Amenajarea

agroturistică a
teritoriului
 Dezvoltarea durabilă include creşterea gradului de
exploatare şi valorificare a resurselor, odată cu evitarea degradării
mediului, creşterea nivelului de trai prin dezvoltarea economică
(creşterea numărului locurilor de muncă) şi socială, practicarea
unor meserii tradiţionale, şi a turismului şi regenerarea fizică şi
psihică.
Conceptul de turism durabil presupune îmbinarea mai
multor elemente:
- aplicarea unei strategii în vederea respectării modului de
viaţă a comunităţilor şi conservarea bio-diversităţii pământului
- a unei politici ce urmăreşte dezvoltarea unui turism de
calitate, prin aplicarea unor servicii la costuri accesibile,
mediatizarea ofertei turistice
- existenţa unui plan ia în calcul resursele culturale şi naturale,
în special arealele protejate,
- scopul urmărit este de a conserva mediul înconjurător, de a
studia pe termen lung şi scurt mediul social şi economic,
dezvoltarea resurselor locale şi exploatarea echilibrată a celor
naturale şi antropice
- obiectivul primordial este acela de a dezvolta turismul şi de a-
i da noi valenţe în cadrul economiei si foarte important satisfacerea
nevoii sociale de odihnă, recreere, sănătate, sport etc.
- efectele aplicării unui turism de calitate sunt de ordin
economic, social şi ecologic.

Turismul de calitate se poate desfăşura în România în toate

zonele cu potenţial turistic (litoral, munte, zone balneare) şi se
supune legilor amenajării ştiinţifice a teritoriului.
 DINAMICA EVOLUŢIEI AMENAJĂRII
TERITORIALE

Amenajarea teritoriului și găsirea de soluții la problemele

administrării şi utilizării spaţiului îşi au originea în preocupările
de organizare a vieţii în colectivităţile umane; ele au căpătat
amploare odată cu dezvoltarea oraşelor şi necesitatea
soluţionării diverselor aspecte legate de îndeplinirea funcţiilor
acestora. are o semnificaţie
deosebită pentru
înţelegerea conţinutului şi
obiectivelor amenajării
Ca atare, teritoriului.
cercetarea evoluţiei oraşelor,
a funcţiilor lor,
a fenomenului urbanizării în general
Orașul Piatra Neamț
La început, oraşele au apărut şi dezvoltat exclusiv, în
raport cu existenţa unor condiţii favorabile:
resurse de hrană şi apă;

realizarea unei structuri economice şi sociale;

condiţii tehnologice suficient de avansate pentru a permite concentrarea

persoanelor într-un spaţiu relativ redus

Această dezvoltare, considerată „ anarhică" ; a favorizat crearea aglomerărilor de

populaţie, polarizarea activităţilor în spaţii bine definite și apariţia unor disparităţi în nivelul
economic şi social al diferitelor zone.

Ca urmare, pentru diminuarea şi eliminarea efectelor negative ale unor astfel de organizări,
s-a pus problema dezvoltării controlate a localităţilor şi corespunzător, elaborarea
unei concepţii cu privire la organizarea urbană.
În aplicarea strategiilor de amenajare a teritoriului s-au avut în vedere tipologia şi
funcţiile oraşelor precum și modul cum au evoluat în timp.
Funcțiile orașelor:
1 de apărare,
primele au apărut oraşele-aşezări militare.

Cetatea Soimos, langă Timișoara

Cetatea Neamțului langă Targu Neamț

2 Funcţia comercială, care a dat naştere târgurilor, centrelor comerciale şi a porturilor

Brașov
Constanța

Nesebar
Tg Mureș Bulgaria
3 funcţia industrială oraşele miniere şi industriale

București

Petrila Valea Jiului

5 funcţia cultural-educațională: oraşele-muzeu, centre cultural-artistice, oraşe universitare,
oraşe ale festivalurilor sau congreselor etc

Vatican –oraș muzeu

Roma –oraș muzeu

Iași oras universitar
Sibiu centru cultural

Rio de Janiero
oraş cu festival
6 funcţie de reşedinţă temporară, oraşele turistice şi staţiunile balneare şi în ultimul rând
oraşele administrative şi politice.

Gura Humorului
oraș turistic

Sovata
Stațiune balenară
Concentrarea populației în centre urbane a dus la:

1 apariația fenomenului de exurbanizare numit şi dezvoltare

rurală, ca promotor al dezvoltării oraşelor mijlocii şi ai oraşelor-sate.

2 folosirea tehnicilor de amenajare turistică, ca soluţii în

vederea:

-prevenirii disparităţii regionale ,

- relansării creşterii economice,
-utilizarii raţionale a spaţiului,
- valorificării eficiente a tuturor categoriilor de resurse locale,
-dezvoltării armonioase, echilibrate a amenajărilor,
-păstrarea echilibrului ecologic,
-protejarea mediului.
Urbanizarea a avut o serie de efecte , cu implicaţii în:
administrarea spaţiului,
extinderii oraşelor,
lărgirii permanente a suprafeţelor urbanizate.

Difuziunea urbană în oricare din formele sale: concentrică, radiată,

radiocentrică, ortogonală sau polinucleară, realizată prin aglutinare sau prin
integrarea localităţilor periferice, pune a avea în vedere problema raporturilor
între structura funciară şi activităţile umane.

Structură urbană
Structură urbană
Rdiocentrică
Octogonlă
Structură urbană
polinucleară
Odată cu sporirea dimensiunilor oraşelor apar şi probleme de ecologie urbană şi de
echilibru al localităţilor în spaţiile urbane, probleme a căror rezolvare intră sub incidenţa
organizării urbane, contribuind implicit la lărgirea şi îmbogăţirea conţinutului acesteia.

În evoluţia oraşelor, trebuie avută în vedere nu numai expansiunea, ci şi forţa de atracţie

a acestora, impactul asupra celorlalte localităţi şi asupra zonei privită în întregul său.

Cercetări întreprinse în această direcţie au evidenţiat că oraşele exercită o puternică

forţă de atracţie, manifestată pe cele mai diverse planuri:
comercial,
financiar,
industrial,
medical,
cultural
politic etc.,

determinând o importantă polarizare a activităţilor şi provocând o serie de dezechilibre

in plan regional. Evitarea sau atenuarea efectelor negative ale polarizării se înscriu in
obiectivele planificării regionale şi amenajării teritoriului.
 AMENAJAREA TERITORIULUI, PREMISĂ A DEZVOLTĂRII ECONOMICO - SOCIALE
ECHILIBRATE

Amenajarea teritoriului, privită ca o ştiinţă dominantă de relaţia activităţii sociale -

amplasamente spaţiale, acoperă o arie problematică foarte largă cu referire la
diverse domenii ale vieţii economice şi sociale.

Conţinutul său complex este reflectat deopotrivă de varietatea conceptelor

întâlnite în teoria şi practica de specialitate, a sferelor de aplicare şi instrumentelor
de lucru. Elementul comun al acestei diversităţi este organizarea ştiinţifică a
spaţiului, sistematizarea acestuia.

Amenajarea teritoriului presupune un proces de sistematizare, de dezvoltare

economico-soclală echilibrată, în concordanţă cu strategia generală a progresului.
Sistematizarea şi implicit amenajarea teritoriului, poate fi exprimată printr-un
ansamblu de principii şi activităţi (forme, programe, metode şi tehnici de natura
urbanistică, economică, juridică etc.), vizând asigurarea utilizării eficiente a teritoriului,
valorificarea deplină a potenţialului de resurse şi cadrului fizic al fiecărei zone,
concomitent cu realizarea unor condiţii civilizate de viaţă ale oamenilor.

Sistematizarea este strâns legată şi de:

remedierea consecinţelor creşterii intensive şi haotice a localităţilor,
depopularizarea zonelor rurale,
dezechilibrele ecologice,
organizarea necorespunzătoare a serviciilor în teritoriu etc.
Sistematizarea este o problemă actuală a tuturor ţărilor, în toate existând
preocupări concretizate în programe şi organisme a căror activitate este axată pe
amenajarea şi organizarea ştiinţifică a spaţiului.

In diferite ţări ale lumii problemele privind organizarea ştiinţifică a spaţiului se

pun diferit, apărând astfel o serie de particularităţi ce reflectă condiţiile specifice
şi niveiui de dezvoltare, dar în esenţa, ele se situează în ansamblul aceloraşi
preocupări.

în concluzie, amenajarea teritoriului înţeleasă ca un efort de

sistematizare, urmăreşte în acelaşi timp, pe lângă repartizarea echilibrată a
populaţiei şi a activităţilor naţionale, modul de viaţă al oamenilor având
preocuparea de a corela dezvoltarea economică cu protejarea şi conservarea
patrimoniului natural al fiecărei ţări.
Sistematizarea este o problemă actuală a tuturor ţărilor,

Obiectivele majore ale acestui proces se pot concretiza în:

utilizarea raţională a spaţiului, chiar economisirea lui,
valorificarea eficientă a tuturor categoriilor de resurse (umane, naturale,
materiale, financiare),
dezvoltarea armonioasă, echilibrată a localităţilor;
păstrarea echilibrului ecologic şi protejarea mediului.

Utilizarea raţională a terenului reprezintă un obiectiv important al sistematizării

teritoriului, prin această acţiune urmărindu-se bună gospodărire a uneia dintre
cele mai valoroase bogăţii, fondul funciar
Utilizarea raţională a terenului vizează însă şi un alt aspect, aceia că orice
perimetru poate beneficia de o pluralitate de întrebuinţări, dar cu randamente'
diferite.

Astfel, prin organizarea teritoriului se va urmări:

determinarea mărimii optime a suprafeţelor antrenate în circuitul economic,
stabilirea celei mai adecvate destinaţii,
găsirea celor mai eficiente modalităţi de exploatare etc.
Cerinţele definitorii ale procesului de amenajare, DETERMINĂ APLICAREA
UNOR POLITICI, STRATEGII ŞI Planuri avand ca obiectiv:

dezvoltarea economică optimă,

repartizarea teritorială raţională şi combaterea disparităţiior regionale, pot fi
asigurate numai prin valorificarea eficientă a tuturor categoriilor de resurse la
niveiui fiecărei zone.

Acest obiectiv trebuie analizat prin prisma diversităţii resurselor:

poziţie geografică,
mediu natural,
bogăţiile subsolului,
disponibilităţile de forţă de muncă, etc.
a dificultăţii atragerii lor în circuitul economic,

în aceste condiţii, localizarea activităţilor în corelaţie cu specificitatea

resurselor din fiecare arie teritorială, pe de o parte, şi dezvoltarea unor procese
economice la scară mică, pe de altă parte, reprezintă soluţia oferită de
sistematizare.
Dezvoltarea armonioasă a localităţilor se constituie, de asemenea, ca un obiectiv
major al eforturilor de amenajare a teritoriului. Se are în vedere crearea unor
centre economice, sociale şi adminis-nitive puternice, modeme, capabile să
asigure locuitorilor acestora condiţii civilizate de viaţă, paralel cu integrarea
aşezărilor umane în ansamblul zonelor din care fac pane şi adâncirea cooperării
dintre ele.

Sistematizarea priveşte localităţile urbane şi rurale, dar şi ariile teritoriale din

afara acestora, intervenind în coordonarea, ierarhizarea şi eşalonarea în timp şi
spaţiu a obiectivelor dezvoltării economico-sociaie.

în cazul localităţilor urbane, sistematizarea se concretizează în folosirea

eficientă a terenurilor prin: dimensionarea optimă a construcţiilor, realizarea
unor ansambluri de locuit moderne, dezvoltarea zestrei edilitare şi social-
culturale. distribuirea echilibrată a punctelor de atracţie. De asemenea, se
urmăreşte şi perfecţionarea tuturor fluxurilor de circulaţie, îmbunătăţirea
transportului în comun, amenajarea unor spaţii de odihnă şi recreere. etc.
Pentru localităţile rurale, sistematizarea urmăreşte dezvoltarea şi modernizarea
fondului locativ precum şi realizarea unor echipamente edilitare care să asigure
locuitorilor condiţii civilizate de viaţă, în corelaţie cu păstrarea expresiei
arhitecturale proprii şi valorificarea tradiţiilor constructive specifice zonei.

In cazul localităţilor şi arealelor turistice, sistematizarea pune accent pe

valorificarea cât mai complexă a resurselor naturale şi antropice şi crearea
cadrului adecvat odihnei şi recreerii.

Prin sistematizarea teritoriului se va urmări, pe fondul genera! al eforturilor de

orientare a creşterii economice spre acele domenii puţin poluante, determinarea
amplasamentelor optime pentru diversele activităţi, astfel încât efectul lor
distructiv asupra mediului să fie minim. De asemenea, prin modul de organizare
a localităţilor şi de desfăşurare a vieţii cotidiene se va asigură păstrarea
echilibrului ecologic, combaterea poluării.

Amenajarea teritoriului, prin conţinutul şi obiectivele sale, contribuie la

dezvoltarea economico-socială echilibrată, favorizând reducerea decalajelor
regionale şi modernizarea condiţiilor de viaţă ale oamenilor.

Dupa> Amenajarea agroturistica a teritoriului. Hontus Adelaida. 2005 Bucuresti

 Curs 6

Amenajarea agroturistică a teritoriului şi relaţia cu mediul înconjurător

Protejarea mediului înconjurător

Amenajarea teritoriului şi în special amenajarea agroturistică a teritoriului

are printre obiectivele principale acela de a proteja mediul înconjurător în urma
acţiunilor întreprinse.
Dintodeauna omul a privit mediul ca pe locul unde s-a permis dezvoltarea.
Relaţia omului cu mediul a fost una pozitivă la început când şi activităţile vizau
doar vânatul, care se făcea doar cât era necesar pentru hrana zilnică a familiei.
Apoi o periodă s-a păstrat un echilibru, după care datorită activităţilor antropice
uşor, uşor lucrurile au luat o direcţie greşită.
Astăzi omul plăteşte pentru tot ce a luat şi a stricat, dacă ne amintim de toate
organizaţiile care se ocupă de protejarea speciilor de animale şi plante pe cale de
dispariţie, acestea militează pentru protejarea resurselor naturale și trag un semnal
de alarmă.
Distrugerea arealelor naturale prin defrişare a dus la mărirea zonei de deşert,
datorită emisiilor de gaze are loc uzura stratului de ozon. O bună întrebare de pus
ar fi, unde se acumulează toate gazele emise de la maşini? Cu siguranţă se
acumulează undeva în stratosferă şi vor afecta mediul mai devreme sau mai tîrziu.
Odată cu apariția zonelor urbane și marea dezvolatare industrială, practic
elementele mediului înconjurător au fost deteriorate, dacă luăm în calcul doar
factorul poluare și puternicul efect negativ asupra locuitorilor orașelor și nu este
singurul exemplu.
Omul a folosit și folosește mediul pentru a-și crea condiții de viață tot mai
bune, deci acesta este o parte integrantă şi inseparabilă a existenței acestuia. Omul
a folosit însă excesiv resursele mediului, fără a permite refacerea acestora și

1
acumularea de rezerve pe cale naturală, lucru ce a permis producerea unor
puternice dezechilibre naturale.
Pentru a se putea lua măsuri prin care să se stopeze deteriorarea mediului
înconjurător este nevoie să se cunoască principalele cauze ale producerii
dezechilibrelor, identificarea și testarea soluțiilor de aplicare a acestora.
Mediul este rezultatul interferenței elementelor naturale (sol, apă, climă) şi
activitațile desfășurate de om.
Mediul poate fi definit ca loc al existenței omului sau totalitatea factorilor
naturali şi a celor creați de om ce influențează echilibrul ecologic; determină
condițiile de viață și muncă şi perspectivele dezvoltări societății.
Mediul (M) poate fi definit și ca factorii naturali (FN) și cei creați de om
(FA) în urma activităților sale, care în urma interacțiunii lor influențează echilibrul
ecologic, și pot determina condițiile de viață și de muncă ale oamenilor (CVM).

M= FN+FA CVM

Mediul este arealul în care omul își desfășoară activitățile. Rezultă că omul
este în stânsă legătură și dependență cu mediul său natural și îl poate influența
negativ sau pozitiv prin acțiunile și activitățile sale.
Indiferent de țară sau de loc pe planeta pământ de calitatea mediului și de
condițiile de viață depinde activitatea agroturistică.
Agroturismul practicat necorespunzător poate distruge mediul înconjurător,
ca urmare se impune necesitatea organizării unui turism de calitate care să utilizeze
mediul, dar în același timp să contribuie activ la protejarea lui.
Un agroyurism de calitate se poate desfășura și activează doar în acele zone
unde omul conștientizează că păstrarea nealterată a factorilor de mediu duce la
creșterea numărului de turiști. Practic între orice activitate de turism și dorința
omului de a se întoarce în natură este o relație directă. Turistul modern se va
întoarce în locul în care practic, fizic și mental s-a simțit foarte bine. Acest aspect
facce parte dintr-o strategie de atragere a clienților.
2
 Este important de subliniat faptul că este necesar ca activitățile turistice să
se desfășoare în concordanță cu specificul mediului înconjurător fără a utiliza
excesiv resursele acestuia. Folosirea rațională a mediului și aplicarea unor măsuri
prin care resursele să se poată reface, conduce la practicarea unui turism durabil și
de calitate.
Practicarea unui turism de calitate se poate face în urma evaluării relațiilor
care există între activitățile turistice și efectul lor asupra mediului natural și a celui
social. Există o interdependență între mediu și practicarea a diferite forme de
turism. Este nevoie ca turismul să poată fi organizat și să se practice în așa fel încât
să se utilizeze mediul dar să se contribuie și la păstrarea calității acestuia. Practic
un mediu de calitate determină dezvoltarea unui turism de calitate.
Între turism și mediu există o legătură inseparabilă şi se stabilesc relații și
legături reciproce. Aceste relații pot fi negative sau pozitive legate în special de
activitatea umană care greșit dirijată poate afecta mediul.
Utilizarea excesivă a resurselor naturale prin activități antropice duce la
diminuarea acestora și chiar la epuizarea totală.
Activitatea turistică poate acționa asupra mediului înconjurător provocând
modificări
- temporare sau reversibil, care în timp se pot reface
- ireversibile sau profunde care nu se vor mai reface (ex. acidentul nuclear
de la Cernobîl, diferite uragane, țunami și sisme puternice).

