Rădăcinile de Armilaria afectează atât culturile de fructe cât și de nuci la nivelul întregului glob pornind

din zona tropicală până în cea boreală. Armillaria include mai mult de 40 de specii, dar sunt indetificate
destul de greu, majoritatea fiind descoperite recent, iar pentru a putea fii încadrate într-un sistem de
comparare recunoașterea se face pe bază de ADN.

Armillaria posedă adaptări genetice pentru a crea simbioze cu plante și cu ciuperci. Armillaria este un
saprofit facultativ care se instalează pe rădăcini pe care ulterior le distruge ajungând în final să le
utilizeze ca sursă de nutriție.

Ciuperca este parazitată de către Entoloma abortivum care cauzează asupra acesteia deformări asupra
corpurilor fructifere.

Până în momentul de față Armillaria este una dintre cele mai periculoase și răspândite ciuperci din zona
temperată și cea boreală, fiind și una dintre cele mai vechi datând elemente taxonomice ale speciei încă
din anul 1700 când botanistul danez Martin Vahl face referire la Agaricus melleus. Speciile de Armillaria
sunt unice deoarece starea lor vegetativă este diploidă, față de celelalte bazidiomicete care sunt
dicariote.

Până în anul 1980 se credea despre Armillaria că este o singură specie care distrug lemnul parazitic sau
saprofitic producând rizomorfi de culorii închise.

Armillaria este unic printe bazidiomicete deoarece are un stadiu lung de viață fiind diploid. Bazidiocarpul
dă naștere bazidiosporilor care la rândul lor germinează pentru a forma micelii haploide uninucleare.
Împerecherea este controlată de un sistem de împerechere bifactorial pentru majoritatea speciilor
Armillaria. Majoritatea speciilor de Armillaria au și un stagiu secund dicariotic scurt în timpul
fructificației.

Cele mai multe specii de Armillaria sunt heterotalice. În bazidia lor, nucleul diploid este supus meiozei,
iar cele patru nuclee haploide care rezultă migrează în patru bazidiospori uninucleari. Izolatoarele
monosporoase sunt haploide și trebuie combinate pentru a produce un miceliu diploid fertil.

Structura genetică a populațiilor naturale ale Armillaria este formată în primul rând prin reproducerea
sexuală. Armillaria prezintă și alte tipuri de schimb genetic. În primul rând, micelii diploizi și haploizi se
pot fuziona pentru a forma un miceliu diploid cu un genom nuclear recombinant. Astfel de
recombinare somatică este rară în interacțiunile diploid-haploide ale Armillaria în laborator, care de
obicei au ca rezultat înlocuirea nucleului haploid cu nucleul diploid. Cu toate acestea, dovezile de
recombinare somatică în populațiile naturale ale A. mellea și A. ostoyae sugerează acest proces
are un rol în modelarea populațiilor de Armillaria, așa cum este cazul altor homobasidiomicite rădăcino-
patogene. În al doilea rând, mitocondrial recombinarea a fost documentată în cazul îmbinărilor de
laborator de micelii haploide compatibile de A. gallica, deși la foarte scăzut frecvența și, de asemenea, în
populațiile naturale de A. gallica. Baza genetică a acestui fenomen în Armillaria nu este cunoscută.
Armillaria rămâne până în prezent una dintre cele mai răspândite ciuperi pe pământ ocupând suprafețe
foarte întinse chiar pe câteva sute de hectare, având și o vârstă de peste 2400 de ani, descoperită în
America.