Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova

Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea Ştiinţe Economice
Departamentul „Finanţe şi Bănci”

RAPORT
privind efectuarea practicii de inițiere în specialitate

Jemna Elena
Grupa: FB 171

Conducător ştiinţific
Dr. conf. univ.
Doga-Mîrzac Mariana

Chişinău, 2018
 Cuprins

Introducere....................................................................................................................................
Capitolul I Organizarea întreprinderii : forma de organizare şi de proprietate; procedura de
înregistrare. Legislaţia în baza căreia se formează întreprinderea. Deosebiri de organizare în
dependenţă de forma organizaţional-juridică ( SRL, SA, ÎI )........................................................
Capitolul II Modalităţi de formare a capitalului la diferite tipuri de întreprinderi ( SRL,SA,ÎI )...
Capitolul III .. Formarea resurselor financiare în componentele sistemului bugetar (APL,
autorităţi publice, inspectoratul fiscal, instituţie bugetară, autorităţi publice la autogestiune)…….
Capitolul IV Descrierea structurii entităţilor la diferite forme organizatorico-juridice, instituţii şi
autorităţi publice ( Ministerul finanţelor, APL, Parlament, Guvern, APC, instituţii bugetare,
CNAS, CNAM).................................................................................................................................
Capitolul V Competenţe şi responsabilităţi în domeniul finanţelor întreprinderii...........................
Capitolul VI Competenţe şi responsabilităţi în domeniul finanţelor publice. Instituţii
subordonate ministerului finanţelor...................................................................................................
Capitolul VII Evaluarea activităţii şi locul departamentului financiar în structura entităţii.
Analiza fişei postului lucrătorului financiar în sfera privată şi publică............................................
Capitolul VIII. Acumularea şi selectarea informaţiei necesare pentru desfăşurarea activităţii
financiare, exemple de rapoarte financiare, modalităţi de raportare………………………………
Capitolul IX . Sarcina individuală formulată de coordonatorul de practică……………………….
Bibliografie...................................................................................................................................

Anexe..........................................................................................................................................................................

2
INTRODUCERE

Un rol important în consolidarea cunoștințelor și obținerea aptitudiniilor practice îi revine

practicii de inițiere în specialitate. Desfășurarea practicii ne-a oferit posibilitatea să ne
aprofundăm cunoștințelor obținute pe parcursul studierii disciplinelor de profil, să ne
familiarizăm cu particularitățile de aplicare în practică a cunoștințelor teoretice, să obținem
abilități analitice necesare, precum și unele deprinderi profesionale în domeniul în care
intenționăm să activăm în viitor.

Multiplele schimbări ce apar astăzi în economia de piaţă în care activează, întreprinderea

trebuiesă manifeste un anumit comportament, o anumită direcţie strategică care să permită
sesizarea segmen-telor neacoperite de pe piaţă şi avantajele comparative faţă de concurenţi.

3
CAPITOLUL I. ORGANIZAREA ÎNTREPRINDERII : FORMA DE
ORGANIZARE ȘI DE PROPRIETATE;

PROCEDURA DE ÎNREGISTRARE. LEGISLAȚIA ÎN BAZA CĂREIA SE

FORMEAZĂ ÎNTREPRINDEREA. DEOSEBIRI DE ORGANIZARE ÎN
DEPENDENȚĂ DE FORMA ORGANIZAȚIONAL-JURIDICĂ( SRL, SA,
ÎI).

1.1. Organizarea întreprinderii: forma de organizarea și de proprietate.

Întreprinderea constituie un agent economic cu firmă (titulatură) proprie înfiinţată de

antreprenor în modul stabilit de legislaţie.
    Întreprinderea are dreptul de persoană juridică sau de persoană fizică, în conformitate cu
prezenta Lege.
    Întreprinderea-persoană juridică şi întreprinderea-persoană fizică au aceleaşi drepturi şi
obligaţii, cu excepţia răspunderii patrimoniale pentru obligaţiile lor.
Odată cu inițierea unei afaceri, o primă întrebare este alegerea celei mai potrivite forme
organizatorico-juridice a întreprinderii pentru a putea începe activitatea de antreprenoriat.
În conformitate cu legislaţia naţională în vigoare a Republicii Moldova, activitatea de
antreprenoriat poate fi practicată sub următoarele forme organizatorico-juridice:
a) întreprindere individuală;
b) societate în nume colectiv
c) societate în comandită;
d) societate pe acţiuni;
e) societate cu răspundere limitată;
f) cooperativă de producţie;
g) cooperativă de întreprinzător;
h) întreprindere de arendă;
i) întreprindere de stat şi întreprindere municipală.

Întreprinderea individuală este întreprinderea organizată de un întreprinzător persoană fizică.

Potrivit articolului 26 din Codul civil, persoana fizică poate desfășura activitate de întreprinzător
din momentul înregistrării în calitate de întreprinzător individual. Anterior intrării în vigoare a
Legii nr. 220/2007 cu privire la înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor
individuali, activitatea de întreprinzător a persoanei fizice era reglementată de Legea nr.
845/1992, care statua că activitatea de muncă individuală are caracterul muncii de întreprinzător
şi se poate desfăşura în formă de organizare a întreprinderii individuale.
Întreprinderea individuală nu este persoană juridică şi se prezintă în cadrul raporturilor de
drept ca persoană fizică. Patrimoniul întreprinderii individuale este inseparabil de bunurile
persoanele ale antreprenorului.
Antreprenorul-posesor al întreprinderii individuale poartă răspundere nelimitată pentru
obligaţiile acesteia cu întreg patrimoniul său, exceptîndu-se acele bunuri care, conform legislaţiei
în vigoare, nu fac obiectul urmăririi.

4
    Membrii familiei-posesor ai întreprinderii individuale poartă răspundere nelimitată solidară
pentru obligaţiile acesteia cu întreg patrimoniul lor, exceptîndu-se acele bunuri care, în
conformitate cu legislaţia în vigoare, nu fac obiectul urmăririi.
 Societatea în nume colectiv reprezintă o întreprindere aflată în posesiunea a două şi mai multe
persoane juridice şi (sau) personae fizice care şi-au asociat bunurile în scopul desfăşurării în
comun a unei activităţi de antreprenoriat, sub aceeaşi firmă, în baza contractului de constituire
(de societate) încheiat între acestea.

   Societatea în nume colectiv nu este persoană juridică şi se prezintă în cadrul raporturilor de

drept ca persoană fizică. Pentru obligaţiile societăţii toţi asociaţii poartă răspundere solidară
nelimitată cu întreg patrimoniul lor, exceptîndu-se bunurile care, în conformitate cu legislaţia în
vigoare, nu fac obiectul urmăririi.

La societatea în nume colectiv, numărul asociaţilor nu poate fi mai mic de 2 şi nici mai mare
de 20 de persoane fizice sau juridice. Asociaţii sunt obligaţi să desfăşoare împreună activitatea
de întreprinzător în numele societăţii, iar în caz de pierderi, să răspundă solidar şi nelimitat
pentru datoriile acesteia.

Societatea în comandită reprezintă o întreprindere aflată în posesiunea a două şi mai multe

persoane juridice şi (sau) persoane fizice care şi-au asociat bunurile în scopul desfăşurării în
comun a unei activităţi de antreprenoriat, sub aceeaşi firmă, în baza contractului de constituire
(de societate) încheiat între acestea. Societatea în comandită are în componenţa sa cel puţin un
comanditat şi un comanditar. Deosebirea între ele este următoarea: comanditaţii desfăşoară
activitatea de întreprinzător în numele societăţii şi răspund nelimitat pentru datoriile societăţii, în
timp ce comanditarii sunt consideraţi a fi finanţatori, ei nu participă la activitatea de
întreprinzător a societăţii şi suportă riscul pierderilor ce rezultă din activitatea societăţii doar în
limita aportului depus.

Codul civil al Republicii Moldova defineşte societatea pe acţiuni ca fiind acea societate
comercială al cărei capital social este divizat în acţiuni şi ale cărei obligaţii sînt garantate cu
patrimoniul societăţii (art.156 alin.(1)). Societatea pe acţiuni este o persoană juridică cu scop
comercial al cărei capital este împărţit în acţiuni. Cu alte cuvinte, la alcătuirea ei participă mai
multe persoane şi fiecare depune o cotă de participare exprimată în bani. Ulterior, aceşti bani
adunaţi în capitalul societăţii pe acţiuni se preschimbă în nişte titluri, numite acţiuni. De aici vine
şi denumirea organizaţiei, de societate pe acţiuni, adică societate bazată pe acţiuni. Fiecare
membru al organizaţiei are la îndemînă una sau mai multe acţiuni, care îi dau posibilitatea să
ceară de la societate partea care i se cuvine din cîştiguri.

O societate cu răspundere limitată(abreviata ca curent S.R.L. ori SRL) este o formă legală de
companie, o anumită persoană juridică, care are o răspundere limitată în faţa legii şi faţă de
proprietarii acesteia. Este o formă hibridă de business avînd caracteristici atît ale unui parteneriat
cît şi ale unei corporaţii, fiind mai flexibilă decît alte forme ale societăţii comerciale şi mai
adecvată pentru un proprietar unic sau pentru un număr mic de membri. Una dintre cele mai
răspîndite societăţi comerciale este societatea cu răspundere limitată

Conform art.145 al Codului Civil al Republicii Moldova, societatea cu răspundere limitată

este societatea comercială al cărei capital social este divizat în părţi sociale, conform actului de

5
constituire şi ale cărei obligaţii sînt garantate cu patrimoniul societăţii. Reieşind din definiţie
putem evidenţia următoarele caractere ale SRL:

1. Asocierea se bazează pe încrederea asociaţilor, societatea are un caracter intutio

personae, ca şi societăţile de persoane;

2. Capitalul social nu poate fi mai mic de 5400 lei şi este divizat în anumite fracţiuni, părţi
sociale; partea socială nu este titlu de valoare şi este transmisibil;

3. Asociaţii răspund pentru obligaţiile sociale în limita aportului lui;

4. Numărul asociaţilor poate fi între 2 şi 50 asociaţi; cu excepţie , poate fi constituită şi de o

singură persoană;

5. Societatea dispune de o structură stabilă;

Cooperativa de producţie este o întreprindere aflată în posesia a trei şi mai mulţi cetăţeni care
şi-au asociat bunurile în scopul desfăşurării în comun a unei activităţi de antreprenoriat, sub
aceeaşi firmă, în baza statutului semnat de aceştia.
Cooperativa de producţie este persoană juridică şi răspunde pentru obligaţiile juridice şi
răspunde pentru obligaţiile asumate cu patrimoniul întreprinderii. Cooperatorii poartă răspundere
pentru obligaţiile cooperativei de producţie în limitele cotelor care le aparţin din patrimoniul
cooperativei, iar dacă aportul respectiv este insuficient, poartă răspundere suplimentară cu averea
lor personală în mărime nu mai mică decît cea stabilită de legislaţia în vigoare.
    Particularităţile înfiinţării, funcţionării şi încetării activităţii cooperativelor de producţie sînt
reglementate de Legea cu privire la cooperaţie, de legislaţia civilă, precum şi de statutul
cooprativei.
Cooperativa de întreprinzător este o întreprindere alcătuită din cel puţin 5 membri persoane
fizice sau juridice, în scopul de a contribui la obţinerea profitului de către membrii ei.
Scopul cooperativei de întreprinzător este de a contribui la obţinerea profitului de către
membrii săi. În acest sens se disting cooperative de prelucrare, cooperative de prestări servicii,
inclusiv agricole şi de consultanţă, cooperative de economii şi împrumut etc.
Cele mai multe cooperative de întreprinzător se axează pe domeniul agriculturii. În cadrul
cooperativei, unii membri se ocupă cu fructe, legume, cereale, alţii prestează servicii de
mecanizare, de reparaţie a tehnicii, de transport etc. Împreună este mai uşor de lucrat şi veniturile
sînt mai mari.
Specific pentru cooperativa de întreprinzător este faptul că membrii cooperativei trebuie să
participe la relaţiile economice dintre ei şi cooperativă. Potrivit Legii privind cooperativa de
întreprinzător, nr.73/2001, cooperativa este obligată să livreze (presteze) cel puţin 50 la sută din
volumul total al producţiei (serviciilor) proprii membrilor săi şi/sau să procure (să beneficieze)
de la membrii săi în volum de cel puţin 50 la sută din totalul producţiei procurate (serviciilor
primite) de către cooperativă (art.6).
Întreprinderile de arendă sînt unităţi fondate de membrii colectivelor întreprinderilor de stat
(municipale) sau ale subdiviziunilor lor structurale, reorganizate în scopul desfăşurării în comun
a activităţii de antreprenor, sub aceeaşi firmă, pe baza statutelor şi contractului de arendare a
bunurilor statului (municipiului).
6
 Ele sînt persoane juridice şi poartă răspundere pentru obligaţiile asumate cu patrimoniul său.
Membrii întreprinderii poartă răspundere pentru obligaţiile acesteia în limita cotei (părţii) ce le
revine din patrimoniul întreprinderii.

