ne
așezăm la masă. Două fete au servit niște aperitive, apoi borși și friptură de miel cu garnitură.
Bineînțeles s-a băut și vin, ocazie când s-au făcut urări atât pentru copii și părinți, dar și pentru nași.
Niță era cel ce turna vin în pahare la cei care doreau. După friptură, pe masă s-au așezat două
torturi, pe fiecare fiind câte o lumânare aprinsă. De asemenea, în apropiere de naș, o fată a adus o
masă mică pe care se afla două ” turte de moț” și o tavă mare pe care erau așezate o mulțime de
lucruri: carte, creion, monede de argint, bani de hârtie, un buchețel de ghiocei, oglindă, bomboane,
felie de pâine și multe altele. Boierul vesel a zis:
– Ei, acum e acum! Să vă văd micuților, ce o să faceți! ... Apropie întâi băiatul ...
L-am luat pe Mihai în brațe și m-am apropiat de Sandu; acesta a prins o șuviță de părul băiatului și
a legat-o cu o fundiță. La fel a procedat și cu fetița. Copii voiau să circule, așa că a trebuit eu să țin
fetița, iar pe băiat să-l țină Niță. Apoi madam Stănuța i-a înmânat o ”turtă de moț”, pe care boierul a
rupt-o deasupra capului băiatului, zicând:
– Să trăiești mulți ani Mihai, să ai parte de noroc și să fii fericit! Din turtă o mică bucățică a
dat băiatului și apoi a împărțit la toți cei prezenți. Apoi cu ajutorul unei foarfeci a tăiat ”moțul”-
suvița de păr legată cu fundița, pe care mi-a dat-o s-o păstrez.
La fel a procedat și cu Sevastița, urându-i:
– Să trăiești mulți ani Sevastița, să ai noroc și să fii iubită!
După ce fiecare a mâncat din cele două turte de moț, nașul a luat în brațe băiatul și l-a apropiat de o
tavă cu tort și l-a îndemnat să sufle să stingă lumânarea. După câteva încercări, Mihai a reușit;
Sandu l-a sărutat și strâns la piept, după care l-a așezat pe un scaun. Tot așa a procedat și cu fata,
care însă a stins lumânarea chiar la prima suflare. Boierul foarte vesel, a început să cânte ” mulți ani
trăiască” și toți i-am ținut isonul. Când s-a terminat cântecul, madam Stănuța a apropiat de boier
tava de pe masa mică și i-a șoptit ceva. Atunci Sandu a spus:
– Bine că mi-ai amintit. Uitam de tavă ... .I-a veniți aici frumoșilor și luați câte ceva de aici,
să văd ce alegeți. Imediat eu am luat băiatul de mână și ne-am apropiat de tavă; Niță a făcut la fel cu
fata. Nașul îl îndemna pe băiat, dar fata repede a întins mâna și a luat cartea și a dus-o la gură; după
mai multe îndemnuri băiatul a luat și creionul și buchețelul cu ghiocei. Iar s-a stârnit veselie și
discuții.
Tocmai mă ridicam de pe scaun să plecăm, când boierul a spus:
– Stați nu vă grăbiți ... La așa fini frumoși și sănătoși, se cuvine ca nașul să le ofere câte un
mic cadou ... Da, aici am întocmit câte un act pentru fiecare copil, prin care le donez, ceea ce cred
eu că este mai de preț: le donez câte două pogoane de pământ, care se află la marginea cătunului
Salcia. Iar aici lângă masă, este un pachet cu ceva îmbrăcăminte.
Când am auzit aceasta, mi s-au înmuiat picioarele și m-am proptit de un scaun. Abia după ce
Niță și dada au mulțumit, am putut și eu să-i spun:
– Să trăiești boierule, mulți ani sănătoși!
– Să trăiți și voi și să-i crește mari! ... Deoarece copii trebuie să mănânce lapte, le mai dau
ceva: câte o capră. Caprele au și câte un ied.
Auzind aceasta, dada s-a repezit la Sandu și l-a îmbrățișat și printre lacrimi i-a spus:

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 34

 – Cât de darnic ești boierule.! Să te ocrotească Dumnezeu toată viața!
După puțin timp Sandu ne-a salutat și a părăsit salonul. Noi am mai rămas și am ciocnit câte un
pahar cu vin, apoi am ieșit și ne-am apropiat de căruță. A trebuit să mai așteptăm până au adus cele
două capre cu iezii și le-au urcat în căruță la Niță, în care mai era și tușa Chiva cu băiatul Petrică.
Eu cu copiii am fost invitată în trăsură în spate, pe capră stând Ion și Aurica. Încă nu apusese
soarele când am ajuns acasă. Multe zile și nopți la rând, i-am mulțumit lui Dumnezeu pentru
gândurile bune ce i le-a dat boierului de a fost atât de darnic ... Eram bucuroasă că aveam și noi o
mică gospodărie, mulțumită bunătății lui Sandu ...

Mama s-a oprit, a oftat de câteva ori, apoi s-a ridicat și a mers să bea apă. Atunci am
întrebat-o dacă vrea să continue altă dată, însă ea a făcut semn din cap; și-a dres glasul și a spus:
Dar așa este în viață, ... bucuriile nu țin mult ... După 2-3 săptămâni, deși nu munceam mult
și nici nu mâncam varză sau ceapă, copiii au început să nu mai vrea să sugă și voiau mâncare și
lapte îngroșat cu făină. Nu știam care ar fi motivul și am chemat-o pe dada-Ana să mă lămurească.
După ce i-am spus despre toate, ea îmi zice:
– Știu și eu, Florico? Oi fi rămas borțoasă! ? Rar am auzit de astfel de cazuri, când rămâi
borțoasă, chiar și când încă mai sug copiii ... Din cauza asta, multe femei le dă să sugă la copii până
pe la doi ani, poate și mai mult.
Auzind acestea, m-a cuprins o spaimă și am început să tremur și i-am spus:
– Vai de mine dadă, ... ar fi un mare năcaz pe capul meu ... Ce-o să mă fac? Doamne,
Doamne, fă să nu fie așa!
Dar, ... iar dada a avut dreptate. După câteva zile m-am convins și eu: a început să-mi fie greață,
apoi am început să vărs. Bineînțeles copiii ne mai voind să sugă, s-au înțercat; aveau un an și o
lună. Atunci i-am spus lui Niță. De unde mă așteptam ca această vestea să nu-i placă, el s-a bucurat
mult și mi-a spus că dorește să fie băiat, ca să aibă și el ajutor mai târziu.
Niță era bucuros că avem 6 pogoane, fiindcă puțin oameni din cătun aveau atât pământ.
Ajutat de tata, au arat cele patru pogoane pe care a semănat porumb, fasole, in, cânepă; pe celelalte
două semănase din toamnă grâu, orz și ovăz. Cum a terminat cu aratul și semănatul, am vorbit cu
Niță să începem să terminăm și ce de a doua odaie. Dada-Ana convingându-se că sunt borțoasă, s-a
decis să-și aranjeze odaia : a adus o femeie și i-a văruit-o, și-a făcut pat, sobă, a lipit pe jos și apoi
și-a cumpărat dulap, scrin, masă și scaune. Începând cu luna lui cuptor, treptat și-a adus, de la
conac, cuverturi, țoale, plapumă, perne și câte și mai câte. De fiecare dată îmi aducea și mie unele
lucruri folositoare: copăi, putinele, căldări, câteva vase de la bucătărie, dar și țoale, cearșafuri, chiar
și un macat vechi de pe vremea boieroaicei Sevastița și altele. Noroc de căruța lui Niță, că nu mai
vedea altcineva ceea ce lua de la conac, deși pentru unele avea învoire. Până spre iarnă când s-a
mutat aici, dada a adus chiar și un” război de țesut”. Într-o zi, când adusese două butoiașe, am
întrebat-o:
– Dadă, ... cine îți dă toate lucrurile astea pe care le aduci? Vezi să nu iasă unele vorbe!
Dada, m-a privit mirată și mi-a zis :
– Apăi fată, dacă aș aștepta să-mi dea ceva, ăia de acolo, ... sigur m-aș alege cu ” praful de
pe tobă”. Crezi că îmi poartă de grijă careva? ... Și apăi fată, eu am muncit cinstit toată tinerețea
acolo; n-am luat nici un cap de ață. N-am făcut ca alții, ... care au cărat și zi și noapte și s-au
îmbogățit ... Dar să știi că, multe dinte acestea chiar madam Stănuța mi le dă, iar eu i-am promis că
am să o ajut de fiecare dată când vrea să ” pornească războiul de țesut”.
Toată vara am muncit din greu în grădină și am cărat apă de pe luncă, cu gândul că poate,
poate ” am să lepăd”. Dar degeaba, că burta creștea ca un aluat pus la dospit. Mai m-am liniștit abia
după ce a mișcat ... Prin octombrie, dada privindu-mă mai atent îmi zice:
– Florico fată, ... tare mă tem că iar ai să faci doi! ... Pre-i mare burta asta!
– Doamne, ferește dadă! ... Și brusc au început să-mi curgă lacrimile.
Dada a încercat să mă mângâie, spunându-mi:
– Nu mai plânge Florico! ... Așa a vrut Dumnezeu! ... Eu zic că-i bine ce s-a întâmplat, ... să
aibă și Niță copilul lui. Și, să nu uiți că, fiecare copil este cu soarta lui, cu norocul lui, ... chiar dacă
se crește greu.

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 35

 Pentru că Niță l-a ajutat la diferite munci în curtea sa pe Ion vizitiul, acesta i-a făcut rost, tot
de pe la conac, de câteva unelte : un plug cu o brazdă, o grapă, sape și greble.
După ce copiii au făcut un an, boierul Sandu știindu-l pe Niță că se pricepe bine la cai, i-a
spus că poată să vină mai rar la conac, doar pentru ca să verifice caii și mânjii, însă va fi plătit la fel.
Cu această voie de la boier, Nițu în vara aia, a muncit pe brânci: a terminat magazia și coșarul cailor
pe care le începuse în toamnă, a făcut un coșar pentru capre, un coteț pentru găini și unul pentru
porc și un mare șopron pentru adăpostit paiele și căruța. De, acum știa să construiască din astea,
fiindcă învățase de la meseriașii de case. Materiale mai rămăsese de la case, sau mai aducea de pe
ori unde găsea, din pădurice sau din luncă; doar stuf a trebuit să taie de aici de sub mal ...
Aaa! , ... Stați că mi-am amintit ceva, de un secret a lui Ion și Niță; dar să nu se audă pe
undeva. În una din zile pe când Niță muncea pe la șopron, vine la el Ion vizitiul și-i spune că este
cazul să termine gardul din fundul grădinii. Niță i-a spus să lase mai la toamnă, fiindcă acuma n-are
sârmă destulă. Ion a spus că-i grabă, fiindcă i-a intrat un cal străin în curte și i-a mâncat din lăptuci;
totodată s-a oferit să-i cumpere sârmă de la Călărași, când merge cu Ilie după treburi. Niță a venit și
mi-a cerut bani pentru sârmă, iar eu i-am spus să cumpere mai multă, fiindcă grădina-i mare. După
câteva zile Ion a adus câțiva colaci de cârmă ghimpată și împreună cu Niță s-au apucat să facă
gardul, adică să îngroape stâlpi de lemn din loc în loc și să tragă 3-4 fire de sârmă între ei ... Ei aici
ce credeți că a făcut Ion vizitiul? . Din primăvara trecută erau bătuți țăruși care arătau până unde se
întinde curtea fiecăruia: a lui, a noastră și a Chivei. Înainte să înceapă, Ion însă i-a spus lui Niță:
– Mă Niță, ... ia hai să mutăm nițel țărușii ăștia, că ... doar n-o să mai vină careva să ne
măsoare.
– Dar nene Ioane, ... intrăm în moșia boierului ... Și ... țărușii erau în drept cu plopul acela,
din uliță ... Cum facem, mutăm și plopul? ... .
Ion, poate se gândise mai de mult, a zâmbind și i-a zis:
– Ei, asta și tu! Uite cum o să facem: O să tăiem plopul și ne ducem cu țărușii până în
dreptul salciei de acolo, care-i tot de pe uliță ... Și, vom muta și țărușii de la tușa Chiva și așa sigur
nu va băga de seamă nici ea și nici altcineva.
– Dar nene Ioane, cum rămâne cu boierul, ... el a fost darnic cu noi ... Și noi ... E mare păcat!
– Mă Niță, mă! Ce păcat! ? La cât de mult pământ are boierul, ce luăm noi, nici nu se bagă
de seamă, ... nu-i nici cât ”negru sub unghie”. Afară de această moșie, care este de peste trei mii de
pogoane, boierul mai are o moșie de la coana Paulina, cam de o mie de pogoane, încă una mai mică
pe lângă Ciulnița și ... mai are și în baltă. Cred că abia de le ține minte.
Niță când a auzit câte moșii are boierul, s-a înmuiat și i-a spus
– Păi, ... n-am știut că are atâtea moșii! ... Bine nene. Oricum, să fie păcatul matale!
Și chiar în ziua aceia au mutat țărușii, au scos plopul din rădăcină și au tras trei fire de sârmă, iar în
zilele următoare au adus crenguțe de salcie și le-au înfipt în pământ, de-a-lungul sârmei ...
Da, dragile mele, ... așa a făcut Ion vizitiul, care-l poartă peste tot pe boier ... Și poate Niță nu-mi
spunea nimic, dar după câteva zile, m-am dus în grădină să aduc caprele să le mulg, care erau
priponite în spre fundul grădinii. Niță era pe acolo cu treburi. Merg eu ce merg și parcă mi se pare
cam lungă grădina. Și-i zic lui Niță:
– Niță, ... am obosit mergând prin grădina asta ...
Niță zâmbind îmi spune:
– Nu-i de mirare cu burta asta mare ...
Și dintr-o dată. Îmi întorc capul spre stânga, să văd plopul. Cum nu-l vedeam, îl întreb pe Niță de
plop, iar el zâmbind, îmi spune:
– Florico, așa repede ai uitat? Era salcie și nu plop ... Unde ți-a zburat gândul?
Nu m-am lăsat păcălită și am insistat, spunându-i că știu precis că, grădina se întindea până în
dreptul plopului. Niță n-a putut să mă convingă și ... până la urmă a trebuit să-mi spună toată
”întâmplarea”, cum împreună cu Ion vizitiul au lungit curtea, cu circa 25-30 pași, nu numai a
noastră ci și la vecini ...

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 36

 Dada mai venea, mai și dormea câte o noapte în odaia ei, dar încă nu se hotăra să se mute.
Înainte de Sfântul Andrei, dada a mers la Sandu și i-a spus că vrea să se mute la casa sa. El a
îmbrățișat-o cu mare plăcere și i-a zis:
– Dadă-Ana! Îți mulțumesc că mi-ai fost ” cea de a doua mama”! ... Desigur, că te apasă anii
de muncă și este cazul să te odihnești ... .Ori cum , o să am grijă de tine. Eu mai stau aici câteva
zile. Voi veni să te vizitez în casa ta ... .Îți mulțumesc pentru tot!
Cu o zi înainte de Sf. Nicola, pe la prânz, a venit în vizită boierul Sandu împreună cu Ion,
care ducea în mână un coș mare; Ion n-a intrat spunând că merge puțin acasă. Boierul când m-a
văzut a făcut ochii mari și dintr-o suflare mi-a zis:
– Floricico, iar faci doi? Bravo ție, fată harnică și frumoasă! ...
Apoi după ce m-a îmbrățișat, a dorit să vadă ”puișorii noștri”. I-a luat în brațe și i-a sărutat
mult, neîndurându-se să-i lase jos. După un timp, roșu ca racul, a scos din coș o mulțime de lucruri:
pentru mine un șal mare, pentru Niță o căciulă, iar pentru copii câte o pereche de ghetuțe de lac, în
care erau bomboane și mulți bani și câteva jucării, printre care o păpușă și un căluț. Pe toate le-a
așezat pe masă, la sfârșit spunând:
– Toate astea sunt din partea lui ”Moș Nicolae” ...
Abia de am putut mulțumi, că imediat copii au început să spună mai multe cuvinte, printre care:
moș, moș , mama, tata, dada ... ceea ce i-a făcut mare bucurie lui Sandu, apoi i-a îmbrățișat și a
mers în odaie la dada. Eu am rămas cu copiii; am ieșit doar când am auzit că pleacă. Din ușă m-a
mângâiat pe față și mi-a spus:
– I-am spus și dadei că, noi peste câteva zile plecăm din țară pentru 2-3 luni. Așa că n-am să
pot să-ți botez și te rog să căutați alt naș. Vorbește cu dada despre tot.
În uliță Ion aștepta în trăsură; Sandu s-a urcat și au plecat ... Imediat dada a venit în odaie și în timp
ce admira cele aduse de Sandu, mi-a spus :.
– Frumoase daruri va dat ”Moș Nicolae”, ... dar și eu am primit unul, mare de tot: două
pogoane. Trebuie să merg la Ilie să-mi aleg locul unde să fie, ori lângă noi, ori în câmp.
Amintindu-mi de ceea ce făcuse Ion cu Niță, i-am răspuns imediat:
– Dadă, să fie aici lângă curțile noastre, să ne fie aproape și la arat și la prășit și la cules.
Deși dada se mutase în odaia sa de la începutul lunii, cu trei zile înainte de Crăciun a mers la
conac și a stabilit cu Ilie ca locul celor două pogoane să fie lângă grădina noastră. În Ajun, Niță a
adus-o pe dada, care a sosit încărcată cu multe bunătăți: cozonaci, sarmale, cârnați și caltaboși. Noi
aveam un mic purcel, dar ea nu ne-a lăsat să-l tăiem și bine a făcut. În zilele acelea eu abia de mă
puteam mișca, atât de mare era burta ... .Of, Doamne, Doamne! ... Da, am avut de toate, însă zilele
de Crăciun au trecut greu. Chiar din seara de Sfântul Ștefan m-au apucat durerile, care m-au ținut
toată noaptea; în zori s-a ”rupt apa”. Ajutată de dada și tușa Chiva am născut doi băieți, cam la fel
de mici ca și primii. Imediat ce le-a tăiat și legat buricul, i-a spălat și înfășat, după care mi i-a dat să
sugă; băieții au supt încetișor, dar au supt. Niță era foarte bucuros, motiv pentru care, cu toții am
băut câte o țuică fiartă, apoi ne-am culcat.
A doua zi, Niță împreună cu dada au mers la Primăria din sat și au înscris copii, dându-le
numele Alexandru și Vasile Oieru. Când a auzit primarul că iar avem gemeni, a râs și i-a zis:
– Mă Niță, da vă grăbiți nu glumă.! Dacă o țineți tot așa, în curând o să faceți duzina.!
Niță a ridicat din umeri, însă dada a spus:
– Să-i ferească Dumnezeu! Sunt destui patru copii, că ... tare greu se cresc ...
Până m-am înzdrăvenit, dada nu s-a dezlipit de lângă mine. Niță zilnic era ocupat cu tot felul
de treburi, mai ales gospodărești, iar copii mari, Mihai și Sevastița erau neastâmpărați. Cam după
jumătate de lună, am botezat copiii; naș a fost Ion vizitiul. Deși zăpada era până la genunchi, la
biserică s-a mers cu căruța, fiindcă nu aveam sanie. După botez, acasă am mâncat împreună cu nașii
și Chiva și am ciocnit un pahar cu vin, urându-le copiilor să fie sănătoși și norocoși.
În una din zile din februarie, Niță a intrat râzând în odaie. Cum nu spunea nimic, îl întreb de
ce râde, la care mi-a zis:
– Râd Tițo, fiindcă și capra albă s-a luat după tine; chiar acum a fătat doi iezi. După burta
care o are, cred că și cea bălțată o să facă tot doi.
M-am făcut că n-am înțeles și mi-am văzut de treburile mele, iar el s-a dus la dada să-i dea vestea.

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 37

 În ziua când Mihai și Sevastița au împlinit doi ani, Ion vizitiul mi-a adus un pachet trimis de
madam Stănuța, din ordinul boierului Sandu. În pachet erau haine pentru cei doi și o sumă bunicică
de bani. M-am bucurat mult.
Cum s-a desprimăvărat, mama a început să vină mai des pe la noi și ne ajuta cu ce putea, iar
tata îl ajuta pe Niță la muncile din câmp și îl îndruma. Niță, de câte ori avea puțin timp liber,
mergea pe luncă să prindă pește, atât cu o mică plasă, cât și cu odorobul; pe atunci apa începea să se
retragă. De fiecare dată aducea cel puțin câte o căldare plină cu pești mici; o parte din pește îl
mâncam proaspăt, iar restul îl săram și-l uscam. Eu aveam lapte destul și copilașii creșteau văzând
cu ochii, iar cei mari erau sănătoși și alergau prin toată curtea.
În prima zi de Paști, dada a invitat la masa de prânz atât pe mama și tata, dar și pe cei doi
vecini, tușa Chiva cu nepotul și pe Ion cu Aurica: ea adusese de la conac un coș cu cozonaci și cu
ouă vopsite, iar eu făcusem ciorbă de găină și friptură de ied.
După ce s-a spus o rugăciune și am ciocnit câte un ou vopsit, zicând ”Cristos a Înviat ” și
răspunzând cu ” Adevărat a înviat”, s-a trecut la servirea celor preparate. În timpul mesei, s-a vorbit
despre multe. Niță a povestit despre gluma de la Primărie, dar s-a și lăudat că prinde și mănâncă
mult pește; acestea au stârnit mult haz. Totodată s-a arătat îngrijorat despre faptul că în viitor ne va
fi greu cu patru copii. Tatăl meu, care era cunoscut ca unul ce spunea glume, strigături la horă, sau
chiar potrivea diferite porecle pentru unii, auzind cele spuse de Niță, la un moment dat, zice că vrea
să ne spună ceva. Eram curioasă să aflu și ca să înțeleg bine, am scos copii pe cerdac. Tata și-a dres
glasul, ne-a privit pe rând pe toți și cu un zâmbet în colțul gurii, a zis:
– Da așa este Niță, te cred că nu vă este ușor cu patru copii, dar și alții au crescut chiar mai
mulți. Dar, ca să te înveselesc, iată ce îți zic:
Niță, sunteți voi
Șapte guri la fiece masă,
Însă nu te mai jeli,
Doar tu ți-ai adus în casă
”Fabrica de copii ”!
Toți au făcu mare haz și au repetat aceste versuri de mai multe ori. Eu însă am încremenit de
rușine și ciudă. Asta însemna că tata încă nu mă iertase și prinzând ocazia mi-a potrivit o poreclă,
zicându-mi ”fabrică de copii”. Mulți ani la rând mi s-a păstrat această poreclă ... Așa era tatăl meu,
fie-i țărâna ușoară!
În timpul mesei, Ion vizitiul care slujea la conac de peste 25 de ani, ne-a povestit foarte,
foarte multe. Cele mai interesante erau în legătură cu drumurile lui la casa din București a boierului.
Aceste drumuri le făcea chiar și de 3-4 ori pe lună, pentru a duce ”de ale gurii” de la conac. Cu o zi
înainte, de obicei joia, madam Lola, sau madam Stănuța se îngrijea de cele ce trebuiau trimise, în
funcție de cele cerute de boieri. Se făceau plăcinte, cozonaci, fripturi, se tăiau păsări, sau un purcel,
se umplea putina cu brânză, oala cu unt, nelipsitul coș cu ouă și multe altele; toate se ambalau în
coșuri din nuiele, sau în coșnițe din papură, pregătite anume. A doua zi, înainte de a se lumina, Ion
împreună cu 1-2 argați porneau cu trăsura până la gara Ciulnița, unde se urca în tren până în
București Obor. Uneori când bagajele erau multe sau voluminoase, Ion era însoțit în tren, de câte un
argat. Din gara București Obor, Ion închiria o trăsură cu care ajungea la casa boierului, din calea
Moșilor. Aveau puțin timp la dispoziție, peste două ore, pentru ca să ajungă înapoi la tren. În acest
scurt timp, dădea în primire cele aduse și informa pe boier de cele ce se întâmplă pe la conac. La
ora șase seara coborau din tren și porneau cu trăsura spre conac. Cât lipsea Ion, caii și trăsura
rămâneau fie în grija unui argat, fie a unui om de la gară. Din când în când, Ion era însoțit și de Ilie
administratorul. Când însă vremea era rea, frig sau ploaie, se mergea prin Călărași,iar noaptea se
dormea în București. Iarna se temeau de haitele de lupi, care atacau atât ziua, dar mai ales noaptea
și pe oameni și pe animalele. Până după apusul soarelui Ion a povestit multe, câte i s-au întâmplat
cu haitele de lupi; din acest motiv când pornea la drum, întotdeauna lua la el pistolul încărcat, sau
chiar și pușca.
Această zi de sărbătoare petrecută împreună, a fost minunată; toți ne-am simit foarte bine și
mulți ani ne-am amintit de ea ... .

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 38

 Dar, ... ca să nu fie mult timp bine, chiar după primele zile din luna mai, Niță a primit ”ordin
de concentrare ”: începuse războiul.
Mama s-a oprit, a oftat de câteva ori, și-a șters o lacrimă și clătinând ușor din cap, a spus:
– Mă ierți Tița, fetița mea ... .Ziua aceia nu o pot uita! ... De atunci a început cu adevărat
greul din viața mea ... Primii doi ani, au fost de chin, de ocnă. Of Doamne, Of Doamne! ...
Chiar eu l-am dus cu căruța pe Niță la Primăria din sat, unde trebuiau să se adune cei care
primise ordon pentru ziua aceia. În fața Primăriei erau adunați peste 25 bărbați și o mulțime de
femei, bătrâni și copii. Toți erau triști, sau plângeau mocnit și se îmbrățișau. La un moment dat,
vreo câțiva bărbați au început să cânte; era un cântec de rămas bun, de jale, pe care l-au repetat de
mai multe ori, încât l-am învățat. Cântecul era cam așa. Și mama a început să-l cânte încetișor:

1. La revedere mândră bună, măi 2. Eu mă duc mândro de-acasă, măi,

Asta-i seara de pe urmă La război și nu la coasă,
În care te mai culc pe mână. La război și nu la coasă,
Mândro când ne-om mai vedea, eu nu știu! Mândro când ne-om mai vedea, eu nu știu!

3. Ia-mă bade și pe mine, măi, măi, 4. Nu pot mândrulița mea, măi

Să fac războiul cu tine Că la plug sunt bolovani ,
Cum mergeam la plug cu tine. La război sunt doar dușmani,
Mândro când ne-om mai vedea, eu nu știu! Mândro când ne-om mai vedea, eu nu știu!

Treptat și unele femei li s-au alăturat, îngânând părți din cântec; așa l-am învățat și eu.
Pe la prânz, a sosit un camion din care a coborât un militar; acesta i-a strigat pe bărbați după
o listă, i-a verificat și apoi le-a ordonat să se urce în camion. Când să pornească camionul, s-au
pornit așa de mari bocete și țipete, că nu se mai auzea nimic; această stare a durat un timp, apoi
încet, încet cei adunați au început să se împrăștie.
Eu până acasă, am lăsat caii la pas și m-am rugat la Dumnezeu să mă ajute, să-mi dea puteri
să pot să-mi cresc copiii. În ziua aceia, la insistența dadei, abia spre seară am băgat ceva în gură și
doar pentru a nu-mi seca laptele. Noroc de dada-Ana care a avut grijă de cei patru copii: doi copii
de 2 ani și o lună și doi de nici cinci luni, ... iar eu atunci aveam ... 20 de ani și câteva luni. Doamne,
Doamne, ce mare năcaz pe capul meu! ... Câteva zile am fost amețită, nici nu știam ce fac. Tot dada
a fost cea care m-a scos din această stare, amintindu-mi mereu că, în situația mea se află foarte
multe femei din toată țara. Numai din cătunul nostru erau plecați 17 bărbați, iar din sat peste 60.
Tata a scăpat, fiindcă trecuse de 50 ani.
Noroc că Niță arase și semănase tot pământul nostru și cel al dadei, în total 8 pogoane.
Din ziua aceia, atât tata, dar și mama veneau și ne ajutau la diferite treburi. Dar de cel mai
mare ajutor ne-a fost Frusina, cea care are casa peste uliță lângă pădurice. Frusina avea vreo opt ani
mai mult decât mine și se pricepea bine la toate muncile din câmp. Cu un an în urmă a venit la noi
și a muncit cu ziua, atât la prașilă, cât și la cosit grâul; era bucuroasă că își putea lăsa la noi băiatul,
care avea trei ani. Ce femeie harnică, pricepută și robustă, dar ... amărâtă de tot. La puțin timp ne-
am împrietenit. Biata de ea, mi-a povestit că singură își crește băiatul, pe care l-a făcut cu un bărbat
ce l-a cunoscut în timpul când muncea la conac. Deși n-a fost măritată cu el, totuși au stat împreună
peste doi ani. Pe când băiatul abia făcuse un an, bărbatul a plecat în baltă și nu s-a mai întors. De
atunci nu s-a auzit nimic despre el, deși a fost la Primărie și le-a spus despre situația lui. La câteva
luni de zile după ce bărbatul a plecat, alt năcaz s-a abătut asupra ei: părinții ei au mers să aducă
lemne din baltă. Când treceau apa Borcei, barca plină cu lemne s-a răsturnat și amândoi s-au înecat;
au fost găsiți după două zile, mai la vale în dreptul unui sat.
Această femeie, Frusina, a fost pentru mine, mai mult decât o soră: ea m-a ajutat zilnic la
muncă și cu ea mă sfătuiam pentru ceea ce făceam în muncile din câmp. Ea avea doar un pogon de
pământ și era nevoită să muncească cu ziua, atât pentru bani cât și pentru mâncare.
În primele luni după plecarea lui Niță, eram dezorientată, nu știam ce trebuie muncit în
câmp. Tata mă mai îndruma, mă ajuta, îmi găseau oameni pentru muncă. Eu însă nu puteam să fac
mai nimic, fiindcă copiii cei mici trebuiau să sugă de câteva ori pe zi. Abia după s-a secerat și

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 39

treierat grâul și ovăzul, copiii făcând jumătate de an, am început să le dăm să mănânce și supă, pește
și lapte de la capre, așa că le dădeam să sugă mai rar ... .și puteam să muncesc în câmp.
Dada îi îngrija cu mult drag pe toți patru copiii, parcă ar fi fost ai ei! Fără ea, nu cred că
reușam s-o scot la capăt, să-i cresc sănătoși. Ea a fost și este Îngerul meu ajutător și păzitor!
În prima iarnă, pentru că atât tata cât și mama m-au ajutat mult, pentru a economisi și lemne
și mâncare, de cum s-a lăsat frigul, i-am invitat să se mute la noi și le-am dat cea de a treia odaie.
Eu dormeam în odaie cu copiii mici, iar dada cu cei mari. Mama s-a bucurat, însă tata s-a lăsat greu;
până la urmă a acceptat, dar numai pentru o singură iarnă.
În toamnă, dar și în primăvara următoare, tata ajutat de Frusina și de încă o femeie, au arat și
semănat tot cea ce trebuia. Pe la Paști am înțercat copiii; toți patru erau sănătoși, dada fiind tot
timpul cu ochii după ei. De acum eram liberă toată ziua, să merg la orice fel de muncă. Am făcut
echipă cu Frusina: ea se pricepea bine la cai și mă însoțea zilnic oriunde: ea era cea puternică, era
”bărbatul”, iar eu eram ”ajutorul” ... Bineînțeles o plăteam pentru orice muncă, pentru orice zi.
Fiindcă nu puteam să muncim doar noi două toate pogoanele, adesea luam oameni la treabă, pe care
tot ea îi găsea ... .Tata, nu știu de ce, îi plăcea să muncească la moșia boierului, iar mama uneori
spunea că nu prea mai are putere, că are amețeli ...
În anul următor după atâtea pogoane, s-a strâns multă recoltă și până în iarnă am fost nevoită
să aduc doi meșteri și au făcut încă un ochi de magazie și un șopron pentru nutrețul cailor și
caprelor. Eram sănătoși toți șase și aveam de toate, numai OM la casă nu aveam și nici vești de la
Niță. Întrebam femeile la care le plecase bărbații, dar nici una nu știa nimic. Războiul era în toi în
Rusia, unde se spunea că este și armata noastră. Cam după ce trecuse peste doi ani de când plecase
bărbații, au început să vină ceva vești de pe front; bineînțeles veștile erau rele ... Ioana a lui Pavel
Ivanciu a fost prima femeie de aici din cătun, care a fost chemată la Primăria din sat și i s-a dat o
hârtie, în care scria că bărbatul ei ”a murit la datorie”, undeva în Rusia ... .După ea au urmat și
altele.
În noaptea de Sfântul Vasile, l-am visat pe Niță: el mergea pe un drum și fiindcă nu s-a oprit
lângă mine l-am strigat, iar el a făcut semn cu mâna, arătând că merge tot înainte. Dada a tălmăcit
acest vis, spunându-mi că în curând voi primi o veste rea despre el; și chiar așa s-a întâmplat!
La câteva zile am fost anunțată să mă prezint la Primărie. Asta era în ... ianuarie 1943. Am și
acum hârtia ce am primit-o de la Primărie ... Da, eram ”vădană de război” și încă nu aveam 23 de
ani. În schimb aveam de crescut patru copii mici: Alexandru și Vasile, făcuse trei ani, iar Sevastița
și Mihai se apropiau de cinci ani.
Când am primit vestea de la Primărie, am plâns puțin, poate ... pentru că nu-l îndrăgisem pe
Niță. Față de el aveam doar o datorie, o recunoștință pentru că m-a ferit de rușine și ... s-a purtat
bine cu mine. În plus Niță se ocupa cu mult drag de treburile din curte, dar și de lucratul la câmp.
Din aceste motive îmi lipsea mult, și-mi părea rău că nu mai este. În amintirea lui, am făcut o slujbă
la biserică, am dat de pomană la vecini și am purtat haine negre până spre vară ...
În ziua de Florii, când mă întorceam cu căruța împreună cu tușa Chiva de la biserică, în
dreptul casei am văzut trăsura boierului oprită în drum. Inima a început să-mi bată tare. Am băgat
repede căruța în curte și am intrat în tindă și apoi în odaia dadei, de unde se auzea vorbă. Cum am
deschis ușa l-am văzut pe boierul Sandu ținându-l pe genunchi pe Mihai. Cum m-a văzut, a lăsat
băiatul jos, m-a îmbrățișat și mi-a urat ”mulți ani” , apoi a început să-mi spună cuvinte de laudă cu
privire la cât de bine au crescut copii și ce frumoși sunt. Eu i-am spus:
– Este adevărat. Deși copiii au fost mici, toți au crescut bine. Meritul este și al dadei Ana,
care nu-i scapă din ochi nici o clipă; îi îngrijește și le face mâncare bună, mai ales de când trebuie să
merg și la câmp ... La început mi-a fost greu, dar acum m-am învățat.
Auzind acestea, Sandu mi-a spus:
– Floricico, îmi pare rău că Niță nu mai este; era om bun și harnic. Îți era de ajutor ... .Dar să
știi că, te voi ajuta mereu. Să-mi spui dacă ai nevoie de ceva.
Dada care sta pe marginea patului s-a ridicat și mi-a arătat coșul plin cu lucruri aduse de
Sandu, atât pentru toții copii, dar și pentru mine și pentru ea. Apoi a început să mă laude, în timp ce
toți copiii erau ocupați cu jucăriile primite. La plecare Sandu ne-a sărutat pe rând pe toți; pe mine
m-a lăsat la urmă, când mi-a dat și niște bani, zicând:

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 40

 – Să ai să plătești ajutoare la muncă. Tu trebuie să fi sănătoasă să poți să crești copiii. Să
sperăm că-o să se termine războiul acesta și o să ne vedem mai des.
Banii primiți mi-au prins bine, fiindcă nu prea mai aveam, întrucât atât în toamnă cât și în
primăvară, la arat și semănat am plătit câteva ajutoare, deoarece eu și Frusina nu dovedeam tot, iar
tata se angajase la oi la boier. În toamnă semănasem trei pogoane cu grâu și unul cu orz și cu ovăz,
iar în primăvară am semănat porumb și fasole. Dada pe pogoanele ei a vrut să semene doar porumb,
motivând că-i aproape de casă și se poate prăși și culege cu ușurință.
De Paști, Ion vizitiul ne-a adus un coș mare cu multe bunătăți, trimise de madam Stănuța;
am mai preparat și noi niște mâncare și în prima zi am chemat la masă, pe mama și tata, vecinii, dar
și pe Frusina cu băiatul, respectând proverbul ” dar din dar se face rai”. Cei patru copiii erau
îmbrăcați cu hăinuțele noi, dar și eu și dada, toate primite de la boier.
Și la seceriș și la treierat, am tocmit doi bărbați, cam bătrâni, dar coseau mai bine decât
Frusina. Atunci s-a făcut recoltă bună și a trebuit să mai fac un hambar, fiindcă nu voiam să țin
grâul în saci. Împreună cu Frusina am fost și la târg și am vândut vreo câțiva saci de grâu, dar și de
fasole.
Porumbul din câmp l-am cules repede, deoarece am luat câteva femei pentru ajutor. În
schimb dada, a spus că porumbul ei să-l culegem noi, fiindcă este lângă casă. Și am început în
fiecare zi, eu, cu Frusina și dada doar câteva ore; căram cu coșul porumbul direct în șopron și
porumbar. Trecuse o săptămână și se umpluse porumbarul și șopronul și tot mai aveam de cules.
Dada s-a lăudat către Ion că de pe cele două pogoane ale ei, s-a făcut mai mult porumb decât în
câmp. Ion a zâmbit și a cerut lămuriri; până la urmă i-a zis:
– Dadă-Ana, până acum nu ți-am spus, ... dar eu știu secretul de ce ai recoltă mare de
porumb, de pe locul matale ... .Îți amintești, că era frig când am venit cu Ilie administratorul să-ți
fixeze locul celor două pogoane, aici lângă curțile noastre. El a rămas în trăsură și m-a trimis pe
mine cu o sfoară de zece metrii, să măsor și să bat țărușii. Am măsurat curțile noastre care fac 120
metrii și ... în grabă, am măsurat tot atâția și în lățime și apoi am bătut câțiva țăruși. Pe drum spre
conac, i-am spus lui Ilie că am greșit la măsurătoare și că ar trebui să ne întoarcem. În loc să mă
certe, mi-a zis:
– Lasă mă Ioane! ... dada-Ana asta i-a dat boierului să sugă țâță, i-a dat viață! Ce mai
contează câțiva pași în plus ... Are boierul destul și ... n-ar nici copii. Uneori mă întreb cui o să
rămână moșia asta, după ce boierul n-o să mai fie? ...
Dada bucuroasă de cele aflate, chiar în aceiași zi, mi-a spus ceea ce a vorbit cu Ion și care a
asigurat-o că, locul ei are aproape un pogon în plus față de ce scrie în act.
Toată toamna și iarna am vândut din porumb, atât cu dubla, cât și cu coșul; așa am strâns
bani destui pentru toate cheltuielile din gospodărie. Mergeam destul de des la biserică și mă rugam
la Dumnezeu să ne țină sănătoși și să crească copii mari.
. În primăvară, cu o zi înainte ca Mihai și Sevastița să împlinească șase ani, înainte de prânz, a sosit
boierul Sandu împreună cu Ion. Eram pe cerdac și le-am ieșit în întâmpinare. Sandu cum s-a
apropiat, după ce mi-a spus câteva vorbe frumoase, a vrut să vadă copiii; Ion mi-a dat un pachet și
s-a întors la trăsură. Copiii erau în spatele casei și dada îi dădea în leagănul ce-l făcuse tata de
curând. Sandu zâmbitor s-a apropiat de dada-Ana, a îmbrățișat-o afectuos, apoi pe fiecare copil l-a
mângâiat și sărutat și le-a dat câte o punguță cu bomboane. Apoi, surâzător mi-a spus că vrea să
vorbească ceva cu mine și a făcut semn să mergem în fața casei. Eram curioasă și mă întrebam cam
ce ar vrea. Înainte să ne așezăm pe băncuță, a început să-mi zică:
– Floricico, mi-a fost dor de voi! Mă gândesc mereu la voi. Cred că îți vine tare greu cu
patru puișori. Doamne ce frumoși sunt! ... Noroc că dada-Ana te mai poate ajuta.
– Este adevărat că ne este greu, dar ... uit de multe când îi văd cum cresc și că sunt sănătoși
... .Da, am primit ajutor de dada care-i iubește mult, de la mama și tata și, ... de la conac, dar și de la
Dumnezeu care mi-a dat putere și ne-a ținut sănătoși ...
– Da, da, ... Ești o fată de mare ispravă! Numai tu ai putut să nu te lași doborâtă de năcazuri
și de griji și să crești patru copiii.
A spus el mai multe, dar eu tăceam și din când în când aruncam câte o privire spre el. Deodată îl
văd că, parcă și-a scuturat ceva de pe spate și cu glasul schimbat, mi-a zis:

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 41

 – Uite ce este Floricico! ... M-am gândit ca, ”să-mi dai pe Mihai și Sevastița, să-i înfiez” ...
Așa ar fi mai bine, te mai ușurez și pe tine, că, ... îți va fi din ce în ce mai greu, știi doar cum se
zice:
” copii mici griji mici, copii mari griji mari”.
Când am auzit ce mi-a spus, m-am ridicat de pe băncuță și am răspuns :
– Asta nu, nu! Sunt copiii mei! Eu i-am făcut și ... așa cum i-am crescut până acum, tot așa o
să-i cresc și de acum înainte ...
– Stai, nu te aprinde așa! Floricico gândește-te, ce viitor au ei aici? ... Eu îi duc la București,
... vor învăța carte și, vor duce altă viață ... În fond sunt și ai mei! Nu? ... Chiar ai uitat tot?
Ultimele lui cuvinte m-au cutremurat și, privindu-l i-am răspuns:
– Nu, n-am uitat nimic! ... Dar ...
– Te cred că ții la ei, doar sunt din trupul tău, dar și din am meu! ... Tu îi mai ai și pe cei
mici ... Dă-mi măcar băiatul, pe Mihai, ... îl înfiez și ...
Când am auzit că cere doar băiatul, mi-am zis în gând: ”este bine așa, unul eu și unul el”, și i-am
zis:
– Este drept ce spui, ... că îi mai am pe cei mici, dar ... nu știu ce să spun. Trebuie să vorbesc
cu dada, cu mama și tata ...
– Floricico lasă-i pe ei! ... Uite cum facem: mi-l dai pe Mihai și-l înfiez și ... eu îți dau două
pogoane lângă cele ale dadei Ana, cu acte, așa cum am făcut și pentru casă. În plus îți mai dau o
vacă și un cal ... Cred că așa este drept: fata rămâne la tine și pe băiat îl înfiez.
Am început să plâng și prin cap îmi treceau tot felul de gânduri. Boierul s-a ridicat încet de pe
băncuță, m-a mângâiat ușor pe cap și a plecat la copiii. Am rămas împietrită și din când în când îmi
ștergeam lacrimile. După ceva timp a venit dada și m-a întrebat de ce plâng. I-am spus de cererea
boierului. Dada m-a privit și după câteva clipe de gândire, mi-a zis:
– Florico! Este drept ce îți cere Sandu! ... Dă-i băiatul! ... Tu rămâi cu fata și cu cei mici; și
cu trei copiii o să-ți fie greu ... .Dar aș vrea, ca pe lângă vacă și cal, Sandu să promită să te mai
ajute, din când în când, cu câte ceva, măcar pentru copii. Apoi dada a intrat în casă.
Boierul s-a jucat cu copii la leagăn și când a revenit lângă mine, mi-a pus mâna pe umăr și după ce
m-a privit și mi-a șters o lacrimă, m-a întrebat:
– Floricico te-ai gândit la cele ce ți-am spus? ... Dacă da, chiar mâine vin și mergem la notar
și facem toate actele ... .Hai spune da!
M-am ridicat în picioare, l-am cercetat cu privirea și după un oftat prelung, i-am zis
– Da. Doar dacă înfiezi băiatul! Îmi va fii tare greu fiindcă țin la el ... Sper să aibă o viață
mai bună, o viață de boier ... Și aș mai vrea, ca din când în când, să mă ajuți cu câte ceva pentru
copiii mici, cu ceva haine vechi de la Mihai ...
Boierul brusc s-a luminat la față, s-a repezit și m-a luat în brațe și m-a sărutat, ... așa ca în vara
aceia. Dada care probabil ne privea pe fereastră, imediat a sosit și veselă ne-a spus:
– Slavă Domnului, că v-ați împăcat și, ... v-ați și învoit?
Boierul i-a spus și dadei despre cele promise, apoi a pornit spre poartă, unde era așteptat de vizitiu.
Până spre seară, n-am putut să bag nimic în gură: ba mă mustram că am făcut învoiala, ba
mă bucuram pentru Mihai. Nici nu vedeam pe unde mergeam; eram tare amețită. Spre seară, după
ce am muls caprele, a venit mama la noi și dada imediat i-a spus ce am hotărât. Mama a tăcut puțin,
apoi cu glasul moale mi-a zis:
– Ce să-ți spun fata mea? Este copilul tău și tu hotărăști! Dar, cred că faci bine, ... așa scapi
de o gură de hrănit ... .Cine știe ce va fii cu războiul ăsta ... .Ori cu patru copii, ori cu trei, nici un
bărbat n-o să se încumete să te ia de nevastă ... Păcat de tinerețea ta, ... că arătoasă ești, harnică ești
... Ce soartă rea pe tine! !
A doua zi abia se ivise soarele, când a sosit trăsura. Vizitiul a coborât și a ajutat-o pe dada și
apoi pe Mihai să se așeze lângă boier, iar eu am urcat pe capră. De pe ceardac mama ne privea;
venise să stea cu copiii. Am pornit spre Călărași. Pe drum am vorbit puțin cu Ion, însă celor trei, nu
le-a tăcut gura nici o clipă.
La notar am stat mult până s-au făcut toate actele, de înfiere și de vindere-cumpărare a celor
două pogoane. S-au făcut și multe fotografii la minut: băiatul singur, cu mine și boierul împreună cu

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 42

toți; din toate am primit și eu câte una. Între timp am fost și am mâncat de prânz, la restaurant.
Toate actele le-a semnat, ca martori, dada și vizitiul. Când se întuneca am ajuns acasă; pe drum
băiatul a adormit în brațele dadei. A doua zi, Ion a sosit cu trăsura plină cu o mulțime de lucruri,
trimise de boier: o plapumă, două cuverturi, două perne mari și un teanc de cearșafuri. La plecare,
în trăsură dada l-a luat și pe Mihai să-l ducă la conac la boier ... .M-am abținut să nu plâng, însă
când trăsura a pornit, mi s-au înmuiat picioarele și am căzut jos în drum plângând în hohote ...
Mama m-a ridicat și m-a ajutat să mă liniștesc.
Boierul s-a ținut de cuvânt și după două zile, am văzut doi oameni care băteau la poartă.
Când m-am apropiat am recunoscut pe unul Andrei, care ținea de căpăstru o vacă, iar celălalt un cal.
La câțiva pași se afla o căruță, lângă care se afla un mânz și un vițel. Pe loc m-am lămurit despre ce
este vorba. I-am poftit pe toți în curte și dada le-a dat la fiecare câte un pahar cu țuică și niște bani.
Toată ziua am admirat animalele primite și am discutat cu dada despre dărnicia boierului.
Cam după o săptămână, boierul împreună cu băiatul au plecat de la conac, deși era aproape de Paște
... Poate și pentru că se auzea că vine războiul peste țară ...
Din ziua de când băiatul a plecat, nu l-am mai văzut ... Uneori îl visez. Și acum de multe ori
mă întreb: unde este, ce face, cum trăiește? ...
Câteva săptămâni, copiii l-au căutat și au tot întrebat de Mihai; eu și dada le spuneam că-i
plecat la doctor, dar o să vină la vară. Chiar și mie, un timp îmi venea să întreb de el ... și discutam
cu dada despre el; luată cu treburile zilnice, am început să mai uit, dar nu de tot.
Pentru arăturile și semănăturile de primăvară s-a ocupat mai mult Frusina și un om Stan,
care fiind singur s-a învoit să ne ajute, bineînțeles plătit. Mergeam și eu la câmp cu ei, dar parcă
eram fără vlagă ... .Până în vară mi-am revenit, deși îmi era dor de băiat.
În vară după ce s-a terminat seceratul și treieratul, am făcut un parastas pentru Niță și am
chemat la pomană părinții și vecinii. Eram vreo 20 persoane în jurul mesei aranjată sub dudul de
lângă casă. Din vorbă în vorbă, tata cu glumele lui, până la urmă a aranjat niște vorbe despre mine,
dada și Frusina. Trei femei harnice: Iar despre mine:
Dada , Floarea și Frusina Floricica mea cea mică,
Zilnic cât ține lumina, Muncește fără să se oprească,
Muncesc fără-ncetare, Copilașii săi să-și crească.
Parcă-ar fi la vreo-nchisoare: Să trăiești fetița mea,
De-om putea, te-om ajuta!

