Politica de împăduriri: suprafețe restante, păduri slab productive,

extinderea rășinoaselor și a culturii speciilor repede crescătoare.

Reîmpădurirea terenurilor degradate și corectarea torenților.
Perdele forestiere

Strategia și baza logistică pentru programul de împăduriri

1948-1989

• Chiar de la înființarea Ministerului, din 1948, s-a considerat nu numai o

îndatorire profesională, ci mai ales una patriotică, îndeplinirea cu
prioritate a următoarelor obiective:

• a.împădurirea celor circa 1200 mii ha suprafețe restante în fond forestier

care nu produceau lemn și erau în pericol de a continua să se degradeze;
• b.refacerea și punerea în valoare a 1200 mii ha de păduri degradate, cu o
productivitate redusă de 1-3 mc/an/ha;

• c.continuarea în ritm susținut a lucrărilor de ameliorare a terenurilor

degradate, de combatere a eroziunii solului și corecție a torenților;

• d.apărarea terenurilor agricole cu perdele forestiere de protecție și

împădurirea nisipurilor zburătoare.

• Concomitent cu acest program se prevedea împădurirea suprafețelor

rezultate din exploatările curente. Prin împădurirea terenurilor degradate,
combaterea eroziunii solului și lucrări de corecție a torenților se urmărea
extinderea pădurii și a vegetației forestiere în afara fondului forestier, pe
terenurile care, după expropriere, au fost trecute în circuitul agricol și au
devenit neproductive iar în final au început să îndeplinească funcții
ecologice și economice.
• Prin acest program se salva și reintegra în corcuitul productiv
aproape jumătate din patrimoniul forestier al țării, format din suprafețele
restante la împăduriri și pădurile degradate cu o productivitate foarte
redusă. La aceasta se adăugau ciorca 2 milioane ha terenuri agricole cu
forme avansate de eroziune, pe care lucrările începute pentru împădurire
trebuiau continuate.

• Față de amploarea și complexitatea pe care le prezenta acest

program de împăduriri, în funcție de suprafețele și speciile ce urmau a fi
împădurite, s-a conceput o strategie și s-a creat o bază logistică,
stabilindu-se:

• ♦ reorganizarea pepinierelor forestiere și îmbunătățirea tehnicii

pentru producția puieților pentru plantat. Prin studii pentru perioade de
15-20 ani, privind speciile și suprafețele de împădurit, s-au înființat 50 de
pepiniere centrale mari și a încetat producția de puieți în cele circa 1000
pepiniere mici din zonele de munte și deal. S-a introdus mecanizarea,
tehnologii avansate, controlul calitativ, obținându-se prețuri de cost mai
reduse și, prin urmare, productivitate și calitate ridicată;
• ♦ s-a fundamentat științific compoziția pe specii a culturilor pentru
a se obține creșteri rapide, rezistente la dăunători, vânturi, zăpezi, etc. și s-
a introdus aplicarea de amendamente și desecareac în terenurile
mlăștinoase și norme obligatorii pentru selectarea de puieți de calitate la
plantare;

• ♦ s-au construit rezervații de semințe, prin cartarea arborilor

valoroși de rășinoase și de foioase tari și moi stabilite ca priorități
strategice. S-au cartat arborete de rășinoase (molid de rezonanță la
Crucea, Moldovița, Cucureasa în Moldova), arboretul de brad de la Sinaia
(peste 1000 mc/ha la vârsta de 100 ani) și arborete valoroase de fag, stejar
pedunculat, gorun (la Renișoara și Runcu din Maramureș și la Mihăiești) și
altele. Suprafața acestor rezervații era în anul 1972 de 80.000 ha, din care
rășinoasele ocupau 70% iar foioasele 30%. S-a raționalizat transferul de
semințe pentru a fi folosite numai în ocoale cu condiții de climă și sol
asemănătoare. Sănătatea și puterea de germinație a semințelor era
controlată și atestată conform standardelor de stat. Pentru speciile
valoroase de larice, duglas, pin s-au constituit plantaje cu identificarea de
”arbori plus”;
• ♦ folosirea cu precădere ca specii de bază: rășinoase – molid,
duglas, larice, brad, pin silvestru și pin negru; foioase tari – salcâm,;
foioase moi – plopi euroamericani, salcie albă, anin, tei;

• ♦ promovarea culturii plopului, în special a plopilor euroamericani

(negri, hibrizi) și a salciei – Stațiunea de plop și salcie de la Cornetu.

• Pentru stabilirea politicilor și strategiilor pentru împăduriri au avut

loc discuții și confruntări de opinii. În final, prin contribuția unor eminenți
oameni de știință din cercetarea și învățământul silvic și remarcabili
profesioniști din producție, s-a ajuns la soluția ca punerea în valoare a
pădurilor degradate slab productive să se facă cu prioritate prin
extinderea rășinoaselor și a culturii speciilor repede crescătoare. La
implementarea acestei politici și strategii au participat întegrul corp al
inginerilor silvici împreună cu pădurarii, brigadierii, tehnicienii și zeci de
mii de muncitori, dar și elevi și tineri de la sate și orașe.
• În politica de împăduriri s-au distins trei etape:

• - până în 1948, când împăduririle se executau ”haotic”, fără o

orientare de perspectivă, după voința proprietarilor și în funcție de
exploatarea pădurilor;
• - între anii 1949-1975, prin împăduriri pe baza prevederilor din
amenajamente;
• - etapa de după 1975, când împăduririle s-au făcut cu respectarea
”programului național”.