În România în zonele grav afectate, poluate, nesănătoase activitatea turistică

este slabă și de scurtă durată chiar dacă în zonă sunt obiective turistice valoroase
(Comarnic, Cheile Turzii, existența fabricilor de ciment)
Exploatarea necorespunzătoare a resurselor naturale din subsol pot afecta
mediul înconjurător și sănătatea oamenilor (înfiltrările de petrol în sol, extracția
cărbunilor, existența sterilului).

3
 Exploatațile de sulf (M-ții Călimani) exploatatul de minereuri neferoase
(Baia Mare) și alte zone în care pădurile au fost defrișate în care se depozitează
gunoaie etc. mediul este degradat iar turismul are de suferit.

În urma studierii diferitelor aspecte legate de impactul turismului asupra

mediului,rezultă că organizarea mediului trebuie făcută conform unor planificări pe
arii de destinații în care să se aplice un management corespunzător cu scopul
practicării unui turism de calitate și protejarea mediului.
Este nevoie ca să existe un interes național în a demara studii pentru a stabili
elementele care duc la o desfășurare a unui turism de calitate fără a afecta mediul.

Calitatea mediului înconjurător contribuie la creșterea sau scaderea activității

turistice:

Factorii care conduc la creșterea atractivității turistice sunt:

-protejarea și îmbunătățirea arealelor de mare frumusețe naturală sau
resurse turistice deosebite;
-îmbunătățirea rețelelor de comunicații și a transportului prin tehnologii
moderne și nepoluante;
-diversificarea ofertei turistice;
-protejarea și îmbunătățirea mediului din zona urbană (îngrijirea
grădinilor a spațiilor verzi și menținerea curățeniei, măsuri de reducere a poluării);

4
 -ridicarea standardelor de calitate la serviciile turistice;
-existența spațiilor de extindere a apei.

Factorii care concură la scăderea atractivități turistice sunt:

1.Factori care depind de om:
-poluarea;
-degradarea zonelor turistice prin industrializarea axcesivă;
-construcțiile efectuate necorespunzător;
-lipsa unei planificări și organizări spațiale;
-lipsa spaților amenajate pentru agrement;
-lipsa căilor de comunicație;
-defrişările excesive.
2. Factori naturali(fenomene cu risc natural):
-cutremure;
-inundații;
-alunecări de teren.
3.Factori de risc:
-conflicte militare;
-acte teroriste;
-conflicte interconfesionale.

5
6
 Curs 7
Impactul turismului asupra mediului înconjurător

Pentru a proteja mediul înconjurător activitatea agroturistică trebuie să se desfăşoare

conform unor reguli, norme şi pe baza unor obiective foarte precise propuse pe fiecare zonă și
regiune.
Activitatea turistică și cea agroturistică care în practică nu pot fi separate, activitatea
lor fiind avand de fapt un scop comun, și anume acela ca turistul fie că vine doar pentru a se
odihni sau doreste o vacanță activă să fie mulțumit de calitatea serviciilor prestate, să se
reîntoarcă și să povestească la cei din jur.
În istoria agroturismului care a fost prezentată și de mari scriitori ai lumii, astfel
A. P.Cehov în piesa de teatru Livada cu vișini scrisă în anul 1903, povestește cum o livadă de
vișini care este foarte aproape de oraș se poate vinde în parcele pentru ca orășenii să vină
sa-și facă vile unde să uite de aglomerația din oraș și să se odihnească. Dacă ar fi să facem o
paralelă între aglomerația care era în orașe în 1903 și cea din 2020 putem să ne dăm seama de
când a început de fapt reîntoarcerea celor ce locuiesc în orașe către locul unde pământul cântă
și ajută la odihna gândurilor.
Turismul în unele zone a fost desfășurat excesiv sau planificarea activităților nu a fost
în concordanță cu resursle naturale ale zonei acestea fiind folosite fără a avea posibilitatea de
a se reface. Ca urmare, cele două elemente și anume turismul excesiv și planificarea eronată
au afectat mediul natural, deasemenea unele acțiuni precum:
-construcțiile fie neaspectoase, fie prost amplasate în peisaj;
-defrişările de păduri pentru a amenaja pârtii de ski sau bob, a dus şi poate duce la
declanşarea eroziunii solului;
-depozitarea gunoaielor menajere sau a celor lăsate de turişti;
-dezvoltarea activităţii economice peste puterea de susținere a mediului;
Toate aceste aspecte negestionate corect duc la degradarea mediului înconjurător și a
solului, precum a tuturor resurselor naturale de pe suprafața și din subsol.
Se poate afirma că turismul poate acționa ca o forţă pozitivă care poate contribui la
conservarea mediului în special din regiunile turistice şi nu numai.
Se poate prin aplicarea unui management corect, o planificare corectă şi prin educaţia
turiştilor să se diminueze sau chiar să se elimine o serie din aspectele negative prezentate
anterior.

1
 Turiştii vor fi atraşi de zone turistice frumoase, cu construcţii arhitecturale interesante,
cu un trecut istoric cunoscut şi cu o natură cât mai sălbatică (lipsită de intervenţia omului).

Cascada cailor Cascada Bigăr

Între turism şi mediu există o relaţie cu caracter complex, în strânsă dependenţă de

natura impactului dintre ele şi rezultatul în timp şi spaţiu a cauzelor şi efectelor acestora.

A. Impactul mediului asupra turismului are implicaţii diverse, iar din punct de vedere
geografic variază în funcţie de mai multe puncte de vedere.
A1. În primul rând trebuie să se ţină cont de natura turismului:
- turismul trebuie planificat şi bine organizat pentru a nu se crea disconfort legat de
înghesuială;
- trebuie amenajate locuri speciale pentru turişti în special pe trasee lungi cum este
zona Hymalayei din Nepal).

Himalaya
A2. În al doilea rând trebuie să se ţină seama de dimensiunea temporară.

2
 Astfel, la nivel mondial activitatea turistică poate avea caracter sezonier (pe timp
scurt), ceea ce înseamnă că se exercită presiuni asupra mediului pe o perioadă scurtă de timp
și permite acestuia să se refacă, efecte reversibile (poluarea datorită traficului sau aparcărilor
auto).

Sau acțiunea este pe termen lung când efectele sunt ireversibile (reducerea nivelului
biodiversităţii prin distrugerea vegetaţiei), cand practic sursele nu mai pot fi refăcute, se
epuizează total.

A3. În al treilea rând impactul diferă în funcţie de natura destinaţiei, atfel unele zone
pot susţine un număr mare de vizitatori ca urmare au o infrastructură adaptată şi bine
organizată, în contrast cu zone care datorită vulnerabilităţii ecologice nu pot susţine
activitatea turistică drept pentru care chiar există locuri istorice sau alte atracţii, sunt închise
parţial sau total (ex. Panteonul din Atena, mormântul lui Tutankamon din Egipt), din cauza
efectelor negative asupra mediului provocate de vizitatori.

3
 B. Impactul turismului asupra mediului are un efect cumulativ, cauză din care trebuie
să se ia în calcul toate problemele individual şi studierea cauzelor şi efectelor provocate de
fiecare dintre ele.
Relaţia dintre turism şi mediu este o relaţie de simbioză ca urmare, dezvoltarea
turismului poate avea efect negativ sau pozitiv, direcţional pe acele elemente principale,
mediului natural, socio-cultural şi urban.

a) Asupra mediului natural efectele negative ale activității de turism se referă la :

- urbanizarea zonei sau degradarea ei;
- modificarea ecosistemelor terestre (floră, faună, apă, sol etc) din diferite zone
(litoral, munte etc.);
- poluare (sol, apă, aer);
- defrişarea pădurilor;
- folosirea necorespunzătoare a surselor de apă.

4
 Efectele pozitive se referă la:
- îmbunătăţirea calităţii mediului;
- îmbunătăţirea arhitecturală şi peisagistică;
- dezvoltarea socio-economică.

b) Asupra activităţilor socio-culturale turismul acţionează prin efecte negative:

- dispariţia ocupaţiilor tradiţionale;
- pierderea identităţii şi tradiţiilor culturale;
- slaba motivaţie profesională,
sau efecte pozitive:
- creşterea veniturilor;
- oportunităţi pentru noi locuri de muncă şi dezvoltarea unor afaceri.
c) Asupra mediului urban, efectele negative sunt:
- urbanizarea superintensivă;
- uniformitatea structurilor turistice construite;
- supraîncărcarea capacităţilor de primire turistică ;
- trafic excesiv;
- poluare sonoră, cu gaze sau praf;
- poluare prin intrinsec (arhitecturală, faţade, acoperiş etc).
Efectele pozitive se referă la:
- servicii publice şi private la nivel înalt;
- preocupări pentru imaginea oraşului (estetic, echipamente, deşeuri);

5
 - conservarea arhitecturii locale;
- refacerea clădirilor avariate.

https://www.momondo.ro/discover/locuri-de-vizitat-romania
https://biblioteca.regielive.ro/proiecte/ecologie/poluarea-solului-in-agricultura-
pedagogie-311999.html
http://soundofscience.info/camere-secrete-in-mormantul-lui-tutankhamon/
https://oraselelumii.ro/atena-orasul-zeilor/

6
 Curs 8
Rolul amenajării turistice în protejarea mediului înconjurător

Omul a privit mediul ca locul existenţei sale. La începuturi relaţia dintre om şi mediu a
fost pozitivă, dar în timp raporturile s-au schimbat deoarece omul a folosit mediul pentru a-şi
îmbunătăţi condiţiile de viaţă.
Începând din a doua jumătate a secolului XX s-a stabilit că omul prin activitatea sa
antropică este un factor care poate prejudicia mediul natural, ca urmare s-a instituit măsura de
protejare a mediului înconjurător.
Protejarea mediului înconjurător are la bază o strategie care ia în calcul mai multe
elemente dintre care identificarea fenomenului şi a ariei sale de cuprindere este obiectivul
principal.
În legătură cu acest aspect se iau în studiu:
- intensificarea desfăşurării fenomenului;
- factorii de mediu care au fost afectaţi;
- nivelul dezvoltării socio-economice;
- conştientizarea populaţiei cu privire la poluare;
- aderarea la organisme internaţionale şi la programele acestora etc.
În practică pentru protecţia mediului înconjurător se iau o serie de măsuri din care se
pot menţiona:
- cunoaşterea mediului, a interacţiunii dintre acesta şi sistemul socio-economic şi
consecinţele care pot deriva din această interacţiune;
- utilizarea judicioasă a resurselor naturale indiferent de natura lor;
- prevenirea şi combaterea degradării mediului provocată de activitatea umană dar şi
datorită unor cauze naturale;
Protejarea, conservare şi ameliorarea mediului presupune interacţiunea mai multor
factori de natură diferită (ştiinţific, tehnic, economic, financiar, cultural-educativ) implicând
în egală măsură toate componentele vieţii economice şi sociale.
Activitatea turistică este strâns dependentă de mediu. Astfel, mediu reprezintă un
factor important în delimitarea teritoriilor cu destinaţie turistică.
De calitatea mediului (sanitar-igienic, recreativ, estetic) depinde dezvoltarea
turismului, menţinerea acesteia la nivele înalte, este o condiţie obligatorie de introducere a
spaţiului turistic în circuitul intern sau internaţional.

1
 Activităţile turistice şi organele decizionale care răspund de modul de desfăşurare a
acesteia le revin o serie de responsabilităţi, cum ar fi:
- conştientizarea faptului că unele resurse naturale ca apa, aerul, solul, vegetaţia
trebuie utilizate cu măsură;
- conservarea, protejarea şi ameliorarea aşezărilor umane, monumentelor naturii,
vestigiilor istorice şi arhitecturii tradiţionale;
- supravegherea şi controlul permanent al efectelor activităţii turistice.
Pe aceeaşi linie se înscrie şi organizarea teritorială în cadrul căreia localizarea turistică
este o pârghie principală de care depinde atât dezvoltarea turistică cât şi protejarea mediului
înconjurător.
Localizarea turistică sau amenajarea turistică poate:
- favoriza sau nu dezvoltarea turismului în anumite zone;
-controla fluxul turistic prin calcularea capacităţii optime de primire şi evitarea
presiunii exercitate de numărul mare de turişti prin orientarea acestora spre alte destinaţii;
-determina înfiinţarea de staţiuni de mică dimensiune în care poluarea este mai redusă
sau recomandă şi stimulează dezvoltarea turismului rural;
-proteja mediul înconjurător prin realizarea de aşa-zise situri care sunt ansamble
formate în urma contribuţiei în mod egal al omului şi naturii în vederea creării unităţii şi
armoniei.

Amenajarea turistică a teritoriului se concepe pe baza unei strategii a agrementului a

cărui obiectiv principal este evitarea degradării mediului, dar utilizarea judicioasă a acestuia
în scop turistic în beneficiul omului.

În cadrul ţării noastre, dar şi la nivel mndial, protejarea mediului înconjurător se face
conform unor acte normative emise care au caracter de obligativitate şi care impun reguli şi
sancţiuni.
Protejarea mediului înconjurător implică protejarea solului şi resurselor, apei, faunei,
florei, a aşezărilor urbane, a calităţii şi sănătăţii umane.
Referitor la protecţia solului aceasta vizează totalitatea terenurilor care sunt utilizate
precum şi rezervele existente în subsol.
Din punct de vedere al destinaţiei se întâlnesc:
- terenuri cu destinaţie agricolă (arabile, vii, livezi, pomicole, amenajările zootehnice,
piscicole, cele neproductive etc);
- terenuri cu destinaţie forestieră (terenuri împădurite sau destinate împăduririi);
2
 - terenuri aflate sub ape (lacuri, râuri, mări);
- terenuri intravilane – folosite pentru construcţiile de locuinţe;
- terenuri cu destinaţii speciale (tranporturi, exploataţii miniere, cariere, rezervaţii,
situri arheologice).
Conform legislaţiei în vigoare care reglementează protecţia mediului orice deţinător de
terenuri are obligaţia de a gospodări, conserva şi amenaja teritoriul judicios, legal şi protejând
mediul înconjurător.
Conform legilor în vigoare pentru protejarea solurilor deţinătorii au obligaţia:
- să prevină deteriorarea calităţii solurilor;
- să respecte condiţiile specifice în autorizaţia de mediu pentru amplasarea şi
construirea de obiective precum şi a schimbării categoriei de folosinţă a terenurilor;
- anunţarea autorităţilor şi a serviciilor pentru situaţiile de urgenţă, atunci când
intenţionează să ardă miriştele, stuful, vegetaţia ierboasă.
Referitor la proprietarii care deţin terenuri bogate în serurse le revine obligaţia de a
anunţa autorităţile de situaţiile accidentale apărute, să ceară şi să obţină acord de exploatare a
resurselor şi să refacă terenul la parametrii productivi şi ecologici funcţionali.
Deţinătorii de păduri au obligaţia de a:
- menţine zonele importante;
- exploatarea lemnului în condiţiile prevăzute de lege;
- respectarea regimului silvic al exploatării şi transportului lemnului, al conservării
vegetaţiei şi impăduririi;
- exploatarea judicioasă a resurselor pădurii, fondului cinegetic, piscicol prin aplocare
planurilor de management şi regulamentelor interioare specifice.
Toate reglementările impuse de lege privind drepturile şi obligaţiile deţinătorilor de
teren indiferent că sunt proprietari se stat sau privaţi, sunt emise cu un singur scop major şi
anume protejarea mediului înconjurător.

Aşa cum am specificat un loc aparte în protejarea mediului înconjurător îl are

amenajarea teritoriului a cărui principal scop este de a amenaja la nivel teritorial politicile
sociale, economice şi culturale stabilite la nivel naţional şi asigurarea unui echilibru în
dezvoltarea diferitelor zone.

Amenajarea teritoriului presupune atingerea unor obiective care au rolul de a

îmbunătăţi calitatea vieţii. În acest scop activitatea de urbanism, promovarea şi protecţia
sănătăţii umane, au locul lor bine stabilit.
3
 Activitatea de urbanism urmăreşte:
- asigurarea acestuia la servicii publice;
- utilizarea eficientă a terenurilor, protejarea patrimoniului cultural (construit şi
natural);
- protejarea localităţilor împotriva dezastrelor naturale etc.
În cadrul promovării unui mediu de viaţă durabil protecţia sănătăţii umane este un
aspect foarte important.
Se impun aplicarea unor măsuri pentru îmbunătăţirea stării de sănătate, a condiţiilor de
mediu şi a dezvoltării sociale şi economice.
Promovarea şi protecţia sănătăţii umane are la bază o serie de obiective:
- asigurarea asistenţei medicale în toate zonele (în special în cele rurale);
- controlul maladiilor transmisibile;
- protejarea populaţiei împotriva riscurilor de îmbolnăviri datorate poluării mediului
sau a unor cauze accidentale.
În România activează Autoritatea publică centrală pentru sănătate care are o serie de
atribuţii şi răspunderi:
- organizează şi coordonează activitatea de monitorizare a stării de sănătate a
populaţiei în relaţie cu factorii de risc din mediu;
- supraveghează şi controlează calitatea apei potabile şi a produselor alimentare;
- colaborează cu autoritatea publică centrală pentru mediu şi stabileşte reglementări
privind calitatea şi igiena mediului, controlează şi aplică măsuri;
- colaborează cu toate organele la nivel central şi local în în asigurarea accesului
publicului la informaţii privind sănătatea populaţiei în relaţie cu mediul înconjurător.

Efectele dezvoltării agroturismului asupra mediului

Efectele negative și dezavantajele generate de dezvoltarea turismului rural și de un

management ineficient al activităților agroturistice sunt resimțite mai ales la nivelul
peisajelor naturale și a rezervațiilor din vecinătatea satelor turistice
 fluxul mare de turiști care pot perturba viața rurală și viața florei și faunei
naturale;
 perturbarea echilibrului ecologic prin amenajarea unui număr mare de trasee și
poteci, drumuri de circulație și acces, în areale sensibile;
 distrugerea solurilor, florei și faunei prin practicarea pe arealele existente, a

4
sporturilor de vară și iarnă;
 urbanizarea treptată a comunităților rurale și apariția poluării;
 modificarea modului de viață al localnicilor și apariția stresului.
Problemele legate de asigurarea condițiilor de trai precum racordarea la sistemul de
apă, gaze, canalizare, energie electrică, încălzirea locuințelor și crearea de resurse necesare
vieții, influențează negativ potențialul agroturistic al așezărilor.

