UNIVERSITATEA „BABEŞ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

TEOLOGIE PASTORALĂ

REFERAT MUZICA BISERICEASCA

STIHIRA a VII - a

Student :

Andreica Alex-Octavian

CLUJ-NAPOCA

2020
 INTRODUCERE
Slujba inmormantarii se desfasoara in biserica sau in capela si cuprinde o serie de
rugaciuni prin care preotul si intreaga comunitate se roaga pentru iertarea pacatelor celui
trecut la cele vesnice, dar si pentru intarirea celor ramasi. In traditia ortodoxa, moartea
este perceputa ca un nou inceput, aproape de Dumnezeu, slujba inmormantarii fiind o
pregatire a intalnirii cu El .

In Slujba Inmormantarii moartea trupeasca e considerata o mutare, o schimbare de

locuinta de la cele trecatoare la cele vesnicie. Avem mărturia Sfântului Apostol Pavel, în
Epistola către Evrei:  „oamenilor le este rânduit să moară o singură data, iar după aceea
vine judecata” (Ev. 9, 27).  Înțelegem că este un punct de trecere între viața aceasta
scurtă, pământească și nesfârșita viață în bucuria luminii lui Hristos. Așadar, ea nu este
decât bucurie pentru noi creștinii, după cum Apostolul spune: „pentru mine viața este
Hristos, iar moartea, un câștig” (Filipeni 1,21).

Viaţa este primul dar pe care omul îl primeşte de la Creator şi ea trebuie dezvoltată
pentru creşterea şi întărirea în bine, în Hristos: „Harul lui Dumnezeu este viaţa veşnică
întru Hristos Iisus, Domnul nostru" (Rm 6, 23)„Pentru noi, scopul vieţii, în vederea
căruia facem totul şi spre care ne grăbim, este fericita vieţuire în veacul ce va să fie. Iar
aceasta se împlineşte în a ne lăsa stăpâniţi de Dumnezeu. Ceva mai bun decât aceasta nici
cu gândul n-ar putea fi descoperit de firea cea raţională, de om" .1

„Cel care-L urmează pe Hristos nu va aşeza valoarea supremă pe viaţa

pământească, ci pe cea veşnică. Sfântul Maxim Mărturisitorul scrie: Cunoscând sfinţii cu
înţelepciune nestatornicia şi trecerea succesivă a vieţii acesteia, au înţeles că nu aceasta
este viaţa dăruită de Dumnezeu oamenilor la început, ci au învăţat tainic că Dumnezeu a

1
 Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi 11, 1, trad. rom. Pr. Dumitru Fecioru, PSB 17, EIBMBOR,
Bucureşti, 1986, p. 309.
creat la început alta, dumnezeiască şi mereu la fel, una despre care au înţeles că e demnă
de Dumnezeu"2

STIHIRA a VII - a
DUPA CHIPUL SI ASEMANAREA LUI DUMNEZEU

Intru inceput trebuie sa mentionez ca am ales sa impart cantarea in patru parti si

anume : 1.Crearea omului , 2. Omul in starea primordiala , 3. Caderea omului in pacat si
4. Consecinta caderii in pacat .

In inceputul cantarii ne este prezentata crearea omului de catre Dumnezeu dupa

chipul si asemanarea Sa.“Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră”
(Facere 1:26). Dumnezeu a făcut omul din ţărână şi i-a dăruit viaţă suflând peste el din
suflarea Lui ,astfel omul este unic între toate fiinţele create de Dumnezeu, fiind format
atât din parte materială , trup , cât şi din parte imaterială ,suflet . „Atunci, luând Domnul
Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a
făcut omul fiinţă vie" (Facerea 2, 7)