Obiectivul principal a fost creșterea producției pe cele 1.200.000 ha de

pădure slab productive, brăcuite, pășunate etc.(creșteri de 1-2 mc/an/ha) prin
cultura rășinoaselor – molid, larice, brad, pin – și a speciilor repede
crescătoare – plop, salcie, salcâm.
Culturile speciale pentru celuloză, plăci aglomerate și fibro-lemnoase cu
cicluri scurte de producție urmau să fie extinse până în anul 2010 pe o
suprafață de 450 mii ha, prin împăduriri în afara fondului forestier.
 Extinderea rășinoaselor, soluție urgentă și eficientă pentru împăduriri

• Extinderea rășinoaselor s-a făcut după dezbateri și cercetări care s-au

finalizat după prezentarea, în 1974, a concluziilor temei ”Cercetări privind
extinderea molidului în România”. Rășinoasele s-au extins în primul rând prin
împădurirea terenurilor goale restante și substituirea pădurilor de foioase
degradate.

• Reinstalarea rășinoaselor s-a făcut și în pădurile de fag, din care în

perioada interbelică și ca urmare a activitatii Sovromlemnului ,rășinoasele au
fost extrase, fiind mai valoroase. Se reconstituiau astfel pădurile de amestec
de fag și rășinoase, rezistente la vânt și dăunători și mai valoroase economic.
În depresiunea montană Comandău, 6 linii de gatere au debitat numai
rășinoase astfel că pe zone întregi aceste specii au fost eliminate, rămânând ca
specii dominante fagul, salcia, mesteacănul, etc. Între anii 1950-1990, când
suprafețele pădurilor de rășinoase au crescut cu 463 mii ha, suprafețele
pădurilor de fag s-au menținut aproape la același nivel.
• Rășinoasele, în special molidul cultivat în afara arealului natural, produce un
volum de masă lemnoasă de 2-3 ori mai mare decât în zona alpină. Lemnul este
corespunzător nu numai producției de celuloză și hârtie, pentru care prezintă și
avantajul economic al amplasării în zona combinatelor de profil, ci și pentru alte
utilizări (construcții rurale, stâlpi, lemn de mină, etc.).

• Alocarea unei suprafețe de circa 225 mii ha pentru culturi specializate de

molid, ca bază de aprovizionare, în jurul combinatelor de hârtie și celuloză, salva de
la exploatare sute de mii de hectare de păduri naturale valoroase. După 1990,
aceste culturi constituiau o importantă resursă de lemn de rășinoase pentru
construcții în aceste zone lipsite de păduri de rășinoase. Proprietarii cărora li s-au
restituit păduri cultivate de rășinoase constatau că acestea sunt incompatibil mai
valoroase decât pădurile de carpen, cer, ș.a. din care obțineau doar lemn de foc.

• Politica forestieră de extindere a rășinoaselor în afara arealului lor natural a

creat și creează condiții pentru conservarea rășinoaselor până la vârsta de 100-120
ani, când vor fi valorificate superior în lemn de rezonanță, furnire, mobilă și obiecte
artizanale, cherestea. Vârsta de tăiere a molidului în afara zonei naturale de creștere
este de 30-50 ani, astfel realizează o cantitate dublă de masă comparativ cu molidul
din arealul lui natural. În 1975, cele 187 mii ha pe care se aflau plantațiile de molid
din afara zonei lor asigurau o producție echivalentă a 300-400 mii ha de pădure de
molid din arealul lor, la vârsta exploatabilității.
• Extinderea culturii speciilor repede crescătoare și în primul rând a
rășinoaselor pentru producția de celuloză și hârtie era și o problemă de
interes național.

• Din cantitatea totală de 14,5 milioane mc lemn pentru

industrializare, o cantitate de 3 milioane mc rășinoase (circa 20%) era
folosită pentru hârtie și celuloză. Pentru lemnul de rășinoase, STAS-ul
prevedea dimensiuni și calități care se suprapuneau parțial cu cele pentru
cherestea, deci prin culturi speciale se economiseau bușteni pentru
industrializare.

• Pe plan mondial, ca soluție de asigurare a lemnului pentru producția

de celuloză și hârtie există trei variante:
• ♦ regimul silvic conservator, cu recoltarea la vârste înaintate, de
peste 100 ani, pentru rășinoase sau fag, de 35 ani pentru plop ș.a.m.d.,
dând prioritate lemnului pentru cherestea, furnir, etc., buștenii cu
diametrul de peste 20-30 cm, lemnul pentru celuloză având diametrul
între 8 cm la capătul subțire și 20-30 cm la capătul gros. În acest regim,
lemnul de celuloză reprezintă circa 30% iar la foioase circa 20% din
volumul exploatat;

• ♦ regimul silvic modern, cu recoltarea lemnului după ce a atind cele

mai mari sporuri anuale la hectar și este apt de a fi valorificat în celuloză.
Vârsta medie de recoltare se reduce la circa 35 ani pentru molid și la circa
12 ani pentru plop. În cazul molidului, se vor efectua trei recoltări, la
fiecare 35 ani, ce pot însuma 300 mc lemn cu diametrul 10-30 cm pentru
celuloză sau alte utilizări, în loc de 180 mc lemn fasonat gros;

• ♦ regimul silvic mixt limitează anumite suprafețe ale pădurii pentru

lemn de cherestea, furnir, etc., iar restul îl rezervă lemnului de celuloză. În
acesrt regim vârsta de recoltare a lemnului de cherestea se poate diminua
de la 100-130 ani la 65-75 ani.
 Divergențe privind extinderea speciilor repede crescătoare –
rășinoase, plop, salcie, salcâm

• La lucrarea științifică Cercetări privind extinderea molidului în

România, 1974, ale cărei concluzii au fundamentat extinderea
rășinoaselor, au participat cercetători din domeniul silviculturii și
învățământului, cât și cei din activitatea de exploatare și industrializare a
lemnului. Ulterior, unii și-au modificat pozițiile. Astfel, V.Giurgiu în articolul
Despre productivitatea pădurilor, publicat în anul 1961, susține
extinderea rășinoaselor oriunde condițiile staționale o permit, precizând și
necesitatea substituirii arboretelor de productivitate scăzută de fag,
gorun, stejar, ce trebuie înlocuite, și a speciilor de rășinoase pin comun,
pin negru, molid, brad, duglas.

