Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
PROIECT
RECONSTRUCŢIA ECOLOGICĂ PRIN ÎMPĂDURIRE A TERENURILOR DE LA ROŞIA
DE AMARADIA
Anul 2019
CAPITOLUL I Descrierea exacta a problemei de mediu
Asezare geografica:
Suprafaţa teritoriului administrativ al comunei este de 4189,60 ha.
Roşia de Amaradia este o comună în judeţul Gorj, Oltenia, România.
Localitatea se află situată în partea de est a judeţului, la limita cu judeţul Vâlcea, pe dealurile
de tranziţie dintre subcarpaţi şi Podişul Getic. Comuna Roşia de Amaradia este situată la altitudine
faţă de comunele învecinate, care sunt amplasate de-a lungul cursurilor de ape.
Se învecinează cu următoarele localităţi:
-la Nord cu comunele Alimpeşti şi Prigoria;
-la Est cu comunele Alunu şi Costeşti(judeţul Vâlcea);
-la Sud cu comunele Bustuchin şi Berleşti;
-la Vest cu comuna Albeni.
Silvicultura reprezintă secorul cel mai reprezentativ în configuraţia teritoriului administrativ,
având în vedere suprafaţa de păduri de 1439,65 ha (34,36%).
Sectorul forestier este reprezentat din pădurile de foioase ce înconjoară satele comunei şi
aparţin atât sectorului privat cât şi sectorului de stat, respectiv ROMSILVA.
Principalele forme de relief ale teritoriului administrativ al comunei sunt dealurile.
Subsolul comunei este format din depozite sedimentare miocene, argile şi marme atacate de
procesele de pantă.În această zonă lipsesc pietrişurile piemontane. Ca bogăţii ale subsolului sunt de
menţionat zăcămintele de petrol şi gaze naturale exploatate în regim izolat şi zăcămintele de lignit
exploatate în cariere.
Solurile sunt soluri brune de pădure. Aceste soluri s-au dezvoltat în condiţii de umezeală
ridicată pe locurile pădurilor de stejari. Roca mamă a solului este constituită din depozite
sedimentare afânat, cu alcătuirea orizontului superior lutoasă şi luto-nisipoasă.
Reţeaua hidrografică a comunei este formată din pâraie care se împart în două bazine
hidrografice:
-bazinul hidrografic al râului Olteţ
-bazinul hidrografic al Jiului cu afluentul său Amaradia
Ţinând cont că principalele forme de relief ale teritoriului administrativ al comunei sunt
dealurile, şi că ocupaţia tradiţională a populaţiei este agricultura si creşterea animalelor, cea mai
bună soluţie de reconstrucţie ecologică este împădurirea terenurilor.
În general se mai pot considera ca factori poluanţi ( dar cu o mică intensitate) următoarele
categorii de intervenţii:
-exploatarea zăcămintelor de cărbune în cariere prin decopertare, a condus la modificarea reliefului
natural al comunei în partea de vest şi sud-vest;
- dispariţia unor importante zone împădurite prin tăieri masive, mai ales în sectorul de exploatare a
lignitului;
- apariţia unor halde de steril, care vor avea nevoie de perioade mari de timp (15-20 de ani) pentru
refacerea stratului vegetal;
- depozitele de cărbune au perioade mari de golire datorită neexpedierii cărbunelui spre beneficiari
ritmic;
- poluarea solului prin praf de cărbune şi pământ prin circulaţia maşinilor în zonă, pe drumuri de
pământ neamenajate;
la sondele de petrol se observă poluarea solului prin petele de ţiţei din jurul acestora, pete ce se
observă cu ochiul liber.
- lipsa unor depozite special amenajate a gunoaielor menajere (îndeosebi de la cazări
colective) care au condus la degradări ale aerului şi solului
-intervenţii distructive întâmplătoare ce au produs degradări minore monumentelor de
interes local;
-inexistenţa unor propuneri pentru protecţia specială a unor importante zone ale cadrului
natural
Pentru toate intervenţiile menţionate mai sus şi care au condus la o degradare mai mare sau
mai mică a calităţii aerului, apei, dar mai ales a solului soluţia cea mai optimă este împădurirea
terenurilor afectate, cât şi a celor din apropiere.
Prin împădurire prin împădurirea terenurilor degradate, inapte pentru folosinţe agricole,
precum şi a terenurilor neproductive, indiferent de forma de proprietate, are ca scop principal
protejarea solului, refacerea echilibrului hidrologic şi îmbunătăţirea condiţiilor de mediu.