Educatie pentru sanatate

C5 Program de educaţie pentru

sănătate

Tipuri de educaţie pentru sănătate

Există trei tipuri de educaţie pentru sănătate: formală,
nonformală şi comportamentală:
1. educaţie pentru sănătate formală care este rezultatul
unui proces planificat de transmitere de experienţe,
cunoştinţe, ce vizează toată populaţia (socializare
secundară a individului), necesită efort de predare-
învăţare şi educatori;
2. educaţia pentru sănătate nonformală vizează
componentele din conduita individului care se formează
prin experienţă sau imitaţie (socializarea primară a
individului); nu necesită efort cu caracter de educaţie, de
transmitere a cunoştinţelor; este realizată de familie şi
comunitate;
3. educaţie pentru sănătate comportamentală cuprinde
educaţia pentru sănătate conform normelor sociale şi
educaţia pentru dezvoltarea sănătăţii publice şi
promovarea comportamentelor favorabile sănătăţii,
principalele obiective educaţionale vizând dezvoltarea
cunoştinţelor, aptitudinilor, atitudinilor şi a convingerilor
ce vizează sănătatea.
Scopurile realizării educaţiei pentru sănătate
 Acţiunile de educaţie pentru sănătate se realizează
în scopul:
1. creşterii nivelului de cunoştinţe medicale a populaţiei
în domeniul prevenţiei bolilor, al sanogenezei, al protecţiei
mediului ;
2. formării şi dezvoltării unor deprinderi corecte care să
promoveze sănătatea;
3. antrenării maselor pentru a participa activ la
consolidarea sănătăţii prin crearea unei poziţii active faţă
de sănătatea individuală şi faţă de problemele sănătăţii
publice.
Principiile educaţiei pentru sănătate sunt:
1. al priorităţii: cu cât începuturile educaţiei pentru
sănătate sunt mai timpurii cu atât rezultatele în starea de
sănătate a populaţiei sunt mai bune;
2. al specificităţii şi autorităţii: se consideră că educaţia
făcută de persoane specializate are impact mai mare
asupra comportamentului sanogenetic;
3. al integrării educaţiei pentru sănătate în obiectivele
politicii social-sanitare a statului.

Mijloacele de educaţie pentru sănătate – se referă la

modalităţile de transmitere a mesajului de la comunicator la
receptor.
Ele pot fi clasificate astfel:
1. După calea de transmitere:

1. mijloace auditive:
- convorbirea educativ-sanitară (individuală, în grup, în grup cu
decizii), lecţia, conferinţa, radioemisiunea.
Convorbirea constă dintr-o scurtă expunere a educatorului
urmată de întrebări şi răspunsuri asupra temei propuse, prin
aceasta urmărindu-se lămurirea unor probleme puţin
cunoscute sau neclare. Ea poate fi:
 individuală – la iniţiativa educatorului sau a persoanei
interesate, având ca loc de desfăşurare cabinetul medical,
cabinete cu activitate specifică de consiliere sau la domiciliu, în
cadrul vizitelor efectuate periodic sau la solicitarea pacientului;
 în cadrul grupului – educatorul dialoghează cu participanţii
sau aceştia dialoghează între ei; grupurile pot fi dintre cele mai
variate: bolnavi cu aceeaşi afecţiune, persoane cu aceleaşi
preocupări la locul de muncă, tineri, vârstnici, femei, bărbaţi,
etc.

Lecţia constă în transmiterea după un plan bine stabilit a unor

cunoştinţe igienico-sanitare. Se foloseşte de preferinţă în
unităţi de învăţământ (dar poate fi folosită şi pentru alte
grupuri) şi se desfăşoară după următoarea structură:
 recapitularea cunoştinţelor din lecţia precedentă (5-10
minute);
 expunerea noilor cunoştinţe (30-40 minute);
 recapitularea şi fixarea cunoştinţelor (5-10 minute).

Conferinţa – se cunosc mai multe varietăţi:

 conferinţe educativ-sanitare propriu-zise, organizate în săli
publice şi axate pe diverse teme medicale;
 cicluri de conferinţe – constau în expuneri “în serial” cu
abordarea aceleaşi probleme medicale în mai multe etape
succesive;
 simpozionul educativ-sanitar în care expunerea este făcută
de mai mulţi medici;
 seara cultural-sanitară – axată pe o temă de sănătate
publică, la care pot conferenţia şi alţi specialişti (nu numai
medici), finalizarea acţiunii făcându-se printr-un program
artistic sau alte manifestări culturale.

2. mijloace vizuale:
 cu rol dominant textul: lozinca, articolul, broşura,
manualul, fluturaşul, pliantul, formele beletristice;
 cu rol dominant imaginea: afişul, pliantul, planşa,
diapozitivul, machete, expoziţia.

c) mijloace audio-vizuale: filmul, emisiunea televizată, teatrul.

