Înțelegerea de bază a pulsometrului

Ce este un puls oximetru?

Oxigenul se leagă de hemoglobină în celulele roșii din sânge atunci când se mișcă prin plămâni. Este
transportat pe tot corpul ca sânge arterial. Un pulsometru utilizează două frecvențe de lumină (roșu și
infraroșu) pentru a determina procentul (%) de hemoglobină din sângele care este saturat cu oxigen.
Procentajul se numește saturație de oxigen din sânge sau SpO2. Un puls oximetru măsoară și afișează
rata pulsului, măsurând în același timp nivelul SpO2.

Ce se poate învăța prin monitorizarea saturației oxigenului din sânge?

Oxigenul din atmosferă este adus în plămâni prin respirație. Fiecare plămân conține aproape milioane
de alveole 300 care sunt înconjurate de capilare sanguine. Deoarece pereții alveolari și pereții capilare
sunt foarte subțiri, oxigenul care trece în alveole se transferă imediat în capilarele sanguine. (De
obicei, la adulți, transferul va dura aproximativ 0.25 secunde în timp ce se odihnește.) O mare parte a
oxigenului care difuzează în sânge se leagă de hemoglobina din celulele roșii din sânge, în timp ce o
parte din oxigen se dizolvă în plasmă. Sânge îmbogățit cu oxigen (sânge arterial) curge prin venele
pulmonare, apoi în atriul stâng și ventriculul stâng și, în cele din urmă, circulă prin organele și celulele
corpului. Cantitatea de oxigen transportată în jurul corpului este determinată în principal de gradul în
care hemoglobina se leagă de oxigen (factorul pulmonar), de concentrația hemoglobinei (factor
anemic) și de debitul cardiac (factor cardiac).

Saturația oxigenului este un indicator al transportului de oxigen în organism

, și indică dacă oxigen suficient este furnizat corpului, în special plămânilor.

De asemenea, pulsometrul poate măsura frecvența pulsului. Volumul de sânge care este pompat de
inimă pe minut se numește ieșirea cardiacă. Frecvența pompării în timpul unui minut este denumită
rata de impuls. Acești indicatori pentru funcțiile cardiace pot fi determinați de către pulsometrul.

Pulsoximetria

Cea mai importanta functie a ventilatiei este asigurarea unui aport suficient de O2
necesar SNC si inimii. Eliminarea CO2 din organism este si ea importanta cu toate ca efectul
hipercapniei este reversibil, in timp ce hipoxia, chiar de scurta durata, poate produce leziuni
ireversibile, uneori incompatibile cu viata.

Este cunoscut circuitul O2 in organismul uman: difuzia pulmonara (hematoza) -

transportul O2 la celule (saturatia hemoglobinei) si eliberarea lui la acest nivel.

Tehnicile de monitorizare se vor referi la aceste trei secvente ale circulatiei O2 si anume:
determinarea concentratiei de O2 in aerul inspirat (FiO2), determinata in amestecul de gaze
din circuitul aparatului de anestezie; determinarea saturatiei de O2 a sangelui arterial (SaO2)
sau prin determinarea presiunii partiale a O2 in sangele arterial (PaO2) realizata cu
pulsoximetrul, ori prin recoltarea de sange arterial; in sfarsit, prin determinarea saturatiei de
02 in sangele venos amestecat (SvO2).

Pulsoximetria

Pulsoximetria vizualizeaza concentratia de O2 (O2 in sange este legat de hemoglobina si

numai o mica parte dizolvat in plasma).
Principiul de functionare a pulsoximetrului se bazeaza pe spectrofotometrie si legea lui Bees,
masurand modificarile de absorbtie a luminii de catre doua forme de hemoglobina: oxigenata
si redusa.

La pulsoximetrie sunt utilizate doua surse de lumina: o sursa invizibila in spectrul

infrarosu si o sursa in spectrul vizibil, cu lungimea de unda pentru lumina rosie. Sursa de
lumina si senzorul sunt montate intr-un cuplu ce se ataseaza la pulpa degetului sau lobul
urechii. Cum absorbtia de fond a radiatiei de catre sangele venos, tesutul subcutanat si piele
sunt practic constante, singura variabila este cantitatea de Hb (unda pulsatorie) din patul
vascular.

