SISTEME DISPERSE

Cuprins

• Definitia si clasificarea sistemelor disperse

• Exemple de sisteme biologice disperse
• Solutii moleculare.
Proprietati coligative
Fenomene de transport in solutii
- Difuzia
- Osmoza
• Sisteme coloidale
 Definitia stemelor disperse
• Un sistem dispers este un amestec de doua componente si
anume:
1. componenta dispersanta, care domina cantitativ amestecul
(in cazul solutiilor – solventul sau dizolvantul) si care
constituie mediul de dispersie;
2. componenta dispersata (dispersa), alcatuita dintr-una sau
mai multe substante ce se afla in amestec in cantitate mai
mica decat mediul de dispersie (in cazul solutiilor – aceasta
poarta numele de solvit, solut sau dizolvat).
• În funcţie de particularităţile structurale, respectiv de
afinitatea reciprocă a componentelor şi de gradul de dispersie
(adică de raportul dintre mărimea particulelor componentelor
sistemelor disperse), acestea se pot clasifica in categoriile ce
vor fi mentionate in continuare.
 Clasificarea sistemelor de dispersie

• Criterii :
Masa moleculara si dimensiunea particulelor dispersate
Starea de agregare a dispersantului
Fazele din care este alcatuit sistemul
Afinitatea dintre componente
Clasificarea sistemelor disperse în funcţie de
• masa moleculară (M) şi
• diametrul (Ф)) al particulelor fazei
dispersate
Solutii MOLECULARE:
M < 10 3 Da (1Da = 1 unitate de masa atomica (uma) =
1,660 538 921(73)×10−27 kg)
Ф < 10 Å (1 Å = 10-10m = 0,1 nm)
Solutii COLOIDALE: 10 3 Da < M < 10 8 Da,
10 Å< Ф < 10 3 Å
SUSPENSII: M > 10 8 Da,
Ф > 10 3 Å
Clasificare dupa starea de agregare a dispersantului

Gazoase
Lichide
Solide
• In toate cazurile, faza dispersata poate avea orice
stare de agregare.
 Clasificare dupa numarul de faze
1. Sisteme disperse monofazice, omogene, care nu prezinta
suprafete de separare intre componente (dispersii moleculare
sau ultramicromoleculare).
Caracteristici ale sistemelor disperse omogene:
componenta dispersatã şi mediul de dispersie (componenta
dispersantã) au afinitate reciprocã (sunt miscibile sau solubile
una cu, respectiv în alta);
dimensiunile speciilor moleculare prezente sunt comparabile,
fiind de max. 10 Å = 0,1 nm;
difuzeaza usor;
de regulã nu pot fi separate prin membrane filtrante sau
ultrafiltrante ;
Un exemplu de astfel de dispersii sunt soluţiile.
 Clasificare dupa numarul de faze
2. Sisteme disperse polifazice heterogene, care sunt formate din două
sau mai multe faze (intre care exista suprafete de demarcatie), ca
urmare a lipsei de afinitate reciprocă între componente şi/sau a
diferenţei dintre dimensiunile particulelor componentei disperse şi a
celor ce formează mediul de dispersie.
Se caracterizează prin
prezenţa suprafeţelor de separaţie între faze, cu consecinţa apariţiei
unor fenomene specifice de interfaţă.
Mărimea particulelor fazei disperse determină clasificarea dispersiilor
heterogene în trei mari grupe:
dispersii ultramicroheterogene (coloidale) cu diametrul particulelor
componentei interne (disperse) între 1-100 nm (φ = 10-7 – 10-5 cm):
gelurile specifice sistemelor micelare, microemulsiile, unii lipozomi,
nanoparticule şi nanosfere.
dispersii microheterogene cu diametrul particulelor componentei
interne (disperse) între 100 nm - 10μm (φ = 10-5 – 10-3 cm): emulsii,
spume, geluri
dispersii macroheterogene (grosiere) cu diametrul particulelor fazei
interne (disperse) între 10 μm – 1000 μm (φ = 10-3 – 10-1 cm):
suspensii.
 Clasificare dupa afinitatea dintre componente
a) Liofobe:
intre speciile moleculare ale componentei disperse si cele
ale mediului de dispersie nu exista afinitate, acestea nu
interactioneaza intre ele sau interactioneaza foarte slab
(in cazul solutiilor, in care componenta dispersanta este
apa, se mai numesc si hidrofobe);
au suprafete interfazice mari care determina
instabilitatea lor termodinamica;
se obtin cu consum de energie si de distrug ireversibil
 Clasificare dupa afinitatea dintre componente
b) Liofile:
intre mediul de dispersie si speciile moleculare care
alcatuiesc componenta dispersta se manifesta interactiuni
puternice (in cazul solutiilor in care componenta dispersanta
este apa, se mai numesc si hidrofile);
 Solutii cu importanta biologica

