MODULUL 5

CAPITALISM VERSUS SOCIALISM

Scopul modulului:

Familiarizarea studentului cu teoria socialistă şi economia planificată central,

cu caracteristicile economiei planificate şi problemele planificării.

Obiectivele modulului:

Să identifice caracteristicile economiei

planificate
Să distingă diferenţele dintre economia de
piaţă şi economia planificată
Să identifice problemele planificării

Socialismul şi economia planificată central

Socialiştii au fost promotorii unui nou sistem, în opoziţie faţă de capitalism, a

unei noi gândiri şi viziuni care dorea să transforme societatea în una mai justă şi
economia într-una mai eficientă. Ei vedeau în noua societate, o lume ideală bazată
pe egalitate, abundenţă şi lipsa claselor sociale. Pentru aceasta, principiile
economiei nu se bazau pe proprietate privată şi liberul schimb, ca în capitalism, ci,
din contră, economia trebuia să fie centralizată, mijloacele de producţie trebuiau să
aparţină societăţii şi alocarea resurselor trebuia să se realizeze planificat. Teoria
socialistă îi aparţine lui Karl Marx, iar motivele care stau la baza planificării sunt
considerate a avea legătură în principal cu condiţia muncitorilor şi existenţa
inegalităţilor sociale.

Primii socialişti au fost utopici; ei au dezvoltat o viziune asupra unei

societăţi ideale bazată pe egalitate absolută, în care toţi membrii munceau pentru
beneficiul tuturor şi în care Statul lăsa locul unei autoguvernări, un fel de anarhie
53
pozitivă. Au avut marele merit de a incita asupra studiului exploatării omului de
către om, a recunoaşterii originilor sale şi a rolului jucat de proprietatea privată.
Printre cei mai importanţi reprezentanţi ai gândirii socialiste utopice sunt:
Robert Owen (1771-1858), care după ce publică o carte intitulată O nouă
viziune asupra societăţii, organizează pe pământurile sale din Scoţia o comunitate
socialistă. El introduce conceptul de „loc de muncă uman”, prin care muncitorilor
li se asigură condiţii bune de lucru, asigurări medicale etc. şi încurajează
efectuarea de exerciţii fizice la locul de muncă, ceva în genul întreprinderilor
japoneze. Owen a încercat să influenţeze Parlamentul în această privinţă însă nu
a fost ascultat.
Claude-Henri de Saint Simon (1760-1825), care prin cartea sa Organizarea
socială, publicată în 1825, a influenţat mişcarea socialistă franceză pentru multă
vreme. El afirma că libertatea a fost proclamată pentru a distruge o ordine socială
perimată, bazată pe ierarhie.
Louis Blanqui (1805-1881), în a cărei biografie, la rubrica ocupaţie scrie:
revoluţionar şi rebel, spunea: „Câţiva indivizi au pus mâna prin şmecherii sau
violenţă pe pământul care aparţine tuturor, l-au declarat proprietate privată şi s-
au asigurat prin legi că acesta va fi în stăpânirea lor întotdeauna şi că acest drept
de proprietate stă la baza constituţiei sociale. Aceasta înseamnă cu alte cuvinte,
înlăturarea şi absorbţia tuturor celorlalte drepturi ale omului, chiar şi dreptul la
viaţă, dacă se întâmplă să vi în conflict cu privilegiile lor” (Daum, p. 11). Blanqui
este de acord că o societate nu poate exista fără muncă, dar: „în timp ce
proprietarii au nevoie de muncitori, de ce au nevoie muncitorii de proprietari?”
(Daum, p. 11). O nouă societate poate fi instaurată fără existenţa proprietarilor
însă nici o societate nu poate exista fără muncitori. Blanqui trage concluzia că
„societatea este sărăcită prin pierderea unui muncitor, dar este îmbogăţită prin
pierderea unui proprietar. Moarea unui om bogat este o binefacere.” (Daum, p.
12)
Pierre-Joseph Proudhon (1809-1865), fondatorul mişcării anarho-
sindicaliste din Franţa, a atacat exploatarea oamenilor din acele timpuri şi a
încercat să demonstreze că proprietatea privată, ca şi concept universal al
drepturilor omului, de fapt distruge cele mai elementare drepturi ale omului. A
scris o carte intitulată „Ce este proprietatea?” din care trăgea concluzia că
proprietatea este un furt. A rămas ca slogan al mişcării socialiste pe tot parcursul
secolului al XIX-lea, iar ideile lui Proudhon au pus bazele marxismului.
Ferdinand Lasalle (1825-1864), politician german care a trăit în aceeaşi
epocă cu Proudhon sau Blanqui, a fost unul dintre socialiştii germani de frunte,
care împreună cu tinerii adepţi a lui Hegel, au atacat capitalismul şi feudalismul.
Însă în timp ce francezii îşi conturau atacurile împotriva privilegiilor şi
exploatării, germanii se aflau încă sub guvernarea autoritară şi semi-feudală a
Statului Prusac. Aşa că ei nu atacau capitalismul din punct de vedere revoluţionar
ca şi francezii, ci dintr-un punct de vedere mai filosofic şi dialectic.
(Barna, Păun, 2009, pp. 129-130)

