DREPTURILE ŞI ÎNDATORIRILE

PROFESIONISTULUI
Drepturile şi îndatoririle profesionistului pot fi asociate, formând
trei sisteme de tipul îndatorire – drept:
 sistemul adecvării;
 sistemul competenţei;
 sistemul transparenţei informaţiilor.

1. Sistemul adecvării
Datoria de a respecta demnitatea umană. Asistentul social
trebuie să-şi asume ca adevăr axiomatic faptul că fiinţa umană este
demnă şi liberă, că individul trebuie acceptat aşa cum este, şi că
trebuie să i se respecte libertatea opţiunii.
Recunoaşterea formulei "viaţa trebuie venerată" ca
fundamentală în asistenţa socială. Asistentul social trebuie să
accepte că nu poate prelua efecte ce nu stau în natura profesiunii
sale, ori să ofere soluţii care îi depăşesc capacităţile şi
posibilităţile.
2. Sistemul competenţei
 Datoria de a oferi cel mai competent ajutor posibil. Asistentul
social trebuie să îşi controleze propriile sentimente şi să îşi
reprime propriile afecţiuni dar, mai presus de toate, trebuie să
înveţe să asculte, să dea atenţie reală fiecărui client, să-i accepte
standardele, evitând soluţiile superficiale şi neglijente. De
asemenea, trebuie să-şi asume riscurile şi eşecurile profesiei, el
trebuie să fie întotdeauna deschis să planifice şi să execute din
nou, dacă lucrurile merg în direcţia greşită.
 Dreptul la o activitate conformă pregătirii, cât şi la condiţii
materiale adecvate unei bune desfăşurări a acesteia. Pentru a-şi
îndeplini obligaţiile faţă de client, asistentul social are următoarele
drepturi:
 la pregătire profesională, teoretică şi practică, precum şi la
cursuri de învăţare şi perfecţionare a cunoştinţelor, întâlniri şi
conferinţe;
 la condiţii adecvate de lucru care să permită o relaţie protejată,
confidenţială cu clienţii;
 la o salarizare adecvată şi la perioade de concediu plătit , care
să-i permită o viaţă privată echilibrată, la standarde care să-i
confere şi prestigiu social.
3. Sistemul transparenţei informaţiilor
 Datoria de a se preocupa constant de aflarea adevărului. Asistentul
social trebuie să verifice periodic informaţiile, să prezinte clar faptele,
să cântărească mărturiile şi să ocolească toate ideile preconcepute.

 Dreptul de a aştepta un răspuns similar din partea clientului.

Asistentul social trebuie să fie capabil să mobilizeze resursele
comunităţii în ajutorarea clientului, dar şi să-1 facă pe client să
înţeleagă faptul că are obligaţii faţă de comunitate.
 VALORILE, ETICA SOCIETALĂ ŞI
ETICA PROFESIONALĂ ÎN DOMENIUL
ASISTENŢEI SOCIALE
Loewenberg şi Dolgoff sunt doi dintre teoreticienii sociali care pun în
discuţie problema valorilor şi a eticii în practica asistenţei sociale.
Cei doi autori pleacă de la o constatare a lui Bertram Brown,
potrivit căreia "nici un alt domeniu, poate cu excepţia notabilă a
filosofiei, nu e preocupat atât de profund de problema valorilor,
precum este domeniul şi, în general, profesia asistenţei sociale", pentru
a evidenţia un aparent paradox, acela că practicienii asistenţei sociale
folosesc relativ rar termenul "valoare".
Asistenţii sociali, precum şi alţi profesionişti este posibil să acţioneze
în moduri contrastive în raport cu valorile profesionale, sau care nu
reflectă valorile societale în general.
Unul dintre motivele acestei incongruenţe este reprezentat de faptul că,
de regulă, valorile se situează pe un înalt nivel de generalitate, în timp
ce comportamentele sunt specifice, în funcţie de o situaţie sau alta.
Cu cât o valoare este mai specifică, ea va deveni mai importantă
pentru constituirea unui ghid comportamental. Dar, dacă o valoare are
un grad de specificitate mai mare, cu atât vor fi mai mici şansele ca ea
să fie acceptată pe o scară largă.
Declaraţia Consiliului Educaţiei în Asistenţa Socială din Statele
Unite ale Americii rezumă codul valorilor profesiunii de asistent
social după cum urmează:
relaţiile profesionale ale asistenţilor sociali se bazează pe
cultivarea meritului individual şi a demnităţii umane, fiind
caracterizate de participare mutuală, toleranţă, confidenţialitate,
onestitate şi gestionarea responsabilă a eventualelor conflicte;
asistenţii sociali respectă dreptul oamenilor de a alege, de a stabili
contracte pentru anumite servicii şi de a participa activ în procesul
de întrajutorare;
asistenţii sociali contribuie la crearea unor instituţii sociale mai
umane şi mai deschise nevoilor umane;
 asistenţii sociali manifestă respect şi toleranţă faţă de
caracteristicile unice ale unor populaţii diverse;
asistenţii sociali sunt responsabili pentru conduita lor din punct de
vedere etic, pentru calitatea serviciilor lor şi pentru menţinerea
unui nivel ridicat în ce priveşte cunoştinţele specifice profesiei lor.
Atâta vreme cât valorile profesionale rămân generale şi, ca urmare,
non-specifice, ele nu pot oferi bazele unui ghid comportamental.

