Identificati care sunt principalele consecinte economice, sociale si politice al retragerii romane

din Dacia.

Perioada ce a urmat retragerii romane din provincia Dacia a insemnat din punct de vedere
politic trecerea teritoriului locuit de comunitatiledaco-romane sub controlul succesiv al populatiilor
migratoare, chiar daca, in secolele urmatoare Imperiul va mai reveni la nordul Dunarii, unde va restabili
capete de pod pentru diverse interventii militare.

Referitor la evenimentul retragerii romanilor din Dacia , istoricii nostril ne prezinta evenimentele putin
deformat, tratand aceste fapte din punctual de vedere al romanilor si nu al dacilor.

“Retragerea aureliana a fost un eveniment major, de natura politica, administrativa si militara, cu

importante consecinte economico-sociale si demografice, fara a insemna insa sfarsitul vietii romane.
Romanitatea nord-danubiana s-a resimtit prin actul retragerii, care a provocat in Dacia destramarea
structurilor organizatorice romane imperiale. O epoca romana tarzie, o romanitate fara Imperiu se
perpetueaza chiar si in Transilvania, pentru a nu mai vorbi de teritoriile care revin in posesia Imperiului
Roman in secolul IV. Fata de etapa anterioara, cea a secolelor II-III, evolutia istorica a diferitelor zone
carpato-danubiene este acum mai fragmentara : Dobrogea este in continuare pamant roman, apoi
bizantin, sudul fostei provincii Dacia va fi reinglobat Imperiului in vremea lui Constantin cel Mare , in
timp ce Transilvania ramane definitiv in afara Imperiului Roman.”( Serban Papacostea- Istoria Romanilor)

O alta teorie, mult sustinuta, este faptul ca retragerea romanilor s-a facut in timpul lui Aurelian(270-275)
si anume in anul 271, acest lucru fiind dezbatut pe larg , iar figura lui Aurelian transformata intr-un erou
legendar.

Dar se pare ca istoria nu este chiar asa cum si-au imaginat-o cercetatorii si istoricii romani si straini. Din
pacate , ne lipsesc foarte multe documente pentru a putea argumenta mai bine fenomenul retragerii
militare romane, cauzele care au dus la aceasta decizie , modul in care s-a facut si efectele care au
survenit asupra civilizatiilor dacice si romane.

Sa ne punem intrebarea care este motivul pentru care nu avem informatii despre viata bastinasilor din
Provincia Romana Dacia, care au stat sub ocupatie timp de 165 de ani, stiind faptul ca romanii aveau
obiceiul de a-si nota evenimentele majore. Unde au disparut documentele militare care trebuiau sa ne
aduca dovada vesnicelor rascoale si revolte ale bastinasilor impotriva administratiei romane, unde au
disparut registrele de evidenta a bastinasilor platitori de impozite catre statul roman, unde au disparut
scrisorile de cancelarie intocmite la Roma si adresate guvernatorilor provinciei dace, aferent la
evenimentele petrecute in provincie si la masurile dictate de imparati?

Acestea s-au pierdut, s-au facut piedute, s-au distrus din nestiinta sau stiinta, sau sunt ascunse in cine
stie ce arhive si biblioteci despre care nici macar nu stim, din interesul negarii existentei si continuitatii
poporului roman. Din putinatatea documentelor si a dovezilor existente, putem prezenta situatia de fapt
a Provinciei Romane Dacia, supranumit si” Dacia Felix- Dacia Fericita” in raport cu imperiul roman si cu
vecinii lor, dacii liberi, in tulburii ani 265-270.

Dupa moartea lui Decebal si ocuparea treptata a Daciei , marea majoritate a populatiei civile va ramane
sub ocupatie romana, continuandu-si viata de zi cu zi. Binenteles ca unii dintre acestia, in special cei
tineri, vor alege calea bejeniei, refugiindu-se in nord, la dacii mari si la costoboci si la carpi. Intrarea
Imperiului Roman intr-un declin politic si economic, incepand inca de pe timpul lui Hadrian (117-138 ),
va obliga administratia romana sa-si mareasca cuantumul taxelor si impozitelor in provinciile ocupate.