Boierul Sandu a venit la conac abia prin primăvara anului 1945, atunci când s-a făcut
împropietărirea, când s-a luat pământ de la cei cu moșii mari și s-a dat la oamenii sărmani de la sate.
Boierul era foarte supărat și i-a spus lui Ilie că li s-a luat peste jumătate din moșia de aici; de rest
încă nu știa precis. Era însă mulțumit că a putut și a înfiat băiatul la timp, ceea ce l-a bucurat mult
pe boierul bătrân; acest demers l-a determinat să-i treacă pe numele băiatului cinci sute de pogoane
din această moșie.
Sigur toți moșierii au fost supărați că li s-a luat din pogoane, dar oamenii sărmani și care au
fost la război, s-au bucurat foarte mult când au primit câteva pogoane.
Eu fiind vădană și cu trei copii, deși aveam opt pogoane, două erau rămase de la Niță, de la
Primărie mi-au dat trei pogoane, iar dada care și ea era vădană a primit un pogon. Deci aveam
împreună paisprezece pogoane de muncit. Nu-mi venea să cred că am atâta pământ; în plus aveam
și vacă cu vițel, doi cai, o iapă cu mânz, o căruță și trei capre. Eram foarte bucuroasă de situația mea
și ... treptat a început să-mi treacă niște gânduri prin cap că, ... poate, poate o să găsesc vreun om și
pentru mine ... Dar, degeaba așa gânduri, ... când erau așa multe vădane, unele fără copii și la fel de
tinere ca mine. Pe atunci aveam vreo 25 de ani ... Îmi amintesc de un om, de vreo 50 de ani, care a
venit chiar și în pețit, deși știa de copii. Era de față și mama și tata. Nu-mi plăcea, totuși, am început
să discutăm, tata fiind cel care punea tot felul de întrebări. La un moment dat, acel om ce se numea
Vasile Bălțatu, ne-a spus că-i place de mine și de situația mea, chiar dacă am trei copii mici, dar are
pretenția ... să trec pe numele lui jumătate din pogoane mele, iar la casă să fie trecut și el proprietar.
Când a auzi aceste pretenții, tata brusc s-a ridicat în picioare și i-a spus că nu mai vrea să discute

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 43

nimic cu el Pe loc am fost de acord cu tata ... Și alții aveau pretenții, ... dar nu chiar așa. Cu timpul
am renunțat la gândul să mă mărit, ... și cred că bine am făcut.
Pentru că pământul de aici este bun și-l munceam cu tragere de inimă, se făcea recoltă bună;
o bună parte o vindeam. De două ori pe lună, încărcam căruța și împreună cu Frusina mergeam la
târg la Călărași; vindeam repede și ajungeam acasă cu mult înainte să apună soarele. Cu banii
obținuți ne-am cumpărat ceva haine de îmbrăcat, atât pentru mine și dada, cât și pentru copii și ne-
am mai aranjat gardul curții, am răsădit o mulțime de pomi; bineînțeles o plăteam pe Frusina și alte
ajutoare. Erau multe de aranjat în gospodărie și an de an, am făcut câte ceva.
Prin toamnă, tata ne-a adus din sat, pe acesta Olaru, care a cumpărat de la dada ieșirea la
uliță de la pogoanele ei. La început nu am vrut, dar vorbind între noi, dar și cu Ion, ne-am învoit,
doar pentru o bucată cu lățimea de 30 metri și toată ieșirea la uliță de 120 metrii; imediat omul s-a
apucat și a construit cele două căsuțe, pentru el și fratele lui. Am făcut bine că am vândut, pentru că
s-au dovedit vecini buni, dar și pentru că sunt puține case în jur ... În plus, dada a fost de părere să
nu ținem banii și am cumpărat mobilă, paturi, scaune dulapuri și în toate odăile am pus dușumele.
După câțiva ani, când copiii mergeau la școală, am adăugat în spatele casei trei odăițe, una pentru
dormit, una în care să pregătim mâncarea și una în care să păstrăm unele alimente.
Deși atunci mi-a fost greu, mai târziu m-am bucurat că am dat copiii la școală, atât pe cei
trei ai mei, cât și pe băiatul Frusinei. Aceasta se întâmpla în toamna din 1946. Atunci Sevastița avea
peste opt ani, Nicolae se apropia de zece; erau mari și au avut grijă de cei mici, Alexandru și Vasile,
care încă nu împlinise șapte ani ... Toți au fost cuminți și au învățat bine și ... uite au de-acum
lefurile lor ... și nu mai trebuie să muncească în câmp, să-i ardă soarele ... De, fiecare cu soarta lui ...
Pe boierul Sandu nu l-am mai întâlnit, din ziua când am fost și am semnat actele de înfiere;
avea însă grijă să ne trimită prin Ion, din când în când, câte un coș cu câte ceva. Tot de la Ion am
aflat că boierul bătrân, conu Mihai, după ce le-au luat din toate moșiile, prin vară de supărare a
damblagit, iar după câteva luni a murit și l-au îngropat în București. De coana Paulina am aflat că
după ce i-a murit bărbatul, s-a dus să stea la fata ei ... Tot Ion mi-a spus că, ultima oară boierul
Sandu a fost aici la moșie de Paște, înainte de naționalizare, atunci când s-a luat toată, toată averea
de la cei bogați. Atunci boierul Sandu a discutat mult cu Ilie și cu madam Stănuța și a lăsat scris, ce
să facă cu lucrurile din conac, dacă ”o să vină legi rele”. Se pare că aflase el ce va urma și a vrut să
lase la careva niște lucruri; oricum lucrurile de preț, le luase de câțiva ani ... S-a auzit că a reușit să
plece la timp din țară împreună cu băiatul și cucoana lui; așa au scăpat să fie ”duși cu domiciliu
obligatoriu” ... Tot de la Ion am aflat că timp de câteva zile după ce a apărut legea de luare a
averilor de la boieri, la conac a fost un adevărat jaf, fiecare om de acolo lua orice putea: haine,
scoarțe, covoare, vase de la bucătărie, mobilă, cu toate că Ilie și Stănuța s-au ocupat cu împărțirea,
după cum se înțelesese cu boierul. S-a oprit și s-a sigilat tot, numai după ce au intervenit jandarmii.
Vreo doi-trei ani, după această lege a naționalizării, ne-a fost bine, fiecare își muncea și își
chivernisea averea. Pe atunci am vândut din grâu și porumb, dar și purcei, un cal și altele; cu banii
obținuți v-am cumpărat haine și ghete, fiindcă mergeați la școală și, ... am terminat și odăițele din
spate, tot gardul și altele.
Dar, cam pe când voi copiii erați prin clasa a cincea, au apărut așa numitele ”cote obligatorii
de produse agricole” , pe care fiecare familie de țăran care avea pământ, trebuia să le predea gratis
la Stat. Deși eram văduvă și aveam trei copii minori, am fost obligată să dau cote din tot ce cultivam
pe pământ: grâu, porumb, fasole, orz, floarea soarelui. În plus eram obligați să cultivăm, pe o
anumită bucată de pământ, in, cânepă, bumbac și pe care trebuia să le predăm la Stat. Unii au fost
obligați să dea cote și din produsele obținute în gospodărie; ouă, păsări, lapte, miei, porci ... Of,
Doamne! ... Se zicea că, deși era lege, mărimea acestor cote le mai stabilea și primarul, după cum
voia el ... .Ce vremuri ele! ! ! ... Am predat mereu ”cotele”, deși tare îmi părea rău ... Acum, ... de la
oamenii de la târg, am aflat că din toamnă trebuie să ne înscriem la ”colectiv”, atât cei care au
pogoane, cât și cei care nu au pogoane. Asta cred că este o și mai mare nenorocire pe capul nostru,
fiindcă trebuie să dăm toată averea acolo, ... nu numai pogoanele, ci și vitele și plug și tot; numai
casa nu se dă. De când am auzit toate astea, vă spun drept că nici somn nu mai am ... .Vai de capul
nostru! Ce vremuri nenorocite ne așteaptă ... Vai de noi! ...
... Cam asta este ceea ce voiam să știi, fata mea! ... De rest cred că îți amintești și singură ...

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 44

De acum haideți la treabă, că animalele ne așteaptă ...

În noaptea ce a urmat, n-am putut să dorm, încercând să-mi imaginez cum s-au petrecut
toate cele povestite de dada și de mama, despre primii mei ani din viață, dar mai ales despre cât de
greu le-a fost, mamei și dadei, să ne crească. Cele spuse de dada, m-au clarificat asupra originii
mele, că ”nu-s făcută prin bruieni” ; pe o parte m-am bucurat, ... că de, am în mine sânge de boier,
dar pe alta parte m-am întristat, fiindcă oricum nu puteam să spun nimănui, atât de rușine cât și că,
nici nu aveam cum s-o dovedesc ... În schimb cele povestite de mama, mi-au pricinuit mare durere
și tristețe când am aflat despre viața ei zbuciumată, despre cât de greu i-a fost să nască și să crească
patru copilași. În același timp mi-am dat seama de tăria de caracter, de dârzenia, hărnicia, dar și de
renunțările ei, în lupta cu viața. Tot odată am aflat și despre rolul și ajutorul primit de la dada-Ana,
dar ... și de caracterul tatălui meu, boierul Sandu.

Munca la școală

povestit dada Ana și mama. Când aveam ceva neclar, mergeam imediat și le întrebam, mă
lămuream și completam în caiet. Atunci voiam doar să rămână scris pentru a nu uita, nebănuind că
mai târziu îmi vor fi necesare.
După două săptămâni de vacanță, când abia că mă obișnuisem cu munca din gospodărie, am
fost chemată la Primărie. Acolo i-am întâlnit pe toți învățătorii și profesorii de la școală, fiind
chemați la ședință cu primarul, polițistul și un ”tovarăși” de la Călărași. Am fost ”instruiți” să
mergem din casă în casă și să lămurim gospodarii să se înscrie în CAP- Cooperativa Agricolă de
Producție, pe scurt denumită ”colectiv”; munca trebuia să se termine până la începutul toamnei.
Fiecărei echipe de două persoane i s-a repartizat câte o porțiune din comună. Eu împreună cu
profesorul de Științele Naturale și Higenă, Dumitru Bunea, am fost desemnați să lămurim pe toți
locuitorii din cătunul Salcia. A doua zi ne-am luat listele de la Primărie și pe la prânz am început să
batem la porție de la casele oamenilor. Până la apusul soarelui am trecut pe la jumătate din case, dar
doar la puține am putut intra, întrucât oamenii erau la muncă. La casele la care am intrat, unii
oameni ne-au ascult în tăcere ceea ce le spuneam; la două case însă ni s-au spus vorbe urâte și
aproape că ne-au dat afară din curte. Ne-au trebuit cinci zile, ca să putem să ajungem să intrăm la
toate casele din cătun, care erau în număr de 71, respectiv 89 familii. Rezultatul a fost foarte slab:
15 familii au făcut cereri de înscriere și anume din acelea care nu aveau nici o palmă de pământ.
Majoritatea familiilor însă au promis că se vor mai gândi, iar 5 familii au spus că, ”pun câinii pe noi
dacă mai batem la poarta lor”. De la Primărie după ce am prezentat ceea ce am reușit să facem, ni s-
a spus: ”de la 1 august reluați munca de lămurire a oamenilor”. Între timp, în comună s-au adus
soldați, care oprea pe oricine dorea să părăsească localitatea în care avea casa, dacă nu avea
adeverință de la Primărie că a depus cerere de înscriere în colectiv. Când am văzut că ”gluma se
îngroașe”, am îndrăznit să-i spun mamei că, sigur ”n-are nici o scăpare și ar fi bine să se înscrie”.
Mama plângând, mi-a zis:
– Dacă am să mă înscriu, ... o s-o fac doar pentru tine fata mea, fiindcă mi-e frică să nu te
dea afară de la școală ... .De băieți, n-am teamă fiindcă acum sunt la armată.
Auzind aceasta, am îmbrățișat-o și i-a spus:
– Mamă dragă, ... știu că ai muncit din greu pentru noi, dar mai ales pentru mine. Cu toate
acestea, tot eu te rog să te înscrii, ... fiindcă acesta este drumul pe care trebuie să mergem și, ... nu
este nici o scăpare. Nu vezi că nici la moară nu te lasă să mergi ... Se spune că în alte sate, pe unii
care s-au opus i-a și închis. Cine știe ce vrea să le mai facă la cei care nu ascultă.
Nu mi-a spus nimic, ceva timp a continuat să plângă încet .
Cu câteva zile înainte de 1 august, mama cu lacrimi în ochi, mi-a zis:
– Fata mea, m-am decis: să faci cerere și pentru mine și am s-o semnez. Să faci cerere și
pentru dada și pentru Frusina, dar și pentru tușa Chiva; am vorbit cu ele și mi-au zis că fac așa cum
fac eu. Frusina și cu mine putem să muncim și ne vom duce zilele în vreun fel, mai ales că acum voi

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 45

ați crescut ... Dar mă gândesc la dada-Ana și la tușa Chiva, care sunt bătrâne și nu mai pot să
muncească. Oare ce vor face? , cum vor trăi, ce vor mânca? ... Doamne, Doamne ce timpuri trăim! !
La începutul lunii august iar am pornit-o cu profesorul Bunea să batem la porțile caselor din
Salcia. De data aceasta aveam cu noi hârtie și stilou pentru scris cereri. Aflându-se de interdicția de
a părăsi comuna, dar și de aceia de a merge la moară, poate și de alte zvonuri, unii oameni au făcut
cererile pe loc, iar alții ne-au rugat să le scriem noi și abia a doua zi ni le-au dat semnate. După
patru zile, pe o căldură de foc, am reușit să strângem cereri de la încă 56 familii. Deci în total se
înscrisese peste trei sferturi dintre familii, ceea ce a fost foarte bine, față de cei din sat care n-au
ajuns la trei sferturi. Credeam că am terminat cu această activitate, dar după jumătatea lunii august,
iarăși am fost trimiși la casele oamenilor care semnase cereri și le-am transmis că, ”până la sfârșitul
lunii trebuie să depună la Primărie lista cu animalele și uneltele agricole pe care le dețin și pe care
trebuie să le predea la colectiv” ... .Vă imaginați ce de vorbe ”frumoase” s-au spus și am auzit; chiar
și de la mama, care a trebuit să predea cei trei cai, căruța, plugul, vaca și două capre, fiindcă pe una
și-a oprit-o, pretextând că-i bolnavă ...
Pe scurt, cam asta am făcut în toată vacanța din vara anului 1959; cred că a fost cea mai
”urâtă și grea vacanță pe care am avut-o”.
M-am bucurat când am revenit la școală și am început pregătirea pentru a-mi primi elevii
ajunși în clasa a treia. Tot anul școlar am muncit cu plăcere cu elevii, care acum devenise mai
cuminți și nu mai absentau fără un motiv real. N-am renunțat nici o zi la controlul curățeniei. Cum
”pădure fără uscătură nu există”, unii elevi mai aveau mâinile sau hainele murdare; la unii chiar le
mai găseam și păduchi, ceea ce mă obliga să merg la ei acasă și să vorbesc cu mamele lor, care nu
mă primeau prea bucuroase. De asemenea nu am neglijat gazeta de perete, la care mulți elevi își
aduceau contribuția, ba chiar și unii colegi. La toate acestea se adăuga și munca cu elevii-pioneri,
întrucât eram șef de detașament.
Dacă la școală totul decurgea bine, acasă însă erau destul de des discuții legată de munca
mamei la ” colectiv”, pe care o începuse odată cu anul 1960. Pentru că a predat la colectiv o căruță
și cai, mama a cerut ca ea să se ocupe în continuare de aceasta. Însă munca cu căruța presupunea ca
zilnic să meargă la colectiv, unde trebuia să care unele produse, lemne sau altele, iar mama nu voia
să muncească în toate zilele. Din acest motiv mama s-a combinat mama cu Frusina; făceau cu
schimbul, dar ... tot nu erau mulțumite, atât pentru că le ”ponta” doar o zi de muncă, cât și cu cine
erau obligate să muncească. Încercam s-o împac cu situația, s-o liniștesc, dar nu prea reușeam.
Pentru Paști, ca de obicei, mama și dada au pregătit tot felul de bunătăți și în prima zi a
invitat la masa de prânz atât părinții săi, cât și vecinii; frații mei erau în armată. Eram vreo 14
persoane. În timpul mesei, multe discuții s-au purtat despre munca de la colectiv și necazurile
pricinuite de aceasta. Tata care reușise să fie acceptat la stâna de oi, se mira de ceea ce auzea legat
de ”normele” și modul de pontare a muncii prestate. Bineînțeles și mama nu contenea cu
nemulțumirile ei. Spre sfârșitul mesei, tata ne-a anunțat că vrea să-i spună mamei o mică poezie.
Toți au tăcut și l-au auzit pe tata spunând:
Fata mea, încă de mică Acum în colectiv c-ai intrat Mă tot întreb neîncetat:
Ai muncit ca o furnică, Și tot avutul ți-au luat, Oare cum o să trăim
Ți-ai ținut copiii-n școală Ai rămas făr-de avere Când o să îmbătrânim? ,
De-ai băgat pe mulți în boală. Și nu mai ai nici-o putere ... Când n-om mai putea munci
Că de la colectiv primești Cu ce oare ne-om hrăni?
Doar dacă din greu muncești.

Auzind această poezioară, repede m-am așezat lângă bunic și l-am rugat s-o spună mai rar să pot s-o
scriu. Se înserase și discuțiile despre conținutul poeziei nu se sfârșise.
Munceam cu plăcere cu elevii și așa nici nu simțeam cum trecea timpul și că vacanța de vară
era aproape. În luna iunie, la o ședință din Călărași am aflat de la Inspectorat că, având deja trei ani
de activitate, pot să mă înscriu la Examenul de Definitivat, care va avea loc în vara următoare. A
doua zi când am ajuns la școală, am convins-o și pe prietena mea Ioana să ne înscriem amândouă.
În luna iulie, în vacanță fiind, împreună cu colegii mei, mai bine de o săptămână, am mers
cu elevii pe câmp la adunat spice de grâu de pe terenul ce aparținea IAS-ului ( Întreprinderea

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 46

Agricolă de Stat) Comoara, teren care a aparținut boierului Manolache. Plecam de dimineață și ne
întorceam pe la orele două-trei, pe un soare arzător, obosiți, flămânzi și mai ales însetați, fiindcă apa
de fiecare dată nu ne ajungea. Uneori elevilor li se dădea să mănânce câte o felie de pâine cu o
bucățică de brânză. Îmi era tare milă de bieții copii, dar cam așa era ordinul: ”toți elevii din clasele
patru-opt vor participa activ la anumite munci agricole de la IAS-uri, însoțiți de cadrele didactice”.
În acea vacanță, pe lângă adunatul de spice de grâu, am mers trei zile la udat porumbul. După câțiva
ani, am scăpat de udat deoarece s-a reușit să se facă un fel de irigație, apa Borcei fiind doar la circa
trei km distanță, însă la adunat spice, am mers multe veri; nu ne plăcea astfel de muncă, însă cu
timpul ne-am consolat.
După ce am efectuat aceste activități, câteva săptămâni am avut liniște și am putut să
muncesc în grădina casei; mama nu mai avea timp și nici putere, iar de la dada nu puteam să avem
pretenții, fiindcă trecuse de 70 de ani. În grădina casei cultivam toate zarzavaturile și legumele de
care aveam nevoie, dar acestea trebuiau îngrijite și uneori și udate. În timpul rămas liber, am
început să mă pregătesc pentru examenul din anul următor.
Faptul că nu locuiam în comună, directorul școlii mă scutise de munca culturală. Această
muncă era obligatorie pentru fiecare învățător sau profesor și consta în îndrumarea tineretului
sătesc, pentru pregătirea serbărilor în cinstea zilelor: de ”8 Martie”, ”1 Mai”, ”23 august”, ”7
noiembrie” și altele, care se prezentau la căminul cultural din comună.

Examenul de Definitivat

De la 1 septembrie am început activitatea la școală : eram preocupată ca totul să fie cât mai
bine, întrucât urma să am ”Inspecție în clasă” și doream ca membrii Comisiei să-mi acorde un
calificativ cât mai bun. Mi-am continuat modul de muncă cu și mai multă tragere de inimă. Domul
director ori de câte ori avea ocazia mă lăuda, atât pentru faptul că lucram suplimentar cu elevii, cât
și pentru că gazeta de perete ”haz de necaz” avea succes, fiind permanent înnoită cu mici glume.
Din acest motiv, în școală am început să circule unele bârfe despre mine, unii colegi chiar și
ironizându-mă în față. Odată prin iarnă, fiind supărată tare, i-am spus directorului că ar trebui să
renunț la gazetă, fiindcă deranjez pe unii colegi. Directorul a zâmbit după ce a auzit motivele
invocate, apoi mi-a spus:
– Tovarășea învățătoare Oieru Sevastița, ești prea tânără și prea sensibilă. Lasă colegii să
zică ce vor, fiindcă vorbele lor sunt izvorâte doar din invidie ... Ori, este știut că invidia apare doar
acolo unde este ceva bun ... Își dau seama că ai și talent și ești și harnică, și în plus îți îndrăgești
elevii. Eu te sfătuiesc să nu le arăți că te deranjează vorbele lor și să nu te cerți cu careva. După un
timp au să obosească și au să înceteze. Așa sunt oamenii ... și n-ai ce le face ... .
M-am gândit mult la vorbele directorului și cu greu am încercat să-i urmez sfatul, dar după câteva
luni i-am dat dreptate.
Pentru a putea să susțin Examenul de Definitivat, trebuia să particip la Cursurile de
pregătire, la Matematică și la Limba Română, care erau organizate de Inspectorat la Călărași, în
zilele de vacanță din timpul anului școlar: două săptămâni în iarnă și două în primăvară. În plus
trebuia ca o Comisie numită de Inspectorat să facă ”o inspecție la clasă”, adică să fie prezentă în
clasă 3-4 ore și să observe modul cum îmi desfășuram munca cu elevii. Această inspecție la mine a
fost în luna februarie, iar la Ioana abia după o lună. Examenul de Definitivat s-a ținut la sfârșitul
lunii iunie 1961 și a constat în scris și oral la Matematică și la Limba Română. Pentru a fi declarat
că ”ai luat Definitivatul” trebuia ca media obținută să fie de minimum șapte. Din cei 18 participanți,
doar un băiat a obținut nota nouă. Atât eu cât și Ioana, am obținut media 8,40, ceea ce ne-a bucurat
foarte mult, atât că ne-am dovedit buna pregătire, cât și pentru faptul că din toamnă ni se mărea
salariu.
Din toamnă, deoarece elevii mei terminase patru clase și au trecut la Ciclul doi în clasa a
cincea, mi s-a repartizat o nouă serie și am început cu cei din clasa întâia. Deși aveam experiență și
cunoșteam cum să lucrez cu ei, am fost emoționată în ziua când m-am aflat în fața clasei formată
din 35 elevi. Știam că primele luni de școală cu elevii din clasa întâia sunt cele mai grele, așa că am

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 47

început, chiar din prima zi, cu optimism și cu mult drag. După câteva săptămâni, majoritatea
elevilor veneau curați și erau cuminți și ascultători. Abia din primăvară a fost posibil să lucrez
suplimentar cu ei, întrucât erau încă mici și le era greu să amâne masa de prânz.
Ca și în anii trecuți, eu și profesoara Istrate îl însoțeam pe directorul școli la majoritatea
ședințelor de la Inspectorat, fiindcă așa se hotărâse în școală. Eu nu întotdeauna eram prea
bucuroasă, atât pentru că îmi ocupa toată ziua și trebuia să cheltui și niște bani, cât și pentru că
trebuia să mă îmbrac cu haine mai bune și nu prea aveam. Din acest motiv, a trebuit să-mi fac două
costumașe din stofă, care m-au costat salariul pe o lună. Mama și dada-Ana s-au bucurat, insistând
chiar să îmi mai fac și altele, spunându-mi neîncetat:
– Tițo dragă, timpul trece și este cazul să începi să te gândești, că trebuie să te măriți; doar
nu vrei să ajungi o ”fată bătrână”. Cum vrei să-i fugă ochii cuiva după tine, când nu te gătești, nu te
îmbraci cu haine frumoase? Până ajunge careva să te cunoască cine și cum ești, se uită mai întâi la
haine. Nu degeaba mereu se zice că, ” haina face pe om”!
Cu timpul am început să ascult de îndemnul dadei și mamei. Așa că, atunci când mergeam la
Călărași, mă îmbrăcam mai atent și chiar mai îmi cumpăram și câte ceva. Prin primăvară,
profesoara Istrate mi-a spus zâmbind:
– Tița, de la o vreme, îi place că te îmbraci cu gust; ești tânără și-i bine așa!
Pe la începutul lunii mai, l-am însoțit pe director la Călărași; profesoara Istrate n-a putut
merge din motive de sănătate. Nu am prevăzut că în acea zi voi avea parte de ceva cu totul
neobișnuit și neplăcut, ce m-a întristat mult timp. Ca de obicei, cum ajungeam la Inspectorat, ne
întâlneam cu inspectorul Lemnaru Ion, pe care directorul îl informa despre cele ce se întâmplă la
școala noastră, iar eu îi înmânam noile glume care erau afișate la gazeta ”haz de necaz”. În acea zi,
după ședința care s-a terminat pe la ora unu, inspectorul s-a apropiat de director și i-a spus că vrea
să discute ceva cu el. Directorului i-a zis:
– Tovarășe inspector, eu zic să nu vorbim aici. Mai bine să mergem la un restaurant să
mâncăm ceva, fiindcă am plecat în grabă de acasă; acolo o să vorbim în tihnă. O luăm și pe Tița cu
noi.
Am plecat împreună și inspectorul a ales unde să ne oprim să mâncăm. Era restaurantul de la un mic
hotel. În restaurant erau doar câteva mese ocupate. În timp ce mâncam, inspectorul mă privea cam
insistent și îmi tot adresa cuvinte de laudă, iar directorul îi întărea vorbele. După ce au vorbit despre
o situație dintr-o școală, la un moment dat, directorul ne-a spus:
– Pe mine trebuie să mă iertați, dar trebuie să plec până la vărul meu. Tițo, ne întâlnim la
rata de șase; vreau să vorbim ceva. Să plătești tu; a lăsat niște bani pe masă și a plecat.
Imediat ce directorul a părăsit restaurantul, inspectorul foarte vesel și-a dat scaunul mai
aproape de mine, m-a apucat de mână și mi-a zis:
– Ce bine că a plecat! ... Așa o să discutăm mai în voie.
În timp ce-mi spunea aceste vorbe, eu mi-am retras încet mâna și m-am încruntat puțin. El, din nou
mi-a luat mâna, mi-a strâns-o și privindu-mă mi-a zis:
– Să știi că nu mușc! Nu-ți fac nimic rău; vreau doar să te mângâi puțin.
În timp ce încercam să-mi eliberez mâna, i-am spus:
– Îmi pare rău că a plecat tovarășul director, fiindcă voiam să plecăm cu rata de ora trei. Mă
așteaptă mama s-o ajut la niște răsaduri de roșii și ardei ...
– Să nu-ți pară rău domnișoară Tița. Eu chiar mă bucur. Singuri o să ne simțim mai bine.
L-am privit mirată, fără să spun ceva, iar el a continuat:
– Mă duc la șeful hotelului să-i spun să ne dea o cameră sus și să mergem să stăm de vorbă
pe îndelete. Luăm și o sticlă de șampanie ... Este bine?
Când am auzit aceste vorbe, parcă m-au înțepat mii de ace. Brusc mi-am amintit de cele spuse, de
nenumărate ori, de către dada și mama: ”niciodată să nu rămâi într-un loc singură cu un bărbat,
indiferent cine este, fiindcă nu trebuie să ai încredere în nici unul ”. M-am încruntat și i-am răspuns:
– Nu vă deranjați tovarășe inspector. Putem sta de vorbă și aici, este liniște ...
Zâmbind, cu un glas mieros mi-a spus:
– Domnișoară dragă! Chiar nu înțelegi că ard de nerăbdare să te strâng în brațe? ...

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 48

 Aceste ultime cuvinte mi-au produs un fior rece prin tot corpul. Imediat am deschis geanta și
am scos niște bani, pe care i-am așezat lângă cei lăsați de director. Apoi m-am ridicat în picioare și-
am zis:
– Tovarășe inspector Lemnaru! V-am crezut o persoană serioasă, ... dar m-am înșelat ...
S-a ridicat și el, m-a apucat de mână și roșu ca o sfeclă, a șuierat printre dinți:
– Stai jos! Nu-mi face o scenă! .Se uită ăia la noi ... Nu înțeleg de ce ești surprinsă de
propunerea mea?! ... Ar trebui să te bucure că-ți dau atenție, fiindcă tu, de fapt ești o ” nimeni” ...
Treaba ta, ... voiam să te ajut mult ...
Mi-am tras mâna brusc și privindu-l fix în ochi, calmă i-am zis:
– Regret că vă dezamăgesc! ... Cât privește ajutorul ce voiați să mi-l dați, ... aflați că n-am
nevoie de el. Voi munci și voi reuși în tot ceea ce îmi doresc. Bună ziua.!
Încet m-am îndreptat spre ușă și am ieșit din restaurant. Când am ajuns pe trotuar, din ochi
mi-au țâșnit lacrimile, încât a trebuit să mă opresc fiindcă nu mai vedeam pe unde calc. Mi-am șters
lacrimile cu dosul mâinii și apoi am pornit încet, fără o țintă anume. După câteva minute, privind în
jur mi-am dat seama că eram destul de aproape de locul de unde luam rata. După ce am privit
ceasul, pe loc m-am hotărât să plec acasă și am grăbit pasul. Am ajuns la timp și chiar am găsit și
loc pe bancheta din fundul mașini; câțiva sosiți după mine au rămas în picioare. În ultimul moment,
când șoferul tocmai anunța că pornim, prin ușă din față s-au urcat doi bărbați, unul fiind însuși
directorul școlii, ceea ce a făcut ca inima să-mi tresară; am încercat să mă ascund după cei din fața
mea. Norocul meu a fost că cineva mai din față l-a recunoscut pe director și i-a oferit locul său. La
fiecare oprire, aveam grijă să nu fiu văzută, în cazul când directorul ar privi spre spatele mașinii.
Când a oprit în Comoara, unde directorul a coborât, m-am aplecat mult și am stat așa până ce rata a
pornit, apoi am răsuflat ușurată; după puțin timp m-am ridicat de pe scaun și m-am apropiat de ușă.
Mi-am făcut o cruce mare, după ce am coborât din rată. Acasă mama s-a bucurat când m-a
văzut; avea totul pregătit pentru răsădit. Dada m-a întâmpinat și m-a sărutat întrebându-mă dacă
vreau să mănânc ceva. În timp ce îmi schimbam îmbrăcămintea, am început să le spun, cum
povețile primite de la dada, m-au ajutat să scap de un mare năcaz. Le-am povestit amănunțit totul, la
sfârșit, amândouă, mama și dada cu ochii în lacrimi m-au îmbrățișat și sărutat. Până la asfințitul
soarelui, am reușit să răsădim tot ceea ce pregătise mama. Seara din nou s-au reluat discuțiile,
mama tot întrebându-se cum se poate ca un om cu o funcție importantă, poate să se poarte așa cu o
fată tânără. Dada, care auzise multe la viața ei, ne-a zis:
– Dragile mele. Ce știți voi? ... Cam așa se poartă mulți bărbați ... Toți poftesc la fete tinere.
Nu știți zicala: ”la o fată mare și-un măgar zbiară” .De-aia eu la ăștia le zic că sunt niște m ă g a r i .
Nu se gândesc decât la ei și ori de câte ori li se ivește o ocazie, caută cu orice chip să profite de ea.
Bravo fetița mea! Ești o fată deșteaptă și ... bine ai făcut că l-ai lăsat cu ”buza umflată” ... În cazul
că o să vrea să-ți facă vreun rău, te duci imediat și-l reclami la șeful lui; nu-l ierți deloc.
În noaptea aceia n-am prea dormit, încercând să găsesc măcar un motiv care să-l fi îndemnat
pe inspector să aibă o așa atitudine față de mine. Întâi și întâi mi-am analizat cuvintele și gesturile
mele față de el și ... nu am găsit nimic, apoi m-am gândit că poate faptul că începusem să mă îmbrac
mai îngrijit, sau ... poate își închipuia că o fi ceva între mine și director, odată ce îl însoțesc la toate
ședințele ... Până la urmă, am ajuns la concluzia că, adevăratul motiv era acela pe care-l susținea și
mama și dada și anume: ”sunt o fată orfană și fără apărare” ... .De asemenea am stabilit cam ce să-i
spun directorului.
A doua zi, cum am ajuns la școală, mi-am luat catalogul și am intrat în clasă, deși nu sunase
clopoțelul. Intenționam să nu merg în cancelarie în pauze. Dar chiar în prima pauză, directorul a
intrat în clasă și zâmbitor mi-a zis:
– Ieri am venit cu rata de trei. Tița, te rog să mă ierți, că poate m-ai așteptat ...
Auzind acestea, pe loc i-am spus:
– Și eu tot cu cea de trei am venit, ... dar nu v-am văzut. Unde ați stat, că eu am găsit loc pe
bancheta din spate ... Cred, că de la tocana ce am mâncat-o, m-a apucat o durere mare de burtă și n-
am putut să mai stau până la șase ... Nici acum nu mi-a trecut de tot ...
Directorul s-a luminat la față și mi-a zis:

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 49

 – O să-ți treacă până mâine ... Vărul meu nu era acasă și de asta am plecat cu rata de trei.
Am stat cu grijă știind că mă aștepți ... Bine, bine, ... o să mai vorbim.
Directorul a părăsit clasa, iar eu am răsuflat ușurată că am scăpat ” basma curată”.
Multe zile la rând, gândul îmi zbura la cele petrecute la Călărași și încercam să-mi închipui
ce atitudine va lua inspectorul față de mine, dar mai ales ce rău îmi poate face.
Ultimele săptămâni din anul școlar am fost foarte ocupată cu pregătirile pentru serbarea de
încheierea anului școlar; așa că treptat am început să mă gândesc și la altele.
Dar, cu o zi înainte de a începe vacanța, directorul ne-a anunțat că trebuie să mergem la o
ședință la Inspectorat. În rată aveam emoții și n-aveam chef de vorbă, deși profesoara Istrate mă tot
provoca. De la rată am mers direct în sala de ședințe de la Inspectorat. Înainte să înceapă ședința, a
intrat inspectorul Lemnaru și privind la cei adunați, s-a apropiat de locul unde ședeam noi trei.
Zâmbind ne-a spus:
– Credeam că nu ați venit, ... de nu ați urcat la mine. Sunteți toți bine? ... Domnișoara Tița,
mi-ai adus glumele de la gazetă? , doar știi că mă amuză ...
Privindu-l fix și zâmbind i-am răspuns:
– Tovarășe inspector, ... mă scuzați, dar am fost foarte ocupată și n-am mai schimbat nimic
la gazeta noastră. De altfel, nici subiecte potrivite n-am avut ...
Inspectorul brusc s-a adresat directorului:
– Tovarășe director, ... cred că trebuie s-o sancționați, ... pe frumoasa Tița.
– N-am să vă ascult, tovarășe inspector. Fiindcă este foarte harnică și iubită de elevi ...
– O! ce frumos! ... Uite că începe ședința ... Vorbim după.
Inspectorul s-a îndepărtat și s-a așezat lângă cei din prezidiu.
În timpul ședinței de aproape trei ore, ori de câte ori îmi îndreptam privirea spre prezidiu,
inspectorul Lemnaru avea privirea ațintită asupra mea. După ședință la ieșirea din sală, ne-a
așteptat, m-a luat de mână și zâmbind, cu glas scăzut, mi -a zis:
– Te cred că n-ai avut subiecte pentru gazetă, ... eu însă am avut ...
A scos din buzunar un plic lipit și mi l-a dat, zicând: uite aici. Apoi s-a întors spre director și a
început să-i spună ceva. Profesoara Istrate, observând plicul, curioasă m-a întrebat:
– Ce ți-a dat? ... Nu citești? Hai citește ...
Eu luată prin surprindere, cred că m-am înroșit și am zis încet:
– Ei, ... îl preocupă gazeta noastră. Probabil trebuie să corectez ceva ...
Cum cei doi se îndepărtau de noi, am adăugat:
– Haideți după ei, să nu se supere tovarășul director.
Așa am curmat discuția cu profesoara. Directorul în timp ce se despărțea de inspector, s-a întors
spre noi și ne-a zis:
– Haideți mai repede, să nu pierdem rata.
Deși ardeam de nerăbdare să aflu ce-i în plic, în rată i-am spus profesoarei că mă doare capul și am
tăcut tot timpul până la despărțirea de ea. Îndată ce profesoara a coborât, repede am deschis plicul,
în care am găsit aceste versuri batjocoritoare :
N-o mai face pe măreața Îți ții nasul mult prea sus
Doar te știu cine ești. Că nici cu prăjina nu-l ajungi.
Ești la fel ca ori ce fată, Stai undeva într-o pustie,
Dar, nici un câine nu te ”latră ”! Și nici dracu nu te știe!

După ce am citit de două ori, lacrimile au început să-mi curgă, de nu reușeam să le șterg. Însă când
am coborât din rată, am început să plâng în hohote; așa am intrat în curtea casei. Mama care era pe
cerdac, s-a speriat când m-a văzut așa, a alergat spre mine și a striga-o pe dada. Amândouă m-au
dus în casă și tot mă întrebau ce mi s-a întâmplat ... .După ce mi-am dat cu apă pe față și mâini,
plânsul s-a mai domolit și am putut să le spun și să le citesc. Auzind acestea, mama m-a sărutat și
mângâiat, iar dada cu mult năduf, a zis:
– Trăsni-l-ar să-l trăsnească de măgar ordinar.! ... Tița fată, liniștește-te. Hai acum afară la
aer și să vorbim pe îndelete.

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 50

Până aproape de înserare, amândouă, mama și dada, m-au mângâiat și încercat să mă facă să nu iau
în seamă această ”măgărie” venită de la un bărbat total nepoliticos și needucat.
Prima săptămână de vacanță am stat acasă și am muncit în grădină, fiindcă mama mergea cu
căruța la colectiv. Apoi, mai multe zile la rând, am mers la adunat spice, împreună cu ceilalți colegi
și elevii lor; ai mei erau scutiți, pentru că abia terminase clasa întâia. Aceste zile, deși grele, m-au
ajutat să mă liniștesc și chiar să încep să uit neplăcerile din ultimul timp.
După sărbătoarea de Sfântul Ilie, am însoțit-o pe dada în vizită la fiul său din București.
Deși uneori mai primea vești de la el, nu-l mai văzuse de mulți ani. Acesta locuia în casa sa și de
câțiva ani era angajat într-o fabrică de încălțăminte; în timpul liber mai lucra și acasă și era
mulțumit. Atât fiul Toma, cât și nora Silvia s-au bucurat când ne-au văzut. Cei doi băieți ai lor,
Gheorghe și Bogdan, cu câțiva ani mai mari decât mine, erau angajați într-o mare fabrică mecanică,
locuiau la bloc și deja erau căsătoriți. Timp de câteva zile, Silvia ne-a plimbat prin București, ceea
ce ne-a făcut mare plăcere; bine înțeles mi-am cumpărat și câteva lucruri de îmbrăcat. În tren, la
întoarcere, dada, bucuroasă și cu lacrimi în ochi mi-a spus:
– Tița dragă. Nici nu știu cum să-ți mulțumesc că ai mers cu mine la Toma; mi-ai făcut cel
mai frumos cadou ... Să-ți dea Dumnezeu numai bine și să fii sănătoasă și, ... în curând să găsești un
băiat bun să te măriți, fiindcă nu e bine să rămâi așa ... .Iar eu, după așa mare bucurie că mi-am
văzut băiatul, pot să mor liniștită.
– Dadă, îmi pare bine că am putut să te bucur mult. Nici nu se putea altfel: tu ne-ai fost ca o
mamă, atât mie cât și mamei ... Dar te rog mult, nu te mai gândi la moarte. Las-o în acolo! ... O veni
ea, dar, ... să fie cât mai târziu ...
Când am ajuns acasă, am avut parte de o mare surpriză: sosise frații mei, Alexandru și
Vasile care își terminase stagiul militar. Chiar de a doua zi, au început să muncească în toată
gospodăria, unde se simțea lipsa unor mâini de bărbat. Timp de mai multe zile, au tăiat crengile de
la sălciile și plopii care erau și stâlpi la gardul pe care l-au și reparat, au înlocuit stuful pe magazii,
cotețe și șoproane și au adunat și cărat lemne pentru foc; la multe munci i-am ajutat și eu, mai mult
de plăcerea de a le fii în preajmă și de a vorbi cât mai mult cu ei. Atât mama cât și dada, aveau
lacrimi în ochi, atunci când ne privea.
La începutul lunii august frații mei s-au prezentat la fabrica unde lucrase înainte de a merge
la armată. Acolo l-au întâlnit pe Nicolae fiul Frusinei. Acesta, fiind cu trei ani mai mare ca ei își
terminase armata și de atunci se întorsese la lucru; în același timp a început să activeze intens la
UTC și de curând fusese ales secretar. Nicolae cum i-a văzut s-a bucurat mult și i-a îndrumat să facă
cerere pentru angajare, dar și pentru a primi locuință la un bloc nou construit de fabrică. După
câteva zile au început munca și înainte de sărbătoarea de ”23 August” li s-a repartizat câte o
garsonieră în bloc, bineînțeles fiindcă au fost susținuți de Nicolae. Vă imaginați ce bucurie pentru
noi toți. Cu absolut toți banii ce-i aveam în casă, i-am ajutat să-și cumpere câte un pat, masă, scaune
și alte mici lucruri. Mama și dada, le-au dat ”zestrea” pregătită special de mai mult timp: perne,
cearșafuri și plăpumi; cu această ocazie, au mers și le-au vizitat garsonierele, care erau la etajul doi,
balconul le fiind comun. La cealaltă scară a blocului, lui Nicolae i s-a repartizat un apartament cu
două camere, întrucât a declarat că va locui cu mama sa. Până spre iarnă, au venit des acasă, de
fiecare dată luând câte ceva pentru locuința lor.
Imediat după sărbătoarea de ”23 August” m-am prezentat la școală. Urmând exemplul
colegilor mei, am mobilizat mai mulți părinți ai elevilor mei și am făcut curățenie în clasa unde
învățam elevii: s-a văruit, s-au șters ferestrele, s-au spălat băncile și dușumeaua. În prima zi de
școală, când au venit elevii, totul lucea de curățenie. Mulți ani la rând, în timpul vacanței de vară,
am procedat așa.
Încă de la început, l-am rugat pe director să aleagă o altă persoană care să-l însoțească la
ședințele de la Inspectorat: după mai multe rugăminți, s-a înduplecat și un timp a luat-o pe Ioana.
Într-o zi din vacanța de Crăciun, a venit la mama o femeie de la noi din cătun și i-a spus că
un vecin care-i tractorist la IAS, m-a văzut de câteva ori cu copiii la adunat spice și m-a plăcut și ar
vrea să vină în pețit. Mama când a auzit, a început să râdă și m-a chemat; femeia mi-a spus motivul
vizitei, lăudându-l mult pe băiat. Am ascultat-o zâmbind, apoi i-am zis:

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 51

 – Mătușe Dumitra, ... să-i spuneți băiatului, că nu mai este la modă pețitul fără să ne fii
nevăzut și cunoscut. Dacă vrea să mă cunoască, să vină la școală, pe la prânz ... În vremurile de
acuma fetele singure decid pentru măritiș. Întâi se văd, se întâlnesc de mai multe ori, timp în care își
dau seama dacă se plac, sau nu, ... apoi se hotărăsc ce fac. Eu nu primesc nici un pețit, așa cum vrea
el ...
Mătușa auzind refuzul meu, s-a încruntat și cu glasul pițigăiat, mi-a zis:
– Dar domnișoară învățătoare, nu-i bine să refuzi! ... Știu că ai ceva ani și ți-a cam trecut
timpul de măritat! ... Crezi că mâine o să vine altul să te ceară? ...
– O veni sau ba, se va vedea! ... Se mărită pe nevăzute, doar niște amărâte de fete ... La mine
este cu totul altă situație: nu stau în drum, am salariul meu, nu cer de la nimeni nimic.
În acest timp mama făcea fețe-fețe; a intervenit zicând:
– Dumitro, ... încă nu-i spune băiatului nimic ... O să mai discutăm și mâine o să trec și-ți
spun.
Apoi a condus-o până la ieșirea din curte. Până ne-am culcat, atât mama cât și dada au încercat să
mă convingă să nu refuz. La toate argumentele lor, eu le-am răspuns:
– Nu mă mărit cu un tractorist, indiferent cum arată, ... chiar dacă rămân nemăritată! ...
Dada mi-a amintit de înțelepciunea proverbului ” rău cu rău, dar mai rău fără rău”, iar eu i-am
răspuns:
– Proverbul se potrivea pe alte timpuri, când femeia depindea total de bărbatul ei. Ori la
mine nu este cazul. Nu vreau să vină în pețit că, ... doar n-au pierit toți bărbații! ...
Până în vară, mi-am continuat munca cu drag; în această serie peste jumătate dintre elevi
erau foarte buni și disciplinați. Dar ca să nu fie totul bine, săptămânal depistam păduchi la 3-4 elevi
și culmea, nu întotdeauna la aceiași. De fapt cu această situație m-am confruntat în toți ani de
muncă.
În lunile de primăvară, s-a petrecut un eveniment important pentru cătunul nostru: s-a adus
curent electric până la stâlpii de pe drumul mare. Casa noastră fiind chiar la drum, după o
săptămână am plătit și ne-au tras curent electric în casă: minune, minune! ! După mai multe luni de
zile și alte câteva familii din cătun și-au tras lumină în case.
În vacanța de vară, o săptămână am mers și am stat la frații mei la Călărași. Bineînțeles, a
mers și Frusina la băitul său, care se gândea să se însoare cu o fată ce era contabilă. În acele zile,
ajutată de Frusina, la toți trei băieți le-am spălat și călcat rufele și le-am făcut curățenie. În același
timp m-am plimbat cu ei prin oraș și am fost la filme. Tot odată am și discutat despre viitorul lor,
lămurindu-i să se înscrie la ”Liceul seral”. Nicolae fire mai descurcăreață, s-a interesat repede la
conducere după aprobare, după care toți trei s-au hotărât să înceapă chiar din toamnă, ceea ce m-a
bucurat foarte mult. Din Călărași am cumpărat un frigider; fratele Vasile m-a însoțit când l-am
transportat acasă cu un camion al fabricii, care avea o deplasare pe drumul de pe la noi. Tot fratele
ne-a aranja și pornit frigiderul, de care foarte mult s-au minunat și bucurat și mama și dada.
Celelalte zile de vacanță au trecut prea repede, deși am muncit în grădină și am citit câteva
cărți de literatură, pe care le-am împrumutat de la profesoara Istrate.
Munca cu elevii din clasa a treia, este cea mai ușoară din ciclul primar. Cu toate acestea, am
muncit la fel de conștiincios. Săptămânal, trei zile rămâneam în clasă, după orele de școală, să ajut
elevii să-și facă temele de acasă; în circa două ore terminam. Majoritatea elevilor și părinților se
bucurau de această metodă. O altă zi, de regulă joia, mergeam acasă la unii elevi, fie din motive de
curățenie, fie de disciplină. În cele patru zile ajungeam acasă pe la ora patru. Cât mai era lumină,
ajutam la unele munci din gospodărie, fiindcă dada era din ce în ce mai obosită, iar mama fiind cu
căruța nu prea putea să lipsească de la colectiv; avea și avantaj, la sfârșitul anului totaliza un număr
mare de zile pontate, ceea ce îi aducea un avantaj bun.
Într-o zi, pe la mijlocul lunii noiembrie, după ce elevii și-au terminat lecțiile, am închis clasa
și am mers în cancelarie să-mi i-au haina și geanta. Acolo mai era directorul, care văzându-mă s-a
ridicat de pe scaun și s-a îndreptat spre mine ; zâmbind, mi-a zis:
– Frumoaso, nu ți se pare că muncești cam mult?
Eu crezând că intenționa să-mi țină haina să mă îmbrac, am rămas lângă cuier privindu-l.
Când a ajuns lângă mine, brusc m-a împins spre perete; m-a cuprins cu o mână de după gât și cu

