CAPITOLUL 2

PROCESUL DE CONSILIERE INDIVIDULALA

GHIDUL DE BAZA IN MUNCA CU TINERII CLIENTI

1. Pt. ca tinerii (copii/adolescenti) au o conceptie gresita despre consiliere, acesta ar trebui sa

includa si informatii despre procesul de consiliere.
2. Copii sunt incorporati social, ca urmare, consilierii trebuie sa se consulte cu cateva persoane
importante (semnificative) din viata copiilor.
3. Consilierii trebuie sa constientizeze stadiul de dezvoltare al clientilor lor si sa foloseasca
interventii specifice (potrivite) pt. nivelul lor de dezv.
4. Copiii/adolescentii trebuie acceptati asa cum sunt.
5. Aversiunea (opozitia) si rezistenta sunt comune, chiar și la tinerii clienti ; respectarea acestor
comportamente protective ajuta la construirea increderii si a unei bune reletii terap.
6. Ascultarea activa este mai importanta decat inrtebarile experte.
7. In munca cu adolescentii/copiii, rabdarea este importanta ; construirea si castigarea increderii
in cazul unui copil poate fi un proces indelungat.
8. Strategiile specifice de interventie sunt necesare pt. schimbare.
9. O puternica relatie consilier- client este necesara, dar nu este o conditie suficienta.
10. Punctarea pe « aici si acum » este mai puternica si mai emotionanata pt. client dar si mai
amenintatoare decat « acolo si atunci », care ignora prezentul.
11. Acordarea atentiei puterii si in cele din urma ajutatarea clientului sa foloseasca propria forta
pt. a face schimbari este o strategie eficace in consiliere.
12. Consilierii care lucreaza in scoala ar trebui sa fie sensibili (atenti) la constrangerile
profesorilor, pt. a le folosi in sedintele de consiliere.
13. Durata sedintelor ar trebui adaptata problemelor si nevoilor clientului.

consilierii trebuie sa mentina obiectivitatea si o limita stricta, nu doar pt. a fi de mare ajutor dar
si pt. a asigura durabilitatea sedintelor de consiliere.
Consilierii pot fi deasemenea tentati de a da atentii (jucarii, daruri) copiilor. Asemenea atentii
(jucarii, prajiturele, dulciuri) pot deteriora relatia terapeutiuca, pot crea expectante, pot manipula
clientul sau consilierul sau chiar distorsiona ideea de consiliere.

REZISTENTA
Deoarece copiii/adolescentii sunt recomandati (adusi) involuntar in consiliere, se simt
nesiguri si sovaiesc in timpul sedintelor.Consilierii ar trebui sa se astepte la o anumita rezistenta si sa
considere aceasta ca o reactie rezonabila.
Rezistenta este un raspuns comun pt.miscarile prea rapide sau pt. interpretarile premature.
Adolescentii/copiii pot afisa rezistenta prin crize , tacere, fantezie, povestiri scurte, facand zgomot
sau prin comportamente evitante- incluzand aici absenta de la sedinte. Pot sa opuna rezistenta pt. ca
nu doresc schimbarea sau pt. ca simt nevoia de control ca raspuns la actiunile adultilor.

1
 Consilierii trebuie sa identifice care mecanisme sunt adaptative si care inhiba cresterea si
dezvoltarea copiilor/adolescentilor, si trebuie sa-l stimuleze pe acesta din urma(dezvoltarea).
Numerosi autori au oferit sugestii in combaterea rezistentei si pt. a o transforma intr-un mecanism
terapeutic.
Orton (1997) incurajeaza consilierul sa respecte refuzul tinerilor clienti in scopul de a avea
aces la gandurea lor interna si la sentimentele lor, subliniind ca acest respect aratat ajuta la
construirea unei relatii terapeutice bazata pe incredere si care reduce anxietatea.
Strategiile care ar putea da rezultate in cazul rezistentei afisate de tanara clientele sunt jocul de rol,
jocul terapeutic, propriile declaratii ale consilierului despre rezistenta, parerile (comentariile)
consilierului despre posibilele cauze ale rezistentei si nu in ultimul rand confruntarea. Si exercitiile
structurate pot fi foloitoare pt. a redirectiona relatia de consiliere.
In cazul unui adolescent care opune rezistenta o alta strategie eficace este de a recunoaste, de
a confirma si de a « merge impreuna » cu acea opozitie, danad posibilitatea alegerii.: « Stiu ca nu ai
chef sa stam de vorba azi. Putem sa stam doar impreuna. Nu voi pleca. Poti sa alegi sa vorbesti
sau poti sa nu spui nimic, Daca alegi sa nu vorbesti, s-ar putea sa stau aici cu tine sau s-ar
putea sa te las aici singur si sa lucrez linistit la biroul meu de acolo daca tu preferi asta. O sa
decid mai tarziu. Poti sa decizi asupra a ce vrei sa discutam. Este timpul tau si poti sa-l
folosesti cum iti place ».
Parintii deasemenea pot demonstra rezistenta. Ei pot afisa rezistenta prin simlul fapt ca refuza
sa asiste la sedinte impreuna cu copiii ; revoltati pe propria lor implicare in procesul de consiliere,
neaga legatura dintre propriile lor probleme si problemele copiilor, si chiar saboteaza terapia condusi
de invidie, gelozie, competitie si narcisism.
Espectantele parintilor pt. copiii lor joaca un rol importanat in consiliere. Aceste expectante
pot fi mici in situatii economice precare, in cazul minoritatilor, a disfunctiilor severe ale copilului, in
cazul varstei copilului si nivelul de stres si depresie al parintilor.
Semrud-Clikeman(1995) recomanda consilierului sa stabileasca un contact cu parintii in faza
initianla a consilierii pt. a reduce anxietetea acestora.

PROCESUL DE CONSILIERE
De obicei procesul de consiliere implica parcurgerea urmatoarelor stagii :
1. Aportul
2. Intalnirea pt. prima sedinta
3. Stabilirea unei relatii si dezvoltare unui obiectiv
4. Munca impreuna pt. schimbare
5. Finalizarea

APORTUL

Procesul de stabilire a legaturii (de cunoastere) poate implica un interviu prin telefon cu unul
dintre parinti, o intalnire fata in fata cu tanrul client si unul sau mai multi membrii ai familiei, o
intalnire doar cu clientul, sau o combinatie intre acestea si alte posibile scenarii. Ce si cat de multe se
discuta in privinta consimtamantului si confidentialitatii depinde de cine este prezent.
2
 Orton a subliniat ca incadrul acestui proces pot fi implicate una sau mai multe sedinte, in
functie de orientarea consilierului si daca alti membrii ai familiei copilului urmeaza a fi intervievati.
Ea subliniaza importanta nejudecarii expresiilor verbale si nonverbale prezente in timpul interviukui.
Potrivit ei, acest proces (aportul) este « o parte importanat a procesului de consiliere pt. ca ajuta
consilierul in stabilirea unei relatii cu copilul si familia, care va forma o baza pt. consiliere si
terapie in viitor. Un asemenea interviu ofera posibilitatea de a « arunca o privire » in lumea
interpersonala a copilului si furnizeaza unvaloros insight in dinamica familiei. Multi
practicanti, netinanad seama de orientarea lor terapeutica, folosesc acest interviu pt. a culege
informatii care il vor ajuta sa conceptualizeze cazul si sa proiecteze un plan terapeutic. »
In cadrul acestui interviu se culeg de obicei informatii de genul : varsta
copilului/adolescentului, motivul sesizarii, data nasterii copilului, numele si varsta fratilor cu un
parinte comun, ocupatia parintilor, istoricul medical, medicamentatia, evolutia, punctele slabe si
punctele forte ale clientului, relatia de familie si relatia din cadrul scolii, activitatile si alte informatii
pertinente pt. motivul sesizarii. In cazul in care copilul este de varsta scolara, consilierul poate cere
parintilor sa solicite informatii pertinente despre performantele scolare pt. a il/o revizui, sau poate
cere parintilor sa semneze o imputernicire pt. consilier, ca acesta sa faca aceste solicitari. Daca
tanarul client este institutionalizat in centre de plasament sau in alte locatii acest tip de interviu
prezentat anterior poate nu este folositor.
Potrivit lui Semrud-Clikeman(1995), dupa adunare unor date pertinente, consilierul poate
cere parintilor sa-si expune expectantele lor de la consiliere sau dac au avut ei insisi asemenea
experiente (de consiliere). Terapeutul trebuie sasa explice parintilor ca tinerii clienti pot sa nu
experimenteze consilierea in acelasi mod ca si adultii. In cazul in care copilui nu este prezent,
terapeutul poate invata parintii cum acestia trebuie sa le explice copiilor la ce sa se astepte de la
sedintele de consiliere. Pt. copiii de 3-5 ani este indicat sa ne referim la « joaca », dar in cazul altor
copii, cel mai potrivit este sa spunem ca ei vor vedea de exemplu « un adult care lucreaza cu copiii
care au probleme la scoala ». Spunandu-le copiilor/adolescentilor despre sedintele de consiliere cu o
seara inainte sau in dimineata interviului le dam ocazia de a sa ingrijora mai putin.

Informarea clientilor si a celorlalti despre « consiliere »

Consilierul ar trebui sa vorbeasca despre seintele de consiliere, despre cum se desfasoara nu

doar cu copiii/ adolescentii, dar si cu parintii lor care sunt anxiosi in privinta acstui proces. Tinerii
clienti pot fi confuzi in ceea ce priveste experienta ce o vor trai. Adultii pot deasemenea sa nu stie la
ce sa se astepte de la consiliere, sau pot avea conceptii gresite despre acestia cum ar fi « consilierii
dau sfaturi ».
Atat cu copiii cat si cu adultii descrierea consilierii, a obiectivelor sale trebuie sa fie in acord
cu cultura si perspectiva de viata a clientului.
Cuvintele care sunt folosite si care sunt utilizate in toate ariile consilierii ar trebui dezvoltate
in toate cazurile.
● Consilierea este pt. personae normale care « au ceva de lucrat asupra vietii lor. »
● Consilierea poate ajuta persoanele sa se simta mai bine si sa traiasca mai eficient.
● Consilierea poate ajuta oamenii « sa nu se mai simta blocat de ceva anume ».
● Consilierea poate ajuta oamenii sa faca schimbari.
3
 ● Consilierii pot ajuta oamenii sa-si descopere rezistentele (punctele slabe).
● Consilierea poate ajuta la prevenirea problemelor de viata.
● Consolierii asculta atenti oamenii pt. a afla ce simt, ce gandesc despre o anumita situatie,
ceea ce agreaza sau dezagreaza si in ce privinte sunt confuzi.
● Consilierii pot ajuta oamenii sa dea sens lucrurilor care li se par confuze si complicate.
● Consilierii sprijina si cauta lucrurile bune ale clientului, in locul judecarii acestuia sau
cautarii lucrurilor sau situatiilor care sunt in neregula cu el.
● Consilierii cred ca, cu potin ajutor, oamenii pot invata sa depaseasca singuri
diferite situatii.
● Mai degraba decat a da sfaturi, consilierii de obicei incearca sa ajute oamenii sa-si rezolva
singuri propriile probleme.

CONSIDERENTE DE DEZVOLTARE

Majoritatea schimbarilor indezvoltare care apar in cazul copiilor/adolescentilor in timpul perioadei

prescolare si scolare sau chiar in perioada mica a copilarieie se pot transforma in diferente
semnificative de dezvoltare a comportamentului. In acest sens conslierul trebuie sa ia in considerare
dezvoltare psihica, cognitiva, sociala si emotionala a tanarului client inainte de prima sedinta, si apoi
sa continue sa ia in considerare aspectele devvoltarii care apar in timpul procesului de consiliere. In
acelasi timp, consilierul trebuie sa fie atent la dezvoltare asincrona, unde dezvoltarea psihica,
intelectuala, sociala si emotionala sunt la nivele diferite si sunt prezente si in alte anomalii. In plus,
potentiala diversitate in dezvoltare traiectoriilor (directiilor) printre copiii/adolescentii
nonheterosexuali trebuie recunoscute, impreuna cu diferentele lor fata de tineretul heterosexual.

PROCEDURA ETICA SI LEGALA

Sumarizand principalee implicatii ale Conventiei Natiunilor Unite in Drepturile Copilului

pentru sanatate minatla, Melton (1991) a enumerat urmatoarele :
- servicii de inalta calitate pt. copii
- copiii ca si parteneri activi in terapie
- consiliere si support familial+ integritate familiala pt. copii
- prevederea alternativelor pt. centrele de plasament
- protectie impotriva raului
- centralizarea prevederilor
Luand in considerare varsta si maturitate clientului, consilierul ar trebui sa priveasca
adolescentul/copilul ca si parteneri in formarea relatiei terapeutice, cu drepturi in stabilirea
obiectivelor si planificarea tratamentului, dreptul de a astepta feedback si de a cere confidentialitate
sau de a opri procesul terapeutic.
Orton, deasemenea a enumerat o serie de dificultati (piedici) inerente in ceea ce priveste
parteneriatul ca fiind egal :
- in primul rand, copiii in general nu au sufice\ienta intelegere si abilitate (capacitate) de a
lua singuri decizii asupra lor, de a accepta sau refuza interventiile terapeutice

4
 - in al doilea rand, nu sunt considerati legal competenti pt. ca nu au atins varta maturitatii
(nu sunt majori)
- in al treilea rand, copiii foarte rar vin in consiliere voluntary
Mai mult, pe langa obigatiile profesionale fata de copii, consilierul are obigatii si fata de
parinti. Consilierul in aceasta situatie trebuie sa fie pregatit sa faca fata dificultatilor acestei relatii.
Pe parcursul interviului initial si ulterior in sedintele urmatoare parintii pot opune rezistenta
obiectivelor copilului, metodelor terapeutice ale consilierului in general.
Conform expresiei lui Semrud- Clikeman « responsabilitatea primara a terapeutului este de a
proteja drepturile copilului in timp ce-si mentine obligatiile profesionale si legale fata de parinti.
Acestea nu sunt pe departe sarcini usoare.
Varsta la care copilul este considerat a fi competent pt. a furniza informatii consistenet
variaza de la o tara la alta, iar consilierul trebuie sa cunoasca legile si statutul tarii in care profeseaza.
Dorintele parintilor pot fi suprascise daca statul decide ca parintii nu raspund in mod adecvat
nevoilor psihice si psihosociale ale copiilor. In aceasta privinta, vonsilierul trebuie sa se asigure ca
atat copiii cat si parintii inteleg tipul de servicii disponibile, taxele si deasemenea petentialele riscuri
dar si beneficiile.
Deoarece adultii devin implicatii atunci cand un copil/adolescent este implicat intr-un proces
de consiliere, este foarte important de a clarifica confidentialitate problemelor lor inainte de
inceperea consilierii. Implicare parintilor poate lua forme diferite. De exemplu, consilierul poate
contacta parintii pt. a obtine informatii despre sistemul familiar si despre cum percepe parintele
copilul. Sau parintii contacteaza consilierul pt. a obtine informatii despre copiii lor- informatii pe
care au dreptul legal de a le afla. Profesorii, dirigintii si persoanele specializate (asistenti sociali) pot
solicita consilierului scolii sa dezvaluie informatii despre copii, iar agentii personali pot solicita
informatii despre scoala. De multe ori, profesorii si consilierii considera ca acesti clienti sunt « doar
copii » si regulile confidentialitatii nu se aplica. In tr-un sondaj condus de Wagner, consilierii
prescolari au fost gasiti ca fiind cei mai putini stricti in mentinerea confidentialitatii.
Consilierii ar trebui sa fie constienti ca codurille etice pertinente evidentiaza dreptul la
congidentialitate pt. toti clientii si toate alegerile clientului asupra informatiilor care trebuie sa le
primeasca cu cateva exceptii :
- cand aceasta este o datorie pt. a avertiza ori a proteja
- cand avem consimtamantul clientului de a le dezvalui
- cand regulile legale sau de rambursare o solicita
- cand este o urganta
- cand clientul renunta la confidentialitate in cazul unui proces
Chiar daca parintii au derptul legal da a fi informati, consilierul trebuie sa respecte
urmatoarele puncte :
- orice ancheta pt. obtinerea informatiilor de catre parinti trebuie discutate in primul rand
cu clientul, care trebuie sa fie de acord
- nu este in interesul clientului ca terapeutul sa impartaseasca informatiile, exceptie facand
cazurile im care consilierul considera ca impartasirea este necesare pt. protejarea
bunastarii copilului/adolescentului sau a celorlalti

5
 - o relatie de incredere este bazata pe eficacitate consilierii si insista asupra faptului ca
informatiile impartasite altora trebuie sa submineze atat relatia de consiliere cat si
procesul in sine
- clientii de varsta scolara adesea doresc ca parintii lor sa stie ce spun in timpul sedintelor
si nu trebuie facuta nici o presupunere pt. a contrazice acest lucru, oricum clientul are
posibilitatea de a alega ceea ce sa fie impartasit cu altii
- procesul de consiliere promoveaza imputernicirea asupra alegerii, iar copiii/adolescentii
vor explora problemele lor si deciziile
- consilierul va incerca sa-l ajute pe tenarul client, spunandu-le parintilor ceea ce au
nevoie sa stie, dar parintii trebiue sa stie ca este alegerea clientului
- o sesiune comuna, incluzand consilierul, clientul si parintii este o optiune daca este o
probleme care trebuie discutata
- daca parintii obiecteaza in careva din aceste situatii, acestia pot decide daca procesul de
consiliere nu este mandatat sau daca se continua sau intrerupe consilierea
Majoritate parintilor sunt sensibili la derptul la conmfidentialitate a copilului lor si accepta ca
specificul sedintelor nu va fi impartasit cu ei, atat timp cat este informat despre progresele
terapeutice inregistrate.
In alta ordine de idei, in ceea ce priveste confidentialitate, Salo+Shumate subliniaza faptul ca
terapeutii ar trebui sa obtina permisiunea de la parintii care-l au pe cpoil in custodie, inainte de a
dezvalui informatia celorlalti parinti.
In ceea ce priveste confidentialitatea copiilor/adolescentilor trebuie subliniat faptul ca chiar
daca terapeutul nu divulga informatia parintilor sau profesorilor, ceea ce spune clientul in sedintele
de consiliere, terapeutul trebuie sa gandeasca ca este cazul sa impartaseasca sentimentele despre
anumite situatii, mai ales in cazul in care clientul pare a avea o nelamurire, sau in cazul in care
adultii par sa nu fie constienti de impactul unui eveniment.
In general, consilierul trebuie sa recunoasca faptul ca explicatiile lui/ei asupra
confidentialitatii vor fi procesate diferit la fiecare nivel de dezvoltare cognitiva si in functie de
vocabular. Adolescentii pot avea o neincredere activata automat in privinta confidelitatii. Tinerii
copii pot fi ingrijorati de un fapt care este prezentat atat de serios.
Urmatoarele expresii/propozitii nu vor induce frica si sunt de obicei eficiente : 
« Ceea ce vorbim noi aici nu voi spune nimanui. Tot ceea ce spui este confidential. Asta inseamna ca
nu vorbesc despre asta cu nimeni. Daca imi cere cineva sa-i povestescdespre ce discut cu copiii, ma
sfatuiesc cu copiii-daca ei doresc sa nu spun nimic. Si tin cont de ceea ce spun. In cazul in care
trebuie sa spun cuiva, daca eu consider ca esti in pericol, eu trebuie sa spun cuiva care poate face
ceva in privinta asta. Legea spune ca trebuie sa fac asta. In alte cazuri, ceea ce discutam este
confidential. Deci ce parere ai despre aceste reguli pe care trebuie sa le respect ? »

CONCEPTUALIZAREA CLIENTULUI CA PARTE A UNUI SISTEM

6
 Toata lumea este componenta a unui sistem variat, cum este familia, colectivul de munca,
scoala, grupurile sociale si grupurile etnice.
Toata lumea este inclusa in « relatie » Consideratiile « sistemului » sunt importante in
consilierea oricarui client, dar sunt mult mai importante in cazul consilierii copiilor/adolescentilor pt.
ca multe din probleme se datoreazaz sistemului.
Inaintea intalnirii cu tinerii clienti, consilierul ar trebui sa obtina informatii despre sistemul in
care este implicat copilul. Adultii sunt cei mai indicati (cea mai buna sursa) pt. a obtine aceasta
informatie importanta. Consilierul scolar ar putea intreba profesorii pt. a obtine aceste informatii sau
pt. verificarea performantelor scolare. Toti consilierii pot intervieva parintii prin telefon sau chiar
personal sau pot obtine aceste informatii in timpul primului contact telefonic daca parintele este cel
care suna.
Orton subliniaza importanta construirii unui parteneriat cu parintii pe parcursul acestui
contact, de ai valida si ai valoriza. Pt. a exemplifica sa luam in considerare urmatorul scenariu :
« Ben, un copil de 7 ani, care a fost recomandat spre consiliere pt. ca are dificultati de concentrare la
scoala. »
Pt. inceputul consilierii, terapeutul trebuie sa stie ca Ben este singurul copil la parinti si ca 3
zile locuieste cu mama si 4 zile locuieste cu tatal. Fiecare parinte s-a recasatorit, iar Ben are acum
frati vitregi, cate 2 in fiecare casa. Bunica vitrega are grija de Ben si de fratii lui vitregi inainte si
dupa scoala. Tatal vitreg a lui Ben are un service care este la 2 ore distanta de casa, Ben foarte rara
interactioneaza cu ceilalti colegi si recent a devenit agitat si plange incontrolabil cand un coleg vrea
sa se uite la vreo jucarie pe care Ben a adus-o la scoala. In ulimul rand scrierea lui Ben este
incomplete si intampina dificultati in a sta in banca.
Înainte de se întâlni cu un copil, consilierul ar trebui să ia în considerare unele ipoteze. Ar
putea ca problema pusa in discutie patea sa aiba o functie(de exemplu, pentru a scăpa, de a fi atent la
o situaţie, de a provoca adulţii sa comunice, de a evita sentimentul de suferinta)? Având în vedere
circumstantele,ceea ce ar putea o problemă sa protejeze sau sa reflecteze (de exemplu, alte
preocupari, sentimentele neplăcute) sau exprima (de exemplu, durere, agitaţie)? Care ar putea fi
factorii care ar putea contribui la o problemă?La Ben, de exemplu, ar putea fi pierderi asociate cu
regimul său de viaţă nou, care pot include fie puţin timp singur, fie cu schimbul de mamă şi de spaţiu
cu un părinte comun. Poate că este îngrijorat de faptul că dacă şi mama lui vitreg muta, timp cu tatal
lui va fi mai dificil de programat. El ar putea fi supărat despre toate schimbările în viaţa sa, şi s-ar
putea sa nu fi dormit bine la noapte, din cauza a tot ce a apărut în familia lui . Ambele familii ar
putea avea tensiuni maritale. Ben s-ar putea simti tulburat in ambele familii, dacă el îşi exprimă
sentimente puternice.
Chiar si forma unei ipoteze ar putea fi de ajutor,o evaluare cuprinzatoare e necesara, înainte
de a lua în considerare directia cu privire la ceea ce este la scoala . Este dificil de a izola anumiti
factori familiari fara importanta pentru problemele copiilor date fiin conditiile,complexul structurilor
familiare si schimbarile simultane de tranzitie individuala si familiare (Minuchin, 2001). Pe scurt,
consilierii ar trebui să reziste tentaţiei de a "eticheta" un copil sau adolescent bazandu-se doar pe
situatia deschisa de sursa aferenta . În cazul lui Ben, de exemplu,factorii sistematici de la scoala de
asemenea ar putea fi implicati in lipsa lui de concentrare.
Printre factorii de multe pertinente sistemice, consilieri trebuie să aibă în vedere contextul
cultural, atunci când analizeaza o familie. Aceasta ar include, de exemplu, statutul aculturatiei,
7
compozitia etnica a cartierului, preferinţele de limbă şi de facilitatea, educaţie, religie, culturale şi de
Mediul socio-cultural afectează perceptiile culturale despre idealul functional al familiei (Peralbo &
Garcia, 2000). Papilia, Olds, şi Feldman (1998) au observat că rolul anumitor arbori genealogici ar
putea reflecta valorile culturale,comportamentale si prototipurile medii. De asemenea,ei au observat
ca in general ,metodele disciplinare par să ofere în funcţie de localizarea geografică, circumstanţe
socio-economice, religioase şi de afiliere.

Întâlnirea pentru prima ședință

Cu privire la vârsta unui copil sau adolescent, consilierul ar trebui să creeze un mediu
confortabil fizic si psihologic pentru consiliere. (Erdman & Lampe. 1996). Sala de şedinţă ar trebui
să fie veselă şi ar trebui să conţină mobila, jucării, şi activităţi adecvate pentru copiii şi adolescenţi
precum şi pentru părinţii lor (orton, 1997). De jucăriile din cameră ar trebui să îndeplinească o
varietate de interese şi de a promova explorarea creativa.( Landreth,1991).Erdman si Lampe(1996)
au recomandat ca consilierii sa stea la celasi nivel cu ochii clientilor cerute pt confortul lor si sa
foloseasca garnitura din incapere cre nu contribuie la intimidare.