• Solutii moleculare
Ex: Ionii dizolvati in lichidul intracelular, extracelular.
• Solutii coloidale
Ex: Proteinele dizolvate in lichidul intracelular, extracelular,
sange etc
• Suspensii
Ex: Elementele figurate suspendate in plasma sanguina,
organitele celulare.
 Proprietati specifice tipurilor de sisteme
disperse
• Soluțiile moleculare: nu sunt reţinute de filtre, nu
sedimentează, difuzează ușor
• Coloizii: coagulează, se pot filtra in anumite conditii și pot
fi transportati sub actiune curentului electric prin
electroforeză.
• Suspensii: sedimentează, se pot filtra
 Solutii de gaz in lichid
• Solubilitatea unui gaz este definita ca volumul de gaz care se dizolva
intr-un litru de lichid, la temperatura si presiune normala.
• Solubilitatea uneui gaz intr-un lichid este influentata de:
presiune - creste cu cresterea presiunii (Legea Henry)
temperatura - scade cu cresterea temperaturii.
• Dintre gazele atmosferice, solubilitatea maxima o are dioxidul de
carbon.
• Azotul, care este un gaz inert, în mod normal depozitat în ţesuturile
vii şi în sânge, va încerca să părăsească ţesuturile şi fluidele corpului
dacă acestea sunt supuse unei diferenţe bruşte de presiune
(decompresie), cum ar fi cazul unui scafandru care iese foarte rapid
de la o adâncime foarte mare
 Solutii de gaz in lichid

• Eliminarea gazelor inerte la decompresie este mai rapidă în

sânge decât în ţesuturi, prin urmare poate apărea situaţia în
care există în sânge bule de gaz (aşa numitele embolii
gazoase).
• Accidentele grave se datorează localizării emboliilor la nivelul
arterelor creierului.
• Asfel se explică boala de decompresie, în sânge apar bule de
gaz care duc la embolii gazoase. Apariţia emboliilor poate fi
prevenită prin decompresie lenta.
 Solutii de solid in lichid

• Solubilitatea creste cu cresterea temperaturii

• Proprietati speciale:
Coligative
➔ Rezulta in urma interactiunilor intre moleculele de solvent
si solvit
Electrice
➔ Rezulta in urma disocierii solvitilor in particule incarcate
electric
Optice
➔ Modificari ale proprietatilor optice datorate solviţilor
Proprietati coligative ale
solutiilor
Tensiunea (presiunea de vapori) de vapori