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 52

cealaltă mi-a prins bluză trăgând ca s-o descheie, timp în care încerca să mă sărute și spunea mai
multe cuvinte. Eu luată prin surprindere, în prima clipă n-am priceput ce vrea; imediat am înțeles
situația și am încercat să mă eliberez din mâinile lui. Observând atitudinea meu, repeta întruna:
– Nu te mai zbate, frumoaso! ... Stai cuminte că nu te mănânc! De când te aștept frumoaso!
Era el bărbat zdravăn, dar nici eu nu eram de cârpă, așa că după câteva zvârcoleli și îmbrânceli, m-
am eliberat din mâinile lui, însă bluza era sfâșiată. Repede s-a repezit la ușă și a întors cheia în
broască, timp în care eu mi-am îmbrăcat haina; privindu-l, i-am zis:
– Vă rog să descuiați ușa să plec! ... Halal director! ... Să vă fie rușine! ! ...
Roșu ca un rac fiert, furios că l-am îmbrâncit și i-am stricat plăcerea, mi-a zis:
– Și mă rog, de ce nu vrei să ne iubim nițel? ... Orice femeie ar fi încântată că-i dau atenție
... Tu ce ai așa aparte? ... Ești o fată a unei slugi și ... fiindcă ai ajuns învățătoare te crezi prințesă? ...
Desigur sunt și eu de vină, fiindcă te-am tot lăudat și ... așa ți-ai luat nasul la purtare ... .O să ajungi
... vai de capul tău! O să vezi! ...
Cât el a încercat să mă jignească, l-am privit fix și când a terminat i-am zis, răstit:
– Dacă nu-mi descuiați ușa, țip să se audă la elevi. Descuiați sau nu?
Văzându-mă așa de hotărâtă, s-a dus și a descuiat ușa, zicând:
– Marși afară putoare ... și să nu te mai văd! ...
Din doi pași am ieșit din cancelarie și de pe hol i-am zis tare:
– Bună ziua tovarășe director ...
Tremuram toată și cu lacrimi în ochi, abia puteam să merg. Încet, încet, cu privirea în pământ m-am
îndreptat spre locul unde oprea rata. M-am uitat la ceas și ar mai fi fost câteva minute, dar nu era
nici o persoană în jur. Nu știam ce se întâmplă, când după câteva minute, s-a apropiat o femeie din
cătunul nostru și mi-a spus că rata a trecut mai devreme, mi-a zis să mergem împreună pe jos. Deși
eram cu pantofii buni, am acceptat și am pornit. Încă nu ieșisem din sat că din urmă ne-a ajuns o
căruță. Cunoscându-ne căruțașul a oprit și ne-a luat cu el. Așa am ajuns mai repede acasă.
Când m-am dat jos din căruță, încă mai tremuram și nu eram încă hotărâtă, dacă să spun sau
nu despre ceea ce mi s-a întâmplat. Mama încă nu sosise, iar dada era prin curte. Repede m-am
schimbat și spălat pe față și mâini și am mers s-o ajut pe dada, care dădea de mâncare la animale. Se
întunecase când a sosit și mama. Între timp mai m-am liniștit. Abia după ce am mâncat, ne-am
așezat pe pat lângă dada și le-am spus ceea ce mi s-a întâmplat la școală. Mama în timp ce plângea,
m-a îmbrățișat și-a zis:
– Doamne, Doamne! ... Oare ce să facă fata mea, să fie lăsată în pace de oamenii ăștia? ...
Auzi la el?! , om însurat, mai mare decât mine și întinde mâna la o fată, care poate să-i fie fiică? Ce
se crede el, stăpânul tău? Cred că a înnebunit de tot ... .Să-i fie rușine, măgarul ...
Dada indignată a început să-și facă cruci și apoi să-l blesteme. După ce a epuizat tot, a zis:
– Ce să mai zic? ... Ăștia sunt bărbații din ziua de azi! Se cred stăpâni peste femeile ce le au
în subordine și le tratează ca pe niște slugi ... .Eu zic să te duci să-l reclami, ... deși n-ai martori ...
Dar cel mai bine este să te măriți ... Vezi, că n-ai făcut bine când l-ai refuzat pe tractorist? ...
– Ai dreptate dadă. Aș vrea să mă mărit, dar nu pot s-o fac cu ... ori cine care poartă
pantaloni. Trebuie să-l cunosc întâi și ... să-mi placă de el, puțin, dar să-mi placă ...
– Uite ce vă spun! Eu cred că Tița este deocheată, sau i s-au făcut farmece de careva. Acum
că a început postul Crăciunului, nu putem să mergem la femeia aia oloagă, Catinca, care descântă și
desface de farmece ... Dar putem să mergem duminică la biserică și să ne rugăm pentru ”ca tot răul
să se îndepărteze de la Tița, și de la noi.” ...
Mama imediat a aprobat propunerea dadei, iar eu n-am protestat.
A doua zi când am ajuns la școală și am intrat în cancelarie, să-mi iau catalogul, ca de obicei
am salutat. Directorul era chiar în mijlocul încăperii: m-a privit fix și nu mi-a răspuns. Ioana care
era prezentă a observat atitudinea directorului și când am ieșit din cancelarie mi-a zis:
– Te-ai certat cu directorul, de nu ți-a răspuns? ... Mi s-a părut că te-a privit cam chiorâș ...
– O fi supărat, sau îl doare ceva ... Treaba lui ... .Hai mai bine și spune-mi ce face fetița,
Anda, că n-am mai vorbit de mult timp ...
Ioana veselă mi-a răspuns:

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 53

 – Este foarte bine! Vorbește de toate ... Dar știi, am pornit alt copil, ... cam de trei luni. Uite,
a început să se vadă ... .În pauza mare, sau mai bine după ore, să vii să mai vorbim.
După cele patru ore de clasă, câțiva elevi au plecat acasă, iar restul au rămas să-și facă
lecțiile; le-am dat câteva indicații și am mers la Ioana care mă aștepta pe hol. Am discutat multe, iar
la sfârșit i-am povestit ce am pățit cu directorul școlii. Ioana oarecum alarmată, mi-a spus:
– Aoleo Tițo! Toți știu de năravul lui, că-i mare muieratic. Caută și-l ocolește! Bine că-ai
trecut de Definitivat; așa nu mai poate să te dea afară din școală ... Ticălosul, om bătrân ...
De atunci îl evitam pe director și în cancelarie intram doar pentru catalog; când totuși mă întâlnea se
uita chiorâși și abia de răspundea la salut.
Cam pe la jumătatea lunii decembrie a venit înghețul și gerul. După câteva zile mama s-a
hotărât să tăiem porcul, care era așa de gras încât abia se mișca. Trei zile am muncit la porționare și
preparare de caltaboși, cârnați, fripturi, sarmale, slăninuțe, topit untura și altele.
Cu două zile înainte de Crăciun, cu două coșnițe pline cu preparate, am luat rata de
dimineață și am pornit la cei doi frați; îmi dăduse și Frusina câte ceva pentru băiatul ei, Nicolae. Era
acasă doar Vasile, fiindcă Alexandru lucra în tura de dimineață. Au ales să lucreze în ture inverse,
pentru ca unul din ei să poată merge la orele de la Liceul seral și să ia lecțiile predate; Nicolae era și
el acasă. Le-am dat toate cele trimise de mame, pentru ca să se bucure de bucatele specifice
sărbătorii de Crăciun. Un timp am vorbit cu cei doi, în special despre orele de la Liceul seral; erau
bucuroși că mi-au urmat îndemnul să se înscrie. Deja își făceau și planuri de viitor. Apoi amândoi
m-au însoțit în oraș, de unde am cumpărat un aparat radio portativ cu baterii, ce mi-l doream de
mult. Din alt magazin am cumpărat câteva mărunțișuri și câte un batic pentru mama și dada, ceea ce
l-a determinat pe Nicolae să cumpere și el unul pentru mama sa. La despărțire, mi-au promis că vor
veni acasă ” cu sorcova”, adică în ziua de Anul Nou 1964.
În apropiere de locul de unde se ia rata, m-am întâlnit cu veterinarul de la IAS-l de la noi,
Dan Stoian, cu care vorbisem în treacăt, doar de vreo două-trei ori. După ce m-a salutat politicos,
m-a întrebat unde merg și aflând, mi-a spus:
– Domnișoară învățătoare, te invităm să mergi cu noi, fiindcă suntem cu mașina IAS-ului; în
curând plecăm. Uite acolo avem mașina.
După ce mi-am consultat ceasul, i-am răspuns:
– Mulțumesc. Dar este loc?
– Este loc destul. Suntem doar trei persoane ...
Am pornit împreună și când am ajuns la mașină, un GAZ, șoferul i-a zis:
– Tovarășul Dan, mai putem să stăm câteva minute, fiindcă aștept o vecină? .
Dan a încuviințat dând in cap, apoi m-a ajutat să mă urc în mașină. M-am așezat pe o canapea și
lângă mine a luat loc și Dan; am început să vorbim, punându-mi o mulțime de întrebări. Cam după
o jumătate de oră a apărut o femeie însoțită de un băiat; apoi a apărut și un alt bărbat Jan. Șoferul
bucuros a pornit mașina. În sat a coborât atât Jan cât și femeia cu băiatul, apoi șoferul m-a întrebat
pe unde să meargă, fiindcă nu știe unde stau. N-am apucat să spun, că Dan i-a zis:
-Mergi pe Drumul mare și-ți spun eu unde să oprești.
L-am privit întrebător, iar el zâmbind ușor, mi-a spus:
– Toată lumea știe unde locuiește domnișoara învățătoare Sevastița Oieru.
În dreptul casei, m-a ajutat să cobor și mi-a dus coșnițele până la poartă. În timp ce-i mulțumeam,
mi-a luat mâna și mi-a sărutat-o tandru, apoi zâmbind larg mi-a zis:
– Domnișoară! . Sărbători fericite și ... La mulți ani! ... M-am bucurat mult că v-am întâlnit,
și ... Sper să ne mai întâlnim și cu alte ocazii. La revedere! ...
Am intrat în curte abia după ce mașina s-a depărtat, apoi până în casă, mi-am zis: ”ce om politicos,
și cumsecade, și-i destul de arătos ”! . Mama cum m-a văzut, m-a întrebat cu ce am venit așa de
vreme. Le-am povestit amănunțit ceea ce am făcut toată ziua, dar nu le-am arătat radioul și nici
celelalte cumpărături, fiindcă am vrut să le fac o bucurie în ziua de Crăciun.
Câteva zile la rând, mi-am amintit de figura și atitudinea veterinarului, apoi l-am uitat. După
vacanță, într-una din zile fiind în rată, l-am zărit în șareta cu care mergea zilnic la muncă la IAS; au
urmat iar câteva zile când gândurile mi-au zburat spre el.

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 54

 La sfârșitul lunii ianuarie, profesorul de Istorie și Geografie, Ardelean Ion, fiindcă își mărita
fata, ne-a invitat pe toți la nuntă. Bineînțeles am mers împreună cu mama. Acolo iar l-am întâlnit pe
veterinar, care era împreună cu familia nașului. Când l-am văzut, inima mi-a tresărit și am început
să urmăresc ce face. După ce a dansat cu nașa și cu mireasa, a venit zâmbitor și m-a invitat la dans.
În timpul ce dansam a început să-mi povestească ceva, dar eu fiind emoționată, nu puteam să-l
urmăresc. Până la plecare, am dansat de mai multe ori. De fiecare dată îmi adresa complimente și
încerca să mă îmbrățișeze cât mai strâns, iar la ”periniță” m-a sărutat apăsat pe gură. Spre ziuă, când
unii nuntași au început să plece, Dan mi-a spus:
– N-am să uit curând noaptea aceasta ... .M-am simțit foarte bine, având o așa parteneră la
dans ... Aș vrea să te rog să-mi spui pe numele mic, Dan.
– Bine, ... domnule Dan ... .Încă de mică, mie toți îmi zic Tița ... .
– Foarte bine ... Tița ... Aș vrea să-ți spun că ești o fată grozavă; toți cu care am vorbit, te-au
lăudat mult ... Aș vrea să te mai întâlnesc, ... să vorbim ...
– Bine, Dan. Și mie mi-a plăcut noaptea aceasta, ... .n-am mai dansat de mult ...
Am ajuns acasă luând rata de dimineață. Abia acasă mama a început să mă întrebe ce am tot
vorbit cu veterinarul, fiindcă a observat cum mulți se uitau la noi, în timp ce dansam. Deși îmi era
somn, atât mama cât și dada au vrut să le povestesc tot. N-a fost chip să scap. Pe măsură ce le
povesteam, fața li se lungea. Când am sfârșit, mama a zis:
– E bine că ai dansat cu el, ... fiindcă nu prea aveai cu cine. Dar oare nu-i însurat? Eu parcă
așa știam. Nu ți-a spus?
– Nu mi-a spus și nici nu l-am întrebat ... Nu se făcea. Dar după felul cum a vorbit și cum s-
a purtat, aș crede că nu-i.
Dada-Ana a clătinat ușor din cap, și-a strâns buzele, apoi a zis:
– Eu zic să nu te încrezi prea mult în el. Ta-su a fost popă ... Ori, o vorbă veche spune cam
așa: ” băiat serios de popă și copil cuminte, nu se prea găsește”. Așa Tiță, să fii cu ochii în patru.
Cele spuse de mama și dada, mi-au tăiat din bucuria acumulată în timpul nopții.
A doua zi la școală am căutat-o pe Ioana s-o întreb ce știe despre Dan Stoian. În pauză i-am
spus motivul pentru care vreau să aflu câte ceva despre el. Luată prin surprindere mi-a spus:
– Tița dragă, ... nu prea știu multe despre el, dar am s-o întreb pe mama ... .Știu că a fost
însurat și nevasta a plecat cu copilul și nu s-a mai întors. Mâine te caut și-ți spun ce știe mama.
A doua zi, foarte nerăbdătoare am așteptat-o pe Ioana, care a venit după ce a terminat
programul. A sosit zâmbitoare și a început să-mi spună:
– Da, a fost însurat, dar acum nu este. L-a lăsat nevasta; nu se știe precis de ce: unii spun că
din cauza soacrei, coana preoteasă, alții spun că el ar fi de vină, că s-ar fi iubit cu una de acolo de la
el, iar alții spun că ea și-ar fi găsit pe unul din Călărași ... .Ori care-i motivul, el acum este fără
nevastă. Eu zic că asta este bine pentru tine, ... bineînțeles dacă te interesează ... .Nu mi-o lua în
nume de rău, dar eu în locul tău nu l-aș ocoli ... Știi de ce? Pentru că, aici în sat, nu vei găsi ceva
mai bun. Nici un bărbat nu-i perfect, ... cum nici noi nu suntem ... .Crezi că al meu este ”de pus la
icoană”? Nu, dar este un bărbat, un sprijin, un apărător, este tată la copii mei ... și ”sunt și eu în rând
cu lumea”.
– Ce mi-ai spus despre el mă bucură, ... dar mă și tem, fiindcă nu știu cam ce intenții are; să
nu mă păcălească cumva ... Da, ai dreptate despre faptul că aici nu voi găsi ceva mai bun. Știi, de la
nunta aceia, credem-mă că nu mai am liniște ... și gândul îmi tot fuge spre el.
– Și mai este ceva Tița: timpul trece, ... ai peste un sfert de veac ... Ce mai, în curând va
trebui să te ajute o babă, să te măriți; nu așa se zice? ... Până o să-l mai întâlnești, eu zic că ar trebui
să mergi la biserică să te închini și ... poate măcar te liniștești.
– Bine Ioana. Îți mulțumesc pentru tot. Așa am să fac: am să mă rog la Dumnezeu, să mă
ajute să-mi găsesc liniștea, ... care-i mai importantă decât orice.
Treceau zilele și nu aveam nici un semn de la Dan. Treptat încercam să mă conving că
atunci la nuntă n-a avut cu cine să danseze și m-a găsit pe mine disponibilă. Nici mama și nici dada
nu întrebau despre el, iar eu nu voiam să le spun de gândurile ce mă frământau.

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 55

 Căsătoria sau Nunta?

Cu o zi înainte de ”8 Martie”, ca de obicei am părăsit școala, puțin peste ora trei. Pășeam
încet spre locul unde oprește rata, când îl văd pe Dan. Cum m-a văzut a pornit spre mine; în timp ce
se apropia mi-a zis:
– În sfârșit, ai apărut domnișoară învățătoare! Te-am așteptat și la rata de prânz, dar o
colegă, nevasta milițianului, mi-a spus că pleci acasă cu rata de trei și jumătate.
Când a ajuns lângă mine, mi-a luat mâna și mi-a sărutat-o și a continuat:
– Tița, era musai să te întâlnesc! Mâine dimineață plec în deplasare pentru câteva zile. Și
cum mâine este o zi importantă, am ținut să te văd și să te felicit.
Emoționată, am zâmbit și i-am răspuns:
– Nu trebuia ... Dan, să te deranjezi și mai ales să mă aștepți în drum. Puteai să intri în
școală, odată ce Ioana ți-a spus unde sunt.
– N-am stat în drum, am mers la Primărie ... .Uite ți-am adus un mic cadou. La mulți ani
Tița!
Sper să-ți placă; este o eșarfă și m-aș bucura s-o porți ... Tare aș vrea să te și îmbrățișez ...
A scos din buzunarul de la piept un mic pachețel și mi l-a întins. Cred că m-am înroșit când l-am
luat. Era primul cadou primit de la un bărbat. N-am putut să spun nici un cuvânt, dar am vrut să
desfac pachetul. El a observat intenția și mi-a prins mâna zicând:
– Te rog să-l desfaci acasă. Se uită ăia la noi. Îmi pare rău că nu sunt cu șareta, dar am să te
caut săptămâna viitoare ... .Este bine Tița?
– Dan, îți mulțumesc mult ... Dar nu trebuia și un cadou! ... Uite că vine rata ... La revedere
...
I-am zâmbit și ne-am strâns mâinile, apoi m-am urcat în rată; eram complet amețită și nu-mi venea
să cred că nu visez. Imediat ce am coborât din rată, am scos pachețelul din geantă și l-am desfăcut.
Era o eșarfă de mătase naturală înflorată, pe nuanțe de roz. Pe loc am scos un ușor chiot, după care
am intrat în curte. N-am putut să o aștept pe mama care era la colectiv și i-am povestit dadei tot.
Dada, m-a ascultat cu interes, apoi mi-a spus:
– Tița, o fi auzit Dumnezeu rugăciunile noastre! ... Să ne mai rugăm, poate o să fie bine!
Când a venit mama, i-am povestit și ei, după care iar au început discuțiile. Mama s-a bucurat mult,
deși dada părea temătoare.
Am așteptat să treacă săptămâna, crezând că Dan va veni, după cum promisese. După câteva
zile, am început să-mi cam iau gândul de la el. Spre sfârșitul lunii martie a venit la școală, cu scuze
că a fost bolnav și n-a avut pe cine să trimită să mă anunțe. Fiindcă era cu șareta, a așteptat și m-a
condus până acasă. În drum spre casă a lăsat calul la pas și m-a luat de mână și-a zis:
– Zilele acestea m-am gândit mult la tine ... Vreau să te întreb ceva.
M-am sucit și l-am privit mirată, fără să pot scoate vreun cuvânt. Dan a continuat:
– Tița ... .Vrei să te căsătorești cu mine?
Inima mi-a tresărit și un val de căldură m-a cuprins. Cu glasul sugrumat de emoție am răspuns:
– Da Dan, vreau ...
Imediat mi-a sărutat mâna, apoi pe față și pe gură de mai multe ori, după care a continuat :
– Îți mulțumesc Tița! Îți mulțumesc! ... Dar, ... cred că ai aflat că am mai fost căsătorit și am
o fetiță de trei ani, care acum este la mama ei; am divorțat vara trecută.
– Da, ... mi-a spus Ioana, colega mea ... Eu n-am mai fost căsătorită ...
– Știu, ... și mă bucur mult că accepți să te căsătorești cu mine; am aproape 30 de ani ... Aș
mai vrea să te întreb ceva și anume : Când zici că am putea să facem nunta?
– Păi, ... aș zice mai spre vară ... .Ar trebui să mai vorbim, să ne cunoaștem puțin. Ce zici?
– Da, mai spre vară ... Acum este și postul Paștelui. Mă gândesc că poate chiar de Paște, să
vin în ”pețit” și să te cer de la mama ta. Cam așa se face pe aici și ... cred că nu-i bine să stricăm noi
obiceiurile străbune. E bine?
– Da. Este bine cum spui. Uite că am ajuns ... Vrei să intri în casă?
– Nu acum. Mai vorbim noi.

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 56

 M-a tras spre el, m-a sărutat apăsat și apoi a sărit din șaretă ajutându-mă să cobor, zicând:
– La revedere frumoasa mea! Am să te caut la școală .
L-au urmărit cu privirea un timp, apoi am intrat în curte și am alergat până la ușă, dar n-am intrat.
Capul îmi vuia de parcă aveam un roi de albine în el. M-am așezat pe un scăunel și câteva minute
am stat nemișcată cu ochii închiși. Dada m-a trezit din această stare, întrebând ce mi s-a întâmplat.
După ce am privit-o mirată, treptat mi-am revenit și după alte întrebări, am început să-i povestesc.
Dada mă privea neîncrezătoare și la sfârșit mi-a zis:
– Tița fata mea, ... e bine ce-mi spui! Să fie într-un ceas bun.! Hai să mănânci ceva.
Se înnoptase bine când a sosit mama. Era cam agitată și cum a intrat, s-a așezat pe scaun și privind
la noi a început să râdă. Dada a întrebat-o, ce a pățit. Mama și-a împreunat mâinile, apoi a început:
– Auziți și voi ce mi se întâmplă! ... Când eram tânără și copiii îmi erau mici și eu chiar
voiam să mă mărit, nu s-a putut, ... iar acum când am peste 44 de ani, s-a ivit unul care mă place ...
și mă cere de nevastă ... Nu credeți că-i motiv de râs?
Dada deși mirată de cele auzite, repede i-a spus:
– Uite, ce bine le potrivește Dumnezeu! Este foarte bine Florico! Chiar mă bucur ... .Și mă
rog, cine este ” craiul acesta”?
– De ce te bucuri, dadă? Eu drept să vă spun, nu i-am dat omului nici un răspuns, ... nu, că
nu mi-ar conveni, ci fiindcă îmi este rușine. Ce ar zice lumea când o auzi, că eu mă mărit și fata ba?
M-am repezit la mama, am îmbrățișat-o și sărutat-o și râzând și i-am zis:
– Mamă! Și eu mă mărit! Chiar acum un ceas, Dan m-a cerut în căsătorie! ... Ce zici de o așa
potriveală?! ...
– Ei fetelor! Așa ceva doar Dumnezeu poate să potrivească. Să fie într-un ceas bun! ... Și
acum Florico, spune-ne cine este ”craiul ”! .
– Păi, ... îl știu de mai mulți ani. Lucrează la IAS pe o combină; are casa în sat și stă cu fata
care-i măritată. Anul trecut i-a murit nevasta. De prin toamnă, tot îmi aține calea. De două ori l-am
întâlnit și avea niște saci și m-a rugat să-l duc acasă cu căruța. Astăzi m-a căutat special și după ce
am vorbit câte ceva, mi-a spus direct că mă place și că ar fi bine să ne luam imediat după Paște ... I-
am spus că o să mă gândesc și când ne-om mai vedea, am să-i dau un răspuns ... .Nu știu ce să vă
zic ... .Îl cheamă Ciutea Andrei. Este cam bătrân față de mine; are 54 de ani împliniți și, ... are o
casă mică pe la marginea satului.
Dada s-a ridicat de pe scaun și s-a apropiat de ea și cu glas răstit i-a spus:
– Florico! Eu zic să lași mofturile de-o parte! ... Acum că se mărită Tița, o să rămâi singură,
fiindcă eu, ... cine știe câte zile mai am ... Tița o să se mute la casa lui bărbatu-său, iar ăsta al tău
trebuie să se mute aici, unde este mare nevoie de un bărbat, ... fie chiar și pentru ca să sperie ciorile,
dar trebuie! Ne-am înțeles? ... N-am dreptate Tița?
– Da ai și, gândești bine, dadă! ... Dar, eu cred că ar fi bine, ca mama să se mărite după mine
și nu înainte. Ce ziceți?
Am continuat discuțiile până târziu în noapte. A doua zi m-a trezit dada, altfel întârziam.
După prima săptămână din luna aprilie, elevii au intrat în vacanță, dar și eu. Deoarece Dan
nu m-a căutat la școală, gânduri negre au început iar să-mi dea târcoale. Abia cu două zile înainte de
Florii a sosit acasă. N-a putut intra în curte deoarece câinele era dezlegat și a început să bată în
poartă. Eu eram prin curte și l-am auzit; n-a vrut în nici un chip să intre în curte și am stat de vorbă
în poartă. Mi-a adus o cutie cu bomboane și mi-a spus că, în prima zi de Paște, la prânz va veni în
pețit, însoțit de mama sa, de unchi și nevasta lui. Apoi a spus că trebuie să mergem la Călărași să ne
cumpărăm verighete și a propus să mergem chiar a doua zi. Ușor jenat, mi-a spus că nu are mașină
și vom merge cu rata de dimineață. La despărțire m-a îmbrățișat și sărutat, de mai multe ori.
A doua zi, cu mult timp înainte de ora obișnuită, eram la poartă și așteptam rata. La stația
din sat s-a urcat Dan și s-a așezat lângă mine. Tot drumul m-a ținut de mână și am vorbit. De la rată
am mers direct la bloc la frați; era acasă Vasile și l-am anunțat că-i așteptăm acasă în prima zi de
Paște. Aproape de ora de prânz am ajuns la magazinul căutat. Vânzătoarea a întrebat ce fel de
verighete vrem: de argint sau de aur de 14 carate. Dan nu m-a întrebat și a cerut din cele de aur.
După două încercări ne-am ales măsurile potrivite; erau subțirele și împreună cântăreau aproape
patru grame. Când am aflat cât costă, l-am luat de mână și i-am spus:

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 57

 – Dane, nu costă cam mult? ... Hai să luam din cele de argint.
– Nu draga mea; le luăm pe acestea.
La ieșire din magazin, Dan m-a sărutat și mi-a zis:
– Acum hai să mergem la un restaurant și să le ”udăm” bine cu șampanie, pentru ca să ne
poarte noroc!
Am intrat în primul restaurant întâlnit și Dan a comandat o sticlă de șampanie, dar și un aperitiv.
Deși am băut doar un pahar cu șampanie, la ieșire din restaurant eram ușor amețită, încât a trebuit să
mă sprijin de brațul lui Dan. Am mai întrat în câteva magazine; Dan a cumpărat cadou pentru mine,
3 metrii de mătase, iar eu am cumpărat pentru el o cămașă albă și o cravată. Bucuroși, dar și puțin
obosiți, am luat rata de ora trei și am pornit spre casă. Tot drumul Dan m-a ținut cu brațul pe după
gât și mi-a șoptit tot felul de vorbe frumoase.
Săptămâna mare a trecut foarte repede, fiind ocupate cu curățenia în casă, dar și cu
prepararea bucatelor ce urma să le servim la musafiri la masa de prânz. Socotisem că vom avea 12
persoane. Sâmbătă seara au sosit frații, iar în noaptea de Înviere, am mers cu căruța la biserică;
acasă a rămas doar dada. După circa o oră, noi copiii ne-am întors acasă; la slujbă au rămas mama și
Frusina care s-au întors în zori cu rata.
Și a venit și ziua mult așteptată. Toți erau emoționați, iar eu nici nu vedeam pe unde călcam.
După ce s-a așezat masa, la care au ajutat și frații și s-au aranjat bucatele tradiționale, fiecare ne-am
îmbrăcat cu ce aveam mai frumos. Ceasul arăta ora 12. Din acel moment m-am instalat pe cerdac și
priveam la poartă; nu știam cu ce vor sosi musafirii. Primii au sosit bunicii, adică părinții mamei,
urmați de Frusina. Trecuse o oră și musafirii de bază nu se arătau. Îmi făceam tot felul de gânduri.
Toți erau nerăbdători, când am văzut rata oprind, din care au coborât cei patru: Dan cu mama
Gherghina și fratele ei Ștefan Băltărețu cu soția sa Ana. Din câțiva pași am ajuns și le-am deschis
poarta. Chiar în poartă Dan m-a prezentat mamei sale, care după ce m-a măsurat de câteva ori cu
privirea, a schițat un mic zâmbet și mi-a întins mâna, zicându-mi:
– Mă bucur să te cunosc Sevastița, deși ... trebuia mai înainte de ziua de azi. Ai un nume rar
...
Apoi am dat mâna cu Ștefan și cu nevasta lui și i-am poftit în casă. Au mers foarte încet pe potecă,
timp în care priveau împrejur, la casă și la grădină. Mama și dada cu zâmbetul pe buze, așteptau pe
cerdac. După ce și-au spus vorbe amabile și Dan i-a dat mamei, dintr-o plasă, un mic pachet în care
erau câteva ouă vopsite și un cozonac, cu toții am intrat în odaia unde era așezată masa. La un capăt
al mesei a fost așezat Dan alături de mama sa, iar la celălalt capăt mama cu fratele meu Vasile. Eu
m-am așezat între fratele Alexandru și bunicu, iar ceilalți pe unde au mai rămas locuri.
La început, dada s-a ridicat în picioare, a aprins o lumânare și a spus rugăciunea ”Tatăl
nostru”, după care ne-a împărțit la fiecare câte o mică bucățică de pască, adusă de mama de la
biserică. Apoi bunicu cu paharul cu vin în mână, s-a ridicat de pe scaun și a zis: ”Cristos a Înviat”,
iar noi cu toți am răspuns: ” Adevărat a Înviat” și am băut câte o gură de vin. După acest mic ritual
s-a trecut la ciocnirea de ouă vopsite. Dan a ciocnit întâi cu mama sa, apoi a luat alt ou și a ciocnit
cu mine, făcând haz că oul lui s-a spart. Unii au ciocnit și mâncat chiar și câte 3 ouă. După ouă au
urmat pe rând borșul de miel, drobul, friptura de ied și de curcă. Atât eu, cât și mama aveam grijă ca
musafirii să servească din toate preparatele. Frații însă aveau grijă ca paharele să nu rămână goale.
Cam după jumătate de oră, vinul începând să-și facă efectul, au început discuțiile și tot felul de
întrebări.
Mama lui Dan, care privise atent pe fiecare, la un moment dat, a făcut următoarea remarcă:
– Auzisem că în acest cătun, sunt numai bordeie și case mici cu pământ pe jos și acoperite
cu stuf. Casa voastră este diferită; când ați făcut-o? ... Și mobila-i frumoasă ...
Bunicu i-a răspuns repede:
– Păi, coană preoteasă, totul se face prin muncă. Știți cum se zice: ”Omul sfințește locul, nu
locul pe om” ... .Totul s-a făcut prin multă, multă, muncă ... Fata asta a mea, face cât doi bărbați;
nimeni n-o întrece ... .Și să știi, că nepoata mea Tița îi seamănă, nu numai la chip, ci și la hărnicie.
Ușor mirată de răspunsul primit, coana preoteasa a răspuns :
– Așa este ... Cine muncește cum trebuie, are tot ce-i trebuie.
Dan s-a ridicat în picioare și a spus:

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 58

 – Haideți să lăsăm alte discuții că timpul trece și eu vreau să vă spun ceva: Am venit aici, în
zi de sărbătoare pentru ceva foarte important. Am venit să ” cer mâna domnișoarei Sevastița”, adică
să cer aprobare, sau mai bine zis, binecuvântarea de la familie, ca ea să devină soția mea. Ea mi-a
dat răspunsul dorit, adică vrea, dar, ... așa sunt obiceiurile noastre din străbuni și vreau să audă
răspunsul familiei, toți cei de față”.
Bunicul surprins de cele spuse de Dan, s-a ridicat de pe scaun și a spus:
– Fiindcă tatăl ei nu mai este printre noi, tare de mult, răspund eu, care sunt cel mai mare din
familie. Da, suntem de acord ca domnișoara Sevastița Oieru să se căsătorească cu domnul Dan
Stoian. Tu ce zici Florico?
Mama, cu glasul sugrumat de emoție, a spus:
– Și eu sunt de acord cu căsătoria, mai ales că amândoi sunt oameni învățați și se potrivesc.
Dada veselă, imediat a adăugat:
– Să fie într-un ceas bun! Și Dumnezeu să-i ocrotească de tot ce-i rău!
Dan deja scosese din plasă două sticle de șampanie și ajutat de Alexandru se forțau să le scoată
dopul. Dan a reușit primul și imediat a început să toarne în pahare; la fel a procedat și Alexandru. Și
fiecare a început să ciocnească cu cei din apropiere. Dan a venit lângă mine, eu m-am ridicat și-am
ciocnit zâmbindu-ne; apoi a scos din buzunar o cutiuță din care a luat verighetele, le-a arătat să fie
văzute, după care mi-a spus:
– Draga mea Tița! Aceste verighete să ne țină uniți toată viață, atât la ”ușor cât și la greu”.
Apoi Dan mi-a introdus verigheta pe deget, iar eu am procedat la fel cu a lui. Iarăși m-a sărutat și
îmbrățișat, în timp ce fratele meu Vasile a început să cânte ” mulți ani trăiască”; treptat i s-au
alăturat și alții. Imediat mi-am amintit de cadou și am spus:
– Dragul meu Dan, ... la o așa bijuterie, se cuvine ca și eu să-ți ofer un cadou: uite ai aici o
cămașă și o cravată. Să le porți sănătos și bucuros!
După ce l-am sărutat, Dan foarte vesel mi-a zis:
– Și eu am un cadou pentru tine, dar m-am fâstâcit și am uitat. Îl am chiar aici.
Din doi pași, Dan a scos din plasă pachetul în care era materialul pentru rochie. Am luat pachetul
mulțumindu-i și apoi l-am desfăcut pentru a fi văzut.
Bunicu, foarte vesel, ne-a urat să fim sănătoși și să facem copii frumoși, așa ca noi. Unchiul
Ștefan, care până atunci n-a prea vorbit, a zis:
– Nepoate, nepoate! Cred că te-ai cam grăbit, fiindcă eu în calitate de naș trebuia să vă pun
verighetele pe mână ... .Dar, nu m-am supărat; așa sunt tinerii, grăbiți! ... Să vă fie de bine!
Mama lui Dan, clătinând ușor din cap, a adăugat:
– Aici ai dreptate frate. Acum tinerii se grăbesc ... și nu știu de ce?
Au urmat mai multe momente, când toți pe rând ne-au felicitat și îmbrățișat, ne-au făcut urări de
bine și viață lungă. Dan m-a luat de mână și ne-am apropiat de mama sa; atunci ea s-a ridicat și ne-a
sărutat ușor, după care imediat s-a așezat, zicând:
– Ei, acum că ne-am tot sărutat, ar fi bine să discutăm și altele. Întâi să stabilim când se face
nunta, fiindcă în luna mai nu se fac nunți ... .Și trebuie să discutăm și despre zestrea miresei.
Dintr-o dată toți cei prezenți au tăcut și au început să se privească între ei. Mama parcă înțepată de
mii de ace, repede a zis:
– Și anume despre ce fel de zestre să vorbim? ... Păi, ... înainte să mă înscriu la colectiv, aș fi
avut să-i dau câteva pogoane și niște vite, dar acum ce să-i dau? ... Acum zestrea oricărei fete este
chiar fata, adică ce știe să facă ea ... În cazul Tiței, zestrea ei este leafa de la școală.
Deodată, dada furioasă s-a băgat în vorbă, zicând:
– Florico fată! Uiți că Tița are pregătit trusou, are plapumă, perne și preșuri. Am făcut noi
tot ce trebuie și pentru băieți, cum să nu fi făcut pentru fată?
Dan care mă ținea de mână, i-a aruncat o privire cruntă mamei sale și a zis:
– Vă rog să terminăm cu astfel de discuții ... .Mie îmi place Tița și basta ... Mai bine să-l
întreb pe unchiul Ștefan, care mi-a promis că-mi va fi naș, ... dacă este de acord să facem nunta în
prima duminecă din luna iunie, ... dacă și salonul este liber.
– Da nepoate, este bine prima duminică din luna iunie ... .Până atunci și voi aveți timp să vă
pregătiți hainele și câte altele.

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 59

Dada ajutată de Frusina au adus două tăvi mari: unul cu cozonacul de la coana preoteasă și unul cu
cozonac cu nucă făcut de ea. Fiecare a servit din amândouă platourile. Se auzeau vorbe șoptite de
admirație. După câteva momente Dan s-a adresat Tiței, întrebând-o:
– Tu ai făcut așa bunătate de cozonac? Se topește în gură!
– Eu și dada am ajutat și mama a frământat. Dada a potrivit și cuptorul, fiindcă este foarte
important. Dada ne-a învățat multe.
Dan aflând cât este ceasul, mi-a spus că trebuie să se pregătească de plecare, fiindcă vor să prindă
rata. Deoarece mai era puțin timp, am mers la bucătărie și am pregătit un mic pachet în care am pus
friptură, câteva ouă înroșite și un cozonac cu nucă. Când i-am dat pachetul, m-a sărutat și imediat a
dat semnalul de plecare. Până la plecare, frații au vorbit cu Dan care le-a promis că-i va vizita la
bloc. Și frații trebuiau să plece, dar s-au hotărât să aștepte următoarea rată. Bunicul s-a dus la drum
să vadă când se zărește rata; în câteva minute ne-a chemat. Îndată ce au ajuns la poartă, rata a și
oprit, așa că ne-am îmbrățișat cam repede.
Eram fericită că evenimentul dorit s-a petrecut, însă aveam și un gust ușor amar, privind
atitudinea mamei lui Dan. Și în ochii mamei observam o tristețe. Când cei rămași ne-am așezat
iarăși la masă, bunicu mi-a zis:
– Tița. O să ai zile grele cu coana preoteasă! Acum spre sfârșit, am făcut câteva mici poezii,
dar ... m-am temut să nu se supere Dan. Acum vin-o să ți le spun:

Tița mea, de-acum înainte Ea se crede că-i frumoasă,

Fi deșteaptă și ia aminte: Da-i mereu tare țâfnoasă,
Cu Dan bine te vei împăca, Golește prea des paharul,
Însă cu-a ta soacră, ba! Oare, să-și înece doar amarul?

Când am auzit-o, l-am felicitat că n-a spus-o de față cu musafirii, fiindcă singur ar fi sărit scântei.
Eu repede am scris-o să n-o uit. De asemenea, tata a făcut o poezioară și pentru Dan, pe care nu l-a
plăcut prea mult, fiindcă a observat că este prea supus mă-si; eu l-am rugat să n-o mai spună cuiva.
Toți ai mei, erau bucuroși că se făcuse pasul spre căsătoria mea, fiindcă se temeau să nu
rămân fată bătrână. Deși bunica îl certa, bunicul mai comenta unele momente petrecute în timpul
servirii mesei; așa era el, un cârcotaș.
Pentru că încă eram în vacanță, chiar a treia zi de Paște, am plecat la Călărași; noaptea am
dormit la Vasile și tot el m-a dus la gară dis-de-dimineață, pentru ca să merg la București, de unde
am cumpărat cele necesare pentru nuntă. Până seara am și ajuns acasă. Următoarea zi am ajuns la
nașa Ana și împreună am mers în sat la croitoreasă și i-am dat la lucru, atât rochia de mireasă cât și
cea pentru ziua de brad, cea primită cadou de la Dan. Nașa Ana mi s-a părut o persoană plăcută și
cu chef de vorbă. Cum nu mă grăbeam, am rugat-o să-mi spună câte ceva despre familie, întrucât nu
prea știam mare lucru. Cu un glas plăcut Ana a început să-mi vorbească.
Așa am aflat că socrul său Băltărețu Gheorghe, respectiv tatăl Gherghinei și al lui Ștefan
soțului ei, a avut cârciumă, chiar în casa unde locuiesc ei acum, pe care a închis-o după război.
Ștefan după ce a făcut gimnaziul a fost în armată și apoi pe front, de unde s-a întors rănit la umăr și
de atunci are mâna anchilozată. Pe când Gherghina avea vreo 16 ani și era elevă la o școală de
lucru, tatăl ei a măritat-o cu popa Costică Stoian, care tocmai terminase seminarul. I-a dat zestre
mare, pogoane, bani și casa în care stau acum; împreună au avut doi copii, unul care a murit înainte
să fie înțărcat și apoi pe Dan. Popa Stoian a slujit aici în sat până prin 1949, când a fost închis și dus
la Canalul Dunărea-Marea Neagră, pe motiv că înainte de război ar fi fost legionar, ar fi adunat și
alți bărbați și toții purtau cămăși verzi. La Canal l-au ținut cam trei ani, unde s-a și îmbolnăvit și a
murit. Din cauza asta, băiatul Dan a avut de suferit; a trebuit să facă școala tehnică veterinară, deși
voia, chiar și începuse seminarul, să se facă popă.
Ana s-a oprit, a oftat și după câteva momente a continuat:
– Dan e băiat bun, dar bietul de el, parcă nu i-au fost îndeajuns câte supărări a avut, soarta i-
a mai dat una, cea care a venit de fosta lui nevastă, Aurica. Ea era din alt sat, dar era angajată la noi
la poștă. Era înăltuță și chiar frumușică, însă cam prea înțepată și nu-i plăcea s-o contrazici; ... ea le
știa pe toate. S-au căsătorit, cred că în iarna lui 1958 și au avut împreună o fetiță, Rodica. Uneori

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 60

cumnata Gherghina nu prea o vorbea de bine, ... de soacră, dar chiar m-am mirat, când am aflat că
Aurica și-a luat fata și s-a dus la părinții ei și nu a vrut în nici un chip să se întoarcă ... De atunci au
trecut cam doi ani. Am auzit că îndată ce s-a terminat divorțul, ea s-a căsătorit.
N-am putut să mă abțin și am întrebat:
– Care a fost motivul că și-a luat fata și a plecat? ...
Ana, a clătinat din cap, m-a privit și mi-a spus:
– E greu să știi ce a fost în casa lor ... Se spun multe. Oricum, nu cred că pleacă o femeie cu
un copil mic, de prea mult bine ... Mi-a părut rău de ea și mai ales de fetiță ... .Ea și-a găsit un
bărbat, dar fetița va crește cu tată vitreg ...
– Ai dreptate; uneori este mai rău cu tată vitreg, decât să crești fără tată, ... ca mine ... .Și
totuși, am auzit că vinovată de despărțirea lor, ar fi mama lui Dan ...
– Este posibil, fiindcă cumnata se crede că-i deșteaptă și este deasupra la toate femeile din
sat; de, a fost preoteasă mulți ani, ... vreo 15-16 ani ...
– Ceea ce-mi spui, mă cam îngrijorează.
– Tița, am observat că ești o fată deșteaptă! ... Tu să ai grijă, ca tu cu Dan să te împaci bine.
În rest, chiar dacă soacra o să spună multe și mărunte, ... tu las-o în ale ei și să faci ce trebuie; știi
cum se spune: ”zici ca ea și faci ca tine” ... Unii zic că s-a cam ”dogit”, după ce l-au luat pe popă și
l-au dus la închisoare ...
Abia seara am ajuns casă și am povestit cele discutate cu nașa Ana; s-au minunat de cele
auzite. În timpul nopții m-am gândit la toate cele aflate despre familia lui Dan și am decis, ca la
prima ocazie să-i spun câte ceva și despre mine și ai mei.
Sâmbătă după prânz a sosit Dan, cu șareta; n-a vrut să intre și chiar din poartă m-a invitat să
merg la el acasă. L-am refuzat, pe motiv că-i prea târziu, însă el insista spunând că voi putea să
dorm la el acasă, că doar suntem logodiți, ceea ce m-a făcut să-i spun:
– Dan, te rog, lasă să decurgă totul așa cum trebuie; nu te grăbi. Vreau să fiu mireasă, ... așa
cum m-a făcut mama, ... te rog ... .Pot să vin mâine dimineață, mergem și la biserică, că de luni
începem școala.
Am văzut că s-a supărat și n-a acceptat ce i-am propus. Ca să-l împac l-am sărutat de câteva ori și i-
am zâmbit și îmbrățișat. Apoi, mi-a spus că este cazul să mergem să facem cumpărături pentru
nuntă. S-a mirat mult când a auzit ca-am și fost la București și că împreună cu Ana am fost la
croitoreasă. Ne-am despărțit zâmbindu-ne, deși se vedea că-i nemulțumit.
În săptămânile următoare Dan venea joia și mă lua cu șareta de la școală și mă aducea acasă;
așa am avut timp și i-am povestit mai multe despre familia mea, inclusiv despre dada. În zilele de
duminecă luam masa împreună la mine acasă. Între timp Dan a angajat lăutarii pentru nuntă și a
distribuit invitații la rude și apropiați; eu am dat doar la colegii din școală și la rude. Tot atunci am
mers la directorul școlii și după ce i-am dat o invitație, i-am spus că vreau, fie o învoire, fie
concediu fără plată pentru o săptămână; totodată i-am spus că am aranjat să-mi țină locul colegul
George Badea care are clasa întâia. Directorul s-a încruntat și mi-a zis:
– Ce-i atâta grabă cu nunta asta? ... Oare nu puteai s-o amâni pe vară? ...
Cum eu n-am vrut să mă cert, n-am spus nimic. M-a cercetat cu privirea și după ce a mormăit ceva,
a spus să scriu o cerere de concediu fără plată, dar să semneze și colegul care acceptă.
Pe zi ce trecea, momentul mult așteptat de orice fată se apropia.
Joi, cu trei zile înainte de ziua nunții, am mers cu Dan la Primărie, unde primarul ne-a
oficiat ”cununia civilă” și ne-a eliberat ”Certificatul de căsătorie”, cu data de 3 iunie 1964. De față
au fost nașii, mama și dada. De la Primărie toți am mers la Dan acasă. Mama sa ne-a primit în prag
cu un șervet mare în mână, cu care ne-a cuprins pe amândoi, ne-a îmbrățișat și urat să avem parte de
noroc, belșug și sănătate. După această primire tradițională, cu toții am servit masa și am ciocnit
câte un pahar cu vin: în încheiere s-au servit plăcinte calde. Mama mea a lăudat gustul delicios al
plăcintelor și a spus:
– Și noi facem plăcinte, dar acestea au ceva aparte. Ce fel de brânză ați folosit?
Mama lui Dan, a zâmbit și ne-a spus:
– Am s-o întreb pe fina mea, Ileana. Ea le-a făcut. Este foarte pricepută la multe și mă ajută
foarte des la gospodărie.

