Fișa destinației

POIENI SOLCA

1. Nume localitate – Poieni Solca

2. Date contact administrație locală – Primăria Poieni Solca

Adresa:
Primăria Poieni Solca, Poieni Solca, 725601, jud. Suceava
Contact:
Telefon: 0330 501 051
Fax: 0330 501 052
Website: http://www.poienisolca.ro
Email: primarie@poienisolca.ro

3. Istoric localitate

Satul Poieni este o creaţie târzie, directă, a satului Botoşana, majoritatea locuitorilor ei
iniţiali provenind de aici. Primele familii venite din Botoşana ar fi fost cele ale lui Lupu Toderaş
şi Tănase Toderaş. La aceste prime familii s-au adăugat emigranţi transilvăneni din Ilva Mare şi
Ilva Mică.8 După alte opinii, primele familii ale satului Poieni ar fi provenit din Ilve şi ar fi fost
Galeş Petrea, Toderaş Ion şi Albu Ion, iar familia Hojbotă Gheorghe ar fi venit din localitatea
Mănăstirea Humorului.
Vechea vatră de formare a satului, Solovăstru Flutur, născut în 1891, o fixează ceva mai
sus de confluenţa pârâului Racova cu pârâul Poieni (Morii), pe malul stâng al acestuia din urmă,
pe celălalt mal fiind indicată poziţia primei biserici ridicată din lemn. Biserica a fost primită în
dar de la cei din Botoşana, iar mai târziu, după ce-şi vor construi o biserică nouă, poienarii o vor
dărui, la rândul lor, locuitorilor din Dragoşa, comuna Frumosu. În anul 1905 s-a construit şi casa
parohială.
Este cert că la Poieni au poposit, încă de la sfârşitul veacului al XVIII-lea, numeroase
familii de ardeleni, venite direct de dincolo de Carpaţi sau din Botoşana, după o şedere oarecare
acolo. Un argument în plus în acest sens, pe lângă cel antropic, este creşterea cu totul
spectaculoasă a populaţiei Botoşanei în a doua parte a secolului menţionat ceea ce l-a determinat
pe Ion Nistor să considere satul printre acele aşezări "întemeiate numai de emigranţi".
Este de la sine înţeles că în aceste evidenţe erau trecute şi colonizările cătunului nou creat,
Poieni, care ţinea teritorial de Botoşana, ceea ce explică de ce numele său nu apare deocamdată
în aceste prime statistici. În schimb, în perioada imediat următoare anului 1800, cătunul se va
dezvolta rapid (în urma sporului firesc demografic, dar şi datorită sosirii a noi familii de bejenari)
în defavoarea terenurilor împădurite care ofereau spaţiu extinderii aşezării, inclusiv cel necesar
fânaţurilor şi arăturilor.
Potrivit manuscrisului Monografia bisericii cu hramul Naşterii Maicii Domnului, când
s-au dat numere caselor (nu se precizează data) erau la Poieni cincizeci și opt de familii, casa cu
numărul unu fiind cea a lui Jucan Gherasim.
Într-o evidenţă a anului 1841, satul, numit « Poienile », număra deja șase sute șaizeci și șase de
suflete, mai mult decât Todireşti sau Soloneţ, sate cu trecut istoric multisecular. Această evoluţie
rapidă explică şi faptul că la anul 1812 Poieniul avea deja o pecete. Pe altă pecete, dinainte de
1900, apare în jurul imaginii (un bou în mers spre dreapta) şi înscripţia « Gemeinde Poienni »
(Comuna Poieni), ceea ce înseamnă că era vorba de o localitate de sine stătătoare.
Evoluţia numerică a populaţiei satului Poieni a fost însoţită şi de o mai accentuată
dezvoltare economică. Pe lângă agricultori, care bineînţeles formau majoritatea covârşitoare a
locuitorilor satului Poieni, întâlnim menţionaţi patru meseriaşi şi șase negustori, dintre aceştia
din urmă, patru desfăşurându-şi activitatea în prăvălii, unul se ocupa cu vânzarea varului, iar
altul cu comercializarea sării.
Pierderea din păcate a unei părţi a arhivelor, în timpul celui de-al doilea război mondial, a dus la
pierderea unor date despre Poieni-Solca din perioada interbelică precum şi din perioada care a
urmat. Comuna Poieni-Solca continuă să rămână în perioada interbelică o aşezare agricolă care a
trecut prin toate momentele dificile pe care le-a cunoscut şi societatea românească. În urma
reorganizării administrativ-teritoriale a ţării, în anul 1968, Poieni-Solca a fost transformat din
comună în sat şi alipit oraşului Solca, aflat la 7 kilometri depărtare, fără a se ţine seama de voinţa
şi nevoile locuitorilor şi de faptul că nu exista o comunitate de tradiţii, istorie, interese între cele
două aşezări. S-au creat astfel mari dificultăţi în rezolvarea problemelor cetăţenilor şi dezvoltarea
localităţii. Menţinut doar ca zonă agricolă Poieniul nu a beneficiat de nici o investiţie în această
perioadă, iar CAP Poieni ca peste tot în ţară nu a fost formulă organizatorică agricolă capabilă să
aducă prosperitatea în localitate.
După revoluţia din 1989 C.A.P. Poieni s-a desfiinţat, iar prin legea fondului funciar ţăranii au
fost puşi din nou în posesia terenurilor pe care le deţineau înainte de colectivizare, Unii din cei
care plecaseră la oraş s-au întors în localitate pentru a lucra pământul sau pentru a iniţia afaceri.
Deschiderea graniţelor a dat posibilitatea la foarte mulţi poienari mai ales tineri, să plece şi să
lucreze în străinătate aducând importante sume de bani pe care le investesc în locuinţe sau, cu tot
mai mult curaj, în afaceri.
În prezent Poieni-Solca are o populaţie de circa 2000 de locuitori conform datelor ultimului
recensământ. Din anul 2007 şi până în prezent au fost atrase în comuna Poieni-Solca zeci de
miliarde de lei. Perspectiva atragerii de fonduri prin proiecte dau o nouă şansă de dezvoltare în
viitor acestei pitoreşti aşezări bucovinene.