Definitii:
Presiunea exercitata de vaporii aflati in echilibru cu faza
lor solida sau lichida.
Presiunea la care coexistă gaz şi lichid la o anumita
temperatura, intr-un spatiu inchis
Presiunea vaporilor produși ș de un lichid într-un spațiu
ț
închis.
• Prin notiunea de vapori, se intelege un gaz aflat sub
temperatura sa critică.
• Temperatura critică este temperatura maximă până la
care un gaz poate fi lichefiat.
 Presiunea de vapori
• Observatie experimentala:
- presiunea de vapori a unei solutii este mai joasa decat presiunea
de vapori a dizolvantului pur.
- Legea lui Raoult:
• Scaderea presiunii de vapori a unei solutii fata de presiunea de
vapori a dizolvantului este direct proportionala cu fractia
molara a substantei dizolvate.
po - p = X2po
Unde
po = presiunea de vapori a dizolvantului
p = presiunea de vapori a solutiei
X2 fractia molara a substantei dizolvate
 Presiunea de vapori
• Prezenţa substanţelor dizolvate nevolatile, într-o soluţie apoasă,
tinde să reducă presiunea vaporilor săi de apă la o valoare care
depinde de natura şi concentraţia substanţei dizolvate.
Explicatie: sunt mai puţine molecule de dizolvant în suprafaţa stratului
decât în cazul unei picături de dizolvant pur, ceea ce duce la o
scadere a presiunii vaporilor dizolvantului, scadere proporţională cu
concentraţia substantelor dizolvate.
 Ebulioscopia si crioscopia
• Lichidele pure se caracterizeaza prin temperaturi de fierbere si de
congelare strict determinate.
• Astfel, la presiunea de 760 torr (1 atm), apa pura fierbe la 100oC si
congeleaza la 0oC, iar benzenul fierbe la 80,1oC si se solidifica la 5,5oC.
Aceste temperaturi raman constante pana cand toata masa de lichid
se transforma.
• Prezenta unor substante dizolvate in solutii ridica punctul de fierbere
si scade punctul de congelare al acestora fata de solventii puri.
• De aceea, solutiile ingheata la temperaturi mai joase si fierb la
temperaturi mai ridicate decat lichidele pure din care sunt obtinute.
• Ebulioscopia = urcarea punctului de fierbere a solutiilor
• Crioscopia = coborarea punctului de congelare a solutiilor
 Ebulioscopia si crioscopia
• Fenomenele de solidificare (congelare) si de fierbere ale
solutiilor au fost studiate de F.M. Raoult care, pe baza
observatiilor experimentale, a descoperit uematoarele legi:
1. Scaderea punctului de congelare si cresterea punctului de
fierbere a solutiilor fata de solventii puri sunt direct
proportionale cu masa de substanta dizolvata in aceeasi
masa de solvent.
Astfel, o solutie care contine 5 g de zahar pur la 100g apa se
solidifica la -27oC, iar atunci cand contine 10 g de zahar in
aceeasi cantitate de apa se solidifica la -54oC.
 Ebulioscopia si crioscopia
2.Cantitati echimoleculare de substante diferite, dizolvate in una si
aceeasi masa de solvent, scad in aceeasi masura punctul de
congelare si ridica in aceeasi masura punctul de fierbere.
• De exemplu, la dizolvarea a 0,1 moli de zahar (34,2 g) in 1000 g apa se
produce o scadere a punctului de solidificare cu 0,186oC, scadere pe
care o provoaca si 0,1 moli de glucoza (18 g) sau 0,1 moli de uree (6 g)
etc.
• Punctul de fierbere creste cu 0,052oC pentru toate aceste solutii la
concentratia 0,1 molara.
 Ebulioscopia si crioscopia
• Fenomenul de coborare a punctului de congelare a unei
solutii sub actiunea substantei dizolvate se numeste
fenomen crioscopic, iar metoda de determinare a sa se
numeste metoda crioscopica.
• Coborarea punctului de congelare a unei solutii rezultata prin
dizolvarea unui mol de substanta in 1000 g solvent este o
marime constanta si se numeste constanta crioscopica (Kc).
 Ebulioscopia si crioscopia
• Ridicarea punctului de fierbere a unei solutii sub actiunea
substantei dizolvate se numeste fenomen ebulioscopic, iar
metoda de determinare a sa se numeste metoda
ebulioscopica.
• Cresterea punctului de fierbere a solutiilor rezultata prin
dizolvarea unui mol de substanta in 1000 g solvent se
numeste constanta ebulioscopica (Ke).
• Constantele crioscopice si ebulioscopice ale solventilor
constituie marimi fizice tot atat de importante ca si punctele
de topire si fierbere ale acestora
Ebulioscopia si crioscopia
 Fenomene de transport în soluţii

• În cazul în care într-un sistem există gradienţi de

concentraţie, de potenţial sau de presiune are loc un
transport de substanţă orientat spre atingerea unei stări
de echilibru termodinamic. Transportul de substanţă în
cazul soluţiilor se poate face prin două moduri:
➔ difuzie
➔ osmoză
• Cele două fenomene pot fi simultane.
 Difuzia simplă
• Intr-o solutie ideala, moleculele substantei dizolvate, se
caracterizeaza prin miscari dezordonate, fapt ce se poate observa si
macroscopic prin fenomenul de difuzie.
• Exemple:
- un cristal violet de KMnO4 introdus intr-un pahar cu apa fara a fi agitat,
va colora omogen apa in urma difuzarii printre moleculele de apa.
- daca se suprapun fara a se amesteca doua lichide diferite sau doua
solutii de concentratii diferite, dupa un anumit timp de repaus,
solutiile devin omogene prin fenomenul de difuziune.
 Difuzia simplă
Constă în transportul unei substanţe intr-o solutie, din
regiunile cu concentraţie mai mare spre cele cu
concentraţie mai mică, transport realizat exclusiv prin
mişcările de agitaţie termică.