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 61

Ileana auzindu-și numele, a venit repede. Era o femeie cam de vârsta mamei mele, slăbuță și ușor
oacheșe. S-a bucurat aflând că ne-au plăcut plăcintele, după care a spus în detaliu cum și cu ce le-a
făcut; ”coana preotesă”, așa i se adresa Ileana, din nou a avut cuvinte de laudă la adresa ei.
Înainte să plecăm, încă odată s-a discutat amănunțit cum vor decurge cele două zile cât
durează nunta. Cel mai mult s-a insistat, cu ce vor fi serviți nuntași la masă și cine se ocupă efectiv:
mama mea a spus că ea va pregăti sarmale, prăjituri și cozonaci, Dan se va îngriji de friptură și
antreuri, iar nașul Ștefan de pâine și băuturi: vin și țuică. După ce s-au lămurit bine toate, am plecat
acasă.
Vineri a fost zarvă mare: Dada ajutată de cele două cumnate ale mamei, femei harnice și
zdravene, au făcut vreo 20 de cozonaci mari, pentru care s-a frământat și s-a copt în două rânduri.
Mama împreună cu bunicu și bunica s-au ocupat de tăiat porcul și câteva păsări; după amiază au
aranjat carnea și au ales varza pentru sarmale, care s-au făcut sâmbătă dis-de-dimineață, când au
participat toate femeile. Cele două cazane din tuci, cu peste opt sute de sarmale, au fost puse la fiert
în curte pe pirosti, bunica supraveghind atent focul. Eu fiind ”mireasa”, m-am ocupat de făcut
prăjituri, iar Frusina a ajutat pe toți, acolo unde a fost nevoie.
Sâmbătă dimineața în poarta casei a oprit o căruță, din care au coborât doi bărbați și au adus
în curte bradul trimis de Dan. Le-am ieșit în întâmpinare și le-am arătat unde să-l fixeze, în curte
dar aproape de poartă. Au lucrat repede, după care Frusina i-a servit cu vin și cozonac. Înainte de
prânz au sosit frații mei și Nicolae, fiecare însoțit de câte o prietenă. După ce le-am dat ceva să
mănânce și pe fete le-am aranjat într-o cameră, la toți le-am găsit ocupație: de făcut ordine în fața
casei și gătitul bradului, doar ei erau ”cavalerii și domnișoarele de onoare”.
Pe la ora patru a sosit acordionistul și îndată ce a intrat în curte a și început să cânte,
marcând începerea petrecerii denumită ”bradul miresei”. Eu deja eram îmbrăcată cu rochia făcută
special pentru această zi. Erau pregătite tăvile cu prăjituri, dar și vinul, pentru servitul musafirilor ce
urmau să vină, din aceia care sosesc neinvitați.
Primii musafiri au fost vecinii, iar după puțin timp, au sosit câteva femei, unele însoțite de
fetițe ce mi-au fost eleve. Fiecare a adus câte un ”plocon”, iar mama mulțumindu-le, a îndemnat
domnișoarele de onoare să le servească cu prăjituri și vin, dar și să vorbească cu ele. După ceva
timp au sosit și două colege de la școală și care locuiesc în sat; Ioana n-a venit deoarece născuse de
curând. Cum acordionistul cânta neîncetat, s-a încins, de câteva ori, ”hora miresei”, susținută activ
de cavalerii și domnișoarele de onoare. Eu ”mireasa” eram atracția musafirilor. Pe când soarele se
pregătea să apună, cei circa 30 de musafiri au început să se retragă, fiecare luând din brad câte ceva:
o panglică, o floare, bomboane, o steluță din hârtie colorată, primind totodată și prăjituri și cozonac.
Puțin cam simplu ”bradul” meu, dar așa a fost.
După plecarea musafirilor, cei rămași ne-am așezat să mâncăm ceva fiindcă toți eram obosiți și
flămânzi. În timpul mesei, s-a discutat cum va decurge ziua de duminică și cine va avea grijă de
cele pregătite, atât în timpul transportului, cât și până se vor servi.
Duminică de dimineața, mama împreună cu frații și Frusina, au urcat în căruță cele două
cazane cu sarmale și cozonacii și au pornit spre casa nașului Ștefan, în curtea căruia se afla salonul,
unde urma să aibă loc petrecerea. Au descărcat totul într-o odaie, au lăsat-o pe Frusina să le
păzească și s-au întors. Noi cei de acasă, după ce am mâncat câte ceva, am început alte pregătiri:
prăjiturile și vinul pentru biserică, baticul pentru mireasă, cadoul pentru nași și pentru soacră. Dada
a ținut să mai verificăm coșnița în care erau șervetele pentru nuntași, pentru femeile care vor servi
la masă, pentru lăutari, rude, dar și câteva de rezervă. În acest timp, frații mei și cu Nicolae au gătit
bradul și apoi caii la care le-a prins funde colorate la coamă. Îndată ce toate au fost pregătite și
așezate în căruță, cei trei ”cavaleri de onoare” frumos gătiți au pornit la casa nașului, unde le-au dat
tot în grija Frusinei. Apoi ”cavalerii” au mers la casa ”mirelui”- Dan. Acesta emoționat și frumos
gătit, aștepta cu două căruțe pregătite, iar lăutarii cântau pentru persoanele adunate. La puțin timp
cu toții au mers la nași. Aici au zăbovit până ce nașii s-au aranjat, timp în care lăutarii cântau de
răsuna satul. S-a aranjat ” cortegiul de nuntă” alcătuit din trei căruțe, conduse de cavalerii de onoare
și au pornit spre casa miresei; când au ajuns era ora două și eu eram deja îmbrăcată. Mama mea
împreună cu ”domnișoarele de onoare” le-au ieșit în întâmpinare. După primirea lor, în casă au
intrat doar domnișoarele de onoare, un lăutar și nașa care adusese voalul de mireasă, pentru a ”găti

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 62

mireasa”. Ceilalți nuntași au rămas în curte și au încins o horă, în care s-au prins toți care venise să
vadă mireasa. În timp ce nașa mă gătea, de fapt mi-a așezat doar voalul pe cap, un lăutar îmi cânta
vestitul cântec:
Ia-ți mireasă ziua bună ,
De la tată de la mumă,
De la frați de la surori
De la grădina cu flori ...
În curte lăutarii cântau de mama focului. Nicolae a desprins bradul de lângă poartă și cu el în mână
s-a prins în horă. La puțin timp mirele și nașul au fost anunțați că pot intra în casă pentru a scoate
mireasa la horă. După mai multe cuvinte frumoase și îmbrățișeri, Dan m-a luat de mână și am ieșit
pe cerdac. Câteva momente lăutarii s-au oprit; la un semn al nașului au început iar să cânte și s-a
încins o horă mare, în care ne-am prins cu toții. În chiuituri și strigări specifice nunților, nașii
împreună cu Nicolae ne-au luat în mijloc, unde s-a format o horă mică, astfel ca toți nuntașii să ne
vadă. La ceva timp, nașul a făcut semn lăutarilor să se oprească și a desprins din brad ”turta” care
era legată. Împreună cu nașa au ridicat turta deasupra capului meu și a lui Dan și au rupt-o în patru,
fiecare bucată fiind aruncată peste nuntași în direcția celor patru direcții cardinale, începând cu
răsăritul; totodată nașul și nașa rosteau urări de sănătate și belșug. După acest episod, ne-am urcat în
căruțe: în prima mirii și nașii, în cea de a doua dada, bunicul, rude, fete și băieți, iar în a treia, mama
cu Andrei Ciutea viitorul ei soț și lăutarii care cântau. A rămas acasă bunica care nu se simțea bine.
Până să pornească cortegiul, s-au mai agățat de căruțe și alte persoane. Vremea era caldă și însorită.
Căruțele fiind încărcate, caii au mers mai mult la pas; la biserică toți nuntașii au coborât. În curtea
bisericii, aștepta multă lume, iar la intrare era mama lui Dan cu câteva rude și un băiețel care ținea
în mâini cele două lumânări de cununie.
Îndată ce s-a deschis ușa bisericii, a pătruns lumea, după care, a intrat cortegiul de nuntă
urmat de nuntași; dascălul a făcut ceva ordine, apoi a așezat pe masa din fața mirilor și nașilor,
platoul cu prăjituri, certificatul de căsătorie dat de Dan, vinul și verighetele; după puțin timp preotul
a început slujba. Eram așa de emoționată, încât nu auzeam nimic. Însă în momentul de când preotul
ne-a așezat pe cap „cununiile” și a început să citească din Evanghelie, brusc mi-am amintit ce mi-a
spus dada de mai multe ori: ”să-l strâng tare de mână pe Dan și să-mi apropii pantoful de al lui”. În
credința populară aceste gesturi făcute în timpul slujbei de cununie, vor face ca bărbatul să fie
strângător pentru casă și să asculte și de nevastă. Bineînțeles așa am procedat: când l-am strâns de
mână, Dan m-a privit mirat, iar eu i-am răspuns cu un surâs; la fel am procedat și când am apropiat
pantoful. De restul slujbei, aproape că nu-mi mai amintesc.
La ieșire din biserică, pe trepte ne-am oprit împreună cu nașii, părinții și alți nuntași și un
băiat ne-a făcut câteva fotografii. După acest moment, înainte să pornim, nașa mi-a spus că trebuie
să arunc buchetul de flori ce l-am ținut în mână în timpul slujbei. M-am întors cu spatele și l-am
aruncat; m-am bucurat că a fost prins de o fată ce o cunoșteam. Am străbătut încet curtea bisericii,
iar la ieșirea în uliță ne așteptau câțiva copii cu găleți pline cu apă; era modul lor de a ne ura o
căsătorie îmbelșugată. Dan cunoscând acest obicei, în fiecare găleată a lăsat niște bani și ne-a stropit
cu câteva picături cu apă. Fiind aproape, de la biserică am mers pe jos până la casa nașilor. Acolo,
înainte să intrăm în salon, cei prezenți au jucat circa două ore, atât hore cât și sârbe. Curtea fiind
mare, s-a prins în horă foarte multă lume. Când soarele se pregătea să asfințească, nuntașii au intrat
în salon și s-a continuat jocul. Pentru că mulți voiau să joace cu mireasa, nu aveam timp nici să
beau puțină apă. În tot acest timp, în cele două odăi de lângă salon, mama și Frusina vegheau
îndeaproape cum cele patru femei și doi bărbați, tocmiți pentru servit la masa de nuntă, pregăteau și
verificau farfuriile, paharele, tacâmurile și tot ceea ce urmau să fie servite: pâinea, antreuri, sarmale,
fripturi, cozonac, țuică și vin.
Pe măsură ce se întuneca, lumea se împuținea. La un moment dat am văzut-o pe Ioana cu
soțul dansând. Când lăutarii s-au oprit, amândoi au venit la noi, ne-au îmbrățișat și s-au scuzat că nu
pot rămâne la masă, însă va veni mama sa; i-am înțeles, dar mi-a părut rău. În schimb treptat au
sosit ceilalți colegii din școală, ceea ce m-a umplut de bucuri. Cu puțin timp înainte de miezul
nopții, s-au adus mesele care au fost așezate în formă de U, în mijloc rămânând loc suficient pentru
joc. În scurt timp s-au așezat fețele de masă, tacâmurile și coșulețe pline cu pâine, după care nuntași

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 63

au fost invitați să se așeze la mese. La masa principală alături de mine și Dan, s-au așezat nașii,
mama lui Dan și bunicul, iar celelalte rude s-au așezat în apropiere. Deși socotisem că vor veni circa
o sută de persoane, la masă s-au așezat doar 86. In chiuituri și strigări, cele patru femei au început
să aducă la mase farfuriile pline cu antreuri, iar cei doi bărbații turnau țuica în pahare. Nașul s-a
ridicat în picioare și a spus cuvinte de urări de bine pentru miri; a încheiat dorind tuturor : ”poftă
bună și petrecere plăcută”. Unii s-au apucat imediat să mănânce, dar majoritatea preferau jocul.
Când se juca ” perinița” era mare agitație, bărbații fiind cei care se înghesuia mai mult. După ce s-
au servit sarmalele fierbinți , a urmat ” jocul găinii ”. Jocul este susținut de una din femeile care
servesc. Pentru ca nașul să obțină găina friptă, el trebuie să ofere niște bani. Deoarece oferea prea
puțin, a fost refuzat de câteva ori: până la urmă a trebuit să mărească suma. După acest joc care a
produs mult amuzament, pentru nuntași s-a servit friptura de pui și de porc, la alegere. Cei doi
bărbați cu greu puteau să facă față cererilor de sticlele pline cu vin. În timp ce nuntașii mâncau
friptura, nașul însoțit de acordionist și Nicolae în calitate de cavaler de onoare, trecea pe la fiecare
nuntași și strângea ”darul de nuntă”, care era o sumă de bani; Nicolae informa nuntași în ce consta
acest dar, după care îl depunea la miri, într-un coșuleț.
După strângerea darului, care a durat ceva timp, deoarece la fiecare nuntași i s-a cântat ceva,
au fost aduse platourile cu cozonac. În timp ce nuntașii savurau cozonacul, mama și dada, ajutate de
frații mei, au împărțit daruri din partea miresei pentru: nași, mire, soacra mare, domnișoarele și
cavalerii de onoare, femeile și bărbații care au servit, lăutari, dar și pentru câteva rude. Apoi toți
aceștia s-au prins într-o horă și au jucat cu chiuituri și strigări, unii fluturând darul primit.
Când zarva s-a mai domolit, nașa m-a poftit să mă așez pe un scaun, adus special în mijlocul
salonului, pentru a-mi scoate voalul. Dada foarte veselă m-a însoțit, deși îi curgeau lacrimile. Cât
nașa mi-a desprins voalul de pe cap, cele trei domnișoare de onoare jucau în jurul nostru și un lăutar
cânta un cântec specific, din care am reținut versurile:

”Astăzi ești cu fetele, iar mâine cu nevestele”.

Apoi nașa m-a legat la cap cu un batic, iar voalul l-a așezat pe capul domnișoarei de onoare
Mia, prietena lui Nicolae ; imediat amândoi au început să joace în aplauzele mesenilor. După ce s-a
luat scaunul din mijloc, s-a pornit o horă mare, iar eu cu Dan am jucat în mijloc, până am simțit că
mi se înmoaie picioarele. Acesta a fost ultimul joc de la nunta noastră. Nașul ne-a spus că-i
momentul să plecăm acasă. Fără să spunem ceva, Dan m-a luat de mână și am ieșit; se crăpa de ziuă
când am ajuns acasă. Eram frânți de oboseală, dar eram fericiți. În câteva minute ne-am scos hainele
și ne-am culcat. Ne-am trezit din somn aproape de ora prânzului. La o masă în curte mâncau mai
multe persoane; soacra se afla în fruntea mesei, iar fina sa Ileana servea din mâncarea care nu se
consumase la salon. Imediat ne-am alăturat lor, fiindcă ni se făcuse foame. Soacra abia ne-a spus
câteva cuvinte; parcă o deranjam. Am vorbit cu câțiva, apoi până spre seară Dan mi-a prezentat
toată gospodăria. În casă se intra printr-un hol destul de lat, de-o parte se afla odaia în care sta
mama lui Dan, iar pe cealaltă parte se aflau două odăi care comunicau între ele și în care vom sta eu
și Dan. Aceste trei odăi mari aveau ferestrele spre sud. Din holul mare, printr-o ușă îngustă se trecea
într-un hol mai mic, din care se putea ajunge la trei odăi mai mici, plasate în spatele celor mari; una
dintre odăi era bucătăria. În curtea din spatele casei se aflau multe acareturi: magazii, cotețe,
șoproane, bucătăria de vară și chiar lângă casă era beciul peste care se afla cămara. Grădina cu
câțiva pomi era mare, dar mai mică decât a mamei.
Pentru că mai aveam două zile concediu, a doua zi împreună cu Dan am mers acasă să-mi
aduc din lucrurile personale; bineînțeles am rămas până spre seară, timp în care, chiar mi-am luat
”ziua bună” de la casa în care am crescut. Într-un moment când Dan mersese în grădină, iar eu tot
discutam cu dada despre nuntă, mi-a spus:
– Putem să spunem că a fost bine, ... deși omul lui Dan care a dirijat cam tot, nu și-a
îndeplinit pre bine misiunea.
– Ei dadă! Poate omul o fi uitat, sau ... nu le știe pe toate ... Oricum, a fost bine!
Dada auzind că-i țin parte, s-a încruntat și mi-a zis:
– Cum să nu le știe? Păi, toate obiceiurile astea le știe orișicare, vorba aia : ” toți le știe, de
la cei cu țâța-n gură și pân-la cei cu barba sură ” ... .Dar probabil că luase un pahar cu vin în plus.

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 64

Mama ne-a întrerupt discuția, întrebându-mă:
– Tița! I-a spume-mi, ... cumva ieri dimineață soacra ți-a cerut cămașa? ... că și ăsta-i un
obicei pe la sate ... .Soacra să arate cămașa miresei la nuntași și aceștia apoi s-o joace, sau să iasă
mare tămbălău.
– Nu mamă! Nici nu s-a discutat despre așa ceva ... .Cred că nu este un obicei prea frumos.
Dada repede a adăugat:
– Ba-i bun! Fata trebuie să fie cuminte! ... Ehei, ce le mai făcea soacra la cele care aveau
”cămașa curată”! ! , ... chiar și atunci când părinții ei mai adăugau încă ceva la zestre ...
– Am auzit multe din astea, dadă, ... dar se întâmpla de mult ... și, când fetele aveau zestre.
Dan venea din grădină mâncând cireșe; probabil a auzit ceva din discuția noastră și zâmbind a zis:
– Dadă, vremurile acelea s-au dus și odată cu ele și unele obiceiuri ... .Hai Tița, că-i târziu ...
Mama s-a dus și-a adus caii și i-a înhămat la căruță, iar noi am adus din casă din lucrurile pregătite:
plapuma, cearșafuri, perne, două cuverturi și câteva preșuri. Mama le-a așezat cu grijă. Când am
privit-o avea ochii înlăcrămați; nu am întrebat-o care este motivul, dar îl bănuiam. Apoi am mai
înghesuit în șaretă câteva lucruri, urmând ca cele rămase să le lua altă dată. Tocmai când să ne
urcăm în șaretă, mama s-a apropiat și ușor jenată, ne-a zis:
– Eram să uit.! ... Tița și Dan, ... aș vrea să nu vă supărați, dar aș vrea să veniți aici duminică
la prânz, fiindcă ... totuși ne-am decis, ... că-i bine să ne citească popa din Evanghelie, înainte să ne
luam, eu și Andrei Ciutea; doar suntem creștini. La Primărie o să mergem peste câteva săptămâni.
Surprinsă de cele ce am auzit, i-am spus:
– Mamă, venim sigur. Vrei să te ajut cu ceva?
– Eu și dada vom face tot; mama doar știi că-i bolnavă. Vă aștept ... Tata se duce cu căruța
să aducă pe popă și pe dascăl, imediat ce termină slujba de la biserică. Le-am spus și la băieții și au
promis că vor veni.
Ne-am urcat în șaretă, iar mama și dada în căruță și am pornit spre casa lui Dan. Spre bucuria
mamei mele, soacra nu era acasă. Așa mama și dada au putut să vadă pe îndelete, casa toată și odaia
unde voi sta eu și Dan. După ce am descărcat lucrurile s-au întors acasă. După plecarea lor, în timp
ce așezam lucrurile aduse, Dan mi-a pus mai multe întrebări despre ce urmează să facă mama.
Aflând, Dan nu s-a mirat, ba din contră a zis că face bine, fiindcă știe că acest Andrei Ciutea este un
om harnic și cumsecade.

Ziua următoare am mers la școală, am discutat cu colegul care a făcut lecțiile cu elevii mei
și am anunțat că îmi reiau activitatea. Toți colegii m-au felicitat și îmbrățișat. Am mers și la director
și am întrebat ce a făcut cu cererea mea; mi-a răspuns:
– N-am semnat cererea, așa că va trebui să-i plătești pentru zilele cât te-a înlocuit ... .
Tocmai voiam să-i mulțumesc, când mi-a spus:
– Stai, nu pleca ... .Să te pregătești pentru ca să mergi la Cursurile de Reciclare, care încep
imediat ce se ia vacanță și durează două săptămâni ... Știu că abia la anul îți era rândul, dar cei de la
Inspectorat ne-au cerut un învățător, pentru că nu au numărul complet.
L-am privit fix și am vrut să protestez, să-i spun ceva, dar m-am abținut; am reușit doar să dau ușor
din cap. Apoi am ieșit fără să salut. Pe drum mi-au dat lacrimile de ciudă și mă gândeam cum să-i
zic lui Dan, fiindcă el îmi spusese că ar vrea să mergem o săptămână la munte. Până am ajuns acasă
m-am liniștit; când i-am spus, Dan n-a comentat, ba mi-a zis:
– Nici eu nu pot să lipsesc de la slujbă până în august. Lasă așa, avem timp toată vara.
De-a doua zi mi-am preluat elevii, care s-au arătat foarte bucuroși, iar după lecții, am
început și repetițiile pentru serbarea de sfârșitul anului. Zilele până la vacanță au zburat precum
clipele; ajungeam acasă pe la ora cinci și imediat începeam să pregătesc câte ceva de mâncare,
întrucât Dan uneori sosea aproape de apusul soarelui. Pe soacră abia dacă o vedeam și atunci
schimbam câteva cuvinte banale. Poate mi se părea, dar mereu își căuta de treabă ori de câte ori
eram acasă. După cum am promis, duminică împreună cu Dan am mers acasă, unde mama și cu
Andrei Ciutea s-au ”cununat religios”, nașii fiind un frate al mamei cu nevasta; au fost de față și
frații mei, Vasile și Alexandru.

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 65

 Până să mă mărit, eram obișnuită, ca îndată ce ajungeam acasă de la școală, să povestesc tot
ceea ce făcusem peste zi. Acum era altfel, nu aveam cu cine vorbi. Deși Dan se purta frumos cu
mine, când sosea spre seară era destul de obosit și adesea observam că nu prea avea chef de multe
vorbe. Mi-a trebuit ceva timp până am înțeles că, odată ce m-am măritat viața mi s-a schimbat mult
de tot. De, nu poți avea orice în viață!

SLUGĂ FĂRĂ SIMBRIE

Chiar de a doua zi după serbarea de sfârșit de an școlar, am plecat la Călărași pentru a

participa la Cursurile de Reciclare: am luat rata de dimineață și m-am întors cu ultima. Deși nu
știam cam ce program voi avea în următoarele două săptămâni, totuși le-am spus, atât lui Dan cât și
soacrei, că probabil va trebui să merg zilnic la Călărași. Când am ajuns acasă, amândoi ședeau pe
bancă și vorbeau. Am încercat să vorbesc cu ei, dar mi-au răspuns monosilabic. După ce mi-am
schimbat hainele, am căutat în frigider să văd ce pot să mănânc; nu era decât lapte și brânză. Atunci
am mers lângă ei și am întrebat:
– Ați mâncat, sau să pregătesc ceva, fiindcă în frigider nu-i nimic?
Dan n-a răspuns, însă soacra, parcă înțepată de un ac, mi-a răspuns:
– Noi am mâncat. Tu dacă vrei, n-ai de cât să-ți faci ...
Eram obosită și flămândă și nici chef de vorbe nu aveam, așa că n-am spus nimic. Am plecat și mi-
am fiert două ouă și împreună cu niște telemea și câteva roșii am mâncat pe săturate. Tocmai mă
pregăteam să spăl vasele, a intrat soacra și după ce și-a rotit privirea prin bucătărie, mi-a zis:
– Cred că n-ai avut pretenția să te așteptăm ... .Dan este obișnuit să mănânce imediat ce
ajunge acasă și ... i-am dat eu. Altă dată să lași mâncare făcută.
Am privit-o fix și i-am răspuns:
– Mamă soacră, n-am fost la plimbare. Doar v-am spus că merg la Cursurile de Reciclare.
Azi am aflat care ne este tot programul, ... deși îl pot modifica cei ce ne predau lecții.
A ieșit fără să-mi răspundă. Când am terminat cu vasele, am ieșit în curte și mă îndreptam spre un
zarzăr; Dan zâmbitor s-a apropiat, m-a luat de mână și mi-a pus mai multe întrebări despre cum a
fost la cursuri. După ce am mâncat câteva zarzăre, i-am spus:
– Majoritatea dintre colegi s-au înscris să mănânce și să doarmă la internatul școlii, în care
se țin cursurile . Deși avem ore și dimineața între orele 9-13 și după amiaza între 15-18, eu nu m-am
înscris, ... fiindcă mi s-a părut că este cam scump și ... vreau să vin seara acasă.
– Bine ai făcut Tița. Rata face cam jumătate de ceas până acolo ...
– Este rău că la cursuri se face prezența, ca la clasă. Eram să nu pot prinde rata de șase; chiar
am ieșit pe furiș din clasă. Atunci când nu-o să pot să mă învoiesc, sau să mă furișez, am să rămân
noaptea la unul din frați. În pauza de la prânz, am fost și l-am găsit pe Alexandru și mi-a spus că pot
să dorm oricând la ei, fiindcă ei găsesc unde să doarmă ... Sper că nu te superi.
– Sigur Tița; când nu se poate, dormi la ei ... Dar mâine este sâmbătă și cred că seara vii
acasă?
– Da! ... Spune ce mâncare să-ți pregătesc să ai la prânz? ... Așa mi-a spus mama-soacră.
– Ei asta-i! Oi găsi eu ceva să mănânc ... Nu te mai lua după tot ce spune ea ... .
Ziua următoare am avut lecții de ”Metodică” și profesorul care locuia în București, ne-a
ținut cinci ore, doar cu o singură pauză, apoi a renunțat la orele de după amiaza; omul se grăbea să
prindă trenul să ajungă acasă. Mie mi-a părut bine fiindcă am prins rata de trei și am ajuns acasă
înaintea lui Dan, iar soacra nu era acasă. După un timp a venit soacra din sat, cu o mică coșniță în
care erau două sticle. N-am întrebat-o nimic și am continuat să pregătesc mâncarea. A doua zi, fiind
duminică a venit în vizită, Ioana împreună cu fetița Anda și ne-a adus un mic cadou. Soacra era la
biserică așa că am vorbit multe; am întrebat-o ce-i face cel mic Ionuț, iar ea mi-a cerut explicații
despre Cursurile de Reciclare. Această vizită l-a bucurat mult și pe Dan. .
În săptămâna următoare, luni am ajuns seara acasă, dar marți seara n-am mai putut să ajung
și am dormit la Alexandru. Aceasta s-a întâmplat din cauza profesorului care ne ținea lecții despre

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 66

marxism-leninism; el era Inspector școlar și profesor la un Liceu din Călărași. Încă de la prima oră,
profesorul m-a recunoscut și în pauză m-a invitat să-l însoțesc la o ședință la Inspectorat, la care
participa și un delegat venit de la Minister; mi-a fost rușine și am acceptat. Ședința a început la ora
12. Acolo printre multe probleme, s-a discutat și despre construirea de școli în câteva localități
rurale. După ce s-au făcut câteva propuneri de comune, mi-a venit ideea să spun și despre comuna
noastră. Am solicitat cuvântul cerând să fie trecută pe listă și comuna Comoara, motivând astfel:
. la școala din comuna noastră învață copiii din trei localități distincte, un cătun și două sate: Salcia,
Comoara și Izlaz și unii elevi sunt nevoiți să parcurgă zilnic distanțe mari până ajung la școală,
chiar și de peste 4 km, ceea ce-i foarte mult pentru vârsta lor;
. școala noastră are doar patru săli de clasă, iar cei din Ciclul doi învață numai după amiaza și,
. numărul copiilor crește de la an la an; acum la Ciclul întâi avem clase cu peste 36 elevi.
Tovarășul de la Minister mi-a pus o serie de întrebări; răspunsurile mele au fost întărite chiar de
profesorul care mă invitase la ședință. În urma acestor discuții a fost înscrisă și comuna noastră pe
lista localităților în care să se construiască o nouă școală. Am fost foarte bucuroasă, deși mă tot
gândeam că directorul îmi va face observație.
După ședință, am alergat la orele de ”Metodică”, de la ora 15, neavând timp să mănânc ceva. N-a
fost chip să plec din clasă, fiindcă profesorul preda plimbându-se printre bănci. Lecția s-a terminat
la ora șase, când rata deja pleca. Așa am fost nevoită să merg la frați și l-am găsit pe Alexandru.
A doua zi am avut lecții de Gramatică și profesorul ne-a predat și ne-a ascultat până aproape
de ora 15, renunțând la orele de după amiază. În drum spre casă, cu rata de ora șase, mi-am amintit
de ședința de la Inspectorat și abia așteptam să-i spun lui Dan. Dar acasă, îndată ce am intrat în
curte, soacra a început să-mi facă reproșuri, zicându-mi:
– Fato, ar trebui să pricepi, că aici nu-i hotel să pleci și să vii când vrei. Aici este o casă
serioasă cu oameni de vază ... Ce zic vecinii când văd că nu ești seara acasă? ...
– Dar n-am putut să ajung la timp la rată ... Am vorbit cu Dan și ...
– Ei bietul Dan, ce să zică și el! Odată ce te-ai măritat ... trebuie să ai grijă de bărbat. După
ce ai intrat într-o așa casă, ... doar cu ce era pe tine, ... nici purtare bună nu ai ...
Când am auzit aceste vorbe, m-am apropiat de ea, am privit-o fix și i-am zis:
– Mamă-soacră! Nu înțeleg ce vrei de la mine? Vrei să cer voie și când merg la serviciu, sau
când mănânc și poate chiar când vorbesc? ... Ce sunt la închisoare, sau la stăpân?
– Ei da! Poate nu știi, dar ... când o fată se mărită, ea ... intră la stăpân. Asta înseamnă că el,
adică bărbatul, îi este stăpân. Ea trebuie să-l asculte în toate, fără să crâcnească, așa ca o slugă ...
– Cum ai zis mamă-soacră? Nevasta este sluga bărbatului? ...
– Da fato! Nevasta este sluga bărbatului ... și una din aia care nu-i plătită. Doar așa se și
spune, că nevasta este o ” SLUGĂ FĂRĂ SIMBRIE ” ... .Ce te miri? Doar acesta-i adevărul
adevărat!
Când am auzit aceasta cuvinte, apuse apăsat și cu ură, câteva clipe am privit-o mirată, după care am
început să râd, încât cu greu m-am oprit. Apoi, zâmbind i-am spus:
– Mamă-soacră! Or fi și astfel de fete, ... la care bărbatul le dă să mănânce, le întreține ... Cât
despre mine, află că eu nu m-am măritat să fiu slugă! ... Eu am învățat, am serviciul și leafa mea! ...
Așa că, ... pe viitor te rog, să nu mai aud astfel de vorbe ...
N-am mai așteptat să zică ceva, m-am depărtat și am intrat în casă. Când a sosit Dan, eu deja eram
cu mâncarea pe terminate. Imediat am scos din coșulețul lui, tot ceea ce aducea aproape în fiecare
zi: un bidonaș cu lapte dulce, o bucată de telemea și câteva ouă. După ce am fiert laptele, l-am poftit
la masă. I-am povestit cum mi-am petrecut cele două zile, iar el m-a lăudat pentru inițiativa mea de
a cere să se construiască o nouă școală în sat. Soacra n-a venit să mănânce cu noi, deși Dan a
chemat-o. Seara înainte să adorm mi-am amintit de unele glume ce se fac pe seama soacrelor, cea
mai des pomenită fiind aceasta:
Soacră, soacră, ești o poamă acră! De te-ai coace și la jar,
Și ori cât de mult te-ai coace, Rămâi tot cu gust amar.
Dulce tu nu te vei face. Și la foc de te-ai coace
De te-ai coace un an și-o vară, Nu te pe poți schimba și pace.
Rămâi tot acră și amară.

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 67

Totodată mi-am amintit și de cele câteva versuri făcute de tata despre soacra mea.
Deoarece ne rămase niște bani de la nuntă, în unele pauze de la prânz, am mers prin oraș la
magazine să văd unde se găsesc frigidere și televizoare și cam la ce preț. I-am spus lui Dan și chiar
a doua zi după amiază, a venit cu o mașină și am cumpărat un frigider și un televizor, ceea ce m-a
bucurat foarte mult. Am fi vrut și un aragaz cu trei ochiuri, dar acestea se vindeau prin Sindicat, cu
programare.
În ziua de duminică am mers acasă la Ioana și i-am spus cum decurg Cursurile de Reciclare.
Apoi din vorbă în vorbă, fiindcă era de față și mama sa, le-am spus despre discuția mea cu soacra.
Mama Ioanei, a început să râdă și mi-a zis:
– Chiar dacă te surprinde Tița, dar ... și eu cred că, ... soacra ta cam are dreptate. Și în cărțile
sfinte se spune, că ”femeia să se teamă de bărbat”. Asta înseamnă că bărbatul este stăpânul, iar
nevasta îi este slugă și, ... încă una fără să fie plătită. Chiar și în înțelepciunea rămasă din bătrâni
este cuprinsă zicala ” nevasta-i slugă fără simbrie” ... .O să vezi tu mai târziu! ...
– Vai de mine! . O fi fost valabilă zicala asta, pe vremea când femeia sta acasă, nu ca acum
când muncește ca și bărbatul și ... aduce bani în casă ca și el.
– Din păcate Tița, zicala asta este valabilă și în vremea noastră ... Eu cred că se aplică în
foarte multe case și asta doar din vina noastră, a mamelor, a femeilor ... .
Ioana care doar ascultase, a intervenit, zicând:
– Tița, ia și privește atent la majoritatea familiilor. Femeia duce tot greul casei, muncește
până dă în brânci: spală, face curat, îngrijește de copii și de casă și de curte, iar bărbatul ... se duce
la cârciumă unde bea și chefuiește cu așa zișii prieteni, sau merge la vreo iubovnică și, ... când
ajunge acasă, ... din te miri ce motiv, începe să-și înjure nevasta, sau chiar o și bate, ... că de, așa are
el chef, ... că doar el este stăpânul! ...
– Asta ar mai lipsi! Să te înjure, să te bată ... ... În privința asta Dan este un bărbat bun, deși
nu prea se ocupă de treburile din gospodărie.
– Nici bărbatul meu nu face nimic pe lângă casă. Și, asta din cauza mamei. Eu l-aș pune la
câte o treabă, dar ea îmi zice: ” este obosit, lasă-l să se odihnească” ... .Și uite așa se aplică zicala.
Până am terminat Cursurile de Reciclare, am aflat și despre inspectorul Lemnaru: Acesta
încă din iarnă fusese dat afară din această funcție, întrucât a fost reclamat că ademenise o elevă de
la liceu, promițându-i niște avantaje.

Soție și mamă

După ce s-au încheiat Cursurile de Reciclare, care s-au axat mai mult pe probleme de
Metodică, eram bucuroasă, fiindcă în sfârșit intram și eu în vacanță. Dar bucuria a ținut doar două
zile, fiindcă am fost chemată la școală, pentru ca să mergem cu elevii la adunat spice; această
muncă a durat opt zile, pe o căldură de foc. Doamne, ce milă îmi era de bieții copii, dar ... nu aveam
ce le face! Era ordin ...
Trecuse o lună și jumătate de la nuntă și eu nu-mi găsisem timp să mai ajung acasă la mama.
Îmi era foarte dor de tot și toate, dar mereu îmi ziceam, că trebuie să mă obișnuiesc cu noua viață,
fiindcă ”timpul nu-l poți întoarce și că nimic nu-i veșnic pe pământ”. Chiar a doua zi de dimineață,
după ce a am scăpat de adunat spice, am luat rata și am mers acasă. Mare mi-a fost mirarea când am
găsit-o pe mama acasă; ședea cu dada-Ana pe cerdac și scărmănau lână. Ne-am îmbrățișat cu drag,
în timp ce ochii ne erau scăldați de lacrimi, apoi am început să vorbim despre ceea ce am făcut de
când nu ne-am văzut. Când le-am spus de ultima discuție ce am avut-o cu soacra, mama mi-a zis:
– Ei, am avut eu viață grea, dar măcar de soacră n-am avut parte! ... Încearcă să-ți vezi de
viața ta și cu timpul o să te lase în pace. Bine că Dan este bun cu tine!
Dada, însă s-a înfuriat și a început s-o blesteme și să zică tot felul de ocări. Apoi a adăugat:
– Tac-tu a mirosit-o bine pe soacră. Amintești-ți ce de poezioare i-a făcut ... și chiar pe
drept.

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 68

 ... Eu te rog ceva Tița. Nu pune la suflet vorbele ei, să nu te îmbolnăvești. Și ... nu spune nimic la
nimeni, fiindcă ”străinul în față îți zâmbește și în spate te pârlește”. Ca să te descarci de vorbe rele,
vin-o repede la noi, ne spui și gata; ... este ca și când le-ai aruncat.
– Fiți fără grijă. Nu mă îndoaie ea pe mine! ... O s-o pedepsească Dumnezeu pentru purtarea
și vorbele ei, fiindcă eu sunt cinstită, nu-o urăsc ... .O să se găsească vreun ” ac pentru cojocul ei”,
de o să i să închid gura cumva ...
– Chiar așa să faci, Tița. Nu lua în seamă vorbele ei și, ... să nu te superi deloc. Las-o să
vorbească singură.
– Bine, bine mama! Dar de când am sosit, vreau să te întreb : cum te împaci cu bărbatul și
cum de ești acasă și nu la muncă?
Dada a început să râdă, iar mama a zis:
– Îmi ascult bărbatul! ... El are o leafă mai mare decât a ta și zice că muncește și pentru
mine. Este un om cumsecade, nu bea și nu înjură ca alții, nu mă bate și îmi dă toată leafa ... .Uneori
mai aduce și câte ceva de pe acolo: grâu, porumb, zarzavat ... La colectiv totuși mai merg, la munci
mai ușoare, 2-3 zile pe săptămână. Căruța a luat-o Frusina și o vecină de a ei; când am nevoie mai
mi-o dă și mie ... Nici nu vreau să mă învăț să stau acasă, fiindcă nu se știe ce și cum va fii mai
încolo, ... deși acasă avem grădina asta mare și-i multă muncă ...
– Dar bunica și bunicul ce mai fac?
– Tata-i la oi și-i bine, dar mama este din ce în ce mai bolnavă; a început să i se umfle burta
și o doare. Abia de mai merge. Nu vrea să meargă la spital; zice că vrea să moară în patul ei.
– Biata de ea. Data viitoare, am să merg s-o văd.
Greu m-am hotărât să pornesc spre casă. Am ajuns acasă cu mult înaintea lui Dan și am avut
timp să tai un pui și să pregătesc mâncarea. După ce a sosit am mâncat singuri, apoi toată seara am
discutat mult. Înainte să ne culcăm, Dan foarte bine dispus mi-a spus că de la întâi august vom
merge în concediu la mare. Vestea m-a bucurat mult, fiindcă eu nu văzusem marea. Până în ziua
plecării, am făcut tot felul de treburi gospodărești, dar mereu îmi puneam tot felul de întrebări
referitor la această vacanță.
Cu două zile înainte de plecare, cele două geamantane erau gata, fiecare având și lista cu
lucrurile conținute. Cu o seară înainte Dan mi-a spus că vom merge împreună cu familia unui
subaltern al său Dănilă Ivan, care are o soră în Constanța. Am mers cu toții cu rata până la Fetești și
de acolo am luat trenul. În tren am vorbit cu Magda nevasta lui Dănilă și cu fetița Ana, care
terminase clasa a doua. În gară am fost așteptați de Aurica sora lui Dănilă. Cu troleibuzul s-a ajuns
repede acasă la Aurica; era singură acasă, bărbatul fiindu-i vaporean, iar băiatul era plecat în tabără
la munte. Casa se afla pe o stradă paralelă cu malul mării și avea câteva odăi și o curticică cu câțiva
pomi. Imediat după prânz, Aurica a mers cu noi la Mamaia, pentru a ne arăta unde să ne petrecem
următoarele zile. Cu ajutorul troleibuzului, după circa zece minute am coborât la stația din fața
hotelului ”Internaținal”, unde plaja de obicei este mai puțin aglomerată. După ce am admirat
peisajul magnific, vremea fiind bună am făcut și o baie bună ... .Doamne ce de lume venită în
concediu! Nu mai mă săturam să admir de jur împrejur!
Zilnic am mers la plaje la Mamaia, uneori schimbând stația de troleibuz unde coboram, cu
scopul de a cunoaște toată stațiunea. După trei zile Dănilă s-a întors la muncă, Magda și Ana
rămânând cu noi. Dimineața mâncam acasă, apoi plecam cu troleibuzul; după ce ne soream și ne
bălăceam pe săturate, ne întorceam acasă pe la ora două, când Aurica ne aștepta cu mâncarea
pregătită. După un somn bun, mergeam să ne plimbăm prin oraș, unde luam masa de seară la un
”lacto-vegetarian”. Cele nouă zile au trecut precum clipele; a fost un concediu de neuitat. La plecare
am plătit tot, deși Aurica nu voia să primească banii. În cea de a zecea zi de dimineața, ne-am urcat
în tren și până după amiaza am ajuns acasă; eram bronzați și foarte bucuroși.
După două zile bucuria mi-a pălit; mergând la mama am aflat că bunica Dumitra își trăia
ultimele zile. Imediat împreună cu dada am mers la ea acasă; nici nu mai m-a cunoscut. Dada
văzând starea ei, a chemat preotul, care a împărtășit-o și i-a citit o rugăciune; a doua zi a și murit. În
ziua înmormântării, când i-am întâlnit pe toți, bunicul, era cel mai supărat; atât cei doi fii Vasile și
Vlad, dar și cele trei fete Ioana, Chiva și Florica mama mea, se comportau normal, pe fața lor n-am
văzut nici o lacrimă. În schimb pe sora sa dada-Ana, nu puteam s-o liniștim; repeta întruna:

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 69

 – De ce Doamne ai luat-o? Era cea mai mică dintre noi frații; avea doar 72 de ani ...
Ultimele zile de vacanță am ajutat-o pe Ileana și am făcut bulion, zacuscă și câteva borcane
cu marmeladă, din pere amestecate cu prune și corcoduși.

