Arh.

Constantin Andrușceac

1
 OBIECTIVE
Cursul de urbanism si Amenajarea Teritoriului
este o disciplina cu caracter teoretico practic
care are drept scop familiarizarea studentilor
cu principalele caracteristici ale practicilor
urbanistice.
Pe acest fond se urmareste consolidarea
cunostintelor generale indispensabile unui
specialist, stimulinduse pasiunea pentru
cercetare si practica.

2
 NOTIUNI
• Amenajarea teritoriului - complex de activitati pentru coordonarea politicii economice, sociale, culturale si
ecologice in conformite cu valorile fundamentale ale societatii luate in ansamblu, in vederea realizarii unui cadru
natural si construit armonios, care favorizeaza viata sociala si culturala a populatiei.

• Urbanism – cea mai importanta componenta a amenajarii teritoriului, al carei obiect il constituie teritoriu
localitatilor si toate teritoriile necesare asigurarii functionarii si dezvoltarii acestora.

• Dezvoltare regionala - activitate coordonată a organelor guvernamentale, a comunităţilor locale şi a altor

organizaţii, orientată spre planificarea, realizarea unei dezvoltări echilibrate social-economice teritoriale şi
sprijinirea nemijlocită a dezvoltării social-economice a zonelor defavorizate.

• Planuri urbanistice si planuri de amenajarea teritoriului – totalitatea documentelor scrise si desenate

referitoare la un teritoriu definit, prin care se analizeaza situatia existenta si se stabilesc obiectivele si masurile in
domeniul urbanismului si amenajarii teritoriului pe o prioada definita.

• Intravilan - teritoriul ocupat de terenuri, amenajari si constructii ce constituie localitatea, inclusiv de terenuri
prevazute pentru extinderea ei. Limita intravilanului este stabilita prin planul urbanistic general.

• Extravilan – teritoriul din afara intavilanului localitatii cuprins in limita teritoriului administrativ, care inglobeaza
activitati dependente sau nu de functiile localitatii conform planurilor urbanistice si planurilor de amenajare a
teritoriului.

• Certificat de urbanism – act cu caracter informativ, emis de APL, la cererea oricarei persoane fizice ori juridice
interesate, prin care se aduc la cunostinta solicitantului date privind regimul juridic, economic, tehnic si
arhitectural-urbanistic de exploatare a terenurilor si constructiilor pentru care a fost solicitat.

3
 NOTIUNI

• Oras - aglomeratie relativ importanta a carei locuitori au activitati profesionale difersificate.

• Municipiu – oras mare, avind un rol economic, social, politic si cultural insemnat, cu administratie proprie,
avind o orecare autonomie in cadrul administratiei de stat.

• Metropola – capitala politica si economica a unei regiuni , a unui stat.

• Conurbatie – aglomertie formata din mai multe orase vecine ale caror periferii se ating.

• Megalopolis – ansamblu urban gigant, rezultat al unor conurbatii multiple si complexe, luand forma unui
oras “continuu”, care s-a format atunci cand spatiile rurale dintre ariile metropolitane au fost inghitite de
cresterea urbana.

4
 URBANISM
EVOLUŢIA FORMELOR DE AŞEZARE UMANĂ

• De la primele adăpăsturi umane – peşterile (ale căror pereţi poartă urmele existenţei umane în
formele sale incipiente: Munţii Cantabrici – Altamira, Spania; văile Dordognei şi Garronei, Franţa;
Tassili, Africa de Nord) până la cele mai îndrăzneţe siluete şi înălţimi ale zgârie-norilor de azi, omul
a parcurs un drum lung şi – nu rareori – anevoios. Mintea şi mâna omului au făurit minuni care au
durat peste secole; este la fel de uşor de dovedit că aceleaşi „instrumente” l-au ajutat pe acesta să-
şi şi distrugă uneori operele.
• Pe parcursul evoluţiei sale, natura i-a fost omului adăpost şi pericol, prieten şi duşman; în funcţie
de împrejurări şi necesităţi, el a luptat împotriva ei sau şi-a luat-o aliat. „Hârjoana” lui cu natura
durează şi în ziua de azi: se lasă – uneori – modelată, schimbată, îmbunătăţită, îmblânzită, pentru
ca – alteori – să se răzbune şi să se răzvrătească pe aceste modificări care îi sunt aduse prin furtuni,
inundaţii, erupţii vulcanice, cutremure, incendii şi alte evenimente naturale, alternanţele acestora
nefiind deloc întâmplătoare, ci corelându-se logic, cauzal.
• Satul a fost primul tip de aşezare de sine-stătătoare. Apărut încă din preistorie, el s-a constituit ca
urmare a primei mari diviziuni a muncii sociale: desprinderea agriculturii din sfera păstoritului.
Agricultura i-a permis omului emanciparea de construngerile cadrului natural şi stabilirea într-un
anumit teritoriu legat de locul de producţie. Prima delimitare, marcând excluderea naturii din
spaţiul construit a fost aparentă, zidul, fortificaţia – de utilitate strict defensivă – constituind
simbolul desprinderii, izolării de natură.