4. Numele satului

Poieni-Solca de astăzi este însă o creaţie a secolului al XVIII-lea. Aşa cum afirmă tradiţia
şi toponimul o sugerează, aşa cum demonstrează şi solurile, pe teritoriul actual al localităţii a
existat o zonă de pădure. Tradiţia afirmă că satul s-a ridicat cu lemnul "tăiat de pe loc". Dovezi în
acest sens sunt, alături de configuraţia frecventă a terenurilor cu sol tipic de pădure, şi unele
toponime precum fânaţele "La Poienile" sau "Poiana cea Mare", "Poiana Armanului", "Poiana
Bahnei" sau "Poiana Şesului", "Poieniţă" sau "Obcioară", "Poiana din Bahnă", "Poiana lui Ionuţ"
sau "Poiana Nuţului". Aceeaşi semnificaţie au şi denumirile: pădurea "Oşleagă", pădurea "Runc",
hotarul "Slovacilor" (defrişate de coloniştii aceştia între 1780-1790), ţarina "Dărămături". În
privinţa existenţei masive a pădurii pledează şi plasarea în câmpul primei peceţi a localităţii
(1812) a unui brad sau molid. Între anii 1773-1775 este întocmită harta Büschel, izvor cartografic
care pe amplasamentul actual al satului Poieni, nu conţine nici o indicaţie grafică. În harta
cadastrală din 1783, pe care N. Grămadă a avut posibilitatea să o consulte, apare notat deja "La
Poienile", cătun aparţinând satului Bottaschana. Ceva mai târziu, în 1790, pe harta întocmită de
Hora von Otzellowitz sunt reprezentate grafic şi trei gospodării pe teritoriul viitorului sat Poieni.
În această hartă este notat însă numai numele satului Bottaschana, nu şi al cătunului "La
Poienile". Cu timpul acest cătun, care-şi va mări numărul de locuitori, va fi numit, prin
simplificare, Poieni. Se pare că Poieni e o creație târzie a satului Botoșana, majoritatea
locuitorilor provenind de aici. 1

