CURS 6 PROPAGAREA ULTRASUNETELOR, DETECTIA

ULTRASUNETELOR

PROPAGAREA ULTRASUNETELOR ÎN GAZE

În gaze, propagarea ultrasunetelor se poate face numai prin unde
longitudinale. Când s-a prezentat ecuaţia de propagare a undelor,
asemenea unde s-a văzut că în ecuaţie este inclus parametrul c, denumit
viteză de propagare a undelor sau viteza sunetului. Această mărime “c”
reprezintă o caracteristică a mediului prin care se propagă sunetul, respectiv
ultrasunetul, şi pentru o anumită temperatură şi presiune poate fi considerată
independentă de frecvenţă într-o bandă destul de largă. Într-adevăr, chiar şi
în domeniul ultrasunetelor, până la frecvenţe de câţiva MHz variaţiile vitezei
acustice nu depăşesc 3%, ceea ce face în practică, să se poată considera
viteza ca o constantă. La frecvenţe de ordinul zecilor de MHz şi mai ridicate,
această variaţie a lui “c” nu mai poate fi neglijată.
Ţinând seama că pe timpul unei perioade, la o comprimare mediul
elastic se încălzeşte şi la o rarefiere el se răceşte, relaţia corespunzătoare
vitezei de propagare a undei acustice se poate stabilii în două ipoteze şi
anume, una care presupune schimbările de volum sunt izoterme şi alta care
presupune că aceste schimbări de volum sunt adiabatice.
În primul caz expresia vitezei este:

p0
c (3.1.)

iar în cel de-al doilea caz expresia vitezei este:
 p0
c  x (3.2.)


unde p0 - este presiunea la care se găseşte gazul prin care se propagă unda,
aflat în stare de repaus; în cazul aerului p0 = 1013105 N/m2 şi este presiunea
atmosferică,  - densitatea mediului şi raportul căldurilor specifice variabil
după numărul atomilor existenţi în moleculă.
Astfel în cazul gazelor monoatomice x = 1,67; pentru gaze biatomice x
= 1,41 iar pentru gaze triatomice x = 1,33.
Cum valorile determinate pe cale experimentală sunt mai apropiate de
cele calculate prin aplicarea relaţiei (3.2.) decât cele obţinute cu ajutorul
relaţiei (3.1.), rezultă că fenomenul propagării undelor acustice este foarte
apropiat de un fenomen adiabatic.
Stokes a stabilit următoarea relaţie care permite calculul constantei de
atenuare şi anume:

8 2f 2  
  (3.3.)
3   c3

în care  - este coeficientul de vâscozitate.

PROPAGAREA ULTRASUNETELOR ÎN LICHIDE

Teoria hidrodinamică clasică consideră o deplină analogie între lichide
şi gaze, prin faptul că în ambele medii nu se pot propaga decât unde
longitudinale.
Ca urmare, toate consideraţiile privind viteza de propagare a undelor
acustice şi absorbţia energiei acustice în gaze s-ar păstra valabilitatea şi în
cazul lichidelor.
 Realitatea arată însă că sunt totuşi diferenţe între gaze şi lichide. În
acestea din urmă pot exista unde transversale în regiuni în care se poate
vorbi de “medii libere”.
În plus, s-a constatat că deşi absorbţia datorată fenomenului de
relaxare prezintă un maxim ca în cazul gazelor, dispersia în lichide nu a putut
fi pusă în evidenţă cu mijloace obişnuite de măsurare a vitezei, variaţia
acesteia cu frecvenţa fiind foarte mică. Aceasta a determinat elaborarea de
către J. Frenkel a unei noi teorii vâscoelastice.
Datorită faptului că asupra unui lichid se poate aplica atât un efort de
compresiune, cât şi un efort de tăiere, având în vedere vâscozitatea
acestuia, teoria consideră lichidul mai apropiat de starea solidă decât de un
gaz. În acest caz el este caracterizat prin doi parametrii mecanici: un modul
de compresiune K şi un modul de tăiere. Ambii parametrii vor intra în
expresia vitezei şi constantei de atenuare a undei acustice.
În cazul undelor longitudinale, viteza de propagare cv a undei acustice
într-un mediu vâscoelastic, în care K şi G sunt diferite de 0 este dată de
relaţia:

4
k G
c 2v  3 (3.4.)