Întreprinderile de stat şi întreprinderile municipale care au capitalul format din bunurile

transmise de fondatori la constituire sau în timpul funcţionării, fac parte din categoria
persoanelor juridice de drept privat cu scop lucrativ.

Întreprinderea de stat este agent economic independent cu drepturi de persoană juridică, care,
pe baza proprietăţii de stat transmise ei în gestiune, desfăşoară activitate de întreprinzător şi
poartă răspundere pentru obligaţiile sale cu toate bunurile de care dispune.

Întreprinderea municipală, în conformitate cu Regulamentul-model al întreprinderii

municipale, adoptat prin Hotărîrea Guvernului nr.387/1994 este considerată un agent economic
cu personalitate juridică, constituită în exclusivitate pe baza proprietăţii municipale, care, prin
utilizarea ei judicioasă, produce anumite bunuri de mărfuri (producţie), execută lucrări şi
prestează servicii, necesare pentru satisfacerea cerinţelor fondatorului sau pentru realizarea
intereselor sociale şi economice ale colectivului de muncă. Ea este în drept să practice orice gen
de activitate neiterzise de lege. Ca orice persoană juridică, întreprinderea municipală poate crea
filiale şi reprezentanţe.

1.2. Procedura de înregistrare.

Înregistrarea unei afaceri se realizează la Camera Înregistrării de Stat și la oficiile ei
teritoriale. În scopul simplificării procedurilor de inițiere a afacerii, la Camera Înregistrării de
Stat a fost creat ghișeul unic, care îi permite întreprinzătorului, pe lângă perfectarea
documentelor de înregistrare, verificarea denumirii și confecționarea ștampilei, să se pună în
evidența electronică a Casei Naționale de Asigurări Sociale și a Companiei Naționale de
Asigurări în Medicină, să obțină codurile statistice și cel fiscal. 
Simpla înregistrare a afacerii și obținerea certificatului de înregistrare nu permit
întreprinzătorului să înceapă activitatea, deoarece există o serie de proceduri obligatorii a fi
parcurse, care sunt specificate în Tabelul 1.1 și reflectă etapele de deschidere a unei afaceri de la
zero în Republica Moldova:

Tabelul 1.1

7
 1. Punerea în evidența fiscală.

Deși Camera Înregistrării de Stat prezintă organului fiscal, o dată la 3 zile, informația privind
atribuirea numărului de identificare de stat, întreprinzătorul trebuie să se pună personal în
evidența Inspectoratului Fiscal de Stat teritorial pe a cărui rază întreprinderea își are sediul.
Numărul de identitate indicat în certificatul de înregistrare reprezintă și codul fiscal al
întreprinderii.
Inspectoratul Fiscal de Stat teritorial deschide pentru fiecare întreprindere un Dosar personal,
care conține copiile actelor de constituire și a certificatului înregistrării de stat; date despre
fondatorul, conducătorul și contabilul-șef (numele, prenumele, data, anul nașterii, adresa și
informația de contact, datele documentului ce atestă identitatea), precum și alte acte necesare
organului fiscal.

În cazul în care își schimbă sediul din raza de activitate a Inspectoratului Fiscal de Stat
teritorial unde se află în evidență, contribuabilul este obligat să depună cererea de transmitere a
dosarului la Inspectoratul Fiscal de Stat teritorial de la noul sediu.

2. Înregistrarea în calitate de plătitor al contribuțiilor de asigurări sociale de stat

obligatorii se efectuează la oficiul teritorial al Casei Naționale de Asigurări Sociale.

3. Înregistrarea în calitate de plătitor al primelor de asigurare obligatorie de asistență

medicală se realizează la agenția teritorială a Companiei Naționale de Asigurări în
Medicină.

4. Deschiderea contului bancar.

8
 Indiferent de forma organizatorico-juridică, toate întreprinderile sunt obligate să păstreze
mijloacele bănești la bancă, prin deschiderea contului bancar. Întreprinzătorul poate deschide
mai multe conturi, atât în lei moldovenești, cât și în valută străină, în orice bancă din țară.

Deși, deseori, criteriul de bază în alegerea băncii unde va fi deschis contul bancar este
apropierea acesteia de oficiul întreprinderii, nu întotdeauna aceasta este varianta optimă. Înainte
de a lua decizia respectivă, antreprenorul ar trebui să adune și să analizeze următoarele
informații: serviciile prestate de bancă, tarifele practicate pentru deservire, rapiditatea
transferurilor, credibilitatea băncii, reputația băncii în comunitate. Numai după vizitarea oficiilor
mai multor bănci, după discuții cu personalul, cu clienții acestora poate fi luată o decizie
referitoare la contul bancar.

Pentru deschiderea unui cont curent este necesară prezentarea următoarelor documente:

 Cererea de deschidere a contului, semnată de conducătorul și de contabilul-șef al

întreprinderii;

 Fișa cu specimenele de semnături și amprenta ștampilei legalizată notarial (2 exemplare);

 Certificatul de atribuire a codului fiscal, emis de Inspectoratul Fiscal de Stat (originalul și

copia);

 Extrasul din Registrul de stat al persoanelor juridice sau din Registrul de stat al
întreprinzătorilor individuali (în cazul întreprinderii individuale), eliberat de Camera
Înregistrării de Stat (originalul sau copia legalizată notarial);

 Certificatul de înregistrare a întreprinderii, eliberat de Camera Înregistrării de Stat, sau

alte documente care confirmă înregistrarea de stat conform legislației în vigoare
(originalul și copia);

 Documentele de constituire (statutul, contractul de constituire etc.) (originalele și

copiile); - copia actului de identitate al persoanei care prezintă documentele pentru
deschiderea contului;

 Actul sau copia actului, legalizată notarial, care atestă împuternicirile persoanei de a
deschide contul (în cazul deschiderii contului de către persoana împuternicită);

 Alte documente la cererea băncii.

5. Obținerea licenței.

Conform legislației Republicii Moldova, practicarea a circa 50 de genuri de activitate se

realizează numai în baza licenței. De aceea, la etapa lansării în afacere, întreprinzătorul trebuie să
studieze Legea privind reglementarea prin licențiere a activității de întreprinzător(LEGE Nr.
451 din  30.07.2001), pentru a stabili dacă activitatea pe care dorește s-o desfășoare necesită sau
nu obținerea licenței, și să întreprindă acțiunile necesare pentru obținerea acesteia.
Licența pentru practicarea unui anumit gen de activitate reprezintă un act administrativ care
atestă capacitatea și dreptul titularului de a desfășura, pentru o perioadă stabilită, genul de
activitate indicat în aceasta, cu respectarea obligatorie a condițiilor de licențiere.

9
 În prezent, în Republica Moldova există 6 organe împuternicite cu eliberarea licenţelor:

1) Camera de Licenţiere;

2) Banca Naţională a Moldovei;

3) Comisia Naţională a Pieţei Financiare;

4) Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică;

5) Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei;

6) Consiliul Coordonator al Audiovizualului. Dintre toate aceste autorităţi, cele mai multe feluri
de licenţe eliberează Camera de Licenţiere.

1) Camera de Licenţiere este un organ de stat aflat în subordinea Ministerului Economiei, are
statut de persoană juridică, dispune de ştampilă şi îşi desfăşoară activitatea pe baza unui
regulament aprobat de Guvern. Funcţia principală a Camerei constă în eliberarea licenţelor.
Pe lîngă aceasta, Camera îndeplineşte funcţii ajutătoare, şi anume:

a) eliberează, prelungeşte, reperfectează, reia valabilitatea licenţelor, eliberează copii şi

duplicate ale acestora, suspendă, retrage, recunoaşte ca nevalabile anumite licenţe;

b) organizează controlul asupra respectării de către titularii de licenţe a condiţiilor de licenţiere;

c) ţine dosarele de licenţiere şi registrul de licenţiere;

d) prezintă Ministerului Economiei dări de seamă anuale privind activitatea sa.

Deciziile Camerei de Licenţiere pot fi contestate în instanţa judecătorească. Genurile de

activitate care se supun licenţierii de către Camera de Licenţiere sînt numeroase.

Dintre ele enumerăm doar cîteva: activitatea de audit; activitatea de evaluare a bunurilor
imobile; activitatea burselor de mărfuri; organizarea şi desfăşurarea loteriilor, jocurilor de noroc,
întreţinerea cazinourilor, exploatarea automatelor de joc cu cîştiguri băneşti, stabilirea mizelor la
competiţiile sportive; importul şi comercializarea producţiei alcoolice, a berii, produselor din
tutun; construcţiile de clădiri; îmbutelierea apelor minerale şi naturale potabile; activitatea
particulară de detectiv şi pază; activitatea farmaceutică; transportul auto de călători în folos
public; activitatea de turism; activitatea de broker vamal etc.

2) Banca Naţională a Moldovei. Dintre atribuţiile de bază ale Băncii Naţionale face parte cea de
licenţiere şi supraveghere a activităţii instituţiilor financiare din republică (art.5 al Legii cu
privire la Banca Naţională a Moldovei, nr.548/199570). Cu alte cuvinte, Banca Naţională este
singurul organ de stat care eliberează licenţe pentru activitatea băncilor comerciale din ţară, fiind
în drept să le impună sancţiuni sau chiar să le retragă aceste licenţe. Pe lîngă aceasta, Banca
Naţională este singura instituţie care eliberează licenţe pentru activitatea de schimb valutar.

3) Comisia Naţională a Pieţei Financiare este o autoritate publică autonomă, responsabilă faţă
de Parlament, care reglementează şi autorizează activitatea participanţilor la piaţa financiară
nebancară, supraveghind respectarea legislaţiei de către ei. În acest scop, Comisia Naţională este

10
învestită cu putere de decizie, de intervenţie, de control şi de sancţionare disciplinară şi
administrativă (art.1 al Legii privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare, nr.192/199871).

În general, funcţiile Comisiei Naţionale se extind asupra participanţilor la piaţa financiară

nebancară, care cuprinde: deţinătorii de valori mobiliare, investitorii, asiguraţii, organizaţiile care
lucrează pe piaţa valorilor mobiliare, Biroul Naţional al Asigurărilor de Autovehicule din
Republica Moldova, membrii asociaţiilor de economii şi împrumut, clienţii organizaţiilor de
microfinanţare şi participanţii profesionişti la piaţa financiară nebancară. Reieşind din aceasta, la
atribuţiile de bază ale Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare se referă eliberarea licenţelor
pentru:

a) activitatea asigurătorilor (reasiguratorilor), brokerilor de asigurare şi de reasigurare;

b) activitatea de gestiune a activelor fondurilor nestatale de pensii;

c) activitatea asociaţiilor de economii şi împrumut;

d) activitatea profesionistă pe piaţa valorilor mobiliare.

4) Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (pe scurt - ANRE) este autoritatea
învestită cu atribuţii de reglementare şi monitorizare a domeniului energeticii: energia electrică,
gaze naturale, benzină, motorină, alte produse petroliere. În aşa mod, ANRE eliberează licenţe
pentru desfăşurarea activităţilor sus-menţionate în conformitate cu Legea cu privire la gaze,
Legea cu privire la energia electrică şi Legea privind piaţa produselor petroliere (art.4 din Legea
cu privire la energetică, nr.1525/199872).

5) Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei

(pe scurt - ANRCETI). Agenţia, în limitele competenţelor sale, are dreptul să elibereze, să
suspende ori să revoce licenţele, să elaboreze şi să modifice condiţiile de licenţă conform legii şi
să efectueze controlul respectării acestora (art.10 pct.(c) din Legea comunicaţiilor electronice,
nr.241/200773).