• Dezbaterile pentru găsirea celor mai bune soluții pentru dezvoltarea

pădurilor României au continuat, iar după simpozionul Anul internațional
al pădurilor. Pădurile noastre: ieri, astăzi și mâine (1985), patronat de
Academia Română în anul 1986 au fost elaborate noi îndrumări tehnice
pentru compoziții, scheme și tehnologii de regenerare a pădurilor prin
care sunt promovate speciile autohtone în stațiunile lor.
• Programul național pentru conservarea și dezvoltarea fondului
forestier între anii 1976-2010 a fost modificat și unele prevederi în
extinderea rășinoaselor și a speciilor repede crescătoare au fost corectate.
Prin urmare, erau create toate condițiile pentru continuarea împăduririlor.

• Dar în anul 1990, prin Decretul nr.48, Programul a fost abrograt și

totodată s-au restrâns programul de împăduriri, baza sa logistică,
pepiniere, recoltări de semințe, etc.

• În loc de a trece la asemenea acțiuni, s-a reluat în dezbatere

extinderea rășinoaselor. Dacă în timpul perioadei comuniste extinderea
rășinoaselor și a speciilor repede crescătoare a fost prezentată ca o
abatere politică prin încălcarea suprafețelor ce revin ”speciilor autohtone
naționale”, după revoluție aceasta era prezentată ca fiind o abatere gravă
de la doctrinele silviculturii românești.
 .

In perioada anilor 1948-1989 s-a reîmpădurit artificial o suprafață de 2,7

milioane ha. Pentru reîmpădurirea întinselor suprafețe neregenerate din plantații
forestiere din aliniamente, desigur nu toare reușite.

A urmat o discreditare a ceea ce s-a realizat: ”Fenomenul de declin al

pădurilor a fost intensificat prin extinderea rășinoaselor”, ”celulozarea
silviculturii”, ”s-au înfăptuit grave abateri de la doctrinele silviculturii autentice”
sau ”soluția extinderii rășinoaselor în afara arealului a avut din păcate și girul unor
specialiști din sectorul de cercetare” și, în fine, ”în perioada anterioară anului
1986 s-a promovat politica de extindere în cultură a rășinoaselor (în anul 2010
aceste specii ar fi trebuit să acopere 40% din suprafața fondului forestier național)
și a speciilor repede crescătoare (salcâmi, plopi euroamericani, duglas ș.a.) cu
marginalizarea stejarului și a fagului. Pentru producerea materialului – pepiniere
în zone de câmpie (astăzi unele aflate în ”șomaj” sau cu altă destinație), însăși
activitatea de cercetare științifică a fost deturnată în aceeași direcție”.
 România, prima țară din Europa cu toate pădurile amenajate,
având ca prioritate protecția mediului.
Respectarea amenajamentelor – problemă complexă
și de răspundere

• Fundamentarea științifică a gospodăririi pădurilor și a politicilor

forestiere ale României, prin amenajarea în totalitate a pădurilor, era
considerată încă de la înființarea Ministerului Silviculturii, un obiectiv de
importanță deosebită.

• S-a urmărit ca, prin amenajamente, să se asigure și funcțiile de

protecție și producție dar și cunoașterea resurselor de masă lemnoasă a
pădurilor.
• Începând cu anul 1949 s-a organizat o campanie de proporții pentru
amenajarea în totalitate a pădurilor țării, care s-a încheiat în anul 1956 și
s-a trecut la urmărirea mai atentă a prevederilor din amenajamente. La
amenajarea pădurilor au participat sute de ingineri și tehnicieni, constituiți
inițial în centre de amenajare. Dotați cu corturi, echipament și aparatura
necesară, în condițiile lipsei de căi de acces în păduri, inginerii amenajiști
s-au organizat în adevărate expediții tehnice de cunoaștere, inventariere și
amenajare a pădurilor.

• România a fost prima țară din Europa care și-a amenajat întreaga
suprafață a pădurilor și în continuare a respectat programul de
reamenajări decadale.
 O concepție nouă în amenajarea pădurilor

• Dar cea mai importantă realizare a constat în faptul că în baza

amenajamentelor silvice a stat o concepție nouă, fundamentată științific,
după care principala funcțiune pe care trebuia să o îndeplinească pădurile
este subordonată acestui obiectiv și trebuie să se limiteze la capacitatea
de producție.

• Aplicarea în practică a noii concepții s-a realizat prin diferite forme

de organizare a pădurilor și a bazelor de amenajare. Amenajamentele s-au
întocmit pe mari bazine forestiere în zonele de munte și dealuri , sau prin
gruparea în mari unități a pădurilor din lunci, șesuri și coline . Ulterior, din
considerente de practică amenajistică, în întocmirea amenajamentelor,
dar în special pentru a avea controlul și răspunderea, unitățile de
producție au fost arondate pe ocoale.
• De-a lungul timpurilor, între interesele proprietarilor de păduri, de a
le exploata cât mai rentabil, și interesele statului, de a le conserva penru
protecția mediului și asigurarea cu lemn a populației și a economiei, au
existat în permanență divergențe și contradicții.

