MINISTERUL EDUCAŢIEI CULTURII ȘI CERCETĂRII AL

REPUBLICII MOLDOVA

Universitatea Tehnică a Moldovei

Facultatea Electronică și Telecomunicații
Departamentul Telecomunicații

Lucrare de laborator Nr.3

Disciplina: „Protecția muncii și mediului ambiant”.

Tema: Determinarea concentraţiei prafului în

aerul mediului de producţie

A efectuat st.gr.RTS-171 Malcoci Veronica

A verificat l.univ. Capra.M

Chișinău 2020
Scopul lucrării: determinarea concentraţiei prafului în aerul zonei de muncă şi
aprecierea sanitaro-igienică a conţinutului de praf din mediul
aerian.

Noţiuni generale
Una din cele mai răspândite noxe de producţie în construcţie, industria
materialelor de construcţie, industria minieră şi multe alte ramuri ale industriei este praful
praful prezent în aerul zonei de muncă. Praful poate efecta un număr mare de angajaţi ce
se află concomitent în zona poluată. Nimerind în organele de respiraţie, pe piele şi
învelişurile mucozitare, praful devine sursa îmbolnăvirilor şi intoxicărilor, cauza
traumării căilor superioare de respiraţie, ochilor, pielii şi altor organe.
Praful de producţie prezintă prin sine particule solide minuscule, capabile să se
afle timp îndelungat în aer în stare de suspenzie.
După un şir de indici praful poate fi clasificat în modul următor:
după provinienţă (componenţă): organic (de provinienţă vegetală şi animală,
precum şi chimică); neorganic (prafurile de calcar, ciment, ipsos, cuarţ, inclusiv
prafurile metalice de plumb, aluminiu, zinc etc.);
după dispersitate: praf vizibil, cu dimensiunea particulelor mai mare de 10 mkm;
praf microscopic – dimensiunea particulelor mai mică de 10 mkm;
după toxicitate: praf agresiv sau toxic (de plumb, arseniu, bitum); praf inert (de
lemn, zahăr, ciment etc.)
după pericolul incendiar – exloziv : cu pericolul de explozie (aerosoluri şi ceţuri
formate de prafurile organice, de sulf, magneziu); fără pericol de explozie (de
azbest, corund etc.).
Cel mai periculos este considerat praful cu dimensiunea particulelor mai mică de 5
mkm, care pătrund adânc în tuburile pulmonare, concresc cu ţesutul pulmonar,
înrăutăţind funcţia lui de bază asimilarea oxigenului şi eliminarea dioxidului de carbon,
fapt ce provoacă slăbirea organismului, scăderea capacităţii de muncă şi rezistenţei
organismului la diferite boli infecţioase şi de altă natură.
Afectarea plămânilor cauzată de acţiunea fizico-chimică a prafului poartă
denumirea de pneumoconioză care în depndenţă de praful ce a cauzat-o poate fi sub
formă de silicoză, silicatoză, asbestoză, cimentoză, antracoză etc. Afară de bolile de
plămâni, praful de producţie poate provoca boli de piele (dermatite, exeme), boli de ochi
(conjuctive), boli a căilor superioare de respiraţie (astmă nazală, faringită, bronşită etc.).
Gradul de influenţă a prafului asupra organismului uman depinde de componenţa
fizico-chimică a acestuia, de dimensiunea şi forma particulelor, de concentraţia lui în
aerul zonei de muncă.
Normele sanitare de proiectare a întreprinderilor industriale (SN 245-71) şi STAS
12.1.005-88 ,,Aerul zonei de muncă. Cerinţele sanitaro-igienice generale” reglementează
concentraţiile maxime admise (C.M.A.) ale substanţelor dăunătoare în aerul încăperilor
de producţie.
Prin C.M.A. se subînţelege concentraţia, care în cazul muncii zilnice în condiţiile
respective timp de 8 ore sau altă durată a zilei de muncă, dar nu mai mult de 40 ore pe
săptămână, pe perioada întregului stagiu de muncă nu provoacă dereglări ale stării
sănătăţii atât în procesul activităţii de muncă, cât şi în termenele îndepărtate ale vieţii
generaţiilor actuale şi viitoare.

Metodele de determinare a concentraţiei prafului

Metoda gravimetrică este fundamentală la aprecierea gradului de poluare a aerului
zonei de muncă cu prafuri. Ea se află la baza existentului sistem de standarde a securităţii
muncii drept metodă standard şi se bazează pe detreminarea masei prafului reţinută pe
filtru la trecerea prin el a unui volum bine determinat de aer exprimat în m3. Proba de aer
se ia, de regulă, la nivelul zonei de respiraţie a muncitorului (1,5 ... 1,7 m).
Mai rar sunt folosite metoda de numărare, care constă în numărarea particulelor de
praf, ce se conţin într-un cm3 de aer cu ajutorul microscopului şi metoda fotoelectrică,
bazată pe schimbarea fluxului de lumină ce cade pe fotoelement la trecerea prin aerul
poluat cu praf. Metoda de numărare (la studierea gradului de poluare cu praf a aerului
zonei de muncă) este folosită în cazul unei poluări neînsemnate şi dă posibilitatea de a
obţine informaţie despre dimensiunile şi formele particulelor de praf.
Instalaţia pentru luarea probei aerului constă dintr-un aspirator dotat cu unul sau
câteva reometre pentru determinarea volumui de aer poluat ce trece prin filtru într-un
minut, dispozitivul de menţinere a filtrului şi furtunul care uneşte dispozitivul cu
aspiratorul.
Volumul aerului aspirat prin filtru se aduce apoi la condiţii normale sub care se
consideră: temperatura – 0 0C; presiunea – 760 mm Hg; umiditatea relativă a aerului – 50
% (GOST 12.1.005-88). Aşa dar, la determinarea concentraţiei prafului pe lângă
instalaţia mai sus descrisă se folosesc de barometru şi termometru.
Concentraţia prafului se determină din relaţia:
m2 m1
C=
V0 τ
, mg/m3;

