CARACTERIZAREA ŞI CLASIFICAREA DEŞEURILOR - Seminar 1 –

În literatura de specialitate noţiunea de deşeu este prezentă sub diverse denumiri: deşeuri
solide urbane şi industriale, reziduuri menajere, stradale şi industriale, gunoi menajer şi
stradal, rebuturi, refuzuri etc.

După destinaţie deşeurile constituie două subgrupe: recuperabile şi irecuperabile.

După origine pot fi grupate de asemenea în două subgrupe: rebuturi şi reziduuri.

Rebut poate fi o maşină, un utilaj sau un produs care nu mai poate fi folosit direct.

Reziduuri sunt materiile prime, materiale sau produse care sunt respinse în cursul unei
fabricaţii sau a unor acţiuni umane (menaj, comerţ, ramuri industriale, agroalimentare etc.) şi
care pot fi tratate şi reutilizate.

Ca aspect fizic, reziduurile pot fi: solide, lichide sau gazoase.

Din punct de vedere al naturii şi locurilor de producere deşeurile se clasifică astfel:

deşeuri miniere;

deşeuri din industria metalurgică şi energetică;

deşeuri de producţie;

deşeuri din construcţii;

deşeuri stradale;

deşeuri menajere;

deşeuri agrozootehnice;

deşeuri periculoase;

deşeuri radioactive.

Deşeuri miniere

Deşeurile miniere sunt reprezentate prin sterile de mină şi sterile de flotaţie.

Ele sunt constituite din fragmente de roci şi minereuri sărace care sunt depuse de regulă la
gura minei.

Prezenţa sulfurilor şi în special a piritei declanşează procesul de alterare, cu formarea de

H2SO4 care contribuie în bună măsură la poluarea solului şi a apelor din zonele învecinate.

Deşeuri din industria metalurgică şi energetică

Deşeurile din industria metalurgică şi energetică sunt reprezentate prin zguri, cenuşă,
nămoluri, prafuri.

Aceste deşeuri pot conţine metale grele, la care se adaugă sulfuri şi cloruri solubile care pot
polua uneori intens mediul înconjurător.

De asemenea praful foarte fin poate produce o poluare intensă a solurilor din jur.

Cenuşa şi zgura pot fi reciclate în domeniul construcţiilor.

Deşeuri de producţie

Deşeuri de producţie în cantităţi mai mari se formează în industria de extracţie a

materialelor de construcţie, industria alimentară şi a băuturilor, industria forestieră etc.

Deşeurile din industria chimică, textilă, de prelucrare a lemnului şi a sticlei sunt parţial
reciclate în funcţie de materia primă din care acestea au provenit.

Reziduurile toxice sunt dirijate spre înhumare în poligoane special amenajate.

Deşeuri din construcţii

Deşeurile din construcţii reprezintă materialele provenite din demolare şi din resturile de
materiale rămase de la şantierele de construcţii civile şi industriale.

Efectul major al acestor deşeuri este asupra solurilor, care sunt transformate în soluri
desfundate, iar în zonele de depozitare în soluri antropice.

Foarte puţine materiale de acest gen pot fi reciclate.

Deşeuri stradale

Deşeurile stradale sunt deşeurile colectate din zonele stradale specifice activităţii cotidiene
populaţiei sau rezultate din depunerea de materiale solide în aceste spaţii sau sunt deşeuri
vegetale provenite din spaţiile verzi.

Mai frecvent ele pot fi reprezentate prin hârtie, plastic, resturi ceramice şi sticle, resturi
alimentare, metale, pietriş, nisip, praf.

Aceste deşeuri pot fi transportate la rampele de depozitare controlată şi folosite ca material

inert de acoperire intermediară.

Deşeuri menajere
Deşeurile menajere sunt reziduurile solide colectate de la locuinţele populaţiei şi sunt
reprezentate prin:

- deşeuri alimentare (35 – 45%)

- hârtie, carton (20 –28%)

- ţesături (4-7%)

- sticlă (3-6%)

- metale (aluminiu, fier 1,7-2,3%)

- materiale plastice (1,5-2,0%)

- piele, gumă (1-3%)

- lemn (1-2%),

- piatră, ceramică (1-2%)

- alte deşeuri (1-2%).

Principalul parametru de evaluare cantitativă a deşeurilor menajere este reprezentat de

cantitatea de deşeuri pe cap de locuitor.

După posibilitatea de valorificare reziduurile menajere sunt de mai multe tipuri:

- compostabile (resturi organice rezultate de la pregătirea hranei);

- combustibile (lemn, cauciuc, materiale plastice);

- inerte (materiale de construcţii, ceramică);

- reciclabile (hârtie, sticlă, materiale plastice, metale).

Reziduurile menajere reprezintă o sursă importantă de răspândire a infecţiilor prin numărul

mare de agenţi patogeni pe care le conţin.

În prezent cea mai mare parte din aceste deşeuri este depusă în depozite şi numai o mică
cantitate (≈20%) este prelucrată prin reciclare şi compostare.

Managementul deşeurilor menajere solide trebuie abordat din punct de vedere al

schimbării mentalităţii populaţiei pentru a considera unele deşeuri menajere ca sursă de
materii prime secundare.

Deşeuri agrozootehnice

Deşeurile agrozootehnice sunt reprezentate prin resturi vegetale şi dejecţii animaliere.

Unele dintre ele au o largă întrebuinţare ca şi combustibil, cum sunt cocenii şi paiele, iar
dejecţiile animaliere reprezintă un important îngrăşământ agricol.
În stare proaspătă însă dejecţiile animaliere prezintă un pericol atât pentru mediu cât şi
pentru culturile care se vor dezvolta pe teritoriile tratate cu aceste reziduuri.

Neutralitatea reziduurilor zootehnice se poate realiza prin metoda compostării, iar în

ultimul timp se utilizează îndepărtarea acestora cu ajutorul apei şi apoi tratarea comună a
reziduurilor solide şi lichide în staţii de epurare a apelor uzate.

Deşeuri periculoase

Deşeurile periculoase cuprind substanţe toxice care pot avea efecte negative asupra
mediului înconjurător şi sănătăţii populaţiei, exceptând deşeurile radioactive.

Aceste deşeuri provin în cea mai mare parte din industria chimică, rafinării, industria
metalurgică, ateliere auto, unităţi medicale.

Sunt reprezentate prin compuşi metalici, solvenţi organici halogeni, acizi compuşi
organofosforici, fenoli, cianuri, eteri, vopsele, pesticide, reziduuri de spital.

Cele mai periculoase substanţe chimice sunt pesticidele folosite în agricultură pentru
protecţia plantelor contra bolilor şi dăunătorilor.

Aceste pesticide sunt concentrate în plante şi ajung direct prin alimente la om şi la animale.
Apele de suprafaţă precum şi cele subterane pot fi poluate cu pesticide prin infiltraţiile
produse de apele pluviale.

O altă substanţă extrem de toxică o reprezintă dioxina, care stă la baza producerii altor
substanţe toxice periculoase.

Dioxina este un component al erbicidelor clorurate folosite destul de intens în agricultură.

Dioxina apare de asemenea şi la arderea reziduurilor menajere conţinând plastic sau lemn
tratat cu substanţe chimice clorurate.

Deşeurile periculoase sunt depozitate separat, iar managementul lor depinde de experienţa
şi specificul fiecărei ţări.

Deşeuri radioactive

Deşeurile radioactive rezultă din numeroase activităţi industriale, medicale şi de cercetare.

Cele mai mari cantităţi rezultă din activitatea de producere a energiei electrice, extracţia şi
prelucrarea minereului radioactiv.

Reziduurile radioactive sunt tratate diferenţiat în funcţie de radionuclizii pe care îi conţin.

Reziduurile care conţin radionuclizi cu viaţa scurtă şi activitate redusă şi al căror pericol nu
e prea mare sunt colectate şi păstrate în containere speciale, ecranate corespunzător până la
depăşirea timpului de înjumătăţire, după care pot fi îndepărtate.
Reziduurile care conţin radionuclizii cu viaţă lungă şi activitate mare şi deosebit de
periculoase sunt tratate în vederea reducerii volumului, fie cu substanţe puternic oxidante, fie
incinerate în crematorii cu circuit închis pentru a nu polua atmosfera.

După tratare sunt înglobate în blocuri compacte de sticlă, ceramică, plumb şi îndepărtate în
locuri speciale denumite cimitire radioactive.

IMPACTUL DEŞEURILOR ASUPRA MEDIULUI

Răspândirea bolilor şi infecţiilor

Reziduurile conţin o serie de agenţi patogeni ce pot produce o serie de boli infecţioase şi
parazitare: viruşi, bacterii, ciuperci, protozoare, ouă de viermi etc. care, fără o neutralizare
corespunzătoare a deşeurilor, pot rezista timp îndelungat în acest mediu.

Transmiterea către populaţie se poate face fie direct prin pătrunderea acestora prin sol, în
apele freatice şi apele de suprafaţă care ajung la populaţie, fie prin gazdele intermediare, în
special insecte şi rozătoare.

Muştele, ţânţarii şi şobolanii sunt organismele care se proliferează în jurul gunoaielor şi

care sunt purtători de agenţi patogeni periculoşi.

Poluarea solului, a apelor freatice şi de suprafaţă

Reziduurile necorespunzător tratate, prin produşii lor de descompunere, în special cloruri,

nitraţi, sulfaţi, metale grele, poluează solul şi apele din apropiere, răspândindu-se pe suprafeţe
mari prin intermediul apelor şi ducând la perturbarea echilibrelor naturale din apă şi sol sau
chiar pot ajunge în organismul uman prin procesul de circulaţie a materiei în ecosistemele în
care ajung.

Poluarea atmosferei

Procesul de descompunere anaerobă a substanţelor organice din gropile de gunoi este

însoţit de degajarea unor gaze rău mirositoare (metan, amoniac, hidrogen sulfurat), procesul
de autoaprindere şi ardere incompletă a deşeurilor poluează atmosfera cu fum, funingine,
cenuşă, vântul ridică în atmosferă praful şi hârtiile împrăştiindu-le pe suprafeţe mari.

Deprecierea aspectului estetic al cadrului natural

Gropile de gunoi prin natura lor nu reprezintă un loc de atracţie, fiind de obicei amplasate
departe de zonele de circulaţie, de acces.

În schimb, aruncarea întâmplătoare, ocazională a deşeurilor în special în locurile de

agrement, în spaţiile naturale creează un aspect dezolant, provoacă disconfort psihic
diminuând funcţia de bază a acestor peisaje naturale, aceea de recreere.
 GESTIONAREA DEŞEURILOR - - Seminar 2 –

Necesitatea gestiunii deşeurilor

Gospodărirea integrată a deşeurilor este o activitate vitală pentru comunitate dictată de

următoarele imperative:

suprafeţele de depozitare scad continuu, construirea de noi zone de depozitare fiind un

proces scump şi dificil;

multe din materialele ce se găsesc în deşeuri pot fi o materie primă valoroasă şi ieftină
pentru unele afaceri;

recuperarea unor materiale din deşeuri scade presiunea asupra unor materii prime rare sau
greu regenerabile (ex. unele metale rare, lemnul);

utilizarea energiei rezultate prin incinerarea deşeurilor sau din instalaţiile de biogaz,
reprezintă o sursă alternativă de energie.

Principalele obiective ale gestiunii deşeurilor sunt:

protejarea sănătăţii populaţiei

protejarea mediului

conservarea resurselor naturale prin politicile de reducere a deşeurilor şi prin reciclare

menţinerea valorilor estetice a peisajelor naturale şi antropice

ETAPELE GESTIONĂRII DEŞEURILOR

Gestionarea deşeurilor cuprinde următoarele faze:

1. Colectarea deşeurilor

2. Transportul deşeurilor

3. Tratarea deşeurilor

4. Valorificarea deşeurilor

1. Colectarea deşeurilor

In locurile de producere deşeurile se colectează în recipiente speciale, amplasate în spaţii

special amenajate.

Deşeurile pot fi colectate în mod tradiţional sau special.

Există situaţii când se realizează o preselecţie a deşeurilor pentru recuperarea materialelor

potenţial reutilizabile sau reciclabile.

Pentru aceasta este necesară introducerea unui sistem de colectare diferenţiată.

Colectarea deşeurilor poate fi făcută în una din variantele:

Colectare neselectivă - când deşeurile provenite din activităţile casnice precum şi cele de la
diferiţi agenţi economici şi instituţii publice conţin amestecate în diferite proporţii hârtii,
materiale plastice, sticlă, metale, materiale organice, etc. Este modul cel mai frecvent întâlnit
la noi în ţară.