• Începând din sec.XVIII-XIX, prin diferite ordonanțe și circulare

forestiere, apoi prin coduri silvice, s-a căutat calea de armonizare a acestor
interese. Instrumentul constituit în acest scop a fost denumir
amenajamentul silvic.

• Diversele metode de amenajare folosite – Harting, Cotta, Hufnagl,

ș.a. – se caracterizează prin faptul că, în țările unde au fost aplicate, au
consolidat proprietatea asupra pădurii și s-a menținit suprafața păduroasă.
Dar tratamentele preconizate pentru exploatare – tăieri rase pe mari
suprafețe, regenerarea prin împăduriri cu rășinoase – molid – făcute în
interesul proprietarilor de păduri, au modificat radical compoziția speciilor
și structura claselor de vârstă.
• Consecințele aplicării acestor metode mercantile în amenajarea și
găspodărirea pădurilor, bazată în principal pe monocultura molidului, s-a
evidențiat prin declanșarea doborâturilor de vânt și au luat forme grave prin
inundațiile catastrofale din țările vestice, dar și din România.

• În perioada de organizare a amenajării pădurilor după concepții noi s-a

remarcat în mod deosebit teoreticianul și organizatorul acestei activități,
prof.dr.ing. Ion Popescu-Zeletin. Cercetător științific pasionat privind rolul și
funcțiile pădurii, el a trecut la aplicarea în practica amenajistică a concepățiilor
teoretice. În afară de aceasta, Popescu-Zeletin are meritul principal în
elaborarea tabelelor de producție, a tabelelor de cubaj și a celor de sortare,
realizându-se prefecționarea continuă a amenajamentelor. A contribuit
personal la elaborarea Hotărârii Consiliului de Miniștri nr.114/11 ianuarie 1954
cu privire la zonarea funcțională a pădurilor. Finalizarea acestui document s-a
obținut după dezbateri îndelungate și uneori contradictorii la toate nivelurile.
Felul în care a fost promovată această hotărâre merită să fie reținut.

• Hotărârea Consiliului de Miniștri privind zonarea funcțională este un

document ce a reprezentat o noutate pe plan mondial, atât prin concepție și
conținut, cât și prin aplicarea în practica amenajistică și politica forestieră.
• Conform acestei hotărâri, pădurile, pe baza funcțiilor pe care le
îndeplinesc, se împart în două grupe:

• ♦ Grupa I: păduri cu funcții speciale de protecție a mediului, care

condiționează păstrarea și dezvoltarea unor obiective de interes economic,
social și științific. Aceste păduri se grupează în 5 zone:

• Zona I: păduri de protecție a apelor;

• Zona a II-a: păduri de protecție a solului contra eroziunilor;

• Zona a III-a: păduri de protecție împotriva factorilor climatici dăunători;

• Zona a IV-a: păduri de protecție de interes social;

• Zona a V-a: păduri monumente ale naturii și rezervații.

•
• Pădurile din această grupă au un rol deosebit de protecție. Producția de
masă lemnoasă se poate recolta din operațiuni culturale, tăieri de igienă;
recoltarea creșterii medii anuale se poate face prin tăieri grădinărite sau
progresive, cu o intensitate și periodicitate stabilită prin cercetări
științifice. În pădurile monumente ale naturii și rezervații științifice tăierile
se admit numai în scopuri științifice.

• ♦ Grupa a II-a: păduri de producție și protecție – se gospodăresc

pentru a îndeplini dubla funcționare de a produce material lemnos
necesar industriei construcțiilor și nevoilor populației și, în același timp, de
a satisface și funcțiile de protecție specifice pădurilor – la munte, dealuri și
coline, protecția solurilor împotriva eroziunilor, alunecărilor, debitului
apelor, avalanșelor etc. În aceste păduri, volumul tăierilor anuale se
limitează la capacitatea normală de producție.
• La încheierea primei etape a campaniei de amenajări, românia dispunea,
pentru întreg fonul forestier, de o bază de date tehnice de o importanță deosebită
care erau reactualizate decadal:

• ♦ suprafața fondului forestier totală, pe specii, clasă de regenerare, alte

terenuri;

• ♦ suprafața pădurilor totală, din care codru, crâng, zăvoaie și răchitării;

• ♦ suprafața pădurilor pe clase de vârstă, pe total și regim de cultură;

• ♦ suprafața pădurilor de producție și protecție; de protecție cu rol deosebit;

• ♦ masa lemnoasă brută, total și pe specii și regim de cultură;

• ♦ masa lemnoasă brută, pe clase de vârstă, pe specii și regim de cultură;

• ♦ creșterile anuale ale masei lemnoase pe total, pe specii și regim de cultură.

• Baza de date dispunea și de informații cu privire la suprafețele și volumul brut
al vegetației forestiere din afara fondului forestier. În continuare, Institutul de
Cercetări și Amenajări Silvice a conceput și elaborat amenajamentele silvo-pastorale,
stabilind suprafețele, volumul brut și posibilitatea. În locul defrișărilor haotice și
abuzive ale pășunilor împădurite, pe baza acestor amenajamente, în circuitul
economic anual au intrat sute de mii de metri cubi de masă lemnoasă. Prin capitolul
privind vânătoarea, amenajamentul conține și datele necesare privitoare la fondul
cinegetic al pădurilor.

• Amenajamentele au furnizat datele tehnice pe care s-a fundamentat politica

forestieră a României în ultimii 50 ani, până la Revoluție, si pana in zilele noastre.