Difuzia simplă are loc datorită gradientului

de concentrație
 Difuzia prin membrane

• Membrana este reprezentata de o pelicula subtire, cu

grosimea neglijabila fata de suprafata pe care o delimiteaza,
care separa doua medii cu proprietati fizico-chimice diferite.
 Clasificarea membranelor
• In functie de particularitatile difuziei:
➔ Membrane permeabile:
- egal permeabile (pentru toti constituentii solutiei)
- inegal permeabile (permeabilitati diferite pentru constituenti)
➔ Membrane selectiv permeabile: permeabile doar pentru anumiti
constituenti
➔ Membrane semipermeabile: permit doar trecerea solventului
➔ Membrane ireciproc permeabile: permit doar trecerea solvitului,
intr-un singur sens
Coeficientul de partitie a substantei dizolvate este egal cu raportul dintre
solubilitatea substantei in membrana si solubilitatea substantei in solvent.
In cazul in care substanta dizolvata este un electrolit, fluxul total prin
membrana este format din:
- Flux de masa datorat gradientului de concentratie
- Flux de sarcina datorat gradientului de potential electric
 Osmoza
• Deoarece moleculele substantei dizolvate nu pot depasi, in
miscarile lor, suprafata solutiei in care se afla, ele vor exercita
asupra acestei suprafete o presiune, o impingere (in greceste,
impingere=osmos).
• Volumul lichidului fiind invariabil, presiunea exercitata de
substanta dizolvata nu poate fi pusa in evidenta in afara lichidului.
• Presiunea pe care o exercita substanta dizolvata in interiorul unei
solutii se numeste presiune osmotica.
• Aceasta presiune osmotica poate fi pusa in evidenta la limita
despartitoare a doua solutii de concentratii diferite, suprapuse,
sau la limita de despartire a unei solutii de dizolvantul pur.
 Osmoza

❒ Presiunea osmotica poate fi pusa in evidenta cu o membrana

poroasa care lasa sa treaca prin porii ei numai moleculele
dizolvantului (apa), nu si ale substantei dizolvate. O astfel de
membrana se numeste semipermeabila.
Membrana este reprezentata de o pelicula subtire, cu
grosimea neglijabila fata de suprafata pe care o delimiteaza,
care separa doua medii cu proprietati fizico-chimice diferite.
Exemple de membrane semipermeabile naturale: membrana
intestinelor, basica de bou, membranele celulare.
 Osmoza
• Este fenomenul de trecere a solventului dinspre
soluţia mai diluată înspre cea mai concentrată,
printr-o membrană semipermeabilă.
• Presiunea osmotica (π): presiunea care trebuie
aplicata unei solutii pentru a opri fluxul de solvent
printr-o membrana semipermebila care separa
compartimentul de un altul continand solvent pur.
• Presiunea coloid-osmotica: presiunea osmotica
datorata existentei, intr-un compartiment, a unor
macromolecule nedifuzibile.
Osmoza
 Osmoza în biologie

• Membrana celulara este o membrana semipermeabila care nu

permite decat anumitor substante sa patrunda sau sa
paraseasca celula.
Astfel, hematiile sunt permeabile pentru apa si impermeabile, de
exemplu, pentru NaCl.
• Presiunea plasmei sangvine (lichidul sangelui) este egala cu
cea a lichidului din interiorul hematiilor. Asemenea solutii
care au aceeasi presiune osmotica se numesc solutii
izoosmotice sau izotonice.
 Presiunea osmotica

• Exista 3 situatii in care se pot afla celulele:

- Mediu izotonic: cu aceeasi presiune osmotica porecum cea din spatiul
intracelular
- Mediu hipertonic: presiune osmotica mai mare decat cea din spatiul
intracelular
- Mediu hipotonic: presiune osmotica mai mica decat cea din spatiul
intracelular
Solutiile cu care se fac injectii IV trebuie sa fie izotonice cu plasma
sanguina.
 Osmoza în biologie

