Jerry Lee Lewis

Acest articol sau această secțiune are

bibliografia incompletă sau inexistentă.
Learn more
 Jerry Lee Lewis

Date personale
Născut 29 septembrie 1935
Ferriday, Louisiana, Statele
Unite ale Americii
Ferriday[*], SUA
Frați și surori Linda Gail Lewis[*]
Cetățenie SUA
Ocupație compozitor, interpret, pianist
Activitate
Alte nume The Killer 
Gen muzical Rock and roll, Rockabilly,
Country
Tipul de voce tenor 
Instrument(e) pian
voce[*] 
Ani de
1954 - prezent
activitate
Case de Sun
discuri Mercury
 Warner Bros.
MCA
Premii Premiul Grammy pentru
întreaga carieră[*] 
Prezență online
[www.jerryleelewis.com Site web]
facebook
Internet Movie Database
canal YouTube
Modifică date / text  

Jerry Lee Lewis (n. 29 septembrie 1935)

este un solist și pianist american de
muzică rock and roll, rockabilly și
country. Un pionier al muzicii rock and
roll, Lewis a fost introdus în 1986 în Rock
and Roll Hall of Fame, contribuția sa în
acest gen muzical fiindu-i recunoscută și
de Rockabilly Hall of Fame. În 2004,
Rolling Stone Magazine l-a situat pe locul
24 din lista celor “100 cei mai buni artiști
ai tuturor timpurilor”, iar în 2003, au listat
colecția “All Killer, No Filler: The
Anthology”, pe locul 242 din lista celor
“500 cele mai bune albume ale tuturor
timpurilor”.

Începutul și apogeul carierei

muzicale
Lewis s-a născut într-o familie săracă din
Ferriday, Concordia Parish (estul
Louisianei) și a început să cânte la pian
din copilarie împreună cu doi verișori de-
ai săi: Mickey Gilley și Jimmy Swaggart.
Părinții săi (Elmo și Mamie Lewis) au
ipotecat ferma pentru a-i putea cumpăra
un pian. Influențat de un verișor pianist
mai în vârstă (Carl McVoy), de programul
radio și de melodiile tonomatului cu
muzică de la Haney’s Big House, Lewis
și-a dezvoltat propriul stil, mixând rhythm
and blues, boogie-woogie, gospel și
muzică country, precum și influențe de la
pianiști recunoscuți de muzică “country
boogie”, precum Moon Mullican și Merrill
Moore. Curând începea să cânte
profesionist.

Mama sa l-a înscris la Universitatea

Southwestern Assemblies of God din
Waxahachie, Texas, asigurându-se că fiul
său va cânta de acum exclusiv în numele
lui Dumnezeu. Dar Lewis mai îndrăzneț
din fire, a cântat o interpretare boogie
woogie a piesei “My God is Real” la o
adunare bisericească, fapt ce a condus la
excluderea lui de respectivul eveniment.
Pearry Green, pe atunci președintele
consiliului elevilor, a relatat cum în timpul
unui spectacol, Jerry Lee Lewis a cântat
muzică “lumească”. Următoarea
dimineață, decanul l-a chemat atat pe
Jerry cât și pe Pearry în biroul său pentru
a-i exmatricula. Jerry a afirmat la
momentul respecitv că Pearry nu ar fi
trebuit exmatriculat, deoarece “el nu avea
să știe ce va urma ca eu sa fac”. Ani mai
târziu, Pearry l-a întrebat pe Jerry: “Încă
mai cânți muzica diavolului?” Jerry a
răspuns: “Da. Dar știi, e ciudat că aceeași
muzică pentru care m-au dat afară din
școală, este muzica care se cântă azi în
biserici. Diferența este că eu știu că
interpretez pentru diavol, pe când ei nu.”

Renunțând la interpretarea muzicii

religioase, Jerry a început să performeze
în cluburi și în jurul orașelor Ferriday și
Natchez, Mississippi. A devenit parte din
noua tendință rock and roll, lansându-și
primul său album demo în 1954. În jurul
anului 1955, Jerry a inițiat o călătorie la
Nashville, unde a cântat în cluburi
încercând să obțină profit. A fost refuzat
de către Grand Ole Opry, de scena
country din Louisiana Hayride și chiar și
de spactacolul radio din Shreveport.

