Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
FUNDAMENTE ALE PROFESIUNII - Pps
FUNDAMENTE ALE PROFESIUNII - Pps
ASISTENŢEI SOCIALE
1. Sistemul de cunoştinţe
Probleme de teorie şi metodă în asistenta socială
a) „teoria drepturilor umane", îndeosebi a „grupurilor
specifice",cum ar fi:
1. grupurile vulnerabile;
2. grupurile dezavantajate (în diferite forme);
3. grupurile stigmatizate;
4. în general, „grupurile marginalizate“.
b) „metoda de cunoaştere " în asistenţa socială, îndeosebi:
1. prospectarea, descrierea şi „observarea directă";
2. înregistrarea exactă a faptelor;
3. identificarea, evaluarea şi diminuarea erorilor;
4. ierarhizarea tehnicilor de teren;
5. „cadrul obiectiv" al informării şi „confruntării" sau verificării
datelor;
6. metodologie diferenţiată, specifică obiectului şi obiectivului
vizat:
- la nivel individual (mai ales „copilul-problemă");
- la nivel de grup (mai ales „familiile-problemă");
- la nivel comunitar („cartier-problemă").
c) „ teoria scopurilor " sau a felurilor AS:
1. identificarea factorilor transculturali ai AS (care afectează
„nevoile clienţilor" şi practica în AS);
2. formarea abilităţilor de „sfătuire", „avocatură", „sprijin",
negociere, „centrare pe scop" (pe ceva prioritar sau
semni¬ficativ), cum ar fi:
- intervenţia în perioada de criză („cazuri critice");
- probleme de „terapie familială";
- anchete şi diagnostic privind „viaţa de grup";
- promovarea „educaţiei sociale" etc.
d) comunitatea şi „teoria cadrului orgaitizafional" ai AS:
1. formele locale ale serviciilor de AS de stal;
2. tipologia „agenţiilor particulare";
3. iniţiativele voluntare;
4. „zonele albe" în asigurarea asistenţei sociale;
5. cooperarea cu învăţământul de asistenţă socială (mai ales cu
studenţii practicanţi).
e) asistenţa socială ca subsistem al ,,serviciilor sociale ":
1. asistenţa socială şi unităţile sănătăţii publice;
2. asistenţa socială şi Justiţia criminală";
3. asistenţa socială şi organele „ordinii publice";
4. asistenţa socială şi „subsistemul educaţional";
5. teoria şi perspectiva sistemică a asistenţei sociale.
Asistenţii sociali trebuie să dispună de o solidă pregătire teoretică
privind ansambul „sistemului social", dinamica problemelor şi
fenomenelor sociale - îndeosebi aspectele negative, disfuncţionale,
cazurile de margina-lizare sau degradare socială etc. - şi, totodată, de
o bună cunoaştere a metodologiei sociologice, a tehnicilor principale
şi secundare (inclusiv a celor de psihologie socială), fără de care nu
vor putea fi înţelese şi aplicate corect tehnicile şi procedeele specifice
asistenţei sociale'.
Parafrazându-l pe N. Titulescu, putem spune că „cea mai bună
practică este o bună teorie", fapt ce nu trebuie ignorat în elaborarea
Cuniculum-ului şi în orientarea profesionalizării specifice domeniului
asistenţei sociale. Viitorul specialist şi practician trebuie să cunoască
teoria problemei (sau a cazului) , să mânuiască cu uşurinţă conceptele
implicate1, să operaţionalizeze7 atât teoria, cât şi conceptele, să
analizeze faptele (cantitativ şi calitativ) şi, în final, să
conceptualizeze datele de teren, să elaboreze modele, paradigme,
ipoteze, „teorii cu rază medie de generalizare" (Robert Merton) şi,
desigur, concluzii şi propuneri de intervenţie destinate factorilor
politici locali sau centrali, oficiilor sau agenţiilor de asistenţă socială.