• Izotonicitatea lichidelor biologice se face prin schimburi de apă

şi electroliţi, la nivel tisular.
• Când introducem cantităţi mari de lichid în sânge trebuie să ne
asigurăm că soluţia introdusă este izotonică .
• Exemple de soluţii izotonice: serul fiziologic = sol. NaCl 9o/oo şi
glucoza de 5%).
• Fenomenele de osmoză şi de ultrafiltrare asigură schimburile de
apă între celule şi mediul extracelular şi, împreună cu unele
substanţe dizolvate, între compartimentul vascular şi interstiţial.
 Osmoza în biologie
• NaCl 0,95% are o presiune osmotica egala cu presiunea osmotica a
sangelui mamiferelor = solutie salina fiziologica (ser fiziologic)
• In solutie salina izotonica, eritrocitele raman intacte
• In solutie salina hipertonica, eritrocitele se contracta (apa din ele
difuzeaza in afara lor) si isi pierd functiile
• In solutie salina hipotonica isi maresc volumul, pana se sparg si
continutul se raspandeste in solutia respectiva = hemoliza
 Osmoza în biologie
➔ soluţie hipertonică (hiperosmotică) πsoluţie > πplasmă: apa părăseşte
hematiile, acestea micşorându-şi volumul;
➔ soluţie hipotonică (hipoosmotică) πsoluţie < πplasmă: se produce
hemoliză, hematiile îşi măresc volumul datorită influxului masiv de
apă şi se sparg.
 Aspecte patologice

• Hipoproteinemii (scaderea concentratiei de proteine din plasma):

• ➔ scade presiunea coloid-osmotica
• ➔ ultrafiltrare mai usoara → acumularea apei in tesuturi → edeme
• Retentii hidrosaline (de ex., in boli renale)
• ➔ creste volumul sangvin → creste tensiunea arteriala si presiunea
de filtrare → ultrafiltrare mai usoara → acumularea apei in tesuturi
→ edeme
 Indicele de refractie
• Modificarea direcţiei de propagare a unei raze de lumină care trece
dintr-un mediu în altul, la suprafaţa de separaţie dintre ele, se numeşte
refracţie.
• Indicele de refractie n este independent de unghiul de refractie sau de
incidenta.
• El depinde numai de natura celor doua medii, de lungimea de unda a
luminii folosite, de presiune si de temperatura.
La solutii, indicele de refractie depinde si de concentratia solutiei.
• Acest fapt poate fi folosit pentru determinarea concentratiei unei solutii
de compozitie necunoscuta.
• În acest scop se determina indicele de refractie al solutiei la diferite
concentratii si se traseaza curba n = f(c).
• Determinând indicele de refractie al unei solutii de concentratie
necunoscuta si folosind curba n = f(c), putem afla concentratia solutiei.
SISTEME COLOIDALE
 Sisteme coloidale
• Potrivit definiţiei IUPAC, o substanţă se află în stare coloidală dacă
particulele componente au cel puţin o dimensiune cuprinsă între 10-9m (1
nm =10 A) şi 10-6m (1µm).
• Aceste dimensiuni se obţin fie prin unirea prin legături fizice sau chimice a
speciilor moleculare (atomi, ioni, molecule), fie prin divizarea substanţei
macroscopice.
• Tipuri de sisteme coloidale
- Soluri = suspensii coloidale formate din particule solide de
dimensiuni foarte mici (1-1000 nm) – faza dispersata, aflate intr-un
mediul lichid continuu (faza dispersanta)
- Geluri.
 Sisteme coloidale
• Tipuri de sisteme disperse coloidale
- Soluri = suspensii coloidale formate din particule solide de dimensiuni
foarte mici (1-1000 nm) – faza dispersata, aflate intr-un mediul lichid
continuu (faza dispersanta)
- Aerosoli = dispersii in gaze; de ex. ceata este un aerosol de lichid in
aer
- Emulsii = picaturi de lichide dispersate intr-un mediu lichid nemiscibil
- Geluri = structuri reticulare coloidale, in ochiurile carora se afla un
fluid
- Xerogeluri = geluri uscate, compacte
- Spume = dispersii in care volume mari de gaze sub forme de bule sunt
dispersate intr-un mediu lichid, solid sau gel.
 Clasificarea sistemelor disperse coloidale in
functie de starea de agregare a celor doua faze
 Carcteristici ale sistemelor coloidale