Construirea raportului si Definirea problemei

Atunci când se lucrează cu clienţii tineri, de multe ori consilierii aloca primele intalniri pt a
fi cunoscuti. Dezvoltarea unei relaţii de lucru tinde să fie mai indelungata cu copii decat cu adulţi,
din moment ce copiii au nevoie de mai mult timp pentru a-l accepta pe consilier ca fiind o persoana
care ii poate ajuta (orton, 1997). Myrick (1997) recomanda ca, consilierii să urmeasca problemele
clientului este deschis fata de consilier acesta l-ar putea intreba”cum ai vrea sa ma vezi?” În cazul în
care clientul a fost menţionat de către altcineva,altul decat consilierul ar trebui să clarifice motivele
aceste mentionari sa verifice perceptiile copilului, sa nu încerce să vorbeasca in favoarea altuia, şi
sa-si indrepte atentia la poblema copilului. Scmrud-Clikeman (1995) a sugerat un mini-interviu
pentru a pune in balanta si a intelege experientele personale ale copilului sau adolescentului,
imaginile generale şi mediul familiar.Informaţia obţinuta, ar putea fi utila în sesiunile de mai târziu,
când se vor explora sentimente şi situaţii din prezent. /
Atenţie la relaţia consilier-client este importanta, atunci când se lucrează cu copii şi
adolescenţii. Este deosebit de important să se concentreze asupra relaţilor, mai ales la început,
atunci când se lucrează cu copiii mici, care sunt lipsiti de apărare (Erdman & Lampe, 1996) sau care
au putine cunostinte despre procesul de consiliere şi de ce sunt ei implicati in aceasta (Myrick,
1997). Iniţial copilul ar putea sa-l vada pe consilier ca fiind o figura, autoritar-disciplinară, în
special dacă un adult l-a trimis la consilier (Kottman, 1990). Când un copil este tulburat şi opune
rezistenta , a-i castiga increderea poate fi o provocare dificilă (Kranz & Lund, 1993).
Procesul”bucuriei” poate fi lung. Mai multe sesiuni s-ar putea sa nu aibă alte rezultate imediate
decât pentru a-i castiga încrederea, relatia necondiţionata cu un copil în a cărui lume, adulţi sunt
probabil irascibili, imprevizibili, critici, abuzivi.
Pentru copil, pentru a afla că o relaţie de încredere este posibila si de ajutor, poate fi rezultatul
procesului de consiliere,o experienţă emotionala. Ajutarea unui copil de a învăţa şi încrederea in
sine ar putea ajuta copilul sa participe mai afectiv in sala, si oriunde alt undeva,Vernon (1993) a
oferit o serie de sugestii pentru construirea unui raport, în aceste şi alte situaţii de exemplu, a
povesti despre hobby-uri, activităţi, şi despre trecut; date personale, dar nu o "prietene"; aratand un
8
veritabil interes şi îngrijorare; şi asigurandu-i clientului confortul. Vemon (2002) de asemenea,a
recomandat utilizarea unor jocuri.
” Ascultarea activa e importanta in construirea raporturilor, şi definirea problemei. De la început,
consilieri ar trebui să asculte o problemă pentru a fi rezolvată, sentimente asociate, si aşteptăril
despre ceea ce trebuie să faca un consilier in privinta problemei”

Evaluarea
Cateva forme de valoare sunt necesare pentru o conceptualizare cat mai corecta a clientului si
pentru un plan strategic.Vernon (1993) a recomandat utilizarea unei evaluari cat mai creative si
practice, descriind-o ca si calitativa, interactive cu procesul de cosiliere bazat pe dezvoltarea teoriei
si implicarea copilului, si alti adulti semnificativi. Pentru ca, copii si adolescentii sufera de
schimbari semnificative, o evaluare care ofera un progres cat mai cuprinzator in dezvoltarea
copilului si anumite interventii este mai folositoare decat o gramada de teste singuratice.
“ Deoarece anumite compotamente sunt asteptate la anumite varste” (Semrud-Likeman,
1995, p 10), Evaluarea trebuie sa arate ca o dezvoltare cognitiva, emotionala si sociala, (Orton,
1997). Procedurile de evaluare formale si informale pot fi folosite. Myrick (1997) a considerat
evaluarea informala potrivita pt concentrarea pe arii de dezvoltare psihica (incluzand maniera,
postura, nivelul de energie, ingrijire), dezvoltarea sociala (incluzand figurile de stil, atitudinile si
prieteniile), dezvoltarea cognitiva (incuzand logica, sensul realitatii, cosecintele, si valorile),
dezvoltarea culturala, (incluzand influente religioase si de mediu, si sensul fricii), istoria (incluzand
evenimente relevante) perspective de viitor(incluzand obiective, responsabilitatea si controlul), si
problema prezentata avand in vedere ca, niste profesori de consiliere au dezvoltat propriile lor norme
in aceste zone. Alte elemente folositoare in evaluarea informala sunt arta, jocurile, marionetele,
povestirile, activitati neterminate, activitati in desfasurare, aplicarea strategiilor de terapie (Gitli –
Weiner, Sangrund si Schaefer, 2000), cehestionare de viata si activitati scrise (Oton, 1997; Schmidt
1996). Descrierile narative ale sistemelor de familie ca raspuns la povestea initiala poate oferi
informatii valoroase referitoare la conflictele familiare acceptul parental si controlul d.p.d.v al
comportamentului in raport cu problemele prezentate ( Shamir, DuRocher Schudlich, si Cummings,
2001). Conturarea obiectivului incurajeaza clientii tineri sa fie implicit active in procesul terapeutic
si poate descoperii autointlegerea Moran 2001.
O multime de cadre pot fi folositoare in abordarea talentelor calitatilor variate in timpul
evaluarii cu copiii mici (O’ brien si Burnett, 2000). Multimodelul, multiinformarea lui Achenbach
(1990) pt diagnosticuri este o procedura de evaluare informala in care consilierul aduna informatii de
la un numar de surse pt a face comparatii intre client si alte personae de aceasi varsta in aceleasi
situatii.O abodare informala care poate fi utila in conturarea dezvoltarii interventiei este modelul
Lazarus (1976) Basic Id, a datat pt copii (Keat !979) Orton 1997, a discutat observatiile nefolositoare
de catre profesori si consilieri , in mai multe case si scoli, care s-au concentrat pe stilul de invatare
atentie, miscare si efect, expresia emotilor si interactiunii cu profesorii, parintii. Clickman si Semrud
au sugerat sa se observe pe langa client si apropiatii clientului pt a putea face comparatii d.p.d.v al
comportamentului. Clickeman si Semrud de asemenea au recomandat observarea interactiunii
parinte-copil, care poate fi de ajutor in atingerea obiectivelor si stabilirea strategiilor si de asemenea
in observarea comportamentelor variate care pot afecta relatia parinte-copil Schimidt (1996) a
avertizat ca, concluziile bazate pe procedurile informale, ca si cele bazate pe procedurile formale ar
9
trebui vazute in raport cu alt stil de valoare. Formal, evaluarea structurata poate implica teste
psihologice si educationale, inclusive inteligenta, aptitudinea, si instrumente achizitionate
( Thompson si Rudolph, 2000), personalitatea conceptiile personale si dezvoltarea creativitatii
(Vernon 1993). De asemenea foarte utilizate sunt comportamentele de verificare sau nivelele de
rating, cu atentie asupra prezentului, frecventivitate, durata si comportamente de o severitate
specifica. Clinicienii implicati a treia parte din plata trebuie sa se refere la manualul de diagnostic si
statistica al celor afectati mental (asociatia Americana de psihiatrie,!994). Pt a organiza si a
comunica informatii acest volum prezinta un format standardizat bazat pe un sistem de evalure
multiaxial. Intradevar toti consilierii ar trebui sa fie familiarizati cu DSM IV si cu diagnosticurile
commune asupra copiilor si adolescentilor (Geroski, Rodgers si Bren,1997), incluzand deficitul/
hipeactivitatea atentiei dezorganizate, dezorganizarea stresului post traumatic, dezordinea
transmiterii deprimarea si anorexia nervoasa. Cand clientii tineri prezinta simptome de deprsie,
cosilerii cu cunostinte solide asupra acestui diagnostic pot, de ex, sa administreze un instrument
specific conturat pt a evalua depresia ( Beck,1987, Reynolds 1987, 1989 ) sau sa adopte cerinte
informale cu simptome specifice. Evaluarea ei vitala nu doar pt a diagnostica dar si pt dezvoltarea
interventilor( Semrud- Clickeman 1995). Cosilierul ar trebui sa fie pregatit sa ofere informatii,
bazate pe evaluarea lui, altor consilieri cand este necesar (Schmidt, 1996).

Colectarea mai multor informatii

O relatie de incredere intre consilier si client, cu privire le varsta clientului, este marca a
consilierii efective alteori abordarile teoretice difera cand problema si informatia despre ea devin
concentrarea in aceata relatie. Carlson (1990) a recomandat o abordare directa pt obtinerea
informatiei de la client cand lucreaza cu alti copii. Thompson si Rudolph (2000) au ajuns la cocluzia
ca, consilieul poate acumula orice informatie pe care clientul a oferit-o si sa indice bunavointa de a
discuta situatia.
Cand consiliezi copii, ascultarea e o calitate mai importanta decat intrebarile (Huges si Bake
1990). Unul dintre obiectivele de la prima sedinta este de a-i arata copilului ca el sau ea este intr-un
mediu de siguranta si va fi ascultat, pentru a se putea dezvolta obligtoriu. Anumiti copii formeza
usor legaturi si vobesc destul pt a-si impartasi aspecte personale (Herlihy, 1993) Semrud-Clickeman
1995.Consilierii pot intampina rezistenta daca incearca sa impinga un copil de la spate fortandu-l la
atentie la “problemele terapeutice” .Consilieii incepatori se pot simti defensivi si frustati cand un
copil “nu vrea sa vorbeasca” (Herlihy,1993,p.66 ). Cand un copil raspunde la intrebare, multi
cosilieri tind sa urmeze raspunsul cu alta intrebare. Mai eficient este de a parafraza , pt ca aceste
strategii incurajeaza expansiunea raspunsului anterior (Thompson si Rudolph, 2000). Cu cat
consilieii insista mai putin cu atat mai mult copii le vor spune ( Greenspan, 1981). Intuitiv copii au
incredere si se deschid in fata acelora care-i plac si-i inteleg ( Thompson si Rudolph, 2000, p.149).
Erman si Lampe(1996) au avertizat asupra impacientaii atunci cand raportul este intarziat. Copiii
abuzati, de ex., pot fi alerti la posibilitatea de deceptie (Bugental Shennum, Franck Elecman,2001) si
de aceea e mai greu de a crede un cosilier. In general cosilierul trebuie sa fie deschis in fata nevoilor
si preocuparilor clientilor tineri, acordand atentia al ceea ce copilul simpte si sa gaseasca modalitatea
de-al ajuta fara a avea o sedinta rigida si fara a-l judeca (“aceasta nu este deloc cu ceea ce consilierul
trebuie sa se confrunte”). Cand un consilier reflecta asupra sentimentelor (“pari fericita in legatura
cu aceasta”;”pari trist azi: “am simtit ca esti ingrijorat in legatura cu tatal tau”), clientii tineri se simt
10
auziti. Cand un copil crede in mod incorect ca problema ar trebui sa fie evidenta pt consilier, ca in
situtiile cere de la scoala de consilier, cosilierul poate spune, “ Banuiesc ca este ceva ce ti-ar placea
sa-mi spui. A-i putea sa ma ajuti?” .
Utilizarea intrebarilor
Garbarino si Stott (1999) au recomandat in munca cu prescolarii ca, consilierii sa foloseasca
numele copilului si temerile copilului in temerile lor; sa rezume, nu sa repete intrebari pe care
copilul nu le intelege; sa evite intrebarile successive; sa nu puna o intrebare care urmareste fiecare
raspuns pe care copilul il da; si sa foloseasca intrebari care sunt doar putin mai lungi decat
propozitiile pe care copilul le utilizeaza. Park(2001) a aflat ca in timpul interviurilor in care studia
slabiciunile copilului, dezvoltarea intrebarilor potrivite ofera raspunsuri clare intrebari care se afla
spatele capacitatiilor cognitive ale copiilor au creat dificulti in mod regulat. Thompson si
Rudolph(2000) au scos in evidenta ca intrebarile adultilor adesea refleta curiozitate mai degraba
decat dorinta de a ajuta. Aceste intrebari au fost utilizate la analiaza, ori critica. Tipurile de intrebari
gen “de ce?” sunt adesea asociate cu vina.si acesti copii adesea cad intr-un anumit fel de a raspunde
si apoi astaptand intrebarea urmatoare. Thompson si Rudolph la fel ca si Lamb, Sterrmberg ,
Orbach, Esplin si Mitchell(2001) , a observat ca intrebarile directe pot fi nepotrivite pt obtinerea
informtiei sau a clarificarii dar au mentionat ca intrebarile deschise de asemenea pot genera mai
multe informatii si de a promova expresii spontane. Intrebarile deschise de asemenea dau raspunsuri
mai clare ale copiilor in timpul si dupa interviurisi careva contradictii in timpul interviurilor ample
care includ intrebarile, in special intrebarile care ofera optiuni.Claritatea de asemenea poate fi
compromisa in timp de catre presiunea parintilor sau intrebari intelese in mod gresit (Henderso,
2001). Conform unui studiu (Waterman, Bladesth si Stancer,2001 copiii pot raspunde intrebarilor
inchise: este cerut un raspuns da/nu) chiar si atunci cand intrebarile nu au raspuns, in timp ce ei sunt
constienti ca ei nu stiu raspunsurile la intrebari, la detalile specifice cerute. In ex lor de ancheta
deschisa au oferit urmatoarele urmatoarele tipuri de intrebari: poti sa-mi spui mai multe
despre…;cum te simti in legatura cu…;ce ai face…;ce fel de lucruri(pp39-50).
Stabilirea unei relatii si dezvoltarea concentrarii utilizand media
Multi copii si chiar si unii adolescenti beneficiaza prin a avea ceva cu care sa se potriveasca in
oficiul consilierului. Fiecare consilier care lucreaza cu clienti trebuie sa aiba mai multe jucarii
potrivite, materiale pt expresii careative hartie de desenat si markere de calitate si puzzle-uri pt
clientii care simpt nevoia de a se indeparta de la intensitatea situatiei nevoia de a-si diminua
constiintele, sau au nevoie de a fi ajutati prin expresii sau vorbe(vezi cap 4, pt o discuti pt terapie).
Cateodata desigur continutul desenelor poate oferi informatii de baza despre membrii familiei
portretul relatiilor de scoala sau transmiterea cerintelor,de ex, un copil de 6 ani nesolicitat, deseneaza
portretul preferat in timpul unei sedinte de consiliere.

Transmiterea feed-back-ului despre ei insisi

De Iong si Berg(1998) au discutat beneficul potentialului terapeutic de a reda complimente
bazte pe realitate in interesul de a construi increderea si de a reda speranta in particular cand
consilierul este direct fata de gasirea de solutii mentionand ca puterea trecutului si succesele sunt
importante”ex perientele din trecut utile sunt acelea in care clientul a crezut sau a facut ceva care ar
fi putut duce le dezvoltare curenta a dificultatilor .Aceste experiente sunt sccesele trecute ale
clientului(p.31). Copiii au nevoie sa primeasca informatii si feed-back-uri despre ei insisi. Afirmarea
11
copiilor nu este niciodata de neluat in seama si cu timpul, discursurile credibile ajuta la construirea
relatiei dintre client si consilier
Afirmarea neconditionata
Oferirea unei perspective necondiţionat pozitive, congruenta si empatia sunt esenţiale pentru
toate relatiile de consiliere (Orton, 1997). Consilierii folosind o abordare nondirectiva, cel mai
probabil, utilizeaza perspectiva pozitivă necondiţionată, impusă de Rogers (1957) şi trebuie să se
abţină de la morala, de luare a hotărârilor judecătoreşti, diagnosticarea, sau concentrarea pe soluţii.
Conform Thompson şi Rudolph (2000), copiii sunt mult mai sensibili decât adulţii in
relatiecu ceilalti.In aplicarea lui Rogers "persoană cu abordare centrată de lucru cu copiii, Thompson
şi Rudolph au remarcat faptul că, deşi unele situaţii cere consilierilor de a lua un rol activ", chiar şi
copiii mici pot distinge între comportamente pozitive şi negative şi sunt în măsură de a alege pozitiv
o dată ce consilierul a stabilit un dialog deschis, în care sentimentele şi emoţiile pot fi difuzate şi de
conflicte de rezolvat "(p. 149).
Spune adevărul
Rudolph şi Thompson (2000) au discutat dilema faţa deconsilieri că atunci când copii par să
fie exagerati in a câştiga atenţia sau simpatia. o declaraţie sau un text poate interfera cu menţinerea
unui raport de încredere ¬ navă, în special dacă toate sau o parte din poveste este adevărată. Într-o
strategie este de a utiliza, spunând, de exemplu, "povestea asta ma deranjeaza, Se pare ciudat ca un
lucru să se întâmple. Va trebui să se gândească la asta." Un răspuns ca acesta oferă copilului o şansă
de a modifica un text, evitând în acelaşi timp o provocare. Alte răspunsuri eficiente a include aceste:
"Care părţi din text care crezi că ar trebui să cred despre cele mai?" "Trebuie să am să-mi spui mai
multe despre faptul că"; "Pun pariu unii oameni ar putea crede că a fost ciudat pentru cineva de
vârsta ta," toate de care să ofere posibilitatea pentru copil pentru a extinde sau retrage.
Consilierii trebuie să fie judiciosi în utilizarea lor de auto-dezvăluire, cu copii şi adolescenţi,
atingerea unui echilibru între terapii eficiente rigide de griji, nechibzuit, inutile şi de auto-dezvăluiri
(Renik, 1999). Consilierea ar trebui să rămână concentrata pe tinerii nu client şi să fie deplasate spre
consilier. Acesta poate fi tentant de a spune, "Când eram de vârsta ta", sau "o dată am avut o
experienţă similară", dar, mai ales cu adolescenţi, de înaltă calităţii aerului este de mai bine de
ascultare activă (Nichols, 1995). Puţini adolescenţi cred că oricine altcineva, mai ales pe cineva mai
în vârstă decât sunt, ar putea fi avut o experienta similara de a lor (Elkind, 1981). Tinerii au nevoie
de, un obiectiv care validează experienţa lor ca unicat şi important. La risc, copii şi adolescenţi, în
special, aprecieza stabilitatea ascultarea care nu este auto-absorbit.
O pozitie "One-Down"
Prin a lua o poziţie în jos, consilierii pot obţine informaţii de la clienţii tineri în timp ce-
iincurajam. Consilierii nu ştiu lumea copilului sau adolescentului, şi ei nu vor afla despre el prin o
pozitie de superioritate. Mai eficientă este aceasta: "Invata-mi despre ... [viata ta; dvs. de tristeţe;
fiind 13; dvs. de probleme de somn]."
Utilizand procesul „Întrebării”
Procesul de orientate spre comentarii şi întrebări, care se refera la procesele interne şi
externe, sunt importante în relaţiile cu momente incomode, decizii si sentimente intense, momente
de înţelegere.
Exemplele includ aceste:
"Spune-mi cum a simţit că- să fie linişte."
12
 "La ce te gândeai doar acum?"
Utilizand exerciţii structurate
Folosind aceste exerciţii (Peterso, 1993, 1995; Vernon, 1998a, b, c) poate fi eficientă cu toati
copii şi adolescenţi, este util mai ales c clienti reticenti. Consilierii pot structura şi folosi pix şi
hârtie de activităţi sau orale, cum ar fi următoarele au mare potenţial pentru construirea încrederii,
ajutând timizii copii şi adolescentii " i asi găsi cuvinte pentru a spune, "şi oferirea de informaţii
despre capacitatea de dezvoltare şi de:
Teză provine (de exemplu, "Sunt eu cel mai probabil atunci când am....")
(Peterson,1993,p.19)
Liste de verificare (pentru mamă sau copil, inclusiv declaraţii, cum ar fi, "coilul meu pare odihnit în
fiecare dimineaţă, atunci când el / ea începe a doua zi";"Ma simt adesea inconfortabil la scoala.")
Contributia de exerciţii (de exemplu, "Pe o scara de la 1 la 10,cât de mult nu sunteţi de acord
cu următoarele afirmaţii?")(Peterson,1995) Stres-sorters (Peterson, 1993, p. 158) Joc de rol (de
exemplu, "tu fi tu, si am sa pretind ca sunt un tiran, în sala de clasă. Se practică cu câteva din
strategiile pe care le-am vorbit despre"). Scenarii scrise care prezintă situaţii problematice, cum ar
fi data de viol, comportament agresiv, sau nu adecvat, fiind hotărât(Peterson, 1995, p. 146) De auto-
evaluare foi (e / 4., "Mama mea crede că eu sunt ......;" Tatal meu crede ca eu sunt ......; "meu de
profesori cred că eu sunt ... *"; "meu prieteni cred că sunt... cred ca eu sunt ......)
(Peterson,1993,p.119) Exerciţii de auto-monitorizar (Vernon, 1993, p. 30) Rolul-exerciţii de
explorare (Peterson, 1995, p. 94) Jurnale; auto-compunere cântece, poezii si
povestiri(Vernon,1993,pp..27-28). Developmentally este cazul activităţilor care furnizeaza un bun
început pentru auto-exploraţie şi, de asemenea, pot fi utilizate în întreaga relaţie de consiliere clienti
pentru a ridica conştientizarea de sine şi de alţii şi să îi sprijine în rezolvarea problemelor.

Consideratii speciale atunci când se lucrează cu adolescenţi

Adolescenţii necesită abordări diferite de cele utilizate cu copii mai mici. Încrederea este
adesea greu de a se atinge cu adolescenţi decât cu copiii. Raportul poate
fi mai subtil. "Ce este de unghi?" acestea de mirare. Unii adolescenţi, pot fi suspiciousi in
conversaţie, ele au intrat şovăielnic într-o discuţie de motociclete, despre care ambele au avut
considerabil de cunoştinţe, şi adolescentului a devenitinteresat. Câteva minute mai târziu succesul
consilierului prinfolosirea metaforei pentru a accesa o problemă importantă, şi-a îmbunătăţit
rapoartele de comportament şi de răspuns la adolescent.
Agenţia şcoală şi consilieri indică faptul că este important pentru consilieri de a fi interesat de
adolescenţi personal, dar nu pentru a fi fortata. Când au venit la consiliere, mulţi adolescenţi simt pe
care le-au fost "amortizate" de familie, profesori, administratori, şi probabil chiar şi colegii de
breaslă. Prin urmare, ei trebuie să simta că sunt luati în serios, respectati, şi nu judecaţi de către
consilier. Vor fi acceptati necondiţionat indiferent cât de ciudate, sunt încercarile de a fi. Ei de
asemenea, nu trbuiesc "împinsi". este mult mai uşor acceptată atunci când ei cred că este ideea lor,
nu de consilier impinsi.
În timpul sedintelor, adolescentul sa se simta ca fiind respectat. În plus, ei au nevoie de spaţiu
şi de exprimare. Aceste comportamente ar putea fi noi pentru adolescenţi, care pot fi folosite cu
adutii.Următoarele exemple de răspunsuri ilustreaza reactivitate scăzută şi respect:"Am furat o
13
Toyota o dată." (Consilier: "Deci, ce se întâmpla în viaţa ta când ai furat Toyota?")"Ca şi când a
venit la clasa noastră şi a vorbit despre violenta, despre un tipcu care am iesit? Asta s-a întâmplat cu
mine."(Consilier:"Imi pare asa de rau ca ai avut experienta asta.Este posibil să fi fost greu să-mi spui
asta, dar mã bucur cã ai făcut.) "Uneori, mă simt aşa de rău că m-am speriat rău de la cum ma simt."
(Consilier: "Sună înfricoşător să te simti aşa de rău. Spune-mi mai multe despre asta. Ce crezi
despre? Ce este înfricoşător?")
Raspunsurile bomba , cum ar fi cele din exemplele anterioare, pot fi teste pentru consilieri .
Pentru consilier, sa fie bun de ascultat şi de muncă necesită mici reactii emotionale (Nichols, 1995).
Echilibrul si atentiiile, mici de reacţie de răspunsuri poate ajuta clienţii tineri,deoarece problemele
pot fi dificil de abordat.
Poate că, spre deosebire de experienţele de acasă, echilibrul, atentie, afirmare, de validare
exista şi va conduce la încredere. Poise"Wow! Asta sună ca o situaţie foarte dificilă." În fapt, o
astfel de declaraţie poate servi ca puternic de validare. Poise înseamnă, de asemenea, amintind de a
verifica posibilitatea de a exista ideaţie suicidara. Adolescenţi, pentru că, uneori, sunt utilizate
pentru a le judeca adulţi şi părăsirea ei, de asemenea, nevoie de consilieri care să demonstreze că
sunt acolo "pentru drum lung." Autoritatea la Adolescenti putea să fi modelat strămutate mânie,
stare de instabilitate,. adolescenţi sunt în teritoriu incert, din care o parte este procesul de
diferenţiate de la părinţi.
Client: "Am făcut ceea ce ai spus. I-am spus tatalui meu am vrut sa vorbesc prietenul meu [in afara
de scoala]. El m-a pedepsit pt. o luna
Consilier: "Tatăl tău poate fi speriat pentru tine, şi s-ar putea sa nu ştiu cum să vă protejaţi Dar a
fost un lucru bun sa vorbesti cu el. Sunt bucuros să crezi că ce vorbesc poate fi de ajutor. Sper că
veţi putea să vorbiti despre lucruri de genul asta cândva. Imi pare rau ca ai fost pedepsit. "

Lucrează împreună spre dezvoltarea de intervenţii

Intervenţiile în curs de dezvoltare, nu ar trebui să fie o întreprindere

întâmplătoare.Reynolds(1993) a accentuat nevoia de planificare atentă, proiectare, implementare şi
evaluare. După explorare se prezintă problema cu clientul, de catre consilier începe la planul de
intervenţii, proiectare pe baza obiectivelor curente, de conştientizare de intervenţii nereuşite
anterioare, abilităţi ale consilierului, şi să-şi dezvolte nivelul capacitatii mentale la client,stil de
învăţare, precum şi de constrângerile de timp.Punerea în aplicare ar putea să conducă misiuni de
teme pentru acasă.La momentul de punere în aplicarecu toate acestea, poate fi necesar pentru a
aduce modificări de intervenţie, ca rezultat al lipsei de pregătire al clientului.
Mai târziu, ar trebui să implice o evaluare sistematică, evaluare deliberată de intervenţie.
Myrick (1997) a sugerat punere de întrebări, cum ar fi: "Ce-ai dori cel mai bine despre ce-ai făcut?"
"Dacă ai putea sa schimbii lucrurile, ce-ai face diferit?" (p. 154).
Scoala de consilieri, în special, de multe ori este chemata de a rezolva cazurile studenţilor.
Myrick (1997) a prezentat sistematic model de rezolvare a problemelor, constând din patru întrebări
care poate fi întrebat într-un interviu:
Care este problema?
Ce-ai încercat?
Ce altceva ai putea să faci?
14
 Care este pasul următor?Myrick a recunoscut că o problemă nu poate fi adevarata problema,
dar este, totuşi, este un loc pentru a începe. Când un copil prezintă mai multe probleme Myrick
atenţioneaza împotriva "persoana de inundaţii concentrându-se pe toate" (p. 172). În schimb, el a
sugerat încurajarea copilului de a selecta câteva din proble,me de a lucra şi de a lua pe câţiva paşi cu
ei. Osborn (1991) de asemenea, a avertizat că fiind gânditori pot avea nevoie de ajutor, prin rolul-
joc, metodele de Gestalt, ilustraţii şi exemple şi, atunci când se luptă cu concepte, contradicţii, şi
alternative.
Rudolph şi Thompson (2009) recomandă următoarea definiţie de a clarifica problema
tinerilor asteptarile clientului. În cele din urmă, nu contează ce problema model de rezolvare este
urmat, ci de consilier pune de a folosi ceea ce el sau ea a învăţat anterior, în timp ce de lucru cu
clientul (Clark, 1993), modele de aplicare a auzit şi de teme şi observat, (orton, 1997), şi, în funcţie
de abordare teoretică, axându-se pe obiective şi "pasul următor." Conform Myrick (1997), "Se
presupune că un prim şi următorul pas va determina alte comportamente pozitive, în cazul în care
un următor pas este planificat cu atenţie" (pp. 152-153). Rudolph şi Thompson (2000) a observat că
acele comportamente ulterioare, sunt mult mai probabil ca în cazul în care clientul a făcut un
angajament de a încerca o rezolvare a problemelor idee.
Unii autori au pledat pentru scurt-abordări de consiliere pentru utilizarea în şcoli (Bruce &
Hopper, 1997; Littrell, Malia, & Vander-lemn, 1995; Myrick, 1997). Într-adevăr, un studiu de
Littrell, Malia, şi Vanderwood (1995) a constatat că o singură sesiune de scurt-consiliere a fost
model de eficiente. Scurt terapie este discutat în detaliu în capitolul 5. Vernon (vezi Capitolul 6)
discută despre eficienţa ed.rational emotive si comportamentala cu copii şi adolescenţi. Ambele
abordări cele de bine cu clientii tineri, deoarece, printre alte motive, acestea sunt scurte şi se
potrivesc cu clientii In functie de conceptualizarea de timp.Pentru clienţii tineri, ceea ce este astăzi
o problemă nu poate fi o problemă de mâine.
Aplicate în timpul intervenţiilor de acest stadiu de consiliere poate trece o mare varietate de
caz, inclusiv a juca terapie, bibliotherapy, terapeutic scris, muzica, arta, structurat şi experienţe,
dintre care unele au fost menţionate anterior în acest capitol.
Capitolul 3 oferă o discuţie mai detaliată a intervenţiilor adecvate pentru lucrul cu
copiişiadolescenţi.