5
 URBANISM
EVOLUŢIA FORMELOR DE AŞEZARE UMANĂ

• Oraşul este cel care a preluat rolul de conducător în reţeaua rurală, polarizând capacităţi , produse şi energii,
atrăgând aceste elemente de pe raze de influenţă tot mai extinse. Satul devine, în timp, subordonat oraşului din
punct de vedere economic, social, cultural. Locuitorii satelor rămân legaţi de ciclul anotimpurilor- prin natura
ocupaţiilor lor – dar şi de obiceiurile şi tradiţiile locurilor lor de baştină.
În ceea ce priveşte factorii care au contribuit la definirea conturului urban al localităţilor şi la menţinerea poziţiei
„privilegiate”, dominatoare a oraşului s-au emis mai multe ipoteze:
 
• 1. Teoria apărării (emisă de germanii Ludwig Maurer - istoric şi Karl Bucher – economist), conform căreia geneza
oraşelor este legată de necesitatea apărării locuitorilor de năvălitori, cetăţile fortificate devenind nucleele marilor
oraşe (exemplu: Roma antică).
• 2. Teoria condiţiilor geoclimatice – elaborată de geografi – consideră ca principali factori de formare şi dezvoltare a
oraşelor condiţiile geoclimatice, configuraţia terenului, mediul natural favorabil – în general (Wolf Schneider
susţine că primele oraşe au apărut în zone cu condiţii geoclimatice favorabile, cu terenuri agricole fertile:
Mesopotamia. Valea Nilului, India).
• 3. Teoria deciziei administrative, emisă de istoricii germani G. Bellow (1858-1927), K. Hegel (1813-1909) şi de
istoricul englez Th. Wright (1810-1877), consideră că oraşele au luat naştere prin actul de decizie al unei puteri de
stat, factorul determinant fiind organizarea politico-juridică.
• 4. Teoria schimbului de mărfuri susţine că principalul factor de dezvoltare al centrelor urbane l-a constituit
amplasarea lor la intersecţia unor drumuri – terestre sau maritime – care au favorizat schimbul de mărfuri
• 5. Teoria oraşelor-necropolă, în accepţiunea căreia „oraşul celor morţi a precedat oraşului celor vii”, exemplificând
cu prezenţa numeroaselor oraşe din Egipt, China sau Grecia în apropierea marilor necropole şi complexe
religioase: Ierusalim, Olimpia, Delfi, Memfis.

6
 URBANISM
Principalele etape istorice în evoluţia oraşelor

• Epoca primitivă – caracterizată prin elemente contradictorii – acoperă o perioadă îndelungată de

timp, despre care se cunoaşte extrem de puţin, dar se fac presupuneri, uneori chiar fanteziste. ”.
Cu toate că originea, rolul, modul de realizare şi semnificaţia lor rămân îngropate în negura
timpului, presupunerile şi speculaţiile vehiculate merg de la ipoteza scopului lor religios până la cea
a observatoarelor astronomice complicate, a rampelor de lansare pentru nave extraterestre,
ceasuri solare etc. Fie că sunt menhire (pietre mari aşezate vertical, izolat sau în grup), dolmene
(pietre mari aşezate trilitic) sau cromlehuri (incinte), construirea lor a presupus mijloace tehnice şi
motivaţii sentimentale sau religioase greu de imaginat. Cel mai elocvent exemplu – şi cel mai
cunoscut – este ansamblul de la Stonehenge (incintă neolitică – cromleh, Anglia) .
• Oraşul antic - Avântul economic, dezvoltarea forţelor de producţie, apariţia meşteşugurilor au avut
ca şi consecinţă diversificarea tipurilor de organizare a cadrului material. Oraşele capătă funcţiuni
complexe: economice, meşteşugăreşti, administrative, religioase şi culturale.
• Primele oraşe s-au dezvoltat în Mesopotamia, Egipt, Siria, Asia Mică, Asia Centrală, India şi China.
În nordul şi verstul Europei civilizaţia urbană a apărut mai târziu, mai ales datorită expansiunii
romane.
• Polii de interes al lumii antice au rămas cele două lumi, cele două imperii: cel grecesc şi cel roman.
• Grecia. Dacă până în secolul VI î.Chr. trăsătura caracterisitică pentru alcătuirea oraşelor a fost
dominanta simbolistică, mistico-religioasă, începând cu secolele VI-V î.Chr. se cristalizează o ştiinţă
a construcţiei oraşelor, în care un loc central va fi ocupat de Grecia antică. „Polis-ul” (oraşul
grecesc) reprezintă un model de alcătuire raţională şi echilibrată, în care se îmbină armonios viaţa
spirituală – foarte activiă – cu necesităţile impuse de igienă, apărare şi alte exigenţe funcţionale.