• 1. Suprafața specifică a sistemelor disperse, reprezintă suprafaţa de

separaţie dintre componenta dispersată şi mediul de dispersie pentru o
unitate de volum (sau de masă) de fază dispersată:
• S1 = S1,2/V1
• unde s-au notat cu indicele „1” mărimile care se referă la componenta
dispersată, iar cu „2” mărimile care se referă la mediul de dispersie.
• S1,2 = suprafaţa de separaţie dintre particulele dispersate şi mediu de
dispersie;
• V1 = volumul fazei dispersate.
• Pentru acelaşi volum al componentei dispersată, suprafaţa specifică
depinde de dimensiunile particulelor din care este alcatuita şi de forma lor
geometrică
 Carcteristici ale sistemelor coloidale

• 2. Mişcarea browniană a particulelor coloidale, reprezintă mişcarea

dezordonată şi permanentă a particulelor coloidale datorită agitaţiei
termice a moleculelor mediului de dispersie.
• La un moment dat o particulă coloidală ciocnindu-se cu moleculele
mediului, primeşte impulsuri de diverse valori,din diverse direcţii.
Rezultanta acestor impulsuri pe secundă este diferită de zero.
Deoarece mişcarea de agitaţie termică are un caracter dezordonat, în
fiecare moment rezultanta impulsurilor are o altă valoare, direcţie şi
sens.
• Mişcarea browniană a particulelor coloidale poate fi observată cu
ajutorul unui ultramicroscop. Traiectoriile observate sunt aparente,
fiecare segment fiind la rândul său format dintr-un număr foarte
mare de segmente reale.
 Caracteristici ale sistemelor colidale

3. Sarcina electrică a particulelor coloidale, îşi are originea în

diverşi purtători de sarcină (ioni, molecule polare) care sunt
distribuiţi neuniform la suprafaţa de separaţie dintre cele
două faze. Apariţia sarcinilor electrice la diverse tipuri se
datorează următoarelor cauze:
Disocierea grupelor ionogene de la suprafaţa particulelor.
Adsorbţia moleculelor polare ale mediului de dispersie şi
disocierea lor pe suprafaţa particulelor.
 Disocierea grupelor ionogene de la
suprafaţa particulelor
• Este cazul coloizilor moleculari care conţin grupe funcţionale
ionizabile: - COOH; - OH; - NH2; - SO3Me etc.
• Un loc important în această categorie de coloizi îl au
proteinele, a căror sarcină electrică depinde de valoarea pH-
ului şi de tăria ionică a soluţiei.
 Adsorbţia moleculelor polare ale mediului de
dispersie şi disocierea lor pe suprafaţa particulelor
• Prin acest mecanism se poate explica apariţia sarcinii electrice la
o serie de coloizi în compoziţia cărora intră substanţe cu
caracter acid, cum ar fi unii oxizi sau silicaţi.
• De exemplu particulele de dioxid de siliciu formeazã în apă un
hidrosol.
• Moleculele de SiO2 care există pe suprafaţa unor astfel de
particule sunt hidratate formând acid silicic, care ionizează:
H2SiO3 ⇔ SiO32- + 2H+
• Ionii de silicat SiO32- sunt adsorbiţi pe suprafaţa particulei
conferind acesteia o sarcină negativă, iar ionii de hidrogen
rămân în soluţie (în stratul difuz).
 Adsorbţia selectivă a ionilor din mediul de
dispersie
• Anionii, care sunt în general mai puţin hidrataţi decât
cationii, se adsorb preferenţial şi asigură suprafeţei o
sarcină negativă.
• De exemplu, sarcina superficială a particulelor de SiO2
este cu atât mai mare cu cât în soluţie există mai mulţi
ioni HO- (mediu bazic); ea scade cu creşterea
concentraţiei ionilor de hidroniu H+ până la punctul de
sarcină zero.
• Ca regulă, substanțele cu caracter bazic se încarcă
superficial cu sarcini pozitive, iar cele acide se încarcă
negativ.
 Coloizii de asociaţie
• Coloizii de asociaţie sunt rezultatul amestecării moleculelor amfifile cu
moleculele unui solvent.
• Molecule amfifile = molecule care sunt deopotriva hidrofile si lipofile (au
afinitate deopotriva pentru mediu apos si pentru solventi organici).
• Datorită polarităţii diferite a moleculelor amfifile, acestea se vor asocia în
agregate numite micele de asociaţie în aşa fel încât între moleculele
amfifile şi cele ale solventului să se exercite interacţiuni puternice, fapt
care conferă sistemului stabilitate termodinamică.
• În acest caz, la concentraţii mici sistemul este o soluţie (omogenă); la
concentraţii mai mari, moleculele substanţei se asociază, luând naştere
particule similare cu cele coloidale.
• Coloizii de asociaţie, ca şi coloizii moleculari (soluţiile de polimeri) fac parte
din categoria sistemelor disperse coloidale liofile, pentru ca între mediul
de dispersie şi faza dispersată se manifestă interacţiuni puternice.
 Coloizii moleculari