54
 Socialismul a câştigat teren în state ca Germania, Marea Britanie, după
declanşarea revoluţiei industriale care a adus cu sine dezvoltarea industriei şi crearea
unei noi clase sociale, a proletariatului, clasă defavorizată din punct de vedere
economic, social, politic şi cultural. Astfel, socialismul a devenit mişcarea
fundamentală în rândul clasei muncitoare, dobândind o mai mare importanţă în 1848
odată cu apariţia lucrării lui Karl Marx şi a lui Friedrich Engels, Manifestul
Partidului Comunist.

După Marx, dictatura burgheziei, capitalismul, nu putea fi înlăturată decât

printr-o dictatură a proletariatului prin revoluţie, capitalismul fiind etapa necesară
pentru trecerea la socialism datorită formării proletariatului urban. Odată ce
proprietatea privată era abolită, societatea putea trece la faza superioară de
dezvoltare care era comunismul. [...]
La sfârşitul secolului al XIX-lea, mulţi politicieni socialişti s-au desprins de
ideea lui Marx, că revoluţia era singura cale de impunere a socialismului şi că
acesta era incompatibil cu democraţia. Marx însuşi, la sfârşitul vieţii sale a
acceptat că există posibilitatea ca socialismul să se impună fără violenţă. După
moartea lui Marx, Engels a recunoscut că ziua revoluţiei de stradă trecuse. În
1890, Partidul Social Democrat german devine cel mai puternic partid socialist,
iar liderii săi, August Bebel şi Eduard Bernstein, susţin că odată ce o ţară a devenit
democratică, tranziţia prin mijloace parlamentare înspre socialism este posibilă şi
de dorit. [...]
Pe la mijlocul anilor 20’ partidele socialiste au devenit importante forţe
politice, în Germania ei fiind la putere aproape tot acel deceniu, iar în Marea
Britanie, Partidul Laburist venind la putere în 1924.
Această perioadă de succes pentru socialism a produs o reacţie puternică din
partea conservatorilor: în SUA, „frica roşie” a dus la distrugerea partidului
socialist american, iar în Europa lua naştere fascismul. Benito Mussolini, fost
socialist, vine la conducerea Italiei în 1922, iar în ţări ca şi Spania, Germania,
Ungaria sau Portugalia, mişcările fasciste devin foarte puternice.
În acest timp, în Uniunea Sovietică are loc construcţia socialismului: se
produc naţionalizări, se trece la un sistem dictatorial de conducere şi sunt formate
sovietele, un sistem de guvernare format din comitete de muncitori. După 1929,
Stalin, ajuns la conducerea partidului, împinge ţăra înspre un stadiu şi mai avansat
la socialismului, în care nu mai este lăsată nici o urmă de proprietate privată, iar
ţăranii care s-au opus colectivizării omorâţi. [...]
Marea Criză, începută în 1929, deşi părea că anunţă falimentul sistemului
captialist, nu a dus la o înlocuire a acestuia cu socialismul. Din contră, în SUA
liberalul Franklin Roosevelt şi-a câştigat suportul maselor, iar în Germania, acest
suport a fost câştigat de partidul nazist al lui Adolf Hitler. Venirea naziştilor la
putere în 1933 a însemnat eliminarea din această ţară, atât a partidului comunist
cât şi a acelui socialist.
(Barna, Păun, 2009, pp. 131-133)