2. În funcţie de adresabilitate se disting:

1. mijloace individuale: sfatul medical;

2. mijloace de grup: convorbirea de grup, lecţia,
instructajul (cu grupuri omogene sau heterogene);
3. mijloace de largă informare: conferinţa, emisiunea
televizată sau radiofonică, filmul, tipăriturile.

3. După modul de transmitere:

 1. mijloace directe în care mesajul educativ sanitar este
transmis ca o informaţie nemediată (convorbire,
conferinţă);
2. mijloace indirecte care utilizează o cale de
transmitere ce presupune o formă artistică.
Alte mijloace sau forme de educaţie pentru sănătate:

 instructajul sanitar la angajare cu scopul de a avertiza pers

oanele nou angajate asupra eventualelor riscuri de la locul de
muncă; cunoştinţele se reîmprospătează cu ocazia
instructajelor periodice;
 cursurile de sanminim, organizate pe profiluri de activităţi
(pentru personalul unităţilor de găzduire publică, piscinelor,
băilor publice, unităţilor de înfrumuseţare, unităţilor alimentare
etc.) având ca scop pregătirea cursanţilor pentru păstrarea şi
promovarea sănătăţii lor şi a celor cu care intră în contact sau îi
deservesc în decursul acţiunilor pe care le desfăşoară;
 cursurile “şcoala mamei”, care se adresează atât
viitoarelor mame cât şi tinerelor mame având drept scop
acumularea unui bagaj de cunoştinţe privind regimul de viaţă,
igiena femeii în perioada gravidităţii şi lăuziei, alimentaţia
sugarului şi a copilului mic, baia şi înfăşarea sugarului,
tulburările de digestie ale sugarului, afecţiuni ale nou-
născutului şi ale copilului mic, importanţa controlului medical
atât al gravidei cât şi al copilului sănătos, sau la apariţia
primelor semne de boală, importanţa vaccinării etc.;
 concursurile  cu scopul de informare şi educare a
populaţiei prin participarea activă a acesteia;
 cursurile diferenţiate pe categorii de bolnavi: sfatul
medicului diferenţiat şi individualizat (indicaţii privind regimul
igieno-dietetic, tratamentul medicamentos, îngrijirea corectă a
bolnavului); convorbirile pe teme de dietetică; consultaţia
profilactică pe grupuri omogene de bolnavi.

Etapele planificării şi evaluării educaţiei pentru sănătate:

1. identificarea şi caracterizarea consumatorilor;
2. identificarea nevoilor şi ierarhizarea lor;
3. formularea de scopuri şi obiective strategice
teoretice;
4. identificarea resurselor pentru formarea
comportamentului favorabil sănătăţii;
5. elaborarea conţinutului şi alegerea metodelor de
folosit;
6. acţiunea propriu-zisă de influenţare, de formare de
atitudini, comportamente;
7. evaluarea rezultatelor procesului – continuă,
imediată, de etapă, terminală

Programele de promovare a sănătăţii vor viza reducerea

comportamentelor de risc, respectiv a fumatului, consumului
de alcool şi droguri, a comportamentului alimentar şi sexual
deficitar şi vor încuraja practicarea comportamentelor
protective (exerciţiul fizic, relaxare, etc…). Programele de
prevenţie trebuie să respecte anumite principii care, totodată
vor fi adaptate în funcţie de nivelul şi tipul programului de
prevenţie.
Principiile programelor de prevenţie
1. Tulburările clinice sunt determinate de relaţii
complexe cu factorii de risc
2. Expunerea la mai mulţi factori are efecte cumulative
şi interactive
3. Boli/disfuncţii diferite au factori de risc similari
4. Importanţa factorilor de risc diferă în funcţie de
stadiul de dezvoltare a persoanei
5. Promovarea factorilor de protecţie diminuează
efectul factorilor de risc
6. Prevenţia eficientă solicită intervenţii coordonate în
domenii diferite
7. Acţiunile de combatere a factorilor de risc trebuie să
fie iniţiate înaintea instalării disfuncţiilor/bolii
8. Programele de prevenţie trebuie să încorporeze
datele cercetărilor din domeniu
9. Programele de prevenţie trebuie să vizeze în aceeaşi
măsura efectele de scurtă durată cât şi cele de lungă
durată
10. Programele de prevenţie trebuie adaptate la tipul şi
nivelul de intervenţie.