Masurarea saturatiei se face in varful undei pulsatile pentru a izola semnalul arterial. Pentru
eliminarea efectelor produse de sangele venos sau alte tesuturi, sunt masurate diferentele de
absorbtie date de pulsul arterial fata de cele doua surse de lumina utilizate. Microprocesorul
ce prelucreaza lumina receptionata de senzor o exprima atiin procente fata de o valoare
presilita obtinuta prin determinari facute pe un lot de indivizi sanatosi, cifra afisata reflectand
o valoare ata.

Valorile SaO2 cuprinse intre 94-l00%, reflecta o saturatie optima a Hb in O2, valorile de 93-
88% definesc hipoxemia usoara, cele de 88-83% hipoxemia medie, iar cele mai mici de 83%
hipoxemia grava. Se considera de diversi autori ca scaderea SaO2 sub 93% trebuie sa fie
urmata prompt de masuri compensatorii.

Pulsoximetria poate fi perturbata in anumite conditii: prezenta in sange a unor coloranti

(albastru de metilen, verde indo-cianina), existenta de hemoglobine anormale, surse de radiatii
electromagnetice in vecinatate, absenta pulsului periferic, congestie venoasa prin utilizarea
repetata a garoului.

Pulsoximetria este considerata de multi autori ca fiind cea mai sensibila tehnica de
monitorizare, oferind informatii atat despre SaO2, cat si asupra starii circulatiei periferice, iar
timpul de latenta relatimic - 8 secunde, alarmeaza echipa anestezica asupra modificarilor
hemodinamice (26).

Determinarea saturatiei oxigenului în singele periferic în repaus si la efort (metoda

indirecta)

Procentul de hemoglobină oxidată (HbO2) din totalul hemoglobinei din sânge reprezintă
concentrația oxigenului din sânge și dă relații importante asupra funcționării aparatului
respirator. Acest parametru poate fi determinat chimic prin analizarea unei mostre sangvine
obtinută prin puncție (metoda invazivă) sau aproximat fotoelectric în lumină infraroșie la
nivelul patului unghial prin Puls Oximetrie digitală (metoda neinvazivă), ce se poate efectua
în max. 5 minute).

Pulsoximetria digitală în repaus dă informații privind capacitatea pulmonului de a asigura

organismului o cantitate de oxigen de ajuns, în absența efortului (SaO2=94 - 98%). Scăderea
acestui parametru desemnează o insuficiență respiratorie manifestă (SaO2sub 94%).

Uneori, chiar dacă oxigenul din sânge este într-o concentrație normală în repaus, este necesară
efectuarea unui test de efort - Pulsoximetria digitală la efort, pentru a vedea dacă în condiții
de creștere a necesarului de oxigen, plămânii pot furniza surplusul solicitat. În cazul scăderii
saturației în oxigen după efort progresiv și dozat sub 92% ne aflăm în fața unei insuficiențe
respiratorii latente (declanșate doar de efort).

În ceea ce privește intensitatea și modalitatea efortului necesar descoperirii unei insuficiențe

respiratorii latente, nu există unanimitate între specialisti. Sunt recomandate: mersul pe jos
sau pe covor rulant timp de 6 minute, urcarea scărilor, ergobicicleta, etc.

Dacă se folosesc ca metode de testare la efort fie urcatul scărilor, fie covorul rulant,
avem 5 paliere de intensitate, în funcție de gravitatea afecțiunii, vârsta, greutatea și
antrenamentul subiectului:

Foarte ușor: urcatul a 5 trepte sau 10-20w/s

Ușor: urcatul a 10 trepte sau 20-40w/s
Mediu: 20 trepte sau 40-100w/s
Intens: 40 trepte sau100-140w/s
Maximal: 80 trepte sau>140w/s

După fiecare treaptă se determină concentrația de oxigen din sânge prin oximetrie digitală, se
ia pulsul și se evaluează clinic pacientul. Dacă apar probleme pe parcursul probei, se poate
recomanda întreruperea efortului. Criteriile de întrerupere a efortului sunt: SaO2 sub 90%,
AV peste 110/min, dispnee intensă subiectivă, tulburari de ritm.

Metoda poate contribui la depistarea diverselor afecțiuni pulmonare manifeste sau

latente și poate aprecia gravitatea lor: astmul bronșic de efort, BPOC, fibroze pulmonare
difuze, alveolite alergice extriseci, pneumonii severe, pleurezii masive, etc. Poate, de
asemenea, monitoriza evoluția sub tratament a bolilor pulmonare, eminențele de acutizare,
nevoia de oxigenoterapie de lunga durată și eficiența ei, supravegherea sindromului de apnee
în somn, etc.