55
 Socialismul este acel sistem economic care presupune planificarea procesului
de producţie şi mijloacele de producţie sunt proprietate socială, în care economia
este reglementată ierarhic de la nivel central şi salariile sunt determinate de către
guvern cu scopul de a realiza o repartiţie egalitară a bogăţiei în societate.

Pentru a evidenţia comparaţia dintre economia planificată şi economia de

piaţă şi principalele lor caracteristici, ne vom centra asupra rolului statului în
economie, modul în care este coordonată producţia, dreptul de proprietate şi
libertatea schimburilor.

Economie planificată Economie de piaţă

1. Proprietatea statului asupra Proprietatea privată a industriei,
producţiei industriale şi agricole agriculturii şi băncilor
şi asupra băncilor
2. Planificarea centralizată şi Coordonarea economiei este efectuată
directivă conduce la de către piaţă
coordonarea economiei de către
o ierarhie birocratică
3. Industrializare rapidă cu Strategia de dezvoltare este axată pe
prioritate înspre industria grea activităţile rentabile
4. Dorinţa de autonomie şi autarhie Economie deschisă, comerţul exterior
care are ca efect reducerea la şi investiţiile libere
minimum a comerţului exterior
şi restricţia sau interdicţia
investiţiilor directe străine
Sursa: Barna, Păun, 2009, p. 149, adaptat după W. Andreff, 2007, p. 18

Întrebări şi teme de reflecţie:

1. Cum definiţi socialismul?

56
2. Ce principii stau la baza socialismului?
3. Numiţi câţiva reprezentanţi de seamă ai socialismului utopic şi
descrieţi viziunea lor.
3. Realizaţi o comparaţie între economia de piaţă şi economia
planificată.

57
 MODULUL 6

NOUA ECONOMIE SAU DESPRE CAPITALISMUL DE TIP

GLOBAL

Scopul modulului:

Familiarizarea studentului cu schimbările din ultimii ani aduse de revoluţia

tehnologică, cu noua concepţie asupra lumii, noile valori şi noile structuri sociale
şi politice.

Obiectivele modulului:

Să identifice caracteristicile capitalismului

contemporan
Să descrie ciclurile Kondratieff
Să identifice efectele noului val tehnologic
asupra economiei

În ultimii ani toate ţările lumii au cunoscut schimbări extrem de importante.

