CUPRINS

1. DEZVOLTAREA DURABILA IN MEDIUL RURAL

2. SISTEME ALTERNATIVE DE ENERGIE

2.1 Energia eoliană

2.2 Energia solară
2.3 Energia geotermală
2.4 Biomasa

Bibliografie
 1. DEZVOLTAREA DURABILA IN MEDIUL RURAL

Conceptul de dezvoltare durabila desemneaza totalitatea formelor si metodelor de

dezvoltare socio-economica .
Cea mai cunoscuta definitie a dezvoltarii durabile este cea data de Comisia Mondiala
pentru Mediu si Dezvoltare : “ dezvoltarea durabila este dezvoltarea care urmareste satisfacerea
nevoilor prezentului , fara a compromite posibilitatea generatiilor viitoare dea -si satisface
propriile nevoi “ , care de altfel este si un principiu de“ echitate intergeneratii “ .
Dezvoltarea durabila urmareste si incearca sa gaseasca o teorie stabila in luarea
deciziilor , in orice situatie in care se regaseste un raport de tipul om/mediu .
Conceptul a fost legat initial de problemele de mediu si de criza resurselor naturale , in special a
celor legate de energie de acum 30 de ani . Termenul de “ concept “ a fost impus in anul 1992 ,
dupa Conferinta privind mediul si dezvoltarea , organizata de Natiunile Unite la Rio de Janeiro .
Durabilitatea pleaca de la ideea ca activitatile umane sunt dependente de mediul inconjurator si
de resurse.
Discutiile privind “ dezvoltarea durabila “ au pornit la inceputul anilor ‘70 . In 1972 , la
Conferinta privind Mediul care a avut loc la Stockholm s-a pus problema deteriorarii mediului
inconjurator in urma activitatilor umane , ceea ce pune in pericol viitorul omenirii .
Mesajul principal al acestui concept este “ responsabilitatea “ care trebuie sa se
instaureze intre generatii pentru ca este viabila. Dezvoltarea nu trebuie sa fie asociata numai cu
cresterea economica .

Durabilitatea activitatii economice este sprijinita de argumente de ordin moral , ecologic si

economic . Comisia Brundtland a facut cateva precizari in legatura cu starea durabila :

 starea durabila este aceea in care utilitatea nu scade in timp ;

 economia sustenabila este aceea in care consumul nu se reduce in timp ;
 economia viabila este aceea in care resursele sunt alocate astfel incat sa fie mentinute
aceleasi sanse de a produce in viitor ;
 activitate economico-durabila este aceea in care stocul de resurse naturale nu scade in
timp ;
 dezvoltare sustenabila este una in care resursele sunt folosite in asa fel incat sa mentina
un beneficiu durabil al a exploatarii lor ;
 stare durabila este aceea in care sunt satisfacute conditiile minime ale stabilitatii
ecosistemului si ale refacerii sale in timp .

In urma intalnirii de la Rio de Janeiro , din 1992 , numita “Summitu-l Pamantului “ , au

fost adoptate conventii referitoare la schimbarile de clima , diversitatea biologica si stoparea
defrisarilor masive . De asemenea , s-a stabilit un plan de sustinere a dezvoltarii durabile care a
dat roade , deoarece in anul 2002 a avut loc la Johannesburg , Summitul privind dezvoltarea
durabila.
Intelegerea conceptului de dezvoltare durabila poate transforma continutul
managementului si al comportamentului economic pentru a deveni vizibil , pentru a alege o rata
de crestere sustenabila , prin a stabili programe politice si strategii care sa satisfaca actiunile
economice viitoare viabile. Dezvoltarea durabila este un concept solid , care trebuie luat in
considerare la stabilirea strategiei protectiei mediului.
 Preocuparea principala a omului a fost obtinerea de beneficii materiale indiferent de
mijloacele folosite sau de efectele lor asupra mediului. Conceptul de dezvoltare durabila propune
constientizarea efectelor pe care le au actiunile umane asupra mediului si care propune cateva
metode de combatere a daunelor naturii :