Activitățile agroturistice practicate în zonele rurale produc o serie de efecte

pozitive și negative și prezintă atât avantaje, cât și dezavantaje.

Printre efectele pozitive și avantajele oferite de practicarea agroturismului, se

numără:
 valorificarea eficientă a potențialului natural, cultural și uman, contribuind la
înființarea de locuri de muncă atât în sectorul turistic, cât și în sectoarele auxiliare locale;
 creșterea nivelului de trai și îmbunătățirea procesului de educație al populației
implicate în activitățile agroturistice;
 menținerea populației locale în zonă, conservând ocupațiile tradiționale;
 dezvoltă economia locală, îndeosebi a zonelor rurale limitrofe;
 stimulează economia rurală printr-o cerere suplimentară de produse
agroalimentare;
 dezvoltarea în plan social a comunității;
 modernizarea infrastructurii locale în ceea ce privește transportul, mijloacele de
comunicație, dotările tehnico-edilitare, cu avantaje pentru populația locală;
 conceperea de echipamente și amenajări agroturistice adecvate spațiului rural.

5
 CURS 9
Concepte, definiţii, principii, tipuri, caracteristici şi clasificări privind
amenajarea agroturistică a teritoriului

Turismul a devenit o ramură complexă a economiei mondiale, fiind

considerat un element de măsură a gradului de dezvoltare şi nivelului de civilizaţie
a unei societăţi.
În urma creşterii nivelului economic, a puterii de cumpărare corelată cu
bugetul de timp liber, a permis dezvoltarea rapidă a turismului.
Dezvoltarea turismului, în general, şi a zonelor turistice ca şi elemente
structurale şi de instrument a avut şi are implicaţii asupra dezvoltării economice a
unei regiuni precum şi a nivelului economic, global la nivel de ţară dar şi mondial.
Amenajarea turistică a teritoriului este un proces complex care are în vedere
oferirea de soluţii de stimulare a activităţii turistice şi integrarea acestuia în
economia locală dar şi aplicarea unor metode concrete cu privire la:
a) selecţia şi delimitarea zonelor;
b) tehnologia de elaborare a proiectelor;
c) etape de realizare proiectelor pentru noile localizări;
d) principii de funcţionare.

Tipuri de amenajări turistice şi caracteristicile acestora

Amenajarea turistică se prezintă în foarte multe forme şi structuri,

determinate de caracteristicile ofertei şi cererii. Zonele şi localizările turistice sunt
foarte greu de clasificat şi delimitat, dar specialiştii care au lucrat sau dacă au
încercat să delimiteze o serie de categorii omogene:
1. În funcție de dimensiunile şi răspândirea în teritoriu a resurselor
(naturale şi cultural istorice), localizările turistice pot fi:
- univoce, când există doar un singur obiectiv de atracţie turistică, dar de
valoare şi care face ca cererea turistică din zonă să fie mari. Sunt întâlnite puţine
1
astfel de localizări de regulă sunt izolate şi atractivitatea turistică şi în strânsă
legătură cu natura obiectivului principal, iar amenajările sunt de regulă sumare;
- plurivoce, sunt localizările turistice care au o anumită specificitate, iar aria
geografică are un anumit caracter, iar atractivitatea turistică este dată de
monumente de artă sau arhitectură, de izvoare minerale sau ape termale, ţărm cu
nisip, munţi cu zăpadă. De regulă aceste localizări sunt complexe turiaice sau
staţiuni, iar amenajările şi dotările sunt complexe;
- echivoce, reprezintă localizările turistice din apropierea aglomerării
urbane, nu au o anumită particularitate şi se dezvoltă în funcţie de cererea
existentă.

2. În funcţie de natura spaţiului geografic se întâlnesc următoarele soluţii

de amenajare turistică:
- amenajarea siturilor balneare;
- amenajarea siturilor montane;
- amenajarea siturilor de litoral;
- amenajarea siturilor istorice şi arheologice;
- amenajarea staţiunilor termale;
- amenajarea zonelor rurale;
- amenajarea zonelor periurbane.
Fiecăruia din aceste categorii îi corespunde o amenajare particulară în
strânsă legătură cu obiectivul urmărit şi în funcţie de condiţii de mediu existente.
3. Localizările (amenajările) turistice se structurează în funcţie de relaţiile
cu elemente definitorii ale teritoriului şi distribuţia cererii:
- unităţi turistice izolate (cazare+masă+regim de agrement);
- localizări complexe (staţiuni).
4. În funcţie de destinaţia şi de valoarea resursei turisatice localizarea
turistică se poate afla din punct de vedere al importanţei turistice în următoarele
variante:

2
 - o zonă mică a pieţii turistice situată într-un spaţiu izotrop regional; a cărui
importanţă va fi invers proporţională cu depărtarea;
- importanţa turistică este dată de valoarea originală a resurselor dacă există
mai multe zone ale pieţii turistice aflate la distanţă egală cu sursă;
- importanţa turistică este dată de numărul potenţial de turişti disponibili
pentru fiecare zonă a pieţii dacă resursele sunt de aceaşi valoare şi sunt situate la
distanţe egale de mai multe zone de piaţă;
- importanţa amenajărilor turistice este dată de calitatea şi originalitatea
ofertei în cazul în care zonele turistice sunt egală că valoare şi la aceeaşi distanţă;
- importanţa localizării este în funcţie de importanţă anterioară a zonei
realizate dacă factorii au valoare egală.

În funcţie de cererea şi oferta turistică amenajarea turistică are mai

multe variante:
- oferta şi cererea sunt concentrate, aceasta înseamnă că zona turistică este
bine individualizată, iar turiştii provin de regulă dintr-o zonă urbană apropiată.
Acest tip de amenajare este specifică zonelor periurbane sau din perimetru marilor
oraşe.
- cerere concentrată şi ofertă dispersată este specifică unui număr mai mare
de localităţi turistice aşezate de-a lungul unui drum important, cum ar fi un oraş
mare în vecinătatea căruia sau amenajat mai multe zone turistice de atractivitate
diversă;
- cererea dispersată şi oferta concentrată specifică marilor metropole (Paris,
Roma, Praga, Londra, St. Petersburg, Piramidele, Canionul Colorado, Mecca,
Maciu Pichu, DisneyLand etc), în acest caz fluxul de turişti este mare;
- cerere şi ofertă dispersată, specifică zonelor montane cu obiective
răspândite pe distanţe mari.
În ultimii ani cerinţele turiştilor au fost orientate spre timpul de vacanţă
activă. Acest tip de turism implică pe lângă activităţile de bază (cazare, masă etc.)

3
şi elemente care contribuie la îmbogăţirea experienţei turistice, care însă necesită
investiţii suplimentare.

În funcţie de atractivitate vacanţele active pot include următoarele elemente:

- marea şi plaja, teritoriul albastru, plimbări cu caiac-canoe, croaziere cu
ambarcaţiuni cu velă, surf, scufundări etc.
- sporturi de iarnă în zona montană, turismul alb, alpinism, dans pe gheaţă,
escaladări, tir, paraşutism;
- natura, turismul verde, apicultură, botanică, creşterea animalelor, dresaj,
grădinărit, speologie;
- viaţă socială, turismul luminilor, activităţi sportive, religioase (de sărbători,
zoga, menţinerea condiţiei fizice şi sănătăţii (herghelie);
- cultură, artă artizanală, ceramică, turismul cultural, tabere de vară
(Cucuteni, Iaşi), de creaţie florală, arhitecturală, arheologie, dans, foto etc.

Destinaţii turistice

În funcţie de trăsăturile caracteristice ale unei zone şi corelaţiile ce pot fi

stabilite între acestea, avem mai multe tipologii de amenajări turistice:
a) amenajarea bazată pe unicitatea zonei, care ia în calcul unicitatea zonei
legată de caracteristicile climatice, vegetaţiei, faunei, monumentele istorice,
arheologice etc, de specificul cultural al zonei, de calitatea serviciilor;
b) amenajarea turistică la sursă, amenajarea de regulă în zona în care există
resurse antropice sau naturale importante, respectiv la locul unde se găseşte
materia primă (plaja, munte, izvoare termale, monumente etc);
c) amenajarea turistică complexă cu servicii multiple dar la distanţă de piața
cumpărătorului;
d) amenajarea turistică polivalentă care implică un nivel ridicat şi complex
al dotprilor şi serviciilor pentru a atrage un flux mare de turişti de diverse tipuri;
4
 e) amenajarea suprastructurată, care se realizează în zone cu un grad ridicat
de dezvoltare socială şi economică.

Selecţia şi delimitarea teritoriului în amenajarea agroturistică

În cadrul amenajării agroturistice un factor important îl reprezintă zona,

delimitarea acesteia şi existenţa resurselor naturale şi antropice.
Amenajarea agroturistică se va face în funcţie de:
- condiţiile de climă,
-vegetaţie,
- vestigii cultural-istorice,
-gradul de dezvoltare al infrastructurii şi existenţa forţei de muncă.

Amenajarea agroturistică a unei zone va ţine seama de cererea şi oferta

turistică precum şi de satisfacerea celor mai diverse gusturi în materie de turism şi
de agrement.
Pentru a selecţiona o zonă în vederea stabilirii acesteia, ca amenajare
turistică, se ţine seama de o serie de caracteristici generale ale zonei, regiunii sau
ţării respective. Alături de aceste caracteristici cu caracter general, se ţine cont de o
serie de criterii specifice care au o aplicabilitate largă şi care au fost emise de
specialştii experimentaţi în domensiul zonării şi delimitării zonelor turistice.
a) Condiţiile naturale, sunt reprezentate de geologia, geomorfologia
teritoriului, climatologia, flora, fauna, hidrologia care au un rol foarte important în
delimitarea zonelor turiatice fiind şi element de atracţie turistică.
Studiile geomorfologice arată gradul de securitate al zonei şi al
amplasamentelor pe terenurile vizate. Datele despre climă oferă indicii despre
regimul temperaturilor, a precipitaţiilor, curenţilor de aer, nebulozităţii, durata
sezoanelor. Cunoaşterea florei şi faunei poate stabili modalităţi de a fi exploatate,
precum şi măsurile de protejare acolo unde este cazul.

5
 b) Bogăţiile cultural-istorice cuprind: vestigii arheologice, monumente
istorice, elemente de folclor, tradiţii şi arhitectura locală, atracţii culturale (sebrări,
festivaluri). În selectarea zonelor turistice interesează prezenţa elementelor
culturale, originalitatea, valoarea lor, starea lor de conservare etc.
c) Condiţiile socio-economice se referă la demografie (dinamica, structură,
ocupare); gradul de dezvoltare a ramurilor economice (industrie, agricultură,
comerţ); nivel de trai.
d) Infrastructura se referă la mijloacele de comunicare, de acces, sursele
naturale de apă, energie, gradul lor de exploatare, existenţa asistenţei medicale
instituţionalizate.
e) Echipamentul general de odihnă şi agrement este alcătuit din locaţii de
cazare, unităţi de alimentaţie, baze sportive, dispecerate de informaţii şi cazare,
unităţi comerciale.
f) Legislaţia şi reglementările în vigoare pot facilita sau restricţiona
posibilitatea de a amenaja turistic o zonă. Foarte important este de stabilit regimul
juridic al pământului şi obligativitatea celor cu amenajări turistice, de a respecta
prevederile organizatorice, protejarea mediului şi regimul construcţiilor.
Toate elementele prezentate şi care sunt cunoscute sau activitatea turistică
drept pentru care sunt studiate în detaliu, atât cantitativ cât şi calitativ, precum şi
relaţiile existente între ele.
În urma studiului de aprofunzime ale criteriilor specifice se pot întâlni zone
în care acestea sunt favorabile dezvoltării turistice şi alte zone care nu corespund
acestor activităţi.
Delimitarea teritoriului se face în funcţie de natura acestuia (munte, mare,
zonă balneară) de existenţa resurselor şi valoarea acestora.
În cadrul activității de turism şi a organizării teritoriale legate de această
activitate se folosesc o serie de termeni specifici pentru a stabili semnificaţia
exactă şi pentru a nu interveni fenomenul de confuzie.
Pentru a evita acest lucru se folosesc următorii termeni:

6
 Punctul (obiectivul) turistic, reprezintă resursă naturală sau antropică
(exemplu, o peşteră, unloc natural cu vegetaţie deosebit de rară), dar trebuie făcută
diferenţa între un loc pitoresc care poate avea sau nu şi o peşteră şi un obiectiv
turistic reprezentat de un loc amenajat (cazare, căi de acces, condiţii de vizitare de
către turiştii respectiv locul este exploatat turistic).
Centru sau localităţi turistice poate reprezenta o entitate de sine stătătoare
(staţiune turistică) sau un habitat larg şi complex (localitatea turistică). Practic este
vorba de concentrarea mai multor surse de atracţie şi centrul poate fi specializat pe
un anumit tip de turism (curativ, balneologic etc). Este o concentrare spaţială a mai
multor resurse atracţie.
Zona turistică sau arealul este un spaţiu în care se regăsesc un număr mare
de puncte şi centre turistice între care există relaţii de colaborare (zona Bucovina).
Regiunea turistică cuprinde o arie vastă în care se desfăşoară activitatea
turistică. Exemplu, cel mai concludent este zona munţilor Apuseni care este
caracterizată ca fiind de rang superior în perimetrul acestei regiuni atractivitatea
turistică fiind intensă şi diversă.
Bazinul turistic include teritorii foarte mari care includ activităţi turistice
(exemplu, Caraibe-Antile).

Metodologia zonării turistice a teritoriului are la bază o serie de principii

astfel:
- principiul unicităţii are la bază nerepetarea în timp şi spaţiu a fenomenului
turistic. Există spaţii turistice asemănătoare dar nu identice.
- principiul omogenităţii are la bază desfăşurarea fenomenelor recreative în
cadrul unei zone în mod continuu.
- principiul funcţionalităţii reprezintă elementul de bază în trasarea şi
delimitarea zonelor de interes turistic.
În delimitarea teritoriului interesează acele criterii care se referă la resursele
atractive (varietatea, mărimea, accesibilitatea) şi circulaţia (fluxul) turistic
7
(intensitate, volum, durata medie a sezonului, sezonalitatea, număr de turişti interni
şi străini etc). Pentru o bună zonare turistică este obligatorie de aplicat ambele
criterii.

Clasificarea și zonarea turistică în funcție se face luând în calcul mai multe

criterii.
În funcţie de elementele luate în calcul în zonarea turistică, specialiştii au
făcut o clasificare a zonelor turistice astfel:
- zone turistice de importanţă internaţională;
- zone turistice de importanţă naţională;
- zone turistice de importanţă regională;
- zone turistice de importanţă locală.

În funcţie de gradul de atractivitate sunt:

- zone cu potenţial deosebit;
- zone cu potenţial mediu;
- zone cu potenţial limitat.

După tipul de turism practicat sunt:

- zone destinate turismului recreativ;
- zone destinate turismului curativ;
- zone destinate turismului polivalent;
- zone destinate turismului cultural.

8
Curs 10

TEHNOLOGIA AMENAJĂRII TERITORIULUI

Derularea unei acţiuni de amenajare turistică presupune, după

argumentarea necesitaţii şi oportunităţii deciziei şi delimitarea teritoriului,
operaţiuni având un caracter oarecum pregătitor, elaborarea concepţiei de
organizare a spaţiului şi a programului noilor localizări.
Concepţia de organizare a spaţiului variază în primul rând în funcţie de
datele tehnice ale teritoriului, dar şi de nivelul şi modul de abordate a proiectului
de amenajare.
Astfel, din punctul de vedere al nivelului, se remarcă mai multe categorii
de abordări și anume: interregională, naţională, regională, locală şi sectorială.
În funcţie de modul de angajare şi soluţionare a problemelor se disting:
- abordarea tradiţională, orientată pe realizarea echipamentelor punct cu
punct (ex.: construirea unui drum, construirea unui port de agrement, construirea
unui sistem de aprovizionare cu electricitate, etc.), presupunând elaborarea unor
proiecte independente pentru fiecare obiectiv;

- abordarea sistemică, în care, după ce sunt analizaţi factorii de amenajare,

se elaborează în detaliu toate alternativele posibile de realizare a obiectivelor,
acţiunea este globală şi se desfăşoară în mai multe faze şi anume: anteproiectul,
proiectul iniţial, proiectul final şi programul operaţional.
Indiferent de modul de abordare, în fiecare din fazele procesului de
amenajare se urmăreşte examinarea acţiunii sub toate aspectele:
-fizic,
-economic,
-social,
- juridic,
-comercial, etc.
1
 Complexitatea problemelor de rezolvat pentru amenajarea unei zone
turistice impune participarea unor echipe de specialişti, cu diferite profiluri:
arhitecţi, urbanişti, geografi, ingineri, economişti, psihologi, sociologi,
specialişti în marketing turistic etc. Aceştia trebuie să lucreze pe baza unui
program ce poate să cuprindă:
-raţiunea de bază care a generat iniţierea unei amenajări turistice şi
motivele fundamentale pentru elaborarea unui plan de amenajare;
-delimitarea zonei turistice şi a caracteristicilor ei generale, cu stabilirea
problemelor ce trebuie rezolvate prin amenajare;
-organizarea funcţională a regiunii turistice în funcţie de dezvoltarea
extrazonală şi naţională;
-datele de bază asupra populaţiei regiunii; evoluţia demografică; nivelul de
trai al populaţiei locale; datele fundamentale asupra stării locuinţelor şi a
gradului de urbanizare:
- activităţile economice cele mai semnificative de pe teritoriul zonei:
industriale, agricole, de construcţii, comerciale etc., ca şi potenţialul zonei în
cadrul economiei naţionale;
- date privind diversele segmente ale suprastructurii: şosele, căi ferate,
poduri, viaducte, porturi, aeroporturi etc.; date privind starea reţelei de unităţi
comerciale, de aşezăminte de cultură şi distracţii, cluburi sportive, unităţi de
sănătate publică etc.;
-planificarea activităţilor pe etape, în succesiunea lor.

Eşalonarea activităţilor se face în cadrul unui plan director ce conţine

probleme specifice într-o anumită ordine de priorităţi, cum ar fi:
-caracteristicile esenţiale care pot asigura unei zone atractivitate pentru
turişti:oraşe şi sate cu profil turistic şi caracteristicile lor: dimensiune, formă,
starea clădirilor, reţeaua rutieră exterioară, alimentarea cu apă, reţeaua de
telecomunicaţii;
2
 -nivelul de implementare turistică pe care zona o poate suporta, fără a
suferi modificări importante;
-limita până la care se pot face transformări şi modificări, fără a deteriora
fizionomia şi puterea de atracţie a patrimoniului turistic;
-posibilităţile pe care le au localităţile existente de a fi integrate în spaţiul
turistic;
-inconvenientele de moment care abat turiştii şi aduc o proastă reputaţie
zonei.