• Nevoile de ordin practic, mai ales cele de organizare în timp și spațiu a

pădurilor, au impus constituirea altor unități de rang inferior, dar de mare
omogenitate. Astfel, a fost realizată o tipologie a stațiunilor forestiere și o tipologie a
pădurilor. Tipul de stațiune includea suprafețe se teren asemănătoare ecologice și
forestiere, echivalente ca aptitudini fitocenotice de producție și de protecție
(C.Chiriță șa.a., 1977). Tipul de pădure era definit ca unitate ecosistemică forestieră
de bază, omogenă sub raportul compoziției speciilor arborescente, a celorlalte etaje
de vegetație și a faunei, tratată prin aceleași măsuri silviculturale pe tot cuprinsul lor
(Pascovski, 1958).
• Pregătirea inginerilor amenajiști pentru identificarea și descrierea
solurilor s-a făcut înperioada 1945-1955, la instruirea lor contribuind,
printre alții, și C.C.Chiriță, iar în anii 1953 și 1955 au apărut tratate de
pedologie generală și pedologie forestieră, autor Constantin Chiriță.

• În anul 1955, la conferința Națională de tipologie Forestieră, s-au

prezentat metodele de lucru ale celor două sisteme de tipologie. Astfel,
C.Chiriță devine promotorul școlii românești de tipologie stațională, iar
Sergiu Pascovski, promotorul școlii românești de tipologie a pădurilor:
tipologia pădurilor să se aplice cu prioritate în păduri apropiate de forma
lor naturală, iar tipologia stațională în cazul pădurilor cu structuri
”deranjate”. S-a realizat pentru prima dată constituirea, descrierea și
utilizarea în amenajament ale tipurilor de stațiune și ale tipurilor de
pădure.

• Aceste lucrări fundamentează școala de tipologie stațională

forestieră din România, condusă de profesorul Constantin Chiriță.
 Respectarea amenajamentului – răspundere și risc

• Punerea în practică a rezultatelor noilor concepții în amenajare a

însemnat pe de o parte o mare răspundere și uneori riscuri pentru cei ce
le-au fundamentat, susținut și aplicat.

• Exploatarea pădurilor accesibile peste posibilitățile normale era o

practică generalizată în perioada interbelică. În continuare, vechile
deprinderi ale societăților ce exploatau păduri sau prelucrau lemnul,
devenite întreprinderi de stat, au persistat, astfel că acestea insistau ca
masa lemnoasă primită pentru exploatare să fie de dimensiuni cât mai
mari, de calitate superioară, în condiții cât mai avantajoase de exploatare,
iar prețul de cumpărare al lemnului pe picior cât mai redus. În fapt, ele își
apărau interesele de obținere a profitului maxim în detrimentul pădurilor.
• În aceste condiții au continuat să se înregistreze suprasolicitări pe
unități de producție, care au avut efecte negative, atât pentru silvicultură,
cât și pentru economia forestieră. Este de subliniat că silvicultorii și
forestierii, atașați pădurii, nu au acceptat niciodată depășirea
posibilităților stabilite prin amenajamente și au căutat să acționeze în
permanență pentru respectarea lor.
 Complexitatea normalizării exploatărilor prin încadrarea în
posibilitatea pădurilor

• Pentru evitarea suprasolicitărilor unor unități de producție a fost necesară

mutarea exploatărilor din estul țării (Bacău, Suceava) în sud-vest (Banat,
Caransebeș, Hunedoara). Această mutare s-a impus ca urmare a strategiei stabilită
de specialiștii din silvicultură și exploatări prin lucrarea Gospodărirea fondului
forestier și valorificarea superioară a lemnului în perspectiva 1966-1980 și în anii
următori, pornind de la situația că în pădurile de fag din estul țării tăierile
înregistrau depășiri foarte mari iar pădurile din vestul țării se exploatau mult sub
posibilități (tabelul 6).

• În lucrare se precizează că ”arboretele exploatabile (bătrâne), în special cele

de fag, sunt concentrate în bazinele forestiere recent dotate cu instalații de
transport și de exploatarea lor într-un termen relativ scurt (de 40 ani) va conduce la
descoperiri de mari suprafețe, fapt ce va influența negativ asupra rolului de
protecție al pădurilor respective”. Prin urmare se insistă asupra necesității unei
colaborări strânse între silvicultură și exploatare pentru ca această mutare de
proporții să se facă eșalonat și cu maximum de atenție.
• Studiul insistă că, pentru încadrarea în posibilitățile normale ale pădurilor,
principala strategie trebuie să constea în valorificarea superioară și complexă a
masei lemnoase, bazată pe cooperare între specialiștii din silvicultură,
exploatări și industria lemnului.

Raportul dintre cotele de tăieri și posibilitatea

pădurilor – produse principale – fag
Sursa: Ministerul Economiei Forestiere, Gospodărirea fondului forestier și
valorificarea superioară a lemnului în pespectiva 1966-1970 și în anii următori

Posibilitatea Depășirea tăierilor față de posibilitate (%)

D.R.E.F. normală
1961 1965 1970
(mii mc)
Bacău 831 123 115 112
Mureș 405 140 131 114
Suceava 249 221 152 100
Banat 1071 61 83 114
Galați 320 51 83 106
Hunedoara 942 54 79 118
Oltenia 720 75 83 112
 Cresc resursele de masă lemnoasă ale pădurilor

• În silvicultură, prin gospodărirea intensivă a pădurilor și controlul

asupra resurselor de lemn exploatat, cu toate depășirile fortuite ale
capacității de producție, volumul total de masă lemnoasă brută din păduri
a crescut (datele statistice ale Direcției Centrale de Statistică) de la 1067
milioane mc în anul 1960 la 1166 milioane în 1966 – respectiv la 1340
milioane mc în 1990, o creștere de 273 milioae mc de masă lemnoasă.