1
http://www.poienisolca.ro/Comuna%20Poieni%20Solca/Istoricul.htm
 5. Prezentare localitate

Comuna Poieni Solca se află situată în nord - estul României şi în estul judeţului
Suceava, într-un pitoresc și inedit peisaj alături de Mănăstirea Humorului, Solca sau Sucevița pe
Obcina Mare a Bucovinei. Comuna se învecinează la Nord cu Arbore, la Nord-Est cu Botoșana,
la Nord-Vest cu orașul Solca iar la Sud cu Soloneț și Pârteștii de Sus.
Cadrul natural în care se găseşte comuna nostră dispune de resurse valoroase de păduri,
păşuni, fâneţe, sol, ape de suprafaţă cu potenţial piscicol şi hidroenergetic, izvoare cu ape dulci,
minerale şi slatini, roci de construcţie, fond cinegetic. Unele din aceste resurse precum lemnul,
rocile de construcţie au fost exploatate încă din cele mai vechi timpuri. Nu întotdeauna însă
valorificarea bogăţiilor din zonă s-a făcut în interesul localnicilor, ceea ce a contribuit alături de
alţi factori la o anumită întârziere în dezvoltarea economică a aşezării. Climatul, posibilităţile
curative ale apei, aerului, pădurilor, existenţa unor condiţii bune de cazare, fac posibile
dezvoltarea unei baze agroturistice în zonă care să ridice standardele de viaţă ale locuitorilor şi
ieşirea din anonimat. Apele stătătoare sunt prezente sub forma câtorva iazuri ce se găsesc în văile
localităţii, pe traseul celor două ape curgătoare ce străbat satul, Pârâul Morii şi Racova, ape care
indiferent de aspectele climatice ale unor ani, nu au secat niciodată. Gospodarii încearcă să
refacă acele oaze pline cu peşte ce erau reprezentate de heleşteele satului şi care pe drept cuvânt
le denumeau ,,a doua vacă cu lapte ,, , care din păcate astăzi stau colmatate şi neîngrijite. În ce
priveşte apele subterane şi izvoarele, zona localităţii este extrem de bogată. Pânza freatică,
aproape de suprafaţă a creat posibilitatea ca fiecare gospodărie sau grup de gospodării să-şi
construiască propria fântână. De o importanţă deosebită pentru oamenii acestor locuri încă din
timpuri străvechi au fost izvoarele, atât cele obişnuite cu apă limpede şi rece, cât şi cele clorurate
sodice şi mineralizate, mai în glumă mai în serios , oamenilor locului plăcându-le să se laude că
,, oricine a băut din apa fântânilor noastre, nu a mai plecat,, stabilindu-se pe aceste meleaguri.
Prezenţa resurselor naturale variate, exploatarea mai mult sau mai puţin intensă a
acestora, politicile economice locale şi centrale promovate în diferite perioade, au generat o
anumită evoluţie economică a localităţii, anumite modificări în structura ocupaţională a
populaţiei, precum şi în ponderea funcţiilor economice pe care le-a îndeplinit localitatea de-a
lungul timpului. Din flora locală nu lipsesc nici plantele melifere, fapt ce explică prezenţa
apiculturii ca îndeletnicire tradiţională în unele familii din Poieni Solca şi împrejurimi.
Remarcabile sunt şi speciile extrem de diverse de ciuperci, care în anii favorabili pot fi întâlnite
pe orice povârniş, tăpşan, viroagă ascunsă, ori desiş de pădure, culegerea, conservarea şi chiar
comercializarea lor fiind o ocupaţie pentru unii localnici şi o atracţie pentru locuitorii aşezărilor
vecine. Beneficiind de o poziţie geografică favorabilă şi de resurse variate, perimetrul localităţii
a constitutit de timpuriu un loc propice dezvoltării vieţii umane. Din păcate perioadele de
dezvoltare ale acestei aşezări au alternat cu cele destul de lungi de stagnare sau chiar de regres.
Aceste date dau garanţia că şi localitatea Poieni Solca are posibilitatea dezvoltării unui
agroturism rural care să atragă cât mai mulți turiști. 2