Departamentul de programe recomandă a se avea, în permanenţă, în

atenţie, următoarele elemente:
-satisfacerea trebuinţelor materiale şi spirituale ale turiştilor;
-studierea preferinţelor turiştilor pe naţionalităţi;
-luarea în considerare a motivaţiilor turistice;
- implicarea în realizarea programelor şi a celorlalte ramuri care concură la
derularea lor (transporturi, cultură, sport, agricultură, industriile pentru consum
turistic etc.);
-îmbinarea mai multor elemente de atractivitate turistică;
-selecţionarea unui personal cu aptitudini speciale în desfăşurarea
programelor turistice;
- realizarea şi desfăşurarea programelor, având în vedere permanent
respectul faţă de client.
Desigur, elaborarea şi mai ales materializarea unui program, se bazează pe
utilizarea unor tehnici specifice şi cu respectarea unor principii.

Conţinutul programului de amenajare se referă la organizarea funcţională

a teritoriului şi în mod deosebit la înzestrarea turistică a acestuia; de asemenea,
vizează organizarea relaţiilor cu perimetrele din afara zonei supusă amenajării.
Potrivit opiniei specialiştilor, înzestrarea (zestrea) turistică a unei staţiuni
3
cuprinde două categorii principale de elemente:
- funcţionale (reşedinţa, restaurantele, serviciile, infrastructura generală);
-recreative (spaţiile deschise, monumentele, muzeele, etc.).

Dintre elementele funcţionale, reşedinţa deţine locul cel mai important, aceasta
este alcătuită din mijloace de cazare, adică: hoteluri, moteluri, camping-uri,
locuinţe particulare, etc., în caracterizarea căreia se folosesc elemente ca:
amplasarea, mărimea, confortul, gama de servicii oferite.

Tehnici utilizate în amenajarea turistică a teritoriului

Complexitatea procesului de amenajare turistică se reflectă şi în numărul

mare şi diversitatea tehnicilor de lucru. Corelate cu obiectivele urmărite şi
adaptate particularităţilor teritoriale ale zonelor supuse amenajării, tehnicile de
localizare a implantărilor au multe trăsături specifice, dar şi elemente comune.
Ca atare, orice abordare a acestora nu poate oferi decât o imagine parţiala a
bogăţiei şi varietăţii lor.

Tehnicile utilizate în procesul de amenajare a zonelor turistice pot viza:

- distribuirea în spaţiu a obiectivelor, în care caz, metoda cea mai folosită
este cartografierea, metodă ce pune în corelaţie elementele unui teritoriu şi
obiectivele, folosind transparenţa imaginilor;
- analiza rezultatelor economico-financiare în care caz, se utilizează modele
matematice şi statistice,

Determinarea mărimii optime a localizărilor reprezintă după părerea

specialiştilor, criteriul esenţial în amenajarea zonelor turistice, această
operaţiune asigurând evitarea fenomenului de saturare a zonelor şi deteriorarea
ireversibilă a mediului.
În scopul stabilirii dimensiunii optime a localizărilor se operează
4
cu norme de utilizare ce permit:
-determinarea capacităţii zonelor turistice, în număr de persoane,
fundamentate pe caracteristicile funcţionale ale suprafeţelor:
-determinarea nevoilor de locuinţe (spaţii de cazare), în raport cu funcţiile
şi destinaţia zonei (genul de turism ce va fi practicat);
-evaluarea şi determinarea capacităţii mijloacelor de transport şi a
terminalelor pentru aceste mijloace (gări, aeroporturi, autogări etc.);
-evaluarea şi determinarea capacităţii zonei unde se vor derula activităţile
de loisir: plaje, pante pentru schi, drumuri marcate etc.;
-evaluarea capacităţii teritoriului în raport cu urbanizarea ţării.

Elaborarea normelor şi standardelor trebuie să se realizeze cu respectarea a

trei cerinţe (limite) fundamentale;
- pragul de toleranţă - element de caracterizare a mediului;
-pragul de confort - limita de densitate a turiştilor şi construcţiilor pentru a
evita supraaglomerarea şl diminuarea calităţii resurselor;
-pragul fizic - o limită pentru expansiunea turismului (o cotă de exploatare
turistică a unei zone).
Ca metode de determinare a normelor de utilizare a spaţiului, cel mai
frecvent se întâlneşte zonarea în funcţie de specificul perimetrului sau de
experienţa flecarei ţări, se practică mai multe modalităţi de zonare.
De exemplu, în Polonia se foloseşte modelul:
*spaţii de amenajare turistica intensivă - 150-500 locuri de cazare/km2;
*spaţii amenajate moderat - 400-300 locuri de cazare/km2;
* spaţii cu amenajare turistică extensivă - 10-50 locuri cazare/km".

5
Principii de amenajare turistică

Necesitatea desfăşurării unei activităţi eficiente şi a integrării dezvoltării

turistice în sistemul economico-sociai al zonelor-impune, în amenajarea
turistică, respectarea unor PRINCIPII DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE,
şi anume:
1 Principiul integrării armonioase a construcţiilor, respectiv a
infrastructurii şi echipamentelor turistice, în condiţiile naturale.
Potrivit acestui principiu, dotările turistice trebuie să sporească şi nu să diminueze valoarea
resurselor

2 Principiul flexibilităţii sau al structurilor evolutive.

Se consideră necesar ca dotările unei zone turistice să se prezinte sub forma
unui sistem poafunctional, suplu, transformabil,

3 Principiul corelării activităţii principale şi recepţiei secundare este

rezultatul concepţiei moderne de organizare a staţiunilor, în prezent, acest principiu
urmăreşte dezvoltarea activităţilor şi a dotărilor, urmărindu-se caracterul recreativ,

4 Principiul interdependenţei reţelelor.

Având în vedere ca într-o zonă turistică se întâlneşte un sistem de organizare a vieţii
populaţiei permanente, peste care se suprapune unul destinat satisfacerii nevoilor turiştilor şi
ca între cele două categorii de populaţie (rezidenţi şi turişti) pot exista uneori diferenţe
social-economice semnificative, organizarea turistică a teritoriului trebuie să urmărească
integrarea fluxurilor turistice, cu populaţia staţiunilor,

5 Principiul funcţionalităţii optime a întregului sistem de reţele.

în structura unei zone turistice pot fi delimitate mai multe reţele: reţeaua resurselor
naturale şi antropice, reţeaua de activitaţi-servicii (transport, alimentaţie, agrement), reţeaua
unităţilor de recepţie, reţeaua echipamentelor de infrastructură generală, etc. în spiritul
principiului enunţat, structurarea zonei turistice trebuie să asigure vizitatorului accesul uşor,
comod spre toate componentele „reţelei turistice". Practic, este vorba de o ierarhizare şi o
ordonare în teritoriu a diverselor 'echipamente turistice. Staţiunea va fi concepută ca un sistem
6
integrat, în interiorul căruia sunt repartizate raţional zonele de locuit, spaţiile verzi, locurile de
plimbare, construcţiile destinate divertismentului, restaurantele, centrele comerciale.

6 Principiul rentabilităţii directe şi indirecte.

Prin natura ei, amenajarea turistică are implicaţii asupra circulaţiei turistice, în
general, şi asupra dezvoltării economice şi sociale a ariei teritoriale supuse atenţiei, privită
în ansamblul său. în acest context, principiul subliniază necesitatea urmăririi deopotrivă a
desfăşurării unei activităţi turistice eficiente - rentabilitatea directă trebuie să fie un criteriu
fundamental de evaluare a amenajării unei zone turistice - şi a unor efecte pozitive (efect
multiplicator) asupra altor ramuri şi activităţi prezente în zonă

In concluzie, amenajarea teritoriului, în special a unei

zone turistice, necesită o viziune interdisciplinară şi
pluridisciplinară, integrată concepţiei ecologice modeme,
precum şi o abordare globală.

STRATEGII DE AMENAJARE TURISTICĂ

La elaborarea unei strategii de amenajare turistică trebuie să se ţină seama

de diverşi factori, printre care:
resursele naturale şi antropice, şi gradul tor de valorificare;
resursele materiale, financiare şi umane aferente turismului;
obiectivele economice şi politice pe termen scurt, mediu sau lung;
realizările turistice în ceea ce priveşte structurile de primire, fluxurile
turistice şi rezultatele economico-sociale.

Având în vedere factorii sus amintiţi, principalele obiective ale strategiei

de amenajare turistică sunt următoarele:
- valorificarea superioară a potenţialului turistic;
7
 - reducerea sezonalităţiî. respectiv extinderea sezonului turistic
prin înzestrarea teritoriului cu dotări exploatabile şi funcţionale în tot
timpul anului;
-atragerea unui număr sporit de turişti români şi străini;
-lărgirea ariei geografice de provenienţă a turiştilor străini;
-creşterea eficienţei economice şi sociale a activităţii de turism;
-dezvoltarea tuturor formelor de turism posibile şi care se
pretează în teritoriul amenajat;
-păstrarea şi conservarea mediului înconjurător şi a obiectivelor
turistice.

Dacă combinăm obiectivele amintite cu principiile strategice şi factorul

timp, strategiile de amenajare turistică se clasifică în:
- p e termen scurt, 1-2 ani, ca o direcţie de moment la tendinţele cererii
turistice, sau a unor segmente ale acesteia, cu efecte economico-sociale scontate;
- pe termen mediu, 3-5 ani, cu dezvoltări şi modernizări ale spaţiului deja
amenajat;
- pe termen lung, 6-10 ani, care vizează amenajarea a noi puncte, staţiuni,
centre, subzone, zone turistice moderne, menite să răspundă unor necesităţi şi
motivaţii ale cererii pe o perioadă îndelungată.

După un alat criteriu, strategiile de amenajare turistică se diferenţiază în:

- strategia de flexibilitate sau a structurilor evolutive, care presupune o
adaptare permanentă a amenajării la cerinţele turiştilor, în situaţia când zona
turistică a fost deja amenajată polifuncţional, cu efecte pozitive pe linia
valorificării şi dezvoltării ofertei turistice;
-strategia de diferenţiere, axată pe originalitatea în construcţiile turistice
(specific arhitectural), şi în produsele şi serviciile oferite turiştilor:

8
 -strategia de diversificare, cu accent pe amplificarea dotărilor şi
echipamentelor legate de serviciile suplimentare, precum: forme variate de
agrement, reţea comercială modernă şi diversificată, circuite atractive, excursii
variate etc.

9
Curs 11

AMENAJAREA TURISTICĂ A LITORALULUI

Litoralul, definit ca zonă de contact între elementele terestre şi hidrologice,

reprezintă prin natura şi poziţia sa geografică un teritoriu propice pentru cele mai
diverse activităţi și este o destinație preferată de turiști indiferent de zonă.

Litoralul din punct de vedere geomorfologic, el este un mediu-fragil aflat

într-un „proces continuu de modificare şi ca atare, permanent ameninţat cu
deteriorarea echilibrului său.
Luând în calcul gradul ridicat de solicitare a litoralului - accentuat şi de
îngustimea şi suprafaţă sa limitată - şi, caracterul său sensibil, asigurarea
funcţionalităţii, şi supravieţuirii acestei zone reclamă o AMENAJARE raţională şi
atentă.
Destinaţiile litoralului sunt următoarele:
- extinderea instalaţiilor industriale-portuare de mare anvergură şi, mai
recent, a implantărilor nucleare;
- urbanizărea continuă,
*prin crearea de noi aglomeraţii urbane,
**prin extinderea celor existente,

1
 ***prin dezvoltarea echipamentelor edilitare aferente acestora;

- consacrarea curei helio-marine în practica turistică internă şi internaţională

ce are ca urmare, concentrarea în zonele de litoral a unei părţi mari a circulaţiei
turistice.

Fiecare dintre aceste utilizări ale regiunilor de coastă, dar în mod deosebit
creşterea spectaculoasă a frecvenţei călătoriilor turistice, îşi pun amprenta asupra
organizării spaţiului şi modelelor de amenajare a litoralului, în aceste condiţii, şi în
corelaţie cu obiectivele demersului prezent, cunoaşterea tendinţelor cererii turistice
de litoral are o semnificaţie aparte.

ASPECTE PRIVIND TURISMUL pe LITORALUL MĂRII NEGRE

Turismul de litoral, prin complexitatea sa, rezultat al varietăţii factorilor de

cură pe care îi antrenează şi multiplele sale valenţe: odihna, mişcare, recreere etc.,
reprezintă una din modalităţile de petrecere a vacanţei cele mai agreate. Această
poziţie preferenţială a litoralului, între destinaţiile călătoriilor, este susţinută de

2
ponderea sa, în totalul traficului turistic, intern şi internaţional, şi de evoluţia
acesteia.

Astfel, în multe ţări ale lumii, care dispun de condiţii pentru practicarea unui
astfel de turism, litoralul concentrează aproape jumătate, din numărul total al
vacanţelor.
Actualele poziţii ale turismului de litoral sunt rezultatul unui proces de
ascensiune manifestat de-a lungul timpului, marcat de perioade, înregistrând
creşteri spectaculoase sau mal lente.
Astfel, pentru a face faţă dimensiunilor sporite ale cererii s-a realizat o
localizare preferenţială a potenţialului de recepţie. Litoralul deţine între 26% din
capacităţile de cazare în Franţa, 40-50% în România şi Bulgaria, 53% în Belgia,
70-80% în Tunisia, Coasta de Fildeş, Maroc sau Malaysia. Paralel s-au dezvoltat
reşedinţe secundare şi s-a accentuat procesul de urbanizare, ducând la o ascuţire a
conflictelor şi ia o deteriorare treptată şi ireversibilă a litoralului.
Toate acestea, argumentează necesitatea unei intervenţii pentru a diminua
presiunile şi a le repartiza mai echitabil, precum şi pentru a limita acţiunea
distructivă a exploatării excesive, amenajarea litoralului având, în acest context, rol
de protejare şi de asigurare a unei dezvoltări controlate.
Alături de modificarea dimensiunilor, cererea turistică pentru litoral a
înregistrat şi o suită de mutaţii structurale, cu implicaţii asupra procesului de
amenajare. Dintre acestea mai importante sunt:
- deplasarea lentă, de la turismul în grup spre turismul individual, asociată cu
o sporire a „independenţei" turistului, care îşi organizează singur programul şi îşi
3
asigură unele servicii (pregătirea hranei, de ex.). Astfel, sunt preferate locuinţele
individuale proprii sau închiriate, se se dezvoltă cererea pentru apartamente
mobilate dar şi pentru camping;
- extinderea naturismului, ca formă a turismului de litoral. Naturismul are
astăzi în lume circa 25 mii de adepţi şi înregistrează o tendinţă de creştere, el
reclamând amenajări adecvate, în sensul unor dotări complete, al separării plajelor
şi asigurării unei anumite densităţi a turiştilor:
- diversificarea activităţilor recreative şi sportive în dauna plajei, printre
acestea, nautismul (iahting, schi, plonjări subacvatice, regate, surfing etc.) a
cunoscut o amploare deosebită, determinând echipamente adecvate: porturi de
agrement, cluburi nautice, scoli de navigaţie, spaţii pentru organizarea de
concursuri etc.. Mai pot fi menţionate şi alte sporturi, ca tenisul şi golful, precum şi
manifestările cultural-artistice (festivaluri), organizarea activităţii în formula „club
de vacanţa", afirmarea turismului social etc.
În concluzie, amenajarea turistică a zonelor de litoral va reflecta evoluţiile
înregistrate de cerere şi va urmări satisfacerea acesteia, paralel cu asigurarea unei
utilizări raţionale a teritoriului
În comparaţie cu alte litoraluri însorite europene, coasta Mării Negre se
impune prin câteva trăsături deosebit de atractive şi apreciate pentru turişti şi
anume:
- Marea Neagră este o mare lipsită de flux şi reflux, în schimb, uneori,
valurile pot atinge 1-3 m, favorizând practicarea talasoteraplei. Salba de staţiuni
româneşti de pe litoralul Mării Negre are o înşiruire aproape continuă, de la
Năvodari la Vama Veche, pe o lungime de peste 70 Km. Plaja litoralului românesc
al Mării Negre fiind orientată spre răsărit are un mare avantaj, este expusă la soare
în tot timpul anului;
-clima litoralului românesc este rezultatul interacţiunii
dintre climatul maritim şi cel de stepă, stepa dobrogeană determinând o încălzire
accentuată a aerului, o anume umiditate şi ploi rare;

4
 - temperatura medie a sezonului estival, iunie-septembrie, este de 23° - 25°C,
reprezentând un climat mai cald decât cei de pe litoralul Mării Baltice, Mării
Nordului şl Mării Mânecii, dar mai puţin torid decât cel de pe litoralul Mării
Mediterane. Strălucirea soarelui atinge, în medie, 220 ore/lună, în Lunile de vară
fiind 11-12 ore de soare/zi, la fel ca şi pe litoralul mediteranean. Intensitatea
luminii solare este mărită cu 10% ca urmare a razelor reflectate, pe de o parte, de
oglinda mării şi a lacurilor, iar pe de alta, de nisipul alb. Presiunea atmosferică
ridicată, de maximum 766 mm sau minim de 758 mm, asigură o puternică
oxigenare a sângelui. Panta de imersiune lină (5-15°) şi adâncimea redusă a apei
(0-30 cmjfacilitează baia de mare pentru copiii de orice vârstă;
- fauna piscicolă este originală: prezenţa sturionilor (morun, nisetru, cegă,
păstrugă, producători de icre negre), spectacolul oferit de delfini, lipsa rechinilor
sau a altor specii periculoase;
- nota de originalitate a unor dotări de bază tehnico-materială: de cazare,
alimentaţie publică, agrement, tratament etc. Spre exemplu: hotelurile Yaki din
Mamaia, Europa din Eforie Nord, Tismana din Jupiter, Amfiteatru din Olipm,
Ileana din Venus, President din Mangalia, etc., restaurantele cu specific precum:
„Nunta Zamfirei,, „Calul Bălan" etc.