 Reducerea consumarii resurselor

 Protectia impotriva poluarii
 Reciclarea
 Protejarea resurselor

Multi observatori considera ca specia umana nu-si mai poatecontinua dezvoltarea pe bazele
actuale fara a fi expusa unor perturbari ecologice , economice si sociale .
Fiind un obiectiv de interes public major , reglementarea protectiei mediului se bazeaza pe
anumite principii si elemente strategice care conduc la dezoltarea durabila a societatii :

 principiul precautiei in luarea deciziei ;

 principiul prevenirii riscurilor ecologice si a producerii daunelor ;
 principiul conservarii biodiversitatii si a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic
natural ;
 principiul “ poluatorul plateste “ ;

Insa dezvoltarea durabila se deruleaza pe fondul unor principiimajore ce o caracterizeaza :

 preocuparea pentru echitate si corectitudine intre tari si generatii;
 viziunea de lunga durata asupra procesului dezvoltarii ;
 gandirea sistemica , interconexiunea intre economie , societate si mediu .

Problemele actuale ale Romaniei care privesc starea mediului sunt legate de poluarile
locale produse in sectoarele exploatarilor petroliere si miniere , prelucrarea lemnului si celulozei,
metalurgie , siderurgie , industria electrotehnica si a constructiilor de masini , industria
cimentului , transporturi , gospodarie comunala si agricultura.
Desi exista numeroase probleme legate de mediu , implementarea legislatiei si a
politicilor in domeniu nu sunt in prezent unele din domeniile dinamice din Romania . Dreptul la
un mediu curat si echilibrat se poate considera ca un interes ce nu se reflecta echitabil in
drepturile recunoscute ale cetateanului roman.
Fara a fi indiferenti fata de prioritatea ameliorarii situatiei paturilor sociale ce se
confrunta cu saracia , puterea de cumparare redusa , inflatie , necesitatea protectiei mediului
trebuie inteleasa prin :
 Prevenirea sau reducerea degradarii mediului si a adaptarii societatii la conditiile in
schimbare ale mediului ;
 Crearea de locuri de munca in domeniul protectiei mediului ;
 Prevenirea si reducerea dezastrelor naturale (inundatii, seceta, pierderea recoltelor ) ;
 Promovarea sistemelor de informare ,educarea si constientizarea populatiei ;
 Dezvoltarea cadrului juridic.
 Amenintarile ecologice de natura globala si locala reamintesc ca atingerea bunastarii
sociale nu se reduce la o simpla acumulare de bunuri si servicii sau la dezvoltarea economiei
mondiale sau a unui stat .
In tara noastra este constituit Consiliul National pentru Mediu si Dezvoltare Durabila care are
scopul de a oferi un cadru institutional organizat de consultare si dialog intre reprezentantii
autoritatilor publice ale statului si cei ai societatii civile , asupra problemelor ce privesc politicile,
programele si planurile de actiuni actuale si de perspectiva pentru implementarea obiectivelor
dezvoltarii durabile in sectoarele economice si sociale , la nivel national si local .
Intr-o lunga perioada de timp , existenta comunitatilor rurale s-a bazat pe abundenta
resurselor naturale . Marile schimbari tehnologice, politice si economice au dus la transformari
mari in agricultura , care au afectat economia rurala , modul de viata al comunitatilor rurale ,
raporturile dintre spatiul rural si cel urban .
Organismele economice si sociale internationale , guvernele , oamenii de stiinta , specialistii sunt
preocupati sa salveze degradarea spatiului rural .
Dezvoltarea durabila a spatiului rural este o problema foarte complexa , de actualitate , ea
vizand realizarea unui echilibru intre cerinta pastrarii si conservarii valorilor materiale si
spirituale ale spatiului rural si tendinta modernizarii acestuia .
Exista o serie de fenomene si procese contradictorii ale lumii contemporane , in ceea ce priveste
dezvoltarea durabila a spatiului rural :

 polarizarea accentuata a procesului de dezvoltare economica, fapt care a condus la

existenta concomitenta a unor zone foarte bogate si a altora foarte sarace ;

 degradarea mediului natural prin agresivitatea fara precedent si extinderea necontrolata a

industriei , intensificarea agriculturii si cresterea industriei agroalimentare a
infrastructurii comunicatiilor , transportului , turismului etc.

 urbanizarea galopanta , necontrolata a unor zone si regiuni ;

 eliminarea valorilor traditionale si inlocuirea acestora cu cele standardizate .

Dezvoltarea rurala exprima ansamblul actiunilor destinate imbunatatirii calitatii vietii in spatiul
rural , bazata pe o crestere economica durabila si care mentine peisajul natural si cultura
materiala si spirituala a comunitatilor satesti.