Comuna organizează festivaluri și diferite evenimente prin care dorește să răspândească

tradițiile sale, obiceiurile, dar mai ales specificul tradițional. Astfel Poieni Solca organizează
„Balul Gospodarilor” ca în fiecare comună care se respectă, dar și festivaluri ocazionale precum
și Festivalul „Tradiţii şi legende bucovinene” care, deși a fost organizat în Horodnicul de Sus, au

2
http://www.poienisolca.ro/
participat și cetățeni din comună. Precizăm că festivalul a fost organizat de Primăria comunei
Horodnic de Sus în parteneriat cu alte localităţi printre care și Poieni Solca.
Festivalul „Tradiţii şi legende bucovinene” urmărește promovarea și valorificarea
resurselor turistice naturale și antropice ale zonei, în cadrul cărora o importanță deosebită se
acordă elementelor de cultură materială și spirituală, îndeosebi tradițiilor și obiceiurilor
locuitorilor acestei zone, precum și legendelor bucovinene, care contribuie în mare măsură la
creșterea atractivității destinației turistice Bucovina.3

.
Figura 1. „Festivalul Tradiții și legende bucovinene” organizat și cu sprijinul Poieni Solca
Sursa: http://www.newsbucovina.ro

“Balul Gospodarilor” din Poieni Solca se aseamănă cu un adevărat spectacol folcloric

unde sunt invitaţi interpreţi de muzică populară ce cântă până spre dimineaţă melodii îndrăgite
din folclorul bucovinean. Invitații sunt așteptați în costum tradițional pentru a participa la joc și
voie bună până dimineață.

3
http://www.newsbucovina.ro
 Figura 2. Balul Gospodarilor – Poieni Solca
Sursa: http://www.poienisolca.ro

6. Dezvoltarea turismului

Deoarece Poieni Solca este strâns legată de orașul Solca, vom lua în considerare toată
această zonă. Ca orice localitate care vrea să se dezvolte din punct de vedere turistic, Solca
beneficiază de unități de cazare.

Pensiunea Ana Maria este situată în Solca, într-o zonă mirifică a obcinelor Bucovinei, la
distanță egală față de mănăstiri: Putna, Voroneț, Humor, Arbore, Sucevița, Moldovița dar și de
atelierul de ceramică Marginea și Salina Cacica.Pensiunea a fost construită în stilul arhitectonic
al caselor bucovinene în care predomină lemnul.
Unitate de Cazare
Tip: Pensiune
Clasificare: 4 Stele
5 Camere Double | Preţ: 120 RON
 Figura 3. Pensiunea Ana Maria din Solca
Sursa: http://www.inbucovina.ro
Date Contact
Adresa: str. Victor Vasilescu, nr. 13bis
Localitatea: Solca
Cod poştal: 725600
Judeţ: Suceava
Mobil: 0743 318 999
GPS - Latitudine: 47.6937898789855/ Longitudine: 25.827954885119652
 Pensiunea Casa Antonio din Solca este locul ideal de cazare pentru petrecerea unei
vacanțe de neuitat în inima Bucovinei fiind totodată un puct de plecare ideal pentru cei ce doresc
să viziteze Bucovina. Toate obiectivele turistice principale nu se află la o distanta mai mare de
50 Km. Bucatele tradiționale precum și ospitalitatea tipic bucovineană reprezintă ingredientele
necesare pentru petrecerea unui sejur de vis în acest ținut pitoresc. Casa Antonio este situată în
orașul Solca din județul Suceava, fiind amplasată într-un cadru natural deosebit. Pensiunea
reprezintă locul ideal unde bucatele tradiționale, ospitalitatea tipic bucovineană și peisajul
pitoresc se îmbină în mod armonios spre satisfacția garantată a vizitatorului.
Unitate de Cazare
Tip: Pensiune
Clasificare: 2 Stele
1 Camere Double | Preţ: 85 RON
4 Camere Triple | Preţ: 100 RON

