Perioada

moderna-
Rolul
literaturii
în perioada
pașoptistă
Studiu de caz

Lazăr Ana-Maria
Manea Andra
Vatră Nicholas
Giumadin Sevda
 Rolul literaturii în perioada pașoptistă

"Critica noastră va fi nepărtinitoare.”

„Vom critica cartea, iar nu persoana." Mihail Kogălniceanu

”țelul nostru este realizarea dorinții ca românii să aibă o limbă și o literatură

comună pentru toți."Mihail Kogălniceanu

“N-aş schimba săraca Moldovă nici pentru întâiul tron din lume.” Mihail
Kogălniceanu

"Eu cunosc o horă și mai frumoasă, hora în care să se tină toți de mană toți
pământenii,și ortodoxi,și catolici,și armeni,și fară a se uiat la deosebirea
religiilor, pe care le poate judeca numai Dumnezeu, toți legați prin aceleași
drepturi și îndatoriri ,prin același interes, prin aceeași dragoste fata de tara, să
joace hora româniei unite și autonome. " Mihail kogălniceanu

"Puterea și fericirea unui stat se află în puterea și fericirii mulțimii, adică a nației.
" Mihail Kogălniceanu.

"Istoria noastră are destule fapte eroice, obiceiurile noastre sunt destul de
pitorești și de poetice, frumoasele noastre țări sunt destul de mari pentru că să
găsim și la noi sujeturi de scris fară să mai avem pentru această trebuință să
împrumutăm de la alte nații." Mihail Kogălniceanu

„Se cuvine notat că pentru literatura română romantismul înseamnă, în acelaşi

timp, ceva mai mult şi ceva mai puţin decât un “curent literar” accepţia
occidentală a cuvântului: mai mult, întrucât nu constituie o singură aventură a
limbajului, ci o formă de manifestare a aspiraţiilor colective, un stil al participării
la istorie; mai puţin, pentru că nu oferă bogăţia de nuanţe şi aspecte pe care le
întâlnim în literaturile de mare tradiţie (...). În orice caz, apariţia romantismului
corespunde la români cu naşterea literaturii moderne. ”
(Paul Cornea, Romantismul paşoptist. În căutarea specificului naţional)

„Inima mi se bate când auz rostind numele lui Alexandru cel Bun, lui Ștefan cel
Mare, lui Mihai Viteazul […] și nu mă rușinez a vă zice că acești bărbați, pentru
mine, sunt mai mult decât Annibal, decât Cezar; aceștia sunt eroii lumii, în loc că
cei dintăi sunt eroii patriei mele. Pentru mine, bătălia de la Războieni are mai
mare interes decât lupta de la Termopile, izbânzile de la Racova și de la
Călugăreni îmi par mai strălucite decât acele de la Maraton și Salamina, pentru
că sunt câștigate de către romani!”. Mihail Kogălniceanu

Perioada pașoptistă (1830-1860) este una dintre etapele fundamentale ale

literaturii române, aceasta caracterizându-se printr-o mare efervescență
culturală și prin promovarea specificului național. Pașoptismul se manifestă în
preajma Revoluției de la 1848, fiind strâns legat de ideea emancipării și de
afirmarea conștiinței naționale.

Perioadă culturală cunoscută sub numele de perioada pașoptistă are la bază

activitatea revistei „Dacia literară”, al cărei prim număr este publicat în 1940 de
Mihail Kogălniceanu, îndrumătorul generației pașoptiste.

Principalul obiectiv al pașoptiștilor este crearea unei literaturi naționale.

Bineînțeles, acest scop măreț e aliniat ideilor de formare a unei conștiințe comune
și de unire a românilor din toate provinciile.

Astfel, ceea ce se promovează în plan literar este pus în slujba idealului național,
mai exact, literatura reprezintă un alt câmp de luptă în cadrul căruia se militează
pentru conturarea conștiinței naționale și pentru realizarea Unirii Principatelor.

