5/20/2020 Nefrologie - Wikipedia

Nefrologie
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Pentru anatomia și funcția rinichilor sănătoși și o listă a afecțiunilor renale, vedeți rinichi.

Nefrologia este ramura medicinei interne care se ocupă cu studiul patologiei renale.
Cuvântul nefrologie derivă din grecescul nephros, care înseamnă "rinichi", și sufixul -logie, sau
"studiu al".

Cuprins
Scopul specialității
Cine merge la nefrolog?
Diagnostic
Terapie
Legături externe

Scopul specialității
Majoritatea bolilor ce afectează rinichii nu sunt limitate doar la organ ci mai degrabă sunt
afecțiuni sistemice. Rolul nefrologiei este diagnosticarea bolilor rinichilor și tratamentul acestora
(medical, dializă) precum și urmărirea pacienților transplantați renal. Mai mult decât atât,
majoritatea nefrologilor se consideră specializați în tratarea tulburărilor electrolitice și
a hipertensiunii. Având în vedere că majoritatea bolilor renale sunt cronice, se poate afirma că
nefrologii "îmbătrânesc" alături de pacienții lor.

Cine merge la nefrolog?

Pacienții sunt trimiși la nefrolog pentru un consult de specialitate din diferite motive, ca de
exemplu:

Insuficiență renală acută (IRA) - pierderea rapidă a funcției renale.

Insuficiență renală cronică (IRC) - alt medic a detectat cresteri ale produșilor azotați
(creatinină, uree, acid uric, BUN - blood ureea nitrogen, utilizat în USA) în cadrul unor
detectări de rutină sau investigarea unei alte afecțiuni, semn al declinului funcției renale.
Actualmente se folosește termenul de boală cronică de rinchi (BRC).
Hematurie - evidențierea sângelui în urină.
Proteinurie - evidențierea proteinelor în urină (albumina fiind una din cele mai importante).
Litiază renală - formare de calculi renali ce se pot localiza în rinichi, uretere, vezică, uretră. Pot
fi detectați în cadrul unui consult nefrologic dar acești pacienți sunt îndrumați de urgență la
urolog, tratamentul litiazei (ESWL, nefrolitotomie percutană, chirurgie deschisă) fiind apanajul
acestei specialități.
Neoplasm renal (cancer), de obicei carcinom, acesta fiind îndrumat către urolog, tratamentul
fiind decis de echipa: urolog, oncolog, radiolog, anatomopatolog.
Infecții urinare, recurente sau cronice, înalte (pielonefrite) sau joase (cistite, uretrite).
Pacient hipertensiv, al carui tratament antihipertensiv nu dă rezultate și la care se suspectează
o cauză secundară, posibil renală.
Tulburări hidroelectrolitice și acidobazice.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Nefrologie 1/3
5/20/2020 Nefrologie - Wikipedia

Diagnostic
Ca și in cazul celorlalte specialități medicale, informațiile importante în privința semnelor și
simptomelor bolii sunt adunate în cursul anamnezei (discuția medicului cu pacientul, consemnată
în foaia de observație) și al examenului fizic.

Testele de laborator specifice nefrologiei sunt aproape întotdeauna ghidate spre: uree, creatinină,
electroliți și sumarul de urină, acestea fiind adeseori baza formării unui diagnostic.

Pot fi cerute mai multe teste specifice pentru a descoperi diverse boli sistemice ce pot afecta
rinichii ca de exemplu: hepatita B (AgHBs, anti-HBs, anti-HBc), hepatita C (anti-HCV), lupus
eritematossistemic (anticorpi antinucleari, anti ADN-DC, anti-SM, APL), paraproteinemii ca
amiloidoza (amiloidul seric A) sau mielomul multiplu (Ig monoclonale) si diverse alte afecțiuni
sistemice ce pot conduce la insuficiență renală. Colectarea urinii pacientului pe parcursul a 24 de
ore poate oferi informații prețioase în privința capacității de filtrare a rinichiului și a cantității de
proteine pierdute. Actualmente această practică (colectarea urinii din 24 de ore) tinde să fie
abandonată datorită erorilor la care este predispusă, ea fiind înlocuită cu succes de calcularea
raportului proteinurie/creatininurie ce se corelează foarte bine cu excreția urinară din 24 de ore.

Alte teste paraclinice folosite de nefrologi sunt:

Biopsia renală, prin care se obține un fragment de țesut renal ce poate fi examinat
microscopic. Este foarte utilă în toate acele cazuri în care se dorește stadializarea bolii pentru
stabilirea prognosticului și a metodei corecte de tratament, precum și atunci când alte metode
diagnostice neinvazive nu reușesc să pună diagnosticul.
Ecografia (ultrasonografia) renală (ER) și ecografia vasculară renală (EVR): metodă de bază
neinvazivă de examinare a rinichilor și vaselor renale, cu nenumărate indicații.
Urografia intravenoasă (UIV): furnizează informatii anatomo-funcționale despre întreg aparatul
renal. Folosește subtanță de contrast.
Computer-tomografia renală (CT), folosită atunci când se suspectează procese patologice
renale și ca examen complementar ecografiei si urografiei, fiind în special utilă în cazul
bolnavilor obezi sau meteorizați. De obicei folosește substanță de contrast.
Rezonanța magnetică nucleară (RMN): metodă neinvazivă, scumpă, mai sensibilă ca CT-ul în
detectarea proceselor patologice renale. Poate necesita sau nu administrarea unei substanțe
de contrast.
Scintigrafia renală: utilizată în special atunci când se suspectează o diferență funcțională între
cei doi rinichi și atunci când UIV-ul, CT-ul si RMN-ul sunt contraindicate pentru folosirea
substanței de contrast (alergie la iod, hiperfuncție tiroidiană, disfuncție renală gravă). Nu mai
este folosită pentru indicația veche - stenoza de arteră renală.
Angiografia renală selectivă (ARS): metodă invazivă de investigare a vaselor renale ce
folosește substanță de contrast. Reprezintă actualmente (2008) standardul de aur în
diagnosticarea stenozei de arteră renală.
Venografia renală selectivă: metodă imagistică de investigare a trombozei de venă renală,
folosită rar.

Terapie
Tratamentul medicamentos al nefropatiilor este complex, atunci cand se poate etiologic cu scop
curativ, alteori cu scop paliativ, simptomatic, el incluzând numeroase medicamente: antibiotice,
antihipertensive, steroizi, imunosupresoare, anticorpi monoclonali, hormoni, vitamine, electroliți,
etc.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Nefrologie 2/3
5/20/2020 Nefrologie - Wikipedia
Atunci când boala cronică de rinchi ajunge la stadiul uremic sau când apar diferite urgențe
amenințătoare de viață (hiperkaliemie, acidoză, tamponadă cardiacă, etc) se impune
instalarea dializei (de tip hemodializă sau dializă peritoneală). În funcție de necesități există și alte
tehnici de epurare extracorporeală: hemofiltrarea, plasmafereza, dializa hepatică.

Ca ultim tratament, dar deseori singurul curativ, este transplantul renal.

Atât pacienții dializați cât și cei transplantați renal intră sub stricta observație și îngrijire a
medicului nefrolog.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Nefrologie 3/3