Ocupatia romana pentru daci inseamna privarea de libertate, fiind obligati sa se conformeze noilor reguli
ale stapanirii. Este cert ca acestia nu acceptau in sine aceasta situatie, drept dovada ca revoltele si
rascoalele dacilor din provincie vor izbucni imediat dupa ocuparea romana.

Necesarul de bani pentru intretinerea armatei imperiale si asigurarea sigurantei granitelor va fi apasator
pentru bastinasii daci, care se vor vedea pusi in fata unor mariri permanente de taxe si impozite, care
vor duce si acestea la escaladarea conflictelor interne cu administratia si legiunile romane.

Provincia Dacia era inconjurata pe trei parti de dacii liberi, la est de dacii pannonici, la nord, de dacii
mari si costoboci, iar la est de carpi. Acestia nu vor accepta niciodata ca parte din regatul dac a lui
Decebal sa ramana incorporata in imperiul roman, dovada fiind vesnicile lor atacuri impotriva
romanilor. Pusi in fata ostilitatii dusmanaose a dacilor din provincie, a invaziilor costoboce si carpe in
provincie, dar si a amenintarii invaziilor gotilor, sarmatilor iazigi, vandalilor , roxolanilor, bastarnilor, de
multe ori aliati cu carpi si costobocii, romanii incep sa realizeze ca Provincia Dacia nu mai poate fi
aparata , ajungand la solutia ca granita naturala a fluviului Dunarea poate asigura siguranta imperiului.

Evacuarea provinciei a adus cu sine o scadere brusca a numarului de locuitori din fosta
provincie, aceasta intrucat odata cu administratia si armata s-au deplasat la sud de Dunare locuitorii
instariti, dar si cea mai mare parte a populatiei urbane. In consecinta, pe parcursul secolelor urmatoare,
civilizatia urbana din Dacia a intrat in declin, trasaturile sale capatand tot mai pronuntate accente rurale.
Semnele acestui declin pot fi sesizate in special in domeniul economiei , unde se poate constata
disparitia unor activitati legate de modul urban de existenta ( ca mestesugurile de arta, de pilda),
prabusirea comertului , disparitia circulatiei monetare si a activitatilor miniere. Ruralizarea fostei
provincii Dacia s-a manifestat insa si prin prezenta unui fenomen de migrare demografica, populatia
urbana parasind vechile orase romane pentru a se aseza in mediul rural. In aceste conditii, centrul de
greutate al vietii economico-sociale si administrativ-politice ajunge sa se mute dinspre zona centrelor
urbane catre aceea a comunitatilor satesti.

Retragera romana din Dacia nu s-a facut in cursul anului 271, cum doresc sa ne prezinte istoricii,
ea a fost un fenomen de mai lunga durata.

Romanii trebuiau sa-si retraga in primul rand administratia pentru a-i proteja de furia ulterioara a
bastinasilor, ori, o retragere a civililor nu seamana cu o retragere militara, fiind de mai lunga durata. O
retragere brusca a functionarilor putea provoca haos in provincie, atat din punct administrativ cat si
economic. Sa nu uitam ca romanii aveau mari interese in industria de exploatare a sarii, a minereurilor
feroase si neferoase, dar mai ales al aurului si argintului. Aceste zone de exploatare neputand fi inchise
si parasite peste noapte.

Totodata, retagerea haotica, parasirea dintr-o data a provinciei, ar fi creat o invazie a triburilor sarmatice
si germanice pentru ocuparea tinuturilor, ceea ce ar fi dus la mutarea granitei migratorilor direct la
Dunare, ceea ce nu era de dorit de catre romani. Este mai mult ca sigur ca aceasta retragere sa se fi
pregatit cu mult timp inainte , ducandu-se tratative cu dacii liberi, cei care vor prelua teritoriul imediat
dupa totala retragere romana.

Inceputul retragerii romanilor din Dacia se va declansa inca din vremea lui Gallienus(259-268). Domnia
lui a fost greu incercata de uzurpatori, generali care s-au autointitulat imparati pe diferite provincii.
Cunoastem situatia din Moesia si Pannonia sub conducerea lui Ingenuus si Regalianus, ultimul reusind sa
devina aproape autonom de Imperiul Roman. Pe langa aceasta, se adaugau vesnicele invazii ale carpilor,
gotilor, sarmatilor iazigi, roxolanilor etc. Este mai mult ca sigur ca dacii au intrat in provincia Dacia,
incepand sa reocupe tinuturile, in special cele aflate la nord si est, in zonele montane.

