ELECTROCARDIOGRAMA

Electrocardiograma

Înregistrarea grafică a activităţii

electrice a cordului este cunoscută
sub numele de electrocardiografie,
iar grafica obţinută se numeşte
electrocardiogramă (EKG sau ECG).
 ELECTROCARDIOGRAMA = este o metodă
fundamentală neinvazivă de investigare paraclinică a
cordului şi
- permite cunoaşterea anumitor aspecte ale
funcţionării cordului sănătos (integritatea sistemului excito-
conducător, durata şi frecvenţa sistolelor atriale şi ventriculare,
evaluarea poziţiei cordului şi a dimensiunilor relative ale
compartimentelor cardiace),
- cât şi ale cordului bolnav sau convalescent (tulburări
de ritm, diagnosticul unor boli şi sindroame cardiace, efectul
tratamentelor asupra cordului).
 SCURT ISTORIC

Primul care a sesizat că activitatea mecanică a cordului este

determinată de fenomene electrice care au loc la nivel cardiac, a fost
Augustus D. Waller.
În 1887, folosind un electrometru capilar, Waller a realizat
prima înregistrare a variaţiilor electrice care însoţesc contracţiile
miocardice în timpul unei revoluţii cardiace la om.
Prima electrocardiogramă la câine a fost înregistrată pe
propriul câine, un Buldog numit Jimmie.

Waller este primul care a folosit termenul de electrocardiogramă

Figura 1. Augustus Waller împreuna cu câinele lui, Jimmie, un buldog care a fost folosit
în multe dintre studiile lui Waller cu ajutorul electrometrului capilar
Prima înregistrare a schimbărilor electrice care acompaniază contracţiile cardiace, folosind
electrometrul capilar.
Se observa vagonul trenuleţului de jucărie care poartă plăcuţa fotografică folosită
de Waller pentru înregistrare
 WALLER a fost de asemenea primul care a
demonstrat că impulsurile electrice ale inimii pot fi culese
şi înregistrate de la suprafaţa corpului.

* * *

Acest eveniment istoric a fost comunicat şi de către

Willem Einthoven în 1887.

În 1895, Einthoven a introdus simbolurile de P, Q, R,

S şi T pentru deflexiunile electrocardiografice.

Între anii 1901 – 1913, Einthoven a descris derivaţiile

bipolare şi triunghiul care îi poartă numele.
• Contribuţia sa la dezvoltarea electrofiziologiei cardiace a fost
apreciată prin acordarea premiului Nobel în anul 1924.

8
Modele (vechi și noi) de electrocardiografe
2.3.SISTEMUL EXCITO-CONDUCĂTOR

Figura 4. Formaţiunile Sistemului Excito-Conducător

 La animalele domestice SEC prezintă unele
particularităţi în funcţie de specie.

Practic, la animalele domestice există trei mari tipuri

anatomice, care prezintă repercusiuni asupra aspectului
electrocardiogramei.

În funcţie de particularităţile SEC, animalele

domestice pot fi împărţite în 3 mari grupe:
 GRUPA A: reprezentată de câine,
pisică, cobai, şobolan şi iepure.
Menţionăm că şi omul se încadrează în
această grupă.
Electrocardiografic, undele P, R şi T
sunt pozitive, în acelaşi plan.
*Ca o particularitate de specie, la câine,
unda T negativă poate fi fiziologică.

GRUPA B: reprezentată de cabaline,

bovine, ovine şi suine.
Electrocardiografic, undele P şi T se
află în plan opus complexului ventricular.

GRUPA AVIARĂ: reprezentată de

păsările domestice dar şi de cele sălbatice
sau de colivie.
 Principiul înregistrării EKG

• În timpul activităţii sale, cordul generează biocurenţi.

• Biocurenţii cardiaci se propagă până la suprafaţa corpului de

unde pot fi recoltaţi cu ajutorul unor electrozi, amplificaţi şi
înregistraţi grafic.
 Amplasarea electrozilor pentru înregistrarea ECG;
triunghiul lui Einthoven

• Deoarece direcţia de deplasare a vectorului electric

cardiac diferă pe parcursul unui ciclu cardiac

– pentru înregistrarea corectă a amplitudinii diferitelor

variaţii de potenţial electric acestea trebuie recoltate
de pe mai multe direcţii,
ceea ce implică mai multe variante de amplasare a
electrozilor de recoltare ai electrocardiografului.
 Câmpul voltaic creat de un dipol
electric (de exemplu, o baterie de
lanternă) într-un mediu bun-conducător
de electricitate (de exemplu, un vas cu
soluţie salină).
Cu ajutorul unui voltmetru (V) poate fi
detectată o diferenţă voltaică (tensiune
electrică). Amplasarea electrozilor în
punctele A și B decelează sarcinile
electrice.
Amplasarea electrozilor în punctele C și
D nu decelează diferenţe de tensiune
electrică
 4.3. DERIVAŢII.
TIPURILE DE DERIVAŢII UTILIZATE ÎN PRACTICA
MEDICAL VETERINARĂ

