CURS 1 - Comerţ internaţional

 Elemente introductive privind comerţul internaţional

1. Dreptul comerţului internaţional concept

2. Elemente de specificitate ale raportului de comerţ internaţional (comercialitatea şi
internaţionalitatea)
3. Conţinutul raportului de comerţ internaţional
4. Obiectul raportului de comerţ internaţional
5. Participanţii raportului de comerţ internaţional
6. Izvoarele comerţului internaţional

1. Conceptul de drept al comerţului internaţional

Literatura de specialitate defineşte dreptul comerţului internaţional ca fiind, un domeniu aflat la confluenţa
dreptului internaţional public, cu sistemele de drept naţionale, cuprinzând reglementări de natură variată ( ex:
drept civil, drept comercial intern, drept bancar).
În sens restrâns, dreptul comerţului internaţional este definit ca fiind, totalitatea normelor juridice aplicabile
raporturilor patrimoniale izvorâte din activităţile de comerţ internaţional.

2. Specificitatea
De principiu, nu orice raport juridic care are în componenţa sa un element de extraneitate, este în mod
automat, un raport de comerţ internaţional. Acesta este motivul pentru care în vederea identificarii raportului de
comert international se recurge la 2 criterii:
1. Criteriul comercialităţii
2. Criteriul internaţionalităţii

1. Criteriul comercialităţii
Calificarea noţiunii de comercial al dreptului naţional al fiecărui stat şi se face după criterii proprii. Pentru
determinarea comercialităţii în sistemul de drept naţional există 2 concepţii:
a) Concepţia subiectivă
b) Concepţia obiectivă
Conform concepţiei subiective, caracterizarea unui act juridic ca fiind, de drept civil sau de drept comercial
depinde de calitatea autorului respectiv, dacă este considerat profesionist comerciant.
Conform concepţiei obiective, caracterizarea unui act juridic ca fiind, de drept civil sau de drept comercial
rezultă din natura sa intrinsecă, independent de calitatea părţilor din acel raport juridic.

2. Criteriul internationalitatii
Cel de – al doilea criteriu pentru identificarea unui raport juridic ca fiind de drept al comertului international
este dat de internationalitatea acestuia.
În concret, raportul juridic de comerţ are faţă de cel intern, un element de internaţionalitate.
Nu orice element de extraneitate prezent într-un raport juridic, este de natură să confere acesteia atribuţiile
internaţionalităţii.
Astfel, s-a stabilit în practica internaţională arbitrară cât şi prin normele de drept uniforme că cetăţenia ori
naţionalitatea părţilor contractante sunt irelevante ca elemente de internaţionalitate. În schimb, sediul ori
domiciliul sunt considerate elemente de internaţionalitate, dacă sunt situate pe teritorii ale statelor diferite ( in
acest sens dispune art. 1. par.1 din Convenţia de la Viena privind Vânzarea internaţională de mărfuri care, reţine
drept criteriu sediul părţilor contractante .

1
 Se reţine de asemenea, ca fiind criteriu secundar de internaţionalitate : locul încheierii contractului, locul
predării bunului, deplasarea bunului vândut).
În concluzie, reţinem că, elementului de internaţionalitate este în fond, un element de extraneitate, dar nu
orice element de extraneitate are valenţele unui element de internaţionalitate, numai acel element de extraneitate
ce prezintă suficientă relevanţă pentru a da raportului juridic în structura căruia se integrează, puterea de a capta
acţiunea unor norme juridice de drept al comerţului internaţional.

3. Conţinutul raportului de comerţ

Este format din drepturile dobândite de subiectul activ şi obligaţiile asumate de subiectul pasiv.
Operaţiunile de comerţ se caracterizează prin reciprocitatea drepturilor şi obligaţiilor respectiv, fiecare dintre
raporului de comerţ, cumulează în persoana lor dubla calitate de creditor şi debitor.
Caracteristica raportului de comerţ internaţional constă în faptul că unele dintre ele ca de exemplu, contractul
de factoring, leasing, au un conţinut complex, împlicând stabilirea între subiecţii de drept a mai multor raporturi
juridice conexe, generate prin efectuarea unui act de voinţe dintre părţi.
Ex. Contractul de Leasing – contract de vânzare (vânzător- producător) şi
(finanţator- cumpărător)
- contract de mandat (mandant - finanţator) şi
(mandatar - utilizator)
- contract de locaţiune ( locator – finanţator) şi
(locatar - utilizator)
- promisiunea unilaterală de vânzare

4. Obiectul raportului de comerţ internaţional

Obiectul raportului de comerţ internaţional este un raport obligaţional, ce reprezintă, prestaţia la care se
îndatorează debitorul faţă de creditorul său.
Termenul prestaţie, desemnează în mod generic, conduita pe care debitorul trebuie să o aibă faţă de creditor
şi respectiv, conduita pe care creditorul este îndreptăţit să o pretindă de la debitor în vederea satisfacerii
intereselor sale legitime.
Obiect al raportului juridic de comerţ îl reprezintă numai prestaţiile de natură patrimonială, spre deosebire de
raporturile obligaţionale din perimetrul dreptului civil, care pot avea ca obiect şi prestaţii nepatrimoniale.
Un alt element de specificitate, în ceea ce priveşte obiectul, constă în aceea că, în raporturile de comerţ
acestea se concretizează fie prin prestaţia de „a da”, fie prin prestaţia de „a face”.
Obligaţiile generate în comerţ sunt în cvasiitotalitatea lor de rezultat.

5. Participantii la raportul de comert international

Pot fi clasificati in functie de ordinea juridica de apartenenta in 2 grupe distincte :
I. Subiecte de drept ce apartin ordinii juridice nationale a diferitelor state ;
II. Subiecte de drept ce apartin ordinii juridice internationale;

Subiecte de drept ce apartin ordinii jurdice nationale

 Persoana fizica comerciant profesionist ( OUG 44/2008) conform careia persoana fizica comerciant
profesionist se organizeaza sub forma :
- Persoanei fizice autorizate;
- Intreprinzator titular al unei intreprinderi individuale ;
- Intreprindere familiala .
 Persoana juridica comerciant profesionist se organizeaza sub forma :
- Societati comerciale;
- Regiile autonome;
- Grupurile de interese;

2
 - Societati nationale;
- Societati cooperative.

Subiecte de drept ce apartin ordinii juridice internationale

 Societatile transnationale – se mai numesc societati transnationale acele societati care chiar de la
constituirea lor se fundamenteaza pe elementele care nu au un caracter national ( capital social care este
constituit din fractiuni ce provin de la asociati din diferite tari)
Aceste societati se mai caracterizeaza prin faptul ca asupra lor nu este incidenta nicio lege nationala , iar
litigiile izvorate de la interpretarea si aplicarea actelor constitutive sunt scoase total sau partial de sub competenta
instantelor nationale , juristictia revenind unor instante arbitrale speciale.
 Grupurile de societati comerciale
- Grupurile de tip holding;
- Grupurile de tip trust;
- Concerne .
1) Holdingurile reprezinta un grup de societate in cadrul careia societatea dominanta poarta denumirea de
holding in timp ce celelalte societati se numesc subsidiares .
Societatea holding se caracterizeaza prin aceea ca asigura conducerea economica si controlul asupra
sbsidiares
Sunt considerare societati subsidiares acele societati in care holdingul este fie actionar majoritar , fie
detine controlul asupra Consiliului de Administratie in cadrul friecarei societati subsidiares .
2) Grupurile de tip trust este o entitate caracteristica zonei de comert Nord Americane. Aceasta structura
comerciala se naste prin integrarea totala a mai multor societati comerciale care astfel isi pierd autonomia
functionala fiind subordonata unei conduceri centralizate .
3) Concernul reprezinta un grup de societati in cadrul caruia o intreprindere aflata pe pozitia dominanta
reuneste sub o conducere unica mai multe societati de proportii reduse dependente de prima .
Concernul se constituie fie printr-un contract de dominare , fie printr-un contract de incorporare . In cazul
contractului de dominare conducerea societatii dependente este preluata de societatea dominanta in timp ce in
cadrul incorporarii societatea dominanta devine singurul actionar al societatii pe care o incorporeaza .

6.Izvoarele dreptului comertului international

Comertul international cunoaste 2 categorii de izvoare :
- Izvoare interne ;
- Izvoare internationale .
1) Izvoare interne
Fac parte din aceasta categorie :
- Dreptul substantial ( Codul Civil , legile speciale , norma de drept bancar , norma de drept financiar) ;
- Normele conflictuale ( reglementarea normei conflictuale o regasim in Codul Civil care face trimitere la
dispozitiile dreptului Uniunii Europene ).
2) Izvoare internationale
In ceea ce priveste izvoarele ce apartin ordinii internationale mentionam :
- Conventiile internationale ( norme uniforme cau drept uniform) . ex: Conventia internationala privind
vanzarea de marfuri Viena 1980 , Conventia internationala privind arbitrajul international 1961
- Uzante comerciale codificate sunt norme care codifica institutii juridice de drept a comertului
international .
Cele mai importanre uzante codificate au fost standardizate sub egida Camerei de Comert International
de la Paris denumita I.N.C.O.T.E.R.M.S. (se aplica contractul de vanzare pentru zina Europeana ) si regulile
R.A.F.T.D. ( se aplica contractelor de vanzare si transport international din zona Nord Americana ) , RU 322
( reglementeaza incasso-ul documentelor ) , respectiv RU 400 ( reglementeaza acreditivul documentelor)

3
 Contractul de comert international
 Notiune si caractere juridice
Notiune
Prin contract de comert international se intelege acordul de vointa realizat intre 2 sau mai multi participanti
la comertul itnernational ( subiecte de drept ce apartin ordinii juridice internationale sau ordinii juridice nationale
) din state diferite in scopul de a crea , modifica sau stinge raporturi juridice de comert international
Contractul de comert are specific element de internationalitate ( ex: sediul sau domiciliul partilor) care alaturi
de cel al comercialitatii ( teza subiectiva) il definesc si il delimiteaza de celelalte contracte civile , respectiv
comerciale . Comercialitatea si internationalitatea trebuie sa existe cumulativ insa in caz contrar acel contract se
situeaza dupa caz in domeniul contractelor civile ; respectiv comerciale supuse incidentei exclusive a dreptului
international .
Caractere juridice de comert international
1) Contracte cu titlu oneros ;
2) Contracte sinalagmatice ;
3) Contracte coutativ ;
4) Contracte consensuale ( dorma scrisa in comert este ceruta ad probatione si nu ad validitatem )
 Clasificarea contractelor de comert international
Se face dupa mai multe criterii
a) In raport de obiectul si finalitatea acestuia pot fi clasificate in :
- Contracte de import ;
- Contracte de export ;
- Contracte le speculatiunii valutare , etc .
b) Din punct de vedere al duratei :
- Contracte de comert incheiate pe termen scurt ( cel mult 5 ani ) ;
- Contracte incheiate pe termen lung ( peste 5 ani ).
c) Dupa tipul lor sunt :
- Contracte traditionale ( ex: contractul de vanzare, de transport , etc ) ;
- Contracte moderne ( ex: contractul de leasing , contractul de factoring , contractul de franciza )
d) Dupa subiectele care intervin intr-un raport de comert identificam :
- Contracte de comert obisnuite (care se incheie intre persoane fizice sau /si persoane juridice) ;
- Contracte mixte ( in care cel putin una din parti este statul reprezentat prin Ministerul Finantelor .