MODELE DE AMENAJARE TURISTICĂ A LITORALULUI

Având în vedere că realizarea condiţiilor pentru desfăşurarea curei helio-

marine, privită în complexitatea sa, în accepţiune modernă, reprezintă obiectivul
dominant al operaţiunilor de amenajare a zonelor de litoral, concepţia de
organizare, soluţiile adoptate, tipologia implantărilor, localizarea amplasamentelor
etc. se particularizează în raport cu trăsăturile cadrului natural existent respectiv
plaja şi caracteristicile mării.

5
 Pentru plajă sunt importante și interesează elemente ca: lungimea, lăţimea şi
orientarea plajei, regimul eolian, curenţii, înălţimea valurilor, adâncimea apei,
accesul la plajă, intrarea în apă, înălţimea falezei etc.
Aceste elemente sunt luate în calcul ca cerinţe în procesul de amenajare a
zonelor de litoral și se caută soluții pentru două situații, și anume:
1 dimensionarea noilor localizări,
În ce priveşte evaluarea dimensiunilor noilor staţiuni, turistice, se porneşte
de la identificarea suprafeţelor posibil de amenajat şi normele convenţionale
existente. Aceste norme sunt elaborate pe baza unei vaste experienţe şi au un
caracter orientativ.
Normele sunt exprimate fie sub forma de m2 suprafaţă plajă (şi/sau m2
suprafaţă teren) pentru un loc de cazare, fie număr paturi la 1 ha suprafaţă totală
amenajată, valorile optime ale acestor norme se situează la: 2 m2 plajă (nisip) +/-
8 m" teren pentru un loc de cazare; 5-6 m2 până la 8 m3 plajă pentru un loc
cazare; 100 paturi la 1 ha suprafaţă totală amenajată.
2-alegerea modelului de amplasare.
In privinţa alegerii modelului de amenajare, trebuie arătat că acesta depinde,
în mod nemijlocit, de configuraţia terenului. Ca atare. în practica amenajărilor
existente se întâlneşte o mare varietate tipologică a localizărilor. Ele reflectă
preocuparea de adaptare la condiţiile specifice ale terenului, dar şi implementarea
tehnologiilor noi în acest domeniu, acumularea de experienţă.
Cercetarea evoluţiei în timp a soluţiilor de amenajare turistică a zonelor de
litoral evidenţiază existenţa mai multor etape şi corespunzător a unor modele
caracteristice:
-faza de pionierat, acoperind o perioadă de circa două secole, ce se întinde
până la 1930, caracterizată prin dezvoltări punctiforme, constituite iniţial din
locuinţe individuale, apoi din ansamblul de reşedinţe secundare proprietate privată
sau închiriate, realizate de societăţi imobiliare şi mal târziu, sub forma primelor
staţiuni.

6
 -faza de urbanizare a litoralurilor, se întinde pe o durată de 30-40 ani şi se
caracterizează printr-o dezvoltare importantă a amenajărilor care iau forma
„urbanizărilor7, cu o distribuţie liniară de-a lungul coastelor şi o amplasare
oarecum anarhică a echipamentelor.
-faza amenajărilor de litoral de mare amploare, născută în '60-70, şi care se
caracterizează prin cuprinderea neobişnuită a operaţiunilor de amenajare.
Amenajarea este concretizată în crearea, într-un timp relativ scurt, a uneia sau mai
multor staţiuni „complexe şi integrate", dotate cu mijloace de cazare însumând
între 10 şi 50 mii de paturi şi echipamentele aferente (alimentaţie, sport,
divertisment, comerţ etc.). dar şi cu structuri de servicii (infrastructura generală)
necesare populaţiei permanente a staţiunilor respective. Ele îmbracă forme diferite:
staţiuni mari sau mijlocii, izolate sau grupate (nebuloase), integrate unor aşezări
sau separate etc., de la zonă la zonă.

În sinteză, în practica localizării implementărilor în zonele de litoral, se

remarcă două soluţii (tipuri) principale :
- cea a „urbanizării" sau microurbanizării, după unii autori, respectiv,
*a realizării unor staţiuni turistice cu concentrări imobiliare, amplasate
în imediata apropiere a unui centru locuit sau integrate acestuia,
**a construirii unor complexe autonome (de tipul unui centru locuit), dotate
cu toate serviciile şi echipamentele necesare şi situate în zone cu posibilităţi
viitoare de dezvoltare. Ele se organizează frecvent în jurul unui echipament sau
7
element al resurselor naturale care exercită o puternică forţă de atracţie şi care
constituie centrul staţiunii, acesta putând fi: un golf natural, un port de agrement,
un cazinou etc.
- cea a construcţiilor izolate punctiforme cu structuri exclusiv turistice,
amplasate la distanţe nu prea mari de urbanizările existente sau de aşezările umane.
Amenajarea zonelor de litoral, chiar şi în condiţiile desfăşurării ei sub o atentă
supraveghere şi a concentrării operaţiunilor, se confruntă cu numeroase probleme,
de ordin economico-social, cât mai ales, ecologic, mai jos este un plan cu soluții de
stopare a eruziunii solului în zona de litoral.

Plan de stopare a eroziunii solului

8
 Primele staţiuni balneare au fost amenajate pe litoralul românesc al
Mării Negre la sfârşitul sec. XIX în Techirghiol, Eforie şi Mangalia, iar în
primii ani ai sec. XX, în Mangalia şi Constanţa.

Organizarea fiecărei staţiuni în parte a fost influenţată de:

*relieful şi microclimatul specific,
*configuraţia ţărmului mării,
*dimensiunile plajelor naturale sau a celor nou create,
*de reţeaua de circulaţie.

Datorită acestor condiţii diverse, structura de ansamblu a fiecărei

staţiuni este deosebită, totuşi putându-se distinge unele principii de bază
comune tuturor.
Organizarea staţiunilor pe bază de mari ansambluri hoteliere a prezentat
o serie de avantaje de ordin funcţional, cu rezultate pozitive din punct de
vedere tehnic şi economic. Aceasta a permis adoptarea de soluţii cât mai
corespunzătoare pentru diversele funcţiuni:
*cazare,
*alimentaţie publică,
*servicii diverse etc.
***realizarea unei atmosfere de destindere şi recreere, prin evitarea unor
mari concentrări de tip urban, a fost obiectivul cel mai important urmărit, atât în
sistematizarea de ansamblu a staţiunilor, cât şi în concepţia arhitecturală de
ansamblu.

9
 Modele de amenjare turistică de pe litoralul românesc
1 Amenajare liniară

2 Amenajare radiar concentrică

3 Amenajare rectangulară

După Amenajarea agroturistica a teritoriului A. Hontus

https://www.academia.edu/15030479/Amenajarea_turistica_a_spatiului_litoral
https://docplayer.es/107930174-Studiu-de-evaluare-adecvata.html
10
Curs 12
AMENAJAREA TURISTICĂ A AREALELOR BALNEOCLIM ATICE

Staţiunile termale se numără printre cele mai vechi destinaţii turistice,

rezultat al recunoaşterii efectelor tămăduitoare ale izvoarelor minerale.
Creşterea interesului pentru cura balneară, dublată de trecerea spre turismul
de masă, a favorizat transformarea amenajărilor iniţiale, localizate în imediata
apropiere a izvoarelor, în adevărate centre turistice, dotate cu echipamente
adecvate primirii turiştilor şi pentru îngrijirea sănătăţii.
Aceste centre s-au dezvoltat continuu şi într-o manieră originală, în privinţa
organizării vieţii, arhitecturii, activităţilor etc.. sub influenţa particularităţilor
turismului balnear ca: durata lungă a sejurului şi posibilitatea realizării curei pe
întreg parcursul anului au stimulat dezvoltarea unor activităţi de producţie,
comerciale şi de servicii, numeroase şi variate, specifice aşezărilor umane care au
atras, la rândul lor, crearea altor funcţii urbane. Ca atare, astăzi, cele mai multe
dintre staţiunile termale (circa 60% în opinia specialiştilor) au devenit oraşe în
sensul cel mai propriu.
In aceste condiţii, pentru asigurarea echilibrului între funcţiile turistice şi cele
urbane ale staţiunilor balneare este nevoie de atenție în aplicarea unui proces de
organizare şi gestionare a staţiunilor balneare care îndeplinesc o funcţie turistică
complexă, servind nu numai odihnei și tratamentului ci şi ca punct de pornire în
turismul montan sau ca destinaţie a turismului itinerant, cultural (de vizitare a
oraşelor, muzeelor etc.) etc.

TENDINŢE ÎN DEZVOLTAREA TURISMULUI BALNEOMEDICAL

Termalismul, ca formă de turism, a cunoscut o mişcare continuu

ascendentă, deţinând actualmente un loc important în cererea turistică internă şi

1
internaţională. Evoluţia sa, a fost şi este determinată şi de acţiunea unor factori
specifici, între aceştia, putând fi menţionaţi:
- deteriorarea, în general, a stării de sănătate a populaţiei, ca urmare a
mutaţiilor intervenite în modul de viaţă al oamenilor, ritmul alert al existenţei,
solicitările fizice şi psihice tot mai numeroase şi mai complexe, pe de o parte, şi
prezenţa factorilor nocivi, proprii civilizaţiei moderne (stress, poluare,
sedentarism), pe de altă parte;
- creşterea duratei medii de viaţă, ştiut fiind că frecvenţa maladiilor cronice
sporeşte odată cu vârsta, datorită reducerii capacităţii de efort şî adaptare a
organismului, în perioada vârstei a treia şi apariţiei bolilor de uzură (afecţiuni
reumatismale, degenerative, cardiovasculare, metabolice, ale aparatului respirator,
de nutriţie etc.).
-intensificarea eforturilor individuale şi colective pentru îngrijirea stării de
sănătate şi pentru prevenirea îmbolnăvirilor. Astfel, curele balneare, devin parte
integrantă a sistemului de ocrotire a sănătăţii, factorii naturali de cură,
reprezentând, prin efectele profilactice, terapeutice şi de recuperare, o alternativă,
demnă de luat în seamă, a farmacoterapiei.
Rezultat al acţiunii conjugate a acestor factori, şi a celor generali, de
dezvoltare a turismului, termalismui deţine o cotă importantă din piaţa turistică, cu
tendinţă de creştere.
În ultima vreme, are loc o modificare importantă a raportului între ponderea
curelor de recuperare şi a celor profilactice, în favoarea acestora din urmă,
determinând dezvoltarea corespunzătoare a amenajărilor şi prestaţiilor oferite
turiştilor sănătoşi.
În privinţa destinaţiei definitorii a staţiunilor balneare, tratamentul, se
remarcă şi aici o serie de mutaţii inspirate de necesitatea diversificării prestaţiei
medicale. Astfel, alături de procedurile bazate pe utilizarea resurselor naturale,
apar şi se dezvoltă tipuri noi de tratamente, cu medicamente, sau bazate pe

2
acupunctura, apiterapie. mişcare, tratamente de cosmetică medicală, cure de
slăbire etc.
O altă orientare manifestată în cererea turistică este dată de prezenţa tot mai
semnificativă, în staţiunile balneare, a altor categorii de turişti decât curanţii. Ca
urmare, multe dintre staţiuni, încercând să răspundă solicitărilor toi mai
diversificate ale turiştilor, s-au dezvoltat şi pentru alte forme de turism cum ar fi:
cel lacustru, montan, de litoral, turismul „verde", sportiv, de congrese, cultural,
urban etc. Practic, are loc o întrepătrundere a diferitelor forme de turism şi,
corespunzător, realizarea unor staţiuni polivalente în care cura balneară este
asociată cu practicarea altor „ocupaţii"' turistice.
Din punctul de vedere al veniturilor, clientela staţiunilor balneare dispune, în
marea ei majoritate, de venituri medii şi mici, după cum nu lipsesc nici categoriile
a căror îngrijire este suportată de sistemul de securitate socială, ceea ce face
necesară o dotare cu echipamente turistice de primire şi găzduire a turiştilor mai
puţin pretenţioase şi deci mai ieftine.

Repartizarea în teritoriu a stațiunilor balenoclimaterice și a Termalismului

3
 SOLUŢII DE AMENAJARE TURISTICĂ A STAŢIUNILOR
BALNEOCLIMATICE -

Staţiunile termale, funcţionând ca centre turistice complexe şi de multe ori ca

centre urbane, destinate unei clientele de mare eterogenitate, necesită o concepţie
de amenajare adecvată, o organizare a teritoriului într-o viziune regională,
integrată, care să asigure coordonarea spaţială a tuturor activităţilor turistice şi
neturistice.
Desigur, avându-se în vedere motivaţia principală a vacanțelor în aceste
staţiuni, cura balneară, elementul de referinţă, în dimensionarea şi localizarea
amenajărilor, îl constituie factorii naturali de cură: varietate, capacitate, calitate,
distribuţie în teritoriu etc. La aceştia se adaugă însă şi evaluări ale celorlalte
categorii ale potenţialului turistic, resursele naturale şi antropice, capabile să
stimuleze formele de turism asociate.
în aceste condiţii, în procesul de amenajare a arealelor balneare se impune:
- delimitarea zonelor funcţionale (a perimetrelor balneare);
-dimensionarea construcţiilor balneare şi de altă natură, în raport cu volumul,
capacitatea şi calitatea resurselor;
-structurarea echipamentelor într-o concepţie unitară;
- amenajarea unor spaţii libere şi utilizarea lor în scopuri terapeutice
(parcuri, terenuri de sport, zone pentru cura de teren etc.);
- utilizarea judicioasă a factorilor de cură şi implementarea progresului
tehnic în activitatea balneară şi de exploatare a resurselor (tehnologii modeme,
instalaţii balneare de înaltă tehnicitate, conservarea resurselor etc.).
Se remarcă, şi în cazul amenajării perimetrelor balneare, rolul important al
dimensionării staţiunilor şi alegerii amplasamentelor cele mai eficiente.Pentru
determinarea mărimii viitoarelor localizări se porneşte de la:

4
 -evaluarea capacităţii factorilor naturali de cură: izvoare minerale, ape
termale, emanaţii de gaze, nămoluri etc. precum şi a suprafeţei totale posibil de
amenajat;
- stabilirea modalităţilor de utilizare a resurselor, cură internă sau externă, şi a
necesarului pentru o procedură, în cazul fiecărui tip de tratament (ştranduri, băi la
cadă, împachetări, inhalaţii, buvete etc.), determinări care se fac pentru fiecare
staţiune şi resursă în parte;
- stabilirea raportului între curanţi şi cei veniţi pentru alte destinaţii: odihnă,
recreere, mişcare, divertisment, informare cultural-ştiinţîfică etc. Acest raport se
situează, în medie, în staţiunile balneare renumite, la nivelul 70% curanţi şi 30%
vacanţieri, dar el poate înregistra variaţii semnificative, până la proporţia inversă,
în funcţie de condiţiile specifice ale fiecărei staţiuni, ceea ce Impune determinări
individuale.
Alături de aceste elemente, care iau în caicul potenţialul balnear, în acest
scop, se utilizează normative de suprafaţă care potrivit experienţei mondiale, se
situează în limitele a 50-200 persoane/ha suprafaţă, care să asigure o folosire
optimă a resurselor şi condiţii adecvate pentru turişti.
Odată stabilite dimensiunile echipamentelor ce urmează a fi realizate, se
trece ia etapa determinării modelului (formulei) de amenajare.
În legătura cu tipologia acestor metode se impune menţiunea că; prin natura
specifică a activităţilor şi modul de organizare a acestora, în amenajarea staţiunilor
balneoclimatice există multe elemente comune cu localizările din zonele de litoral.
Aceasta se datorează faptului că în multe cazuri cele două funcţii se interferează,
numeroase staţiuni balneare fiind situate geografic în zone de litoral, cât şi
tendinţei ambelor tipuri de staţiuni spre un mod de viaţa urban.
In acest context, cel mai frecvent, amenajările perimetrelor balneare iau
forma „urbanizărilor", caracterizate prin concentrări de echipamente în raport cu
elementele de atracţie ale zonei (izvor mineral, lac termal, pavilion balnear,
cazinou, parc etc.). Se întâlnesc şi localizările izolate, sub forma unor complexe

5
balneare polifuncţionale, situate nu departe de centre urbane, dar cu titlu de
excepţie.
Un alt aspect ce caracterizează localizările balneare, mai ales cele moderne,
indiferent de orientarea acestora spre concentrare sau izolare, vizează
materializarea formulei totul sub acelaşi acoperiş", desemnând realizarea unor
dotări complexe care să ofere în aceeaşi incintă servicii de cura balneară şi
prestaţii turistice clasice (cazare, masă, agrement). Tot cu caracter general se
manifestă şi preocuparea de a face cât mai mult loc, prin modul de gestionare a
spaţiului, echipamentelor de agrement.
În funcţie de configuraţia zonelor şi cerinţelor urbanizării, se pot delimita mai
multe soluţii de amplasare a echipamentelor:
A -localizarea sub forma tablă de şah în care dotările turistice şi balneare
alternează cu echipamentele urbane şl edilitare ale aşezărilor umane.

Este cea mai simplă formulă de organizare a spaţiului, în condiţiile existenţei

unui teren plat, fără denivelări semnificative sau, în cazul litoralului, în condiţiile
unei plaje rectilinii, prezintă avantajul că asigură o desfăşurare comodă a
activităţilor, dar nu oferă un element de atracţie deosebit, care să polarizeze
interesul.
6
B- localizarea sub formă de pânză de păianjen, adecvată implantărilor în văi largi
marcate de înălţimi sau cursuri de râuri, este concepută într-o organizare radială a
ehipamentelor, oferind avantajul unul punct de concentrare a activităţi.

- localizarea „radiocentrică reprezintă modelul cel mai evoluat al

amenajărilor balneare, fiind preză aproape în toate staţiunile noi, are o desfăşurare
în plan circular și frecvent, de amfiteatru cu un element de atracţie în jurul căruia
sunt structurate toate activităţile.
Această structurare, referă la prioritate la amenajările noi, oferă un cadru
general de gestionare a teritoriului şi el trebuie adaptat condiţiilor specifice ale
fiecărui perimetru, dar şi necesitaţii desfăşurării unor forme variate de turism.