în care:
m1 – masa filtrului până la luarea probei, mg;
m2 – masa filtrului după luarea probei, mg;
V0 – volumul de aer trecut prin filtru timp de o minută adus la condiţii
normale, m3;
τ – durata luării probei de praf, min.
Vo=Vt273 P/(273+t)760, m3;
în care:
Vt – volumul de aer trecut prin filtru timp de o minută la temperatura
t (0C), m3;
P – presiunea atmosferică în locul măsurării, mm
Hg; t – temperatura aerului în locul măsurării, 0C.
 Durata luării probelor variază în dependenţă de concentraţia prafului în
aer.
Cantitatea de aer trecută prin filtru într-o minută se recomandă în limitele de 10 ...
20 litri.

Pentru determinarea concentraţiei prafului prin metoda gravimetrică în

lucrarea de laborator sunt utilizate următoarele aparate şi utilaje: instalaţia pentru
determinarea concentraţiei prafului (vezi des.), cronometrul, barometrul, balanţa
analitică cu complet de greutăţi.

Ordinea efectuării lucrării

1. Cântăriţi filtrul la balanţa analitică.
2. Instalaţi filtrul cântărit în dispozitivul portfiltru.
3. Creaţi mediul cu conţinut de praf în camera ajutorul ventilatorului,
conectându-l pentru 10 ... 15 secunde.
4. După crearea mediului corespunzător în camera de praf din ea se trece prin
filtru o cantitate bine determinată de aer, conectând concomitent aspiratorul
şi secundomerul, prealabil reglând cantitatea de aer în limitele 10 ... 20l. (se
recomandă 15 l/min). Durata experienţei 1 ... 2 min.
5. Scoateţi cu atenţie filtrul din dispozitivul portfiltru şi cântăriţi-l din nou.
6. Determinaţi concentraţia prafului după metodica descrisă anterior.
7. Datele experienţei se înscriu în tabelul 1.

Tabelul 1
Nr. Locu Temp Presiu Greutat Greutat Greut Durata Volumul Concent Concentraţia
exp l eratur nea, ea ea atea experie aerului raţia maximă
. captă a mm filtrului filtrului praful nţei, trecut prin reală a admisă (CMA)
rii aerulu Hg până la după ui min. filtru (în prafului a prafului
prob iîn captarea captarea reţinu condiţii în aer, conform
3
ei de încăp probei, probei, t, mg normale), mg/m normelor
aer ere, mg mg m3 sanitare N.S.
0 C 245-71
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
audito 149
riu 260C 744 230 232 2 1 0.015 .2 6
Concluzie:
In lucrarea data de laborator am determinarea concentraţiei prafului în
aerul mediului de producţie.Locul pentru desfasurarea experimentuluia fost
auditoriu.Am determinat:
1.Temperatura aerului in incapere -260C

2.Presiunea -744 Hg

3.Greutatea filtrului pina la captarea probei-230 mg

4.Greutatea filtrului dupa captarea probei-232 mg
5.Durata experientei -1min
6.Volumul aerului trecut prin filtru-0,015 m3
7.Concentratia reala a prafului in aer-149,2 mg/m3
8.Cocentratia maxima admisa conform normelor sanitare -6
 Întrebări de autocontrol :

1 .Ce este praful de producţie?

Praful de producţie prezintă prin sine particule solide minuscule, capabile să
se afle timp îndelungat în aer în stare de suspenzie.

2. Cum se clasifică prafurile de producţie?

După un şir de indici praful poate fi clasificat în modul următor:
după provinienţă (componenţă): organic (de provinienţă vegetală şi
animală, precum şi chimică); neorganic (prafurile de calcar, ciment, ipsos,
cuarţ, inclusiv prafurile metalice de plumb, aluminiu, zinc etc.);
după dispersitate: praf vizibil, cu dimensiunea particulelor mai mare de 10
mkm; praf microscopic – dimensiunea particulelor mai mică de 10 mkm;
după toxicitate: praf agresiv sau toxic (de plumb, arseniu, bitum); praf
inert (de lemn, zahăr, ciment etc.)
după pericolul incendiar – exloziv : cu pericolul de explozie (aerosoluri şi
ceţuri formate de prafurile organice, de sulf, magneziu); fără pericol de 3.