Revoluţia tehnologică a schimbat în profunzime sistemul de producţie, fapt care
a modificat societatea în adâncul său. Trăim într-o lume nouǎ deoarece concepţia
asupra lumii, valorile noastre fundamentale şi structurile sociale şi politice nu mai
sunt la fel cu cele ale generaţiei părinţilor noştri. Iar un fapt cu totul nou, este că
toatǎ lumea participă la această transformare; ea nu mai este limitatǎ Europei sau
rezervată Occidentului. Istoria, economia, problemele, bucuriile şi oamenii au
devenit globale. Să asistăm oare la instaurarea unui nou sistem social, politic şi
economic? Pe de o parte da, căci transformările actuale impun noi sisteme de
producţie şi noi stiluri de viaţă şi ca urmare societatea noastră ar fi una post-
capitalistă, dar pe de altă parte nu, deoarece la baza sistemului rămân valabile
principiile capitaliste, care au evoluat cert, şi astfel ne-am găsi într-un capitalism
post-modern. Cu toate acestea, ne aflăm încă în plin proces de schimbare şi este
binecunoscut că analiza unui proces neterminat nu poate fi extrem de riguroasă.
Ne aflăm totuşi într-o etapă destul de avansată a sa pentru a putea susţine
58
argumente valabile în favoarea a ceea ce noi credem că este un nou tip de
capitalism. Bineînţeles cǎ nu ne este dată puterea de a anticipa viitorul şi de a
vedea cum va arăta lumea nici mǎcar în urmǎtorii zece ani. Dar putem, pe baza
schimbărilor produse pânǎ acum, să descriem marile problematici pe care le pune
această evoluţie şi care fac deja parte dintr-o nouă lume, lumea de mâine.
Capitalismul, de la apariţia sa şi până astăzi, nu a încetat să evolueze; perioada
actuală marchează doar o tranziţie înspre o nouă etapă, marcată de dominaţia
noilor tehnologii, a finanţelor şi a cunoaşterii. Dacă această etapă va marca o
ruptură în sistem şi vom intra într-un „new age” după modelul american, în care
criza începută în 2008 reprezintă doar o ajustare, sau dacă din contră, criza
marchează trecerea la un alt sistem, nu o vom şti cu siguranţǎ decât peste câţiva
ani.
După ce au încercat să identifice schimbările actuale, situându-le în
prelungirea capitalismului industrial fordist, economiştii (Colletis, Paulre, 2008)
au trebuit să recunoască faptul că ele exprimau o ruptură mai profundă,
capitalismul contemporan constituind o nouă paradigmă economică, având
propriul principiu de reglementare şi mecanisme specifice de funcţionare,
suficient de puternice pentru a putea vorbi despre un nou sistem. Dar în timp ce o
parte dintre ei afirmă că sistemul a devenit un capitalism de tip financiar, alţii
susţin că acesta a devenit unul cognitiv. Primul ar fi bazat pe dominaţia finanţelor,
iar al doilea pe faptul că societatea a devenit una a cunoaşterii, care are la bază un
tip de organizare capitalist.
Analiza capitalismului contemporan ne arată realitatea complexă a
sistemului în care, dacă abordăm studiul dintr-o parte nu se poate să nu ne punem
întrebǎri asupra unor elemente de la capătul celălalt şi viceversa. Numeroase
publicaţii afirmă că noul capitalism este financiar, global, acţionarial, cognitiv,
etc. Însă, analiza sistemică ne învaţă că fiecare parte, dotată cu autonomie relativă,
este indispensabilă capacităţii de evoluţie a sistemului. Noile Tehnologii ale
Informaţiei şi Comunicării (NTIC), cunoaşterea şi finanţele formează o nouă
configuraţie a unui sistem capitalist, în care apar noi forme de acumulare şi de
lucru, dar care rămân sub controlul capitaliştilor. Ele ocupă un rol central în noul
sistem deoarece se manifestă în toate sferele societăţii şi influenţează în
profunzime activitǎţile economice şi sociale. Să fie informaţia mai importantă
decât cunoaşterea? Se organizează întreprinderile mai degrabă în funcţie de
finanţe sau de cunoştinţe?
(Barna, Păun, 2009, pp. 183-184)

Noile Tehnologii ale Informaţiei şi Comunicării

Precum capitalismul se bazează pe efectul acumulării capitalului pentru a

se pune în mişcare, la fel progresul tehnic se realizează prin acumularea de
cunoştinţe, până când cantitatea lor atinge punctul critic al descoperirii
tehnologice. Aceasta înseamnă o ruptură calitativă a cunoaşterii şi o explozie a