7
 Localizarea „radiocentrică"

Totodată, trebuie avută în vedere modernizarea permanentă a formelor de

localizare a echipamentelor. în raport cu evoluţiile cererii şi cu realizările în
domeniul tehnic.
În acelaşi timp ţinând seama de numărul mare de staţiuni balneare deja
existente, precum şi de vechimea lor, amenajarea perimetrelor balneare trebuie să
vizeze şi remodelarea acestora în concordanţă cu noile concepţii.
România dispune de un bogat şi variat fond de factori naturali terapeutici:
ape minerale, ape şi nămoluri, emanaţii de gaze etc., factori răspândiţi aproape pe
întreaga suprafaţă a ţării, în diferite zone climatice. Prezenţa acestor factori a
permis ca ei să fie folosiţi pentru tratament, încă de pe timpul dacilor şi romanilor,
cât şi în continuare, de-a lungul anilor, în special după anii 1880-1900,
dezvoltându-se treptat staţiunile de cură. După al doilea război mondial, baza
tehnico-materială a staţiunilor de tratament a cunoscut o dezvoltare şi modernizare
fără precedent.
Principalele staţiuni care dispun, în prezent, de condiţii moderne de cazare,
masă şi trament sunt: Băile Felix, Băile Herculane, Călimăneşti-Căciulata, Eforie

8
Nord, Sovata, Sângiorz Băi, Vatra Dornei, Covasna, Băile Tuşnad, Mangalia,
Geoagiu Băi, etc.

Băile Felix

Paralel cu factorii naturali de cură, staţiunile balneoclimatice dispun, însă şi

de o largă bază de proceduri terapeutice, care folosesc factorii fizici. Bazele
complexe de tratament în dotare compartimente de kinetoterapie, electroterapie.
Hidroterapie, mecanoterapie, pneumoterapie şi altele.

Dupa Honțus Adelaida Amenajarea agroturistică a teritoriului.

9
Curs 13 AMENAJAREA TURISTICĂ A ZONELOR MONTANE

Muntele, ca destinaţie de vacanţă, s-a situat întotdeauna în topul preferinţelor

turiştilor, locui său în traficul turistic, fiind determinate de plurivalența acestuia şi
de accesibilitatea în tot cursul anului, în ultima vreme, muntele a polarizat o parte
importantă a circulaţiei turistice, atât ca rezultat al intensificării fenomenului
turistic, în general, cât mai ales, datorită succesului relativ mai recent al sporturilor
de iarnă.
Destinaţie turistică, având funcţii complexe, dar şl areal confruntat cu o suită
de obstacole determinate de condiţiile topografice şi climatice specifice, muntele
reprezintă un mediu fragil, a cărui amenajare necesită o abordare particulară, atât
în dimensionarea traficului, cât şi în definirea echipamentelor.

TENDINŢE ŞI STRATEGII DE DEZVOLTARE ÎN TURISMUL MONTAN

Cererea pentru turismul montan s-a manifestat, de la începuturile sale şi până

ia jumătatea secolului nostru, în sezonul cald. Muntele era solicitat pentru sejurul
de vară, motivaţia clientelei fiind aceea de a beneficia de condiţiile climatice
pentru odihnă şi tratament, pentru practicarea drumeţiei şi alpinismului. Ca urmare,
cele mai vechi şi mai cunoscute staţiuni montane, pe lângă activităţile pastorale
ofereau condiţii pentru:
- termalism (Badgastein în Austria, Gad-Reichenball în Germania, Saint-
Moritz în Elveţia, La Mont-Dore, Saint-Gervais în Franţa etc.),
-climă (Davos. Crans-Montana în Elveţia),
-alpinism (Cortina şi Courmayeur în Italia, Zermatt şi Grindewald în Elveţia,
Garmisch în Germania, Chamonix şi Pralognan în Franţa),
- plimbare, drumeţie (Kitzbuhel în Austria, Ostaad în Elveţia, Crans-sur
Sierre în Franţa),
1
 -cercetări botanice, glaciare, cartografice etc.
Sporturile de iarnă, ca mod de petrecere a vacanţei, au apărut relativ recent,
iar practicarea lor în staţiuni de tipul celor menţionate era o activitate neglijabilă în
anii '30. Prima staţiune ce a găzduit un concurs de anvergură pentru sporturile de
iarna a fost Chamonix, care în 1924 a organizat prima ediţie a Jocurilor Olimpice
de iarna. Ulterior, aceste sporturi au câştigat tot mai mulţi adepţi, de pe toate
continentele, astfel încât practicarea lor tinde să devină, în prezent, motivaţia
principală a circulaţiei turistice montane.
În ceea ce priveşte modul de distribuţie a preferinţelor, pe diverse activităţi, s-
a constatat că:
- în sezonul de vară. circa 65% din turişti practică drumeţia, alpinismul sau
sedentarismul şi 35% diverse sporturi: tir. călărie, golf, tenis etc.;
- în sezonul de iarnă, 80% practică schiul. 6% patinajul, 4% alte sporturi de
iarnă: săniuţe, bob etc. şi numai 10% drumeţia, alpinismul sau sedentarismul.
Cunoaşterea tendinţelor înregistrate în evoluţia cererii, ca şi a caracteristicilor
clientelei turistice, permite obţinerea unor informaţii necesare în procesul de
amenajare turistică a zonelor montane, în sensul dezvoltării acelor oferte care
corespund dorinţelor şi aşteptărilor turiştilor.
Un alt aspect al cererii, ce trebuie avut în vedere în adoptarea unei strategii
privind amenajarea staţiunilor turistice pentru sporturi de Iarnă, este raportul
schiori - contemplativi. Situat astăzi, ia nivelul 70% schiori şi 30% contemplativi,
acest raport sugerează proporţiile optime între echipamentele legate de practicarea
schiului şi activităţile apres-schi, precum şi celelalte dotări de agrement.
Desigur, paralel cu dinamica cererii şi mutaţiile în structura acesteia, s-au
manifestat unele tendinţe şi în evoluţia ofertei. Ele privesc o multitudine de aspecte
cum ar fi: amenajarea domeniului schiabil, realizarea instalaţiilor mecanice de
urcat, organizarea şcolilor de schi, crearea de unităţi de cazare şi alimentaţie
adecvate, dezvoltarea mijloacelor şi formelor de agrement eîc. ce se integrează

2
procesului de adaptare a ofertei la cerinţele şi orientările cererii şi totodată, se
constituie ca punct de plecare pentru amenajările turistice viitoare.

MODELE DE AMENAJARE TURISTICĂ MONTANĂ

Amenajarea zonelor montane s-a confruntat, datorită particularităţilor şi

implicaţiilor sale, cu numeroase şi dificile probleme, fapt ce a favorizat prezenţa. în
teoria şi practica de specialitate, a unei varietăţi de soluţii şi modele. Pe această
bază. s-au cristalizat câteva concepţii ce reflectă, pe de o parte, acumularea de
experienţă în acest domeniu şi, pe de altă parte, elementele de specificitate şi
priorităţile în activitatea turistică din fiecare ţară.
În general, modelele de amenajare a zonelor montane, se diferenţiază, în
raport de condiţiile naturale existente: peisaj, climă, floră, faună, forme de relief,
zăpadă etc.. şi de posibilităţile de acces:
-în relaţie cu condiţiile naturale, localizările. în funcţie de specificul lor, sau
destinaţia dominantă: vară. iarnă, urmăresc valorificarea la parametri superiori a
resurselor existente, în acest context, distribuirea în teritoriu a echipamentelor de
cazare şi alimentaţie, precum şi tipologia acestora, reţeaua de drumuri şi mijloacele
de transport, dotările de agrement etc., sunt adaptate caracteristicilor resurselor.
-în privinţa posibilităţilor de acces, se ţine seama de faptul că muntele, prin
natura sa, este un spaţiu de circulaţie mai dificil, atât în zonele sale periferice, dar,
mai ales, atunci când este vorba de o microcirculaţie interioară. Ca urmare,
amplasarea viitoarelor staţiuni se va face în funcţie de permeabilitatea zonelor
respective şi de mijloacele prin care se asigură accesul: cale ferată, şosea, mijloace
mecanice de urcare, poteci şi marcaje adecvate.
Pe lângă condiţionările de permeabilitate şi elementele naturale, în
amenajările montane mai trebuie să se ţină seama şi de opţiunea între concentrare
şi dispersare. Din acest punct de vedere se disting două tipuri de localizări:

3
 - sub forma punctelor izolate, centre de recepţie turistică de mici dimensiuni,
distribuite în jurul masivului, de-a lungul văilor sau în interiorul acestuia;
- sub forma staţiunilor, localizare concentrată, cu funcţionalitate complexă,
destinate unui număr mare de turişti.
Desigur, în cazul unui masiv montan, de mare suprafaţă şi a unor proiecte de
amenajare globală, pot fi avute în vedere, simultan, ambele formule.
Raportându-se acestor cerinţe de ordin general, în literatura de specialitate se
operează cu trei tipuri principale de localizări pentru staţiunile montane, criteriul
de diferenţiere fiind amplasarea echipamentelor faţă de masiv:
- localizare periferică, la marginea masivelor montane şi în imediata
vecinătate a unor localităţi;
- localizare liniară, de-a lungul culoarelor naturale de pătrundere în masiv;
- localizare terminală, în zone înalte sau adânci, dincolo de limita aşezărilor
umane.
Localizarea periferică se caracterizează prin situarea în apropierea masivului
sau la contactul cu acesta, dezvoitându-se sub forma unui centru economic şi social
important prin integrarea unor localităţi existente, de a căror infrastructură
beneficiază. Localizarea periferica îmbracă, la rândul ei, mai multe forme :
- localizare periferică limită exterioară (de distribuţie), în care staţiunile
(centrele) sunt amplasate la câţiva kilometri de munte, dar pe
«mari curente de circulaţie;
- localizare periferică de contact;
- localizare periferică limită interioară (de releu), în care centrele turistice
sunt amplasate în interiorul muntelui.
Amplasările periferice, prin natura lor, permit realizarea unor staţiuni
complexe, de mari dimensiuni, cu funcţionalitate multiplă, a căror activitate se
corelează cu celelalte destinaţii ale zonei, stimulând dezvoltarea economică şi
socială a acesteia.

4
 Localizarea liniară este caracteristica văilor de penetraţie largi, cu posibilităţi
de amenajare a căilor de acces şi realizării de echipamente turistice, ea putând lua
forma unor staţiuni izolate sau grupate în funcţie de dimensiunile culoarelor.
Localizarea terminală se referă la staţiunile de altitudine înaltă sau la cele
amplasate în extremitatea interioara a culoarelor de penetraţie, de unde călătoria nu
mal poate continua cu mijloacele clasice. De regulă, aceste localizări sunt relativ
izolate, de mai mici dimensiuni şi destinate, cu precădere, schiului sau
alpinismului.
Această structurare a localizărilor are un caracter schematic şi un grad foarte
mare de generalitate. De aceea, pornindu-se de aici. în practica amenajărilor
turistice s-au dezvoltat modele, ce introduc un număr sporit de elemente de
referinţă, încercând. în acest fel, să răspundă mai riguros problemelor cu care se
confruntă acest proces.

Localizare liniară
ŞOSG3 - ■> . ..'

5
 Astfel, analizând evoluţia în timp a formelor de amenajare turistică a zonelor
montane, specialiştii recunosc existenţa a patru generaţii de staţiuni. Fiecare
generaţie răspunde unei concepţii bine determinate, marcând un progres în
modelarea staţiunilor montane.
Staţiunile din prima generaţie (Saas-Fee, Zermart. Saint-IVloritz în Elveţia,
Cervinia în Italia, La Molina în Spania, Val d'Isere în Franţa etc.), cele mai multe
realizate în perioada 1920-1930.
După cel de-al doilea război mondial se naşte un alt val de staţiuni, definite
drept a doua generaţie, acestea fiind concepute potrivit unor modele de amenajare
şi destinate să facă faţă schimbărilor importante în ritmul şi natura activităţilor
turistice.
Staţiunile din generaţia a treia sunt concepute în spiritul aceleiaşi viziuni
integratoare, ca şi cele din generaţia a doua, în plus, operaţiunile de amenajare sunt
mai coerente, dovedind o bună cunoaştere a domeniului montan. De regulă,
staţiunile montane din generaţia a treia sunt de mari dimensiuni şi au o
funcţionalitate complexă. Ca trăsături definitorii pot fi enumerate:
- sunt realizate pe baza unor proiecte economico-financiare de anvergură
naţională;
- presupun colaborarea unui sistem de instituţii specializate, în elaborarea
proiectelor, care trebuie să îmbine interesele locale cu cele generale;
- dispun de o dotare importantă (densitate mare şi diversitate) cu mijloace
tehnice de urcare, rezultat al orientării masive spre satisfacerea nevoilor specifice
turismului de schi echipamentele de găzduire sunt reprezentate, în principal, de
unităţi mici (hotelurile mari lipsesc, sau sunt prezente într-o proporţie foarte mică.
respectiv 10-20%). dominate de o unitate de stil şi concepţie arhitectonică;
- în organizarea spaţiului există o zonare funcţională foarte strictă (de
exemplu, separarea riguroasă a circulaţiei mijloacelor clasice de transport, de cea a
pietonilor şi schiorilor;

6
 - sunt concepute potrivit unei scheme unipolare, cu un centru puternic ce
grupează elementele vieţii colective, expansiunea ulterioară realizându-se prin
dezvoltarea localităţilor satelit.
Astfel de staţiuni, se întâlnesc frecvent în Europa, în ţări cu tradiţie în
turismul montan de iarnă (Elveţia, Italia, Franţa, Austria) sau în ţări mai recent
lansate în acest gen de turism (Spania, Iugoslavia, Cehia, Polonia), dar şi pe
celelalte continente, în ţări ca: Iran, Liban (Les Cedres), Maroc (Oukaimedden),
Statele Unite (Squaw-Valley. Lake-Placid), Chile (Portillo), Japonia (Sapporo) etc.
In acest context, s-a pus problema unor noi modele de amenajare care să
corecteze erorile înregistrate, conturându-se trăsăturile celei de-a patra generaţii
de staţiuni. Această nouă concepţie are drept fundament o amenajare controlată şi
progresivă, care să se înscrie în politica globală de protejare a domeniului montan,
o protejare fizică, economică şi socială. Raportându-se acestei cerinţe de ordin
general, noile amenajări trebuie să întrunească o serie de caracteristici şi anume:
- în privinţa amplasării staţiunilor, trebuie abandonată dezvoltarea celor
situate la înălţime, în favoarea celor de la altitudini mal mici şi în apropierea unor
aşezări umane, cu resurse turistice variate;
- în elaborarea staţiunilor, promovarea tendinţei de descentralizare şi de
plasare a centrului de greutate spre organismele regionale;
- asigurarea caracterului continuu şi relativ echilibrat ai dezvoltării turistice
(al investiţiilor);
- stimularea unei activităţi turistice larg distribuite în spaţiu, prin organizarea
de mai multe centre de recepţie mici, dar şi din punctul de vedere al profilurilor,
coexistenţa schiului (şi completarea iul) cu alte schiuri de iarna (bob, săniuţe, schi-
fond şi circuit) şl cu alte destinaţii turistice tradiţionale;
- orientarea beneficiilor din turism spre celelalte sectoare: comerţ, servicii,
construcţii etc., şi stimularea policalificării forţei de munca, asigurându-se astfel o
dezvoltare economică şi socială echilibrată a regiunn:

7
 - promovarea unor măsuri organizatorice (ex. limitarea investiţiilor din afară)
care sa protejeze interesele locale.
Fiecare staţiune de sporturi de iarnă este necesar să dispună de un pachet de
programe turistice, bine organizate.

8
Curs 14

ALTE TIPURI DE AMENAJARE TURISTICĂ

Atragerea de noi zone în circuitul turistic aduce în sfera preocupărilor procesului de

organizare ştiinţifică a teritoriului şi alte tipuri de perimetre, cum ar fi:

-arealele periurbane,

-zonele rurale şi forestiere,

-parcurile şi rezervaţiile naturale,

- oraşele, parcurile de distracţie etc.

Pentru fiecare dintre aceste teritorii, organizarea turismului, localizarea echipamentelor

etc. prezintă particularităţi, și adaptări la condiţiile specifice

AMENAJAREA TURISTICĂ A ZONELOR PERTURB ANE

Mutaţiile ce caracterizează viaţa economică şi socială contemporană se reflectă în

dimensiunile şi ritmul evoluţiei turismului de week-end. Rezultat al creşterii duratei timpului
iiber. pe de o parte, şi al sporirii gradului de solicitare fizică şi nervoasă a forţei de muncă, pe de
altă parte, turismul de sfârşit de săptămână a înregistrat un curs ascendent. Această formă de
turism constituie, astăzi, unul din fenomenele majore specifice vieţii locuitorilor oraşelor.
Amploarea turismului de week-end şi intensitatea cu care se manifestă au generat
preocupări pentru descifrarea cauzelor, proporţiilor şi destinaţiilor călătoriilor la sfârşit de
săptămână, precum şi pentru amenajarea adecvată a unor zone care să răspundă particularităţilor
cererilor de acest gen.
Odihna în spaţiul liber, călătoriile la sfârşitul săptămânii, reprezintă, în prezent, elementul
caracteristic ai vieţii locuitorilor oraşelor. Cauzele acestui fenomen sunt, pe de o parte, condiţiile
biopsihice (nevoia de contact a omului cu natura se transmite genetic), iar pe de alta, nevoia de
compensaţie (evitarea elementelor noi de urbanizare şi degradare biologică a mediului).
Odihna „de week-end" cuprinde, în sfera sa, atât spaţiile din oraş. cât şi zonele mai
apropiate sau mai depărtate ale oraşului.
1
 Turismul de week-end cuprinde, în sfera sa de referinţă, călătoriile de scurtă durată,
efectuate în scopuri de odihnă, recreere şi agrement, în areale cu un cadru natural benefic,
localizate la sfârşitul săptămânii. Prin conţinutul său, turismul de week-end vizează cu prioritate
populaţia din marile aglomeraţii urbane răspunzând nevoii acesteia de evadare în natură.
Receptiv la prefacerile contemporane, turismul de week-end evoluează sub acţiunea unei
multitudini de factori de natură diferită. Dintre aceştia un rol mai important îl au:
-durata timpului liber şi modificarea acesteia
- gradul de urbanizare şi dimensiunile oraşelor
- schimbările în modul de viaţa al oamenilor
-creşterea nivelului generat de instruire a populaţiei;
- sporirea complexităţii muncii şi, corespunzător, a consumului de energie fizică şi
nervoasă;
-evoluţia disponibilităţilor băneşti;
-gradul de motorizare.
In plus faţă de aceşti factori, cu acţiune directă, determinantă, mai pot fi menţionaţi şi
factori care favorizează, între care:
- dezvoltarea şi modernizarea reţelei de drumuri şi mijloace de transport; dotarea zonelor
cu echipamente turistice;
-calitatea serviciilor etc.
Paralel cu sporirea circulaţiei turistice de week-end, s-au manifestat o serie de mutaţii
în privinţa: distanţelor și a duratei deplasărilor, a motivaţiei călătoriilor şi preferinţelor pentru
anumite destinaţii, modalităţilor de organizare, tipurile de echipamente sau mijloace de
agrement, reflectând îmbunătăţiri calitative ale acestei forme de turism.
Astfel, creşterea duratei timpului liber a condus nu numai la o intensificare a circulaţiei
turistice de week-end ci şi la o majorare a distanţelor de deplasare. In cazul excursiilor de o zi,
călătoriile se concentrează în limitele a 60-80 km, sau a unui consum de timp de 90 minute, iar în
cazul celor de 2 zile, raza de deplasare este de 120-200 km2. Faţă de aceste limite, apar variaţii în
funcţie
- de gradul de atractivitate al zonelor,
- mijlocul de transport utilizat (automobil, autocar, cale ferată sau chiar-avion),
- starea drumurilor (de ex. pe autostrăzi distanţele ce-pot fi parcurse sunt, de regulă, mai
lungi),
-gradul de oboseală etc.