ANRCETI este împuternicită prin lege să elibereze licenţe de activitate pentru:

a) utilizarea frecvenţelor sau canalelor radio şi/sau a resurselor de numerotare în scopul furnizării
reţelelor şi/sau serviciilor de comunicaţii electronice;

b) serviciile de creare, implementare şi de asigurare a funcţionării sistemelor informaţionale

automatizate de importanţă statală, inclusiv a produselor program.

În alţi termeni, Agenţia este responsabilă de acordarea licenţelor pentru frecvenţele de undă
radio, tele, programelor Internet, telefonie mobilă (Orange, Moldcell, Unité) şi fixă

11
(Moldtelecom). Lista licenţelor eliberate de ANRCETI se publică în Monitorul Oficial al
Republicii Moldova.

6) Consiliul Coordonator al Audiovizualului acordă licenţe pentru difuzarea programelor pe cale

radioelectrică terestră şi/sau prin orice alte mijloace de telecomunicaţii decît cele radioelectrice
terestre (art.23-34 din Codul audiovizualului al Republicii Moldova. Cu alte cuvinte, acordă
licenţe pentru posturile de radio şi televiziune pe teritoriul republicii.

6. Obținerea autorizațiilor.

Pentru desfășurarea activității este necesară și obținerea unor autorizații, așa ca:

a. Autorizația de funcționare a unităților comerciale și de prestare a serviciilor sociale,

care este eliberată de Primărie și legalizează amplasamentul afacerii. Pentru autorizația
respectivă întreprinzătorul achită taxa trimestrial, până în ultima zi a lunii imediat
următoare după trimestrul gestionar. Fiind o taxă locală, mărimea ei este stabilită de
administrația publică locală, iar valoarea maximă este reglementată în titlul VII al Codului
fiscal – Taxele locale.

b. Autorizația sanitară de funcționare, care este eliberată de Centrul de Medicină

Preventivă și confirmă faptul că activitatea desfășurată de deținătorul acesteia corespunde
integral prevederilor cerințelor sanitaro-epidemiologice în vigoare. Pentru eliberarea
autorizației respective nu se percepe taxă, însă se achită plata pentru testele de laborator.
c. Autorizația de prevenire și stingere a incendiilor la exploatarea construcțiilor,
obiectivelor, care este eliberată de Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale,
cu avizul de la serviciul pompieri referitor la respectarea cerințelor antiincendiare.
d. Autorizația de construire, în cazul construcției etc.

Pe lângă formalitățile sus-menționate, întreprinzătorului îi revine sarcina să întreprindă o serie de

activități legate de organizarea nemijlocită a afacerii:
 Alegerea amplasamentului afacerii (încăperile pot fi construite, procurate sau închiriate);
 Pregătirea spațiilor, procurarea sau închirierea echipamentului și instalarea acestuia;

 Stabilirea relațiilor cu furnizorii;

 Recrutarea și selectarea personalului;

 Promovarea afacerii.

Numai după parcurgerea acestor etape întreprinzătorul își poate începe activitatea.
Legislația în baza căreia se formează întreprinderea și care  stabileşte agenţii economici care
au dreptul, în numele lor (firmelor lor), să desfăşoare activitate de antreprenoriat în Republica
Moldova şi determină principiile juridice, organizatorice şi economice ale acestei activităţi este
LEGE Nr.845 din 03.01.1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi.

12
 Prezenta Lege nu se extinde asupra persoanelor juridice şi asupra persoanelor fizice care
desfăşoară o altă activitate decît cea de antreprenoriat.
1.3. Deosebiri de organizare în dependenţă de forma organizaţional-juridică
( SRL, SA, ÎI )
Deosebiri de organizare în dependență de forma organizational-juridică (Tabelul 1.2):

Tabelul 1.2

Societattea cu Răspundere Societatea pe Acțiuni Întreprinderea individuală

Limitată
Numărul asociaţilor poate fi între Societatea pe acţiuni este o Întreprinderea individuală este
2 şi 50 asociaţi; cu excepţie , persoană juridică. Ca şi în întreprinderea organizată de
cazul altor persoane
poate fi constituită şi de o singură un întreprinzător persoană
juridice, societatea pe
persoană; acţiuni se înregistrează la fizică
Camera Înregistrării de
Stat.

Capitalul social nu poate fi mai Capitalul social este Patrimoniul întreprinderii

mic de 5400 lei şi este divizat în
anumite fracţiuni, părţi sociale;
partea socială nu este titlu de
valoare şi este transmisibil;
împărţit în nişte fracţiuni individuale  se  formează pe
(cote-părţi), numite acţiuni. baza bunurilor cetaţeanului 
Fiecare acţiune costă o (familiei)  şi altor surse care
sumă de bani, de aceea ele nu sunt interzise de legislaţie.
mai sînt numite titluri de
valoare şi pot fi uşor
cumpărate, vîndute, puse în
gaj etc.;

Plafonul minim al
capitalului social este de
20.000 lei şi faptul că
acesta trebuia împărţit în
acţiuni face ca puţini
întreprinzători să dorească
fondarea unei societăţi pe
acţiuni.
Asocierea se bazează pe Fondatorii societăţii nu Întreprinderea economică este
13
încrederea asociaţilor răspund pentru datoriile activitatea economică
acesteia. Toate obligaţiile desfăşurată în mod organizat,
societăţii pe acţiuni sînt permanent şi sistematic,
achitate din patrimoniul ei. combinînd resurse financiare,
Dacă se întîmplă ca forţa de muncă atrasă, materii
societatea pe acţiuni să prime, mijloace logistice şi
aibă multe datorii, ea va informaţii, pe riscul
intra în procesul de întreprinzătorului, în cazurile
insolvabilitate, iar în cele şi în condiţiile prevăzute de
din urmă poate fi şi lege
lichidată.

CAPITOLUL II. MODALITĂȚI DE FORMARE A CAPITALULUI LA

DIFERITE TIPURI DE ÎNTREPRINDERI ( SRL, SA, ÎI ).
2.1. Formarea capitalului în cadrul întreprinderii de tip SRL

14
 Capitalul social poate fi definit ca expresia valorică a totalităţilor aporturilor în numerar şi în
natură cu care fondatorii societăţii comerciale contribuie la constituirea patrimoniului ei, spre a
asigura mijloace materiale necesare activităţii, atingerii scopurilor propuse.

Conform prevederilor legale şi anume art.21 al Legii nr.135/2007, capitalul social al societăţii
se constituie din aporturile asociaţilor şi reprezintă minima activelor, exprimată în lei, pe care
trebuie să le deţină societatea, al cărei capital social nu poate fi mai mic de 5400 lei (300 de
salarii minime) şi care urmează a fi vărsat în suma de cel puţin 40% pînă la înregistrarea
societăţii, iar restul –în termen de jumătate de an după înregistrarea acesteia sau cum prevede
actul de constituire.

Capitalul de rezervă. Conform prevederilor legale, societatea este obligată să-şi formeze un
capital de rezervă de cel puţin 10% din cuantumul capitalului social.

Capitalul de rezervă al SRL poate fi utilizat doar în scopul acoperirii pierderilor sau la majorarea
capitalului ei social, fiind ca o garanţie suplimentară pentru creditori. Pentru formarea capitalului
de rezervă, se alocă nu mai puţin de 5% din beneficiul anual, pînă se atinge valoarea fixata în
actul de constituire.

Aporturile asociaţilor. Obligaţia principală asumată de către fondatori şi anume prin actul de
constituire este aceea de a vărsa aportul la capitalul social. Capitalul social se constituie din
aporturile asociaţilor în numerar(aporturi monetare, adică sume de bani) şi aporturi în
natură(bunuri corporale, incorporale). Legea nu permite drept aport la capitalul social prestarea
serviciilor de către asociaţi.

Partea socială ale asociaţilor societăţii cu răspundere limitată reprezintă o fracţiune din
capitalul ei social stabilit în funcţie de mărimea aportului la acest capital. Asociatul deţine o
parte sociala. Conform Codului Civil, art.149, părţile sociale pot avea mărimi diferite şi sînt
indivizibile, dacă actul de constituire nu prevede altfel. Mărimea părţii sociale depinde de
valoarea aportului vărsat de asociat la constituirea societăţii şi la majorarea capitalului social.
Asociatul poate dobîndi una sau mai multe părţi sociale de la alţi asociaţi, iar valoarea propriei
părţi se va majora proporţional valorilor părţilor dobîndite şi cazul unui singur asociat, acesta
deţine o parte social egală cu mărimea capitalului social. Dreptul asociaţilor asupra părţilor
sociale se constată printr-un certificat care se eliberează la cererea asociaţilor de către
administratorul societăţii.

2.2. Formarea capitalului în cadrul întreprinderii de tip SA

Societatea pe acţiuni este o persoană juridică cu scop comercial al cărei capital este împărţit
în acţiuni. Cu alte cuvinte, la alcătuirea ei participă mai multe persoane şi fiecare depune o cotă

15
de participare exprimată în bani. Ulterior, aceşti bani adunaţi în capitalul societăţii pe acţiuni se
preschimbă în nişte titluri, numite acţiuni. De aici vine şi denumirea organizaţiei, de societate pe
acţiuni, adică societate bazată pe acţiuni.

Fiecare membru al organizaţiei are la îndemînă una sau mai multe acţiuni, care îi dau
posibilitatea să ceară de la societate partea care i se cuvine din cîştiguri. Societăţile pe acţiuni
sînt considerate de doctrină cele mai moderne, mai evoluate şi mai complexe forme de societăţi
comerciale. Importanţa lor în orice economie de piaţă este deosebită. De aceea, societăţile pe
acţiuni mai sînt numite societăţi de capital. În legislaţia naţională, societatea pe acţiuni este
reglementată de Codul civil (art.156-170) şi de Legea cu privire la societăţile pe acţiuni,
nr.1134/1997.

2.3. Formarea capitalului în cadrul întreprinderii de tip ÎI

  Întreprinderea Individuală  este întreprinderea care aparține cetățeanului cu drept de

proprietate privată, sau membrilor familiei acestuia, cu drept de proprietate comună.
Patrimoniul Î.I. se formează pe baza bunurilor cetățeanului sau a familiei și a altor surse care nu
sunt interzise de lege.

Orice întreprindere individuală are un patrimoniu inseparabil de bunurile personale ale

antreprenorului. 

CAPITOLUL III.. FORMAREA RESURSELOR FINANCIARE ÎN

COMPONENTELE SISTEMULUI BUGETAR(APL, AUTORITAȚI
PUBLICE, INSPECTORATUL FISCAL, INSTITUȚIE BUGETARĂ,
AUTORITĂȚI PUBLICE LA AUTOGESTIUNE)
16
Veniturile publice reprezintă administrarea publică de bani, resursele financiare ale unui stat.

 Resursele sunt elemente ale bogăţiei unui stat. Provenind din produsul intern brut, la care
se adaugă importul, resursele sunt folosite pentru consum, formarea brută de capital şi
export. Un rol deosebit de important îl au resursele financiare. Ele reprezintă o totalitate
de mijloace băneşti necesare pentru realizarea obiectivelor economice şi sociale într-un
interval de timp determinat.

Resursele, ca element a bogăţiei unei ţări, se pot clasifica astfel:

 resurse materiale;

 resurse umane;

 resurse informaţionale;

 resurse financiare.

Volumul resurselor financiare ale societăţii depinde, în principiu, de doi factori:

1. de mărimea produsului intern brut (PIB);

2. de posibilitatea procurării unor resurse financiare externe (împrumuturi, ajutoare, donaţii

etc.).

Distingem următoarele resurse financiare ale societăţii sau naţiunii:

 resursele financiare ale autorităţilor şi instituţiilor publice;

 resursele întreprinderilor publice şi private;

 resursele organismelor fără scop lucrativ;

 resursele populaţiei.

Resursele financiare naţionale reprezintă totalitatea mijloacelor băneşti, care se află în

posesia cetăţenilor, agenţilor economici, organizaţiilor neguvernamentale, autorităţilor publice de
toate nivelurile, utilizate la realizarea obiectivelor deţinătorilor. în aşa mod, resursele financiare
naţionale înglobează resursele financiare ale diferitor deţinători cu diverse tipuri şi forme de
proprietate.