Dezvoltarea durabila a spatiului rural in stransa legatura cu dezvoltarea durabila a agriculturii

presupune existenta unor mecanisme , care privesc :

 favorizarea penetrarii si propagarii comunicarii si difuzarii ideilor privind mijloacele de

ameliorare a agriculturii si a vietii intregii comunitati rurale ;
 mobilizarea si investirea capitalurilor disponibile in cadrul comunitatii rurale , orientate
spre investitii productive in agricultura si in agroindustriile rurale ;
 facilitatea accesului comunitatii rurale la utilizarea creditului si la procesele de
comercializare , care sa permita transferul de energii umane si materiale , precum si
schimbul de bunuri si de servicii in interiorul comunitatii rurale si intre aceasta si lumea
exterioara ;
  mobilizarea resurselor umane ale comunitatii rurale , dotarea populatiei cu mijloacele
necesare pentru a se exprima in afacerile locale si nationale si incurajarea participarii sale
active la dezvoltare;
 asigurarea pentru marea masa a ruralilor a unei parti echitabile din proprietatea si
utilizarea factorilor de productie si garantarea locurilor de munca pentru cei care nu
poseda pamant.

Politica de dezvoltare rurala , prin obiectivele sale , este specifica fiecarei tari , ea fiind
legata de realitatile economice existente , ce difera de la o tara la alta . Comparatiile
internationale nu pot avea putere de generalizare insa in timp au fost identificate unele tendinte
comune : efortul pentru promovarea politicilor teritoriale , largirea bazei decizionale ,
eficientizarea institutiilor , descentralizarea bazei decizionale , cooperarea dintre sectorul public
si cel privat .
Spatiul rural romanesc cuprinde majoritatea suprafetei Romaniei avand ponderea de
93,7% .
Cu toata urbanizarea rapida ( industrializarea din sec XX ) in conditiile reducerii populatiei
ocupate in agricultura , silvicultura si piscicultura , importanta spatiului rural nu se reduce , ci
este foarte atent studiata , cercetata si supusa unui complex de dezvoltare .
Dezvoltarea si amenajarea rurala se afla la confluenta dintre tendinta de expansiune a
urbanului , a dezvoltarii agresive a industriei pe seama spatiului rural si cerinta de a mentine
ruralul la dimensiunile sale actuale .
La Conferinta Internationala de la Cork intitulata “ Europa rurala – perspective de viitor “ s-a
discutat despre problematica aplicarii practice a dezvoltarii rurale in tarile UE si in celelalte tari
participante . Dezvoltarea rurala durabila este definita in coordonate foarte precise : stabilizarea
populatiei in spatiul rural , prin eliminarea sau diminuarea exodului rural , eradicarea saraciei
prin stimularea si sporirea ocuparii fortei de munca , promovand egalitatea de sanse pentru toti
locuitorii rurali , sporirea calitatii vietii si a bunastarii generale , prin conservarea , protejarea si
ameliorarea calitatii mediului si peisajului rural .
Zonele agricole care trebuie sa intre in programul de sustinere financiara sunt : zone
defavorizate si zone rurale in dificultate . Cea mai intinsa zona defavorizata se gaseste in
regiunile montane care cuprinde o suprafata de 750.000 ha teren agricol , 3,5 milioane locuitori
si circa un milion de gospodarii agromontane . In ultimii ani , Comisia Zonei Montane a facut
eforturi mari pentru a determina autoritatile romanesti sa se aplece asupra zonei montane . Pentru
aceste zone sunt necesare facilitati de dezvoltare a gospodariilor agro-turistice montaniarde ,
pentru cresterea animalelor , extinderea pomiculturii si a actrivitatilor traditionale de prelucrare a
lemnului , culegerii si prelucrarii fructelor de padure , revitalizarea mestesugurilor casnice etc.
Statul prin politicile fiscale si financiare , are posibilitatea de a sprijini dezvoltarea rurala
a acestor regiuni .
Pentru satele distruse prin programul de sistematizare din perioada comunista se impune un
program de refacere cu sprijin financiar de la bugetul statului .
Conceptul actual de dezvoltare rurala este fundamentat pe cel de dezvoltare durabila si
are cateva trasaturi fundamentale , referindu-se la :

 dezvoltarea rurala sustenabila , care presupune dezvoltarea economica echitabila si

echilibrata ;
  deszvoltarea rurala extensiva sau integrata , care se refera la dezvoltarea mediului rural
prin extinderea mijloacelor de comunicare si informare ;

 dezvoltarea rurala multisectoriala , care se refera la crearea de retele si parteneriate intre

organizatii internationale , agentii nationale sau organizatii ale societatii civile .