Acesta este și scopul revistei „Dacia literară”, întrucât, încă din primul număr al
revistei, prin articolul-program „Introducție” publicat de Kogălniceanu, se
trasează directive precum:

 necesitatea așezării principiului estetic la baza criticii românești – „[…] vom

critica cartea, iar nu persoana.”;
 unitatea limbii și a literaturii la nivelul provinciilor românești, unirea literară
fiind un prim pas pentru o viitoare unire teritorială și socială;
 evitarea traducerilor și a imitațiilor care „omoară în noi duhul național”;
 valorificarea specificului național;
 promovarea unor surse de inspirație precum „frumoasele noastre țări”,
obiceiurile și istoria națională, imitarea literaturii străine fiind înlocuită cu
promovarea unei literaturi naționale.

Dacia literară este   revista apărută pe 30 ianuarie 1840 la Iaşi, sub redacţia

lui Mihail Kogălniceanu. În ciuda titlului, revista nu şi-a propus să se axeze
exclusiv pe literatură. Pe parcursul apariţiei, ea a avut următoarea rubricaţie,
marcată prin supratitluri:

Nr. 1: Scene istorice din cronicile Moldaviei (text: Constantin Negruzzi,

Alexandru Lăpuşneanul), Scene pitoreşti din obiceiurile poporului (M.
Kogălniceanu, Nou chip de a face curte), Alegeri din alte foi româneşti
(texte reproduse din „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, „Curierul
Românesc” şi „Albina românească”), Telegraful Daciei (ştiri culturale);
Nr. 2: Scene pitoreşti din obiceiurile Moldaviei (studiul lui C. Negruzzi,
Cîntece populare a Moldaviei), Literatură străină (fragmente din jurnalul de
călătorie în Banat, Valahia şi Moldova de D. A. Damidoff, şambelan al
împăratului Rusiei, cu prezentare şi comentarii de M. Kogălniceanu), Poezie
(Cavalerul C. Stamate, A. Donici), Alegere din alte foi româneşti („Arhiva
românească”, „Curierul românesc”), Critica, Telegraful Daciei;
Nr. 3: Scene contemporane (C. Negruzzi, O alergare de cai), Suvenire din
Italia (Vasile Alecsandri, Buchetiera de la
Florenţa), Literatură străină (continuare
Damidoff), Poezie (Grigore Alexandrescu),
Alegeri din alte foi româneşti („Mercur”,
„Curierul românesc”, „Albina românească”),
Telegraful Daciei.
Din porunca domnitorului, după primele trei
numere, revista este suspendată şi va mai
apărea abia după 1859, în ediţia a doua.
Articolul-program „Introducţie”
În primul număr al revistei, sub titlul
Introducţie, M. Kogălniceanu, întemeietorul
revistei, publică un articol – program care sintetizează în patru puncte
idealurile literare ale scriitorilor paşoptişti:
1. Combaterea imitaţiei scriitorilor străini şi a traducerilor mediocre:
îngrijorat de sărăcia literaturii române, ale cărei opere se puteau număra pe
degete, Ion Heliade – Rădulescu lansase un apel încurajator către tinerii
scriitori: „Scrieţi, băieţi, orice, numai scrieţi!” Interpretînd îndemnul din
punct de vedere cantitativ, multe publicaţii ale epocii au încurajat o literatură
mediocră, adesea imitată după creaţii siropoase occidentale, pervertind