• În sinteză, rememorăm căile de sporire a resurselor de masă

lemnoasă:

• ♦ suprafața efectivă a pădurilor a crescut prin împădurirea a circa

1.000.000 ha din suprafețele restante existente la inventarierea din 1948.
Concomitent s-au împădurit și suprafețele rezultate din exploatările
curente, circa 30.000 ha anual;
• ♦ cele 1.200.000 ha păduri slab productive, degradate prin tăieri în delict,
brăcuiri, rărituri excesive, incendii, pășunat abuziv, în care creșterile erau de circa 2
mc/an/ha, au fost substituite și refăcute în păduri de mare productivitate, prin
împăduriri cu prioritate din specii repede crescătoare;

• ♦ măsurile de pază și ocrotire a pădurilor luate după 1948 au făcut ca

pierderile de masă lemnoasă prin defrișări, delicte, incendii, pășunat, defolieri,
insecte și boli să fie neînsemnate;

• ♦ prin aplicarea regimului silvic și trecerea de la crâng la codru s-a obținut

respectarea regulilor de cultură și exploatare a pădurilor stabilite prin
amenajamente;

• ♦ prin efectuarea la timp și corect a lucrărilor de îngrijiri, rărituri, igienă,

combaterea dăunătorilor și tratamente, s-a mărit pe ansamblu valoarea și
capacitatea de producție a pădurilor și s-au introdus în circuitul economic noi
resurse de masă lemnoasă;

• ♦ prin reducerile pierderilor și consumurilor tehnologice în exploatări, în

păduri s-au păstrat resurse importante de masă lemnoasă.
• Ca urmare a măsurilor luate, sporul de creștere anuală care în anul
1970 era de 28 milioane mc, în 1990, datorită lucrărilor de refacere, pază,
ocrotire a pădurii și a exploatărilor raționale, a ajuns la 34 milioane mc.

• Tot prin amenajamente, pentru anii `70-`80, s-a stabilit că

posibilitatea de producție a pădurilor este de 21 milioane mc, urmând o
creștere până la 22,5 milioane mc la nivelul anului 2000.

• Ocoalele silvice, unitățile forestiere de producție, ingineri, tehnicieni,

pădurari, maiștri și muncitori din aceste sectoare și-au făcut cu
profesionalism datoria și, ca urmare a activității pe care au desfășurat-o,
au asigurat necesarul de lemn pentru dezvoltarea economiei naționale și
nevoile populației.

• Au continuat însă să se înregistreze suprasolicitări ale capacității pe

unele unități de producție și pe total, care au avut efecte negative atât
pentru silvicultură, cât și pentru economia forestieră.
• Depășirea posibilității pădurii, în unele perioade, constituie în fond
aspectul cel mai negativ al activității de gospodărire a pădurilor din
perioada cât acestea au fost în administrarea statului. Prin aceste depășiri
se afecta continuitatea producției pădurilor – echilibrul claselor de vârstă
și mai ales, se diminua ponderea arboretelor de clasa a V-a și a VI-a (peste
80-100 ani), care sunt determinante pentru funcțiile de mediu ale
pădurilor și producția de lemn cu utilizări superioare.

• La aceste depășiri a contribuit mai ales unii silvicultori și forestieri

care, prin carierism politic, au ajuns în funcții de decizie, și de asemenea
lipsa de colaborare a specialiștilor din silvicultură, exploatări forestiere și
industria lemnului. Nu se cunosc directive și hotărâri de partid prin care să
se fi cerut sau încurajat depășirea posibilităților pădurii. Dimpotrivă, voința
politică susținea respectarea capacității de producție a pădurilor, așa cum
rezultă din mai multe lucrări de specialitate scrise de cunoscuți oameni din
cercetare și învățământ din acea perioadă.

• Amenajamentele au furnizat datele tehnice pe care s-a fundamentat

politica forestieră a României până la Revoluție.
 Programul național pentru conservarea și dezvoltarea
fondului forestier în perioada 1976-2010.
Starea pădurilor în perioada 1966-1970 și
strategia pentru 40 ani: 1970-2010

Starea pădurilor în anul 1965; strategii pentru viitor

• Anul 1966 a însemnat începutul unei etape în care paza și protecția

pădurilor erau asigurate, restanțele la împăduriri erau lichidate, pădurile erau
amenajate în totalitate. În același timp, pentru dezvoltarea economiei naționale
se solicită în continuare volume importante de masă lemnoasă. Din aceste
motive s-a considerat necesar a se analiza starea pădurilor și a se elabora un
program al politicilor forestiere și strategiilor de viitor. Elaborarea și aplicarea
unui asemenea program erau posibile acum în cadrul Ministerului Economiei
Forestiere care reunea tot ce ținea de pădure ”de la sămânță la produsul finit
din lemn”, respectiv sectoarele silvicultură – Departament al Silviculturii,
exploatarea pădurilor și industria lemnului.
• Era pentru prima dată când specialiști din silvicultură, exploatarea și
industrializarea lemnului făceau o analiză critică a stării pădurilor și
stabileau perspectivele de viitor pentru conservarea, dezvoltarea și
valorificarea pădurii, pe care le prezentau la Colegiul Ministerului.
•

• Lucrarea gospodărirea fondului forestier și valorificarea superioară

a lemnului în perspectiva 1966-1970 și anii următori se încheie cu
tematica unui Studiu de perspectivă pentru următorii 40 de ani privind
baza de materie primă lemnoasă și utilizarea ei superioară.