Principii şi valori ale cunoaşterii în asistenţa socială
a) rolul, sensul şi motivaţia valorilor implicate în asistenţa
socială;
b) dilemele şi „consecinţele etice", inclusiv potenţialul
„conflict de interese" şi drepturi apărute în sânul familiei
(prin impactul cazului vizat de AS);
c) importanţa cunoaşterii impactului conflictului
(potenţial) între valorile:
individuale;
profesionale;
organizaţionale (un aşa-zis „conflict de valori"!) etc.
Principii juridice şi „obligaţii legale" în asistenţa socială
a) respect faţă de:
- libertatea individuală;
- „justiţia naturală";
- drepturile umane;
- drepturile legale.
b) asigurarea unor servicii legale în procesele juridice (pentru
a acorda asistenţă acuzaţilor);
c) legea trebuie să îndeplinească o funcţie socială (în primul
rând, preventivă, formativă şi coercitivă);
d) condiţii fundamentale de existenţă; asistenţa socială trebuie
să urmărească:
- dreptul la fericire;
- dreptul la locuinţă;
- dreptul la un „venit material";
- dreptul la bunăstare.
e) responsabilităţi legale ale asistentului social faţă de clienţi
(faţă de individul sau grupul asistat);
Forme empirice şi „aplicaţii practice" în asistenţa socială
a) comportamente, schimbări, „identităţi" umane specifice
vârstelor (copiilor, adulţilor, bătrânilor);
b) structuri familiale şi structuri comunitare, „ciclul vieţii
familiale";
c) cazuri de discriminare în funcţie de sex, rasă, origine
socială, religie, handicap sau invaliditate etc.
d) formele concrete ale „bunăstării sociale” şi „politicii
sociale” comparative:
relevanţa „securităţii sociale" (a protecţiei);
siguranţa „locului de muncă";
locuinţa şi „starea gospodăriei";
„politica penală" sau natura justiţiei;
şanse egale în societate (educaţie, profesie etc);
condiţii echitabile de acordare a asistenţei...!
e) cauzele şi consecinţele fenomenelor vizate în AS:
alcoolismul, tabagismul etc;
dependenţa de stupefiante;
violenţa, abuzul fizic, criminalitatea;
bolile psihice, stările depresive etc;
dificultăţi de învăţare sau de adaptare;
incapacitate, invaliditate, handicap etc;
f) impactul practic al evoluţiei societăţii globale;
tendinţele demografice şi economice;
constatări ale anchetelor sociale;
evaluarea implicaţiilor concrete ale faptelor (interesând serviciile
de asistenţă socială).
Organigramă, structură şi „context organizaţional"
a) model-ipoteză de organigramă pentru domeniul asistenţei
sociale;
b) „teoria organizaţiei" şi a structurii aplicată în asistenţa
socială;
c) sistemul instituţional local, zonal şi central;
d) sisteme sau subsisteme paralele sau „învecinate":
subsistemul „justiţiei criminale";
subsistemul „sănătăţii publice";
subsistemul îngrijirii, educării şi protecţiei copilului „tară
familie" (orfani, abandonaţi etc);
e) cooperarea şi interrelaţiile dintre aceste subsisteme;
f) computerizarea informaţiei, protecţia şi accesul la date -
factori relevanţi pentru practica asistenţei sociale;
g) teoria schimbării sistemului şi subsistemului asistenţei
sociale (rolul „setului de factori” - politici, economici,
culturali).
2. Sistemul de valori specifice
asistenţei sociale
Valori fundamentale generale
a) Valoarea nondiscriminării sociale
b) Confidenţialitatea aproape absolută a informaţiilor privind clientul
c) Respectul pentru demnitatea clientului
d) Respectul deplin al interesului clientului
e) Valoarea participării sau implicării clientului în rezolvarea
propriei probleme
Valori orientate spre individ
a) demnitate individuală;
b) respect faţă de persoană;
c) „viaţa privată", intimitate;
d) dreptul de opţiune;
e) confidenţialitate.