gustul public. M. Kogălniceanu avertizează asupra pericolului unei astfel de
literaturi, care elimină criteriul estetic;
2. Crearea unei literaturi de specific naţional: în loc să imite pe scriitorii
străini, românii ar putea făuri o literatură autohtonă, inspirată din istorie,
natură şi folclor. Preluată din estetica romantică europeană, această triplă
recomandare se va regăsi în operele paşoptiştilor:
Folclorul va face obiectul preocupărilor teoretice, dar va deveni şi sursă
importantă de inspiraţie. Alecu Russo, în studiul „Poezia poporală”,
defineşte folclorul ca pe o oglindă realistă a vieţii poporului şi ca pe un izvor
nesecat de inspiraţie pentru literatura cultă. El îl va ajuta pe Alecsandri să
alcătuiască prima culegere de „Poezii poporale ale românilor” (1852),
urmată de „Balade” (Cîntice bătrîneşti). Multe dintre poeziile volumului
„Doine şi lăcrimioare”, de V. Alecsandri sunt în metru popular. Gh. Asachi
valorifică mitologia populară într-o suită de balade şi legende. Expresia cea
mai profundă a inspiraţiei folclorice se regăseşte însă în capodopera
„Zburătorul”, de Ion Heliade–Rădulescu;
Natura va face obiectul unor ample relatări de călătorie, ca „O primblare la
munţi” sau „Balta Albă”, de Vasile Alecsandri, „Memorial de călătorie”, de
Grigore Alexandrescu ş. a. Elogiul frumuseţilor patriei apare de asemenea în
volumul „Pasteluri”, de V. Alecsandri;
Istoria este privită ca model pentru contemporani, fie pentru a exprima
idealul de eliberare şi unitate naţională, fie pentru a ilustra satiric realităţile
sociale. „Alexandru Lăpuşneanul”, de C. Negruzzi, face parte dintr-un întreg
ciclu de „Fragmente istorice în proză”, în timp ce Alecsandri creează ample
poeme eroice, ca „Dan, căpitan de plai”, „Dumbrava Roşie” sau drame
istorice ca „Despot-vodă”. Foarte gustate în epocă sunt fiziologiile
(echivalente în proză ale satirei sau ale fabulei), cum ar fi „Cuconiţa
Drăgana”, de Ion Heliade–Rădulescu sau „Fiziologia provinţialului”, de
Constantin Negruzzi;
 3. Lupta pentru unitatea limbii: „Ţălul nostru este realizaţia dorinţei ca
românii să aibă o limbă şi o literatură comună pentru toţi”. Eforturile Şcolii
Ardelene de unificare a limbii sunt continuate de paşoptişti, care încearcă să
formuleze normele limbii literare, respingînd exagerările latiniste şi pledînd
pentru introducerea alfabetului latin. Alecu Russo, într-o serie de Cugetări
publicate în „România literară” respinge curentele latiniste care prin
sistemele lingvistice propuse înstrăinează moştenirea naţională. Ion Heliade–
Rădulescu scrie Gramatica românească, în care combate scrierea etimologică
şi are păreri juste despre îmbogăţirea limbii cu neologisme;
4. Dezvoltarea spiritului critic: sperînd ca prin impunerea acestor reguli să
creeze un sistem de valori pentru publicul român, M. Kogălniceanu
introduce şi conceptul de critică obiectivă, subliniind că analiza critică se va
face numai asupra operei: „Critica noastră va fi nepărtinitoare. Vom critica
cartea, iar nu persoana.”