Oferirea de sfaturi

În general se consideră că consilierii sunt cei care dau sfaturi, iar în consilierea tinerilor este
într-adevăr tentant. Rudolph şi Thompson (2000) a cerut consilierilor de a rezista la această ispită:
Consilierii care cred în unicitatea, în valoare de, demnitate, responsabilitate şi de a
individuale şi care cred că, având în condiţii corespunzătoare, persoanele fizice pot face alegerile
corecte pentru ei sunt reticente în a oferi consiliere în rezolvarea problemelor de viaţă. În schimb,
acestea au utilizare a cunoştinţelor lor de consiliere şi de calificare, pentru a ajuta clienţii in a face
alegeri responsabile şi, în efect, învăţaţi cum să devină propriul lor consilier.(p.44)
Aceşti autori au subliniat pericolul de a crea dependenţă clientilor tineri, ca urmare
încurajându-i să se bazeze pe adulţi să facă decizii pentru ei. Conform Erdman şi Lampe (1996),

15
"consiliere oferind soluţii sau mai transmite o lipsă de încredere în capacitatea copilului de a rezolva
probleme"(p.376).
Când clienţii, chiar şi copiii mici, simt responsabiliatytea, ele sunt mai multe şanse de a
continua să crească, sustinerea lor de explorare independent, şi găsi propriile lor forte şi strategii în
viitor. În caz de 9 ani Sonja, al cărui caz a fost introdus mai devreme în acest capitol, de consilier ar
putea spune asta:
Sunt foarte impresionat de ceea ce ai făcut. Ai spus ceva care a fost foarte, foarte important,
şi tu ai spus-o în limba matura. Tu mi-ai spus cum te-ai simţit foarte bine despre noul copil. Asta a
fost frumos. Sunt surprins, pentru că nu ştiam că ai putea face. Nu aţi tânguit. Tocmai ai spus-o! Am
pus o întrebare pe care ai putea avea orice fel a răspuns aţi ales. Şi tu ai ştiut cum să o fac. Asta e
aşa de important pentru a fi capabil de a spune oamenilor exact ceea ce simt. Când ai nevoie pentru
a face asta din nou, veţi fi gata. Cum te-ai simtit sa imi spui?

Concentrarea pe aici si acum

Myrick (1997) distinge între-aici şi-acum, şi apoi şi-acolo în timpul procesului de consiliere.
El se referă la ceea ce se întâmplă în prezent între consilier şi client; acesta din urmă se referă la
sentimentele şi evenimente din trecut. Aici-şi-acum declaraţiile consilierului il ajuta pe client să
exploreze în profunzime chestiuni şi sunt susceptibile de a fi intens, intim, şi personale. Ele sunt un
potenţial pericol, dar sunt de asemenea puternice şi emoţionante.Declaratiile consilierului apoi, şi-
acolo pot fi folosite pentru a fi difuze, de intensitate de la momentul prezent şi, de asemenea, poate
fi adecvată la început de consiliere, în care sunt mai puţine sanse de pericol. Declaratiile Aici-şi-
acum pot fi eficiente în a face cu rezistenţă: "Spune-mi ce vă simţiţi acum. Sunt sensibil o reacţie la
ceea ce am spus."

Afirmarea de rezilienţă

Consilierii de asemeneapot incuraja clientii tineri prin afirmarea lor de rezilienţă, descrisa de
Higgins (1994) ca un "proces activ de auto-incurajare şi de creştere," a fi "capabilă să negocieze
provocări semnificative pentru dezvoltare, dar constant, de completare snap înapoi", pentru a
completa important de dezvoltare a sarcinilor cu care se confruntă în care acestea le cresc "(p. XII).
Rezilienţa poate media efectele din dificile circumstante. Nimeni nu poate fi observat un copil de
forte în acest sens, încă aceste forte ar putea fi cruciale de a lui sau ei de zi cu zi de supravieţuire.
Un consilier care vorbeste despre aceste anunţuri de punctele forte şi vorbeşte cu încredere de la
locul lor în "un viitor mai bun" ofera optimism într-un moment critic în timpul de dezvoltare. După
ce sa remarcat forte la client, un consilier spune "Stiu ca ne vom descurca" se poate afirma cu
putere, pe lângă care îşi exprimă convingerea despre potenţialul uman, în general. Factori de
rezilienţă includ următoarele, în funcţie de reprezentanta literara (Beardslee & Podorefsky, 1988;
Cesarone, 1999; Farrell, Barnes, & Banerjee, 1995; Garmezy, Masten, & Tellegen, 1984;
Herrenkohl, 1994; Higgins, 1994; Katz, 1997; Taur & Patterson, 1996; Smith, 1995; Tschann,
Kaiser, Chesney, & Alkon, 1996; Werner, 1995):
Calităţi de temperament
Caracteristici personale
16
 Condiţii de familie
Legăturile afective care să încurajeze încrederea, autonomie şi iniţiativa
Auto-înţelegerea
Încrederea că acţiunile pot face o diferenţă pozitivă în viaţa unei persoane
Suportul celor din jur, sub formă de mentori, părinți surogati şi rolul modelelor de urmat
Talentele excepţionale și inteligența
Dorinţa de a fi diferiti de părinţi.
Un consilier poate avea un impact pe termen lung la copii sau adolescenţi SIM ¬ fiind un
strat de stabil, care recunoaşte în îngrijirea cifra lor de circumstanţe dificile ¬ condiţiile şi a
încrederii în acestea. În general, consilieri vor avea credibilitate dacă comentariile sunt bazate pe
informaţii şi observaţii de la sesiuni, la fel ca în această situaţie:
În ceea ce mi-a spus azi, am observat multe lucruri care-ma face foarte plin de speranţă
pentru tine. Ai o bunica pe care poti conta . Aţi găsit moduri de a primi alţi adulţi să acorde atenţie
şi pentru a vă ajuta. Crezi bine. Esti un supravieţuitor. "faci sens"situatiilor complicate. Si mama ta
a avut grija de tine, înainte de a muri, atunci când erau foarte tineri. Toate aceste lucruri sunt de bun
în viaţa ta, şi ei vă ajuta să vă facă puternic.De aceea sunt foarte plin de speranţă pentru tine.
În acelaşi timp, consilierii pot sublinia că, deşi anumite "abilităţ de supravieţuire" ar putea să
fi fost esenţiale în trecut, ei acum ar putea interfera cu relatiile.Dar aceste comportamente ar putea
acum să contribuie la problemele de acasă, la şcoală, cu prietenii, în relaţii, sau la locul de muncă..
Atunci, ajutandu-va clienţii să înţeleagă comportamentele lor,ca nu mai sunt eficiente ,ar putea
genera deschidere la strategii pentru a face schimbări pozitive.

Încheierea

Referirea

După atenţia la domeniul de aplicare a problemei, pentru a da răspunsuri la interventia

curenta , şi la ceea ce ar fi cel mai bine pentru copil sau adolescent (Semrud ¬ Clikeman, 1995), un
consilier poate stabili că lui sau ei, sedintele de consiliere au resurse instituţionale nu sunt
suficiente pentru a satisface un copil sau adolescent de nevoile necesare. În astfel de cazuri, de
trimitere la alte servicii, cum ar fi abuzul de substanţă sau de sănătate mintală, facilitati, rezidential
centrele de tratament, sau de servicii sociale, este în ordine. De consilier este responsabil pentru
organizarea de informaţii să asigure o tranziţie armonioasă şi de a oferi părinţilor şi tutorilor cu
informaţii exacte despre site de trimitere, şi de serviciile oferite (Schmidt, 1996).

Terminarea

Consilierea se termina din mai multe motive. Şcoala termen ar putea fi de peste, sau copii de
şcoală ar putea trece la un nou nivel de scoala, raion, oraş sau. Parintii sau copilul pot face apel la
halta de consiliere pentru o varietate de motive. Un consilier poate face o trimitere la un alt
profesionist.

17
 Unii copii şi adolescenţi pur şi simplu, nu se întorc după aportul, sau au discontinuu
tratamentul cu nici o explicaţie. Christy (2001) a constatat că veniturile familiei chiulul sau de
fugar a fost asociat cu comportamente de auto-excludere.
De multe ori, relaţia de consiliere este o prezenţă puternică în viaţa clientilor tineri, şi au
devenit nerăbdători ca procesul de consiliere pentru a atrage o strânsă legatura. Pentru copii, pentru
care schimbarea a însemnat revoltele sfârşituri sau pentru care au însemnat abandon, de terminare
de consiliere poate fi deosebit de dificil. De aceea, consilierul ar trebui să pregătească tineri pentru
client la sfârşitul anului ¬ consultant ING in avans, inainte de final de sesiune, ori de câte ori este
posibil. Consilierul ar trebui să ajute clientul in procesul lui sau ei, sentimentele asociate cu care se
încheie, poate aranja un fel de ritual, pentru a marca-o, şi ar trebui să reasigura că el sau ea va
rămâne în gândurile lui cu o parere buna. Făcând acest lucru, consilierul comunică un mesaj
important: procesul de consiliere a fost o experienţă semnificativă, şi în care clientul a fost demn de
ea. Semrud-Clikeman (1995) a observat că agitarea, mânie, anxietate şi reacţii sunt normale la
terminare. Cu toate acestea, ele ar trebui explorate pentru a determina dacă este prematură sau de
terminare a apelurilor pentru mai multe proCESE, în special atunci când rezilierea este initiata de
consilier.
Ca de terminare , diverse aspecte pot fi abordate. Când ambii client şi consilierul vor rămâne
în proximitate şi consilierul va fi disponibil, clientul poate fi făcut conştient de faptul că viitorul
poate fi aranjatat de consiliere, dacă este necesar. Pe baza clientului progrese în consiliere,
consilierul poate face previziuni despre el sau ea, a continuat succesul potenţial de dezvoltare şi
provocări-acesta Progresul făcut în timpul sesiunilor poate fi observat şi a sărbătorit, cu accent
consilier client ce a făcut pentru el sau ea ¬ auto. Relaţia dintre consilier şi client poate fi afirmata şi
validata. De consilier poate depinde modelul original de exprimare a sentimentelor despre
terminarea unei relaţii şi, de asemenea, modelul poate spune la revedere. Semrud-Clikeman (1995)
a folosit "absolvire" tânăr metafora, cu clientii, care explică faptul că reflectă sfârşituri "de succes,
nu doar pierderea" (p. 144). La sfârşitul întâlnirii de final cu un preadolescent, consilierul ar putea
spune ceva de genul:
Chiar m-am bucurat sa am de lucru cu tine. Aţi făcut o mulţime de muncă peste
"în ultimele săptămâni, şi respect asta foarte mult. Am sa imi amintesc de tine, ca având o mulţime
de piese interesante care merg împreună, pentru a face pe cineva foarte frumos ca-bucăţi de pânză
care face o coase la maşină. Unele piese sunt catifelat-moale, dur şi unele , unele de bumbac, nişte
lână, nişte pantaloni de catifea cord. Am văzut o mulţime de piese diferite în tine. Eu vă mulţumesc
pentru schimbul facut cu mine.
Ce crezi că vă veţi aminti de la conversaţiile noastre împreună? Ce a fost de ajutor?
Îmi imaginez atunci când iti vei face griji că lucrurile vor reveni la modul în care au fost atunci când
lucrurile au fost rele . Asta va fi normal pentru a-ti face griji. Dar ai muncit din greu aici, şi ştiu că
iti vei aminti de unele lucruri pe care le-ai învăţat despre tine. Şi iti vei aminti de toate lucrurile pe
care le-ai făcut pentru a supravieţui ultima mutare . [ consilierul apoi le insira .] Dacă te simţi
vreodată, trebuie să discutaţi cu un consilier din nou, nu eziti să fii în legătură cu mine, sau cu un alt
consilier.
Care ar fi cel mai bun mod de a spune la revedere chiar acum? Puteţi alege. Sunt deschis la o
strângere de mână, o îmbrăţişare, un zâmbet, un "la revedere", sau orice altceva.

18
 La încheierea de consiliere cu clientii de orice vârstă, ar putea să fi gândurile şi sentimentele,
inclusiv gândurile despre sfârşituri şi pierdere. Acest lucru poate fi adevărat în special atunci când
clienţii sunt copii şi adolescenţi. Sentimente apar pentru că a fost o relaţia de consiliere şi productiva
şi, de asemenea, din partea consilierului care stie ca pot reapare din nou problemele ,pot continua să
fie vulnerabili, într-un mediu complex şi anevoios. În consecinţă, consilierul în îngrijire pot avea
anxietate despre pierderea de consiliere de suport pentru copil. Camere de profesionalism era nevoie
de ele pentru a monitoriza în cursul acestor tranziţii, validarea lor de propriile sentimente şi are
nevoie de atenţie şi probleme de dependenţă. Atunci când se lucrează cu copii şi adolescenţi,
consilieri de asemenea, pot considera că nu este o terminare pasul final, ca tinerii lor clienţi şi-au
considerat problemele lor special, doar la stadiul de dezvoltare (Oaklander, 1997).
În unele cazuri, mai bine de consiliere este eliminată treptat, crescând durata de timp între
mai multe sesiuni de mult sa încheiat brusc. De consilier de asemenea, posibilitatea să programaţi
ocazionale "check-up" de vizite pentru monitorizarea progresului, în special în setările de şcoală.

Sumar

Atunci când se lucrează cu copii şi adolescenţi, ca şi în cazul adulţilor, consilieri trebuie să

acorde atenţie preocupările etice şi legale. În plus, acestea au nevoie pentru a evalua, fizice,
emoţionale, sociale, cognitive şi de dezvoltare, precum şi a sistemului de familie, şcoală context,
sociale şi de milieu. Ca de consiliere continuă, care au nevoie pentru a-şi construi raport, se
concentreze dezvolta, planifica, implementa şi evalua strategii de intervenţie ¬ gies, şi pregătirea
clientului pentru terminare. Construirea unei relaţii cu copiii şi adolescenţi ¬ dren este un proces în
curs de dezvoltare diferite de la o relaţie cu adulţi. Jucarii, manipulatives, şi în alte medii pot fi
utilizate ca "limba" sau la
atenuare emotionala intensitate. Structurat de asemenea exerciţii pot fi utilizate în mod eficient şi în
construirea unei relaţii şi, de asemenea, în eliciting de informaţii şi explorarea probleme.
Procesul de a construi o relaţie poate, în sine, rezultat terapeutic în câştig. De a asculta activ,
oferindu-feedback-ul, furnizarea de informaţii de corecţie, şi de gen ¬ erating experienţe emoţionale
corective, consilieri poate de important model real ¬ tionship abilităţile şi punctele forte afirma client
şi rezistenţa. Consilierii trebuie să presupunem că adulţii semnificativă în viaţa lor de tineri clientii
vor fi implicate în procesul de consiliere la un moment dat.

19
 CAPITOLUL 3

UTILIZAREA TEHNICILOR INOVATIVE

ÎN CONSILIEREA COPIILOR ȘI A ADOLESCENȚILOR

Maria vine la consiliere și doar stă. În ciuda multiplelor încercări ale consilierului, ea rămâne
tăcută. Jose vine la consiliere și îi spune repede consilierului: „Nu-mi place consilierea!”. Martha
vine la consiliere și îi spune consilierului că nu are nici o problemă. De fapt, Martha spune că
adevărata ei problemă este familia ei. John vine la consiliere și spune „Fă-mă bine dacă poți!”
Ce anume au în comun acești acestor patru clienți? Faptul că nu vor să participe la consiliere.
În ciuda tehnicilor verbale folosite de consilier, în aceste cazuri este nevoie de ceva mai mult decât
acestea. În esență, clienții au venit la consiliere cu atitudinea că nu vor să fie prezenți acolo și că nu
au de gând să-l ajute pe consilier să reușească. Maria, Jose, Martha și John nu sunt cazuri unice.
Majoritatea consilierilor au avut de consiliat copii și adolescenți care nu-și doreau consiliere. Chiar
dacă tehnicile verbale sunt importante, mulți copii și adolescenți au nevoie de alte tipuri de
intervenție. Acest capitol se referă la tehnicile inovative, creative din consiliere.
Profesiile care aveau drept obiectiv ajutorarea persoanelor au utilizat tehnici ce implicau
muzica, desenul și literatura timp de mai multe secole (Frostig&Essex, 1998; Pardeck, 1995).
Romanii au folosit poezia ca mijloc de a calma persoanele cu probleme, iar egiptenii antici au cântat
și au ascultat muzică pentru a trata tulburările mentale (Gladding, 1999). Consilierii din zilele
noastre au devenit din ce în ce mai interesați de tehnicile inovative, expresive care includ arta și
muzica deoarece aceste metode facilitează înțelegerea și comunicarea din procesul de consiliere.
Tehnicile expresive încurajează originalitatea și permite libertatea de expresie, care, în schimb,
facilitează identificarea sentimentelor și încurajează auto-conștientizarea (Jensen, 2001). Muzica,
desenul, povestirea și dramatizarea face clientul capabil să își exprime sentimentele și gândurile care
în alte condiții ar rămâne neidentificate.
Referitor la metoda de abordare a consilierii sau teoria utilizată, consilierii se întâmpină
dificultăți atunci când lucrează cu tinerii, parțial deoarece nivelele de dezvoltare a copiilor și
adolescenților limitează capacitatea lor de a se exprima verbal. Frecvent când vin la consiliere, copiii
nu au atins nivelul de dezvoltare cognitivă care să le permită introspecția spontană sau capacitatea de
a se exprima. Mai mult, atenția lor este limitată, astfel încât se plictisesc ușor sau sunt distrași. Din
aceste motive, este critică utilizarea unor metode de intervenție corespunzătoare nivelului de
dezvoltare.
Acest capitol descrie intervențiile de consiliere aplicabile la copii și adolescenți: arta,
biblioterapia, imageria ghidată, jocurile, muzica, păpușile, jocul de rol și dramatizarea, narațiunea,
metaforele, scrierea terapeutică. În plus, sunt sugerate intervențiile pentru probleme specifice
comune la copii și adolescenți, precum stima de sine, furia și agresivitatea, durerea și pierderea,
stresul și anxietatea.

20
 ARTA

Copiii au dificultăți de a-și comunica verbal nevoile, deoarece nu și-au dezvoltat încă
îndemânarea și mecanismele de coping ale adulților (Webb, 1999). Tehnicile de terapie prin artă
facilitează exprimarea copiilor și adolescenților, permite clienților să exprime furia și ostilitatea cu
mai puțină vină și să se perceapă pe ei înșiși și pe cei din jur mai bine (Kwiatkowska, 2001).
Tehnicile de terapie prin artă permit de asemenea consilierului să examineze limbajul interior al
clientului, astfel terapeutul și clientul ajungând mai ușor la insight (Lev-Wiesel & Daphna-Tekoha,
2000).
Gladding (1995) a descris tehnicile de terapie prin artă care au fost utilizate pe diverse
populații și a ajuns la concluzia că aceste tehnici pot trece peste granițele culturale. Tehnicile de
terapie prin artă sunt în mod special utile în tratarea unei varietăți de probleme ale
copiilor/adolescenților inclusiv traume, durere, depresie, stres și stimă de sine scăzută (Chapman,
Morabito, Ladakakos, Schreier & Knudson, 2001; Webb, 1999). Arta este relaxantă și calmantă. Mai
mult, arta facilitează manipularea diferitelor mijloace și poate ușura comunicarea verbală a
gândurilor și sentimentelor (Rubin, 1988). Rubin a afirmat că „arta, la fel ca și vorbirea, este pur și
simplu o modalitate de cunoaștere a celuilalt, o alt mod de comunicare” (p.181). În utilizarea artei,
consilierii ar trebui să permită clienților să selecteze mijloacele pe care doresc să le folosească și
sugestiile consilierilor ar trebui să se limiteze la tehnicile utilizate.
Mijloacele artistice ar trebui să nu fie limitate la desen. Alte metode eficiente implică sculptura
utilizând argilă, săpun etc. Colajele ce folosesc hârtia sau imaginile din reviste sunt de asemenea
eficiente. La sfârșitul fiecărei ședințe în care sunt folosite tehnicile de terapie prin artă, consilierii ar
trebui să asigure timpul necesar clienților de a descrie și de a discuta despre opera lor (Sontag,
2001). Deoarece unii copii sunt îngrijorați scă produselor lor artistice nu vor fi suficient de bune,
consilierii ar trebui să acorde importanță progresului și nu produsului sau talentului artistic (Dalley,
1990).
Consilierii trebuie să fie conștienți de importanța etică unică a utilizării tehnicilor de terapie
prin artă. Opera de artă a unui client trebuie să fie privită ca un „limbaj simbolic” și trebuie să i se
acorde aceeași importanță ca și oricărei alte forme de limbaj (Hammond & Gantt, 1998). În
consecință, operei de artă produse de către client ar trebui să i se acorde aceeași protecție și
importanță ca și oricărei alte modalități de comunicare. Așa cum se întâmplă în orice relație
terapeutică, drepturile clientului la intimitate și confidențialitate ar trebui să fie observate și
protejate.
În continuare vor fi descrise câteva intervenții prin artă specifice. În funcție de vârsta clientului
și a nivelului de dezvoltare, trebuie realizate anumite adaptări.

Colorează-ți viața (O Connor, 1983)

Obiectiv: identificarea sentimentelor asociate vieții

Materiale: o coală mare de hârtie albă și orice tip de instrumente de colorat (acuarele, creioane,
cretă, carioci); culorile disponibile ar trebui să includă: galben, verde, albastru, negru, roșu, violet,
maro și gri.
21
Procedură:
1. Cere clientului să dea fiecărei emoții sau sentiment o culoare. Dacă clientul pare că are
dificultăți, consilierul trebuie să îi ofere un ajutor: „Care sentiment s-ar potrivi culorii
roșu?”
2. Lasă-l pe client să asocieze emoțiilor culori. Cele mai des întâlnite asocieri sunt:
roșu/supărare, violet/furie, albastru/tristețe, negru/tristețe foarte mare, verde/gelozie,
maro/plictiseală, gri/singurătate, galben/veselie. Copilul poate să asocieze portocaliul cu
entuziasmul, roz cu feminitatea, albastru-verzui cu masculinitatea. Combinațiile sunt
limitate doar de cunoștințele și sentimentele clientului, culori, imaginație și originalitate.
De obicei, tutuși, consilierul ar trebui să limiteze asocierile la un număr de 8-9 perechi.
3. Odată stabilite perechile, dă-i clientului o coală de hârtie albă. Cere-i să umple hârtia cu
culori pentru a arăta sentimentele pe care le-a avut pe parcursul vieții. Consilierul ar putea
să-l întrebe: „Cât din viața ta a fost veselă? Colorează tot atât de mult cu culoarea galbenă
pe hârtie!”
4. Explică-i că poate colora hârtia în orice model dorește până este complet acoperită de
culori. Încurajează-l să verbalize gândurile și sentimentele din timpul activității.

Liniile sentimentelor (Gladding, 1995)

Obiectiv: câștigarea insightului legat de afect, prin reprezentarea nonverbală a emoțiilor

Materiale: hârtie albă și creioane colorate
Procedură:
1. Intruiește clientul să identifice câteva sentimente pe care le-a avut în legătură cu un
eveniment sau pe parcursul unei anumite perioade importante. Apoi, cere-i să utilizeze linii
colorate pe o bucată de hârtie pentru a descrie aceste emoții. De pildă, o linie subțire
albastră ar putea reprezenta calm, iar o linie în zig-zag roșie ar putea fi un sentiment de
furie.
2. Discută cu clientul ce reprezintă liniile în relație cu emoțiile sale și ce alte linii ar putea
desena pentru a reprezenta diferite emoții.

Ferestrele (Gladding, 1995)

Obiectiv: sprijinirea clientului în examinarea lucrurilor asupra cărora se concentrează

Materiale: hârtie albă și creion
Procedură:
1. Instruiește clientul să deseneze o fereastră pe o coală de hârtie albă
2. Explică-i că aceasta este o fereastră spre viața sa. Cere-i să „privească” pe aceasta și să
deseneze ce vede. (Unii clienți vor privi înafară, alții înăuntru; aceasta nu e important)
3. După ce desenul este gata, explorează lucrurile asupra cărora este concentrat în prezent și
ceea ce el dorește să vadă în viitor.

Tehnica desenului serial (Allan, 1988)

22
 Obiectiv: discutarea și prelucrarea sentimentelor legate de anumite probleme
Materiale: o coală de hârtie albă și creion fără radieră
Procedură:
Această tehnică poate să fie: nondirectivă, directivă sau parțial directivă, în funcție de
capacitatea clientului de a se angaja în proces.
1. Cere-i clientului să deseneze pe o coală de hârtie albă un desen legat de ceea ce îl
deranjează (nondirectiv). Dacă clientul pare incapabil să aibă inițiativă, sugerează-i un
subiect bazat pe evaluarea ta asupra problemei sale (directiv).
2. După ce clientul a terminat desenul, întreabă-l dacă desenul spune o poveste. Întreabă-l de
asemenea despre orice remarcă făcută de el în timpul desenării.
3. Dacă clientul demonstrează că un anumit simbol are o importanță deosebită pentru el, cere-
i să redeseneze același lucru la fiecare 4-6 ședințe, permițând să treacă un timp suficient
pentru client pentru a experimenta schimbări în atitudine sau relaționări.

