CURS IV.

SUBIECTELE DREPTULUI INTERNAŢIONAL

1. NOŢIUNEA DE SUBIECT AL DREPTULUI INTERNAŢIONAL

Subiecte ale dreptului sunt acele entităţi capabile să-şi asume drepturi şi obligaţii
în cadrul unui raport juridic. În dreptul intern calitatea de subiect de drept o pot
avea persoanele, fie că acestea sunt persoane fizice sau persoane juridice. În cadrul
dreptului internaţional subiecte de drept pot fi numai acele entităţi care participă
atât la elaborarea normelor dreptului internaţional, cât şi la desfăşurarea
raporturilor juridice guvernate de aceste norme, dobândind astfel nemijlocit
drepturi şi asumându-şi obligaţii în cadrul ordinii juridice internaţionale.
Statele constituie principalele subiecte de drept internaţional.Acestea au caracterul
de subiecte originare, tipice, fundamentale ale dreptului internaţional, întrucât
numai statele, în virtutea suveranităţii lor au dreptul nelimitat de a participa la
elaborarea normelor de drept internaţional şi îşi pot asuma în totalitate drepturile şi
obligaţiile prevăzute de dreptul internaţional.

2. STATELE CA SUBIECTE DE DREPT INTERNAŢIONAL

Statul este – subiectul principal şi originar al dreptului internaţional, entitatea
politică şi juridică ce întruneşte în cea mai mare măsură capacitatea de a avea
raporturi juridice guvernate de dreptul internaţional. El este totodată un subiect de
drept internaţional cu caracter universal, singurul care are capacitatea de a-şi
asuma totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu caracter internaţional.

3. TIPURI DE STATE
Statele pot fi din punct de vedere al organizării lor fie unitare, fie compuse.
a) Statele unitare se caracterizează prin existenţa unui singur sistem de
organe ale puterii, administraţiei şi justiţiei. Deşi este împărţit în unităţi teritoriale,
pentru nevoi de administrare, statul unitar se prezintă ca un tot, pe plan intern şi
extern nici una din unităţile sale teritoriale neavând atribuţii paralele, concurente
sau exclusive în raport de organele centrale. România este un stat unitar, ca şi
majoritatea statelor lumii.
b) Statele compuse. Sunt forme de asociere a două sau mai multe state. Prin
structura lor complexă ele pun probleme speciale în legătură cu calitatea de subiect
de drept internaţional şi au cunoscut de-a lungul istoriei forme diferite.

4. NEUTRALITATEA STATELOR
În dreptul internaţional clasic regimul de neutralitate se referă la situaţia unui
stat de neparticipare la război. Neutralitatea este definită ca situaţia juridică
specială în care se află statele care în timp de conflict armat nu iau parte la
ostilităţi, ci continuă să întreţină relaţii cu celelalte state, inclusiv cu beligeranţii.
Neutralitatea este astfel legată strâns de starea de război, regulile care guvernează
neutralitatea raportându-se direct la reglementările privind modul de ducere a
războiului.

5. RECUNOAŞTEREA INTERNAŢIONALǍ
Recunoaşterea are drept obiect apariţia unui nou subiect de drept
internaţional, cum sunt statele sau mişcările de eliberare naţională, dar există şi
recunoaşterea guvernelor, a unor modificări teritoriale, a calităţii de beligerant, a
statutului de neutralitate permanentă, etc.