Colectarea selectivă - are drept scop colectarea materialelor refolosibile (hârtie, cartoane,
sticlă, textile, mase plastice, cauciuc, metale) direct de la populaţie prin dotarea locuinţelor cu
saci de plastic şi amplasarea la fiecare loc de depozitare a resturilor menajere a containerelor
de recepţionare, pe diferite tipuri de materiale.

Preluarea şi transportul materialelor refolosibile direct de la populaţie se face prin grija

municipalităţii care livrează aceste materii uzinelor de prelucrare, avantajele fiind atât de
partea locuitorilor prin micşorarea cheltuielilor cu gunoiul menajer, cât şi de partea
municipalităţii prin veniturile realizate din vânzarea materialelor refolosibile, dar mai ales de
partea mediului care nu mai este agresat prin volume mari de deşeuri ce nu se descompun
uşor şi prin scăderea presiunii asupra materiilor prime necesare producerii de hârtie, sticlă,
textile, etc.

Transportul deşeurilor

După modul în care sunt încărcate şi transportate deşeurile în prezent se practică două
modalităţi de transporturi:

Sistem semi-închis: încărcare deschisă – transport închis, prezintă un nivel tehnic foarte
scăzut, inacceptabil în zilele noastre;

Sistem închis: încărcare închisă - transport închis, este cel mai modem sistem, ce se
bazează pe colectarea gunoaielor la locul de producere în recipienţi de construcţii unitare,
amplasaţi în spaţii de stocare corespunzătoare sau în saci de hârtie sau de plastic.

Cel mai ecologic transport se face cu maşini specializate, care să respecte exigenţele
riguroase privind protecţia sănătăţii publice şi a mediului, printr-un transport complet închis,
eficient, sigur, cu o încărcare şi o descărcare rapidă a gunoaielor.

In acest sens, Comunitatea Europeană a elaborat norme pentru producătorii de Maşini de
construcţii şi Gospodărire Comunală, care conţin exigenţele fundamentale ce trebuiesc
satisfăcute.

Tratarea deşeurilor

Tratarea deşeurilor, atât pentru neutralizarea acestora cât şi pentru valorificarea unor
materiale sau subproduse obţinute se poate face astfel:

Alegerea gropilor de gunoi se face având în vedere câteva criterii referitoare la distanţa faţă
de apele de suprafaţă şi subterane, distanţa faţă de localităţi, drumuri de acces.
Pregătirea terenului trebuie să aibă în vedere, acolo unde nu există un strat impermeabil
natural, crearea lui prin: compactarea suprafeţei fundului, printr-un strat de argilă compactă
de 30 cm, cu mortar de ciment, sau chiar cu folii de material plastic sudabile.

Gunoaiele trebuiesc nivelate, compactate şi acoperite cu pământ, moloz de construcţii sau alte
materiale similare după fiecare 1,5 m grosime.

Rampa de gunoi trebuie să fie împrejmuită cu gard, să fie prevăzută cu instalaţii sanitare
necesare personalului muncitor, să aibă la intrare cântare tip bascula pentru a se ţine evidenţa
volumelor descărcate, să aibă conducte sau şanţuri de evacuare a apelor reziduale rezultate
spre cursurile de apă cele mai apropiate.

După terminarea umplerii gropii de gunoi, suprafaţa ei trebuie acoperită cu materiale

adecvate pentru utilizarea ulterioară a terenului respectiv în agricultură, silvicultură, parcuri
sau terenuri sportive, construirea de depozite.

Soluţia cea mai răspândită pe plan mondial este depozitarea gunoaielor prin aşezarea lor
direct pe sol, în gropi care trebuie asanate, această soluţie nu impune practic nici o investiţie.

Soluţia cea mai simplă este depozitarea deschisă a gunoaielor, fără nivelare şi acoperire.

In România, suprafaţa ocupată de aceste rampe de depozitare a reziduurilor menajere este
de cca. 500 ha, din care pentru municipiul Bucureşti cca. 50 ha.

Cu excepţia oraşelor Cluj şi Constanţa care au o depozitare controlată a deşeurilor urbane,
în celelalte centre urbane din România depozitarea deşeurilor se face în halde mixte, care
constituie zone periculoase, insalubre, cu pericol de impurificare a apelor subterane şi de
suprafaţă, degajând mirosuri neplăcute, favorizând menţinerea şi înmulţirea unor focare
generatoare de boli pentru oameni şi animale, afectând confortul şi estetica urbană.

Valorificarea deşeurilor

Cu excepţia unor deşeuri greu valorificabile sau nevalorificabile cum ar fi: sterilul minier,
cenuşa şi zgura de termocentrală, deşeurile chimice, deşeurile radioactive, deşeurile
periculoase, o mare parte din deşeurile rezultate din sectorul industrial, municipal şi agricol
pot fi valorificate în diferite moduri.

Unităţile care valorifică deşeurile în România sunt:

unităţile producătoare, prin reutilizarea în alte procese tehnologice, ceea ce duce la o

minimalizare a volumelor de deşeuri. Din totalul deşeurilor valorificate în ţara noastră, circa
45 % au această destinaţie.

alţi agenţi economici, care cumpără de la unităţile producătoare deşeurile acestora şi le

valorifică în diferite procese. Din totalul deşeurilor valorificate în ţara noastră, circa 30 % au
aceasta destinaţie.
unităţile specializate (tip REMAT). Din totalul deşeurilor valorificate în ţara noastră, circa
5% au această destinaţie.

După caracteristicile lor, deşeurile pot fi valorificate astfel:

Compostarea deşeurilor şi transformarea lor în îngrăşământ agricol, cu selectarea prealabilă a

unor deşeuri de fier, hârtie, sticlă, este o modalitate de valorificare a deşeurilor organice.

Deşeurile organice alimentare şi de grădină reprezintă cea. 40 % din totalul deşeurilor

menajere.

Când sunt evacuate în rampele de gunoi ele pot crea grave probleme mediului înconjurător
deoarece se descompun anaerob eliberând metan şi dioxid de carbon.

Aceste deşeuri organice nu ar trebui să se regăsească nici în gropile de gunoi, nici în

uzinele de incinerare, ci ar trebui să fie reintegrate în circuitul elementelor nutritive, prin
utilizarea compostului obţinut din materiile organice la îngrăşarea pământului.

In acest fel, pe de o parte volumul deşeurilor se reduce considerabil, iar pe de altă parte se
poate obţine un îngrăşământ de înaltă calitate, reducând astfel utilizarea îngrăşămintelor
minerale şi poluarea mediului înconjurător legată de producerea şi utilizarea lor.

Incinerarea deşeurilor cu sau fără recuperarea energiei termice şi a fierului reprezintă

procesul de ardere a gunoaielor în cuptoare speciale.

Acest tratament permite cea mai considerabilă reducere a volumului deşeurilor, generând
cele mai puţine reziduuri finale, dar prezintă unele inconveniente, legate de gazele de ardere
rezultate.

Metanizarea deşeurilor - reprezintă degradarea componentelor organice în lipsa oxigenului cu

producere de biogaz, folosit ca sursă de energie neconvenţională.

Recuperarea şi reciclarea deşeurilor prezintă o foarte mare importanţă referitor la modul cum
sunt tratate deşeurile.

Modul risipitor în care sunt astăzi consumate şi aruncate materialele şi energia, potenţial
utile, generând totodată şi o poluare în continuă creştere a aerului apei şi solului, reflectă
existenţa unor modele de consum şi practici sociale nedurabile.

Recuperarea şi reutilizarea resurselor reciclabile reprezintă mijloace de soluţionare a

contradicţiei dintre cerinţele procesului de creştere economică şi caracterul restrictiv al
resurselor.

In acelaşi timp activitatea de reciclare interferează profund cu activitatea de protecţia

mediului, intensificarea reciclării diminuând sensibil presiunea poluantă asupra mediului.

In acest sens, încă din 1948 s-a constituit la Paris, Biroul Internaţional al Recuperării.
Au apărut şi s-au dezvoltat cu succes în întreaga lume firme private care acţionează în
acest domeniu.

In România, primele unităţi de recuperare au apărut în 1949, astăzi funcţionează efectiv în
domeniul recuperării cca. 250 de firme cu capital de stat şi privat.

Organizarea şi gestiunea mai eficientă a materialelor refolosibile în ţara noastră se impune ca

o prioritate pornind de la următoarele premise:

potenţialul de materiale refolosibile este ridicat, ceea ce este o premisă în asigurarea unei
eficienţe economice;

nivelul tehnic şi tehnologic la nivel naţional al acestei activităţi este modest, dar poate fi
îmbunătăţit fără eforturi investiţionale deosebite;

nivelul de sensibilizare a agenţilor economici şi a populaţiei cu privire la importanţa şi

imperativele reciclării materialelor este redus, dar poate fi îmbunătăţit prin acţiuni concertate
de mediatizare susţinută şi educaţie ecologică.

La noi în ţară există posibilităţi de a aduce în circuitul productiv cantităţi mari de deşeuri
metalice, zguri metalurgice şi cenuşă de la centralele energetice care funcţionează cu cărbune.

Acestea ar putea fi folosite ca material de construcţie, amendamente în agricultura sau, în

cazul deşeurilor metalice să se reducă cantităţile de resurse minerale exploatate.

De asemenea organizarea colectării şi valorificării deşeurilor de sticlă, a deşeurilor

polimerice, etc. pot fi căi deosebit de eficace de reducere a presiunii societăţii asupra
resurselor neregenerabile.

PRINCIPII ŞI OBIECTIVE ALE GESTIONĂRII DEŞEURILOR – Seminar

Protecţia mediului constituie obligaţia şi responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice

centrale şi locale, precum şi a tuturor persoanelor fizice şi juridice.

Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale prevăd în bugetele proprii fonduri

pentru îndeplinirea obligaţiilor rezultate din implementarea legislaţiei comunitare din
domeniul mediului şi pentru programe de protecţie a mediului.

De asemenea, autorităţile publice centrale şi teritoriale pentru protecţia mediului

colaborează în vederea realizării acestora.

Principiile şi elementele strategice privind protecţia mediului sunt următoarele:

a) principiul integrării cerinţelor de mediu în celelalte politici sectoriale;

b) principiul precauţiei în luarea deciziei;

c) principiul acţiunii preventive;

d) principiul reţinerii poluanţilor la sursă;

e) principiul "poluatorul plăteşte";

f) principiul conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic

natural;

g) utilizarea durabilă a resurselor naturale;

h) informarea şi participarea publicului la luarea deciziilor, precum şi accesul la justiţie în

probleme de mediu;

i) dezvoltarea colaborării internaţionale pentru protecţia mediului.

La baza activităţilor de gestionare a deşeurilor stau câteva principii de bază enunţate în cadrul
Strategiei Naţionale de Gestionare a Deşeurilor şi a legislaţiei comunitare:

principiul protecţiei resurselor primare – se referă la necesitatea de a minimiza şi

eficientiza utilizarea resurselor primare, punând accentul pe utilizarea materiilor prime
secundare;

principiul prevenirii – ierarhia deşeurilor se aplică în funcţie de ordine a priorităţilor în

cadrul legislaţiei şi al politicii în materie de prevenire şi gestionare a deşeurilor, astfel:
prevenirea, pregătirea pentru reutilizare, reciclarea, alte operaţiuni de valorificare, şi în
ultimul rând eliminarea în condiţii de siguranţă pentru mediu;

principiul substituţiei – necesitatea înlocuirii materiilor prime periculoase cu materii prime

nepericuloase, conducând astfel la minimizarea cantităţilor de deşeuri periculoase;

principiul subsidiarităţii – stabileşte acordarea competenţelor astfel încât deciziile în

domeniul gestionării deşeurilor să fie luate la cel mai scăzut nivel administrativ faţă de sursa
de generare;

principiul proximităţii – stabileşte că deşeurile trebuie tratate şi eliminate cât mai aproape
de sursa de generare;

principiul măsurilor preliminare – aspectele principale de care trebuie ţinut cont pentru
orice activitate: stadiul curent al dezvoltării tehnologiilor, cerinţele pentru protecţia mediului,
alegerea şi aplicarea acelor măsuri fezabile din punct de vedere economic.

Planul Judeţean de Gestionare a Deşeurilor are ca scop:

definirea obiectivelor şi ţintelor judeţene în conformitate cu obiectivele şi ţintele Planului

Regional şi Naţional de Gestionare a Deşeurilor;

abordarea tuturor aspectelor privind gestionarea deşeurilor municipale la nivel judeţean;

să servească ca bază pentru stabilirea necesarului de investiţii şi a politicii în domeniul

gestiunii deşeurilor, pentru realizarea şi susţinerea sistemelor de management integrat al
deşeurilor la nivel judeţean;

să servească ca bază pentru elaborarea proiectelor pentru obţinerea finanţării.