Pornind de la acest reper, în cadrul resurselor financiare naţionale se discernă doua genuri:
(Tabelul3.1)

a) resursele financiare publice

b) resursele financiare private

17
 Tabelul 3.1.

Cea mai puternică influenţă asupra nivelului resurselor financiare ale societăţii o au factorii:

 volumul şi structura producţiei;

 nivelul preţurilor;

 raportul dintre formarea brută de capital şi consum.

Resursele administraţiei de stat centrale cuprind:

 impozitele şi taxele;

 veniturile nefiscale;

 împrumuturile;

 alte resurse cu caracter întîmplător.

Veniturile bugetelor locale se constituie din impozite, taxe, alte venituri prevăzute de legislaţie şi
se formează din:

1) venituri generale:

a) venituri proprii;

b) defalcări, conform cotelor procentuale, de la impozitele şi taxele de stat;

c) transferuri;

d) granturi pentru susţinerea bugetului;

2) venituri colectate;

3) granturi pentru proiecte finanţate din surse externe.

18
Sursele de finanţare ale bugetelor locale se formează din:

a) operaţiuni cu împrumuturi interne și externe (inclusiv recreditate);

b) operaţiuni aferente vînzării şi privatizării patrimoniului public (cu excepția codurilor

clasificației economice 311120 și 371210);

c) operaţiuni cu soldurile în conturile bugetului;

d) alte operaţiuni cu activele financiare şi cu datoriile bugetului.

(Anexa nr.1 la circulara MF nr.06/2-07 din 17 iulie 2015. Particularitățile privind elaborarea de
către autorităţile administraţiei publice locale a proiectelor bugetelor locale pentru anul 2016 şi a
estimărilor pe anii 2017-2018.)

Resursele întreprinderilor publice cu caracter industrial, comercial sau de altă natură care obţin
venit din vînzarea produselor, efectuarea de lucrări sau prestarea de servicii.

Întreprinderile publice dispun de resurse financiare. Procurarea fondurilor se poate realiza

fie din surse interne, precum:

 beneficiul propriu;

 amortizarea activelor imobilizate; fie din surse externe, cum ar fi:

 aportul adus de acţionari;

 împrumuturi obligatare (prin emisiunea de obligaţiuni - valori mobiliare);

 credite bancare pe termen scurt şi mijlociu;

 credite comerciale.

Serviciul Fiscal de Stat este o autoritate publică, imputernicită să administreze impozitele,

taxele și alte plăți în interesul statului prin crearea de condiții pentru contribuabili în scopul
conformării și respectării legislației, aplicarării uniforme a politicii și reglementărilor în
domeniul fiscal. Realizarea acestui ansamblu de obiective depinde nu numai de voința și cadrul
legislativ adoptat, dar impune și un efort multidimensional al funcționarilor Serviciului Fiscal
pentru optimizarea continuă a procesului de administrare fiscală.

CAPITOLUL IV. DESCRIEREA STRUCTURII ENTITĂȚILOR LA

DIFERITE FORME ORGANIZATORICO-JURIDICE, INSTITUȚII ȘI
AUTORITĂȚI PUBLICE( MINISTERUL FINANȚELOR, APL,
PARLAMENT, GUVERN, APC, INSTITUȚII BUGETAR, CNAS, CNAM).

19
4.1. Ministerul Finanţelor

Ministerul Finanţelor este organul de specialitate al administraţiei publice centrale, care

elaborează şi promovează politica unică a statului în domeniul finanţelor publice. În calitate de
supervizor principal la nivelul finanțelor publice, Ministerul Finanțelor asigură reglementarea și
implementarea politicilor în domeniul managementului finanțelor publice.

Misiunea. Ministerul Finanțelor reprezintă organul de specialitate al administrației publice

centrale responsabil de elaborarea politicilor previzibile, sustenabile și corecte în domeniul
managementului finanțelor publice, prin promovarea transparenței bugetare, în strînsă colaborare
cu mediul de afaceri și cu alte grupuri de interes reprezentative, în scopul asigurării unui
echilibru între obiectivele asumate și resursele disponibile.

Viziunea. Activitatea Ministerului Finanțelor este axată în mod primordial pe atingerea unui
nivel optim în dezvoltarea economică a societății. Prin urmare, relația cu propriul personal,
partenerii și societatea civilă reprezintă componenta cheie în exercitarea cu succes a mandatului
său.

Valorile. Ministerul Finanțelor își propune să fie de încredere, corect, transparent, rațional․

Sarcina de bază a Ministerului este să asigure un echilibru între obiectivele asumate și

resursele disponibile. Domeniile principale de activitate ale Ministerului sunt: politicile bugetare,
de contabilitate, audit, achiziții publice, fiscale și vamale, și administrarea acestora.

Responsabilitatea Ministerului este de a dezvolta politici previzibile, sustenabile și corecte

privind reglementarea activității de întreprinzător, politici de impozitare, vamale, de contabilitate
și de audit, în strânsă colaborare cu mediul de afaceri și cu alte grupuri de interes reprezentative.

În baza obiectivelor programului său de activitate, Ministerul Finanţelor elaborează setul

necesar de acte normative care reglementează procesul bugetar, sistemul de impozitare şi de
evidență contabilă, întocmeşte prognoze pe termen mediu şi de lungă durată privind resursele
financiare, identifică soluţii de reformă în domeniul finanţelor publice, asigură încasările şi
plaţile la bugetul de stat

De asemenea, Ministerul:

 elaborează şi promovează proiectul legii anuale a bugetului şi, în caz de necesitate,

proiecte de legi pentru modificarea şi completarea legii anuale a bugetului de stat și
realizează executarea bugetului de stat;

20
  în limitele competenţelor stabilite prin lege, contractează şi garantează împrumuturile de
stat pe piaţa financiară internă şi externă, gestionează şi monitorizează datoriile interne şi
externe ale Guvernului;

 participă în mod direct la elaborarea politicii fiscale și vamale a statului, a politicii şi

evaluării ofertelor în domeniul investiţiilor, realizate din contul mijloacelor bugetului de
stat, precum şi din contul surselor externe;

 participă la încheierea acordurilor bilaterale şi multilaterale în vederea promovării şi

protejării investiţiilor, a evitării dublei impuneri şi a combaterii evaziunii fiscale.

Întru realizarea atribuţiilor ce îi revin, Ministerul are o structură specifică, adaptată la

necesităţile de guvernare.

Organigrama Ministerului o prezentă în Anexa 1

4.2. Autorităţile publice centrale.

Administraţie publică locală - totalitatea autorităţilor publice locale constituite, în condiţiile

legii, pentru promovarea intereselor generale ale locuitorilor unei unităţi administrativ-teritoriale;

    Autorităţi ale administraţiei publice locale de nivelul întîi - autorităţi publice, luate în
ansamblu, care sînt constituite şi activează pe teritoriul satului (comunei), oraşului (municipiului)
pentru promovarea intereselor şi soluţionarea problemelor colectivităţilor locale;

    Autorităţi ale administraţiei publice locale de nivelul al doilea - autorităţi publice, luate în
ansamblu, care sînt constituite şi activează pe teritoriul raionului, municipiului Chişinău, Bălţi,
unităţii teritoriale autonome cu statut juridic special pentru promovarea intereselor şi
soluţionarea problemelor populaţiei unităţii administrativ-teritoriale respective.

Statutul juridic al unităţii administrativ-teritoriale. Unitatea administrativ-teritorială este

persoană juridică de drept public şi dispune, în condiţiile legii, de un patrimoniu distinct de cel al
statului şi al altor unităţi administrativ-teritoriale.

Subiecţii autonomiei locale

    (1) Autorităţile administraţiei publice locale prin care se realizează autonomia locală în sate
(comune), oraşe (municipii) sînt consiliile locale, ca autorităţi deliberative, şi primarii, ca
autorităţi executive.

21
 (2) Autorităţile administraţiei publice locale prin care se realizează autonomia locală în
raioane sînt consiliile raionale, ca autorităţi deliberative, şi preşedinţii de raioane, ca autorităţi
executive.

    (3) Consiliile locale de nivelurile întîi şi al doilea, precum şi primarii sînt aleşi în condiţiile
Codului electoral.

   Raporturile dintre autorităţile administraţiei publice

    (1) Consiliile locale şi cele raionale, primarii şi preşedinţii de raioane funcţionează ca
autorităţi administrative autonome, soluţionînd treburile publice din sate (comune), oraşe
(municipii) şi raioane în condiţiile legii.

    (2) Raporturile dintre autorităţile publice centrale şi cele locale au la bază principiile
autonomiei, legalităţii, transparenţei şi colaborării în rezolvarea problemelor comune.

    (3) Între autorităţile centrale şi cele locale, între autorităţile publice de nivelul întîi şi cele de
nivelul al doilea nu există raporturi de subordonare, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.

    (4) Orice control administrativ exercitat asupra activităţii desfăşurate de către autorităţile
publice locale nu trebuie să urmărească alt scop decît asigurarea respectării legalităţii şi a
principiilor constituţionale, iar controlul de oportunitate poate viza doar realizarea competenţelor
care le-au fost delegate, în condiţiile legii.

    (5) Autorităţile administraţiei publice centrale consultă asociaţiile reprezentative ale
autorităţilor administraţiei publice locale în problemele ce ţin de administraţia publică locală.

Consiliile locale sînt compuse din consilieri aleşi în condiţiile Codului electoral.

Numărul de consilieri se stabileşte în funcţie de numărul de locuitori ai unităţii administrativ-

teritoriale la data de 1 ianuarie a anului în care au loc alegerile, conform datelor statistice, după
cum urmează:

   Numărul de locuitori ai unităţii                           Numărul de

    administrativ-teritoriale                                      consilieri

    pînă la 1500                                                          9

    între 1501 şi 2500                                                11

    între 2501 şi 5000                                                13

22
    între 5001 şi 7000                                                15

    între 7001 şi 10000                                              17

    între 10001 şi 20000                                             23

    între 20001 şi 50000                                             27

    între 50001 şi 100000                                           33

    între 100001 şi 200000                                         35

    peste 200000                                                        43.

4.3. Parlamentul

Potrivit Constituţiei adoptate la 29 iulie 1994, Parlamentul este organul reprezentativ

suprem şi unica autoritate legislativă a statului. 

Structura Parlamentului:

1.Conducerea Parlamentului ( 1 preşedinte şi 2 vicepreşedinţi)

2.Biroul permanent al Parlamentului este organul de lucru al acestuia și se formează, ținîndu-se

seama de reprezentarea proporțională a fracțiunilor în Parlament. Din el fac parte, din oficiu,
Președintele Parlamentului și vicepreședinții. Componența numerică și nominală a Biroului
permanent se stabilește prin hotărîre a Parlamentului, la propunerea fracțiunilor parlamentare.
Membrii Biroului permanent se numesc prin hotărîri ale fracțiunilor parlamentare, în limitele
numărului de locuri ce le revin. În actuala a XX-a legislatură componența numerică a Biroului
permanent al Parlamentului este stabilită în număr de 14 membri.

3. Comisiile permanente sînt organe de lucru ale Parlamentului, infiinţate pentru efectuarea
activităţii Parlamentului.

Comisiile permanente răspund în faţa Parlamentului şi ii sînt subordonate. Statutul şi modul

de funcţionare a comisiilor permanente se stabilesc prin Regulamentul Parlamentului şi
Hotărîrea   nr. 48-XVIII  din  29.10.2009.

Comisiile permanente se aleg pe intreaga durata a legislaturii. Numărul comisiilor, denumirea,

componenţa numerică şi nominală a fiecărei comisii se va hotărî de Parlament, la propunerea
Biroului permanent. Parlamentul de legislatura XX-a a constituit 9 comisii permanente :

23
 • Comisia administrație publică

• Comisia agricultură şi industrie alimentară

• Comisia cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media

• Comisia drepturile omului şi relaţii interetnice

• Comisia economie, buget şi finanţe

• Comisia juridică, numiri şi imunităţi

• Comisia mediu și dezvoltare regională

• Comisia politică externă şi integrare europeană

• Comisia protecţie socială, sănătate şi familie

• Comisia securitate naţională, apărare şi ordine publică

4. Deputaţii. 101 la număr

4.4. Casa Naţională de Asigurări Sociale

Casa Naţională este condusă de un preşedinte desemnat de Guvernul Republicii Moldova.