Chiar din prima zi din septembrie, la școală am început curățenia în sala de clasă, bineînțeles
cu ajutorul unor părinți ai elevilor mei; într-o săptămână s-a terminat tot. Între timp am vorbit cu
Ioana și printre altele, i-am spus că am cerut la Inspectorat să se construiască o școală în comuna
noastră. M-am bucurat când m-a felicitat pentru îndrăzneală, dar și pentru că i-am luat-o înaintea
directorului; mi-a promis că nu spune la nimeni despre propunere.
Ca în fiecare an, în ziua de 15 septembrie începând școala, m-am întâlnit cu elevii mei; erau
ajunși în clasa a patra. În prima zi de școală, după ce ne-am bucurat de întâlnire, am rugat pe fiecare
elev să spună ce a făcut în lunile de vară, urmând ca a doua zi să vină cu o compune scrisă,
intitulată: ”Cum mi-am petrecut vacanța mare”. Tot odată i-am îndemnat să nu uite că trebuie să
scrie ceva și pentru gazeta ” Haz de necaz”.
Prima săptămână a decurs normal, însă la sfârșit ultimei zile, în drum spre casă, m-au apucat
niște amețeli, încât a trebuit să mă țin de un gard; după câteva minute au dispărut. Când am ajuns
acasă, amețelile au apărut însoțite și de grețuri; am fost nevoită să mă așez pe pat. La puțin timp a
sosit Dan, care m-a întrebat ce mi s-a întâmplat. După ce i-am spus despre stările ce le-am avut,
Dan râzând s-a apropiat, m-a sărutat și îmbrățișat îndelung, apoi a zis:
– Să trăiești Tița mea! Vezi ce bine ne-a prins concediul la mare? Voi fi tată!
– Cum? Crezi că sunt însărcinată?
– Da, da, nevestica mea! Hai să mâncăm,, ... vreau ca ”băiatul” să crească mare ...
– Ei! De acum chiar știi că-i băiat? ... Mă bucur mult, mult! Fie ce o fii, sănătos să fie ...
Cum în următoarele zile au apărut și alte simptome, m-am convins și eu că-i vorba de o sarcină.
Eram bucuroasă, dar aș fi vrut să fie ceva mai târziu, mai prin primăvară. La câteva zile am
mers la mama. Atât mama cât și dada au primit vestea cu mare bucurie, dada zicând-mi:
– Este foarte bine Tița, ... poate apuc să mă joc și eu cu copilul tău ... .Atât te rog: să ai grijă
să nu ridici greutăți și să nu răcești. Să știi că în neamul nostru se fac copii sănătoși ...
În schimb când mama-soacră a aflat, deodată s-a întunecat la față și ne-a zis:
– De ce așa grabă? Mai era timp destul ... .Chiar Dane, ai uitat că mai ai un copil și la care
plătești destul din leafă? ... Nu aveți minte de loc ... Poate nu-i târziu să faci un chiuretaj. Eu zic că
trebuie să mergeți la un doctor și să întrebați ...
La aceste vorbe, deodată m-a luat cu frig și mi s-au umplut ochii cu lacrimi. I-am spus imediat:
– Mamă-soacră, doar știi că-i mare păcat! ... Și, nici nu mă gândesc la așa ceva. Doamne,
Doamne ce idee! Am și eu leafă și o să avem cu ce să-l creștem. Sănătoși să fim!
Dan a continuat să discute cu soacra, iar eu am ieșit afară, simțind că mă apucă grețurile.
Cam la două săptămâni, imediat după ore, am mers cu Dan la Călărași la un doctor pe care
mi l-a recomandat Ioana. Acesta după ce m-a consultat, mi-a spus că totul este bine și să mai trec să
mă vadă înainte de sărbători.
Stările de greață m-au ținut cam până pe la Sfinții Mihail și Gavril, timp în care aveam la
mine frunze de mentă; când apăreau băgam în gură o frunză și o mestecam încet și mă linișteam.
Apoi treptat am început să mănânc orice și foarte des. Când am fost la control, doctorul a fost
mulțumit de evoluția sarcinii, însă m-a atenționat că am luat cam mult în greutate și să am grijă la
ce și cât mănânc. Preocupată de cele recomandate, am început să mănânc mult pește, pe care-l
procuram de la un om din sat, care pescuia destul de des. Pe la sfârșitul lunii ianuarie, a venit mama
la mine. Chiar după primele momente de când m-a văzut, mi-a zis:
– Tița, se cunoaște că ești fata mea! După burta așa de mare, sigur o să faci doi! ... Doctorul
când te-a consultat, nu ți-a zis nimic?
– Ei mamă! Dacă tu ai făcut câte doi, nu-i obligatoriu să fac și eu ... Doctorul nu mi-a zis
nimic ... Și dacă ar fi, ... chiar mă bucur; totul este să scap ușor .
După discuția cu mama am început să fiu atentă la momentele când simțeam mișcare în
burtă. Treptat am început să dau crezare celor spuse de mama. Atunci i-am spus și lui Dan. Câteva
clipe n-a zis nimic, apoi a zâmbit și a încercat să mă lămurească că mama n-are dreptate. Dar burta

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 70

mea pe zi ce trecea devenea tot mai mare și mă deplasam tot mai greu. Deși n-aș fi vrut, la sfârșitul
lunii martie, am cerut să intru în concediu prenatal.
Pe la începutul lunii mai, am mers la doctor la spital și după ce m-a consultat, nu m-a lăsat
să mă întorc acasă, spunând că foarte curând voi naște; atunci mi-a spus că am gemeni. Imediat Dan
a fost de acord să rămân la spital și a doua zi mi-a adus de acasă toate cele necesare. Abia după
cinci zile, pe la prânz m-au apucat durerile. Am născut destul de repede doi băieți, fiecare având
cam 2200 grame; era data de 12 mai 1965. În ziua aceia Dan nu a putut să ajungă la spital, însă a
doua zi a sosit de dimineață. În momentul când a aflat, a scos un chiot și a sărit în sus de bucurie; s-
a repezit la mine, m-a luat în brațe și m-a plimbat printre paturile din salon. Până seara a stat în
spital pe hol, intrând în salon ori de câte ori nu era doctorul prin preajmă. Când a văzut băieții lângă
mine pe pat, au început să-i curgă lacrimile; apoi a îngenuncheat și i-a mângâiat ușor, neîndrăznind
să-i ia în brațe. În fiecare zi venea la mine unul din frați, iar Dan doar la doua zile, spre seara. Am
stat în spital o săptămână, timp în care am învățat să-i scald și să-i înfăș. Atât eu cât și doctorul
eram bucuroși că aveam lapte destul, iar băieții sugeau bine. Dan a cerut mașina de la serviciu și ne-
a luat de la spital. Acasă ne așteptau dada, mama și bărbatul ei nenea Andrei, alături de nașa Ana și
soacra. Mama adusese de acasă multă mâncare și prăjituri. După multe îmbrățișări ne-am așezat la
masă și am ciocnit câte un pahar cu vin, urându-le băieților sănătate și noroc.
Din prima zi, Dan a hotărât ca numele băieților să fie Mihai și Gavril și așa i-a declarat și la
Primărie. Eu fiindcă eram atât de emoționată, nu am comentat numele alese în nici un fel; mă tot
întrebam cum am să-i deosebesc. Atunci nu găseam ceva prin care să-i deosebesc; mult mai târziu
am reușit ...
În prima săptămână mama a venit zilnic și m-a ajutat și îndrumat cu multe, apoi am rugat-o
să vină mai rar, deoarece trecusem de etapa de lehuzie și puteam să-mi fac treburile, adică mâncare
și spălarea pelincilor și scutecelor. Vremea era caldă și zilnic scoteam băieții afară, așezându-i pe o
canapea unde mă odihneam și eu. Mama-soacră venea uneori lângă noi și adesea mă întreba dacă
voi renunța la serviciu pentru a crește băieții, repetându-mi că ea nu are putere să mă ajute.
La începutul lunii iunie, nașii noștri, Ana și Ștefan au botezat gemenii și au insistat ca masa
de cumetrie să aibă loc la salonul lor, întrucât au fost mulți invitați. Atunci Dan, de bucuria ce o
avea, tot ciocnind cu cei prezenți, s-a îmbătat, încât a trebuit să-l ducă nașul acasă.
Odată pe lună Dan aducea un doctor de la Călărași, care consulta amănunțit băieții; de
fiecare dată se declara mulțumit. După ce băieții au împlinit patru luni, doctorul m-a învățat cum și
ce să le mai dau în plus să mănânce, mai ales că trebuia să-mi reiau serviciu.
Prin august am început să caut pe cineva care să aibă grijă de băieții, pentru timpul cât voi fi
la școală. Am găsit o femeie de vreo 50 de ani, pe care n-a plăcut-o soacra; după câteva zile am
trimis-o acasă. Am început școala și nu găsisem un ajutor. Cam o lună de zile, a venit zilnic dada
sau mama; eram liniștită fiindcă aveam încredere în ele. Apoi am găsit o fată de 15 ani Anicuța, din
satul vecin. Fata era ascultătoare, însă era nepricepută și a trebuit s-o îndrum la orice. După multe
rugăminți ale lui Dan, soacra a acceptat să-o mai îndrume pe fată. Soacra destul de des pleca de
acasă, în sat la o cumătră sau alte rude. Mi-a fost greu până în primăvară, până când băieții au
început să mănânce mai variat; dar tot nu renunțau la supt. Cu greu i-am înțărcat prin august, când
aveau un an și trei luni. Erau dolofani, le creștea dinții, mergeau bine și spuneau multe cuvinte. Dan
era de-a-dreptul vrăjit de ei. Tot timpul cât era acasă, se juca cu ei în fel și chip; era bine fiindcă eu
puteam să fac alte treburi ajutată de Anicuța. De treburile casei, dar mai ales de cele din grădină, se
ocupa Ileana, care venea din două în două zile; pe ea o dirija soacra.
Când băieții au împlinit un an, am organizat serbarea ”tăierii moțului”; a fost o petrecere
plăcută, unde au participat cam 30 de persoane. Fiindcă era o zi caldă, masa am așezat-o în grădină
sub nuc. Pe lângă nași și cei din familie, au fost prezenți și câțiva colegi de serviciu, atât de la mine,
cât și de la Dan.
În timpul acela nu mă interesa nimic altceva decât băieții; îmi creștea inima când îi priveam
și vedeam că se dezvoltau bine. În timpul sarcinii mă îngrășasem cam mult, dar după ce am născut,
cam la jumătate de an, am început să slăbesc; până când i-am înțărcat ajunsesem ca un băț; curgeau
hainele de pe mine. Mama a fost cea care mi-a atras atenția, zicându-mi:

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 71

 – Tița fată, chiar nu te vezi în ce hal ai ajuns? Te bate vântul de slabă ce ești. Pune mâna și
mănâncă mai mult și mai des ... .Vrei să te ia oftica? ... Măcar de dragul acestor îngerași de băieți.
Lasă treburile casei, că acestea nu se termină niciodată ... .
Anicuța, fata care avea grijă de băieți cât eram la școală, după aproape un an învățase multe
și am început să am încredere în ea, deși soacra era cu ochii pe ea. Eu nu mai procedam ca în anii
anteriori, când după ore făceam temele cu elevii; cum terminam cele patru ore la clasă, repede
plecam acasă, fiindcă trebuia să le prepar mâncare la băieți și să-i hrănesc. Doar la câte o ședință
importantă mai rămâneam în școală.
Pe la începutul lunii noiembrie 1966, încă de dimineață a sosit la școală o comisie de la
Inspectorat; ne-a anunțat că s-a aprobat construirea unei școli în comuna noastră și că aceasta este
planificată să înceapă prin martie. Comisia venise de fapt să stabilească locul unde se va construi
școala. La aflarea acestei vești, toți colegii s-au mirat; nici chiar directorul nu știa. Le-am spus că eu
sunt cea care am făcut propunerea pentru construirea școlii, atunci când am fost la reciclare. O parte
dintre colegi s-au bucurat, însă directorul era tare furios. După ședință s-a mers la Primărie să se
discute despre locul viitoarei școli. Primarul foarte bucuros a indicat câteva terenuri libere și cu toții
ne-am deplasat să le cercetăm. Până la prânz, s-a ales un teren mare, de la drumul principal și
aproape de marginea comunei, în partea din spre Călărași. În primăvară a început construirea școlii,
care s-a dat în folosință în toamna anului 1968.
Imediat după vacanța din primăvara anului 1967, când mă gândeam cum să sărbătorim ziua
de naștere a băieților, am început să am niște stări de oboseală pe care nu mi le puteam justifica. Dar
la câteva zile mi-am dat seama că pornisem o nouă sarcină. Câteva zile am trăit un adevărat coșmar,
fiindcă intrase în vigoare ”legea privind interzicerea întreruperii de sarcini”. Mă gândeam tot
timpul, la faptul că semănând cu mama, să nu fac iar gemeni și ... să mi să zică și mie, că sunt o
”fabrică de copii”. Nu îndrăzneam să-i spun lui Dan. Am mers acasă la mama și le-am spus ce
aveam pe suflet. Atât mama cât și dada, întâi m-au certat că n-am fost atenți, apoi mi-au zis:
– Așa a vrut Dumnezeu; el ne hotărăște cum ne este viața! Dar să-i spui imediat lui Dan,
deși s-ar putea să nu fie prea încântat ... Poate vorbește cu un doctor și te scapă ... .Iar de nu poate,
trebuie să te împaci cu situația, ... doar ești o femeie măritată.
– Mamă! Mă tem să nu fac iar gemeni, ... așa cum ai făcut tu ...
– Chiar de ar fi gemeni, nu te mai supăra atâta! ... Așa o să scapi, ... fiindcă se zice că la lege
se spune, că după ce ai patru copii, se aprobă să faci o operație ... să scapi de sarcină.
– De unde ai mai scos-o și pe asta, cu patru copii?
– Da, mi-a spus fata soră-mi Ioana, care are deja patru copii. Luna trecută a fost la spital și
doctorul a operat-o, ... i-a făcut ... chiuretaj ...
Am ajuns acasă, puțin mai liniștită, dar cu greu m-am decis să-i spun lui Dan. El în loc să se
supere, a început să râdă și mi-a spus:
– Foarte bine Tița! Poate o să fie fată! ... Să fii sănătoasă și ... te rog să nu mai fii supărată.!
Apoi m-a sărutat și îmbrățișat. Observând că nu mă înveselea, m-a privit duios și mi-a zis:
– Zilele astea, voi merge să vorbesc cu doctorul, ... poate ne ajută. Poate găsește el vreo
metodă. Ce zici, să încerc? ... Plătim cât o să ceară, ...
– Bine Dane, ... deși dada spune că este mare păcat.
Degeaba am tras speranța că vom rezolva. Dan a mers la doctorul care mă îngrijise. Acestuia
însă, i-a fost frică să mă ajute; omul se temea de lege. Soacra îmi recomanda o femeie din sat, care
folosea niște metode de ale ei, ce provocau pierderea sarcinii. Discutând despre aceasta cu Dan, el
n-a respins ideea, însă eu m-am temut și până la urmă am renunțat. Spaima mea era să nu fie
gemeni. Pe măsură ce burta creștea, m-am convins că nu sunt gemeni, ceea ce a confirmat și
doctorul. Cu două zile înainte de a intra în vacanța de iarnă, în timp ce eram la școală m-au apucat
durerile. O colegă a chemat doctorul de la dispensar; împreună ne-am urcat în rată și m-a dus la
spital la Călărași. Dan aflând unde sunt, până seara a venit după mine la spital. După o zi și o noapte
de dureri, doctorul temându-se pentru sănătatea copilului, a trebuit să-mi facă operație de cezariană;
așa am adus pe lume o fetiță dolofană de 4,400 kg; era 23 decembrie 1967. Pe loc i-am pus numele
Angela. Dan a stat în spital peste două zile; era foarte bucuros că am scăpat cu bine. Am ajuns acasă
în ajun de Anul Nou. Atât eu cât și fetița, eram bine. Aveam lapte destul, fetița sugea bine, dormea

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 72

bine, însă eu cu greu m-am întremat după operație. Aveam noroc că Anicuța se obișnuise cu toate
treburile casei și avea grijă de băieți, care erau tare neastâmpărați. După o lună am botezat fetița. La
cumetrie au venit numai rudele. Frații mei au venit împreună cu nevestele; se căsătorise înainte de
Crăciun, amândoi în aceiași zi, făcând doar actele la Primărie. Atunci am aflat că au terminat Liceul
seral și s-au înscris la Școala de Maiștri, ceea ce ne-a bucurat pe toți.
M-am reîntors la elevii mei la școală după vacanța din primăvara anului 1968. Atunci era o
oarecare agitație între colegi, fiindcă cei de la Inspectorat anunțase că din toamnă se va deschide
școala nouă, care avea opt săli de clasă. Se punea problema care dintre învățători vor rămâne în
vechea școală și care vor merge în cea nouă; clasele de ciclul doi, oricum mergeau în școala nouă.
Eu am cerut să rămân în școala veche, pe motiv că am trei copii mici și să fiu aproape de casă. Toți
colegii au fost de acord.
În cele două luni de zile cât a mai fost din anul școlar, a trebuit să muncesc din greu cu
elevii mei, deoarece cei care m-au înlocuit cât am lipsit, nu s-au prea ” omorât” cu munca; nu voiam
să treacă în clasa a patra fără să fi parcurs complet cărțile de clasa a treia.
Ca și în ultimele trei veri, după serbarea de încheierea anului școlar, am intrat în vacanță;
atât colegii cât și directorul au fost de acord să fiu scutită de orice activitate culturală și agricolă.
Deși foarte ocupată, toată vacanța mare a fost o adevărată încântare îngrijindu-mi cei trei
copii; bineînțeles eram ajutată și de Anicuța. Dan era foarte ocupat cu serviciul, însă uneori mi se
părea că i-a mai scăzut din entuziasmul ce-l avusese la gemeni. Soacra se oferea uneori să păzească
fetița când dormea afară, deoarece băieții o deranjau voind să se joace cu ea.
Odată cu reluarea serviciului, situația a devenit mai grea; trebuia hrănită fetița cât timp
lipseam, deoarece încă mai o alăptam. Anicuța știa multe să facă, dar ... era bine să știe că nu-i de
capul ei ... .Atunci am apelat la mama, care a acceptat să vină de 2-3 ori pe săptămână, dar și atunci
când aveam vreo ședință; sosea dimineața cu prima rată și pleca numai după ce ajungeam eu acasă.
În restul zilelor, era soacra care mai supraveghea copiii, mai bine zis pe Anicuța. .
Din toamnă în școala veche, alături de cei patru învățători, au mai rămas secretara Sanda
Lupașcu, ce trebuia să răspundă de toate problemele ce se iveau, precum și femeia de serviciu, care
îndeplinea și funcția de paznic. Directorul Salcâm a fost mutat la școala nouă, unde funcționau cele
trei clase din Ciclul doi și o nouă clasa cu elevi de clasa întâia cu copiii din apropiere și din satul
vecin, Izlaz. La această clasă a fost numită o învățătoare tânără, Nicoleta Pavel.
În acel an școlar 1968-69 mi-a fost foarte greu. Mă sculam în zori și până plecam la școală
pregăteam mâncare pentru băieți, iar pe fetiță o schimbam, spălam, îmbrăcam și o alăptam; abia în
primăvară am reușit s-o înțerc. Când sosea mama, din fugă îi spuneam ce mai are de făcut. Datorită
ajutorului de la mama și fiindcă copiii erau sănătoși, la școală nu eram îngrijorată, ceea ce mi-a
permis să mă ocup așa cum trebuie de elevii mei, care erau în clasa a patra. La munca obișnuită se
adăuga și cea cu ”pionerii ”din clasa mea, deoarece aveam și calitate de ”șef de detașament”.
În vacanța mare a fost bine. Toți am fost sănătoși. Îngrijirea celor trei copilași a devenit mai
ușoară: băieții mâncau și se jucau singuri, iar fetița deși avea doar un an și jumătate, vorbea și
mânca în rând cu toți; era păpușica noastră. Mi se umplea inima de bucurie când îi priveam cum se
jucau. Trăiam însă cu spaima în suflet să nu pornesc o nouă sarcină, așa cum i se întâmplase Ioanei.
Toamna mi s-a părut că a sosit prea repede și cu puțină tragere de inimă am început școala.
Am început anul preluând clasa întâia. În comună fiind două școli, s-au format două clase de clasa
întâia. În școala veche, clasa avea 21 de elevi; aceștia proveneau din cătunul Salcia și din jumătate
de comună. Numărul mic de elevi mi-a făcut munca mai ușoară, deși munca cu elevii din clasa
întâia este mereu grea.

Examenul de Gradul II

Prin luna octombrie fiind la o ședință la Călărași, am aflat că pot să mă înscriu la examenul
de Gradul II. Deși intuiam că-mi va fi greu, n-am vrut să pierd această ocazie. Pe loc am depus o
cerere, știind că toate cursurile de pregătire și examenul vor avea loc în vara anului 1970, iar

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 73

inspecția la clasă prin lunile din primăvară. Bineînțeles când am anunțat acasă, Dan mi-a spus că am
făcut bine, însă soacra a sărit cu gura zicând;
– Cred că nu era cazul. Abia ai fost la ... Reciclare. Mai bine te-ai ocupa de copii, odată ce i-
ai făcut, ... nu să apelezi la mama ta și la mine. Nu mai zic că trebuie s-o plătești și pe fata asta ...
I-am privit pe amândoi. Văzând că Dan nu-mi i-a apărarea, foarte calmă i-am răspuns:
– Mamă-soacră! Reciclarea este una și ... Gradul II este altceva ... Pe Anicuța o plătesc din
leafa mea, care mi s-a mărit când am împlinit zece ani de muncă și ... se va mai mări și după ce voi
trece examenul de Gradul II ... Iar mama vine cu mare plăcere să mă ajute ...
Am continuat să muncesc și cu mai mare tragere de inimă. Am stabilit ca de două ori pe
săptămână, marți și joi, elevii care doresc pot să rămân peste program 1-2 ore, pentru ca să-și facă
temele pentru a doua zi. Spre mirarea mea, toți părinții au fost de acord.
Pe la începutul lunii martie din 1970, a început să vină apă mare pe brațul Borcea, inundând
întreaga luncă: după o săptămână apa a trecut și peste digurile care proteja balta Ialomiței, care are
o lățime de până la 12 km. Se putea ajunge cu o barcă de la noi din sat și până la malul Dobrogei;
apele Dunării se unise cu cele din brațul Borcea. Zilnic nivelul apei creștea, creștea, surpa porțiuni
din maluri și pătrundea în unele gospodării de pe la marginea satului; a înaintat chiar și prin
șanțurile de la ulițele care dădeau spre luncă. La începutul lunii aprilie, locuitorii din multe localități
aflate de-a-lungul malului brațului Borcea, erau foarte îngrijorați; mai fusese și alte inundații, dar
aceasta părea a fii prea periculoasă. Tot timpul cât nivelul apei a crescut, locuitorii nu au avut
liniște, unii chiar și-au strâns din lucruri. În satul nostru, doar câteva gospodării au avut de suferit.
Însă în zona Vadul Oii, prin apropierea de locul unde se varsă râul Ialomița în brațul Borcea, două
sate au fost inundate în întregime, doar în două zile. Acolo majoritatea caselor fiind din chirpici, în
câteva zile s-au și dărâmat. Locuitorii au fost nevoiți să-și părăsească gospodăriile; s-au stabili pe
unde au putut, pe la neamuri, în localitățile învecinate. Abia după câteva săptămâni, cam după
începutul lunii mai, apele au început să scadă, să se retragă, lăsând dezastru în urmă. Pe la sfârșitul
lunii iulie, în satul Chioara, după ce apa Borcei se retrăsese în albia majoră, rămăsese nedărâmate
doar biserica și unele porțiuni din câteva case. Prin amploarea și pagubele produse, această
inundației din primăvara anului 1970, a rămas de pomină.
Și eu ca și întreaga familie, am trăit momente de mare îngrijorare privind soarta satului. În
această stare, după cum era planificat, mi-a sosit Inspecția la clasă. În procesul-verbal întocmit cu
această ocazie, Comisia a subliniat laudativ despre metodica folosită, precum și despre nivelul
ridicat al cunoștințelor elevilor. Abia în vară am aflat că mi s-a acordat nota nouă.
Am discutat cu Dan, apoi și cu mama, ca pe perioada cât vor dura Cursurile de Pregătire
pentru Gradul II, de la Călărași, să duc copiii acasă la cătunul Salcia, bineînțeles împreună cu
Anicuța. Cu o zi înainte, am dus copiii la mama împreună cu cele necesare, urmând ca eu să trec pe
acolo, atunci când îmi permite programul.

Discuții cu soacra.

Cursurile de Pregătire se țineau atât dimineața, cât și după amiaza; de două ori s-au prelungit
până la ora opt seara. În acele zile am dormit la un frate. În două zile am prins rata de șase și am
ajuns acasă. La copii am ajuns doar dumineca. Miercuri din săptămâna următoare, un profesor care
venea de la București, n-a sosit; secretara ne-a anunțați că suntem liberi. Imediat am alergat la stație
și am prins rata de prânz. Am coborât în sat pentru ca să merg acasă, să mă schimb și să iau ceva
haine pentru copii și apoi să ajung și la ei. Când am ajuns acasă, ușa de la intrare era încuiată. Nu
m-a mirat, deoarece știam că soacra pleca prin sat destul de des, fie la o cumătră, fie la croitoreasă.
Am descuiat ușa și tocmai când voiam să intru în odaia noastră, am auzit ceva zgomot, ce venea din
odaia soacrei; m-am oprit și am ascultat. Am auzit clar o voce de bărbat. Brusc inima mi-a tresărit,
crezând că-i Dan. Fără nici o ezitare, am apăsat pe clanță și am deschis ușa. În acel moment, deși
încă nu văzusem ceva, am auzit o voce iritată.
– Cine-i acolo? Nu intra! Ce vrei?

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 74

Brusc m-am oprit în prag și am văzut pe cineva ridicându-se din pat. În într-o clipă l-am recunoscut
pe cumătrul soacră-mi, Gigi; acesta nu avea nimic pe el, era gol-pușcă. Șocată de așa apariție, n-am
apucat să zic ceva, dar am auzit glasul țipat al soacrei:
– Ieși afară! Ieși din casa mea, golanco! ... Ieși, ieși ...
Imediat am închis ușa; deodată am început să tremur și cu greu am intrat în odaie noastră. M-am
așezat pe pat și mi-am făcut o cruce mare, zicându-mi: ”Doamne păzește! Chiar a înnebunit de tot
soacra? ... .Ce o să zică Dan? Oare o să mă creadă, când i-oi spune? ”.
După câteva clipe mi-a venit un gând în minte, că nu-i bine să rămân în odaie, fiindcă ei,
Gigi și soacra, odată ce i-am surprins așa, ar putea să vină să mă bată ... Mi-am luat geanta și din
doi pași am ieșit în curte și m-am așezat pe bancă sub nuc. Fiindcă încă mai tremuram, am băut
puțină apă și m-am udat pe față. În timp ce ședeam să mă liniștesc, am început să-mi amintesc
despre multe comportări bizare ale soacrei mele, precum și despre unele vorbe cu subînțelesuri
spuse de cumnata ei, Ana nașa noastră, sau de gesturile și zâmbetele Ioanei. Totodată am început
să-mi explic desele plecări de acasă, sau ”vizitele ” făcute la cumătra. Eu fiind ocupată cu școala și
cu copiii, nu aveam timp să discut prea mult cu vecinii; încă nu mă împrietenisem cu careva, încât
să vorbesc multe și mai ales despre soacră sau bărbat, sau alte bârfe din sat. După ceva timp mai m-
am liniștit și mă gândeam să intru totuși în casă, să iau lucruri pentru copii și să plec la ei, când am
auzit ușa de la casă că se deschide. În ușă a ieșit Gigi și după ce și-a rotit privirea, i-a spus soacrei:
– Hai că nu-i! ... Ai speriat-o și-a plecat! ... Plec și eu ...
După aceste vorbe, Gigi a pornit spre poartă, dar după câțiva pași, ca împuns de ceva, s-a oprit și s-a
sucit; privind spre curte mă vede și strigă tare:
– Nu ieșii, ... n-a plecat , nu ieșii!
Apoi Gigi a pornit grăbit și a ieșit din curte. Soacra, după câteva momente, totuși a ieșit din casă și
când a dat cu ochii de mine, s-a oprit și mi-a zis:
– Tot n-ai plecat, fă? Aștepți să te dau afară în brânci?
Eu ședeam calmă pe bancă și o priveam, fără să-i spun ceva. Atunci soacra furioasă a luat în mână o
nuia și a făcut câțiva pași spre mine, zicând:
– Uite, am să te azvârl în uliță! Pleacă, până nu-ți ard câteva ... și să nu te mai văd niciodată.
M-am ridicat de pe bancă și zâmbind, i-am zis:
– Să-și fie rușine! În loc să taci, mai faci și scandal ... Hai, încearcă și dă în mine; să vedem
cine-i mai tare! O să afle tot satul ce faci ... Să-ți fie rușine! Ai înnebunit de-a-binelea. Ce-o să zică
Dan când o afla ce faci?
Roșie ca o sfeclă, soacra cu glasul țipat, mi-a zis:
– Îndrăznești să vorbești așa cu mine? În casa mea fac ce vreau! ... Iași, ieși acum, că fac
moarte de om. N-auzi fă?
Țipătul soacrei a adus la gard pe vecina Ilinca, care a strigat:
– Coană preoteasă! Coană preoteasă? Ai pățit ceva?
În clipa aceia soacra auzind-o pe vecină, a amuțit și imediat a intrat în casă. Eu m-am apropiat de
gard și i-am spus vecinei:
– N-a pățit nimic, vecină ... A luat ceva mai multă țuică ... și are chef de ceartă ...
– Asta-i? ... Auzisem noi că-i place, dar credeam, ... că de, lumea zice multe ...
Am mai schimbat câteva cuvinte cu Ilinca, apoi m-am scuzat că mă grăbesc să prind rata.
Am intrat în casă, am adunam câteva lucruri și când închideam ușa de la odaie, soacra care venea
din odăile din spate, mi-a zis:
– Aha! Ți-e frică și pleci! ... Să vii când te-oi chema eu ...
M-am oprit și i-am spus:
– Stai fără grijă; diseară mă întorc ... Acum merg până la copii.
Rata trecuse și am pornit pe jos, mergând în urma câtorva femei. Pe drum m-am gândit la cele
întâmplate și, ba îmi venea să râd, ba îmi venea să plâng, gândindu-mă la zile ce vor urma. Când am
ajuns și mi-am văzut copiii, am început să plâng; nu-i văzusem de trei zile. I-am strâns în brațe și i-
am sărutat cu mult drag. Apoi ei s-au dus la joacă la leagăn. După acest moment ce mă emoționase,
am povestit mamei și dadei ce mi se întâmplase, cu câteva ceasuri în urmă. La început, atât mamei

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 75

cât și dadei nu le venea să creadă ce auzeau; apoi au râs și s-au minunat mult. După mai multe
vorbe, dada mi-a zis:
– Tița! Să nu-i spui nimic lui Dan. Cu soacra să nu vorbești, doar dacă te întreabă ceva.
Dacă te întărâtă și-ți zice să pleci, tu să-i spui așa: ”mama-soacră, află că, dacă mai scoți vreo vorbă
urâtă, o să te spun la toți, la vecini, lui Dan și cumetrei, încât o să ajungi de râsul lumii”.
Am ajuns acasă când apunea soarele. Dan s-a mirat când m-a văzut, fiindcă soacra îi spusese
că nu știe nimic de mine. Cu glasul tare i-am spus c-am venit la prânz și am luat câteva lucruri și
apoi am mers la copii. Deși soacra a fost în apropiere și sigur a auzit tot, n-a scos nici un cuvânt,
apoi s-a dus în odaia ei. Toată seara am vorbit despre copii, despre cursurile mele și despre frați.
În ultimele două zile de cursuri, am putut prinde rata de ora trei, așa că am putut să merg
direct la copii, pe care îi îmbăiam și-i hrăneam pe îndelete, iar seara ajungeam acasă la Dan.
Examenul oral era programat pentru zilele de sâmbătă și duminică. Învățasem tot ceea ce ni
se predase, folosind orice moment liber din zi, dar mai ales nopțile. Totuși aveam emoții, deoarece
pentru a trece acest Examen de Gradul II, media trebuia să fie mai mare de nota opt. Am intrat la
examen sâmbătă, imediat după pauza de prânz. Am avut noroc: la Matematică am știut perfect cele
două subiecte de pe bilet, însă la Limba Română, la primul subiect am încurcat niște versuri de
Coșbuc, însă pe al doilea l-am știut foarte bine. Când am ieșit de la examen, mi-am făcut calculul și
fiind mulțumită, am plecat liniștită acasă; se anunțase că rezultatul se va afișa abia la terminarea
examenului, adică luni. A doua zi am mers cu Dan cu șareta și am adus copiii acasă. Ce bucurie pe
ei când și-au găsit jucăriile și locurile de joacă.
Luni, cu rata de ora nouă, am mers la Călăraș. La inspectorat erau strânși cei 42 învățători și
învățătoare, care participase la cursuri. Unii erau abătuți, însă majoritatea erau veseli. Pe la prânz, s-
au afișat rezultatele. Prima medie era de 9,66; numele meu era pe locul 11 cu media 9,00. Din
păcate numele a șase cursanți erau trecute sub linie, fiindcă nu obținuse media minimă.
Mi-am făcut câteva cruci, mulțumindu-i lui Dumnezeu că am trecut cu bine Examenul de
Gradul II. Atunci eram singura din școala din sat, care luasem acest examen Acest eveniment a avut
loc în iulie 1970. În mare grabă am alergat la frați și le-am spus vestea reușitei, apoi am mers și am
prins rata de ora trei. Eram atât de bucuroasă încât nici nu știu cum am ajuns acasă. În poartă
Anicuța sta de vorbă cu o femeie, iar soacra ședea pe bancă sub nuc. Cum m-a văzut, soacra mi-a
ieșit în față, zicând:
– Fă, ce cauți aici? Nu ți-am zis să nu mai vii? ... Hai pleacă!
M-am oprit și calmă i-am zis:
– Mă alungi, așa cum ai făcut și cu cealaltă noră? ... Lumea zice că, tot din același motiv ...
– Ei da! Ce-i cu asta? ... Află că nu mă las până nu pleci din casa mea!
Zâmbind, am ridicat mâna și am mișcat-o ușor, semn specific că are ceva la capul. Apoi i-am zis:
– Mamă-soacră, lasă vorbe din astea, fiindcă cu mine nu-ți merge! ... Să taci, că acum strig
în gura mare, să audă toți vecinii, ce făceai cu Gigi în pat, zilele trecute. De altfel, vecina Ilinca a
auzit tot și a spus în sat. Mă duc să-l aduc pe Dan, să afle și el.
Soacra repede s-a dat de-o parte și mi-a spus printre dinți:
– Lasă-l pe Dan, acum doarme ... .O să vorbim noi altă dată ... Afurisită muiere mai ești!
I-am întors spatele și am mers la bucătărie să mănânc ceva. Dan m-a auzit și a venit după
mine; aflând rezultatul m-a îmbrățișat și apoi mi-a zis:
– Să trăiești nevestică dragă ... .Am și eu o veste pentru tine: vom merge în concediu. Unde
vrei, la munte, sau la mare?
– Păi, eu, aș vrea la munte, fiindcă n-am fost niciodată ... .Tu ce zici?
– Da, este bine să mergem la aer la munte; copiii stau la soare destul aici ... După Sfântul
Ilie pot să-mi iau concediu.
La vreo câteva zile a sosit mama Anicuței și m-a anunțat, că a venit să-și ia fata, fiindcă i-a
găsit un băiat cu care s-o mărite. Totodată ne-a rugat să le fim nași, nunta urmând să aibă loc prin
octombrie. Anicuța era la noi de aproape cinci ani și ne obișnuisem cu ea, dar și ea cu noi; a fost
surprinsă de cele spuse de mama ei, însă n-a respins propunerea, mai ales că băiatul era tractorist. A
doua zi, Anicuța cu lacrimi în ochi a plecat cu mama ei, urmând să vină după începutul lunii
septembrie să ne spună când va fii nunta, să ne pregătim.

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 76

 Drumul cu trenul până la munte, mi s-a părut tare lung; nici o clipă n-am avut tihnă, copiii
fiind foarte curioși și agitați. Ne-am oprit la Predeal, unde am stat zece zile. Deși Dan avea o adresă
la care să stăm, în gară ne-a lămurit o femeie să mergem la ea. Aceasta avea casa lângă pădure și s-a
dovedit o bună alegere; copiii au avut pe unde alerga și au inspirat aer ozonizat. Eu și Dan, nu prea
ne-am odihnit, întrucât supravegherea copiilor ne-a solicitat mult. Totuși a fost bine, fiindcă am fost
cu toții sănătoși și am avut vremea caldă și frumoasă.
După ce ne-am întors acasă, toată luna august, am întrebat în dreapta și-n stânga, pentru a
găsi pe cineva care să aibă grijă de copii. Până la urmă am acceptat o femeie vădană, Catinca, de
circa 45 ani. Până la începerea școlii, am încercat s-o învăț câte ceva, încât să stau liniștită la clasă.
Era curată și se juca cu copiii, dar nu o lăsam să facă mâncarea.
Bineînțeles soacra de la început a fost împotriva femeii; nu era zi să nu o certe, să nu-i spună
cuvinte urâte. Toate acestea cu scopul să nu mai stea la noi. Într-o zi i-am zis:
– Mamă-soacră, te rog las-o pe tușa Catinca în pace. Am nevoie de ea, sau ... vrei matale să
supraveghezi copiii, cât timp eu sunt la școală?
– Nu, nu! ! Vreau să plecați, și tu și ea.! Nu vreau slugi în casa mea! Ai înțeles?
– Aha! ... Te deranjăm, fiindcă vedem când vine ... ăla aici? Mi-a spus vecina că l-a văzut
venind, de câteva ori, când am fost noi plecați ... .Ar putea să-ți fie rușine ...
– Iaca nu-mi este.! ... Ce mă-ti i-a fost rușine când s-a măritat?
– N-ai decât să te măriți și matale, ... poate așa te potolești și nu mai râde lumea ...
– Mă doare în cot de ce zice lumea ...
Am renunțat să mai vorbesc cu ea. Nu voiam scandal și să ne știe lumea. Lui Dan nu-i spuneam,
fiindcă oricum tot ei i-ar fi ținut parte, deși uneori mi se părea că știe ce face mă-sa.
Așa după cum promisesem, în ultima duminică din octombrie, am fost nași la nunta
Anicuței cu Dumitru Istrate. A fost o nuntă care s-a ținut în familie, petrecerea și masa având loc
chiar în curtea casei; au participat vreo 25 de nuntași și ca lăutari au avut unul cu vioara și unul cu
țambalul. Oricum a fost plăcut și am făcut și o faptă creștinească.
La școală totul decurgea bine; mi se mărise și leafa, după ce luasem Gradul II. Prin ianuarie,
la o ședință de la Inspectorat, s-a discutat și situația din comuna noastră. Cu această ocazie am fost
numită ”director adjunct” la școala veche, iar director plin la cele două școli, nouă și veche, a fost
numit profesorul de Istorie Cazan Ștefan. Această numire m-a bucurat mult, însă mă obliga să
lipsesc mai mult timp de acasă. Îndată ce am ajuns acasă i-am spus lui Dan, care deși m-a felicitat ,
pe fața lui am observat o undă de tristețe. Atunci n-am dat nici o importanță.
N-au trecut decât câteva săptămâni și am fost chemată de primarul comunei, care mi-a adus
la cunoștință că am fost desemnată, alături de dânsul, ca reprezentant comunal în consiliul raional;
dânsul zicea că suntem un fel de ”deputați raionali”. M-a surprins această alegere, care mă obliga să
reprezint interesele locuitorilor din comună și în special al femeilor; deci altă muncă. Din când în
când, îl însoțeam pe primar la ședințe și prezentam unele aspecte ale muncii mele cu femeile, de la
UTC și de la ”Brigada culturală” la care activam de mai mulți ani. Cam după un an, după o astfel de
ședință, un tovarăș activist de la raion, m-a chemat să mă întrebe despre mai multe probleme din
școală, după care mi-a propus să fac o cerere pentru a deveni membră PCR. Luată prin surprindere,
n-am știut cum să-i zic, că nu doresc. Însă în timp ce-l priveam, mi-a venit o ideea salvatoare și
zâmbindu-i, i-am spus:
– Tovarășe Ilie, mă onorează propunerea, dar ... știți eu am trei copii mici, care-mi ocupă tot
timpul. Să amânăm câțiva ani, până vor mai crește puțin. Vă rog să mă înțelegeți ...
Ușor dezamăgit, tovarășul mi-a strâns mâna și mi-a zis că-mi înțelege situația. Seara i-am
spus lui Dan cum a decurs ședința, dar și despre propunerea primită de a deveni membră de partid.
Brusc Dan s-a încruntat și mi-a zis:
– Sper că n-ai acceptat! ... Asta îți mai lipsea .N-ai destule pe cap? ...
Prin vară Inspectoratul a aprobat ca în sat să funcționeze o grupă de ” Gradiniță”, mai ales
pentru copiii de șase ani. A fost o veste bună pentru mine; băieții noști deja împlinise șase ani. La
grupa de Grădiniță, pentru început s-au înscris 18 copii, însă până în iarnă au mai venit câțiva;
aveau și o Educatoare, Elena Irimia, de vreo 25 de ani. La cererea părinților, directorul școlii a
aprobat ca programul să fie între orele 7-15.

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 77

 Din toamna aceia, programul mi s-a modificat mult. Dimineața pregăteam băieții și apoi îi
duceam la Grădiniță, care funcționa într-o anexă a căminului cultural, ce era aproape de capul
satului; până ajungeam cu ei, îmi trebuia ceva timp, până la jumătate de oră. După ce-i lăsam în
grija educatoarei, plecam în mare grabă spre școala veche, unde ajungeam cu puțin timp înainte de
ora opt, când suna clopoțelul. La prânz, parcurgeam drumul invers, însă fără să mă grăbesc; uneori,
când mai aveam ceva treburi în școală, ajungeam la băieți și pe la ora două. Doar când aveam vreo
ședință la Inspectorat, Catinca era nevoită să-i ducă pe băieți; uneori însă, apelam la o femeie din
vecini, care avea și ea o fetiță. Dan nu putea să mă ajute, întrucât el începea serviciul la ora 7; pleca
la șase jumătate, fiindcă avea de străbătut o distanță de circa 3 km și adesea ajungea acasă pe la
apusul soarelui.
Cam după o lună de la începerea școlii, într-o după-amiază a venit mama și m-a anunțat că
bunicul Ion, tatăl ei este pe moarte. Am așteptat să vină Dan și toți trei am pornit cu șareta la Salcia.
Mama ne-a spus că bunicul de mulți ani era ținut din milă de ciobanii la stâna CAP-ului; lui nu-i
plăcea să stea singur acasă la el și nici la vreunul din cei cinci copii ai săi. În urmă cu câteva zile l-a
prins o ploaie pe câmp și a răcit rău; după trei zile a căzut la pat tare bolnav, încât nu mai cunoștea
pe nimeni. Atunci ciobanii l-au adus la mama acasă. Când l-am văzut, bunicul abia respira. Noaptea
a murit, mama-i ținându-i lumânarea; avea 81 de ani și era spre sfârșitul lunii octombrie 1971.
După câteva zile, durerea pricinuită de moartea bunicului a început să se micșoreze și treptat
mi-am reintrat în programul avut înainte. Dar ca să nu fie numai bine, pe la începutul lui decembrie,
la grupa de la Grădiniță a apărut un caz de Pojar; în câteva zile și băieții mei s-au îmbolnăvit și de la
ei și fetița. Au urmat mai multe zile de mare îngrijorare și zbucium, deși doctorul încerca să ne
liniștească. Atunci mi-am luat concediu o săptămână pentru îngrijirea lor. Chiar și Dan a stat acasă
două zile. Băieții și-au reluat programul abia după vacanța de iarnă.

Într-o zi la prânz, când primăvara deja sosise, imediat ce am ajuns acasă Catinca mi-a spus
că nu mai rămâne la noi și pleacă, fiindcă soacra a certat-o rău și a vrut s-o bată. Degeaba am
încercat s-o împac, ea nu și nu; ne-am socotit și a și plecat. Neavând altă variantă, până seara am
dus fetița la mama și unde mergeam s-o vedem doar dumineca.
Începusem să mă obișnuiesc și fără Catinca, deși în unele zile aveam multe treburi la școală
și trebuia să rog fie pe vecină, fie pe nașa să ia băieții de la Grădiniță.
Dar într-o zi la școală, în pauză, Ioana m-a întrebat:
– Tița, de când Dan este pasionat de jocul de cărți?
– Nu știu Ioano! De ce mă întrebi?
– Păi, ... mi-a spus bărbatu-meu că, săptămâna trecută a fost mare scandal la cârciuma de
lângă noi, ... aia a lui Ursu ...
– Ce fel de scandal și ce legătură are cu Dan?
– Are, fiindcă era și el implicat ... acolo. Bărbatu-meu tocmai se culcase, când a venit Ursu
și l-a chemat că, se bat unii la cârciumă. Când a ajuns, bătaia dintre Dan, Ion țiganu, Dulgheru și
Tănase de la colectiv, se potolise, fiindcă sărise câțiva de la altă masă și i-a despărțit. După ce i-a
cercetat, le-a făcut proces-verbal, să le dea amendă. Dar, pentru că era Dan implicat, până la urmă a
renunțat și doar i-a avertizat și i-a pus să semneze, că n-au voie să joace cărți acolo ... .
– N-am știut nimic, Ioano. Acum aflu, Dan nu mi-a spus nimic. Am să-l întreb ...
Spre seară, după ce băieții au terminat de mâncat, ne-am așezat și noi să mâncăm pe îndelete. Mi-
am adus aminte de discuția cu Ioana și deși era de față și soacra, l-am întrebat:
– Dane, ... astăzi am aflat că îți place să joci cărți! M-am mirat ...
– De unde ai mai auzit și asta? ... Și ... ce importanță are?
– Ei Dane! Are importanță, ... mai ales că s-a lăsat cu bătaie, cu scandal ...
Dan imediat s-a încruntat și înainte să zică ceva, soacra mi-a zis:
– Ce te interesează pe tine ce face Dan? ... Trebuie să-ți ceară ție voie? E bărbat și face ce
vrea.
– Mamă-soacră, mă interesează, fiindcă Dan este bărbatul meu și tatăl copiilor mei și nu
vreau să râdă lumea de noi ...

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 78

 – Ei Dane, vezi unde ai ajuns? Vrea să știe tot! ... Așa îți trebuie, dacă nu îi închizi gura cu
câțiva pumni! ... Aici în casa ta și a mea, ea îți cere socoteală de tot ce faci! De, băiete, deși știi că ”
bătaia este ruptă din Rai” și că, ... ” nevasta nebătută e ca câmpul neplouat”, tu stai ca blegul și ea te
beștelește și, ... îți cere să-i spui și ce bagi în gură. ... .Halal bărbat!
– Mamă te rog! Lasă vorbe din astea, ... vrei scandal, sau ce?
– Ce vreau, ce vreau? Să mă asculți pe mine, că te învăț de bine : s-o dai afară de aici. Ar
trebui să nu uiți nici proverbul acela care zice așa: ” nevastă mai găsești, dar mamă ba ”.
După aceste vorbe ale soacrei, văzând că Dan tace și nu-mi ia apărarea în vreun fel, i-am privit
câteva clipe și apoi m-am ridicat de la masă și am plecat la băieți în grădină. În noaptea aceea,
aproape n-am închis ochii gândindu-mă la toată situația. Dimineața, Dan s-a purtat ca și când ar fi
uitat tot; la fel am procedat și eu ...
Ultimele săptămâni până la vacanță, am avut tot felul de ședințe cu pionerii și cu femeile,
activități care mă oboseau mult. Cum a început vacanța mare, am adus fetița acasă, de care mi-a fost
foarte dor. Toată vara am căutat o persoană pentru ajutor. În schimb mi-am îngrijit copiii cu mult
drag, după gustul meu.