Trupul şi sufletul omului sunt aduse la existenţă deodată şi nu a existat un timp în

care să fi fost doar trupul fără suflet sau doar sufletul fără trup: "Aşa cum trupul nu
începe să se formeze de la sine sau printr-un proces anterior, ci are de la început în sine
sufletul, ca factor deosebit de natura lui, tot aşa nici sufletul nu exista înainte de a începe
să se formeze trupul său ”3

Constituţia omului are caracter dihotomic, fiind alcătuit de Dumnezeu din trup şi
suflet, dar această dihotomie îşi găseşte unitatea în chipul lui Dumnezeu, care

2
Ambigua 43, trad. rom. Pr. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al BOR (EIBMBOR), Bucureşti,
1983, col. „Părinţi şi Scriitori Bisericeşti" (PSB) 80, p. 156
3
Preot Prof. Dumitru Stăniloae, "Teologia Dogmatică Ortodoxă", vol. I, 1996, p. 259
îmbrăţişează atât sufletul, cât şi trupul , cele doua necofundanduse intre ele si in acelasi
timp trupul neconstituind o realitate separate fata de suflet .

In continuarea cantarii este mentionata pozitia omului in starea sa paradisiaca . “si

l-ai pus in rai sa stapaneasca peste fapturile Tale ” . Dumnezeu a întemeiat raiul ca loc
special pentru Adam şi Eva , un loc in care acestia nu cunosteau suferinta . Acest loc are
o deosebită importanţă, deoarece se dovedeşte încă de la început grija lui Dumnezeu fata
de creatia Sa , in Rai omul fiind in continua comuniune cu Creatorul . Starea primordială
a primului om era aşadar o stare de fericire. Omul era în armonie cu Dumnezeu, cu sine,
şi cu natura externă. "În Rai, Adam vedea cu o minte care era plină de iubire, cu un suflet
umplut de puterea Duhului dumnezeiesc, nu numai pentru că el însuşi era deplin unificat,
ci şi pentru că trăia într-o creaţie plină de Duhul dumnezeiesc. Nu era nici o separaţie
între creaţie şi lumea energiilor divine, nici o contradicţie între tendinţele omului, nici o
separaţie între ele şi puterile superioare dumnezeieşti .4 Tot din aceasta parte a cantarii
aflam ca omul a fost creat sa stapaneasca peste celelalte fapturi , acesta fiind cununa
creatiei lui Dumnezeu .

In a treia parte a cantarii ne este prezentata caderea omului primordial in pacat .

Căderea sau primul păcat al omului constă în neascultarea primilor noștri părinți, Adam și
Eva de porunca lui Dumnezeu care le interzicea sa manance din pomul cunostiintei
binelui si al raului : „Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; dar din
pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei
muri negreşit.” (Facere 2:16, 17). Dar omul, precum ne spune si cantarea , fiind amagit
de diavol , a încălcat această poruncă a lui Dumnezeu . Deşi Sfinţii Părinţi numesc pe
diavol ispititor, părinte al păcatuluişi mijlocitorul şi pricinuitorul morţii, ei nu îi absolvă
pe protopărinţii noştri de vinovăţia căderii.  Astfel odata cu caderea omului in pacat a
intrat moartea in lume : “ De aceea, aşa cum păcatul a intrat în lume printr-un singur om,

4
Preot Prof. Dumitru Stăniloae, "Teologia Dogmatică Ortodoxă", vol. I p. 325
iar prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut la toţi oamenii, prin aceasta toţi
au păcătuit.” (Rm. 5 ,12)

Sfântul Maxim Mărturisitorul afirmă categoric că, în sens propriu, moartea nu este
altceva decât despărţirea de Dumnezeu, îndepărtarea de dragostea lui, de Viaţa-Hristos şi
de faptele cele bune şi că acesteia îi urmează apoi moartea trupului, aşa cum s-a întâmplat
în cazul lui Adam. 5

Prin moarte, în sens comun, înţelegem că trupul se risipeşte şi dispare, contopindu-

se cu materialitatea lumii căci, prin comparaţie cu Viaţa pe care i-o conferă Dumnezeu
omului, ceea ce numim de obicei „viaţă" nu este decât „umbră a morţii".6