Actele de reglementare avute în vedere:

Aviz de mediu - actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecţia

mediului, care confirmă integrarea aspectelor privind protecţia mediului în planul sau
programul supus adoptării.

Acord de mediu - actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecţia

mediului, prin care sunt stabilite condiţiile şi, după caz, măsurile pentru protecţia mediului,
care trebuie respectate în cazul realizării unui proiect.

Autorizaţie de mediu - actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecţia

mediului, prin care sunt stabilite condiţiile şi/sau parametrii de funcţionare ai unei activităţi
existente sau ai unei activităţi noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului, obligatoriu
la punerea în funcţiune.

Autorizaţie integrată de mediu - actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru

protecţia mediului, care acordă dreptul de a exploata în totalitate sau în parte o instalaţie, în
anumite condiţii, care să garanteze că instalaţia corespunde prevederilor privind prevenirea şi
controlul integrat al poluării; autorizaţia poate fi emisă pentru una sau mai multe instalaţii ori
părţi ale acesteia, situate pe acelaşi amplasament şi exploatate de acelaşi operator.

AUTORIZAREA ACTIVITĂŢILOR DE COLECTARE A DEŞEURILOR

Agenţii economici care realizează activităţi de colectare a deşeurilor industriale reciclabile

de la persoane fizice îşi pot desfăşura activitatea numai:

în baza autorizaţiei de colectare emise de prefectura judeţului, cu avizul primăriei comunei,
oraşului sau municipiului în care îşi desfăşoară activitatea agentul economic respectiv, pe
baza dovezii că deţine spaţiul şi dotările corespunzătoare necesare pentru depozitarea
deşeurilor colectate;

pe baza autorizaţiei de mediu emise de autoritatea teritorială pentru protecţia mediului,
conform reglementărilor în vigoare.

Pe lângă documentaţia obligatorie întocmită conform procedurilor de obţinere a autorizaţiei

de mediu, Ordinul nr. 1798/2007, autorizaţia de colectare va cuprinde şi următoarele
elemente:

1. denumirea agentului economic colector;

2. datele de identificare a agentului economic colector:

- sediul;

- numărul de înregistrare la oficiul registrului comerţului;

- codul fiscal;

3. grupa de deşeuri industriale reciclabile pentru care se acordă autorizaţia de colectare;

4. adresa punctului de colectare;

5. termenul de valabilitate.

Titularii autorizaţiilor sunt obligaţi să reintroducă în circuitul productiv deşeurile

industriale reciclabile colectate prin predarea către agenţii economici specializaţi, autorizaţi
pentru activitatea de valorificare a acestora, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.

Agenţii economici care colectează deşeuri industriale reciclabile de la persoane fizice sunt
obligaţi să elibereze deţinătorilor adeverinţa de primire şi plată, care va conţine în mod
obligatoriu următoarele elemente:

a) denumirea agentului economic colector;

b) datele de identificare a deţinătorului:

- numele şi prenumele;

- actul de identitate, seria şi numărul, codul numeric personal;

- domiciliul;

c) deşeul reciclabil predat şi definirea naturii acestuia;

d) cantitatea, preţul, valoarea;

e) provenienţa deşeului, declarată de deţinător pe propria răspundere;

f) semnătura agentului colector şi a persoanei fizice deţinătoare.

AUTORIZAREA ACTIVITĂŢII DE INCINERARE ŞI COINCINERARE

Reglementarea activităţilor de incinerare şi coincinerare a deşeurilor şi a măsurilor de

control şi urmărire a instalaţiilor aferente, în scopul prevenirii sau reducerii efectelor negative
asupra mediului, în special poluarea aerului, solului, apelor de suprafaţă şi subterane şi a
oricăror riscuri pentru sănătatea populaţiei este realizată prin Hotărârea de Guvern nr.
128/2002 privind incinerarea deşeurilor, modificată şi completată prin H.G. 268/2005 şi H.G.
427/2010.

Acest act normativ se aplică tuturor categoriilor de deşeuri, cu excepţia instalaţiilor care
tratează următoarele deşeuri:

a. deşeuri vegetale din agricultură şi forestiere;

b. deşeuri vegetale din industria alimentară, dacă se recuperează căldura generată;

c. deşeuri fibroase din producţia de celuloză virgină şi producţia de hârtie din celuloză, dacă
sunt coincinerate la locul de producţie şi căldura generată este recuperată, cu excepţia celor
care folosesc în tehnologia de albire derivaţi ai clorului;
d. deşeuri de lemn, cu excepţia deşeurilor de lemn care pot conţine compuşi organici
halogenaţi sau metale grele în urma tratării cu conservanţi pentru lemn sau a vopsirii, şi care
includ în special deşeuri de lemn provenite de la deşeuri de construcţii sau demolări;

e. deşeuri de plută;

f. deşeuri radioactive;

g. cadavre de animale, a căror eliminare este prevăzută la pct. 187 din anexa nr. 1 la Ordinul
preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr.
10.167/2004 privind legislaţia sanitar-veterinară în vigoare, ce stabileşte reguli de sănătate cu
privire la subprodusele de la animale, ce nu sunt destinate consumului uman.

h. deşeuri rezultate din explorarea şi exploatarea petrolului şi a gazelor în instalaţii marine,

incinerate la bordul instalaţiei;

i. deşeuri sub 50 de tone pe an, pentru instalaţii experimentale folosite pentru cercetare,
proiectare şi testare în vederea îmbunătăţirii procesului de incinerare.

Trebuie menţionate definiţiile specifice potrivit actului normativ:

Instalaţie de coincinerare - orice instalaţie fixă sau mobilă al cărei scop principal este
generarea energiei sau a unor produse materiale, care foloseşte deşeuri drept combustibil
uzual ori suplimentar sau în care deşeurile sunt tratate termic pentru eliminare.

oAceastă definiţie include amplasamentul şi ansamblul instalaţiei incluzând: toate liniile de

coincinerare, instalaţiile de recepţie, de stocare, de pretratare a deşeurilor pe amplasament,
sistemele de alimentare cu deşeuri, combustibil şi aer, cazanul, instalaţiile de tratare a gazelor
de ardere, instalaţiile pentru tratarea sau stocarea reziduurilor şi a apelor uzate de pe
amplasament, coşul de fum, aparatele şi sistemele de control al operaţiilor de incinerare şi de
înregistrare şi monitorizare a condiţiilor de incinerare.

În cazul în care coincinerarea are loc astfel încât scopul principal al instalaţiei nu este
generarea de energie sau produse materiale, ci tratarea termică a deşeurilor, instalaţia este
considerată Instalaţie de incinerare.

oAceastă definiţie se referă la amplasament şi la întreaga instalaţie, incluzând: toate liniile de

incinerare, recepţie a deşeurilor, depozitare, dispozitive de pretratare locală; sistemele de
alimentare cu deşeuri-combustibil-aer; boilerul; dispozitivele de tratare a gazelor de ardere şi
a apei uzate sau depozitarea reziduurilor; coşul de fum; dispozitivele şi sistemele de control al
operaţiunilor de control al incinerării, de înregistrare şi urmărire a condiţiilor de incinerare.

CONTROLUL ACTIVITĂŢILOR LEGATE DE DEŞEURI

Controlul gestionării deşeurilor revine autorităţilor publice competente pentru protecţia

mediului şi celorlalte autorităţi cu competenţe stabilite de legislaţia în vigoare.
Autoritatea competentă, cu atribuţii în domeniul protecţiei mediului, pentru inspecţie şi
control este Garda Naţională de Mediu, din cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor.

În cadrul administraţiei publice locale sunt persoane desemnate cu atribuţii specifice
stabilite prin lege pentru controlul activităţilor privind deşeurile.

Persoanele fizice autorizate/persoanele juridice sau instalaţiile care efectuează operaţiile

legate de gestiunea deşeurilor se supun inspecţiilor periodice ale autorităţii publice pentru
protecţia mediului în a căror rază teritorială îşi desfăşoară activitatea.

În ceea ce priveşte controlul activităţilor de deşeuri realizat de către administraţiile publice

locale, respectiv primarii unităţilor administrativ-teritoriale sau reprezentanţi ai acestora, au
obligaţia de controla următoarele categorii de activităţi:

a) generarea, colectarea, stocarea, transportul şi tratarea deşeurilor menajere şi de construcţie

şi implementarea planului de gestiune a acestora;

b) eliminarea deşeurilor de producţie şi a celor periculoase şi implementarea planului local de

gestiune a acestora;

c) facilităţile şi instalaţiile pentru stocarea şi neutralizarea deşeurilor menajere şi de

construcţie şi cele pentru eliminarea deşeurilor industriale şi periculoase.

Autorităţile administraţiei publice locale au următoarele obligaţii privind regimul deşeurilor:

A. La nivel de comune, oraşe şi municipii:

a) asigură implementarea la nivel local a obligaţiilor privind gestionarea deşeurilor asumate

de România;

b) urmăresc şi asigură îndeplinirea prevederilor din planurile regionale şi judeţene de

gestionare a deşeurilor;

c) elaborează strategii şi programe proprii pentru gestionarea deşeurilor;

d) hotărăsc asocierea cu alte autorităţi ale administraţiei publice locale pentru realizarea unor
lucrări de interes public privind gestiunea deşeurilor, în condiţiile prevăzute de lege;

e) asigură colectarea selectivă, transportul, neutralizarea, valorificarea şi eliminarea finală a

deşeurilor, inclusiv a deşeurilor menajere periculoase, în conformitate cu prevederile legale în
vigoare;

f) asigură spaţiile necesare pentru colectarea selectivă a deşeurilor, dotarea acestora cu

containere specifice fiecărui tip de deşeu, precum şi funcţionalitatea acestora;

g) asigură informarea prin mijloace adecvate a locuitorilor asupra sistemului de gestionare a

deşeurilor din cadrul localităţilor;

h) acţionează pentru refacerea şi protecţia mediului;

B. La nivel judeţean şi municipiul Bucureşti:

a) elaborează şi adoptă planurile judeţene de gestionare a deşeurilor şi participă la elaborarea

planurilor regionale de gestionare a deşeurilor;

b) coordonează activitatea consiliilor locale, în vederea realizării serviciilor publice de interes

judeţean privind gestionarea deşeurilor;

c) acordă consiliilor locale sprijin şi asistenţă tehnică în implementarea planurilor judeţene şi

regionale de gestionare a deşeurilor;

d) hotărăsc asocierea cu alte autorităţi ale administraţiei publice judeţene pentru realizarea
unor lucrări de interes public privind gestiunea deşeurilor;

e) analizează propunerile făcute de consiliile locale, în vederea elaborării de prognoze pentru

refacerea şi protecţia mediului;

f) urmăresc şi asigură respectarea de către consiliile locale a prevederilor legislaţiei privind

deşeurile.

Legislaţia privind regimul deşeurilor prin art. 51 prevede faptele care constituie contravenţii
şi infracţiuni şi care se sancţionează ca atare:

a) abandonarea deşeurilor şi a ambalajelor pe spaţiile verzi, căile de comunicaţie, în locuri

publice sau în alte locuri nepermise;

b) nerespectarea prevederilor planurilor de gestionare a deşeurilor;

c) necontractarea cu unităţi specializate a colectării, reutilizării, reciclării, transportului şi

eliminării deşeurilor, în situaţia în care aceste activităţi nu se pot executa prin mijloace
proprii;

d) transportul şi eliminarea deşeurilor fără asigurarea măsurilor de protecţie a sănătăţii

populaţiei şi a mediului;

e) acceptarea la depozitare a deşeurilor nepericuloase şi periculoase, fără a fi supuse unor

operaţiuni de tratare;

f) refuzul furnizării datelor necesare elaborării planurilor privind gestionarea deşeurilor,

conform prevederilor legale;

g) lipsa unei evidenţe stricte a producerii, transportului, valorificării şi eliminării deşeurilor.

Faptele, inclusiv tentativa, constituie infracţiuni şi se sancţionează cu închisoare de la 1 la 5

ani, acestea fiind următoarele:

a) importul de aparate, instalaţii, echipamente, utilaje, substanţe şi produse folosite şi uzate,

din categoria deşeurilor interzise la import;
b) neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare,
tratare, transport, valorificare şi eliminare a deşeurilor periculoase;

c) comercializarea, abandonarea şi/sau neasigurarea încărcăturii deşeurilor pe durata şi pe

parcursul tranzitării teritoriului României;

d) refuzul de returnare în ţara de origine a deşeurilor introduse în ţară în alte scopuri decât cel
al eliminării şi pentru care s-a dispus măsura returnării de către autoritatea competentă;

e) introducerea în ţară a deşeurilor în scopul eliminării şi/sau neutilizarea acestora în scopul

pentru care au fost introduse;

f) acceptarea de către operatorii de depozite/incineratoare, în vederea eliminării, a deşeurilor

introduse ilegal în ţară şi/sau a deşeurilor introduse în ţară în alte scopuri decât cel al
eliminării şi care nu au putut fi utilizate în scopul pentru care au fost introduse.