Figura 4. Pensiunea Antonio din Solca

Sursa: http://www.inbucovina.ro
Date Contact
Adresa: Republicii 58
Localitatea: Solca
Cod poştal: 725600
Judeţ: Suceava
Telefon: 0230477426
Mobil: 0748610281
Website: casa-antonio.uv.ro
GPS - Latitudine: 47.692158847116175/ Longitudine: 25.847132988274097
Unitate de agrement
Complexul de Tir Sportiv "Iacob Buiucliu" Solca
Adresa: Str. Tomsa Voda, Nr. 61 Solca
Tel. 0740083939
Website: http://poligondetirbucovina.ro

Clubul de Tir Bucovina vă așteaptă în Complexul de Tir Sportiv "Iacob Buiucliu" Solca,
locație deschisă tuturor amatorilor de adrenalină și distracție în aer liber.
La dispoziția clienților sunt puse: Pistoale calibru mare, Pistoale calibru redus, Pusti tir calibru
redus, Pusti aer comprimat, Tir cu arcul, Replici de airsoft, atât pistoale cât și arme de asalt. Se
oferă cursuri de specialitate cum ar fi: Instructaj teoretic și practic, Instructaj tactic, Simulări
militare cu echipament și replici de airsoft, Cursuri de tragere.

Figura 5. Complexul de Tir Sportiv "Iacob Buiucliu" Solca

Sursa: http://poligondetirbucovina.ro

7. Tradiții și obiceiuri

Bucovina este cunoscută pentru costumele sale populare, mobila, olăritul, tapiserie și
covoare. Fiecare detaliu al acestor meșteșuguri reflectă istoria și moștenirea culturală a regiunii,
fiind în același timp îndeletniciri unice care pot fi transmise de la o generație la alta. În plus,
lucrările complexe de artă, cum ar fi ouăle încondeiate de Paște, pâinea împletită, măștile
populare și costumele tradiționale sunt realizate pentru a celebra anumite sărbători religioase.

Costumul popular
 Portul popular pune în evidenţă talentul şi sensibilitatea pentru frumos a locuitorilor
acestor zone, care în zilele de sărbătoare îmbracă aceste straie.
Ca şi în trecut, femeile din Bucovina lucrează costumele populare manual, folosind motive
folclorice: spicul, soarele, frunza şi nu în ultimul rând, crucea simbolizând credinţa în
Dumnezeu. Portul femeiesc este format dintr-o cămaşă bogat împodobită cu motive florale şi
geometrice, o catrinţa ţesută cu fir auriu, care este legată în talie cu brâu colorat, iar în picioare se
poartă opinci. Iarna, femeile poartă bundiţe, ciorapi şi baticuri din lână.
Portul bărbătesc este format dintr-o cămaşă mai lungă, care prezintă în general o broderie
geometrică în culori de negru sau maro, legată la mijloc cu o curea din piele, o vestă (bundiţă) cu
pielea albă în afară decorată cu motive florale sau geometrice şi adaosuri din blană de jder şi cu
blană spre interior, iţari din lâna, pe cap o căciulă din piele de miel, iar în picioare opinci.
Există şi anumite haine pentru anotimpurile reci, respectiv sumanul, folosit toamna - este
confecţionat dintr-o haină din lână deasă - şi cojocul - o haină lungă până la genunchi, cu blana
întoarsă în interior şi pielea în afară, decorat cu flori brodate.
Indiferent de zona etnografică, frumuseţea portului popular din Bucovina a făcut înconjurul
lumii, peste tot fiind admirat şi apreciat.