 Continutul contractului de comert

Datorita specificitatii contractul de comert acesta contine pe langa clauzele obisnuite intalnite in
contractele civile si comerciale interne ( ex: modalitati de plata , calitatea marfurilor) intalnim clauze specifice si
obisnuite ci dupa cum urmeaza:

I. Pactum de lege utenda este acea clauza prin care partile stabilesc inca de la incheierea contractului
legea care se aplica acestuia ( lex contractus) .

II. Clauze de adaptare a contractului , aceste clauze vin sa asigure un echilibru al contractului prin
diferite metode . Aceste clauze sunt :
 Clauza ofertei concurente
 Clauza clientului cel mai favorabil
 Clauza de impreviziune
Clauza ofertei concurentei , prin aceasta clauza promitentul ( care poate sa fie vanzatorul , prestatorul de
servicii , executorul de lucrari ) se obliga sa acorde cocontractantului conditii mai avantajoase oferite acestuia de
catre un tert in conditii similare . Aceasta clauza deschide promitentului obtinerea de a accepta sau de a refuza
conditii dintr-o oferta primita de beneficiarul clauzei de la un tert. In caz de acceptare contractul dintre parti este

4
modificat si se executa in continuare in noile conditii. In caz de refuz contractul dintre parti inceteaza , iar
beneficiarul poate incheia contract cu tertul in conditi mai avantajoase conferite de acesta din urma .
Clauza clientului mai favorabil , si aceasta clauza indeplineste rolul de adaptare a contractului la noile
conditii economice ale pietei . Deosebirea fata de clauza ofertei concurente consta in aceea ca procedura nu este
declansata de oferta unui tert si de insasi oferta promitentului care a propus unui client intr-o operatiune similara
conditii mai avantajoase astfel ca prin clauza convenita se obliga sa le acorde si cocontractantului .
Clauza de impreviziune ; in literatura de specialitate clauza de impreviziune a fost definita ca fiind
conventia intervenita intr-un contract principal , comercial care confera participantilor posibilitatea de a solicita
revizuirea si readaptarea acestuia in cazul in care se schimba circumstantele avute in vedere la momentul
incheierii contractului si care afecteaza fundamental echilibrul acestuia .
Conditia de aplicare a clauzei de impreviziune (hardship) avem cerute :
a) Sa intervina un eveniment ( imprejurare) imprevizibil si independent de vointa partilor;
b) Evenimentul sa intervina dupa incheierea contractului .
c) Imprejurarea sa afecteze in mod radical echilibrul contractului astfel incat pentru una dintre parti
prestatia sa devina excesiv de oneroasa ( ! retinem ca nu se are in vedere gravitatea evenimentului , ci efectul pe
care acesta il produce asupra raporturilor contractuale )

III. Clauze de extindere a relatiilor comerciale

Fac parte din aceasta categorie :
- Pactul de preferinta ;
- Clauza primului refuz.
1) Promisiunea unilaterala de a contracta contine obligatia uneia dintre parti ( promitentul) de a vinde unei
alte persoane ( beneficiarul) un anumitbun la data la care acesta va declara ca doreste sa intre in posesia lui sau
intr-o anumita perioada .
Promisiunea este unilaterala deoarece numai una dintre parti se obliga , cealalta parte avand beneficiul
optiunii .
O varietate a acestei promisiuni o constituie pactul de preferinta ( conventia de preemtiune) in temeiul
caruia promitentul se obliga ca in cazul in care va vinde o marfa sa-l prefere la pret egal pe beneficiarul
promisiunii .
2) In cadrul clauzei primului refuz promitentul se obliga sa-i propuna beneficiarului sa incheie o anumita
operatiune comerciala inainte de a o realiza cu un tert conferindu-se acestuia un drept de preferinta fata de alti
posibili clienti .

IV. Clauza compromisorie ( de arbitraj)

 Notiune
In literatura de specialitate clauza de arbitraj a fost definita ca reprezentand intelegerea partilor de a
solutiona un litigiu de comert international prin intermediul arbitrajului sau acordul partilor de a se supune
litigiului deja nascut intre ele in legatura cu executarea acelui contract arbitrajului international .
Din definitie clauza de arbitraj se prezinta sub 2 forme :
1. Clauza compromisorie sau de arbitraj este conventia accesorie inserata intr-un contract comercial prin
care partile convin ca un eventual litigiu care ar interveni intre ele sa fie supus solutionarii pe cale arbitrala ;
2. Compromisul reprezinta conventia intervenit intre partile litigante pentru solutionarea unui litigiu deja
nascut pe cale arbitrala ( presupune situatia in care intr-o prima faza partile s-au adresat instantei jurisdictionale
de drept comun ; ulterior momentului sesizarii instantei , acesta solicita desesizarea de competenta in favoarea
instantei arbitrale)
Diferenta dintre clauza compromisorie in compromis consta in faptul ca in timp ce clauza compromisorie
se refera la litigii eventuale si viitoare , compromisul se refera la un litigiu deja nascut .

5
  Natura juridica a clauzei de arbitraj
In literatura de specialitate s-a exprimat opinia asupra dublei naturi juridice a conventiei de arbitraj care
are certe aplicatii procedurale avand la baza o structura contractuala .
Natura contractuala rezulta din manifestarea de vointa a partilor in sensul ca in ambele forme ale
conventiei partile se obliga sa supuna litigiul lor unui arbitraj ; sa desemneze arbitrii; sa execute de buna voie
hotararea arbitrala .
In ceea ce priveste natura procedurala , aceasta este determinata de finalitatea urmarita de parti in sensul
ca prin conventia de arbitraj nu se determina drepturile si obligatiile reciproce ale partilor , ci se reglementeaza
modalitatea de solutionare a litigiului .
 Efectele juridice produse de conventia de arbitraj
Conventia de arbitraj produce efecte de natura contractuala si efecte procedurale.
a. Efect de natura contractuala
Prin incheierea conventiei de arbitraj partile isi asuma obligatiile specifice astfel ca acestea genereaza
efecte juridice doar intre ele . ( principiul relativitatii efectelor actelor juridice)
Astfel practica arbitrala avand in vedere relativitatea conventiei arbitrale considera ca interventia tertilor
in interes propriu intr-un litigiu arbitral este conditiionat de consimtamantul partilor.
De asemenea admisibilitatea chemarii in garantie va depinde de acrodul tertei persoane fara de care nu
poate fi itnrodusa in cauza ( impotriva vointei sale).
In ceea ce priveste succesorii partilor , conventia de arbitraj produce efecte juridice si fata de acestia ,
respectiv succesorii cu titlu particular si creditorii chirografari.
b. Efect de natura procedurala
S-au opinat in literatura de specialitate ca sub aspectul finalitatii sale conventia de arbitraj este un act
procedural care da nastere unui efect principal si negativ , respectiv unui efect complementar si pozitiv.
Efectul principal si negativ consta in excluderea competentei instantelor judecatoresti de drept comun in
solutionarea unui litigiu de comert international .
Necompetenta instantelor jurisdictionale de drept comun poate fi absoluta si relativa .
Exceptia de arbitraj poate fi invocata in orice faza a procesului de judecata de oricare din partile litigante
inclusiv de instanta din oficiu . - necompetenta absoluta-
Exceptia de arbitraj poate fi invocata numai de partea interesata inainte de inceperea dezbaterii asupra
fondului cauzei ( in principiu necompetenta instantei de drept comun generata de o conventie de arbitraj este
relativa ) -necompetenta relativa-
Cu toate acestea Codul de Procedura Civila dispune ca instanta de judecata de drept comun atunci cand
este sesizata cu o exceptie de arbitraj isi verifica competenta si retine cauza spre solutionare daca :
- Tribunalul arbitral nu poate fi constituit din cauze vadit imputabile paratului ;
- Conventia arbitrala este lovita de nulitate ori este inoperanta ;
- Paratul si-a formulat propriile aparari in fond fara nicio rezerva intemeiata pe conventia de arbitraj .

V. Clauza de confidentialitate
Angajamentul de confidentialitate intervine in contractul de comert international pentru asigurarea
protectiei informatiei transmise de parti.
De principiu angajamentele de confidentialitate au un caracter unilateral fiind prevazute in favoarea partii
care a comunicat o oferta , un document tehnic financiar fara sa fie exclusa posibilitatea ca ambele parti sa fie
interesate in pastrarea acestor date .
In ceea ce priveste durata clauzei de confidentialitate aceasta este prevazuta in conventie chiar conventia
terminala, curgand de la momentul incheierii contractului (nu este exclus ca aceasta durata sa se prelungeasca
cu mai multi ani dupa executarea obligatiei contractului principal).
In principiu clauza de confidentialitrate este guvernata de lex contractus determinat de parti prin pactul de
lege utenda.

6
 Daca angajamentul de confidentialitate a fost incheiat ca o conventie de sine statatoare in absenta
determinarii lui lex contractus se va aplica legea statului in care debitorul prestatiei isi are la momentul
incheierii contractului domiciliul sau sediul statuar.
Prestatia caracteristica in angajamentul de confidentialitate este prestatia partii care comunica
partenerului informatii cu caracter secret .