Activitatea CNAS este supravegheată de către Consiliul de Administraţie, compus din 12
persoane: reprezentanţi ai Guvernului, Sindicatelor, Patronatului şi Consiliului Republican al
Veteranilor.
CNAS – este organul puterii executive, care realizează politica statului în domeniul
asigurărilor sociale. Prin intermediul sistemului public de asigurări sociale, statul garantează
cetăţenilor dreptul la protecţie socială în cazurile de bătrâneţe, şomaj, boală, invaliditate, de
pierdere a întreţinătorului prin plăţi sociale – a pensii, indemnizaţii, compensaţii nominative şi
alte prestaţii de asigurări sociale. 
În Casa Naţională de Asigurări Sociale activează 1172 de specialişti (din ei 1050 –
functionari publici) care deservesc mai mult de 1 mln. de cetăţeni, beneficiari de plăţi sociale.
Din ei numai beneficiari de pensii – 686490 persoane, de indemnizaţii adresate familiilor cu
copii – 78238  persoane, de alocaţii sociale de stat – 56062 de persoane (la situaţia de
01.10.2016).
Din momentul creării CNAS reforma sistemului public de asigurări sociale în Republica
Moldova a cunoscut mai multe schimbări, printre care - creşterea pensiilor şi indemnizaţiilor prin
intermediul măririi şi indexării lor. 

24
 O parte componentă a reformei de asigurări sociale a fost elaborarea sistemului
informaţional al Registrului evidenţei individuale. Scopul implementării evidenţei individuale
presupune crearea unor condiţii egale de stabilire a pensiei după rezultatul muncii persoanei
asigurate, asigurarea veridicităţii informaţiei privind stagiul de cotizare, care în rezultat
determină mărimea pensiei. Aceasta va spori considerabil interesul persoanelor asigurate în ceea
ce priveşte plata contribuţiilor de asigurări sociale, simplificarea ordinii şi accelerarea procedurii
de stabilire a pensiei. 
CNAS este membru al Asociaţiei Internaţionale pentru Securitate Socială (ISSA) şi al
Asociaţiei Internaţionale a Fondurilor Sociale şi de Pensii (AIFSP).
Casa Naţională de Asigurări Sociale desfăşoară o activitate de colaborare internaţională în
cadrul acordurilor şi convenţiilor bilaterale.  În prezent avem semnate 16 acorduri bilaterale în
domeniul securităţii sociale, dintre care CNAS aplică 14 documente. Aceste acorduri se împart în
două categorii: prima categorie suntacordurile bazate pe principiul teritorialităţii, iar cea de-a
doua – pe principiul proporţionalităţii. În prima categorie de acorduri se includ acordurile cu:
Federaţia Rusă, Ucraina, Belarus, Azerbaidjan, şi Uzbekistan, iar în a doua categorie: România,
Portugalia, Bulgaria, Marele Ducat de Luxemburg, Austria, Estonia, Cehia,  Polonia şi Ungaria,
Belgia, Lituania.
Organigrama CNAS o prezentăm în anexele lucrării (Anexa 2)
4.5. Compania Naţională de Asigurări în Medicină
Compania Naţională de Asigurări în Medicină este o organizaţie de stat autonomă de nivel
naţional, care dispune de personalitate juridică şi desfăşoară activităţi nonprofit în domeniul
asigurării obligatorii de asistenţă medicală, fondată prin Hotărîrea Guvernului Republicii
Moldova nr.950 din 7 septembrie 2001 în scopul implementării Legii cu privire la asigurarea
obligatorie de asistenţă medicală nr.1585-XIII din 27 februarie 1998.
Statutul Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină a fost aprobat prin Hotărîrea
Guvernului Republicii Moldova nr.156 din 11 februarie 2002 în temeiul aceleiaşi Legi şi al altor
acte normative aferente şi are drept obiectiv reglementarea activităţii Companiei. În activitatea sa
Compania se călăuzeşte de Constituţia Republicii Moldova, hotarîrile Parlamentului, decretele
preşedintelui, hotararile şi dispoziţiile Guvernului Republicii Moldova, de alte acte normative
precum şi de Statutul sus menţionat.
Obiectivele Companiei sunt: organizarea, desfăşurarea şi dirijarea procesului de asigurare
obligatorie de asistenţă medicală, cu aplicarea procedeelor şi mecanismelor admisibile pentru
formarea fondurilor financiare destinate acoperirii cheltuielilor de tratament şi profilaxie a
maladiilor şi stărilor, incluse în Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală,

25
 controlul calitatii asistenţei medicale acordate şi implementarea cadrului normativ aferent
asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală.
Prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la unele măsuri pentru
implementarea asigurărilor obligatorii de asistenţă medicala, nr.1432 din 7 noiembrie 2002 a fost
aprobata structura aparatului central şi lista agenţiilor teritoriale ale Companiei Naţionale de
Asigurări în Medicină, care include:

Structura aparatului central al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină

- Conducerea
- Direcţia juridică
- Direcţia economie şi finanţe
- Direcţia contractare
- Direcţia evaluare şi monitorizare
- Direcţia relaţii cu beneficiarii
- Direcţia administrare, logistică și securitate internă 
- Secția management strategic
- Secția tehnologii informaţionale 
- Serviciul colaborare internaţională
- Serviciul audit intern 
- Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media.

Lista agenţiilor teritoriale ale Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină

1. Agenţia teritorială Centru (cu sediul în mun. Chişinău)

2. Agenţia teritorială Nord (cu sediul în mun. Bălţi)

3. Agenţia teritorială Vest (cu sediul în or. Ungheni)

4. Agenţia teritorială Est (cu sediul în or. Căuşeni)

5. Agenţia teritorială Sud (cu sediul în or. Cahul), inclusiv reprezentanţa UTA Găgăuzia.

CAPITOLUL V. COMPETENȚE ȘI RESPONSABILITĂȚI ÎN DOMENIUL

FINAȚELOR ÎNTREPRINDERII.

26
 Finanţele întreprinderii, ca componentă de bază a finanţelor publice, are în vedere
constituirea, repartizarea şi gestionarea resurselor financiare necesare pentru realizarea
obiectivelor sale economice, financiare şi sociale, concretizate în:

producerea de bunuri şi servicii în vedere satisfacerii cerinţelor consumatorilor şi

furnizarea lor la timpul oportun şi în cantităţi optime;

asigurarea echilibrului financiar; obţinerea profitului necesar dezvoltării activităţii şi

remunerării acţionarilor;

ocuparea forţei de muncă ş. a.

Obiectul finanţelor întreprinderii include:

 Constituirea şi lărgirea capitalului social ;

 Crearea / atragerea mijloacelor financiare necesare derulării ritmice a activităţii
operaţionale;
 Constituirea unei structuri financiare optime;
 Asigurarea circuitului fondurilor constituite ;
 Mobilizarea creanţelor şi efectuarea plăţilor;
 Plasarea eficientă a mijloacelor băneşti excedentare;
 Formarea şi repartizarea profitului, remunerarea acţionarilor şi finanţarea creşterii
economice.
Conţinutul şi rolul finanţelor întreprinderii se dezvoltă prin funcţiile pe care acestea le
îndeplinesc şi anume:

Funcţia de asigurare presupune asigurarea întreprinderii în cantitate optimă şi la timpul

oportun cu resursele financiare necesare, prin apelarea la o gamă largă de surse.

Funcţia de repartiţie constă în repartizarea resurselor acumulate şi constituirea unui

sistem de fonduri necesare îndeplinirii programelor economice, financiare şi sociale ale
întreprinderii;
Funcţia de control, prin executarea căreia se urmăreşte organizarea şi funcţionarea în
condiţii de eficienţă a întreprinderii şi în corespundere cu legislaţia în vigoare a ţării. Controlul
financiar intern se execută de persoane abilitate cu funcţii în acest domeniu (contabil şef, director
financiar, managerul general, acţionari, comisia de cenzori, etc.) şi are ca obiectiv evitarea
imobilizării fondurilor, depistarea dereglărilor ce pot avea loc în legătură cu nerespectarea

27
termenelor de încasări şi plăţi, cu neîndeplinirea contractelor de producţie – vânzare, irosirea
patrimoniului, etc. în vederea luării măsurilor operative de lichidare a acestora.

Activitatea întreprinderii poate fi controlată şi de organele financiare centrale şi locale care

urmăresc veridicitatea calculării impozitelor şi taxelor datorate statului, modul de aplicare a
preţurilor şi tarifelor, calculul salariilor, etc.; de către bănci, alte instituţii de creditare în ceea ce
priveşte gradul de lichiditate şi de solvabilitate a întreprinderii, respectarea regimurilor de
decontare, a formelor şi instrumentelor de plată, rambursarea la timp a împrumutului.

28
CAPITOLUL VI. COMPETENȚE ȘI RESPONSABILITĂȚI ÎN
DOMENIUL FINANȚELOR PUBLICE. INSTITUȚII SUBORDONATE
MINISTERULUI FINANȚELOR.

6.1. Competențe și responsabilități în domeniul Finanțelor Publice

Finanţe publice reprezintă relaţii economice realizate prin intermediul banilor, care apar în
procesul repartiţiei PIB în legătură cu satisfacerea nevoilor colective ale societăţii. Ele
îndeplinesc următotoarel funcţii:

(Tabelul 6.1)

Finanţe publice

Funcţia de Funcţia de control

repartiţie

Se produce distribuţia PIB Se înfăptuieşte verificarea

între Guvern şi persoanele exactităţii şi oportunităţii
fizice şi juridice; vărsămintelor în fondurile
constituirea şi folosirea băneşti, utilizări
fondurilor finanţelor întemeiate şi eficiente ale
publice acumulărilor băneşti

Însuşirile pe care le posedă şi funcţiile pe care le exercită finanţele

publice fac posibilă efectuarea proceselor de repartiţie valorică şi
aprecierea corespunderii lor legilor economice şi actelor normative în
vigoare

Funcţia de repartiţie are două faze:

1. Constituirea fondurilor băneşti

2. Distribuirea acestor fonduri.

1.Constituirea fondurilor financiare.

Prima fază a funcţiei de repartiţie se înfăptuieşte prin prelevarea de către agenţii economici a
impozitelor, taxelor, contribuţiilor pentru asigurarea socială, a amenzilor, penalităţilor, chiriilor

29
şi veniturilor întreprinderilor publice, veniturilor din realizarea mijloacelor fixe ale statului,
ajutoare, donaţii, împrumuturi etc.

La constituirea fondurilor financiare participă practic toţi agenţii economici rezidenţi, precum
şi persoane nerezidente: întreprinderile cu capital de stat, întreprinderile cu capital privat sau
mixt, instituţiile publice, populaţia etc.

Cea mai mare parte a resurselor financiare o constituie PIB şi într-o măsură mai mică avuţia
naţională sau transferurile primite din străinătate. De asemenea, la constituirea fondurilor
financiare cea mai mare parte revine resurselor cu titlu nerambursabil, obligator şi fără
contraprestaţii. O parte mai mică din aceste fonduri e completată de resursele împrumutate atît
din interior, cît şi din exteriorul ţării. De fapt, în timp ce are loc constituirea fondurilor de
mijloace financiare la dispoziţia statului, concomitent are loc distribuirea fondurilor băneşti la
diverse persoane juridice şi persoane fizice.

2.Distribuirea fondurilor.

Repartizarea mijloacelor băneşti din fondurile publice trebuie să se facă după anumite
criterii, pe baza anumitelor tehnici, în dependenţă de importanţa obiectivelor ce trebuie finanţate,
deoarece cererea de resurse financiare este, de regulă, mai mare decît oferta.

Distribuţia resurselor financiare se face în scopul acoperirii cheltuielilor privind învăţămîntul,

sănătatea, cultura, asigurările sociale, gospodăria comunală şi locuinţele, apărarea naţională,
menţinerea ordinii publice, datoria publică. Această repartiţie se face pe beneficiari, obiective şi
acţiuni.

Funcţia de control a finanţelor publice.

Necesitatea funcţiei de control a finanţelor publice reiese din faptul că fondurile de resurse
financiare puse la dispoziţia statului aparţin întregii societăţi. Societatea este interesată în
asigurarea resurselor financiare necesare pentru nevoile obşteşti. La dirijarea resurselor
respective se iau în consideraţie priorităţile stabilite de organele competitive, maximalizarea
eficienţei utilizării resurselor financiare etc.