7
 URBANISM
Principalele etape istorice în evoluţia oraşelor

• Epoca primitivă – caracterizată prin elemente contradictorii – acoperă o perioadă îndelungată de

timp, despre care se cunoaşte extrem de puţin, dar se fac presupuneri, uneori chiar fanteziste. ”.
Cu toate că originea, rolul, modul de realizare şi semnificaţia lor rămân îngropate în negura
timpului, presupunerile şi speculaţiile vehiculate merg de la ipoteza scopului lor religios până la cea
a observatoarelor astronomice complicate, a rampelor de lansare pentru nave extraterestre,
ceasuri solare etc. Fie că sunt menhire (pietre mari aşezate vertical, izolat sau în grup), dolmene
(pietre mari aşezate trilitic) sau cromlehuri (incinte), construirea lor a presupus mijloace tehnice şi
motivaţii sentimentale sau religioase greu de imaginat. Cel mai elocvent exemplu – şi cel mai
cunoscut – este ansamblul de la Stonehenge (incintă neolitică – cromleh, Anglia) .
• Oraşul antic - Avântul economic, dezvoltarea forţelor de producţie, apariţia meşteşugurilor au avut
ca şi consecinţă diversificarea tipurilor de organizare a cadrului material. Oraşele capătă funcţiuni
complexe: economice, meşteşugăreşti, administrative, religioase şi culturale.
• Primele oraşe s-au dezvoltat în Mesopotamia, Egipt, Siria, Asia Mică, Asia Centrală, India şi China.
În nordul şi verstul Europei civilizaţia urbană a apărut mai târziu, mai ales datorită expansiunii
romane.
• Polii de interes al lumii antice au rămas cele două lumi, cele două imperii: cel grecesc şi cel roman.
• Grecia. Dacă până în secolul VI î.Chr. trăsătura caracterisitică pentru alcătuirea oraşelor a fost
dominanta simbolistică, mistico-religioasă, începând cu secolele VI-V î.Chr. se cristalizează o ştiinţă
a construcţiei oraşelor, în care un loc central va fi ocupat de Grecia antică. „Polis-ul” (oraşul
grecesc) reprezintă un model de alcătuire raţională şi echilibrată, în care se îmbină armonios viaţa
spirituală – foarte activiă – cu necesităţile impuse de igienă, apărare şi alte exigenţe funcţionale.

8
 URBANISM
Principalele etape istorice în evoluţia oraşelor

• Istoria Greciei antice cunoaşte o periodizare, cu trăsături specifice ale fiecărei etape reflectate şi în
aspectul oraşelor.
Perioada homerică (arhaică) – numită astfel pentru că atunci au apărut epopeile homerice, este
cuprinsă între secolele XII-VIII (după unii VI) î.Chr. şi se caracterizează prin apariţia polis-urilor
(oraşe cetăţi), a vieţii comerciale, politice, culturale, precum şi a „acropolei” (fiecare oraş avea
acropolea sa; locul – un platou de asupra unei stânci, era socotit sacru, iniţial el având funcţie de
apărare şi pe care s-a construit un număr însemnat de temple. Spre acest loc se ajungea printr-o
frumoasă intrare triunfală, numită Propilee)17.
Dacă există elemente emblematice pentru Grecia antică, acestea sunt dăuă: coloala şi oraşul.
Coloana este o regflectare a spiritului Greciei, oglindă a timpului. Oraşele Greciei antice prezintă
două zone definitorii care cuprind două tipuri majore de preocupări: religioase – în partea cela mai
înaltă a oraşului – Acropolea, cu zone care adăposteau templele, respectiv civile, cu zone delimitate
în jurul agorei (element nou cu funcţii tipice unei pieţe publice) care, cu timpul, va polariza mai
multe programe.
• Perioada clasică este cuprinsă între secolele VI-V î.Chr., fiind marcată de o impresionantă
dezvoltare a arhitecturii şi sculpturii care fac paşi repezi spre perfecţionare. Specifică este apariţia
tramei stradale ortogonale (sistemul hipodamic, a cărui denumirea vine de la numele arhitectului
Hippodamos din Milet); se execută lucrări tehnico-edilitare: alimentarea cu apă, evacuarea apelor
uzate etc. Apar, tot acum, programe de arhitectură pentru clădiri publice cu funcţii social-culturale:
stadioane, gimnazii, clădiri comerciale care se integrează în oraş.