Jocul de desenat bucle (Nickerson, 1983)

Obiectiv: încurajarea creativității și exprimării de sine

Materiale: o coală de hârtie albă și creion
Procedură:
1. Desenează o buclă pe o bucată de hârtie albă cu un stilou cu vârf și dă hârtia clientului.
2. Cere-i să includă bucla într-o imagine.
3. Când desenul este gata, cere-i clientului să spună o poveste legată de desen. Această
tehnică este adesea utilizată cu copiii ezitanți și opozanți.

BIBLIOTERAPIA

Literatura a fost integrată în cadrul consilierii de mulți ani și într-o multitudine de modalități. A
fost utilizată pentru a stabili relația cu clienții, pentru a le explora stilurile de viață, pentru a le
promova insight-ul și pentru a-i educa și reorienta (Jackson, 2000). Biblioterapia a fost creată pentru
a ajuta indivizii să-și rezolve problemele și pentru a se înțelege mai bine prin intermediul lecturii
(Pardeck, 1995). Tehnicile de biblioterapie pot ajuta copiii și adolescenții într-o multitudine de
modalități (Gladding, 1999, Pardeck, 1995). De exemplu, chiar dacă clienții mai tineri nu sunt
capabili să verbalizeze gândurile și sentimentele, adesea ei reușesc să ajungă la un insight odată ce se
identifică cu anumite personaje sau teme prezentate în literatură. Tehnicile de biblioterapie pot fi de
asemenea utilizate pentru a explora relațiile, pentru a face față unor lucruri neterminate, pentru a
ușura depresia și pentru a crește performanțele școlare (Nugent, 2000, Quackenbush, 1991).
Tehnicile de biblioterapie sunt utilizate foarte bine pentru a promova interacțiunea și
explorarea unor probleme importante atâta timp cât furnizează oportunități ample de feed-back
(Schumacher, Wantz & Taricone, 1995). Clienții tineri pot să se accepte așa cum acceptă personaje
fictive. Sau ar putea fi invers: ficțiunea ar putea produce anxietate, caz în care copiii condamnă și
resping personajele. Prin urmare, consilierul ar trebui să fie precaut atunci când pune în aplicare
23
aceste tehnici, folosind intervențiile potrivite care vor facilita comunicarea pozitivă și intervențiile
terapeutice.
Consilierii școlari ar putea să dorească să se consulte cu bibliotecarul școlii pentru a selecta
cărțile și să păstreze alături noile cărți disponibile care tratează problemele elevilor. Lanțurile de
librării au, de asemenea, selecții de cărți utile pentru biblioterapie.

Utilizarea cărților de povești

Obiectiv: încurajarea clientului să discute și să facă legătura cu temele poveștilor

Materiale: cărți potrivite și povești legate de problema clientului (de exemplu, Cea mai rea zi
din viața mea, de Bill Cosby)
Procedură:
1. Permite-i clientului să aleagă o carte sau poveste dintr-o listă de cărți pregătită dinainte sau
fă-i disponbilie cărțile sau poveștile pentru a le vedea.
2. Dă-i clientului suficient timp să citească cartea sau povestea pe care a ales-o sau citește-i-o,
în funcție de vârsta sa sau de mărimea selecției.
3. Concentrează-te pe literatură. Cere-i clientului să spună o poveste, acordând o atenție
specială personajelor și acțiunii.
4. Întreabă despre modul în care clientul percepe comportamentul și sentimentele personajelor.
Ajută clientul să identifice alternative ale poveștii, precum și consecințe.
5. Concentrează-te pe realitatea clientului. Încurajează-l să personalizeze și să se raporteze la
temele poveștii.
6. Împreună cu clientul, evaluează eficacitatea comportamentelor personajelor și discutați
despre modul în care clientul ar putea aplica comportamente eficiente în situația sa.

Eroi de superacțiune

Eroi de superacțiune este adaptată după lucrarea lui Jackson (2000).

Instrucțiuni:
Utilizând cărțile comice preferate ale clientului, faceți o listă de eroi de acțiune (de exemplu
Superman, Omul Păianjen, Batman, Wonderwoman). Cere-i clientului să scrie cel puțin 3
caracteristici care ar descrie acești „supereroi”. După ce clientul a identificat aceste caracteristici,
pune-i următoarele întrebări:
1. Spune o persoană care în viața ta te-a influențat în mod pozitiv! De ce?
2. Numește câteva persoane pe care le admiri și spune-mi de ce!
3. Ce anume îl face pe cineva să fie supererou?
4. Pe cine ai considera ca fiind un erou „al vieții reale”?
5. Cât de greu este să spui ce trăsături pozitive are cineva?
6. Ce este un model de rol?
7. Ce impact au modelele de rol asupra vieților noastre?
8. Cum ar trebui să alegi modelele de rol?
9. Ai putea fi eroul cuiva? De ce sau de ce nu?

24
 Brian, un copil de 11 ani a venit să o vadă de dna Peary, consilierul școlar, deoarece e gata să
rămână corigent la 2 discipline. Brian este de obicei un elev bun, dar în ultimul timp nu își mai
îndeplinește sarcinile. Când Brian ajunge în cabinet, se așează pe scaunul de partea cealaltă a sălii și
pare închis în sine. După ce Brian s-a așezat, dna Peary îl întreabă ce dorește să discute cu ea, dar el
nu-i răspunde. După câteva minute, îl întreabă dacă îi place să citească cărți amuzante. Îi spune lui
Brian că ține câteva cărți comice în cabinet, inclusiv Superman, Wonderwoman și Omul păianjen.
Brian răspundecă îi place să citească cărți amuzante, mai ales Superman. „Superman este tare” spune
el.
Dna Peary îi arată lui Brian o carte comică cu Superman și îi spune că pot citi cartea împreună
pe parcursul ședinței de consiliere. În timp ce citește, dna Peary îi atrage atenția că Superman
întotdeauna ajută oamenii și face mult bine pentru ceilalți. Brian e de acord și spune că Superman
face ce e bine pentru că are kriptonită, un material special care îl face capabil să facă lucruri
supranaturale. Dna Peary e de acord și îl întreabă pe Brian ce ar face dacă ar dispune de kriptonită.
El spune că ar ajuta-o pe bunica sa care e mai bolnavă în ultimul timp. „Aș folosi materialul pentru a
o ajuta pe bunica să se simtă mai bine ca să iasă din spital.”
Brian continuă spunând că a fost foarte îngrijorat de bunica sa și din cauza acestei îngrijorări
nu a reușit să învețe pentru școală. Dna Peary sugerează faptul că, chiar dacă kriptonita nu este la
îndemână, Brian tot poate să-și ajute bunica în timp ce e în spital. Ea îl invită pe Brian să se
gândească la ce lucruri poate face și el identifică câteva, inclusiv să-i trimită felicitări pentru a ști că
el se gândește la ea, să o sune la spital, să o viziteze după școală. Brian se decide că ar vrea să-i scrie
felicitarea mai întâi, astfel că dna Peary îi spune că poate lucra la ea în timpul ședinței de consiliere.
După ce Brian pleacă din cabinet, spune că deja se simte mai bine doar știind că poate să facă ceva
pentru a o veseli pe bunică cât e bolnavă.
După ce Brian pleacă, dna Peary reflectează asupra ședinței și își dă seama că cartea comică a
reprezentat un catalizator important pentru a-l ajuta pe Brian să împărtășească îngrijorarea pe care o
are față de bunică. În schimb, ea înțelege acum de ce notele lui Brian au scăzut. După ce ea
prelucrează ce s-a întâmplat în timpul ședinței, ajunge la concluzia că dacă nu ar fi adus vorba de
cartea comică, Brian probabil că nu ar fi împărtășit îngrijorarea pe care o are pentru bunică.

IMAGERIA GHIDATĂ

Imageria ghidată este o activitate structurată, direcționată creată pentru a crește exprimarea,
conștientizarea de sine și concentrarea prin inducerea și prelucrarea imaginilor familiare (Myrick &
Myrick, 1993). Myrick și Myrick au observat că clienții sunt familiarizați cu imageria deoarece o
folosesc în viața de zi cu zi. De exemplu, fiecare poate visa cu ochii deschiși și vizualiza rezultate
care pot fi pozitive sau negative. Atunci când sunt consiliați adolescenții, imageria ghidată poate fi
utilizată pentru a clarifica problemele emoționale și blocajele, poate reduce anxietatea și frica, poate
produce schimbări comportamentale și poate intensifica conceptul de sine (Omizo, Omizo &
Kitaoka, 1998). Imageria ghidată permite copiilor să experimenteze evenimente din viață într-un
cadru terapeutic. Imageria poate fi folosită în rezolvarea de probleme, reexperimentarea și rezolvarea
situațiilor trecute sau în fantazarea referitoare la posibilități viitoare (Withmer & Young, 1987). Prin

25
intermediul imaginilor mintale, indivizii pot explora situații și exersa deprinderi necesare pentru a
soluționa problemele din „viața reală”.
Imageria ghidată, numită uneori fantezie ghidată, implică inducerea relaxării, imaginarea sau
experimentarea fanteziei actuale, precum și prelucrarea fanteziei (Skovholt, Morgan & Negron-
Cunningham, 1989). Când este utilizată imageria ghidată, consilierul evocă trei tipuri de imagini
(Witmer & Young, 1985):
1. Imagini spontane cum sunt visarea cu ochii deschiși, fanteziile, gândirea creativă și
contemplarea, în care consilierul dă indicații privind conținutul.
2. Imagini direcționate, în care consilierul dă clientului imaginea specifică către care să
se concentreze clientul sau la care să reacționeze.
3. Imageria ghidată, care combină imaginile spontane cu cele direcționate dându-i
clientului un punct de start și permițându-i să completeze acțiunile sau situațiile ambigui.
Consilierul ar trebui să fie precaut atunci când utilizează tehnicile imageriei ghidate. Chiar
dacă imageria este o tehnică importantă, unele școli și legi ale statului interzic utilizarea acesteia de
către consilieri. Prin urmare, consilierii sunt încurajați să verifice legile și procedurile care se referă
la această tehnică.
Myrick și Myrick (1993) sugerează o procedură pentru utilizarea imageriei ghidate. Primul pas
pe care trebuie să-l facă consilierul este să creeze un scenariu. În creerea unui scenariu, consilierul
selectează cuvintele care evocă o anumită dispoziție. De exemplu, el ar putea să-l întrebe pe client
care loc i se pare lui a fi „liniștitor” și „calm”. Obținând această informație, consilierul scrie un
scenariu evocând locul și descriind scenele relaționate cu ceea ce clientul a descris anterior.
Scenariile nu trebuie să fie lungi sau extrem de detaliate, deși trebuie să fie descriptive.
Scenariul este scris înainte de sosirea clientului la ședință. În timpul acesteia, consilierul
stabilește starea sufletească a clientului prin introducerea activității și ajutând clientul să se relaxeze.
După ce clientul se relaxează, consilierul vorbește rar, fără poticniri, cu pauzele corespunzătoare,
permițându-i clientului să creeze imaginile mentale. După ce acesta a creeat imaginile mentale,
consilierul îi cere clientului să observe detaliile imaginilor create astfel încât acesta să și le poată
reaminti mai târziu. Consilierul închide experiența prin găsirea unui loc de oprire care nu modifică
starea sufletească. La sfârșitul ședinței, consilierul discută cu clientul experiența și îi cere să descrie
atât imaginile cât și sentimentele care i le-a trezit. Tehnica pas cu pas este următoarea:
1. Consilierul asigură liniștea din încăpere și scaunul confortabil sau o carpetă moale pe care
se poate întinde clientul. Consilierul ar trebui să utilizeze o voce calmă, liniștitoare tot
timpul, accentuând faptul că clientul este cel care controlează procesul.
2. Consilierul începe tehnica de imagerie ghidată de bază ajutând clientul să se relaxeze, poate
sugerându-i să închidă ochii și să respire încet și profund. Consilierul ar putea spune:
„Concentrează-te pe respirația ta ... înăuntru ... afară ... înăuntru ... afară ... Simte cum
tensiunea zboară afară din corp.” Dacă clientul întâmpină dificultăți în a se relaxa,
consilierul ar putea încerca câteva exerciții de tensionare/relaxare.
3. Când clientul s-a relaxat, consilierul începe imageria ghidată. Exercițiile ar trebui să fie
simple la început. Consilierul poate sugera ca clientul să permită minții sale să se golească,
ca un ecran gol.
În pasul al treilea, consilierul ar putea să ceară clientului să-și imagineze un singur obiect –
ceva familiar, cum e portocala. Clientul ar putea să își imagineze cum arată, cum se simte, sum
26
miroase, cum curge sucul atunci când e tăiată. Obiectul nu trebuie să fie periculos clientului.
Imaginile unor animale neamenințătoare sunt adesea utile în procesul imageriei. Henderson (1999) a
sugerat o tehnică în care clientul utilizează imageria animală asociată cu fotografiile unor animale
sălbatice. În această tehnică, consilierul îi cere clientului să privească imaginile unor animale și apoi
să închidă ochii și să-și imagineze sentimentele asociate cu aceste animale. După ce clientul
identifică sentimentele asociate fotografiilor cu animale sălbatice, consilierul îl întreabă cum s-a
simțit în timpul exercițiului și cum a fost pentru el această experiență.

JOCURILE

Jocurile au o varietate de funcții în consiliere. Friedberg (1986) a observat faptul că jocurile

„sunt intervenții potrivite într-o varietate de probleme ale copiilor” (p.12) și că sunt utile în
confruntarea cu tulburări externalizatoare (agresiune, impulsivitate, tulburări ale atenției) și cu
tulburări internalizatoare (depresie, anxietate) După Friedberg, jocurile sunt utile în mod special la
copiii care au rezistențe, cei cu tulburări de limbaj, copiii care neagă problemele și cei anxioși și
inhibați. Jocurile pot fi utilizate pentru a-i învăța noi comportamente, facilitează verbalizarea și caută
să rezolve preocupările pe care copilul sau adolescentul încearcă să le rezolve. De exemplu, un client
care are dificultăți în a rezolva probleme va avea un câștig dacă se joacă Cine a știut că rezolvarea
de probleme poate fi atât de distractivă? (Childswork, Childsplay, 1998) și un tânăr adolescent care
are conflicte în relaționare și în probleme legate de sexualitate ar putea avea un câștig jucând
Crossroads: A game on Teenage Sexuality and Relationship (Childswork, Childsplay, 1998).
Consilierii sunt încurajați să fie creativi și să inventeze propriile lor jocuri. Un simplu joc
pentru a ajuta clienții tineri să-și exprime sentimentele poate fi dezvoltat capsând 4 bucăți de hârtie
la mijlocul unei coli mari de hârtie. Pe o hârtie desenează o față veselă și pune un punct galben lângă
ea. Pe o altă hârtie desenează o față furioasă și pune un punct roșu lângă ea. Pe a treia hârtie – o față
tristă și pune un punct albastru lângă ea. Pe ultima hârtie desenează o față îngrijorată și pune un
punct verde lângă ea. În continuare, pune un rând de 20-25 puncte colorate (roșu, albastru, verde și
galben, într-o ordine aleatoare) în jurul chenarului colii. Clientul și consilierul fac cu schimbul în a
arunca zarul și mută un semn un număr de puncte corespunzător. Când un jucător ajunge la un punct,
el vorbește despre momentul în care a experimentat sentimentul corespunzător culorii punctului (de
exemplu roșu/furios) (Vernon, 2002).
Friedberg (1986) a sugerat faptul că jocurile sunt mai eficiente atunci când sunt incorporate în
ședințele de consiliere mai degrabă decât atunci când sunt prezentate la începutul sau la sfârșitul
ședinței. Friedberg a observat de asemenea faptul că jocurile sunt mai eficiente atunci când sunt
ajustate după problemele particulare. Nickerson și O Laughlin (1983) au identificat următoarele
repere pentru selectarea jocurilor care să fie utilizate în consiliere:
1. Jocul trebuie să fie familiar sau ușor de învățat.
2. Jocul trebuie să fie potrivit vârstei și nivelului de dezvoltare a clientului.
3. Jocul trebuie să aibă proprietăți clare, relaționate cu obiectivele terapeutice.
Frey (1986) a discutat despre trei categorii de jocuri:
1. Jocuri de comunicare interpersonală
2. Jocuri pentru populații specifice
3. Jocuri cu orientare teoretică specifică
27
 Jocurile au și avantaje și dezavantaje în procesul consilierii. Jocurile reprezintă ceva familiar și
sunt neamenințătoare, prin urmare ele sunt eficienteîn stabilirea relației cu copiii și adolescenții. Mai
mult chiar, jocurile au o valoare diagnostică deoarece consilierul poate observa o varietate de
comportamente, gânduri și sentimente pe parcursul acestora. În plus, jocurile pot intensifica ego-
urile clienților permițându-le să primească feedback pozitiv, să câștige simțul controlului și să i se
facă pe plac printr-o experiență plăcută. Jocurile permit de asemenea clienților să testeze realitatea
jucând diferite roluri și selectând soluții într-un mediu sigur. În sfârșit, jocurile permit clienților să
ajungă la o înțelegere cu obiectele și oamenii și să învețe să lucreze într-un sistem de reguli și limite
(Frey, 1986; Friedberg, 1996; Nickerson & O Laughlin, 1983).
Friedberg (1986) a identificat unele dezavantaje ale utilizării jocurilor în consiliere. Dacă
jocurile sunt folosite într-o manieră artificială și pretențioasă, ele nu intensifică procesul consilierii.
De asemenea, jocurile inflexibile deconectate de problemele clientului sunt ineficiente și pot reflecta
evitarea dificultăților și a temelor dureroase. Jocurile complicate cu prea multe reguli pot să fie
contraproductive deoarece pot creea confuzie. Copiii mai mari și adolescenții pot găsi jocurile prea
puerile. Prin urmare, consilierii trebuie să fie atenți să potrivească jocul la nivelul de dezvoltare
astfel încât să fie util.
Așa cum s-a menționat, consilierii pot creea propriile lor jocuri. Pot fi utilizate afișiere ca și
table de joc și cartonașe și jucării mici ca și semne. Jocurile create pentru comerț pot fi găsite în
cataloage speciale precum Childwork/Childsplay. În plus, jocuri sunt disponibile la conferințe
profesionale. Următoarele jocuri „Și Eu” și „Borcanele” pot fi jucate cu elemente care pot fi obținute
ușor și ieftin.

ȘI EU
Acest joc poate fi folosit ca și tehnică individuală sau de grup. Individual, consilierul scrie
afirmații pe cartonașe separate care sunt legate de problemele identificate. De exemplu, dacă un
copil are probleme cu părinții săi, subiectele pentru cartonașe pot include afirmații ca și: „Uneori mă
simt trist când îl văd pe tata.” „Uneori mă simt furios când o văd pe mama.” Dacă clientul e de acord
cu fiecare afirmație de pe cartonașe, el trebuie să spună: „Și eu”. Apoi, consilierul îl ajută pe client
să judece și să prelucreze aceste afirmații.
O variație a acestui joc poate fi utilizată în grup. Consilierul explică jocul spunând: „Când auzi
pe cineva spunând ceva cu care te identifici, spune „Și eu!” De exemplu, un membru al grupului ar
putea spune: „Numele meu este Amanda și disciplina mea preferată este matematica!” Oricare din
grup care este de acord cu preferința pentru disciplină se ridică și spune „Și eu!” Acest joc este un
bun exercițiu de spargere a gheții, mai ales pentru noii membrii ai grupului.

Borcanele
Pentru această activitate vei avea nevoie de mai multe borcane curate fără etichete. În locul
etichetelor, consilierul va pune o imagine reprezentând un membru al familiei. Imaginea poate fi
desenată sau poate fi decupată dintr-o revistă. De exemplu, dacă clientul vine dintr-o familie formată
din mamă, tată și frate, sunt necesare 3 borcane pentru a reprezenta fiecare membru al familiei.
Consilierul explică clientului că vor juca un joc care implică borcane, jetoane și câteva
întrebări. Consilierul formulează aproximativ 10-12 întrebări individualizate care se referă la
28
problema clientului. De exemplu, dacă copilul se simte neglijat, consilierul poate pune întrebări
legate de a aparține sau de a fi inclus într-un grup, ca și: „Cu cine ți-ar place să petreci mai mult
timp? Dacă ai putea merge la filmul tău preferat, cu care membru al familiei ai alege să mergi?”
Dacă clientul răspunde: „Aș vrea să petrec mai mult timp cu mama”, clientul este instruit să pună un
jeton înăuntrul borcanului cu figura mamei pe el. Acest joc continuă până când toate întrebările au
fost puse și toate jetoanele au fost puse în borcane.
Consilierul trebuie să aibă întrebările scrise în prealabil ședinței și fiecare jeton trebuie să fie
notat cu numărul corespunzător întrebării. Astfel, după ce întrebările au fost puse, consilierul poate
potrivi numărul jetonului cu întrebarea respectivă. Acest joc poate fi revelator prin evidențierea
membrilor familiei cu care clientul vrea să petreacă timpul și de asemenea membrii pe care clientul
vrea să-i evite.
Dacă, de exemplu, copilul se simte izolat de prietenii de la școală, imaginile de pe borcane pot
reprezenta colegii. Întrebările pot fi puse pentru a stabili de ce copilul se simte izolat la activitățile pe
perechi.

Cărţi cu activităţi si fişe de lucru

Notele de lucru preluate sunt o resursă valoroasă pentru consilieri datorită faptului că acestea
oferă un format care este adaptabil, flexibil şi nu reprezintă nici o ameninţare. Cărţile cu activităţi
sunt uşor de găsit şi uşor de obţinut. In plus tehnicile din cărţile cu activităţi pot fii adaptate in
folosul copiilor ce prezintă o varietate a nivelurilor de dezvoltare si o varitate de vârste (Schumacher,
Wantz,Tariacone, 1995). Scopul cărţilor de activitate este de a oferii consilierilor tabele terapeutice
pe care clienţii le pot completa în timpul unei şedinţe de consiliere sau in afara acesteia ca o temă de
casă. Aceste tabele, fişe de lucru oferă copilului sau adolescentului o mai bună înţelegere a
problemelor şi subiectelor întâlnite în timpul consilierii.
Unele cărţi de activităţi, cum ar fii “Student’s Workbook for Exploring the Spritual Journey “
(Atkinson, 2001), dezbate domenii specifice cum ar fii spiritualitatea. Alte cărţi de activitate oferă
subiecte mai largi de dezbatere. De exemplu: The passport Series: A Journey through Emotional,
Social, Cognitive, and Selef-Development (Vernon, 1998a, d, c), constă în tabele de lucru cu multe
subiecte incluzând mangentul furiei, afectivitate, stima de sine, abilităţi sociale, dezvoltarea
cognitivă. Alte cărţi de activitate pe care consilierii le consideră folositoare sunt: Getting Along With
Others (Jakson, Jakson and Monroe, 2002) şi Thinking, Feeling and Beleving for Children (Vernon,
1989). Un exemplu de tabel de activitate din Passport Series: A Journey through Emotional (O
călătorie printre emoţii), Social, Cognitive, and Selef-Development (Auto-dezvoltarea socială şi
cognitivă), (Vernon, 1998a, pp.217-219) este oferită mai jos.

Soluţii pentru sentimentele negative

Soluţiile pentru sentimentele negative sunt des folosite in lucrul cu copii din clasa a I a până
in clasa a IV a şi este făcute pentru a ajuta copiii să găsească soluţii mai bune de a trata cu
sentimentele negative sau triste. Primul pas in aceasta activitate de grup este de a divide participanţii
in doua perechi. Consilierul urmează sa dea fiecărei perechi de copii câte o fişă de lucru. Consilierul
29
le explică copiilor că in fiecare fişă de lucru este cineva care se află într-o situaţie tristă iar rolul lor
este de a incerca să gasească o solutie prin care copiii sa nu mai fie trişti. După citirea primei
situaţii, consilierul le permite perechilor sa se gândească la soluţii care sa-i ajute pe copii să
depăşească situaţiile triste. Copii pot să scrie ideile pe fişele de lucru sau pot pur şi simplu să le
discute. Perchile participante sunt rugate apoi să împartăşească ideiile lor cu întregul grup. Câteva
exemple de situaţii descrise in aceste fişe de lucru sunt:
 câinele lui Carlos de 8 ani, tocmai a fost călcat de o maşină. Ce aţi sugera pentru a-l ajuta
pe Carlos sa se simtă mai puţin trist?
 bunica lui Annie a picat şi şi-a rupt un picior. Bunica este in spital. Ce aţi sugera să o ajutaţi
pe Annie să nu mai fie atât de tristă?
 cea mai bună prietenă a Teresei se mută intr-un alt oraş. Ce credeţi că ar putea să o facă te
Teresa sa se simtă mai puţin tristă?
Cărţile de activităţi de asemenea conţin şi intrebări generale care pot fii folosite în discuţii şi
întrebări personalizate care facilitează participanţii să auto-conştientizeze şi să încurajeze aplicaţiile
personale in activităţi. Exemple de întrebări generale (legate de o fişă de lucru) sunt: “Crezi că toată
lumea se simte tristă din cauza aceloraşi lucruri? Ai fost surprins de numărul de idei diferite la care
te-ai gândit pentru a soluţiona problemele? Crezi că este posibil să te simţi mai puţin trist faţă de
situaţii triste dacă găseşti nişte soluţii bune care sa te ajute să le faci faţă?”.
Exemple de intrebări personalizate sunt: “Ai incercat vreo idee din cele propuse azi? Dacă
da, care din ele crezi ca a funcţionat la tine? Din ideile prezentate de tine azi, pe care ai vrea sa le
încerci data viitoare când te vei simţii trist?”