Dezvoltarea durabila este o strategie prin care comunitatile cauta solutii de dezvoltare
economica beneficiind de mediul inconjurator local sau care sa aduca beneficii vietii . Pentru ca
o comunitate sa fie intr-adevar durabila trebuie sa adopte o abordare in trei directii a resurselor
economice, naturale si culturale.
Dezvoltarea durabila a comunitatilor are ca obiective majore protejarea mediului ,
eradicarea saraciei , imbunatatirea calitatii vietii , dezvoltarea si mentinerea unei economii locale
viabile si eficiente. O comunitate durabila apreciaza si promoveaza ecosisteme sanatoase ,
utilizeaza eficient resursele , dezvolta si asigura o economie locala viabila . Comunitatea durabila
are o viziune asupra dezvoltarii sustinuta si promovata de toate sectoarele comunitatii ,
asociatiile civice , autoritatile locale , organizatiile religioase , tineri . Comunitatile durabile
prospera pentru ca populatia lucreaza in colaborare si parteneriat pentru imbunatatirea calitatii
vietii si utilizeaza resursele proprii pentru a asigura necesitatile generatiilor actuale asigurand si
resursele necesare pentru generatiile viitoare . Comunitatile trebuie sa aiba capacitatea de a
asigura servicii medicale calitative , un nivel de viata ridicat pentru toti rezidentii sai , prin :
limitarea deseurilor , prevenirea poluarii , maximizarea conservarii si prin dezvoltarea resurselor
locale si a uitilizarii eficiente a lor.
“ Agenda 21 “ , care este o strategie adoptata in cadrul Conferintei de la Rio de Janeiro in
anul 1992 , ofera comunitatilor un mod de a planifica si realiza dezvoltarea , o imagine clara a
nivelului de dezvoltare la care se afla , care este nivelul tintit si cum sa realizeze aceste aspiratii .
Dezvoltarea durabila a comunitatilor rurale se desfasoara in stransa legatura cu cea
teritoriala , desi ele reprezinta o serie de deosebiri privind : continutul dezvoltarii , modul de
abordare , efectul social , rolul asumat , modalitatile de finantare , conditiile realizarii .
Dezvoltarea rurala poate fi considerata si un demers de dezvoltare teritoriala , ea
incluzand aspecte economice , social-politice, culturale , ecologice , prin stimularea si
favorizarea dezvoltarii interne , mobilizand mijloacele umane si financiare care concura la
aceasta dezvoltare .
 2. SISTEME ALTERNATIVE DE ENERGIE

Cele mai importante măsuri care se urmăresc în cadrul Planul Naţional de Acţiune este
promovarea producţiei de energie din surse regenerabile pornind de la avantajele utilizării lor, în
principal lipsa emisiilor de noxe şi cel mai important, faptul că sunt inepuizabile.
Principalele surse de energie regenerabile (RES) luate în considerare de Directiva
2001/77/CE sunt cea solară, eoliana, geotermala, bio-masa.