9
 URBANISM
Principalele etape istorice în evoluţia oraşelor

• Perioada elenistică – cuprinsă între anii 323 – 31 î.Chr. – (precedată de cea elenă – secolul V î.Chr.)
este numită fie „epoca de aur”, fie „secolul lui Fidias”, fie „secolul lui Pericle”, datorită operelor de o
imensă valoare artisitică create de genialul Fidias, sprijinit de conducătorul Atenei – Pericle. Etapa se
caracterizează printr-o impresionantă activitate din domeniul construcţiei oraşelor, fiind încetinit
ritmul construcţiilor religioase. Oraşul elenistic este un organism complex, răspunzând unor
necesităţi practice, fundamentat ştiinţific şi raţional, influenţat de concepţiile filosofice şi politice
privind relaţia dintre alcătuirea oraşului şi viaţa materială şi spirituală a grupului social – ca întreg şi a
fiecărui locuitor – ca parte a acestui întreg. De asemeni s-a accentuat preocuparea pentru
spectacole – drame sau comedii, reprezentaţiile având loc în aer liber, în locuri special amenajate,
numite amfiteatre, care foloseau pantele naturale ale terenului pe care s-au construit ca şi trepte
pentru spectatori, având formă de semicerc. Un amfiteatru era astfel construit încât spectatorii din
bănci, din ce în ce mai sus plasate, să poată vedea jocul actorilor de pe scenă. Spectacolul se
desfăşura pe o suprafaţă plană, tot în formă de semicerc, numită scenă, dinaintea căreia era un loc
mai adâncit numit orchestră. Arhitecţii au căutat – de cele mai multe ori – să construiească astfel de
amfiteatre pe o pantă lină de deal, pe care o amenajau foarte meticulos. Cu toate acestea au fost
ridicate amfiteatre şi pe câmpii, fără ajutorul povârnişurilor. Pentru spectacolele muzicale au fost
amenajate teatre mai mici, numite odeoane, cu o acustică specială, majoritatea folosind ca material
piatra calcaroasă. Importanţa acestei perioade istorice constă nu numai în nivelul surprinzător
de ridicat pentru mijloacele tehnice ale acelei perioade privind dotarea tehnico-edilitară (drumuri,
alimentare cu apă, canalizare etc.) a polis-urilor greceşti cât, mai ales, prin modul cum au fost puse şi
soluţionate practic problemele complexe pe plan urbanistic. Ştiinţa şi înţelepciunea acelui timp
constituie un reper, un punct de referinţă – neperisabil – pentru azi.

10
 URBANISM
Principalele etape istorice în evoluţia oraşelor

• Imperiul roman. Antichitatea romană a folosit în mod creator experienţa grecilor, aplicând în realizările urbanistice norme
şi reguli valabile, unele valabile şi în zilele noastre.
• Elementul „cheie” a succesului imperiului Roman au fost drumurile, cu care inginerii romani au împânzit întregul imperiu, în
scopul administrării, exploatării şi menţinerii acestuia. Pe reţeaua de drumuri, poduri, căi de acces care legau aşezările
romane s-a dezvoltat, mai târziu, cea mai mare parte a reţelei urbane contemporane.
• Cele mai semnificative caracteristici ale oraşelor romane erau erarhizarea şi diversificarea ca funcţii: oraşe cu funcţiuni
strategice Lutectia – Parisiorum (Paris); Londinium (Londra); Vindobonai (Viena); oraşe comerciale: Ostia, Salerno, Palmira;
o oraşe administrative: Roma; Atena; Efes; o oraşe balneare şi de odihnă: pompei; Herculamun; Neapole;
•  Structura oraşelor se baza pe o reţea ortogonală de străzi care limitau cvartale denumite „insulae”, având ca axe
ordonatoare „cardo maximus” pe direcţia N-S şi „decumanus maximus” pe direcţia E-V, două artere perpendiculate
deosebite de celelalte străzi prin dimensiunile lor. La intersecţia acestora se afla piaţa sau forumul, în care erau amplasate
templul închinat zeului protector al oraşului, bazilica, construcţiile comerciale;
•  Drumurile realizate de inginerii romani uimesc şi azi prin rezistenţa lor. În interiorul oraşelor, profilul transversal al străzilor
prevede separarea circulaţiei vehiculelor de circulaţia pietonală, prospectul atingând 20-30-35 m. Pe întinderea întregului
imperiu au fost construite poduri, tunele, apeducte (jgheaburi mari din piatră, având lungimea de câţiva km., susţinute de
stâlpi groşi, legaţi între ei cu arcade), canalizări, cisterne (rezervoare de apă), instalaţii portuare. Igiena şi salubrizarea în
oraş erau asigurate printr-o reţea de canalizare care permitea evacuarea apelor uzate, alimentarea cu apă făcându-se prin
conducte care aduceau apa – de multe ori – de la mare distanţă;
Organizarea oraşelor s-a bazat – încă din perioada de constituire a statului – pe o serie de regulamente care se refereau la:
♦ probleme de proprietate (limitări în interesul colectivităţii);
♦ clasificarea străzilor, indicându-se lăţimi minimale obligatorii (Via – pentru vehicule, Iter – pentru pietoni, Actus – pentru
animale);
♦ norme privind distanţa dintre clădiri şi înălţimea la cornişă a acestora;
♦ instituirea serviciilor speciale cu probleme urbanistice şi de bună gospodărire;
♦ probleme speciale de igienă.
 