In ultima parte a cantarii este vorba despre consecintele caderii omului in pacat.
Trebuie sa intelegem de la bun inceput ca doar omul este responsabil pentru caderea in
ispita diavolului ci nu si Dumnezeu chiar daca El a permis El nu i-a dat harul de a se
opune ispitei diavolului  pentru ca să arate slăbiciunea creaturii atunci când este lăsată de
una singură, nefiind păzită de Creatorul său în starea originară de neprihănire. Dupa cum
a, observant in prezentarea partii a treia , princapala consecinta a pacatului este moartea .
Astfel , una dintre consecintele caderii lui Adam eset aceea ca urmaşii lui nu îşi încep
viaţa fără păcat, aşa cum a început-o el. Ei o încep pătată, într-un anumit fel sau altul, de
păcatul pe care l-a comis Adam.  „Prin greşeala unui singur om, condamnarea a venit
asupra tuturor oamenilor” (Rm 5:18) .  Din aceasta pricina omul trebuie sa moara la botez
impreuna cu Hristos pentru a invia impreuna cu El , “Adevărata moarte se produce la
Botez, când omul cel vechi, cu toate ale sale, moare împreună cu Hristos, pentru a învia
împreună cu El ” . 7potrivit Sf. Maxim Marturisitorul .

5
Capete despre dragoste 2, 93, Filocalia, vol. 2, trad. rom. Pr. Dumitru Stăniloae (FR), Harisma, Bucureşti, 19932, p.
100. 
6
9 Capete despre dragoste 2, 96, FR 2, 19932, p. 101.

7 2
Capetele gnostice 2, 27, FR 2, 1993 , p. 189.
 Prin păcatul său, omul a căzut foarte de sus. Consecinţele au fost tragice. A pierdut
darurile harului Sfântului Duh, pe care îl avea „chipul lui Dumnezeu” din om şi prin care
ar fi putut să-şi împlinească scopul existenţei sale, asemănarea cu Dumnezeu. Prin tăierea
sa de la izvorul vieţii veşnice a pierdut posibilitatea nemuririi, a nestricăciunii şi a
neschimbabilităţii. Nu a fost distrus în întregime, aşa cum învaţă protestanţii, nici nu a
rămas neatins, aşa cum învaţă romano-catolicii. După căderea sa, patimile, poftele şi
pornirile l-au invadat pe om dar el are în sine noţiunea de bine şi poate să lucreze
virtutea.

Cantarea se incheie cu sintagma “sa-si ceara odihna” , ceea ce vrea sa sugereze

preocuparea omului pentru a-si recapata odihna si linistea ce a avuto inaintea caderii in
pacat .

“ Pentru cel ce se pregăteşte de moarte neîncetat, moartea nu are nimic grozav, ci ea i se

înfăţişează ca o trecere la odihna cea făgăduită celor ce lucrează pentru Domnul.” 8

In finalul lucrarii doresc sa subliniez faptul ca omul trebuie sa se intoarca in

locul unde a fost asezat pentru prima data de catre Dumnezeu si anume in Rai
pentru a se putea bucura in vesnicie de iubirea lui Dumnezeu . Astfel trebuie sa
avem grija de sufletul nostru in aceasta lume pentru a putea trece fara frica pe
lumea cealalta stiind ca ne asteapta adevarata viata in comuniune cu Dumnezeu .
Am sa inchei lucrarea cu un citat din Sf. Antonie cel Mare „După cum vei sluji
sufletul până ce este în trup, aşa şi el te va sluji pe tine după ce vei ieşi din trup"9

8
Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte , Editura
Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, p. 240
9
Sf. Antonie cel Mare, Învăţături, 115, în Filocalia 1, Harisma, Bucureşti, 19932, p. 43.