2
 In privinţa destinaţiilor, pe primele locuri între preferinţe se situează arealele forestiere şi
oglinzile de apă sau cursurile râurilor, care întrunesc 70-75% din adeziuni, apoi zonele montane,
litoralul-şi altele. Totodată, marea majoritate a turiştilor, circa 70%, se îndreaptă spre zone cu o
echipare turistică adecvată, în timp ce numai 30% preferă zonele neamenajate.
De asemenea, printre motivaţiile principale ale turismului de week-end, se înscriu, în
ordine:
liniştea,
odihna în mijlocul naturii,
distracţia,
mişcarea,
practicarea unor sporturi,
vizitarea diverselor obiective etc.
Cunoaşterea mecanismelor de formare şi manifestare a cererii pentru turismul de week-
end. precum şi a tendinţelor înregistrate de acesta permit anticiparea evoluţiei viitoare a
fenomenului şi corespunzător, desfăşurarea unor acţiuni menite să satisfacă nevoile turiştilor,
între acestea o semnificaţie deosebită revine
-amenajării şi adaptării zonelor periurbane
-crearea de noi centre de atracţie,
-modernizarea reţelei de drumuri,
- diversificarea formelor de agrement,
- perfecţionarea modului de organizare a turismului de sfârşit de săptămână.
Trăsăturile specifice turismului de week-end reprezentate de:
-sejur de scurtă durată, 1-2 zile,
- deplasări pe distanţe relativ apropiate de reşedinţa permanentă,
-acces uşor în zonă, posibilităţi variate de petrecere a timpului etc., generează o serie de
particularităţi în selecţia şi amenajarea zonelor preorăşeneşti.
Prin delimitarea ariei teritoriale se urmăreşte selecţia, în vederea amenajării, a unui
teritoriu care să cuprindă o gamă largă de atracţii şi să poată oferi condiţii pentru desfăşurarea
unor activităţi turistice variate. Totodată, prin intermediul acestui proces, se are în vedere
realizarea unei unităţi între zona ce urmează a fi amenajată şi teritoriile învecinate, precum şi
asigurarea posibilităţilor de dezvoltare în viitor.
Stabilirea amplasamentelor microzonelor porneşte de la faptul ca, în arealul determinat
există o serie de restricţii privind destinaţiile teritoriului, perimetre industriale, agricole,
forestiere, urbane etc., ce trebuie respectate. în acest context, în localizarea implantărilor, se cer
3
evitate situaţiile care ar putea prejudicia fie activităţile turistice, .fie pe celelalte. De asemenea. în
alegerea amplasamentelor se impune cu stricteţe respectarea normelor privind protejarea
mediului.
Asigurarea accesului în zonă reprezintă, la rândul său, una din preocupările majore în
procesul de amenajare a zonelor preorăşeneşti. Accesul trebuie să fie comod şi rapid, să se poată
realiza cu cele mai diverse mijloace: biciclete, automobile, autocare, tren etc., iar zonele să poată
fi abordate pe mai multe direcţii. Un alt aspect priveşte organizarea intrării în zonă, atât cu
mijloace proprii, cât şi cu cele ale transportului în comun. De asemenea, tot ca o cerinţă a
comodităţii accesului, în cazul deplasărilor mai lungi, este necesară dezvoltarea unor servicii
specifice: alimentare cu carburanţi, autoservice, cazare şi alimentaţie publică etc.
Capacitatea de primire a zonei şi particularităţile cererii. Capacităţile de cazare se
realizează, de regulă, în construcţii uşoare, nepretenţioase, care să nu reclame investiţii mari şi să
poată fi rapid adaptate variaţiilor cererii, în privinţa bazei tehnico-materiale de alimentaţie
publică se remarcă necesitatea unei structuri variate a unităţilor, capabile să acopere toată gama
preferinţelor din punctul de vedere al tipologiei, confortului, tarifelor, profitului, distribuţiei în
teritoriu etc. De asemenea. în cazul acestor echipamente trebuie avută în vedere funcţionarea lor
în tot timpul anului. Dotările de agrement vor ţine seama că. în general, în turismul de week-end,
călătoria se face împreună cu familia şi prin urmare este necesar să se asigure condiţii de
agrement adecvate tuturor categoriilor de vârstă, ocupaţii etc.

Pornindu-se de la aceste cerinţe în practica amenajăm zonelor periurbane s-au conturat

unele soluţii şi chiar modele.
În elaborarea acestor concepţii, factorii luaţi în calcul au fost:
-timpul de deplasare şi timpul de odihnă. Corespunzător, în cadrul arealeior periurbane s-
au distins două subzone: una pentru odihna de o zi (cu plecarea şi întoarcerea în aceeaşi zi). în
limitele a 50 km şi zona călătoriilor mai lungi, de 1,5-2.5 zile. în cadrul fiecăreia echipamentele
fiind adecvate cerinţelor.
-un alt element de referinţă al modelelor se bazează pe concepţia potrivit căreia zonele de
agrement periurbane completează sistemul general de dotări de agrement şi spaţii verzi din oraşe.
în acest context, în sistemele de recreere de mare suprafaţă, se constată o tendinţa deasigurare a
legăturilor dintre zonele de agrement interurbane şi sistemulde agrement din exterior, precum şi
tendinţa de integrare a funcţiilor deagrement cu sistemul de zone verzi ce reglează condiţiile de
mediu. Sunt edificatoare în acest sens modelele de amenajare a zonelor periurbane adoptate de
localităţi ca: Berlin, Hamburg, Moscova, Varşovia Cracovia,
Vienaetc.
4
 La aceste elemente mai trebuie adăugate, necesitatea adaptării soluţiilor de amenajare
particularităţilor ce decurg din situarea arealeior într-o zonă montană, rurală, forestieră, cu un
pronunţat potenţial nautic etc.
Amenajarea zonelor preorăşeneşti se constituie ca o componentă importantă a procesului
de amenajare în general şi trebuie să facă faţă unor presiuni crescânde ale cererii, puternic
stimulată de mărirea timpului liber şi dorinţa de evadare în această perspectivă, amenajarea
zonelor preorăşeneşti trebuie să permită, pe de o parte, o dezvoltare naturală a activităţilor
turistice, prin organizarea spaţiului şi prin echipamente corespunzătoare, iar pe de alta parte, să
controleze şi să dirijeze turismul de week-end, pentru a evita supraaglomerările şi tendinţele de
urbanizare ce diminuează efectele benefice şi poluează mediul.
Ocrotirea şi crearea mediului natural faţă de creşterea tot mai intensă a turismului şi a
penetraţiei intensive a acestuia în mediu, impun îndrumarea corespunzătoare a organizaţiilor
turistice de masă spre protejarea regiunilor de valoare ale mediului, cât şi spre crearea a noi
spaţii. Accesibilitatea pentru mijloacele de comunicaţie şi programul dotărilor de agrement sunt.
alături de valorile naturale, alţi factori care pot regla fluxul turiştilor în zonele respective.
Amplasarea utilităţilor şi a altor dotări, în raport de mecanismul comportamentului social, ca şi
formarea unul nou peisaj şi organizarea de medii ^artificiale" de agrement, constituie un mijloc
eficient de ocrotire a valorilor naturale, cât şi de satisfacere a nevoilor crescânde de odihnă şi
agrement.
In ultimii ani, s-au amplificat acţiunile de amenajare a unor spaţii de agrement,
dimensionate în raport cu numărul populaţiei beneficiare, facilităţile de transport, posibilităţile
tehnice de valorificare a cadrului natural.
În majoritatea oraşelor din ţara noastră, primele amenajări recreative au fost amplasate în
centrul sau în apropierea vetrei, în spaţii ocupate de fortificaţii medievale, şanţuri de apărare,
locuri de popas la intrarea în cetate, vechi zone comerciale, etc., ca în cazul oraşelor: Braşov,
Timişoara, Oradea, Alba lulia, etc. Odată cu creşterea demografică şi edilitară, atenţia
specialiştilor s-a îndreptat spre alte perimetre, de regulă, poziţii periferice în vatră, prin utilizarea
şi amenajarea unor terenuri împădurite, aflate ia limita intravilanului, spre v exemplu: Pădurea
Verde In Timişoara, Pădurea Crihala în Drobeta-Turnu Severin. Pădurea Hoia în Cluj-Napoca.
etc. Amenajări de amploare, impuse de nevoile. în creştere, ale populaţiei, s-au concretizat şi în
jurul Bucureştiului. începând cu deceniul al patrulea al sec. XX, care continuă şi în prezent. în
alte cazuri, în special în oraşele cu un ridicat grad de poluare industrială. în afara spaţiilor verzi
intraurbane. menite să atenueze impactul noxelor industriale, în spaţiu! periurban au fost
amenajate baze de recreere, cu deosebire, ia sfârşitul săptămânii.

5
 Un rol deosebit în amenajarea zonelor recreative periurbane îl are cadrul natural:
suprafeţele împădurite, râurile, lacurile, topoclimatui. etc., elemente ce trebuie avute în vedere în
definirea ariilor turistice periurbane. Punerea în valoare a apelor termale şi minerale, ca şi a
nămolurilor terapeutice, din jurul marilor oraşe, întăreşte funcţia turistică a zonelor periurbane.

AMENAJAREA TURISTICĂ A ZONELOR 1 RURALE

Zonele rurale se înscriu tot mai frecvent în preferinţele de vacanţă ale turiştilor. Ele
prezintă avantajul că îmbină cerinţele unei odihne active şi condiţiile unui climat favorabil,
răspunzând astfel dorinţei de reîntoarcere la natură, la viaţă şi ocupaţiile tradiţionale.
Motivaţia călătoriilor turistice în zonele rurale este reprezentată aşadar,
-de cadrul natural nealterat,
- de tradiţii şi obiceiuri,
-de activităţile practicate în aceste areale. Ca atare, procesul de amenajare turistică a
spaţiilor rurale vizează crearea condiţiilor pentru prezenţa turiştilor şi satisfacerea nevoilor lor,
pe de o parte, şi pentru desfăşurarea nestingherită. chiar pentru stimularea activităţilor
economice specifice, pe de altă parte.
În acest context, amenajarea turistică a zonelor rurale se subsumează unui obiectiv de
orientare generală al amenajării teritoriului şi anume cel al „evitării deşertificării anumitor
regiuni". Se estimează că recepţia turistică poate deveni un instrument de valorificare şi de
menţinere a vieţii rurale în zonele mai critice.
Ca urmare. în definirea şi conturarea trăsăturilor amenajării în spaţiile rurale, marea
majoritate a specialiştilor se raportează la problemele regiunilor confruntate cu depopularea.
consecinţă a procesului de concentrare industrială şi agricolă. Astfel, sunt avute în vedere
efectele benefice globale ale recepţiei turistice asupra mediului de primire, contribuţia turismului
şi loisiruluî la dezvoltarea rurală. Potrivit opiniei acestora, „spaţiul rural este reprezentat de
regiuni în stagnare sau regres pe plan demografic sau economic, care pot fi simate Ia munte sau
în câmpie. în mediu natural său agricol" şi unde turismul figurează printre elementele de
relansare a activităţilor agricole sau artizanale.
În aceasta concepţie, amenajarea zonelor rurale înglobează un ansamblu de acţiuni care se
desfăşoară pe trei planuri:
-realizarea unor rezervaţii funciare;
- dezvoltarea de servicii de găzduire a turiştilor şi activităţi de agrement;

6
 -crearea unor oglinzi de apă. Acestea se cer completate cu măsuri legislative şi
reglementari, de facilitaţi care să stimuleze organismele locale, organizaţiile profesionale
agricole şi populaţia satelor în implementarea lor.
Amenajarea spaţiilor rurale cunoaşte mai puţine constrângeri faţă de celelalte tipuri,
implantările turistice fiind determinate de elementele specifice reliefului fiecărei zone. între
factorii care condiţionează atât selecţia zonelor, cât şi tipologia amplasamentelor se numără:
-liniştea,
-spaţiul (întinderea),
-vegetaţia,
- poziţionarea în raport cu traficul rutier,
-prezenţa unei curiozităţi naturale sau a unui monument,
-arhitectură locală, tradiţiile etc.
Un loc aparte în suita acestor factori revine posibilităţii de a participa la viaţa localităţii.
Acest aspect, dublat de dorinţa de întoarcere la locurile de origine, a generat o formă particulară
a turismului rural şi anume, agroturismul. Prezent într-un număr important de ţări cu tradiţie
turistică: Italia, Franţa, Austria, Finlanda, Canada, agroturismul conţine ideea cointeresării
agricultorilor la dezvoltarea turismului prin închirierea de locuinţe şi comercializarea produselor
naturale şi a antrenării turiştilor la activităţile agricole.

Agroturismul reprezintă acţiunea de deplasare a unei persoane într-o iocaiitate rurală

nepoluată, pitorească, având un, specific agrar, finalizată prin şederea, sejurul, pentru o durată de
cel puţin 24 ore într-o gospodărie ţărănească, consumul de produse locale alimentare coabitarea,
observaţia, asistenţa şi coparticiparea în comunitatea socială locală, prin respectarea normelor ce
fac posibilă întreaga acţiune. În esenţă, agroturismul montan presupune o valorificare superioară
a valenţelor economice naturale şi antropice ale zonei montane şi prin turism, punându-se
accentul pe o întercondiţionare a laturii tradiţionale cu cerinţele turismului modern, competitiv,
coparticiparea şi coabitarea reciprocă fiind elemente definitorii.
Agroturismul trebuie înţeles ca un pachet de servicii socioculturale, sportive şi activităţi
specifice mediului geografic, puse ia dispoziţia turistului, având în vedere ca acestea să se
desfăşoare în condiţiile unor investiţii individuale şi de conservare a naturii. Climatul şi
peisajele, etnografia şi folclorul, ceramica şi artizanatul, fondul cinegetic şi pescuitul, fondul
pomicol şi viticol, etc.. existente în mediul rural fac ca România să dispună de multiple
posibilităţi pentru dezvoltarea agroturismului.

7
 Obiectivele agroturismului
-lichidarea sau limitarea migraţiei populaţiei din mediul rural spre cei urban şi stimularea
revenirii, cel puţin parţială, a populaţiei din zonele urbane care este originară din cele rurale;
- asigurarea condiţiilor de trai şi civilizaţie în mediul rural, stimulând stabilitatea populaţiei
active în mediul rural;
- conservarea şi protecţia mediului rural, factori de atracţie a populaţiei autohtone şi a
străinilor spre mediul rural.
Motivaţiile agroturismului sunt următoarele:
- revenirea omului la natura nemodificată, motivaţie valabilă pentru toate categoriile de
vârstă, sex, socio-profesionale. statut social, rezultat al trebuinţei de conservare, sănătate, confort
fizic şi spiritual a omului modern care nu se poate rupe de cadrul originar de viată;
- cunoaşterea şi adeziunea temporară la grupurile de apartenenţă specifice zonelor rurale,
dintre care se desprind: familia de tip patriarhal, comunitatea locativă, grupul de muncă, grupul
folcloric, etc. În acest cadru, turistul îşi recapătă condiţia de membru al comunităţii, reputaţia,
prestigiul, consideraţia celorlaţi, precum şi posibilitatea de a participa la activităţi comune
creatoare;
- cunoaşterea, înţelegerea, inventarierea şi elaborarea contactului nemijlocit cu obiecte
ale tezaurului istoriei naţionale, folclorului, ocupaţiilor tradiţionale şi obiceiurilor populare,
transformă vacanţele rustice într-un proces de asimilare a unor noi şi numeroase cunoştinţe,
precum şi dobândirea unor noi deprinderi. Prin iniţierea în meşteşuguri şî ocupaţii tradiţionale
locale, turiştii îşi pot manifesta din plin aptitudinile creative personale, ieşind din monotonia şi
rutina activităţilor cotidiene:
- motivaţii estetice ce decurg din nevoia de frumos, ordine, puritate, armonie, care
îndeamnă pe majoritatea turiştilor să se considere privilegiaţi pentru posibilitatea de a vizita
locuri atractive prin farmecul şi pitorescul lor:
- curiozitatea, satisfăcută prin informaţii asupra ospitalităţii populare, obiceiurilor
gastronomice, artizanatului şi rituarilor săteşti;
- odihna, cura de aer şi de fructe, consumul de alimente proaspete şi terapia ocupaţională;
-sportul, vânătoarea, pescuitul sportiv, ascensiunile şi drumeţiile, capătă o notă autentică,
lăsând loc iniţiativei, imaginaţiei şi înclinaţiilor individuale.
Analiza evoluţiei localizării echipamentelor turistice în spaţiul rural, în diferite ţări ale
lumii, a permis identificarea a două etape (perioade):

8
 - prima, numită a „implantărilor individuale", se caracterizează printr-o evoluţie oarecum
anarhică a echipamentelor, acestea fiind amplasate şi concepute fără a se ţine seama de
particularităţile mediului economic şi social;
- a doua. denumită „amenajare concertată", în care noile implantări se raportează
imperativelor dezvoltării complexe a zoneior rurale şi sunt concepute într-o viziune integrată,
produsele turistice astfel create având tendinţa de a se completa reciproc;
Implantările individuale sunt reprezentate de:
- reşedinţele secundare, amplasate iniţial în preajma marilor aglomeraţii urbane, pe
distanţe variind între 20-80 km, ulterior aceste echipamente s-au distribuit, tot mai mult. în
teritoriu, înaintând spre zonele de linişte absolută şi cu vegetaţie bogată, spre cele cu destinaţie
turistică. în principal.
- locuinţe rurale şi pensiuni, echipamente turistice realizate prin adaptarea şi modernizarea
unor gospodarii ţărăneşti. Acestea răspund mai multor preocupări şi anume: pe de o parte, au
rolul de a proteja şi chiar de a ameliora patrimoniul imobiliar al localităţilor rurale, de a scoate
din izolare unele localităţi şi de a lupta contra exodului de populaţie creând venituri
suplimentare, pe de altă parte, asigură orăşenilor posibilitatea de a petrece vacanţe în familie,
într-o ambianţă deconectantă, la un cost accesibil, aceste tipuri de implantări alcătuiesc coloana
vertebrală a satelor turistice:
- mica hoielărie rurală, constituită în principal din hanuri, obiective cu funcţionalitate
complexă, ce asigură deservirea călătorilor şi în afara sezonului turistic, amplasate cu prioritate
în localităţile izolate.
În ce priveşte amenajarea concertată, ea răspunde necesitaţilor unei coordonări a
acţiunilor de organizare a teritoriului si implantare a echipamentelor. în condiţiile multiplicării
relaţiilor dintre „colectivităţi", determinate de dezvoltarea turismului de masă. Amenajarea
concertată, prin formele pe care le îmbracă: staţiuni verzi, parcuri naturale regionale, oglinzi de
apă şi baze sportive, locuinţe familiale şi sate de locuinţe noi, camping-uri rurale etc., contribuie
la atenuarea efectelor grave provocate asupra mediului de recepţia unui număr de turişti în
permanentă ascensiune.
Staţiunile verzi reprezintă formula adecvară de amenajare a localităţilor cu peste 10.000
de locuitori, situate într-o zonă cu vegetaţie bogată.