11
 URBANISM
Principalele etape istorice în evoluţia oraşelor
• Oraşul medieval Perioada feudală a început cu acţiuni distrcutive. Pe de o parte
năvălirile popoarelor migratoare, iar pe de alta răspîndirea creştinizmului – dornic
de la înlătura urmele „păgânismului” şi de a instaura o lume nouă – au avut ca
urmare depopularea şi ruinarea centrelor urbane antice.
• Populaţia se reaşează în localităţi de tipuri noi având un rol prioritar de apărare,
adevărate aşezări fortificate, amplasate pe terenuri greu accesibile şi cu o
suprafaţă a incintei limitată.
• Caracteristicile aşezărilor medievate se concretizează în:
♦ număr restrâns de locuitori (10.000 – 40.000 de locuitori)
♦ prezenţa unor ziduri înconjurătoare (fortificaţii)
♦ densitate mare a construcţiilor şi a populaţiei
♦ construcţii şi trasee ale străzilor adaptate configuraţiei terenului
♦ reţelele stradale inelar-radiale convergeau către piaţa centrală, în care erau
amplasate clădirile religioase – în general supradimensionate – şi cladirile publice
(de exemplu primările).
• Secolele XI-XII marchează o revitalizare a vieţii urbane, mulţi locuitori revenind la
vetrele aşezărilor antice, care se revigorează şi îşi recâştigă treptat influenţa în
teritoriu.

12
 URBANISM
Principalele etape istorice în evoluţia oraşelor
• Oraşele Renaşterii În sec. XV – XVI apare o nouă orientare ştiinţifică, filosofică, estetică: curentul
numit Renaştere, care va avea o puternică înrâurire asupra artelor. Este zdruncinată autoritatea
dogmelor religioase care furnizau explicaţii eronate asupra realităţii
• Oraşele renaşterii s-au dezvoltat preponderent pe nucleele medievale, dar preocupările pentru o
nouă calitate a vieţii urbane au determinat remodelarea vechilor centre prin: lărgirea străzilor,
construirea de noi pieţe, preocuparea aparte pentru compoziţia volumetrică şi arhitecturală, prin
rezolvarea echipărilor tehnico-edilitare.
• Numeroşi arhitecţi, pictori şi sculptori au rămas cunoscuţi până în prezent: Raffael (Sanzio),
Michelangelo (Buonarotti), Leonardo (Da Vinci), Tizian (Vecellio).
• Părintele Renaşterii este considerat arhitectul Brunelleschi, cel care a conceput cupola în opt ape a
bisericii Santa Maria del Fiore (Domul din Florenţa), primul monument renascentist.
• Cîteva dintre ideile privind construcţia oraşelor sunt:
♦ castelele burghezilot (din a căror construcţie au fost eliminate fortificaţiile) au fost integrate în
urbanistica nouă, fiind vizibile numai din stradă, la care prezintă faţade atrăgătoare cu numeroase
şi mari deschideri, având câte 2-3 etaje
♦ amplasarea construcţiilor în zone funcţionale
♦ ierarhizarea străzilor şi a pieţelor după destinaţia lor
♦ amplasarea în zone izolate a atelierelor producătoare de noxe
♦ prezenţa unei legături facile între zonele productive şi spaţiile comerciale
♦ promovarea construcţiei căilor de circulaţie pentru vehicule şi pentru pietoni pe nivele diferite
♦ preocuparea pentru confortul edilitar şi igiena publică

13
 URBANISM
Principalele etape istorice în evoluţia oraşelor
• Orasele in perioada Barocului si Clasicizmului (sec. XVII-XVIII); Oraşe şi ansambluri cu trăsături proprii culturii
antice greco-latine din cel mai înalt stadiu de dezvoltare (imitarea modelelor antice).
• Stil arhitectural caracterizat prin libertatea formelor, prin tendenţa spre monumentalizm (ca regulă forma era
dezvoltată în dauna conţinutului).
• ORAŞUL EREI INDUSTRIALE (sec. XIX – XX ) Oraşele moderne (sec.XX); Revoluţia industrială a determinat
schinbări fundamentale în dezvoltarea centrelor urbane şi a declanşat criza pe care oraşul contemporan nu a reuşit
să o depăşească până în prezent.
• revoluţia industrială este urmată de o creştere a presiunii demografice în oraşe.
• factorii care au generat aceste mari schimbări au fost:
- Dezvoltarea manufacturilor şi industriilor amplasate în centrele urbane;  
- creşterea numărului de locuitori prin atragerea populaţiei rurale pauperizate;  
- apar probleme noi, fără precedent:  
□ necesitatea spaţiilor de cazare pentru o populaţie numeroasă
□ asigurarea igienei publice: alimentare cu apă, canalizare, salubruizare
□ necesitatea destinării unor edificii procesului educaţional: şcoli, activităţi culturale etc.
□ punerea la dispoziţia populaţiei a spaţiilor instituţiilor şi altor mijloace de petrecere a timpului liber.
• - au fost emise legi de sistematizare urbană (în anul 1909 apare prima Lege a sistematizării urbane, în Anglia);  
• - s-au constituit comisii de analiză şi prognoză (1947 – Comisia Barlow, Anglia);
• - s-au înfiinţat organisme guvernamentale: comisii de planificare urbană, ministere şi departamente ale
sistematizării urbane şi teritoriale, ale mediului etc.  
• - au apărut mişcări sociale pentru reforma sanitară şi urbană;  
• - măsuri arhitectural-urbanistice (proiecte moderne deseori utopice “oraşul-grădină; Congrese Internaţionale,
 