VI. Clauzele de exclusivitate

Sunt intalnite in contractul de agentura , contractul de concesiuneexclusiva, contractul de franciza .
 Exclusivitatea in contractul de agent
Este contractul incheiat intre o parte denumita agent care se obliga cu titlu permanent sa negocieze si
eventual sa erfecteze afaceri in numele si pe seama reprezentantului contra unei remuneratii. Dupa cum reiese
din definitia activitatii agentului nu este limitata la un contract determinat sau o afacere ocazionala ........ca
agentul trateaza pe o piata stabilita in contract toate afacerile reprezentate ori o categorie a acestuia intr-o
anumita regiune determinata ori o anumita categorie a clientelei reprezentantului.
In consecinta , in contractul de agent , exclusivitatea poate fi absoluta sau relativa .
Exclusivitatea absoluta , in cazul acesta fata de exclusivitatea agentului se bucura de monopol complet
intr-un domeniu de activitate (1); pe un tert mentionat (2) sau fata de o anume categorie de clienti (3).
Exclusivitatea absoluta este insotita de regula de obligatia agentului de a realiza o cifra minima de
afaceri, in caz contrar fie pierde exclusiv fie intervine rezilierea contractului.
In cazul exclusivitatii relative reprezentantul isi rezerva unul din urmatoarele drepturi :
-Sa vanda produsele sale unei clientele distincte de cea atrasa de agent .
-Sa vanda produsele sale unei clientele fara restrictie teritoriala , dar agentul sa obtina o remuneratie
pentru bunurile instrainate pe teritoriul sau.
 Exclusivitatea in contractul de concesiune
Reprezentarea acelui contract de comert international prin care o parte (concedent) vinde unei alte
persoane (concesionar) marfuri pe care acesta le revinde propriilor sai clienti .
Concedentul se obliga sa acorde concesionarului exclusivitate vanzarii de marfuri in domeniul
respectiv , eventual pe un anumit teritoriu conventional determinat , iar concesionarul se obliga la o anumita
prestatie .
In raport international concesiunea exclusiva poate sa asigure concesionarului in functie de clauzele
conferite , niveluri diferite de protectie teritoriala fata de concurenta tertilor.
a) Contractul cadru de exclusivitate deschis se caracterizeaza prin faptul ca recunoasterea unui drept
unic de distributie a marfurilor concesionarului intre limitele teritoriale ale tarii de desfacere
convenite.
b) Contractul cadru de exclusivitate inchisa cuprinde in plus fata de prima , o stipulatie prin care
concesionarul se obliga sa exporteze marfa in alt stat , acesta angajandu-se la randul sau
( concedentul) sa insereze in toate contractele pe care le incheie in retea exterioara de de distributie o
astfel de clauza
c) Contractul cadru de exclusivitate absoluta include pe langa cele amintite si o stipulatie cu forta careia
concesionarul se obliga sa interzica clientilor reexportarea marfurilor in statele de desfacere a altui
concesionar. O astfel de clauza limiteaza complet circulatia marfurilor pe teritoriul statal in care
concesionarul detine dreptul de distribuire unica

CURS 3
Dreptul aplicabil contractului d ecomert international ( norma conflictuala aplicabila)
I. Norma conflictuala principala
II. Normele conflictuale subsidiare
I . Norma conflictuala principala

7
 Indiferent daca suntem in prezenta unui contract intern sua international acestuia trebuie sa i se aplice o
lege in virtutea careia contractul va produce efecte juridice .
In cazul contractului de comert intern nu se pune problema legii aplicabile deoarece este firesc ca un
astfel de contract sa fie carmuit de legea nationala a partilor.
In cazul contractului de comert international apar probleme deoarece nu exista nicio norma care sa se
aplice in mod automat acelui contract , motiv pentru care aceasta sarcina revine partilor contractante sau dupa
caz instantei de judecata.
Principala norma conflictuala in materie este lex voluntatis potrivit careia conditiile de fond ( mai putin
capacitatea aprtilor) si efectele obligationale ale contractului sunt supuse legii desemnate de partile contractante .
Lex voluntatis este o norma conflictuala care are menirea de a determina legatura unui contract cu un
sistem de drept.
Odata desemnata legea aplicabila contractului aceasta intra sub regimul juridic al acelui sistem de drept
cu toate consecintele care decurg de aici .
In concret , norma lex voluntatis permite partilor contractante sa aleaga ca lex contractus drept material al
acelei tari care corespunde cel mai bine specificului operatiunii in discutie , intereselor partilor si care , eventual ,
este cunoscuta partilor .
Momentul alegerii normei conflictuale principale
Legea contractului se alege de catre parti de regula la incheierea contractului . Aceasta poate fi aleasa si
ulterior in fata instantei de arbitraj ( sau instanta de drept comun) pana la intrarea pe fond a dezbaterilor . Dupa
acest moment ea va fi aleasa doar de catre instanta arbitrala ( instanta de drept comun) .
Limitarea aplicabilitatii normei lex voluntatis
Norma lex voluntatis este limitata de normele si de ordine publica , respectiv norme de drept material
uniform ( conventii internationale in materie de comert) .
In concret , opiniile exprimate in literatura de specialitate cat si in practica arbitrala au convenit in sensul
ca normele de drept material uniform suprima in principiu conflictele de legi . De ex : in materia vanzarii
internationale de marfuri isi gaseste aplicabilitate cu prioritate Conventia de la Viena din 1980 , norma uniforma
de drept material in materia vanzarii internationale . Doar in conditia in care dispozitiile acesstei conditii nu
reusesc sa reglementeze intreaga problematica se aplica normele conflictuale ( procedura ce se realizeaza in 2
pasi respectiv norma conflictuala principala , iar in lipsa acesteia normele conflictuale subsidiare )
II Normnele conflictuale subsidiare
Lex voluntatis este norma conflictuala principala care permite partilor sa aleaga lex contractus ( prin
inserarea clauzei pactum de lege utenda)
Daca partile nu stabilesc lex contractus fie cu intentie sau ignoranta competenta revine instantei de
arbitraj prin aplicarea normelor conflictuale subsidiare , dar obligatorii in lipsa lex voluntatis .
Reglementarea normelor conflictuale subsidiare o regasim in dispozitia dreptului Uniunii Europene la
care NCC face trimitere ( prin intrarea in vigoare NCC legea 105/1992 privind dreptul international privat a fost
abrogata in mare parte , astfel ca desi NCC a abrogat legea speciala ce reglementeaza norma conflictuala in
continutul acesteia nu regasim dispozitii concrete de drept international privat , astfel ca textul codului prevede
ca in ceea ce priveste dispozitiile dreptului international privat se vor aplica reglementarile dreptului UE in
materie ) .
Conform dispozitiilor dreptului Uniunii Europene daca partile nu au stabilit legea aplicabila intr-un
contract de comert international acestuia i se va aplica legea cu care are cea mai stransa legatura . Acelasi regim
unional precizeaza „ cea mai stransa legatura” prezinta legea statului in care partea contractanta cu prestatia
caracteristica are la data incheierii contractului dupa caz, dimiciliul , sediul statuar , resedinta , ori fondul de
comert ( daca contractul se refera la un drept imobiliar , acesta are legatura cea mai stransa cu legea statului unde
acesta se afla) ( lex resitae).

 Contractul international de factoring

Notiune

8
 Contractul de factoring este conventia prin care o aprte numita aderent transfera in proprietate o anumita
categorie a creantelor sale celeilalte parti contractante numita factor, care, in schimbul unui comision , se obliga
sa ii achite valoarea acestuia subrogandu-se acestuia in drepturile sale fata de debitorii creantelor cedate si pe
care urmeaza sa le incaseze .
Partile implicate in contractul de factoring
Aderentul este un producator- vanzator de marfuri , fie un prestator de servicii sau un executant de
lucrari ;
Factorul este o institutie financiar bancara ( intotdeauna)
Clientii aderentului care sunt cumparatori de marfuri sau beneficiari ai prestatiilor de servicii ori ai
executorilor de lucrari .
Mecanismul contractului de factoring
Aderentul care fie a vandut marfa , fie a prestat servicii , sau a executat lucrari unor beneficiari , cedeaza
creantele astfel rezultate si materializate in facturi unui factor contra platii valorii acestora.
Prin tehnica de factoring , aderentul este platit cu prioritate de factor si , in plus , este „pus la adapost” de
riscul insolvabilitatii clientilor sai , sau al intarzierii din partea acestora in plata creantelor .
In ceea ce priveste pe factor, acesta in schimbul unui comision plateste creantele acceptate de la aderent
urmand sa le incaseze la scadenta de la debitorii acestuia , asumandu-si astfel riscul insolvabilitatii debitorilor
cedati cat si al neachitarii la termen al creantelor de catre acestia ( risc de trezorerie)
Cu toate acestea factorul este interesat de operatiunea de factoring pentru ca percepe un comision, de
regula , mai important decat o dobanda comerciala practicata asupra creditului si , in plus , creditul avansat
aderentului este garantat cu toate garantiile oferite de clientii debitori cedati , intrucat are loc o subrogare a
factorului in pozitia aderentului fata de debitori cedati .
Nu in ultimul rand factorul va putea verifica clientii aderentului , astfel ca el agreeaza la plata numai
acele categorii de creante in care riscul de insolvabilitate al debitorului este redus .
Categorii de factoring
Avand in vedere momentul achitarii creantelor de catre factor aderentului distingem 2 categorii :
- Factoring traditional
- Factoring la scadenta
In situatia factoringului traditional , factorul plateste creantele agreate de la aderent in momentul primirii
acestora, creditandu-l in fapt pe aderent, pana la exigibilitatea creantelor si incasarea valorii ale acestora de la
debitorii cedati la aderent .
In situatia factoringului la scadenta , factorul plateste creante agreate de la aderent in momentul
exigibilitatii acestora , astfel ca data cesiunii creantelor este tocmai data scadentei , spre deosebire de factoringul
traditional cand data cesiunii coincide cu data nasterii creantei respective.
Specificitatea contractului de factoring ( natura juridica )
Contractul de factoring are elemente comune atat in cesiunea de creanta cat si cu subrogatia
conventionala pe care le implica , dar la care nu poate fi redus .
Astfel, factoringul presupune vanzarea- cumpararea , ca obligatie, prestarea de servicii sau executarea de
lucrari din partea aderentului fata de diferiti beneficiari , respectiv obligatia corelativa a acestuia, precum si
creditul acordat de factorul aderentului din momentul cedarii creantei astfel nascute si pana la momentul
incasarii valorii acestora de catre factori de la debitorul cedat . La acesta se adauga si cesiunea creantelor de la
aderentul cedent la factorul cesionar , care se subroga in drepturi aderentului fata de debitorii cedati .
Astfel ca asemenea cesiunii de creanta , unde cedentul garanteaza numai existenta creantei la data
cesiunii, nu si solvabilitatea debitorului ori modificari ulterioare ale creantei , si in cazul factoringului, aderentul
raspunde fata de factor numai in caz de inexistenta totala sau partiala a creantei la momentul cesiunii , dar spre
deosebire de cesiunea de creanta care implica pentru a fi opozabila formalitatea acordului debitorului cedat , in
cazul factoringului , transmiterea creantelor de la aderent la factor presupune formalitati simplificate, fiind
neinteresant doar faptul ca trebuie sa plateasca valabil numai in mana factorului .