Aceasta stare si evenimentele anilor 265-268 sunt precizate cu amanunte de multi dintre scriitorii si
istoricii latini sau greci, acestia prezentand o retragere fortata, Caesar, el ( Gallienus) aduse statul roman
aproape de marginea prapastiei, astfel incat gotii care inaintasera nestingheriti prin Tracia au ocupat
Macedonia, Achaia si tinuturile invecinate cu Asia: si fiind pierdute teritoriile de dincolo de Dunare pe
care le castigase Traian “ ( Sextus Aurelius Victor- despre Imparati).

“ Si Gallienus a fost proclamat Caesar de catre senat la Roma. Dacia pe care Traian o alipise imperiului
dincolo de Dunare , a fost pierduta. Grecia, Macedonia, Pontul, Asia au fost devastate de goti. Pannonia
a fost pustiita de catre sarmati si cvazi.” ( Eutropius- Breviarum ab Urbe Condita).

“Traian i-a invins pe dacii lui Decebal si a transformat in provincie romana teritoriul Daciei de dincolo de
Dunare ; aceasta are de jur imprejur un milion de pasi, dar in timpul imparatului Gallienus ea a fost
pierduta…”( Rufius Festus- Scurta istorie a poporului roman).

“ Dupa aceasta , pe dacii din tinuturile de dincolo de Dunare, care au o intindere de un milion de pasi, i-a
prefacut in provincie Traian, in timpul domniei sale, dupa ce regele Decebal a fost omorat. Gallienus insa
le-a pierdut in timpul domniei sale…” ( Iordanes- Faptele Romanilor).

In lucrarea Historia Augusta , cronicarii mentioneaza ca Aurelian a retras din provincia Dacia: “ armata si
pe provinciali”. Acesti provinciali nefiind decat functionarii imperiali romani care trebuiau pusi la
adapost de furia bastinasilor.

Iordanes(sec. VI), in baza unor documente mai vechi la care avusese acces, confirma si el faptul
ca:”imparatul Aurelian , rechemand de acolo legiunile, le-a asezat in Moesia si acolo, intr-o parte a
acesteia, a intemeiat Dacia Mediterranea si Dacia Ripensis , la care a adaugat Dardania”.

Nici un text nu pomeneste despre o mutare in masa a dacilor la sud de Dunare. O astfel de miscare
populationala de mari proportii este imposibil sa nu fi fost mentionata in scriptele cancelariei romane
sau in lucrarile istoricilor.
Parasirea Daciei de catre romani era vazuta de catre daci ca si o cale spre libertate si independenta,
acestia nesimtind nici o amenintare din partea neamului lor de dincolo de granite, dacii liberi, si nici
chiar fata de celelalte popoare migratoare care-i inconjurau.

“Este adevarat ca in provinciile imperial de margine, populatia n-a vazut in prezenta Barbara o
nenorocire. Sunt suficiente izvoare antice in care se arata ca, in multe cazuri, populatia de rand a
preferat stapanirea barbara administratiei romane. Medievisti de mare faima au dovedit, in ultima
vreme, ca navalirile barbarilor n-au insemnat un dezastru , nu au provocat spaima si oroarea imaginate
de istoricii romantici. Darile impuse de regii barbari populatiei cucerite de ei sunt mult mai mici in
comparatie cu impozitele percepute de fiscul roman. In afara de aceasta , abuzurile savarsite de
functionarii imperiali, care nu puteau fi riguros controlati, au fost izvorul multor nemultumiri. De aceea ,
oamenii de rand care nu cunosteau si nu se bucurau de binefacerile civilizatiei romane, preferau
autoritatea Barbara.” (Iosif Constantin Dragan- Mileniul Imperial al Daciei)

Dar dacii din provincie nu vor avea de suportat o noua ocupare straina , federatia dacilor liberi care va
prelua controlul provinciei, nu va veni in calitate de invadatori, ci in calitate de frati apropiati.