59
tehnologiilor care se bazează pe ea şi în consecinţă un salt cantitativ al
schimburilor. Progresul tehnic este un motor al schimburilor comerciale, cum ne
demonstrează întreaga istorie, de la invenţia roţii, la cea a motorului cu aburi şi la
construcţia maşinilor, la primele baterii electrice în 1800, a motorului electric în
1821, a telegrafului în 1837, a telefonului în 1876, a avionului în 1903, a radarului
în 1935, a laserului în 1953, a internetului în 1969 şi a world wide web în 1989, a
telefoniei mobile în anii 90` şi a nanotehnologiilor după 2000. Şi globalizarea se
datorează în mare măsură aplicării progreselor tehnice mijloacelor de comunicare.
Informatica, fibrele optice, miniaturizarea, capacitatea de memorizare şi puterea
de calcul au uşurat transmiterea informaţiilor şi au redus aproape la zero timpul
necesar transportului lor.
De la originile sale capitalismul s-a dezvoltat în salturi; inovaţiile
tehnologice au dus la înnoirea sistemului de producţie care a transformat
societatea, trecerea de la o etapă la alta fiind marcată de câte o criză. Capitalismul
este un sistem în continuă transformare sub efectul acestor inovaţii. Ele sunt la
originea unor perioade de creştere care alternează cu faze de depresie, descrise de
economistul Kondratieff ca cicluri lungi ale capitalismului.
Fazele de creştere ale ciclului se explică prin apariţia câştigurilor
importante de productivitate datorate noilor tehnologii, iar când acestea şi-au
epuizat potenţialul de dezvoltare, urmează o perioadă de criză până când noi
inovaţii îşi fac apariţia. NTIC constituie unul din acele valuri tehnologice, care
datorită vitezei şi amplorii schimbărilor fac să fim parte a celei de-a treia revoluţie
industriale.
Ciclurile lui Kondratieff

1815 1875 1920 1965 2040

Electricitate, Petrol, NTIC,

Maşina cu chimie, motor plastic, biotehnologii,
aburi Căi
cu explozie motor noi materiale
ferate
electric

1760 1850 1890 1944 1990

Prima revoluţie A doua revoluţie A treia revoluţie

industrală industrială industrială

Sursa : D. Plihon, Le nouveau capitalisme, Ed. Flammarion, Paris, 2001, p. 79.

60
 Noul val tehnologic al NTIC a început în trei domenii: telefonie, audio-
vizual şi informatică, însă până la sfârşitul perioadei celei de a treia revoluţii
industriale el se va extinde în toate domeniile ştiinţelor şi va avea efecte în toate
domeniile, transformând civilizaţia noastră în primul rând datorită reţelelor
globale şi a tehnologiei numerice. În societatea bazată pe NTIC informaţia şi
cunoaşterea joacă un rol primordial. Noile tehnologii, pe lângă faptul că uşurează
şi accelerează transmisia informaţiilor şi a cunoştinţelor, bulversează modalitatea
de elaborare a cunoaşterii ştiinţifice şi tehnice. Numerizarea permite o codificare
extrem de detaliată, care permite acum cercetări imposibil de realizat înainte,
uşurează combinaţii şi permite obţinerea modularităţii obiectelor, metodelor şi
organizării. Ea permite în acelaşi timp consolidarea reciprocă a utilizării
cunoştinţelor şi producerea şi difuzarea NTIC. Acestea au în principal trei efecte
asupra economiei (Plihon, 2001, p. 29):
- permit câştigul de eficienţă, în particular în domeniul tratării,
stocajului şi schimbului de informaţii;
- favorizeazǎ formarea şi creşterea noilor industrii (multimedia,
comerţ electronic, software...)
împing înspre adoptarea unor noi modele organizaţionale datorită noilor
posibilităţi de producere şi de distribuire a informaţiei.
Secolul trecut a fost caracterizat de creşterea ponderii serviciilor în
economie, care au ajuns să ocupe în ţǎrile cele mai dezvoltate până la 80% din
populaţia activă. Astăzi, datorită NTIC, bunurile şi serviciile încep să piardă teren
în favoarea „economiei imateriale”, în care relaţia omului cu ideea şi cu imaginea
devine centrală. Conţinutul produsului nu mai este esenţial deoarece nu mai este
gândit ca un obiect ce devine proprietate personală; el nu mai este dotat cu
caracteristici imuabile şi nu mai are o valoare definitivă; produsele evoluează
rapid, iar consumatorul devenit utilizator, trebuie să ţină pasul cu ele. Concepţia
produsului este de asemenea schimbată: produsul material nu mai este decât un
suport al serviciilor care permit instaurarea unei relaţii stabile şi de durată între
întreprindere şi client. Valoarea sa constă în capacitatea pe care o are, de a oferi
accesul la servicii imateriale. J. Rifkin (2003, p.76) vorbeşte în acest context
despre o „economie a accesului” în care proprietatea este provizorie, iar schimbul
este înlocuit de un acces controlat de către întreprindere prin diverse proceduri de
închiriere, leasing, adeziuni, abonamente sau drepturi de acces. Cel mai simplu
exemplu în acest sens îl constituie abonamentele la muzica descărcată de pe
internet sau telefoanele mobile, care sunt deseori vândute sub preţul real datorită
consumului pe convorbire pe care îl generează. De cele mai multe ori aceastǎ
practică merge mână în mână cu o altă transformare majoră: personalizarea
produsului. Datorită posibilităţilor de procesare a informaţiilor şi de interacţiune
cu consumatorul, întreprinderile îşi adaptează oferta în funcţie de nevoile
specifice ale fiecărui client. Producţia a devenit o adevărată ofertă de servicii
specializate, cum ne-o dovedeşte producţia de maşini unde fiecare cumpărător îşi