Figura 6. Ansamblul Obcina Poieniului

Sursa: https://www.facebook.com/ansamblul.obcinapoieniului

Prelucrarea lemnului

În Bucovina – " Tara Fagilor" binecunoscută pentru întinderile-i vaste de păduri, meșteșugul
prelucrării lemnului a prins contur încă din vremuri arhaice.
Factorii istorico - geografici și-au pus accentul pe dezvoltarea culturii lemnului pe aceste
meleaguri.
Meșteșugul prelucrării lemnului în Bucovina diferă de la o zonă la alta, prezentând
particularități în special datorită influențelor aduse de etnicii germani, polonezi sau slovaci
colonizați imediat după anexarea acestei regiuni la imperiul Austro-Ungar(1774) pe linia
tehnicilor de lucru specifice.

În prezent se poate vorbi de o adevarată civilizație a lemnului în Bucovina, atât prin varietatea
tehnicilor folosite la prelucrare, dar și prin importanța pe care o aveau obiectele confecționate din
lemn în gospodăria bucovineană.

Îmbinând utilul cu frumosul, din lemn se făceau casele, șura, grajdul, poarta și gardul, mobilierul
din interiorul caselor(lada de zestre, masa, patul, blidarul), coveți, poloboace, lingurele, războiul
de țesut, roata, fusul și furca pentru tors.
În prelucrarea lemnului s-au specializat dulgherii în construcția caselor, șurelor,
grajdului, tâmplarii care făceau uși, ferestre și mobilier, dogarii care confecționau poloboace,
ciubere, cofe.

Figura 7. Poartă sculptată din lemn Poieni Solca

Obiceiuri de iarnă

Datinile și practicile, obiceiurile ciclului sărbătorilor de iarnă încep la Sfântul Nicolae

(Sânnicolae) și se termină în ianuarie, la Sf. Ioan, ele cuprinzând o gamă variată, extrem de
bogată în manifestări artistice, atât în ceea ce privește folclorul literar, muzical și coregrafic cât și
reprezentările dramatice. Însă acestea excelează și prin bogăția și varietatea elementelor
vestimentare, a recuzitei, a decorului și chiar a regiei, constituind un adevărat carnaval popular.
Cerbul în mitologia populară romanească simbolizează dreptatea, puritatea, iar la vechii
traci era simbolul soarelui. În vechile colinde bucovinene cerbul apare purtând între coarne un
leagăn de mătase în care se afla „Iisus mititel,/Mic si infasel./ În cadrul obiceiurilor de Anul Nou,
ceea ce impresionează este fastuozitatea măștii de Cerb. Asemănătoare măștii de Capră care se
compune tot din cap cu maxilar clămpănitor și un trup realizat dintr-un covor, masca de Cerb se
individualizează prin spectaculozitate și originalitate: un trofeu de cerb este folosit pentru a reda
coarnele, iar între ele se realizează adevărate compoziții decorative, din cele mai diverse
elemente de podoaba: margele, oglinzi, beteala, ciucuri din lână, panglici multicolore, flori
artificiale și plante verzi etc. Jocul ritual al Cerbului e structurat dupa modelul Caprei, cu o
pantomimă exuberant și plină de virtuozitate. Cerbul este inconjurat de “Moșnegi” și “Babe”, de
fluierași și dansatori fără mască, îmbracați în frumoase costume populare. 4

4
http://www.cjsuceava.ro/cib/ro/anul-nou.php
8. Analiza comunicării destinaţiei cu piaţa turistică şi vizitatorii

 panouri, indicatoare, semne

Figura 8. Indicator intrare în localitate

 Figura 9. Indicator de direcție spre Poieni Solca

Figura 10. Indicator de direcție spre Unitatea de cazare ”Casa Antonio”

 materiale de promovare a destinaţiei

Figura 11. Afiș de promovare al evenimentului ”Hora Poienilor”
Sursa: https://www.facebook.com/ansamblul.obcinapoieniului