În toamnă anului 1972 am înscris în clasa întâia pe Mișu și Gabi, așa îi alintam pe băieți încă
de la naștere, iar pe Angelica la grupa de Grădiniță, deși încă nu împlinise cinci ani, dar era bine
dezvoltată ... De la data începerii anului școlar, în fiecare dimineață trebuia să-i pregătesc pe toți
trei; indiferent la ce oră mă sculam, nu puteam mereu să reușesc așa cum trebuia. Din acest motiv, a
trebuit să apelez la ajutorul lui Dan, măcar să le pregătească ”pachețelul cu gustarea din pauza
mare”. Casa noastră fiind aproape de școală, băieții mergeau și veneau singuri. Pentru că soacra se
întâmpla să nu fie acasă când soseau ei, unul din băieți purta la gât cheia de la casă. Pe fetiță însă
trebuia s-o duc până la Grădiniță și la prânz s-o aduc acasă. Ne deplasam mai ușor, fiindcă de
curând se asfaltase ”Drumul mare” care străbătea tot satul. După ce le serveam prânzul, băieții
trebuia să-și facă temele, timp în care eu pregăteam mâncarea pentru seară și pentru ziua următoare;
bineînțeles eram cu ochii și la ceea ce făceau băieții. Zilnic, după ce Dan sosea acasă, servea masa
și vorbea puțin cu copiii. Apoi își hrănea calul și dacă mai era lumină dădea un tur prin curte, după
care privea la televizor, mai vorbea cu soacra și gata, la culcare. Nici cu mine nu prea mai vorbea.
Doar dumineca își mai găsea timp să se joace cu copiii, sau mergeam la Călărași pentru diferite
cumpărături. Soacra mă ocolea, nu-mi mai adresa cuvinte urâte și foarte rar se oferea să ajute cu
ceva; de trei ori pe săptămână, împreună cu Ileana făceau pâinea pentru toți.
Eram foarte obosită și mă temeam să nu mă îmbolnăvesc. În vacanțe îmi refăceam puterile.
La fel a decurs și următorul an școlar.
Dar în toamna anului 1974 am înscris-o și pe Angeli la școală în clasa a-I-a; băieții erau în
clasa a-III-a. Astfel programul mi se simplificase: plecau toți copii odată de acasă și se întorceau
împreună. Eu rămâneam să strâng în urma lor, apoi în mare grabă mergeam la școală.
Îndată ce ajungeam în clasă și vedeam ochii elevilor ațintiți asupra mea, brusc simțeam o
revigorare și uitam de toate grijile; puteam astfel să încep lecțiile cu mare plăcere, fiindcă îmi
iubeam munca, dar și pe elevi. De copiii mei ce să zic: când îi vedeam împreună, mi se păreau că
sunt cei mai frumoși dintre toți. Iar uniformele de școală le veneau foarte bine. După terminarea
orele de la clasă, uneori trebuia să mai zăbovesc cu treburi în școală, însă copiii care ajungeau acasă
înaintea mea, aveau obligația să-și schimbe hainele și apoi să-și înceapă temele, sau să se joace; nu
aveau voie să părăsească curtea. Îndată ce ajungeam acasă, în scurt timp le serveam masa. Până se
întuneca, era suficient timp și de făcut temele și de joacă.
Așa a decurs programul nostru toată iarna și până aproape de sărbătoarea ” Sfinții 40 de
mucenici ”,. În acea zi, anual soacra făcea parastas și praznic în memoria fostului ei bărbat, preotul
Costică Stoian. În timp ce pregăteau mâncare, bineînțeles ajutată de Ileana, soacra având în mâini o
cratiță, a alunecat și a căzut; s-a lovit cu șoldul de trunchiul nucului. Nu știu ce și cum a fost, dar
când am ajuns acasă, soacra sta întinsă în pat în bucătărie și se văieta. Am mers la dispensar după
doctor; acesta a venit, a consultat-o și-a spus că, trebuie s-o ducem la spital, deoarece crede că e
vorba de o fractură. Imediat am trimis-o pe Ileana după Dan. Au ajuns când se însera; Dan a decis
să amâne pentru a doua zi, fiindcă trebuia să găsească fie o mașină, fie o căruță. A doua zi cu

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 79

mașina de la serviciu au plecat la spital, soacra, Dan și Ileana. Spre seară Dan și Ileana s-au întors.
Dan cu lacrimi în ochi mi-a spus că, soacra are fractură de șold, și a fost pusă în ghips și au oprit-o
trei zile pentru observații, după care va putea fi adusă acasă.
Soacra a ținut ghipsul pe ea șase săptămâni, timp în care mai mult a stat în pat; se deplasa
foarte greu cu ajutorul a două cârje. În fiecare dimineața, cât eram la școală, venea Ileana și avea
grijă de soacră. Masa de seară i-o serveam eu sau Dan. A fost o perioadă groaznică, atât pentru ea
cât și pentru noi. Nici după ce i-a scos ghipsul nu a fost ușor; se deplasa cu cârje, apoi după mult
timp cu un baston. În tot acest timp soacra era foarte irascibilă, nimic nu-i era pe plac. Pe copii nu-i
lăsam să se apropie de pat, dar nici ea nu-i chema. Și cu Dan vorbea urât. Însă cu mine, treptat a
început să-și schimbe tonul și vorba. Eu vorbeam cu ea doar când era nevoie.
După Paște, a venit mama pe la noi să ne vadă: vorbind amândouă, soacra i-a spus:
– Uite ce am pățit, cuscră. Cred că m-a blestemat Tița, ... că i-am zis unele vorbe urâte ...
– Nu cuscră ... Cred că nici nu știe să blesteme; nu-i în stare de așa ceva ... .Mai repede cred
că-i pedeapsă de la Dumnezeu, ... pentru păcatele ce le faci, ce zici; el vede și știe tot.
– Știu și eu, cuscră, cum e? Oricum, ... de acum, mi s-a cam terminat viața ... Și abia am
ajuns la 60 de ani! ... Of Doamne, Doamne!
– Așa-i viața, n-ai ce face! ... Dar, nu te mai tângui atâta degeaba: nu stai singură, îl ai pe
băiat, ai noră, ai nepoți. Ce mai vrei? ... Alții n-au nici ce mânca ...
Le-am întrerupt vorba, amintindu-i mamei de rată. În timp ce o conduceam pe mama la rată, am
întrebat-o, ce a vorbit cu soacra. Mama, clătinând ușor capul, mi-a zis:
– Eu cred că-i ” lipsește o doagă sau chiar două ”. Se crede încă tânără! Tița fata mea, te rog
să ai grijă de copii și de tine, că, din câte înțeleg, Dan e cam musafir pe acasă. Ce, tu nu ai serviciu
ca și el? Ar putea să te ajute la multe treburi, dar bărbații ăștia, se gândesc doar la ei! ... Tot greul
casei femeia îl duce!
– Da mama, așa este. ... .E drept, aduce multe, lapte, brânză, ouă și uneori și carne ... Dar,
uneori tare aș vrea să fie mai mult timp pe acasă, mai ales cu copiii. Eu muncesc din zori și până
noaptea târziu. Noroc că am frigider și mașină de spălat. Eu spăl, fac mâncare, am grijă de copii și,
... el pleacă dimineața și vine seara; nici nu știu ce are atâta de făcut pe acolo ... .Știi, câte odată îi
dau dreptate soacră-mi, când zice că ”nevasta-i sluga fără simbrie” a bărbatului.
– Păi, ... cam așa-i treaba, fata mea. Da, chiar o slugă adevărată, dar și credincioasă. Aici
cuscra are toată dreptatea!
Cu lacrimi în ochi m-am despărțit de mama și până am ajuns acasă, mi-am zis: ” Fii tare Tița! N-ai
să schimbi tu lumea și obiceiurile. Are dreptate mama, trebuie să am grijă de copii și de mine”.
Ultima lună de școală a trecut repede și am ajuns la serbarea de sfârșitul anului școlar. M-am
bucurat când Mișu și Gabi s-au aflat printre cei premiați din clasei a treia; Angeli, însă a obținut
premiul întâi alături de alte două fetițe.
La câteva zile de la serbate mergând cu treburi la Călărași, la ONT am găsit bilete la mare în
stațiunea Neptun. Cu greu l-am înduioșat pe Dan, dar până la urmă am cumpărat patru bilete, pentru
perioada de 25 iulie-5 august 1975.
Am rugat-o pe mama, ca în timpul când vom fi la mare, la două zile, să vină pentru 2-3 ore
și să vadă ce face soacra, eventual s-o ajute cu ceva, deși Ileana era de bază, chiar dormea cu ea.
La mare, fiind sezon de vârf, peste tot era aglomerat. De la recepție ni s-au repartizat două
camere cu două paturi fiecare și pentru fetiță am cerut un pat pliant. Camerele erau la etajul doi,
într-un hotel aproape de plaje, iar masa am servit-o la un restaurant din hotelul vecin. Toată
perioada am avut cam același program. Zilnic ne sculam devreme, serveam micul dejun în prima
serie și apoi mergeam să ocupăm loc aproape de apă. Până la prânz, copiii se bălăceau, atât eu cât și
Dan, nepierzându-i din ochi. În primele zile, luam copii pe rând și-i învățam să înoate; după câteva
zile însă încercam să înotam cu toții deodată, numai prin apropiere de mal. După masa de prânz,
copiii dormeau, iar după masa de seară, făceam plimbări pe malul mării. Ne-am plimbat cu
vaporașul până la Mangalia de două ori și cu ” mini-carul” de mai multe ori. A fost și frumos și
plăcut, dar a trecut prea repede. În ultima zi la prânz, după o baie scurtă, ne-am luat bagajele și cu
trenul am pornit spre casă; până seara am și ajuns. Eram obosiți, dar bucuroși; a meritat tot efortul,
întrucât copiii erau fost fericiți.

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 80

 Încă din primăvară ne-am propus să facem curățenie generală în casă; din acest motiv de
câteva luni de zile, Dan a tot adunat cele necesare și s-a înțeles și cu niște femei, care făceau această
muncă prin satele din jur.
La două zile de la sosire acasă, ne-am apucat de făcut curățenie generală: s-au văruit toate
odăile, s-au spălat preșurile, s-au spălat și vopsit și dușumelele și ferestrele. Dan era cel care
coordona pe cele trei femei și un bărbat care munceau. Eu abia de reușeam să le fac și să le dau de
mâncare la toți și bineînțeles supravegheam totul. Soacra nu ne-a lăsat să facem curat și în odaia ei,
pretinzând că-i nu-i nevoie. În prima săptămână am dus copiii la mama, apoi după ce le-am aranjat
camerele i-am adus. Totul s-a terminat cu câteva zile înainte de 23 august. Am muncit pe ruptele,
dar a meritat, fiindcă nu se făcuse așa curățenie de mult timp.
După curățenia de acasă, a urmat curățenia din școală. Am mobilizat părinți din toate clasele
și într-o săptămână s-a terminat totul; puteam să primim elevii în clasele curate.
Și am început un nou an școlar: băieții erau în clasa a IV-a și fetița în a-II-a. Programul îmi
era foarte încărcat; pe lângă obligațiile impuse de munca la clasă și cea de așa zisa de director
adjunct, trebuia să particip la munca cu femeile, cu pionerii și la munca culturală cu tineretul sătesc
denumită Brigada culturală, care avea loc la căminul cultural din sat. Măcar aceste activități se
desfășurau de 2-3 ori pe săptămână, spre seară, când Dan era acasă.
Munceam continuu și timpul mi se părea că trece prea repede. Îmi dădeam seama doar când
observam că hainele copiilor deveneau scurte și trebuiau înlocuite. Micile divergențe apărute mai
ales din cauza soacrei, căutam să nu le iau în seamă. Vizitele făcute destul de rar, la mama și dada
mă bucurau și mă umpleau de energie și optimism. Pe la frați treceam și mai rar; între timp devenise
maiștri la fabrică, se însuraseră și primise apartamente în locul garsonierelor, întrucât aveau și copii:
Alexandru avea doi și Vasile doar unu.
În acest ritm și fel, a trecut timpul până când băieții au terminat clasa a patra. Imediat după
serbarea de sfârșitul anului școlar, am mers la directorul Cazan și printre altele i-am spus:
-Tovarășe director, probabil știți că am doi gemeni, care au terminat clasa a patra. Din toamnă vor
veni aici la clasa a cincea. Se face vreo cerere pentru înscriere?
Directorul zâmbind, mi-a răspuns:
– Cu toții știm că sunteți o harnică, ... nu numai la școală, ci și în familie ... .Nu trebuie nici
o cerere, doar este obligatoriu, atât învățământul din Ciclul întâi cât și din Ciclul doi. Abia aștept să-
i cunosc pe gemeni și să-i am elevi, fiindcă se spune că sunt tare buni.
– Vă mulțumesc pentru vorbele frumoase. Peste doi ani va veni și fetița, care se pare că-i
ceva mai ambițioasă; așa, ca toate fetele ... De, ei au alte condiții pentru învățat, nu ca pe vremea
mea.
– Așa este. Aveți perfectă dreptate ... Da spuneți-mi, ce mai faceți cu Brigada artistică,
fiindcă din toamnă încep concursurile intercomunale?
– Păi, tovarășe director, ... nu prea bine, fiindcă mai avem nevoie de câțiva băieți pentru
echipa de dansuri. Avem cor, avem cine să recite, ... eu mai aranjez niște glumițe, ...
– Da, am auzit despre glumițele pe care le scrieți ... Frumos! Vă felicit! ...
În timpul verii am căutat tineri pentru echipa de dansuri; am găsit până la urmă, însă la unele
repetiții, adesea mai lipsea și eram nevoită uneori să joc în locul celui absent. Munca la Brigada
culturală mă obosea mai mult decât cea de la clasă, dar trebuia făcută.
În toată vacanța mare n-am putut pleca nicăieri, fiindcă Dan n-a avut concediu, dar nici cu
banii nu o duceam prea bine. De câteva ori am mers cu copiii la Borcea, unde ne-am scăldat și am
stat la soare. Eram cu mare grijă față de ei, întrucât apa este destul de adâncă; în fiecare vară mulți
sunt luați de apă, mai ales copiii. Oamenii din sat, obișnuiți cu astfel de nenorociri, au o vorbă:
”Borcea își ia tainul”.
Chiar în prima săptămână după începerea anului școlar,1976-77 am fost anunțată că în vară
va trebui să particip la ”Cursurile de Reciclare”. Asta mai îmi trebuia acum, dar ... ”unde-i lege nu-i
tocmeală”. Pe moment mă preocupa modul cu se vor acomoda băieții mei, Mișu și Gabi în clasa a
cincea. Spre bucuria mea, băieții chiar de la început s-au evidențiat, obținând note foarte bune.

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 81

 Prin noiembrie au început concursurile cu Brigada artistică. Deși toții colegii am muncit și
ne-am dat interesul, Brigada noastră n-a obținut nici un premiu; alții au avut programe mai bune. A
fost doar multă muncă, consum de energie și de timp.
Cu atâtea activități nici n-am băgat de seamă când am ajuns în primăvară.
Pentru prima zi de Paște mama ne-a chemat la ea pe toți. M-am bucurat mult, deși am
pregătit acasă la mine tot ceea ce se obișnuiește cu ocazia acestei mari sărbători. Eu cu Dan și copiii
am ajuns primii și în scurt timp au sosit și frații: Alexandru cu soția Nina și cele două fetițe, Ana și
Florica și Vasile cu soția Gica și băiețelul Nicolae. Nu fusesem niciodată toți împreună. Eram foarte
emoționată și nu mă puteam opri să-i îmbrățișez și să-i sărut. Mama nu-și putea opri lacrimile
privind la cei șase nepoți: cei mai mari erau gemenii de 12 ani și cea mai mică era Florica de 2 ani.
Ca de obicei, masa era plină de bunătăți, iar mama dar și nenea Andrei ne îndemnau să servim din
toate. Doar dada-Ana sta tăcută și ne privea duios; când am îmbrățișat-o mi-a spus că o supără tare
durerea de la picioare. Spre sfârșitul mesei, dada-Ana ne-a spus:
– Mă bucur copii că ați putut să veniți cu toții, să vă mai văd. Acum când mă apropii de 90
de ani, ... cine știe dacă mai apuc ... Este bine că Florica nu rămâne singură și vă are pe voi toți.
Mama repede a intervenit și zâmbitoare a spus:
– Dadă-Ana, nu te mai gândi la așa ceva, într-o așa zi mare. Doar Dumnezeu hotărăște. Mai
bine să ne bucurăm și să ne veselim și să ciocnim un pahar cu vin.
M-am ridicat de pe scaun și cu paharul în mână am zis:
– La toți vă doresc mulți ani cu sănătate și belșug! Vă mulțumim mamă și dadă-Ana, pentru
că ne-ați crescut cu drag și că ne-ați dat la școli și n-am rămas aici să muncim la câmp la colectiv,
de unde vă dă cât să vă țineți zilele ... Și unde suntem noi acum, tot muncim, dar totuși ducem o
viață mai ușoară decât cei de aici.
Apoi mama tare veselă, a ridicat paharul și a zis:
– Să trăim cu toții, mari și mici , ... dar să ciocnim și pentru Andrei, care de curând a ieșit la
pensie, ... deși trebuia mai de mult.
Pe rând, cu toții am trecut și am ciocnit cu nenea Andrei, urându-i să fie sănătos. Când am aflat că
pensia ce o primea era mică, de câteva sute de lei, zâmbindu-i i-am amintit de o zicere înțeleaptă,
care spune așa: ”pensia chiar dacă este mică, ea trebuie să fie cât mai lungă”. După această zicere,
au urmat multe discuții, care mai de care mai hazli.
Spre seară când am început să ne pregătim de plecare, i-am anunțat pe toți că-i așteptăm la
noi acasă, în prima duminică din luna mai, pentru a aniversa ziua de naștere a lui Mișu și Gabi.
Când am îmbrățișat-o pe mama, i-am zis:
– Mamă, te-am observat tot timpul și am constatat că îți priește traiul cu nenea Andrei, ...
parcă ai întinerit, ești mai frumoasă și mă bucur mult.
Mama a început să râdă și după ce m-a sărutat mi-a zis:
– Este adevărat. Și dada îmi zice la fel ... .Andrei este un om bun și, am scăpat și de multe
griji. De când stă acasă, mă ajută la multe și nici la colectiv nu vrea să mai mă lase să merg. Eu
totuși mai mă duc, să mai fac niște zile muncă, să-mi dea câte ceva de acolo ... .Tița ,trebuie să știi,
că munca grea, dar mai ales grijile, te îmbătrânesc tare ... .Am destui ani, dar mă simt bine, slavă
Domnului!
Se însera când am ajuns acasă, soacra încă nu sosise de la fratele ei unde fusese invitată.
Dan îngrijorat a mers imediat după ea. După un timp au sosit. Soacra părea cam supărată și abia mi-
a vorbit. Împreună cu Dan am ajutat-o să se culce, întrucât cu greu se ținea pe picioare.
Cele câteva ore petrecute cu familia mi-a dat atâta putere și energie, încât mi-a alungat toată
oboseala acumulată; astfel am reușit ca până la vacanță să-mi fac bine toate muncile mele, atât cele
de la școală, cât și cele de acasă.
Așa cum era programat, a trebuit să particip la ”Cursurile de Reciclare”. Am avut noroc de
mama, care a venit zilnic: sosea pe la ora nouă și pleca după ce le servea masa de prânz la copii.
Spre seară ajungeam și eu acasă și asta timp de 10 zile.
În timpul vacanței, m-am ocupat îndeaproape de copii, în sensul să-i deprind să facă ceva de
folos, să nu piardă timpul, amintindu-le permanent că ” atunci când stai, îți stă și norocul”. Pentru
aceasta în timpul dimineții, fiecare trebuia să facă unele munci prin gospodărie: să măture prin

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 82

curte, sau să smulgă din bruenele din grădină, sau să ude florile și legumele ce le plantasem, să
culeagă fructe, iar după amiaza, când căldura era sufocantă, să stea la umbră sau în casă și să învețe
o poezie, sau să citească un anumit număr de pagini din cărțile indicate de la școală. În plus trebuia
să mă ajute, cu ce puteau, atunci când eu aveam nevoie. Am luat această hotărâre și pentru că Ileana
venea mai rar și nu mai putea să mai facă prea multe, ci doar o ajuta cu câte ceva pe soacră.
Preocupată de toate aceste munci, atât cele de la școală, cât și de cele de acasă, n-am fost
prea atentă la toată comportarea lui Dan, până când a început să mi să spună despre unele zvonuri
care circulau. Mama a fost prima care mi-a spus cele ce a auzit nenea Andrei de la foștii colegi de la
SMT și anume că, ”Dan glumește cam mult cu fetele de la secția Lapte, mai ales cu una cu ochii
albaștri ”. M-am gândit câteva zile la cele spuse de mama, dar am decis să nu-i spun nimic lui Dan,
ci dor să-l observ un timp. Este adevărat că de câțiva ani, uneori Dan sosea când se însera și atunci
mirosea a băutură. Când îl întrebam, îmi spunea că împreună cu un coleg, s-au oprit la cârciumă și
au luat ” una mică”. Bineînțeles îl credeam pentru că aceasta se întâmpla cam de două ori pe
săptămână și n-am comentat nimic. Dar cu vreo doi ani în urmă, prin primăvară, tocmai închisesem
cotețul păsărilor, când am auzit niște zgomote la poartă. M-am apropiat și am văzut calul cu șareta,
care împingea poarta. Am băgat șareta în curte, am deshămat calul; însă Dan lipsea. Brusc m-am
gândit că i s-a întâmplat vreo nenorocire. Am ieșit în uliță poate îl văd prin apropiere. Îngrijorată am
întrebat pe un om care trecea, dar acesta mi-a spus că nu l-a văzut. Am intrat în casă și i-am spus
soacrei despre calul care a venit fără Dan. Soacra calmă mi-a spus:
– O fi rămas și el ... pe la vreuna ... .Așa sunt bărbații.
La așa răspuns în batjocură, m-am încruntat și i-am răspuns:
– Chiar așa! Oare de ce mă mir? Doar se știe, că, ”ce iese din pisică, tot șoareci mănâncă”.
Am ieșit, în timp ce soacra a început cu un potop de cuvinte urâte.
După vreo două ore, a sosit Dan, având același miros de ”una mică”. I-am spus de cal, iar el a zis:
– Poate vreunul a făcut o glumă și a dezlegat calul. Bine că i-ai deschis și nu a stricat poarta.
Nu am mai stat la discuție și am mers la culcare. Nici a doua zi și nici altă dată nu mi-a dat vreo
explicație; nici eu nu i-am cerut-o.
Cam după Sfântul Ilie, la câteva zile după discuția cu mama despre Dan, am mers la Ioana
pentru niște cărți. Cum nu mă grăbeam, am început să vorbim diverse. Mama sa, coana Sanda, care
era la pensie, ni s-a alăturat și brusc m-a întreabat:
– I-a spune Tița, ce mai face coana preoteasă, că n-am mai auzit nimic despre ea, mai
trăiește?
– Da, trăiește ... De când cu accidentul, merge cu baston și iese rar din curte. De ce
întrebați?
– Așa, ... umblau vorbe, că-i cam ”rea de muscă”. De, a îmbătrânit și ea!
Am privit-o câteva clipe, apoi zâmbind, i-am spus:
– Lumea zice multe ... unele adevărate, altele scornite de oamenii răi ...
– Nu Tița, nu sunt scorneli ... Dar știi, acum nu mai vorbește lumea de ea, ci de bărbatul tău.
Ioana a sărit ca arsă și i-a spus:
– Mamă, ce faci? Doamne, Doamne! Mi-ai promis că nu-i spui nimic ...
– Ce să-mi spună Ioano? Ce se vorbește despre Dan?
– Vezi că nu știe? ... Tița, este un proverb: ”nu știe bărbatul ce știe satul ” ... Așa-i la tine,
dar se poate spune pe invers, cam așa: ”nu știe nevasta ce știe tot satul ”.
Le-am privit pe amândouă și le-am spus:
– Ei! Acum dacă m-ați făcut curioasă, spuneți-mi tot ce știți! ... Vă promit că nu vă spun.
N-a mai așteptat alte îndemnuri și coana Sanda mi-a spus, cam ceea ce aflasem de la mama: că Dan
s-ar ține cu una care mulge vacile la fermă, de acolo de la el, ... pe care a lăsat-o unul cu care a stat
cam un an, că are casa spre izlaz și, este o spălăcită și țâțoasă ...
– Este posibil să fie adevărat, ... dar ... nici nu știu cum să-i spun, ... fiindcă nu vreau
gâlceavă, acum când copiii sunt mari ...
– Tița, fii sigură că-i adevărat, doar ” nu iese fum fără să fie foc” ... Poate nu-ți spuneam, dar
te cunosc de mică și mă doare sufletul că ți se întâmplă așa ceva ... .Nu de alta dar vuiește tot satul.
Auzind acestea, mi s-au umplut ochii de lacrimi. După câteva clipe, am înghițit în sec și am zis:

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 83

 – Dragile mele, ... vă mulțumesc. Am să mă gândesc ce am să fac. Un timp am să-l observ.
Coana Sanda nemulțumită de răspunsul meu, mi-a zis:
– Am mai auzit că aia umblă cu farmece! ... Și pentru că, ”cui pe cui se scoate”, eu zic să
mergi cu mine la o babă din satul vecin, care ”dezlegă de farmece”. Se zice că baba-i pricepută la
multe: la legat de cununii, făcut de urât, de iubit, de legat ginerica și altele ... .Îți trebuie un lucru de
al lui, un maiou, sau o cămașă ... .Și nu te costă prea mult ... Vrei?
– Acum nu! ... V-am spus că o să mă gândesc, ce o să fac.
Am plecat spre casă amețită; mă temeam să nu cad pe drum. Toată ziua n-am mâncat, doar la copii
le-am dat să mănânce. Apoi m-am urcat în pat și am zăcut; nici când a sosit Dan nu m-am urnit. În
schimb a venit soacra și m-a întrebat ce am. A doua zi, când m-am dat jos din pat, eram ferm decisă
să nu-i spun ceva lui Dan, dar să fiu mai puțin grijulie cu el, mai ales în ceea ce privește hainele, pe
care i le curățeam des. După câteva zile, i-am cerut bani ca să cumpăr uniforme și alte lucruri pentru
copii. Foarte mirat m-a întrebat ce am făcut cu cele câteva sute de lei ce mi le dăduse, cu o lună în
urmă. Atunci calmă, am început să-i fac socotelile și i-am spus:
– Măi Dane, copiii aceștia sunt și ai tăi, așa că trebuie să ajuți la creșterea lor; ori câteva sute
de lei ce îi dai, n-au cum să ajungă la atâtea cheltuieli; leafa mea nu ajunge pentru toate ... Ce faci tu
cu leafa, că-i mai mare decât a mea? , mai ales de când nu mai plătești pensie pentru fata ta. Și la
voi parcă se dau și premii! ... Desigur că la cârciumă nu-ți dă gratis, ... dar totuși, ce faci cu banii?
M-a privit încruntat în timp ce făcea niște grimase, apoi a zis:
– Păi, îi mai dau și mamei niște bani ...
– Știu asta de la început, Dane! ... Copiii au crescut și le trebuie multe. Așa că, mai lasă
cârciuma de-o parte și, acum când o să iei leafa, să mergem să le cumpărăm la copii uniforme, de
încălțat, fiindcă acuși începe școala.
Dan a dat afirmativ din cap și apoi cu capul plecat a mers în grădină. Chiar a doua zi, i-am spus lui
Dan că fiind vacanță, ar fi cazul să i-a cu el la fermă câte un copil, pe rând, pentru ca să cunoască ce
muncă face acolo, atât el, cât și alții. După mai multe discuții, a acceptat. Toată săptămâna fiecare
copil a mers la fermă de două ori; plecau dimineața și veneau devreme, pe la ora patru. Dan auzind
că ei îmi povesteau tot ceea ce vedeau și făceau acolo, în următoarea săptămână nu a mai vrut să-i
ia cu el. Însă copiilor le plăcea acolo, așa că la îndemnul meu, în fiecare dimineață, câte unul se urca
în șaretă și Dan nu reușea să-l convingă să coboare; această situație a durat câteva săptămâni, până
aproape să înceapă școala. În tot acest timp Dan nu era în apele lui, abia de vorbea; chiar și cu
maică-sa era urâcios.
Într-o zi Angeli, mi-a povestit de o femeie de acolo, ”tanti Chiva”, care venea mereu în
birou la Dan și de fiecare dată, îi spuneau să iasă afară, fiindcă au ceva să vorbească. I-am spus lui
Dan despre cele aflate de la fată; pe loc s-a crispat și mi-a zis:
– Uite de asta nu-i vreau cu mine, ... vorbesc ce nu trebuie ... .Prostii de copiii ...
– Dane, este cumva vorba de femeia care stă spre izlaz, despre care Ioana mi-a spus că
circulă niște zvonuri prin tot satul? ... Credeam că ai gusturi mai ... acătării ...
A sărit ca ars, spunând niște vorbe ce nu le-am mai auzit de la el. La un moment dat, a zis:
– Chiar de ar fi așa! De tine știe cineva ce faci, atunci când mergi la Călărași? Ședințe,
reciclări, brigadă și câte și mai câte ... Ce o fi pe acolo? ...
– Frumos le mai zici, Dane! ... Cu așa vorbe, chiar nu mai am ce discuta cu tine.
După această discuție, câteva zile nu am schimbat nici o vorbă cu el. Doar cu câteva zile înainte să
înceapă școala, luând leafa mi-a dat o mie de lei și a zis:
– Sper să ajungă. Să le cumperi tot ce le trebuie.
A doua zi, cu rata am mers cu copii la Călărași și le-am cumpărat uniforme, câte o pereche
de pantofi și de teniși, câte două cămăși și alte mici mărunțișuri, încât să mă încadrez în banii dați
de Dan. Pentru alte mici lucruri, prăjiturile de la cofetărie și transport, am dat bani de la mine. Seara
copiii s-au îmbrăcat cu cele cumpărate și s-au prezentat în fața lui Dan. Ușor jenat, i-a mângâiat și
le-a urat să fie sănătoși și ascultători, după care i-am dat o hârtie pe care trecusem toate cheltuielile
făcute; a cercetat-o și a mornăit ceva, ca un fel de scuze.
Încă din vară spălasem vechile uniforme și văzând că nu prea le mai vin copiilor, m-am
gândit că trebuie să le cumpăr altele, așa cum făceam mereu. Odată ce le-am cumpărat altele, a doua

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 84

zi am luat uniformele vechi și le-am dus la o femeie din apropiere, una Manda, care avea patru copii
cu vârste apropiate de alor mei și le-am dat ” de pomană”, așa cum procedasem și în alți ani, dar cu
alții. Ce bucurie pe mama lor, dar mai ales pe copii.
După amiaza am dat o fugă până la mama, unde m-am ” descărcat” de toate amărăciunile vieții și
apoi cu puteri reînnoite și cu optimism, am revenit acasă ...
După o așa vară foarte încărcată în evenimente, multe neplăcute, am început anul școlar
1977-1978; băieții începeau clasa a VI-a, fata clasa a-IV-a, iar eu preluam o nouă serie de elevi, cea
de a șeasa de când am început serviciul.
Școala era curată lună, întrucât una dintre învățătoare Oana Vărzaru, care fusese de serviciu
pe școală de după 1 septembrie, folosind metoda veche de mobilizare a părinților, reușise să termine
curățenia atât în clase cât și în curte.
Deși aveam casa întâia, munca mi se părea mai ușoară, aceasta deoarece copiii mei nu mai
mă solicitau prea mult în cea ce privește pregătirea și plecarea la școală; nici la prânz nu mă
grăbeam spre casă, fiindcă ei adesea ajungeau mai târziu, întrucât aveau programul mai lung decât
al meu. Din acest motiv puteam să mă ocup și suplimentar de elevii mei și în plus aveam timp și
pentru niște controale și verificări, care reveneau funcției de director adjunct.

Examenul de Gradul I.

În octombrie, la o ședință la Inspectorat, ni s-a comunicat că, Ministerul a aprobat că și

învățătorii pot să se înscrie pentru Gradul I. Cercetând atent condițiile impuse pentru înscriere și
constatând că le îndeplinesc, am mers la secretariat și am cerut să mă înscriu; în același timp s-au
înscris și alte două învățătoare care erau la școli din Călărași. I-am pus și Ioanei să se înscrie și ea; a
refuzat categoric, spunând că îi este teamă, fiindcă nu știe cam ce pretenții sunt. La fel au spus și
celelalte colege; unele chiar se mirau cum de am atâta curaj. Acasă multe zile m-am tot gândit, dacă
nu cumva m-am pripit că m-am înscris; am ajuns la concluzia că nu-i cazul să dau înapoi. Din acea
zi, am început să-mi cercetez toate însemnările ce le aveam de la cursurile de pregătire de la
Definitivat, de la Gradul II, dar și cele de la Reciclări, în care se insistase mult pe Metodică.
După vreo două luni am fost anunțată că în luna martie, se va susține Examenul de admitere,
pentru Gradul I, care va consta în verificarea cunoștințelor de Socialism științific și de Metodică. În
urma anunțului primit, am lăsat toate treburile de-o parte și fiece timp l-am dedicat învățării la
Socialism Științific. Învățam mai ales noaptea, după ce culcam copii. Înainte cu o zi de data indicată
pentru examen, împreună cu cele două învățătoare din Călărași, am plecat la București; acolo ne-am
cazat la un hotel din spatele Gării de Nord. A doua zi, dis-de-dimineață, am ajuns la Institutul
Pedagogic, unde urma să se susțină examenul oral. Pe ușa de la intrare era afișată lista cu ordinea de
intrare la examen, care cuprindea 24 de nume. Cele două colege au intrat înaintea mea, iar eu abia la
ora 11. Am avut emoții până a ieșit o colegă, care mi-a spus în ce a constat examenul. Am intrat în
sală calmă, am salutat comisia care era formată din doi profesori și o profesoară, apoi după ce mi-
am spus numele, am tras un bilet, pe care erau trei întrebări. Un timp am stat în bancă pentru a-mi
schița cam ce trebuie să spun, apoi mi-a venit rândul să răspund. La întrebarea de Metodică m-am
cam încurcat la niște date, însă la cele două subiecte de Socialism Științific am știut foarte bine. În
momentul când am terminat și mă gândeam ce urmează, profesoara mi-a zâmbit și mi-a spus: ”este
destul tovarășe învățătoare”, apoi m-a întrebat de unde sunt și dacă am copiii. Auzind că am trei
copii, iarăși a zâmbit și mi-a zis:
– Felicitări! Ești o fată harnică, nu numai la carte, ci și în familie. La revedere.
Am salutat și nici nu știu cum am ieșit din sală. Cele două colege mă așteptau să mergem să ne
înscriem la secretariat, pentru domeniul în care vrem să fie ”Lucrarea de Gradul I”. Eu m-am înscris
pentru Aritmetică, iar cele două colege pentru Limba Română. Atunci nu știam la ce ”Coordonator
de lucrare” vom fi repartizate. Apoi în mare grabă am mers la gară. În tren până la Călărași am
discutat despre examen, dar și despre ce credeam ce etape urmează. Seara am ajuns acasă, obosită,
dar mulțumită. Copiii erau bine, însă Dan părea nemulțumit că am lipsit două zile.
Spre sfârșitul lunii aprilie, am primit înștiințare să mă prezint la ”Coordonatorul lucrării de
grad”, tovarășa Lector universitar Ioana Drăghici, în vederea stabiliri titlul Lucrării de Gradul I. Ca

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 85

și în data trecută, iarăși am rugat-o pe colega mea Ioana să-mi preia și clasa mea pe timpul cât voi fi
plecată. După două zile, am plecat singură la București la Institutul Pedagogic și m-am prezentat la
tovarășa lector. Aceasta o persoană cam de vârsta mea, dar ceva mai scundă, mi-a vorbit amabil cu
o voce plăcută; mai târziu am aflat că era foarte severă. La început a cerut să-i spun câteva cuvinte
despre mine, apoi mi-a indicat unele subiecte pentru lucrarea ce urma s-o întocmesc. Până la urmă
am stabilit și titlul lucrării:
” Rolul formativ al calculului mintal și locul lui în cadrul lecțiilor de Aritmetică ”.

Am discutat aproape o oră despre structura lucrării și ce trebuie să conțină, după care mi-a indicat o
serie de surse bibliografice: cărți, articole și reviste, precum și unde le-aș putea găsi. Înainte să plec,
mi-a cerut ferm ca până în toamnă să-i aduc lucrarea în ciornă, pentru a o discuta. Destul de amețită
după această întrevedere, imediat ce am ieșit de la dânsa, am mers la biblioteca Institutului și am
verificat și notat care dintre sursele bibliografice indicate se găsesc acolo. Am apucat doar să citesc
un articol dintr-o revistă și a trebuit să plec la gară; seara am ajuns acasă.
La prima deplasare la Călărași am mers la câteva școli și licee cu biblioteci, să văd dacă au
din cărțile care îmi trebuiau. La o școală mi-au împrumutat două cărți pe care le-am conspectat atent
până la serbarea de sfârșit de an.
După intrarea în vacanță, timp de o săptămână am muncit acasă spălând și curățind tot, apoi
am luat copiii și i-am dus la mama. I-am spus lui Dan și am mers la București.
Din ziua aceia a început o perioadă de timp, de care îmi amintesc clipă de clipă ceea ce am
făcut. La București m-am cazat la hotel și apoi am mers să conspectez sursele bibliografice de la
Institutul Pedagogic; mi-au trebuit două zile și jumătate. În cea de a treia zi, am mers la Biblioteca
Centrală, aflată vis-a vis de Palatul Regal; acolo am mai găsit două cărți, din care am conspectat
aproape două zile, apoi am plecat acasă. Cât am stat în București, am flămânzit mult, fiindcă nu mă
înduram să părăsesc biblioteca, doar atunci când se închidea; mâncam unde găseam o autoservire.
După această muncă de conspectare, mi-am făcut o imagine destul de clară asupra ceea ce trebuia să
scriu în lucrare. Am mai lăsat copiii la mama câteva zile și recitind conspectele am întocmit un fel
de schelet al lucrării, pe care l-am împărțit în trei capitole. Dorul de copii m-a făcut să-i aduc acasă
de la mama. O zi ne-am jucat și alintat cu toții, după care am făcut program zilnic pentru fiecare și
căutam să-l respectam; de 1-2 ori pe săptămână mergeam dimineața la scăldat la Borcea. Doar
dumineca era program de voie, fiindcă Dan era acasă. Acest program l-a respectat până pe la 23
August, când am considerat că am terminat două capitole din lucrare. După ce le-am recitit și
corectat atent, le-am transcris citeț și așa cum ne înțelesesem, le-am dat dactilografei de la Primărie
să le scrie la mașina de scris; le-a terminat cam după câteva săptămâni.
Până să înceapă școala, am pregătit copii pentru școală, am făcut câte ceva prin gospodărie
și bineînțeles am mers la școală să supraveghez cum se făcea curățenia în toate clasele, dar și prin
curte. Pentru al treilea capitol din lucrare, am lucrat, cu multe întreruperi, până pe la jumătatea lunii
octombrie. Pe la începutul lunii noiembrie toată lucrarea era scrisă la mașina și avea doar 71 pagini,
ceea ce m-a făcut să urmăresc cu atenție, tot ceea ce era scris de mână; la sfârșit m-am lămurit,
lucrarea fiind scrisă la un rând. Am mers la București la tovarășa lector și i-am predat-o. M-a primit
zâmbitoare și după ce a răsfoit-o puțin, mi-a zis:
– Îmi trebuie câteva zile să citesc și să fac corecturi. Să-mi dai telefon, peste 8-9 zile ca să-ți
spun când să vii să discutăm. Apoi va trebui să fie scrisă din nou, ... fiindcă trebuie să ai trei
exemplare: unul care îmi va rămâne mie, unul pentru Inspectorat și unul să-ți rămână acasă. Și toate
exemplarele să fie legate, cu coperta albă, pe care se scrie titlul, autorul și coordonatorul; uite așa
trebuie, ca la această lucrare.
Am luat lucrare indicată și mi-am notat ce trebuie scris pe copertă; am mulțumit și am plecat.
Seara am ajuns acasă. Eram tare nerăbdătoare să aflu ce părere va avea despre lucrarea mea. Când i-
am telefonat mi-a spus să vin repede, fiindcă avem să discutăm. Am rugat o colegă să-mi preia și
elevii mei și după două zile am plecat la București. Tovarășa lector Ioana Drăghici m-a primit
imediat și repede a început să-mi arate pe unde sunt mici greșeli; apoi dregându-și glasul mi-a spus:
– Tovarășa Stoian, ceea ce ați scris este bine, dar ... consider că mai trebuie adăugat încă un
mic capitol, pe care, la experiența ce o aveți, cred sigur că îl veți scrie ușor. Îmi aduceți lucrarea

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 86

gata legată, în două exemplare, cam peste 3 săptămâni, ... deoarece am nevoie de câteva zile să
întocmesc referatul, pe care să-l pot preda ... înainte de vacanța de iarnă.
Mi-am luat lucrarea corectată, am mulțumit și fuga la gară. Tot drumul până acasă m-am gândit
cum să alcătuiesc acel capitol și cam ce trebuie să mai conspectez. În următoarele zile și nopți, am
reușit să îndrept micile greșeli semnalate și repede am dus lucrarea la dactilografă. Am rugat-o să se
grăbească și să facă trei exemplare, urmând să-i aduc și ultimul capitol, pentru care a trebuit să
conspectez două cărți de la Inspectorat. Toată lucrarea scrisă la mașină a fost gata la sfârșitul lunii
noiembrie. După o ultimă corectură, am dus-o la legat la Călărași. În ziua de Sfântul Neculai, cele
trei exemplare erau gata legate. Când le-am luat în mâini și le-am privit, m-a învăluit un val de
căldură și mi s-au înmuiat picioarele. Pe copertă, era scris:

În partea de sus: Î.C.P.P.D. București

Secția Învățători
Ceva mai jos era scris numele meu: Stoian Sevastița
La mijloc, cu majuscule: Titlul lucrării,
Ceva mai jos: Coordonator lucrare: Lector Ioana Drăghici
În partea de jos, anul susținerii: 1979

Lucrarea, scrisă la un rând pe format A4, avea 78 pagini și 29 surse bibliografice. Brusc, am strâns
la piept lucrarea și mi-am făcut câteva cruci, zicând cu glas tare: ” Doamne ajută-mă”.
Spre seară, când am ajuns acasă, le-am arătat la toți lucrarea. Copiii m-au îmbrățișat cu mare
veselie, Dan m-a privit cu indiferență, zicând:
– Cam prea subțire pentru cheltuiala, alergătura și munca depusă. Oricum, e bine că-i gata.
În schimb soacra când a văzut lucrarea, s-a schimbat la față ; după un timp mi-a zis:
– Și crezi că-i mare scofală ce ai făcut acolo? ... Bani cheltuiți degeaba ...
Am privit-o și am zâmbit și neputând să mă abțin, i-am zis:
– Ei, mamă-soacră! Este un proverb, care zice cam așa: ”Ce știe țăranul ce-i șofranul ”? ...
.Zic s-o lăsăm baltă! ...
În noaptea aceia aproape că n-am închis ochii, de teama ca soacra să nu-mi ia lucrarea; cele două
zile până am predat-o, am ținut-o ascunsă. La două zile când am ajuns la București, tovarășa lector
era la ore și a trebuit s-o aștept puțin; m-a felicitat că am terminat lucrarea și după ce s-a uitat prin
ea, și-a oprit două exemplare, iar al treilea mi l-a restituit. Odată cu lucrarea i-am oferit un buchet
de garoafe roșii, pe care l-a primit cu foarte mare plăcere. Apoi, mi-a spus că Inspectoratul mă va
anunța, când va veni Comisia de Inspecție la clasă, însă crede că, nu mai de vreme de vreo trei luni,
mai spre primăvară. Am plecat încântată, că am scăpat de partea cea mai grea din activitatea de
obținere a Gradului I. În tren îmi venea să cânt, atât eram de bucuroasă. Apoi treptat mi-au revenit
prin gând toată alergătura și toate zilele și nopțile în care am citit, scris și corectat, uneori chiar și
flămândă; totodată i-am mulțumit lui Dumnezeu că mi-a dat putere și tărie și am putut să-mi termin
lucrarea, dar și pentru că atât fetița, cât și băieții au fost sănătoși și ascultători.
Chiar de a doua zi, am început să-mi reiau și toate atribuțiile de mama și gospodină, pe care
le cam neglijasem mult timp. La școală când le-am spus colegilor că am depus lucrarea, câteva
momente s-a făcut liniște, apoi doar câțiva m-au felicitat; până și directorul am observat că mă
privea nu prea încântat.
În vacanța de iarnă mi-am alintat copiii, în fel și chip, pregătindu-le mâncărurile preferate, i-
am învățat colinde și i-am lăsat să meargă cu colinda la câteva familii, chiar și la mama. În a doua zi
de Crăciun, de dimineață am mers la mama, unde au venit și cei doi frați cu soțiile și copii.
Doamne, Doamne, ce mare bucurie și veselie a fost pe toți; am colindat, am cântat și-am râs ca nici
o dată, chiar dacă, înainte să ne așezăm la masă, Dan a plecat acasă, pretextând că soacra avea
dureri la inimă. Mama și nenea Andrei erau bine, doar dada abia de se mai putea mișc; de, avea 90
ani. Am ajuns acasă cu ultima mașină, când Dan dormea buștean. Înainte de Anul nou, am mers cu
copiii la Călărași; împreună cu o cumnată ne-am plimbat și am făcut câteva cumpărături, apoi am
mers și la un film. Seara când am ajuns acasă, copiii nu pridideau să-i povestească lui Dan cât de
frumos și-au petrecut ziua.