Muzica

Adolescenţii petrec apoximativ 3 ore pe zi ascultând muzică (Glading 1999; Jensen, 2001).
Muzica accelerează sentimentele depresive, anxioase, de singurătate şi de durere şi ajută la
clarificarea problemelor de dezvoltare şi de identitate. Muzica joacă un rol important în cultivarea şi
vindecarae problemelor şi este considerată un realmente ajutor în consilierea copiilor şi a
adolescenţilor (Newcomb, 1994). De exemplu muzica este folosită in consiliere pentru a creşte
conştiinţa afectivităţii, intensifică înţelegerea, reduce anxietatea şi creşte aptitudinile verbale (Jensen,
2001). Glading (1992) descrie muzica ca fiind „terapia prin abordări verbale in consiliere”(p.14), şi
Newcomb (1994) sugerează că muzica este o abordare ideală pentru clienţii care au dificultăţi in
exprimarea verbală.
Consilierii pot folosii exerciţii prin ascultatrea-muzicii acestea ajutând la reducerea depresiei
şi ajută la creşterea încrederii în sine (Hendricks, 2000). Muzica este des folosită in conjucţie cu alte
tehnici de smulgere a amintirilor, fanteziilor şi a imaginilor vizuale. Cântecele îi ajută pe copii să
înveţe despre sentimente, să facă faţă temerilor lor şi să dobândească auto-înţelegere. Deşii multe
tehnici care implică muzica sunt făcute pentru terapia în grup acestea pot fii adaptate şi pentru
terapia individuală (Hendrics, 2000; Hendrics, Bradley , Robinson, Davis, 1997). În plus consilierii
au descoperit că muzica, ca fundal in consiliere induce o stare de spirit pozitivă, ajută la auto-
dezvăluire şi la scaderea vorbirii auto-negative (la scăderea vorbirii despre sine intr-un mod negativ),
(Jensen, 2001). Aşadar muzica este considerată de consilieri ca fiind terapeutică. Sugestii pentru
folosirea muzicii în consiliere sunt oferite în următoarele paragrafe.
30
 Ascultarea muzicii
In „ascultarea muzicii” consilierul roagă clientul să-şi aleagă un cântec care are o puternică
semnificaţie pentru acesta. Împreună consilierul şi clientul ascultă muzica. După care consilierul îi
pune clientului întrebări cu privire la sentimentele şi gândurile pe care cântecul le provoacă acestuia
şi modurile prin care sentimentele şi gândurile contribuie în funcţionarea vieţii clientului. De
exemplu un cântec în care se vorbeşte despre prietenie ar pute provoca clientului sentiment de
confort şi plăcere. Clientul va urma să identifice modalităţi prin care aceste sentimente să fie
folositoare în combaterea stresului şi anxietăţii, în ceea ce priveşte prietenia sau orice altă situaţie.
Această tehnică oferă o perspectivă atât clientului cât şi consilierului despre viaţa clientului situatia,
trecutul şi funcţionarea vieţii acestuia.

Reformularea

Prin reformulare, terapeutul si pacientul generează noi perspective pozitive si cognitive. De

exemplu, un client care are dificultăţi să inţeleagă o situatie ce-i generează o stare tensionata, ar
putea reformula aceasta sub forma ingrijorării părintești pentru siguranta copiilor.
Urmând indicatiile, clientul este rugat sa găsească o bucaţică de cantec scris sau înregistrat
care sa descrie cateva din sentimentele care au fost identificate in procesul reformulării. Dupa care,
clientul impreună cu consilierul asculta melodia. Următorul pas este al clientului de a exprima de ce
a ales aceasta muzică şi ce sentimente a evocat aceasta.

Cantecul meu propriu

Pentru tehnica „cantecul meu” clienţii tineri pot inventa un cântec scurt despre ceea ce-i
deranjează sau despre ceea ce se întâmplă în vieţile lor. Prin crearea cântecelor creşte auto-
cunoaşterea şi eliberarea emoţională şi de asemenea facilitează rezolvarea de probleme şi aptitudinile
de scriere.

Cântecele ca şi lecţie
În folosirea cântecelor ca şi lecţie consilierul selectează un cântec cu un mesaj pozitiv.
Cântecul poate să fie unul foarte popular prin rândurile tinerilor sau poate să fie unul scris special
pentru copii, cum ar fii: „Am o multime de sentimente şi sunt bune” (Bowman1985). După ce copiii
au învaţat cântecul, consilierul invită copii sa stea şi să cânte cântecul. Mişcările şi gesturile sunt
incorporate să meargă cu versurile. De exemplu
În cântecul lui Bowman copiii pot sării când în cântec se spune „sari”sau ridică degetul mare in
sus şi arata semnul ok atunci cand in cantec „ei sunt ok”. După ce copii căntă cântecul, consilierul
duce discuţia inspre sentimentele identificate in cântec.

Colaj muzical
În colajul muzical consilierul oferă clientului acces la un reportofon şi îi cere acestuia să
înregistreze segmente de cântece (5-20 de secunde) care să aibă o semnificaţie personală pentru a
crea un colaj muzical de 3-5 minute. Când colajul este terminat, consilierul începe o discuţie despre
31
cât de bine sunt evocate sentimentele în muzică. Această activitate este foaret eficientă la
adolescenţi.

Muzica şi culorile
În activitatea terapeutică „muzica şi culorile” clientului i se cere să asculte o bucată dintr-o
melodie care să aibă semnificaţie personală pentru acesta. Apoi clientului i se cere să vizualizeze
culori pe care să le asocieze cu muzica. După ce acesta a identificat culorile clientului i se cere sa
discute depre culori şi despre ce ar putea reprezenta aceste culori.

Melinda este o fată de 15 ani in clasa a IX a. Până de curând aceasta a fost o elevă eminentă. În
prezent aceasta a rămas corigentă la două materii, iar domnul Jonson, consilierul şcolii este
îngrijorat. Acesta îi cere Melidei să se întalnească pentru consilere iar ea acceptă fără tragere de
inimă. În timpul sedinţei Melinda este retrasă si tăcută. Pentru ca să întocmească raportul domnul
Jonson o întreabă pe Melida dacă îi place muzica. Melinda spune că îi place să asculte muzică şi
descrie melodia ei preferată iar domnul Jonson o roagă sa aducă acea melodie la următoarea şedinţă.
La următoarea şedinţă Melinda aduce o înregistrare a melodiei „O schimbare îţi va face bine” ( A
Change Wold Do You Good – Sheryl Crow). Melinda pune melodia intr-un CD-player şi ascultă
melodia împreună cu domnul Jonson. După ce s-a terminat melodia domnul Jonson o roagă pe
Melinda să-i descrie ce înseamnă acest cântec pentru ea. Curând Melinda îi descrie versurile
animată. Versurile se referă la aspectele pozitive ale schimbării şi la modurile în care rutina poate să
fie stopată. Melinda începe să vorbească despre rutina ei şi despre cât este de plictistă majoritatea
timpului. Ea susţine că o schimbare i-ar face bine. Când domnul Jonson o întreabă despre şcoală
aceasta îi spune că şcoala este plictisitoare şi că profesorii ar trebuii sa-şi schimbe metodele de
predare. In mod special spune că la ora de biologie nu se distrează deloc şi că profesorul ar trebuii să
facă ora mai interesantă.
Domnul Jonson o întreabă pe Melinda ce crede ea că ar face ora de biologie mai interesantă
pentru ea, iar ea răspunde ca i-ar face plăcere să studieze fluturii sau moliile. Domniul Jonson o
încurajează pe Melinda să vorbească cu domnul Teeter, dar înainte o roagă pe Melinda sa incerce un
joc de rol despre cum să facă asta în mod efectiv.
În acest moment Melinda incepe să vorbească emoţionată despre despre modurile în care ar
putea aduna informaii pentru proiect şi să-si prezinte proiectul în clasă. Cu mândrie spune ca ar
putea să fie „experta in insecte” din clasa ei. Domnul Jonson o vede pentru prima dată pe Melinda
emoţionată cu privire la şcoală şi entuziastă in ceea ce priveşte realizarea unui proiect. La
următoarea şedinţă Melinda îi spune consilerului că a vorbit cu domnul Teeter care a afirmat ă un
proiect cu fluturi ar fii „exact lucrul de care ar avea clasa nevoie” şi că Melinda ar putea să fie liderul
acestui proiect care va implica întreaga clasă.
Pe măsură ce domnul Jonson şi Melinda au început să stabilească noi obiective entuziasmul
Melindei pentru şcoală începea să crească. Pentru siguranţă, domnul Jonson o roagă pe Melinda să
mai asculte odată melodia pe care aceasta a adus-o la inceputul şedinţelor de consiliere. Pe măsură
ce ascultă cântecul pentru a doua oară Melinda spune cu mândrie că, acest cantec a devenit al ei şi
este convinsă ca „ o schimbare iti poate face bine”.

32
 Marionetele
Marionetele sunt eficiente în consilierea copiilor şi sunt deosebit de importante in stabilirea
încrederii şi raportului (Carter, 1998). Jocul cu marionetelele oferă tinerilor clienţi posibilitatea de a
transpune sentimentele lor cu privire la alţii în păpuşi (Brofield, 1995). Prin această transpunere
marionetele oferă o siguranţă atât fizică cât şi psihică care facilitează autoexprimarea cu privire la
situaţii şi evenimente problematice. Asadar copiii pot proiecta asupra marionetelor sentimentele pe
care le consideră inacceptabile pentru ei înşişi, sau pot folosii pentru a obţine măiestrie pentru
situaţiile unde ei consideră că nu au control.
Consilierii care foslosesc marionetele trebuie să aibă aptitudini in manipularea si operarea
acestora. Indiferent dacă consilierul foloseste marionete de material sau designuri mai elaborate,
operarea cu marionete cere o anumită dexteritate fizică si multă practică. Aşadar este nevoie de o
oarecare pregătire. Selecţia marionetelor depinde de cât de uşor pot fii mânuite şi de nevoile
clientului (carter, 1998).
In timpul jocului cu marionetele, consilierul trebuie să evalueze anxietetatea clientului si să
observe semnificţia a ceea ce se întâmplă (Bromfield, 1995). Clientului trebuie ă ii se dea voie să
stabilească pacea în jocul cu marionetele şi la fel de important, este şi faptul că jocul cu marionetele
trebuie să fie adaptat la nivelul de dezvoltare al clientului (Jonson, 1997). Teatrul de păpuşi
ilustrează modul de folosire al marionetelor.

Teatrul de păpuşi (Irwin, 1991)

Materiale: 15-20 de marionete (făcute de mână sau achiziţionate) pentru a stimula interesul
copiilor şi pentru a oferii o şansă reală, etapa marionete
Categorii: familia realistă (tată, mamă,soră, frate-negru şi alb), regalităţi (rege, regina,
cavaler, domniţă, prinţ, prinţesă), ocupaţii ( poliţist, asistentă, invăţător, pompier, cowboy, poştaş),
animale ( de casă si sălbatice), monştrii (diavol, vrăjitoare, căpcăun, schelet).
Proceduri:
1. Introducere: intrebaţi copilul dacă doreşte sa spună o poveste folosind marionetele ca şi
personaje. A se evidenţia faptul ca fiecare copil ar trebuii să decidă dacă acesta vrea sa se
joace si ca povestea poate sa fie oricare işi doreşte acesta.
2. Selecţia: invitaţi copilul sa-si aleagă marioneta pe care vrea sa o folosească.
3. Incălzirea: invitaţi copilul să ia marioneta pe care acesta a ales-o in zona din spatele
scenei si introduceţi personajele pentru show. Introducând marionetele copilul este ajutat
sa se pregătească pentru poveste. Dacă, copilul pare sa aiba probleme să inceapă
povestea, puneţi copilului intrebări deschise si inchise despre personaje, cum ar fii: “şi
aceasta este…”, sau “acesta pare să fie un cowboi, povesteşte-mi despre el”.
4. Jocul: după introducere spuneţi: “şi acum povestea”, majoritatea copiilor vor fii suficient
de intrigaţi pentru a incepe propria lor poveste. Observaţi complotul si acţiunea. Dacă
copilul pare sa se fii blocat la un moment dat, comentaţi cu cele 5 intrebari constructive
(cine, ce, unde, cand, de ce).
5. Post-joaca, interviu cu personajele: vorbiţi direct cu păpuşile. Acest interviu va va ajuta
sa clarificaţi complotul si temele povestirii – ce s-a intamplat sau ce nu s-a inatamplat,
sensurile sau motivaţiile. Concentrarea asupra marionetelor este de a extinde jocul.
33
 6. Interviul post-joacă: invitaţi copilul sa vorbească direct despre experienţă. Despre ce a
stimulat alegerea ei sau a lui a marionetelor sau a poveştii si dacă ceva similar s-a
intamplat in viata reală. Acest interviu ii oferă consilierului posibilitatea de a evalua
capacitatea de auto-observaţie, apărare, putere, slăbiciune şi mecanismelor de copiere.

Jocul de rol
Folositul dramei in consiliere implică spontanietate si o improvizare personalizată ridicată.
Clienţii pot alege un rol care sa-i reprezinte pe ei inşişi, viaţa altora, sau caractere simbolice.
Consilierul adună informaţii din modul in care clientul işi joacă rolul. Drama incurajează exprimarea
sigură, sentimentele puternice, atât cele pozitive cât şi cele negative şi îi oferă clientului posibiltatea
de a învaţa din experientele externe. In plus jocul de rol incurajează interacţiunea socială, invaţarea,
conştientizarea, creativitatea si spontaneitatea (Edwards & Springate, 1995). In acelaşi timp aceste
tehnici functionează ca un mediu pentru dialog si naraţiune (Chesner & Hahn, 2002). La grupuri,
drama este folositoare in facilitarea interacţiunii intre membrii grupului şi are multe utilităţi in
stabilirea si menţinerea raportului. (Cattanach, 1997). Consilierii pot folosii costume pentru a facilita
jocul de rol si pentru a ajuta copii in schimbarea rolurilor (de la pasiv la agresiv, de la puternic la
slab, de la bun la rau).
Jocul de rol oferă clienţilor odată cu posibiltatea e a repeta noile abiltăţi si de a exersa situatii
stresante fară prezenţa stresului (Thompson, 1996). Jocul de rol poate fii iniţiat in mai multe feluri.
Consilierul poate sa-i ofere clientului o problemă şi să-i ceară acestuia să o rezolve. Situaţia poate sa
fie una pe care clientul a experimentat-o sau nu, sau o situaţie faţă de care clientul să prezinte
anxietate. De exemplu, consilierul ar putea sugera o situaţie in care un adolescent are un conflict cu
unul dintre părinţi. In aceasta situaţie, adolescentul poate juca un rol in care sa inceapă o conversaţie
conflictuală cu părintele. Adolescentul poate sa joace ambele roluri atât al sau cat si al părintelui ca
mijloace de perspicacitate. Acest tip de joc de rol îi oferă clientului oportunitatea de a practica
strategii şi de a-şi creşte abilităţile de imitare (Akande, Akande, & Odewale, 1994).
O alta formă de joc de rol este inversarea rolurilor. Copilul sau adolescentul poate sa fie rugat
sa joace rolul unei persoane semnificante din viaţa acestuia (părinte, rudă, profesor ) cu care clientul
are dificultati. In mod similar, Hackney si Cormier (1996) au sugerat un joc de rol in care tânarul
client sa joace doua roluri: cel de sinele public si cel de sine interior. Acest tip de joc de rol
incurajeaza clienţii să se confrunte cu diferite aspecte ale personalităţii lor si ale comportamentului
acestora.

Dialogarea cu scaunul gol

Dialogarea cu scaunul gol, inflenţată de constructele terapiei Gestalt, este un exemplu al

modului in care drama si jocul de rol pot fi integrate intr-o relaţie de consiliere. Acest tip de joc de
rol este foarte valoros in ajutarea copiilor si adolescentilor in confruntrea cu situatii conflictuale.

Materiale: doua scaune

Procedura: clientul vorbeste cu un scaun gol ca si cum ar fii cineva din viata lui (părinte, rudă,
prieten, profesor). Daca un copil are dificultăţi in vorbirea cu un scaun gol consilierul poate sa-i cera
clientuli să incerce să vorbească cu un animal impăiat.
34
 Antonio este este un copil de clasa a VIII a, care este nou in şcoală. Câţiva din profesorii săi au
observat ca Antonio nu işi face prieteni si evită să se implice in activităţi şcolare. Consilierul şcolii,
domnul DeBrito, este ingrijorat ca Antonio se simte străin faţă de ceilalţi elevi şi îi cere acestuia să
vină in biroul său. Dupa ce a vorbit cu Antonio depre şcoala in care fusese inainte, domnul DeBrito a
observat că Antonio a fost şi in cealaltă şcoală la fel de timid. Il intreaba pe Antonio “dacă lucrurile
in această şcoală ar putea sa fie diferite, ce ai schimba?”Antonio se gândeste puţin după care
răspunde “aş fii unul dintre băieţii…. implicaţi in sport si alte activitati şcolare”. “Ce crezi că te
opreşte să fii aşa?”intreabă domnul DeBrito. Antonio se uita in jos spre podea şi spune, “nu ştiu ce sa
spun sau ce să fac. Mi se leagă limba şi ma fac de râs. Aşa ca este mai uşor să nu zic nimic.”
Domnul DeBrito işi asigură clientul ca mulţi adolescenţi sunt sfiosi şi mai adaugă faptul ca
timiditatea lui Antonio ii stă in cale. Consilierul ia o bucată de hârtie şi o imparte in trei coloane. La
inceputul primei coloane scrie: “activitate”. La cea de a doua coloana scrie: “rezultate pozitive” iar
la cea de a treia coloana scrie “rezultate negative”. Îi dă hârtia lui Antonio şi îi spune: “aş vrea să
scrii in rubrica de activităţi cel putin cinci lucruri pe care ti-ar place sa le faci. Apoi in urmatoarea
coloana sa scrii cel putin trei rezultate pozitive posibile din fiecare activitate si trei rezultate negative
posibile. Sa aduci inapoi acesat hârtie la urmatoarea noastra întâlnire.”
La urmatoarea şedinţă, Antonio ii arată consilierului lista. Lista lui de activitati include
alaturarea lui la un club de calculatoare şi vorbirea cu un alt student. Domnul DeBrito intreabă,
“Antonio dacă ar fii să vorbeşti cu un alt student pe care l-ai alege, si ce ţi-ar place sa-i spui?”.
Antonio se gândeşte pentru o cateva secunde după care spune ca i-ar place sa vorbescă cu Tom care
este in clasa de istorie şi in echipa de fotbal.
“Antonio poti să pretinzi ca Tom stă in acest scaun gol si să-ţi imaginezi ca-i spui
ceva?”intreabă domnul DeBrito. Continuă şi îi explică, ca uneori cand oamenii au dificultăţi in a
vorbii cu cineva, pot sa o facă mai uşor in realiatate dacă inainte au exersat. Antonio pare putin
suspect dar acceptă până la urma să incerce. Se uită la scaunul gol şi spune, “Bună Tom, numele
meu este Antonio si tocmai m-am mutat aici. Am fost ieri la meci şi cred ca ai jucat foarte bine.“
Cand a terminat de vorbit, Domnul DeBrito îi spune ca e un bun inceput şi îl incurajează sa
continue sa vorbească. Antonio se uita la scaunul gol din nou si incepe sa vorbească iar despre joc.
Urmatoarele cateva şedinte au repetat aceste dialoguri cu scaunul gol, indreptânduse si către alţi
elevi despre care Antonio spunea ca ar vrea sa-i cunoască şi stabilesc obiective pentru el care să le
practice in viaţa reală. Câteva săptămâni mai târziu, domnul DeBrito observă că Antonio işi petrece
timpul in cantină cu un mic grup de elevi. La putin timp după aceasta Antonio se opreşte in biroul
domnului DeBrito şi îi spune acestuia ca se inţelege bine cu colegii săi de şcoală şi că s-a şi alăturat
clubului de calculatoare.

Povestirile

Povestirile sunt folosite ca mijloc de comunicare de secole, oferă o modalitate indivizilor de

a-şi exprima identitatea (Miles, 1993). Povestirile sunt un puternic mijloc de explorare a
experienţelor dureroase şi pot fii folosite in mod eficient cu copiii si tinerii adolescenti pentru ai
ajuta sa câştige înţelegere personală şi auto-acceptare. Poveştile pot fii despre nenumarate subiecte:
clientul, familia clientului, caractere fictive din cărţi, desene animate, televiziune sau filme, sau alte
35
personaje pe care copilul să le inventeze. Singura limita in tematica poveştii este imaginaţia
clientului sau a consilierului.

Tehnica povestirilor mutuale -reciproce

Tehnica povestirilor reciproce, descrisă de Gardner (1979), a fost folosită efectiv la copii
depresivi şi suicidali şi este foarte potrivită pentru copii cu vârste cuprinse intre 9 si 14 ani (Kottman
& Skyles, 1990).
Materiale: reportofon
Procedura:
1. Întrebaţi copilul dacă vrea să lucreze cu dumneavoastră să faceţi o casetă cu o poveste la
tv sau la radio in care copilul să fie oaspetele de onoare.
2. Porniti reportofonul şi faceţi câteva scurte afirmaţiide introducere. Pentru a-l ajuta pe
copil să-şi intre mai bine in rol, cereţii copilului să-şi spună numele, vârsta, şcoala şi
clasa.
3. Apoi cereti copilului să spună o poveste. Majoritatea copiilor vor incepe cât de repede,
dar unii au nevoie de puţin timp de gândire sau au nevoie de ajutor să inceapă. Dacă
copilul are nevoie de ajutor intrebaţi-l despre pasiunile lui, hobby, familie, ş.a.
4. Cât timp copilul spune povestea luaţi notiţe cu continutul poveştii şi posibilele sensuri.
5. După ce copilul a terminat povestea intrebaţi dacă povestea are o morală. De asemenea
cereţi mai multe detalii si intrebaţi şi dacă exsistă itemi specifici.
6. Comentaţi povestea, cât de bună a fost (emoţionantă, interesantă, neobisnuită, etc).
7. Opriţi reportofonul şi comentaţi povestea copilului impreună cu el pentru a obţine
informaţiile de care aveţi nevoie pentru a vă pregătii varianta dumneavoastra de poveste.
Puneţi copilul sa decidă care personaje din poveste l-au reprezentat pe el şi care au
reprezentat personaje importante din viaţa lui, ce simboluri foloseşte copilul şi ce crede in
general despre atmosfera din poveste. Să luaţi in considerare si reacţiile emoţionale pe
care le-a avut copilul in timpul povestirii. Foslositi moralitatea poveştii pe care copilul a
ales-o, găsiţi solutii mai bune decat cele din poveste.
8. Porniţi reportofonul si spuneţi povestea voastră, care ar trebuii să conţină aceleaşi
personaje şi situaţii ca şi in povestea initială dar să aveţi o rezolvare mai bună la conflict.
In poveste identificaţi alternative la probleme si indicaţi faptul că, comportamentul se
poate schimba. Povestea ar trebuii să accentueze adaptări mai sănatoase.
9. Opriţi reportofonul si intrebaţi clientul dacă ar vrea sa asculte povestea intreagă.

Metaforele

Consilierii folosesc in mod frecvent la copii şi adolescenţi metaforele adaugă bogăţie la

descriere si oferă simboluri memeorabile pentru copil (Bowman, 1995). Metaforele sunt des folosite
pentru descrierea caracteristicilor induviduale sau de grup, procesate si realizate in termeni familiari
copilului. In plus metaforele ajută clientul să inteleagă experienţe care nu sunt uşor de descris.
Metaforele sunt abundente in literatura copiilor, in povestile cu zâne, desenele animate si emisiunile
televizate pentru copii care conţin lectii (invăţăminte) sociale si emoţionale. Metaforele sunt de mare
36
ajutor in înţelegerea empatică a unei probleme (cum ar fii timiditatea), prezentarea unui feedback
(folosirea unui obiect pentru a complimenta aspectele pozitive ale comportamentului şi de a
confrunta aspectele negative ale comportamenului ), şi oferind afirmaţii accentuand puterea mai
degrabă decât comportamentele specifice) (Bowman, 1995).

1. Determinarea preferinţelor clientului (desenele preferate, jocuri, hobby-uri, animale, etc.)

2. Din consilierile anterioare, se determină aria de probleme a clientului provocările şi
puterea personală. Evaluarea primelor simţuri învaţate (vizuale, auditive, kinestezice).
3. Construiţi o poveste care intevine in informaţie. Păstraţi povestea scurtă şi la obiect.
4. Nu interpretaţi sau explicati povestea clientului. Ajutati clientul să exploreze noi
posibilitati (finaluri diferite, etc.) prin aducerea poveştii la realitate.

Filmele şi metaforele

Filmele oferă o bogaţie de ilustratii metaforice. Multe filme care sunt familiare copiilor si
adolescenţilor pot fi selectate. Datorita poveştii Vrajitorul din Oz care este familiară pentru
majoritatea adolescenţilor, poate ilustra metafore cu privire la abuzul de droguri. Dacă Vrajitorul din
Oz, Dorothy are trei prieteni Leul, Sperietoarea de Ciori şi Omul de Tinichea. Aceşti prieteni pot
reprezenta Rugaciunea Seninatatii. In Rugaciunea Seninatatii participantii pot cere “seninatatea de a
accepta lucrurile care nu pot fii schimbate” (Omul de Tinichea), “curajul de a schimba lucrurile care
pot fii schimbate”(Leul) şi “puterea inţelepciunii de a cunoaste diferenţa” (Sperietoarea de Ciori)
după ce inţelesul metaforic este iduntificat, consilerul poate cere clienţilor dacă ei pot accepta
lucrurile care nu pot fii schimbate. Cum ar fii de exemplu faptul ca părintii divorţează sau ca unul
dintre bunici a murit. Consilierul poate intreba clientul şi dacă acesta poate accepta sau nu
schimbarea.
Un alt exemplu de metaforă are loc cand Toto o muşcă pe Elmira Gulch, care mai târziu
devine Vrajitoarea cea Rea. Acest incident o conduce pe Dorothy la probleme cu legea. Consilierul
poate folosii acest exemplu (muşcătura câinelui) pentru a spune că lucrurile mărunte pot duce la
problemem mari. Clientul ar putea fii intrebat dacă au existat probleme mici care au dus la probleme
mai mari in viaţa clientului. Consilierul poate intreba de asemenea clientul dacă acesta sau alţi
membrii ai familiei au avut probleme cu legea. Mai târziu in poveste, Vrajitoarea cea Rea o
urmareşte pe Dorothy neobosită. Acesta poate simboliza modul in care dependenţa poate urmarii pe
cineva. În timpul urmăririi maimuţele zburatoare se ataşează de Dorothy ilustrând proverbul
Alcoliciilor Anonimi de “a avea o maimuta in spate”. Consilierul îl poate intreba pe client dacă a
avut vreodată o “maimuţă in spate”. Dacă clientul spune da, consilierul poate să exploreze mai
departe.
Cu privire la rolurile in familie, fam Munchkins poate exemplifica organizatia care credea
greşit că Dorothy are puteri speciale. Ca şi multe alte organizatii fam. Munchkins spune “nu face
asta si nu face aia” dar nu vin niciodată cu un exemplu specific şi concret. In plus Vrăjitorul poate
ilustra rolul sponsorului care ajută, dând un sens Rugaciunii Seninatăţii prin găsirea calităţilor
pozitive existente în prietenii lui Dorothy şi prin incurajarea lor ca aceste calităţi să poată fi vazute.
37
Vrăjitoarea cea bună de asemenea ilustrează rolul sponsorului arătându-i lui Dorothy că răspunsul la
întrebările pe care le are sunt in ea insăşi, şi că in final nu este nici un loc, ca şi acasă. Sponsorul
poate sa ajute dependenţii sa vadă că răspunsurile la intrebările lor se afla desigur “acasă” ceea ce
reprezintă o stare de spirit, in ceea ce priveşte a te simţii bine cu tine insuşi. In sfârşit consilierul
poate intreba clientul unde se regăseşte mai mult, in Sperietoarea de Ciori, in Leu, sau in Omult de
Tinichea (Alison, comunicare personala, Februarie7, 2002).
Vrăjitorul din Oz nu este singurul film care are mesaje sub forma de metafore. Alte exemple
de filme bogate in metafore sunt: Războiul Stelelor, Omul Păianjen, Lilo şi Stich, şi Mulan. Aceste
filme şi altele pot fii folosite efectiv de consilieri pentru a ilustra multe puncte de vedere şi in
asistarea clientilor la clarifiacrea problemelor.