2.1 Energia eoliana

Evoluţia eolienelor. Moara de vânt este strămoşul generatoarelor eoliene care a apărut în
Evul Mediu, primele mori de vânt din Europa utilizate în special la măcinarea cerealelor erau de
tipul moară stâlp, manuale (la modificarea direcţiei vântului se intervenea manual pentru a
direcţiona moara cu faţa spre vânt). Olandezii foloseau morile de vânt pentru a drena apa de pe
câmp folosind un mecanism asemănător cu o roată de apă. Rotaţia paletelor este transformată
într-o mişcare sus-jos pentru a acţiona o pompă.
Deşi în mod obişnuit se numesc mori de vânt, aceste mecanisme sunt numite şi maşini de
vânt şi pompe de vânt. În unele ţari s-au construit „ferme de vânt“ care constau din câmpuri de
generatoare de vânt.
Principalul avantaj al utilizarii energiei eoliene este emisia zero de substanţe poluante şi
gaze cu efect de seră. Mişcarea maselor de aer este rezultatul activităţii energetice a soarelui,
vântul se formează datorită încălzirii neuniforme a suprafeţei Pamântului, a temperaturilor
diferite a două puncte de pe glob, având direcţia de la punctul cald spre cel rece. Se apreciază
astăzi că circa 1-2% din energia solară se transformă în energie eoliană, dar pentru o funcţio-nare
la parametrii optimi, eolienele trebuie amplasate în zone cu densitatea locală a aerului mare.
Inten-sitatea vântului, un alt parametru important, depinde direct proporţional de diferenţa de
presiune dintre zonele geografice. La câmpie, densitatea aerului este mai mare şi implicit, forţa
de acţiune a vântului este mai mare. Pe suprafeţele plasate mai sus de nivelul mării, în munţi de
exemplu, presiunea atmosferică este mai mică, corespunzător este mai mică densitatea aerului şi
cantitatea de energie pe suprafaţa elicei. Viteza vântului este considerat parametrul cu cea mai
mare influenţă asupra cantităţii de energie, care se modifică proporţional cu viteza vântului la
puterea a treia.
 Fig1. Eoliana

Revoluţia industrială care a determinat apariţia de noi materiale a oferit un nou început şi
pentru morile de vânt. În consecinţă, utilizarea metalului a permis modificarea formei turnului şi
îmbunăt ăţirea considerabilă a maşinilor pe care le numim pe scurt „eoliene“.
Turbinele eoliene funcţionează individual sau în reţea. La utilizarea în reţea a turbinelor
eoliene, sistemele de energie eoliană alimentează cu energie electric ă direct reţeaua electrică
aflată în serviciul public. Exista două tipuri de folosire în reţea a turbinelor eoliene :
– reţele izolate care generează o cantitate de energie electrică între 10 kW şi 200 kW;
– reţele centrale de producere a electricităţii, cu turbine eoliene care generează o cantitate de
energie electrică de la 200 kW până la 2 MW.
În prezent, eolienele cu ax orizontal cu rotorul de tip elice prezintă cel mai mare interes
pentru pro-ducerea de energie electrice la scară industrială, dar există şi modelele cu ax vertical
cum sunt cele cu rotor Savonius si Darrieus.
Eolienele cu ax orizontal sunt cele mai utilizate deoarece randamentul lor aerodinamic
este superior celui al eolienelor cu ax vertical, sunt mai puţin supuse unor solicitări mecanice
importante şi au un cost mai scăzut. Funcţionarea eolienelor cu ax orizontal se bazează pe
principiul morilor de vânt.
Cel mai adesea, rotorul acestor eoliene are trei pale cu un anumit profil aerodinamic,
obţinându-se asfel un bun compromis între coeficientul de putere, cost şi viteza de rotaţie a
captorului eolian. Există două categorii de eoliene cu ax orizontal:
- amonte: vântul suflă pe faţa palelor, faţă de direcţia nacelei, palele sunt rigide, iar rotorul
este orientat, cu ajutorul unui dispozitiv, după direcţia vântului
- aval: vântul suflă pe spatele palelor faţă de nacelă, rotorul este flexibil şi se auto-
orientează.
Instalaţii eoliene cu ax vertical. Pilonii eoliene-lor cu ax vertical sunt de talie mică cu
înălţimea de 0,1 - 0,5 din înălţimea rotorului.
Aceasta permite amplasarea întregului echipa-ment de conversie a energiei (multiplicator,
generator) la piciorul eolienei facilitând astfel operaţiunile de întreţinere.
 În plus, nu este necesară utilizarea unui dispozitiv de orientare a rotorului, ca în cazul
eoli-enelor cu ax orizontal. Totuşi, vântul are intensitate redusă la nivelul solului, ceea ce
determină un randament redus al eolienei, aceasta fiind supusă şi turbulenţelor de vânt. Aceste
eoliene trebuiesc antrenate pentru a porni, iar pilonul este supus unor solicitări mecanice
importante.
Cele mai răspândite două structuri de eoliene cu ax vertical se bazează pe principiul
tracţiunii dife-renţiale sau a variaţiei periodice a incidenţei. Rotorul lui Savonius funcţionează pe
baza principiului tracţiunii diferenţiale. Acesta presupune faptul că eforturile exercitate de vânt
asupra fiecăreia din feţele unui corp curbat au intensităţi diferite rezul-tând un cuplu care
determină rotirea ansamblului. Rotorul lui Darrieus se bazează pe principiul variaţiei periodice a
incidenţei. Un profil plasat într-un curent de aer, în funcţie de diferitele unghiuri, este supus unor
forţe ale căror intensitate şi direcţie sunt diferite. Rezultanta acestor forţe determină apariţia unui
cuplu motor care roteşte dispozitivul.
Sisteme de conversie a energiei eoliene. Elemen-tele principale ale unui sistem de conversie
a energiei eoliene sunt : maşina electrică (funcţionează ca generator), rotorul turbinei cu paletele
componen-te (două sau trei), arborele rotorului şi generatorului, cutia de viteze, care poate lipsi
în cazul utilizării generatoarelor sincrone, nacela în care sunt plasate toate elementele
componente, şi turnul de susţinere, care poate avea o înălţime de peste 20 m, în funcţie de locul
în care este plasată.
Turbinele de vânt pot fi construite atât cu ge-neratoare sincrone cât şi cu generatoare
asincrone (de inducţie), care pot fi conectate la reţea direct sau indirect. Conectarea directă
presupune conectarea rigidă la curentul alternativ (de obicei trifazat) al reţelei la puteri de maxim
500 kW. Datele din literatura de specialitate arată că la o viteză a vântului de 8 m/s se obţine o
putere (cantitatea de energie pe secundă) de 314 W, corespunzătoare suprafeţei rotorului turbinei,
iar dacă viteza vântului se dublează se obţine o putere de 2500 W.