61
configurează singur modelul, sau industria turismului sau a finanţelor unde există
o gamă atât de largă de produse încât ele pot fi considerate individuale.

cunoaştere

Economie
bazată pe
Economie cunoaştere
bazată pe
Economie investiţii - Generaţia cunoaşterii
bazată pe - inovaţii
resurse - Abilitate de a investi - ingeniozitate
- Ameliorare - crearea de noi pieţe
- materii prime tehnologică
- tehnologie importată
- Produse diferenţiate
- produse standard

1900 1980 2008

Sursa: World Bank Institute, Building Knowledge Economies, Ed. World Bank,
Washington, 2007, p.142.

Schimbarea de logică a produselor necesită şi schimbarea producţiei prin

schimbarea metodelor de lucru şi de organizare. Dacă standardizarea era baza
organizării în întreprinderile de dinainte de 1990, astăzi se caută flexibilitatea cât
mai mare pentru a se putea adapta cât mai repede cererilor personalizate.
Posibilitatea comunicării în reţea şi a coordonării transversale implică limitarea
nivelelor ierarhice, organigrama unei întreprinderi semănând acum mai mult cu o
pânză de paianjen. Se stabilesc relaţii directe între întreprinderi (B to B, Business
to Business) sau directe între întreprinderi şi consumatori (B to C, Business to
consumer), care elimină o mulţime de intermediari şi determină ca informaţia să
circule mai rapid. NTIC au dus şi la posibilitatea organizării interactive a
deciziilor, fapt extrem de important deoarece cunoştinţele se află la fiecare, nu ca
în trecut la superiorul ierarhic. Organizaţiile evoluează înspre o logică în care
creativitatea devine parte integrantă a oricărei munci, iar numărul de posturi
consacrate producţiei scade, datorită automatizării. Lucrul se concentrează pe
concepţia noilor produse, care asigură interfaţa cu clientul. Dar dacă producţia se
axează pe aceste două componente, acelaşi lucru este valabil şi pentru costuri: nu
fabricarea lor efectivă costă ci crearea şi vânzarea lor. Un nou produs include
foarte multă cercetare, iar punerea lui pe piaţă foarte multă comunicare, activităţi
care implică costuri fixe foarte mari.
În general, capitalul imaterial şi cel intelectual îl depăşeşte cu mult pe cel
material, tangibil, iar investiţiile mari se fac acum în cunoştinţe; economia bazată
pe cunoaştere marchează rolul acesteia în societate, care devine la rândul său o
societate a cunoaşterii. Dar cunoaşterea este un lucru particular, care are
62
proprietăţi diferite faţă de cele ale bunurilor convenţionale şi în special a celor
tangibile. Pe de o parte, proprietăţile cunoaşterii ne permit să înţelegem că
activităţile sale de producţie posedă în general un randament social ridicat şi că
sunt, de aceea, un factor esenţial al creşterii şi dezvoltării, iar pe de altă parte, ele
creează probleme în alocarea lor ca resurse şi în coordonarea economică. Pe lângă
problema absenţei atomicităţii cunoştinţelor, este pusă în discuţie valabilitatea a
trei principii economice fundamentale:
- transparenţa, deoarece nimeni nu ştie exact de ce este nevoie