9
 In ceea ce priveste analogiile factoringului cu subrogatia prin plata , trebuie mentionat faptul ca aceasta
institutie a dreptului civil , presupune pe langa conditii de forma complicate , si ca plata sa se faca in acelasi timp
cu subrogarea , acordul intervenind dintre debitor si solvens , in timp ,ce, in tehnica factoringului acordul se
realizeaza intre creditor si solvens , debitorul fiind tert fata de aceasta conventie .
Dreptul aplicabil contractului international de factoring
 Elemente de specificitate ce vizeaza factoringul international
In operatiunile de factoring international sfera participantilor se largeste in sensul ca raporturile juridice
de comert international presupune urmatoarele parti :
-Exportatorul ( vanzator , creditor, aderentul );
-Banca exportatorului finantatoare , avand rolul de factor la export ;
-Clientii importatori ( cumparatorii , debitorii , cedatii )
-Banca importatorilor finantatoare , avand rolul de factor la import .
 Mecanismul derularii contractului international de factoring
Caracterul international este subliniat de faptul ca exportatorul si eventual factorul la export isi au sediile
pe teritorii statale diferite in raport de importatori si factorul la import .
Procesul de factoring international presupune derularea urmatoarelor operatiuni :
- Se incheie un contract international de baza intre vanzatorul exportator si cumparatorul importator
- Factorul la export , adica banca unde vanzatorul are cont deschis accepta sa cumpere creantele
clientului sau exportator
- Factorul la export la randul sau cedeaza , contra plata , corespondentului sau din tara importatorului ,
respectiv bancii unde cumparatorul importator isi are cont deschis ( factor la import ; numai in masura in care
factorul la import accepta in prealabil )
- Factorul la import preia in proprietate creantele de la factorul la export deja subrogat in pozitia
exportatorului aderent urmand sa recupereze creantele de la debitorul cedat ( cumparator , importator , propriul
sau client )
O asemenea figura juridica extrem de complexa ridica problematica dreptului aplicabil.
Astfel , partile in cadrul contractului international de factoring vor putea alege legea aplicabila , aceasta
interesand in special cesiunea de creanta de la factorul la export catre factorul la import
Probleme dificile apar atunci cand partile nu au ales legea aplicabila lipsind deci pactum de lege utenda.
Intr-o astfel de situatie literatura de specialitate a opinat dupa cum urmeaza :
- Conform unei prime teze , contractul de factoring trebuie analizat ca un complex de mai multe
operatiuni juridice si in consecinta , supunerea fiecareia dintre ele legii indicate de normele conflictuale in cauza.
- Conform celei de-a doua teze , trebuie sa aiba in vedere caracterul unitar al operatiunii de factoring ,
astfel ca se determina prima data operatiunea juridica considerata esentiala , respectiv, cesiunea de creanta de la
factorul la export catre factorul la import si ulterior extinderea legii aplicabile acestei operatiuni juridice la toate
celelalte contracte componente .
- Conform tezei dominante din doctrina internationala , la care a achiesat si practica arbitrala ,
contracului complex de factoring ar urma , in tacerea partilor , sa fie supus legii in vigoare de la sediul partii cu
obligatia caracteristica , respectiv legea factorului la import.

10
 CURS 5
Modalitati de plata interbancare

Comertul international cunoaste 3 tipuri de modalitati de plata care implica interventia a cel putin 2 banci
( interventia institutiilor bancare se raporteaza la operatiunile de creditare , debitare , conturi) .Aceste modalitati
de plata sunt :
- Incasso documentar ;
- Acreditivul documentar ;
- Scrisoarea de credit comerciala.
I. INCASSO DOCUMENTAR
 Notiune
Prin incasso documentar se intelege angajamentul asumat de banca exportatorului care din ordinul
acestuia deconteaza caloarea pe care importatorul dintr-un alt stat urmeaza in conditiile prestabilite sa o debuseze
( sa o accepte) la plata . Incasso-ul documentar ca modalitate de plata este reglementat prin uzante bancare
internationale codificate sub egida Camerei Internationale de Comert de la Paris sub titulatura „ Reguli uniforme
privind incasso-urile „ ( RU 322)
 Partile implicate in derularea mecanismului
Indiferent de forma incasso-ului , respectiv simplu sau documentar, partile care participa la derularea
unui astfel de procedeu sunt :
- Ordonatorul ( emitentul ordinului) , exportatorul , vanzator din contractul de vanzare , contract
fundamental de baza ;
- Banca remitenta ( banca unde exportatorul ( ordonatorul) are cond deschis) ;
- Banca incasatoare ( prezentatoare) ( banca unde importatorul , cumparatorul are cont deschis ) ;
- Trasul ( importatorul / cumparator/debitor) .
Ordonatorul
Calitatea de ordonator o are vanzatorul care dupa incheierea contractului de baza remite documente care
atesta operatiunea si indeplinirea propriilor obligatii catre banca unde are cont deschis si emite ordinul de
incasare ( ! este ordinul pe care exportatorul vanzator il adreseaza bancii remitente si care reprezinta din punct de
vedere juridic un mandat ce se materializeaza in instructiuni date de ordonator bancii sale , ce trebuie sa fie
conforme cu clauzele din contractul comercial de baza)
Banca remitenta
Este banca unde exportatorul are cont deschis si care procedeaza din dispozitia ordonatorului la
indeplinirea formalitatilor necesare in scopul de a obtine de la importatorul tras prin intermediul bancii
incasatoare o plara efectiva sau acceptarea cambiilor trase urmand ca valoarea sa revina exportatorului .
Banca incasatoare
Este banca unde importatorul ( cumparator/tras) are cont deschis procedand la insasi realizarea incasso-
ului conformandu-se instructiunilor primite de la banca remitenta cerandu-i trasului sa remita acceptarea ; sa
crediteze contul bancii ordonatoare.
Trasul
Aceasta calitate o are intotdeauna importatorul cumparator din contractul comercial de baza .
 Mecanismul derularii incasso-ului documentar
1 . Incheierea contractului de vanzare internationala ( contractul comercial de baza ) in care se prevede
modalitatea de plata „ incasso documentar”
2 Exportatorul vanzator expediaza marfurile conform dispozitiilor contractuale.
3 Exportatorul ordonator remite banii bancii sale , documentele care fac dovada expedierii marfurilor ( deci in
calitate de parte contractanta a vanzarii , exportatorul si-a indeplinit propriile obligatii contractuale) insotite de

11
ordinul de incasare prin care exportatorul ordonator da instructiuni bancii remitente ( ! ordinul de incasare este
un document tipizat prin care exportatorul specifica elementele de identificare ale importatorului ; documentele
trimise la incasat ( numarul documentelor si identificarea in concret a acestora si eventualele comisioane) )
4 Banca remitenta transmite documentele insotite de ordinul de incasare bancii importatorului
5 Banca importatorului avizeaza importatorul de primire a documentelor la plata si le elibereaza conform
instructiunilor din ordinul de incasare , respectiv contra plata sau contra acceptare .
6 Importatorul face plata sau accepta cambia si primeste in schimb documentele care atesta proprietatea asupra
marfurilor
7 Banca prezentatoare crediteaza contul bancii remitente avizand-o ca a efectuat plata
8 Banca remitenta crediteaza la randul sau contul ordonatorului .
 Categorii de incasso
a) Avand in vedere documentele pe care le vehiculeaza bancile cu ocazia derularii procedurii de
incasso distingem :
- Incasso documentar – daca actele justificative cerute exportatorului fac parte din categoria
documentelor comerciale utilizate in mod singular sau impreuna cu documentele financiare .
- Incasso simplu – daca actele justificative cerute exportatorului sunt doar documente financiare .
! documente financiare : cambii , bilete la ordin , cecuri
documente coemrciale : facturi , titluri de proprietate , documente de transport precum
conosamentul ori scrisoarea de trasura .
b) Din punct de vedere al conditiilor de plata deosebim 2 categorii :
- Incasso cu acceptare
 Incasso reglementat cu clauza documentara contra plata ( D/P )
 Incasso reglementat cu clauza documentara contra acceptare ( D/A)
- Incasso cu acceptare ulterioara
Incassso reglementat cu clauza documentara contra plata ( D/P )
Aceasta categorie de incasso se caracterizeaza prin aceea ca banca ordonatoare intocmeste o scrisoare de
remitere adresata bancii prezentatoare prin care isi expediaza documentele , cat si cambia cu plata la vedere pe
care a girat-o in favoarea destinatarului .
Girul este un act juridic prin care posesorul cambiei numit girant transmite , altei persoane numita girator
printr-o declaratie scrisa si semnata pe titlu , si prin predarea titlului , toate drepturile izvorate din acesta .
Aceste documente odata primite de banza prezentatoare sunt puse la dispozitia importatorului care dupa ce
le verifica , contul acestuia va fi debitat cu suma ce reprezinta pretul datorat ,dreditand in acelasi timp contul
bancii ordonatoare anuntand-o ca a efectuat plata. La randul sau , aceasta crediteaza in cont propriul sau client.
In consecinta plata a fost facuta de cumparare numai dupa ce a acceptat documentele trimise de exportator .
Incasso reglementat cu clauza documentara contra acceptare ( D/A)
Aceasta situatie se caracterizeaza prin aceea ca procedura care ca rezultat nu incasarea pretului de la
cumparator ci acceptarea cambiilor trase impotriva sa de ordonator ( termenele scadente sunt de regula termene
succesive de principiu la un anumit termen de la vedere )
Astfel , exportatorul sonsimte pe riscul sau in schimbul unei garantii bancare sa crediteze exportatorul
pentru durata stabilita in contractul comercial de baza .
Conform art. 15 din RU 322 banca prezentatoare este obligata sa vegheze ca forma de acceptare a cambiei
sa fie completa si exacta fara sa raspunda de autenticitatea semnaturii .