3. De ce factori depinde gradul de influenţă a prafului?

Gradul de influenţă a prafului asupra organismului uman depinde de
componenţa fizico-chimică a acestuia, de dimensiunea şi forma particulelor,
de concentraţia lui în aerul zonei de muncă.

4. Ce este concentraţia maximă admisă (CMA) ?

Prin C.M.A. se subînţelege concentraţia, care în cazul muncii zilnice în
condiţiile respective timp de 8 ore sau altă durată a zilei de muncă, dar nu
mai mult de 40 ore pe săptămână, pe perioada întregului stagiu de muncă nu
provoacă dereglări ale stării sănătăţii atât în procesul activităţii de muncă, cât
şi în termenele îndepărtate ale vieţii generaţiilor actuale şi viitoare.

5. Prin ce metode poate fi determinată concentraţiea prafului?

Metoda gravimetrică este fundamentală la aprecierea gradului de poluare a
aerului zonei de muncă cu prafuri. Ea se află la baza existentului sistem de
standarde a securităţii muncii drept metodă standard şi se bazează pe
detreminarea masei prafului reţinută pe filtru la trecerea prin el a unui volum
bine determinat de aer exprimat în m3. Proba de aer se ia, de regulă, la
nivelul zonei de respiraţie a muncitorului (1,5 ... 1,7 m).
Mai rar sunt folosite metoda de numărare, care constă în numărarea
particulelor de praf, ce se conţin într-un cm3 de aer cu ajutorul
 microscopului şi metoda fotoelectrică, bazată pe schimbarea fluxului de
lumină ce cade pe fotoelement la trecerea prin aerul poluat cu praf.
Metoda de numărare (la studierea gradului de poluare cu praf a aerului zonei
de muncă) este folosită în cazul unei poluări neînsemnate şi dă posibilitatea
de a obţine informaţie despre dimensiunile şi formele particulelor de praf.
Aşa dar, la determinarea concentraţiei prafului pe lângă instalaţia mai sus
descrisă se folosesc de barometru şi termometru.

6. Ce boli poate cauza praful?

Nimerind în organele de respiraţie, pe piele şi învelişurile mucozitare, praful
devine sursa îmbolnăvirilor şi intoxicărilor, cauza traumării căilor superioare
de respiraţie, ochilor, pielii şi altor organe. Cel mai periculos este considerat
praful cu dimensiunea particulelor mai mică de 5 mkm, care pătrund adânc
în tuburile pulmonare, concresc cu ţesutul pulmonar, înrăutăţind funcţia lui
de bază asimilarea oxigenului şi eliminarea dioxidului de carbon, fapt ce
provoacă slăbirea organismului, scăderea capacităţii de muncă şi rezistenţei
organismului la diferite boli infecţioase şi de altă natură. Afectarea
plămânilor cauzată de acţiunea fizico-chimică a prafului poartă denumirea de
pneumoconioză care în depndenţă de praful ce a cauzat-o poate fi sub formă
de silicoză, silicatoză, asbestoză, cimentoză, antracoză etc. Afară de bolile de
plămâni, praful de producţie poate provoca boli de piele (dermatite, exeme),
boli de ochi (conjuctive), boli a căilor superioare de respiraţie (astmă nazală,
faringită, bronşită etc.).

7. Ce boli poate cauza praful?

Nimerind în organele de respiraţie, pe piele şi învelişurile mucozitare, praful
devine sursa îmbolnăvirilor şi intoxicărilor, cauza traumării căilor superioare
de respiraţie, ochilor, pielii şi altor organe. Cel mai periculos este considerat
praful cu dimensiunea particulelor mai mică de 5 mkm, care pătrund adânc
în tuburile pulmonare, concresc cu ţesutul pulmonar, înrăutăţind funcţia lui
de bază asimilarea oxigenului şi eliminarea dioxidului de carbon, fapt ce
provoacă slăbirea organismului, scăderea capacităţii de muncă şi rezistenţei
organismului la diferite boli infecţioase şi de altă natură. Afectarea
plămânilor cauzată de acţiunea fizico-chimică a prafului poartă denumirea de
pneumoconioză care în depndenţă de praful ce a cauzat-o poate fi sub formă
de silicoză, silicatoză, asbestoză, cimentoză, antracoză etc. Afară de bolile de
plămâni, praful de producţie poate provoca boli de piele (dermatite, exeme),
 boli de ochi (conjuctive), boli a căilor superioare de respiraţie (astmă nazală,
faringită, bronşită etc.).

8. În ce unităţi se măsoară CMA?

CMA se masoara in unitatile mg/m3
9. În ce constă metoda gravimetrică de determinare a concentraţiei
prafului?
Metoda gravimetrică este fundamentală la aprecierea gradului de poluare a
aerului zonei de muncă cu prafuri. Ea se află la baza existentului sistem de
standarde a securităţii muncii drept metodă standard şi se bazează pe
detreminarea masei prafului reţinută pe filtru la trecerea prin el a unui volum
bine determinat de aer exprimat în m3. Proba de aer se ia, de regulă, la
nivelul zonei de respiraţie a muncitorului (1,5 ... 1,7)