pentru a produce cunoştinţe, şi la fel nimeni nu poate şti când şi ce
este de vânzare;
- caracterul exclusiv al consumului unui produs nu mai există
deoarece ne abonăm la fluxuri de informaţie şi servicii;
- nu mai există caracterul rival al consumului deoarece costurile
variabile al oricărui produs sunt atât de mici încât toată lumea
poate obţine cel mai bun preţ. Cererea mare nu face ca preţul să
crească şi nimeni nu este eliminat de pe piaţă.
-
Se crede că internetul favorizează transparenţa printr-o confruntare
permanentă a cererii şi a ofertei şi printr-o comparaţie permanentă a preţurilor.
Dar nu este aşa: majoritatea oamenilor se trezesc prinşi într-o relaţie pe termen
lung (lock in) datorită complexităţii serviciilor cumpărate; cel mai bun exemplu
este chiar abonamentul la internet. În plus, producătorul nu este întotdeauna
capabil să îşi primească ce i se cuvine deoarece ca orice serviciu, şi noile produse
sunt plătite doar după consum, iar ele pot fi reproduse cu costuri aproape
inexistente: muzică, filme, cărţi de pe internet sau piratate. Aceasta înseamnă că
costul marginal al produselor NTIC este practic nul ceea ce, dacă ţinem cont de
teorie, care spune că bunăstarea societăţii este maximă atunci când bunurile sunt
plătite la costul marginal, înseamnă că producătorul ar da faliment. În acest caz
teoriile clasice nu mai sunt valabile, iar „mâna invizibilă” nu poate funcţiona
deoarece ea nu conduce spontan la o situaţie optimală. Aici îşi găseşte toată
actualitatea discuţia asupra reglementării pieţelor şi a rolului statului în economia
modernă.
Rapiditatea inovaţiilor explică evoluţia surprinzătoare a întreprinderilor şi
se traduce prin scurtarea timpului de producţie, dar şi a vieţii produselor. În noua
economie asistăm la proliferarea unor produse efemere: electronica japoneză de
consum are în medie o durată de viaţă de trei luni. S-a instalat de fapt un cerc,
vicios pentru unii, virtuos pentru alţii, în care scurtarea ciclului de viaţă al
produselor corespunde stilului nou de viaţă, în care oamenii abia aşteaptă să
cumpere ceva nou. Procesul globalizării este astfel accelerat, iar societatea
confruntată cu crize de adaptare, care necesită noi forme de reglementare. Inovaţia
instituţională şi cea socială trebuie să o urmeze pe cea tehnologică pentru ca
bunăstarea, nu doar cea materială, să fie ameliorată.

63
 Influenţele noului sistem capitalist

NTIC Economia
Telefonie informaţiei şi
Audiovizual a cunoaşterii
Informatică

Funcţie de
Reţele Automatizare producţie cu
costuri fixe

Nouă organizare
Accelerarea a întreprinderilor
ritmului Concurenţă
economic monopolistică

Noi forme
de lucru
Economie
instabilă Globalizare
Noi forme de
reglementare

Sursa : K. Dervis, A better globalization: governance and reform, Ed. Brooking

Press, 2006. p.79

(Barna, Păun, 2009, pp. 184-190)

Întrebări şi teme de reflecţie:

1. Care sunt influenţele noului sistem capitalist?

2. Cum descrie Kondratieff ciclurile capitalismului?

64