În noiembrie 1956, Lewis a plecat spre

Memphis, Tennessee pentru o audiție la
Casa de discuri Sun. Sam Phillips,
deținătorul casei de discuri, era plecat la
momentul respectiv într-o călătorie în
Florida, dar producătorul și inginerul de
sunet Jack Clement au înregistrat
interpretarea lui Lewis asupra piesei
“Crazy Arm” de Ray Price, precum și
compoziția proprie “End of the Road”. În
timpul lunii decembrie 1956, cariera lui
Lewis a început să promită din ce în ce
mai mult, înregistrând atât ca și artist
solo, cât și ca instrumentist pentru alți
artiști aparținând Casei de discuri Sun,
artiști precum Carl Perkins și Johnny
Cash. Modul său aparte de a cânta la
pian poate fi auzit în multe piese
înregistrate la Sun spre sfârșitul anului
1956 și începutul anului 1957, incluzând
piese ale lui Perkins ca “Matchbox” și
“Get Your Cat Clothes On”, și piesa lui
Billy Lee Riley, “Flyin’ Saucers
Rock’n’Roll”. Până în acest moment,
rareori s-a folosit pianului în muzica
rockabilly, însă s-a dovedit a fi o influență
puternică în dezvoltarea curentului.
Artiști rockabilly de la alte case de discuri
au început curând să înregistreze cu
pianiști.

Jerry Lee în anii '50

Pe 4 decembrie 1956, Elvis Presley și-a

făcut apariția la Casa de discuri Sun, într-
o vizită de curtoazie, timp în care Carl
Perkins se afla la studio înregistrând noi
piese cu Lewis ce îl acompania la pian.
Cei trei au început să improvizeze, iar
Sam Phillips a pornit caseta de
înregistrare. Mai târziu, Phillips l-a sunat
pe Johnny Cash pentru a lua parte și el la
această sesiune improvizată.
Inregistrările, aproape jumatate au fost
piese gospel, au supraviețuit și au fost
descoperite și lansate pe un disc în 1987
sub titul “Million Dollar Quartet”. Printre
melodii se numără: “Don't Be Cruel” și
“Paralyzed” ale lui Elvis Presley, “Brown
Eyed Handsome Man” a lui Chuck Berry,
“Don't Forbid Me” a lui Pat Boone precum
și o interpetare în stilul Jackie Wilson pe
piesa “Don't Be Cruel”.
Single-urile lui Lewis (cunoscute sub
interpretarea “Jerry Lee Lewis and his
Pumping Piano”) i-au avansat cariera ca
și solist, de-a lungul anului 1957, cu hit-
uri precum “Whole Lotta Shakin’ Goin’On”
și “Great Balls of Fire” – cel mai mare hit
al său. Respectiva piesă, dar si altele, i-au
adus faimă națională și internațională, în
ciuda criticilor ce le asociau cu o tentă
sexuală. Din această cauză, unele posturi
de radio aveau să le boicoteze.

Conform spuselor unor surse de

încredere, inclusiv Johnny Cash, Lewis
însuși care era un creștin devotat, era de
asemenea tulburat de natura păcătoasă
a propriului său material muzical, despre
care credea cu fermitate că-l va conduce
pe el și pe audiența sa în Iad. Aceste
covingeri ale lui Lewis au fost expuse și
în portretul realizat de Waylon Payne în
filmul din 2005 “Walk the Line”, bazat pe
autobiografiile lui Cash.

Lewis, cu toate că nu a fost primul

pianist în stilul boogie-woogie, a fost un
pionier al pianului rock, nu numai prin
sunet, ci și prin interpretarea sa
dinamică. Deseori cânta în picioare,
plimbandu-și mâinile de-a lungul clapelor
pentru un accent dramatic, așezându-se
pe clape sau chiar stând deaspura
pianului. Prima sa apariție TV, unde a
demonstrat câteva din respectivele
mișcări, a fost la The Steve Allen Show
pe 28 iulie 1957, unde a cântat “Whole
Lot of Shakin’Going On”. Lewis are de
asemenea reputația de a fi dat foc unui
pian la sfârșitul unei interpretări live, ca
formă de protest împotriva celor care i-au
acordat mai mult credit lui Chuck Berry
decât lui.