COMPOSTAREA ÎN PROPRIA GOSPODĂRIE Seminar 4

COMPOSTAREA - COMPOSTUL

COMPOSTAREA - constă într-un proces complex de transformări microbiene, biochimice,

chimice şi fizice pe care le suferă deşeurile organice, vegetale şi animale, de la starea lor
iniţială şi până ajung în diferite stadii de humificare.

COMPOSTUL - este un produs obţinut printr-un proces aerob, termofil, de descompunere şi

sinteză microbiană a substanţelor organice din produsele reziduale.

Ce se poate composta?

Se pot composta toate deşeurile organice din gospodărie: resturile de legume, fructe,
frunze, coji de ouă, resturi de mâncare fără carne, florile tăiate ofilite, zaţ de ceai şi cafea,
pene, păr, lână, resturi de pânză, iarbă tăiată, crenguţe mărunţite.

Avantajele compostării:

Se reduce cantitatea de deşeuri din gospodărie;

Se produce compost bogat în humus, care se poate utiliza la îmbunătăţirea calităţii solului
din grădină;

 Se reduce poluarea mediului;

 În procesul de compostare circuitul materiei în natură are loc sub ochii noştri, poate fi
urmărit îndeaproape, având caracter educativ.

PARAMETRII COMPOSTĂRII:

APA – există un optimum de umiditate, de 50–60%, care favorizează procesele din cadrul
compostării.
AERUL - aerisirea adecvată determină dezvoltarea microorganismelor cu specificitate
pentru compostare. În absenţa aerului sunt favorizate procese de fermentare anaerobe,
generatoare de substante cu miros neplăcut.

CĂLDURA – temperatura potrivită pentru compostare este în zona 50–60oC. Este

domeniul optim pentru înmulţirea microorganismelor responsabile de procesele de
descompunere. De asemenea, la această temperatură nu se mai sunt distruşu agenţii patogeni,
insectele dăunătoare, ouăle şi larvele acestora, seminţele de buruieni.

RAPORTUL C/N – este important raportul C/N. Diferite tipuri de deşeuri au diferite
rapoarte C/N şi calitatea compostului rezultat este diferită. Este necesară cunoaşterea acestui
raport şi amendarea cu materiale de corectare a sa. El trebuie adus în intervalul potrivit de
30/35. La sfârşitul procesului el ajunge în jurul valorii de 20.

GRADUL DE MĂRUNŢIRE AL DEŞEURILOR - pentru o descompunere rapidă a

materialului este important ca toate componentele acestuia să fie mărunţite. Prin aceasta
creşte suprafaţa de acţiune a microorganismelor, deoarece locul de desfăşurare a proceselor
de descompunere este la suprafaţa corpurilor solide.

 Introducerea unui inocul bioactiv. Procesul de compostare trebuie stimulat cu inocul

bioactiv. Acesta poate fi un produs de sinteză sau nămol de la staţiile de epurare.

 Substanţe mineralizante: înaintea procesului de compostare se adaugă mineralizanţi : azotat

de amoniu (cu 37-40% substanţă activă), 0,75–0,85% superfosfat de calciu (17% substanţă
activă), 1%, sulfat de magneziu. În alte cazuri se adaugă uree, fosfat de amoniu şi sulfat de
magneziu.

De-a lungul desfăşurării procesului pot să apară abateri ale parametrilor de compostare:

•Întreruperea fluxului de aer - se intensifică activitatea microbiană anaerobă.

•Apar mirosuri neplăcute - generate de alcooli şi acizi organici volatili formaţi rapid. pH-ul
sistemului se reduce. Restabilirea regimului de funcţionare se face în 4–6 zile.

•Creşterea umidităţii - favorizează dezvoltarea populaţiilor microbiene anaerobe cu aceleaşi

efecte.

FAZELE COMPOSTĂRII

FAZA 1: fermentare mezofilă, 25-40°C; are loc creşterea populaţiilor de microorganisme

şi însămânţarea cu nămol biocativ;

FAZA 2: fermentare termofilă, la 50-60°C. Se descompun celuloza, hemiceluloza, lignina

şi alte materiale rezistente chimic. Limita superioară a stadiului termofil este de 70°C.
Menţinerea timp de o zi la această temperatură asigură distrugerea patogenilor şi
contaminanţilor;

FAZA 3: maturare. Se desăvârşesc unele procese de descompunere:

- metabolizarea substanţelor carbonate uşor fermentabile (celuloza 65 - 24g%);

- îmbogăţirea cu substanţe rezistente la descompunere (lignina 14 - 30 g%);

- acumulare de azot proteic (1,2-2,5g%);

- sinteza de humus;

- acumulare de substante minerale.

În ce fel de gospodării se poate aplica compostarea?

Procesul de compostare se poate aplica în orice tip de gospodărie, de la casele particulare

din zona rurală sau de la oraş, la locuinţele din blocuri.

Metodele diferă în funcţie de tipul de locuinţe.

Compostarea are efecte negative ?

Compostarea nu are efecte negative, în urma procesului de compostare nu iau naştere

substanţe dăunătoare mediului înconjurător.

După selectarea materialului organic din deşeuri, acesta nu mai este gunoi, el se transformă
în substanţă din care, cu ajutorul naturii, fabricăm sol vegetal

. De cât timp avem nevoie pentru a produce compost?

În funcţie de componenţa deşeurilor organice în 3 - 4 luni putem obţine un îngrăşământ

organic de calitate şi în 5 – 6 luni compost care poate fi folosit ca sol vegetal.

Compostarea locală

Din antichitate este cunoscut faptul că deşeurile organice se pot composta şi astfel refolosi.

Substanţa obţinută în acest mod se poate folosi ca îngrăşământ organic sau sol vegetal.

Mai puţini sunt cei care ştiu ce metodă este aplicată.

Cum să compostăm?

Lada de compost se aşează într-un loc ferit de soare, aproape de gospodărie. Pe fundul lăzii
se pun cca. 20 cm de deşeuri fibroase peste care se împrăştie puţin îngrăşământ organic.

Lada de compost poate fi de mai multe tipuri: din scânduri asamblate, plasă de sârmă
zincată întinsă în jurul unor pripoane etc.

Dimensiunile optime sunt: 80x80x80 cm sau 95x95x75 cm sau 100x100x100 cm.

Ce trebuie evitat?

Materialele bolnave, infestate de dăunători;

Seminţele buruienilor anuale, rădăcinile buruienilor perene;

Praful provenit din aspirator;

Untdelemn, ulei;

Resturi de carne;

Ambalaje care conţin aluminiu sau mase plastice.

Care este deci primul pas care trebuie făcut?

Toate resturile „verzi” din bucătărie (coji de cartofi, resturi de fructe, de zarzavat, alimente
vegetale) se adună într-un vas special.

La acest amestec se pot adauga: coji de ouă, ziare alb-negru tăiate fâşii, zaţ de cafea şi ceai,
păr, pene.

Se adaugă un strat de pământ de cca. 5 cm şi alt strat de deşeuri organice compostabile.

Continuăm în acest mod, având grijă ca ultimul strat să fie din pământ acoperit cu iarbă sau
frunziş.

După 3-6 luni se poate cerne compostul care se poate utiliza ca îngrăşământ organic pentru
plantele din gradină sau ghivece.

Câteva sfaturi utile:

Amestecăm deşeurile uscate cu cele umede, pe cele fine cu cele fibroase.

Înainte de a le arunca în compost resturile de iarbă trebuie amestecate cu materiale fibroase

mai robuste ca să nu putrezească (resturi de paie, hârtie de ziar alb-negru, resturi de crengi
mărunţite).

Resturile organice trebuie tocate, mărunţite în bucăţi de aproximativ 5 cm.

Pentru a accelera procesul de compostare, amestecul se remaniază (rearanjează) la fiecare

2-3 luni, pentru a asigura o aerare mai bună.

CARACTERISTICILE COMPOSTULUI MATUR

Se prezintă ca un produs omogen de culoare brun închis sau negru.

Mirosul este de pamânt reavăn fără alte mirosuri neplăcute.

Mărimea particulelor este mai mica de 1,2 cm.

Este un produs stabil (capabil să fie stocat pentru o perioadă rezonabilă de timp fără să îşi
piardă caracteristicile nutritive).

Nu conţine seminţe viabile de buruieni.

Nu conţine fitotoxine sau contaminanţi vizibili.

Are pH-ul între 6,0–7,8.

COMPOSTAREA CU AJUTORUL RÂMELOR (VERMICOMPOSTAREA) - Seminar 5 –

INTRODUCERE

VERMICOMPOSTUL sau Vcompostul este amestecul heterogen al compostării resturilor

vegetale şi deşeurilor alimentare de către anumite specii de viermi (râme).

Compostul rezultat, format din apă, nutrienţi solubili şi bacterii este un excelent fertilizant
organic.

Viermii mănâncă aproximativ cât jumătate din greutatea corpului lor, iar compostul este
gata în patru luni şi jumătate.

Specii potrivite de viermi utilizate în compostare

Cele mai folosite specii de viermi (folosiţi pentru compostare) sunt Eisenia foetida,
Perionyx excavatus, dar şi viermii europeni din specia Eisenia hortensis care sunt şi cei mai
toleranţi în mediu acid.

Aceste specii se găsesc în soluri bogate în substrat organic din Europa şi America de Nord
şi trăiesc în vegetaţie aflată în putrefacţie, compost şi în grămezi de materie organică aflate în
descompunere. Întrucât ei trăiesc la mică adâncime în pământ şi se hrănesc cu materia
vegetală din sol, se adaptează uşor la hrana cu deşeuri alimentare sau vegetale din coşurile de
gunoi.

Viermii folosiţi în compostare se pot cumpăra de pe internet, din ferme speciale sau din
magazinele ce conţin articole de pescuit, unde sunt vânduţi ca momeală. Pot fi colectaţi de
asemenea din composturi şi grămezi de materie organică aflate în descompunere.

Echipamentul necesar în compostare

•Containerele folosite pentru vermicompost variază mult în funcţie de mărimea sistemului

dorit. Containerele de compostat pentru grădină sunt făcute din cărămizi aşezate în forma
unei cutii. Pentru apartamente se pot folosi ca recipiente de compostare, găleţi de plastic
refolosite sau containere speciale pentru compostare, ce se găsesc în comerţ.

•Alte echipamente şi materiale necesare pentru o astfel de compostare sunt: o lingură mare cu
care se amestecă conţinutul recipientului; un filtru şi un vas mare folosite pentru a filtra
reziduurile lichide şi lichidul uzat; vase folosite pentru a depozita lichidul rezultat.

In procesul viermicultivării trebuie să se respecte următoarele etape:

a) pregătirea substratului nutritiv;

Substratul nutritiv de bază poate fi alcătuit din dejecţiile animalelor, după fermentare.

Dejecţiile care nu au fost supuse fermentării (cu excepţia celor de iepure) nu pot fi folosite
în calitate de substrat nutritiv.

După fermentare substratul nutritiv este supus analizelor chimice.

Dacă aceasta nu este posibil, atunci pentru a determina calitatea substratului nutritiv se
foloseşte testul "50 râme", care constă în următoarele: într-o ladă se plasează o cantitate
anumită de substrat nutritiv, pregătit pentru viermicultivare (3-5kg), în care se plaseză 50
râme mature.

După 24 ore indivizii sunt număraţi şi se determină starea lor fiziologică.

Dacă toate râmele sunt vii şi active, atunci substratul nutritiv poate fi folosit în procesul de
viermicultivare.

Atunci când râmele au părăsit substratul sau sunt pasive, pregătirea substratului trebuie
continuată, până la momentul când râmele nu vor părăsi mediul de trai.

b) formarea parcelelor, lojelor, sectoarelor, grămezilor:

•Pentru gospodăriile mari, dimensiunile sectoarelor sunt de 1 m lăţime şi 50 m lungime, în

care grosimea substratului nutritiv trebuie să fie de 25-35 cm (vara) şi 35-45 cm (iarna).

•Sectoarele se împart în loje, dimensiunile acestora fiind de 1 m lăţime şi 2 m lungime.

Aşadar, un sector este alcătuit din 25 loje.

