TUDOR ARGHEZI (1880-1967)

E. Lovinescu, Istoria literaturii române contemporane1

,,Dacă nu e creatorul, T. Arghezi reprezintă exponentul cel mai puternic al pamfletului,
în care a împins violența și ingeniozitatea verbală dincolo de tot ce a putut născoci o ziaristică
esențial pamfletară. Originalitatea publicisticii lui constă însă în a se fi întors, sincer și voluntar,
spre aceste tipare, dând stilului o plasticitate și mai puternică , deși limba noastră literară e și
altfel destul de plastică și contactul literaturii cu placenta limbii destul de solid.” p. 216
,,În Cimitirul Buna-Vestire (1936) catastrofa este ocolită doar prin faptul renunțării
sincere la epică, nereținând din ea decât proporțiile volumui fără altă unitate de concepție și
expoziție. În partea întâia, talentul pamfletarului reapare într-o serie de portrete caricaturale,
valabile prin sine și indiferent de raportul lor cu originalele, din nefericire prea cunoscute, și,
firește, în nicio legătură cu restul cărții, devenit paznic al Cimitirului Buna-Vestire, Unanian,
eroul cărții, este invadat de cohortele morților înviați (nu lipsesc Alexazndru cel Bun, Matei
Basarab, Eminescu etc.), nu se știe de ce. Instituindu-se un tribunal excepțional, procesul se
descompletează în clipa când însuși procurorul e convins de adevărul întâmplării ciudate de
Cristul de pe Crucea de jurământ a Curții. Satiră macabră, cu sens obscur; rămân doar prețioase
pagini în felul vechilor tablete, apă tare de ironie și de umor forțat, în gen Swift.” p. 217-218

1
E. Lovinescu, Istoria literaturii române contemporane, 1900-1937, Editura Minerva, București, 1989.