Stilul său eploziv poate fi observat și în

filme precum “High School Confidential”
(1958), unde a cântat în spatele unui
camion, sau Jamboree (1957). Lewis a
fost numit “primul mare frenetic al rock
and roll-ului” precum și “primul mare
eclectic al rock and roll-ului”. Aceste
tehnici de interpretare au fost adoptate
mai târziu de către alți artiști piano rock,
precum Elton John, Billy Joel și Ben
Folds. Compozitorul clasic Michael
Nyman a citat stilul lui Lewis ca fiind
predecesor al propiei estetici.

Familia și scandalurile din

viața personală
Lewis s-a căsătorit cu Jane Mitcham, a
doua soție, cu 23 de zile înainte ca
divorțul față de prima soție să se fi
finalizat. Turbulenta viață personală a lui
Lewis a fost ascunsă publicului până la
turneul din Anglia din mai 1958, când Ray
Berry, un reporter de la o agenție de știri
aflat la aeroportul din Londra (singurul
jurnalist prezent), a aflat despre a treia
soție a lui Lewis, Myra Gale Brown. Ea
era verișoară de gradul doi cu Lewis, pe
atunci având nici 14 ani împliniți. Brown,
Lewis, și toți din management au insistat
la momentul respectiv că are 15 ani.
Lewis avea atunci aproape 23 de ani.
Mass media a escaladat foarte mult
evenimentul și turneul din Anglia a fost
anulat după doar trei concerte. Scandalul
l-a urmărit pe Lewis și în America, iar
rezultatul a fost trecerea pe lista neagră
la radio. Aproape că a dispărut de pe
scena muzicală. Lewis s-a simțit trădat
de mulți suporteri de-ai săi. Dick Clark
chiar a renunțat la el în show-urile sale.
Lewis a simțit că până și Sam Phillips l-a
vândut, când Casa de discuri Sun a
lansat “The Return of Jerry Lee”, un
“interviu” fictiv realizat de Jack Clement
cu extrase din piesele lui Lewis. Acest
material a făcut lumină în problemele
maritale ale lui Lewis, îmblânzind un pic
publicitatea negativă. Doar Alan Freed
(cel care difuza muzică afro-americană
rhythm and blues sub numele de rock
and roll) a rămas de partea lui Jerry Lee
Lewis, difuzându-i înregistrarile, până în
momentul în care a fost înlăturat ca și
disc-jockey în urma scandalului din
industria audiovizualului de la începutul
anilor '60, fiind acuzat de piraterie.

Cu toate ca Jerry Lee Lewis era încă sub

contract cu Casa de discuri Sun, el a
încetat să mai înregistreze. A ajuns de la
concerte plătite cu 10.000$ pe noapte, la
250$ pe seară, în baruri și cluburi mici.
Pe vremea aceea, Lewis avea câțiva
prieteni în care știa că poate avea
încredere. Doar prin intermediul lui Kay
Martin, președintele fan-clubului Lewis,
T.L. Meade (cunoscut și ca Franz
Douskev) un muzician de ocazie în
Memphis și prieten cu Sam Phillips, și
Gary Sklar, Lewis a reușit să înregistreze
din nou la Casa de discuri Sun.

Phillips a construit în 1959 un nou studio

în Memphis, pe 639 Madison Avenue,
astfel el a abandonat vechiul studio de
pe Union Avenue, unde Phillips i-a
înregistrat pe B.B. King, Howlin’ Wolf,
Elvis Presley, Carl Perkins, Lewis, Johnny
Cash și alții. În 1961, la studioul de pe
Madison Avenue, Lewis a înregistrat
singurul său hit din această perioadă, o
preluare a piesei lui Ray Charles, “What’d
I Say”. O altă înregistrare a lui Lewis la
Casa de discuri Sun a fost un aranjament
muzical în stil boogie, pentru “Glenn
Miller Orchestra”, colaborare semnată
“The Hawk”, însă mulți disc jockey și-au
dat seama imediat de stilul inconfundabil
a lui Lewis de a cânta la pian, astfel
încercarea lui Phillpis de a ascunde
identitatea lui Lewis sub numele “The
Hawk”, a eșuat.