14
 URBANISM
MEDIUL ARTIFICIAL

• Mediul artificial . Totalitatea constructiilor si amenajarilor realizate pentru

adapostirea si desfasurarea vietii comunitatilor umane este mediul
artificial.
• Ca rezultat a unei indelungate evolutii mediul artificial astazi este alcatuit
din urmatoarele componente fizico-spatiale purtatoare de functiuni
specifice:
1. Asezari urbane si rurale;
2. Culturi agricole , acvatice si forestiere;
3. Amenajarile si constructiile din teritoriul exterior localitatilor pentru:
Exploatarea resurselor materiale si energetice supra si subterane;
Comunicatii si transporturi;
Echipare tehnica a teritoriului si localitatilor;
Protectia mediului natural;
Odihna, sport, turism;
Activitati stiintifice si culturale, monumente memoriale si de arta plastica;

15
 URBANISM
MEDIUL ARTIFICIAL

Desi toate componentele mediului artificial fac obiect si a studiilor de

amenajare a teritoriului in cadrul acestui curs vor fi abordate numai
probleme legate de asezarile umane si in mod deosebit de cele urbane.

• Organizarea mediului artificial comporta fluxuri de oameni, materiale,

energie si informatii

• Mediul artificial este influentat de mediul natural prin relatii complexe si

invers

• Mediul artificial depinde de mediul socio-economic a carui dezvoltare

materiala si spirituala favorizeaza pe acesta.

Este extrem de dificil să se stbilească o delimitare strictă între mediul

natural şi cel artificial, astfel a luat fiinţă un fenomen calitativ nou, denumit
în terminologia internaţională mediu uman

16
 URBANISM
UTILITATEA CUNOASTERII EVOLUTIEI ORASELOR

Cele enumerate insa nu reprezinta cadrul material al orasului si de

acea cind analizam orasul folosim si urmatoarele elemente:
1. Limita orasului (zidiri de fortificatii, limitele naturale,
administrative);
2. Forma orasului;
3. Componentele orasului:
• Ansambluri de cladiri, grupuri de locuinte, cartiere;
• Trama stradala , strazi (principale si secundare), piete;
• Unitati de productie;
• Centrul localitatii (istoric, administrativ, academic, religios);
• Spatii plantate (parcuri, rezervatii, scuaruri);
• Echipare tehnico-edilitara (statii de epurare, statii de pompare, conducte)

17
 URBANISM
FORMAREA ORASELOR

• Ulterior dupa aparitia primelor orase ca model de locuire au fost posibila si

aparitia oraselor fara a trece prin etapa de localitate rurala si anume in mod
spontan fiind determinat de existenta unor situatii favorabile de mediu natural ori
de existenta unor posibilitati mai usoare de aparare, de prezenta a unor locuri
traditionale de schimburi comerciale si alte.
• Alta forma este aparitia oraselor noi realizate pe baza unor planuri prestabilite.
Aparitia acestui mod de creare a noilor orase denota atigerea unui nivel inalt de
conceptualizare si abstractizare in gindire. Aceasta forma de dezvoltare a oraselor,
care sa permita corectari, adaptari, inoiri si extinderi in mod preconceput este
obiectivul cursului nostru de urbanism.

18
 URBANISM
PROBLEMELE ORASELOR MARI

Perioadei postbelice ii este caracteristica in mare masura modernizarea

oraselor, atit a zonelor centrale cit si a periferiilor . Aceste modernizari
sunt legate de nivelul tehnico-stiintific care a schimbat si continua sa
schimbe comportamentul si aspiratiile sociale ale populatiei.
Odata cu aceasta apar probleme de ordin urbanistic.
Relatia dintre nou si vechi – asimilarea de noi functiuni. Nevoia de acces
rapid si facil la multe functiuni si spatii – trama mica si deasa cu strazi
inguste. Supraaglomerare – tranzitare, concentrare de functiuni.
Constringerea fondului construit, conservarea zonelor istorice, protejarea
valorilor arhitectural – urbanistice.
In orasele mari din tarile dezvoltate are loc deplasarea catre suburbii a
grupurilor cu venituri ridicate. Disparitia activitatilor din centru a format
criza financiara pentru aceste zone intr atit in cit sa lipsesca mijloacele de
a fi intretinute. Astfel cresterea suburbiilor are efect nociv asupra
centrului