În cazul frecvenţelor joase constanta de atenuare este dată de

relaţia:
2
2 2 f 2  4 
  G  K   (3.5.)
  c2  3 

în care  - este timpul de relaxare. Datorită analogiei dintre un lichid şi starea

solidă J. Frenkel admite că atomii sau moleculele într-un lichid vibrează în
jurul poziţiei de echilibru aşa cum se întâmplă şi într-un corp solid, cu toate
că poziţiile de echilibru nu sunt permanente, în sensul că pe timpul unui mare
număr de oscilaţii atomul sau molecula pot acumula suficientă energie de a
trece într-o poziţie de echilibru alăturată

PROPAGAREA ULTRASUNETELOR ÎN SOLIDE

Într-un mediu solid elastic şi izotrop pot exista mai multe tipuri de unde
acustice. Un prim tip îl constituie undele longitudinale la care mişcarea
particulei într-un plan al undei se face în direcţia de propagare.
Un al doilea tip îl reprezintă undele transversale la care mişcarea
particulei în planul undei se face după o direcţie perpendiculară pe direcţia
de propagare. Atunci când mediul solid este limitat, există şi unde de
suprafaţă, iar dacă mediul solid se prezintă sub forma unei plăci apar în acest
caz unde de placă. În cazul undelor longitudinale care se propagă într-un
mediu solid izotrop, extins la infinit viteza de propagare a undei acustice este
dată de relaţia:

E 1 
cL   (3.6.)
 1    22

în care E - este modulul de elasticitate longitudinală,  - densitatea

materialului,  - coeficientul lui Poisson, definit ca raportul dintre alungirea
specifică transversală şi contracţia specifică corespunzătoare pe direcţia
longitudinală, adică:
d  l
 (3.7.)
d l

În cazul propagării undelor longitudinale printr-o bară subţire, influenţa

contracţiei transversale poate fi neglijată şi viteza de propagare a undei se
poate calcula cu ajutorul relaţiei lui Newton:

E
cL  (3.8.)


În cazul undelor transversale, viteza de propagare a undei este dată

de relaţia:

G
cT  (3.9.)


în care G - este modulul de elasticitate transversal.

Luându-se ca bază şi datele experimentale a fost stabilită pentru
constanta de atenuare relaţia aproximativă.
O asemenea relaţie este valabilă pentru cazurile când lungimea de
undă este de trei ori mai mare decât diametrul unei granule de material şi se
neglijează difuzia, este:

8  4 d3 f 4
   (3.10.)
9c 4

în care d - este diametrul mediu al granulei,  - factorul de difuzie care

depinde de anizotropia materialului.
Ca urmare a structurii granulare pe care o are un mediu solid, pe timpul
propagării undelor se produce o difuzie a ultrasunetului cauzată de aceste
granule, atunci când lungimea de undă este de acelaşi de mărime cu
dimensiunile granulei.

În plus, anumite defecte în interiorul materialului pot provoca la rândul

lor reflexii şi refracţii ale undelor acustice, ducând astfel şi ele la o difuzie a
ultrasunetului .
Cum aceste reflexii şi refracţii se pot produce fie în mod regulat, fie
neregulat, vom avea o difuzie coerentă sau incoerentă.

DETECŢIA ULTRASUNETELOR
Determinarea prezenţei într-un mediu a unui câmp acustic şi definirea
cantitativă a acestuia se poate face cu ajutorul detectoarelor ultrasonice. La
baza acestei operaţii stau efectele pe care pot să le producă undele
ultrasonice atunci când traversează un mediu şi anume efecte mecanice,
termice şi optice.

METODE MECANICE DE DETECŢIA A ULTRASUNETELOR ÎN GAZE

La propagarea unei unde acustice printr-un mediu se produce o variaţie

periodică de presiune definită ca presiune acustică precum şi o presiune
constantă care acţionează asupra unei suprafeţe de separare a două medii,
denumită presiune de radiaţie.
În plus particula mediului se pune în vibraţie cu o anumită viteză,
denumită viteza particulei.
Toate aceste efecte mecanice generate de propagarea undei permit
punerea în evidenţă a unui câmp ultrasonic ducând la crearea unor
dispozitive adecvate acestui scop.
Microfonul folosit iniţial pentru detectarea sunetelor prin acţiunea
pe care o exercită presiunea acustică asupra membranei acestora şi prin
transformarea ulterioară a vibraţiilor mecanice în oscilaţii electrice,
microfonul şi-a extins domeniul de aplicare servind în prezent şi la detectarea
ultrasunetelor. Unele microfoane au fost doar adaptate pentru a lucra în
domeniul ultrasunetelor lărgindu-li-se considerabil banda de frecvenţă în
care se păstrează sensibilitatea necesară captării vibraţiilor acustice.
Din această categorie fac parte microfoanele electrostatice sau cu
condensator. Acestea constau dintr-un condensator la care o armătură este
formată dintr-o membrană metalică foarte subţire care poate vibra,
constituind membrana vibrantă, iar a doua armătură este masivă şi fixă. Prin
vibrarea membranei sub acţiunea undelor ultrasonice rezultă o variaţie a
capacităţii iniţiale a condensatorului, care se traduce într-o variaţie a
tensiunii. Se folosesc şi microfoane piezoelectrice.

