Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Se poate spune, fara a se gresi, ca Doamna Chiajna a fost un veritabil pur sânge
domnesc. Nepoata de domn (a lui Stefan cel Mare), nascuta din os domnesc (tata i-a
fost Petru Rares), ea si-a unit viata în fata altarului cu a unui domn (Voda Mircea
Ciobanu) si a fost mama de domn (a lui Petru Voda cel Tânar). A avut sapte copii, trei
baieti si patru fete-Petru, Anca, Alexandra, Marina, Dobra, Mircea si Radu-, pentru
care nu s-a dat în laturi de la nimic atunci când a fost vorba sa-i capatuiasca într-un fel
sau altul.
Asadar, cum spune cronica, doamna Chiajna s-a nascut din Petru Rares si prima lui
sotie, Maria, în Polonia, în 1525, pe când viitorul domn al Moldovei se afla în
pribegie. Doamna Elena, desi mama vitrega, a crescut-o ca pe copiii ei, dându-i o
educatie aleasa. Domnita Chiajna a crescut frumos, cu toate peripetiile domniei tatalui
ei, devenind o tânara ambitioasa, energica, cu o personalitate puternica mostenita,
desigur, de la ilustrii ei înaintasi. În 1546, la douazeci si unu de ani împliniti, se marita
cu Mircea Ciobanul, domnitorul Tarii Românesti (1545-1554 si 1558-1559), fiul
natural al lui Radu Voda cel Mare, domn al Tarii Românesti între anii 1495-1508,
ramas în istorie si prin faptul ca l-a adus în tara pe Macarie, care a tiparit Liturghierul,
Evanghelierul si Octoihul.
Sfârsindu-si viata de tânar, prin moarte buna se zice, Voda Mircea Ciobanul o lasa pe
doamna Chiajna vaduva, singura, cu sapte copii de neam domnesc în grija. "De aici
încolo, si-o fi spus fata lui Petru Rares, totul cade pe capul meu!" Si s-a pus pe treaba.
Cu toate ca abia trecuse de zece ani, îl instala pe tronul tarii, sub tutela ei, pe primul
nascut dintre copii, Petru, caruia i s-a zis, din cauza nevârstiniciei, Voda Petru cel
Tânar.
Boierii, razvratiti pe timpul domniei lui Mircea Ciobanul, aciuati la nord de Carpati,
socotesc ca le-a venit vremea, strâng luptatori si pornesc spre Bucuresti pentru
schimbarea necoptului domnitor. Chiajna nu sta cu mâinile în sân. "Se pune în fruntea
oastei domnesti - spune cronica vremii -, fiind singurul exemplu din trecutul nostru al
unei femei conducând o oaste în razboi". Este învinsa la Românesti, dar îsi ia revansa
în batalia de la Serpanesti. Totusi, în cele din urma, doamna Chiajna este nevoita sa ia
drumul Stambulului cu întreaga ei familie.
Numai ca a fost o nunta mai aparte. Fara mire. Fiind, cum se stie, mai mult copil decât
barbat, acesta a fost lasat la Bucuresti sa se joace, în continuare, de-a hotii si vardistii
sau de-a v-ati ascunselea. A fost reprezentat, la Isaia dantuieste, alaturi de tânara
mireasa, de un procurator. La vremea aceea se putea si asa ceva.
S-a întâmplat însa un lucru cel putin ciudat. Numai dupa cinci luni de la nunta, în
ianuarie 1564, proaspata doamna Elena a lui Petru voda cel Tânar o nascu pe Tudorita,
o fetita dolofana, de aproape patru kilograme. Nu se stie precis cum a reactionat
tânarul însuratel. Se cunoaste însa, cu certitudine, atitudinea soacrei mari. Ar fi fost de
acord cu orice pentru fericirea si binele odraslei sale. Dar sa admita ca un copil sanatos
se poate naste la doar cinci luni... Asta nu! si-a zis hotarâta Chiajna. În consecinta, si-a
încarcat nora într-un radvan, cu zestre cu tot, dar si cu progenitura facuta cu cine stie
cine, si a trimis-o înapoi la Sibiu, la maica-sa si la taica-su, sa se spele pe cap cu ea
cum or sti. "Scandal, scandal - si-au zis contemporanii - dar, cu Chiajna nu e de
glumit". Astfel, Petru voda cel Tânar, fiul, ramâne neînsurat.
Dar mama, doamna Chiajna, nu se descurajeaza. Îsi canalizeaza eforturile spre
"capatuirea fetelor. Si nu era usor, ca erau multe - nu mai putin de patru - iar
înlauntrul tarii partide stralucitoare nu prea se aflau".
Le lua pe rând, cu rabdare, în ordinea venirii pe lume a domnitelor. O da, mai întâi, pe
Anca dupa banul Neagoie, un boier tânar, bogat si loial domniei. Scapa apoi si de
domnita Ruxandra, maritând-o mai mult sau mai putin din dragoste, cu camarasul
Gheorghe Hrisoverghi, dregator credincios si de nadejde.
Cu Dobra, fata frumoasa si ambitioasa ca maica-sa, Chiajna are planuri mari. Vrea s-o
faca doamna a Moldovei. Pe tronul tarii surorii se afla, atunci, Despot Voda (1561-
1563), un grec cu numele de Ioan Iacob Eraclid, colaborator, pretindea el, din neamul
despotilor sârbi. A ajuns domn al Moldovei cu sprijin polonez si habsburgic. Vrând
pesemne sa-si legitimeze oarecum domnia, printr-o casatorie adecvata, Despot Voda
accepta bucuros propunerea venita dinspre Bucuresti. Se grabeste chiar sa-i trimita în
petit, în iulie 1562, pe boierii Motoc si Avram, încarcati cu daruri scumpe, pentru a
cere mâna domnitei Dobra.
