Sunteți pe pagina 1din 3

Particularitati de constructie ale unui personaj – Iona

In piesa Iona publicata in 1968 Marin Sorescu isi organizeaza tema si


viziunea despre lume in jurul problematicii crizei omului modern.

Eroul sorescian isi depaseste de la inceput statutul social,


psihologic si moral de simplu pescar. El nu este un reprezentant al
clasei inalte, aristrocratice cum se intampla in specia antica dar
nici nu poate fi integrat in tipologia omului ce traieste din pescuit.
Protagonistul demonstreaza trairi psihologice surprinzatoare pentru
statutul sau social, dialogul cu propria interioritate dezvaluind si
cauza prima a conflictului interior ce-l apasa: lipsa norocului la
pescuit.

Protagonistul lui Sorescu dezvolta pe parcursul celor patru tablouri


un mecanism interior de o mare complexitate prin care isi justifica
dedublarea voluntara. Penduland intre increderea existentei lumii
exterioare si constiinta faptului ca realitatea obiectiva este doar o
proiectie a sinelui sau, personajul isi dezvaluie in finalul textului
principala sa trasatura: conditia tragica.

Indicatiile scenice sugereaza inca din primul tablou artificialitatea


spatiului in care Iona se vede obligat sa traiasca. Apa este
reprezentata de "niste cercuri facute cu creta" iar acvariul - purtat
pretutindeni "in care dau veseli din coada cativa pestisori"
constituie o imagine la scara redusa a universului sau. Altminteri,
insusi Iona se aseamana unuia din pestii captivi ce traiesc iluzia
libertatii din moment ce "sta in gura pestelui nepasator cu navodul
aruncat peste cercurile de creta". Caracterul iluzoriu al demersurilor
eroului e indicat si de caracterizarea indirecta prin vorbele si
faptele sale: Iona se ipostaziaza in pestii ce doresc sa-si depaseasca
conditia lor limitata, acceptand sa fie prinsi in "nade frumos
colorate". Iata cum cel care parea un simplu pescar se dovedeste un
insetat de idealuri, ravnind la "nada cea mare".

Nici macar in al doilea tablou, cand constientizeaza ca este inghitit


de un chit, protagonistul nu renunta la iluziile sale. Prin urmare,
isi acuza din nou destinul nefast -- "ti-ai gasit! cand e sa se tina
ghinionul de om!...". Si repetand in mod ironic sloganele propagandei
comuniste - "progresul e progres", incearca sa interpreteze noua
experienta drept o modalitate de rasturnare a sortii: "poate am mai
mult noroc acum, dupa evenimentele astea". Insa, dupa ce descopera ca
poseda un cutit, inclinatia lui Iona de a nega existenta unor limite
care-l tin contrans se face din nou remarcata, asfel incat eroul
incepe sa fabuleze, crezand c-a si gasit iesirea din burta chitului,
iar proiectia echilibrului regasit rezida in imaginea utopica a bancii
din mijlocul marii "un lacas de stat cu capul in maini in mijlocul
sufletului".

In consecinta, gestul lui Iona de a spinteca burta chitului conduce


tot la crearea unui univers compensatoriu de vremea ce al treilea
tablou nu il prezinta pe Iona eliberat ci incorsetat intr-o noua burta
de chit alaturi de cei doi pescari.

Personajele figurante refuza sa comunice, potentand in consecinta


singuratatea protagonistului. Salvarea este deci iluzorie, fapt dedus
si din prezenta unei mori de vant care trimite intertextual la Don
Quijote. In mod simptomatic de acuma lipsa actiunea propriu-zise este
inlocuita de Sorescu prin reflectiile filozofice ale pescarului Iona.

In urma parcursului epuizant in care s-a dedublat de nenumarate ori,


el devine amnezic, uitand pana si propria identitate "cum se numea
dracia aceea frumoasa, si minunata, si nenorocita, si caraghioasa,
formata de ani pe care am trait-o eu? cum ma numeam eu?". Aceasta
lipsa a memoriei ii aduce lui Iona salvarea. Uitarea totala de sine si
lume inseamna totodata si anularea credintei intr-un destin potrivnic.

Asadar, spintecand burtile pestilor, Iona nu reuseste sa gaseasca o


cale de iesire, ci doar sa reia asemenea personajului biblic
itinerariul ratacirii permanente in cautarea propriului eu. Tocmai de
aceea Nicolae Manolescu in articolul "Triumful lui Iona" interpreteaza
scena sinuciderii din final ca pe un efect al revelatiei ca raspunsul
la intrebarile lui nu se afla in afara ci chiar in interioritatea sa.

Personajul lui Sorescu ramane un erou tragic caci moare


neacceptandu-si conditia restrictiva pe care si-a autoimpus-o, dar nu
unul de tragedie. Constientizarea limitei nu produce dezintegrarea
lumii interioare a personajului, ci dimpotriva descoperirea valorii
ei.