Terapiile scrise

Scrisul a fost folosit de decenii pentru a ajuta individualităţile să-şi dezvolte perspectivele. În
consiliere scrisul sporeşte conștientizarea, ajutând clienţii în organizarea gândurilor şi sentimentelor
furnizând eliberare catartic emoţională şi contribuind la integrarea personală şi a siguranţei
personale.
Scrisul este în particular benefic pentru adulţi şi ceilalţi copii mai mari. De asemenea
consilierii adesea găsesc , că scrisul poate fi folosit cu copii tineri între 3 -5 ani, consilierul putând
folosi aceasta ca o înregistrare.
Exemplele scrisului terapeutic includ:
- corespondenţa: este folosită când clientul nu este capabil să susţină un dialog
verbal cu o altă persoană
- jurnalul scris: poate fi o tendinţă a consilierii structurată în oarecare fel
- scrisul creativ, proză sau poezie. este folosit pentru a clarifica proiecţiile ,
pentru a cerceta problemele şi soluţiile sau pentru imaginaţie
- scrisul structurat: include alcătuirea de liste, scrierea de ilustraţii , răspunsuri la
întrebări închise / deschise sau sentimente în afara întrebărilor sau intervenţiilor
În orice tehnică a scrisului clientul ar trebui să spună care gramatică , stil, pronunţie, punctuaţie
nu sunt importante.

Autobiografia

Autobiografiile pot să descrie un aspect specific al vieţii cuiva sau pot să acopere întreaga
durată a vieţii. Autobiografiile ajută clienţii să-şi exprime sentimentele , să-şi clarifice preocupările
şi să lucreze pentru rezolvarea problemelor.
În dezvoltarea unei autobiografii consilierul poate să sugereze că tânărul client încearcă să-şi
organizeze propria viaţă în interval de 2 ani şi să scrie despre asta. Pentru alţi copii intervalul poate fi
între 3-4 ani. De asemenea consilierul nu trebuie să întrerupă activitatea cu copii tineri pentru că
orice demers de consiliere poate fi util. Consilierul poate începe sugerând clienţilor să spună unde şi
când s-au născut şi orice pot să-şi amintească din primii 2 ani din viaţa lor.
38
 Linia vieţii

Pentru tehnica liniei vieţii , consilierul îi cere clientului să deseneze o linie lungă de-a lungul
unei coli întinse de hârtie şi să pună un simbol de copil la unul dintre capetele liniei pentru a indica
naşterea. Clientul este rugat să pună simboluri deasupra (evenimente bune) sau dedesupt
(evenimente probleme) liniei .Clientul este rugat să scrie/ descrie aceste evenimente dedesupt cu
ajutorul unor simboluri. Consilierul discută cu clientul evenimentele variate care s-au întâmplat în
propria viaţă.

Exerciţiile exterioare/interioare

Pentru acest tip de exerciţii consilierul îl roagă pe client să deseneze o linie în josul mijlocului
unei coli de hârtie făcând 2 coloane , apoi etichete pentru coloane cu „exterior şi interior.”
Coloana exterioară reprezintă evenimentele memorabile care s-au întâmplat la un mement dat în
timp.
Coloana interioară reprezintă sentimentele clientului în relaţie cu aceste evenimente. Clientul
trebuie să completeze coloanele care servesc ca stimul pentru discuţie. De exemplu dacă clientul
spune că el/ea s-a schimbat , a progresat la un moment dat înseamnă că trebuie să meargă în coloana
exteroară. Sentimentele pe care clientul le asociază cu schimbarea ar trebui să fie în coloana
interioară. Consilierul ar trebui să-l ajute pe client să prelucreze sentimentele asociate cu cuvinte în
coloane.

Scrierea neîntreruptă, susţinută şi silenţioasă (tăcută)

Pentru această tehnică de scriere consilierul ar trebui să îi ceară clientului să scrie jos orice începe
să-i treacă prin minte până când consilierul îi spune să se oprească. O perioadă tipică este între 3 şi 5
minute. La sfârşitul acestui exerciţiu consilierul şi clientul discută despre ce s-a scris. De exemplu
dacă clientul scrie cuvinte care redau sentimente negative ( tristeţe, supărare , frică,) consilierul
poate să analizeze cu clientul de ce el sau ea au aceste sentimente şi să încerce să fixeze ţintele
(scopurile) permiţând clientului să scrie aceste sentimente. Dacă clientul descrie sentimente pozitive
consilierul poate vorbi cu clientul de unde vin aceste sentimente şi crează strategii pentru a le
susţine.

Tehnici multiculturale

Copiii şi adolescenţii care sunt conştienţi de originile multiculturale sunt mai toleranţi şi mai
puţini critici la adresa altora . Ei mai puţin probabil vor crea o stereotipie negativă şi vor fi mai mult
capabili să tolereze diferenţele dintre persoane. Tehnicile următoare pot fi folosite pentru a crea şi
pentru a spori conştiiţa multiculturală la copiii şi adolescenţi.

Ce este un nume?

39
 „ Ce este un nume?” poate fi folosit în fiecare grup individual sau de consiliere. Este un exerciţiu
simplu în care clienţii spun cum au primit primul lor nume. De exmplu un client poate să spună „Eu
sunt David şi am fost numit David pentru că personajul biblic favorit al tatălui meu a fost David.”
Un alt client poate să spună că ea a fost numită Maria pentru că familia are o tradiţie din a numi cea
mai mare fată Maria. Acest exerciţiu poate fi folositor pentru a identifica dinamici importante în
cadrul familiei precum : religia , valorile, tradiţiile, istoriile de familie şi conştiinţe culturale.

Diversity Bingo

Obiective: să încurajăm clienţii să devină mai conştienţi de diversitate

Tipuri de activitate: grupul
Instrumente: creion , hârtie şi cărţi bingo cu 25 de pătrate
Instrucţiuni de lucru: în jocul bingo prima persoană care completează toate pătratele câştigă.
Jucând „Diversity Bingo”consilierul îi cere clientului să găsească pe cineva în grup care îndeplineşte
una dintre următoarele criterii şi scrie numele acelei persoane în căsuţă. Astfel cu orice joc bingo
primul client care completează toate pătratele câştigă jocul.
Primul pătrat este un pătrat gol , deci clientul potriveşte cele 24 pătrăţele bingo rămase care au
întrebări precum:
Cine din grupul acesta:1. A fost născut înainte de 1995?
2. Are părinţi sau bunici care trăiesc în afara SUA?
3. A întâlnit pe cineva care este american nativ?
4. A întâlnit pe cineva care este american -african?
5. A întâlnit pe cineva care este american- spaniol?
6. A întâlnit pe cineva care este american- asiatic?
7. Cunoaşte pe cineva care a fost născut în afara SUA?
8. Ştie pe cineva care este mai învârstă de 75 de ani?
9. A vizitat o ţară din afara SUA?
10. Ştie pe cineva care are o tulburare psihică?
Aceste întrebări însoţesc sau susţin exemplele. Consilierul trebuie să alcătuiască
întrebările pentru a satisface nevoile clienţilor.

Visul Catcher

Visurile fac parte integrantă din lumea copiilor şi a adolescenţilor.Tehnica „Dream Catcher”
este împrumutată din cultura americană nativă, care subliniază că visele pot fi bune sau
rele.Americanii nativi au o tradiţie a păstrării unui vis „catcher” în propria casă, de obicei în
dormitor astfel că în timpul nopţii visul Catcher poate cuprinde atât vise bune, cât şi vise
rele.Urmând tradiţia, visele bune ştiu cum să doarmă în afara plase i visului catcher şi să iasă pe un
plan secundar fără a se ataşa de visul catcher.În contrast, visele rele nu ştiu cum să iasă în afara
„plasei”, deci ele rămân prinse „în plasă”, până dimineaţa următoare când dispar la prima lumină a
zorilor.
40
 Tehnica visului catcher oferă o oportunitate pentru clienti pentru a discuta despre visele
lor.Consilierii pot folosi aceasta tehnica pentru a extrage atat sentimentele bune cât şi cele rele şi pe
deasupra liniştesc temerile asociate cu visele.Pe deasupra, această tehnică oferă o bună oportunitate
pentru a implica şi părinţii în procesul de consiliete.
Obiectiv: să identifice sentimentele asociate cu visele
Materiale: pipete de curăţat (de obicei două), destul de largi pentru a face un cerc cu un
diametru de 2-4 inch.Sfoară sau aţă destul de lungă între 1-3 inch pentru a face o plasă (ţesătură)
înăuntrul pipei de curăţat.Sfori (aţe colorate), pipe de curăţat şi pene care să atragă copii.
Clientul să descrie un vis pe care l-a avut.Consilierul îi cere clientului să asocieze o emoţie
sau un sentiment cu un vis.Consilierul vorbeşte cu clientul despre rolul visului catcher în prinderea
viselor rele sau în eliberarea viselor bune şi totodată fixează realitatea visului.
Cu clientul vorbeşte despre cum să aibă un vis catcher în propria cameră, care ar putea fi
folositor.Urmăreşte rolul visului catcher în următoarele şedinţe de consiliere.

Cercul multicultural

Cercuriele multiculturale pot fi folosite în oricare consiliere individuală sau de grup.

Consilierul dă nume de anumite subiecte / pribleme iar clientul se mută în centrul cercului
dacă se identifică cu subiectul sau problema respectivă.De exemplu consilierul poate să spună: „Te
rog mută în centrul cercului dacă:
1.Esti american nativ.
2.Ai un membru al familiei care este spaniol.
3.Ai locuit într-o altă ţară decât S.U.A.
4.Ai părinţi cu tulburări psihice.
5.Eşti mai mic de 10 ani.
6.Eşti mai mare de 10 ani.
7.Ai părinţi divorţaţi.
După fiecare item, consilierul spune „Dacă eşti un american nativ, te rog mută în centrul
cercului”.Consilierul acordă suficient timp când cere fiecărei persoane să pună în afara centrului
înainte de a continua cu itemul 2.
Procedura continuă până la itemul 7.Când consilierul ajută participanţii înţelege gândurile şi
sentimentele evocate din propria lui experienţă.
De obicei acest exerciţiu este dirijat cel mai adesea în cadrul grupului, dar poate fi folosit şi
individual cu clienţii.De asemenea schimbările pot fi conduse către subiecte variate.De exemplu,
dacă consilierul lucrează supărat pe management, întrebările ar trebui să se centreze pe
furie.Consilierul poate spune: „Dacă încerci să loveşti pe cineva când eşti supărat, te rog pune în
centrul cercului”.Itemul 2 poate fi „Dacă numeri până la 10 când eşti supărat, te rog mută în centrul
cercului”.Indiferent de subiect, această tehnică este eficace în ajutarea clienţilor pentru a vedea cu ce
şi pe cine identifică ei şi asociază.

„Tu eşti cel care împarte influenţa în viaţă”

41
 Obiectiv: pentru a spori cunoştinţele despre diversitate şi despre tulburările stereotipe pe care
clienţii le pot avea.
Materiale:2 punţi de cărţi împărţite împreună, o punte roşie şi una albastră
Procedura: această tehnică poate fi folosită individual sau cu grupurile şi este efectiv
specializată cu adolescenţii.Consilierul împarte 4 cărţi la întâmplare fiecărui client şi le cere să
păstreze cărţile cu faţa în jos.Fiecare dintre cărţi are o conotaţie multiculturală, oricum clientul nu
spune interpretarea până când cărţile nu au fost împărţite.
După ce clienţii primesc cărţile, consilierul explică că acele cărţi crează un profil al clientului
bazat pe combinarea cărţilor împărţite.Cartea împărţită prima dată, se referă la gen.De exemplu dacă
prima carte împărţită clientului este roşie, clientul este o femeie, iar dacă cartea este albastră, clientul
este bărbat.A doua carte se referă la înălţime.Dacă a doua carte împărţită este o treflă, clientul este
mai înalt de 6”6”.Dacă a doua carte este inimă, clientul este înalt de 6”.Un diamant indică înălţimea
clientului de 5”2” şi o sapă ne spune despre client că este mai mic de 5”2”.A treia carte indică
vârsta.Aceasta este determinată de totalitatea valorilor de pe faţa cărţilor.De exemplu 1 as=1 punct, 1
rege=10p., 1 regină=10 p., 1 valet=10 p.Dacă cartea este de 2, 3, 4-10, valoarea este dată de valoarea
de pe faţa cărţii (2=2p.,9=9p.).Dacă totalul de puncte este un nr. impar, clientul are 39 de ani sau mai
tânăr.Dacă totalul este un nr.par, clientul este de 40 de ani sau mai bătrân.
A patra categorie în alcătuirea profilului este aceea a tulburărilor psihice.Dacă cea de-a patra
carte împărţită clientului este un as, rege sau regină, persoana are o boală de debilitate foarte serioasă
pe termen lung, cauzată de o slăbire psihică, de scleroze multiple sau paralizie cerebrală.Dacă
valoarea cărţii este valet sau 10, clientul are o origine importantă.Dacă valoarea cărţilor este 9,8 sau
7, clientul are o înfăţişare psihică cu probleme.Dacă valoare cărţilor este 6, 5 sau 4, clientul are o
problemă de comportament.
Consilierul discută profilele.De exemplu, după ce profilul este obţinut din cărţile care au fost
împărţite, consilierul poate cere clientului să urmeze întrebările.Dacă clientului i se potriveşte
profilul:
1.Ce crezi despre profilul pe care l-ai obţinut?
2.Bazându-te pe profil care crezi că este cel mai pozitiv aspect din viaţa ta?
3.Care este cel mai puţin pozitiv aspect din viaţa ta?
4.Care este marea ta speranţă pentru lume?
5.Dacă ai putea să schimbi una dintre cărţile care au fost împărţite, care carte ar fi aceea?
Explică.

Intervenţii în probleme specifice

 Stima de sine

Stima de sine scăzută este o problemă răspândită la copii şi adolescenţi. În mediul copiilor stima de
sine scăzută poate fi debilitantă, fiindcă contribuie la violenţă, performanţe academice scăzute, abuz
de substanţe şi sarcini nedorite în rândul fetelor adolescente. În plus, stima de sine scăzută este un
factor de risc pentru suicid, care este al doilea în lista cauzelor mortalităţii în adolescenţă (după
accidente). (Bracken, 1996)
42
 Părinţii şi ceilalţi adulţi deseori greşesc neintenţionat “ajutând” la scăderea stimei de sine prin
exagerarea importanţei performanţelor şcolare sau a relaţiilor cu covârstnici. Sunt mulţi tehnici, ca
următorii, care ajută la construirea stimei de sine .

Realizări -Accomplishments
Consilierul cere clientului să facă o listă cu realizările proprii din ziua respectivă. În primul rând
trece pe listă itemii importanţi, apoi pe cei cu o importanţă medie şi la urmă itemii cei mai
neînsemnaţi. Consilierul trebuie să ajute clientul, aratându-i ce a realizat, şi înştiinţând clientul că
aceste realizări sunt succese. (Carter-Scott, 1989)

Cum să fii, cum să nu fii-How To Be, How Not To Be

Consilierul cere clientului să completeze o hârtie cu titlul “Cum să fim” şi una cu titlul “Cum să nu
fim”. Clientul are 10 minute să scrie pe hârtie tot de ce se aminteşte că adulţii semnificativi din viaţa
lui (părinţi, profesori) i-au spus despre reguli comportamentale. Când clientul a terminat lista,
consilierul discută cu el / ea despre ceea ce a învăţat, să determine dacă copilul este axat pe greşeli şi
pe negativ. Consilierul discută părţile pozitive şi succesele de pe listă şi subliniază că trebuie să
punem mai multă energie pe succese şi nu pe eşecuri. (Frey & Carlock, 1989).

Cutia magică-Magic box

În acest joc consilierul cere clientului să pună o oglindă într-o cutie, astfel cine se uită în cutie este
reflectat în oglindă. Consilierul spune clientului: „ Am o cutie magică! Cine se uită în cutie, poate să
vadă cea mai importantă persoană din viaţa lui.” Apoi întreabă clientul cine poate să fie cea mai
importantă persoană în lume pentru el/ea. Clientul se uită în cutie . Reacţia clientului va fi comentat
de consilier. Clientul spune ce a gândit când s-a văzut în oglindă. Consilierul explică valoarea cutiei,
care constă în faptul că arată clientului că este o persoană specială (Canfield & Wells, 1976).

USA-USA
Pentru această tehnică consilierul aduce un sac de hârtie cu inscripţia „USA”, şi lasă în sac 5 bucăţi
de hârtie, pe fiecare scrie unul dintre următorii termeni: performanţa şcolară,
relaţii cu covârstnici, sporturi, muzică/dramă, loc de muncă sau muncă acasă, fiu sau fiică.Când
clientul discută despre problemele sale cu consilier, primeşte acest sac de hârtie. Consilierul
introduce noţiunea de acceptarea de sine necondiţionată, care înseamnă acceptarea de sine ca o
persoană utilă, fără a se eticheta ca „ bun în toate” sau „în totalite rău”. Clientul este invitat să
deschide sacul, să ia pe rând fiecare bucată de hârtie, şi să îşi acorde puncte în fiecare domeniu (de la
1 la 5 , 1 = scăzut, 5 = ridicat). Consilierul încurajează clientul să se gândească la aceste domenii, în
loc să se concentreze doar pe unele incidente izolate. Clientul împarte cu consilier evaluările făcute,
care subliniază că fiecare dintre aceste dimensiuni face parte din persoană, şi dacă într-un domeniu
nu este atât de bun, asta nu înseamnă că este o persoană rea. Fiecare om are părţile sale bune şi rele,
este important doar faptul să ne acceptăm cu punctele noastre tari şi punctele slabe (Vernon, 2002).

Mantra pozitivă-Positive Mantra

Clientul închide ochii şi repetă următoarea teză: „Orice ai zice sau ai face, sunt o persoană utilă.”
Chiar dacă acest exerciţiu se pare simplu, poate avea efecte profunde dacă îl repetăm. De fiecare dată
43
când clientul începe exerciţiul, consilierul îi cere să se amintească de o persoană din trecut care vroia
să-l ( să o) blameze. Clientul este instructat să repete cu bărbia în afară, cu voce tare şi convingătoare
propoziţia învăţată. Când clientul s-a obişnuit cu metoda şi se simte comfortabil, consilierul intervine
cu enunţuri ca „ Eşti prost...urât...leneş...” (ce a zis clientul este direcţionat spre el/ea), la care
clientul răspunde „Orice ai zice sau ai face, sunt o persoană utilă.” (Canfield & Wells, 1976).

Barcă de salvare-Lifeboat
Jocul se poate utiliza atât în consiliere individuală, cât şi în consiliere de grup. Clientul îşi
imaginează că este pe o barcă de salvare, care nu poate fi manipulată dacă se află multe persoane în
ea. Pentru a evita scufundarea cineva trebuie să părăsească barca. Consilierul cere clientului să
justifice prin talentele sale unice de ce ar trebui ca el / ea să rămâne pe barcă. Exerciţiul are valoarea
în a ajuta clientul să recunoască contribuţiile sale unice şi în a ridica stima de sine, în special la copii
mai mari şi la adolescenţi.

Linia mândriei- Pride Line

În această activitate consilierul face o afirmaţie pozitivă despre o arie specifică a comportamentului
clientului. De exemplu poate să spună „ Mi-ar place să-mi povesteşti despre timpul tău liber, de care
eşti mândru.” După asta consilierul învaţă clientul să spună „Sunt mândru/ă de...” Pot fi evidenţiate
domenii ca: teme de casă, munca în şcoală, sport, muzică, ceva specific clientului, un obicei bun, o
realizare, sau ceva ce a făcut clientul pentru altcineva. De exemplu: clientul povesteşte că merge în
fiecare zi la antrenament de baschet. Consilierul subliniază că asta este un succes, deci trebuie să fie
mândru/ă pentru asta.

Ce ar fi-What If
Consilierul pune clientului întrebări de tip „ce ar fi...”. Exemplu: „Ce ar fi dacă bicicleta ta ar ştie să
vorbească? Ce ar spune despre tine?” „Itemul vorbitor” poate să fie o periuţă de dinţi, un pat, un
câine, un televizor, o bancă din şcoală, o haină, sau orice ce poate fi cunoscut pentru un copil. O
tehnică alternativă este înlocuirea persoanelor din viaţa clientului cu obiecte. Această alternativă
poate fi folosită doar dacă clientul are încredere în consilier, este deschis, şi relaţia terapeutică este
bună.

 Furie şi agresiune

Copii şi adolescenţii au foarte des probleme cu modul de exprimare a emoţiilor negative.

Exprimarea nepotrivită a furiei deseori rezultă probleme disciplinare şi dificultăţi în relaţii
interpersonale. Următoarele tehnici vă ajută în munca cu copiii şi adolescenţii care au probleme cu
furia şi agresivitatea.

Rupe-l-Tear It Up
Consilierul dă clientului lucruri pe care poate să le rupe, cum ar fi o agendă veche, reviste, ziare.
Clientul este încurajat să-şi verbalizeze furia, emoţiile şi gândurile în timp ce rupe obiectele. De
44
exemplu verbalizează furia cauzată de conflictul cu o persoană importantă din viaţa lui /ei, în timp ce
rupe agenda.

Bile Nerf1-Nerf Balls

Consilierul dă clientului câteva bile să le arunce prin cameră. Poate fi substituit cu obiecte mici
( figurine din plastic, săculeşe cu fasole, bile de cauciuc), care nu fac daune. Exerciţiul permite
clientului să-şi externalizeze furia încondiţii sigure, şi în aceeaşi timp ataşează o acţiune fizică la
emoţie. Clientul poate să se gândească la mai multe lucruri care îl/ o supără şi apoi aruncă bila în
cameră sau în curte.

Dă-i un pumn-Punch It Out

Clientul îşi canalizează furia şi agresiunea prin apăsarea, lovirea unei perne, sau unei saci de box.
Metoda prevede un mod acceptabil de eliberare de furia autostăpânirii. Ajută să subliniem clienţilor
că fiind furioşi, deseori avem „gânduri fierbinţi”(gânduri care declanşează furia). După ce se
calmează, consilierul le ajută să identifice „gândurile reci” (care nu duc la furie). Consilierul trebuie
să înveţe clientul să gândească rece în situaţiile în care începe să devină furios.

Paralel cu animale-Parallels with Animals

Această activitate este folositoare la copii mici care nu-şi pot exprima furia. Consilierul poate
întreba de exemplu: „Cum face un câinie furios?” Apoi consilierul începe să morăie şi să latre ca un
câine şi cere copilului să participe şi el la joc. Alte animale care pot fi amintite: ursul, tigrul, leul şi
pisica. Această tehnică poate fi folosită şi la alte emoţii, cum ar fi fericirea, tristeţea, singurătatea.

Reformulare-Reframing
Când un client spune “Urâsc mama mea, fiindcă nu mă lasă să fac lucruri care îmi plac”, cereţi
clientului să reformuleze propoziţia în “Îmi place…”, cum ar fi “Îmi place mama mea, fiindcă are
grijă de mine să nu trec peste limite.” Reformularea poate fi aplicată şi la afirmaţiile despre sine. De
exemplu: “Sunt prea leneş să-mi fac temele de casă.” se poate transforma în “ Sunt aşa de implicat în
chestii interesante, încât uneori uit de temele de casă.”

 Stres şi anxietate

Stresul este declanşat de surse variate, cele mai frecvente fiind probleme de şcoală, probleme în
familie, probleme personale. Pentru a ajuta clientul în reducerea stresului, consilierul trebuie să
identifice ariile care cauzează anxietatea. Odată ce stresorii sunt identificate, exerciţiile de relaxare şi
tehnicile paradoxale pot ajuta în reducerea stresului şi anxietăţii. Iată câteva din tehnicile de relaxare
şi paradoxale.

Relaxarea de bază-Basic Relaxation

Consilierul spune clientului să-şi închidă ochii. Apoi spune: “Începi să te relaxezi prin a respire
adânc şi lent. Gândeşte-te la picioarele tale. Simte cum picioarele tale sunt relaxate. Ignoră orice
1
Este o nume de marcă pentru jucării care sunt concepute pentru joaca în cameră.
45
supărare, frică sau orice gând care încearcă să îţi vine în minte. Concentrează-te pe respiraţie, să fie
adânc şi lent. Acuma gândeşte-te la corpul tău. Este relaxat.” Exerciţiul se continuă cu spatele,
mâinii, gâtul şi capul. După 10 minute de relaxare consilierul îl/o aduce pe client înapoi la realitate
cu următoarea propoziţie: “Acum te-ai relaxat, stai în linişte un minut. Acum deschide-ţi
ochii.”Această tehnică poate fi folosită în inducerea meditaţiei prin repetarea unui cuvânt fără sens
de către client (Thompson, 1996).

Relaxare într-un loc special-Special Place Relaxation

Consilierul cere clientului să-şi imagineze un loc special, care aparţine numai lui/ei. Consilierul
spune: “ Imaginează-ţi că eşti în locul tău special. Uită-te prin jur. Ce vezi?” Clientul descrie locul
imaginat, după care este întrebat ce simte faţă de acest loc. Apoi consilierul explică cum acest loc
imaginar poate ajuta clientul în relaxare, şi că acest loc poate fi folosit în situaţiile în care stresul
ajunge să fie insuportabil pentru client. Dacă clientului îi este greu să-şi imagineze un loc special,
consilierul poate sugera un lac liniştit, munţii sau plutirea pe nori (St. Denis, Orlick, McCaffrey,
1996).