• Pentru elaborarea acestui studiu s-au folosit datele statistice ale Direcției
Centrale de Statistică.
 Suprafața fondului forestier

1948 1950 1955 1966

Suprafața fondului 6487,00 6446,30 6483,00 6370,60

forestier - total
Suprafața pădurilor 5729,40 5729,40 5772,30 5830,40

Rășinoase 1465,60 1465,60 1389,60 1431,70

Fag 1980,70 1980,70 2000,60 1979,70

Stejar 1175,70 1175,70 1158,70 1170,00

Diverse specii 1107,40 1107,40 1223,40 1249,00

Clasa de regenerare 728,10 687,40 635,20 454,40

Alte terenuri 29,50 29,50 75,50 85,80

 Dinamica lucrărilor de împăduriri în anii 1950-1957

Lucrări de Lucrări de
În dinamică În dinamică
Anul împăduriri Anul împăduriri
(1938=100) (1938=100)
(ha) (ha)

1938 39780 100 1958 73049 183,60

1950 60100 151,10 1959 70806 178,00
1951 87728 220,50 1960 78649 197,70
1952 83260 209,30 1961 75609 190,10
1953 98439 247,50 1962 75648 190,20
1954 79708 200,40 1963 71526 179,80
1955 69802 175,50 1964 69189 173,90
1956 79618 200,10 1965 65968 165,80
1957 86469 217,40 1966 55727 140,10
 Dinamica operațiunilor culturale în anii 1952-1966

1952 1955 1960 1966

Suprafața parcursă cu 96,60 115,10 124,20 162,70
operații culturale

Degajări 75,40 75,40 111,70 190,60

Curățiri – total 83,40 133,60 145,20 176,70
Din care în terenuri greu 83,90 194,30 98,90 247,10
accesibile

Rărituri – total 120,90 125,60 115,40 133,60

Din care în terenuri greu 120,40 220,40 46,90 -
accesibile

Material lemnos rezltat 98,00 112,20 179,60 306,00

din operațiuni culturale
- total
Curățiri 89,40 118,60 187,80 232,80
Rărituri 102,30 109,00 175,50 342,10
• Gospodărirea resurselor de masă lemnoasă. Se face analiza detaliată a
depășirii posibilității pădurilor pe total masă lemnoasă, pe ani, pe specii,
pe unități de producție, pe produse principale și secundare, pe clase de
vârstă și pe regim codru și crâng și se propun următoarele măsuri în
vederea încadrării în posibilitatea normală a pădurii:

• ♦ mai buna valorificare a masei lemnoase, prin măsuri care să asigure

controlul permanent al masei lemnoase ce se dă în producție;

• ♦ dotarea cu drumuri pentru creșterea accesibilității;

• ♦ să crească ponderea produselor secundare și să se antreneze cu

prioritate materialul lemnos din afara fondului forestier – pășunile
împădurite;
• ♦ depășirea îndelungată și importantă a posibilităților pădurilor – în
special la rășinoase, stejar, foioase mari, impune ca necesară analiza în
perspectivă pe o perioadă îndelungată – 40 ani – a evoluției resurselor de
masă lemnoasă în raport cu volumul tăierilor;

• ♦ să revină în gospodărirea administrației silvice a ministeului 465.000 ha

păduri de folosință comunală, a căror gospodărire se prezintă la un nivel
nesatisfăcător cu privire la regenerarea arboretelor, executarea lucrărilor
de împădurire sau de îngrijire;

• ♦ extinderea tratamentelor de regenerare naturală ... se impune

restrângerea în continuare a tăierilor rase în paralel cu evitarea
concentrării tăierilor;

• ♦ respectarea regulilor de exploatare a pădurilor și reducerea pierdeilor

din exploatare, utilizarea lemnului de mici dimensiuni pentru industria de
plăci și pentru celuloză și hârtie, înlocuitori pentru lemnul de mină și
lemnul de foc ș.a.
• Aspecte organizatorice și de cointeresare privind gospodărirea pădurilor
și valorificarea superioară a lemnului. Pentru crearea capacității și
condițiilor necesare gospodăririi pădurilor, începând cu întocmirea actelor
de punere în valoare, a controlului în exploatare, a prejudiciilor, a
restanțelor la lichidarea parchetelor, se propune:

• ♦ rearondarea ocoalelor silvice, stabilind în prima etapă ca întinderea

acestora să nu depășească 6000 ha la câmpie, 12000 ha la deal, 24000 ha
la munte;

• ♦ asigurarea continuității activității inginerilor și tehnicienilor silvici în

cadrul ocoalelor, prin promovarea acestora și salarizare corespunzătoare,
acordându-se sporul pentru vechime pe același loc de muncă;
• ♦ trecerea întregului sector de celuloză și hârtie în cadrul Ministerului
Economiei Forestiere;

• ♦ organizarea unei inspecții de stat care să controleze utilizarea lemnului

în alte sectoare și, împreună cu institutele de cercetări de specialitate, să
facă recomandări cu caracter obligatoriu privind introducerea de
înlocuitori ai lemnului (propunere ce nu s-a realizat);

• ♦ organizarea de exploatări pentru acoperirea necesarului de lemn de

specii exotice în păduri din Africa ecuatorială.