•Intr-o lojă trebuie să fie plasat până la 1 tonă de substrat nutritiv. Alegerea locului pentru
viermicultivare joacă un rol important în procesul de prelucrare a deşeurilor organice.

•Dacă conform testului "50 râme" substratul este calificat benefic pentru viermicultivare, în el
se plasează râmele.

c) plasarea în substrat a râmelor şi transferarea lor pe parcursul procesului bioconversiei în

sectoare noi:

•Inainte de plasarea râmelor substratul se stropeşte abundent.

•Plasarea râmelor se efectueaza ziua, deoarece sub influenţa luminii ele se ascund repede în
substrat.

•Pe parcursul procesului tehnologic de prelucrare a deşeurilor organice trebuie ţinut cont de
respectarea cerinţelor expuse mai sus.

•Dacă într-o lojă au fost plasate 30 - 100 mii indivizi, atunci procesul de prelucrare durează 6
luni.
După prelucrarea completă a substratului nutritiv, este necesară reamplasarea râmelor în
loje noi.

Acest proces decurge astfel: timp de 14 zile nu se dă hrană suplimentară, după care de-a
lungul lojei (sectorului) se adaugă substratul nutritiv, pe centru.

Râmele se încadrează în acest substrat nutritiv şi se înlătură împreună cu el, plasându-se în

alte loje (grămezi) cu substrat nutritiv.

d) colectarea biohumusului şi pregătirea lui pentru utilizare sau păstrare.

Biohumusul obţinut este uscat, cernut şi ambalat în saci din polietilenă sau este administrat
în stare brută pe câmpuri.

Dintr-o tonă de deşeuri organice pe parcursul a 6 luni se pot obţine 500-600 kg de

biohumus.

Vermicultura la scară largă

Vermicompostarea la scară largă este practicată în Canada, Italia, Japonia, Filipine şi SUA.

Unele sisteme folosesc un cordon pluristratificat care funcţionează ca un container în care

viermii pot să trăiască.

Deşi acest sistem nu are bariere fizice pentru a preveni evadarea viermilor (teoretic aceştia
nu ar trebui să evadeze, datorită abundenţei în materie organică cu care se pot hrăni), adesea
se folosesc pardoseli de beton pentru a preveni apariţia prădătorilor.

Vermicultura la scară mică

Pentru a face o compostare cu viermi acasă, se găseste o mare varietate de containere

special adaptate în comerţ. Cele mai bune containere sunt cele confecţionate din plasticuri
semi-reciclate. Cele din lemn se degradează mai uşor şi au nevoie de înlocuire.

Acest tip de vermicultură este potrivită pentru a transforma resturile provenite din
bucătărie în îngrăşăminte organice de o calitate superioară. Viermii pot descompune materia
organică fără nici un efort suplimentar din partea omului.

Viermii de pământ şi bacteriile sunt principalii biocatalizatori în degradarea resturilor

alimentare. Alte specii care contribuie la degradarea unor astfel de deşeuri sunt: insecte, alţi
viermi de pământ şi mucegaiuri.

Condiţii de compostare

Viermii necesită oxigen, aşa că recipientul trebuie să respire. Aceasta se poate realiza prin
îndepărtarea materialului compostat, crearea unor orificii prin care aerul să pătrundă în coş
sau utilizarea unui container în flux continuu. Dacă se crează condiţii de anaerobioză, atunci
se produc substanţe puternic odorizante şi se crează un mediu toxic pentru viermi.
Pentru o compostare în flux continuu se poate dispune o ţeavă prin care se extrage lichidul
în exces, iar acest lichid se poate utiliza ca îngrăşământ pentru plante. În flux continuu nu se
acumulează lichide în exces, ci ar putea fi necesar un ados de lichide.

pH-ul ar trebui să fie uşor alcalin. Creştera pH-ului se poate realiza prin adăugarea
ocazională de carbonat de calciu sau se pot adăuga coji de ouă.

Viermii preferă temperaturi cuprinse între 15 şi 21 de grade Celsius.

Recoltarea compostului

Compostul este gata atunci când nu mai conţine urme de material organic neconsumat.

Există mai multe metode de recoltare, depinzând de scopul pentru care se foloseşte
compostul.

Probleme

Rezultarea unor mirosuri neplăcute, datorită unei abundenţe de deşeuri care permit crearea
condiţiilor de anaerobioză şi rezultă prin urmare amoniacul şi alte substanţe puternic odore.

Pentru a preveni apariţia unor astfel de mirosuri se recomandă:

introducerea de ziare în interiorul containerului pentru o mai bună aerare şi absorbţie a

lichidelor;

a nu se mai introduc alte deşeuri organice până când nu se termină compostarea.

Rozătoarele pot fi atrase de anumite alimente şi mirosuri, provenite de la aceste containere.

Această problemă se rezolvă prin utilizarea unui recipient de compostare sigilat, dar apare
problema alimentării cu oxigen.

În perioada călduroasă, aceste containere atrag multe insecte şi muşte, dacă nu sunt
acoperite.

Avantaje

Îmbunătăţirea însuşirilor fizico-chimice ale solului:

Ados de microorganisme, hormoni (auxine), enzime (fosfataze, celulaze);

Capacitate de reţinere a apei îmbunătăţită;

Intensifică germinarea, creşterea plantelor.

Economic

Ecologic
 Seminar 6

MANAGEMENTUL INTEGRAT AL DEŞEURILOR AGRO-ZOOTEHNICE

INTRODUCERE

Cantitatea, natura şi compoziţia deşeurilor sunt extrem de variate şi influenţate apreciabil

de condiţiile climaterice, felul de viaţă al oamenilor, gradul de industrializare etc.

Deşeurile organice biodegradabile sunt produse pe întreg parcursul anului, indiferent de

anotimp.

În ultima perioadă se acordă atenţie cantităţilor de deşeuri biodegradabile care pot fi
colectate uşor şi tratate. Acestea includ, în general: paiele, alte reziduuri agricole, care sunt
reciclate pentru obţinerea combustibililor.

În marea majoritate a cazurilor, deşeurile biodegradabile rurale sunt aruncate în fâşiile
forestiere, pe marginea râpilor şi a cursurilor de apă, cauză pentru care gradul de poluare a
mediului poate să fie mai intens decît în cazul depozitării deşeurilor urbane.

În general, diferite categorii de deşeuri biodegradabile se pot caracteriza calitativ prin

următorii indici de calitate:

Greutatea volumetrică;

Compoziţia după granulaţie;

Compoziţia după sortimente;

Conţinut de umiditate;

Conţinut de substanţe organice;

Putere calorică.

Este de menţionat, că datorită compoziţiei deşeurilor, puterea calorică a deşeurilor la nivel

naţional este de 500-600 kcal/kg, comparativ cu 1500-2000 kcal/kg în ţările dezvoltare.

Principalele obiective ale gestionării deşeurilor solide biodegradabile sunt:

Protejarea sănătăţii populaţiei;

Protejarea mediului;

Menţinerea curăţeniei publice pentru ca aceste locuri să fie acceptabile din punct de vedere
estetic;

Conservarea resurselor naturale prin intermediul politicilor de reducere a deşeurilor şi prin

reciclare, valorificare sau compostare.
Toate aceste obiective pot fi realizate prin intermediul unei colectări şi tratări în condiţii de
siguranţă, unei eliminări şi depozitări corespunzătoare.

Reamintim că, gospodărirea integrată a deşeurilor este vitală pentru orice comunitate din
următoarele motive:

•Capacitatea depozitelor scade continuu. Amplasarea şi construirea de noi depozite este un

proces dificil şi scump;

•Multe materiale din deşeuri sunt surse naturale, ceea ce impune recuperarea lor, micşorând
impactul asupra mediului şi crescând calitatea vieţii;

•Elementele componente care se găsesc în volumul de deşeuri biodegradabile pot fi o

oportunitate de a începe o activitate de producere a energiei electrice şi termice;

•Un sistem care nu se bazează doar pe o singură soluţie este mai flexibil la schimbările
economice, tehnologice şi legislative;

•Autorităţile publice locale sunt într-o poziţie avantajoasă în alegerea unor propuneri pentru o
nouă facilitate, cînd au şansa examinării atente a întregului sistem.

Toate deşeurile biodegradabile pot fi transformate tehnologic printr-o serie de procedee în

diferite produse combustibile, cum ar fi:

Solidificarea deşeurilor biodegradabile (producerea de peleţi, brichete);

Gazificarea – producerea gazului de sinteză din bio-produse solide;

Lichefierea – transformarea biocombustibilului gazos în combustibil lichid (bio- diesel,

bio- etanol, etc.).

La cele menţionate mai sus, se adaugă şi elementele component ale sistemului de
gospodărire integrată a deşeurilor biodegradabile, cum ar fi: minimizarea deşeurilor –
reciclarea – compostarea – incinerarea şi depozitarea controlată.

Luarea în consideraţie a caracteristicilor generale a deşeurilor biodegradabile va spori

atractivitatea agenţilor economici, specialiştilor în domeniu privind soluţionarea problemelor
de gestionare a deşeurilor la nivelul cerinţelor UE.

1. Gestionarea deşeurilor biodegradabile provenite din sectorul agricol

Acest sector generează deşeurile provenite din activităţile agricole, fiind considerat ca unul
din cele mai importante surse generatoare de deşeuri biodegradabile şi a biomasei, precum şi
cel mai răspândit sector pe întreg teritoriul României.

Aceasta în mare măsură determină şi intensitatea influenţei deşeurilor biodegradabile

asupra mediului şi sănătăţii populaţiei.

Datorită faptului, că agricultura ocupă un loc semnificativ în economia naţională,

contribuţia ei la formarea deşeurilor biodegradabile este preponderentă.
Cele mai importante culturi agricole, care generează deşeuri biodegradabile sub formă de
biomasă, sunt: grâul de toamnă, orzul şi grâul de primăvară, floarea soarelui şi porumbul.

Paiele utilizate în calitate de combustibil au practic aceeaşi valoare calorifică ca şi lemnul

sau jumătate din cea a cărbunelui.

Paiele sunt voluminoase, greutatea lor specifică este aproape de 40 ori mai mica decât a
petrolului şi sunt puţin comode în utilizarea lor directă şi din aceste considerente s-a propus
balotarea lor.

Notă: gradul de uscare a deşeurilor din paie depinde de durata aflării lor în câmp, precum şi
de cantitatea de precipitaţii.

Cu cât aceşti factori sunt mai pronunţaţi, cu atât concentraţia de metale alcaline şi compuşi
de clor în paie este mai mică, ceea ce diminuează efectul coroziv al arderii paielor asupra
instalaţiilor de ardere.

Din aceste considerente se recomandă ca paiele înainte de ardere să fie spălate (udate) la o
temperatură de 50-60oC.

Deşeurile din paie, ca una din componentele principale ale biomasei solide, pot fi folosite în
scopuri energetice pe mai multe căi:

la arderea directă pentru producerea căldurii şi pregătirea hranei;

la producerea unor combustibili solizi, cum sunt peleţii şi brichetele;

la obţinerea de gaze combustibile şi a biocarburanţilor lichizi pentru transporturi.

Reziduurile vegetale din sectorul agricol reprezintă şi ele o parte componentă a deşeurilor
biodegradabile.

Ele apar în urma recoltării şi procesării materiei prime şi pot rezulta practic de la fiecare
produs agricol.

Cele mai semnificative reziduuri provenite din sectorul fitotehnic, cu excepţia paielor de
grâu, de ovăz, secară şi rapiţă, sunt:

frunzele verzi sau uscate de la diverşi copaci, sfeclă de zahăr, floarea soarelui, sfeclă
furajeră;

pleavă de diferite plante cerealiere (orz, ovăz, grîu);

diferite seminţe;

coji de nuci, de alune, de seminţe de floarea soarelui;

coceni şi ştiuleţi de porumb;

lujeri de roşii, cartofi, soia, fasole etc.;

resturi de trifoi, lucernă verde sau uscată;

resturi de teasc etc.;

coardele de viţă de vie rezultate de la curăţirea viei;

ramuri de la curăţirea pomilor fructiferi etc.

Reziduurile vegetale reprezintă o sursă energetică foarte ieftină deoarece, pentru obţinerea
lor este necesar de efectuat doar cheltuieli de colectare, transport şi depozitare, care la acest
moment sunt folosite neefectiv.

Cheltuielile mici vor genera un preţ mai mic pentru utilizatori şi respectiv, venituri mai
mari pentru producători.

2. Gestionarea deşeurilor biodegradabile provenite din sectorul agro - industrial

Industria produselor alimentare şi a băuturilor reprezintă o sursă importantă de formare a

deşeurilor biodegradabile din sectorul industrial şi se bazează pe materia primă agricolă de
origine vegetală şi animală.