2.2 Energia solară

Recepţionată pe suprafaţa Pământului în mod neuniform, energia solară este transformată într-
o altă formă de energie utilă, în mai multe moduri după cum urmează :
– transformarea energiei solare în energie termică cu ajutorul panourilor solare , o formă
folosită mai ales în zonele izolate, în care nu se poate produce energie electrică prin metode
convenţionale;
– conversia energiei solare în energia electrică (fotovoltaică) prin intermediul unor instalaţii
cu baterii fotoelectrice pe bază de siliciu;
– folosirea căldurii înmagazinate în stratul superior al apei (diferenţa de temperatură dintre
apa caldă de suprafaţă şi straturile de adâncime poate determina un motor termic capabil să
producă energie electrică);
– fotoelectroliza apei, un procedeu de perspectivă prin care se obţine hidrogenul, considerat
un com-bustibil „curat” foarte util.
În principal utilizarea energiei solare se face prin:
a) colectoare solare pentru obţinerea de energie termică;
b) panouri fotovoltaice pentru obţinerea energiei electrice.
 Fig. 2. Panouri solare

Energia solară este utilizată în special pentru producerea de apă caldă menajeră din locuinţele in-
dividuale.

2.3 Energia geotermală

Energia geotermală reprezintă căldura conţinută în fluidele şi rocile subterane. Este o
formă de energie nepoluant ă şi poate fi folosită în scopuri diverse cum ar fi încalzirea locuinţ
elor, industrial sau pentru producerea de electricitate. Aceste resurse inepuizabile sunt astăzi din
plin valorificate, mai ales în zonele cu importante activităţi vulcanice.
Geotermia de temperatură ridicată (150 - 300°C) presupune pomparea apei la suprafaţă,
acolo unde, prin intermediul unor schimbătoare de căldură se formează vapori utilizaţi ulterior în
turbine, ca şi în cazul centralelor termice clasice.
Resursele geotermice cu o temperatură sc ăzută (mai mică de 100°C) sunt extrase cu
ajutorul unor pompe termice, în scopul eliberării unei cantităţi de căldură, pentru diferite
necesităţi.
Potenţialul geotermic natural este considerat limitat intrucat deşi există numeroase locaţii
unde se întâlneşte o temperatură foarte ridicată (mai mare de 200°C) nu există apă. Totuşi
această resursă termică poate fi exploatată prin intermediul tehnologiei „rocilor calde şi uscate“,
care constă în pomparea de apă prin intermediul primului puţ către zonele de mare adâncime (de
peste 3000m), corespunzătoare fisurilor din rocă. Apa reîncălzită urcă prin inter-mediul unui al
doilea puţ şi permite producerea de electricitate ca şi în cazul centralelor termice clasice.
Aplicaţiile căldurii geotermale sunt foarte variate şi includ încălzirea locuinţelor, a serelor,
precum şi aplicaţii în unele procese industriale, cum este paste-urizarea laptelui.
Printre avantajele centralelor geotermale se numără faptul că energia rezultată este curată
pentru mediul înconjurător şi regenerabilă. În plus centralele geotermale nu sunt afectae de
condiţiile meteoro-logice şi de ciclul noapte/zi. Dezavantajul centralelor geotermale este
instabilitatea solului, chiar şi cutre-mure de intensitate redusă. În plus, zonele cu activitate
geotermală se răcesc dupa câteva decenii de utilizare, deci nu se poate vorbi despre o sursă
infinită de energie.
 Fig 3 Energie geotermală