19
 URBANISM
PROBLEMELE ORASELOR MARI

Probleme:
• Accesibilitate
• Extindere
• Relatie cu periferiile
• Concentrare functionala
• Tranzitare
• Protejarea tesutului urban
• Locuibilitate
• Imagine urbana
• Incertitudini privind statutul proprietatii
• Degradarea fondului construit
• Prezenta grupurilor sociale cu venit redus

20
 URBANISM
FUNCTIUNI SI ACTIVITATI SPECIFICE ZONEI CENTRALE

1. Administrativa: administratie locala si centrala, servicii comunale.

2. De reprezentare: parlament, ambasade, consulate, sedii a institutiilor internationale,
judecatoria suprema, curtea de apel, sedii ale partidelor politice.
3. Comert: comert specializat si de lux cu vizitare periodica si rara.
4. Alimentatie publica, turism: restaurante, baruri, hoteluri, sali de conferinte etc.
5. Afaceri: banci, asigurari, bursa de valori, centre de consultanta.
6. Cultura: teatre, opera, filarmonica, sali de concerte,muzee, galerii, biblioteci.
7. Informare, media: sedii edituri, redactii ziare si reviste, agentii publicitate, agentii de
turism.

12/07/21
 URBANISM
FUNCTIUNI SI ACTIVITATI SPECIFICE ZONEI CENTRALE

8. Educatie: universitati, colegii, licee.

9. Activitati stiintifice: academie, institute de cercetare.
10. Distractie: cazinouri, centre de jocuri electronice, internet-café.
11. Recreere, odihna: parcuri si gradini, piscine, sali de gimnastica.
12. Servicii publice specializate: saloane de frumusete, ateliere de croitorie, reparatii
etc.
13. Culte: sedii reprezentative ale cultelor existente (catedrale, biserici, case de rugaciuni)
14. Servicii speciale: servicii secrete, interpol.
15. locuire: locuire colectiva, locuire privata.
16. Spatii publice si pietonale: piete publice si comerciale, alei.
17. Circulatii si transport: axe magistrale, drumuri parcari.

12/07/21
 URBANISM
FUNCTIUNI SI ACTIVITATI CARACTERISTICE ZONEI PERIFERICE

1. Activitati de productie.
2. Depozitare, comert cu ridicata.
3. Centre de sanatate, spitale, sanatorii.
4. Educatia la nivel primar, liceal si specializat (colegii, licee industriale)
5. Centre comerciale de mari dimensiuni, supermarket, malluri etc.
6. Zone de rectreare de mari dimensiuni, parcuri specializate (gradina botanica,
menagerie)
7. Centre si complexe sportive.
8. Spatii rezidentiale, locuirea individuala, mari ansambluri de locuire colectiva.
9. Cimitire, crematorii (depouri si garaje de mari dimensiuni, statii de captare, epurare,
electrice, distributie gaze etc).
10. Unitati militare.
11. Circulatii si transporturi de mare viteza, artere de tranzit, gari, autogari, aeroport.

12/07/21
 URBANISM
DOMINANTELE FUNCTIONALE A UNUI ORAS

Administrative, cultural-educative, reprezentare, productie-comert (industrial), financiar-bancare.

Exemple:

politico-administrativa (Washington, Bon, Moscova, Strasburg)

financiar-bancara (New York, Franfurct)

cultural-istorica (Viena, Roma, Florenta)

afaceri (Chicago, Londra)

fara un caracter precizat

12/07/21
 URBANISM
FENOMENUL URBANIZARII

Populatia urbana creste mult mai repede decat cea rurala.

Populatia urbana din tarile in curs de dezvoltare creste mult mai repede decat cea din cele
dezvoltate.

Populatia din orasele milionare creste mult mai repede decat cea din restul oraselor.

In 1900, 1% din populatie traia in orase milionare

•
In 1940, 6%, iar

•
In 1980, 10%.

•
In 2000 erau 25 orase cu peste 10 milioane si 250 cu peste 1 milion

•
Numarul oraselor milionare se apropie de 400, iar populatia urbana a depasit 50% din
populatia totala a globului depasind 2,5 mird. Locuitori.