MODUL DE CULEGERE a potenţialelor electrice cardiace

propagate la nivelul pielii, adică amplasarea electrozilor
electrocardiografului pe anumite regiuni corporale, poartă
numele de DERIVAŢIE.
 În tehnica electrocardiografică se folosesc două tipuri de derivaţii:
DERIVAŢII BIPOLARE şi DERIVAŢII UNIPOLARE.

DERIVAŢIILE BIPOLARE folosesc pentru culegerea diferenţelor de

potenţial dintre două puncte ale câmpului electric cardiac doi electrozi de
culegere: unul pozitiv (explorator) şi altul negativ (de referinţă).

Aceşti electrozi pot fi plasaţi în trei derivaţii standard (propuse în

1908 de Einthoven):
- derivaţia I (D I): membrul toracic drept (-) şi cel stâng (+);
- derivaţia II (D II): membrul toracic drept (-) şi membrul pelvin stâng (+);
- derivaţia III (D III): membrul toracic stâng (-) şi membrul pelvin stâng (+).

În toate cele trei derivaţii membrul pelvin drept serveşte pentru

fixarea electrodului de masă (împământare).
MODUL DE AMPLASARE AL ELECTROZILOR PENTRU ÎNREGISTRAREA
ECG FOLOSIND DERIVAŢIILE BIPOLARE
DERIVAŢIILE BIPOLARE
 1.Undele sunt deflexiuni pozitive sau negative (plasate deasupra sau,
respectiv sub linia izoelectrică) produse într-o anumită succesiune fiziologică şi
notate în ordine cu literele P, Q, R, S, T şi U (apariţie inconstantă la animalele
de sport, în bradicardii, în insuficienţa coronariană, în hipokalemii).

2.Segmentele sunt porţiuni ale traseului ECG cuprinse între două

unde succesive, fiind notate P-Q (P-R), S-T şi T-P.

3.Intervalele reprezintă distanţa dintre două momente succesive ale

traseului ECG.
Un interval cuprinde, de regulă, un segment şi una sau două unde.
 4.2. INTERPRETAREA
ELECTROCARDIOGRAMEI NORMALE
 Unda P

• Deflexiunea traseului ECG în timpul depolarizării atriilor se

numeşte unda P şi este pozitivă (deoarece se află deasupra
liniei izoelectrice.
• La sfârşitul depolarizării atriilor, respectiv, la sfârşitul undei
P, voltajul ECG revine la linia izoelectrică.
 Intervalul PR (P-Q)
• Intervalul PR se măsoară de la începutul undei P - până la
începutul complexului QRS. Durează 120 - 200 ms la om.

Intervalul P-R este timpul necesar undei de depolarizare să străbată

distanţa de la nodulul SA la nodulul AV (în realitate este intervalul
P-Q)
 Segmentul P-Q

• Segmentul P-Q este durata de timp de la încheierea depolarizării

atriilor până la începutul depolarizării ventriculelor
 Complexul QRS

Următoarele diferenţe voltaice

detectabile la suprafaţa
corpului sunt cele asociate cu
depolarizarea ventriculelor.

1. Prima parte a acestui

eveniment este depolarizarea
septului interventricular care
determină doar o mică
diferenţă voltaică (unda Q,
negativă) vizibilă bine în
derivaţia I.
 2. Următorul eveniment în depolarizarea ventriculară
este cel prezentat de unda R.

• La sfârşitul depolarizării
ventriculare, apare uneori o
undă negativă de mică
amplitudine şi de scurtă
durată, denumită unda S,
vizibilă bine în derivaţia I.

• În procesul depolarizării ventriculare sunt produse în total trei

unde denumite laolaltă undele QRS sau complexul QRS.
- NU toate complexele QRS conţin unda Q, unda R sau S.