2.4 Biomasa
Biomasa înglobează orice material regenerabil de natură organică şi cuprinde vegetalele
terestre şi ansamblul de deşeuri şi reziduuri organice din agricultură, piscicultură, silvicultură,
deşeuri.
Principalii constituienţi ai biomasei sunt hidraţii de carbon, amidonul, compuşii celulozici
şi ligninele. Se apreciază că biomasa este principalul combustibil rural indicat mai ales pentru
încălzirea caselor şi a apei menajere. Exploatarea la maximum a potenţialului de biomasă
presupune utilizarea în totalitate a re-ziduurilor din exploatările forestiere, a rumeguşului şi a
altor resturi din lemn, a deşeurilor agricole rezultate din cereale sau tulpini de porumb, resturi
vegetale de viţă de vie precum şi deşeuri şi reziduuri menajare .
Pe termen mediu şi lung, creşterea cantităţii de biomasă se poate asigura din plantaţii pe
suprafeţele degradate, terenuri agricole dezafectate sau scoase din circuitul agricol.

Fig 4 Surse de biomasă

 Conversia biomasei. Exceptând cazurile în care arderea directă este potrivită, biomasa
brută necesită transformarea în combustibili solizi, lichizi sau gazoşi care pot fi folosiţi pentru
producerea de caldură, electricitate şi drept combustibil pentru autovehicule. Conversia biomasei
are la bază următoarele procese:
 procese mecanice de transformare care con-stau în sortarea şi compactarea/presarea
deşeurilor;

 procese termice de transformare care constau în:

– arderea directă cu generare de energie termică;
– gazificarea;
– arderea prin piroliză;
– combustia;
– lichefierea.

 procese biologice de transformare cum sunt fermentarea cu generare de biogaz (CH4)

sau bio-etanol (CH3–CH2–OH), digestia anaerobă şi procese de hidroliză.
Răspândirea surselor de energie regenerabilă pe teritoriul României cuprinde următoarele
zone şi tipuri de surse :
– Delta Dunării (energie solară);
– Dobrogea (energie solară şi eoliană);
– Moldova (câmpie si podiş – microhidro, energie eoliană şi biomasă);
– Munţii Carpaţi (biomasă, microhidro);
– Podişul Transilvaniei (microhidro);
– Câmpia de Vest (energie geotermală);
– Subcarpaţii (biomasă, microhidro);
– Câmpia de Sud (biomasă, energie geotermală şi solară).