Contractul lui Lewis cu Casa de discuri

Sun a luat sfârșit în 1963, Lewis
alăturându-se Casei de discuri Smash,
unde a realizat într-adevăr înregistrări
rock, dar care nu i-au fost de ajutor în
cariera sa.
La mijlocul anilor '60, popularitatea lui
Lewis în Europa și-a revenit cumva, în
special în Marea Britanie și Germania. Un
album live intitulat “Live at the Star Club”,
ce a avut loc în Hamburg (1964), a fost
înregistrat împreună cu The Nashville
Teens. Este considerat și în prezent unul
dintre cele mai bune albume live rock and
roll.

În 1962, cel de-al doilea fiu al său, Steve

Allen Lewis, s-a înecat într-o piscină.
Myra a divorțat de Lewis în 1970.
Tragedia l-a lovit din nou pe Lewis, când
fiul de 19 ani a lui Lewis, Jerry Lee Lewis
Jr. a murit într-un accident de mașină în
1973. De asemenea Lewis are în prezent
o fiică, Phoebe Lewis, cântăreață și
artistă, care în ultimii ani i-a fost
manager.

Cariera târzie
În anii ‘60 tentativele lui Lewis de a reveni
la muzica rock and roll au stagnat timp
de 4 ani, pe când colabora cu Casa de
discuri Smash, până când a început să
înregistreze balade country.

El avea deja înregistrat un LP pentru

Smash, cu tilul “Country Songs for City
Folks”. În 1968, single-ul său “Another
Place, Another Time” a devenit un
success de Top Ten și a condus la un șir
de single-uri în Top Ten, incluzând single-
ul country numărul unu “To Make Love
Sweeter For You” din 1968, ce i-a reînnoit
lui Lewis statutul de star printre fanii
muzicii country, statut similar cu al
artistul ex-rockabilly Conway Twitty, care
începea sa se dezvolte în aceeași
perioadă de timp.

Jerry Lee Lewis în concert, în 1977

Până la începutul anului 1970, Lewis a
devenit atat de popular, încât Casa de
discuri Sun (Entertaining Holding
Corporation) a readus în prim plan vechi
balade country precum “Invitation to Your
Party” sub forma unor single-uri, care s-
au evidențiat în topurile de muzică
country. În timpul acestei perioade, Lewis
a înregistrat ceea ce mulți colectori au
considerat a-i fi ultima realizare de pe
piața muzicii country, și anume LP-ul
“Killer Country”. Succesele lui Lewis au
continuat de-a lungul unui deceniu, dar
într-un final, trecutul său rock and roll a
început să reînvie cu hit-uri precum cele
ale rock-ului clasic revitalizat în 1973 de
The Big Bopper cu melodia “Chantilly
Lace”, însă abordând și preferințele
vârstei de mijloc cu piesa din 1977
“Middle Age Crazy”. Din 1971, single-urile
și albumele Lewis au fost realizate la
Casa de discuri Mercury, în locul Casei
de discuri Smash. În 1979, Lewis a
semnat cu Casa de discuri Elektra și a
avut ultimul său hit country important
“Thirty-Nine and Holding” în 1981. În
1983 a petrecut o scurtă perioadă la
Casa de discuri MCA, dar a părăsit marca
din motive necunoscute.
În 1989, un film cunoscut sub numele
“Great Balls of Fire”, bazat pe experiența
lui Jerry Lee Lewis în perioada de început
a rock and roll-ului, l-au readus în atenția
publicului, mai ales că a reînregistrat
toate vechile melodii pentru soundtrack.
Filmul a fost realizat dupa cartea fostei
sale soții, Myra Gale Lewis, iar rolurile au
fost interpretate de Dennis Quaid în rolul
lui Lewis, Winona Ryder interpretând-o pe
Myra, și Alec Baldwin pe Jimmy
Swaggart. Filmul s-a încheiat cu
scandalul din viața personală de la
sfâșitul anilor '50.
Vărul său, evanghelistul de televiziune
Jimmy Swaggart, a avut parte de o
prăbușire a carierei de evanghelist, iar
consecințele au condus la o publicitate
negativă pentru familia sa, care deja era
văzută cu multe probleme. Jimmy este
de asemenea un pianist, la fel ca și alt
văr de-al lui Lewis, muzicianul country
Mickey Gilley. Cei trei au ascultat aceeași
muzică în copilărie, și au frecventat
aceeași locație Haney's Big House, clubul
din Ferriday care promova muzica blues
cântată de negrii.
Linda Gail Lewis, în turneu cu fratele ei Jerry Lee, în
1977, în Ludwigshafen, Germania