METODE MECANICE DE DETECŢIE A ULTRASUNETELOR ÎN LICHIDE

ŞI SOLIDE

Pentru detectarea undelor ultrasonice care se propagă prin lichide şi

solide, se folosesc în mod curent hidrofonul, respectiv palpatorul
piezoelectric.
Termenul de microfon s-a păstrat în special pentru detectorul aşezat
într-un câmp acustic format din unde aeriene.
Atunci când este acţionat de presiunea acustică a undelor ultrasonice
care se propagă printr-un lichid, detectorul a fost numit hidrofon, iar atunci
când elementul mobil al microfonului se găseşte în contact direct cu corpul
solid prin care are loc propagarea ultrasonică acesta a căpătat denumirea
de palpator.

Hidrofonul respectiv palpatorul se bazează pe proprietatea pe care o

posedă unele cristale, de a produce sarcini electrice pe feţe opuse, atunci
când sunt supuse la solicitări mecanice ca cele date de acţiunea undelor
ultrasonice (invers ca la emisie).
Diferenţa de potenţial, care se produce astfel între armăturile cristalului
pentru o valoare dată a capacităţii condensatorului format din armături dă
naştere într-un circuit indus unui curent alternativ de înaltă frecvenţă care
pune în evidenţă în acest mod existenţa undelor ultrasonice în locul unde se
face măsurarea.
Detectoarele piezoelectrice pot fi utilizate într-un domeniu larg de
frecvenţe alegându-se tipul de cristal adecvat şi dimensiunile
corespunzătoare.
Detectoarele piezoelectrice constructiv sunt identice cu emiţătoarele
piezoelectrice, de multe ori emiţătoarele piezoelectrice având şi rol de
detector. Sunt reversibile după cum se vede şi în fig.4.1.
În afara detectoarelor piezoelectrice sunt utilizate şi detectoare
magnetostrictive.
Acestea folosesc efectul magnetostrictiv invers.
Cu alte cuvinte o bară dintr-un material feromagnetic supusă unor
deformări mecanice, datorită acţiunii undelor ultrasonice, va genera în
circuitul care înconjoară bara (bobină) un curent electric alternativ.
Este suficient să legăm bobina la un amplificator şi apoi la un aparat
de măsură pentru a detecta şi măsura caracteristicile câmpului ultrasonic.

DETECTAREA ULTRASUNETELOR DUPĂ EFECTUL TERMIC ŞI OPTIC

Una din aceste metode este metoda firului cald, se bazează pe

proprietatea ce o are un fir metalic subţire cu o capacitate calorică mică de
a-şi modifica rezistenţa electrică în urma încălzirii şi răcirii succesive.
 Cum la trecerea undelor ultrasonice printr-un mediu se produc
asemenea variaţii de temperatură, rezultă că prin urmărirea modificării
rezistenţei electrice a firului cald se pune în evidenţă prezenţa undelor
ultrasonice.
3 2 1

u.s

Fig.4.1. Detector ultrasonic:

1,2 - strat conductor din Ag., 3 - ceramică piezoelectrică

Un dispozitiv la care dimensiunea maximă nu depăşeşte 0,2 mm a fost

realizat de Romanenko (fig.4.2.) şi este de fapt un detector piezoelectric
miniatură.
Un fir subţire din platină este trecut printr-un tub de sticlă capilar. La
un capăt al firului se găseşte elementul piezoelectric realizat sub forma unui
strat din titanat de bariu cu grosimea de aproximativ 0,05 mm depus pe o
perlă de platină.

1
2
3

4
5
 Fig.4.2.Detector piezoelectric miniatură:
1 - fir de platină;2 - tub din sticlă capilar;3 - strat conductor;
4 - perlă din platină;5 - strat din titanat de bariu.

În felul acesta, perla serveşte ca electrod interior, în timp ce o placă de

argint alcătuieşte cel de-al doilea electrod. O caracteristică a construcţiei
acestui detector o constituie faptul că elementul piezoelectric nu se
confecţionează separat ci se sintetizează direct pe electrodul interior.
Detectorul se compune dintr-un fir de platină, având un diametru de
câţiva microni încălzit prin trecerea unui curent electric prin el şi montat la o
punte Wheatstone foarte sensibilă.
Rezistenţa electrică a firului variază direct proporţional cu
amplitudinea undelor ultrasonice.
Metodele optice de detecţie a ultrasunetelor se bazează pe
următorul fenomen: este cunoscut că o rază de lumină atunci când străbate
medii cu densităţi diferite suferă o refracţie.
Aceste modificări de densitate pot surveni într-un acelaşi mediu în
timpul propagării unei unde ultrasonice, care provoacă o serie de condensări
şi rarefieri în direcţia de propagare.
Din această cauză densitatea mediului, deci unghiul de refracţie
variază periodic.
Aşadar atunci când o rază luminoasă străbate un fascicul
ultrasonic, ea suferă o refracţie, o schimbare a direcţiei de propagare a
luminii în raport cu direcţia undei incidente.
Pe acest fenomen se bazează detectarea optică a ultrasunetelor.