Intervenţie paradoxală (adaptat de Thompson, 1996)-Paradoxical Intervention

Consilierul poate utiliza tehnica exagerării cu clienţii care sunt excesiv de îngrijoraţi. Consilierul
cere clientului să exagereze un gând sau un comportament dezorganizat şi îl/o instruieşte să ia din
fiecare zi o perioadă specifică de timp în care se îngrijorează pentru toate problemele. De exemplu
consilierul poate să dea clientului sarcina de a scrie în fiecare zi în jurnal îngrijorările, supărările
zilnice, care vor fi revizuite şi reapar la ora 5:00 după masă în fiecare zi. Deseori la ora 5:00 după
masă deja aceste probleme îşi pierd importanţa. La clienţii cărora le este frică să vorbească în clasă,
cereţi să stea în fundul camerei şi să nu spună nimic. Prin exagerarea comportamentului clienţii sunt
confruntaţi cu reacţiile lor în situaţiile respective şi cu consecinţele propriilor comportamente.

 Durere şi pierdere

Când o persoană importantă din viaţa noastră moare sau trăim experienţa de a o pierde, ca şi în cazul
divorţului, mutării, copii şi adolescenţii se pot simţi abandonaţi, furioşi, trişti, sau vinovaţi. Pentru
cei mai mulţi aceste sentimente sunt confuze şi disturbante. Pentru a ajuta clienţii care au aceste
sentimente, consilierul le ajută să-şi identifice sentimentele şi să încerce să le confrunte cu acestea.
Intervenţiile care sunt cele mai folositoare conţin biblioterapie, muzică, artă, scris de poezii, şi
identificarea şi rezolvarea problemelor neterminate cu ajutorul jurnalului. Tehnicile suplimentare
includ următoarele:

A lua rămas bun-Saying Good-Bye

Consilierul întreabă pe client dacă vrea să mai zică ceva persoanei care a plecat. Dacă clientul nu-şi
aminteşte de nimic ceea ce ar vrea să spună, putem să acceptăm şi o povestire scurtă despre cel
decedat (divorţat, mutat). Dacă clientul nu poate verbaliza ce simte, putem folosi tehnica scaunului
gol, care va fi descris în acest capitol ( Thompson, 1996).

Scrisoare-Letter Writing
46
Clientul este invitat să scrie o scrisoare către persoana decedată sau plecată, descriind de ce îi este
dor de persoana respectivă şi cum este viaţa fără el/ea. Clientul decide dacă vrea să arate scrisoarea
consilierului sau altor persoane sau nu (Thompson, 1996).

Creare de casetă-Creating a Tape

Consilierul oferă clientului să concepe o casetă cu cântece care au o semnificaţie deosebită pentru
persoana plecată sau decedată, sau cu piese care după opinia clientului
i-ar fi plăcut persoanei respective. Dacă de exemplu moare bunica unui copil, copilul poate să creeze
o casetă cu muzică din vremea bunicii. Consilierul discută cu clientul ce a însemnat sau ce ar
însemna aceste cântece pentru bunica. Clientul are alegerea de a arăta sau de a nu arăta caseta
(Schoen, comunicare personală, 18. martie, 1998).

Realizarea unui colaj-Making a Collage

Consilierul încurajează pe client să colecteze poze sau mici suveniruri care reprezintă persoana
plecată sau decedată, folosind materialele pentru realizarea unui colaj (Vernon, 1997). De exemplu,
dacă un copil se aminteşte că a fost dus de unchiul la circ, copilul poate să facă un colaj de poze care
descriu circul. Consilierul discută cu client cum vizita la circ i-a făcut fericit, şi cum aceste amintiri
îi dă un sentiment de comfort pentru el/ea.

SUMAR

Consilierul poate folosi cu referire la spectrul larg al tehnicilor terapeutice şi al intervenţiilor

în domenii precum: arta, biblioterapia, imagini călăuzitoare, muzică, păpuşi, joc de rol, dramă,
poveşti şi scrisul terapeutic.Pe deasupra intervenţiile pot fi folosite în aria problemelor specifice,
incluzând stima de sine scăzută, furia şi agresivitatea, stresul şi anxietatea, supărarea şi pierderile.De
asemenea tehnicile şi intervenţiile discutate aici se adresează direct copiilor şi adolescenţilor în
consilierea individuală, multe putând fi adaptate pentru folosirea în cadrul grupului.
Familiarizarea cu o varietate a intervenţiilor şi tehnicilor, îi permite consilierului să selecteze
cea mai apropiată metodă pentru nivelul copiilor sau a adolescenţilor.În munca lor cu copiii,
consilierii trebuie să ţină seama de intervenţiile sau tehnicile care sunt prea dificile sau prea
complexe pentru grupul cu care lucrează.Invers, folosind tehnici prea apropiate pentru vârsta
copiilor, adolescenţii se vor plictisi.Intervenţiile sau tehnicile care depind de scris sau de abilităţile
verbale pot fi prea complexe pentru copiii tineri şi totodată confuze.Pe de altă parte, jocurile pot să
nu fie apropiate pentru unii dintre adolescenţi.
Consilierii trebuie să recunoască că unii copii răspund şedintelor de consiliere, iar alţii sunt
ostili şi neîcăpăţânat.Unele tehnici inovative cerute, care aduc un înţeles adânc, şi sporesc
cunoştinţele afective şi câştigă interiorul clientului, cuvântul personal al consilierului.

47
 CAPITOLUL 4

TERAPIA PRIN JOC

Terry Hottman

Terapia prin joc este o modalitate de a consilia copiii, în care consilierul foloseşte jucării, iar
jocul este principalul mijloc de comunicare. Raţiunea pentru care se utilizează jucăriile şi jocul este
pentru că această modalitate de comunicare reflectă sau se trage din credinţele (gândurile) pe care le
au copiii.(înainte de 12 ani)
48
 Copiii au o abilitate relativ limitată de a-şi verbaliza sentimentele şi gândurile şi de a purta
discuţii abstracte. Mulţi dintre cei care avem nevoie de consiliere, mergem şi ne aşezăm pe scaun şi
folosim cuvintele pentru a-i spune terapeutului problema pe care o avem. Copiii pot să vină la
consiliere şi să folosească jucării, arta, poveştile, sau alte activităţi (instrumente) ludice pentru a
comunica cu terapeutul (Kottman, 2001, p.4).
Pentru că jocul este un limbaj natural pentru copiii mici, poate fi folosit ca o modalitate de a
rezolva problemele şi a comunica cu cei din jur. Acest aspect face ca terapia prin joc să fie o metodă
esenţială în consilierea copiilor mai mici de 12 ani (Thompson & Rudolph, 2000). Acest capitol
prezintă diferiţi parametrii pentru a determina dacă terapia prin joc este un gen de terapie specifică
copiilor , scopul terapiei prin joc ca proces, şi descrie cum putem pregăti locul ideal pentru terapia
prin joc şi cum putem alege jucăriile şi materialele care pot avea rol terapeutic asupra copiilor. Studii
teoretice variate cu privire la terapia prin joc ne ajută să înţelegem modalităţile variate de consiliere
care au la bază jocul.
Clienţii terapiei prin joc:
Deşi unii terapeuţi au lucrat cu adulţi, majoritatea clienţilor din terapia prin joc sunt copii cu
vârste cuprinse între 3 şi 12 ani. Când se lucrează cu copii mai mari de 12 ani, cu preadolescenţi sau
tineri, consilierul este bine să întrebe dacă clientului îi este mai confortabil să stea şi să discute
despre situaţia sa sau să folosească jucăriile. Consilierul poate extinde intervalul de vârstă uzual la
care se pretează terapia prin joc, procurând jucării preferate de copii mai mari, cum ar fi: jucării
artizanale, din lemn, accesorii şi echipament de birou, alte jocuri complexe sau jocuri folosite pentru
intervenţii terapeutice specifice.
Mai multe sinteze ale cercetărilor despre terapia prin joc, au dovedit eficienţa terapiei prin
joc in intervenţia terapeutică pentru ameliorarea diferitelor probleme. Literatura de specialitate
include numeroase rapoarte cu privire la aceste beneficii terapeutice. Aceste rapoarte susţin eficienţa
terapiei prin joc în consilierea copiilor şi a adolescenţilor care manifestau următorul comportament
sau dificultăţi emoţionale: agresivitate, comportament acting-aut, probleme de ataşament, ADHD,
probleme de conduită şi tulburări severe de comportament, depresie, enurezis şi encoprezis, frici
specifice sau fobii, cum ar fi frica de spital sau anxietatea de separare, şi mutismul electiv.
Literatura de specialitate conţine de asemenea, suport empiric şi teoretic pentru ideea că
terapia prin joc poate fi folositoare în cazul copiilor care luptă cu diferite circumstanţe de viaţă: abuz
sau neglijare, adopţie, divorţul părinţilor, situaţii care te mâhnesc, spitalizare, boli cronice sau în fază
terminală, şi traume severe, cum ar fi cele cauzate de război, cutremure, viituri, răpiri.
Când decide dacă clientul este potrivit pentru terapia prin joc, terapeutul trebuie să ia în
considerare următoarele aspecte sau factori cu privire la copil sau terapie:
1. Poate acest copil tolera, forma şi utiliza o relaţie cu un adult?
2. Poate acest copil să tolereze şi să accepte un mediu protectiv?
3. Are acest copil capacitatea de a învăţa metode noi în rezolvarea problemei prezente?
4. Are acest copil capacitatea de a-şi înţelege comportamentul şi motivaţia?
5. Are acest copil capacitatea de a înţelege comportamentul şi motivaţia altora?
6. Beneficiază acest copil de capacitatea de a fi suficient de atent şi de dezvoltarea cognitivă
necesară pentru a se angaja în activităţile terapeutice?
7. Este terapia prin joc cea mai eficientă şi mai efectivă cale pentru a aborda problemele
acestui copil?
49
 În plus, Anderson şi Richards (1995) recomandă ca terapeutul să ia în considerare şi să
răspundă la următoarele întrebări cu privire la propria lui situaţie şi la propriile lui deprinderi:
1. Am eu deprinderile necesare pentru a lucra cu acest copil? Dacă am nevoie pot apela la
consultarea sau la supervizare?
2. Este practima mea lipsită de obstacole (e.g. spaţiu insuficient, durată inadecvatăpentru a
urma tratamentul ales) care pot interfera cu eficinţa tratamentului în cazul acestui copil?
3. Dacă pentru ca terapia pentru acest copil să fie efectivă, eu trebuie să colaborez cu alţi
profesionişti, pot eu lucra în echipă?
4. Îmi permite nivelul meu de stres şi energia mea să mă angajez total în munca cu acest
copil?
Dacă răspunsul la toate aceste întrebări este da, şi dacă terapeutul nu are probleme personale
nerezolvate, care pot avea un impact negativ asupra abilităţii sale de a lucra cu acest copil sau cu
familia lui, acesta poate decide să lucreze cu copilul. În acest caz, consilierul trebuie să le explice
părinţilor copilului şi/sau profesorului său ce este terapia prin loc şi cum poate ea să-l ajute pe copil.
Ca parte a acestui proces, consilierul trebuie să colaboreze cu părinţii şi cu profesorii în vederea
realizării obiectivelor specifice ale terapiei prin joc ca proces.
Consilierul trebuie să fie capabil să lucreze cu copii care provin din diverse medii culturale
(Coleman, Parmer, &Barker, 1993; Glover, 2001, Kao &Landreth, 2001; Kottman, 2001; Schaefer,
1998). Atunci când se lucrează cu o populaţie multiculturală în terapia prin joc, consilierul trebuie
(a) să includă materiale şi jucării prin care să se respecte şi să se ţină cont de varietatea culturală şi
de grupurile etnice; (b) să înţeleagă rolul jocului, al artei şi al povestirilor în variatele culturi şi
grupuri etnice; (c) să fie informat cu privire la valori, obiceiuri ( datini), credinţe şi tradiţii din
cultura copilului; (d) să încerce să fie bine informat despre alte culturi şi grupuri etnice; şi (e) să facă
astfel încât background-ul cultural al copilului să se potrivească cu tehnicile utilizate cu acest copil
în procesul terapiei prin joc.

Scopurile terapiei prin joc

Mulţi copii care urmează o terapie prin joc au stimă de sine scăzută şi încredere scăzută în
propriile lor abilităţi. Frecvent ei cred că nu sunt buni de nimic. Pot cred că nu se pot avea o
contribuţie pozitivă într-o relaţie şi că sunt incapabili să-şi realizeze propriile nevoi. Unul dintre
scopurile terapiei prin joc este construirea autoeficacităţii şi a competenţei prin încurajarea copiilor
să facă diferite lucruri singuri şi să ia decizii singuri în sala de joacă. Demonstrând real interes,
înţelegere empatică, atenţie sporită, terapeutul poate contracara imaginea negativă despre sine şi alţii
pe care copilul le-a încorporat în universul lui.
Mulţi dintre copiii care vin la terapie prin joc, posedă deprinderi scăzute de rezolvare de
probleme şi decizie. Un alt scop important al terapiei prin joc este dezvoltarea abilităţilor din aceste
arii şi de a-i ajuta pe copii să înveţe să-şi asume responsabilitatea pentru propriile comportamente şi
decizii.
Scopurile caracteristice terapiei prin joc sunt următoarele:
1. Sporirea acceptării de sine, încrederii în sine, siguranţei de sine a copilului.
2. A-i ajuta pe clienţi să înţeleagă mai multe lucruri despre ei înşişi şi despre alţii.
3. A-i ajuta pe clienţi să-şi exploreze şi să-şi exprime sentimentele.
4. Dezvoltarea abilităţii clientului de a lua decizii individuale, el însuşi.
50
 5. Să furnizeze situaţii în care clientul să poată practica autocontrolul şi auto responsabilitatea.
6. A ajuta clientul să exploreze alternativele situaţiilor problemă şi ale relaţiilor dificile cu
ceilalţi.
7. A ajuta clientul să înveţe să practice deprinderile de rezolvare de probleme şi deprinderile
de construire a relaţiilor cu ceilalţi (interacţiunea cu ceilalţi).
8. Dezvoltarea „vocabularului sentimentelor” şi formarea conceptelor cu privire la emoţii.

În plus pe lângă aceste obiective generale consilierii trebuie să aibă un set de obiective
specifice pentru fiecare client care depind de orientarea teoretică a consilierului şi de problema
prezentată de client. (Kottman, 2001).

Decorarea spaţiului în care se desfăşoară terapia prin joc (pregătirea cadrului în care se
va realiza terapia prin joc)
Consilierul care doreşte să folosească terapia prin joc ca metodă de intervenţie cu copiii,
poate să facă acest lucru indiferent de spaţiul disponibil. Landreth (1991) a descris spaţiul „ideal”
pentru terapia prin joc, dar chiar şi un mic colţ din sala de mese de la şcoală cu condiţia ca acest
spaţiu să nu fie folosit de alţii în acelaşi timp, pentru a respecta confidenţialitatea clientului. Cel mai
important aspect cu privire la spaţiul în care se desfăşoară terapia prin joc este ca terapeutul să aibă
sentimentul personal că este confortabil (James, 1997; Kottman, 2001, 2003). Dacă consilierul se
simte în siguranţă, fericit, şi bine primit în spaţiul respectiv, aşa se va simţi şi copilul cu care el
lucrează.
Anumiţi factori, totuşi, pot contribui la optimizarea spaţiului în care se desfăşoară terapia
prin joc. Landreth (1991) descrie o sală de joacă „ideală” astfel:
1. Măsurând aproximativ 12 metri pe 15 metri, cu o arie între 150 şi 200 metrii pătraţi.
Această mărime a suprafeţei permite copiilor să se mişte liberi prin încăpere dar este totuşi îndeajuns
de mică pentru ca copiii să nu simtă că se pot „rătăci” sau că sunt departe de terapeut.
2. Să exprime confidenţialitate, astfel încât copiii să se simtă confortabil atunci când
comunică informaţii şi exprimă sentimente, fără să le fie frică că cineva din exterior îi aude.
3. Să aibă pereţii lavabili şi podeaua din vinyl astfel încât copiii să poată murdări fără grijă şi
fără să se simtă vinovaţi.
4. Să aibă multe rafturi pentru jucării şi materialele folosite la jocuri la care copiii să aibă uşor
acces.
5. Rafturile să fie bine fixate în perete ca să nu cadă şi să-i accidenteze pe copii.
6. Să conţină o mică chiuvetă cu apă rece curentă.
7. Să aibă mese potrivite ca dimensiune pentru copii şi un spaţiu de depozitare pentru
activităţile de artă.
8. Să aibă un cabinet pentru materialele de rezervă cum ar fi: culori, argilă (lut) şi hârtie.
9. Să aibă tablă neagră (ataşată fie pe un perete fie pe un şevalet) şi marchere pentru a scrie pe
tablă.
10. Să aibă o baie mică ataşată la camera principală.
11. Să fie prevăzută cu filtre acustice pe tavan ca să reducă zgomotul.
12. Să aibă mobilier din lemn sau plastic cu un design adaptat copiilor. De asemenea este bine
să existe şi mobilier destinat consilierului, părinţilor sau profesorilor.
51
 13. Să aibă o oglindă simplă şi echipament pentru observarea şi înregistrarea video a sesiunilor
de terapie.
14. Să fie poziţionată astfel încât sesiunile să nu fie deranjate de zgomotul produs de alte
persoane care-şi desfăşoară activitatea în clădire.

Selectarea jucăriilor şi aranjarea lor

Landreth (1991) sugerează că jucăriile şi celelalte materiale selectate pentru terapia prin joc
trebuie să:
- să permită copilului să-şi exprime creativitatea şi emoţiile
- să capteze interesul copiilor
- să faciliteze exprimarea nonverbală şi verbală a copilului
- să încurajeze experienţa supervizată a copiilor

De asemenea, jucăriile trebuie să fie rezistente şi în stare bună. Jucăriile şi materialele de joacă
trebuie să ajute copiii la:
- stabilirea unei relaţii pozitive cu consilierul (şi cu alţi copii din grup)
- să exprime o gamă variată de emoţii
- explorarea şi /sau reinterpretarea experienţei actuale şi a relaţiei cu ceilalţi
- testarea limitelor
- creşterea autocontrolului
- sporirea capacităţii de autoînţelegere ţi a capacităţii de a-i înţelege pe alţii
- îmbunătăţirea imaginii de sine

Există numeroase diferenţe în selectarea jucăriilor, bazate pe diferitele orientări teoretice.

Kottman (2001, 2003) a propus o listă generică relativă a jucăriilor şi a materialelor de joc pe care
consilierul poate să le folosească pentru a înzestra pentru a amenaja camera de joacă ideală. Ea a
sugerat că această cameră de joc trebuie să conţină jucării cdare să reprezinte fiecare dintre
următoarele cinci categorii distincte:
1. jucării care să reprezinte domeniul familie şi hrană
2. jucării care te sperie, înfiorătoare
3. jucării agresive
4. jucării expresive
5. jucării fantastice/ireale
Copiii pot folosi jucăriile care reprezintă domeniul familie şi hrană pentru a construi relaţia cu
consilierul şi pentru a explora relaţia cu familia. De asemenea ei pot folosi aceste jucării pentru a
reprezenta experienţele reale de viaţă. Jucăriile care reprezintă familia şi hrana includ , printre altele,
păpuşile de toate felurile ( la care li se pot schimba hainele, al căror corp poate fi îndoit), haine de
bebeluş, leagăne, animale, un perete alb, marionete, jucării din materiale textile, nisip într-o cutie de
nisip, mai multe vase, veselă, cutii de alimente goale, aparate de bucătărie de jucărie (cum ar fi
chiuveta sau soba).
Jucăriile care te sperie sunt incluse în camera de joacă pentru a le permite copiilor să-şi
exprime fricile şi să înveţe să le facă faţă. Aceste jucării pot fi de exemplu: şerpi din plastic sau din

52
cauciuc, şobolani, monştrii, dinozauri, rechini, insecte, dragoni, aligatori şi marionete fioroase (cum
ar fi marionetele lup, urs sau aligator).
Scopul pentru care se folosesc jucăriile agresive este acela de a încuraja copiii să-şi exprime
furia şi agresivitatea în mod simbolic, acest lucru ajutându-i pe ei înşişi să se opună fricii, şi să-şi
exploreze propriile nevoi de control în situaţii variate.
Scopul jucăriilor fantastice este de a-i ajuta pe copii să-şi exprime emoţiile, să exploreze o
gamă variată de roluri, să experimenteze astfel comportamente şi atitudini variate, care sunt altele
decât cele impuse de situaţiile şi relaţiile din viaţa reală. Aceste jucării includ: măşti, costume,
bagheta magică, pălării, bijuterii, bani,
Bineînţeles camera de joacă nu va putea cuprinde toate aceste jucării diferite. Consilierul va
folosi una sau două jucării din fiecare categorie , ca vehicule efective pentru comunicare.
Unii autori au sugerat că jucăriile şi materialele de joacă trebuie să fie reaşezate în aproximativ
acelaşi loc după fiecare sesiune de terapie prin joc. (e.g. James, 1997; Kottman, 2001, 2003;
Landreth, 1991). Această structurare a spaţiului dovedeşte că spaţiul pentru terapia prin joc este un
spaţiu în care copilul poate conta că există consistenţă şi predictibilitate.
Deprinderile de bază vizate de terapia prin joc
Mulţi dintre terapeuţii care folosesc terapia prin joc, în funcţie de orientarea lor teoretică,
folosesc anumite deprinderi generice, de bază. Aceste deprinderi, care vor fi descrise în cele ce
urmează, se referă la: direcţionare, parafrazare, reflectarea emoţiilor, direcţionarea responsabilităţii
asupra copilului, utilizarea metaforelor şi toleranţa. (Kottman, 2001).
Direcţionarea
Direcţionarea presupune descrierea comportamentului copilului în faţa copilului pentru a-i
arăta că ceea ce face el este important. Scopul final este acela de construire a relaţiei cu copilul prin
manifestarea interesului pentru el şi a legăturii emoţionale. (Kottman, 2001).
Când foloseşte direcţionarea, consilierul va evita etichetarea obiectelor. Un obiect care arată
ca un şarpe din punctul de vedere al consilierului poate fi o funie, o praştie sau un număr mare de
alte lucruri pentru copil. Consilierul trebuie să aibă în vedere o descriere relativ vagă a
comportamentului. Un comportament care pentru consilier înseamnă a sări de pe scaun, în
imaginaţia copilului poate însemna a sări dintr-o clădire în flăcări, a sări cu paraşuta din avion, a sări
peste un râu cu şerpi veninoşi, sau alte multe astfel de acţiuni.
Reformularea conţinutului
Aceasta implică parafrazarea cuvintelor copilului. La fel ca şi asistarea (observarea,
urmărirea, „tracking-ul” descris anterior) are scopul stabilirii relaţiei cu copilul. Prin faptul că îi arată
copilului că ceea ce a spus este important, consilierul îşi exprimă preocuparea şi înţelegerea faţă de
problemele acestuia.
Pentru a evita să repete exact cuvintele clientului (adică, „să sune ca un papagal”), consilierul
trebuie să îşi folosească propriile cuvinte şi intonaţii. Totuşi consilierul e obligat să folosească un
vocabular specific copilului, pe care acesta îl înţelege; altfel, această strategie nu îl va ajuta pe copil
să se simtă înţeles.
Reflectarea sentimentelor şi emoţiilor
Prin reflectarea emoţiilor copilului şi a sentimentelor acestuia proiectate asupra jucăriilor sau
obiectelor, consilierul poate adânci relaţia cu clientul şi totodată îl poate ajuta să-şi exprime

53
sentimentele, să şi le înţeleagă, să înveţe despre interacţiunile cu alte persoane şi să înveţe mai multe
cuvinte legate de emoţii, (să îşi lărgească vocabularul emoţional) .
Cu cuvinte de genul „Pari trist azi.”, consilierul poate reflecta direct sentimentele copilului.
Spunând, „Pari dezamăgită, Miss Kitty” sau „Pisicuţa pare tare dezamăgită de data asta.”,
consilierul reflectă sentimentele asupra jucăriilor sau altor obiecte din camera de joacă. Pentru a
ajuta copii să îşi asume responsabilitatea propriilor sentimente, consilierul ar fi bine să evite fraze de
tipul „te face să te simţi” şi în schimb să îi sugereze sentimentul spunnându-i „tu simţi....”
Consilierul trebuie să fie atent atât la sentimentele evidente (de la suprafaţă), cât şi la
sentimentele mai adânci, profunde. În terapia prin joc, sentimentele adânci sunt exprimate cu
ajutorul jucăriilor sau altor obiecte din camera de joacă.
Responsabilizarea copilului
Responsabilizarea copilului este o strategie de terapie prin joacă, creată pentru a spori copilului
încrederea în sine. De asemenea, îi ajută în luarea deciziilor, le oferă ideea desăvârşirii şi sporeşte
sentimentele de stăpânire şi control. Consilierul poate atribui responsabilitatea în comportamentul
executiv (ex. Cred că poţi deschide singur capacul de la.....) sau în luarea deciziilor (ex. Tu decizi ce
vrei să pictezi.)
În camera de joacă, copiii sunt capabili să ia mai multe decizii în situaţiile care se ivesc, deci
consilierul va trebui deseori să atribuie copilului responsabilitatea unei decizii. Atunci când
responsabilizează un copil, consilierul trebuie să ia în considerare măsura în care acesta e capabil să
îndeplinească sarcina, cerinţa. Există diferite tehnici folosite pentru a responsabiliza copilul Astfel,
se pot folosi tehnici ca: (a) asistarea (observarea, urmărirea, „tracking”), reformularea conţinutului,
reflectarea sentimentelor; (b) metafora copilului; (c) încurajări minimale, ignorarea cerereii
copilului; (d) „Tehnica şoaptei”.
Folosind metafora copilului
O mare parte din comunicare în terapia prin joc e sub formă de metaforă, atât în exprimarea
emoţiilor şi atitudinilor copiilor, cât şi indirect, când se relatează povestea situaţiei copilului sau de
realizează legătura între cuvintele şi acţiunile diferitelor jucării pe care copilul le manipulează.
Uneori consilierul poate discerne înţelesul „ascuns„ al evenimentelor din cadrul unui joc, alteori
acesta va rămâne un mister. Disponibilitatea consilierului de a utiliza aceste metafore este mult mai
importantă decât abilitatea de a le interpreta. Folosirea metaforei îl determină pe consilier să
urmărească, să reformuleze conţinutul, să reflecte empţiile şi să responsabilizeze copilul prin
povestea sa, fără a-şi impune propria interpretare despre înţelesul poveştii.
Limitarea
Limitarea sau stabilirea unor limite în sala de joacă, protejează atât copilul cât şi consilierul
de a se răni., sporint înţelesul copilului despre autocontrol şi autoresponsabilitate. Limitele
convenabile în terapia prin joacă sunt cele care intenţionează să protejeze copilul de:
a. propria rănire fizică a lui şi a altor copii;
b. distrugerea deliberată a facilităţilor terapiei sau a materialelor de joacă;
c. schimbarea locului jucăriilor sau a materialelor din aranjarea potrivită a lor pentru terapie;
d. părăsirea şedinţei înainte de timpul planificat;
e. prelungirea şedinţei după ce limita de timp a expirat;
Se pot impune şi alte limite în funcţie de context. (de ex să nu îndrepte pistolul către terapeut,
să nu toarne apă în cutia cu nisip)
54
 De precizat este faptul că, consilierul rareori vine la prima şedinţă cu o listă întreagă de reguli
care să interzică comportamentul necorespunzator pentru sala de joacă. Consilierul aşteaptă ca un
copil să încalce una din regulile sălii de joacă, şi abia apoi stabileşte regulile şi limitele. În acest caz,
consilierul poate evita inhibarea copilului timid, a copilului necomunicativ sau provocarea copilului
căruia îi place să deţină puterea în luptă. Numeroase strategii se pot aplica pentru a stabili limitele în
terapia prin joc.