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 87

 Cam două luni m-am ocupat îndeaproape de copii, care erau în clasa a VII-a și a V-a, unde
pretențiile erau diferite de anii anteriori; foarte rar mă gândeam la viitoarea Inspecție. Începând cu
luna martie am început să-mi pregătesc foarte atent elevii în vederea Inspecției.
Nerăbdătoare, pe la jumătatea lunii martie, am mers la Inspectorat și m-am interesat ce se
știe despre Inspecția pe care o aștept. Inspectorul șef pe județ, Nica Nicolae, mi-a spus că, de peste
o lună, au primit de la București lucrarea mea împreună cu referatul care-i bun și se încheie cam
astfel: ” lucrarea întocmită de tovarășea învățătoare Stoian Sevastița, întrunește toate cerințele
impuse de I.C.P.P.D. București, pentru o Lucrare de Gradul I”.
După câteva clipe, inspectorul a mai adăugat:
– Asta înseamnă că, urmează Inspecția de 4 ore la clasă, apoi susținerea lucrării în fața
colegilor din școală și bineînțeles a Comisiei, amândouă evenimente având loc în aceiași zi ... Dar,
încă nu se știe în ce dată va fii această Inspecție ... Ce se știe este că această Comisie este formată
din trei membri, ce sunt desemnați de la București. Din câte am aflat, ziua inspecției se anunță doar
cu una sau două zile înainte.
Când am auzit aceasta, parcă m-au înțepat mii de ace; brusc am întrebat:
– Cu așa puțin timp înainte? , ... Oare când o să vină o așa Comisie?!
– Da, așa-i regulamentul. Matale tovarășe, chiar de mâine să te pregătești, că ... s-ar putea să
vină și ... săptămâna viitoare ... A! , uitam să-ți spun: se obișnuiește, ca la sfârșit, să inviți la masă
pe cei din Comisie, sau ... chiar și pe toți cei care au fost de față la susținerea lucrării; așa că vezi
cum faci ... și cum poți.
Am plecat de la Inspectorat și bucuroasă și îngrijorată. Până acasă tot feluri de gânduri m-au
bântuit; totuși am reușit și mi-am făcut un plan, despre ce trebuie să fac până la data inspecției. La
sfârșitul săptămânii am mers la mama și am discutat referitor la ajutorul ce mi-l poate da pentru
pregătirea mesei. Zilele următoare, mi-am făcut un calcul aproximativ al numărului de persoane și
mi-au rezultat cam 18 ; apoi am mers la nașul și nașa și i-am întrebat dacă este posibil ca masa să
aibă loc la salonul lor. Amândoi au fost de acord, indicându-mi și o femeie care să ajute atât la
pregătit cât și la servit. Tot cu nașa am discutat, cam ce mâncare, se cade, să pregătesc. După mai
multe presupuneri asupra datei și zilei, nașa a fost de părere să fie ceva de pește și de pasăre. Deși
nu voiam să cer și părerea lui Dan, totuși într-o seară i-am spus cele ce mă frământă. După ce m-a
ascultat, la sfârșit mi-a zis că este bine să fie pe masă și niște icre. Chiar a doua zi, am fost la nenea
Pamfil, cel care-mi vindea mereu pește; pe loc mi-a dat un borcănel cu icre de știucă, pe care le-am
băgat în frigider la păstrare.
De la început lunii aprilie, așteptam cu sufletul la gură anunțul sosirii Comisiei de inspecție;
din acest motiv zilele îmi păreau că trec prea încet. Eram permanent încordată, nu mai aveam nici
somn și nici poftă de mâncare; chiar și cu copiii nu mai aveam răbdare. Îmi făceam tot felul de
gânduri, dar nu din cele bune; uneori înclinam să cred ce-mi spuneau mama și dada, care erau de
părere că la mijloc este vorba, fie ”de deochi, sau de niscaiva descântece”. La două zile, mergeam la
directorul școlii și-l întrebam dacă are vreo veste. Ultima dată am fost în ziua de Sfântul Gheorghe;
neavând nici o veste, pe drum au început să-mi curgă lacrimile și până acasă m-am hotărât să renunț
să mai mă interesez de data inspecției. După o noapte în care n-am închis ochii, dimineața abia am
putut să merg la școală. Intrând în clasă, mi-am revenit puțin, dar așteptam cu nerăbdare să termin
orele. În pauza mare, vine Chira femeia de serviciu de la școala nouă, și-mi spune:
– M-a trimis tovarășul director să vă spun, că joi, adică poimâine dimineața la ora 8, vine
aici Comisia de la Călărași.
Brusc am început să tremur; am îmbrățișat-o pe Chira și așa m-am sprijinit de ea. Până am terminat
orele, treptat m-am înviorat. Îndată ce am ajuns acasă, mi-am pregătit cele necesare inspecției și am
verificând cu mare atenție planurile de lecții pe zile și săptămâni. După ce am servit masa la copii,
am mers la mama și-am anunțat-o, apoi revenind am mers la nașa cu care m-am sfătuit îndelung, iar
seara am discutat și cu Dan. În ziua următoare, am rugat elevii ca a doua zi să vină curați, cu temele
învățate și să fie cuminți, iar acasă am pregătit cam tot ce se putea.
Și a sosit și ziua decisivă: a inspecției și a susținerii lucrării; era data de 26 aprilie 1979. Dis-
de-dimineața au sosit: nașa cu femeia Voica și s-au apucat să taie păsările și alte pregătiri, iar
mama, care având tot pregătit, s-a apucat de frământat cozonacii. Eu am plecat la școală și la ora opt

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 88

am intrat la clasă. La puțin timp în clasă a intrat directorul școlii Cazan Ștefan, împreună cu
Comisia de inspecție, care era formată din trei persoane:
. Inspectorul județean-profesor Grad I de Matematică din Călărași, Bodea Emil, președinte comisie,
. Inspectorul județean-profesor Grad I de Matematică din Slobozia, Nanu Traian și
... Inspector județean- învățător, din Călărași, Enache Petru.
Directorul m-a prezentat celor trei, după care a părăsit clasa. Până la pauză am continuat
lecția ce o începusem la elevi, conform ”planului de lecție”. Chiar în prima pauză, am întrebat unde
este tovarășea ”Coordonatoare a lucrării”, lector Ioana Drăghici. Inspectorul Badea mi-a arătat
lucrarea și referatul întocmit de coordonator și-a zis:
– De câteva luni de zile s-au făcut niște modificări la această etapă de ”Inspecție de 4 ore la
clasă, pentru Gradul I învățători” și anume:
. Comisia de inspecție este formată din trei membrii: inspectorul județean pentru învățători
și doi profesori cu Gradul I, unul din județul respectiv și unul din județul alăturat, iar
. Coordonatorul lucrării trebuie să depună, în termen, referatul asupra lucrării, nefiind
necesară prezența sa la inspecția la clasă ... .Cred că acesta a fost motivul pentru care s-a întârziat
atâta.
Cele aflate m-au bucurat, întrucât mulți mă avertizase că ” lector Drăghici Ioana este foarte severă”.
Cu emoțiile micșorate, următoarele ore au decurs normal, elevii fiind cuminți și răspunzând
neașteptat de bine la toate întrebările. În pauze, membrii comisiei n-au părăsit clasa și au discutat cu
câțiva elevi, aflând despre cele două zile din săptămână, când rămân cu elevii peste program și
pregătim temele împreună. Deși obosită, când s-au terminat cele patru ore, mi-a venit să chiui de
bucurie, fiind mulțumită de felul cum s-au petrecut toate. Pentru partea a doua, prezentarea lucrării,
nu aveam deloc emoții.
În pauza de o jumătate de oră, membrii comisiei au servit o cafea, după care au revenit în
clasă, unde sosise toți colegii învățători, de la cele două școli, directorul școlii și profesorul de
Matematică de la clasele V-VIII, Ivan Nicolae. În banca din spate era fratele meu Vasile cu soția.
Pentru început, președintele Comisiei Badea Emil a citit din Regulamentul pentru Gradul I
învățători, la sfârșit subliniind faptul că am la dispoziție maximum jumătate de oră pentru
”prezentarea lucrării”.
Cu glasul calm, am început astfel: Lucrarea pentru obținerea Gradului I, am elaborat-o sub
coordonarea directă a tovarășei lector Ioana Drăghici de la Institutul Pedagogic București, pe tot
parcursul anului trecut și are următorul titlu:
”Rolul formativ al calculului mintal și locul lui în cadrul lecțiilor de Aritmetică”.
După aceste cuvinte, am expus pe rând cele patru capitole ale lucrării, din când în când, aruncând o
privire la ceas, pentru a nu depăși timpul. Îndată ce am terminat, profesorul Badea a citit referatul
întocmit de lector Drăghici, care se încheia cu cuvintele: ”lucrarea îndeplinește toate cerințele
impuse unei lucrări de Gradul I și am apreciat-o cu nota 9,50”.
Apoi în cuvântul său, profesorul Nanu Traian, mi-a adresat felicitări subliniind volumul mare de
muncă pe care l-am depus pentru documentare și întocmirea lucrării. Totodată a arătat că, locuind
într-o comună, am fost nevoită să fac numeroasele deplasări la Călărași, dar mai ales la București,
ceea ce a necesitat o mare cheltuială de bani și de timp.
Și directorul școlii Cazan Ștefan, în cuvântul său m-a felicitat, arătând că sunt un învățător
model și atașat mult de elevi.
În încheiere ședinței, am luat cuvântul și am prezentat mulțumiri membrilor comisiei, dar și pentru
coordonatoarea lucrării. La sfârșit spunând:
– Vă mulțumesc la toți pentru prezență și că ați avut răbdarea să mă ascultați. Pentru că este
ora prânzului, vă invit pe toți să mergem să servim ceva și ... să ciocnim un pahar de zaibăr.
După nici 10 minute, cu toții am ajuns la salon, unde masa era aranjată, iar Dan, mama, nașa
și Voica ne așteptau. Fiind ora mesei, dar și pentru că bucatele fiind gustase, toți au mâncat foarte
repede. S-a servi: ciorbă de găină cu tăiței, salată de icre, pește prăjit, friptură de pui cu piure de
cartofi, vin zaibăr, iar ca desert cozonac umplut cu nucă. La masă au venit toți care au fost în sală,
dar și cei care au ajutat și preparat mâncarea; n-a fost uitat nici șoferul mașinii cu care au venit

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 89

membrii Comisiei. În total am fost 19 persoane. La puțin timp după ce ne-am așezat la masă, mama
a luat mâncare și a mers acasă și le-a dat copiilor și soacrei să mănânce, apoi a revenit.
În timpul mesei, profesorul Badea a discutat cu Dan și printre altele, i-a spus:-
– Tovarășul Stoian, ... te felicit; trebuie să fii mândru că ai o așa nevastă. Rar se întâlnește o
așa persoană: ambițioasă, muncitoare și ... frumoasă. Mi-a spus directorul Cazan, că aveți și trei
copii, frumoși, cuminți și fruntași la învățătură ... .Să fiți sănătoși!
Dan făcând fețe-fete, a zâmbit și i-a mulțumit, totodată confirmându-i aceste însușiri ale mele.
Inspectorul Enache a lăudat gustul foarte bun al bucatelor servite și în încheiere s-a adresat
colegilor învățători, invitându-i să-mi urmeze exemplu și să se înscrie pentru Gradul II sau I.
I-am răspuns imediat:
– Cred că în curând se va înscrie colega și prietena mea, Ioana Dumbravă, sau ... Alecu
Ilinca. Nu mă las până nu le lămuresc ...
La despărțire, profesorul Badea mi-a zis:
– Tovarășa Stoian, mulțumiri pentru această masa cu bucate alese și gustoase ... și te felicit
încă odată pentru tot. Peste câteva zile vom depune referatul final pentru această activitate ... .și vei
fii anunțată. La revedere!
Îndată ce mașina a pornit, mi-am făcut câteva cruci, mulțumindu-i lui Dumnezeu că am reușit și am
trecut cu bine acest mare hop din munca mea. După plecarea comisiei și ceilalți invitați mi-au
mulțumit, apoi au plecat. Cei care au rămas, au strâns și curățit tot, după care am mers acasă, luând
și din mâncarea rămasă. Acasă am așezat masa și am vorbit și ne-am bucurat pe îndelete cu toții.
Mama, împreună cu fratele și cumnata au plecat acasă ultimii. Soacra n-a prea vorbit, însă toată
seara s-a plâns că o doare piciorul.
Trecuse o săptămână și încă mă mai trezeau noaptea din somn visele legate de inspecție.
Abia după sărbătorirea din 12 mai ziua de naștere a băieților, Mișu și Gabi, care împlineau 14 ani,
am început să-mi revin și să uit de acele zile de coșmar. La sfârșitul lunii la o ședință, Inspectorul
șef m-a felicitat și mi-a arătat referatul final, în care se specifica că ” întreaga activitate depusă
pentru obținerea de Grad I a fost apreciată cu media 9,60 ”. De bucurie am scos un chiot, după care
mi-am cerut scuze;( Regulamentul prevedea că, pentru obținerea Gradului I, este necesar ca întreaga
activitate să fie apreciată cu minimum nota 9,00 ) . După câteva zile am primit și înștiințarea scrisă,
pe care cu mândrie am purtat-o un timp în poșetă, arătând-o la multe persoane; din toamnă mi s-a
mărit și salariu.
În luna iunie m-am interesat la ONT, pentru bilete la mare. Am găsit la un hotel la Eforie
Sud, dar nu-mi ajungeau banii. Am vorbit cu Dan și n-a vrut să luăm bilete; a propus să mergem la
vreo gazdă, pentru o săptămână. Ne-am hotărât să mergem de la 1 august, când Dan putea să ia
concediu. Când am mers la mama, i-am spus că vom pleca la mare, dar nu cu bilete, ci la o gazdă,
fiindcă nu avem destui bani. Ea imediat s-a oferit să ne ajute, spunând:
– Pot eu să vă dau bani. Am niște bani, pe care i-am strâns treptat, mai ales de când Andrei a
început să facă țuică acasă.
– De când nenea Andrei face țuică? ... Și din ce?
– Cum din ce? . Doar avem peste 200 butuci de vie și, ... avem atâția pomi și n-avem ce face
cu fructele. Face țuică de mai mulți ani și o vinde pe la oamenii cu care a lucrat. Așa că am tot
adunat și ... vă dau
– Bine mamă, dar cu împrumut, până în toamnă.
– Nu așa. Îți dau banii, așa cadou pentru că ai luat Gradul I, care m-a bucurat foarte mult. Îți
dau să plătiți gazda și să vă plătiți trenul, că de, sunteți cinci și ... costă ceva. O mie de lei ajung?
– Dar sunt prea mulți bani, mamă ... .
Am îmbrățișat-o îndelung și la despărțire mi-a spus că ne va aduce banii zilele viitoare. .

La serbarea de la sfârșitul anului școlar am fost surprinsă foarte plăcut, când toți cei trei
copii au fost premiați; amândoi băieți terminând clasa a-VII-a, au luat premiul doi, iar Angelica
premiul întâi, ea terminând clasa a-V-a. Toată luna iulie, ajutată de copii am făcut curățenie în casă
și curte. Totuși câteva zile am mers la Borcea unde, ne-am scăldat și ne-am obișnuit cu soarele.

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 90

 Într-una din zile din vacanță, am mers la Ioana s-o lămuresc să se înscrie pentru Gradul I.
Așa cum îi era obiceiul, mama ei, coana Sanda, ni s-a alăturat la vorbă; întâi m-a felicitat, apoi m-a
dojenit că nu am mers la baba cu descântecele, fiindcă ... lumea tot mai vorbește. Am încercat să-i
explic că nu-mi place să se vorbească de mine în sat, fiindcă până la urmă tot s-ar afla, dar și faptul
că nu prea cred eu în descântece. Apoi i-am spus:
– Coană Sanda, ... poate aveți dreptare, dar știți cum se zice că ”gura lumii-i slobodă”, ... or
să vorbească până au să obosească. Și, ... drept să vă spun, după ce m-am gândit un timp, în fel și
chip, am hotărât că, cel mai important pentru mine sunt copiii mei, care trebuie să crească liniștiți în
familie. Și, la fel de importantă sunt și eu, respectiv munca mea ce-mi asigură traiul. Am judecat
așa: dacă fac scandal, copiii vor suferi, iar eu nu pot să-mi fac toată munca pentru Grad. Așa că l-
am lăsat pe Dan în pace; ... nu-i mai ziceam nimic, abia de-i vorbeam, atât lui cât și soacrei ... .De
fapt, abia de aveam timp pentru copii și pentru mine ...
Ioana dând ușor din cap, a spus:
– Cred că ai judecat bine, dar ... acum că ai trecut Gradul, ce vei face?
– Nimic. Trebuie să am grijă de copii, fiindcă băieții la anul vor da examen la Liceu.
– Ce zice Dan acum, când a auzit că ești singura de pe aici, care ai dat Gradul I?
– Ioano, nu l-am întrebat ... Dar văd că, ... nu-i cade prea bine ... .De mai mulți ani, am
observat că-l cam roade invidia, când aude că mă laudă câte cineva, chiar și unii oameni din sat;
prima dată am observat când am dat Gradul II, ... probabil și acum ... .De altfel, de ceva timp, de
prin iarnă s-a cam schimbat, caută de vorbă, atât cu mine cât și cu copiii, vrea să ne ajute ...
Coana Sanda după ce mi-a zâmbit, mi-a zis:
– Tița, te cunosc de atâta timp și, uneori mă întreb de unde ai atâta înțelepciune, putere și
dârzenie în tine? Chiar te felicit și te admir mult ... Însă, chiar nu meriți o așa comportarea din
partea lui Dan ... O fi și firea lui, dar mai repede cred că-i ”montat împotriva ta de careva”, probabil
de soacra ta ...
Înainte să plec, i-am reamintit Ioanei că este bine să se înscrie la Gradul I, fiindcă îi dau toate
conspectele mele și bineînțeles o voi ajuta în tot ce are nevoie.

Mare bucurie pe copii, când am plecat la mare. Așa cum ne-am hotărât, am coborât în gara
Eforie Sud. Pe peron o mulțime de persoane, ne spuneau că au camere de închiriat. Am discutat cu
câteva, dar abia am găsit pe una care avea casa aproape de mare; după ce ne-am înțeles la preț, am
pornit cu bagajele așezate pe un căruț . Deși nu prea ne-a plăcut casa, unde mai erau câțiva chiriași,
am rămas fiindcă cele două camere comunicau între ele și aveau paturi mari. Ne-am lăsat bagajele
și repede am pornit să facem baie. Ora fiind nepotrivită, plaja era aproape goală. Copiii erau în
extaz. Era aproape ora șase și copiii nu voiau să iasă din apă, deși nu mâncasem de prânz. Am
mâncat la o grădină-restaurant și fiind foarte obosiți ne-am culcat devreme. Următoarele cinci zile
vremea a fost frumoasă, așa încât, circa opt ore pe zi eram pe plaje, unde copiii, înotau, alergau sau
se jucau cu câțiva de seama lor. Dimineața îi hrăneam bine, cu lapte, ouă și parizăr; mă sculam
devreme și făceam cumpărături de la alimentara din apropiere și le pregăteam tot până se sculau
copiii. Apoi porneam la mare, unde atât eu cât și Dan nu-i scăpam din ochi și din când în când îi
chemam să mănânce câte o tartină, sau biscuiți. Prânzul și cina le serveam la grădina-restaurant din
apropiere; până pe la ora zece seara ne plimbam pe faleză, apoi la culcare. Plătisem gazda pentru
șapte nopți și copii insistau să prelungim sejurul cu 2-3 zile. Chiar în după amiaza când ne gândeam
să discutăm cu gazda, au apărut nori plumburii pe cer și a început să bată vântul tare. Tocmai când
ne hotărâsem să-i spunem gazdei, unul dintre chiriași ne spune:
– Ehei! Câteva zile, s-a dus vremea frumoasă! Este cazul să ne pregătim de plecare; nu
vedeți de rece este vântul?
Dan, zâmbind, i-a răspuns:
– Glumești omule! Este încă vară! ... Mâine, o să fie frumos, așa ca zilele trecute.
– Nu este așa. Acesta este un curent ce vine mereu în jurul sărbătorii ”Schimbarea la Față”,
care este chiar azi, 6 august. Marea se agită și sunt valuri mari, uneori este și ploaie, tunete și ...
vremea rea ține și trei zile. Oricum nu-i vreme nici de baie, nici de plaje.
– Nu vă cred! ... .Vom vedea mâine dimineața ...

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 91

În urma acestei discuții, i-am propus lui Dan să amânăm pentru a doua zi discuția cu gazda. A doua
zi, vântul se întețise, iar soarele nu s-a ivit nici o clipă, cerul fiind acoperit de nori plumburii. Totuși
copiii au insistat să mergem la mare; acolo s-au convins că nu era picior de om pe plaje, iar valurile
inundau toată plaja. Am stat puțin și am plecat. La prânz, am servit masa sub umbrelă, fiindcă
începuse ploaia. Seara am început să strâng din lucruri. Dan s-a sculat de dimineață și văzând că
vremea nu dă semne de îndreptare, ne-a anunțat să ne grăbim că vom pleca acasă. Am avut tren
înainte de prânz și seara am ajuns acasă. Copiii erau cam nemulțumiți, însă eu eram bucuroasă
fiindcă ne mai rămase niște bani, de care aveam mare nevoie. Aceasta a fost ultima vacanță
petrecută la mare.

Câteva zile de la întoarcere acasă n-am avut un anume program, după care le-am amintit
copiilor de îndatoririle ce ne revin fiecăruia în gospodărie, dar și față de școală. Băieților le-am
programat să repete, în timpul rămas din vacanță, tot ce au învățat la Matematică și la Limba
Română, în vederea examenului din vara următoare de la Liceu.
Anul școlar ce a urmat, nu i-am scăpat din ochii nici o clipă pe băieți, amintindu-le
permanent de examenul de admitere la Liceu. Un timp, nici ei și nici eu și Dan, nu eram deciși la ce
Liceu vor da examen. În cele din urmă, îndemnați și de frații mei, ne-am hotărât pentru Liceul
Mecanic, care avea și internat.
Cam după vacanța din iarnă, au început să mi se dea multe alte sarcini și munci
suplimentare, pe care încercam să le îndeplinesc la timp și bine, deși nu întotdeauna cu mare
”tragere de inimă”. Când am întrebat pe Inspectorul șef, de ce numai mie mi se dau atâtea munci,
mi s-a răspuns:
– Pentru că tovarășa Stoian, ești singura învățătoare din raion care are Gradul I și deci, ești o
învățătoare model.
Pe acest temei, la orice Consfătuire, eu trebuia să prezint fie o lecție model, fie vreo informare în
legătură cu vreo noutate din domeniu. Noroc că încă păstram toate conspectele din cărțile citite.
Pe la sfârșitul lunii februarie, a venit mama și ne-a spus că dada este grav bolnavă și mă
roagă să-i dau telegramă lui Toma să vină aici. Până seara am ajuns și eu s-o văd. Zăcea în pat,
deoarece căzuse din pat, se lovise tare la cap și pierduse mult sânge. Doctorul de la dispensar când a
văzut-o, ne-a a spus că ”nu mai are multe zile de trăit”. Dada nu voia s-o ducem la spital, și-l striga
întruna pe Toma, fiul ei. A doua zi , mama a adus preotul care, așa cum este creștinește, a spovedit-
o și a împărtășit-o. Până noaptea a sosit Toma împreună cu băiatul său, Bogdan; când i-a văzut,
dada i-a mângâiat ușor, după care s-a înviorat puțin. Toată noaptea dada l-a ținut de mână pe Toma.
În zori și-a dat sufletul, în timp ce Toma și mama erau lângă ea cu lumânarea aprinsă. Dada avea
aproape 92 de ani. A fost înmormântată lângă sora sa, bunica Dumitra. Multe zile am lăcrămat cu
gândul la dada-Ana, care mi-a fost ca o a doua mama și de la care am învățat foarte multe.

În vară, după absolvirea cele opt clase, băieții s-au înscris la Liceul Mecanic din Călărași,
pentru a da examenul de admitere; bineînțeles că i-am însoțit. Erau cam 2,5 candidați pe un loc.
Examenul de admitere a decurs bine, astfel că la afișarea rezultatelor, numele lui Mișu era pe locul
15, iar a lui Gabi la 18, din cei 75 de reușiți. Cu toții am fost mulțumiți de acest rezultat. Un timp
am fost preocupată de pregătirea celor necesare pentru băieți, pe care îi înscrisesem la internat; erau
bucuroși, că au reușit și că pleacă la oraș.
Toamna a venit repede; cu două zile înainte de începerea școlii, am mers cu băieții la Liceu
la Călărași și s-au înscris. I-am lăsat la fratele Vasile, urmând ca singuri să se prezinte și să se
aranjeze în internat. Întrucât amândoi frații, primise apartamente de la fabrică, Vasile cu trei
camere, iar Alexandru cu patru camere, insistau ca băieții mei să locuiască la ei; am refuzat, zicând:
– Deși la voi ar duce-o mai bine, însă la internat stau cu colegii și sunt controlați permanent,
încât se vor ”șlefui” mai repede.
La despărțire, mi-am îmbrățișat băieții urându-le succes și am stabilit că pentru orice
probleme să i-a legătura cu unul din frații mei, iar acasă să vină doar când este absolută nevoie. Dar
chiar după prima săptămână de școală, băieții au sosit acasă. Au venit să ne aducă vestea cea mare

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 92

că, amândoi vor avea bursă și deci nu vor plăti nici masa nici internatul, dacă bineînțeles vor obține
rezultate bune la învățătură. Această veste ne-a bucurat foarte mult pe toți.
Plecarea băieților la Liceu, aparent mi-a mai ușurat munca, însă dorul față de ei, mă
îndemna ca cel puțin odată pe săptămână să-i văd. Pe acest temei, dacă ei nu veneau sâmbăta seara
acasă, a doua zi la prânz, plecam la ei, ducându-le câte ceva, haine curate, o prăjitură, niște fructe;
seara ajungeam acasă. Uneori luam și fata. Dan însă refuza să meargă, spunând că nu vrea să-i
alinte. De acest program m-am ținut până a sosit iarna și a nins, apoi am mai rărit deplasările.
Băieții se simțeau bine la internat și s-au acomodat repede cu programul și luau note bune la ore.
Când au sosit în vacanța de iarnă, am fost surprinsă constatând că băieții devenise mai maturi, mai
ordonați și mai puțin mofturoși. Discutând cu Dan despre aceste schimbări, mi-a spus:
– Am observat și eu și mă bucur că s-au maturizat ... .Viața din internat și în colectivitate te
schimbă, uneori în bine, alteori în mai puțin bine, ... însă depinde de cei din jur.
Până la sfârșitul anului școlar, atât eu, dar și băieții, am rărit-o cu vizitele. După încheierea
cursurilor, au făcut practică o lună de zile, tot în Călărași, după care la câteva zile, au mers cu
colegii în tabără, undeva pe lângă Făgăraș, timp de două săptămâni. Pe la jumătatea lunii august, au
ajuns acasă foarte bucuroși, pentru că și în anul următor vor avea bursă, întrucât obținuse note bune.
Și, cam tot așa a fost programul băieților, până când au terminat Liceul, în vara anului 1984.

Dacă în primul an când băieții erau la Liceu, nu prea m-am ocupat de Angelica, ea fiind în
clasa a-VII-a, în anul următor am urmărit-o îndeaproape, având grijă să mănânce bine și să se
odihnească suficient, fiindcă pentru învățat nu trebuia s-o îndemn. În vară absolvind clasa a-VIII-a
a obținut premiul întâi. După câteva discuții a dat examen de admitere la Liceul teoretic nr.
1 din Călărași. A reușit a șaptea, la o concurență de 2 candidați pe un loc, dovedindu-și astfel buna
pregătire. Acest rezultat ne-a bucurat mult, mai ales că primea și bursă, Liceul având și internat. Era
în vara anului 1982.
Toată vara ne-am preocupat de pregătirea lucrurilor necesare pentru Angelica, dar și pentru
băieți, care între timp crescuse mult și hainele nu le mai veneau, devenind scurte. Bucuria mare
pentru noi era, având rezultate bune la învățătură, toți trei primeau bursă.
Din toamna anului 1982, de când a plecat și Angelica, casa îmi părea pustie și abia așteptam
sfârșitul săptămânii, când venea unul dintre ei. De obicei soseau pe rând, aducând din lucrurile
murdare de la ceilalți și ducându-le pe cele curate, dar și câte ceva de mâncare. Această situație a
durat doi ani, până în vara anului 1984, când băieții au terminat Liceul, iar fata clasa a-X-a. Oricum,
nu ne era deloc ușor, fiindcă în perioada aceia multe dintre alimente erau raționalizate pentru
populație, iar mâncarea de la cantine era puțin consistentă. Dar, treptat, a trebuit să ne obișnuiesc cu
realitatea.
Vacanțele erau o adevărată încântare atât pentru copii, cât și pentru noi. Nu mă mai săturam
să-i privesc și să-i admir. Îmi păreau că sunt cei mai ascultători și frumoși copii; uitam de toate de
alergăturile, zbuciumul, de munca continuă și de grijile ce le avusesem știindu-i departe de noi.
Încercam din răsputeri să le dau cam tot ce cereau, pentru a nu se jena față de colegi lor; mă refer în
special la mici obiecte de îmbrăcăminte sau alte fleacuri. Durerea mea era că nu aveam bani destui
și să mai puteam să mergem în vacanță, la mare sau munte.

După absolvirea Liceului, băieții, împreună cu câțiva colegi, au mers la București și au dat
examen de admitere la Politehnică la Facultatea de Mecanică; deși au reușit cu medie mică, nouă
ne-a produs o foarte mare bucurie. Apoi cam după o lună de vacanță, conform programului de
atunci, au trebuit să meargă la Târgoviște să facă armata la ” termen redus”, timp de 9 luni. După o
vacanță de peste două luni, liberi de orice grijă, Mișu și Gabi, din toamna anului 1985 au început
cursurile de la Facultatea de Mecanică, în București, care au durat cinci ani; tot timpul au locuit
într-un cămin studențesc din complexul Grogăvești. Primul an, băieții obținând la admitere medii
mici, nu au primit bursă, așa că a trebuit să le plătim integral masa la cantină și cazarea în cămin.
Dar spre supărarea noastră, nici la terminarea primului an de studenție, nu au obținut medii peste
7,50. Așa că și în anul doi n-au avut bursă, ceea ce ne-a pricinuit mare durere și îngrijorare.
Discutând și explicându-le situația, dar și ei obișnuindu-se cu viața de student, în anii următorii au

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 93

obținut medii bune și au putut primi bursă până la terminarea facultății, care s-a întâmplat în vara
anului 1990, când au primit și diploma de Inginer mecanic.

Angelica s-a acomodat repede la Liceu și a avut bursă tot timpul. În plus chiar de la început
s-a situat printre elevii fruntași, la terminarea clasei a-IX-a primind premiul trei. Deși a învățat bine
și în următoarele clasele, a obținut doar premiul doi; ea spunea că erau alții cu ”pile”. Fata fiind o
fire sociabilă, s-a împrietenit cu două colege, Doina și Victoria, care proveneau și ele tot de la sate.
După ce au trecut foarte bine ”treapta a-II-a”, pe la jumătatea clasei a-XI-a, toate trei s-au decis să
înceapă să se pregătească pentru admiterea la Facultatea de Medicină. În vremea aceia, era mare
concurență, chiar și 4-5 candidați pe loc. În iarnă, Angelica și prietenele ei m-au rugat să le găsesc
doi profesori pentru pregătire suplimentară la Biologie și la Chimie; pentru Fizică spuneau că vor
învăța singure. Fiind ajutată de un inspector, am cunoscut două profesoare și m-am învoit cu acestea
asupra costului și programului de pregătire al fetelor.
Din luna aprilie, în ziua de joi, cele trei fete, aveau învoire să meargă în oraș. La ora 15 se
prezentau acasă la profesoara de Chimie, Dobre Ana și timp de o oră și jumătate făceau pregătire;
apoi la ora 17 ajungeau acasă la profesoara Ifrim Valentina, unde făceau pregătire la Biologie, tot
timp de o oră și jumătate. Fetele trebuiau să ajungă la Liceu cel mai târziu la ora 19. Pe timpul
vacanței au întrerupt pregătirile și le-au continuat pe tot parcursul clasei a-XII-a. Toate trei au trecut
cu bine Bacalauretul, apoi s-au decis să dea examen de admitere la Iași și nu la București, unde
credeau că este o concurență mai mică. Și la începutul lunii iulie, împreună cu mama Doinei, au
mers la Iași pentru a se înscrie la Facultatea de Medicină Generală. În ziua începerii examenului de
admitere, au constatat că erau mulți candidați, peste 4 pe un loc. Deși speriată de așa concurență,
Angelica s-a concentrat și în urma celor trei teze , la Chimie, Biologie și Fizică, a obținut note bune,
ceea ce i-au permis să obțină media de 7,53, numele ei aflându-se pe lista celor admiși. Colega
Doina a obținut o medie puțin mai mare, însă numele Valentinei se afla sub linia celor admiși. În
anul următor a reușit și Valentina.
În perioada aceia, a trebuit să facem cheltuieli foarte mari, atât pentru Angelica cât și cu
băieții, uneori fiind obligați să ne și împrumutăm, atât la nași, cât și la mama. Însă vestea reușitei
Angelicăi la Medicină, ne-a făcut foarte fericiți, uitând pe moment și de cheltuieli și de toate grijile.
La fel de greu ne-a fost cu banii și în anul următor, când băieții erau studenți în anul II, iar Angelica
în anul I, toți trei neavând bursă. Dar, în următori ani de studenție, toți trei, Mișu, Gabi și Angelica,
au obținut bursă. Aceasta ne-a permis să le putem cumpăra câteva lucruri de îmbrăcat; de, erau și ei
mari și aveau nevoie, mai ales fata. Când veneau acasă în vacanțe, toți trei se plângeau de mâncarea
de la cantină, care era și puțină și nu prea bună, din care cauză erau slabi, ”piele și oase”. Mă
temeam să nu pățească ceva sau să se îmbolnăvească. Câteva luni le-am trimis pachet, dar am
renunțat, mai ales pentru fată, întrucât acestea ajungeau și după o săptămână, timp în care mâncarea
se strica. Din acest motiv căutam să le dau bani să aibă zilnic cel puțin de un covrig, un corn, sau o
prăjitură. Și de frigul din camerele de cămin, se plângeau copiii. Aflând despre această situație, le-
am făcut la fiecare câte o plapumă. Chiar în primul an, prin noiembrie, am mers la Angelica la Iași
și i-am dus plapuma; mi-a plăcut și orașul și blocul-cămin, dar și camera în care erau doar patru
paturi. Am mai mers la Iași încă odată, când Angelica și-a susținut Examenul de Licență, timp în
care am admirat multe monumente , dar și ”Teiul lui Eminescu” din Grădina Copou, cât și
”Bojdeoca ” lui I. Creangă din Țicău.

Noi cei rămași acasă, atât în anii cât au fost copiii la Liceu, dar mai ales la Facultate, am
căutat să reducem la minimum orice cheltuială. Chiar și Dan, cred că aducea salariul întreg, iar eu
socoteam fiecare leu, încât să ne împrumutăm cât mai puțin, sau deloc. De mers în vreun concediu
nici nu se putea discuta. În schimb băieții, au mers în tabere studențești în fiece vară, iar Angelica
doar de două ori. În scurtele perioade de timp când erau acasă, copiii căutau să ne ajute mereu la
treburile din gospodărie, mai ales la cultivat legume; uneori mergeau și la mama și o ajutau.
Înțelegeau că era o perioadă grea, atât pentru noi cât și pentru foarte multă lume.
Pe cât de greu ne-a fost în toți acești zece ani, pe atât eram de bucuroși și mândri fiindcă
aveam copii cuminți și ascultători și care învățau la Liceu și apoi la Facultate. În sat nu exista nici o

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 94

familie din care toți copiii să facă Facultatea. Câțiva ne lăudau, dar majoritatea ne invidiau; probabil
așa-i firea multor oameni. Dar ce mă supăra era faptul că tocmai dintre cei pe care i-am ajutat sau
ocrotit, mă dușmăneau. Până și Ioana, colegă de o viață, de când Angelica a reușit la Medicină, mă
ocolea și aproape că nu-mi mai vorbea, probabil fiindcă o rodea invidia, întrucât din cei trei copiii ai
ei, nici unul n-a putut intra la vreo facultate.

În tot timpul cât copiii erau elevi la liceu, fie studenți, am dus o viață plină de griji, fiind
mereu cu gândul la ei; mi-am continuat munca cât am putut de bine. Munceam cu tragere de inimă,
mai ales că mi se mărise salariul, cu până la 30%, atât datorită vechimii, a obținerii Gradului I, cât și
a muncii de director adjunct. Zilnic plecam dimineața la școală și țineam orele de la clasă, apoi de
trei ori pe săptămână 1-2 ore ajutam elevii să-și facă temele, sau mergeam pe la casele unora să
discut cu părinții lor, după care urmau unele activitățile culturale; adesea ajungeam acasă când se
însera, când repede mă apucam de treburi gospodărești. Rar aveam câte o după amiază liberă. Chiar
și la mama, ajungeam destul de rar. Uneori și dumineca aveam activități culturale, sau cu femeile.
Eu care am fost o mare doritoare să citesc, doar noaptea mai ajungeam să pun mâna pe vreo carte.
Ca și în alte sectoare de activitate și la IAS-ul unde era Dan, munca devenise mai dură, cu
mai multe probleme de rezolvat și mai multe controale; pleca dimineața și ajungea acasă la apusul
soarelui, uneori după ce trecuse să servească ”una mică”. Nu mai aștepta să-i cer bani pentru copii
și se purta frumos cu mine. Nici de la Ioana, nici de la mama, sau altcineva nu mai auzisem vreun
zvon cu privire la Dan, iar eu nu voiam să deschid astfel de discuții.
Cu soacra vorbeam rar, limitându-mă doar la a o chema la masă; chiar și când mai comenta
câte ceva, nu-i răspundeam, ceea ce o înfuria și i se plângea lui Dan. Foarte rar mai pleca de acasă și
atunci însoțită, întrucât se deplasa greu fiindu-i necesar bastonul. Deși cam îmbătrânise fina Ileana
venea des, o ajuta, îi purta de grijă și bârfeau pe toți.

Și a venit luna decembrie 1989 când au început să circule tot felul de zvonuri. Dan era cel
care mă informa despre evenimentele ce se petreceau prin țară, pe care le afla din discuțiile cu cei
de la serviciu de la el. Eu la școală nu discutam nimic cu colegii. În ziua de 20 decembrie 1989 a
sosit Angelica de la Iași. A doua zi au ajuns și băieții; erau speriați și îngrijorați și urmăreau continu
ce se transmitea la radio și la televizor. Eu și Angelica eram ocupate cu treburile gospodărești.
Toată lumea era îngrijorată de ce se întâmpla, dar și de ce va urma; îți era teamă să ieși și
din casă. Copiii mei se temeau să nu se închidă facultățile. După Crăciun, dar mai ales după Sfântul
Vasile, marea agitație s-a mai potolit; oamenii încă se temeau să vorbească, chiar dacă unele
evenimente se transmiteau direct la televizor. După Sfântul Ion, atât băieții, cât și fata au mers la
facultate, noi rămânând foarte îngrijorați; au venit acasă pe la începutul lunii februarie, după ce au
terminat sesiunea de examene. Ne-au povestit despre ”revoluție” și grozăviile care s-au petrecut în
București, dar și în unele facultăți, când studenții s-au revoltat și au ”alungat pe unii profesori” care
le solicitau bani sau alte bunuri pentru a-i trece la examene. După o mică vacanță, toți s-au reîntors,
băieții la București și Angelica la Iași.
După o lună de zile, Mișu și Gabi au venit la Călărași la Combinatul Metalurgic, unde au
făcut ”practica pentru proiectul de diplomă” ; au locuit într-un cămin, însă au venit des acasă. În
iunie 1990, au susținut Examenul de Stat, obținând diplomă de ”Inginer Mecanic”. Pe la începutul
lunii august amândoi băieți au fost angajați la Combinatul Metalurgic, ceea ce ne-a produs o mare
bucurie la toți. Mama venea aproape zilnic la noi și se ruga, se închina și lăcrăma de atâta bucurie.
Pe la începutul lunii august Angelica terminând practica, a ajuns acasă; trecuse în anul V.
Cred că în vara aceia, am întinerit cu zece ani; mergeam și parcă nici nu atingeam pământul.

După anul 1990.

În primăvara anului 1990 tot satul era în ”fierbere”, întrucât se dizolva CAP-ul. Care cum
putea își revendica pământul pe care-l ”dăduse de bună voie”, atunci când s-a înscris în colectiv, în
urmă cu peste 30 de ani. Majoritatea aveau acte, însă unii nu aveau sau le ascundeau, cu scopul de a

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 95

prelua cât mai mult. De Paște au sosit și frații mei, Vasile și Alexandru și au insistat pe lângă mama
să ceară atât pogoanele noastre, cât și cele de la dada-Ana și toate exact pe amplasamentul vechi,
adică chiar în apropierea caselor din cătun. Mama a făcut cerere așa cum au spus frații; a primit tot
pământul pentru care a prezentat acte, dar și câteva oi, căruța, cam stricată și un cal. Soacra a
solicitat și primit cele opt hectare de pământ, pe care le-a avut ca zestre când s-a măritat; acestea se
aflau undeva în câmp și de care Dan a început să se ocupe cu mare interes. Până în toamnă, clădirea
și toate acareturile CAP-ului ( grajduri, magazii, șoproane), au fost dărâmate și distruse, mulți dintre
locuitori cărând acasă bucăți din ele; locul devenise pustiu, chiar și copacii dispăruse.
Prin vară, vecinul Olaru, a dorit să cumpere o porțiune din pământul de la dada, care se afla
lângă gradina mamei, din care mai cumpărase o porțiune atunci când și-au făcut casa; spunea că
vrea să-și planteze vie. Mama i-a anunțat pe frații mei, care venind la fața locului, au dorit și ei să
planteze vie pe același loc. În urma multor discuții, s-au înțeles ca terenul acela, cam de 120/90 m,
să se împartă în cinci, fiecare parte fiind de peste 2100 m.p.: una s-o vândă, iar cele patru părți să
revină mamei și nouă copiilor. Banii primiți de la vecin i-am împărțit, iar frații în primăvară și-au
plantat vie pe pământul lor; partea mea am lăsat-o mamei s-o folosească cum vrea. Prin revenirea
pământului la foștii proprietari, s-a creat o foarte mare efervescență, toți locuitorii parcă întineriseră;
același lucru am observat și la mama, care împlinise 70 de ani.

Chiar din vară, programul meu s-a simplificat, scăpând de toate felurile de ședințele care
până atunci îmi ocupase cam jumătate din timp. În acest mod am început să acord mai mult timp
treburilor din gospodărie și în special a celor din grădină. Și la Dan la IAS, aveau loc tot felul de
modificări, unele îl îngrijorau, fiindcă mai avea cam cinci ani până să se pensioneze.
Pe la începutul lunii septembrie, a sosit la noi mama și nenea Andrei. După câteva discuții,
mama ne-a spus:
– Dragi mei, am venit cu o rugăminte la voi: să ne împrumutați niște bani. Vrem să
cumpărăm un cal, și să reparăm căruța, ... fiindcă nu avem cu ce să ne lucram pământul ... .Cu ale
lui Andrei avem 16 pogoane. Banii ce-i avem nu ne ajung ... Nu vrem să rămână pogoanele
pârloagă.
– Mamă, eu acum am doar banii de la ... Olaru și ți pot da chiar acum. Vă ajung, sau
așteptați să primim leafa pe luna asta?
Mama l-a privit întrebător pe nenea Andrei, care a zis:
– Cred că ajung ... N-aș amâna cumpărarea calului, fiindcă sunt și puțini și ... se și caută.
Am intrat în casă și am adus banii. În momentul când îi primea, mama mi-a zis:
– Să știi că până la Crăciun o să-i primești; nu vreau să intru cu datorii în anul nou ...

Ca în fiecare an, cu câteva zile înainte de începerea anului școlar, Angelica a plecat la Iași
cu multe bagaje; Dan a condus-o la tren la gara Fetești. Era în anul V și mai avea de făcut încă doi
ani de facultate, până să ajungă doctoriță ...
Câteva săptămâni de zile de la începutul școlii, neavând motive să rămân mult peste
program, ajungeam acasă, cel mai târziu, pe la orele două. Desigur, de două ori pe săptămână
continuam să ajut elevii la pregătirea temelor, sau să-i vizitez acasă pe cei cu unele probleme.
Repede m-am obișnuit cu noul program și în unele zile, imediat după cele patru ore de la clasă, mă
urcam în rată și mergeam la Călărași, unde vizitam fie un frate, fie mergeam la camera unde locuiau
Mișu și Gabi și le făceam curat, sau le spălam și călcam rufele; seara ajungeam acasă. Treburile
gospodărești simplificându-mi-se, aveam în sfârșit timp și să citesc câte o carte. Din primăvară însă,
am început să mă ocup de grădină și am semănat și răsădit legume necesare casei. De pomi se
ocupa Dan cu un băiat de la el. Destul de des o vizitam și pe mama; aveau acum căruță cu doi cai și
pe lângă muncile din gospodăria lor, mai ajutau și pe alții, bineînțeles pe bani. Când i-am întrebat
de ce este nevoie să muncească în plus, nenea Andrei mi-a răspuns:
– Noi Tița, suntem bătrâni și ... fiindcă încă mai putem să muncim, vrem să ne strângem
câțiva bani, ... pentru că nu se știe cât mai putem ... Vorba aia: ”strângem bani albi pentru zile
negre”. Doar știi bine că, până acum nu s-a putut agonisi mai nimic și, ... nu vrem să fim o povară
pe capul copiilor noștri ... .Ne rugăm la Cel de Sus, să ne mai dea putere să mai putem.

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 96

 – Nene Andrei, este bine ce spui, dar ... cred că din câte pogoane aveți, o să puteți să
strângeți.
Mama repede i-a luat apărarea, zicând:
– Fata mea, are dreptate Andrei. Noi am muncit toată viața și ”nu ne lasă inima” să stăm,
doar se zice că, ”este mare păcat să lenevești”. Așa că, ... o să muncim câte puțin în fiecare zi.

În ziua de Crăciun am chemat acasă la noi, pe toți din familie: frații cu neveste și copiii lor,
mama cu Andrei, nașa cu nașul și băieții noștri; împreună cu cei ai casei eram 15. Înainte cu câteva
zile Dan dus o jumătate de porc, din care în câteva zile împreună cu Angelica am pregătit toate
bunătățile specifice; apoi am făcut și câteva feluri de prăjituri. Mama a adus câțiva cozonaci, iar
nașul o damigeană cu vin. De la ora prânzului și până la zece noaptea, am mâncat, am băut, am
cântat colinde, ne-am bucurat și înveselit, ca niciodată. Chiar și soacra a luat parte la toată veselia.
Într-adevăr a fost o zi de mare Sărbătoare. Cu ultima rată frații au plecat la Călărași; mama și
Andrei au plecat ceva mai devreme; la fiecare le-am dat câte un pachet cu mâncare.
A doua zi după prânz, au plecat și inginerii mei, Mușu și Gabi, pe care nu mai mă săturam să-i
privesc și să-i alint. Spuneau că s-au obișnuit la serviciu, că le place, însă îi deranjează faptul că
lucrează în ture, ei atunci având funcția de ajutor de șef de secție. Angelica și-a întrebat frații, dacă
se gândesc să se căsătorească: Mișu i-a spus că nu are cu cine, însă Gabi deși are o prietenă, încă nu
s-a gândit să ”se lege”.

Marea agitație pricinuită de revenirea pământului la proprietari a ținut toată primăvara și

vara; în toamnă s-a mai liniștit, iar în iarnă fiecare familie și-a sărbătorit Crăciunul cu bucurie și
speranță.
Încă din toamnă Dan a trebuit să se ocupe de pământul primit. Cum nu avea nici timp și nici
cu ce, s-a întovărășit cu un om tânăr din sat, care avea tot ce-i trebuie pentru a lucrat pământul; în
toamnă au semănat grâu, iar în primăvară porumb, fasole și orz.
Eu mergeam cu drag la școală și mă bucuram că am scăpat de o serie de ședințe și activități
și mă ocupam cu multă plăcere de gospodărie. Bineînțeles mergeam des pe la băieți, dar și la mama.
Într-o zi din iunie 1991, Dan a venit de la serviciu destul de trist; întrebându-l mi-a spus:
– Cred Tița, că până acuma ne-a fost! Se tot zvonește că și IAS-eurile se vor desființa, sau
lichida. Cum se va face, încă nu se știe, fiindcă sunt ale Statului ... .Unul zicea că a auzit, că ar fi
unul de pe la București, care vrea să ne cumpere tot IAS-ul, ... sau să ne ia în arendă ... .De când am
auzit și asta, îmi vâjie capul ... Ce păcat că n-am anii să pot ieși la pensie ...
Câteva clipe l-am privit mirată, apoi i-am spus:
– Nu mai da și tu crezare la toate zvonurile astea! Cine știe ce-o să fie. Nu vezi că toate se
tot schimbă? Eu nu cred așa ceva ... Cât privește că vine unul să cumpere tot IAS-ul, ... hai să fim
realiști, ... Ăla trebuie să aibă saci cu bani să poată cumpăra atâtea acareturi, vite și pământ ...
– Așa crezi tu, dar ... unii au destui bani. Pe mine mă îngrijorează să nu se desființeze de tot;
nu contează cine este stăpânul, ... să ne dea leafa la timp, în rest ... nu mă interesează.

Angelica a ajuns acasă la sfârșitul lunii iulie. Era bucuroasă fiindcă trecuse cu bine
examenele și îndeplinea condiția de a obține bursă și în anul următor, ultimul. La câteva zile a
plecat la Predeal într-o tabără studențească. Când s-a întors, și-a cumpărat câteva materiale pe care
lea dat la cusut la o croitoreasă; Tot atunci și-a scurtat părul, ceea ce o făcea și mai frumoasă.
Îmbrăcată cu hainele noi, părea că-i dintr-o vitrină. Admirând-o, am întrebat-o:
– Angeli, fata mea, acolo la Iași nu sunt băieți de seama ta? Tu nu ai nici un prieten? ... La
anul termini și acolo unde vei avea servici, este mai greu să găsești un băiat bun ... Te-ai gândit la
asta?
– Mamă! ... Am avut doi prieteni, unul coleg cu mine și unul de la Electrotehnică ... Dar
după câteva luni de plimbări, fiecare voia ... mai mult decât o prietenie; bineînțeles eu nu am vrut să
am complicații. Colegul mi-a și spus că, ”sunt demodată și se cunoaște că sunt de la țară cu principii
vechi” ... Deși îmi plăcea de el, n-am putut să-i iert astfel de vorbe; acum tot încearcă să ne
împăcăm, dar încă nu mă grăbesc, ... poate și fiindcă acum m-am împrietenit cu un alt coleg, care

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 97

are purtări frumoase: îl cheamă Albu Gheorghe și eu îi zic Gicu ... .Nu fii îngrijorată mamă, o să se
rezolve și problema asta. Anul acesta este foarte greu și nu prea am timp și pentru băieți.
În toamnă Angelica a plecat la facultate și casa parcă a devenit pustie. Noroc că ne scria destul de
des și mai mi se domolea dorul de ea.

Viața multor familii intrase pe un făgaș calm și normal, în sensul că își munceau cu drag
pământul ce-l primise înapoi de la colectiv. Erau însă alții care deși își iubeau pământul, nu puteau
să-l lucreze; în această categorie intrau atât persoanele singure, în vârstă și nevoiașe, dar și cele care
nu aveau cu ce: nu aveau căruțe, cai, utilaje și nici bani. Din acest motiv, la început multe pogoane
au rămas nelucrate, însă această situație nu era acceptată de autorități. Nu după mult timp, în unele
localități au apărut mici asociații sub conducerea unor investitori, care lucra pământul mai multor
proprietari, în regim de arendă. În același timp unii proprietari, în special cei în vârstă, au început
să-și vândă pământul, pe sume destul de mici. Desigur că nu-i ceva rău să-ți vinzi un bun al tău, mai
ales când nu ai cu ce-ți duce zilele. Însă ce era rău, era faptul că cei ce cumpărau nu erau persoane
din țara noastră, ci din alte țări și care-i ”momeau” pe bieții oameni cu un preț ceva mai mare decât
cel obișnuit la timpul respectiv. Banii primiți se cheltuiau repede și așa bieții oameni ajungeau
săraci lipiți. Nu după mult timp, pentru a-și duce zilele, au fost nevoiți să lucreze pe bani, la cel ce
le cumpărase pământul; astfel ajunsese slugile unor străini. Cam în acest fel au pățit foarte multe
familii. Acest fenomen s-a petrecut în majoritatea zonelor din țară; în acest fel, treptat s-au vândut
mari întinderi de pământ.