12/07/21
 NORME TEHNICE DE PLANIFICARE URBANA

RETEAUA DE LOCALITATI
Asezarile umane se impart in doua mari categorii:
1. Criteriul activitatii dominante (agricole in cazul satelor, neagricole in cazul oraselor)
2. Criteriul marimii asezarii (localitati mici sub 10 000 locuitori in functie de situatia
demografica si nivelul de dezvoltare sunt considerate sate, iar asezarile peste acest numar
de locuitori sunt considerate orase.La acestea se adaoga aspecte secundare ca : mod de
viata, nivel de echipare edilitara, aspectul cadrului construit si altele care deriva din aceste
criterii principale.
3. 3. Localităţile rurale se consideră mici dacă au numărul de populaţie sub 3000 locuitori şi
mari dacă populaţia lor depăşeşte acest indice.
In Moldova:
•
Orase mici sub 30 000 locuitori,
•
Orase medii intre 30 000 si 100 000 locuitori
•
Orase mari peste 100 000 locuitori

12/07/21
 NORME TEHNICE DE PLANIFICARE URBANA
(VEZI NORMATIVUL ANEXAT)

•
ZONELE REZIDENTIALE

•
ZONELE INDUSTRIALE

•
ZONELE VERZI

•
TRANSPORTUL, RETEAUA STRADALA, ACCESE PIETONALE

•
ECHIPAREA SI AMENAJARILE TEHNICO - EDILITARE

12/07/21
 DIRIJAREA ŞI ORGANIZAREA LOCALITĂŢILOR

•
In conditiile Moldovei aparitia unor localitati noi in special urbane pe loc nou este practic
imposibila. Motivele: densitate populatiei relativ mare, lipsa motivarii, de acea sunt posibile
doar modificari, corectari, interventii de modernizare a cartierelor noi etc.

•
In baza documentatiei de urbanism PUG, PUZ, PUD (de explicat procedura inclusiv sistema de
autorizare CU si AC)

•
In baza documentelor normative

•
In ambele cazuri este necesar de tinut cont de:

•
PATN, PATR, PATR de programele nationale si locale de dezvoltare, masurile de ocrotire a
naturii si orotire impotriva riscurilor naturale (proceselor geologice si hidrogeologice).

12/07/21
 Istoric

•
Uniunea Europeana fondata in 1958 din Belgia, Franta, Germania, Italia, Luxemburg, Olanda.
Entitate politica, sociala, economica. Este o constructie situata intre intre federatie si
confederatie

•
1970 la Bonn reuniunea conducatorii tarilor Uniunii Europene

•
AT devine obiectiv politic fundamental.

•
Se stabilesc principii, teme majore, obiective prioritare.

12/07/21
 REUNIUNEA DE LA BONN

PRINCIPIILE MAJORE:

•
dezvoltarea regiunilor ramase in urma

•
Integrarea economica a zonelor transfrontaliere

•
Realizare unui echilibru intre mediu urban si cel rural si intre economic si ecologic

12/07/21
 REUNIUNEA DE LA BONN

TEME MAJORE:

•
Readaptarea structurilor urbane

•
Revitalizarea zonelor rurale

•
Restructurarea regiunilor in declin

•
Conservarea si valorificarea resurselor naturale

•
Politici pe termen lung in domeniul infrastructurii si cailor de comunicatii

12/07/21
 REUNIUNEA DE LA BON

OBIECTIVE PRIORITARE:

•
Reducerea dezechilibrului istoric intre centrele industrializate si urbanizate din nordul si
vestul Europei si regiunile periferice ramase in urma

•
Reducerea diferentelor ca standard general si nivel de populare

•
Concelierea dezvoltarii economice si protectia mediului

•
Crearea de locuri de munca si de activitati in zonele de reconstructie industriala

•
Echilibrarea retelelor de transport si telecomunicatii

12/07/21
 AMENAJAREA TERITORIULUI IN LIMITELE SPATILUI NATIONAL

Scopul:

•
Elaborarea si aplicarea , strategiilor si politicilor de dezvoltare economica , sociala si spatiala
stabilite pentru nivelul national , raional si local;

•
Armonizarea strategiilor si politicilor, urmarinduse asigurarea dezvoltarii durabile.

•
Eliminarea decalajelor intre teritorii, dinamizarea dezvoltarii localitatilor;

12/07/21
 AMENAJAREA TERITORIULUI IN LIMITELE SPATILUI NATIONAL

Principii in activitatea de amenajare a teritoriului:

•
Ierarhizarea teritoriului pe trepte de organizare-teritoriala, precum si pe teritorii asociate in
zone de cooperare, regionale sau interraionale;
•
Coeziunea economico-sociala, in vederea eliminarii sau deminuarii disparitatilor intre regiuni
si intre zone;
•
Coordonarea integrata a politicilor si programelor;
•
Punerea in valoare a potentialului de dezvoltare (resurse umane, cadru natural, patrimoniul
cultural, constructii, infrastructura, amenajari);
•
Analiza complexa a tendentelor de dezvoltare;
•
Informarea , consultarea si asigurarea participarii populatiei asupra initiativelor in
amenajarea teritoriului ori principiu democratic;

12/07/21
 AMENAJAREA TERITORIULUI IN LIMITELE SPATILUI NATIONAL

Obiective ale activitatii de amenajare a teritoriului:

•
Dezvoltarea economica si sociala echilibrata a tarii;

•
Imbunatatirea calitatii vietii oamenilor si colectivitatilor umane;

•
Gestionarea responsabila a resurselor naturale si protectia mediului;

•
Utilizarea rationala a terenului,

12/07/21