Controlul financiar se efectuează în fazele repartiţiei, producţiei, schimbului şi consumului.

În faza repartiţiei se urmăreşte provenienţa resurselor financiare publice, nivelul acestora,

repartizarea între beneficiari etc.

În faza producţiei controlul financiar se realizează în sectorul public şi se extinde asupra

întreprinderilor publice, avîndu-se în vedere urmărirea tuturor fazelor procesului de producţie,
eficienţa utilizării mijloacelor de producţie.

30
 În faza schimbului se controlează preţurile de realizare, viteza cu care mărfurile trec de la
producător la consumator etc.

În faza consumului controlul financiar vizează consumul productiv al unităţilor economice cu

capital de stat prin prisma eficienţei şi rentabilităţii.

Aici se include şi consumul final al instituţiilor publice de învăţămînt, sănătate, cultură,

administraţie ş.a. Deoarece relaţiile financiare sînt relaţii băneşti, controlul financiar este, de
asemenia, un control nemijlocit de bani.

6.2. Instituții subordonate Ministerului Finanțelor

Controlul financiar public este exercitat de organe specializate:

I. Ministerul Finanţelor;

II. Banca Naţională a Moldovei;

III. Trezorerie;

IV. Serviciul Fiscal de Stat;

V. Curtea de Conturi;

VI. Direcţiile de finanţe ale administraţiilor publice locale;

VII. Parlament;

VIII. Guvern;

IX. Organe specializate ale ministerelor, departamentelor, întreprinderilor de stat etc.

Ministerul Finanţelor exercită administrarea în sfera finanţelor publice şi se preocupă direct

de elaborarea şi urmărirea execuţiei prevederilor bugetare aprobate: organizarea, coordonarea şi
elaborarea proiectului de buget public, inclusiv a bugetului administraţiei centrale de stat. Din
acest punct de vedere, Ministerul Finanţelor:

 Emite normele ce reglementează modul de desfăşurare a lucrărilor privitoare la

întocmirea proiectului bugetar şi după definitivarea acestuia la nivelul său prezintă acest
proiect spre aprobare Guvernului.

 Participă împreună cu Banca Naţională la elaborarea balanţei financiar-monetare şi

valutare a ţării.

 Efectuează studii de oportunitate privitoare la investiţii şi asigură cadrul normativ privind

derularea activităţii financiare, inclusiv la contabilitatea agenţilor economici.

31
  Elaborarea şi adaptarea pe parcurs a sistemului cu pîrghii economico-financiare cu
stabilirea cadrului de funcţionare a acestora în cadrul mecanismului financiar.

 Organizarea şi exercitarea prin organe proprii a controlului financiar de stat.

 Fundamentează şi propune cadrul legislativ privind activitatea financiară, inclusiv modul

de acoperire a deficitului bugetar şi de gestionare a datoriei publice.

Instituțiile suordonate Ministerului Finanțelor

Autoritățile administrative din

Instituțiile publice și întreprinderilede
subordinea Ministerului Finanțelor
stat în care Ministerul Finanțelor are
calitatea de fonator
Agenția Achiziții Publice
Directoratul Liniei de Credit

Consiliul e supravegheere
Instituția publică “Centrul de
publică a auditului
tehnologii Informaționale în
Finanțe”
Inspecția Financiară
Întreprinderea de Stat
“Camera de Stat pentru
Supravegherea Marcării”
Serviciul Vamal

Servicul Fiscal de Stat

32
CAPITOLUL VII. EVALUAREA ACTIVITĂȚII ȘI LOCUL
DEPARTAMENTULUI FINANCIAR ÎN STRUCTURA ENTITĂȚII.
ANALIZA FIȘEI POSTULUI LUCRĂTORULUI FINANCIAR ÎN SFERA
PRIVATĂ ȘI PUBLICĂ.

7.1. Evaluarea activității și locul departamentului financiar în structura

entității.
În condiţiile economiei de piaţă, entitatea economică interacţionează cu partenerii de
afaceri, bugetele de diferite niveluri, deţinătorii de capital şi alţi subiecţi, proces ce condiţionează
apariţia relaţiilor financiare. Un rol important în structura entității îl deține departamentul
financiar-contabil.

Astfel, actualmente, rolul contabilităţii constă în asigurarea de informaţii obiective şi

veridice pentru toţi utilizatorii, în special proprietarii şi conducătorii entităţilor economice.
Obţinerea informaţiei economice integrale este posibilă numai cu ajutorul sistemului
informaţional, cunoscut ca un mijloc de culegere, prelucrare, generalizare şi transmitere a
datelor. Acest sistem se numeşte contabilitate şi este principalul subsistem în sistemul
informaţional. Datele privind activitatea economică a entităţii se introduc, iniţial, în sistemul
contabil, fiind prelucrate, iar informaţia utilă se generalizează, în final în vederea utilizării
acesteia.

Contabilitatea – atât cea financiară, cât și cea managerială – reprezintă una dintre ramurile
cele mai importante funcționării unei afaceri. Gestionarea cu succes a conturilor contabile,
ținerea strictă a evidenței activelor și pasivelor companiei, conformarea rigorilor fiscale – toate
acestea sunt valoroase și utile pentru prosperitatea și rentabilitatea afacerii. Însă, gestiunea
contabilă nu este posibilă fără câteva cunoștințe elementare din domeniul finanțelor, evidenței
contabile, impozitării.
În condițiile economiei de piață, contabilitatea trebuie să corespundă anumitor cerințe și anume
să fie:

 Ieftină – ca unul dintre cele mai raționale departamente din cadrul companiei,
departamentul contabil trebuie să optimizeze cifre, deci fără cheltuieli exagerate.
 Fidelă – acesta fiind una dintre trăsăturile definitorii ale contabilității: datele trebuie să
fie reflectate corect.
 Completă – să se ia în considerare toate aspectele financiare, contabile și fiscale ale
business-ului – toate acestea să fie reflectate, cu precizie, în Situațiile Financiare.

33
  Operativă – toate informațiile să fie prezentate la momentul corespunzător și în timp
oportun.
Rolul departamentului contabil este de a monitoriza situația financiară a organizației, de a
informa consiliul de administrație și de a propune soluții pentru optimizarea acesteia.
Principalele atribuții ale compartimentului financiar-contabil sunt:
– Organizează și desfășoară activitatea financiar-contabilă a entității în conformitate cu
dispozițiile legilor, care sunt în vigoare în Republicii Moldova.
– Urmărește evoluția indicatorilor financiari, precum și respectarea disciplinei de plan și a celei
financiare de către entitate.
– Asigură întocmirea documentelor de planificare financiară, care să urmărească utilizarea
eficientă a resurselor de capital puse la dispoziție.
– Asigură plata integrală și la timp a remunerațiilor personalului.
– Raportează lunar situația privind execuția bugetului de venituri și cheltuieli.
– Răspunde de prezentarea la termen a situațiilor financiare trimestriale și anuale, și a altor
rapoarte importate, cum ar fi toate declarațiile fiscale.
– Asigură îndeplinirea sarcinilor contabilității cu privire la exercitarea controlului financiar atât
cel preventiv, cât și a celui ierarhic operativ-curent.
7.2. Analiza fișei lucrătorului financiar în sfera private și publică

7.2.1. Analiza fișei lucrătorului financiar în sfera publică

În Monitorul Oficial din 27 ianuarie 2017 a fost publicată Hotărârea cu privire la

modificarea Hotărârii Guvernului nr.201 din 11 martie 2009, care prevede punerea în aplicare
a Legii nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public. 
Astfel, conform Metodologiei cu privire la elaborarea, coordonarea şi aprobarea fişei postului,
aceasta se elaborează pentru fiecare funcţie publică, poartă un caracter nonpersonal şi se aduce la
cunoştinţa titularului funcţiei publice la data numirii în funcţia publică. 
Fişa postului este elaborată în scopul instituirii unui sistem organizatorico-juridic
pentru activitatea funcţionarului public, facilitării recrutării corecte a personalului pentru
funcţiile publice, delimitării raţionale a muncii în cadrul autorităţii publice. 
De asemenea, fişa postului asigură obiectivitatea în procesul de evaluare a performanţelor
profesionale ale funcţionarului public, corectitudinea dezvoltării carierei şi managementului
resurselor umane în autoritatea publică, precum şi soluţionarea eventualelor conflicte de
serviciu. 
În fişa postului se includ sarcinile care conduc la realizarea obiectivelor subdiviziunii
structurale din care face parte funcţia publică respectivă, precum şi a obiectivelor autorităţii

34
publice, iar introducerea în fişa postului a sarcinilor care nu ţin de specificul autorităţii publice
este interzisă. 

Fişa postului conţine componentele:

 „Autoritatea publică” conţine denumirea autorităţii publice din care face parte funcţia
publică;
 componenta „Titlul funcţiei” indică denumirea completă a funcţiei publice conform
statului de personal al autorităţii publice;
 componenta „Subdiviziunea structurală” cuprinde date despre subdiviziunea structurală a
autorităţii publice din care face parte funcţia publică — direcţia generală, direcţia, secţia,
serviciul sau oricare altă subdiviziune structurală existentă;
 componenta „Codul funcției” cuprinde codul funcției conform Legii nr.155 din 21 iulie
2011 pentru aprobarea Clasificatorului unic al funcțiilor publice;
 componenta „Nivelul funcţiei” arată categoria funcţiei publice respective — funcţie
publică de conducere de nivel superior, funcţie publică de conducere sau funcţie publică
de execuţie;
 componenta „Conducătorul direct” prevede sub a cui conducere se află titularul funcţiei
publice;
 componenta „Conducătorul ierarhic superior” prevede sub conducerea cui se va afla
titularul funcţiei publice în cazul absenţei conducătorului direct.
 componenta „Colaborarea internă” include posturile şi subdiviziunile din cadrul
autorităţii publice cu care titularul funcţiei publice colaborează în procesul exercitării
sarcinilor funcției;
 componenta „Colaborarea externă” indică autorităţile şi instituţiile publice, organizaţiile
şi instituţiile de drept privat, organizaţiile internaţionale şi persoanele din exteriorul
autorităţii publice cu care titularul funcţiei publice colaborează în procesul exercitării
sarcinilor funcției;
 componenta „Scopul general al funcției” prevede direcţiile principale de activitate
 componenta „Sarcinile de bază ale funcției” arată domeniile principale de activitate în
corespundere cu scopul general al funcţiei publice. Fişa postului trebuie să cuprindă un
număr rezonabil de sarcini pentru a putea fi realizate de titular, de regulă între 3 şi 7,
precum și ponderea timpului de muncă alocat pentru fiecare sarcină. Nu se admite
expunerea vagă şi fără sens a sarcinilor, precum şi folosirea unor expresii de tipul
„exercită şi alte sarcini stabilite de conducătorul subdiviziunii structurale sau al autorităţii
publice”.
 componenta „Calificări profesionale” conţine următoarele subcomponente: „Studii”,
„Experienţă profesională”, „Cunoştinţe”, „Abilităţi” şi „Atitudini /comportamente”
 componenta „Responsabilităţi” conţine informaţia cu privire la modul de exercitare a
sarcinilor funcției.
 componenta „Împuternicirile” conţine informaţii cu privire la limitele drepturilor
titularului funcţiei publice în procesul decizional al autorităţii publice. Componenta

35
 „Împuternicirile” specifică, de asemenea, dreptul titularului funcţiei publice de a înainta
propuneri pentru îmbunătăţirea activităţii autorităţii sau subdiviziunii structurale în
legătură cu realizarea sarcinilor sale, eficientizarea realizării funcţiilor autorităţii publice,
precum şi dreptul de a face parte din componenţa grupurilor de lucru pentru elaborarea
anumitor documente.
 componenta „Alte informații” specifică dacă pentru realizarea sarcinilor stabilite, funcția
publică necesită/ implică acces la secret de stat.

Anexăm un exemplu a fișei de post (Anexa 3)

7.2.2. Analiza fișei lucrătorului financiar în sfera privată

Fișa de post este un ghid de activitate pentru angajați. Uneori suntem supărați pe angajați că
nu își îndeplinesc activitatea. Dar răspunsul este simplu – angajații nu cunosc ce trebuie să facă.
Fișa de post ne permite să măsurăm performanța angajaților, să descriem exact livrabilul final,
comportamentul la serviciu, modalitatea de deservire a clienților.