Literatura în perioada pașoptistă:

Literatura pașoptistă „acoperă” ,ca denumire, o realizare în același timp

social,culturala,literara.În mod aproape unanim istoria literară fixează perioada
literaturii pașoptiste între finele deceniului al III-lea al secolului trecut(aproximativ
1830) și finele deceniului al VI-lea (aprox. 1860).

Legată de importante evenimente social-politice această delimitare cronologică nu

are totuși nimic rigid: trebuie de precizat că debutul perioadei pașoptiste este legat
de ieșirea Țărilor Române de sub dominația exclusiv otomană și începutul unei
„europenizări” economice:iar încheierea perioadei pașoptiste va fi marcată de
realizarea celui mai aprins vis al generației,de Unirea Principatelor și de
dobândirea libertății politice..După această dată,adică după 1860,frontul pașoptist
se destramă în unitatea asigurată de idealurile commune aparținând trecutului.

Din punct de vedere literar,limitele perioadei des marcate de apariția primelor

scrieri declarat romantice și de orientarea pro-romantica a sensibilității
publicului;astfel traducerea –la anul 1850-a Meditațiilor poetului romantic francez
A. de Lamaraine de către I.Heliade Rădulescu capătă aproape valoare de simbol.La
cealaltă extremitate a perioadei,anul 1860 aduce afirmarea la cultura noastră a unei
noi generații, a generației “pașoptiste”: Odobescu, Hasdeu și N.Filimon devin
cunoscuți între 1860-1870.Apariția lui M.Eminescu și impunerea unei mentalități
generate de Junimea și de critica lui Titu Maiorescu pun capăt perioadei pașoptiste
și postpașoptiste;odată cu primele poezii eminesciene se schimbă fundamental
stilul poetic românesc,iar maniera pașoptistă de a scrie versuri apare caducă.
Din punct de vedere cronologic durează prin urmare aproximativ între 1830-1860;
aceasta nu înseamnă că operele în spirit pașoptist nu ar fi existat și înainte de 1830;
după și cum după 1860. O generație de scriitori afirmați și după Revoluția de la
1848, scriitorii care aduc elemente noi,continuind-la liniile ei fundamentale
direcțiile literaturii pașoptiste aparțin epocii postpașoptiste.În general exista o
continuitate de stil și de spirit între opera scriitorilor pașoptiști și a celor
postpașoptiști: după cum arata și numele dat de istoria literara ceea ce îi apropie
este mai important decât ceea ce îi desparte .

Epoca pașoptistă înseamnă,înainte de toate epoca începutului literaturii noastre

moderne și romantice;prin opera scriitorilor afirmați după 1830 se instaurează un
nou climat literar și o noua stare de spirit.Cultura trecutului-o cultură predominant
feudală întârziată în raport cu restul Europei –vă fi pusa în discuție din perspectiva
modernizării .

Tematica literaturii de la 1848 cuprinde în variate ipostaze,istoria (trecutul glorios,

ruinele, mormintele, nestatornicia soartei), folclorul, descrieriile de natura.

Marile idealuri ale momentului erau: libertatea și unitatea națională, liberatea

socială ( în contextual revoluției burgheze democratice, antifeudale ).

Aceste idealuri sunt ilustarte în tematica și mesajul creației lor literare ale
scriitorilor care sunt participanți sau simpatizanți ai Revoluției de la 1848 și pun
arta în slujba telurilor politice ale epocii.

Specii clasice ( fabula, satira, epistola, imnul, oda, poemul eroic, comedia) coexista
cu cele romantice ( meditația, elegia, poemul filozofic, nuvela istorica și fantastica,
apariția dramei ), uneori în opera aceluiași scriitor sau chiar în același text. Fondul
romantic ( teme, motive, atitudini) este uneori turnata în tipare ale secolului
precedent, pentru că literatura noastră nu a avut un clasicism individualizat, iar
pașoptismul a recuperata simultan experiențe literare manifestate succesiv în alte
literature.

În poezie se cultiva specii clasice: epistola, satira, fabula ( Grigore Alexandrescu ),

oda, imnul (Gheorghe Asachi, C. Bolliac, A. Mureșan ); specii romantice:
meditația ( Vasile Cârlova, D. Bolintineanu, Vasile Alecsandri ), balada ( Ion
Heliade Rădulescu, D. Bolintineanu ).

Reprezentanți ai literaturii pasoptise

VASILE CÂRLOVA(1809-1831)este primul poet român modern.Cele cinci
poezii publicate anunță,prin sensibilitate,prin nota meditative și eroica,generația de
la 1848.În Ruinele Targovistei,evoca în maniera preromantiza trecutul eroic în
opoziție cu prezentul lipsit de glorie și inaugurează la noi motivul ruinelor,că
vestigii ale slavei strămoșilor: ”O,ziduri întristate!O,monument slăvit!/În ce mărire
nalta și voi ați strălucit…”.Poeziile erotice(Patorul întristat,Inserarea)au o nota
elemgiaca în maniera poeziei pastorale:”Încet-încet și luna,vremelnica stăpână,/Se
urca pe-orizon câmpiile albind…”.