6. SUCCESIUNEA STATELOR
Există situaţii când, prin voinţa popoarelor respective sau datorită unor
împrejurări independente de aceasta, configuraţia politică şi teritorială a unor state
suferă importante transformări.Dincolo de efectele pe care le produc în cadrul
intern al statelor, asemenea transformări au implicaţii deosebite şi pentru relaţiile
internaţionale. Modificările teritoriale, indiferent că acestea duc la apariţia unor noi
state, astfel cum s-a întâmplat în cazul dezmembrării unor imperii sau a
desfăşurării procesului de decolonizare, la schimbări majore în natura unui stat,
determinate de procese revoluţionare sau la transferuri de teritorii de la un stat la
altul, pun în dreptul internaţional problema succesiunii noilor state la statele
anterioare.
Modificările teritoriale pot consta în:
a) reunirea mai multor state într-unul singur, pe calea fuziunii sau a
absorbţiei (cazuri numeroase în cadrul procesului de unificare a statelor europene,
iar mai recent reuniunea R.F.G.cu R.D.G. în 1990);
b) dezmembrarea unui stat, în urma căruia apar mai multe state
independente (destrămarea Imperiului Austro-Ungar în 1919, iar mai recent
dizolvarea U.R.S.S. şi a Iugoslaviei după 1989);
c) separarea sau secesiunea, când din cadrul unui stat se desprinde un alt stat
(Pakistanul sau Bangladeşul desprinse de India, Norvegia desprinsă de Suedia etc);
d) transferul de teritorii de la un stat la altul.
În asemenea situaţii se pune problema în ce măsură între statele noi şi cele
vechi sau între statele implicate în asemenea modificări are loc transmiterea unor
drepturi şi obligaţii asumate de statele respective până la apariţia modificărilor
teritoriale. Principalele probleme care se ridică în cadrul succesiunii statelor se
referă la succesiunea la tratate, la bunuri, la arhive şi la datoria de stat, iar uneori şi
la cetăţenie.
Succesiunea statelor în dreptul internaţional este deosebit de controversată.
Până în prezent nu s-a putut ajunge, nici pe cale cutumiară, nici prin tratate, la
reguli uniforme cu aplicabilitate generală privind modul în care trebuie să se
procedeze la transferul de suveranitate. În majoritatea cazurilor problemele legate
de succesiunea între statul predecesor şi statul seccesor s-au rezolvat prin acorduri
speciale între aceste state, sau prin unele legi interne ori prin declaraţii unilaterale
ale statului succesor. Unele principii şi tendinţe generale ale practicii privind
rezolvarea diferitelor cazuri de succesiune a statelor au fost codificate în două
convenţii internaţionale, ambele semnate la Viena, care nu au intrat, însă, până în
prezent în vigoare.
În cazul fuziunii sau dezmembrării statelor în principiu există o continuitate
între obligaţiile statului predecesor şi statul succesor.
Statul succesor trebuie să menţină tratatele care legau statul predecesor cu privire
la ansamblul teritoriului său, cu unele precizări şi anume:
- îşi menţin valabilitatea pentru statul sau statele succesoare tratatele care
stabilesc frontiere sau orice alt regim teritorial, cum sunt cele privind navigaţia
fluvială, transportul energiei electrice, comunicaţiile feroviare, statutul canalelor;
- îşi continuă valabilitatea tratatelor prin care s-au creat situaţii obiective,
opozabile erga omnes, cum ar fi neutralitatea, zonele demilitarizate sau libertatea
navigaţiei pentru toţi în anumite spaţii marine (în marea liberă, în strâmtorile
internaţionale etc.);
- rămân de asemenea în vigoare tratatele în cuprinsul cărora se impun norme
imperative;
- tratatele de comerţ, de extrădare, tratatele multilaterale, cele cu caracter
tehnic îşi pot continua aplicarea dacă noul stat şi celelalte părţi la tratat convin în
acest sens sau dacă din conduita lor rezultă că doresc acest lucru;
- în principiu, statul succesor va putea deveni membru al unei organizaţii
internaţionale din care făcea parte un stat predecesor dacă se manifestă în acest
sens în mod expres conform procedurilor prevăzute de actul constitutiv al
organizaţiei pentru primirea de noi membri;
- tratatele politice care sunt legate de existenţa politică a statului anterior,
precum şi cele care prevăd stabilirea de baze militare, îşi încetează aplicabilitatea
odată cu dispariţia statului care le-a încheiat, ele neputând fi opozabile statului
succesor.
Cu privire la bunurile şi creanţele statului anterior, legate de teritoriul
acestuia, indiferent dacă se găsesc în interiorul său ori în străinătate, regula este că
se transmit statului succesor toate bunurile mobile şi imobile care au aparţinut
statului predecesor, în principiu fără despăgubiri şi fără un tratat special în acest
scop. În ce priveşte datoriile statului anterior faţă de state sau creditori străini
regulile sunt mai nuanţate, neexistând norme unanim acceptate. Dacă statul
anterior continuă să existe după formarea unui nou stat, el rămâne în principiu
dator în continuare.
 În rezolvarea tuturor problemelor de succesiune a noilor state s-au aplicat ,
cu nuanţele necesare, principiile referitoare la succesiunea privind tratatele
internaţionale, bunurile şi datoriile statelor.