II. ACREDITIVUL DOCUMENTAR

 Notiune
Acreditivul documentar este modalitatea de plata initiata de importator si consta in angajamentul asumat de
banca acestuia ( banca emitenta) prin care se obliga potribit instructiunilor primite de la clientul sau importator
ordonator sa emita un titlu pe baza caruia banca din tara exportatorului ( banca notificatoare / confirmatoare) sa

12
satisfaca drepturile acestuia fie prin plata , fie prin acceptare sau negociere de cambii sub conditia prezentarii
documentelor prestabilite care atesta indeplinirea obligatiilor asumate prin contractul comercial de baza .
Sediul materiei il reprezinta regulile si uzantele uniforme privind acreditivul documentelor codificate de
Camera Internationala de Comert de la Paris sub forma RU 400 .
 Partile implicate in derularea mecanismului
- Ordonatorul ( importatorul / cumparatorul)
- Banca emitenta ( banca unde importatorul / ordonatorul are cont deschis)
- Banca notificatoare / confirmatoare ( banca unde exportatorul/vanzatorul are cont deschis )
- Vanzatorul / exportatorul
 Mecanismul derularii acreditivului documentar
1. Incheierea contractului de vanzare si includerea modalitatii de plata ( acreditiv documentar)
2. Importatorul/ordonatorul da ordin bancii sale in vederea deschiderii acreditivului pe baza
disponibilului pe care il are deja in contul sau sau pe baza unui credit pe care banca sa il acorda in acest scop .
3. Deschiderea acreditivului si incunostiintarea bancii exportatorului
4. Avizarea de catre banca notificatoare facuta exportatorului cu privire la deshciderea acreditivului
5. Confirmarea de catre exportator a concordantei dintre clauzele contractului comercial si datele din
acreditiv
6. Livrarea marfurilor conform conditiile contractuale intervenite initial intre vanzator si cumparator .
7. Remiterea de catre exportator catre banca sa a documentelor care dovedesc expedierea marfurilor
( aceste documente au fost indicate in mod expres in acreditiv )
8. Banca exportatorului remite documente bancii importatorului debitand-o cu suma prevazuta in
acreditiv
9. Banca ordonatorului pe baza documentelor primite si conforme cu dispozitia mentionata in acreditiv
efectueaza plata creditand banca exportatorului .
10. Banca emitenta transmite documentele catre ordonator care pe baza aceasta va intra in posesia
marfurilor .
a) Raporturi juridice stabilite intre participantii la mecanismul bancar .
In ceea ce priveste raportul dintre banca emitenta si ordonator , acesta echivaleaza o deschidere de acreditiv
Precizam ca in ceea ce priveste contul acreditivului , acesta trebuie sa corespunda intocmai instructiunilor
primite de banca emitenta de ordonator , acestea fiind intemeiate pe clauzele inserate in contractul comercial de
baza .
In ceea ce priveste obligatiile pe care si le asuma banca emitenta, aceasta difera dupa cum acreditivul este
revocabil sau irevocabil .
In cazul unui acreditiv revocabil , banca emitenta nu isi asuma nicio obligatie de plata fata de exportator in
calitate de beneficiar limitandu-si responsabilitatea la a instiinta despre creditul care poate fi incasat in schimbul
documentelor .
In cazul unui acreditiv irevocabil , banca emitenta isi asuma angajamentul ferm si personal de a plati
exportatorului contra documentelor prin intermediul bancii corespondent pretul marfurilor .
b) Raporturile dintre banca emitenta si banca corespondent
Acest raport difera in functie de obligatiile pe care si le asuma banca corespondent .
Banca corespondent isi poate limita obligatiile comportandu-se ca o banca notificatoare , adica ca un
mandatar al bancii emitente , in sensul ca avizeaza pe beneficiar despre acreditiv .
In cazul in care banca corespondent se comporta ca o banca confirmatoare implicit suntem in situatia unui
acreditiv irevocabil .
Caz in care beneficiarul platii dobandeste drepturi autonome si impotriva bancii corespondent garantand
plata
c) Raporturile dintre banca emitenta si exportator

13
 Beneficiarul ( exportatorul) dobandeste dreptul de a pretinde plata din momentul in care acreditivul a fost
primit de propria sa banca , astfel , acest drept direct si autonom al beneficiarului se naste direct cu banca
emitenta din momentul mai sus mentionat .
d) Raportul dintre banca platitoare si exportator
Acest raport are ca rezultat efectuarea platii de catre banca corespondent sau platitoare catre beneficiar
dupa ce in prealabil au fost verificat documentele prezente in vederea constatarii daca acestea indeplinesc
conditii inserate in acreditiv .
In cazul in care documentele sunt conforme cu dispozitiile din acreditiv banca efectueaza plata catre
beneficiar prim urmatoarele modalitati :
- Plata prin decontare
- Acceptarea cambiei trasa de exportator impotriva bancii
In cazul in care exista neconcordante intre dispozitiile inserate in acreditiv si documentele prezentate ,
banca va refuza plata.
In cazul in care desi se constata necorespondenta , ele sunt considerate minore , banca „ va dezinteresa” pe
beneficiar cu clauza „ sub rezerva” comunicata ordonatorului si acceptata de acesta pentru a-si putea conserva
dreptul de regres impotriva bancii emitente .
 Tipuri de acreditive documentare
1) Dupa posibilitatea bancii emitente de a anula sau modifica acreditivul :
- Acreditiv documentar revocabil
- Acreditiv documentar irevocabil
2) Dupa existenta angajamentului de plata din partea bancii confirmatoare :
- Acreditiv documentar confirmat ;
- Acreditiv documentar neconfirmat.
3) Dupa domiciliul acreditivului
- Acreditiv documentar cu domiciliu in tara exportatorului
- Acreditiv documentar cu domiciliul in tara importatorului
- Acreditiv documentar cu domiciliul intr-o tara terta
4) Dupa momentul stingerii obligatiei
- Acreditiv documentar cu plata la vedere
- Acreditiv documentar cu plata la termen
- Acreditiv documentar de acceptare
- Acreditiv documentar de negociere
5) Dupa clauzele pe care le contine
- Acreditiv documentar transferabil
- Acreditiv documentar cesionat
- Acreditiv documentar cu clauza rosie
Acreditiv documentar revocabil este acel acreditiv care poate fi modificat sau anulat de catre banca
emitenta la cererea ordonatorului importator in orice moment al derularii acreditivului fara o avizare prealabila a
beneficiarului , dar cu conditia ca notificarea de anulare sau modificare , facuta de ordonator, sa ajunga la
cunostinta bancii insarcinata cu plata , negocierea sau acceptarea mai inainte ca astfel de operatiuni sa se fi
produs.
Acreditivul irevocabil ( ! este exclusa facultatea ordonatorului de as retracta acreditivul) presupune un
angajament ferm al bancii emitente de a executa sau de a face sa se execute ( desemnand in acest sens o alta
banca) plata, acceptarea sau negocierea cu conditia indeplinirii tuturor prevederilor inserate in acreditiv si numai
contra documentelor conform art. 7 lit. c din RU 400. Iin cazul in care nu este indicata in mod expres natura
irevocabila a acreditivului , acesta va fi considerat revocabil. ( “Din ordinul….. deschidem in favoarea …..un
acreditiv documentar irevocabil “)

14
 Acreditivul documentar confirmat , acest tip de acreditiv se caracterizeaza prin existenta alaturi de
angajamentul irevocabil al bancii emitente al unui angajament inalt ca valoare si conditii apartinand unei banci
terte , numita banca confirmatoare ( de obicei banca confirmatoare isi are sediul in tara beneficiarului)
Acreditivul documentar cu domiciliul in tara exportatorului , acest tip de acreditiv este cel mai usual in
practica comerciala deoarece confera exportatorului beneficiar avantajul de a incasa promt suma de bani la banca
din propria tara
Acreditivul documentar cu domiciliul in tara importatorului dezavantajeaza pe exportator deoarece obliga
sa remita documentele mentionate in acreditiv la banca din tara importatorului pentru a fi verificat . In cazul in
care rezultatul este pozitiv banca din tara exportatorului este autorizata sa faca plata efectuandu-se cu intarziere .
Acreditivul documentar cu domiciliul intr-o tara terta este o modalitate desi reglementata in RU 400 o
regasim rar in realitatea comerciala .
Acreditivul documentar cu plata la vedere presupune tipul de acreditiv ce implica efectuarea platii dupa
prezentarea si verificarea documentelor ( identificarea celor 2 momente realizandu-se aproape concomitent)
Acreditivul documentar cu plata la termen , caracteristic acestui tip de acreditiv este faptul ca plata
documentului are loc la un anumit termen de la depunerea acestuia . De mentionat ca aceasta data scadenta nu
are legatura cu data expirarii valabilitatii acreditivului prezentand interes tocmai pentru ca presupune pentru
importator un termen de gratie de care beneficiaza pana la plata .
Acreditivul documentar de negociere presupune utilizarea cambiilor . In concret , la depunerea
documentelor care atesta expedierea marfurilor , exportatorul va depune la banca sa cambiile trase asupra
improtatorului , respectiv a bancii emitente sau asupra unei terte presoane indicate in acreditiv .
Acreditivul documentar de acceptare presupune situatia in care exportatorul avand nevoie de lichiditati
cere posibilitatea sa solicite bancii sale sa sconteze cambiile acceptate de banca emitenta a acreditivului
( operatiunea de scontare = situatia in care fie beneficiarul cambiei, fie dobanditorul acestuia prin gir avand
nevoie de bani in numerar mai inainte de termenul scadent remite cambia unei banci care va achita imediat suma
mentionata in cambie , urmand ca banca sa retina din suma de bani in posesia careia va intra ulterior care
reprezinta echivalentul dobanzii calculate la timpul ramas la scadenta.
Acreditivul documentar transferabil- se caracterizează prin inserarea în conținutul său a unei clauze de
transfer a plății către alte persoane.
În cazul în care nu se prevede în mod expres un alt beneficiar determinat se prezumă ca singur beneficiar al plății
exportatorului.
Acreditivul documentar cesionar. Asemenea acreditivului transferabil, acest tip de acreditiv implică situația
în care beneficiarul (cedentul) poate transfera total sau parțial dreptul de creanță unei terțe persoane cu diferența
în cazul celui dintâi, cesionarul nu va putea primi suma ce se cuvine beneficiarului inițial (exportator) în cazul în
care acesta din urmă refuză utilizarea acreditivului.
Acreditivul documentar cu clauză roșie- se caracterizează prin faptul că are în conținutul său o clauză cu
creanță roșie prin care se autorizează banca, care fie face plata, fie avizează această operațiune către exportator în
avans, realizându-se astfel, finanțarea exporturilor, în sensul că permite exportatorului să își procure materii
prime, materiale, etc.
Acreditivul back-to-back- se utilizează în cadrul operațiunilor de exporturi și presupune situația în care
exportatorul în calitate de beneficiar al unui acreditiv, deschide un alt acreditiv pe baza celui dintâi. Deși, cele ele
două activități sunt independente, se stabilesc în concret corelări între termenele de livrare și cele de plată.