Fișa postului enumeră și descrie:

 Poziția ierarhică a postului în structura organizațională;

 Relațiile interne și externe;

 Indicatorii de performanță care stabilesc salariile angajaților;

 Criteriile de evaluare a performanțelor;

 Cunoștințele și competențele necesare;

 Alte particularități ale postului.

Anexăm un exemplu a fișei de post (Anexa 4)

36
CAPITOLUL VIII. ACUMULAREA ȘI SELECTAREA INFORMAȚIEI
NECESARE PENTRU DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII FINANCIARE,
EXEMPLE DE RAPOARTE FINANCIARE, MODALITĂȚI DE
RAPORTARE.

Firma se manifestă în structurile pieţei în concordanţă cu interesele colectivităţii de

persoane pe care o grupează. Aceste interese sunt legate de supravieţuirea firmei în structurile
pieţei, de consolidarea situaţiei financiare a proprietarilor săi, de satisfacerea într-o proporţie
mereu crescândă a cererii consumatorilor pentru utilităţile sale.

Unul din obiectivele globale ale activităţii firmei îl reprezintă şi maximizarea valorii de
piaţă, a performanţelor financiare. Suportul necesar realizării acestui obiectiv este cel al creşterii
profitabilităţii şi competitivităţii pe piaţă. Asigurarea profitabilităţii şi competitivităţii pe piaţă
poate fi realizată prin intermediul unei activităţi financiare eficiente.

Activitatea financiară a firmei cuprinde ansamblul raporturilor de asigurare şi repartizare a

resurselor băneşti necesare desfăşurării continue şi eficiente a activităţilor, precum şi a celor de
analiză şi control a rezultatelor obţinute. La nivelul întreprinderilor, o parte însemnată a
operaţiunilor băneşti au un caracter specific, mijlocind formarea şi utilizarea capitalului,
obţinerea, repartizarea şi folosirea profitului.

Asemenea raporturi formează conţinutul funcţiei financiare a firmei. Cu alte cuvinte, această
activitate se concentrează pe fluxurile financiare şi gestiunea acestora (figura 8.1)

Figura 8.1.

37
 Varietatea relaţiilor generate de necesitatea procurării fondurilor băneşti necesare desfăşurării
normale a activităţii economice sunt asemănătoare cu cele prin care se realizează legăturile dintre
fondurile centralizate de mijloace băneşti ale statului şi finanţele firmei.

Activitatea financiară constă într-un ansamblu de acte fizice, intelectuale şi morale, înfăptuite
în mod conştient, în scopul asigurării desfăşurării optime a funcţiei financiare. Acesta presupune
că, pe lângă deciziile şi operaţiunile propriu-zise funcţiei financiare, care dau conţinut
managementului financiar, să existe şi alte acte sau fapte privind organizarea şi conducerea
acestui tip de activităţi: asigurarea consumurilor materiale şi energetice pe care ea le implică,
dotarea cu echipamente adecvate, recrutarea şi perfecţionarea profesională a forţei de muncă din
acest domeniu, implementarea de sisteme informaţionale etc. Altfel spus, prin intermediul
activităţii financiare se urmăreşte realizarea procedurilor financiare, respectiv totalitatea formelor
şi actelor înfăptuite de organul de lucru specializat al întreprinderii – compartimentul financiar –
pe parcursul exercitării atribuţiilor sale.

Organizarea şi desfăşurarea corectă a activităţii financiare într-o firmă trebuie să

îndeplinească acel rol de factor de echilibru, având ca scop temperarea solicitărilor exagerate ale
consumului, concomitent cu rolul de a stimula sporirea producţiei, a productivităţii, creşterea
veniturilor unitare şi totale şi, evident, creşterea profitului.

Activitatea financiară are scopuri multiple subordonate supravieţuirii firmei, obţinerii de

profit şi creşterii economice. Aceste scopuri pot fi sintetizate în următoarele:

 asigurarea rentabilităţii;

 creşterea activelor sau a patrimoniului şi a cifrei de afaceri;

 asigurarea flexibilităţii, care permite firmei să se adapteze la condiţii dificile sau să sesizeze
noi oportunităţi de profit sau creştere.

Domeniile în care se concretizează organizarea internă a activităţii financiare pot fi structurate

prin prisma a două criterii:

a) după natura operaţiilor ce se efectuează;

b) după caracterul decizional pe care îl implică.

Prin prisma primului criteriu, activitatea financiară cuprinde în structura sa următoarele tipuri
de subactivităţi:

1. activitatea de programare şi prognoza financiară;

38
2. activitatea de decontări (plăţi şi încasări) privind procurarea şi utilizarea fondurilor băneşti,
obţinerea profitului şi utilizarea acestuia, inclusiv cele legate de operaţiuni cu efecte comerciale;
3. activitatea de analiză financiară;

4. activitatea de control financiar (preventiv şi gestionar);

5. activitatea de trezorerie.

Prin prisma celui de-al doilea criteriu al caracterului decizional, activitatea financiară are
două componente fundamentele:

1. activitatea de decizie;

2. activitatea de execuţie financiară.

În sens larg, scopul final al activităţii financiare se referă la două aspecte principale:

 echilibrarea ansamblului de fluxuri privind încasările şi plăţile, adică asigurarea echilibrului

financiar;

 rentabilitatea folosirii fondurilor, astfel încât să se asigure atât reconstituirea lor, cât şi
dezvoltarea firmei.

Sintetizând cele expuse mai sus, ajungem la ideea că activitatea financiară cuprinde o serie de
activităţi, cum ar fi:

 asigurarea şi gestionarea surselor financiare necesare desfăşurării activităţii

întreprinderii;

 repartizarea fondurilor băneşti;

 planificarea şi execuţia financiară;

 previziunea indicatorilor financiari;

 exercitarea controlului financiar;

 desfăşurarea unei activităţi rentabile;

 asigurarea unei structuri optime a patrimoniului.

Pentru a determina cât de eficient se desfăşoară activitatea financiară este necesar evaluarea
acesteia. În acest scop, se utilizează o serie de metode de evaluare a activităţii financiare.
Evaluarea activităţii financiare reprezintă un ansamblu de metode, tehnici, procedee care asigură
analiza informaţiilor, în vederea formulării unor aprecieri referitor la situaţia economico-
financiară a întreprinderii, identificarea cauzelor care au determinat anumite modificări, precum
şi a rezervelor interne de îmbunătăţire a acesteia.

39
Exemplu de Raport Financiar (Anexa 5)

Situaţiile financiare sunt întocmite şi prezentate de diverse entităţi din întreaga lume pentru
utilizatori externi. Deşi astfel de situaţii financiare pot părea similare de la o ţară la alta, există
diferenţe care probabil au fost cauzate de o varietate de factori sociali, economici şi juridici,
precum şi de faptul că diferite ţări, în momentul stabilirii dispoziţiilor naţionale, au avut în
vedere necesităţile unor utilizatori diferiţi ai situaţiilor financiare.

Astăzi, prezentarea dărilor de seamă prin reţeaua Internet capătă o popularitate tot mai mare.
Serviciul electronic simplifică considerabil lucrul agenţilor economici şi îi scuteşte de pierderea
timpului.

Noul serviciu de raportare electronică va fi implementat şi la Casa Naţională de Asigurări

Sociale cu începere de la 1 ianuarie 2012. Agenţii economici vor avea posibilitate să prezinte
dările de seamă prin intermediul portalului www.raportare.md. De menţionat că, pe parcursul
unui an la CNAS sunt prezentate circa 1 mln. declaraţii.

Avantajele noii modalităţi de raportare sunt evidente şi anume: operativitatea procesării

informaţiei, excluderea erorilor şi funcţionarea on-line a programului.

Pe site-ul CNAS, la rubrica E-Raportare poate fi găsit Ghidul Utilizatorului Sistemului

Informaţional Automatizat.  

Pentru a prezenta darea de seamă prin reţeaua Internet este necesar de a efectua următorii
paşi:
PASUL I   – înregistrarea pe site-ul www.raportare.md;

PASUL II  – îndeplinirea cererii şi aplicarea ştampilei umede;

PASUL III – depunerea cererii la CTAS.

Toate dările de seamă în formă electronică se prezintă gratis şi nu necesită certificat digital.

40
CAPITOLUL IX . IMPOZITELE- NOȚIUNI GENERALE Impozitele - noțiuni generale.

Impozitul reprezintă o contribuţie băneasca obligatorie cu titlu nerambursabil, datorată,

conform legii, statului de către persoanele fizice şi juridice pentru veniturile care le obţin sau
pentru averea pe care o posedă. Plata impozitului se efectuează în cuantumul şi termenul precis
stabilit prin lege.

Principalele trăsături ale impozitelor sunt:

 Legalitatea impozitelor. Aceasta presupune, că instituirea de impozite se face în baza

autorizării conferite prin lege. Nici un impozit al statului nu se poate stabili şi percepe
decât dacă există legea respectivă la impozit.

 Obligativitatea impozitelor. Aceasta înseamnă, că plata nu este benevolă, ci are

caracter obligatoriu pentru toate persoanele care obţin venituri sau deţin bunuri din
categoria celor supuse impozitării conform legilor în vigoare.

Cea mai veche resursă financiară este impozitul. Originile sale aparţin perioadei de
statornicire a organizaţiei statale. Iniţial, s-a recurs la prelevări asupra bunurilor private, iar odată
cu introducerea monedei se practică impozite în bani.

În literatura de specialitate se întâlnesc mai multe noţiuni de impozit, însă cele mai frecvent
întâlnite sunt următoarele:

 Impozitul este o prelevare pecuniară , în virtutea autorităţilor statului de la particulari

cu titlul definitiv şi fără contraprestaţie imediată şi directă, pentru acoperirea cheltuielilor
publice.
 Impozitul reprezintă o contribuţie bănească obligatorie şi cu titlu nerambursabil,
datorată, conform legii, statului de către persoanele fizice şi juridice pentru veniturile
care le obţin sau pentru averea pe care o posedă. Plata impozitului se efectuează în
cuantumul şi termenul precis stabilit prin lege.

Din noţiunile menţionate recurg şi principalele trăsături ale impozitelor:

41
  Legalitatea impozitelor . Aceasta presupune, că instituirea de impozite se face în baza
autorizării conferite prin lege. Nici un impozit al statului nu se poate stabili şi percepe
decât dacă există legea respectivă la impozit.
 Obligativitatea impozitelor. Aceasta înseamnă, că plata nu este benevolă, ci are caracter
obligatoriu pentru toate persoanele care obţin venituri sau deţin bunuri din categoria celor
supuse impozitării conform legilor în vigoare.

 Nerestituirea impozitelor. Prevede, că prelevările de impozite la fondurile publice de

resurse financiare se fac cu titlu definitiv şi nerambursabil. Adică, transferurile de
impozite făcute în aceste fonduri sunt utilizate numai la finanţarea unor obiective
necesare tuturor membrilor societăţii şi nu unor interese individuale sau de grup.

 Nonechivalenţa impozitelor. Poate fi înţeleasă, pe de o parte, ca o plată în schimbul

căreia contribuabilii nu beneficiază de contraservicii imediate ăi direct din partea statului,
pe de altă parte, ca o diferenţă între cuantumul impozitelor plătite şi valoarea serviciilor
primite în schimb în viitor.

Între impozite şi taxe există deosebiri.

Taxele reprezintă plata efectuată de persoanele fizice sau juridice pentru serviciile prestate
acestora de instituţii publice. Prin urmare, taxele sunt reglementate ca obligaţii bugetare datorate
de persoanele fizice sau juridice, reprezentând plata neechivalentă pentru servicii solicitate de
acestea unor instituţii de stat după principiul recompensei speciale.

Trăsăturile specifice ale taxelo r sunt:

 Plata neechivalentă pentru servicii sau lucrări efectuate de organe sau instituţii care
primesc, întocmesc sau eliberează diferite acte, prestează servicii şi rezolvă alte interese
legitime ale persoanelor fizice sau juridice. Plata serviciilor sau lucrărilor este
neechivalentă deoarece, conform dispoziţiilor legale, aceasta poate fi mai mare sau mai
mică comparativ cu valoarea prestaţiilor efectuate de organe sau instituţii de stat.
 Subiectul plătitor este precis determinat din momentul când acesta solicită efectuarea
unei activităţi din partea unei instituţii de stat.