ANDREI MUREȘEAN(1816-1863) a participat activ la Revoluția de la 1848 din

Transilvania și a propagat în presa vremii idei social-politice avansate.A scris un
volum de poezii,având acente revoluționare în accord cu idealurile epocii.Din lirica
să patriotica,poezia “Un răsunet” a devenit un adevărat imn la 1848,fiind pus ape
note de Anton Pann.Retorismul versurilor ample,cu exclamații și invocații,exprima
direct idealurile revoluției democrate,de emancipare națională:independența
politica,libertatea națională,unirea provinciilor romanești:”Priviti ,mărețe
umbre,Mihai ,Ștefan,Corvine,/Romana națiune,ai voștri strănepoți,/Cu brațele
armate,cu focul vostru-n vine,/„Viață-n libertate,ori moarte!,striga toți!”.Denumita
ulterior Deșteaptă-te,romane,poezia a dăinuit prin vigoarea patriotismului,prin
tonul puternic mobilizator al chemării la lupta.

ION HELIADE RĂDULESCU(1802-1872)-Scriitor,filolog și îndrumător

literar,Ion Heliade Rădulescu a fost o personalitate enciclopedica,fiind considerat
un deshizator de drumuri în cultura romana.A fost implicat în evenimentele de la
1848,participând la redactarea proclamației de la islaz.Împreună cu Dinicu Golescu
înființează Societatea literara(1872),care promovează ideile iluministe:dezvoltarea
scolii romanești,crearea unui teatru national,publicarea de gazette,de traduceri și de
opera originale.Îndrumă teatrul și participa la înființarea Societății
filarmonice(1833).

Din punct de vedere cronologic durează prin urmare aproximativ intre 1830-
1860;aceasta nu înseamnă că operele în spirit pașoptist nu ar fi existat și înainte de
1830;după și cum după 1860.O generație de scriitori afirmați și după Revoluția de
la 1848,scriitorii care aduc elemente noi,continuind-la liniile ei fundamentale-
direcțiile literaturii pașoptiste aparțin epocii postpașoptiste.În general exista o
continuitate de stil și de spirit intre opera scriitorilor pașoptiști și a celor
postpașoptiști: după cum arata și numele dat de istoria literara ceea ce îi apropie
este mai important decât ceea ce îi desparte .
Epoca pașoptistă înseamnă,înainte de toate epoca începutului literaturii noastre
moderne și romantice;prin opera scriitorilor afirmați după 1830 se instaurează un
nou climat literar și o noua stare de spirit.Cultura trecutului-o cultura predominant
feudala întârziată în raport cu restul Europei –vă fi pusa în discuție din perspectiva
modernizării .

Tematica literaturii de la 1848 cuprinde în variate ipostaze,istoria (trecutul glorios,

ruinele, mormintele, nestatornicia soartei), folclorul, descrieriile de natura.

Marile idealuri ale momentului erau: libertatea și unitatea națională, liberatea

sociala (în contextual revoluției burgheze democratice, antifeudale ).

Aceste idealuri sunt ilustarte în tematica și mesajul creației lor literare ale
scriitorilor care sunt participanți sau simpatizanți ai Revoluției de la 1848 și pun
arta în slujba telurilor politice ale epocii.

Specii clasice ( fabula, satira, epistola, imnul, oda, poemul eroic, comedia) coexista
cu cele romantice ( meditația, elegia, poemul filozofic, nuvela istorica și fantastica,
apariția dramei ), uneori în opera aceluiași scriitor sau chiar în același text. Fondul
romantic ( teme, motive, atitudini) este uneori turnata în tipare ale secolului
precedent, pentru că literatura noastră nu a avut un clasicism individualizat, iar
pașoptismul a recuperata simultan experiențe literare manifestate succesiv în alte
literature.