• Obiectivul studiului și al intenției de a elabora un program de

perspectivă pe 40 ani era corelarea posibilităților normale de producție
ale pădurilor stabilite prin amenajamente cu capacitățile de producție ale
unităților de prelucrare existente și limitarea dezvoltării industriei de
prelucrare în viitor la capacitatea de producție a pădurii. Se prevedeau
resurse noi de masă lemnoasă, prin reducerea pierderilor în exploatare,
creșterea volumului produselor secundare, tehnologii de reducere a
consumurilor, de valorificare superioară și complexă a lemnului ș.a.
 Programul național pentru conservarea și dezvoltarea fondului
forestier în perioada 1976-2010. Consecințele neincludeii în program
a dezvoltării economiei forestiere în perspectivă

Din lucrarea Gospodărirea fondului forestier și valorificarea superioară a

lemnului în perspectiva 1966-1970 și anii următori, în Program au fost preluate și
aprobate următoarele teme:

♦ evoluția suprafeței și compoziției fondului forestier;

♦ posibilitatea pădurilor și volumul de masă lemnoasă propus a fi exploatat;

♦ structura și evoluția spre normalitate a claselor de vârstă, 1976-2010;

♦ dinamica tăierilor de îngrijire și de igienă în perioada 1970-2010;

♦ vârstele de tăieri pe specii, diametre, regim de cultură și clase de producție;

♦ evoluția lucrărilor de împădurire pe perioade de 5 ani până în 2010;

♦ evoluția plantațiilor de specii repede crescătoare;

♦ sursele de semințe pe specii, rezervații, seminceri, importuri;

♦ sporul de creștere anual prin extinderea rășinoaselor și substituirea pădurilor

slab productive cu specii repede crescătoare;

♦ dezvoltarea economiei vânatului și a pisciculturii în apele de munte până în

anul 2010;

♦ dezvoltarea recoltării produselor accesorii;

♦ rețeaua unităților teritoriale de cercetare și amenajare a pădurilor și profilul

lor.
 Printre cele mai importante prevederi ale acestui program se
menționează:
♦ creșterea ponderii rășinoaselor în compoziția pădurilor de la 20% în anul
1975, la 40% în anul 2010;

♦ crearea a 450 mii ha culturi speciale pentru producerea lemnului de celuloză

(360 mii ha cu rășinoase);

♦ asigurarea regenerării naturale a pădurilor prin aplicarea de tratamente

intensive;

♦ limitarea volumului tăierilor anuale în următorii 10 ani (1976-1985);

♦ aplicarea metodelor de combatere biologică a dăunătorilor pădurilor;

♦ dezvoltarea economiei vânatului și pisciculturii în apele de munte;

♦ valorificarea produselor accesorii ale pădurii;

• Unele prevederi din program, în special problema extinderii
rășinoaselor, majorarea suprafețelor de culturi speciale de celuloză,
introducerea speciilor mai repede crescătoare, au suscitat de-a lungul
timpului controverse cu cei care susțineau că prevederile sunt împotriva
menținerii compoziției naturale a pădurilor și necorespunzătoare specificului
ecologic al fondului forestier românesc. De asemenea, considerau că unele
activități economice colaterale, ca de pildă creara de plantații cu arbuști
fructiferi, culturi de ciuperci comestibile, colectarea de rășină pentru
colofoniu (inclusiv realizarea de culturi speciale pentru producerea de
colofoniu), obținerea de uleiuri eterice din cetină, programe pentru
dezvoltarea sericiculturii ș.a. depășeau sfera activității de silvicultură.

• Din Programul Național pentru conservarea și dezvoltarea fondului

forestier în perioada 1976-2010 lipsesc tocmai acele prevederi cuprinse în
lucrarea de fundamentare a gospodăririi pădurilor pentru următorii 40 ani.
Gospodărirea fondului forestier și valorificarea superioară a lemnului în
perspectiva 1966-1970 și anii următori, prin care se prevedea rezolvarea
bazei de materie primă lemnoasă și valorificarea superioară a lemnului,
respectiv fundamentarea și limitarea noilor capacități pentru prelucrarea
lemnului și anume:
♦ dotarea cu instalații de transport (drumuri forestiere) pentru
accesibilizarea pădurilor;

♦ necesarul de lemn în perioada 1970-1980 și până în 2010;

♦ corelarea dintre posibilitățile normale de producție ale pădurilor și

dezvoltarea capacităților de industrializare și chimizare a lemnului (fabrici
combinate ș.a.);

♦ acoperirea necesarului de lemn de furnire cu specii exotice forestiere, prin

importuri.

Faptul că aceste teme nu au fost cuprinse în program a avut

consecințe negative în gospodărirea pădurilor. Neincluderea dezvoltării rețelei
de drumuri forestiere a redus ritmul de dotare cu drumuri a pădurilor, prin
neasigurarea resurselor de finanțare și, în consecință, a continuat
suprasolicitarea pădurilor accesibile. Iar prin necorelarea capacităților de
producție cu sezvoltarea industriei de prelucrare a lemnului a continuat
exploatarea forțată a pădurilor.
 Programul național pentru conservarea și dezvoltarea fondului
forestier în perioada 1976-2010 – primul model european de
dezvoltare durabilă a pădurilor

• Elaborat de remarcabili specialiști din silvicultura și economia forestieră,

bazat pe cercetări științifice, având și consursul altor ministere și al
Comitetului de Stat al Planificării, prevederile din Programul Național pentru
conservarea și dezvoltarea fondului forestier în perioada 1976-2010 erau
înscrise în planurile cincinale și anuale ca sarcini obligatorii, fiind asigurate
resursele financiare pentru realizarea lui.

• Pe plan european și mondial era prima lucrare care stabilea o

perspectivă de dezvoltare a pădurilor pentru aproape 40 ani, în timp ce în alte
țări studiile se limitau la perspective de 5 până la 10 ani. Prevederile din
program erau urmărite și aplicate. Specialiști din cadrul Comisiei Economice a
Europei și FAO au apreciat realizările obținute de România în gospodărirea
pădurilor.

• După Revoluția din 1989 programul a fost abrogat și, totodată, au fost
practic abandonate și preocupările pentru conservarea și dezvoltarea fondului
forestier.