a) Extremiştii, condamnând orice formă de democraţie – ca haram (interdicţie) – manifestă

o atitudine idolatră faţă de legea suveranităţii divine, însă, cu toate acestea, mizează pe
obedienţa nemărginită a adepţilor. Astfel, războaiele purtate de aceştia, departe de a fi
sfinte, vizează impunerea dictaturii religioase, a autocraţiei islamice.

b)Auroceația este o formă de guvernare în care toate puterile statului sunt concentrate în
mâna unei singure persoane.
Relația dintre autocrație și popor în Rusia: în jurul anului 1848 în Europa cel mai frecvent
folosit a fost regimul absolutist. Concepția absolutistă a suveranității a fost definită de
monarhia absolutistă a lui Ludovic al XIV-lea din Franța. Aceasta se aplică și în regimul
autocratic din Rusia, care nu a depins de reguli. Nicolae I (împăratul Rusiei) a acționat ca
protector al domniilor de drept și luptător împotriva mișcărilor revoluționare. Ofertele sale
de înăbușire a revoluțiilor de pe continentul european, acceptate uneori, i-au adus
supranumele de ”jandarm al Europei”. Nicolae I a refuzat să fie încoronat monarh
constituțional, iar în schimb a continuat să limiteze libertățile monarhiei constituționale.

c) Britanicii se opuneau oricărei intervenții care ar fi avut ca scop suprimarea democrației și

erau îngrijorați în mod special de faptul că Franța și Spania plănuiau să înăbușe mișcările
pentru independență din America Latină.

d) La începutul secolului al XVII-lea, tronul Angliei a revenit dinastiei Stuart. Regele Carol I
Stuart (1625-1649) a încercat să instaureze o conducere absolutistă, după modelul Franței,
să impună religia catolică și să conducă țara fără Parlament. Politica monarhului a stârnit
revolta Parlamentului și a unei părți a populației, ceea ce a dus la declanșarea războiului civil.
Acest conflict s-a desfășurat între armata regelui și cea a Parlamentului, condusă de Oliver
Cromwell.
În urma Revoluției glorioase și a aplicării Declarației drepturilor, în Anglia a fost instaurată o
nouă formă de guvernământ: monarhia constituțională (sau parlamentară). În cadrul
acesteia, puterea monarhului este limitată prin legi. Statul a fost organizat pe baza
principiului separării puterilor. În 1689 este elaborată "Declarația drepturilor" care stabilea
prerogativele regelui. Suveranul nu putea impune impozite, nu putea să organizeze vreo
armată fără avizul Parlamentului; Parlamentul trebuia convocat la intervale regulate; regele
nu putea să suspende punerea în execuție a legilor și nici să obstrucționeze în vreun fel
respectarea lor; procedurile judiciare se desfășoară prin intermediul juraților.