• Coloizii moleculari se obţin prin dizolvarea compuşilor

macromoleculari în solvenţi adecvati.
• Sistemul dispers are un aspect omogen deoarece unităţile cinetice
sunt lanţuri macromoleculare cu structuri diferite, printre
segmentele cărora pot pătrunde moleculele solventului, eliminând
prezenţa suprafeţei interfaciale.
• Acest tip de sistem dispers are unele proprietăţi comune cu cele ale
sistemelor liofobe, iar altele comune cu cele ale soluţiilor moleculare.
 Proprietati electrice ale sistemelor coloidale
Electroforeza
• Este procesul de transport al fazei disperse a unui sistem coloidal
spre anod sau spre catod sub actiunea unui camp electric, in timp
ce mediul de dispersie ramane imobil.
• La aplicarea unei diferente de potential, o particula coloidala se
va deplasa spre polul de semn contrar, cu o viteza direct
proportionala cu sarcina electrica si invers proportionala cu raza
particulei
 Proprietati optice ale sistemelor coloidale.
Efectul Faraday-Tindall
• Daca un fascicol luminos trece printr-un sistem coloidal fluid,
iar privirea observatorului este perpendiculara pe directia de
propagare a fascicolului, se observa aparitia unui con
opalescent, pentru ca fiecare particula coloidala difuzeaza
lumina, devenind astfel o sursa luminoasa, care radiaza in
toate directiile.
 Prepararea şi purificarea solu
soluţţiilor
coloidale

Prepararea::
Prepararea

– Dizolvare (coloizi liofili)

liofili)

– Opera
Operaţţii suplimentare (coloizi liofobi):
liofobi):
Tratament cu ultrasunete
Agitare mecanic
mecanicăă puternic
puternicăă
Adă
Ad ăugare de agenţ
agenţi tensioactivi
 Dispersarea chimică. Peptizarea
• Prin peptizare se înţelege trecerea unui gel sau a unui precipitat greu solubil
în stare de sistem coloidal prin adăugarea unui agent chimic, de obicei un
electrolit, numit peptizator.
• Peptidizatorul reduce interactiunea dintre particulele de precipitat prin
incarcarea acestora cu sarcini de acelasi fel sau prin micsorarea gradului de
solvatare.
• De exemplu, adăugând cantităţi foarte mici de acid în suspensiile unor
precipitate proaspete de oxizi hidrataţi de Fe, Cr, Al sau Th, bine spălate în
prealabil, se obţin sisteme disperse coloidale.
• Prin adaos de electroliţi pot fi trecute în stare de soli diverse pulberi
naturale sau obţinute prin dispersare mecanică. De obicei, stabilizarea
acestora se realizează prin adaos de coloizi de protecţie, iar procedeul se
numeşte peptizare coloidală.
Purificarea::
Purificarea

Filtrarea

Ultrafiltrarea

extrarenală))
Dializa (dializa extrarenală

Electrodializa
FILTRAREA

Permite separarea
particulelor în
suspensie
 Metode de purificare a sistemelor
coloidale - Dializa
• Este procesul de separare a unei substante dispersata coloidal
de o substanta dispersata molecular sau ionic, prin
intermediul unei membrane semipermeabile.
• Prin membrana semipermeabila trec moleculele sau ionii
substantei dispersata molecular sau ionic, dar nu trec
moleculele substantei dispersata coloidal.
 Metode de purificare a sistemelor
coloidale - Electrodializa. Ultrafiltrarea