Ideea de amenajare vizează coordonarea acţiunilor de realizare a unui echipament

complex de recepţie şi agrement alcătuit din: atracţii naturale, hotel de clasă, teren de camping,
apartamente mobilate, piscina sau ştrand, teren de jocuri, local pentru tineret, comerţ cu produse
de bază. la preţuri supravegheate etc.
9
 Parcurile naţionale şi regionale, prin modalităţile de organizare şi gestionare au ca
obiective: protejarea peisajului, menţinerea vieţii rurale şi satisfacerea nevoilor de destindere ale
orăşenilor.
Oglinzile de apă și modalitatea de agrement nautic, amenajări realizate prin utilizarea
unei resurse naturale: izvor, râu, lac etc, ori prin construirea unui baraj sau lac artificial,
reprezintă un element ce evită proliferarea anarhică a reşedinţelor secundare, prin coordonarea şi
dirijarea diverselor iniţiative privind implantarea de noi obiective. Se asigură, totodată,
protejarea zonei prin controlarea permanenta a raportului cerere-ofertă.
Locuinţele familiale, sunt grupuri de unităţi mici, fără servicii colective, create sau
amenajate în construcţii existente, deci o formulă în care sunt mai bine valorificate dotările
prezente, indiferent de destinaţia lor iniţiala. De regulă, astfel de amenajări sunt completate de
echipamente colective destinate turiştilor şi populaţiei locale, echipamente ce contribuie Ia
dezvoltarea şi diversificarea activităţilor de loisir.
Satele de locuinţe noi, sunt ansambluri de factură eterogenă, cu destinaţie de vacanţă,
construite în intenţia de a repopula unele zone.
Identificarea principalelor tipuri de amenajare rurală, indiferent de
modui de structurare. în implantări „individuale" sau „concertate", evidenţiază diversitatea
acestora, asociată eforturilor de adaptare la condiţiile specifice fiecărei zone. Totodată, se
impune sublinierea că, în realizarea concretă a dotărilor, soluţiile adoptate diferă în funcţie de
cererea faţă de formele turismului rural şi de problemele particulare ale fiecărei localităţi sau
areal. In consecinţă, dimensionarea implantărilor rurale nu se bazează pe calcule foarte
riguroase sau pe normative, ca în cazul altor tipuri de amenajare, ci pe evaluări ale fluxurilor
turistice şi pe necesitatea asigurării unui echilibru al zonelor.
O formă particulară a amenajărilor rurale este generată de turismul silvestru. Arealele
forestiere exercită o puternică atracţie turistică atât pentru odihnă, recreere, week-end, cât şi
pentru vânătoare. Tipologia implantărilor, ca şi soluţiile de amplasare a dotărilor, se diferenţiază
în raport cu forma de turism dominantă.
Astfel, în cazul turismului de odihnă, echipamentele cu destinaţie turistică, se grefează pe
aşezări umane existente şi pot fi amplasate în luminişuri deschise, în luminişuri înguste, în
crânguri împădurite, de lizieră, sau izolată, intrasilvestră

10
 Promovarea „satelor turistice", necesitate şi posibilitate

Satele turistice sunt aşezări rurale pitoreşti, bine constituite, situate într-un mediu nepoluat,
păstrătoare de tradiţii şi cu un bogat trecut istoric care, în afara funcţiilor politico-administrative,
economice, sociale şi culturale proprii, îndeplinesc, sezonier sau în tot timpul anului, şi funcţia
de primire şi găzduire a turiştilor pentru petrecerea unul sejur cu durată nedefinită.
In prezent, promovarea satelor turistice se realizează parţial, concomitent cu oferta
agroturistică, prin ANTREC sau asociaţiile turistice locale, fără a exista în acest scop, un
program concret la nivel naţional.
Satul turistic" redă specificitatea şt originalitatea spiritului loca! sau zonal ale ţării
(e'tnografică) şi de aceea trebuie să fie promovat ca „produs turistic globaF', El este compus din
mai multe ,,subproduse turistice", respectiv, pensiunile turistice rurale, care particularizează
oferta turistică locală (zonală), o diversifică în raport cu profesionalismul, tradiţia şi ospitalitatea
gospodărească (satele turistice: Bran, Moeciu-Braşov, Vama, Cândreni-Bucovina, Vadu Izei -
Maramureş, Sibiel -Sibiu, etc), care reprezintă specificitatea etnografică zonală şi în care se
comercializează o serie de gospodării ca pensiuni turistice rurale.
Resursele naturale: aşezare geografică, relief, climă, peisaj, floră şi faună etc.. cât şi cele
umane: obiective cultural-istorice, monumente, muzee, ospitalitate, limbă, mentalitate, obiceiuri
şi datini, etnografe şi folclor, artă. cultură etc.. sunt cele care generează diverse forme de
turism. De exemplu, litoralul, cursurile de apă şi în generai, orice oglindă de apă. sunt folosite
pentru promovarea turismului de odihnă şi recreere, pentru diversificarea paletei de servicii de
agrement (sporturi nautice). De asemenea, fondul cinegetic şi piscicol, generează vânătoarea şi
pescuitul sportiv. Pădurile din zonele montane şi submontane, frumuseţea peisajului, rezervaţiile
naturale etc., favorizează drumeţia, turismul itinerant sau turismul de sejur într-un cadru
natural nepoluat.
Pe de altă parte, resursele turistice create de om, care prin existenţa lor răspund chiar unor
motivaţii ale călătoriilor turistice, pot deveni factori de stimulare a activităţii turistice (de
exemplu: elemente arheologice, monumente istorice, elemente de etnografie şi folclor etc.
afirmate ca valori spirituale moştenite de generaţii). Tot aici includem şi atracţiile create de omul
contemporan, care, ia rândul lor, pot contribui la-intensificarea interesului pentru alegerea unui
sat ca destinaţie a călătoriilor.
Întreg pământul românesc abundă în valori ale culturii populare, iar ospitalitatea este o
trăsătură comportamentală „de marcă" a poporului nostru. Cadrul natural de la Sfântu
Gheorghe, Murighiol sau Crişan, în Delta Dunării, până la Şirnea sau Fundata în Culoarul

11
Bran - Rucăr, Botiza şi Vadu Izei în Maramureş, ca să ne oprim doar la câteva exemple,
completează strălucit comorile de artă. etnografie şi folclor ale spaţiului rural, punând în
lumină frumuseţea satului românesc.
Iată de ce considerăm că. din punct de vedere al resurselor turistice-naturale şi cultural-
istorice, satele româneşti răspund în cel mai înalt grad unor multiple motivaţii ale turiştilor
interni şi internaţionali, valorificarea lor ca produse turistice impunându-se cu necesitate.
De asemenea, stabilirea tipurilor de sate turistice constituie un mijloc de selecţionare a
turiştilor, aceştia grupându-se de la sine într-un sat sau altul. în funcţie de principalele lor
motivaţii şi opţiuni turistice.
Deoarece satul turistic românesc nu se prezintă ca un produs turistic de serie, ci poartă
amprenta originalului, ineditului şi surprizei, el constituie, până în prezent, una dintre cele mai
bogate surse de satisfacere a trebuinţelor, deci şi a motivaţiei turistice. Principala caracteristică
cu care se impune acest produs turistic în piaţa consumatorilor este cadrul de compensare fizică
şi spirituală, a deficienţelor din colectivităţile urbane.

Tipuri de sate turistice

Din punct de vedere teoretic, problema tipologiei satelor turistice poate fi abordată ca o
chestiune de natură opţională însă decizia aplicării ei în practică, determinarea tipului de sat
turistic este de natură obiectivă. Pentru aceasta, este necesar ca, alături de dorinţa şi intenţia
organizatorilor, satul turistic să întrunească un cuantum de condiţii naturale, cultural-istorice şi
social-economice obiective, care să fie definitorii şi caracteristice pentru fiecare tip de sat
turistic. întrucât caracteristicile care pot fi luate în considerare în tipologia satelor turistice sunt
numeroase şi variate de ia o zonă geografică-etnografică ia alta. în continuare, vom prezenta o
tipologie generală a satelor turistice, care se regăseşte şi în unele ţări europene cu tradiţie în
turismul rural:

a) Sate turistice etnografico - folclorice

În această categorie se pot încadra satele în care portul tradiţional, arhitectura, mobilarea şi
decorarea interioarelor în mod rustic, muzica şi coregrafia populară predomină şi se impun ca
însuşiri esenţiale ale satului respectiv, în aceste sate pot fi oferite turiştilor servicii de cazare şi
masă în condiţii autentice (mobilier, decor şi echipament de pat în stil popular, meniuri

12
tradiţionale servite în veselă şi cu tacâmuri specifice - farfurii şl străchini din ceramică, linguri de
lemn etc.), ceea ce nu exclude, desigur posibilitatea utilizării, la cerere şi a tacâmurilor moderne.
în aceste sate din care fac parte Bogdan Vodă, Botîza (Maramureş). Sibiel, Gura Râului
(Sibiu), Vama, Moldoviţa, Putna (Suceava), Vaideeni (Vâlcea) etc., se pot organiza expoziţii
artizanale permanente (cu vânzare), iar pentru turiştii care nu rămân în localitate, ci numai o
vizitează, se pot amenaja una sau maî multe gospodării, ca muzeu etnografic în aer liber. De
asemenea, în aceste sate pot fi identificaţi şi stimulaţi rapsozi populari (vocali şl instrumentali),
permanentizate hore duminicale şi, la sărbători: târgurile, alte obiceiuri şi tradiţii locale, la
care să participe efectiv şi turiştii.

b) Sate turistice de creaţie artistică şi artizanală

Este cunoscut interesul numeroşilor turişti pentru creaţia artistică şi artizanală, ca şi dorinţa
lor pentru achiziţionarea unor astfel de creaţii direct de la sursă, de la producătorul însuşi. Până
în prezent, în aceste localităţi se practică doar turismul de circulaţie cu valenţe culturale. Aceste
sate oferă. însă. posibilitatea practicării unui turism de sejur. în cadrul căruia în ateliere special
amenajate şi sub îndrumarea unor artişti şi meşteri populari renumiţi, turiştii s-ar putea iniţia în
artă şi tehnici arhaice populare ca: pictura icoanelor pe sticlă, pictura naivă, sculptură în lemn şi
piatră, ţesătorie populară, confecţii şi cusături populare, ceramică, muzică şi dansuri populare
etc. Aceste sate deţin, de regulă, ateliere artizanale sau au creatori populari renumiţi: Tismana
(Gorj), Marga (Caras Severin), Marginea (Suceava), Vadu Izei" şi Dragomireşti (Maramureş).
Se pot identifica posibilităţile de practicare a unora din aceste activiităîi chiar în cadrul
gospodăriilor-gazdă.
Există numeroase sate în care preocuparea de bază a gospodinelor este ţesutul la războaie
ţărăneşti, cusăturile sau broderiile populare, activităţi în care pot fi iniţiaţi turiştii amatori. Prin
urmare, caracteristica esenţială a acestor sate, imaginea lor de marcă, ar urma să fie producţia
artistică şi artizanală, valorificabilă artistic, complex şi eficient.

c) Sate turistice climaterice şi peisagistice

Caracteristica predominantă a acestor sate, adecvate turismului de sejur (pentru amatorii de
linişte, de plimbări solitare într-un cadru natural pitoresc), este cadrul natural şi poziţia
geografică izolată de centrele aglomerate şi de.marile artere de circulaţie. Satele de deal şi de
munte, cu casele răspândite pe văi şi coline, la o oarecare distanţă unele faţa de altele, cu pajişti,
fâneţe, livezi, satisfac motivaţia fundamentală a numeroşi turişti de „reîntoarcerea la natură"'.

13
Localităţi ca: Fundata şi Şirnea (Braşov), Lereşti (Argeş), Botiza (Maramureş), Agapia (Neamţ).
Sibiel (Sibiu), Soveja (Vrancea) etc., întrunesc asemenea condiţii de odihnă şi recreere.

d) Sate turistice pescăreşti şi de interes vânătoresc

În afara posibilităţilor de cazare şi de organizare a pescuitului şi vânătorii sportive. în
aceste sate se pot oferi şi servicii culinar -gastronomice pescăreşti (îndeosebi în Deltă) şi
vânătoreşti. De asemenea, populaţia locală poate organiza în limitele legale pentru turişti, unele
forme de agrement specifice, pescăreşti şi vânătoreşti, ca în Murighiol. Crişan şi Sf. Gheorghe
(Tufcea), Ciocăneşti (Suceava), Botiza (Maramureş), Tîsmana (Gorj).

e) Sate turistice viti-pomicole

În satele în care predomină cultivarea pomilor fructiferi şi a viţei de vie, activităţile
turistice sunt posibile pe toată durata anului, atât în perioada recoltării, cât şi după aceea, prin
oferta de fructe, struguri şi a preparatelor realizate pe baza lor. De asemenea, pot fi avute în
vedere multe alte preparate culinare comune sau dietetice, pe bază de fructe. în aceste sate, o
atracţie deosebită şi, în acelaşi timp, o sursă principală de venituri, poate să o constituie
băuturile răcoritoare şi reconfortante preparate din fructe sau degustările de vin: Recaş şi
Giarmata (Timiş), Agapia (Neamţ), Lereşti (Argeş), satele din podgoriile Vrancei, Cotnari,
Niculiţel, Jidvei etc.

f) Sate turistice pastorale

în această grupă pot fi incluse, în general, satele de munte, în care preocuparea de bază a
localnicilor este creşterea oilor şi a vitelor, şi care pot să atragă turiştii, prin meniuri bazate pe
produse lactate. Aceste meniuri pot fi completate cu ouă, carne de pasăre, de ovine şi de bovine,
iar pentru divertisment, pot fi organizate ospeţe ciobăneşti (cu batal la proţap, berbec haiducesc,
balmuş, urdă şi jântiţă), programe legate de petrecerile specifice şi tradiţionale ale oierilor, ca la
Vaideeni (Vâlcea), Jina, Sibiel şi Gura Râului (Sibiu), Huţa Certeze (Satu Mare), Prislop
(Mramureş), Polovragi, Baia de Fier (Gorj).

g) Sate turistice pentru practicarea sporturilor

Numeroase localităţi rurale prezintă excelente condiţii pentru practicarea sporturilor de
iarnă (satele montane şi de deal) şi nautice (litoral. Dunărea şi Delta Dunării, râurile interioare,
lacuri de acumulare), fără amenajări speciale şi costisitoare. Acest tip de sat poate să atragă două

14
categorii de turişti, în general din rândul tineretului: sportivi amatori, iniţiaţi în practicarea
sporturilor respective, sau turişti mai puţin iniţiaţi, dar dornici să înveţe să le practice. Pentru
această din urmă categorie, pot funcţiona ca; instructori, sportivi de schi, înot etc., recrutaţi din
rândul populaţiei locale. De asemenea. în aceste sate pot funcţiona puncte de inchiriere a
ehipamentuiui sportiv. Spre exemplificare, cităm satele: Fundata, Şirnea şi Brsn /Braşov) pentru
sporturi de iarnă, Murighiol şî Crişan (Tulcea), Liman» - 2 Mai şi Vama Veche (Constanţa)
pentru sporturi nautice, Borca. Broşteni, Fărcaşa -Poiana Teiului (Neamţ) pentru, plutărit,
canoeing, rafting etc.
Această clasificare nu este nici limitată, nici exhaustivă, putând fi avute în vedere şi alte
criterii sau obiective turistice (sate balneare, sate muzeale etc.), ceea ce demonstrează
diversitatea posibilităţilor de organizare şi funcţiona a satului turistic, în general.
Important este de a sesiza caracteristicile naturale şî îstoricoculturale esenţiale, specifice fiecărei
localităţi, de a le evidenţia şi a ţine seama de ele în acţiunea de organizare şi funcţionare a unei
localităţi ca „sat turistic", pentru a evita uniformitatea şi monotonia turismului rural.

https://www.youtube.com/watch?v=m93NTrg1bhc
https://www.youtube.com/watch?v=8vk6zhSbvfQ
https://www.youtube.com/watch?v=2Gd6KE6zEIM
https://www.youtube.com/watch?v=Frtu_BCtWLw&list=RD4LjqZ1om5l4&index=6
dresorul e roman

15