Sora lui Lewis, Linda Gail Lewis a realizat

câteva înregistrări cu fratele ei, iar pentru
o vreme a luat parte și la turnee realizate
de acesta.

În 1990, Lewis a mai avut câteva mici

apariții, printre care și interpretarea
cântecului “It Was the Whiskey Talking,
Not Me”, care a fost inclus pe
soundtrack-ul filmului de succes “Dick
Tracy”.

În ciuda problemelor personale, talentul

muzical al lui Lewis este recunoscut în
întreaga lume. “The Killer”, o poreclă ce a
moștenit-o din copilarie, este cunoscut
pentru vocea sa puternică și
interpretarea la pian din timpul
spectacolelor; el a fost descris de către
artistul Roy Orbinson ca fiind cel mai bun
artist fără experiență din istoria muzicii
rock and roll. În 1986, Lewis a făcut parte
din grupul primilor artiști introduși în
Rock and Roll Hall of Fame.
Tot în 1986, Lewis s-a reîntors la studioul
Sun din Memphis pentru a cânta
împreună cu Orbinson, Cash si Perkins,
alături de admiratori vechi ca John
Fogerty și Ricky Nelson. Astfel s-a creat
albumul “Class of ’55”, un fel de
continuare a sesiunii “Million Dollar
Quartet”, însă în ochii multor critici și
admiratori, Lewis nu mai avea același
entuziasm ca altădată.

Lewis nu a încetat niciodată să

concerteze în turnee, iar cei care l-au
văzut interpretând, s-au convins că încă
poate să ofere concerte unice,
imprevizibile, emoționante, personale și
totuși rock ’n’ roll. Pe 12 februarie 2005, a
primit din partea Academiei Naționale
Americane a Științei și Artei
Înregistrărilor (The Recording Academy)
premiul Grammy pentru “recunoașterea
întregii cariere muzicale” (Lifetime
Achievement Award). Pe 26 septembrie
2006, un nou album a fost lansat, intitulat
“Last Man Standing”, având colaboratori
mulți artiști din elita rock and roll-ului.
Primind recenzii positive, albumul a intrat
în patru topuri Billboard diferite, ocupând
inclusiv numarul 1 timp de două
săptămâni într-un top indie.
Un DVD intitulat “Last Man Standing Live”
a fost lansat în martie 2007, ce conține și
secvențe din concerte live cu
performanțele multor artiști consacrați.
CD-ul “Last Man Standing Live” este cel
mai bine vândut album din toată cariera
lui Jerry Lee Lewis. Albumul intitulat “The
Session” (album dublu) a fost premiat cu
Discul de Aur (Gold Disk) pentru
vânzarea în peste 250.000 de copii.
Albumele single și CD-urile aveau să se
vândă în peste 500.000 de exemplare.
“Last Man Standing Live” conține mai
multe înregistrări decât albumul original
“The Session” și s-a vândut deja în peste
500.000 de exemplare în toată lumea.
Pe 5 noiembrie 2007, Rock and Roll Hall
of Fame și o universitate din Cleveland,
Ohio, l-au onorat cu o conferință de 6 zile,
interviuri și clipuri video dedicate lui Jerry
Lee Lewis sub titlul “The Life And Music
of Jerry Lee Lewis”. El este primul artist
în viață care a fost onorat în acest mod.
În 10 noiembrie, săptămâna a culminat
cu un concert adus tribut lui Lewis.