• Electrodializa este procesul de separare a unei susbstante

dispersata ionic de o substanta dispersata coloidal, sub actiunea
unei diferente de potential.
• Ultrafiltrarea este procesul de separare prin membrane, sub
influenta unei diferente de presiune.
Membranele de ultrafiltrare sunt caracterizate printr-o permeabilitate
selectiva pentru speciile ionice sau moleculare.
Metoda se aplica pentru separarea virusurilor, a bacteriilor,
amidonului, proteinelor , colorantilior.
DIALIZA
 Dializa
• Dializa se foloseste ca tratament medical în cazul deficienţelor
renale (îmbolnăviri ale glomerulelor) sau în cazul leziunilor arteriale
renale.
• Ea constă în epurarea sângelui de substanţele toxice (uree, acid
uric, creatinină), acumulate pe parcursul procesului metabolic.
• Dializa este o metodă de eliminare a rezidurilor, toxinelor şi
excesului de apă din sânge şi de restabilire a echilibrului
hidroelectrolitic.
• Aceste funcţii sunt în mod normal îndeplinite de rinichi.
 Dializa
• Dializa functioneaza de-a lungul unei membrane semipermeabile.
• Sângele curge pe o parte a membranei semi-permeabile iar un
dializat (soluţie specială) curge pe cealaltă parte.
• Substantele de dimensiuni mici şi fluidul trec prin
membrana, dar aceasta blochează trecerea substanţelor de
dimensiuni mari (celulele din sânge, proteinele) .
 Coagularea solilor

• Este procesul de precipitare a fazei dispersate sub actiunea factorilor

fizici (temperatura, radiatii UV sau chimici - saruri anorganice cu
solubilitate mare in apa, solutii de acizi sau baze).
• In timpul coagularii, particulele fazei dispersate se aglomereaza,apoi
sedimenteaza si pot fi separate prin filtrare sau centrifugare.
• Sistemele coloidale sunt mult mai putin stabile decat solutiile
moleculare
 Imbibitia

• Este procesul de absorbtie a unei susbtante lichide cu masa

moleculara mica de catre o substanta cu masa moleculara
mare, care astfel isi mareste foarte mult volumul.
• De exemplu, absorbind apa, gelatina isi mareste volumul de
14 ori.
• Imbibitia are un rol important in etapa preliminara a
procesului de digestie bucala si gastrica.
 Geluri

• Prin racirea unor sisteme coloidale concentrate se formeaza o

masa semisolida, moale, numita gel (gelifiere).
• Componenta solida a unui gel are o structura reticulata, in
ochiurile retelei aflandu-se faza lichida.
 Tixotropie

• Este procesul de transformare a unui gel in sol prin

agitare (sol = sistem dispers coloidal format din
componenta dispersata solida si mediul dispers
lichid).
 Sinereza

• Este un proces (care poate avea loc spontan sau sub influenta
unor substante) de transformare a unui gel in precipitat, prin
separarea componentelor sistemului coloidal initial.
• In mod spontan, acest proces are loc la imbatranirea unui gel.
• Mediul de dispersie separat se numeste gel sineretic, fiind un
gel concentrat sau chiar un precipitat.
• Faza dispersata a gelului initial se separa ca lichid sineretic.
SCHIMBĂ
SCHIMBĂRI DE STARE
SOL – PROPRIETĂ
PROPRIETĂŢI DE LICHID
GEL
NU CURGE
ELASTIC LA DEFORMĂ
DEFORMĂRI MICI
PLASTIC LA DEFORMĂ
DEFORMĂRI MARI
CONDUCTIBILITATE ELECTRICĂ
ELECTRICĂ
BUNĂ
BUNĂ
MEDIU IDEAL PENTRU REACŢII
PERMITE DIFUZIA
NU PERMITE CONVECŢIA
PRECIPITAT – PROPRIETĂ
PROPRIETĂŢI DE SOLID
CITOPLASMA
ÎNTRE SOL ŞI GEL

SOLUŢIE
SOLUŢ
MOLECULARĂ
MOLECULAR Ă: (MOLECULE
MICI,, IONI)
MICI
SOLUŢ
SOLU ŢIE COLOIDALĂ
COLOIDALĂ:
(PROTEINE))
(PROTEINE

SUSPENSIE:
(ORGANITE CELULARE)
CELULARE)