III. SCRISOAREA DE CREDIT COMERCIAL

Practica comercială internațională și implicit cea bancară cunosc ca modalități de plată interbancare:
acreditivul documentar, incasso-ul dar și scrisoarea de credit comercial.
Spre deosebire de de primele două categorii, scrisoarea de credit comercial prezintă particularități după
cum urmează:
 Notiune

15
 Reprezintă o modalitate de credit documentar ce se analizează ca un angajament de plată asumat de
banca emitentă în mod irevocabil față de exportatorul beneficiar dintr-un alt stat privind onorarea cambiilor trase
fie prin plată (dacă cambiile sunt la vedere), fie prin acceptare (dacă cambiile sunt cu termen), cu condiția ca
odată cu cambiile să fie prezentate și documentele menționate în scrisoarea prin care se atestă expedierea
mărfurilor.

 Caracteristici
a) Scrisoarea de credit comercial stabilește raporturi directe între banca emitentă și beneficiar, spre deosebire de
acreditiv, reprezintă natura juridică a unui document interbancar.
b) Scrisoarea de credit comercial are întotdeauna un caracter irevocabil și implicit, conferă o securitate juridică certă
în raport de acreditiv, care poate fi atât irevocabil dar și revocabil.
c) Scrisoare de credit comercial este întotdeauna localizată în țara exporatorului, în timp ce acreditivul poate fi
domiciliat în țara exportat, importat, dar și a unui terț. Din acest motiv, în ceea ce privește situația exportatorului în
cazul scrisorii de credit, acesta așteaptă plata până la sosirea documentelor și a cambiilor la sediul bancii. Pentru ca
exporatorul să își poată încasa imediat contravaloarea mărfurilor livrate, acesta trebuie să sconteze cambiile,
urmând ca la scadență să se prezinte la încasare ultimul posesor al cambiei.

CONTRACTUL DE DEPOZIT ÎN COMERȚUL INTERNAȚIONAL

1. Noțiune și caractere juridice ale contractului de depozit comercial intern/internațional:

Aspecte preliminarii
Contractul de depozit comercial nu se deosebește foarte mult de depozitul civil păstrând în mare măsură
caracteristicile, cu anumite excepții. Contractul de depozit internațional spre deosebire de contractul de depozit
intern prezintă o specificitate determinată de elementul de internaționalitate (în concret, calitatea părților, intenția
acestora la momentul încheierii contractului sau scopul urmărit la încheierea sa).

 Depozitul civil - depozitul comercial

În raport de depozitul civil, depozitul comercial cunoaște caracteristici specifice particularizându-l. O
primă diferență constă în faptul că spre deosebire de depozitul civil, de principiu cu titlu gratuit, depozitul
comercial este un contract cu titlu oneros (trăsătură esențială a depozitului comercial). O altă diferență este
conferită de calitatea depozitarului sau a deponentului care în cazul depozitului comercial trebuie să fie
comercianți profesioniști. O ultimă caracteristică și anume caracterul esențialmente sinalagmatic al contractului
de depozit comercial îl deosebește de contractul civil de depozit, care în principiu este un contract unilateral,
caracterul sinalagmatic decurgând din obligațiile fixate în sarcina ambelor părți contractante.
Definiția contractului de depozit comercial:
Contractul de depozit comercial este un contract prin care proprietarul unor mărfuri numit deponent le
încredințează spre păstrare și conservare pe o anumită perioadă către o altă persoană (proprietar de depozit,
docuri), numită depozitar, în condiții determinate (de preț, modalități de plată, mod de retragere), cu obligația
pentru depozitar de a le restitui la cerere. În relațiile comerciale internaționale, depozitarii își desfășoară
activitatea sub diferite denumiri, izvorâte în general din specificitatea mărfurilor preluate spre depozitare.

Caracterele juridice ale contractului de depozit comercial

În ceea ce privește caracterele juridice ale unui depozit comercial, reținem:
a) Este un contract numit, având în vedere reglementarea din NCC privind depozitul în dreptul comun,
precum și prin existența warantului expres reglementat în legislația internă;
b) Este un contract voluntar, deponentul are de cele mai multe ori posibilitatea să aleagă depozitarul,
nefiind ținut de situația exclusivă de a se adresa unui anumit depozitar (un exemplu de situație exclusivă îl

16
constituie situația depozitelor ca urmare a transportului internațional maritim când pentru transportarea
mărfurilor de pe un vas pe altul se folosește exclusiv docul portului de transbordare);
c) Este un contract real, ca și depozitul civil. Pentru acordul de voință al părților la încheierea
contractului este necesară remiterea materială a mărfurilor date în depozit. În plus, reținem și cerința imperativă a
încheierii sale obligatorie în formă scrisă; (!) Forma scrisă presupune pentru dreptul continental, întocmirea a 3
documente (talonul, recipisa de depozit și warantul), în timp ce în dreptul anglo-american sunt implicate 2
documente - talonul și recipisa warantului (ce au un conținut identic, însă natură juridică diferită).
d) Este un contract oneros. Spre deosebire de depozitul civil, care prin esență este un contract cu titlu
gratuit, contractul de depozit comercial este un contract cu titlu oneros, depozitarul fiind plătit pentru prestația 22
sa (remunerația reprezintă o taxă de depozit prestabilită și convenită în funcție de perioada depozitului, condițiile
de păstrare a mărfurilor, cantitatea mărfurilor);
e) Este un contract sinalagmatic, astfel că prin încheierea sa, părțile își asumă obligații reciproce;
f) Este un contract deschis. Spre deosebire de depozitul civil, depozitul comercial nu este încheiat
intuitupersonae, caracteristică generată de faptul că depozitarul este un comerciant profesionist și nu o persoană
fizică de ale cărui calități depinde hotărârea deponentului de a-i încredința marfa spre depozitare. Pe lângă aceste
trăsături specifice, depozitul comercial asemenea depozitului civil, este un contract netranslativ de proprietate, cu
executare uno ictu și negociat. În dreptul comerțului internațional, contractul de depozit îmbracă de regulă forma
depozitului regulat de mărfuri.

2. Efectele contractului de depozit – Drepturile și oligațiile deponentului și depozitarului

 Drepturile deponentului:
- Dreptul de a solicita oricând restituirea bunurilor/mărfurilor date spre depozitare în starea în care lea predat;
- În caz de nerestutuire, are dreptul la despăgubiri; (!) În cazul nașterii unui drept de retenție în favoarea
depozitarului, acesta nu va putea reține decât partea din marfă a cărei contravaloare acoperă prețul contractului.
 Obligațiile deponentului:
- Obligația de a preda marfa ambalată, etichetată și marcată potrivit naturii specifice a acesteia (obligația decurge
din calitatea pe care o au părțile, respectiv aceea de comercianți profesioniști, cât și obiectul de activitate
determinat);
- Obligația de a utiliza în cadrul depozitului spațiul special indicat de către depozitar;
- Obligația de a declara corect natura, cantitatea și valoarea mărfurilor în vederea completării corecte a
documentelor de depozit, respectiv talonul, recipisa și warantul;
- Obligația de a conveni cu depozitarul eventualele sarcini suplimentare ale depozitului, determinate de
specificitatea mărfurilor (aerisire, o anumită umiditate, temperatură,etc.);
- Obligația de plată a taxei de depozit ce se calculează în raport de cantitatea mărfurilor, de spațiul de depozitare,
durata și asumarea de către depozitar a eventualelor obligații suplimentare;
- Obligația de a-l despăgubi pe depozitar în cazul în care mărfurile depozitate au provocat degradări ale
imobilului în incinta căruia au fost depozitate mărfurile;
- Obligația de a ridica bunurile date spre depozitare la expirarea termenelor pentru care s-a încheiat contractul, pe
cheltuiala sa;
- Obligația de a elibera depozitul în termenul prevăzut în contract și implicit de a elibera documente financiare în
acest sens;
- Obligația de a restitui cheltuielile făcute de depozitar pentru păstrarea bunurilor cât și de a achita contavaloarea
cheltuielilor făcute în vederea reparării ori a preîntâmpinării unor eventuale prejudicii ale bunurilor depozitate.
 Drepturile depozitarului:
- Dreptul de a valorifica marfa prin vânzare la licitație publică, în cazul în care marfa ce face obiectul trimiterii
unui warant nu este ridicat în termenul fixat în recipisă.
 Obligațiile depozitarului:
- Obligația de a păstra și conserva marfa și bunurile pe perioada depozitului, în caz contrar, fiind obligat să
răspundă pentru deteriorarea ori pierderea acestora;

17
- Obligația de a restitui marfa la prima cerere a deponentului sau a oricărei persoane îndreptățite sau
împuternicite de acesta.
Dreptul de retenție al depozitarului asupra mărfurilor nu poate să-i confere prerogativa de a-și însuși
bunurile ori de a dispune de acestea în orice mod. Altfel spus, depozitarul poate numai să refuze restituirea
bunurilor în urma satisfacerii prețului depozitării. Acest drept de retenție poate fi invocat pe cale de excepție
pentru a paraliza o acțiune în obligația de a face cât și pe calea unei contestații la executare, ce are ca obiect
restituirea, însă numai în situația în care acesta s-a născut ulterior obținerii hotărârii judecătorești de restituire

3. Forma contractului de depozit comercial internațional (mențiuni aplicabile și contractului de depozit

comercial intern)
Contractul de depozit comercial internațional trebuie să îmbrace în mod obligatoriu forma scrisă, în sensul
că, în schimbul mărfurilor predate în depozit, depozitarul va emite 3 înscrisuri, care împreună consfințesc
încheierea contractului de depozit.(talonul, recipisa de depozit sau certificatul de depozit și warantul).
Cele 3 înscrisuri trebuie să cuprindă sub sancțiunea nulității aceleași elemente, respectiv:
- Numărul de talon al recipisei sau warantului;
- Mențiuni cu privire la părți (numele, prenumele ori denumirea depozitarului și deponentului precum și
calitatea lor);
- Mențiuni cu privire la marfă (calitate, cantitate, valoare, elemente de identificare (marcă, sigiliu, ambalaj));
- Mențiuni cu privire la starea aparentă a mărfurilor, al degrevării pentru răspundere pentru vicii;
- Mențiuni cu privire la depozitul în care se află marfa;
- Mențiuni cu privire la eventualele sume privind cheltuielile de transport, avansul și orice alte cheltuieli care
grevează valoarea mărfurilor, cu precizarea scadenței lor și dacă este cazul cu precizarea dobânzii și a datei de la
care curge;
- Mențiuni cu privire la durata depozitării, respectiv cu privire la data la care urmează ca marfa să fie restituită;
- Locul restituirii și sarcinile restituirii;
- Mențiuni cu privire la taxele de depozit de manipulare a mărfurilor, precum și modul de determinare a taxei de
depozit pentru situațiile în care marfa va fi restituită la cerere mai înainte de data prevăzută în contract.

