MAX BLECHER (1909-1938)

E. Lovinescu, Istoria literaturii române contemporane1

,,Cu totul remarcabil a fost debutul lui M. Blecher cu dramaticul lui volum Întâmplări în
irealitatea imediată (1935), în nici o legătură cu epica, dar de o ascuțime de analiză psihologică
sporită de ineditul câmpului de investigație. Înainte de a fi închis în zalea lui de ghips, copilul e
închis în izolarea lui morală și morbiditatea lui sufletească predestinată. Literatură confesională,
de ultimă emisiune a noii generații literare. Din neputința de a-și trăi viața în acte, epic, răsare
forța de concentrare a trăirii în sine, lumea de afară nu vine decât din percepție. Mecanismul
suflestesc al scriitorului se descompune în jocul a două resorturi: o mare capacitate de a percepe
realitate, de a o izola în contururi precise, de a fuziona cu ea (de pildă, scena scufundării în
noroi) și, după această fuziune, de a o dilata în forme fantastice și de a o urmări în spaimele
interioare ce provoacă. Scriitorul nu e un plastic în sensul obișnuit al pitorescului; realitatea se
transformă în substanță sufletească, morbidă. Stilul e, totuși, fără patos, ci de o mare preciziune
și luciditate; halucinația izbutește, astfel, să se exprime în geometri stilistică.” p. 249

1
E. Lovinescu, Istoria literaturii române contemporane, 1900-1937, Editura Minerva, București, 1989.