- Unii autori relevă raportul dimensional şi sensul

deflecţiunilor complexului QRS utilizând litere majuscule sau
minuscule:
• o reprezentare de forma Rs sugerează un complex pozitiv
în timp ce o reprezentare de forma rS un complex negativ.
• Intervalul Q-R-S este timpul necesar depolarizării ventriculelor şi
are o durată de aproximativ 0,1 s;
 Unda T
• Deflexiunea T, de regulă pozitivă (negativă, la câine), este
provocată de repolarizarea ventriculelor.
 Segmentul RT

• Segmentul RT (sau ST) leagă complexul QRS de unda T

şi are o durată de 0,08 - 0,12 sec (80 - 120 ms).
 Intervalul QT

• Intervalul QT se măsoară
de la începutul
complexului QRS până la
sfârşitul undei T.

• Normal are o durată de

0,30 and 0,44 sec (0,45 la
femeie).
• Durata sa variază cu
frecvenţa cardiacă.
 Unda U

• Unda U nu apare totdeauna.

• Ea corespunde cu
repolarizarea muşchilor
papilari sau a fibrelor
Purkinje.

• Este fiziologică la sportivi, caii

de curse sau câini utilitari

Este mai proeminentă în hipokaliemie, dar poate fi prezentă şi

în hipercalcemie, administrare de digitalice sau adenalină.

O inversare a undei U reprezintă o ischemie miocardică.

 Segmentul T-P

• Segmentul T-P reprezintă diastola electrică a inimii (iar intervalul

P-T – sistola electrică)
4.1. GENEZA ŞI SEMNIFICAŢIA UNDELOR ELECTROCARDIOGRAFICE

Figura 8. Succesiunea diferenţelor voltaice dintre membrul anterior stâng şi membrul anterior
drept create pe măsură ce potanţialul de acţiune cardiac străbate atriile şi ventriculele
 DERIVAŢIILE UNIPOLARE permit înregistrarea ECG cu 1 electrod
explorator pozitiv (+) şi altul, numit electrod de referinţă, format din unirea
celorlaltor două extremităţi, folosite la derivaţiile bipolare.
Derivaţiile unipolare sunt de două tipuri:
- derivaţii unipolare periferice (augmentate);

- derivaţii unipolare precordiale.

 6.APLICAŢIILE ELECTROCARDIOGRAMEI ÎN
MEDICINA VETERINARĂ

Evaluarea activităţii electrice cardiace reprezintă o metodă rapidă,

comodă, fidelă şi netraumatică pentru investigarea funcţionării atât a
cordului sănătos, cât şi a celui bolnav sau convalescent.

Întrucât hârtia de înregistrare a ECG prezintă repere milimetrice,

ea permite evaluarea voltajului undelor ECG (1 mV=10 mm amplitudine),
precum şi durata, în secunde a tuturor componentelor ECG (1 sec=5 sau 10
diviziuni majore pe orizontală, funcţie de viteza de înregistrare utilizată).

Electrocardiograma poate fi folosită pentru

- investigarea integrităţii sistemului excito-conducător cardiac,
- a duratei şi frecvenţei sistolelor atriale şi ventriculare,
- a topografiei cordului,
- stabilirea diagnosticului anumitor afecţiuni cardiace
- sau pentru urmărirea efectelor cardiace produse de anumite medicamente.
 De asemenea, electrocardiograma se recomandă a fi folosită pentru:
- diagnosticarea oricărui tip de aritmie depistat la ascultaţie,
- a fibrilaţiilor atriale, precum şi
- în toate stările de şoc şi de instalare acută a dispneei,
- în situaţii de convulsii sau leşin,
- pentru diagnosticarea INFARCTULUI MIOCARDIC.

Altă recomandare este monitorizarea activităţii cardiace în timpul

anesteziei şi imediat după intervenţii chirurgicale, iar la animalele în vârstă
chiar şi preoperator.

Electrocardiograma mai are ca recomandare şi evaluarea efectului

medicaţiei cardiace (efectul substanţelor medicamentoase asupra cordului), în
situaţiile când se suspicionează dezechilibre electrolitice (în special potasice) şi
în toate afecţiunile sistemice cu afectare cardiacă (manifestate ca miocardită
toxică urmate de aritmii consecutive).
 Electrocardiograma este obligatorie în toate situaţiile când se
observă cardiomegalie în urma examenului radiologic şi pentru evaluarea
stării de stres a animalului.

De asemenea, electrocardiograma poate fi folosită pentru

evaluarea capacităţii de adaptare la efort a cordului animalelor folosite
pentru sport cum ar fi caii de curse, în diferite servicii cum sunt câinii de
sport şi utilitari, sau pentru a monitoriza activitatea cardiacă în diferite
stări fiziologice sau chiar pentru a aprecia starea de relaxare a
animalelor.