TALONUL DE DEPOZIT
Este primul înscris care se completează în cazul contractului de depozit, ce se păstrează într-un registru
special, ținând de administrația depozitului având valoare probatorie, în sensul că face dovada întregului contract
de depozit.
RECIPISA DE DEPOZIT
Conține aceleași elemente de identificare a mărfurilor ca și talonul, asigurându-i deponentului dreptul de
proprietate exclusivă asupra mărfurilor care se află în depozit. Aceasta se remite deponentului la momentul
depozitării mărfurilor și probează primirea mărfurilor în depozit.
În situația schimbării titularului dreptului de proprietate asupra mărfurilor aflate în depozit, deponentul
care vrea să vândă marfa va trebui să gireze noului proprietar recipisa de depozit și warantul. În aceste condiții,
marfa poate fi ridicată din depozit de cel care se legitimează printr-un șir de giruri ca fiind ultimul proprietar 24
al mărfii și care prezintă recipisa și warantul. Astfel întrunirea celor 3 elemente condiție în persoana
cumpărătorului mărfurilor aflate în depozit, conferă legitimitate acestuia să ceară depozitarului eliberarea
mărfurilor.
WARANTUL
Poate fi definit ca un titlu de credit care certifică în persoana deținătorului său dreptul de a cumpăra marfa
aflată în depozit la un preț stabilit până la/sau la data expirării warantului și care va fi decontat prin livrarea
mărfurilor aflate în depozit (activ suport) sau prin decontare în numerar.
În ceea ce privește mecanismul de circulație juridică a recipiselor de depozit și warantelor reținem că
ambele pot fi transmise prin procedura girului, fie împreună, fie separat (identificăm atât gir simplu, cât și gir
multiplu).

18
  Circulația prin gir a ambelor înscrisuri
Dacă recipisele și warantele sunt transmise concomitent în persoana aceluiași beneficiar, girul realizat în
aceste condiții valorează drept de vânzare a mărfurilor aflate în depozit. Astfel, noul titular al dreptului de
proprietate asupra mărfurilor poate să le ridice din depozit și să dispună de ele. La ridicarea mărfurilor,
cumpărătorul (girantul) va trebui să prezinte depozitarului recipisa de depozit și warantul, ambele cu mențiunea
girului, fiind obligat să plătească toate taxele de depozitare datorate.
Girul ambelor înscrisuri constitutive ale contractului de depozit se realizează prin semnătura giratorului (cel
care vinde bunul) aplicată atât în finalul recipisei cât și al warantului.
 Circulația prin gir numai a recipisei de depozit:
Recipisa de depozit poate face obiectul girului și separată de warant, în acest caz, girarea sa valorând
transferul dreptului de proprietate asupra mărfurilor aflate în depozit.
 Circulația juridică a warantului separat de recipisă:
Procedura juridică separat de recipisă se realizează prin aceeași procedură a girului, fiind suficientă
semnătura aplicată de giratar în finalul acestuia (warantului).
Prin girarea warantului se transmite noului posesor (giratar) numai un drept de gaj asupra mărfurilor aflate
în depozit în schimbul împrumutului acordat girantului deponent, astfel posesorul warantului obținut prin gir,
separat de recipisa de depozit, trebuie să înscrie mențiunile din warant și în recipisă și mai apoi să se prezinte la
depozit pentru a înscrie aceleași mențiuni și în talon. Depozitarul va certifica pe garant prin arătarea numărului
de pagină și a numărului de înscriere a mențiunilor în registrul special.
Prin girarea warantului, se constituie un adevărat gaj, fără deposedare, dovada gajului făcându-se prin girul
menționat de warant și prin transcrierea sa atât pe recipisa de depozit cât și în talon.

4. Legea aplicabilă în materia contractului de depozit comercial

În materia contractului de depozit comercial nu există reglementare uniformă la nivel internațional (o
convenție).
Caracterul internațional al contractului de depozit comercial face ca părțile să poată alege la momentul
încheierii contractului, legea aplicabilă efectelor juridice contractuale (prin inserarea unui pactum de lege
utenda).
Caracterul internațional este dat după caz, de faptul că depozitarul, deponentul, giratarul ori girantul își au
sediile pe teritorii diferite.
Dacă părțile nu au specificat în mod expres în cuprinsul contractului legea aplicabilă, se va face trimitere și
se va aplica norma conflictuală secundară. Astfel, se va determina partea contractantă cu obligația 25
caracteristică în contractul de depozit. În concret, legea aplicabilă în contractul de depozit, este legea sediului
depozitarului.
În situația warantului și a recipisei de depozit, ca titluri de valoare, acestea vor fi supuse legii locului de
emitere a titlurilor, lege unde își are sediul depozitarul.

CONTRACTUL INTERNAȚIONAL DE TRANSPORT MARITIM DE MĂRFURI

(CONTRACTUL DE NAVLOSIRE)

Noțiune :
Literatura de specialitate nu formulează o definiție unitară pentru contractul de transport maritim
(contractul de navlosire), astfel că o parte a opiniilor exprimate distinge între contractul de transport și contractul
de navlosire, considerându-l pe acesta din urmă doar un contract de locație de nave.
De altfel, asemenea concepție privind contractul de navlosire se desprinde și din dispozițiile cuprinse în
legilațiile naționale ale diferitelor state (distinge în acest sens Codul italian de navigație, Legea franceză privind
contractul de navlosire și de transport maritim).

19
 Într-o altă accepțiune, contractul de navlosire însumează contractul de transport maritim cât și locația
asupra navei.
Concluzionând, teza acceptată de practica arbitrală ne definește contractul de navlosire ca fiind contractul
prin care armatorul numit navlosant, se obligă ca în schimbul unei chirii numită navlu, să pună la dipoziția
celeilalte părți numită navlositor nava sa sau o anumită capacitate de încărcare a acesteia, în vederea
transportului pe apă.
CONTRACTUL DE NAVLOSIRE SE POATE REALIZA SUB 2 FORME:
I. CONTRACTUL DE NAVLOSIRE CHARTER-PARTY, este la rândul său de 3 feluri:
1. Contract voyage-charter;
2. Contract time-charter;
3. Contract demise-charter.
II. CONTRACTUL DE NAVLOSIRE SUB CONOSAMENT.

I. CONTRACTUL DE NAVLOSIRE CHARTER-PARTY

Conținutul contractului de navlosire charter-party:
Contractul de navlosire charter-party se încheie între armator navlosant și navlositor, iar ambele părți, sau
cel puțin armatorul, sunt societăți comerciale.
În practică, contractele de navlosire charter-party sunt redactate pe formulare divizate, cuprinzând pe de o
parte clauze generale, denumirea și sediul părților, modalități de calcul al navlului, nava și caracteristicile sale,
obligațiile părților contractante, dar și clauze specifice fiecărui transport de mărfuri.
Contractul de transport maritim de tip charter-party conține și clauze subînțelese care fac referire atât la
obligațiile navlositorului cât și ale armatorului.

 Obligații în ceea ce privește armatorul:

1. Trebuie să garanteze starea de navigabilitate a navei. Această obligație subînțeleasă decurge din
calitatea armatorului de proprietar al navei, el răspunzând ca un armator obișnuit și prudent;
2. Este ținut să execute transportul fără abateri nejustificate din drum. Astfel transportul trebuie realizat
pe ruta cea mai scurtă, cu cea mai mare viteză rezonabil posibilă, abaterile de la rută fiind permise doar în caz de
pericol pentru navă sau încărcătură ori pentru viața celor de la bord;
3. Este obligat să aducă nava la locul de încărcare menționat în contract sau “cât mai aproape pentru a se
putea merge în siguranță”.

 Obligații subînțelese în ceea ce privește navlositorul:

1. Trebuie să aibă marfa pregătită pentru încărcare (în materie de transport maritim se cere ca marfa să
aștepte nava și nu invers);
2. Trebuie să umple spațiile navei realizând o stivuire rezonabilă a mărfurilor.

Timpul normal afectat navlositorului pentru încărcarea navei poartă denumire de stalii și curge după
expirarea termenului de grație acordat navlositorului de armator în vederea încărcării mărfurilor.
Staliile se calculează în zile consecutive și lucrătoare de 24 de ore (calculate pentru timp favorabil).
Dacă navlositorului nu îi este suficient timpul de stalii, se pot acorda contrastalii, adică timpul suplimentar
folosit pentru încărcarea mărfurilor după scurgerea staliilor.
Pentru contrastalii, navlositorul plătește o sumă în plus armatorului, menită să acopere
“prejudiciul”suportat de acesta din urmă ca urmare a staționării prelungite a navei în port.
Staliile și contrastaliile se consemnează în time sheet, documentul semnat pe de o parte de armator ori
reprezentantul acestuia, și pe de altă parte de navlositor, și care atestă încărcarea mărfurilor.
În ceea ce privește descărcarea mărfurilor, aceasta presupune consemnarea momentului principal al acestei
activități într-o serie de documente numite rapoarte zilnice de descărcare, pe baza cărora în final se întocmește

20
cargo-raport. În aceste rapoarte zilnice se menționează mărfurile descărcate, cantitatea, eventualele deteriorări ori
lipsuri.

Legea aplicabilă contractului internațional de navlosire Charter-Party:

Ori de câte ori locul de încărcare și locul de descărcare al mărfurilor se situează pe teritoriul a state diferite,
contractul de transport maritim are caracter internațional, aducând în discuție problema legii aplicabile.
Dacă părțile nu au desemnat legea aplicabilă, atât practica arbitrală cât și practica judiciară de drept comun,
au relevat 3 soluții:
1. Într-o primă soluție, contractul de navlosire este supus legii locului de încheiere a contractului, care coincide
de cele mai multe ori cu momentul începerii executării acestuia (acest loc de asemenea poate coincide și cu legea
statului pe teritoriul căruia își are sediul una dintre părțile contractante);
2. Într-o a doua accepțiune, contractul de navlosire este supus legii locului de descărcare a mărfurilor
(susținătorii acestei teze consideră că descărcarea mărfurilor reprezintă executarea principală a contractului);
3. Ultima teză susține soluţia supunerii contractului, legii în vigoare de la sediul cărăușului, acesta fiind
considerat partea cu obligația caracteristică.