Figura 12. Material de promovare al Clubului de TIR Bucovina

Sursa: https://www.facebook.com/ClubdeTirBucovina
 9. Obiective turistice

Mănăstirea Solca

Biserica "Sf. Apostoli Petru și Pavel" din Solca este o biserică ortodoxă ctitorită între anii
1612-1622 de domnitorul Ștefan Tomșa al II-lea în orașul Solca (județul Suceava). Această
ctitorie a funcționat ca mănăstire de călugări până la 29 aprilie 1785 când a fost desființată de
austrieci, iar biserica mănăstirii a devenit biserică parohială.
Lăcașul de cult este iluminat în interior prin 10 ferestre de dimensiuni mici, cu chenare
dreptunghiulare și amplasate la înălțime. În interior, biserica este împărțită în 5 încăperi: pridvor,
pronaos, camera mormintelor, naos și altar.
Un element specific al bisericii din Solca este tainița (camera tezaurului), unde se
pătrunde printr-o ușă de fier camuflată de stranele din partea de nord-vest a naosului. Tainița se
află deasupra camerei mormintelor și se ajunge aici printr-o scară de acces în spirală, destul de
înghesuită. Aici se păstrau odoarele mănăstirii în vremuri de restriște, iar astăzi a fost amenajat
un fel de muzeu al bisericii în care se află veșminte bisericești, obiecte de cult și cărți vechi.
Încăperea este iluminată prin două mici ferestruici dreptunghiulare.
 Figurile 13.și 14. Mănăstirea Solca
Sursa: www.crestinortodox.ro
Casa-muzeu Solca sau Casa “Saveta Cotrubaș”

Muzeul este poziționat în partea estică a localității, la ieșirea către Marginea.

Casa-muzeu Solca sau Casa “Saveta Cotrubaș”, un muzeu etnografic înființat în anul 1971 și
găzduit într-o locuință tradițională bucovineană ce datează din secolul al XVII-lea este un
monument reprezentativ în ceea ce priveşte arhitectura tradiţională şi cultura şi civilizaţia
populară bucovineană. Casa este de tip cameră-tindă-cameră cu foişor şi prispa lutuită.
 Figura 15. Casa-muzeu Solca sau Casa “Saveta Cotrubaș”

Fabrica de Bere Solca

Secolul al XIX-lea reprezintă perioada de maximă înflorire pentru Solca, prin apariția
câtorva obiective care vor transforma radical din punct de vedere economic, cultural și turistic
mica localitate bucovineană.
În acest sens, în anul 1810 este inaugurată Fabrica de Bere Solca, una dintre cele mai
vechi fabrici de bere din țară. Producerea berii în Solca este însă mult mai veche, datând probabil
de la începutul secolului al XVII-lea, când călugării de la mănăstire produceau deja bere.
Depozitele fabricii utilizează beciurile mănăstirii, situată din imediata vecinătate.

Figura 16. Fabrica de Bere Solca

Monumentul natural Pietrele Muierilor

În partea de vest, după terminarea orașului, pe traseul montan Solca – Sucevița, în zona de unde
izvorăște pârâul Solcuța, se găsește monumentul natural Pietrele Muierilor constituit din 5–6
stânci principale și câteva grupuri secundare ce se ridică spectaculos în monotonia nesfârșită a
culmilor Obcinelor Mari.

Figura 17.și 18. Monumentul natural Pietrele Muierilor

Biserica Naşterii Maicii Domnului din Poieni Solca

Biserica Naşterii Maicii Domnului din „Poienile” a fost construită în 1816, sfinţită în
1817 şi restaurată în 1872. În 1843, postul de paroh era vacant, numărul enoriaşilor fiind 691. În
1876, când biserica avea 1.220 enoriaşi, paroh era Michael Nedelco. În 1907, paroh era Samuil
Sauciuc, născut în 1862, preot din 1890, paroh din 1897, cantor fiind, din 1897, Andrei Slevoaca,
născut în 1867.
Figura 19. Biserica Naşterii Maicii Domnului din Poieni Solca
 10. Legende:

Dealul lui Vodă

Altitudinea de 520 m a depresiunii se ridică brusc spre vest, unde se găseşte un deal al
cărui nume are o rezonanţă istorică - Dealul lui Vodă.
Legenda spune că "Ştefan cel Mare, domnul Moldovei, în clipele sale de răgaz, s-ar fi suit
deseori pe această culme".