Istoricul crestin Paolo Orosius(375-418) confirma acest lucru:”Dacia de peste Dunare este rapita pentru
todeauna”. Aceasta rapire nu a putut fi facuta decat doar de dacii liberi.

Pentru a nu stirbi prea mult prestigiul Imperiului Roman, imparatul Aurelian creeaza la sud de Dunare
provinciile Dacia Ripensis si Dacia Mediterranea care mentin, cel putin teoretic, aparenta integritatii
imperiului. In aceste provincii nou infiintate vor fi mutate functionarii romani, parte din legiuni, dar
probabil si acei daci care, in decursul timpului, au colaborat cu romanii si au preferat surghiunul, decat
moartea.

O alta teorie sustinuta de catre unii istorici este intrarea gotilor in Dacia, dupa parasirea acesteia de
catre romani. Nu exista nici o dovada arheologica sau documentara care sa confirme prezenta gotilor in
Transilvania inainte de 300. Gotii aliati cu carpii nu si-ar fi permis sa-si incalce intelegerile cu acestia, si,
in acest caz nu ar fi putut avea pretentia asupra luarii in stapanire a Daciei Romane.

Este mai mult ca sigur ca parasirea Daciei de catre romani sa fi fost obiect al tratativelor dintre federatia
carpilor si imparatul Aurelian. Carpii si alte triburi ale dacilor liberi vor prelua fosta provincie romana,
refacand marea Dacie de pe vremea lui Decebal. Un alt obiect al tratativelor a fost , probabil, si
obligativitatea carpilor de a nu-i ataca pe romani , acestia putandu-si pastra granita la Dunare in conditii
de deplina securitate, obligativitate pe care romanii ar fi sustinut-o prin plata unor subventii catre
acestia. Lipsa documentelor ne permite doar sa presupunem despre existent unor intelegeri a carpilor
cu romanii , in virtutea faptelor si a evenimentelor ce vor urma dupa retragerea romana in Dacia.

Incercand sa explice motivele pentru care Aurelian a hotarat abandonarea Provinciei Dacia, unii
cercetatori englezi si germani( e. Gibbon, A. Watson, C. Korner), pun in balanta si faptul ca aceasta era
de origine daca. La doi ani de la atacul carpilor, in anul 275, Aurelian va intra in conflict cu triburile
dacice din Panonia, provincie care va ramane pana in anul 408 sub ocupatie romana. Infrangandu-I si
peacestia imparatul isi va acorda titlul de Dacicus Maximus. Aurelian va sfarsi insa asasinat la Bizant de
catre propria-i garda pretoriana, in urma unui complot declansat de secretarul sau in anul 275.

In plan social, evacuarea paturilor avute si disparitia structurilor administrative-politice romane

au condus la nivelarea diferentelor sociale dintre membrii comunitatilor locale si au facut posibila
revigorarea vechilor structuri dacice de organizare, care fusesera obstile satesti. Foarte probabil, au
supravietuit momentului cuceririi romane si au fost integrate, intr-un fel sau altul, in formele
administrative impuse de cuceritori. In aceste conditii, disparitia aparatului de stat roman a creat
conditiile pentru ca obstile sa isi reia functiilor economice, sociale si politice pe care le avusesera
inaintea cuceririi romane.

Continuitatea geto-dacilor in spatial locuit de ei si dupa 106 a servit drept baza pentru sinteza
daco-romana.

Premisele romanizarii in spatial geto-dacilor constau din elemente ce au existat pana la cucerirea
romana si din elemente aparute dupa cestea.

Un proces complex de impletire a civilizatiei geto-dacice cu cea romana se declanseaza inca pana la
cucerirea romana, la intersectia erei de pana la Christos cu cea de dupa Christos, in aceasta perioada
marfurile si negustorii romani erau pretutindeni in Dacia, iar moneda curenta aici era dinarul roman, in
Dacia isi gaseau refugiu fugari din imperiu si dezertori din armata romana. Alfabetul latin era utilizat tot
mai frecvent in spatial geto-dac.