Valorile profesionale care nu demonstrează că s-ar putea constitui în

coordonate comportamentale sunt prea puţin utile practicienilor. Pe
de altă parte, considerăm că anumite principii etice, necesare
profesiunii de asistent social, pot fi deduse din aceste valori.

Principiile etice sunt deduse din valori şi, ca atare, trebuie să fie în
consonanţă cu acestea . Diferenţa dintre cele două concepte este aceea
că valorile se ocupă cu ceea ce este bine şi dezirabil, în timp ce etica
tratează despre ceea ce este drept şi corect.
Principiile eticii profesionale se află într-o strânsă legătură cu cele
ale eticii societale, dar nu se identifică. Este vorba despre diferenţe în
ceea ce priveşte priorităţile, intensitatea acţiunii sau aplicaţiile.
Dacă o etică profesională nu ia în considerare principiile eticii
societale, se riscă sancţiuni severe, chiar până la revocarea autorităţii
profesionale.
Există opinii potrivit cărora nu este necesară o etică profesională, mai
ales în contextele în care ar putea intra în conflict cu valorile general
acceptate în societate. Loewenberg şi Dolgoff semnalează mai multe
argumente ale acelora care împărtăşesc astfel de opinii:
competenţa este suficientă – un asistent social va lua cele mai bune
decizii etice cu cât va fi mai competent în domeniul său;
unicitatea fiecărui caz – deoarece fiecare caz este diferit, asistentul
social nu va putea folosi un singur cod etic ce să ofere soluţii
diferite.
asistenţa socială, ca domeniu ştiinţific, nu lucrează cu valori - un
interes exagerat pentru etică ar distrage atenţia asistentului social
de la adevăratele probleme ale practicii profesionale;
 lipsa timpului – asistenţii sociali nu au timp suficient pentru
reflecţii etice, deoarece solicitările impuse de practică presupun
acţiuni rapide;
relativitatea – ceea ce e înţeles ca reprezentând binele diferă de la
o ţară la alta şi chiar în aceeaşi ţară, în funcţie de anumite grupuri.
Nu există principii etice universal valabile şi că, dimpotrivă, totul
este relativ, necunoscându-se încă modalităţi stabile care să
permită evaluarea opţiunilor;
coerciţia – adoptarea unui cod etic profesional va da naştere unei
coerciţii latente asupra asistenţilor sociali, deoarece ei vor fi
determinaţi să acţioneze numai în conformitate cu regulile
acestuia. Această coerciţie contrazice însă principiul
autodeterminării, ce constituie o valoare de bază atât pentru
asistenţa socială, cât şi în societate.

Aceste argumente nu sunt într-atât de persuasive pe cât s-ar putea

crede, în sensul că unele sunt pure sofisme, iar altele distorsionează
realitatea.
Principiile eticii profesionale sunt expuse la un nivel general astfel
încât să poată fi ajustate, în funcţie de fiecare situaţie particulară.

Nu există situaţie profesională în care să nu fie implicate şi probleme

etice şi de aceea, asistenţii sociali, indiferent de gradul de
conştientizare, iau decizii care au implicaţii etice.

Etica profesională reprezintă un prim pas în construcţia unei

paradigme profesionale a asistenţei sociale, deoarece contribuie la
ajutorarea asistenţilor sociali în ce priveşte aspectele importante ale
practicii lor.