Pietrele Muierilor
Tot spre vest, după mai multe culmi împădurite, întâlnim o grupare de stânci golaşe,
intrate în tradiţia locului sub numele de Pietrele Muierilor.
Pentru explicarea denumirii acestor stânci există mai multe variante. Una, se pare că cea mai
veche, spune că acum câteva sute de ani Solca urma să fie atacată de tătari. Numai că locuitorii
au prins de veste și s-au pregătit din timp. Astfel, cei apți de luptă s-au ascuns pe dealurile din
împrejurimile satului pe atunci, Solca. Muierile și alți oameni s-au refugiat si ascuns printre
stâncile aflate mai spre apus. Tătarii au venit, au atacat dar au fost respinși de oamenii care erau
ascunși pe Dealul lui Vodă si dispersați în cete mai mici care au fugit care încotro. Un grup a
fugit spre stâncile unde erau ascunse femeile. Acolo au fost întâmpinați cu săgeți si respinși
definitiv. Numai că în acea luptă au murit și femei iar legenda spune ca in noaptea de Sfantul
Dumitru se aude cum sufletele femeilor care au murit atunci țipă de răsună văile si munții. Așa
povestește folcloristul și istoricul Simion Florea Marian (1847-1907) că s-au petrecut lucurile. Și
de atunci aceste stânci se numesc Pietrele Muierilor.
A doua legendă spune că printre aceste stânci s-a ascuns celebrul haiduc Ion Darie (de la
care am descoperit o inscripție pe o stâncă izolată in apropiere de Putna). El se retrăgea printre
aceste pietre împreuna cu tovarășii săi și muierile lor îsi petreceau acolo cu săptămânile, până
plănuiau următorul atac. Si de atunci, aceste pietre se numesc Pietrele Muierilor. Haiducul Darie
a existat într-adevar si a trăit în preajma revoluției de la 1848, el fiind înmormântat in cimitirul
localității Marginea.

Construcția școlii
„Sosind timpul să se ridice şi în Poieni o şcoală, antistele comunal a ţinut sfat mare, în
urma căruia a strâns de la săteni 1.500-2.000 florini. Paralele acestea li se părură cârmuitorilor
comunali prea puţine, de aceea se făcu un împrumut de 1.000 florini din fondul şcolar al ţării, cu
îndatorirea de a plăti, în 10 ani, câte 100 florini pe an îndărăpt, fără procente.
Se născu întrebarea: unde să se facă şcoala?
Profesorul de Universitate, Drul Ion alui G. Sbiera a dăruit, mai nainte, încă din al său, 20 de
prăjini de loc, anume să se ridice pe el o şcoală comunală, care să fie aproape şi de preot, şi de
biserică.
Fruntaşii comunali au ignorat, însă, dania, preferând să cumpere, printr-o licitaţie trucată, o
sfoară de pământ, în capul satului, rămasă după o văduvă, plătindu-se pe acel petic de pământ
800 florini. Şi, deşi s-a strâns piatră prin muncă obştească, s-au întocmit acte fictive de plată
„câte 15 florini stânjenul”; şi, deşi s-au luat bârne, tot prin muncă obştească, din pădurea statului,
iarăşi s-au făcut acte fictive de „câte 3 florini bucata”.
Apoi s-au tocmit meşteri de la Solca, cu 650 florini, „ca să dee gata şcoala”. Într-un an,
din cei 3.000 florini „din lădiţa comunală” n-a mai rămas nici măcar un crucer, şcoala era doar
parţial încropită, iar preceptorul da năvală peste săteni, ca să strângă banii datoraţi fondului
şcolar al ţării.
Şi, astfel, la Poieni-Solca, în toată vara anului 1888, puteai auzi oamenii murmurând „că şcoala
este sărăcia noastră”5

11. Personalități

Ilie E. Torouțiu (1888-1953) – istoric literar, membru corespondent al Academiei

Române
Victor Vasilescu (1851-1938) – muzician
Aspazia Suciu (n. 1907) – artist plastic

5
Ion DRĂGUŞANUL
Sursa: https://www.monitorulsv.ro/Povestea-asezarilor-bucovinene/2012-02-10/POIENI-SOLCA