 CONTRACTUL DE NAVLOSIRE CHARTER-PARTY ÎN FORMA VOYAGE CHARTER:

Se încheie între armator și navlositor și pentru transportul mărfurilor și implică o singură călătorie ori
anumite călătorii succesive contra unui navlu, calculat de regulă în raport de cantitatea încărcăturii.
Obligațiile părților contractante:
- Obligația armatorului – de a suporta toare cheltuielile de întreținere a navei (starea tehnică de
navigabilitate), cheltuielile de întreținere a echipajului (asigurarea apei potabile, hrana, etc.);
- Obligația armatorului de a suporta cheltuielile auxiliare ale transportului (taxele de canal, taxele de
portuare, etc.);
- Obligația navlositorului de a încărca și stivuii marfa;
- Obligația navlositorului de a plăti navlul racordat la tona de marfă încărcată (părțile pot conferi ca
navlul să fie plătit cu o sumă globală, astfel navlositorul asumându-și și navlul plătit pentru
capacitatea de navă neutilizată).
 CONTRACTUL DE NAVLOSIRE CHARTER-PARTY ÎN FORMA TIME CHARTER:
Are în vedere închirierea navei de către navlositor de la armator pentru o anumită perioadă de timp
determinată, contra unui navlu calculat la capacitatea de încărcare a navei și calculat de obicei conform prețului
prestabilit la bursele de navlu. Navlositorul folosește acest tip de contract în cazul transportului de materii prime,
ca de exemplu minereu, cereale, petrol etc., intervalul de timp convenit cu armatorul oferindu-i posibilitatea să
își asigure cu marfă tonajul maritim necesar.
Obligațiile navlositorului:
- Are obligația de a achita chiria în avans, de obicei în rate lunare (această chirie se calculează în raport de tonaj
și se plătește pe toată durata contractului la nivelul convenit inițial);
- Navlositorul răspunde pentru exploatarea comercială a navei, suportă cheltuielile legate de deplasările navei, în
intervalul de timp convenit;
- Are obligația de a-și asigura combustibilul;
- Are obligația de plată a taxelor de strâmtori, canal, taxe portuare, etc.
Obligațiile armatorului:
- Este ținut să asigure buna stare tehnică de navigabilitate a navei;
- Să angajeze și să plătească echipajul;
- Să suporte cheltuielile de întreținere a navei (altele decât cele ce cad în sarcina navlositorului);
- Să asigure nava contra riscurilor mării.

 CONTRACTUL DE NAVLOSIRE CHARTER-PARTY ÎN FORMA DEMISE CHARTER:

21
 Mai rar întâlnit în practica comercială, are în vedere situația în care armatorul, contra unui navlu mai
ridicat, pune la dispoziția navlositorului întreaga navă, pentru un anumit timp, navlositorul devenind astfel un
armator chiriaș, dobândind, în consecință, controlul deplin asupra vasului.
Caracteristica acestui tip de contract constă în faptul că navlositorul are obligația de a plăti chiria navei
anticipat.
Armatorul are obligația de a preda nava în bună stare tehnică. Predarea se face în urma efectuării unei
expertize tehnice realizate pe cheltuiala navlositorului.
La expirarea perioadei de închiriere, restituirea navei se realizează tot pe baza de expertiză tehnică, de data
aceasta, suportarea cheltuielilor căzând în sarcina armatorului.

II. CONTRACTUL DE NAVLOSIRE SUB CONOSAMENT

Noțiune:
Conosamentul este definit în art.1 pct.7 din Convenția de la Hambourg din 1978 privind transportul de
mărfuri pe mare, ca fiind documentul care atestă încheierea contractului de transport de mărfuri pe mare, cât și
preluarea sau încărcarea mărfurilor de către transportator, precum și asumarea angajamentului de către acesta din
urmă, să elibereze mărfurile în schimbul predării documentelor.
Conform acestei Convenții (norma uniformă în materie), conosamentul reprezintă , în concret , documentul
semnat de comandantul navei sau armator, prin care se dovedește că la bordul navei „s-a încărcat”, sau cărăușul a
primit „spre încărcare” o anumită marfă, în scopul transportului acestuia într-un anumit port sau loc spre a fi
predată unei anumite persoane, sau la ordin, conform clauzelor înscrise în acest document.

Conținutul conosamentului:
În ceea ce privește conținutul conosamentului, documentul trebuie să cuprindă clauze obligatorii:
a) Denumirea și sediul cărăușului;
b) Numele navei;
c) Sediul proprietarului încărcător al mărfurilor;
d) Cantitatea și valoarea mărfurilor;
e) Greutatea coletelor:
f) Starea aparentă a mărfurilor;
g) Data emiterii conosamentului.
Conosamentul se semnează după verificarea exactității datelor înscrise de căpitanul vasului și poate fi:
 CONOSAMENT CURAT – Atunci când documentul este semnat fără remarci în legătură cu
corectitudinea datelor cuprinse;
 CONOSAMENT CU REZERVE – Atunci când semnatarul face mențiuni despre inexactitățile constatate
cu privire la marfă.
Forma conosamentului:
Ca orice titlu de credit, acesta se redactează în formă scrisă, în format tipizat, în general , in raport de
practica armatorilor cu servicii de linie.
Conosamentul se intocmește în mai multe exemplare originale, cu un conținut identic și care formează
împreună un set sau joc de documente.
Între aceste documente, un număr determinat de exemplare are valoare negociabilă și trebuie să cuprindă
mențiunea ”toate exemplarele având acelaşi conținut și aceeaşi dată devin nule și fără valoare dacă oricare
dintre ele este executat”.
Toate exemplarele negociabile trebuie să fie identice, eventualele corecturi fiind admise ca excepţie și sub
semnătura emitentului, corecturi ce trebuie trecute și pe celelalte exemplare.

Funcțiile conosamentului:
1. Este un titlu reprezentativ al mărfurilor - presupune că cel care este în posesia acestui document este
prezumat a fi proprietarul mărfurilor. Altfel spus, posesiunea conosamentului atrage și posesiunea mărfurilor,

22
documentul având menirea de a identifica mărfurile menționate în cuprinsul său prin intermediul
caracteristicilor. Ca titlu reprezentativ al mărfurilor, este un titlu de valoare care încorporează marfa încărcată la
bordul navei pentru a fi transportată.
2. Este un instument probatoriu - având în vedere faptul că eliberarea conosamentului se realizează de către
căpitan sub semnătura acestuia, după preluarea mărfurilor, acest instrument aflat în mâinile încărcătorului
probează încheierea cotractului de transport, mențiunile făcând dovada până la proba contrarie. Conosamentul nu
trebuie confundat cu contractul însuși, adică cu acordul intervenit între armator (cărăușul) și navlositor
(încărcător).
În ceea ce privește proba față de terțe persoane dobânditoare ale conosamentului, dacă conosamentul se
află în mâinile unui dobânditor de bună credință, obligația armatorului se limitează doar la cele înscrise în
conosament. Cel de-al 3-lea posesor al conosamentului este ținut să îndeplinească obligațiile întocmai ca și cum
el ar fi contractat direct cu armatorul.
3.Este un instrument de credit deoarece în baza acestui document se deschide prin intermediul băncilor, creditul
necesar finanțării contractului.
Tipuri de conosament:
Datorită diferitelor clauze incluse în conosament și care variază în funcție de tipul transportului ori în
funcție de uzanțele reținute, distingem următoarele categorii:
1. Conosamentul nominativ constituie un titlu de credit emis de către armator ori comandantului navei, la
cererea navlositorului, în favoarea unei anumite persoane nominalizate și consemnate la rubrica destinatar. Acest
tip de conosament are avantajul că în caz de pierdere ori sustragere a originalului, persoana care îl deține ulterior
nu îl poate folosi pentru intrarea în posesia mărfurilor. (! Dezavantajul este că un asemenea tip de conosament se
transferă mai greu în timpul executării transportului, deoarece persoana înscrisă în acel document trebuie să
întocmească un act de cesiune, act ce trebuie notificat comandantului navei, deoarece acesta din urmă nu are
dreptul să elibereze marfa decât persoanelor nominalizate în conosament. )
2. Conosamentul la ordin se caracterizează prin aceea că este emis la ordinul unei anumite persoane înscrisă în
conosament, care apoi se poate andosa unei alte persoane (Andosarea presupune transmiterea conosamentului
prin gir) . Prin andosare, persoana respectivă devine proprietarul de drept al mărfurilor
Modul de transmitere al conosamentului la ordin prin andosare este asemănător transmiterii prin gir a
cambiei . Dacă posesorul dorește să transfere proprietatea asupra mărfurilor unei alte persoane, atunci înscrie și
semnează ordinul de transmitere al conosamentului.
Pentru ca un astfel de conosament transmisibl prin gir să fie considerat titlu la ordin, trebuie să prevadă în
mod expres clauza ”la ordin”.
3. Conosamentul la purtător este acel tip de conosament care cuprinde în conținutul său mențiunea ”la
purtător”, astfel, deținătorul conosamentului fiind prezumat a fi proprietarul mărfii înscrise în acest document.
4. Conosamentul de serviciu se caracterizează prin faptul că atunci când la transport participă mai mulți cărăuși,
respectiv mai multe nave, se pot elibera mai multe conosamente cu mențiunea că acesta are ca punct-cheie
conosamentul eliberat la cererea și din ordinul cărăușului principal.
5. Conosamentul direct Atunci când mărfurile urmează a fi transportate succesiv pe mai multe nave, ori când
aceste transporturi dobândesc un caracter multimodal (transport maritim+feroviar+aerian+rutier), se poate emite
un conosament unic pentru întreaga călătorie, deși există mai mulți cărăuși succesivi.
Conosamentul direct este eliberat de primul cărăuș care va îndeplini rolul de comisionar al cărăușilor
ulterior. Astfel, spre exemplu, armatorul ce emite conosamentul raspunde de transport nu numai pentru călătoria
de pe nava sa, dar și pentru călătoria pe navele succesive, dacă în conosament nu s-a prevăzut contrariul.

23