Doamna Chiajna îi primeste pe oaspeti cu bratele deschise. Era în joc nu numai
fericirea Dobrei, râvnita de orice mama când îsi marita odorul. Mai presus de asta se
situa ambitia de a o face pe una dintre fiicele sale prima doamna a Moldovei. La fata
de cortina, cum se spune, au loc mese bogate si chefuri duse pâna noaptea târziu. În
culise însa se duc tratative peste tratative, cu Chiajna în rol de negociator principal. Se
mai da dintr-o parte, se mai da si din cealalta, se mai si lasa, ca la orice tocmeala ce se
respecta. La sfârsit, târgul este batut în cuie, cererea în casatorie fiind "primita cu
draga inima si împartasita cu bucurie de domnita". Oaspetii nu plecara din Bucuresti
cu mâna goala. Pe lânga vestea buna, cum ca pirostriile pot fi puse pe capetele celor în
cauza cât mai curând posibil, doamna Chaijna îi trimite viitorului ginere domnesc, în
dar, un frumos si scump inel cu briliante si un portret al miresei. Al carei chip era,
fireste, mult mai frumos în natur decât pe pânza.
Despot Voda este în al noulea cer. Fixeaza nunta pentru 15 august si trimite crainici
"în cele patru zari", pentru a pofti la marele ospat nu numai capetele încoronate din
tarile vecine, ci si pe simandicosii suverani din Europa occidentala.
Din pacate, atât pentru ambitioasa Chiajna si nerabdatoarea ei fiica în ale maritisului,
cât si pentru nestatornicul Despot Voda, tot esafodajul matrimonial se darâma. Mai
întâi nunta a fost amânata, ca apoi logodna sa se strice definitiv.
Cauza? Se zice ca doamna Chiajna a aflat, prin antenele sale, ca domnitorul
moldovean pusese gând rau Munteniei, intentionînd sa i-o dea fratelui sau adoptiv, un
anume Dumitru. Ceea ce Chiajna nu ar fi acceptat nici moarta. De altfel, numai dupa
un an de zile, Despot Voda este ucis de boierii necredinciosi si pe tronul Moldovei se
urca, pentru a doua oara, celebrul Alexandru Lapusneanu. Asadar, Dobra ramâne
nemaritata.
Doamna Chiajna îsi continua însa misia, luând-o în colimator pe Marina, cea de-a
patra si ultima fiica. De asta data "îsi îndrepta privirile spre acel Bizant, de unde ne
mai venira în vremi odrasle domnesti pe scaunele tarilor noastre".
Exilul în Alep
Au urmat câtiva ani buni în care Chiajna a domnit în liniste pe tronul Tarii Românesti,
împreuna cu fiul sau, Petru Voda cel Tânar. Pâna în primavara lui 1568. Când, ca
urmare a lucrarilor Cantacuzinilor, drept razbunare pentru rusinea patita cu uite nunta
nu e nunta, "capugiul sultanului sosi la curtea din Bucuresti cu firmanul de mazilire.
Petru cel Tânar, vaduv, doamna Chiajna cu întreaga ei casa - cei trei copii mai
tineri, Dobra ramasa nemaritata, Mircea si Radu, doi nevârstnici - fura ridicati pe
data din odaile lor si pornira fara împotrivire pe drumul exilului". Pedeapsa turcilor a
fost aspra, întreaga familie domneasca fiind surghiunita tocmai în Asia Mica, într-o
localitate-Alep-din nordul Siriei. Departe de tara si lipsita de mijloacele necesare
unui trai cât de cât decent, "exilul a dus-o pe Chiajna la saracie si saracia la
cersetorie". Marturie stau însemnarile unui calator din occidentul Europei care,
trecând prin Alep, în 1570, ar fi vazut-o pe doamna Chiajna "facând comert ambulant
cu maruntisuri pe strazile orasului".
Mai ramasese Dobra. Domnita era înca tânara, putin peste douazeci de ani, frumoasa
foc si, mai ales, ambitioasa ca maica-sa. Cu toate acestea, drumul spre un eventual
mariaj care s-o aduca pe tronul uneia dintre tarile românesti, alaturi de un domn
pamântean, era închis definitiv. Cu doi frati turciti nu putea spera la asa ceva. Într-un
moment de incertitudine, se îndragosti de ea un anume domn de Grandchamp,
ambasador al Frantei la Poarta, care o ceru pe fata în casatorie de câteva ori.
A fost refuzat, cu delicatete, de fiecare data. "E prea departe Franta!" îsi motiva
retinerea, pe fata, doamna Chiajna. Prin dos afisa însa o cu totul alta versiune:"Nu
vreau sa-mi vad fata o biata ambasadorita". Si mai era ceva. Francezul nu era atât de
bogat încât s-o multumeasca pe Chiajna. Cautarile au continuat. Si nu au fost
zadarnice. Prin nu se stie ce mijloace, doamna Chiajna a reusit sa-si duca fiica pâna
prin preajma tânarului Murad, fiul sultanului si mostenitor al tronului, care se afla, pe
atunci, sandgeac de Magnesia în Asia Mica. Lovitura de gratie a dat-o frumusetea
Dobrei. Îndragostit lulea de românca, turcul o ceru în casatorie, nunta avu loc dupa
regulile religiei musulmanului si fata Chiajnei intra în numerosul harem al lui Murad.
Care, numai dupa câtiva ani, în 1574, dupa moartea tatalui sau, ajunge sultan al
Turciei. Cu Dobra numarându-se printre cadânele lui preferate.
Si moare de moarte buna