Ponderea acestor deşeuri, după volumul lor este următoarea: fabricarea vinului – 18,1%,
prelucrarea şi conservarea cărnii şi a produselor din carne – 14,0%, fabricarea produselor
lactate – 11,3%, fabricarea pâinii şi a produselor de patiserie proaspete – 11,0%.

Sectorul industrial se reprezintă inclusiv şi ca sursă de poluare de la resturile produselor

organice rămase în urma procesării materiei prime.

Deşeurile rezultate din acest sector de activitate pot fi sub formă de ape reziduale (zerul din
producerea lactatelor, producerea îngheţatei, berii) sau resturi de materie primă (de la
abatoare, prelucrarea fructelor şi a legumelor, producerea zahărului, fabricarea hârtiei etc.).

Capacităţile întreprinderilor producătoare a acestor fluxuri de produse vegetale necesită a fi

înzestrate cu staţii de epurare şi tratare a apelor uzate, ţinând cont de specificul fiecărei
unităţi.

Doar după epurarea apelor uzate în procesul tehnologic de prelucrare a produselor agricole
şi controlul purităţii lor, ele pot fi deversate în reţeaua de canalizare sau folosite la irigarea
culturilor agricole.

În scopul evitării poluării solurilor şi apelor subterane cu substanţe nocive, se recomandă

compostarea nămolurilor de la staţiile de epurare ale întreprinderilor prelucrătoare de produse
agricole şi analiza lor minuţioasă în laborator, înainte de folosirea în calitate de fertilizanţi.

Sectoarele agricol şi industrial, ca surse de generare a deşeurilor biodegradabile, au şi un

impact major asupra mediului înconjurător, datorită cantităţi mari de deşeuri biodegradabile,
care dacă nu sunt colectate şi valorificate pot cauza prejudicii mediului şi sănătăţii populaţiei.
Activităţile agro-industriale generează cantităţi mari de deşeuri biodegradabile în funcţie de
specificul acestor produse şi băuturi.

Deşeurile provenite din sectoul agroindustrial pot fi utilizate şi ca îngrăşăminte organice.

Acestea în mod obligatoriu se mărunţesc şi se împrăştie omogen pe teren, după care se

încorporează în sol, la lucrarea acestuia.

Conform unui studiu ştiinţific, la fiecare tonă de resturi vegetale se adaugă 10-15 kg de azot.

Încorporarea în sol a 3,0-3,5 tone de resturi vegetale şi 30-40 kg/ha de azot (100 kg/ha
silitră amoniacală) este echivalentă cu încorporarea a 2 tone de gunoi de grajd (recomandare
la solicitarea fermierilor).

Eficienţa economică a fertilizării organice a solului, prin aplicarea resturilor vegetale,

gunoiului de grajd şi a dejecţiilor derivă din faptul că acestea reprezintă surse ieftine şi la
îndemâna fiecărui producător agricol şi, în plus, poate fi completat cu îngrăşăminte chimice
pentru asigurarea necesarului optim de nutrienţi pentru culturile agricole.

Prognozarea privind generarea deşeurilor biodegradabile la nivel naţional, regional şi local va

lua în considerare factorii de influenţă, şi anume:

evoluţia populaţiei

evoluţia economiei

racordarea la sistemele centrale de canalizare/epurare

pronosticul activităţilor de construcţii

schimbări în comportamentul consumatorilor

educaţia privind mediul înconjurător

nivelul de trai etc.

Cu toate că pe termen scurt şi mediu principala opţiune de gestionare a deşeurilor

biodegradabile va fi şi în continuare depozitarea, obiectivul este de a promova opţiuni
superioare de gestionare şi de a asigura alinierea la practicile europene de evitare pe cât este
posibil a soluţiilor de eliminare finală (depozitare, incinerare).

Pornind de la cantităţile de deşeuri estimate a fi generate şi ţinând seama de obiectivele, care

vor fi stabilite privind extinderea sistemului de colectare şi implementare a colectării separate
a deşeurilor biodegradabile, se vor estima cantităţile de deşeuri care vor fi colectate, precum
şi cantităţile de deşeuri care urmează a fi colectate separat.

Deşi este dificil de realizat un pronostic al generării deşeurilor biodegradabile, deoarece

acesta este direct influenţat de perspectiva de dezvoltare agro-industrială, este de aşteptat ca
indicele de generare a deşeurilor industriale să scadă pe măsură ce vor fi implementate
tehnologii curate şi se vor aplica principiile prevenirii, reducerii şi controlului integrat al
poluării.

3. Gestionarea deşeurilor biodegradabile provenite din sectorul zootehnic

Acest sector generează deşeuri animaliere şi de la păsări, constituind o cantitate însemnată

de deşeuri biodegradabile.

Întreprinderile zootehnice şi fermele mari de creştere a animalelor şi a păsărilor, aflate în

proprietatea publică şi privată a agenţilor economici, precum şi cele mici din cadrul
gospodăriilor ţărăneşti produc cantităţi mari de deşeuri şi dejecţii care necesită sisteme
specifice de gestionare a acestora, atât la nivel local, cât şi regional.

Creşterea animalelor în localităţi a dus la poluarea intensivă a solului din curţile

gospodăriilor, apelor subterane, fântânilor şi apelor de suprafaţă.

Colectarea şi depozitarea separată a gunoiului din sectorul zootehnic rămâne una din cele
mai mari probleme, având în vedere că nu toţi fermierii sunt conştienţi de necesitatea
separării lui, în special acei care încă nu s-au determinat în vederea stocării în siguranţă a
tuturor reziduurilor produse de animale.

Deşeurile animaliere obţinute în gospodărie şi de la fermele mici şi mijlocii sunt: gunoiul

de grajd, gunoiul de păsări, urina şi mustul de la gunoiul de grajd, etc.

Luând în consideraţie faptul că în sectorul zootehnic ponderea efectivului de animale s-a

deplasat din sectorul public în cel privat (80-90 %) cu consecinţe favorabile pentru
producerea clasică a îngrăşămintelor organice animaliere şi pericolul sporit de poluare a
mediului rural, se recomandă tuturor specialiştilor de a se acorda o atenţie majoră gunoiului
de grajd.

Cantitatea de gunoi de grajd acumulată variază în funcţie de specia de animale, vârstă,

numărul lor şi durata perioadei de întreţinere în grajd.

Gunoiul de grajd este alcătuit din dejecţii solide, lichide şi materialul folosit ca aşternut.

Indicii cantitativi ai componentelor de deşeuri de la fiecare specie de animale se calculează

şi se prezintă de fiecare localitate fără a fi luate în consideraţie recomandările efectuate de
specialiştii din domeniu.

În acest moment, practic în toate localităţile, se comit erori privind determinarea
cantităţilor de deşeuri generate de la creşterea animalelor, unele localităţi neprezentând
organelor de statistică date despre generarea deşeurilor.

Sursele generatoare de deşeuri biodegradabile din sectorul zootehnic reprezintă cel mai înalt
potenţial de producere a îngrăşămintelor organice şi a biogazului prin tehnologia fermentării
anaerobe.
Problema depozitării şi stocării dejecţiilor animaliere este mereu una foarte acută pentru
fermieri, deoarece trebuie să se ţină cont de mai mulţi factori, precum: poluarea mediului,
mirosul neplăcut sau dezvoltarea diverşilor agenţi patogeni etc.

Din aceste considerente, mii de tone de dejecţii animaliere sunt stocate în acumulatoare de
zeci de ani, fără a fi extrase şi utilizate.

Posibilitatea utilizării diverselor tipuri de dejecţii combinate între ele sau cu mase vegetale,
este un factor care trebuie să-i determine pe proprietarii fermelor de animale să se decidă
colectiv în favoarea unei staţii de biogaz sau creării unor platforme de depozitare a deşeurilor
animaliere.

Deşeurile animaliere la fermele producătoare sunt colectate în majoritatea cazurilor haotic,

în amestec, fără a efectua colectarea pe fracţii sub formă solidă, lichidă sau în suspensii.

Pentru aceasta se propune de a utiliza diferite sisteme de colectare, stocare şi transportare a

dejecţiilor animaliere, luându-se în consideraţie respectarea cerinţelor sanitare şi de mediu.

În literatura de specialitate sunt prezentate diferite modele de depozitare şi de obţinere a

biogazului din deşeurile animaliere.

Pentru specialiştii din sectorul zootehnic, precum şi persoanele fizice care se ocupă cu
creşterea animalelor se propun unele practici referitoare la tipurile de deşeuri animaliere şi
metodele de utilizare a lor.

4. Valorificarea deşeurilor agrozootehnice ca fertilizanţi organici

Gunoiul de grajd cu aşternut de paie

Acest tip de deşeu conţine 23 la sută materie uscată, 20 % materie organică, 0,5% azot,
0,25% fosfor şi 0,6% potasiu.

Gunoiul de grajd semifermentat este cel mai potrivit pentru fertilizarea solurilor la lucrarea
de bază a solului şi cultivarea culturilor prăşitoare în doze de 40-60 tone/ha.

Gunoiul de grajd fermentat se recomandă să fie folosit la culturile decereale de toamnă

(grâu, orz) în doze de 20-30 tone/ha, post - acţiunea efectivă este de 4-5 ani.

În medie o tonă de gunoi de grajd conţine 16 kg NPK, din care: 5 kg azot, 3 kg de fosfor şi
8 kg de potasiu.

Îngrăşămintele organice pregătite în gospodăriile ţărăneşti şi compuse din toate tipurile de

deşeuri organogene conţin într-o tonă naturală până la 25-30 kg de elemente nutritive cu
însuşiri fizice foarte bune şi eficienţă sporită.

Doza optima de aplicare o constituie 30-40 tone/ha pentru culturile prăşitoare, tehnice,
cerealiere.
Gunoiul de porcine, ovine şi cabaline după conţinutul de elemente nutritive este superior
gunoiului de bovine şi prin urmare, doza lui de aplicare este de cel mult 30-40 tone/ha.

Aplicarea unei doze mari de 40 tone/ha are o post - acţiune pe parcursul a 5-8 ani.

Gunoiul de la păsări cu aşternut - mai valoros îngrăşământ organic

Conţine 1,5 la sută azot, 2,3 - fosfor şi 1,2 - potasiu, într-o tonă - 50 kg de elemente
nutritive.

Acest îngrăşământ poate fi aplicat pentru orice cultură în doze de 7-12 tone/ha masă
naturală.

Din cele menţionate mai sus se poate concluziona că, compoziţia chimică a gunoiului de
grajd depinde de specia animalelor şi a păsărilor, de modul de întreţinere a acestora în
rezultatul căruia se obţine gunoi cu aşternut sau fără aşternut, care se deosebeşte esenţial din
punct de vedere a conţinutului elementelor nutritive şi a proprietăţilor fizico-chimice.

Compoziţia chimică a gunoiului de grajd depinde în afară de specia animalelor, de vârsta

lor, de cantitatea de aşternut folosit în perioada aflării animalelor la adăpost şi de timpul de
fermentare a gunoiului: caldă (afânată), rece (tasată) şi mixtă.

Gunoiul de pasăre

Această fracţie de deşeu biodegradabil reprezintă un fertilizant organic valoros cu un

conţinut înalt de elemente nutritive uşor accesibile plantelor.

Analiza chimică a probelor de gunoi de găină (fracţia solidă) a stabilit că conţinutul de azot
total în acestea este egal cu 1,3-1,8 %, cel de gâscă, fiind de 1,5%.

Gunoiul de păsări proaspăt se foloseşte la culturile de cereale în doze de 5-6 tone/ha sau
(0,5-0,6 kg/m2) şi în doze de 8-10 tone/ha (sau 0,8-1,0 kg/m2) la culturile prăşitoare.

În stare uscată gunoiul de păsări se administrează în doze de 2-3 tone/ha (sau 0,2-0,3
kg/m2) la cereale şi 3-4 tone/ha (sau 0,3-0,4 kg/m2) sub culturile prăşitoare, 10-30 tone/ha
(1,0-3,0 kg/m2) sub arătură la înfiinţarea plantaţiilor viticole, 14-40 tone/ha (1,4-4,0 kg/m2)
la cele pomicole şi 4-15 tone/ha sau (0,4-1,5 kg/m2) la legume.

Administrarea în sol a unor doze mari de gunoi de păsări nefermentat, provoacă arsuri la
plante.

Mustul de gunoi de grajd

Această fracţie a deşeurilor biodegradabile se foloseşte în calitate de fertilizant sub arătura

de toamnă şi la hrana suplimentară sub toate culturile agricole.