VIZITA

În multe zile din iarnă Dan venea cu tot felul de vești referitor la soarta IAS-ului și
permanent era îngrijorat; încercam să-l liniștesc, dar nu prea izbuteam.
Cât privește soarta serviciului meu, nu eram absolut deloc îngrijorată, deoarece, știam sigur
că indiferent de schimbările sociale și politice ce se vor face, de școală este întotdeauna nevoie, deci
și de învățători. Eram însă îngrijorată de viitorul copiilor mei, despre care discutam doar cu Dan și
cu mama.
Cu astfel de probleme, a trecut și iarna și a venit primăvara.
Pe la începutul lunii martie, se vorbea la școală în cancelarie, că la Primărie ar fi venit un
avocat de la București și care a anunțat că boierul ce a avut moșia, unde acum este IAS-ul, ar fi
primit o parte din pogoane. Când am auzit aceasta, n-am putut să scot o vorbă și imediat m-am
așezat, fiindcă mi se înmuiase picioarele și am început să tremur. După ceva timp am mers în clasă,
unde n-a fost chip să pot face lecțiile; i-m pus pe copii să citească pe rând dintr-o poveste; eram așa
de tulburată încât cu greu îi auzeam. Cum s-a terminat programul, i-am spus unei colege că nu îmi
este bine și am plecat. Capul în vâjia și până acasă mi-am amintit tot ceea ce îmi povestise mama și
dada-Ana și pe care nu le-am spus niciodată lui Dan. Mi-am făcut un ceai de tei și treptat mai m-am
liniștit. În următoare zile, n-am mai auzind nici un zvon și luată cu toate treburile gospodărești, am
început să uit.
Se apropia Paștele și pentru prima zi am invitat pe toți din familie. Dar mai întâi erau
Floriile.
De dimineață în ziua de Florii, mama a ajuns acasă la noi și apoi a mers la biserică, având un
snop mare de ramuri de salcie. Mi-a spus că după slujbă, trece să mă ia acasă la ea, pentru a-mi da
răsaduri de roșii și de ardei. După slujbă, mama ne-a adus ramuri de salcie sfințite și i-a dat câteva
și soacrei; eu terminasem treburile și aranjasem masa de prânz. Dan fiind plecat la Călărași i-am
spus soacrei că plec cu mama. Apoi, mi-am luat cele necesare, printre care un mic cadou pentru
mama și o căldare și ne-am îndreptat spre stația unde oprea rata, care a sosit repede. După nici zece
minute am coborât. În momentul când am intrat în curtea casei, m-a cuprins un fior rece urmat de
un val de căldură, ceea ce n-am simțit niciodată. M-am oprit câteva clipe, am privit în jur și cum n-
am observat nimic schimbat, i-am zis:

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 98

 – Mama, nu știu ce-i cu mine, dar m-a cuprins niște ... emoții, chiar o neliniște, ... o teamă,
parcă aș merge pe undeva în care n-am mai fost ... .Ai un câine nou? ...
– Tița, ce-i cu tine? ... Și eu de ceva timp am tot felul de vise cu niște câini și mă trezesc
speriată. Azi noapte însă am aut un vis frumos: am visat-o pe dada-Ana care îmi dădea un buchet
mare cu flori, după care îmi împletea părul și mă alinta.
– Ei mamă. Gândește-te la ceva de bine ... Unde este nenea Andrei?
– Andrei s-a dus la ăia ai lui, cu niște țuică ... .Sunt speriată și fiindcă atunci când mă
trezesc, inima îmi bate așa de tare, că parcă vrea să sară din piept. Noroc că Andrei îmi dă imediat
niște apă și după puțin timp inima se potolește.
– Trebuie să mergi la dispensar și să-i spui doctorului, ... sau să bei seara un ceai de tei. Și
când o să vină Angelica, ... ”doctorița ” noastră, să-i spui de bătăile de inimă ... .Dar știi, și eu am
visat-o azi noapte pe dada? ... Parcă mergeam pe un deal cu iarbă, pe care erau multe flori de toate
culorile, iar dada mă ținea de mână, fiindcă zicea că nu prea poate urca; eu culegeam doar flori roșii
și galbene ... Ce o fi însemnând?
– Florile din câte am auzit, înseamnă de bine, poate și o veste, o bucurie ...
Am intrat în casă, i-am dat cadoul mamei, o bluză tricotată de culoare vișinie. Mama cu lacrimi în
ochi, s-a bucurat și m-a îmbrățișat îndelung. Apoi am mers în grădină și mi-a așezat în căldare
răsadul de roșii, de ardei, dar și o legătură de ridichi.
Înainte să plec ne-am așezat pe bancă în cerdac și mama îmi spunea ceva de Frusina. În acel
moment în dreptul casei s-a oprit o mașină și din ea au coborât doi bărbați. Amândouă am tăcut și
am privit spre ei. Bărbații au stat lângă mașină ceva timp, au privit în toate părțile, după care s-au
apropiat de gardul casei noastre; au bătut cu bastonul de câteva ori în poartă și fără să aștepte au
deschi-o și au înaintat încet pe potecă. Îi priveam și încercam să-mi dau seama cine sunt. Unul ceva
mai scund, era ușor adus de spate, pe cap avea o pălărie mare și în mână ținea un baston; celălalt
părea mai tânăr, pășea drept și își rotea capul privind cercetător. Când cei doi au ajuns pe la
jumătatea distanței, mama a scos un fel de țipăt și în clipa următoare a căzut de pe băncuță. Imediat
m-am aplecat s-o ridic, iar ea, cu glasul stins, a spus ceva, din care am înțeles doar:
– Boierul!
Am băgat mâna în căldarea cu apă, care era în apropiere și am udat-o pe mama pe față și pe mâini;
văzând că deschide ochii, m-am ridicat și am privit la cei doi bărbați ce se apropiase la câțiva pași
de cerdac. I-am privit întrebătoare și până să deschid gura, bărbatul mai în vârstă, a zis:
– Bună ziua. O căutăm pe Florica, pe Florica Oieru. Îmi amintesc că locuia undeva pe aici.
Unde putem s-o găsim?
În clipa aceia mi-am amintit de ceea ce auzisem la școală și am înțeles că acesta este boierul. Am
încuviințat dând din cap, apoi zâmbind am răspuns:
– Mama este aici lângă mine. Probabil v-a recunoscut și, ... s-a emoționat când v-a văzut și a
leșinat; dar uite că își revine ...
Amândoi bărbații s-au bulucit la cerdac; cel tânăr deschizând ușița, s-a aplecat și-a ridicat-o cu grijă
pe mama, a așezat-o pe scaun și cu glasul cald i-a zis:
– Bine te-am găsit mama! ... Sunt eu băiatul tău, Mihai. Ce mult mă bucur că te văd! ! ! .
Mama a scos un fel de țipăt și brusc l-a îmbrățișat, timp în care a început să plângă în hohote și să
zică o mulțime de cuvinte ce nu le înțelegeam. În timpul acesta, bărbatul în vârstă, s-a apropiat de
mine, mi-a luat mâna și mi-a zis:
– Da tu cine ești?
– Sunt fata ei, ... a Floricăi Oieru.
– Înseamnă că tu ești și fata mea! Da, ești Sevastița sora lui Mihai. Nu ți-a spus Floricica?
Doamne, ce frumoase sunteți! !
– Da, mama mi-a spus , dar ... când eram destul de mare.
M-a îmbrățișat îndelung și apoi m-a sărutat pe față și păr. Cu ochii plini de lacrimi ne priveam în
tăcere, neîndrăznind să rupem vraja momentului. Cel care a rupt tăcerea a fost boierul:
– Îi mulțumesc Celui de Sus, că v-am găsit sănătoase! Hai Floricica mea, să te îmbrățișez și
să-ți mulțumesc și ție, că, mi-ai făcut cel mai mare dar din această viață: pe Mihai și Sevastița.
În timp ce boierul o îmbrățișa pe mama și-i spunea ceva, Mihai zâmbitor a intervenit, zicând:

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 99

 – Știam că am o soră geamănă, dar, ... niciodată nu mi-o aminteam, deși de multe ori am tot
încercat. Acum văd că semănăm amândoi, nu numai la față, ci și la statură; semănăm și cu mama.
Mie tata, nevasta și prietenii, de obicei îmi spun Miki și foarte rar Mihai.
– Iar mie, toți îmi spun Tița, ... fiindcă Sevastița le este mai greu ...
Boierul Alexandru ușor jenat, după ce și-a șters lacrimile și s-a așezat lângă mama, a prins-o de
mână și i-a spus:
– Floricica mea, ... a trecut aproape o jumătate de veac, de când te-ai îndurat și mi l-ai dat pe
Mihai- Miki, ... deși vedeam că ți se sfâșia inima de durere ... .Ai făcut foarte bine, fiindcă el,
Mihai, a fost cel care m-a ajutat să trec peste nenorocirea care s-a abătut peste mine și ... atâția alții
ca mine. El a fost cel care m-a ținut în viață; doar pentru el atunci am mai dorit să mai trăiesc!
Mama cu glasul stins, i-a spus:
– Așa este ... Dar l-am dat pentru că era al nostru și, ... pentru că m-a îndemnat și dada-Ana,
care ne iubea pe toți și, ... care m-a ajutat la toate! ... Să-i fie țărâna ușoară!
Boierul auzind de dada-Ana, a pus o mulțime de întrebări despre cum a fost viața ei, amintindu-și
cu drag de ea, doar i-a fost doică. Atât mama cât și eu i-am dat răspunsuri amănunțite.
Miki, care mă privea parcă fascinat, a întrebat:
– Și voi stați amândouă aici? Trăiți singure?
Mama zâmbind, s-a sculat și a spus:
– Este ziua mea și vreau să vă servesc cu ceva. Întrăm în casă sau rămânem aici?
– Floricico, nu te deranja! ... Rămânem aici, fiindcă ne grăbim.
Mama a intrat în casă și după câteva momente a adus o tavă plină cu prăjituri. Imediat fiecare a luat
câte una. Miki zâmbind repede a mai luat una și încă una, lăudând gustul lor. La fel a procedat și
boierul, care și-a amintit că o așa prăjitură se făcea și la conac. Mama a confirmat că are rețeta de
acolo. După ce au rămas doar câteva prăjituri, Miki le-a luat pe toate. Râzând, l-am mângâiat pe
mână și i-am răspuns la întrebare, vorbindu-i rar:
– Dragul meu frate ... Miki, ... află că în țara asta ”cine muncește cinstit, are cu ce să trăiască
și, cine învață reușește în orice”.! ... Mama și dada-Ana au muncit din greu și ne-a dat la școală, nu
numai pe mine, ci și pe ceilalți doi frați. Eu sunt învățătoare de ... 35 de ani și am trei copii: doi
băieți care sunt ingineri și o fată, care în vara asta termină facultatea și iese doctoriță ... Locuiesc cu
bărbatul în sat, nu cu mama.
Boierul după ce a auzit toate cele spuse de mine, l-a privit mirat pe Miki, apoi s-a ridicat în picioare
și ridicând mâinile, a spus:
– Doamne, Doamne, fata mea! Ai așa copii grozavi? ... Abia aștept să-i cunosc! Ai auzit
Miki, ce nepoți avem? ... Înseamnă că ai muncit din greu, tot timpul cu ei, ... dar și 35 de ani la
serviciu ... Bravo fata mea! Ce mult mă bucură așa veste! ... Te rog să-mi zici ”tata”!
– Tată! ... Da, am muncit din greu, încât aș putea să scriu un roman mare despre ce fel de
viață am dus, atât în școală la internat, cât mai ales după. Dar sunt mândră, că am reușit în tot ce mi-
am propus.
Pe fața boierului se vedea și bucurie și mirare; după câteva clipe de tăcere, a întrebat:
– Dar tu Floricică, acum că nu mai este dada-Ana, nu îți este urât să stai singură?
La această întrebare, i-am răspuns imediat:
– Mama nu stă singură. După ce noi copiii, am terminat școala și am intrat la serviciu, mama
care era vădană de la război, s-a căsătorit cu un vădan, nenea Andrei, care lucra pe o combină. Sunt
de mulți ani împreună ...
Miki l-a privit uimit pe boier, apoi s-a apropiat de mama și i-a sărutat mâna, spunându-i:
– Foarte bine ai făcut mama, ... doar nu era să stai singură în toată gospodăria ...
– Dragile mele. Tot ce am aflat despre voi mă bucură mult de tot ... .Despre noi, cum am
dus-o atâta timp printre străini, o să vă spunem la următoarea noastră întâlnire ... .Acum am să vă
spun și eu ceva, care o să vă bucure:
După schimbarea regimului de la voi, sau Revoluție cum îi ziceți, am cerut și noi averea
care ne-a fost luată cu forța, atunci în 1948. Ne-am angajat doi avocați și am pornit procese. Acum
s-a hotărât și primim înapoi casa din București, conacul de aici și 100 hectare de pământ, adică eu
50 și Miki 50, deși moșia de aici a fost mult mai mare ... .Ni s-a spus că, probabil peste ceva timp

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 100

vom mai primi, dacă nu tot, măcar o parte ... Primarul ne-a spus că acum conacul este ocupat, dar
până prin toamnă, vor putea să-l elibereze. Pentru pământ ni se va da ”Titlu de proprietate”, după ce
vom stabili locul, adică în ce parte vrem, dar și unde se poate ... Oricum este bine!
– Da. Este foarte bine că vă dă conacul, deși ... cred că până atunci va mai trece ceva timp.
Miki a adăugat imediat:
– Intenționăm să cumpărăm niște utilaje, tractoare și altele ... pentru a avea cu ce să lucrăm
pământul. Ar fi bine, ca din toamnă să putem să semănăm grâu. Am vorbit și cu câțiva oameni care
vor să lucreze pentru noi ... Trebuie să avem răbdare.
– Dragile mele, credeți-ne, am mai sta cu voi, dar trebuie să ajungem la București, cât este
lumină; drumul este cam rău și ... Dar venim imediat după Paște.
În clipa aceia mi-a venit un gând și am zis:
– În prima zi de Paște, am invitat la mine acasă toată familia, adică părinții, frații și copiii.
Cum și voi faceți parte din familie, vă invit și vă aștept la masa de prânz ... .Ne-am înțeles?
Câteva clipe cei doi s-au privit, apoi tata vesel a acceptat invitația, spunând:
– Da, venim fata mea! ... Și o să vă aduc un cadou.
Ne-am îmbrățișat și în timp ce-i conduceam la poartă, mama mi-a spus să nu mai aștept rata și să
merg cu mașina lor până în sat. Repede am mers în curte, mi-am luat căldarea cu răsaduri și m-am
urcat în mașină. Mama ne privea zâmbitoare, în timp ce lacrimile îi udau fața. Miki conducea și tata
sta alături de el. În câteva minute am ajuns în sat și am coborât în dreptul Primăriei, totodată
reamintindu-le invitația pentru ziua de Paște.
In timp ce priveam la mașina care se depărta, m-au cuprins niște emoții încât abia pășeam pe
drumul spre casă. Dan încă nu sosise, iar soacra nu se vedea. Am stropit răsadurile cu apă și când
mă pregăteam să încălzesc mâncarea, a venit și Dan. Tot timpul cât am mâncat m-am frământat cu
gândul, dacă să-i spun sau nu lui Dan despre ”vizita” neașteptată de care am avut parte. Până la
urmă m-am hotărât să-i spun, mai ales că trebuia să-l informez despre musafirii din ziua de Paște.
După ce am strâns tot și cum soacra nu era prin preajmă, l-am chemat pe Dan în odaie și am început
să-i povestesc cum mi-am petrecut ziua. La primele fraze, Dan m-a ascultat fără prea mult interes,
fără să mă întrerupă; când însă i-am spus cine erau cei doi bărbați, a început să fie mai atent și să-mi
pună tot felul de întrebări, fiind astfel obligată să-i dau lămuriri suplimentare. La sfârșit, m-a privit
cu neîncredere, s-a ridicat de pe scaun și și-a împreunat mâinile, apoi cu un ușor zâmbet în colțul
gurii, a zis:
– Doamne Tița! ... Nu cumva ai visat toate acestea? ... sau, ... ai cinstit cu nenea Andei din
țuica lui? ... Nu! Nu-mi vine să cred că este adevărat ce mi-ai spus! Vrei să mă păcălești?
– Dane! Nu am visat. Totul este adevărat! ... O să te convingi peste o săptămână ...
– Înseamnă că zvonurile despre IAS-ul nostru au un sâmbure de adevăr?
– Da! Desigur. Dar te rog, să nu spui la nimeni, ceea ce ți-am spus. Ai răbdare o săptămână ,
când o să te convingi singur.!
Până ne-am culcat, Dan făcea ce făcea și iar îmi punea tot felul de întrebări. Nu știu dacă Dan i-a
spus ceva soacrei, dar în zilele următoare tot căuta prilej de vorbă, însă eu o ocoleam intenționat.
În ”săptămâna mare” mama a venit la noi de câteva ori și am discutat nu numai de ” vizita -
surpriză”, ci și despre ce vom pregăti pentru masa de Paște. În ziua de joi a venit și i-am dat cele
necesare pentru ca să facă cozonacii vineri, acasă la ea, fiindcă avea cuptor cu vatră. Tot joi a sosit
și Angelica de la Iași, iar Dan a adus un miel tăiat și caș proaspăt. Ajutată de Angelica, vineri și
sâmbătă am pregătit totul pentru masa de Paști. Totodată i-am spus fetei și despre cei doi oaspeți ce
vor veni la masă. Când Angelica a aflat despre originea mea, a fost așa de impresionată, încât n-a
putut să-și stăvilească lacrimile pe parcursul întregii zile.
Vineri spre seară a sosit fratele meu Vasile și m-a anunțat că atât el, cât și Alexandru nu pot
veni la masa de Paște, însă au promis, că vor veni negreșit de Dumineca Tomei. Mi-a părut rău, dar
i-am înțeles și i-am spus că-i așteptăm cu mult drag pe toți. Ca să mă împace, mi-a dus două sticle
de vin de Murfatlar.
Băieții mei, Mișu și Gabi au ajuns acasă sâmbătă spre seară; erau îmbrăcați cu costume noi
și erau foarte frumoși. După ce au mâncat ceva, am vrut să le spun despre musafirii ce-i așteptăm,

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 101

însă n-am putut; am chemat-o pe Angelica și am rugat-o să le spună ea. Nu știu cum au primit
vestea, însă au venit lângă mine și în tăcere m-au sărutat și îmbrățișat îndelung.
În noaptea de Înviere, doar mama cu nenea Andrei au participat la slujbă.
Și a venit și ziua de Paște. Pe la ora zece, masa deja era aranjată; Angelica a așezat și câteva
flori. Mama-soacră, văzându-ne așa preocupate de tot, după ce a privit masa, a întrebat:
– Ce-i cu atâta grabă pe voi? ... Doar nu vine vreun prinț; vin ăia cu copiii gălăgioși ...
– Bunico, n-ai ghicit! Doi prinți vin, nu unul! ... Așa-i mamă?
– Angelica.! ... Hai să-i spunem adevărul: vine boierul Alexandru Manolache cu băiatul.
– Ce? Boierul Manolache?! ... Ăla cu tot neamul lui, s-a dus ... .O fi și murit de mult ... Cine
știe ce șarlatan o fi ăsta de care vorbi ... și se dă boier ...
– Nu mama-soacră, n-a murit și ... mi-a promis că vine azi la masă.
Soacra m-a privit mirată. Apoi în timp ce-și făcea o cruce, a zis ceva, ce n-am înțeles. Nu după mult
timp a venit cu căruța mama și nenea Andrei și au adus cozonacii. Soacra a început să le vorbească.

După ce s-a făcut ora 12, au început să mă cuprindă emoțiile și nu mai aveam astâmpăr. Am
luat pe Mișu și am pornit spre Primărie unde ne-am oprit și în timp ce așteptam i-am mai spus câte
ceva despre cei doi. Cam după o jumătate de ore, când băiatul dădea semne de nerăbdare, a văzut o
mașină neagră ce se apropia. N-a apucat să zică ceva, că mașina s-a oprit lângă noi. Eu am zis:
– Uite-i! Ei sunt. Ce bine că-au sosit la timp!
Le-am făcut cu mâna arătându-le pe unde s-o apuce și am pornit mergând pe lângă gard. La a treia
casă m-am oprit. Mașina ne-a urmat și apoi s-a oprit. Din mașină au coborât cei doi și zâmbitori au
pășit spre mine și imediat ne-am îmbrățișat. Auzind zgomotul de la mașină, Angelica s-a apropiat
de poartă și repede a deschis-o. Am făcut prezentările și au urmat alte îmbrățișări, cei doi admirând
frumusețea copiilor. I-am zis fratelui meu Miki să bage mașina în curte; cu greu s-a lăsat convins. În
acest timp, boierul Sandu, adică tata, mă ținea de mână și privea curios în jur. Apoi Miki a scos din
mașină un coșuleț și când a ajuns lângă casă, i l-a înmânat boierului, care mi-a zis:
– Sevastița, fata mea. Primește acest mic dar, împreună cu dragi urări de : ”La mulți ani” , și
cu tradiționalul ”Cristos a Înviat”.
– ”Adevărat a Înviat”! Mulțumesc ... tată și să trăim cu toții mulți ani!
Imediat m-am uitat la darul primit: în coșuleț se afla un mic cozonac și două sticle cu șampanie.
În pragul ușii a apărut Dan, urmat și de ceilalți :soacra, Gabi, mama și nenea Andrei. Au urmat iar
prezentări și îmbrățișări. După mai multe momente pline de emoții și priviri mirate, ne-am hotărât
să intrăm în casă. Văzând masa deja aranjată, fratele meu Miki a zis:
– Tată, uite ce frumos este aranjată masa! Merită fotografiată!
– Da, dar numai după ce ne așezăm ...
La un capăt al mesei l-am așezat pe Dan, iar la celălalt pe boierul Sandu. Apoi la dreapta și stânga
boierului m-am așezat eu și mama, iar în dreapta lui Dan am așezat-o pe soacră și în stânga pe Gabi.
Ceilalți s-au așezat pe locurile libere. Miki a făcut câteva fotografii, după care s-a așezat lângă
mine; apoi tata, ne-a fotografiat atât așezați la masă, cât și pe fiecare în parte.
Dan vizibil emoționat, a turnat țuică în păhărelele fiecăruia. Observând că-i fac semn că
putem începe, s-a ridicat și privind spre boier, a zis:
– Domnilor Manolache, bine ați venit în casa noastră în această zi de mare sărbătoare. Vizita
dumneavoastră ne onorează și ne bucură foarte mult ... .În același timp această vizită constituie o
foarte mare surpriză, ... pe care o pot considera o ”adevărată minune” ... ”Cristos a Înviat”.
Cu toții ne-am ridicat și am ciocnit cu paharul boierului, urându-ne mulți ani cu sănătate. Soacra și-
a ridicat paharul și privind spre boier, a spus:
– Să trăiești mulți ani boierule! ... Are dreptate băiatul meu, ... este o minune că ne mai
vedem.
Imediat am îndemnat pe fiecare să ciocnim câte un ou vopsit, fiindcă așa este obiceiul străbun. Însă
mama repede a oferit fiecăruia o bucăică de ”pască”, adusă de la slujba de Inviere, zicând:
– La început se ia această ”pască sfințită” și vă puneți în gând o dorință, după care se
mănâncă altceva. Așa-i obiceiul.

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 102

Cu toții am urmat îndemnurile date de mama, după care fiecare a mâncat oul ce-l ciocnise cu cel de
alături. Apoi, ajutată de Angelica am servit pe râd bucatele pregătite: borș de miel, caș proaspăt,
drob și friptură de miel, dar și friptură de pasăre. Primele minute au fost pline de emoții, apoi
treptat, între felurile de mâncare, au început întrebările și discuțiile, mai ales după ce s-a ciocnit și
câte un pahar cu vin. Cele mai multe întrebări le adresa fratele meu Miki, în timp ce boierul Sandu
ne privea zâmbitor și din când în când îmi mângâia mâna, lăudând gustul bucatelor. În timp ce se
servea friptura, boierul îmi spune:
– La așa friptură se cuvine să bem șampanie. Sevastița unde ai pus cele două sticle?
– Sunt în frigider, ... dar m-am gândit să le desfac la cozonac ...
Boierul Sandu a încuviințat că am dreptate, apoi i-a întrebat pe băieții mei, ce fac la serviciu și ce
leafă primesc. Răspunsurile primite l-au mirat pe boier, aflând cât de mică este leafa unui inginer,
dar și altora, învățător, sau doctor, veterinar.
După friptură, mama a adus două tăvi pline cu cozonac cu nucă, iar Dan a desfundat sticlele
cu șampanie. În mare veselie am ciocnit și băut șampanie, însoțite de îmbrățișeri și urări de ” mulți
ani cu sănătate și o viață mai bună”. Boierul Sandu după fiecare înghițitură lăuda calitatea deosebită
a cozonacului făcut de mama.
Atmosfera devenind mai destinsă, Dan i-a adresat câteva întrebări fratelui meu Miki. Acesta
a început să spună câte ceva despre afacerile și viața lor de acolo din Austria, dar și despre acțiunile
pe care le-au întreprins la Judecătoriile din țara noastră, pentru a obține din averea lui și a familiei;
din când în când era completat de boier. M-au surprins cele aflate, dar mai ales următoarele:
” După ce am fost înfiat, bunicul sau cum i se zicea boierul bătrân, mi-a făcut ”act de
donație” pentru 500 pogoane din moșia de lângă conac. La puțin timp a vândut două moșii mai mici
și banii obținuți i-a depus la o bancă în Elveția, unde mai avea și alții; pentru restul averii și conacul
de aici, a făcut testament pentru tata, fiul său ... Parcă la îndemnat cineva să facă toate acestea,
fiindcă după puțin timp ... .năcazurile l-au răpus. Mulți ani, familia care locuia în casa din Viena, a
consumat din banii depuși, până a reușit să pornească niște afaceri rentabile ”.
Boierul Sandu, probabil temându-se să nu spună prea multe, a intervenit zicând:
– Miki dragă, lasă astea, ... vom avea timp să le povestim pe îndelete, cu alte ocazii. Mai
bine să ne spună nepoata asta frumoasă, ce face și ce viață are.
Angelica s-a emoționat tare auzind cele spuse de boier; după ce l-a privit, cu glas moale a zis:
– Mulțumesc domnule ... Sandu de întrebare. Păi, sunt la Iași studentă la Facultatea de
Medicină în anul șase, ultimul, la toamnă îmi susțin Licența și, ... obțin diplomă de ”medic, sau
doctor”, cum se zice de obicei. Aș vrea să mă angajez la spitalul din Călărași, ... să fiu aproape de
familie ... Nu știu cum va fii, dar sper să reușesc, fiindcă ... am medii bune.
– Ooo! Șase ani de facultate! , muncă nu glumă și cheltuială pe măsură ...
– Da, este o facultate grea! Iar cât privește cheltuiala, ... n-a fost mare, fiindcă doar un singur
an n-am avut bursă.
– Ei, foarte frumos! Mă bucur mult. Mult noroc dragă nepoată!
Boierul bucuros s-a ridicat de pe scaun, s-a apropiat de Angelica și a mângâiat-o ușor pe cap și a
sărutat-o. Apoi s-a apropiat de Gabi și privindu-l i-a spus că seamănă cu bunica Florica. Treptat ne-
am ridicat de la masă și Miki a dorit să vadă grădina; Dan imediat l-a însoțit. În timp ce eu mai
strângeam de pe masă, boierul mi-a spus că vrea să-mi vorbească. Zâmbitoare i-am făcut semn să
ieșim afară. Acolo, după ce mi-a adresat multe cuvinte de laudă, mi-a zis:
– Sevastița, m-am simțit minunat, am mâncat cam mult și ... am obosit. Îți mulțumesc pentru
tot. N-o să mai stăm prea mult, ... însă aș vrea să știi că n-am uitat, că ți-am promis un cadou. Îl vei
primi în curând. După ce ni se va da ”Titlul de proprietate” pe pământ și pe conac, ni s-a spus că
este posibil să cumpărăm IAS-ul, tot sau doar o parte ... .Oricum va fii, tu vei primi de la mine niște
pogoane, doar ești fata mea și, ... sunt mândru de tine ... .Și bărbatul tău dacă va dori să lucreze la
noi, voi fii bucuros ... Pe moment nu le spune nimic, fiindcă nu știm cum se vor aranja toate. Acum
noi, adică eu și Miki, stăm în casa din București, unde ni s-au eliberat două odăi; cu timpul îi vom
scoate și pe ceilalți chiriași, fiindcă ni se dă casa înapoi. Este bine că încă mai este acolo Mariana,
cea care a avut grijă mereu de casă ... și acum ne ajută cu cumpărături și altele. Noi suntem ocupați
să obținem toate aprobările și actele necesare ... Nu știu când mai ajungem aici, dar sigur venim prin

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 103

vară; mai mergem și la casa din Viena, unde este Anna nevasta lui Miki cu cei doi copii ai lui ...
.Nevasta mea Evelin, s-a prăpădit de mulți ani ... Sevastița, nici nu știi cât mă bucur că ești bine și
că Florica a avut grijă de tine ... .Mi s-au luminat zilele de când v-am găsit; parcă am întinerit! ...
Spre seară, când cei doi au plecat la Călărași le-am dat un mic pachet cu ceva de mâncare;
cu lacrimi în ochi ne-am îmbrățișat, urându-ne să ne vedem sănătoși și cât mai curând ...
După plecarea celor doi, au început tot felul de discuții și întrebări, care s-au prelungit până
s-a înnoptat; doar la o partea am putut să le răspund. Soacra însă se tot minuna și încă nu-i venea să
creadă că boierul Sandu este cel adevărat. Doar mamei i-am spus tot ceea ce am vorbit cu boierul
Sandu. A doua zi Mișu și Gabi s-au întors la serviciu la Călărași, iar Angelica a mai rămas câteva
zile în vacanță.
Pe la mijlocul lunii mai, Dan m-a anunțat că la ei, la IAS a venit o comisie și-a măsurat și
delimitat cele două parcele de câte 50 de hectare, care se vor retroceda împreună cu conacul. De
față au fost boierul și fiul sau; Dan n-a vorbit cu ei, ci s-au înțeles din priviri. Nu după multe zile,
directorul a dat ordin să se înceapă golirea odăile din partea principală a conacului. Circulau tot
felul de zvonuri despre ce se va face cu cele două ferme de vitele, de vaci și oi, dar și cu utilajele
agricole: tractoare, combine și altele. Toate le aflam de la Dan, care uneori nu era prea bucuros.
Ziua de naștere a băieților, Mișu și Gabi, din 12 mai, am sărbătorit-o împreună; au sosit și
frații mei împreună cu soțiile și copii lor ... Numai Angelica lipsea, fiind la Iași. În timpul zilei s-a
discutat și despre vizita de Paște a celor doi; după mai multe discuții, le-am spus care este legătura
noastră cu aceștia și ... că li se vor da înapoi conacul și o parte din moșie. Bineînțeles i-am rugat să
nu transmită nimic la alte persoane.
Vara a trecut repede și la începutul lunii septembrie, am mers la Iași, unde Angelica și-a
susținut examenul de Licență; astfel încheind cei șase ani de facultate, când a obținut mult dorita
”Diploma de Medic”. Și când au terminat băieții m-am bucurat, dar atunci bucuria a fost enormă. În
cele două zile cât am mai stat în Iași, Angelic mi-a prezentat pe colegul și prietenul ei, Gheorghe
Albu, pe care-l alinta Gigi. Acesta era originar din Buzău și insista să se căsătorească cât mai
repede. Deși formau o pereche frumoasă, le-am spus să mai amâne puțin timp, până își iau serviciu;
până atunci l-am poftit să ne facă o vizită de câteva zile acasă. A rămas că ei vor decide.
În prima duminică după ce am ajuns acasă, Dan a invitat toată familia și am sărbătorit-o pe
Angelica. A fost o sărbătoare foarte frumoasă, de neuitat. Priveam la cei trei copii, Mișu, Gabi și
Angelica și nu-mi venea să cred că eu i-am făcut și i-am crescut. În acele momente uitasem cât de
mult trudisem și îndurasem în cei peste 27 de ani; atunci eram fericită . De mama ce să mai zic; de
cât de bucuroasă era, abia putea să spună câte o vorbă și nici un moment nu i-au dispărut lacrimile
din ochii. În schimb soacra ne privea indiferentă, neluând parte la bucuria noastră.
După câteva zile, Angelica a primit o scrisoare de la colegul și prietenul ei, Albu Gicu care o
anunța că vine s-o viziteze; plină de emoții l-a așteptat în gara din Călărași. A stat la noi cinci zile,
timp în care au discutat despre ”examenul de rezidențiat”, care se ținea la București, dar și despre
specialitatea la care să se înscrie. Până la urmă Angelica și-a ales ”Pediatria”, iar Gicu ” Internele”.
Cât privește căsătoria, Angelica l-a convins s-o amâne după ce trece de ”examenul de rezidențiat”.
Într-una din zile au mers la Spitalul din Călărași și directorul le-a spus că au posturi de medic
vacante și pe care le vor scoate la concurs, dar poate să-i angajeze provizoriu. Au purtat unele
discuții și s-au hotărât și s-au angajat la spitalul din Călărași. Prietenul ei și-a închiriat o garsonieră,
iar Angelica făcea naveta, deși uneori când avea ”gardă”, rămânea la un frate.

Ca în fiecare an, încă de la începutul la lunii septembrie am mers la școală și s-au început
pregătirile pentru a primii elevii. După o săptămână totul era gata.
Trecuse aproape două săptămâni de la începutul școlii și abia ajunsesem acasă , când au
sosit boierul Sandu și fratele meu Miki; Dan încă nu sosise. I-am poftit bucuroasă în casă. După
câteva momente a sosit și soacra, iar boierul Sandu îmi spune:
– Sevastița, fata mea, probabil ai aflat că avem toate actele în regulă cu privire la conac și la
niște pământ pe care ni l-a retrocedat. Am venit să te rog să mergi cu noi la Călărași să facem un
act, prin care îți donez o bucată de pământ, de 15 hectare ... .Mergi repede și te pregătește că vrem
ca până în seară să ajungem la București.

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 104

L-am privit mirată și înainte să spun ceva, soacra a intervenit, zicând:
– Cred că trebuie să-l întrebi și pe Dan, ... să nu se supere ... .
Am vrut să-i zic ceva nu prea politicos, dar am zis doar atât:
– Nu îl privește pe Dan această situație ... .Imediat sunt gata.
Am plecat imediat și am ajuns la timp la Notar și am semnat actul de donație. Când mi-a înmânat
actul, boierul Sandu, m-a îmbrățișat și cu vocea sugrumată de emoții, mi-a spus:
– Fata mea: să stăpânești bucuroasă acest pământ, atât tu cât și urmașii tăi, ... Amin! ... Este
o picătură din zestrea care ți se cuvine ...
Auzind aceste cuvinte, brusc am început să plâng și i-am sărutat mâna, de câteva ori. Atât boierul
cât și Miki m-au îmbrățișat și mângâiat îndelung. Amândoi m-au rugat să am grijă mare de mama.
Am mers la un restaurant să mâncăm ceva. Acolo Miki mereu îmi punea întrebări despre cum am
trăit și am reușit să ținem copiii la facultăți. Eu încercam să le explic cum a decurs totul. La un
moment dat, boierul-tata, îmi zice:
– Sevastița, din câte am auzit până acum, ai avut multe de îndurat, ... ai avut o viață grea.
Vreau să te rog ceva : să încerci să scri amănunțit, așa cum ți-a fost viața, ... de când ai fost mică,
cum ai învățat, cum a fost munca ta ca învățătoare, cum ți -ai crescut copiii, dar și cum te-ai împăcat
cu bărbatul tău ... Și cum nici viața lui Miki n-a fost prea ușoară, am să-l rog să scrie și el ... .Eu mă
voi îngriji să le tipăresc, sub un titlul comun: ”Viața a doi gemeni” ... Acum de când copiii ți-au
plecat, ești mai puțin ocupată și o să găsești timp și pentru scris ... ... Ce zici , vrei? ...
La așa propunere nu mă așteptam. I-am privit pe amândoi și după câteva momente am spus:
– Nu-i rea ideea! ... Eu am două caiete în care am scris tot ceea ce mi-a povestit dada-Ana și
mama, mai de mult și ... am să mă ghidez după ele ... .O să le caut și treptat am să încep să scriu,
cam tot ce îmi voi aminti.
Tata zâmbindu-mi m-a sărutat pe amândoi obrajii, iar Miki mi-a mângâiat mâna, zicând:
– Surioară dragă! Ești o minune de fată! ... Scrie tu întâi și ... am să te urmez.
Înainte să ne despărțim, mi-au spus că nu pot să cumpere din restul de pământ, dar au fost
îndrumați și au depus toate actele necesare pentru a li se concesiona, tot ce a aparținut de IAS-ul de
la conac, pe o perioadă de timp de 25 de ani: era vorba de toată moșia ce le-a fost naționalizată în
1948 ... .Speră să reușească, mai ales cu ajutorul unu prieten de la minister ... În schimb au depus o
sumă de bani pentru ca să cumpere toate utilajele agricole și care urmează să fie evaluate , deoarece
multe sunt foarte vechi. Auzind acestea, i-am întrebat:
– Și dacă vi se aprobă concesiunea, ... intenționați să vă mutați la conac?
– Tata cred că ar vrea, ... îi este dor de tot, iar eu cu ai mei, ne vom muta în București. Eu
am studii de economie și am avut serviciu la ministerul economiei; acum sunt în concediu fără plată
un an întreg . Prietenul acesta de aici, vrea să-mi iau serviciu la el la minister și să colaborăm. Încă
nu m-am hotărât, ... mai vedem ...
Și după ce am ajuns acasă cu rata, nu-mi venea să cred că nu visez. Dan deja sosise și mânca
cu soacra. Le-am spus ce am făcut la Călarași și le-am arătat ”actul de donație” zicând:
– Uite Dan! N-am avut eu zestre când m-am măritat, dar acum am, ... 15 hectare pe care deja
s-a semănat grâu.
Soacra ne-a privit pe amândoi și cu glas înțepat a zis:
– Ei da! Acum este bine. Fetele trebuie să aibă zestre când se mărită ...
Dan i-a aruncat o privire cruntă, apoi, mi-a spus:
– Am aflat, că au cumpărat toate utilajele și au tocmit câțiva oameni care au grijă de tot și că
au semănat grâu pe 50 de hectare, iar pe celelalte 50 le-au lăsat pentru pășune. Am văzut că la o
aripă a conacului este agitație, se curăță, se repară, se văruiește ... De acum, un timp noi suntem
tolerați acolo. Sunt curios până când ne mai ține pe acolo. Cel mai important este ... dacă ne va plăti
leafa careva și ... ce vor face cu ferma de animale ... Oricum, eu la anul, pot să ies la pensie.
Amintindu-mi ceea ce mi-a spus boierul, i-am zis:
– Dane, ... boierul mi-a spus că, au promisiuni să preia prin concesiune tot IAS-ul, adică
toată moșia care le-a fost luată ... .Și mai mi-a spus că ar fi bucuros dacă ai accepta să rămâi cu
serviciul la el, bine înțeles cu acte legale.

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 105

 – Dacă este vorba că vor prelua tot și nu vor da afară oamenii ... desigur că accept. Când mai
vine pe aici am să vorbesc cu el.
Abia după Sfântul Nicolae, au mai venit Miki și tata, scuzându-se că au fost plecați din țară.
Erau bucuroși că li se aprobase înființarea firmei agricole pe terenul solicitat prin concesiune,
bineînțeles coacționar la firmă fiind și prietenul din minister. Cu această ocazie, a fost o ședință
mare la IAS, la care a participat și un reprezentat de la ministerul agriculturii. Atunci s-a anunțat că
IAS-ul s-a lichidat și în loc s-a înființat o firmă nou, a fost prezentată conducerea dar și toate
măsurile organizatorice ce se impun. Dan a fost numit șeful departamentului zootehnic.
După ședință au venit la masă la noi. Atât tata cât și tata erau bucuroși că s-a pornit activitatea
firmei și că cei din conducere par a fii persoane serioase. Miki ne-a anunțat că din ianuarie își
începe serviciul la minister, motiv pentru care vor veni doar spre primăvară, deși vor ține legătura
permanent cu cei din conducere. După multe alte discuții tata m-a întrebat:
– Ei Sevastița, ... cum stai cu ceea ce am vorbit, ... cu scrisul? Că timp ai avut destul ...
– Păi, am scris doar două capitole, ... și o mică poezie, pe care aș vrea s-o trec ca ”motto”.
Aduc imediat caietele pe care am scris.
– Chiar vreau să le iau să le citesc.
Am adus caietele și arătându-le, am spus:
– Nu vi le pot da așa, pentru că trebuie să mai fac unele corecturi și poate și adăugiri, iar
apoi să le dau la dactilografă să le scrie la mașină.
Tata a răsfoit caietele, a citit câteva fraze, apoi a spus:
– Poate ai dreptate. Dar te rog, ... măcar citește-ne poiezia, ...
Ușor emoționată, i-am privit câteva clipe, apoi am citit:

1.Viața mi-a fost tare grea 3.Am trecut examene multe,

Dar am rezistat. Pe cei răi i-am ocolit.
Fiindcă bunul Dumnezeu Cinstită am fost în toate
M-a ocrotit și ajutat. Însă unii m-au hulit.

2.Am muncit și-am suferit, 4.I-am iertat pe toți și toate,

Fără să mă tânguesc. Chiar și pe cei ce m-au urât.
Copiii bine să-i cresc Iar acum sunt bucuroasă,
Și țelul să mi-l împlinesc. Că tot ce-am vrut am împlinit!

După ce am terminat de citit, câteva momente tata m-a privit fix, apoi s-a ridicat în picioare
și s-a apropiat de mine, m-a îmbrățișat și râzând a spus:
– Bravo fetița mea.! ! Chiar îmi place mult ... .Înseamnă că și ce ai scris în caiete o să-mi
placă. Ard de nerăbdare să citesc despre toată viața ta, prin câte ai trecut și câte ai suferit, dar și
despre viața unei învățătoare dintr-un sat din țara noastră. Bravo Sevastița! ... Mi-ai încălzit inima!
Cum seara se apropia, au plecat la Călărași, unde aveau cameră la hotel.
Iarna mi s-a părut că a trecut încet. Din cauza frigului și zăpezii Angelica venea mai rar
acasă, fiindcă fratele meu Vasile îi ”închiriase” o cameră din apartamentul lui. Doar o singură dată,
în prima zi de Crăciun, ne-am adunat cu toții din familie și am sărbătorit și ne-am bucurat împreună.
După colindele obișnuite, în timpul mesei s-a discutat mult despre transformările de la IAS-ul din
sat, dar mai ales despre zvonurile care circulau în legătură cu viitorul Combinatului Metalurgic
unde atât băieții mei Mișu și Gabi, cât și frații mei Alexandru și Vasile aveau serviciu. Frații mei
deși erau mulțumiți fiindcă reușiseră să-și cumpere apartamentele în care locuiau, erau totuși
îngrijorați cu privire la găsirea unui loc de muncă. În schimb băieții păreau speriați, ei fiind ingineri
cu puțină experiență în producție; se gândeau chiar să emigreze în Italia sau Franța. Doar Angelica
și prietenul ei Gicu erau încrezători în viitor, fiind preocupați doar de ”Examenul de Rezidențiat”
care urma să-l susțină până în vară.
Pentru că promisesem și voiam să mă țin de cuvânt, toată iarna am continuat să scriu, după
care am dat totul să fie scris la mașină. Câteva zile m-am gândit la ce titlu să-i dau. Din mai multe
variante ce mi le-am propus, am ales următorul titlu: ”Slugă fără simbrie”, considerând că exprimă

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 106

destul de aproape viața unei femei, inclusiv a mea. ”Cărticica” a fost gata, spre sfârșitul lunii martie,
mai precis de ”Bunavestire”, ziua mea de naștere 1938.

Epilog

Din acea zi am tot așteptat vreo veste de la frate sau de la tata. Abia pe la începutul lunii
mai, Dan mi-a spus că, peste câteva zile ”boierii” vor veni de la București. I-am așteptat cu emoții.
Au sosit într-o sâmbătă și aproape toată ziua au avut treburi la conac, unde era și sediul firmei
agricole. Noaptea au dormit la conac, unde câteva odăi erau deja mobilate. La noi acasă au sosit a
doua zi și am servit prânzul împreună.
Boierul Sandu era mulțumit că activitatea la firmă începuse să meargă bine și că oamenii își
făceau munca cum trebuie. La un moment dat, mi-a dat un document în care se indica faptul că sunt
acționară la firmă. Când am primit documentul, l-am privit și n-am putut să spun ceva; parcă
amuțisem. L-am privit pe Miki, apoi pe Dan și brusc au început să-mi curgă lacrimile. Boierul s-a
ridicat de pe scaun și m-a îmbrățișat, spunându-mi:
– Nu plânge fata mea! ... Este bine așa. Miki este acționarul principal, iar tu ai 10 procente,
așa ca și prietenul de la București.
Soacra mea care era de față, repede a întrebat:
– Pe act este și numele lui Dan, ... că doar este bărbatul ei?
Cu un zâmbet ușor, boierul Sandu a spus:
– Dane, nu te supăra că actul este doar pe numele Sevastiței, ... dar așa se obișnuiește, cu
”zestrea” primită de la părinți ...
Dan a zâmbit și nu a scos nici o vorbă, iar eu care eram încă surprinsă, am întrebat:
– Și eu, ce trebuie eu să fac în această calitate de acționar la firmă?
– Nimic! Totul este aranjat ... .Anual vei primi un venit, în funcție de cum merge firma.
Miki a intervenit și mi-a dat o serie de date și lămuriri. Apoi ne-a spus despre faptul că și-a adus
familia la București, dar și despre cum îi este la serviciu la minister. De asemenea ne-a promis că
mai în toamnă, va veni cu soția să ne viziteze.
Atât boierul Sandu, cât și Miki, m-au întrebat de mama, dar mai de copiii și frații mei;
aflând că sunt îngrijorați cu privire la soarta serviciilor lor, mi-au spus că vor încerca să-i ajute,
atunci când va fi cazul.
Au discutat mult cu Dan despre secția de zootehnie, spunând că vor să micșoreze mult
numărul de oi, însă va crește numărul de vaci, atât pentru lapte cât și pentru carne.
În momentul când discuțiile erau spre sfârșite, m-am ridicat și am adus un mic pachet pe
care l-am așezat lângă mâna boierului Sandu; mirat imediat l-a desfăcut. În clipa când a dat cu ochii
de ”cărticica” mea, brusc s-a luminat la față și foarte bucuros, mi-a zis:
– Mă tot gândeam să te întreb, dar teama de a nu te supăra m-a oprit ... Bravo Sevastița mea!
Doamne, ce fată minunată ești! ... Și, ce titlu grozav i-ai dat?! Abia aștept s-o citesc. Pot s-o iau cu
mine?
– Da. Acest exemplar vă aparține. Am și eu unul.
– Vezi Miki ce surioară harnică ai? ... Urmează ca și tu să faci la fel ... .Deși știu că ești
foarte ocupat, cu atâtea pe cap ... Dar, va trebui să-ți faci timp.
– Tată, prea curând nu văd cum ... Poate peste unu-doi ani, am să pot ...
– Păi, dacă este așa, ... oare ar fi rău dacă o dau la publicat doar pe aceasta ... .
– Odată ce-i terminată ... Este chiar bine s-o publici! ... Sevastița, tu ce părere ai? ...
– Vă rog să mai discutați și ... .va fi bine așa cum veți hotărî.
În momentul când s-au decis să plece, boierul având pachetul în mână, m-a îmbrățișat
îndelung și cu glasul gâtuit de emoții, mi-a spus:
– Sevastița mea, sunt foarte mândru de tine! La revedere pe curând!
I-am condus la mașina care era lângă poartă și cu lacrimi în ochi am privit cum se depărta.

Iași, 19 mai 2016.

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 107

Slugă fără simbrie ................................................................................................................................ 1
1. Învățătoarea Sevastița Oieru ..................................................................................................................... 1
Cătunul Salcia ............................................................................................................................................ 1
Copilăria ..................................................................................................................................................... 3
Învățătoare ................................................................................................................................................ 8
”Spovedania” ........................................................................................................................................... 17
Munca la școală ....................................................................................................................................... 45
Examenul de Definitivat .......................................................................................................................... 47
Căsătoria sau Nunta?............................................................................................................................... 56
SLUGĂ FĂRĂ SIMBRIE .................................................................................................................................. 66
Soție și mamă .......................................................................................................................................... 68
Examenul de Gradul II ............................................................................................................................. 73
Discuții cu soacra. .................................................................................................................................... 74
După anul 1990........................................................................................................................................ 95
VIZITA....................................................................................................................................................... 98

Catunul Salcia 1 Mai 2015 - mai 2016 108