Pe 10 februarie 2008, Lewis a apărut la a

50-a ediție a premiilor Grammy, împreună
cu John Fogerty și Little Richard,
interpretând “Great Balls of Fire” într-o
combinație cu piesa “Good Golly Miss
Molly”.
În prezent, Lewis trăiește la o fermă în
Nesbit, Mississippi, împreună cu familia
sa.

Pe 4 iulie 2008, Jerry Lee a apărut la A

Capitol Forth, interpretând ultimele piese
ca un mix între “Roll Over Beethoven”,
“Whole Lotta Shakin' Goin On” și “Great
Balls of Fire”.

În octombrie 2008, Jerry Lee Lewis

revine în Marea Britanie (parte din turneul
de succes din Europa), după aproape 50
de ani de la fatidicul prim turneu ce a
implicat scandalul cu Myra. El a apărut în
două spectacole din Londra: unul special,
privat la 100 Club în 25 octombrie și
celalalt la London Forum pe 28
octombrie, alături de Wanda Jackson și
de sora lui, Linda Gail Lewis.

În 2009 va fi lansat un nou CD și un DVD,

ca o continuare a carierei sale. Tot acest
an va marca al 60-lea an, de când Jerry
Lee a avut prima performanță publică,
atunci când a cântat “Drinking Wine Spo-
Dee-O-Dee” la un magazin de automobile,
pe 19 octombrie 1949, în Ferriday,
Louisiana.

Hiturile muzicale și
recunoșterea ca muzician
Între anii 1957 și 2006, data ultimului
material discografic “Last Man Standing”,
47 de single-uri plus 22 de albume au
pătruns și rezistat în topurile pop, rock,
indie, country și în playlist-urile jukebox,
atât în Statele Unite cât și în Marea
Britanie. 14 dintre ele au atins prima
poziție.

El a fost premiat cu 9 discuri de aur, plus

inca un disc neoficial oferit de catre Casa
de discuri Mercury pentru albumele care
au vandut peste 250.000 de exemplare.
Albumul din 2006 “Last Man Standing” a
vandut peste 500.000 de exemplare in
toata lumea, reprezentand cel mai bun
album vandut in toata cariera sa
muzicala.

Jerry Lee Lewis figureaza in Topul 50 al

artistilor country ai tuturor timpurilor.
Exista zvonuri ca albumul soundtrack al
filmului Great Balls Of Fire, a vandut pana
in prezent peste 1.000.000 de copii.
Inregistrarea originala a cantecului “Great
Balls of Fire”, de la Casa de discuri Sun, a
fost aleasa la Grammy Hall of Fame in
1998, iar inregistrarea melodiei “Whole
Lotta Shakin' Goin On” a primit aceeasi
distinctie in 1999.
Alaturi de Johnny Cash, Carl Perkins si
Roy Orbison, Jerry Lee Lewis a primit
premiul Grammy la categoria “discurs
liber” pentru albumul de interviuri lansat
impreuna cu doar cateva copii ale
discului “The Class of '55” din 1986.De
mentionat este ca doar inregistrarile care
au peste 25 de ani si au o importanta
semnificativa in istoria muzicii, pot primi
aceste onoruri.

Pe 12 februarie 2005, Jerry a primit din

partea Academiei Naționale Americane a
Științei și Artei Înregistrărilor (The
Recording Academy) premiul Grammy
pentru “recunoașterea întregii cariere
muzicale” (Lifetime Achievement Award).
Pe 10 actombrie 2007, a primit premiul
American Music Masters Award al Rock
'n' Roll Hall of Fame.

Note

Vezi și
Rockabilly
Elvis Presley
Carl Perkins
Johnny Cash
Muzică rock and roll
Legături externe
en Jerry Lee Lewis Situl oficial al

artistului
Jerry Lee Lewis intervievat Pop
Chronicles (1969).

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?
title=Jerry_Lee_Lewis&oldid=13094178

Ultima modificare efectuată acum 8 luni de către Strainubot.

Conținutul este disponibil sub CC BY-SA 3.0 ,

exceptând cazurile în care se specifică altfel.