Energia solară.
Studiile arată că “dacă am ex-ploata la maximum întregul potenţial solar din ţara noastră
am putea substitui în această formă aproxi-mativ 50% din volumul de apă caldă menajeră sau
15% din cota de energie termică pentru încălzirea curentă” . Harta cu distribuţia fluxurilor medii
anuale ale energiei solare incidente pe suprafaţa orizon¬tală a teritoriului României evidenţiază 5
zone şi faptul că mai mult de jumătate din suprafaţa ţării beneficiază de un flux de energie mediu
anual de 1275 kWh/m2.
Biomasa.
Este sursa de energie regenerabilă care furnizează biocombustibili, în general sub formă
solidă şi biocarburanţi, în general sub formă lichidă. Prin digestia anaerobă se obţine biogaz.
Materia prima pentru producerea acestuia poate fi: nămolul provenit de la tratarea apelor uzate,
orice cultură agricolă, deşeuri agricole şi alimentare şi deşeurile din industria farmaceutică.
Obţinerea biocarburanţilor din biomasă se re-alizează prin piroliză (metoda cea mai
rapidă). Prin fermentaţ ie şi digestie anaerobă rezultă bioetanol. Se poate folosi în amestec cu
benzina în diferite proporţii (15%, 85% sau 100%), iar amestecul de 10% bioetanol şi 90%
benzină conduce la reducerea emisiilor cu până la 8%.
 Biocarburanţii lichizi, mai scumpi din punct de vedere al obţinerii şi produşi pe baza unor
culturi energetice (stuf, trestie de zah ăr, floarea soarelui, grâu, porumb, etc) sunt utilizaţi în
prezent, mai ales pentru alimentarea motoarelor termice, fiind ameste-caţi cu mici cantităţi de
carburanţi tradiţionali, pentru a le ameliora caracteristicile.
Dacă biocarburanţ ii ating o proporţie de folosire de 14%, se estimeaza reducerea
emisiilor gazelor cu efect de seră cu 101-103 milioane de tone de CO2 pe an faţă de prezent. De
exemplu, producerea de biodiesel din ulei de palmier şi soia reduce emisiile cu 50% şi respectiv
30%. Se preconizează că atunci când procesele de fabricare a biocarburanţilor din a doua
generaţie va permite intrarea acestora pe piaţă ar trebui să determine reducerea emisiilor cu circa
90%.
Din punct de vedere al potenţialului energetic al biomasei, teritoriul României a fost
împărţit în opt regiuni şi anume: Delta Dunării - rezervaţie a bio-sferei; Dobrogea; Moldova;
Munţii Carpaţi (Estici, Sudici, Apuseni); Platoul Transilvaniei; Câmpia de Vest; Subcarpaţii;
Câmpia de Sud.

Energia eoliană.
Turbinele eoliene produc energie „curată“, fără emisii de dioxid de carbon sau alţi
poluanţi ai aerului, ai apei sau ai solului în timpul funcţionării. De asemenea faptul că vântul este
un „combustibil“ gratuit, inepuizabil, abundent şi independent, turbinele se instalează uşor şi
repede şi sunt fiabile având o disponibilitate de 98 %. La aceste avantaje se pot adăuga:
– producerea de energie eoliană nu implică pro-ducerea de deşeuri
– costuri reduse pe unitate de energie produsă
– costuri reduse la scoaterea din funcţiune şi posibilitatea să poată fi integral reciclate.
Referindu-ne la potenţialul eolian al României , în vederea amplasării agregatelor eoliene
sunt luate în considerare doar zonele în care viteza medie a vântului este cel puţin egală cu 4 m/s,
la nivelul standard de 10 m deasupra solului (la care, de altfel, se fac măsurătorile în cadrul
staţiilor meteorologice).
Cu excepţia zonelor montane, unde condiţiile meteorologice vitrege fac dificilă instalarea
şi întreţi-nerea agregatelor eoliene, viteza vântului depăşeşte pragul de 4 m/s. Aproape identice
sau superioare pragului de 4 m/s se regăsesc în Podişul Central Moldovenesc şi în Dobrogea.
Energia geotermală.
În România temperatura surselor hidrogeotermale este cuprinsă între 25 şi 600C în ape de
adâncime şi variază între 60 0C şi 125 0C în ape mezotermale. Exploatarea experi-mentală a
circa 100 de foraje în cursul ultimilor 25 ani a permis realizarea unor evaluări a poten-ţialului
energetic al acestui tip de resursă. Sinteza potenţialului geotermal al României este prezentată în
tabelul de mai jos [Sursa: Strategia energetică a judeţului Arad 2010 – 2020]. Utilizarea enegiei
geotermice extrase este folosită în proporţie de 37% pentru încălzire, 30% pentru agricultură (de
exemplu la sere), 23% în procesele industriale, 7% în alte scopuri .
Bibliografie:

1. http://www.naturenergy.ro/energie-geotermala-14_1.htm

2. http://www.naturenergy.ro/energie-eoliana-13_1.htm

3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Energie_regenerabil%
C4%83#/media/File:Turbiny_wiatrowe_ubt.jpeg
4. Ilie V., Almasi L., Nedelcu S., Borzasi D., Utilizarea energiei vântului, Editura Tehnică
Bucuresti.

5. http://www.naturenergy.ro/biocombustibil-17_1.htm

6. http://www.creeaza.com/legislatie/administratie/DEZVOLTAREA-DURABILA-IN-
MEDIUL458.php