Valori orientate spre comunitate
a) respect faţă de tradiţiile şi modelul cultural local;
b) cooperarea cu actorii" locali ai asistenţei sociale;
c) adaptarea, în comunitate, a abilităţilor asistenţei sociale
modeme;
d) dreptul familiei şi comunităţii de a alege (opţiune);
e) dreptul comunităţii la autonomie;
f) dreptul la protecţie socială faţă de orice risc, abuz,
violenţă etc.
Asistentul social de comunitate (sat, cartier...) trebuie
să respecte următoarele exigenţe şi valori:
a) să cunoască cât mai bine comunitatea respectivă;
b) să se integreze în comunitate din toate punctele de vedere;
c) valoarea respectării tradiţiilor locale;
d) valoarea coparticipării actorilor locali:
e) valoarea adoptării exigenţelor asistenţei sociale la nevoile
locale;
f) valoarea autonomiei locale;
g) dreptul de a alege.
Valori centrale pe practica asistenţei sociale
a) analiza şi evaluarea
a. experienţei existente
b) “clarificarea”
conceptelor şi rezultatelor
b. Cunoaştere
şi practică c. c) aplicarea cunoştinţelor
în practică
d) valorificarea datelor şi
d. “constatărilor” (obţinute
prin anchite)
Spaţiul decizional
în
asistenţa socială
Consultări Cooperare
prealabile decizională
Alegerea momentului
potrivit
Abilităţi administrative (de teren, de birou, de organizare)
a) elaborarea de materiale, procese verbale, rapoarte etc, cât
mai exacte şi mai sintetice;
b) realizarea sarcinilor în deplină confidenţialitate şi, în
cazurile speciale, cu consimţământul clienţilor (când este
vorba, de pildă, de „transfer" de date);
c) capacitate de comunicare şi înclinaţie spre „public
relations", forţă ile convingere, negociere, interviu etc;
d) spirit organizatoric, talent în organizarea raţională a
timpului, în planificarea cazurilor şi, mai ales, în stabilirea
priorităţilor;
e) însuşiri monitoriale: de îndrumare, „sfatuire", conducere,
supraveghere şi control;
f) talentul de a obţine informaţii prin formele cele mai
simple, obişnuite, inclusiv prin „tehnologiile disponibile"
(deprinderi „birotice şi informatice").
SISTEME DE NOŢIUNI
I. II.
1. elaborare rapoarte; 1. confidenţialitate
2. analiză şi sinteză; 2. raţionalitate;
3. organizare, programare; 3. comunicabilitate;
4. îndrumare, sfătuire; 4. “transferabilitate”;
5. conducere, control. 5. informatizare
I. II.
III. IV.
Obiective şi Răspundere şi
priorităţi control
Îndrumare Observaţie
“sfătuire” “control”
Obiective Activităţi
Scopuri iniţiale intervenţii
Feed-back
Progres Diagnostic
rezultate practice Ameliorări reale
TRANSFERUL DE ELEMENTE
în practica AS
4.7. Asumarea responsabilităţii pentru practica profesională
E necesar ca asistentul social:
a) să reflecteze asupra propriei activităţi;
b) să valorifice propria contribuţie în domeniul asistenţei
sociale;
c) să folosească în mod adecvat ocaziile de consultare,
îngrijire, supraveghere şi conducere;
d) să respecte valorile de bază: confidenţialitatea, demnitatea,
drepturile clientului etc;
e) să elimine sau să reducă impactul discriminării sau al
diferitelor prejudicii (aduse clientului);
f) să integreze sau să experimenteze în practică: valorile,
cunoştinţele şi abilităţile de care dispune deja;
g) să rezolve adecvat dilema dintre valorile sau Judecata
profesională" şi interesele probabile sau „politica agenţiei"
de asistenţă socială (particulară, de stat etc.)
h) să-şi asume răspunderea pentru propria perfecţionare sau
pentru „auto-educaţia permanentă".