Dupa cucerirea romana a spatiului geto-dacilor, noile autoritati iau masuri urgente in vederea integrarii
cat mai profunde in Imperiu a acestui teritoriu bogat si de mare importanta strategica. Calea cea mai
buna pentru stabilirea unei vieti statornice in acest spatiu era romanizarea geto-dacilor, adica insusirea
de catre ei a limbii latine si a modului de viata roman. Romanizarea a decurs mai intens in localitati
urbane si mai lent in cele rurale.

Unul dintre factorii romanizarii( lingvistice) consta in organizarea politico- administrativa a spatiului
cucerit.

Criza monetara din secolul III a avut si alte repercursiuni asupra circulatiei monetare din Dacia. Multe
tezaure monetare se incheie cu monede ale lui Gordianus al III-lea si Filip Arabul. Dar ingroparea lor pe
timpul acestor imparati sau ceva mai tarziu nu este in legatura cu retragerea stapanirii romane din
nordul Dunarii. Fenomenul ingroparii de tezaure in aceasta vreme este in general in imperiu, fiind
determinat de starea de nesiguranta care domnea peste tot si care a putut fi mai accentuate intr-o
provincie periferica cum era Dacia. Trebuie sa admitem insa ca unele din aceste tezaure au putut fi
ingropate si ceva mai tarziu.

Deprecierea catastrofala a monedei de argint pe timpul lui Decius a facut ca monedele emise de el si
imparatii urmatori sa fie excluse de la tezaurizare, ceea ce explica, mai mult decat situatia precara a
provinciei, lipsa de tezaure care sa se termine cu monede de la acesti imparati. Absenta unor asemenea
tezaure, care insa nu este totala, cum se va arata mai jos, nu poate constitui in nici un caz un argument
pentru lichidarea pe timpul lui Gallienus a stapanirii romane in Dacia. De altfel, ingroparea de tezaure pe
pamantul Daciei, oricare ar fi fost cauzele care au determinat-o, dovedeste , nu plecarea in masa a
locuitorilor, cum s-a afirmat, ci dimpotriva, ca cei care le-au ingropat considerau trecatoare situatia si ca
sperau indreptarea ei.

Astazi se cunosc monede de la imparatii Gallienus, Claudiu al II-lea si Aurelian din mai multe localitati din
Transilvania si oltenia( Cluj, Aiud, Gusterita, Cioroiul Nou, Resca etc). La Apulum, unde descoperirile
monetare au fost mai sistematic urmarite, monedele circula fara intrerupere pana la Aurelian. Rezulta
prin urmare ca in Dacia nu se constata o intrerupere totala a circulatiei monetare incepand cu domnia
lui Gallienus, ci numai o slabire a ei, explicabila atat ca efect al deprecieriimonedei de argint, cat si ca
urmare a situatiei critice existente in provincial de la nordul Dunarii.

Dacia a fost printe ultimele teritorii cucerite de romani si prin provincie perduta de imperiu. Perderea
Daciei este preludiul caderii intregului imperiu roman. Cauzele mai adanci care au determinat in
perspectiva istorica mai larga pierderea Daciei, vor determina si caderea imperiului. In interior imperiul
era subminat de contradictiile care rezultau din oranduirea nedrepta ce statea la temelia statului si a
intregii alcatuiri a societatii.

Cu aceasta oranduire progresul nu mai poate fi asigurat. Din afara atacurile barbarilor au dat lovituri tot
mai puternice, care au sfaramat pana la sfarsit sistemul defensiv al Daciei. Descoperirile arheologice
recente precum si putinele stiri literare antice dovedesc rolul active al carpilor si dacilor liberi la
eliberarea Daciei de sub stapanirea romana. Dar, dupa cum s-a aratat, evacuarea Daciei s-a facut atunci
cand mentinerea ei nu mai era posibila din cauza situatiei create in teritoriile de la sudul Dunarii, ca
urmare a deselor invazii ale gotilor si ale celorlalte popoare.

Cu retragerea stapanirii romane in 271 se incheie o epoca importanta din istoria Daciei, in care, ca un
rezultat de deosebita insemnatate, s-a pus prima temelie a formarii poporului si al limbii romane, prin
romanizarea populatiei autohtone a dacilor. Romanitatea nord- dunareana, formata in timpul stapanirii
romane in Dacia, asimiland pe daci, va alcatui si in epoca urmatoare un factor de baza in evolutia
istorica.