Nivele de realizare a programelor de prevenţie:

 Guvernamental (măsuri legislative şi politici sanitare)
 Comunitar (măsuri la nivelul unui judeţ, oraş, cartier)
 Organizaţional (măsuri la nivelul instituţiilor, şcolilor,
organizaţiilor profesionale)
 Grup (adolescenţi, soldaţi, prizonieri, abuzatori)
 Individual
Tipuri de programe de prevenţie:
 Primară (vizează intervenţii la nivel populaţional, înainte
ca orice disfuncţie sau tulburare să se manifeste).
 Secundară (urmăreşte identificarea grupurilor, situaţiilor
de risc şi acţionarea asupra lor în scopul reducerii riscului de
apariţiei a bolii).
 Terţiară (se realizează de obicei în mediul clinic, prin
abordarea factorilor de risc la persoanele bolnav, în scopul
preveni recăderilor şi cronicizării bolii şi a unei recuperări mai
rapide.

Indicatori utilizaţi pentru evaluarea stării de sănătate a

populaţiei (speranţa de viaţă, mortalitatea, morbiditatea) si
calităţii vieţii (DALY).

Indicatori propuşi de Uniunea Europeană pentru a fi utilizaţi în

monitorizarea stării de sănătate a comunităţii, 1997
A. INDICATORI AI STĂRII DE SĂNĂTATE
1. Speranţa de viaţă
- speranţa de viaţă la diferite vârste
- speranţa de viaţa în condiţii de sănătate
2. Mortalitate
- mortalitate generală
- mortalitate pe cauze de deces
- rate de supravieţuire
- mortalitate infantilă
- anii potenţiali de viaţă pierduţi (APVP sau termenul din
engleză PYLL)
3. Morbiditate
- morbiditate specifică; prevalenta, incidenţa pentru unele boli
- morbiditate profesională
4. Calitatea vieţii
- DALY – ani de viaţă corectaţi după incapacitate  (Disability
Adjusted Life Years)
- alţi indici – QALY – evaluare economică

B. INDICATORI AI STILULUI DE VIAŢĂ

1. Consumul de tutun
2. Consumul de alcool
3. Consumul de droguri
4. Dieta

C. INDICATORI DE CARACTERIZARE A CONDIŢIILOR DE VIAŢĂ ŞI

MUNCĂ
1. Rata de angajare/şomaj
2. Condiţii ale mediului de muncă
- proporţia persoanelor cu expunere, la substanţe cancerigene
şi alte substanţe periculoase
- frecvenţa accidentelor şi bolilor profesionale
3. Indicatori de caracterizare a condiţiilor de locuit (habitat)
4. Indicatori de caracterizare a condiţiilor de mediu înconjurător
- poluare aer
- poluare apă
- alte tipuri de poluare
- radiaţii
- expunere la substanţe cancerigene sau alte substanţe
dăunătoare în afara locului de muncă

D. PROTECŢIA SĂNĂTĂŢII
1. Surse de finanţare
2. Resurse umane
3. Cost/bolnav internat
4. Cost medicamente/bolnav internat

E. CARACTERISTICI DEMOGRAFICE ŞI SOCIALE

1.Sex
2. Vârstă
3. Starea civilă
4. Loc de rezidenţă
5. Educaţie
6. Venit
7. Subgrupuri populaţionale defavorizate

Setul de indicatori propuşi pentru evaluarea „profilului stării de

sănătate al unei comunităţi”

Caracteristici socio-demografice
1. Distribuţia populaţiei după vârstă şi grup etnic
2. Numărul şi protecţia persoanelor de peste 25 ani cu nivel
educaţional mai mic decât liceul
3. Distribuţia în funcţie de venitul mediu al gospodăriei
4. Proporţia copiilor sub 15 ani cate trăiesc în familii aflate sub
pragul sărăciei
5. Rata şomajului
6. Numărul şi proporţia familiilor monoparentale

Starea de sănătate
7. Rata mortalităţii infantile
8. Rata specifică şi rata standardizată a mortalităţii pentru toate
cauzele de deces şi separat prin boli cardio-vasculare, cancer
pulmonar, cancer de sân, accidente de trafic, accidente de
muncă, sinucideri după vârstă,  sex şi grup etnic
9. Incidenţa SIDA, rujeolă, tuberculoză, sifilis după vârstă, sex şi
grup etnic
10. Proporţia naşterilor la adolescente (10-17 ani) din totalul
naşterilor
11. Numărul şi rata abuzurilor confirmate în rândul copiilor
Factori de risc asociaţi sănătăţii
12. Proporţia copiilor în vârstă de 2 ani care au făcut toate
vaccinurile recomandate
13. Proporţia populaţiei fumătoare după vârstă, sex şi
grup etnic
14. Proporţia populaţiei de peste 18 ani care suferă de
obezitate
15. Numărul episoadelor în care s-a constatat depăşiri ale
limitelor admise pentru poluarea aerului şi tipul poluării

În România primele cauze care determină povara bolii sunt:

 bolile aparatului cardiovascular
 tumori maligne
 tulburări mentale şi de comportament
 accidente, traumatisme, otrăviri
 bolile SNC
 bolile aparatului digestiv
 bolile aparatului respirator
 bolile infecţioase
malformaţii congenitale