Ginott vorbeşte de următorii paşi în limitare:

1. Reflectarea dorinţelor copilului, a sentimentelor lui. (Eşti foarte furios şi ai dori să mă
împuşti cu o armă neagră)
2. Afirmând că limita nu este o pedeapsă (Nu sunt pentru împuşcatul oamenilor)
3. Arătând copilului un comportament mai bun, redirecţionându-l spre un comportament
adaptativ
4. Să ajute copilul să-şi exprime sentimentele de mânie sau resentiment

O altă metodă de stabilire a limitelor este descrisă de Kottman care vorbeşte despre îndreptarea
comportamentului copilului, preocuparea pentru transformarea comportamentelor dezadaptative ale
acestuia. Acest process constă în patru paşi:
1. Stabilind limita fără să fie o pedeapsă ca să reflecte realitatea socială a locului şedinţei.
2. Să reflecte sentimentele copilului şi să descopere motivul comportamentului.
3. Redirecţionarea comportamentului copilului prin alegerea altui comportament.
4. Stabilirea consecinţelor logice ale unor acţiuni ale copilului.
Abordări teoretice ale terapiei prin joc
Terapia prin joc centrată pe copil
Axline subliniează principalele principii pentru practicarea terapiei prin joc centrate pe client:
1. Terapeutul trebuie să construiască o relaţie de prietenie, adevărată cu clientul facilitând o
realaţie terapeutică puternică.
2. Consilierul trebuie să fie tolerant cu copilul, să îl accepte necondiţionat fără să dorească să îl
schimbe.
3. Consilierul trebuie să dezvolte şi să menţină un mediu permisiv care să-l încurajeze pe copil
să-şi exploreze sentimentele, gândurile şi să îl facă să se simtă liber în exprimarea emoţiilor.
4. Consilierul trebuie să fie în mod constant atent la sentimentele copilului şi să le reflecte, în
aşa fel încât să-l încurajeze să se descopere pe sine, să dezvolte o mai bună înţelege a sinelui.
5. Consilierul trebuie să respecte abilitatea copilului de a rezolva problemele dacă clientul are
oportunitatea şi resursele necesare. O parte din proces este să-şi amintească că, copilul
trebuie să fie responsabil de deciziile pe care ar trebui să le ia atunci când doreşte să facă o
schimbare.
6. Consilierul trebuie să-i permită copilului să aibă rolul principal în cadrul procesului
terapeutic.
7. Consilierul trebuie să aibă răbdare în consiliere şi să nu o grăbească.
8. Consilierul trebuie să stabilească limitele esenţiale pentru a stabili legătura dintre şedinţă şi
realitate.

55
 Practicienii au descoperit că comportamentul copilului în terapia prin joc trece prin cinci faze
distincte:
1. Copiii folosesc jocul pentru a-şi exprima sentimentele negative, disfuncţionale.
2. Copiii folosesc jocul pentru a-şi exprima sentimentele ambivalente, anxietate sau ostilitate
3. Copiii îşi exprimă încă o dată sentimentele negative dar concentrarea este orientată spre ţinte
specifice (părinţi, consilier, rude).
4. Sentimentele ambivalente (pozitive şi negative) sunt aduse la suprafaţă dar acum sunt
redirecţionate spre părinţi, fraţi, consilier.
5. Sentimentele pozitive sunt predominante, dar copiii exprimă atitudini negative reale în
anumite situaţii potrivite.
Consilierul care practică terapia prin joc centrată pe client e convins că prin acceptarea
necondiţionată şi increderea în copil, poate active capacităţi înnăscute ale copilului de a rezolva
singur probleme şi de a trăi o stare optimă care să îi asigure creşterea calităţii vieţii.
Terapia prin joc Adleriana
Cand se foloseste terapia prin joc adleriana, consilierii combina principiile si strategiile
psihologiei individuale cu conceptele de baza si deprinderile ale terapiei prin joc.
Terapia prin joc cuprinde 4 faze:
1. Consilierul stabileste o relatie egala cu copilul folosind descoperirea, reformularea, reflectarea
sentimentelor, atribuirea responsabilitatii copilului, incurajare, limitare si curatirea camerei de
sedinta.
2. Consilierul foloseste interactiunea prin joc, metafore si arta pentru a intelege stilul de viata al
copilului si cum se vede pe sine,pe altii si lumea.
3. Consilierul il ajuta pe client, pe baza ipotezelor formulate din informatiile primite in a doua faza,
sa vada mai bine stilul propriu de viata, folosind metafore, povestiri, arta, jocul de rol.
4. Consilierul asigura reorientatarea si reeducarea copilului, ajutandu-l sa invete noi abilitati.
In terapia prin joc adleriana, consultatiile cu parintii si profesorii sunt esentiale.Procesul merge
in paralel cu procesul terapiei prin joc.In prima faza, consilierul stabileste o relatie importanta cu
persoanele importante din viata copilului.De-a lungul celei de-a doua faze consilierii exploreaza
viata adultilor si perceptia in care copiii interactioneaza cu alte persoane. Bazandu-se pe intelegerea
copiilor si a adultilor, pe perioada celei de-a treia si a patra sedinte, consilierul ajuta parintii si
profesorii sa vada ce semnifica anumite paternuri si stilul lor de viata si ii invata atitudini parentale.
Terapia prin joc cognitiv- comportamentala
Terapia prin joc cognitiv comportamentala, descoperita de Susan Knell, este o abordare a
terapiei prin joc care combina strategiile cognitive cu strategiile comportamentale .Folosind
interventii care sunt derivate din terapia cognitiva si cea comportamentala, terapeutii cognitiv-
comportamentalisti integreaza activitatile de joc cu comunicarea verbala si cea nonverbala.
Knell stabileste 6 principii esentiale in terapia prin joc cognitiv-comportamentala:
1. Consilierul implica copilul in terapia prin joc.Copilul este un partener activ in procesul terapeutic.
2. Consilierul analizeaza gandurile, sentimentele,fanteziile si mediul clinetului.
3. Consilierul ajuta copilul sa-si dezvolte ganduri si comportamente de adaptare si strategii de
rezolvare a problemelor.
4. Aceasta terapie este structurata , directionata, si orientat sper scopuri.

56
5.Consilierul foloseste comportament specific si interventii cognitive pentru a ajuta in anumite
probleme.
6. Consilierul stabileste interventii, folosind evaluari ale comportamentului pentru un tratament
eficient.

Terapia prin joc cognitiv comportamentala cuprinde 4 stadii:

1. Evaluare
2. Introducerea
3. Un stadiu de mijloc
4. Terminarea.
De-a lungul procesului de evaluare, consilierii utilizeaza instrumente formale si informale
pentru a culege date, informatii despre nivelul curent de functionare si de dezvoltare a copilului,
despre problema lui curenta, atitudinea parintilor si a copilului fata de problema prezentata si modul
lor de percepere a problemei. Ca si parte a procesului, consilierii ar putea folosi inventarul
raporturilor parintesti,interviuri clinice, observatia jocului, scale cognitive si metode de evaluare.
In urmatoarea faza, introducerea/orientarea in terapia jocului, consilierii ofera parintilor
evaluarea initiala a copilului, bazate pe datele stranse pe parcursul etapei de evaluare si colaboreaza
pentru stabilirea unui plan de tratament care include scopurile finale si strategiile de tratament.
In stadiul de mijloc, consilierii combina activitatile de joc si utilizeaza tehnici cognitive si
comportamentale ( incluzand modelarea, jocul de rol) pentru a invata copiii mai multe
comportamente adaptative pentru a rezolva situatii specifice, probleme, stresori. In plus consilierii
utilizeaza strategii care ii vor ajuta pe copii sa generalizeze noile lor abilitati in situatii si activitati
din lumea reala.Una din principalele functii ale consilierii pe perioada acestei faze este sa compare
functionarea curenta a copilului, cu functionarea de inceput si sa verifice progresul copilului spre
telurile terapeutice.
Pe parcursul ultimei etape, consilierul ajuta copilul sa-si dezvolte anumite strategii de coping
pentru diferite situatii dupa finalizarea consilierii.Consilierul foloseste tehnicile comportamentale
pentru a intari schimbarile din gandirea copilului, din sentimentele lui si comportament, si
incurajeaza copilul sa foloseasca strategii pentru generalizarea progresului care l-a avut in camera de
joaca la alte relatii.
Terapie prin joc
Aceasa este o metoda pe termen scurt, intensiva, care implica parintii in mod activ- in prima
faza ca observatori, si mai apoi ca si coterapueti. Scopul terapiei este de a spori atasamentul,
ridicarea stimei de sine, increderii, si de a le da parintilor puterea pe mai departe sa promoveze
interactiuni ale sesiunilor de tratament pe cont propriu.
Dimensiunile structurale ale terapiei prin joc, cum ar fi provocarea, invaziunea in spatiul
personal/angajarea in anumite actiuni si siguranta au ca model interactiunile constructive dintre
parinte si copil.
In primele sedinte cu copilul, consilierul comunica direct dimensiunile si explica regulile
terapiei:
1.Consilierul conduce sedinta.
2.Sedintele sunt distractive.
3.Sedintele sunt active.
57
 4.Sedintele sunt previzibile si structurate.
5.Sedintele nu implica dureri fizice.
Sumar
Terapia prin joc foloseste ca si metoda jocul pentru a stabili comunicarea la copii.Copiilor le
plac jucariile si jocul si sunt atrasi de ele. Sala de consiliere trebuie sa permita copiilor sa se exprime
pe baza jocurilor, jucariilor. Literatura de specialitate ofera atat suport empiric cat si un suport gen :
povestioara cu talc, pentru a putea folosi jocul terapeutic sub forma de interventie pentru o scara
larga de probleme de comportament si emtionale dar si in situatiile vietii de zi cu zi. Cand se decide
daca clientul este potrivit pentru terapia prin joc, consilierul trebuie sa tina seama de situatia
familiala a copilului precum si de un numar de factori care sunt in legatura cu abilitatile,
problemele.
Camera de joaca ideala cuprinde diferite diferite jucarii si materiale pentru joaca, dar cel mai
important factor cand utilizam terapia prin joc este aceea ca, consilierul sa creeze clientului starea de
confort si de apropiere
CAPITOLUL 5

Consilierea scurtă a copiilor si adolescentilor: interactiva, sensibila cultural si bazata pe

actiune
Adolescentii si copiii cu care lucreaza consilierii au rani la intrare si la iesire – parinti divortati, abuz
fizic, sinuciderea prietenilor, familie faramitata, disfunctii alimentare etc....
Ei se lupta de obicei cu probleme tipice de dezvoltare ca si cum ar fi relatia cu colegii, probleme de
initiativa si de aspiratii.Slujba noastra ca si consilieri este ca sa asistam copiii si adolescentii in
crearea unor tipare noi si functionale, din fragmentele distruse ale intelesului. Reprezentarea lui Tom
a adus doua perspective pe care consilierii le-ar gasi folositoare in consilierea copiilor si
adolescentilor.
1. Consilierii pot vedea materialul pe care il aduc din nou ca si fragmente a tiparelor
semnificative anterior deseori tiparele micicare odata au functionat dar care nu mai
functioneaza. Tiparele semnificative au explodat in vietile clientilor. Utilizarea tiparelor a
fost distrusa, oameni tineri cer asistenta in ajutorarea lor de a pune impreuna ceea ce curentul
a distrus peste abilitatile lor de a repara de a face un intreg inca odata. Clientii initial nu sunt
constienti ca curentul a facut imposibila o intoarcere la felul de viata imposibila si parte din
provocarea noastra de a ajuta tineretul ca sa inceapa un proces de creere de noi tipare.
2. Tiparele vietii pot fi puse in mai multe feluri Tom a inceput prin focalizarea la intamplare a
abordarii distructive. El a presupus ca audienta asculta la povestile lui, noi vom fi capabili sa
remodelam o povestire mai coerenta.

Cele 8 caracteristici ale consilierii scurte

Baza consilierii este timpul limitat, solutii focalizate actiuni bazate, interactiune sociala, ordinea
detaliilor, umor dezvoltat, dezvoltarea atentiei si relatie bazata intre client si terapeut. Aceste 8
caracteristici definesc scurt consilierea si unic. Cand consiliem istoria integrata a acestor 8
caracteristicisi le punem in practica, ele nu pot ajuta clientii mult
si repede pentru a alina disconfortul si ranile dorintelor lor.
Consilierea scurta are un timp limitat
58
Consilierea scolara are intotdeauna constrangeri si avand limitat timpul cand trebuie consiliere, dar
modelele consiliate prezinta un atuu in scoala, program dupa care nu reflecta cu realitatea sau cu
scoala in care consilierii vor lucra.
Consilierea scurta este concentrată pe solutie
Toate solutiile sunt temporare pt. ca viata continua in prezent o noua schimbare. Inca scurte
consiliere este tot focalizata pe solutii , sunt mai productive stau sa se apropie distribuirea acestea
este casa cu probleme. Cautarea solutiilor generale si mobilizeaza oamenii, resursele si inspira
sperante.
Scurta consiliere este bazata pe actiune
Scurta consiliere crede in ”clienti vorbareti” care nu este tot una cu “clienti actiune” si aceasta
actiune are nevoie de clienti care cred ca viata lor se va schimba. Inaintea lor, scurta consiliere
provenea de la clientii cu o noua experienta care este usor posibila.
Scurta consiliere este o socializare interactiva
Clientii in jurul acestei puteri influienteaza intr-un fel directia. Scurta consiliere utilizeaza reciproc
interactiunile sau tipurile de nevoi, satisfaceri ,calitatea societatii suportata de grupurile de
relatie.Schimbarile ca si cum ai avea multe realitati cand alti oameni ii suporta pe alti.
Scurta consiliere este orientata spre detalii
Puterea partilor adesea mint in detaliile lor.Mai bine intrebi pt. detalii sau nu muncesti pe viu cu
clientul, scurtele consilieri intreaba pt. detalii care sunt lucrate, care clientul le vrea si pt. care
clientul este gata sa umple golul sau.Scurta consiliere este intrigata de detalii despre clienti, resurse,
abilitati si talente sau care cred ei ca creeaza noi talente.
Scurta consiliere stârneste umorul
Indexsii pt. consiliere sunt carti ce contin cuvintele ”distractie” “umor” “ras”.Aceste notiuni care
consilieaza intotdeauna dar trebuie sa fim mereu seriosi, sa credem. consilierii focalizeaza mai putin
aceasta durere si mai mult viata in /si a spori mai mult elementele.Atentia si mai tarziu concentratia
forte pe forta umorului cu puternice indicatii ale clientilor.
Scurta consiliere duce la dezvoltarea atentiei
Un numar mare de fulgere ataca clientii cu descoperirea dezvoltarii.Tranzitia are drum pt. jubileu si
cazaturi pt. clienti scurta consiliere trebuie data in spate pas cu pas pt. clientii care se lupta sa asculte
descoperirea temelor si schimbarilor. Scurta consiliere reorganizeaza clientilor solutiile, lucreaza
bine vei descoperi perspectivele de care ai nevoie.
Scurta consiliere este bazata pe relatie
Un consilier facil contribuie la o relatie bazata considerata mai mult un succces de consiliere decat o
tehnica de consiliere pe care o folosim. Scurta consiliere, desigur, poseda si lucruri specifice, dar cel
mai important este sa ne asiguram ca nu omitem relatia cu clientul.
Sumarizare
Opinia clinica mereu intra in alegerea apropierii la consiliere, si consilierea scurta este una dintre
cele multe unelte care se afla in repertoarul consilierului. Acesta poate fi cel mai apropiat uneori, iar
altadata este cel mai greu.
Cand folosim metoda de consiliere scurta consilierul accentueaza punctele tari ale copiilor si
adolescentilor si nu punctele lor slabe. Consilierea se concentreaza pe ceea ce functioneaza si nu pe
ceea ce nu functioneaza. Sugereaza clientilor sa se concentreze pe viitor si nu pe trecutul imposibil
de modifica.
59
 Consilierea scurta este o solutie posibila la intrebarea: Cum pot sa ajut atitea oameni fara a
manifesta burnout? Consilierii care folosesc metoda de consiliere scurta energizeaza precum se
apropie, si focuseaza pe ceea ce functioneaza. Clientii simt o schimbare, precum invata sa-si
foloseasca propriile resurse. Copii si adolescentii pot fi insultati in multe feluri. Consilierea scurta se
focuseaza pe crearea unor metode noi, cand cele vechi nu mai functioneaza. Si ca bonus, consilierea
scurta pare ca ajuta in mai putin timp decat alti tehnici.
CAPITOLUL 6

Aplicarea terapiei rational emotive si comportametale cu adolescenti si copii

Ideile majore ale REBT sunt:
1. REBT a creat un model care să prezinte natura tulburărilor emoţionale. Oamenii încearcă să
îşi atingă scopurile dar apare un eveniment activator (A) care îi împiedică să-şi realizeze
scopul. Oamenii au anumite credinţe cu privire la acel eveniment care le influenţează modul
în care se simt şi acţionează (C). Evenimentul nu creează consecinţe emoţionale sau
comportamentale (C), ci credinţele (B) legate de eveniment duc la consecinţele emoţionale.
Aceste credinţe pot fi raţionale sau iraţionale.
2. Credinţele iraţionale apar datorită unui „trebuie” de bază. Ele reprezintă perceperi ale
modului cum ar trebui să fie lucrurile, afirmaţii acuzatoare asupra sinelui sau a altora care
duce la incapacitatea de a tolera frustrarea.
3. REBT este o terapie a ajutorului educativ, auto ajutorării. Primul scop este a-i ajuta pe
oameni să se vindece şi nu doar să se simtă bine.
4. REBT este o formă de terapie comprehensivă. Doreşte să schimbe credinţele iraţionale
pentru a dobândi o schimbare care să dureze.
Aplicarea REBT la copii şi adolescenţi
Wagner a enumerat unele avantaje ale REBT:
1. REBT face posibilă intervenţia imediată asupra problemei
2. Principiile de bază sunt uşor de înţeles, de aplicat la orice nivel de dezvoltare al copilului
3. REBT cere mai puţin timp decât celelalte terapii.
4. REBT îi ajută pe copii să înveţe să trăiască în mediul lor, să facă faţă problemelor pe care nu
pot schimba în viaţa lor
Vernon are câteva motive în plus pentru REBT:
5. REBT îi ajută pe copii să se facă bine nu doar să se simtă bine lucrând cu credinţele
iraţionale care cauzează tulburările emoţionale
6. REBT are multe tehnici şi concepte care îi ajută pe copii să treacă peste tendinţele de gândire
problematice
7. REBT învaţă auto controlul comportamental şi emoţional prin învăţarea legăturilor dintre
gânduri, sentimente şi comportament.
8. REBT foloseşte tehnici cognitive, emoţionale şi comportamentale pentru a învăţa principiile
de bază
9. REBT este eficient deoarece se adresează direct problemei.
10. REBT poate fi folosit în cadrul cursurilor şcolare.

60
Relaţia de consiliere
Dryden încurajează consilierii să fie flexibili. Este important în primul rând să fie determinat stilul
terapeutic cel mai eficient pentru un anumit client.
La consilierea copiilor, consilierul trebuie să folosească exemple concrete precum şi umorul,
prietenia şi încurajarea. Trebuie să fie evitate întrebările „de bombardare”.
Evaluarea problemei
Credinţele iraţionale
Cele trei credinţe iraţionale de bază sunt: cerinţele prea mari, deprimarea şi toleranţa scăzută la
frustrare. Waters a identificat şi alte credinţe iraţionale:
1. Este îngrozitor dacă alte persoane nu mă plac.
2. Sunt rău dacă fac greşeli.
3. Totul trebuie să fie aşa cum zic eu, eu trebuie să am ce vreau.
4. Lucrurile ar trebui să fie uşoare pentru mine.
5. Lumea trebuie să fie dreaptă iar oamenii răi trebuie să fie pedepsiţi.
6. Nu ar trebui să îmi arat sentimentele.
7. Adulţii ar trebui să fie perfecţi.
8. Există doar un singur răspuns corect.
9. Trebuie să înving.
10. Nu ar trebui să aştept pentru nimic.
Waters a enumerat credinţele iraţionale ale adolescenţilor:
1. Ar fi teribil dacă unii colegi nu mă plac. Este rău să fii un ratat social.
2. Nu ar trebui să fac greşeli, mai ales greşeli sociale.
3. E vina părinţilor că eu mă simt atât de rău.
4. Nu pot face nimic. Aşa sunt eu şi aşa voi fi mereu.
5. Lumea ar trebui să fie dreaptă.
6. E îngrozitor când lucrurile nu sunt aşa cum vreau eu.
7. E mai bine să eviţi provocările decât să rişti să ajungi la eşec.
8. Trebuie să mă conformez colegilor mei.
9. Nu suport să fiu criticat.
10. Alţii trebuie să fie responsabili.
Doar pentru că există o problemă nu înseamnă neaparat că unele credinţe iraţionale cauzează
sentimente şi comportamente negative. Trebuie să fie observate intensitatea emoţiilor şi reacţiile
comportamentale.
În evaluarea credinţelor iraţionale e important să distingem între tristeţe, dezamăgire, regret şi
depresie, vinovăţie, mânie.
Scopul REBT nu este eliminarea emoţiei, ci mai degrabă schimbarea lor cu emoţii mai moderate
care să permită rezolvarea problemelor.
Pentru a descoperi credinţele iraţionale consilierul trebuie să asculte cu atenţie tot ce spune clientul.
E important de asemenea distincţia între problemele practice şi emoţionale.

61
Evaluarea problemelor emoţionale comune
Mânia
Mânia este des întâlnită la adolescenţi. Consilierii trebuie să îi ajute pe clienţi să realizeze că mânia
care duce la agresiune şi ură nu este o mânie sănătoasă. Mânia sănătoasă duce la dezamăgire sau
iritare şi adesea la un comportament asertiv.
Credinţele iraţionale care duc la o mânie nesănătoasă sunt cerinţele prea mari: Lucrurile trebuie să
fie cum vreau eu.
Frica şi anxietatea
Anxietatea apare la copii deoarece nu înţeleg întotdeauna prea multe despre evenimentele care apar.
Ellis şi Bernard au discutat despre două feluri de frică. Prima este frica externă, frica de întuneric, de
animale, de fantome. Frica internă este cea de-a doua şi este numită şi anxietate. Copiii anxioşi se
îngrijorează cu privire la viitor, se tem că nu vor reuşi în ceea ce vor să facă.
Depresia
Lipsa de speranţă, neajutorarea, lipsa de control sunt adesea asociate cu depresia. Seligman a afirmat
că gândirea iraţională este cea care duce la depresie iar copiii depresivi văd evenimentele rele ca
fiind permanente, se auto învinovăţesc. Wilde a identificat credinţe iraţionale car duc la depresie:
NU sunt bun, Nu pot face nimic bine, Nimeni nu mă poate iubi deoarece sunt fără valoare.
Copiii îşi manifestă depresia adesea prin acţiuni, nu o maschează.
INTERVENTII IN CONSILIEREA
INDIVIDUALA

Dupa construirea relatiei terapeutice si cunoasterea problemei ,consilierul(REBT) incepe sa-si

ajute clientii sa isi resolve problemele emotionale si de comportament.
Waters precizeaza urmatoarele scopuri ale REBT pentru copii: 1.Identificarea corecta a
emotiilor.
2.Dezvoltarea unui vocabular emotional.
3.A face distinctia intre emotii fuctionale si disfunctionale.
4.A face diferenta intre emotii si ganduri.
5.Armonie in gandire.
6.A face legatura intre gandurile interioare si emotii.
7.A invata regulile copingului emotional.
EDUCATIA RATIONAL-EMOTIVA
Datorita naturii educationale a terapiei rational-emotive si comportamentale, principiile sale
pot fi incorporate usor si sistematic intr-o clasa sau un grup mic pentru a facilita schimbarile
atitudinale si de comportament. Utilizata in aceasta maniera, prima etapa este cea de preventie.
Scopul principal al educatiei rational-emotiv comportamentale este de a-i ajuta pe copii si
adolescenti sa inteleaga, la o varsta timpurie, principiile sanatatii emotionale si cum sa le aplice
pentru a intelege mai bine schimbarile cu care se confrunta de-a lungul procesului de crestere
SUMAR
REBT poate fi utilizata eficient cu copiii si adolescentii concomitent, fiind terapeutica si
preventiva. In zilele noastre asupra copilului actioneaza o serie de factori stresori ai societatii
contemporane iar ajutorul profesionist trebuie sa se concentreze asupra dezvoltarii socio-emotionale

62
ale copiilor si sa asigure metode terapeutice prin care copiii sa dezvolte abilitati de coping cu
ajutorul carora sa isi rezolve individual problemele.
Una dintre cele mai bune sumarizari ale scopului REBT a fost facuta acum 25 de ani de catre
Knaus (1974). El spunea ca a-i permite unui copil sa se chinuie cu probleme de anxietate, depresie,
vina , ostilitate si lipsa de disciplina pentru ca mai apoi sa le i-a cu el pe parcursul vietii, incercarea
de a face terapie “intensiva” cu el este una dintre cele mai devastatoare, tragice si ineficiente
proceduri. Mai bine, daca se poate, este sa il ajuti pe acel tanar sa inteleaga , de la o varsta timpurie,
cateva dintre principiile generale ale sanatatii emotionale si sa-l inveti cum sa aplice aceste principii
pentru el si in legatura cu ceilalti. Acesta este unul dintre principalele scopuri ale REBT.

63