În poezie se cultiva specii clasice: epistola, satira, fabula ( Grigore Alexandrescu ),

oda, imnul (Gheorghe Asachi, C. Bolliac, A. Mureșan ); specii romantice:
meditația ( Vasile Cârlova, D. Bolintineanu, Vasile Alecsandri ), balada ( Ion
Heliade Rădulescu, D. Bolintineanu ).Reprezentanti ai literaturii pasoptise

VASILE CARLOVA(1809-1831)este primul poet roman modern.Cele cinci

poezii publicate anunta,prin sensibilitate,prin nota meditative si eroica,generatia de
la 1848.In Ruinele Targovistei,evoca in maniera preromantiza trecutul eroic in
opozitie cu prezentul lipsit de glorie si inaugureaza la noi motivul ruinelor,ca
vestigii ale slavei stramosilor:”O,ziduri intristate!O,monument slavit!/In ce marire
nalta si voi ati stralucit…”.Poeziile erotice(Patorul intristat,Inserarea)au o nota
elemgiaca in maniera poeziei pastorale:”Incet-incet si luna,vremelnica stapana,/Se
urca pe-orizon campiile albind…”.

ANDREI MURESEAN(1816-1863) a participat activ la Revolutia de la 1848 din

Transilvania si a propagat in presa vremii idei social-politice avansate.A scris un
volum de poezii,avand acente revolutionare in accord cu idealurile epocii.Din lirica
sa patriotica,poezia “Un rasunet” a devenit un adevarat imn la 1848,fiind pus ape
note de Anton Pann.Retorismul versurilor ample,cu exclamatii si invocatii,exprima
direct idealurile revolutiei democrate,de emancipare nationala:independenta
politica,libertatea nationala,unirea provinciilor romanesti:”Priviti ,marete
umbre,Mihai ,Stefan,Corvine,/Romana natiune,ai vostri stranepoti,/Cu bratele
armate,cu focul vostru-n vine,/<<Viata-n libertate,ori moarte!>>,striga
toti!”.Denumita ulterior Desteapta-te,romane,poezia a dainuit prin vigoarea
patriotismului,prin tonul puternic mobilizator al chemarii la lupta.

ION HELIADE RADULESCU (1802-1872)-Scriitor,filolog si indrumator

literar,Ion Heliade Radulescu a fost o personalitate enciclopedica,fiind considerat
un deshizator de drumuri in cultura romana.A fost implicat in evenimentele de la
1848,participand la redactarea proclamatiei de la islaz.Impreuna cu Dinicu Golescu
infiinteaza Societatea literara(1872),care promoveaza ideile iluministe:dezvoltarea
scolii romanesti,crearea unui teatru national,publicarea de gazette,de traduceri si de
opera originale.Indruma teatrul si participa la infiintarea Societatii
filarmonice(1833).

Concluzie
Momentul paşoptist a fost prima explozie a ideii de libertate a culturii
române. O afirmare memorabilă, revoluţionară şi profund creatoare.

Primul merit cultural esenţial al paşoptiştilor este conştiinţa imensului gol

istoric pe care l-au acoperit prin literatură. Ideea obsedantă, exprimată adesea cu
accente mesianice, este a "începutului" absolut şi în toate domeniile. "Românii au
trebuinţă astăzi să se întemeieze" afirmă, în spirit şi stil de "manifest", N. Bălcescu
(1845). "Luminează-te şi vei fi!" reprezintă aceeaşi lozincă a începutului în toate
direcţiile. Se dezvoltă o autogeneză prin cultura fiinţei naţionale. Şi, tot în acest
sens, al "începutului" cu orice preţ, total radical şi fără inhibiţii, trebuie citit şi
îndemnul lui Heliade Rădulescu: "Scrieţi, băieţi, numai scrieţi".

Literatura paşoptistă aduce pe scena culturală o frenetică deschidere spre

arta scrisului, urmată de o integrare şi asumare, fără precedent a românilor. Pentru
conştiinţa spirituală românească reprezintă o iniţiativă şi o experienţă unică, de
mari proporţii. O adevărată "premieră absolută". Plină de toate voluptăţile,
exaltările, riscurile şi erorile pionieratului, prin dimensiuni, ritm febril de realizare
şi spirit exaltat de iniţiativă.