Cercetările efectuate au arătat că administrarea mustului de gunoi de grajd la viţa de vie în

doze de 10,20,40 şi 60 tone/ha în diferite faze de vegetaţie ale culturii contribuie la
modificarea umidităţii solului la adîncimea de 20-40 cm.
Astfel, introducerea în sol a 20 tone/ha (sau 2,0 kg/m2) măreşte umiditatea solului cu 3-
4%, iar în doză de 60 tone/ha (6,0 kg/m2) măreşte umiditatea cu 9-10%.

În unele ţări europene (Austria, Elveţia etc.) se mai practică şi diluarea cu apă de 10-15 ori
a mustului de gunoi de grajd, care apoi se foloseşte la irigarea păşunilor.

Ingrăşăminte organice obţinute în urma tratării deşeurilor provenite din sectorul agro –
zootehnic

Toate aceste tipuri de deşeuri biodegradabile generate atât din sectorul zootehnic, cît şi din
alte sectoare agroalimenatre, pot fi considerate în urma fermentării, ca îngrăşăminte organice.

Îngrăşământul organic natural reprezintă îngrăşământul obţinut din diferite produse

naturale de origine organică printr-o pregătire simplă sau prin compostare.

Cele mai solicitate tipuri de îngrăşăminte organice în zonele rurale sunt considerate
compostul şi turba.

Compostul – rezultă din deşeurile organice care au fost supuse fermentării biologice cu
scopul îmbunătăţirii raportului C:N, ameliorării însuşirilor fizico-mecanice, sporirii
conţinutului şi accesibilităţii elementelor nutritive pentru plante, reducerii concentraţiei şi a
mobilităţii substanţelor nocive.

Compostul format din turbă şi îngrăşăminte organice se administrează la cereale în doze de

10-15 tone/ha, pomiviticole (sau 1,0-1,5 kg/m2) şi 20-25 tone/ha (sau 2,0-2,5 kg/m2) la
fertilizarea culturilor prăşitoare.

Turba - este un material organic care în stare uscată se foloseşte la lucrările de mulcire a
solului, în deosebi la culturile pomicole, legumicole şi la arbuşti.

Aceasta se împrăştie printre rânduri pe suprafaţa solului sub forma unui strat cu grosimea
de 5 cm.

Ca rezultat, se îmbunătăţesc regimurile aero-hidric şi termic ale stratului superior de sol, nu
se formează crustă la suprafaţă şi nu apar buruienile.

Conţinutul mai redus al elementelor nutritive în turbă faţă de gunoiul de grajd sau cel de la
păsări, îi reduce răspândirea în calitate de fertilizant al solului.

Turba se administrează în doze de 30-40 tone/ha (sau 3,0-4,0 kg/m2) pentru fertilizarea
culturilor de leguminoase pentru boabe şi a cartofului.

Biohumusul — numit şi vermicompost, reprezintă un produs al activităţii vitale a viermelui

roşu de California.

Conţine macro şi micro elemente necesare creşterii plantelor, precum şi microfloră,

biostimulatori, etc.
O tonă de vermicompost (biohumus) conţine 35-40 kg NPK, iar conform indicilor calitativi
pe care îi posedă, acesta poate fi considerat „regele” îngrăşămintelor organice.

Prin vermicultură pot fi valorificate practic, toate deşeurile organice.

Producătorii de biohumus în lucrările lor propun utilizarea următoarelor doze: 2-3 tone/ha
(0,2-0,3 kg/m2) pentru fertilizarea culturilor anuale, 0,5-1,5 kg pentru fiecare pom fructifer
sau butuc de viţă de vie şi 3,5-5,0 tone/ha la fertilizarea solului din sere.

5. Avantajele administrarii fertilizanţilor organici

Îngrăşămintelor organice le revine un rol foarte important în restabilirea humusului în sol.

Obiectivul fiecărui fermier după cum s-a constatat pe parcursul studiului constă în sporirea
conţinutului de humus în sol prin aplicarea următoarelor acţiuni:

respectarea asolamentelor ştiinţific argumentate cu o pondere a leguminoaselor perene de

10-12%;

încorporarea anuală în sol a 10-12 tone/ha îngrăşăminte organice (gunoi de grajd, compost,
resturi vegetale).

S-a stabilit că anual, în rezultatul dehumificării (demineralizării), se pierd 1000-1200 kg/ha

de humus.

Încorporarea în sol a 1 tonă de gunoi de grajd favorizează formarea a 100 kg de humus,

îmbunătăţirea structurii, activizarea proceselor microbiologice din sol.

Reducerea conţinutului de substanţă organică în sol conduce la degradarea lui şi

micşorarea capacităţii de producţie.

5. Avantajele administrarii fertilizanţilor organici

Îngrăşămintelor organice le revine un rol foarte important în restabilirea humusului în sol.

Obiectivul fiecărui fermier după cum s-a constatat pe parcursul studiului constă în sporirea
conţinutului de humus în sol prin aplicarea următoarelor acţiuni:

respectarea asolamentelor ştiinţific argumentate cu o pondere a leguminoaselor perene de

10-12%;

încorporarea anuală în sol a 10-12 tone/ha îngrăşăminte organice (gunoi de grajd, compost,
resturi vegetale).

S-a stabilit că anual, în rezultatul dehumificării (demineralizării), se pierd 1000-1200 kg/ha

de humus.

Încorporarea în sol a 1 tonă de gunoi de grajd favorizează formarea a 100 kg de humus,

îmbunătăţirea structurii, activizarea proceselor microbiologice din sol.
Reducerea conţinutului de substanţă organică în sol conduce la degradarea lui şi
micşorarea capacităţii de producţie.

Folosirea îngrăşămintelor organice provenite de la ferme duce la creşterea elementelor

nutritive din sol, îmbunătăţindu-l cu materie organică.

Aceste tipuri de îngrăşăminte organice înlocuiesc cu succes îngrăşămintele chimice, de

aceea se folosesc pe scară largă de fermierii din toată Europa.

Utilizarea corectă a îngrăşămintelor organice permite restabilirea fertilităţii solurilor şi

obţinerea produselor ecologice, pure, fără consecinţe negative asupra mediului ambiant şi
sănătăţii omului!

6. Dezavantaje, recomandări

Neajunsul principal al gunoiului de grajd constă în conţinutul scăzut de azot şi fosfor.

Gunoiul agricol este bogat în substanţe nutritive, însă posedă acţiuni fizico-mecanice
nefavorabile, ceea ce nu permite încorporarea lui în doze mici (7-12 tone/ha).

În afară de aceasta, pe parcursul păstrării lui se produc mari pierderi de azot (50-80%),
fosfor (30-40%) şi potasiu (34-45 %).

Pentru o asigurare mai bună a calităţii şi însuşirilor fizice ale îngrăşămintelor organice se
recomandă compostarea deşeurilor organice, care de asemenea se efectuează pe platforme de
tipul celor casnice, iar în localităţi pe platformele comunale.

Procesul de compostare permite sporirea însuşirilor pozitive şi reducerea esenţială a celor

negative pe fiecare component pentru obţinerea unor îngrăşăminte artificiale de înaltă
calitate, concomitent cu utilizarea tuturor deşeurilor organogene.

În acest moment, sunt mai multe tehnologii de pregătire a composturilor, utilizarea unei
anumite metode fiind determinată de situaţia reală a localităţii.

Folosirea maximală a deşeurilor de origine vegetală din agricultură şi a deşeurilor din

zootehnie permite includerea în procesele de pedogeneză a 46 % din substanţa organică şi 87
% din azotul biologic.

Prin urmare, circuitul biologic închis sol - fitotehnie – zootehnie - sol este cel mai ecologic
şi economic mod de activitate în agricultură în cazul gestionării corecte a deşeurilor provenite
din fermele agro - zootehnice.

MANAGEMENTUL INTEGRAT AL DEŞEURILOR REZULTATE DIN SECTORUL

VITI- VINICOL - Seminar 7 –

Cultura viţei de vie oferă posibilitatea reciclării multor deşeuri de natură viti-vinicolă cum ar
fi: coarde tocate, vârfuri de lăstari, tescovina etc., precum şi a numeroaselor resturi de natură
organică din gospodarie (gunoaie menajere, frunze, paie etc).
Tehnologia vinului este un proces tehnologic foarte fin, dar şi costisitor, deoarece numai
70% din materia primă este folosită pentru producerea vinului.

Restul de 30% sunt pierdute definitiv iar volumul total al acestor pierderi sub formă de
deşeuri este de cca. 200 mii tone/an.

Anumite deşeuri de vinificaţie cauzează probleme ecologice, deoarece neutralizarea şi

utilizarea deşeurilor fermentative amestecate cu compuşi de cianuri cu metale grele
(fier,cupru,etc.) care se formează la prelucrarea vinului brut cu hexacianofieratul de potasiu,
prezintă un pericol evident pentru mediu şi sănătatea populaţiei.

Realizările tehnico-ştiinţifice curente permit propunerea unor mijloace de utilizare a

deşeurilor cu un avantaj economic considerabil, uneori acesta fiind mai mare dacât cel obţinut
în urma producerii vinului.

Principalele deşeuri ale procesului de vinificaţie sunt:

ciorchinii;

tescovina:

drojdiile;

precipitatele de bentonite şi cleiuri;

precipitatele albastrului de Berlin;

 precipitatele alcoolizate.

COMPOSTAREA TESCOVINEI

Atunci când nu putem da o destinaţie mai bună tescovinei epuizate, ea poate fi utilizată ca
îngrăşământ organic. În acest scop este necesară compostarea ei cu unii compuşi minerali
(cenuşă, var) sau îngrăşăminte minerale (fosfatice), dejecţii, resturi organice din gospodărie,
în vederea trecerii substanţelor nutritive în forme accesibile plantelor.

Întrucât tescovina are reacţie acidă, care împiedică activitatea bacteriilor nitrificatoare, este
necesar ca din materialele auxiliare adăugate pentru compostare să nu lipsească cele cu
reacţie bazică.

Pentru construirea platformei de compostare se alege un loc bătătorit, unde să nu băltească

apa şi pe care tescovina se aşază în straturi succesive, de circa 20-30 cm, care se tasează.

Peste fiecare strat se împrăştie praf de var, în proporţie de 2% şi se stropeşte apoi cu apă,
urină sau must de gunoi de grajd (150 litri pentru fiecare 1 000 kg). Se pot alterna, astfel,
circa 10 straturi, adică până la înălţimea de 1,5-2 m. Ultimul strat este de pământ, de 10-15
cm.

După o lună, platforma se lopătează şi se reface, iar după aproximativ 3-5 luni, fermentarea
este terminată şi compostul este bun de administrat.
Rezultate bune se pot obţine folosind la compostare superfosfat (30 kg la 1 000 kg tescovină)
şi sare potasică (20 kg la 1 000 kg tescovină) .

Un alt procedeu indicat este de a composta tescovina împreună cu gunoiul de grajd sau
dejecţii de pasăre. Se procedează ca şi în cazul precedent, numai că straturile de tescovină
alternează cu cele de gunoi de grajd şi eventual, de pământ, care vor avea grosimea de numai
10-15 cm.

Trebuie menţionat faptul că tescovina utilizată ca îngrăşământ fără a fi compostată

putrezeşte greu, iar datorită conţinutului ridicat în tanin are o reacţie acidă nedorită,
mucegăieşte uşor, neaducând un aport nutritiv corespunzător în sol.

În locul gunoiului de grajd, mai greu de gasit si costisitor, se pot folosi coardele rezultate la
taiere, în cantitate de 2,5-4,5 t/ha, care pot furniza 400-800 kg humus/ha, alaturi de cantitati
ce nu trebuie neglijate de macro şi microelemente.

Tescovina rezultată din procesul de prelucrare a strugurilor, în cantitate de 1,5-4,5 t/ha, poate
asigura o cantitate de 100-300 kg humus/ha.

Ciorchinii rezultaţi din procesul de desciorchinare, administraţi în cantităţi de 300-1000

kg/ha, pot asigura 50-200 kg humus/ha, iar frunzele cântărind în medie 1500-6000 kg/ha, dau
200-400 kg humus/ha.

Însumând valorile coardelor, ciorchinilor, tescovinei şi frunzelor rezultă o cantitate de

aprox. 2,0 t/ha humus, suficientă pentru a satisface nevoile anuale ale plantaţiei.

Îngrăşămintele verzi furnizează în medie 700-800 kg humus/ha, iar combinaţia coarde

tocate + îngrăşăminte verzi este suficientă pentru a acoperi exigenţele în humus ale
majorităţii plantaţiilor.

Compostarea tescovinei cu preparate biologice aerobe, reduce durata acesteia şi necesarul de

remaniere.