 Taxele reprezintă o contribuţie de acoperire a cheltuielilor necesare serviciilor solicitate

de diferite persoane în mod direct şi imediat.

Astfel, între cuantumul serviciilor sau activităţile prestate de către stat nu există un raport de
echivalenţă, fiind independente de costul, preţul sau valoarea serviciului prestat, caracteristic

42
pentru care taxele se deosebesc fundamental de preţurile mărfurilor sau tarifele serviciilor
executate de agenţii economici. Preţurile şi tarifele oglindesc toate cheltuielile de producţie şi
circulaţie, pe când taxele nu au decât o valoare simbolică.

Dreptul de a institui un impozit sau o taxă îl are statul, care este exercitat de autoritatea
publică – Parlamentul. Impozitele şi taxele locale sunt stabilite de organele administraţiei
publice locale în baza legii “Cu privire la impozitele şi taxele locale” adoptată de parlament.
Activitatea executivă în domeniul impozitelor revine guvernului, care o exercită prin intermediul
aparatului fiscal.

Elementele impozitului

Impozitele şi taxele se caracterizează fiecare în parte prin anumite trăsături determinate de

modul de aşezare, provenienţă, percepere, rolul lor etc. În acelaşi timp, însă sunt anumite
elemente comune specifice tuturor impozitelor care trebuie să se regăsească în reglementarea
fiecărui tip de impozit, fără de care acesta nu s-ar putea aşeza, determina, urmări şi realiza.

Aceste elemente trebuie să fie bine precizate în momentul instituirii unui impozit, deoarece din
ele rezultă în sarcina cui cade impozitul respectiv, cuantumul acestuia, modul de aşezare şi
percepere, căile de urmărire în caz de neplată, sancţiunile pentru încălcarea prevederilor legale.

Elementele impozitului înaintate în teoria şi practica financiară sunt următoarele:

Obiectul impozitului , reprezintă elementul concret care stă la baza aşezării acestuia şi poate fi
diferit în funcţie de provenienţa impozitului, scopul urmărit, natura plătitorului. Astfel, ca obiect
al impozitului poate apărea:

 Venitul , care poate fi profitul (beneficiul) agenţilor economici şi veniturile persoanelor

fizice;
 Averea (bunurile), care este reprezentată de clădiri, terenuri, mijloace de transport;

 Cheltuielile (consumul), care constituie produsul, serviciul prestat sau lucrarea executată,

bunul importat în cazul impozitelor indirecte;

 Actele şi faptele realizate de organele statului pentru care se datorează taxe de timbru şi

înregistrare. Spre exemplu, eliberarea, legalizarea, autentificarea unor acte, deschiderea şi
dezbaterea succesiunilor, soluţionarea litigiilor de către organele de judecată.

Baza de calcul (materia impozabilă) reprezintă elementul pe care se fundamentează evaluarea

(calculul) impozitului. Baza de calcul poate să fie aceeaşi ca şi obiectul impozabil sau să difere

43
de acesta. Astfel, atunci când obiectul impozitului îl constituie valoarea, venitul sau preţul acesta
este în acelaşi timp şi bază de calcul, ca de exemplu, în toate cazurile impozitului pe venit.

Când e vorba de bunuri ca obiect al impozitului, atunci avem două cazuri:

 în cazul impozitului funciar, când suprafaţa de teren este exprimată în m.p. sau ha este şi
element de calcul
 în cazul impozitului pe imobil obiectul impunerii este clădirea, iar calculul se face în
funcţie de valoarea acesteea.

Situaţie asemănătoare este în cazul taxelor pe succesiuni, când obiectul taxării îl constituie
dezbaterea succesiunii şi actele întocmite cu acest prilej, în timp ce baza de calcul este valoarea
acesteea.

Subiectul impozitului (contribuabil, plătitor) este persoana fizică sau juridică deţinătoare sau
realizatoare a obiectului impozabil şi care potrivit legii este obligat la plata acestuia.

Suportatorul (destinatarul) impozitului este persoana care suportă în ultima istanţă impozitul

( căruia i se adresează). Deoarece adesea se fac confundări între subiect şi suportator al
impozitului trebuie de făcut o distincţie între ele. De cele mai multe ori subiectul şi suportatorul
sunt una şi aceeaşi persoană fizică sau juridică. Însă în anumite cazuri suportatorul impozitului
este o altă persoană decât subiectul.

În cazul impozitelor directe aceste două elemente sunt reprezentate de una şi aceeaşi persoană.
Spre exemplu, în cazul impozitelor pe salarii, contribuabil este persoana fizică şi ea efectiv
suportă această sarcină fiscală. În cazul impozitelor indirecte (TVA, accize) aceste elemente apar
ca persoane diferite.

Accizul are ca subiect pe agenţii economici care produc şi realizează produse şi mărfuri supuse
acestui impozit, însă suportatorul este consumatorul care efectiv achită acest impozit în
momentul procurării produsului sau mărfii respective. Deci, impozitele indirecte plătite de unele
persoane sunt transpuse în sarcina altor persoane. Astfel se ajunge la fenomenul repercusiunii
impozitelor.

Sursa impozitului arată din ce anume se plăteşte impozitul ( venit ori, exepţional, averea).
Venitul ca sursă de plată poate apărea sub mai multe forme: salariu, profit, dividend etc. Averea
poate apărea sub formă de capital (în cazul acţiunilor emise) sau sub formă de bunuri (mobile
sau imobile). În cazul impozitului pe venit sursa impozitului întotdeauna coincide cu obiectul
impunerii, pe când la impozitele pe avere sursa nu coincide cu obiectul impunerii, deoarece
impozitul se plăteşte din venitul obţinut în urma exploatării ( utilizării ) averii respective.

44
Unitatea de impunere reprezintă unitatea în care se exprimă obiectul sau materia impozabilă,
adică leul (u.m.) în cazul veniturilor; m.p. sau ha la impozitul funciar; capacitatea cilindrică la
mijloacele de transport etc.

Cota impozitului ( cuantumul unitar, unitatea de evaluare ) reprezintă impozitul aferent unei
unităţi de impunere. Impozitul poate fi stabilit intr-o cotă fixă sau în cote procentuale.

 Cota fixă este o sumă absolută, invariabilă pe unitatea de măsură

 Cotă procentuală este un procent de impozit asupra bazei de calcul. Cota procentuală
poate fi.

 Proporţională

 Progresivă

 regresivă

Asieta (modul de aşezare) impozitului reprezintă ansamblul măsurilor privind identificarea

subiectelor şi obiectelor impozitului, evaluarea obiectului impozabil, determinarea impozitului
datorat statului.

Termenul de plată indică data la care sau până la care impozitul trebuie achitat faţă de stat. El
apare ca:

 interval de timp în care sumele trebuie vărsate la buget

 dată fixă la care obligaţiunile trebuie achitate

Înlesnirile fiscale reprezintă un alt element prevăzut de actele normative fiscale (financiare) şi se

referă la reduceri, scutiri, bonificaţii, amânări şi eşalonări ale plăţii la buget.

 Scutirile se aplică în vederea favorizării anumitor activităţi care folosesc forţa de muncă
cu randament scăzut. Ele pot avea şi un caracter social ca în cazul scutirii de la impozit a
unor categorii sociale de populaţie.
 Reducerile vizează atât scopuri sociale cît şi economice, cum este cazul reducerii bazei
impozabile la impozitul pe venit reînvestit în anumite scopuri prevăzute de lege.

 Bonificaţiile se acordă pentru a stimula anumiţi plătitori de impozite şi taxe să-şi achite

obligaţiile înainte de expirarea termenelor prevăzute de lege, de regulă, până la primul
termen de plată. Ca bonificaţiile să fie eficiente ele trebuie extinse pe mai multe categorii
de contribuabili, mărindu-se şi gradul lor de cointeresare, pentru ai determina pe plătitori

45
 să-şi achite cu anticipaţie obligaţiile faţă de buget, ce este avantajos pentru stat în
condiţiile de inflaţie.

 Amânările şi eşalonările au în vedere decalarea termenelor de plată şi respectiv,

fragmentarea sumei de plată în mai multe tranşe ce urmează să fie vărsate la buget.

Sancţiunile sunt un element pe care legea fiscală îl cuprinde, având scopul de a întări odată în
plus caracterul obligatoriu al achitării impozitelor şi taxelor, precizându-se totodată penalizările
aplicate plătitorilor ce se abat de la această îndatorire legală. Cele mai frecvent întâlnite sancţiuni
în caz de neplată la termen sau sustragere de la impunere sunt majorările de întârziere
(penalităţile) şi amenzile fiscale pentru încălcările care nu sunt infracţiuni, potrivit prevederilor
legii penale.

Se poate înţelege că în domeniul impozitelor poate să intervină şi răspunderea penală pentru

contribuabili persoane fizice ori salariaţi ai persoanelor juridice, în cazurile în care încălcare
normelor privind impozitele şi taxele întrunesc elemente constitutive ale vreuneia dintre
infracţiunile prevăzute de Codul Penal sau alte legi emise în acest scop. (Anexa 6)

46
 Clasificarea impozitelor
După trăsăturile de fond şi de
formă
După obiectul impunerii
În funcţie de scopul urmărit la
introducerea impozitelor
După frecvenţa realizării
După instituţia care le
administrează
Impozite directe, se stabilesc nominal în sarcina
unor persoane fizice şi juridice, în funcţie de
veniturile sau averea acestora, pe baza cotelor
de impozit prevăzute de lege.
Impozitele indirecte, se percep cu prilejul
vînzării unor bunuri sau al prestării unor
servicii, şi sunt suportate de consumatorul
final.
Impozit pe venit - se percep numai asupra
veniturilor persoanelor fizice.
Impozit pe avere - impozite propriuzise asupra
averii avînd ca obiect valoarea bunurilor mobile
şi imobile ale fiecărui contribuabil
Impozite pe consum (pe cheltuieli) - impozitele
incluse în preţurile de vînzare a bunurilor de
consum cu denumiri diferite - impozit pe cifra
de afaceri, impozit pe circulaţia mărfurilor,
accize.
Impozite financiare - sînt instituite în scopul
realizării de venituri necesare acoperirii
cheltuielilor statului (impozitul pe venit).
Impozitele de ordine sînt introduse mai ales
pentru limitatrea anumitor acţiuni sau în
vederea atingerii unui ţel ce nu are caracter
fiscal.
Impozitele permanente, se încasează periodic.
Impozitele incidentale, se introduc şi se
încasează o singură dată.
În statele de tip federal se disting impozite
federale, impozite ale statelor provinciilor sau
regiunilor membre ale federaţiei şi impozite
locale.
În statele de tip unitar se întîlnesc impozite ale
administraţiei centrale de stat şi impozite ale
organelor administraţiei publice locale.
47
BIBLIOGRAFIE

Note de curs și aplicații pentru seminar ,,Finanțe”, Chișinău, 2008, USM

http://www.fisc.md/ServiciulFiscal.aspx
http://lex.justice.md/viewdoc.php?id=311735&lang=1
https://www.moldova.org/rolul-departamentul-financiar-contabil-in-administrarea-unei-
entitati/
https://conspecte.com/Management/structura-organizatorica-a-intreprinderii.html
http://dspace.usarb.md:8080/xmlui/bitstream/handle/123456789/1674/Vornices-Boiarschi.
%20col.%202015.%20237-241.PDF?sequence=1&isAllowed=y
https://monitorul.fisc.md/editorial/au-intrat-in-vigoare-noi-prevederi-privind-fia-postului-
functionarului-public.html
http://consulting.md/rom/fisa-de-post
http://mf.gov.md/ro/impozite-%C8%99i-taxe
http://lex.justice.md/viewdoc.php?id=311735&lang=1
http://lex.justice.md/md/324892/
https://www.contabilsef.md/
http://mf.gov.md/sites/default/files/documente
%20relevante/cadrul_general_conceptual_de_raportare_financiara.pdf

48
 ANEXE

Anexa 1 – Organigrama Ministerului Finanțelor

Anexa 2 – Organigrama Casei Naționale de Asigurări Sociale
Anexa 3 – Fișa postului
Anexa 4 – Fișa postului
Anexa 5 – Raportul Financiar
Anexa 6 – Impozite și Taxe

49