Cercetările recente au arătat că prin inocularea tescovinei cu bacterii din Genul

Azotobacter in vederea compostării, în primele 30 de zile predomină procesele de
mineralizare, în timp ce în a doua parte a perioadei de compostare prevalează procesul de
humificare.

Cel mai adesea tescovina este folosită după compostare în platformă timp de 4-5 luni.

Compostul de tescovină aplicat în doză de 30 t/ha furnizează solului o cantitate de 216

kg/ha N, 55 kg P2O5/ha şi 176 kg K2O/ha, ceea ce asigură necesarul viţei de vie pentru o
perioadă de 3 ani.

COMPOSTAREA COARDELOR DE VITA DE VIE

Mărunţirea şi zdrobirea coardelor este o reţetă bună de compostare, în care coardele se

aşază în straturi alternatine de 20-30 cm şi se stropesc cu 250-300 l apă ce conţine 3-5%
sulfat de amoniu şi 2-3% Ca(OH)2. Pentru fiecare tonă de coarde se mai adaugă 4-5 kg P2O5
după care se acoperă cu un strat de pământ de 10 cm.

Se pun apoi alternativ al doilea strat, al treilea strat de coarde marunţite şi zdrobite care se
tratează ca şi primul strat. După aproximativ 2 luni platforma se reamenajeaza şi se
umectează din nou. Durata fermentării este cuprinsă între 6-12 luni.

De la fiecare butuc se elimină prin tăiere primăvara până la 2 kg de coarde, ceea ce duce la
o cantitate de peste 3500 kg/ha.

O modalitate foarte bună este însă tocarea acestor coarde şi încorporarea lor direct în sol.

Atentie!!!

Dacă butucii sunt atacaţi de cancerul bacterian, există pericolul extinderii acestei boli şi la
butucii sănătoşi !

Coardele tocate şi încorporate aduc un aport de substanţe organice în sol, iar după ce sunt
tocate, ele suferă o degradare biologică lentă, favorizând creşterea rădăcinilor, dar, în acelaşi
timp, reduc germinaţia seminţelor de buruieni (există pe coarde unele substanţe cu efect
antibiotic).

Dacă aceste coarde sunt transformate în compost puteţi obţine un îngrăşământ valoros.

Mărunţiţi coardele în bucăţi de 5-10 cm lungime, le puneţi într-o groapă în care la fiecare
100 kg de coarde adăugaţi 1 kg de sulfat de amoniu şi 30 l de apă.

Trebuie să umectaţi la început de 2 ori pe săptămână, apoi 1 dată pe săptămână. După o

lună, mai adăugaţi 0,5 kg de sulfat de amoniu şi continuaţi udarea.

Procesul de transformare în compost durează 6 luni.

Este bine ca pentru descompunerea coardelor să amestecaţi materialul lemnos cu compost

de la gunoiul de grajd, must de bălegar, tescovină, paie, chiar şi deseuri din gospodărie.

Grămada de compostare o acoperiţi la suprafaţă cu un strat de pământ, paie uscate pentru a

evita uscarea prea puternică.

Când este gata acest compost îl puteţi folosi prin împrăştiere pe câmp urmând o lucrare de
arat sau o prăşire mecanică pentru o buna încorporare.

TEHNOLOGII DE VALORIFICARE A ALTOR DESEURI DIN INDUSTRIA VINICOLA

TEHNOLOGIA DE OBŢINERE A CĂRBUNELUI ACTIV din seminţele de struguri, care

poate fi folosit cu scopuri medicinale include fărâmiţarea şrotului până la fracţiuni de 3-5
mm, apoi este adus la umiditatea de 10-20% si prăjit în pirolizor la o temperatură de 450-
500ºC într-o atmosferă reducătoare, după aceea prelucrarea continuă în activator la
temperatura de 800-900ºC. Din activator cărbunele activ fierbinte este transportat în
refrigerent, unde este răcit şi transportat în buncărul de împachetare.
FĂINA FURAJERĂ se prepară după separarea seminţelor de struguri din tescovina.
Resturile ce rămân după separarea seminţelor sunt uscate şi apoi măcinate până la obţinerea
fainii de nutreţ.

DROJDIILE care rămân după filtrarea borhotului, pot fi de asemenea utilizate ca nutreţ
pentru bovine atât în formă uscată, cât şi în formă umedă. In prezent însă drojdiile de vin sunt
cedate persoanelor particulare sau altor întreprinderi fără oarecare câştig pentru producătorii
de vin.

Pentru OBŢINEREA ULEIULUI de calitate înaltă se folosesc seminţe proaspete, bine

păstrate, din tescovina nefermentată.

Seminţele uscate şi apoi mărunţite sunt supuse presării triple la prese hidraulice sau cu
şnec. La prelucrarea seminţelor prin presare din 1 tonă seminţe se obţin 110 kg ulei.

Uleiul de struguri, obţinut prin presare poate fi folosit la obţinerea uleiului fiert în industria
de producere a lacurilor, vopselelor, în industria farmaceutică şi cosmetică.

Acest ulei este utilizat şi la prepararea conservelor şi în producerea margarinei (Italia,

Franţa).

Uleiul de struguri de înaltă calitate, obţinut din seminţe proaspete prin presare, se vinde în
Franţa ca ulei dietetic.

METODE UTILIZATE ÎN TRATAREA BIOLOGICĂ A DEȘEURILOR Seminar 8

Tratarea deşeurilor - reprezintă orice procedeu care modifică caracteristicile fizice, chimice
sau biologice ale deșeurilor pentru a le diminua efectul dăunător asupra mediului înconjurător
și pentru a le reconferi o nouă utilitate.

Tratarea biologică:

cu descompunere aerobă, prin alimentare cu aer - COMPOSTAREA;

cu descompunere anaerobă, cu eliminarea de biogaz, în recipienți închiși ermetic -

METANIZAREA.

COMPOSTAREA CU DESCOMPUNERE AEROBĂ (compostarea propriu-zisa)

Marea majoritate a deseurilor sunt potrivite pentru compostare cum ar fi: resturile vegetale
(iarba, frunzișul, tulpinile, rădăcinile), gunoi (de la animale mici), resturi de la bucatarie (coji
de legume si fructe, zațul de cafea, resturi de mâncare, coji de oua) etc.

Există și deșeuri care sunt interzise pentru compostare: sticla, metal, plastic, resturi de ulei
și vopsele.

Prin compostare se înțelege totalitatea transformărilor microbiene, biochimice, chimice și

fizice pe care le suferă deșeurile organice, vegetale și animale, de la starea lor inițială și până
ajung în diferite stadii de humificare
Metode de compostare

1. Compostarea pasivă în grămadă deschisă este pretabilă pentru fermele de dimensiuni mici
sau moderate, cu un management mai redus.

Metoda implică formarea grămezii de materiale organice și lăsarea ei nederanjată până când
materialele sunt descompuse în produse stabilizate.

Aceste grămezi mici au avantajul mişcării naturale a aerului.

Datorită fermentării active grămada se încălzește în interior, aerul cald se ridică și se pierde la
suprafața superioară a grămezii, fiind înlocuit cu aerul rece ce patrunde pe la baza acesteia și
pe lateral, împrospătând astfel aerul în gramadă.

Dezavantajul acestei metode constă în faptul că grămada poate deveni prea umedă, prea
uscată sau prea compactată, anaerobă și foarte mirositoare.

2) Compostarea pe platforma în șiruri și grămezi este cea mai comună formă de compostare.

Șirurile și grămezile sunt remaniate cu ajutorul unei mașini speciale ceea ce evită
compactarea gramezii, îmbunătățește schimbul de aer, aduce la suprafața gramezii materialul
din interior și introduce în gramadă materialul de la suprafață.

În acest mod pot fi distruse prin compostare semințele de buruieni, agenţii patogeni și
larvele de muște, ele ajungând în mijlocul gramezii unde temperatura este foarte mare.

Întorcând și amestecând din nou cu ocazia remanierilor materialele supuse compostării,

acestea se fragmentează în particule mai mici și le creşte astfel suprafața activă biologic de
contact.

Mărimea gră’mezii (a șirei) este dată de caracteristicile echipamentului ce realizează

remanierea grămezii.

3. Sistemul de grămadă statică aerată cu conducte perforate – se poate dezvolta în spaţii

deschise sau închise.

În grămadă sunt încorporate către bază conducte perforate pentru aerare. Gazele fierbinți din
interiorul grămezii se ridică, iar aerul rece pătrunde prin conducte în interiorul gramezii.

Se poate practica și aerarea forțată folosindu-se un suflator de aer în conductele de la baza

grămezii care face ca circulaţia aerului să fie mai rapidă.

Selectarea și amestecarea iniţială a materiilor prime supuse compostării sunt esențiale,

deoarece trebuie să aibe o structură bună pentru a-și menține porozitatea pe întrega perioadă
de compostare. Această cerință generală este asigurată prin folosirea unui agent de menținere
a densității, cum sunt paiele sau aşchiile de lemn.

Înălţimea iniţială a grămezii statice aerate este de 1,5-2,5 m. Lungimea grămezii este limitată
de distribuția aerului prin conductele de aerare.
Pentru grămezile statice aerate amestecul materialelor depuse în grămada este esenţial
deoarece grămada se formează o singură dată. Amestecarea grămezii se face cu ajutorul unui
încărcător frontal de tip Fadroma prin amestecare de câteva ori într-o altă grămadă și
depunere apoi în grămada finală a materialelor amestecate.

Compostarea cu descompunere anaerobă în instalații cu biogaz (metanizarea)

Reprezintă tehnologia de transformare biochimică anaerobă prin care este distrusă materia
organică cu structură complexă din cadrul deșeurilor.

Materia organică se transformă într-un amestec de metan și bioxid de carbon (biogazul),

rezultând și un nămol organic bogat în nutrienți (digestatul).

În cazul acestui tip de compostare se pot folosi:

dejecții de proveniență animală;

nămol orășenesc cu conținut ridicat de compuși organici biodegradabili;

fracția biodegradabilă din deșeurile menajere;

 deșeuri vegetale solide.

Există 4 etape principale de desfăşurare a procesului de metanizare:

hidroliza - moleculele organice mari sunt descompuse în combinaţii mai simple, zaharuri,
aminoacizi şi acizi graşi;

acidogeneza - componentele rămase sunt descompuse de către bacterii acidogene,

generându-se bioxid de carbon și hidrogen sulfurat.

acetogeneza - componentele rămase sunt descompuse de către bacterii acetogene,

generându-se acid acetic, bioxid de carbon și hidrogen.

 metanogeneza (metanizarea) - bacterii metanogene descompun elementele rămase

rezultând metan, bioxid de carbon si apă.

Factorii care influențează procesul de fermentare anaerobă:

Tipul deșeului care trebuie descompus;

Concentrația acestuia;

Temperatura acestuia;

Prezența compușilor toxici;

pH-ul și alcalinitatea;

timpul de staționare;
conținutul de materie raportat la numărul de microorganisme;

viteza de încărcare a fermentatorului;

viteza cu care sunt eliminați compușii finali toxici.

Tipul procedeului de fermentație se alege în funcție de:

continuțul de apa;

continuțul de azot;

continuțul de grăsimi;

omogenitatea materialului;

necesitațile de igienizare.

Există trei tipuri de procedee de fermentare:

Fermentarea uscată: deșeurile sunt mărunțite, cernute, amestecate cu apă (65% materie
uscată) și introduse într-un rezervor (tanc) de fermentare.

Fermentarea umedă într-o treaptă sau în două trepte: deșeurile sunt introduse într-un
rezervor și amestecate cu lichid până se obține o pastă cu 10-12% fracție uscată, care apoi se
igienizează la 70ºC, se deshidratează și se hidrolizează la 40ºC înainte de o nouă deshidratare.
Lichidul rezultat în urma acestei deshidratări este redirecţionat către un filtru biologic unde
are loc fermentarea propriu-zisă. În acest mod,o tonă de deșeu poate produce 160 kg biogaz.

Co-fermentarea umedă: deșeurile sunt mărunțite și cernute, apoi amestecate cu nămol

orăşenesc sau cu gunoi de grajd, înainte de fermentarea propriu-zisă.

Instalațiile de producere a biogazului pot fi de trei tipuri:

lagună acoperită - Se pretează mai ales dejecțiilor lichide și constă dintr-un bazin acoperit
cu o folie impermeabilă fixată etanș la marginile bazinului; biogazul se acumulează sub folie
și este evacuat prin conducte.

fermentator cu agitare - Prezintă un rezervor încălzit situat deasupra sau la nivelul solului, în
care se realizează o agitare mecanică sau prin barbotare.

fermentator cu deplasare - Materialul nou care se adaugă într-un bazin acoperit împinge
treptat materialul existent spre capătul opus.